Art. 8. - Regulamentul 939/14-mai-2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului privind acordarea ajutorului forfetar pentru anumite produse pescăreşti

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 8
(1)Cererile de plată a ajutorului forfetar sunt depuse de organizaţia de producători în cauză la autorităţile competente ale statului membru în termen de patru luni de la sfârşitul anului de pescuit în cauză. Acestea vor conţine cel puţin informaţiile prevăzute în anexă.
(2)Plăţile în avans se acordă în fiecare lună la cererea organizaţiei de producători în cauză pentru cantităţile retrase sau reportate, cu condiţia ca aceasta să constituie o garanţie de cel puţin 105 % din valoarea plăţii în avans.
(3)Valoarea plăţii în avans sau a plăţilor în avans se stabileşte pe baza raportului provizoriu dintre cantităţile retrase şi cantităţile puse în vânzare în perioada în cauză. Calculul valorii se ajustează în termen de două luni după luna în cauză, pe baza tranzacţiilor reale efectuate şi raportate, utilizându-se modelul prezentat în anexă.
(4)Autorităţile naţionale plătesc ajutorul forfetar în termen de opt luni de la sfârşitul anului de pescuit. Fiecare stat membru notifică celorlalte state membre şi Comisiei numele şi adresa organismului desemnat să plătească ajutorul forfetar.