Capitolul i - Mandat şi obiective - Regulamentul 881/17-apr-2019 privind ENISA (Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică) şi privind certificarea securităţii cibernetice pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 526/2013 (Regulamentul privind securitatea cibernetică)

Acte UE

Jurnalul Oficial 151L

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2019
CAPITOLUL I:Mandat şi obiective
Art. 3: Mandat
(1)ENISA îndeplineşte atribuţiile care îi sunt încredinţate în temeiul prezentului regulament în scopul de a asigura un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în întreaga Uniune, inclusiv sprijinind în mod activ statele membre şi instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii pentru a-şi îmbunătăţi securitatea cibernetică. ENISA serveşte drept punct de referinţă în ceea ce priveşte consilierea şi expertiza în materie de securitate cibernetică pentru instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi pentru alte părţi interesate relevante din Uniune.
ENISA contribuie la reducerea fragmentării pe piaţa internă prin îndeplinirea atribuţiilor care îi sunt încredinţate în temeiul prezentului regulament.
(2)ENISA îndeplineşte atribuţiile care îi sunt încredinţate prin acte juridice ale Uniunii care stabilesc măsuri de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre care au legătură cu securitatea cibernetică.
(3)În îndeplinirea atribuţiilor sale, ENISA acţionează în mod independent, evitând să dubleze activităţile statelor membre şi ţinând seama de expertiza pe care o au deja statele membre.
(4)ENISA îşi dezvoltă propriile resurse, inclusiv capacităţile şi competenţele tehnice şi umane, necesare pentru a îndeplini atribuţiile care îi sunt încredinţate în temeiul prezentului regulament.
Art. 4: Obiective
(1)ENISA este un centru de expertiză în materie de securitate cibernetică, datorită independenţei sale, calităţii ştiinţifice şi tehnice a consilierii şi asistenţei acordate şi a informaţiilor furnizate, transparenţei procedurilor de operare şi metodelor de funcţionare, precum şi a diligenţei cu care îşi îndeplineşte atribuţiile.
(2)ENISA oferă asistenţă instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, precum şi statelor membre, la elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor Uniunii legate de securitatea cibernetică, inclusiv a politicilor sectoriale privind securitatea cibernetică.
(3)ENISA sprijină consolidarea capacităţilor şi procesul de pregătire în întreaga Uniune, furnizând asistenţă instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, precum şi statelor membre şi părţilor interesate din sectorul public şi privat pentru a spori protecţia reţelelor şi a sistemelor informatice ale acestora, pentru a dezvolta şi a îmbunătăţi rezilienţa cibernetică şi capacităţile de răspuns şi pentru a dezvolta aptitudini şi competenţe în domeniul securităţii cibernetice.
(4)ENISA promovează cooperarea, inclusiv schimbul de informaţii şi coordonarea la nivelul Uniunii între statele membre, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi părţile interesate relevante din sectorul public şi privat cu privire la chestiuni legate de securitatea cibernetică.
(5)ENISA contribuie la sporirea capacităţilor de securitate cibernetică la nivelul Uniunii pentru a sprijini acţiunile statelor membre în materie de prevenire a ameninţărilor cibernetice şi de răspuns la acestea, în special în cazul incidentelor transfrontaliere.
(6)ENISA promovează recurgerea la certificarea europeană a securităţii cibernetice, cu scopul de a evita fragmentarea pieţei interne. ENISA contribuie la instituirea şi menţinerea unui cadru de certificare europeană a securităţii cibernetice în conformitate cu titlul III din prezentul regulament, pentru a creşte transparenţa securităţii cibernetice a produselor TIC, a serviciilor TIC şi a proceselor TIC, consolidând astfel încrederea în piaţa internă digitală şi în competitivitatea acesteia.
(7)ENISA promovează un nivel ridicat de sensibilizare în privinţa securităţii cibernetice, inclusiv a igienei cibernetice şi alfabetizării cibernetice a cetăţenilor, organizaţiilor şi întreprinderilor.