Regulamentul 877/21-mai-2003 de autorizare temporară a utilizării regulatorului de aciditate ''acid benzoic'' în hrana animalelor
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Regulamentul 877/21-mai-2003 de autorizare temporară a utilizării regulatorului de aciditate ''acid benzoic'' în hrana animalelor
Dată act: 21-mai-2003
Emitent: Comisia Comunitatilor Europene
(Text cu relevanţă pentru SEE)
COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,
având în vedere Directiva 70/524/CEE a Consiliului din 23 noiembrie 1970 privind aditivii din hrana animalelor (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1756/2002 (2), în special articolul 3 şi articolul 9e alineatul (1),
(1)JOL 270, 14.12.1970, p. 1.
(2)JOL 265, 3.10.2002, p. 1.
întrucât:
(1)Directiva 70/524/CEE prevede că nici un aditiv nu poate fi pus în circulaţie dacă nu a fost acordată o autorizare comunitară.
(2)În cazul aditivilor menţionaţi în partea II din anexa C la Directiva 70/524/CEE care conţin regulatori de aciditate, se poate acorda autorizarea temporară a unui aditiv nou pentru utilizare în hrana animalelor dacă sunt satisfăcute condiţiile stabilite de directiva menţionată şi dacă este întemeiat să se presupună, având în vedere rezultatele disponibile, că în cazul utilizării în nutriţia animalelor aditivul are unul dintre efectele menţionate la articolul 2 litera (a) din directiva menţionată. Autorizarea temporară poate fi acordată pentru o perioadă maximă de patru ani.
(3)Din examinarea cererii prezentate pentru autorizarea preparatului regulator de aciditate "acid benzoic" se constată că produsul respectiv satisface condiţiile menţionate de Directiva 70/524/CEE.
(4)Prin urmare, preparatul "acid benzoic" ar trebui să fie autorizat temporar pentru o perioadă de patru ani.
(5)Comitetul ştiinţific pentru nutriţia animalelor a emis, în anumite condiţii, un aviz favorabil privind siguranţa preparatului care aparţine grupei "regulatori de aciditate", pentru porci pentru îngrăşare.
(6)Din examinarea cererii se constată că sunt necesare anumite proceduri pentru protecţia lucrătorilor împotriva expunerii la aditivul "acid benzoic". Cu toate acestea, protecţia poate fi asigurată prin aplicarea Directivei 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind introducerea măsurilor de natură să promoveze ameliorarea siguranţei şi a sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă (3).
(3)JOL 183, 29.6.1989, p. 1.
(7)Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1
Se autorizează utilizarea aditivului "acid benzoic" care aparţine grupei "regulatori de aciditate", specificate în anexă, ca aditiv în furaje, în condiţiile stabilite de anexă.
Art. 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 21 mai 2003.
Pentru Comisie David BYRNE Membru al Comisiei |
ANEXĂ:
Nr. (sau nr. CE) | Aditiv | Formula chimică, descrierea | Specia sau categoria de animale | Vârsta maximă | Conţinut minim | Conţinut maxim | Alte dispoziţii | Sfârşitul perioadei de autorizare |
mg/kg de furaj complet | ||||||||
Regulatori de aciditate | ||||||||
E 210 | Acid benzoic | C7H6O2 | Porci pentru îngrăşare | 5 000 | 10 000 | 25.5.2007 | ||
Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007