Art. 6. - Art. 6: Legalitatea prelucrării - Regulamentul 679/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)

Acte UE

Jurnalul Oficial 119L

În vigoare
Versiune de la: 23 Mai 2018
Art. 6: Legalitatea prelucrării
(1)Prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care se aplică cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a)persoana vizată şi-a dat consimţământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;
b)prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;
c)prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului;
d)prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;
e)prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul;
f)prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă, cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.
Litera (f) din primul paragraf nu se aplică în cazul prelucrării efectuate de autorităţi publice în îndeplinirea atribuţiilor lor.
(2)Statele membre pot menţine sau introduce dispoziţii mai specifice de adaptare a aplicării normelor prezentului regulament în ceea ce priveşte prelucrarea în vederea respectării alineatului (1) literele (c) şi (e) prin definirea unor cerinţe specifice mai precise cu privire la prelucrare şi a altor măsuri de asigurare a unei prelucrări legale şi echitabile, inclusiv pentru alte situaţii concrete de prelucrare, astfel cum este prevăzut în capitolul IX.
(3)Temeiul pentru prelucrarea menţionată la alineatul (1) literele (c) şi (e) trebuie să fie prevăzut în:
a)dreptul Uniunii; sau
b)dreptul intern care se aplică operatorului.
Scopul prelucrării este stabilit pe baza respectivului temei juridic sau, în ceea ce priveşte prelucrarea menţionată la alineatul (1) litera (e), este necesar pentru îndeplinirea unei sarcini efectuate în interes public sau în cadrul exercitării unei funcţii publice atribuite operatorului. Respectivul temei juridic poate conţine dispoziţii specifice privind adaptarea aplicării normelor prezentului regulament, printre altele: condiţiile generale care reglementează legalitatea prelucrării de către operator; tipurile de date care fac obiectul prelucrării; persoanele vizate; entităţile cărora le pot fi divulgate datele şi scopul pentru care respectivele date cu caracter personal pot fi divulgate; limitările legate de scop; perioadele de stocare;
şi operaţiunile şi procedurile de prelucrare, inclusiv măsurile de asigurare a unei prelucrări legale şi echitabile cum sunt cele pentru alte situaţii concrete de prelucrare astfel cum sunt prevăzute în capitolul IX. Dreptul Uniunii sau dreptul intern urmăreşte un obiectiv de interes public şi este proporţional cu obiectivul legitim urmărit.
(4)În cazul în care prelucrarea în alt scop decât cel pentru care datele cu caracter personal au fost colectate nu se bazează pe consimţământul persoanei vizate sau pe dreptul Uniunii sau dreptul intern, care constituie o măsură necesară şi proporţională într-o societate democratică pentru a proteja obiectivele menţionate la articolul 23 alineatul (1), operatorul, pentru a stabili dacă prelucrarea în alt scop este compatibilă cu scopul pentru care datele cu caracter personal au fost colectate iniţial, ia în considerare, printre altele:
a)orice legătură dintre scopurile în care datele cu caracter personal au fost colectate şi scopurile prelucrării ulterioare preconizate;
b)contextul în care datele cu caracter personal au fost colectate, în special în ceea ce priveşte relaţia dintre persoanele vizate şi operator;
c)natura datelor cu caracter personal, în special în cazul prelucrării unor categorii speciale de date cu caracter personal, în conformitate cu articolul 9, sau în cazul în care sunt prelucrate date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni, în conformitate cu articolul 10;
d)posibilele consecinţe asupra persoanelor vizate ale prelucrării ulterioare preconizate;
e)existenţa unor garanţii adecvate, care pot include criptarea sau pseudonimizarea.