Art. 53. - Art. 53: Condiţii generale aplicabile membrilor autorităţii de supraveghere - Regulamentul 679/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)

Acte UE

Jurnalul Oficial 119L

În vigoare
Versiune de la: 23 Mai 2018
Art. 53: Condiţii generale aplicabile membrilor autorităţii de supraveghere
(1)Statele membre se asigură că fiecare membru al autorităţii lor de supraveghere este numit prin intermediul unei proceduri transparente:
- de parlament;
- de guvern;
- de şeful statului; sau
- de un organism independent împuternicit să facă numiri în temeiul dreptului intern.
(2)Fiecare membru în cauză are calificările, experienţa şi competenţele necesare, în special în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile şi exercita competenţele.
(3)Atribuţiile unui membru încetează în cazul expirării mandatului, în cazul demisiei sau pensionării din oficiu în conformitate cu dreptul intern relevant.
(4)Un membru poate fi demis doar în cazuri de abateri grave sau dacă nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale.