Art. 2. - Art. 2: Domeniul de aplicare material - Regulamentul 679/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)

Acte UE

Jurnalul Oficial 119L

În vigoare
Versiune de la: 23 Mai 2018
Art. 2: Domeniul de aplicare material
(1)Prezentul regulament se aplică prelucrării datelor cu caracter personal, efectuată total sau parţial prin mijloace automatizate, precum şi prelucrării prin alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenţă a datelor sau care sunt destinate să facă parte dintr-un sistem de evidenţă a datelor.
(2)Prezentul regulament nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal:
a)în cadrul unei activităţi care nu intră sub incidenţa dreptului Uniunii;
b)de către statele membre atunci când desfăşoară activităţi care intră sub incidenţa capitolului 2 al titlului V din Tratatul UE;
c)de către o persoană fizică în cadrul unei activităţi exclusiv personale sau domestice;
d)de către autorităţile competente în scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracţiunilor, sau al executării sancţiunilor penale, inclusiv al protejării împotriva ameninţărilor la adresa siguranţei publice şi al prevenirii acestora.
(3)Pentru prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, se aplică Regulamentul (CE) nr. 45/2001. Regulamentul (CE) nr. 45/2001 şi alte acte juridice ale Uniunii aplicabile unei asemenea prelucrări a datelor cu caracter personal se adaptează la principiile şi normele din prezentul regulament în conformitate cu articolul 98.
(4)Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Directivei 2000/31/CE, în special normelor privind răspunderea furnizorilor de servicii intermediari, prevăzute la articolele 12-15 din directiva menţionată.