Secţiunea 4 - Responsabilul cu protecţia datelor - Regulamentul 679/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)

Acte UE

Jurnalul Oficial 119L

În vigoare
Versiune de la: 23 Mai 2018
Secţiunea 4:Responsabilul cu protecţia datelor
Art. 37: Desemnarea responsabilului cu protecţia datelor
(1)Operatorul şi persoana împuternicită de operator desemnează un responsabil cu protecţia datelor ori de câte ori:
a)prelucrarea este efectuată de o autoritate sau un organism public, cu excepţia instanţelor care acţionează în exerciţiul funcţiei lor jurisdicţionale;
b)activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în operaţiuni de prelucrare care, prin natura, domeniul de aplicare şi/sau scopurile lor, necesită o monitorizare periodică şi sistematică a persoanelor vizate pe scară largă; sau
c)activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în prelucrarea pe scară largă a unor categorii speciale de date în temeiul articolului 9 sau a unor date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni, menţionată la articolul 10.

(2)Un grup de întreprinderi poate numi un responsabil cu protecţia datelor unic, cu condiţia ca responsabilul cu protecţia datelor să fie uşor accesibil din fiecare întreprindere.
(3)În cazul în care operatorul sau persoana împuternicită de operator este o autoritate publică sau un organism public, poate fi desemnat un responsabil cu protecţia datelor unic pentru mai multe dintre aceste autorităţi sau organisme, luând în considerare structura organizatorică şi dimensiunea acestora.
(4)În alte cazuri decât cele menţionate la alineatul (1), operatorul sau persoana împuternicită de operator ori asociaţiile şi alte organisme care reprezintă categorii de operatori sau de persoane împuternicite de operatori pot desemna sau, acolo unde dreptul Uniunii sau dreptul intern solicită acest lucru, desemnează un responsabil cu protecţia datelor. Responsabilul cu protecţia datelor poate să acţioneze în favoarea unor astfel de asociaţii şi alte organisme care reprezintă operatori sau persoane împuternicite de operatori.
(5)Responsabilul cu protecţia datelor este desemnat pe baza calităţilor profesionale şi, în special, a cunoştinţelor de specialitate în dreptul şi practicile din domeniul protecţiei datelor, precum şi pe baza capacităţii de a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 39.
(6)Responsabilul cu protecţia datelor poate fi un membru al personalului operatorului sau persoanei împuternicite de operator sau poate să îşi îndeplinească sarcinile în baza unui contract de servicii.
(7)Operatorul sau persoana împuternicită de operator publică datele de contact ale responsabilului cu protecţia datelor şi le comunică autorităţii de supraveghere.
Art. 38: Funcţia responsabilului cu protecţia datelor
(1)Operatorul şi persoana împuternicită de operator se asigură că responsabilul cu protecţia datelor este implicat în mod corespunzător şi în timp util în toate aspectele legate de protecţia datelor cu caracter personal.
(2)Operatorul şi persoana împuternicită de operator sprijină responsabilul cu protecţia datelor în îndeplinirea sarcinilor menţionate la articolul 39, asigurându-i resursele necesare pentru executarea acestor sarcini, precum şi accesarea datelor cu caracter personal şi a operaţiunilor de prelucrare, şi pentru menţinerea cunoştinţelor sale de specialitate.
(3)Operatorul şi persoana împuternicită de operator se asigură că responsabilul cu protecţia datelor nu primeşte niciun fel de instrucţiuni în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor sarcini. Acesta nu este demis sau sancţionat de către operator sau de persoana împuternicită de operator pentru îndeplinirea sarcinilor sale. Responsabilul cu protecţia datelor răspunde direct în faţa celui mai înalt nivel al conducerii operatorului sau persoanei împuternicite de operator.
(4)Persoanele vizate pot contacta responsabilul cu protecţia datelor cu privire la toate chestiunile legate de prelucrarea datelor lor şi la exercitarea drepturilor lor în temeiul prezentului regulament.
(5)Responsabilul cu protecţia datelor are obligaţia de a respecta secretul sau confidenţialitatea în ceea ce priveşte îndeplinirea sarcinilor sale, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern.
(6)Responsabilul cu protecţia datelor poate îndeplini şi alte sarcini şi atribuţii. Operatorul sau persoana împuternicită de operator se asigură că niciuna dintre aceste sarcini şi atribuţii nu generează un conflict de interese.
Art. 39: Sarcinile responsabilului cu protecţia datelor
(1)Responsabilul cu protecţia datelor are cel puţin următoarele sarcini:
a)informarea şi consilierea operatorului, sau a persoanei împuternicite de operator, precum şi a angajaţilor care se ocupă de prelucrare cu privire la obligaţiile care le revin în temeiul prezentului regulament şi al altor dispoziţii de drept al Uniunii sau drept intern referitoare la protecţia datelor;
b)monitorizarea respectării prezentului regulament, a altor dispoziţii de drept al Uniunii sau de drept intern referitoare la protecţia datelor şi a politicilor operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal, inclusiv alocarea responsabilităţilor şi acţiunile de sensibilizare şi de formare a personalului implicat în operaţiunile de prelucrare, precum şi auditurile aferente;
c)furnizarea de consiliere la cerere în ceea ce priveşte evaluarea impactului asupra protecţiei datelor şi monitorizarea funcţionării acesteia, în conformitate cu articolul 35;
d)cooperarea cu autoritatea de supraveghere;
e)asumarea rolului de punct de contact pentru autoritatea de supraveghere privind aspectele legate de prelucrare, inclusiv consultarea prealabilă menţionată la articolul 36, precum şi, dacă este cazul, consultarea cu privire la orice altă chestiune.
(2)În îndeplinirea sarcinilor sale, responsabilul cu protecţia datelor ţine seama în mod corespunzător de riscul asociat operaţiunilor de prelucrare, luând în considerare natura, domeniul de aplicare, contextul şi scopurile prelucrării.