Art. 4. - "vehicul": un autovehicul, un tractor, o remorcă, o semiremorcă sau o combinaţie de aceste vehicule, definite după cum urmează: - Regulamentul 561/15-mar-2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 şi (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2024
Art. 4
În sensul prezentului regulament, se înţelege prin:
(a)"transport rutier": orice deplasare efectuată, în tot sau în parte, pe drumurile deschise utilizării publice de către un vehicul, gol sau încărcat, folosit pentru transportul călătorilor sau al mărfurilor;
(b)"vehicul": un autovehicul, un tractor, o remorcă, o semiremorcă sau o combinaţie de aceste vehicule, definite după cum urmează:
- "autovehicul": orice vehicul prevăzut cu un sistem mecanic de autopropulsie care circulă pe un drum public, altul decât cel care se deplasează în permanenţă pe şine, şi care este utilizat în mod normal pentru transportul de călători sau de mărfuri;
- "tractor": orice vehicul prevăzut cu un sistem mecanic de autopropulsie care circulă pe un drum public, altul decât cel care se deplasează în permanenţă pe şine, şi care este proiectat în mod special pentru a trage, împinge sau acţiona remorci, semiremorci, utilaje sau maşini;
- "remorcă": orice vehicul proiectat pentru a fi cuplat la un autovehicul sau la un tractor;
- "semiremorcă": o remorcă fără osia din faţă, cuplată astfel încât o parte substanţială din greutatea sa şi din cea a încărcăturii sale să fie suportată de tractor sau de autovehicul;
(c)"conducător auto": persoana care conduce vehiculul, chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp, sau care se află la bordul unui vehicul în cadrul serviciului său pentru a-l putea conduce, în cazul în care este necesar;
(d)"pauză": orice perioadă în care conducătorul auto nu are dreptul să conducă sau să efectueze alte munci şi care trebuie să-i permită numai să se odihnească;
(e)"altă muncă": orice activitate, cu excepţia conducerii autor, definită ca timp de lucru la articolul 3 litera (a) din Directiva 2002/15/CE, inclusiv orice activitate desfăşurată pentru acelaşi sau un alt angajator din sectorul transportului sau din alt sector;
(f)"repaus": orice perioadă neîntreruptă pe parcursul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său;
(g)"perioadă de repaus zilnic": partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său şi care poate fi o "perioadă de repaus zilnic normală" sau o "perioadă de repaus zilnic redusă":
- "perioadă de repaus zilnic normală": orice perioadă de repaus de cel puţin unsprezece ore. De asemenea, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranşe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puţin trei ore şi a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puţin nouă ore;
- "perioadă de repaus zilnic redusă": orice perioadă de repaus de cel puţin nouă ore, dar mai puţin de unsprezece ore;
(h)"perioadă de repaus săptămânal": o perioadă săptămânală în timpul căreia un conducător auto poate dispune liber de timpul său şi care poate fi o "perioadă de repaus săptămânal normală" sau o "perioadă de repaus săptămânal redusă":
- "perioadă de repaus săptămânal normală": orice perioadă de repaus de cel puţin patruzeci şi cinci de ore;
- "perioadă de repaus săptămânal redusă": orice perioadă de repaus de mai puţin de patruzeci şi cinci de ore, care poate fi redusă la minimum douăzeci şi patru de ore consecutive, sub rezerva condiţiilor menţionate la articolul 8 alineatul (6);
(i)"săptămână": perioada cuprinsă între ora 00.00 a zilei de luni şi ora 24.00 a zilei de duminică;
(j)"durată de conducere": durata activităţii de conducere înregistrată:
- automat sau semiautomat de aparatul de înregistrare definit în anexa I şi în anexa I B la Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 sau
- manual, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85;
(k)"durată zilnică de conducere": durata totală de conducere acumulată între sfârşitul unei perioade de repaus zilnic şi începutul următoarei perioade de repaus zilnic sau între o perioadă de repaus zilnic şi o perioadă de repaus săptămânal;
(l)"durată de conducere săptămânală": durata de conducere totală, acumulată în timpul unei săptămâni;
(m)"masă maximă autorizată": masa maximă autorizată de operare a unui vehicul, complet încărcat;
(n)«servicii regulate de transport de călători»: «servicii regulate» şi «servicii regulate speciale» în sensul definiţiilor de la articolul 2 punctele 2 şi, respectiv, 3 din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (*1), atât naţionale, cât şi internaţionale;
(*1)Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul, şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 (JO L 300, 14.11.2009, p. 88).
(n1)«servicii ocazionale de transport de călători»: «servicii ocazionale», în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009, atât naţionale, cât şi internaţionale;

(o)"conducere în echipaj": situaţia în care, pe parcursul unei perioade de conducere cuprinsă între două perioade de repaus zilnice consecutive sau între o perioadă de repaus zilnic şi o perioadă de repaus săptămânal, se află cel puţin doi conducători auto la bordul vehiculului pentru a asigura conducerea. Pe parcursul primei ore de conducere în echipaj, prezenţa unui sau mai multor alţi conducători auto este facultativă, dar ea este obligatorie pentru restul perioadei.
(p)"întreprindere de transport": price persoană fizică sau juridică, orice asociaţie sau grup de persoane fără personalitate juridică, cu scop lucrativ sau nu, sau orice organism public cu personalitate juridică sau dependent de o autoritate cu personalitate juridică ce efectuează transporturi rutiere în contul altcuiva sau în contul său;
(q)"perioadă de conducere": durata de conducere cumulată între momentul în care conducătorul auto se aşează la volan după o perioadă de repaus sau o pauză şi momentul în care începe o perioadă de repaus sau o pauză. Perioada de conducere poate fi continuă sau fragmentată.
(r)«transport în scopuri necomerciale»: orice transport rutier, altul decât transportul contra cost în contul altcuiva sau în cont propriu, pentru care nu se primeşte în mod direct sau indirect o remuneraţie şi care nu generează direct sau indirect niciun venit pentru conducătorul auto al vehiculului sau pentru alte părţi, şi care nu este legată de o activitate profesională sau comercială.