Regulamentul 506/19-mar-2025 de modificare a anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1375 în ceea ce priveşte metoda de referinţă şi autorizarea lumiVAST Trichinella ca metodă echivalentă de depistare a prezenţei Trichinella în carnea de porc domestic
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare1. | Metoda de depistare de referinţă pentru examinarea eşantioanelor în scopul depistării prezenţei Trichinella este ISO 18743:2015/Amd1:2023. |
2. | Următoarele norme se aplică numai examinării cărnii de porc domestic: (a) Atunci când carcasele de porci domestici, alţii decât scroafe şi vieri de reproducţie, sunt întregi, se prelevă un eşantion de cel puţin 1 g de la nivelul unuia dintre pilierii diafragmatici, din zona de tranziţie între partea musculară şi partea tendinoasă. Se poate utiliza o pensetă specială cu condiţia să se garanteze o precizie cuprinsă între 1,00 şi 1,15 g. În cazul carcaselor întregi de scroafe şi vieri de reproducţie, se prelevă un eşantion mai mare, de cel puţin 2 g, de la nivelul unuia dintre pilierii diafragmatici, din zona de tranziţie între partea musculară şi partea tendinoasă. În absenţa pilierilor diafragmatici, se prelevează un eşantion de 2 g din partea costală sau din partea diafragmei învecinată sternului sau din muşchiul maxilar, din limbă sau din muşchii abdominali ai porcinelor domestice, altele decât scroafele şi vierii de reproducţie, şi se prelevează un eşantion de 4 g din aceleaşi ţesuturi de la scroafe şi vieri de reproducţie. (b) În cazul bucăţilor de carne, se prelevă un eşantion de cel puţin 5 g din muşchii striaţi, cu un conţinut mic de grăsime şi, pe cât posibil, din apropierea oaselor sau a tendoanelor. Se prelevă un eşantion de aceeaşi mărime din carnea care nu este destinată unei preparări termice minuţioase în vederea consumului sau unui alt tip de prelucrare după sacrificare. |
Pentru Comisie Preşedinta Ursula VON DER LEYEN |