Art. 95. - Art. 95: Prezumtia de validitate - Aparare pe fond - Regulamentul 40/20-dec-1993 privind marca comunitară
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2008
Art. 95: Prezumtia de validitate - Aparare pe fond
(1)Instantele competente în domeniul marcilor comunitare considera marca comunitara valabila, în afara de cazul în care pârâtul îi contesta validitatea printr-o cerere reconventionala de decadere sau în nulitate.
(2)Validitatea unei marci comunitare nu poate fi contestata printr-o actiune în constatarea inexistentei unei contrafaceri.
(3)În actiunile mentionate la articolul 92 literele (a) si (c), exceptia de decadere sau de nulitate a marcii comunitare, prezentata pe o alta cale decât cererea reconventionala, este admisibila în masura în care pârâtul pune în evidenta ca titularul marcii comunitare ar putea fi decazut din drepturi pentru utilizare insuficienta sau ca marca ar putea fi declarata nula pentru motivul existentei unui drept anterior al pârâtului.