Art. 77a. - Art. 77 a : Eliminarea sau revocarea - Regulamentul 40/20-dec-1993 privind marca comunitară

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2008
Art. 77a: Eliminarea sau revocarea
(1)Atunci când Oficiul efectueaza o înscriere în registru sau ia o decizie care contine o eroare de procedura evidenta, care îi este imputabila, acesta asigura eliminarea înscrierii respective sau revocarea deciziei. În cazul în care exista numai o singura parte la procedura ale carei drepturi au fost încalcate prin înscriere sau prin act, eliminarea înscrierii sau revocarea deciziei este dispusa chiar daca, pentru partea respectiva, eroarea nu a fost evidenta.
(2)Eliminarea înscrierii sau revocarea deciziei, prevazute la alineatul (1), se dispun din oficiu sau la cererea uneia dintre partile la procedura, de catre instanta care a facut înscrierea sau care adopta decizia. Eliminarea sau revocarea sunt efectuate în termen de sase luni de la data înscrierii în registru sau de la adoptarea deciziei, dupa ce au fost ascultate partile la procedura, precum si eventualii titulari de drepturi asupra marcii comunitare în cauza care sunt înscrisi în registru.
(3)Prezentul articol nu aduce atingere dreptului partilor de a formula o cale de atac în aplicarea articolelor 57 si 63 si nici posibilitatii, în conformitate cu procedura si conditiile stabilite de regulamentul de aplicare prevazut la articolul 157 alineatul (1), de a obtine corectarea erorilor lingvistice sau de transcriere si a erorilor evidente care figureaza în deciziile Oficiului, precum si a erorilor imputabile Oficiului în timpul înregistrarii marcii sau al publicarii acestei înregistrari.