Art. 96. - Art. 96: Rolurile şi responsabilităţile Comisiei în ceea ce priveşte funcţionarea SEDS - Regulamentul 327/11-feb-2025 referitor la spaţiul european al datelor privind sănătatea şi de modificare a Directivei 2011/24/UE şi a Regulamentului (UE) 2024/2847
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 5 Martie 2025
Art. 96: Rolurile şi responsabilităţile Comisiei în ceea ce priveşte funcţionarea SEDS
(1)Pe lângă rolul său în punerea la dispoziţie a datelor electronice privind sănătatea deţinute de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii, în conformitate cu articolele 55 şi 56 şi cu articolul 75 alineatul (2) şi cu sarcinile care îi revin în temeiul capitolului III, în special al articolului 40, Comisia asigură pentru toate entităţile conectate relevante dezvoltarea, întreţinerea, găzduirea şi exploatarea infrastructurilor şi a serviciilor centrale necesare pentru a sprijini funcţionarea SEDS, prin:
a)un mecanism interoperabil şi transfrontalier de identificare şi autentificare pentru persoanele fizice şi profesioniştii din domeniul sănătăţii, în conformitate cu articolul 16 alineatele (3) şi (4);
b)servicii şi infrastructuri centrale pentru sănătatea digitală ale MyHealth@EU, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1);
c)verificări ale conformităţii pentru conectarea participanţilor autorizaţi la MyHealth@EU, în conformitate cu articolul 23 alineatul (9);
d)servicii şi infrastructuri transfrontaliere de sănătate digitală suplimentare menţionate la articolul 24 alineatul (1);
e)în cadrul HealthData@EU, un serviciu de depunere a cererilor de acces la datele privind sănătatea în scopul obţinerii accesului la datele electronice privind sănătatea deţinute de deţinători de date privind sănătatea din cel puţin două state membre sau de alţi participanţi autorizaţi în cadrul HealthData@EU şi de transmitere automată a cererilor de acces la datele privind sănătatea către punctele de contact relevante, în conformitate cu articolul 67 alineatul (3);
f)serviciile şi infrastructurile centrale ale HealthData@EU, în conformitate cu articolul 75 alineatele (7) şi (8);
g)un mediu de prelucrare securizat, în conformitate cu articolul 75 alineatul (9), în care organismele de acces la datele privind sănătatea pot decide să pună la dispoziţie date, în conformitate cu articolul 68 alineatul (8);
h)verificări ale conformităţii pentru conectarea participanţilor autorizaţi în cadrul HealthData@EU, în conformitate cu articolul 75 alineatul (5);
i)un catalog federat de seturi de date ale UE care conectează cataloagele naţionale de seturi de date, în conformitate cu articolul 79;
j)un secretariat pentru Consiliul SEDS în conformitate cu articolul 92 alineatul (9);
k)un secretariat pentru grupurile de coordonare, în conformitate cu articolul 95 alineatul (8).
(2)Serviciile menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol respectă standarde de calitate suficiente în ceea ce priveşte disponibilitatea, securitatea, capacitatea, interoperabilitatea, întreţinerea, monitorizarea şi dezvoltarea pentru a asigura faptul că SEDS funcţionează în mod eficace. Comisia furnizează serviciile respective în conformitate cu deciziile operaţionale ale grupurilor de coordonare relevante stabilite la articolul 95.
(3)Comisia pregăteşte un raport privind infrastructurile şi serviciile care sprijină SEDS, pe care îl furnizează în conformitate cu alineatul (1) din doi în doi ani şi îl pune la dispoziţia publicului.