Art. 93. - Art. 93: Forumul părţilor interesate - Regulamentul 327/11-feb-2025 referitor la spaţiul european al datelor privind sănătatea şi de modificare a Directivei 2011/24/UE şi a Regulamentului (UE) 2024/2847
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 5 Martie 2025
Art. 93: Forumul părţilor interesate
(1)Se instituie un forum al părţilor interesate cu scopul de a facilita schimbul de informaţii şi de a promova cooperarea între părţile interesate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a prezentului regulament.
(2)Forumul părţilor interesate trebuie să aibă o componenţă echilibrată şi este alcătuit din părţi interesate relevante, precum reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi, ai profesioniştilor din domeniul sănătăţii, ai industriei, ai organizaţiilor de consumatori, ai cercetătorilor ştiinţifici şi ai mediului academic şi reprezintă punctele de vedere ale acestora. În cazul în care în forumul părţilor interesate sunt reprezentate interese comerciale, reprezentarea acestor interese se bazează pe o combinaţie echilibrată de întreprinderi mari, întreprinderi mici şi mijlocii şi întreprinderi nou-înfiinţate. Sarcinile forumului părţilor interesate vizează în egală măsură utilizarea primară şi cea secundară.
(3)Membrii forumului părţilor interesate sunt numiţi de Comisie în urma unei cereri publice de exprimare a interesului şi a unei proceduri de selecţie transparente. Membrii forumului părţilor interesate depun o declaraţie anuală de interese care este pusă la dispoziţia publicului şi care este actualizată ori de câte ori este cazul.
(4)Forumul părţilor interesate poate institui subgrupuri permanente sau temporare, după caz, în scopul examinării unor chestiuni specifice legate de obiectivele prezentului regulament. Forumul părţilor interesate îşi adoptă regulamentul de procedură.
(5)Forumul părţilor interesate organizează reuniuni periodice, care sunt prezidate de un reprezentant al Comisiei.
(6)Forumul părţilor interesate întocmeşte un raport anual al activităţilor sale. Raportul respectiv este pus la dispoziţia publicului.