Art. 92. - Art. 92: Consiliul pentru spaţiul european al datelor privind sănătatea - Regulamentul 327/11-feb-2025 referitor la spaţiul european al datelor privind sănătatea şi de modificare a Directivei 2011/24/UE şi a Regulamentului (UE) 2024/2847

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 5 Martie 2025
Art. 92: Consiliul pentru spaţiul european al datelor privind sănătatea
(1)Pentru a facilita cooperarea şi schimbul de informaţii între statele membre şi Comisie, se instituie Consiliul pentru spaţiul european al datelor privind sănătatea (European Health Data Space Board - denumit în continuare "Consiliul SEDS"). Consiliul SEDS este format din doi reprezentanţi pentru fiecare stat membru, şi anume un reprezentant pentru utilizarea primară şi unul pentru utilizarea secundară, desemnaţi de fiecare stat membru. Fiecare stat membru dispune de un vot. Membrii Consiliului SEDS se angajează să acţioneze în interes public şi în mod independent.
(2)Un reprezentant al Comisiei şi unul din reprezentanţii statelor membre menţionaţi la alineatul (1) coprezidează reuniunile Consiliului SEDS.
(3)Autorităţile de supraveghere a pieţei menţionate la articolul 43, CEPD şi Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor, Agenţia Europeană pentru Medicamente, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor şi Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) sunt invitate să participe la reuniuni, atunci când Consiliul SEDS consideră că este oportun.
(4)Consiliul SEDS poate invita să participe la reuniunile sale autorităţi naţionale, experţi şi observatori, precum şi instituţii, organe, oficii şi agenţii ale Uniunii, pe lângă cele menţionate la alineatul (3), precum şi infrastructuri de cercetare şi alte infrastructuri similare.
(5)Consiliul SEDS poate coopera cu experţi externi, după caz.
(6)Potrivit funcţiilor legate de utilizarea datelor electronice privind sănătatea, Consiliul SEDS poate lucra în subgrupuri pentru anumite teme, în cadrul cărora sunt reprezentate autorităţile privind sănătatea digitală sau organismele de acces la datele privind sănătatea. Subgrupurile respective sprijină Consiliul SEDS prin cunoştinţe de specialitate specifice şi pot organiza reuniuni comune, după caz.
(7)Consiliul SEDS adoptă propriul regulamentul de procedură şi un cod de conduită, în urma unei propuneri din partea Comisiei. Regulamentul de procedură respectiv prevede componenţa, organizarea, funcţionarea şi cooperarea subgrupurilor menţionate la alineatul (6) de la prezentul articol, precum şi cooperarea Consiliului SEDS cu forumul părţilor interesate menţionat la articolul 93.
Consiliul SEDS adoptă decizii prin consens pe cât posibil. În cazul în care nu se poate ajunge la un consens, Consiliul SEDS adoptă decizii cu o majoritate de două treimi din statele membre.
(8)Consiliul SEDS cooperează cu alte organisme, entităţi şi experţi relevanţi, cum ar fi Comitetul european pentru inovare în domeniul datelor instituit prin articolul 29 din Regulamentul (UE) 2022/868, autorităţile competente desemnate în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) 2023/2854, organismele de supraveghere desemnate în conformitate cu articolul 46b din Regulamentul (UE) nr. 910/2014, CEPD instituit prin articolul 68 din Regulamentul (UE) 2016/679, organismele de securitate cibernetică, inclusiv ENISA, şi Cloudul european pentru ştiinţa deschisă, în scopul de a ajunge la soluţii avansate pentru utilizarea datelor uşor de găsit, accesibile, interoperabile şi reutilizabile (FAIR) în cercetare şi inovare.
(9)Consiliul SEDS este asistat de un secretariat asigurat de către Comisie.
(10)Consiliul SEDS publică datele reuniunilor sale şi procesul-verbal al deliberărilor sale, precum şi, din doi în doi ani, un raport referitor la activităţile sale.
(11)Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsurile necesare pentru instituirea şi funcţionarea Consiliului SEDS. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 98 alineatul (2).