Capitolul ii - DECLARAŢIA DE PERFORMANŢĂ ŞI MARCAJUL CE - Regulamentul 305/09-mar-2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 88L

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2024
CAPITOLUL II:DECLARAŢIA DE PERFORMANŢĂ ŞI MARCAJUL CE
Art. 4: Declaraţia de performanţă
(1)Atunci când un produs pentru construcţii face obiectul unui standard armonizat sau este conform cu o evaluare tehnică europeană care a fost eliberată pentru acesta, fabricantul întocmeşte o declaraţie de performanţă pentru acesta în momentul în care este introdus pe piaţă.
(2)Atunci când un produs pentru construcţii face obiectul unui standard armonizat sau este conform cu o evaluare tehnică europeană care a fost eliberată pentru acesta, se pot furniza informaţii sub orice formă referitoare la performanţa acestuia în ceea ce priveşte caracteristicile esenţiale, astfel cum sunt definite în specificaţiile tehnice armonizate aplicabile, numai dacă acestea sunt incluse şi specificate în declaraţia de performanţă, cu excepţia cazurilor în care, în conformitate cu articolul 5, nu s-a întocmit nicio declaraţie de performanţă.
(3)Prin întocmirea declaraţiei de performanţă, fabricantul îşi asumă responsabilitatea pentru conformitatea produsului pentru construcţii cu performanţa declarată. În lipsa unor indicii obiective în sens contrar, statele membre presupun că declaraţia de performanţă întocmită de fabricant este exactă şi corectă.

Art. 5: Derogări de la întocmirea unei declaraţii de performanţă
Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) şi în lipsa unor dispoziţii la nivelul Uniunii sau la nivel naţional care să impună necesitatea declaraţiei privind caracteristicile esenţiale acolo unde produsele pentru construcţii sunt destinate a fi utilizate, atunci când introduc pe piaţă un produs pentru construcţii care face obiectul unui standard armonizat, fabricanţii nu sunt obligaţi să întocmească o declaraţie de performanţă în cazul în care:
(a)produsul pentru construcţii este fabricat în mod individual sau la comandă, nefiind realizat într-un proces de producţie în serie, ca răspuns la o comandă specifică şi este instalat într-o singură construcţie identificată, de către un fabricant care răspunde de încorporarea în condiţii de siguranţă a produsului în construcţii, în conformitate cu normele naţionale aplicabile şi pe răspunderea persoanelor însărcinate cu executarea în condiţii de siguranţă a construcţiilor, desemnate în temeiul normelor naţionale aplicabile;

(b)produsul pentru construcţii este fabricat pe şantier pentru a fi încorporat în construcţia respectivă, în conformitate cu normele naţionale aplicabile şi pe răspunderea persoanelor însărcinate cu executarea în condiţii de siguranţă a construcţiilor, desemnate în temeiul normelor naţionale aplicabile; sau
(c)produsul pentru construcţii este fabricat în mod tradiţional sau de o manieră adecvată pentru a asigura conservarea patrimoniului, printr-un proces de fabricare neindustrial, pentru renovarea adecvată a construcţiilor protejate în mod oficial ca făcând parte dintr-un sit protejat sau datorită valorii lor arhitecturale sau istorice deosebite, cu respectarea normelor naţionale aplicabile.
Art. 6: Conţinutul declaraţiei de performanţă
(1)Declaraţia de performanţă exprimă performanţa produselor pentru construcţii în ceea ce priveşte caracteristicile lor esenţiale, conform specificaţiilor tehnice armonizate relevante.
(2)Declaraţia de performanţă conţine în special următoarele informaţii:
a)referinţa produsului-tip pentru care a fost întocmită declaraţia de performanţă;
b)sistemul sau sistemele de evaluare şi de verificare a constanţei performanţei produsului pentru construcţii, astfel cum se prevede în anexa V;
c)numărul de referinţă şi data eliberării standardului armonizat sau a evaluării tehnice europene care a fost utilizată pentru evaluarea fiecărei caracteristici esenţiale;
d)după caz, numărul de referinţă al documentaţiei tehnice specifice utilizate şi cerinţele pe care fabricantul susţine că produsul le respectă.
(3)În plus, declaraţia de performanţă cuprinde:
a)utilizarea preconizată sau utilizările preconizate ale produsului pentru construcţii, în conformitate cu specificaţia tehnică armonizată aplicabilă;
b)lista caracteristicilor esenţiale, astfel cum sunt stabilite în specificaţia tehnică armonizată pentru utilizarea preconizată sau utilizările preconizate declarate;
c)performanţa cel puţin a uneia dintre caracteristicile esenţiale ale produsului pentru construcţii, relevante pentru utilizarea preconizată sau utilizările preconizate declarate;
d)după caz, performanţa produsului pentru construcţii, pe niveluri sau clase, sau sub formă descriptivă, dacă este necesar pe baza unui calcul, în ceea ce priveşte caracteristicile esenţiale stabilite în conformitate cu articolul 3 alineatul (3);
e)performanţa acelor caracteristici esenţiale ale produsului pentru construcţii care sunt legate de utilizarea sau utilizările preconizate, luând în considerare dispoziţiile legate de utilizarea sau utilizările preconizate acolo unde fabricantul intenţionează să pună la dispoziţie pe piaţă produsul pentru construcţii;
f)pentru caracteristicile esenţiale enumerate, pentru care nu este declarată niciun fel de performanţă, acronimul “NPD" (nicio performanţă determinată);
g)atunci când produsul a făcut obiectul unei evaluări tehnice europene, performanţa, pe niveluri sau clase, sau într-o descriere, a produsului pentru construcţii în ceea ce priveşte toate caracteristicile esenţiale cuprinse în evaluarea tehnică europeană corespunzătoare.
(4)Declaraţia de performanţă se întocmeşte conform modelului care figurează în anexa III.
(5)Informaţiile menţionate la articolul 31 sau, după caz, la articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 se furnizează împreună cu declaraţia de performanţă.
Art. 7: Furnizarea declaraţiei de performanţă
(1)O copie a declaraţiei de performanţă este furnizată fie pe hârtie, fie prin mijloace electronice, împreună cu fiecare produs care este pus la dispoziţie pe piaţă.
Totuşi, atunci când un lot din acelaşi produs este furnizat unui singur utilizator, acesta poate fi însoţit de o copie unică a declaraţiei de performanţă, fie pe hârtie, fie prin mijloace electronice.
(2)La solicitarea destinatarului, se furnizează o copie pe hârtie a declaraţiei de performanţă.

(3)Prin derogare de la alineatele (1) şi (2), o copie a declaraţiei de performanţă poate fi pusă la dispoziţie pe o pagină de internet, în conformitate cu condiţii care urmează să fie stabilite de către Comisie prin intermediul actelor delegate în conformitate cu articolul 60. Aceste condiţii trebuie să garanteze, printre altele, că declaraţia de performanţă rămâne disponibilă cel puţin pe perioada prevăzută la articolul 11 alineatul (2).
(4)Declaraţia de performanţă se furnizează în limba sau în limbile impuse de statul membru în care produsul este pus la dispoziţie pe piaţă.
Art. 8: Principii generale şi utilizarea marcajului CE
(1)Principiile generale prevăzute la articolul 30 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 se aplică marcajului CE.
(2)Marcajul CE se aplică pe acele produse pentru construcţii pentru care fabricantul a întocmit o declaraţie de performanţă în conformitate cu articolele 4 şi 6.
Dacă o declaraţie de performanţă nu a fost întocmită de către fabricant conform articolelor 4 şi 6, marcajul CE nu se aplică.
Prin aplicarea sau dispunerea aplicării marcajului CE, fabricanţii arată că îşi asumă responsabilitatea pentru conformitatea produsului pentru construcţii cu performanţa sa declarată, precum şi pentru respectarea de către acesta a tuturor cerinţelor aplicabile prevăzute în prezentul regulament şi în alte acte legislative de armonizare relevante ale Uniunii care prevăd aplicarea marcajului.
Normele privind aplicarea marcajului CE prevăzute de alte acte din legislaţia de armonizare relevante a Uniunii se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor prezentului alineat.
(3)Pentru orice produs pentru construcţii care face obiectul unui standard armonizat,sau pentru care a fost emisă o evaluare tehnică europeană marcajul CE este singurul marcaj care atestă conformitatea produsului pentru construcţii respectiv cu performanţa declarată, în ceea ce priveşte caracteristicile esenţiale, care face obiectul respectivului standard armonizat, sau pentru care a fost emisă o evaluare tehnică europeană.
În acest sens, statele membre nu introduc nicio trimitere sau retrag din cadrul măsurilor naţionale orice trimitere la un marcaj, altul decât marcajul CE, care atestă conformitatea cu performanţa declarată în ceea ce priveşte caracteristicile esenţiale acoperite de un standard armonizat.
(4)Pe teritoriul lor sau aflat sub responsabilitatea lor, statele membre nu interzic şi nici nu împiedică punerea la dispoziţie pe piaţă sau utilizarea produselor pentru construcţii purtătoare ale marcajului CE în cazul în care performanţele declarate corespund cerinţelor privind utilizarea respectivă în statul membru vizat.
(5)Statele membre se asigură că utilizarea produselor pentru construcţii purtătoare ale marcajului CE nu este împiedicată prin norme sau condiţii impuse de către organisme publice sau private acţionând în calitate de întreprinderi publice sau de organisme publice în temeiul poziţiei lor de monopol sau în temeiul unui mandat public, atunci când performanţele declarate corespund cerinţelor referitoare la utilizarea respectivă în statul membru vizat.
(6)Metodele utilizate de către statele membre în cerinţele acestora aplicabile construcţiilor, precum şi alte norme naţionale referitoare la caracteristicile esenţiale ale produselor pentru construcţii, trebuie să fie conforme cu standardele armonizate.
Art. 9: Norme şi condiţii pentru aplicarea marcajului CE
(1)Marcajul CE se aplică în mod vizibil, lizibil şi indelebil pe produsul pentru construcţii sau pe o etichetă lipită pe produs. În cazul în care acest lucru nu este posibil sau nu este impus din considerente ţinând de natura produsului, acesta se aplică pe ambalaj sau pe documentele de însoţire.
(2)Marcajul CE este urmat de ultimele două cifre ale anului în care a fost aplicat prima oară, de numele şi de adresa înregistrată a fabricantului sau de marca distinctivă ce permite identificarea uşoară şi fără ambiguitate a numelui şi a adresei fabricantului, de codul de identificare unic al produsului-tip, de numărul de referinţă al declaraţiei de performanţă şi de nivelul sau clasa de performanţa declarată, de trimiterea la specificaţia tehnică armonizată aplicată, de numărul de identificare al organismului notificat, dacă este cazul, şi de utilizarea preconizată, astfel cum se prevede în specificaţia tehnică armonizată aplicată.
(3)Marcajul CE se aplică înainte ca produsul pentru construcţii să fie introdus pe piaţă. Acesta poate fi însoţit de o pictogramă sau de orice altă însemnare care indică în principal un risc special sau o utilizare specială.
Art. 10: Punctele de informare despre produse pentru construcţii
(1)Statele membre desemnează puncte de informare despre produse pentru construcţii în conformitate cu dispoziţiile articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 764/2008.
(2)Articolele 10 şi 11 din Regulamentul (CE) nr. 764/2008 se aplică Punctelor de informare despre produse pentru construcţii.
(3)În ceea ce priveşte sarcinile definite la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 764/2008, fiecare stat membru se asigură că Punctele de informare despre produse pentru construcţii furnizează, folosind o terminologie transparentă şi uşor de înţeles, informaţii referitoare la dispoziţiile care vizează respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile pe teritoriul său construcţiilor în ceea ce priveşte utilizarea preconizată a fiecărui produs pentru construcţii, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (3) litera (e) din prezentul regulament.
(4)Punctele de informare despre produse pentru construcţii trebuie să fie în măsură să îşi îndeplinească funcţiile într-un mod prin care să se evite conflictele de interese, în special în ceea ce priveşte procedurile pentru obţinerea marcajului CE.