Art. 38. - Art. 38: Alte proceduri simplificate - Regulamentul 305/09-mar-2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 88L

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2024
Art. 38: Alte proceduri simplificate
(1)Pentru produsele pentru construcţii reglementate de un standard armonizat şi care sunt fabricate în mod individual sau la comandă, care nu sunt realizate într-un proces de producţie în serie, ca răspuns la o comandă specifică şi care sunt instalate într-o singură construcţie identificată, partea de evaluare a performanţei din sistemul aplicabil, astfel cum este prevăzut în anexa V, poate fi înlocuită de fabricant cu documentaţia tehnică specifică ce demonstrează respectarea de către produsul respectiv a cerinţelor aplicabile, precum şi echivalenţa procedurilor utilizate cu cele prevăzute în specificaţiile tehnice armonizate.
(2)Dacă produsul pentru construcţii menţionat la alineatul (1) aparţine unei familii de produse pentru construcţii pentru care sistemul aplicabil de evaluare şi verificare a constanţei performanţei este reprezentat de sistemul 1 + sau 1, astfel cum este prevăzut în anexa V, documentaţia tehnică specifică este verificată de un organism notificat de certificare a produselor, astfel cum se menţionează în anexa V.