Art. 17. - Art. 17: Standarde armonizate - Regulamentul 305/09-mar-2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 88L

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2024
Art. 17: Standarde armonizate
(1)Standardele armonizate sunt stabilite de organismele europene de standardizare enumerate în anexa I la Directiva 98/34/CE, pe baza cererilor (denumite în continuare “mandate") emise de către Comisie în conformitate cu articolul 6 din respectiva directivă în urma consultării Comitetului permanent pentru construcţii menţionat la articolul 64 din prezentul regulament (denumit în continuare “Comitetul permanent pentru construcţii").
(2)În cazurile în care părţile interesate sunt implicate în procesul de elaborare a standardelor armonizate în conformitate cu prezentul articol, organismele europene de standardizare se asigură că diferitele categorii de părţi interesate sunt întotdeauna reprezentate într-un mod corect şi echitabil.
(3)Standardele armonizate definesc metodele şi criteriile de evaluare a performanţei produselor pentru construcţii în ceea ce priveşte caracteristicile lor esenţiale.
Atunci când acest lucru este prevăzut în mandatul respectiv, un standard armonizat se referă la utilizarea preconizată a produselor care fac obiectul acestuia.
Standardele armonizate definesc, după caz şi fără a aduce atingere acurateţei, fiabilităţii şi stabilităţii rezultatelor, metode mai puţin costisitoare decât încercarea, pentru evaluarea performanţei produselor pentru construcţii în ceea ce priveşte caracteristicile lor esenţiale.
(4)Organismele europene de standardizare stabilesc, în standardele armonizate, controlul producţiei în fabrică aplicabil, care ţine seama de condiţiile specifice ale procesului de fabricaţie a produsului pentru construcţii în cauză.
Standardul armonizat include detaliile tehnice necesare pentru punerea în aplicare a sistemului de evaluare şi de verificare a constanţei performanţei.
(5)Comisia evaluează conformitatea standardelor armonizate stabilite de către organismele europene de standardizare cu mandatele relevante.
Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene lista trimiterilor la standardele armonizate care sunt conforme cu mandatele relevante.
Pentru fiecare standard armonizat care figurează pe listă se indică următoarele:
a)trimiteri la specificaţiile tehnice armonizate înlocuite, dacă este cazul;
b)data începerii perioadei de coexistenţă;
c)data încheierii perioadei de coexistenţă. Comisia publică orice actualizare a listei respective.
De la data începerii perioadei de coexistenţă, se poate utiliza un standard armonizat pentru întocmirea unei declaraţii de performanţă pentru un produs pentru construcţii care face obiectul acestuia. Organismele naţionale de standardizare au obligaţia de a transpune standardele armonizate în conformitate cu Directiva 98/34/CE.
Fără a se aduce atingere articolelor 36-38, de la data încheierii perioadei de coexistenţă, standardul armonizat reprezintă singurul mijloc utilizat pentru întocmirea declaraţiei de performanţă pentru produsele pentru construcţii care fac obiectul acestuia.
La încheierea perioadei de coexistenţă, standardele naţionale aflate în conflict sunt retrase, iar statele membre anulează valabilitatea tuturor dispoziţiilor naţionale aflate în conflict.