Art. 13. - Art. 13: Obligaţiile importatorilor - Regulamentul 305/09-mar-2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 88L

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2024
Art. 13: Obligaţiile importatorilor
(1)Importatorii introduc pe piaţa Uniunii numai produse pentru construcţii care sunt conforme cu cerinţele aplicabile ale prezentului regulament.
(2)Înainte de a introduce un produs pentru construcţii pe piaţă, importatorii se asigură că evaluarea şi verificarea constanţei performanţei au fost efectuate de către fabricant. Aceştia se asigură că fabricantul a întocmit documentaţia tehnică menţionată la articolul 11 alineatul (1) al doilea paragraf şi declaraţia de performanţă, în conformitate cu articolele 4 şi 6. Aceştia se asigură de asemenea că produsul poartă marcajul CE în cazul în care este necesar, că produsul este însoţit de documentele necesare şi că fabricantul a respectat obligaţiile prevăzute la articolul 11 alineatele (4) şi (5).
Atunci când un importator consideră sau are motive să creadă că produsul pentru construcţii nu este conform cu declaraţia de performanţă sau nu respectă alte cerinţe aplicabile ale prezentului regulament, importatorul nu introduce produsul pe piaţă, până când acesta nu devine conform cu declaraţia de performanţă însoţitoare şi respectă celelalte cerinţe aplicabile ale prezentului regulament sau până când declaraţia de performanţă nu este corectată. În plus, atunci când produsul pentru construcţii prezintă un risc, importatorul informează fabricantul şi autorităţile de supraveghere a pieţei în acest sens.
(3)Importatorii indică pe produsul pentru construcţii sau, atunci când acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document care însoţeşte produsul pentru construcţii numele acestora, denumirea comercială sau marca înregistrată şi adresa la care pot fi contactaţi.
(4)Atunci când comercializează un produs, importatorii se asigură că produsul este însoţit de instrucţiuni şi informaţii de siguranţă, într-o limbă stabilită de statul membru în cauză care este uşor de înţeles de către utilizatori.
(5)Pe perioada în care produsul pentru construcţii se află în responsabilitatea lor, importatorii se asigură că condiţiile de stocare sau de transport nu compromit conformitatea acestuia cu declaraţia de performanţă şi respectarea altor cerinţe aplicabile din prezentul regulament.
(6)Atunci când acest lucru este considerat oportun în vederea asigurării acurateţei, fiabilităţii şi stabilităţii performanţei declarate a unui produs pentru construcţii, importatorii încearcă prin eşantionare produsele pentru construcţii introduse pe piaţă sau comercializate, investigând şi, după caz, ţinând un registru de plângeri, produse neconforme şi rechemări ale unor produse, şi informează distribuitorii cu privire la orice astfel de activităţi de monitorizare.
(7)Importatorii care consideră sau au motive să creadă că un produs pentru construcţii pe care l-au introdus pe piaţă nu este conform cu declaraţia de performanţă sau nu respectă alte cerinţe aplicabile ale prezentului regulament iau de îndată măsurile corective necesare pentru a restabili conformitatea produsului respectiv, pentru a-l retrage sau pentru a-l rechema, după caz. În plus, în cazul în care produsul prezintă un risc, importatorii informează imediat în acest sens autorităţile naţionale competente din statele membre în care au comercializat produsul pentru construcţii, indicând detaliile, în special cu privire la neconformitate şi la orice măsuri corective luate.
(8)Importatorii păstrează o copie a declaraţiei de performanţă la dispoziţia autorităţilor de supraveghere a pieţei, pe durata prevăzută în articolul 11 alineatul (2) şi se asigură că documentaţia tehnică este pusă la dispoziţia acestor autorităţi, la cerere.
(9)În urma unei cereri motivate din partea unei autorităţi naţionale competente, importatorii îi furnizează acesteia toate informaţiile şi documentaţia necesare pentru a demonstra conformitatea produsului pentru construcţii cu declaraţia de performanţă şi respectarea de către acesta a altor cerinţe aplicabile ale prezentului regulament, într-o limbă uşor de înţeles de respectiva autoritate. Aceştia cooperează cu autoritatea respectivă, la cererea acesteia, cu privire la orice acţiune întreprinsă pentru eliminarea riscurilor prezentate de produsele pentru construcţii pe care aceştia le-au introdus pe piaţă.