Art. 5. - Art. 5: Pragurile de semnificaţie şi alţi parametri - Regulamentul 2546/10-dec-2025 privind aplicarea principiilor de verificare a emisiilor încorporate declarate în temeiul Regulamentului (UE) 2023/956 al Parlamentului European şi al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 22 Decembrie 2025
Art. 5: Pragurile de semnificaţie şi alţi parametri
(1)Atunci când evaluează inexactităţile privind datele raportate în perioada de raportare care face obiectul verificării, verificatorul aplică, pentru fiecare tonă de marfă relevantă, identificată prin codul său din Nomenclatura combinată (NC), următoarele praguri de semnificaţie:
a)5 % din totalul emisiilor încorporate specifice;
b)5 % din alocarea cu titlu gratuit încorporată specifică totală.
(2)Verificatorul se bazează, de asemenea, pe opiniile experţilor pentru a stabili dacă inexactităţile sau neregularităţile, în mod individual sau agregate cu alte inexactităţi sau neregularităţi, justificate de dimensiunea şi natura lor, trebuie considerate ca fiind materiale în ceea ce priveşte:
a)inexactităţile, luate individual sau agregate cu alte inexactităţi, care se situează sub pragul de semnificaţie în conformitate cu alineatul (1);
b)parametrii care nu sunt menţionaţi la alineatul (1).