Nou Regulamentul 2543/11-dec-2025 privind refuzul reînnoirii autorizaţiei albastrului patent V ca aditiv pentru hrana animalelor de la care nu se obţin produse alimentare şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 643/2013

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2025
Regulamentul 2543/11-dec-2025 privind refuzul reînnoirii autorizaţiei albastrului patent V ca aditiv pentru hrana animalelor de la care nu se obţin produse alimentare şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 643/2013
Dată act: 11-dec-2025
Emitent: Comisia Europeana
(Text cu relevanţă pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),
(1)JO L 268, 18.10.2003, p. 29, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1831/oj.
Întrucât:
(1)Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinaţi hranei animalelor, precum şi motivele şi procedurile de acordare sau de refuzare a unei astfel de autorizaţii.
(2)Albastrul patent V a fost autorizat pentru o perioadă de zece ani ca aditiv pentru hrana animalelor de la care nu se obţin produse alimentare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 643/2013 al Comisiei (2).
(2)Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 643/2013 al Comisiei din 4 iulie 2013 privind autorizarea albastrului patent V ca aditiv pentru hrana animalelor de la care nu se obţin produse alimentare şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 358/2005 (JO L 186, 5.7.2013, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/643/oj).
(3)În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de reînnoire a autorizaţiei albastrului patent V ca aditiv pentru hrana animalelor de la care nu se obţin produse alimentare, solicitându-se ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria "aditivi senzoriali" şi în grupa funcţională "coloranţi, substanţe care colorează furajele ori le redau culoarea". Cererea respectivă a fost însoţită de informaţiile şi de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(4)Aşa cum se prevede la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, solicitantului autorizaţiei pentru un aditiv pentru hrana animalelor îi revine sarcina de a demonstra în mod adecvat şi suficient, în conformitate cu normele de punere în aplicare menţionate la articolul 7 din regulamentul respectiv, că sunt îndeplinite condiţiile de autorizare prevăzute la articolul 5 alineatele (2) şi (3) din regulamentul respectiv. În ceea ce priveşte cererile de reînnoire a autorizaţiei, Regulamentul (CE) nr. 429/2008 al Comisiei (3) impune în special solicitantului să prezinte dovezi care să demonstreze că, în lumina cunoştinţelor ştiinţifice actuale, aditivul rămâne sigur în condiţiile aprobate pentru speciile vizate, consumatori, lucrători şi mediu.
(3)Regulamentul (CE) nr. 429/2008 al Comisiei din 25 aprilie 2008 privind normele de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la pregătirea şi prezentarea cererilor, precum şi la evaluarea şi autorizarea aditivilor din hrana animalelor (JO L 133, 22.5.2008, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/429/oj).
(5)În avizul său din 13 martie 2024 (4), Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (denumită în continuare "autoritatea") a concluzionat că solicitantul nu a furnizat dovezi care să ateste că aditivul aflat în prezent pe piaţă respectă condiţiile de autorizare existente (criterii de puritate: minimum 90 % coloranţi totali, calculaţi ca săruri de sodiu, de calciu sau de potasiu). Autoritatea nu a putut concluziona dacă albastrul patent V rămâne sigur pentru speciile vizate din cauza nerespectării specificaţiilor autorizate pentru utilizarea aditivului în hrana pentru animale şi din cauza lipsei de date pentru evaluarea aneugenicităţii potenţiale a aditivului.
(4)EFSA Journal, 22(4), e8722. https://doi.org/10.2903/j.efsa.2024.8722.
(6)Prin scrisoarea din 1 iulie 2024, Comisia a oferit solicitantului posibilitatea de a prezenta informaţii suplimentare pentru a aborda problemele ridicate în avizul EFSA. Solicitantul a răspuns la 20 septembrie 2024 că nu avea intenţia de a furniza date suplimentare pentru reînnoirea autorizaţiei albastrului patent V.
(7)Din avizul autorităţii din 13 martie 2024 rezultă că solicitantul nu a demonstrat în mod adecvat şi suficient că albastrul patent V rămâne sigur atunci când este utilizat ca aditiv pentru hrana animalelor de la care nu se obţin produse alimentare aparţinând categoriei "aditivi senzoriali" şi grupei funcţionale "coloranţi, substanţe care colorează furajele ori le redau culoarea".
(8)Având în vedere cele de mai sus, albastrul patent V nu îndeplineşte condiţiile de reînnoire a autorizaţiei prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecinţă, trebuie refuzată reînnoirea autorizaţiei acestei substanţe ca aditiv pentru hrana animalelor de la care nu se obţin produse alimentare aparţinând categoriei "aditivi senzoriali" şi grupei funcţionale "coloranţi, substanţe care colorează furajele ori le redau culoarea".
(9)Prin urmare, albastrul patent V şi hrana pentru animale care îl conţine trebuie retrase de pe piaţă cât mai curând posibil în ceea ce priveşte utilizarea în alimentaţia animalelor de la care nu se obţin produse alimentare. Cu toate acestea, trebuie să se acorde o perioadă limitată pentru retragerea de pe piaţă a stocurilor existente ale acestor produse, pentru a permite operatorilor să respecte în mod corespunzător obligaţia de retragere.
(10)Ca urmare a refuzului reînnoirii autorizaţiei albastrului patent V ca aditiv pentru hrana animalelor de la care nu se obţin produse alimentare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 643/2013 trebuie abrogat.
(11)Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare şi hrană pentru animale,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Refuzul reînnoirii autorizaţiei
Se refuză reînnoirea autorizaţiei albastrului patent V ca aditiv pentru hrana animalelor de la care nu se obţin produse alimentare aparţinând categoriei "aditivi senzoriali" şi grupei funcţionale "coloranţi, substanţe care colorează furajele ori le redau culoarea".
Art. 3: Retragerea de pe piaţă
(1)Stocurile existente de aditiv menţionat la articolul 1, destinate animalelor de la care nu se obţin produse alimentare, precum şi preamestecurile care îl conţin, se retrag de pe piaţă până la 1 aprilie 2026.
(2)Materiile prime furajere şi furajele combinate care au fost produse cu aditivul sau preamestecurile menţionate la alineatul (1) înainte de 1 aprilie 2026 şi care sunt destinate animalelor de la care nu se obţin produse alimentare se retrag de pe piaţă până la 1 iulie 2026.
Art. 4: Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 11 decembrie 2025.

Pentru Comisie

Preşedinta

Ursula VON DER LEYEN

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 12 decembrie 2025