Nou Art. 14. - Art. 14: Verificarea obligaţiilor în temeiul dreptului intern - Regulamentul 2445/26-nov-2025 privind statutul şi finanţarea partidelor politice europene şi a fundaţiilor politice europene
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 14: Verificarea obligaţiilor în temeiul dreptului intern
(1)Dacă un partid politic european sau o fundaţie politică europeană nu şi-a neglijat grav obligaţiile care îi revin potrivit dreptului intern aplicabil în temeiul articolului 19 alineatul (2) primul paragraf, statul membru în care îşi are sediul partidul politic european sau fundaţia politică europeană poate depune la autoritate o cerere de radiere din registru. Cererea trebuie motivată corespunzător. În special, în cerere sunt identificate exact şi exhaustiv acţiunile ilegale şi cerinţele naţionale care nu au fost respectate.
În cazul în care cererea statelor membre, în temeiul primului paragraf al prezentului alineat, are ca obiect exclusiv sau predominant elemente care afectează respectarea valorilor pe care se întemeiază Uniunea, menţionate la articolul 2 din TUE, autoritatea lansează procedura de verificare în conformitate cu articolul 13 din prezentul regulament.
Pentru orice altă chestiune, în cazul în care, în cererea sa formulată în temeiul primului paragraf al prezentului alineat, statul membru confirmă că există la nivel naţional o cale de atac efectivă care poate fi introdusă împotriva unei astfel de cereri şi că au fost epuizate toate căile de atac referitoare la o astfel de cerere, autoritatea, după ce îl audiază pe reprezentantul partidului politic european sau al fundaţiei politice europene în cauză, evaluează dacă motivul de radiere din registru prevăzut la articolul 21 alineatul (1) litera (d) se aplică partidului politic european sau fundaţiei politice europene în cauză.
(2)Dacă un partid politic european sau o fundaţie politică europeană şi-a neglijat grav obligaţiile relevante potrivit dreptului intern aplicabil în temeiul articolului 19 alineatul (2) al doilea paragraf din prezentul regulament şi dacă această chestiune este legată exclusiv sau predominant de elemente care afectează respectarea valorilor pe care se întemeiază Uniunea, stabilite la articolul 2 din TUE, statul membru în cauză poate adresa o cerere autorităţii în conformitate cu alineatul (1) primul paragraf de la prezentul articol. Autoritatea procedează în conformitate cu dispoziţiile de la al doilea paragraf al alineatului (1) de la prezentul articol.
(3)În sensul prezentului articol, în toate cazurile autoritatea acţionează fără întârzieri nejustificate. Autoritatea informează statul membru vizat şi partidul politic european sau fundaţia politică europeană în cauză despre măsurile luate ca răspuns la cererea motivată de radiere din registru.