Nou Regulamentul 2441/26-nov-2025 de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1806 în ceea ce priveşte revizuirea mecanismului de suspendare

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare

Versiune de la: 10 Decembrie 2025

Regulamentul 2441/26-nov-2025 de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1806 în ceea ce priveşte revizuirea mecanismului de suspendare

Dată act: 26-nov-2025

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)Regulamentul (UE) 2018/1806 al Parlamentului European şi al Consiliului (²) stabileşte lista ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină o viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre (denumită în continuare "obligativitatea vizelor") şi lista ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exceptaţi de la obligativitatea vizelor pentru şederi a căror durată totală nu depăşeşte 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile (denumită în continuare "exceptarea de la obligativitatea vizelor").

(2)Regimul de călătorii fără viză aduce beneficii semnificative Uniunii şi ţărilor terţe. Relaţiile economice, sociale şi culturale cu ţările terţe creează prosperitate şi promovează la nivel internaţional caracterul deschis şi liber al Uniunii ca spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Politica comună a Uniunii în domeniul vizelor este, în acest sens, o piatră de temelie a colaborării sale cu ţările terţe. În acelaşi timp, contextul geopolitic în continuă evoluţie a generat noi provocări legate de regimul de călătorii fără viză. Pentru a aborda aceste noi provocări şi o gamă mai largă de riscuri în materie de migraţie ilegală, de ordine publică şi de securitate care decurg din ţările terţe enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) 2018/1806 ("ţări terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor"), ar trebui consolidat şi eficientizat mecanismul de suspendare temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor pentru resortisanţii unei ţări terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor (denumit în continuare "mecanismul de suspendare").

(4)Uniunea a încheiat o serie de acorduri privind exceptarea de la obligativitatea vizelor de scurtă şedere cu ţări terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor şi ar putea încheia alte astfel de acorduri în viitor. În cazul în care mecanismul de suspendare este activat cu privire la o ţară terţă cu care Uniunea a încheiat un astfel de acord, acesta ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dispoziţiilor relevante privind motivele de suspendare şi procedurilor prevăzute în acordul în cauză. Prin urmare, pentru ca suspendarea exceptării de la obligativitatea vizelor în temeiul dreptului Uniunii să producă efecte în conformitate cu obligaţiile internaţionale ale Uniunii, aplicarea acordului relevant trebuie suspendată în paralel printr-o decizie a Consiliului.

(5)Datorită nevoii de a oferi un răspuns imediat şi adecvat la ameninţările hibride care este în concordanţă cu dreptul Uniunii şi cu obligaţiile internaţionale ale Uniunii, activarea mecanismului de suspendare ar trebui să fie posibilă atunci când există riscuri sau ameninţări la adresa ordinii publice sau a securităţii interne a statelor membre care decurg din ameninţări hibride, cum ar fi situaţiile de instrumentalizare a migranţilor sponsorizată de stat, aşa cum se menţionează în Regulamentul (UE) 2024/1359 al Parlamentului European şi al Consiliului (³), care vizează destabilizarea sau subminarea societăţii şi a instituţiilor-cheie.

(6)Este esenţial să se poate avea încredere deplină în documentele de călătorie, de identitate şi în cele primare eliberate de ţările terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor. Este de asemenea esenţial ca astfel de documente să nu poată fi falsificate sau contrafăcute uşor. Întrucât deficienţele de natură sistemică ale dreptului sau procedurilor privind securitatea documentelor din ţările terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor ar putea duce la riscuri sau ameninţări la adresa ordinii publice sau a securităţii interne a statelor membre, mecanismul de suspendare ar trebui să poată fi activat din acest motiv.

(7)Sistemele de acordare a cetăţeniei pentru investitori aplicate de ţările terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor dau posibilitatea resortisanţilor ţărilor terţe să călătorească fără viză în Uniune care, altfel, ar fi supuşi obligativităţii vizelor. În cadrul unui sistem de acordare a cetăţeniei pentru investitori, cetăţenia se acordă unei persoane în schimbul unor plăţi sau investiţii prestabilite, fără ca persoana respectivă să aibă vreo legătură reală cu ţara terţă în cauză. Deşi Uniunea respectă dreptul ţărilor suverane de a decide cu privire la propriile proceduri de naturalizare, ţările terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor ar trebui descurajate să utilizeze accesul fără viză în Uniune ca instrument de atragere a investiţiilor individuale în schimbul acordării cetăţeniei. În plus, lipsa unor controale de securitate cuprinzătoare, a unor proceduri de verificare şi a obligaţiei de diligenţă din partea unor astfel de ţări terţe în ceea ce priveşte sistemele de acordare a cetăţeniei pentru investitori prezintă o serie de riscuri grave de securitate pentru cetăţenii Uniunii, cum ar fi cele care decurg din spălarea banilor şi corupţie. Pentru a preveni utilizarea în acest scop a accesului fără viză în Uniune, ar trebui să fie posibilă suspendarea exceptării de la obligativitatea vizelor pentru o ţară terţă care alege să aplice sisteme de acordare a cetăţeniei pentru investitori, în temeiul cărora cetăţenia este acordată unei persoane fără ca persoana respectivă să aibă vreo legătură reală cu această ţara terţă.

(8)O politică în domeniul vizelor a unei ţări terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor care nu este aliniată la politica Uniunii în domeniul vizelor în ceea ce priveşte lista ţărilor terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor ar putea conduce la o migraţie ilegală către Uniune, în special atunci când ţara terţă în cauză se află în imediata apropiere geografică a Uniunii. Prin urmare, activarea mecanismului de suspendare ar trebui să fie posibilă în cazul în care, în urma unei evaluări, Comisia concluzionează că o astfel de nealiniere a politicii în domeniul vizelor a unei ţări terţe ar putea duce la o creştere substanţială a numărului de resortisanţi ai altor ţări terţe care sosesc în mod legal pe teritoriul ţării terţe respective şi apoi intră ilegal pe teritoriul statelor membre.

(9)Regulamentul (UE) 2018/1806 stabileşte ţările terţe ai căror resortisanţi sunt supuşi obligativităţii vizelor sau sunt exceptaţi de la obligativitatea vizelor. Unele dintre criteriile utilizate pentru a evalua oportunitatea acordării unei exceptări de la obligativitatea vizelor se reflectă în motivele de suspendare prevăzute în alte dispoziţii ale acestui regulament, asigurând astfel o legătură între criteriile de acordare a exceptării de la obligativitatea vizelor şi motivele de suspendare. Prin urmare, mecanismul de suspendare astfel cum este revizuit de prezentul regulament ar trebui să prevadă, de asemenea, posibilitatea de a suspenda exceptarea de la obligativitatea vizelor în cazul unei deteriorări a relaţiilor externe ale Uniunii cu o ţară terţă exceptată de la regimul obligativităţii vizelor, cauzată de încălcări grave ale principiilor prevăzute în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, de încălcări grave ale libertăţilor fundamentale sau ale obligaţiilor care decurg din dreptul internaţional al drepturilor omului sau din dreptul internaţional umanitar, de încălcări grave ale dreptului internaţional şi ale standardelor juridice internaţionale, de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti internaţionale sau de acte ostile săvârşite împotriva Uniunii sau a statelor membre cu scopul de a destabiliza sau submina societatea sau instituţiile esenţiale pentru ordinea publică şi securitatea internă a Uniunii sau a statelor membre. Astfel de acte ostile ar putea rezulta din ingerinţele externe în procesele politice, din constrângerea economică, din operaţiunile cibernetice, din spionajul economic sau din sabotajul infrastructurii critice. În plus, având în vedere că relaţiile externe ale Uniunii vor fi afectate în ansamblu, ar trebui să fie prerogativa exclusivă a Comisiei activarea mecanismului de suspendare, după consultarea statelor membre, pe motivul unei deteriorări a relaţiilor externe ale Uniunii cu o ţară terţă exceptată de la regimul obligativităţii vizelor. Pe lângă aceasta, în cazul în care Comisia are în vedere suspendarea exceptării de la obligativitatea vizelor pe acest motiv, ar trebui să ţină seama, în evaluarea sa, de impactul potenţial al suspendării asupra resortisanţilor ţării terţe în cauză.

(10)Acordurile privind exceptarea de la obligativitatea vizelor de scurtă şedere încheiate cu ţări terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor ar putea include motive de suspendare care sunt diferite de cele prevăzute în mecanismul de suspendare. Prin urmare, mecanismul de suspendare ar trebui să poată fi activat şi din aceste motive. Cu toate acestea, utilizarea motivelor de suspendare prevăzute în acordurile privind exceptarea de la obligativitatea vizelor de scurtă şedere ar trebui să se limiteze la domeniul de aplicare al acordurilor respective.

(11)Comisia ar trebui să evalueze de la caz la caz pragurile pentru activarea mecanismului de suspendare în cazul unei creşteri substanţiale a numărului de resortisanţi ai unei ţări terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor cărora li s-a refuzat intrarea pe teritoriul statului membru ori despre care s-a constatat că se află pe teritoriul statului membru fără a avea acest drept, a numărului de cereri de azil din partea resortisanţilor ţării terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor pentru care rata de recunoaştere este scăzută sau a numărului de infracţiuni grave având legătură cu resortisanţii ţării terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor. În special, Comisia ar trebui să poată evalua dacă, în cazurile notificate de către statele membre sau pe baza propriei analize, există circumstanţe specifice care ar justifica aplicarea unor praguri mai mici sau mai mari decât cele indicate în dispoziţiile relevante ale Regulamentului (UE) 2018/1806. În evaluarea sa, Comisia ar trebui să ţină seama, printre altele, de numărul trecerilor neautorizate ale frontierelor externe ale statelor membre, de numărul cererilor de azil nefondate sau de numărul infracţiunilor penale legate de resortisanţii unei ţări terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor în raport cu numărul şi dimensiunea statelor membre afectate şi de impactul acestor cifre asupra situaţiei generale în materie de migraţie, asupra funcţionării sistemelor de azil sau asupra securităţii interne a statului membru afectat. Comisia ar trebui să ia în considerare şi acţiunile întreprinse de ţara terţă în cauză pentru remedierea situaţiei. Comisia ar trebui să evalueze în detaliu necesitatea, proporţionalitatea şi consecinţele unei suspendări a exceptării de la obligativitatea vizelor înainte de adoptarea actului juridic relevant.

(13)Ori de câte ori consideră necesar sau la cererea Parlamentului European sau a Consiliului, Comisia ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European sau Consiliului privind rezultatele monitorizării sale sistematice a exceptării de la obligativitatea vizelor cu privire la toate ţările terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor obţinute, printre altele, pe baza datelor din sistemele de informaţii ale Uniunii, cum ar fi Sistemul de intrare/ieşire, instituit prin Regulamentul (UE) 2017/2226 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁴), şi Sistemul european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile, instituit prin Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁵), şi din partea organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii. Astfel de rapoarte ar trebui să se concentreze asupra acelor ţări terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor care, potrivit analizei Comisiei, nu mai îndeplinesc criteriile de acordare a exceptării de la obligativitatea vizelor în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1806 care sunt relevante pentru motivele suspendării sau asupra acelor ţări terţe exceptate de la regimul obligativităţii vizelor care prezintă probleme specifice care, dacă nu sunt abordate, ar putea conduce la activarea mecanismului de suspendare. În special, este oportun ca Comisia să ia în considerare transmiterea de rapoarte cu privire la ţările terţe care au fost nou-incluse pe lista din anexa II la Regulamentul (UE) 2018/1806 fără a se fi angajat într-un dialog cu Uniunea privind liberalizarea vizelor, în cazul în care consideră că acest lucru este necesar şi, în special, în primii ani de la intrarea în vigoare a actului juridic care prevede exceptarea de la obligativitatea vizelor pentru o astfel de ţară terţă.

(⁴)Regulamentul (UE) 2017/2226 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 noiembrie 2017 de instituire a Sistemului de intrare/ieşire (EES) pentru înregistrarea datelor de intrare şi de ieşire şi a datelor referitoare la refuzul intrării ale resortisanţilor ţărilor terţe care trec frontierele externe ale statelor membre, de stabilire a condiţiilor de acces la EES în scopul aplicării legii şi de modificare a Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen şi a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008 şi (UE) nr. 1077/2011 (JO L 327, 9.12.2017, p. 20, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2017/2226/oj).

(14)În cazul în care mecanismul de suspendare este activat pe motiv că o ţară terţă exceptată de la regimul obligativităţii vizelor cu care s-a încheiat cu succes un dialog privind liberalizarea vizelor nu a respectat cerinţele specifice privind relaţiile externe sau drepturile fundamentale care au fost utilizate pentru a evalua oportunitatea acordării către resortisanţii săi a exceptării de la obligativitatea vizelor sau pe motiv că a intervenit o deteriorare a relaţiilor externe ale Uniunii cu respectiva ţară terţă exceptată de la regimul obligativităţii vizelor, Comisia ar trebui să favorizeze o abordare specifică. În cadrul unei astfel de abordări, Comisia ar trebui să aplice suspendarea în primul rând persoanelor care deţin funcţii de responsabilitate, cum ar fi membrii delegaţiilor oficiale ale ţării terţe respective, membrii guvernelor locale, regionale şi naţionale ale ţării terţe respective, membrii parlamentelor ţării terţe respective sau funcţionarii publici sau militarii de rang înalt ai ţării terţe respective, reducând astfel la minimum consecinţele negative asupra populaţiei generale a ţării terţe respective. Comisia ar trebui să monitorizeze în permanenţă dacă activarea mecanismului de suspendare a atins rezultatul scontat şi să raporteze periodic în acest sens Parlamentului European şi Consiliului.

(15)În cazul în care s-a luat o decizie de suspendare temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor pe motiv că o ţară terţă exceptată de la regimul obligativităţii vizelor cu care s-a încheiat cu succes un dialog privind liberalizarea vizelor nu a respectat cerinţele specifice privind relaţiile externe sau drepturile fundamentale care au fost utilizate pentru a evalua oportunitatea acordării unei exceptări de la obligativitatea vizelor sau pe motiv că a intervenit o deteriorare a relaţiilor externe ale Uniunii cu ţara terţă respectivă exceptată de la regimul obligativităţii vizelor şi decizia respectivă vizează categorii specifice de resortisanţi ai ţării terţe respective în poziţii de responsabilitate, statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a nu prevedea excepţii de la obligativitatea temporară a vizelor pe întreaga durată a suspendării temporare.

(17)În cazul în care pentru o ţară terţă a fost luată o decizie de suspendare temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor, ar trebui să existe un interval de timp adecvat pentru un dialog consolidat dintre Comisie şi ţara terţă în cauză, care să urmărească să remedieze circumstanţele care au condus la suspendare. În acest scop, durata unei suspendări temporare, adoptate prin intermediul unui act de punere în aplicare, ar trebui să fie de 12 luni, cu posibilitatea de a o prelungi cu încă 24 de luni prin intermediul unui act delegat. Atunci când adoptă un astfel de act delegat, este important ca Comisia să explice în detaliu rezultatul dialogului consolidat cu ţara terţă în cauză, măsurile adoptate de ţara terţă respectivă şi de statele membre în cauză, precum şi motivele pentru care se consideră că nu au fost remediate circumstanţele care au condus la suspendarea temporară. În cazul în care nu se găseşte nicio soluţie înainte de sfârşitul perioadei de aplicare a actului delegat, iar Comisia prezintă o propunere legislativă de transfer al menţiunii privind ţara terţă în cauză din anexa II în anexa I la Regulamentul (UE) 2018/1806, Comisia ar trebui să adopte un act delegat de prelungire a suspendării temporare până la intrarea în vigoare a propunerii legislative adoptate. Cu toate acestea, prelungirea respectivă nu ar trebui să depăşească 24 de luni.

(18)În cazul în care se adoptă un act de punere în aplicare de suspendare temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor pentru resortisanţii unei ţări terţe pe motiv că ţara terţă respectivă, ai cărei resortisanţi au fost exceptaţi de la obligativitatea vizelor ca urmare a încheierii cu succes a unui dialog privind liberalizarea vizelor, nu a respectat cerinţele specifice privind relaţiile externe sau drepturile fundamentale care au fost utilizate pentru a evalua oportunitatea acordării către resortisanţii săi a exceptării de la obligativitatea vizelor sau pe motiv că a intervenit o deteriorare a relaţiilor externe ale Uniunii cu respectiva ţară terţă, iar circumstanţele respective persistă, Comisia ar trebui să poată decide că actul delegat de prelungire a suspendării se aplică numai anumitor categorii de resortisanţi ai ţării terţe, ţinând seama de circumstanţele specifice ale cazului şi de principiul proporţionalităţii. În cazul în care nu se găseşte nicio soluţie înainte de sfârşitul perioadei de aplicare a actului delegat respectiv, Comisia ar trebui să reevalueze situaţia şi ar trebui să fie în măsură să decidă prelungirea în continuare a suspendării prin intermediul unui act delegat suplimentar care să se aplice categoriilor desemnate de resortisanţi ai ţării terţe.

(19)În cazuri justificate în mod corespunzător din cauza urgenţei situaţiei, de exemplu pentru a preveni un aflux masiv de resortisanţi ai ţării terţe ce sosesc ilegal pe teritoriul statelor membre sau un prejudiciu grav pentru ordinea publică sau securitatea internă a statelor membre, preşedintele comitetului înfiinţat în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1806 pentru a asista Comisia ar trebui să ia în considerare scurtarea perioadei pentru convocarea unei reuniuni a comitetului şi să utilizeze procedura scrisă astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁶), astfel încât să fie posibil pentru respectivul comitet să-şi prezinte avizul mai repede decât în alte cazuri.

(20)O suspendare temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor ar trebui ridicată ori de câte ori circumstanţele care au condus la aceasta sunt remediate înainte de sfârşitul perioadei de suspendare. În acest scop, Comisia ar trebui să adopte un act de punere în aplicare înainte de sfârşitul perioadei de suspendare în cazul în care perioada respectivă este prevăzută într-un act de punere în aplicare sau un act delegat înainte de sfârşitul perioadei de suspendare în cazul în care perioada respectivă este prevăzută într-un act delegat.

(21)Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispoziţiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (⁷); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru şi nu i se aplică.

(22)În ceea ce priveşte Islanda şi Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în înţelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene şi Republica Islanda şi Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului Schengen (⁸), care se află sub incidenţa articolului 1 punctele B şi C din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (⁹).

(23)În ceea ce priveşte Elveţia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în înţelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană cu privire la asocierea Confederaţiei Elveţiene la punerea în aplicare, respectarea şi dezvoltarea acquis-ului Schengen (¹⁰), care se află sub incidenţa articolului 1 punctele B şi C din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (¹¹).

(24)În ceea ce priveşte Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în înţelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederaţia Elveţiană şi Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană privind asocierea Confederaţiei Elveţiene la punerea în practică, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului Schengen (¹²), care se află sub incidenţa articolului 1 punctele B şi C din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (¹³).

(¹³)Decizia 2011/350/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederaţia Elveţiană şi Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană privind asocierea Confederaţiei Elveţiene la punerea în aplicare, respectarea şi dezvoltarea acquis-ului Schengen, în ceea ce priveşte eliminarea controalelor la frontierele interne şi circulaţia persoanelor (JO L 160, 18.6.2011, p. 19, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2011/350/oj).

Art. 1

1.Articolul 8 se înlocuieşte cu următorul text:

2.Se introduc următoarele articole:

f)nealinierea cu politica în domeniul vizelor a Uniunii, a politicii în domeniul vizelor a unei ţări terţe care figurează pe lista din anexa II care, în special din cauza proximităţii geografice a ţării terţe respective faţă de Uniune, ar putea duce la o creştere substanţială a numărului de resortisanţi ai altor ţări terţe care intră ilegal pe teritoriul statelor membre după ce au rămas pe teritoriul ţării terţe respective sau au tranzitat teritoriul ţării terţe respective;

(2)În sensul alineatului (1) litera (a), litera (b) şi litera (d) punctul (i) şi al alineatului (4) de la prezentul articol, o creştere substanţială trebuie înţeleasă ca însemnând o creştere care depăşeşte pragul de 30 %, cu excepţia cazului în care Comisia, pe baza examinării sale în temeiul articolului 8b alineatul (5) sau a analizei sale astfel cum se menţionează la articolul 8c alineatul (2), concluzionează că, în cazul respectiv, se aplică un prag diferit. Comisia justifică în mod corespunzător orice astfel de concluzie.

(3)În sensul alineatului (1) litera (b) de la prezentul articol, o rată de recunoaştere scăzută trebuie înţeleasă ca însemnând o rată de recunoaştere a cererilor de azil mai mică de 20 %, cu excepţia cazului în care Comisia, pe baza examinării sale în temeiul articolului 8b alineatul (5) sau a analizei sale astfel cum se menţionează la articolul 8c alineatul (2), concluzionează că, în cazul respectiv, se aplică o rată de recunoaştere diferită. Comisia justifică în mod corespunzător orice astfel de concluzie.

(4)În sensul alineatului (1) litera (c), o reducere a cooperării privind readmisia cu o ţară terţă care figurează pe lista din anexa II se înţelege a fi o creştere semnificativă, susţinută de date adecvate, a ratei de refuz a cererilor de readmisie trimise de un stat membru respectivei ţări terţe pentru resortisanţii proprii sau, în cazul în care un acord de readmisie încheiat între Uniune sau statul membru respectiv şi respectiva ţară terţă prevede astfel, pentru resortisanţii ţărilor terţe care au tranzitat ţara terţă respectivă.

(1)Un stat membru poate transmite o notificare Comisiei în cazul în care, într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 12 luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent sau cu ultimele două luni anterioare datei de aplicare a exceptării de la obligativitatea vizelor pentru resortisanţii unei ţări terţe care figurează pe lista din anexa II, în legătură cu statul membru respectiv există una sau mai multe dintre circumstanţele care constituie motivele de suspendare prevăzute la articolul 8a alineatul (1) literele (a), (b), (c) şi litera (d) punctul (i).

(3)Notificările menţionate la alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol precizează motivele pe care se întemeiază. După caz, astfel de notificări cuprind date şi statistici relevante, precum şi o explicaţie detaliată a măsurilor preliminare pe care statul membru în cauză le-a luat în vederea remedierii circumstanţelor care au dat naştere notificării. Un stat membru poate specifica, în notificarea sa, ce categorii de resortisanţi ai ţării terţe în cauză urmează să facă obiectul unui act de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 8e alineatul (1), indicând motivele detaliate în acest sens.

d)rapoartele întocmite de Poliţia de frontieră şi garda de coastă la nivel european, instituită prin Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*1), de Agenţia Uniunii Europene pentru Azil, instituită prin Regulamentul (UE) 2021/2303 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*2), de Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), instituită prin Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*3), sau de orice altă instituţie, organ, oficiu sau agenţie relevantă a Uniunii sau de orice organizaţie internaţională, dacă circumstanţele o impun în cazul respectiv;

(2)Comisia informează Parlamentul European şi Consiliul în cazul în care, după analizarea datelor, a rapoartelor şi a statisticilor relevante, inclusiv datele, rapoartele şi statisticile din partea oricărei instituţii, organ, oficiu sau agenţie relevantă a Uniunii, aceasta deţine informaţii concrete şi fiabile cu privire la existenţa oricăruia dintre circumstanţele care constituie motivele de suspendare prevăzute la articolul 8a alineatul (1). În acest caz, Comisia ia măsurile necesare în conformitate cu articolele 8e şi 8f.

(1)Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind monitorizarea efectuată în temeiul articolului 8c alineatul (1) cu privire la ţările terţe incluse în lista din anexa II ca urmare a încheierii cu succes a unui dialog cu Uniunea privind liberalizarea vizelor. Raportarea respectivă are loc cel puţin o dată pe an şi pentru o perioadă de şapte ani de la data intrării în vigoare a actului juridic de exceptare de la obligativitatea vizelor pentru resortisanţii ţării terţe în cauză. După această perioadă, Comisia raportează cu privire la monitorizare Parlamentului European şi Consiliului ori de câte ori consideră că este necesar, sau la cererea Parlamentului European ori a Consiliului. Astfel de rapoarte se concentrează asupra ţărilor terţe despre care Comisia consideră, pe baza unor informaţii concrete şi fiabile, că nu mai respectă anumite cerinţe specifice întemeiate pe articolul 1, care au fost utilizate pentru a evalua oportunitatea acordării resortisanţilor săi a unei exceptări de la obligativitatea vizelor.

(3)Suspendarea prevăzută într-un act de punere în aplicare adoptat în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol se aplică anumitor categorii de resortisanţi ai ţării terţe în cauză, prin trimitere la tipurile relevante de documente de călătorie şi, după caz, la criterii suplimentare. Atunci când decide căror categorii urmează să li se aplice suspendarea, Comisia include, pe baza informaţiilor disponibile, categorii suficient de largi pentru a contribui în mod eficient la remedierea circumstanţelor care au condus la suspendare, respectând în acelaşi timp principiul proporţionalităţii şi al nediscriminării, în concordanţă cu articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Actele de punere în aplicare adoptate în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol stabilesc data la care produce efecte suspendarea exceptării de la obligativitatea vizelor.

(5)Prin derogare de la alineatele (1)-(4) de la prezentul articol, de la articolul 8b şi de la articolul 8c alineatul (2), atunci când se justifică din cauza urgenţei situaţiei, iar Comisia dispune de informaţii concrete şi fiabile cu privire la existenţa oricăruia dintre circumstanţele care constituie motivele de suspendare prevăzute la articolul 8a alineatul (1) şi decide că sunt necesare acţiuni rapide, aceasta adoptă un act de punere în aplicare prin care suspendă temporar exceptarea de la obligativitatea vizelor pentru toate sau anumite categorii de resortisanţi ai ţării terţe în cauză pentru o perioadă de 12 luni. Astfel de acte de punere în aplicare stabilesc data la care suspendarea exceptării de la obligativitatea vizelor produce efecte.

Actele de punere în aplicare astfel cum sunt menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 11 alineatul (2). Preşedintele comitetului prevăzut la articolul 11 alineatul (1) ia în considerare reducerea perioadei pentru convocarea unei reuniuni a comitetului, astfel cum se menţionează la articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, şi utilizarea procedurii scrise menţionate la articolul 3 alineatul (5) din regulamentul respectiv.

(7)În cazul în care Comisia a adoptat un act de punere în aplicare în temeiul alineatului (1) sau (5) de la prezentul articol pe motivul de suspendare prevăzut la articolul 8a alineatul (1) litera (g), în ceea ce priveşte nerespectarea cerinţelor specifice privind relaţiile externe sau drepturile fundamentale, sau pe motivul prevăzut la articolul 8a alineatul (1) litera (h), care suspendă temporar exceptarea de la obligativitatea vizelor pentru resortisanţii unei ţări terţe care deţin paşapoarte diplomatice, de serviciu/oficiale sau speciale, statele membre nu prevăd noi excepţii de la obligativitatea vizelor în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (a). Statele membre care au acorduri bilaterale cu ţara terţă în cauză iau măsurile necesare pentru a nu aplica excepţiile adoptate în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (a).

(1)În cazul în care circumstanţele care constituie motivele relevante de suspendare prevăzute la articolul 8a alineatul (1) persistă în privinţa unei ţări terţe a cărui resortisanţi sunt vizaţi de un act de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 8e alineatul (1) sau (5), Comisia adoptă, cel târziu cu două luni înainte de expirarea perioadei de suspendare de 12 luni prevăzută de actul de punere în aplicare, un act delegat în conformitate cu articolul 10 de modificare a anexei II pentru a suspenda temporar aplicarea anexei respective pe o perioadă de 24 de luni pentru toţi resortisanţii ţării terţe respective.

(2)Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, în cazul în care actul de punere în aplicare menţionat la articolul 8e alineatul (1) sau (5) care vizează resortisanţii ţării terţe în cauză a fost adoptat pe motivul prevăzut la articolul 8a alineatul (1) litera (g), în ceea ce priveşte nerespectarea cerinţelor specifice privind relaţiile externe sau drepturile fundamentale, sau pe motivul prevăzut la articolul 8a alineatul (1) litera (h), Comisia poate decide, prin intermediul unui act delegat astfel cum este menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol, să suspende temporar aplicarea anexei II pentru o perioadă de 24 de luni pentru anumite categorii de resortisanţi ai ţării terţe respective, desemnate în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 8e alineatul (3).

(3)Modificarea menţionată la alineatul (1) se efectuează prin introducerea unei note de subsol, lângă numele ţării terţe în cauză, care precizează că exceptarea de la obligativitatea vizelor este suspendată în ceea ce priveşte ţara terţă respectivă şi care specifică perioada suspendării şi, dacă este cazul, categoriile desemnate de resortisanţi ai ţării terţe respective cărora li se aplică suspendarea. Actul delegat produce efecte de la sfârşitul perioadei de aplicare a actului de punere în aplicare relevant menţionat la articolul 8e alineatul (1) sau (5).

Rapoartele astfel cum sunt menţionate la primul paragraf pot fi însoţite de o propunere legislativă de modificare a prezentului regulament, în vederea transferării menţiunii privind ţara terţă în cauză din anexa II în anexa I. În acest caz, Comisia adoptă, în conformitate cu articolul 10, un act delegat de modificare a anexei II pentru a prelungi perioada de suspendare a exceptării de la obligativitatea vizelor stabilit prin actul delegat adoptat în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol şi până la intrarea în vigoare a modificării care transferă menţiunea privind ţara terţă în cauză în anexa I. Prelungirea respectivă nu poate depăşi o perioadă de 24 de luni. Nota de subsol care însoţeşte menţiunea se modifică în consecinţă.

În cazul în care, din cauza naturii persistente a circumstanţelor care constituie motive de suspendare prevăzute la articolul 8a alineatul (1) litera (g), în ceea ce priveşte nerespectarea cerinţelor specifice privind relaţiile externe sau drepturile fundamentale, sau a circumstanţelor care constituie motive de suspendare prevăzute la articolul 8a alineatul (1) litera (h), un act delegat adoptat în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol a fost aplicat în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol resortisanţilor unei ţări terţe care deţin paşapoarte diplomatice, de serviciu/oficiale sau speciale, Comisia poate indica în raportul referitor la respectivul act delegat că există o necesitate de a adopta un act delegat suplimentar pentru a prelungi perioada de suspendare cu o altă perioadă de 24 de luni. În acest caz, primul şi al doilea paragraf de la prezentul alineat se aplică mutatis mutandis.

3.Articolul 10 se modifică după cum urmează:

(a)alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:

"(3) Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 8f se conferă Comisiei pentru o perioadă de cinci ani de la 28 martie 2017. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competenţe cu cel puţin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competenţe se prelungeşte tacit cu perioade de timp identice, cu excepţia cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puţin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade."

(b)alineatul (4) se înlocuieşte cu următorul text: