Regulamentul 2342/13-nov-2025 de stabilire a încetării activităţilor de pescuit de sebastă în apele internaţionale din zonele 1 şi 2 pentru navele care arborează pavilionul unui stat membru al Uniunii Europene sau care sunt înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 18 Noiembrie 2025
Regulamentul 2342/13-nov-2025 de stabilire a încetării activităţilor de pescuit de sebastă în apele internaţionale din zonele 1 şi 2 pentru navele care arborează pavilionul unui stat membru al Uniunii Europene sau care sunt înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene
Dată act: 13-nov-2025
Emitent: Comisia Europeana
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 şi (CE) nr. 1966/2006 (1), în special articolul 36 alineatul (2),
(1)JO L 343, 22.12.2009, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/1224/oj.
Întrucât:
(1)Regulamentul (UE) 2025/202 al Consiliului (2) stabileşte cotele pentru 2025.
(2)Regulamentul (UE) 2025/202 al Consiliului din 30 ianuarie 2025 de stabilire, pentru anii 2025 şi 2026, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite stocuri de peşte, aplicabile în apele Uniunii şi, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, şi de modificare a Regulamentului (UE) 2024/257 în ceea ce priveşte posibilităţile de pescuit pentru anul 2025 (JO L, 2025/202, 31.1.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2025/202/oj).
(2)Conform informaţiilor primite de Comisie, capturile din stocul de sebastă din apele internaţionale din zonele 1 şi 2 efectuate de nave care arborează pavilionul unei părţi contractante la Comisia pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est (NEAFC) sau care sunt înmatriculate pe teritoriul unei părţi contractante au epuizat cota pentru 2025.
(3)Având în vedere că navele care arborează pavilionul unui stat membru al Uniunii Europene sau sunt înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene pescuiesc din stocul respectiv, este necesar să se interzică anumite activităţi de pescuit care vizează acest stoc,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Epuizarea cotei
Cota de pescuit alocată pentru 2025 părţilor contractante la NEAFC, printre care Uniunea Europeană, pentru stocul de sebastă din apele internaţionale din zonele 1 şi 2, menţionată în anexă, se consideră epuizată de la data stabilită în anexa respectivă.
Art. 2: Interdicţii
Activităţile de pescuit care vizează stocul menţionat la articolul 1, desfăşurate de navele care arborează pavilionul unui stat membru al Uniunii Europene sau sunt înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene şi care pescuiesc în cadrul cotei alocate "altora" sunt interzise începând cu data stabilită în anexă. După această dată, se interzic păstrarea la bord, transferul, transbordarea sau debarcarea peştelui din stocul respectiv capturat de către navele în cauză.
Art. 3: Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 13 noiembrie 2025.

Pentru Comisie

Pentru Preşedintă

Costas KADIS

Membru al Comisiei

ANEXĂ:

Nr.

12/TQ202

Stat membru

Uniunea Europeană (toate statele membre)

Stoc

RED/1/2INT

Specie

Sebastă (Sebastes spp.)

Zonă

Apele internaţionale din zonele 1 şi 2

Data încetării activităţilor

22 octombrie 2025

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 18 noiembrie 2025