Regulamentul 2320/18-nov-2025 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/633 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de glutamat monosodic originar din Republica Populară Chineză şi Indonezia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European şi al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 2025
Regulamentul 2320/18-nov-2025 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/633 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de glutamat monosodic originar din Republica Populară Chineză şi Indonezia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European şi al Consiliului
Dată act: 18-nov-2025
Emitent: Comisia Europeana
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European şi al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1), în special articolul 14 alineatul (1),
(1)JO L 176, 30.6.2016, p. 21, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/1036/oj.
Întrucât:
(1)Importurile de glutamat monosodic (denumit în continuare "MSG") originar din Republica Populară Chineză şi din Indonezia fac obiectul unor taxe antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/84 al Comisiei (2) şi menţinute prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/633 al Comisiei (3) în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor.
(2)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/84 al Comisiei din 21 ianuarie 2015 de impunere a unei taxe antidumping definitive şi de percepere definitivă a taxei provizorii impuse asupra importurilor de glutamat monosodic originar din Indonezia (JO L 15, 22.1.2015, p. 54, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2015/84/oj).
(3)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/633 al Comisiei din 14 aprilie 2021 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de glutamat monosodic originar din Republica Populară Chineză şi Indonezia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 132, 19.4.2021, p. 63, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2021/633/oj).
(2)PT. Miwon Indonesia, cod adiţional TARIC (4) B962, o societate supusă unui nivel individual al taxei antidumping de 13,3 %, a informat Comisia la 7 Ianuarie 2025 că şi-a schimbat denumirea în PT. Daesang Ingredients Indonesia.
(4)Tariful Integrat al Uniunii Europene.
(3)Societatea a solicitat Comisiei să confirme că schimbarea denumirii nu afectează dreptul societăţii de a beneficia de taxa antidumping individuală aplicată societăţii cunoscute sub denumirea sa anterioară.
(4)Comisia a examinat informaţiile furnizate şi a concluzionat că schimbarea denumirii a fost înregistrată în mod corespunzător la autorităţile competente şi nu a avut ca rezultat nicio modificare care ar putea eventual afecta nivelul taxei, cum ar fi o nouă relaţie cu alte grupuri de societăţi care nu au fost investigate de Comisie.
(5)În consecinţă, această schimbare a denumirii nu afectează constatările din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/84 menţinute prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/633 şi, în special, nivelul taxei antidumping aplicabil societăţii.
(6)Comisia a contactat societatea în cauză pentru a confirma că data relevantă pentru schimbarea denumirii a fost 7 ianuarie 2025. Societatea a confirmat că, în scopul efectelor care rezultă din schimbarea denumirii, data notificării către Comisie este adecvată.
(7)La 19 septembrie 2025, Comisia a comunicat faptele şi consideraţiile esenţiale pe baza cărora intenţiona să acorde această schimbare de denumire. Societatea în cauză şi industria Uniunii au beneficiat de o perioadă în cursul căreia au putut formula observaţii cu privire la informaţiile comunicate. Nu s-au primit observaţii.
(8)Având în vedere aspectele prezentate în considerentele de mai sus, Comisia a estimat că este adecvat să modifice Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/633 pentru a reflecta schimbarea denumirii societăţii căreia i-a fost atribuit anterior codul adiţional TARIC B962.
(9)Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului înfiinţat în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1036,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1
(1)Articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/633 se modifică după cum urmează:

"PT. Miwon Indonesia

B962"

se înlocuieşte cu:

"PT. Daesang Ingredients Indonesia

B962"

(2)Codul adiţional TARIC B962 atribuit anterior societăţii PT. Miwon Indonesia se va aplica societăţii PT. Daesang Ingredients Indonesia, începând de la 7 ianuarie 2025. Orice taxă antidumping definitivă plătită pentru importurile de produse fabricate de PT. Daesang Ingredients Indonesia în plus faţă de taxa antidumping stabilită la articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/633 în ceea ce priveşte PT. Miwon Indonesia se rambursează sau se remite în conformitate cu legislaţia vamală aplicabilă.
Art. 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 18 noiembrie 2025.

Pentru Comisie

Preşedinta

Ursula VON DER LEYEN

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 19 noiembrie 2025