Regulamentul 2202/22-oct-2025 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1434 în ceea ce priveşte modificările administrative aduse autorizaţiei Uniunii pentru familia de produse biocide ''CMIT-MIT Aqueous 1.5-15'' şi de rectificare a regulamentului respectiv

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
Regulamentul 2202/22-oct-2025 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1434 în ceea ce priveşte modificările administrative aduse autorizaţiei Uniunii pentru familia de produse biocide ''CMIT-MIT Aqueous 1.5-15'' şi de rectificare a regulamentului respectiv
Dată act: 22-oct-2025
Emitent: Comisia Europeana
(Text cu relevanţă pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide (1), în special articolul 50 alineatul (2),
(1)JO L 167, 27.6.2012, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/528/oj.
Întrucât:
(1)La 22 iulie 2022, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1434 al Comisiei (2) s-a acordat societăţii Nutrition & Biosciences Netherlands B.V. o autorizaţie a Uniunii cu numărul de autorizaţie EU-0025449-0000 pentru punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea familiei de produse biocide "CMIT-MIT Aqueous 1.5-15".
(2)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1434 al Comisiei din 22 iulie 2022 de acordare a unei autorizaţii a Uniunii pentru familia de produse biocide "CMIT-MIT Aqueous 1.5-15" (JO L 226, 31.8.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2022/1434/oj).
(2)Societatea "Nutrition & Biosciences Netherlands B.V." a fost achiziţionată de societatea "MC (Netherlands) 1 B.V." înainte de adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1434 şi, prin urmare, regulamentul de punere în aplicare respectiv ar fi trebuit să facă referire la "MC (Netherlands) 1 B.V" la articolul 1 ca fiind titularul autorizaţiei, astfel cum s-a procedat în mod corect în rezumatul caracteristicilor produsului biocid (denumit în continuare "RCP") pentru familia de produse biocide "CMIT-MIT Aqueous 1.5-15" în anexa la regulamentul de punere în aplicare respectiv.
(3)La 5 iunie 2024 şi la 14 ianuarie 2025, societatea "MC (Netherlands) 1 B.V." a transmis notificări Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare "agenţia"), în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 al Comisiei (3), în ceea ce priveşte modificările administrative aduse autorizaţiei Uniunii pentru familia de produse biocide "CMIT-MIT Aqueous 1.5-15". Notificările respective au fost înregistrate în registrul produselor biocide cu numerele de caz BC-HX095612-07 şi BC-HH102376-51. Modificările propuse notificate aduse autorizaţiei respective se referă la adăugarea unui producător al substanţei active, la modificări ale denumirilor producătorilor produsului biocid, la adăugarea unui producător al produsului biocid şi la modificări ale adresei titularului autorizaţiei.
(3)Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 al Comisiei din 18 aprilie 2013 privind modificări ale produselor biocide autorizate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 109, 19.4.2013, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/354/oj).
(4)La 11 iulie 2024 şi la 18 februarie 2025, agenţia a transmis Comisiei, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013, avize (4) privind modificările administrative notificate aduse autorizaţiei Uniunii pentru familia de produse biocide "CMIT-MIT Aqueous 1.5-15". În avizele respective, agenţia concluzionează că modificările propuse sunt modificări administrative astfel cum sunt menţionate la articolul 50 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 şi astfel cum se specifică în titlul 1 secţiunea 1 şi titlul 1 secţiunea 2 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 şi că, după punerea în aplicare a modificărilor, condiţiile prevăzute la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 vor fi în continuare îndeplinite.
(4)ECHA opinions UAD-C-1750430-43-00/F of 11 July 2024 and UAD-C-1803043-39-00/F of 18 February 2025 on administrative changes of the Union authorisation of the biocidal product family ‘CMIT-MIT Aqueous 1.5-15’ (Avizele ECHA UAD-C-1750430-43-00/F din 11 iulie 2024 şi UAD-C-1803043-39-00/F din 18 februarie 2025 privind modificările administrative aduse autorizaţiei Uniunii pentru familia de produse biocide "CMIT-MIT Aqueous 1.5-15"), https://echa.europa.eu/opinions-on-union-authorisation.
(5)La 18 februarie 2025, agenţia a transmis Comisiei RCP revizuite ale autorizaţiei Uniunii pentru familia de produse biocide "CMIT-MIT Aqueous 1.5-15" în toate limbile oficiale ale Uniunii, cuprinzând toate modificările administrative solicitate, în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013.
(6)Comisia este de acord cu avizele agenţiei şi, prin urmare, consideră că este oportun să se modifice autorizaţia Uniunii pentru familia de produse biocide "CMIT-MIT Aqueous 1.5-15" în vederea introducerii modificărilor administrative solicitate de societatea "MC (Netherlands) 1 B.V."
(7)Cu excepţia modificărilor privind schimbările propuse, toate celelalte informaţii incluse în rezumatul caracteristicilor produsului biocid "CMIT-MIT Aqueous 1.5-15", astfel cum figurează în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1434, rămân neschimbate.
(8)Pentru a spori claritatea şi pentru a facilita accesul utilizatorilor şi al părţilor interesate la versiunea consolidată a rezumatului caracteristicilor produsului biocid, care urmează să fie publicată de agenţie, este necesar ca anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1434 să fie înlocuită în întregime. Ca urmare a unei modificări a formatului utilizat pentru generarea rezumatului caracteristicilor produsului biocid în registrul produselor biocide în februarie 2024, rezumatul caracteristicilor produsului biocid din anexa respectivă trebuie să includă, de asemenea, unele modificări minore de redactare şi de prezentare.
(9)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1434 trebuie aşadar modificat în consecinţă,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1
- Articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1434 se înlocuieşte cu următorul text:
"Se acordă societăţii MC (Netherlands) 1 B.V. o autorizaţie a Uniunii cu numărul de autorizaţie EU-0025449-0000 pentru punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea familiei de produse biocide «CMIT-MIT Aqueous 1.5-15», în conformitate cu rezumatul caracteristicilor produsului biocid prevăzut în anexă.
Autorizaţia Uniunii este valabilă de la 20 septembrie 2022 până la 31 august 2032."
Art. 2
- Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1434 se înlocuieşte cu textul din anexa la prezentul regulament.
Art. 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 22 octombrie 2025.

Pentru Comisie

Preşedinta

Ursula VON DER LEYEN

ANEXĂ:REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI PENTRU O FAMILIE DE PRODUSE BIOCIDE
CMIT-MIT Aqueous 1.5-15
Tip(uri) de produs
TP 2: Dezinfectante şi algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale
TP 4: Industria alimentară şi a furajelor
TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării
TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor
TP 12: Slimicide
TP 13: Conservanţi pentru fluide utilizate în prelucrare sau tăiere
Numărul autorizaţiei EU-0025449-0000
Numărul deciziei de reglementare R4BP EU-0025449-0000
PARTEA I:PRIMUL NIVEL DE INFORMARE
1.INFORMAŢII ADMINISTRATIVE
1.1.Denumirea familiei de produse

Denumire

CMIT-MIT Aqueous 1.5-15

1.2.Tip(uri) de produs

Tip(uri) de produs

TP 2: Dezinfectante şi algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale

TP 4: Industria alimentară şi a furajelor

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

TP 12: Slimicide

TP 13: Conservanţi pentru fluide utilizate în prelucrare sau tăiere

1.3.Deţinătorul autorizaţiei

Denumirea şi adresa deţinătorului autorizaţiei

Denumire

MC (Netherlands) 1 B.V.

Adresă

Montrealweg 15 3197KH Botlek Rotterdam NL

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0000

Numărul deciziei de reglementare R4BP

EU-0025449-0000

Data autorizaţiei

20/09/2022

Data de expirare a autorizaţiei

31/08/2032

1.4.Producătorul (producătorii) produsului

Denumirea producătorului

AD Productions BV

Adresa producătorului

Markweg Zuid 27 4794 SN Heijningen, Ţările de Jos

Adresa locurilor de producţie

AD Productions BV site 1 Markweg Zuid 27 4794 SN Heijningen, Ţările de Jos

Denumirea producătorului

Jiangsu FOPIA Chemicals Co., Ltd

Adresa producătorului

Touzeng Village 224555 Binhuai Town, Binhai County, Yancheng City, Jiangsu, China

Adresa locurilor de producţie

Jiangsu FOPIA Chemicals Co., Ltd site 1 Touzeng Village 224555 Binhuai Town, Binhai County, Yancheng City, Jiangsu, China

Denumirea producătorului

Acquaflex S.R.L

Adresa producătorului

Vigano di Gaggiano 20083 Milan, Italia

Adresa locurilor de producţie

Acquaflex S.R.L site 1 Vigano di Gaggiano 20083 Milan, Italia

Denumirea producătorului

LABORATORIOS MIRET, S.A.

Adresa producătorului

Hercules, 18 08228 Terrassa, Barcelona, Spania

Adresa locurilor de producţie

LABORATORIOS MIRET, S.A. site 1 Hercules, 18 08228 Terrassa, Barcelona, Spania

Denumirea producătorului

HYDRACHIM

Adresa producătorului

Route de Saint Poix 35370 LE PERTRE, Franţa

Adresa locurilor de producţie

HYDRACHIM site 1 Route de Saint Poix 35370 LE PERTRE, Franţa

Denumirea producătorului

DAXEL srl.

Adresa producătorului

via Pietro Nenni 8 42048 Rubiera RE, Italia

Adresa locurilor de producţie

DAXEL srl. site 1 via Pietro Nenni 8 42048 Rubiera RE, Italia

Denumirea producătorului

Aquatreat Chemical Products Ltd

Adresa producătorului

Unit 7, Abbey Industrial Estate, 24 Willow Lane CR4 4NA Mitcham, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Adresa locurilor de producţie

Aquatreat Chemical Products Ltd site 1 Unit 7, Abbey Industrial Estate, 24 Willow Lane CR4 4NA Mitcham, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Denumirea producătorului

Flexfill s.r.o.

Adresa producătorului

Siřejovicka 1213 410 02 Lovosice, Cehia

Adresa locurilor de producţie

Flexfill s.r.o. site 1 Siřejovicka 1213 410 02 Lovosice, Cehia

Denumirea producătorului

Sopura SA

Adresa producătorului

199 rue de trazegnies 6180 Courcelles, Belgia

Adresa locurilor de producţie

Sopura SA site 1 199 rue de trazegnies 6180 Courcelles, Belgia

Denumirea producătorului

Stenco Industrial

Adresa producătorului

C/ Gran Vial, 50817 Montornes del Valles, Barcelona, Spania

Adresa locurilor de producţie

Stenco Industrial site 1 C/ Gran Vial, 50817 Montornes del Valles, Barcelona, Spania

Denumirea producătorului

Veolia WTS France S.A.S.

Adresa producătorului

44, Rue Paul Sabatier Z.I. Nord 71530 Crissey, Franţa

Adresa locurilor de producţie

Veolia WTS France S.A.S. site 1 44, Rue Paul Sabatier Z.I. Nord 71530 Crissey, Franţa

Denumirea producătorului

QUIPROCALT S.L.

Adresa producătorului

Calle Lleida, 2 (Pol Ind Empalme) 43712 Llorenç del Penedes. Tarragona, Spania

Adresa locurilor de producţie

QUIPROCALT S.L. site 1 Calle Lleida, 2 (Pol Ind Empalme) 43712 Llorenç del Penedes. Tarragona, Spania

Denumirea producătorului

nv Buckman Laboratories

Adresa producătorului

Wondelgemkaai 159 9000 Gent, Belgia

Adresa locurilor de producţie

nv Buckman Laboratories site 1 Wondelgemkaai 159 9000 Gent, Belgia

Denumirea producătorului

N.C.R. Biochemical S.p.A.

Adresa producătorului

Via dei Carpentieri n.8 40050 Castello d’Argile, Italia

Adresa locurilor de producţie

N.C.R. Biochemical S.p.A. site 1 Via dei Carpentieri n.8 40050 Castello d’Argile, Italia

Denumirea producătorului

Alliance Production

Adresa producătorului

4 BOULEVARD DEODAT DE SEVERAC 31770 COLOMIERS, Franţa

Adresa locurilor de producţie

Alliance Production site 1 4 BOULEVARD DEODAT DE SEVERAC 31770 COLOMIERS, Franţa

Denumirea producătorului

URQUIMIA S.L.

Adresa producătorului

POL. IND. DE ARASO C/ERREGEOIANA 2G 20305 Irún, Guipúzcoa, Spania

Adresa locurilor de producţie

URQUIMIA S.L. site 1 POL. IND. DE ARASO C/ERREGEOIANA 2G 20305 Irún, Guipúzcoa, Spania

Denumirea producătorului

Kalon Mantenimiento Industrial S.A.

Adresa producătorului

Avenida de la Industria 4 28823 Coslada, Madrid, Spania

Adresa locurilor de producţie

Kalon Mantenimiento Industrial S.A. site 1 Avenida de la Industria 4 28823 Coslada, Madrid, Spania

Denumirea producătorului

Filtrotech Sarl

Adresa producătorului

Route des Jeunes 5D 1227 Les Acacias/ Geneve, Elveţia

Adresa locurilor de producţie

Filtrotech Sarl site 1 Route des Jeunes 5D 1227 Les Acacias/ Geneve, Elveţia

Denumirea producătorului

Helamin France Sarl

Adresa producătorului

Le Technoparc, 135 rue Thomas-Edison 01630 Saint Genis Pouilly, Franţa

Adresa locurilor de producţie

Helamin France Sarl site 1 Le Technoparc, 135 rue Thomas-Edison 01630 Saint Genis Pouilly, Franţa

Denumirea producătorului

Odyssée Environnement

Adresa producătorului

Z.A de la Belle Croix 72510 Requeil, Franţa

Adresa locurilor de producţie

Odyssée Environnement site 1 Z.A de la Belle Croix 72510 Requeil, Franţa

Denumirea producătorului

MSGA SERVIVAP

Adresa producătorului

50 Rue Jean Zay Bâtiment D1 69800 ST PRIEST, Franţa

Adresa locurilor de producţie

MSGA SERVIVAP site 1 50 Rue Jean Zay Bâtiment D1 69800 ST PRIEST, Franţa

Denumirea producătorului

TECNA ACONDICIONAMIENTOS DE AGUA S.A

Adresa producătorului

Letxumborro Hiribidea,52 20305 Irun, Guipúzcoa, Spania

Adresa locurilor de producţie

TECNA ACONDICIONAMIENTOS DE AGUA S.A site 1 Letxumborro Hiribidea,52 20305 Irun, Guipúzcoa, Spania

Denumirea producătorului

h2o facilities sa

Adresa producătorului

av. des Grandes-Communes 8 CH-1213 Petit-Lancy, Franţa

Adresa locurilor de producţie

h2o facilities sa site 1 av. des Grandes-Communes 8 CH-1213 Petit-Lancy, Franţa

Denumirea producătorului

FUPINAX S.L.

Adresa producătorului

Poligono Industrial El Saladar I, C/ Molina, Nave 4 30564 Lorqui, Spania

Adresa locurilor de producţie

FUPINAX S.L. site 1 Poligono Industrial El Saladar I, C/ Molina, Nave 4 30564 Lorqui, Spania

Denumirea producătorului

Tresch/ chassieu

Adresa producătorului

3 Rue Blaise Pascal 69680 Chassieu, Franţa

Adresa locurilor de producţie

Tresch/ chassieu site 1 3 Rue Blaise Pascal 69680 Chassieu, Franţa

Denumirea producătorului

DUPUY

Adresa producătorului

42 Rue Saint Martin 08400 Quatre Champs, Franţa

Adresa locurilor de producţie

DUPUY site 1 42 Rue Saint Martin 08400 Quatre Champs, Franţa

Denumirea producătorului

Veolia Water Technologies & Solutions Belgium BVBA

Adresa producătorului

Toekomstlaan 54, Industriepark Wolfstee 2200 HERENTALS, Belgia

Adresa locurilor de producţie

Veolia Water Technologies & Solutions Belgium BVBA site 1 Toekomstlaan 54, Industriepark Wolfstee 2200 HERENTALS, Belgia

Denumirea producătorului

Buckman Laboratories (Pty)Ltd

Adresa producătorului

1 Buckman Boulevard 3700 Hammarsdale, Africa de Sud

Adresa locurilor de producţie

Buckman Laboratories (Pty)Ltd site 1 1 Buckman Boulevard 3700 Hammarsdale, Africa de Sud

Denumirea producătorului

EAUTEX

Adresa producătorului

28 RUE KELLERMANN 59100 ROUBAIX, Franţa

Adresa locurilor de producţie

EAUTEX site 1 28 RUE KELLERMANN 59100 ROUBAIX, Franţa

Denumirea producătorului

Hydrogel-Chemie Wasseraufbereitungs-Gesellschaft mbH

Adresa producătorului

Zur Mersch 19 59457 Werl, Germania

Adresa locurilor de producţie

Hydrogel-Chemie Wasseraufbereitungs-Gesellschaft mbH site 1 Zur Mersch 19 59457 Werl, Germania

Denumirea producătorului

sceo

Adresa producătorului

ZA PECHNAUQUIE SUD 31340 VILLEMR SUR TARN, Franţa

Adresa locurilor de producţie

sceo site 1 ZA PECHNAUQUIE SUD 31340 VILLEMR SUR TARN, Franţa

Denumirea producătorului

Nutrition & Biosciences (Switzerland) GmbH

Adresa producătorului

Wolleraustrasse 15-17 CH-8807 Freienbach, Elveţia

Adresa locurilor de producţie

Nutrition & Biosciences (Switzerland) GmbH site 1 Haven 1931 Geslecht 9130 Kallo, Belgia

Nutrition & Biosciences (Switzerland) GmbH site 2 Madoerastraat 10 3199 KR Maasvlakte Rotterdam, Ţările de Jos

Denumirea producătorului

Theseo Deutschland GmbH

Adresa producătorului

Kolpingstrasse 4 49835 Wietmarschen Germania

Adresa locurilor de producţie

Theseo Deutschland GmbH site 1 Kolpingstrasse 4 49835 Wietmarschen Germania

1.5.Producătorul (producătorii) substanţei (substanţelor) active

Substanţă activă

C(M)IT/MIT (3:1)

Denumirea producătorului

Jiangsu FOPIA Chemicals Co., Ltd

Adresa producătorului

Touzeng Village 224555 Binhuai Town, Binhai County, Yancheng City, Jiangsu, China

Adresa locurilor de producţie

Jiangsu FOPIA Chemicals Co., Ltd site 1 Touzeng Village 224555 Binhuai Town, Binhai County, Yancheng City, Jiangsu, China

Substanţă activă

C(M)IT/MIT (3:1)

Denumirea producătorului

Dalian Bio-chem Company Limited

Adresa producătorului

No 18, Mubai Road, Songmudao Chemical Industry Park, PuWan New District, Liaoning Province 116308 Dalian China

Adresa locurilor de producţie

Dalian Bio-chem Company Limited site 1 No 18, Mubai Road, Songmudao Chemical Industry Park, PuWan New District, Liaoning Province 116308 Dalian China

2.COMPOZIŢIA ŞI FORMULAREA FAMILIEI DE PRODUSE
2.1.Informaţii calitative şi cantitative despre compoziţia familiei de produse

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

2,2 - 20,9 % (de greutate)

2.2.Tip(uri) de formulare

Tip(uri) de formulare

AL Orice alt lichid

PARTEA II:AL DOILEA NIVEL DE INFORMARE - META-RCP(-URI)
SUBPARTEA I:
1.META-RCP 1 INFORMAŢII ADMINISTRATIVE
1.1.Meta-RCP 1 identificator

Identificator

Meta SPC: meta-SPC 1 KATHON 13-15 Mg

1.2.Sufix la numărul autorizaţiei

Număr

1-1

1.3.Tip(uri) de produs

Tip(uri) de produs

TP 2: Dezinfectante şi algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale

TP 4: Industria alimentară şi a furajelor

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

TP 12: Slimicide

TP 13: Conservanţi pentru fluide utilizate în prelucrare sau tăiere

2.COMPOZIŢIA META RCP 1
2.1.Informaţii calitative şi cantitative privind compoziţia din meta-RCP 1

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

18,8 - 20,9 % (de greutate)

2.2.Tip(uri) de formulare din meta-RCP 1

Tip(uri) de formulare

AL Orice alt lichid

3.FRAZELE DE PERICOL ŞI FRAZELE DE PRECAUŢIE DIN META-RCP 1

Fraze de pericol

H302+H332: Nociv în caz de înghiţire sau în caz de inhalare.

H311: Toxic în contact cu pielea.

H314: Provoacă arsuri grave ale pielii şi lezarea ochilor.

H317: Poate provoca o reacţie alergică a pielii.

H410: Foarte toxic pentru mediul acvatic cu efecte pe termen lung.

H290: Poate fi coroziv pentru metale.

EUH071: Coroziv pentru căile respiratorii.

Fraze de precauţie

P260: Nu inspiraţi fumul.

P264: Spălaţi-vă pielea bine după utilizare.

P270: A nu mânca, bea sau fuma în timpul utilizării produsului.

P271: A se utiliza numai în aer liber sau în spaţii bine ventilate.

P272: Nu scoateţi îmbrăcămintea de lucru contaminată în afara locului de muncă.

P273: Evitaţi dispersarea în mediu.

P280: Purtaţi mănuşi de protecţie/îmbrăcăminte de protecţie/protecţie pentru ochi/protecţie facială/protecţie auditivă.

P330: Clătiţi gura.

P302+P352: ÎN CAZ DE CONTACT CU PIELEA: Spălaţi cu multă apă.

P362+P364: Scoateţi îmbrăcămintea contaminată şi spălaţi-o înainte de reutilizare.

P301+P312: ÎN CAZ DE ÎNGHIŢIRE: Sunaţi la un Centrul de informare toxicologică sau medicul, dacă nu vă simţiţi bine.

P333+P313: If skin irritation or rash occurs: Get medical advice/attention.

P301+P330+P331: ÎN CAZ DE ÎNGHIŢIRE: clătiţi gura. NU provocaţi voma.

P303+P361+P353: ÎN CAZ DE CONTACT CU PIELEA (sau părul): Scoateţi imediat toată îmbrăcămintea contaminată. Clătiţi pielea cu apă [sau faceţi duş].

P304+P340: ÎN CAZ DE INHALARE: Transportaţi victima la aer liber şi menţineţi-o într-o poziţie confortabilă pentru respiraţie.

P310: Sunaţi imediat la un Centrul de informare toxicologică sau medicul.

P305+P351+P338: ÎN CAZ DE CONTACT CU OCHII: Clătiţi cu atenţie cu apă, timp de mai multe minute. Scoateţi lentilele de contact, dacă este cazul şi dacă acest lucru se poate face cu uşurinţă. Continuaţi să clătiţi.

P391: Colectaţi scurgerile de produs.

P405: A se depozita sub cheie.

P234: Păstraţi numai în recipientul original.

P390: Absorbiţi scurgerile de produs, pentru a nu afecta materialele din apropiere.

P406: Depozitaţi într-un rezistent la coroziune cu dublură interioară rezistentă la coroziune.

4.UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
4.1.Descrierea utilizării
Tabel 1. Conservarea apei din bazin în sistemele de aer condiţionat şi sistemele de spălare a aerului.

Tip de produs

TP 2: Dezinfectante şi algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii (inclusiv L. pneumophila)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Alge

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în exterior

Conservarea apei din bazin în sistemele de aer condiţionat şi sistemele de spălare a aerului.

Sisteme de aer condiţionat şi sisteme de spălare a aerului pentru conservarea apei din bazine. Sistemele de spălare a aerului sunt utilizate pe scară largă în fabricile de textile şi în industria tutunului pentru a curăţa aerul şi pentru controlul fin al temperaturii şi umidităţii.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

Dozare automată şi manuală Produsul biocid este, în general, adăugat într-un bazin central de apă răcită, care alimentează mai multe sisteme de spălare a aerului. Procesul de încărcare poate fi realizat manual sau automat. În procesul automatizat, biocidul este distribuit direct în bazin dintr-un rezervor sau alt tip de container vrac printr-un dozimetru (o pompă). Conducta de alimentare trebuie să dozeze produsul biocid sub nivelul apei pentru a limita evaporarea acestuia.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Aplicare curativă: Bacterii, drojdii şi ciuperci. Când sistemul este vizibil murdar, aplicaţi 5 până la 14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1) pe litru de apă de tratat, ca tratament după o doză de şoc de minimum 0,3 ppm clor liber. Aplicare preventivă: alge Când se obţine controlul, asiguraţi o alimentare continuă sau semi-continuă de 3 până la 5 g C(M)IT/MIT (3:1) per l de apă de tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Aplicare curativă: Bacterii, drojdii şi ciuperci

Atunci când sistemul este vizibil murdar, aplicaţi 5 până la 14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1) pe litru de apă de tratat, ca tratament după o doză de şoc de minimum 0,3 ppm clor liber.

Timp de contact: 1 oră.

Aplicare preventivă: alge

Când se obţine controlul, asiguraţi o alimentare continuă sau semi-continuă de 3 până la 5 g C(M)IT/MIT (3:1) per l de apă de tratat.

Indiferent de modul de tratament, concentraţia totală a ingredientului activ C(M)IT/MIT (3:1) în sistem nu trebuie să depăşească 14,9 mg/l în apa din bazin.

Paşi preliminari înainte de adăugare:

Produsul biocid este dozat automat în sistem. Manipularea manuală este necesară pentru încărcarea produsului biocid în sistemele de dozare.

Frecvenţa de aplicare:

Nominal, la fiecare 2-3 zile sau după cum este necesar pentru a obţine controlul. Repetaţi până când murdărirea este redusă la un nivel acceptabil pentru controlul creşterii microbiene.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- Flacon din polietilenă de înaltă densitate (HDPE): 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- Container intermediar de transport în vrac din HDPE (IBC): 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.1.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Respectaţi condiţiile de utilizare a produsului (concentraţie, timp de contact, temperatură, pH etc.).
- Produsele biocide CMIT/MIT sunt utilizate după o doză de şoc de clor liber în aplicaţia respectivă, ca practică standard în domeniu.
4.1.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de amestecare şi încărcare şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea echipamentului individual de protecţie (EIP) şi aplicarea măsurilor de reducere a riscurilor (MRR) tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
4.1.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.1.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.1.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.2.Descrierea utilizării
Tabel 2. Conservarea lichidelor utilizate pentru benzi rulante şi pasteurizatoare

Tip de produs

TP 4: Industria alimentară şi a furajelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea lichidelor utilizate pentru benzi rulante şi pasteurizatoare

Produsul biocid este utilizat pentru conservarea lichidelor de proces în pasteurizatoarele şi benzile rulante utilizate în industria alimentară. Produsul biocid este utilizat în aceste sisteme pentru a controla sau distruge bacteriile şi ciupercile.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare automată Produsul biocid este dozat automat în lichidul de transfer termic, într-un loc cu amestecare bună (de ex, un bazin de colectare aflat sub banda rulantă).

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Aplicare curativă: Bacterii, drojdii şi ciuperci Când sistemul este în mod vizibil murdar, aplicaţi 10 până la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de apă de tratat, ca post-tratament după o doză de şoc de minimum 0,3 ppm clor liber Aplicare preventivă: Bacterii: Când se obţine controlul, asiguraţi o alimentare continuă sau semi-continuă de 2,5 până la 5 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de apă de tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Aplicare curativă: Bacterii, drojdii şi ciuperci

Când sistemul este vizibil murdar, aplicaţi 10 până la 14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1) pe m3 de apă de tratat, ca tratament după o doză de şoc de minimum 0,3 ppm clor liber.

Timp de contact: 1 oră.

Aplicare preventivă: Bacterii:

Când se obţine controlul, asiguraţi o alimentare continuă sau semi-continuă de 2,5 până la 5 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de apă de tratat.

Paşi preliminari înainte de adăugare:

Produsul biocid este dozat automat în sistem. Manipularea manuală este necesară pentru încărcarea containerelor care conţin produsul biocid în sistemele de dozare.

Frecvenţa de aplicare:

Nominal, la fiecare 2-3 zile sau după cum este necesar pentru a obţine controlul. Repetaţi până când murdărirea este redusă la un nivel acceptabil pentru controlul creşterii microbiene.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.2.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Respectaţi condiţiile de utilizare a produsului (concentraţie, timp de contact, temperatură, pH etc.).
- Produsele biocide CMIT/MIT sunt utilizate după o doză de şoc de clor liber în aplicaţia respectivă, ca practică standard în domeniu.
4.2.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de amestecare şi încărcare şi al curăţării întregului sistem, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

4.2.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.2.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.2.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.3.Descrierea utilizării
Tabel 3. Conservarea în sisteme dezactivate pe termen lung a membranelor de osmoză inversă utilizate pentru apa potabilă

Conservarea în sisteme dezactivate pe termen lung a membranelor de osmoză inversă utilizate pentru apa potabilă

Produsul biocid C(M)IT/MIT (3:1) este recomandat pentru controlul creşterii biologice pe membranele de osmoză din sisteme dezactivate ale trenurilor, care produc apă potabilă pentru perioade lungi de timp.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Se recomandă curăţarea membranelor murdare înainte de oprire şi conservare. Vă rugăm să consultaţi manualul furnizorului RO/NF pentru procedurile de curăţare a membranei şi oprirea sistemului. Biocidul trebuie distribuit ca aditiv de rezervor în diluarea circulantă a lichidului, folosind o pompă dozatoare sau prin turnare manuală, într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem. După umplerea completă a sistemelor RO/NF ale trenurilor cu soluţia biocidă, pompele sunt oprite (tratament în sistem dezactivat) pentru perioade lungi de timp. De obicei, soluţiile C(M)IT/MIT (3:1) sunt preparate în rezervorul CIP (curăţare în locul de utilizare) şi sunt adăugate prin sistemul de dozare. Diluarea cu apă permeată sau apă de înaltă calitate este recomandată pentru prepararea soluţiei de biocid. Membranele trebuie îmbibate în soluţia biocidă în timpul perioadei de închidere.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

7,5 -20 g de C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

4.3.1.Instrucţiuni specifice de utilizare

- Înainte de a reactiva membranele, spălaţi cu grijă elemenţii cu apă permeată pentru a elimina tot biocidul rezidual.
4.3.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

4.3.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.3.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.3.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.4.Descrierea utilizării
Tabel 4. Conservarea vopselelor şi a straturilor de acoperire

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea vopselelor şi a straturilor de acoperire (inclusiv electrodepunerea)

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi drojdiilor în straturile de acoperire aplicate printr-un proces de electrodepunere şi sistemele de clătire asociate şi în vopselele şi straturile de acoperire pe bază de apă din recipientele de depozitare înainte de utilizare.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Biocidul trebuie distribuit ca aditiv de rezervor în lichid, folosind o pompă dozatoare sau prin turnare manuală, într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Vopsele profesionale şi vopsele pentru publicul larg: 7,5-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Utilizări industriale:

1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Vopsele profesionale şi vopsele pentru publicul larg:

7.5-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

4.4.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite utilizatorilor profesionişti şi publicului larg.
4.4.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

- Concentraţia maximă de produse din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 care trebuie adăugate în vopselele utilizate trebuie să fie sub valoarea pragului de 15 ppm.
4.4.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.4.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.4.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.5.Descrierea utilizării
Tabel 5. Conservarea detergenţilor şi a produselor de uz casnic

Conservarea detergenţilor (lichide de spălare şi curăţare) şi a produselor de uz casnic.

Produsul biocid este recomandat pentru controlul bacteriilor, drojdiilor şi ciupercilor din detergenţi şi lichide de curăţare (de exemplu, produse de curăţat suprafeţe dure [produse de curăţare universale], produse de spălare manuală a vaselor, balsamuri, detergenţi pentru rufe), produse utilizate pentru îngrijirea maşinilor, îngrijirea podelelor, ceruri, produse de curăţare a suprafeţelor dure, bureţi sau mopuri pre-umezite şi surfactanţi utilizaţi în aceste tipuri de produse.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Aplicaţie manuală şi automatizată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale şi publice generale: 6-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Pentru a asigura o distribuţie uniformă, dispersaţi încet lichidul în produs, folosind contorizarea automată sau adăugarea manuală, împreună cu agitarea. Se amestecă bine până când lichidul este uniform dispersat în produs.

Produse instituţionale şi de uz casnic:

(detergenţi, agenţi de curăţare, agenţi dedurizanţi etc.)

Utilizări profesionale şi publice generale:

6-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

4.5.1.Instrucţiuni specifice de utilizare

4.5.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1 şi 3 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

- Concentraţia maximă de produse din Meta SPC 1 şi 3 care trebuie adăugate în detergenţi şi produsele de uz casnic utilizate trebuie să fie sub valoarea pragului de 15 ppm.
4.5.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.5.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.5.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.6.Descrierea utilizării
Tabel 6. Conservarea lichidelor utilizate în producţia de hârtie, textile şi marochinărie - Tratament curativ

Conservarea lichidelor utilizate în producţia de hârtie, textile şi marochinărie -

Produsul biocid este utilizat pentru a reduce contaminarea bacteriană pentru materiale textile (ţesute şi neţesute, naturale şi sintetice, inclusiv emulsii de silicon), produsele chimice de prelucrare, toate substanţele chimice utilizate în industria marochinăriei şi aditivi pentru hârtie (de exemplu, paste de pigmenţi pentru apă, amidon, gume naturale, latexuri sintetice şi naturale, agenţi de dimensionare, lianţi de acoperire, agenţi de retenţie, coloranţi, agenţi de înălbire fluorescenţi, răşini rezistente la umezeală) utilizaţi în fabricile de hârtie. Produsul biocid inhibă creşterea microorganismelor, care altfel ar duce la formarea mirosurilor, modificarea vâscozităţii, decolorarea produselor şi defectarea prematură a produselor.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 16-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

Tratament curativ

16-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Timp de contact: 24 ore

4.6.1.Instrucţiuni specifice de utilizare

- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.6.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea lichidelor utilizate în industria producătoare de hârtie, materiale textile şi marochinărie depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;

4.6.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.6.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.6.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.7.Descrierea utilizării
Tabel 7. Conservarea adezivilor

Conservarea adezivilor

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi drojdiilor în adezivii sintetici şi naturali solubili sau dispersaţi în apă şi în adezivi, în containerele de depozitare, înainte de utilizare

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 8-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final. Utilizări publice generale: 8-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

8-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Utilizări publice generale:

8-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

4.7.1.Instrucţiuni specifice de utilizare

- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite utilizatorilor profesionişti şi publicului larg. Pentru produsele distribuite publicului larg, concentraţia maximă utilizată trebuie să fie sub valoarea de prag de 15 ppm.
4.7.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea adezivilor depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

4.7.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.7.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.7.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.8.Descrierea utilizării
Tabel 8. Conservarea reţelelor polimerice

Conservarea reţelelor polimerice

Produsul biocid este recomandat pentru controlul bacteriilor, drojdiilor şi ciupercilor în fabricarea, depozitarea şi transportul latexurilor, polimerilor sintetici, inclusiv poliacrilamida hidrolizată (HPAM), biopolimerilor (de exemplu, xanthan, dextran etc.) şi latexurilor naturale.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 14,9-50 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Utilizări profesionale

14,9-50 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

4.8.1.Instrucţiuni specifice de utilizare

4.8.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea reţelelor de polimeri depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

4.8.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.8.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.8.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.9.Descrierea utilizării
Tabel 9. Conservarea biocidelor şi a îngrăşămintelor

Conservarea biocidelor şi a îngrăşămintelor

Produsul biocid este recomandat pentru controlul creşterii bacteriilor şi drojdiilor în îngrăşăminte şi produse biocide.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 10-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

10-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

4.9.1.Instrucţiuni specifice de utilizare

4.9.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea biocidelor şi a îngrăşămintelor depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

4.9.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.9.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.9.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.10.Descrierea utilizării
Tabel 10. Conservarea şlamurilor

Conservarea şlamurilor

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor în şlamuri anorganice/minerale pe bază de apă şi pigmenţi anorganici utilizaţi pentru vopsele, straturi de acoperire şi hârtie.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Aplicaţie manuală şi automatizată. Biocidul trebuie distribuit ca aditiv de rezervor în diluarea circulantă a lichidului, folosind o pompă dozatoare sau prin turnare manuală, într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem.

4.10.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.10.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea şlamurilor depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

4.10.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.10.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.10.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.11.Descrierea utilizării
Tabel 11. Conservarea produselor pentru construcţii aplicate numai în interior

Conservarea produselor pentru construcţii (inclusiv agenţi de etanşare, chituri, tencuieli etc.)

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor în produsele pentru construcţii (agenţi de etanşare, chituri, biopolimeri, tencuieli, materiale de umplutură, aditivi pentru amestecurile de beton, compuşi pentru îmbinări etc.).

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 16,2 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

Distribuiţi încet, manual sau folosind contorizarea automată. Se amestecă bine până când produsul biocid este uniform dispersat.

Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 16,2 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

4.11.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.11.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Această utilizare se limitează la conservarea materialului de construcţie aplicat numai în interior.
- În timpul fazelor de manipulare pentru produsele din Meta SPC 1, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea produselor pentru construcţii depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

4.11.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.11.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.11.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.12.Descrierea utilizării
Tabel 12. Conservarea substanţelor chimice electronice - Tratament curativ

Conservarea substanţelor chimice electronice

Produsul biocid este utilizat pentru a reduce contaminarea bacteriană, cu drojdii şi cu ciuperci în substanţele chimice utilizate în industria electronică, sub formă de suspensii de dioxid de siliciu utilizate pentru lustruire chimică mecanică (CMP).

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 10 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per l de produs final care urmează a fi tratat.

10-30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final de tratat.

Timp de contact: 7 zile

4.12.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.12.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare pentru produsele din Meta SPC 3 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea substanţelor chimice utilizate în electronică depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

4.12.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.12.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.12.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.13.Descrierea utilizării
Tabel 13. Conservarea cernelurilor

Conservarea cernelurilor

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi drojdiilor în cerneluri şi componentele acestora (cerneluri de imprimare litografică, fotografică, lichidele din sistemele cu jet de cerneală, soluţiile pe bază de apă utilizate pentru amortizare sau protecţie la imprimare, inclusiv pentru imprimarea pe materiale textile). Produsul biocid inhibă creşterea microorganismelor, care altfel ar duce la formarea mirosurilor, modificarea vâscozităţii, decolorarea produselor şi defectarea prematură a produselor.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide. Utilizări profesionale: 6-30 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final. Utilizări publice generale: 6-14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final.

6-30 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final.

Utilizări publice generale:

6-14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final.

4.13.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.13.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea cernelurilor depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

4.13.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.13.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.13.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.14.Descrierea utilizării
Tabel 14. Conservarea lichidelor funcţionale (lichide hidraulice, antigel, inhibitori de coroziune etc. - cu excepţia aditivilor pentru combustibil)

Conservarea lichidelor funcţionale (lichide hidraulice, antigel, inhibitori de coroziune etc. - cu excepţia aditivilor pentru combustibil)

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor în lichidele funcţionale, cum ar fi lichidele de frână şi hidraulice, aditivii antigel, inhibitorii de coroziune, lichidele de filare. Produsul biocid inhibă creşterea microorganismelor, care altfel ar duce la formarea mirosurilor, modificarea vâscozităţii, decolorarea produselor şi defectarea prematură a produselor.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide. Utilizări profesionale: Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 6 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 6 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat

4.14.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.14.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- Concentraţia maximă de produse utilizată pentru conservarea lichidelor funcţionale (lichide hidraulice, antigel, inhibitori de coroziune etc.) depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a mucoaselor potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

4.14.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.14.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.14.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.15.Descrierea utilizării
Tabel 15. Conservarea reactivilor de laborator

Conservarea reactivilor de laborator.

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi drojdiilor în reactivii de laborator.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide. Utilizare profesională: Se adaugă la o rată de utilizare tipică de 15,2 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

Utilizare profesională: Se adaugă la o rată de utilizare tipică de 15,2 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

- flacon HDPE: 1 l

4.15.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.15.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

Pentru utilizatorii profesionişti, atunci când concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea reactivilor de laborator depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale, cum ar fi:

4.15.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.15.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.15.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.16.Descrierea utilizării
Tabel 16. Conservarea în sisteme dezactivate a membranelor industriale de osmoză inversă

Conservarea în sisteme dezactivate a membranelor industriale de osmoză inversă

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor pe membranele de osmoză inversă şi nanofiltrare care produc apă industrială pentru perioade lungi de timp.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Biocidul trebuie distribuit ca aditiv de rezervor în diluarea circulantă a lichidului, folosind o pompă dozatoare sau prin turnare manuală, într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem. După umplerea completă a sistemelor RO/NF ale trenurilor cu soluţia biocidă, pompele sunt oprite (tratament în sistem dezactivat) pentru perioade lungi de timp. De obicei, soluţiile C(M)IT/MIT (3:1) sunt preparate în rezervorul CIP (curăţare în locul de utilizare) şi sunt adăugate prin sistemul de dozare. Diluarea cu apă permeată sau apă de înaltă calitate este recomandată pentru prepararea soluţiei de biocid. Membranele trebuie îmbibate în soluţia biocidă în timpul perioadei de închidere.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

7,5-20 g/m3 (ppm w/v) de C(M)IT/MIT (3:1).

4.16.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.16.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Clătiţi sistemul cu apă înainte de a efectua întreţinerea acestuia.

4.16.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.16.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.16.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.17.Descrierea utilizării
Tabel 17. Conservarea lichidelor utilizate în sistemele de răcire închise cu recirculare

Tip de produs

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii (inclusiv Legionella pneumophila)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea lichidelor utilizate în sistemele de răcire închise cu recirculare (sistemele închise de apă de răcire cu recirculare includ răcirea compresoarelor, apa răcită pentru sisteme de aer condiţionat, boilerele, sistemele de răcire a carterelor de motor, răcirea sistemelor de alimentare cu energie şi alte procese industriale).

Produsul biocid este utilizat pentru a controla creşterea bacteriilor aerobe şi anaerobe, a drojdiilor, ciupercilor şi biopeliculei în apa circulată în sisteme închise.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Eficacitate curativă: - împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 5 - 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. Timp de contact: 24 de ore - împotriva biopeliculei: 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. Timp de contact: 24 de ore: - împotriva ciupercilor şi drojdiilor la 1 - 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. Timp de contact: 48 ore. Eficacitate preventivă: - împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 3 - 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. - împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila): 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Eficacitate curativă:

- împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 5 - 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Timp de contact: 24 de ore.

- împotriva biopeliculei: 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Timp de contact: 24 de ore.

- împotriva ciupercilor şi drojdiilor la 1 - 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Timp de contact: 48 de ore.

Eficacitate preventivă:

împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 3 - 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila): 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

4.17.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
4.17.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:

4.17.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.17.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.17.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.18.Descrierea utilizării
Tabel 18. Conservarea lichidelor utilizate în sistemele de răcire deschise cu recirculare, de mici dimensiuni

Denumirea comună: Alge (alge verzi şi cianobacterii)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea lichidelor utilizate în sistemele deschise de răcire cu recirculare de mici dimensiuni (debitul de circulare şi recirculare, precum şi volumul total de apă limitat la 2 m3/h, 100 m3/h, respectiv 300 m3)

Apa de proces şi de răcire: Se utilizează pentru controlul creşterii bacteriilor, algelor, ciupercilor şi biopeliculei

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem deschis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată..

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ Împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 1,5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva ciupercilor (inclusiv drojdiile) la 1-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. Tratament preventiv: - Împotriva bacteriilor, algelor verzi şi cianobacteriilor la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament curativ

- Împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

Timp de contact: 24 ore

- împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 1,5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

Timp de contact: 48 ore.

- împotriva ciupercilor şi drojdiilor la 1-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

Timp de contact: 48 ore.

Tratament preventiv:

- împotriva bacteriilor, algelor verzi şi cianobacteriilor la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

- împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

4.18.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.18.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- Lichidul de răcire nu trebuie să intre direct în apa de suprafaţă. Utilizaţi produsul numai în spaţii conectate la un STP.
- Produsul poate fi utilizat numai atunci când turnurile de răcire sunt echipate cu dispozitive de eliminare a derivei care reduc deriva cu cel puţin 99%.
4.18.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.18.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.18.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.19.Descrierea utilizării
Tabel 19. Conservarea lichidelor utilizate în pasteurizatoare, benzi rulante şi maşini de spălat aer

Conservarea lichidelor utilizate în pasteurizatoare nealimentare, benzi rulante şi maşini de spălat aer

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

Produsul biocid este dozat automat în lichidul de transfer termic, într-un loc cu amestecare bună (de ex, un bazin de colectare aflat sub banda rulantă). Conducta de alimentare este utilizată pentru dozarea produsului biocid sub nivelul apei pentru a limita evaporarea acestuia.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ: - împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila): 5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 1,5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva ciupercilor şi drojdiilor la 1-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. Tratament preventiv: Împotriva bacteriilor, algelor verzi şi cianobacteriilor la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă, împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament curativ

împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila): 5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

4.19.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

Sisteme de spălare a aerului: Pentru utilizare numai în sisteme industriale de spălare a aerului, care menţin componentele de eliminare eficientă a ceţii.
4.19.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

4.19.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.19.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.19.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.20.Descrierea utilizării
Tabel 20. Conservarea soluţiilor de tratare a lemnului

Denumirea stiintifica: Ciuperci

Denumirea comună: Altele

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea soluţiilor de tratare a lemnului pentru aplicarea pe lemn numai din clasele 1, 2 şi 3. Produsul biocid este utilizat drept conservant pentru soluţia apoasă de tratare a conservantului lemnului în timpul procesului în stare umedă utilizat pentru soluţiile de tratare a lemnului.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

-

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament preventiv: împotriva ciupercilor: 15-50 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 soluţie de conservare a lemnului în uz

4.20.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

- Biocidul nu este destinat să funcţioneze ca un conservant pentru lemn împotriva ciupercilor care distrug lemnul în raport cu tipul de produs 8.
4.20.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al fazelor de curăţare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale, cum ar fi:

- Produsul nu trebuie utilizat într-o soluţie de tratare a lemnului care se aplică pe lemnul care poate intra în contact direct cu alimentele, furajele şi animalele domestice.
- Produsul poate fi utilizat pentru conservarea soluţiilor de tratare a lemnului pentru tratarea lemnului numai din clasele de utilizare 1, 2 şi 3.
- Produsul poate fi utilizat într-o soluţie de tratare a lemnului în care procesele de aplicare industrială de tratare a lemnului pot fi efectuate într-o zonă delimitată, situată pe o fundaţie dură, impermeabilă, cu îndiguire, pentru a preveni scurgerea şi un sistem de recuperare instalat (de exemplu, un bazin).
- Produsul poate fi utilizat în soluţii de tratare a lemnului pentru conservarea cherestelei proaspăt tratate, care, după tratare, este depozitată la adăpost sau pe suporturi dure, impermeabile, sau ambele, pentru a preveni scurgerile directe în sol, canal sau apă. Eventualele scurgeri de soluţie de tratare a lemnului trebuie colectate pentru reutilizare sau eliminare.
- Produsul poate fi utilizat numai în soluţii de tratare a lemnului pentru aplicaţii industriale, dacă acestea nu pot fi eliberate în sol, apă subterană şi de suprafaţă sau în orice fel de canalizare, iar soluţiile de tratare a lemnului şi/sau produsul sunt colectate şi refolosite sau eliminate ca deşeuri periculoase.
- Produsul biocid poate fi utilizat numai în soluţiile de tratare a lemnului utilizate pentru tratarea obiectelor sau materialelor care sunt depozitate până la uscarea completă pe sol impermeabil, în spaţii acoperite, pentru a evita scurgerile în sol.
4.20.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.20.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.20.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.21.Descrierea utilizării
Tabel 21. Conservarea lichidelor de recirculare utilizate în prelucrarea textilelor şi a fibrelor, prelucrarea marochinăriei, prelucrarea fotografiilor şi sistemele de soluţii de protecţie la imprimare

Conservarea lichidelor de recirculare utilizate în prelucrarea textilelor şi a fibrelor, prelucrarea marochinăriei, prelucrarea fotografiilor şi sistemele de soluţii de protecţie la imprimare

Produsele biocide C(M)IT/MIT (3:1) sunt utilizate pentru conservarea lichidelor textile şi de filare, soluţiilor de prelucrare foto, a soluţiilor de procesare a pielii naturale (de exemplu, în etape de tratament prin spălare şi înmuiere) şi soluţiilor de protecţie la imprimare pentru a controla integritatea lichidului recirculat prin reducerea contaminării microbiene în soluţia vrac.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată.Conservarea tuturor produselor finale este realizată, în majoritatea cazurilor, în moduri puternic automatizate de către utilizatorii industrialiProdusul biocid este adăugat la bazinul central, în rezervor sau în liniile de recirculare într-o zonă cu amestecare adecvată.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ: Împotriva bacteriilor la 16-30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per l de lichid

Timp de contact: 5 zile

4.21.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.21.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- Substanţele utilizate în lichidele de prelucrare a textilelor şi fibrelor nu trebuie să intre direct în apa de suprafaţă. Utilizaţi produsul numai în spaţii conectate la un STP.
- Lichidele de recirculare din sistemele de fotoprocesare şi sistemele cu soluţii de protecţie la imprimare nu trebuie să intre direct în apa de suprafaţă. Utilizaţi produsul numai în spaţii conectate la un STP.
4.21.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.21.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.21.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.22.Descrierea utilizării
Tabel 22. Conservarea lichidelor recirculate utilizate în cabine de vopsire şi sisteme de acoperire cu electrodepunere

Conservarea lichidelor recirculate utilizate în cabine de vopsire şi sisteme de acoperire cu electrodepunere.

Biocidul este utilizat pentru conservarea lichidelor în procesele de pretratare (tratament de curăţare pentru îndepărtarea grăsimilor şi murdăriei, procesul de fosfatare pentru degresare, clătirea rezervoarelor), în cabine de vopsire şi sisteme de acoperire cu electrodepunere (de exemplu, băi cataforetice) aplicate în procesele de refinisare auto şi producţie auto de către producătorii de echipamente originale pentru controlul integrităţii lichidului recirculat prin reducerea contaminării microbiene de bacterii şi ciuperci în soluţia vrac.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

-

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament preventiv: 7,5-30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg produs final.

4.22.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.22.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

4.22.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.22.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.22.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.23.Descrierea utilizării
Tabel 23. Conservarea lichidelor utilizate în sistemele închise de încălzire cu recirculare şi conductele asociate

Denumirea comună: Bacterii (anaerobe şi aerobe, inclusiv Legionella pneumophila)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea lichidelor utilizate în sistemele închise de încălzire cu recirculare şi conductele asociate. Spălarea biocidului înainte de punerea în funcţiune a sistemelor de conducte noi sau existente (conducte de încălzire şi răcire) include conductele structurale existente sau noi construite pe proiecte de clădiri industriale.

Sisteme de încălzire închise cu recirculare: spălarea biocidului înainte de punerea în funcţiune a sistemelor de conducte noi sau existente (conducte de încălzire şi răcire) include conductele structurale existente sau noi construite pe proiecte de clădiri industriale. Produsul biocid este utilizat pentru a controla creşterea bacteriilor aerobe şi anaerobe, a ciupercilor şi a biopeliculei în apa circulată în sisteme închise. Sistemele închise sunt mai puţin susceptibile la coroziune, tartru şi murdărire biologică decât sistemele deschise. Cu toate acestea, pot apărea probleme microbiene, dacă sistemul este lăsat umplut şi netratat. Acest lucru este cauzat de prezenţa nitriţilor şi glicolurilor care hrănesc microbii.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid este dozat automat în lichidul de transfer termic, într-un loc cu amestecare bună. Conducta de alimentare trebuie să dozeze produsul biocid sub nivelul apei pentru a limita evaporarea produsului biocid.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ - împotriva bacteriilor la 5 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă (inclusiv L. pneumophila) - împotriva biopeliculei la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva ciupercilor şi drojdiilor la 1 g C(M)IT/MIT/m3 de apă Tratament preventiv - împotriva bacteriilor (inclusiv L. Pneumophila) la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva biopeliculei la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament curativ

- împotriva bacteriilor la 5 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă (inclusiv L. pneumophila)

Timp de contact: 24 ore

- împotriva biopeliculei la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

Timp de contact: 24 ore

- împotriva ciupercilor şi drojdiei la 1 g C(M)IT/MIT/m3 de apă Timp de contact: 48 ore

Tratament preventiv

- împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă şi împotriva biopeliculei la 3 g C(M)IT/MIT (3: 1)/m3 de apă.

4.23.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.23.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

4.23.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.23.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.23.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.24.Descrierea utilizării
Tabel 24. Conservarea polimerilor utilizaţi în procesele din industria petrolieră (de exemplu, recuperarea optimizată a petrolului, nămolurile de forare etc.)

Conservarea polimerilor utilizaţi în procesele din industria petrolieră (de exemplu, recuperarea optimizată a petrolului, nămolurile de forare etc.)

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

-

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratamentul preventiv al polimerilor utilizaţi în apa de injectare: Polimerul xanthan: 30-50 g soluţie C(M)IT/MIT/m3. Polimer HPAM: 30-50 g soluţie C(M)IT/MIT/m3. Tratamentul preventiv al polimerilor utilizaţi pentru nămolul de forare: Polimerul xanthan: 30 g soluţie C(M)IT/MIT/m3. Polimer HPAM: 30 g soluţie C(M)IT/MIT/m3.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratamentul preventiv al polimerilor utilizaţi în apa de injectare:

Polimerul xanthan: 30-50 g soluţie C(M)IT/MIT/m3.

Polimer HPAM: 30-50 g soluţie C(M)IT/MIT/m3.

Tratamentul preventiv al polimerilor utilizaţi pentru nămolul de forare:

Polimerul xanthan: 30 g soluţie C(M)IT/MIT/m3.

Polimer HPAM: 30 g soluţie C(M)IT/MIT/m3.

4.24.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.24.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

4.24.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.24.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.24.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.25.Descrierea utilizării
Tabel 25. Tratament cu slimicid în procesul de decolorare a celulozei şi hârtiei

Tratament cu slimicid în procesul de decolorare a celulozei şi hârtiei. Reciclarea/decolorarea hârtiei în fabricile de hârtie. Procesul de decolorare este un proces utilizat în producţia de hârtie pentru îndepărtarea cernelurilor de tipărire din deşeurile de fibre de hârtie pentru a obţine celuloză decolorată.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Biocidul este dozat automat de pompă şi conductele fixe în circuit, de obicei în defibrator, sub nivelul apei.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ: 10 la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat Tratament preventiv: 5 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament curativ: 10 la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat

Timp de contact: 24 ore

Tratament preventiv: 5 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat.

4.25.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.25.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

4.25.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.25.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.25.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.26.Descrierea utilizării
Tabel 26. Tratament slimicid în stadiul umed al procesului de fabricaţie a hârtiei

Tratament slimicid în stadiul umed al procesului de fabricaţie a hârtiei (fabrici de hârtie, etapă umedă [circuite de apă] şi sisteme de procesare din fabricile de hârtie).

4.26.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.26.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- Utilizarea produselor care conţin C(M)IT/MIT (3:1) pentru tratamentul slimicid în stadiul umed al procesului de fabricaţie a hârtiei este limitată la
(a)tratamente curative în instalaţii conectate la o sursă de apă fără slimicide dintr-o fabrică de celuloză şi numai pentru tratamentul circulaţiei scurte din fabricile de hârtie; şi
(b)tratamente preventive,
şi, în ambele cazuri, numai dacă apele reziduale ale fabricii sunt purificate într-o instalaţie de epurare industrială (completă) la faţa locului, având o capacitate minimă de 5 000 m3pe zi, aşa cum este descris în Directiva privind emisiile industriale din 2010/75/UE (Cele mai bune tehnici disponibile pentru producţia de celuloză, hârtie şi carton) şi dacă se realizează o diluare de cel puţin 200 de ori în apa de suprafaţă după staţia de epurare industrială.
4.26.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.26.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.26.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.27.Descrierea utilizării
Tabel 27. Tratament preventiv (controlul murdăririi biologice) online şi după curăţarea în locul de instalare pentru membranele industriale RO/NF

Tratament preventiv (controlul murdăririi biologice) online şi după curăţarea în locul de instalare pentru membranele industriale RO/NF

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată.Aplicarea regulată a biocidului va preveni formarea biopeliculei pe suprafaţa membranei de osmoză inversă sau nanofiltrare, distanţierul de alimentare, mediul de filtrare şi conducte. Biocidul trebuie distribuit în apa de alimentare într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament preventiv: 5 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de lichid

4.27.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.27.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

- Utilizaţi produsul numai în spaţii conectate la un STP.
4.27.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.27.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.27.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

4.28.Descrierea utilizării
Tabel 28. Produse pentru controlul deteriorării microbiene a lichidelor utilizate pentru prelucrarea sau tăierea metalului, sticlei sau a altor materiale

Tip de produs

TP 13: Conservanţi pentru fluide utilizate în prelucrare sau tăiere

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Produse pentru controlul deteriorării microbiene a lichidelor utilizate pentru prelucrarea sau tăierea metalului, sticlei sau a altor materiale

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi a ciupercilor în lichidele utilizate pentru prelucrarea metalelor (tăiere, polizare, laminare, extragere etc.), tratarea suprafeţelor metalice (lichide apoase polivalente, lichide de îndepărtare a ruginii etc.) şi lichidele de tăiere pentru sticlă sau alte materiale.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

Produsul biocid trebuie distribuit ca aditiv de rezervor în diluarea circulantă a lichidului, folosind o pompă dozatoare sau prin turnare manuală, într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ: Când sistemul este vizibil murdar, aplicaţi 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de lichid de tratat. Tratament preventiv: Când se obţine controlul, adăugarea a 10 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de lichid de tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament curativ

Când sistemul este vizibil murdar, aplicaţi 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de lichid de tratat.

Timp de contact: 24 ore

Tratament preventiv:

Când se obţine controlul, adăugarea a 10 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de lichid de tratat.

4.28.1. Instrucţiuni specifice de utilizare

4.28.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare

4.28.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului

4.28.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia

4.28.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare

5.INSTRUCŢIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 1
5.1.Instrucţiuni de utilizare
- Durata efectului depinde de cerinţele de performanţă ale clientului pentru materialul conservat şi de compoziţia ingredientelor specifice şi pH-ul produsului conservat.
- Citiţi întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare şi urmaţi toate instrucţiunile furnizate.
- Respectaţi condiţiile de utilizare a produsului (concentraţie, timp de contact, temperatură, pH etc.).
MĂSURI DE PRECAUŢIE ÎN TIMPUL DEPOZITĂRII ŞI TRANSPORTULUI:
A se păstra într-un loc bine ventilat. Produsul furnizat poate genera lent gaze (în mare măsură, dioxid de carbon). Pentru a preveni acumularea presiunii, produsul este ambalat în recipiente special ventilate, acolo unde este necesar. Păstraţi acest produs în recipientul original atunci când nu îl folosiţi. Containerul trebuie depozitat şi transportat în poziţie verticală pentru a preveni vărsarea conţinutului prin aerisire, acolo unde este montat.
5.2.Măsuri de reducere a riscurilor
-
5.3.Particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
- Contact cu pielea: Îndepărtaţi îmbrăcămintea şi încălţămintea contaminată. Spălaţi pielea contaminată cu apă. Contactaţi un specialist în tratamentul otrăvurilor dacă apar simptome.
- Contact cu ochii: Spălaţi imediat cu multă apă, ridicând ocazional pleoapele superioare şi inferioare. Verificaţi şi scoateţi lentilele de contact puteţi face acest lucru cu uşurinţă. Continuaţi să clătiţi cu apă călduţă timp de cel puţin 30 de minute. Pentru asistenţă medicală, apelaţi 112/serviciul de ambulanţă.
- Ingerare: Spălaţi gura cu apă. Contactaţi un specialist în tratamentul otrăvurilor. Solicitaţi imediat sfatul medicului dacă apar simptome şi/sau au fost ingerate cantităţi mari. Nu administraţi lichide şi nu provocaţi vărsături.
- Inhalare (ceaţă pulverizată): transportaţi victima în aer liber şi menţineţi-o în stare de repaus, într-o poziţie confortabilă pentru respiraţie. Solicitaţi imediat sfatul medicului dacă apar simptome şi/sau au fost inhalate cantităţi mari.
- În caz de tulburări de conştienţă, aşezaţi pacientul în poziţia de recuperare şi solicitaţi imediat sfatul medicului.
- Păstraţi recipientul sau eticheta la dispoziţie.
5.4.Instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
- Nu eliminaţi produsul neutilizat pe sol, în apele curgătoare, în conducte (de exemplu chiuvete, toalete) şi nici în canalele de scurgere.
- Eliminaţi produsul neutilizat, ambalajul acestuia şi toate celelalte deşeuri, în conformitate cu reglementările locale.
5.5.Condiţii de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Condiţii de depozitare în siguranţă, inclusiv eventuale incompatibilităţi: A se păstra într-un loc uscat, răcoros şi bine ventilat, în recipientul original.
A se proteja de îngheţ
Durată de valabilitate: 24 de luni
A se proteja de lumina soarelui.
Recomandare: Dacă se foloseşte un ambalaj metalic, trebuie aplicat un strat de lac.
6.ALTE INFORMAŢII
-
7.AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 1
7.1.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™ WT BIOCIDE

zona Piata: UE

KATHON™ WT

zona Piata: UE

KATHON™LX BIOCIDE

zona Piata: UE

KATHON™ LX

zona Piata: UE

KATHON™ LX Microbicide

zona Piata: UE

KATHON™886MW BIOCIDE

zona Piata: UE

KATHON™ 886 F BIOCIDE

zona Piata: UE

Bansan 160

zona Piata: UE

Biocide KT1400WT

zona Piata: UE

Biocide KT1400LX

zona Piata: UE

Biocide KT1400MW

zona Piata: UE

KT1400MW

zona Piata: UE

KT1400WT

zona Piata: UE

Hydrex™ 7320

zona Piata: UE

MIRECIDE-KW/650

zona Piata: UE

obbio211

zona Piata: UE

AQUACIDE C 140

zona Piata: UE

AQUACIDE C 15

zona Piata: UE

AQUACIDE C 21

zona Piata: UE

AQUACIDE C 30

zona Piata: UE

BAC 416

zona Piata: UE

BIOSTOP 140

zona Piata: UE

BIOSTOP 15

zona Piata: UE

BIOSTOP 21

zona Piata: UE

BIOSTOP 30

zona Piata: UE

CAT 3693

zona Piata: UE

GWC 3363

zona Piata: UE

GWC 3630

zona Piata: UE

GWE 3693

zona Piata: UE

IWC BACTERICIDE 416

zona Piata: UE

Isocil® 14

zona Piata: UE

France Algue 232

zona Piata: UE

KT1400LX

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0001 1-1

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

20,3 % (de greutate)

7.2.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™ CF 1400 BIOCIDE

zona Piata: UE

Biocide KT1400

zona Piata: UE

KT1400

zona Piata: UE

"hygel" KW 60 B ATESTEO

zona Piata: UE

Isocil® Ultra 14

zona Piata: UE

MK3201

zona Piata: UE

FINEAMIN

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0002 1-1

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

20,5 % (de greutate)

SUBPARTEA II:
1.META-RCP 2 INFORMAŢII ADMINISTRATIVE
1.1.Meta-RCP 2 identificator

Identificator

Meta SPC: meta-SPC 2 KATHON 13-15 Na

1.2.Sufix la numărul autorizaţiei

Număr

1-2

1.3.Tip(uri) de produs

Tip(uri) de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

2.COMPOZIŢIA META RCP 2
2.1.Informaţii calitative şi cantitative privind compoziţia din meta-RCP 2

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

18,8 - 20,9 % (de greutate)

2.2.Tip(uri) de formulare din meta-RCP 2

Tip(uri) de formulare

AL Orice alt lichid

3.FRAZELE DE PERICOL ŞI FRAZELE DE PRECAUŢIE DIN META-RCP 2

Fraze de pericol

H290: Poate fi coroziv pentru metale.

H302+H332: Nociv în caz de înghiţire sau în caz de inhalare.

H311: Toxic în contact cu pielea.

H314: Provoacă arsuri grave ale pielii şi lezarea ochilor.

H317: Poate provoca o reacţie alergică a pielii.

H410: Foarte toxic pentru mediul acvatic cu efecte pe termen lung.

EUH071: Coroziv pentru căile respiratorii.

Fraze de precauţie

P260: Nu inspiraţi fumul.

P264: Spălaţi-vă Piele bine după utilizare.

P270: A nu mânca, bea sau fuma în timpul utilizării produsului.

P271: A se utiliza numai în aer liber sau în spaţii bine ventilate.

P272: Nu scoateţi îmbrăcămintea de lucru contaminată în afara locului de muncă.

P273: Evitaţi dispersarea în mediu.

P280: Purtaţi mănuşi de protecţie/îmbrăcăminte de protecţie/protecţie pentru ochi/protecţie facială/protecţie auditivă.

P330: Clătiţi gura.

P302+P352: ÎN CAZ DE CONTACT CU PIELEA: Spălaţi cu multă apă.

P362+P364: Scoateţi îmbrăcămintea contaminată şi spălaţi-o înainte de reutilizare.

P301+P312: ÎN CAZ DE ÎNGHIŢIRE: Sunaţi la un Centrul de informare toxicologică sau medicul, dacă nu vă simţiţi bine.

P333+P313: If skin irritation or rash occurs: Get medical advice/attention.

P301+P330+P331: ÎN CAZ DE ÎNGHIŢIRE: clătiţi gura. NU provocaţi voma.

P303+P361+P353: ÎN CAZ DE CONTACT CU PIELEA (sau părul): Scoateţi imediat toată îmbrăcămintea contaminată. Clătiţi pielea cu apă [sau faceţi duş].

P304+P340: ÎN CAZ DE INHALARE: Transportaţi victima la aer liber şi menţineţi-o într-o poziţie confortabilă pentru respiraţie.

P310: Sunaţi imediat la un Centrul de informare toxicologică sau medicul.

P305+P351+P338: ÎN CAZ DE CONTACT CU OCHII: Clătiţi cu atenţie cu apă, timp de mai multe minute. Scoateţi lentilele de contact, dacă este cazul şi dacă acest lucru se poate face cu uşurinţă. Continuaţi să clătiţi.

P391: Colectaţi scurgerile de produs.

P405: A se depozita sub cheie.

P234: Păstraţi numai în recipientul original.

P390: Absorbiţi scurgerile de produs, pentru a nu afecta materialele din apropiere.

P406: Depozitaţi într-un rezistent la coroziune cu dublură interioară rezistentă la coroziune.

4.UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
4.1.Descrierea utilizării
Tabel 1. Conservarea vopselelor şi a straturilor de acoperire

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea vopselelor şi a straturilor de acoperire (inclusiv electrodepunerea)

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi drojdiilor în straturile de acoperire aplicate printr-un proces de electrodepunere şi sistemele de clătire asociate şi în vopselele şi straturile de acoperire pe bază de apă din recipientele de depozitare înainte de utilizare.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Biocidul trebuie distribuit ca aditiv de rezervor în lichid, folosind o pompă dozatoare sau prin turnare manuală, într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Vopsele profesionale şi vopsele pentru publicul larg: 7,5-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Utilizări industriale:

1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Vopsele profesionale şi vopsele pentru publicul larg:

7.5-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.1.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite utilizatorilor profesionişti şi publicului larg.
4.1.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Concentraţia maximă de produse din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 care trebuie adăugate în vopselele utilizate trebuie să fie sub valoarea pragului de 15 ppm.
4.1.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.1.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.1.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.2.Descrierea utilizării
Tabel 2. Conservarea lichidelor utilizate în producţia de hârtie, textile şi marochinărie - Tratament curativ

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea lichidelor utilizate în producţia de hârtie, textile şi marochinărie -

Produsul biocid este utilizat pentru a reduce contaminarea bacteriană pentru materiale textile (ţesute şi neţesute, naturale şi sintetice, inclusiv emulsii de silicon), produsele chimice de prelucrare, toate substanţele chimice utilizate în industria marochinăriei şi aditivi pentru hârtie (de exemplu, paste de pigmenţi pentru apă, amidon, gume naturale, latexuri sintetice şi naturale, agenţi de dimensionare, lianţi de acoperire, agenţi de retenţie, coloranţi, agenţi de înălbire fluorescenţi, răşini rezistente la umezeală) utilizaţi în fabricile de hârtie. Produsul biocid inhibă creşterea microorganismelor, care altfel ar duce la formarea mirosurilor, modificarea vâscozităţii, decolorarea produselor şi defectarea prematură a produselor.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 16-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

Tratament curativ

16-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Timp de contact: 24 ore

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.2.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.2.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea lichidelor utilizate în industria producătoare de hârtie, materiale textile şi marochinărie depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.2.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.2.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.2.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.3.Descrierea utilizării
Tabel 3. Conservarea adezivilor

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea adezivilor

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi drojdiilor în adezivii sintetici şi naturali solubili sau dispersaţi în apă şi în adezivi, în containerele de depozitare, înainte de utilizare

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Aplicaţie manuală şi automatizată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 8-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final. Utilizări publice generale: 8-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Pentru a asigura o distribuţie uniformă, dispersaţi încet lichidul în produs, folosind contorizarea automată sau adăugarea manuală, împreună cu agitarea. Se amestecă bine până când lichidul este uniform dispersat în produs.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

8-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Utilizări publice generale:

8-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.3.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite utilizatorilor profesionişti şi publicului larg. Pentru produsele distribuite publicului larg, concentraţia maximă utilizată trebuie să fie sub valoarea de prag de 15 ppm.
4.3.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea adezivilor depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.3.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.3.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.3.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.4.Descrierea utilizării
Tabel 4. Conservarea reţelelor polimerice

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea reţelelor polimerice

Produsul biocid este recomandat pentru controlul bacteriilor, drojdiilor şi ciupercilor în fabricarea, depozitarea şi transportul latexurilor, polimerilor sintetici, inclusiv poliacrilamida hidrolizată (HPAM), biopolimerilor (de exemplu, xanthan, dextran etc.) şi latexurilor naturale.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Aplicaţie manuală şi automatizată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 14,9-50 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Pentru a asigura o distribuţie uniformă, dispersaţi încet lichidul în produs, folosind contorizarea automată sau adăugarea manuală, împreună cu agitarea. Se amestecă bine până când lichidul este uniform dispersat în produs.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale

14,9-50 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.4.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.4.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea reţelelor de polimeri depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.4.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.4.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.4.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.5.Descrierea utilizării
Tabel 5. Conservarea şlamurilor

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea şlamurilor

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor în şlamuri anorganice/minerale pe bază de apă şi pigmenţi anorganici utilizaţi pentru vopsele, straturi de acoperire şi hârtie.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Aplicaţie manuală şi automatizată. Biocidul trebuie distribuit ca aditiv de rezervor în diluarea circulantă a lichidului, folosind o pompă dozatoare sau prin turnare manuală, într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 10-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

10-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.5.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.5.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea şlamurilor depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.5.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.5.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.5.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.6.Descrierea utilizării
Tabel 6. Conservarea produselor pentru construcţii aplicate numai în interior

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea produselor pentru construcţii (inclusiv agenţi de etanşare, chituri, tencuieli etc.)

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor în produsele pentru construcţii (agenţi de etanşare, chituri, biopolimeri, tencuieli, materiale de umplutură, aditivi pentru amestecurile de beton, compuşi pentru îmbinări etc.).

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 16,2 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Distribuiţi încet, manual sau folosind contorizarea automată. Se amestecă bine până când produsul biocid este uniform dispersat.

Utilizări industriale:

1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 16,2 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.6.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.6.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Această utilizare se limitează la conservarea materialului de construcţie aplicat numai în interior.
- În timpul fazelor de manipulare pentru produsele din Meta SPC 1, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea produselor pentru construcţii depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.6.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.6.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.6.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.7.Descrierea utilizării
Tabel 7. Conservarea cernelurilor

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea cernelurilor

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi drojdiilor în cerneluri şi componentele acestora (cerneluri de imprimare litografică, fotografică, lichidele din sistemele cu jet de cerneală, soluţiile pe bază de apă utilizate pentru amortizare sau protecţie la imprimare, inclusiv pentru imprimarea pe materiale textile). Produsul biocid inhibă creşterea microorganismelor, care altfel ar duce la formarea mirosurilor, modificarea vâscozităţii, decolorarea produselor şi defectarea prematură a produselor.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide. Utilizări profesionale: 6-30 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final. Utilizări publice generale: 6-14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

6-30 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final.

Utilizări publice generale:

6-14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.7.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite utilizatorilor profesionişti şi publicului larg. Pentru produsele distribuite publicului larg, concentraţia maximă utilizată trebuie să fie sub valoarea de prag de 15 ppm.
4.7.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea cernelurilor depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.7.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.7.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.7.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.8.Descrierea utilizării
Tabel 8. Conservarea lichidelor funcţionale (lichide hidraulice, antigel, inhibitori de coroziune etc. - cu excepţia aditivilor pentru combustibil)

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea lichidelor funcţionale (lichide hidraulice, antigel, inhibitori de coroziune etc. - cu excepţia aditivilor pentru combustibil)

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor în lichidele funcţionale, cum ar fi lichidele de frână şi hidraulice, aditivii antigel, inhibitorii de coroziune, lichidele de filare. Produsul biocid inhibă creşterea microorganismelor, care altfel ar duce la formarea mirosurilor, modificarea vâscozităţii, decolorarea produselor şi defectarea prematură a produselor.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide. Utilizări profesionale: Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 6 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 6 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.8.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.8.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Concentraţia maximă de produse utilizată pentru conservarea lichidelor funcţionale (lichide hidraulice, antigel, inhibitori de coroziune etc.) depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a mucoaselor potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.8.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.8.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.8.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
5.INSTRUCŢIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 2
5.1.Instrucţiuni de utilizare
- Durata efectului depinde de cerinţele de performanţă ale clientului pentru materialul conservat şi de compoziţia ingredientelor specifice şi pH-ul produsului conservat.
- Citiţi întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare şi urmaţi toate instrucţiunile furnizate.
- Respectaţi condiţiile de utilizare a produsului (concentraţie, timp de contact, temperatură, pH etc.).
MĂSURI DE PRECAUŢIE ÎN TIMPUL DEPOZITĂRII ŞI TRANSPORTULUI:
A se păstra într-un loc bine ventilat. Produsul furnizat poate genera lent gaze (în mare măsură, dioxid de carbon). Pentru a preveni acumularea presiunii, produsul este ambalat în recipiente special ventilate, acolo unde este necesar. Păstraţi acest produs în recipientul original atunci când nu îl folosiţi. Containerul trebuie depozitat şi transportat în poziţie verticală pentru a preveni vărsarea conţinutului prin aerisire, acolo unde este montat.
5.2.Măsuri de reducere a riscurilor
-
5.3.Particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
- Contact cu pielea: Îndepărtaţi îmbrăcămintea şi încălţămintea contaminată. Spălaţi pielea contaminată cu apă. Contactaţi un specialist în tratamentul otrăvurilor dacă apar simptome.
- Contact cu ochii: Spălaţi imediat cu multă apă, ridicând ocazional pleoapele superioare şi inferioare. Verificaţi şi scoateţi lentilele de contact puteţi face acest lucru cu uşurinţă. Continuaţi să clătiţi cu apă călduţă timp de cel puţin 30 de minute. Pentru asistenţă medicală, apelaţi 112/serviciul de ambulanţă.
- Ingerare: Spălaţi gura cu apă. Contactaţi un specialist în tratamentul otrăvurilor. Solicitaţi imediat sfatul medicului dacă apar simptome şi/sau au fost ingerate cantităţi mari. Nu administraţi lichide şi nu provocaţi vărsături.
- Inhalare (ceaţă pulverizată): transportaţi victima în aer liber şi menţineţi-o în stare de repaus, într-o poziţie confortabilă pentru respiraţie. Solicitaţi imediat sfatul medicului dacă apar simptome şi/sau au fost inhalate cantităţi mari.
- În caz de tulburări de conştienţă, aşezaţi pacientul în poziţia de recuperare şi solicitaţi imediat sfatul medicului.
- Păstraţi recipientul sau eticheta la dispoziţie.
5.4.Instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
- Nu eliminaţi produsul neutilizat pe sol, în apele curgătoare, în conducte (de exemplu chiuvete, toalete) şi nici în canalele de scurgere.
- Eliminaţi produsul neutilizat, ambalajul acestuia şi toate celelalte deşeuri, în conformitate cu reglementările locale.
5.5.Condiţii de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Condiţii de depozitare în siguranţă, inclusiv eventuale incompatibilităţi: A se păstra într-un loc uscat, răcoros şi bine ventilat, în recipientul original.
A se proteja de îngheţ
Durată de valabilitate: 6 luni
A se proteja de lumina soarelui.
Recomandare: Dacă se foloseşte un ambalaj metalic, trebuie aplicat un strat de lac.
6.ALTE INFORMAŢII
-
7.AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 2
7.1.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™ LX 1400 Biocide

zona Piata: UE

KATHON™ LX 1400

zona Piata: UE

AQUACIDE C 15 P

zona Piata: UE

AQUACIDE C 21 P

zona Piata: UE

AQUACIDE C 30 P

zona Piata: UE

AQUACIDE C 140 P

zona Piata: UE

BAC 416 P

zona Piata: UE

BIOSTOP 140 P

zona Piata: UE

BIOSTOP 15 P

zona Piata: UE

BIOSTOP 21 P

zona Piata: UE

BIOSTOP 30 P

zona Piata: UE

CAT 3693 P

zona Piata: UE

GWC 3363 P

zona Piata: UE

GWC 3630 P

zona Piata: UE

GWE 3693 P

zona Piata: UE

IWC BACTERICIDE 416 P

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0003 1-2

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

20,5 % (de greutate)

SUBPARTEA III:
1.META-RCP 3 INFORMAŢII ADMINISTRATIVE
1.1.Meta-RCP 3 identificator

Identificator

Meta SPC: meta-SPC 3 KATHON 1.5-4.5 Mg

1.2.Sufix la numărul autorizaţiei

Număr

1-3

1.3.Tip(uri) de produs

Tip(uri) de produs

TP 2: Dezinfectante şi algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale

TP 4: Industria alimentară şi a furajelor

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

TP 12: Slimicide

TP 13: Conservanţi pentru fluide utilizate în prelucrare sau tăiere

2.COMPOZIŢIA META RCP 3
2.1.Informaţii calitative şi cantitative privind compoziţia din meta-RCP 3

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

2,2 - 6,5 % (de greutate)

2.2.Tip(uri) de formulare din meta-RCP 3

Tip(uri) de formulare

AL Orice alt lichid

3.FRAZELE DE PERICOL ŞI FRAZELE DE PRECAUŢIE DIN META-RCP 3

Fraze de pericol

H332: Nociv în caz de inhalare.

H314: Provoacă arsuri grave ale pielii şi lezarea ochilor.

H317: Poate provoca o reacţie alergică a pielii.

H410: Foarte toxic pentru mediul acvatic cu efecte pe termen lung.

H290: Poate fi coroziv pentru metale.

H302: Nociv în caz de înghiţire.

EUH071: Coroziv pentru căile respiratorii.

Fraze de precauţie

P260: Nu inspiraţi fumul.

P264: Spălaţi-vă Piele bine după utilizare.

P270: A nu mânca, bea sau fuma în timpul utilizării produsului.

P272: Nu scoateţi îmbrăcămintea de lucru contaminată în afara locului de muncă.

P273: Evitaţi dispersarea în mediu.

P280: Purtaţi mănuşi de protecţie/îmbrăcăminte de protecţie/protecţie pentru ochi/protecţie facială/protecţie auditivă.

P362+P364: Scoateţi îmbrăcămintea contaminată şi spălaţi-o înainte de reutilizare.

P333+P313: If skin irritation or rash occurs: Get medical advice/attention.

P301+P330+P331: ÎN CAZ DE ÎNGHIŢIRE: clătiţi gura. NU provocaţi voma.

P303+P361+P353: ÎN CAZ DE CONTACT CU PIELEA (sau părul): Scoateţi imediat toată îmbrăcămintea contaminată. Clătiţi pielea cu apă [sau faceţi duş].

P304+P340: ÎN CAZ DE INHALARE: Transportaţi victima la aer liber şi menţineţi-o într-o poziţie confortabilă pentru respiraţie.

P310: Sunaţi imediat la un Centrul de informare toxicologică sau medicul.

P305+P351+P338: ÎN CAZ DE CONTACT CU OCHII: Clătiţi cu atenţie cu apă, timp de mai multe minute. Scoateţi lentilele de contact, dacă este cazul şi dacă acest lucru se poate face cu uşurinţă. Continuaţi să clătiţi.

P391: Colectaţi scurgerile de produs.

P405: A se depozita sub cheie.

P234: Păstraţi numai în recipientul original.

P301+P312: ÎN CAZ DE ÎNGHIŢIRE: Sunaţi la un Centrul de informare toxicologică sau medicul, dacă nu vă simţiţi bine.

P406: Depozitaţi într-un rezistent la coroziune cu dublură interioară rezistentă la coroziune.

P390: Absorbiţi scurgerile de produs, pentru a nu afecta materialele din apropiere.

4.UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
4.1.Descrierea utilizării
Tabel 1. Conservarea apei din bazin în sistemele de aer condiţionat şi sistemele de spălare a aerului.

Tip de produs

TP 2: Dezinfectante şi algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii (inclusiv Legionella pneumophila)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Alge

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în exterior

Conservarea apei din bazin în sistemele de aer condiţionat şi sistemele de spălare a aerului.

Sisteme de aer condiţionat şi sisteme de spălare a aerului pentru conservarea apei din bazine. Sistemele de spălare a aerului sunt utilizate pe scară largă în fabricile de textile şi în industria tutunului pentru a curăţa aerul şi pentru controlul fin al temperaturii şi umidităţii.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: Sisteme deschise şi închise

5.INSTRUCŢIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 3
5.1.Instrucţiuni de utilizare
- Durata efectului depinde de cerinţele de performanţă ale clientului pentru materialul conservat şi de compoziţia ingredientelor specifice şi pH-ul produsului conservat.
- Citiţi întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare şi urmaţi toate instrucţiunile furnizate.
- Respectaţi condiţiile de utilizare a produsului (concentraţie, timp de contact, temperatură, pH etc.).
MĂSURI DE PRECAUŢIE ÎN TIMPUL DEPOZITĂRII ŞI TRANSPORTULUI:
A se păstra într-un loc bine ventilat. Produsul furnizat poate genera lent gaze (în mare măsură, dioxid de carbon). Pentru a preveni acumularea presiunii, produsul este ambalat în recipiente special ventilate, acolo unde este necesar. Păstraţi acest produs în recipientul original atunci când nu îl folosiţi. Containerul trebuie depozitat şi transportat în poziţie verticală pentru a preveni vărsarea conţinutului prin aerisire, acolo unde este montat.
5.2.Măsuri de reducere a riscurilor
-
5.3.Particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
- Contact cu pielea: Îndepărtaţi îmbrăcămintea şi încălţămintea contaminată. Spălaţi pielea contaminată cu apă. Contactaţi un specialist în tratamentul otrăvurilor dacă apar simptome.
- Contact cu ochii: Spălaţi imediat cu multă apă, ridicând ocazional pleoapele superioare şi inferioare. Verificaţi şi scoateţi lentilele de contact puteţi face acest lucru cu uşurinţă. Continuaţi să clătiţi cu apă călduţă timp de cel puţin 30 de minute. Pentru asistenţă medicală, apelaţi 112/serviciul de ambulanţă.
- Ingerare: Spălaţi gura cu apă. Contactaţi un specialist în tratamentul otrăvurilor. Solicitaţi imediat sfatul medicului dacă apar simptome şi/sau au fost ingerate cantităţi mari. Nu administraţi lichide şi nu provocaţi vărsături.
- Inhalare (ceaţă pulverizată): transportaţi victima în aer liber şi menţineţi-o în stare de repaus, într-o poziţie confortabilă pentru respiraţie. Solicitaţi imediat sfatul medicului dacă apar simptome şi/sau au fost inhalate cantităţi mari.
- În caz de tulburări de conştienţă, aşezaţi pacientul în poziţia de recuperare şi solicitaţi imediat sfatul medicului.
- Păstraţi recipientul sau eticheta la dispoziţie.
5.4.Instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
- Nu eliminaţi produsul neutilizat pe sol, în apele curgătoare, în conducte (de exemplu chiuvete, toalete) şi nici în canalele de scurgere.
- Eliminaţi produsul neutilizat, ambalajul acestuia şi toate celelalte deşeuri, în conformitate cu reglementările locale.
5.5.Condiţii de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Condiţii de depozitare în siguranţă, inclusiv eventuale incompatibilităţi: A se păstra într-un loc uscat, răcoros şi bine ventilat, în recipientul original.
Durată de valabilitate: 12 luni
A se proteja de lumina soarelui.
Recomandare: Dacă se foloseşte un ambalaj metalic, trebuie aplicat un strat de lac.
6.ALTE INFORMAŢII
-
7.AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 3
7.1.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™ CF 400 Biocide

zona Piata: UE

Dab 4228

zona Piata: UE

BAL 400BI

zona Piata: UE

Biocide 400

zona Piata: UE

Biotech 400

zona Piata: UE

Biocide KT400

zona Piata: UE

BioCheck KT400

zona Piata: UE

KT400

zona Piata: UE

C 412 TT

zona Piata: UE

Dab 4228

zona Piata: UE

Deep Bio® 400

zona Piata: UE

Ecosafe Bio 400

zona Piata: UE

Filtralga ME

zona Piata: UE

Filtralga 9550

zona Piata: UE

PH-SB400

zona Piata: UE

Helamin BZ9550

zona Piata: UE

Isotreat 400

zona Piata: UE

OS Isobio4

zona Piata: UE

Odysside B 330

zona Piata: UE

Relvamine BIOC

zona Piata: UE

Sayvol Bio LP400

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0004 1-3

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

5,9 % (de greutate)

7.2.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™CF 210 BIOCIDE

zona Piata: UE

BAL 210BI

zona Piata: UE

BioCheck KT210

zona Piata: UE

Biocide KT210

zona Piata: UE

Biocide 210

zona Piata: UE

Biotech 210

zona Piata: UE

B203-210

zona Piata: UE

Deep Bio® 210

zona Piata: UE

Ecosafe Bio 210

zona Piata: UE

Filtralga ME-15

zona Piata: UE

KT210

zona Piata: UE

Isotreat 210

zona Piata: UE

MIRECIDE-M/86

zona Piata: UE

MK3203

zona Piata: UE

MK3094

zona Piata: UE

MK3394

zona Piata: UE

OS Isobio 210

zona Piata: UE

Odysside B 330M

zona Piata: UE

PH-SB210

zona Piata: UE

STENCO B-85

zona Piata: UE

Sayvol Bio LP210

zona Piata: UE

TECNA 520

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0005 1-3

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

3,2 % (de greutate)

7.3.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™WT 210 BIOCIDE

zona Piata: UE

A-CID SA

zona Piata: UE

ADUR 166

zona Piata: UE

ALG 200

zona Piata: UE

Biocide BALK 20

zona Piata: UE

Biocide KT210WT

zona Piata: UE

France Algue 242

zona Piata: UE

KL60 TA21

zona Piata: UE

KT210WT

zona Piata: UE

MK3094

zona Piata: UE

MK3394

zona Piata: UE

MK3203

zona Piata: UE

B203-210WT

zona Piata: UE

Biocide 210WT

zona Piata: UE

Biotech 210WT

zona Piata: UE

Deep Bio® 210WT

zona Piata: UE

Ecosafe Bio 210WT

zona Piata: UE

OS Isobio 210WT

zona Piata: UE

PH-SB210WT

zona Piata: UE

Sayvol Bio LP210WT

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0006 1-3

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

3,2 % (de greutate)

7.4.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™ WTE BIOCIDE

zona Piata: UE

KATHON™ WTE

zona Piata: UE

KATHON™ LXE BIOCIDE

zona Piata: UE

KATHON™ LXE

zona Piata: UE

KATHON™ MWE BIOCIDE

zona Piata: UE

Bansan 150

zona Piata: UE

Biocide KT200LX

zona Piata: UE

Biocide KT200WT

zona Piata: UE

Biocide KT200MW

zona Piata: UE

Biocide 515WTE

zona Piata: UE

Biocide 515 MW

zona Piata: UE

Biotech 103WTE

zona Piata: UE

BioCheck WTE

zona Piata: UE

BioCheck KT MW

zona Piata: UE

Biocheck WB

zona Piata: UE

Biocheck 3103

zona Piata: UE

Biotech 103MW

zona Piata: UE

BIOMATE SAN9363

zona Piata: UE

BIO 417

zona Piata: UE

B203WTE

zona Piata: UE

B203MW

zona Piata: UE

C 412 TTE

zona Piata: UE

Deep Bio® 20MW

zona Piata: UE

Deep Bio® 20WTE

zona Piata: UE

Ecosafe Bio WTE

zona Piata: UE

Ecosafe Bio MW

zona Piata: UE

Hydrex™ 7310

zona Piata: UE

Isotreat WTE

zona Piata: UE

KT200LX

zona Piata: UE

KT200WT

zona Piata: UE

KT200MW

zona Piata: UE

MIRECIDE-M/87

zona Piata: UE

Novocide 10 C

zona Piata: UE

OBBIO210

zona Piata: UE

OS Isobio 1.5WTE

zona Piata: UE

Pastosept K

zona Piata: UE

PH-SB102WTE

zona Piata: UE

PH-SB102MW

zona Piata: UE

PS 2175

zona Piata: UE

SAN ADDITIVE

zona Piata: UE

SANY POOL

zona Piata: UE

Sayvol Bio WTE

zona Piata: UE

Sayvol Bio LP MW

zona Piata: UE

Wacozid 3150

zona Piata: UE

OS Isobio 1.5MW

zona Piata: UE

BAC-S

zona Piata: UE

Biocide BAL GX

zona Piata: UE

Biocide BAL P10

zona Piata: UE

Biocide BALK 10

zona Piata: UE

biocil-I

zona Piata: UE

BIOMATE MBC781

zona Piata: UE

France Algue 222

zona Piata: UE

GEWA B 352

zona Piata: UE

HCT-B-71

zona Piata: UE

O’RIZON 415

zona Piata: UE

rascal-B-71

zona Piata: UE

WANSON W23L

zona Piata: UE

watERTreat BIO253 B

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0007 1-3

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

2,3 % (de greutate)

7.5.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™ CF 150 Biocide

zona Piata: UE

KATHON™ CF-150 Biocide

zona Piata: UE

KATHON™ CF-150

zona Piata: UE

AAHS BI

zona Piata: UE

ACN Green Line 802

zona Piata: UE

AQ 616

zona Piata: UE

AQF 415

zona Piata: UE

AQUATREAT 415

zona Piata: UE

ATN JB48

zona Piata: UE

BAL 200BI

zona Piata: UE

Bewacid B 728

zona Piata: UE

Biocheck WB CF

zona Piata: UE

Biocheck 3103 CF

zona Piata: UE

Biocide 515

zona Piata: UE

Biocide KT200

zona Piata: UE

BioCheck KT

zona Piata: UE

BIOCONTROL 5

zona Piata: UE

BIOMATE MBC781E

zona Piata: UE

BiopleX TZ 150

zona Piata: UE

Bio-Safe KT200

zona Piata: UE

Biotech 103

zona Piata: UE

B203

zona Piata: UE

BW 415

zona Piata: UE

BS4005A

zona Piata: UE

Busan 1078

zona Piata: UE

Butrol 1078

zona Piata: UE

Bulab 8862

zona Piata: UE

Bulab 6057

zona Piata: UE

Carillion ITA

zona Piata: UE

Certi-KT200

zona Piata: UE

CH32

zona Piata: UE

ComChem Bio ITA

zona Piata: UE

Dab 448

zona Piata: UE

Deep Bio® 20

zona Piata: UE

DIABICIDE 90 A

zona Piata: UE

DIPOLIQUE 156

zona Piata: UE

Ecoral 1015

zona Piata: UE

Ecosafe Bio WT

zona Piata: UE

Ekobio-5

zona Piata: UE

ES515

zona Piata: UE

FINEALGUA ME

zona Piata: UE

GE32

zona Piata: UE

Hydrex™ 7943

zona Piata: UE

HCS B32

zona Piata: UE

In-Boi

zona Piata: UE

Isocil® Ultra 1.5

zona Piata: UE

Isotreat

zona Piata: UE

IWT KT200

zona Piata: UE

KT200

zona Piata: UE

Lubron BD 100

zona Piata: UE

Lubron BD 110

zona Piata: UE

Lubron BD 120

zona Piata: UE

MB 215

zona Piata: UE

Mikrobizid M 24

zona Piata: UE

MIRECIDE-KW/600

zona Piata: UE

MIRECIDE-KW/600.X

zona Piata: UE

Novocide 10

zona Piata: UE

Novo Cide 10

zona Piata: UE

NW515

zona Piata: UE

OS Isobio 1.5

zona Piata: UE

PA32

zona Piata: UE

PH-SB102

zona Piata: UE

PS 2176

zona Piata: UE

QUIPROISO LG

zona Piata: UE

RAL200

zona Piata: UE

Relcide 310

zona Piata: UE

Sayvol Bio LP

zona Piata: UE

ST202

zona Piata: UE

Starcide Ultra 1.5

zona Piata: UE

Swiftclean BI

zona Piata: UE

UPINZOL -10

zona Piata: UE

Wacozid 3150

zona Piata: UE

Wacozid 3150 CF

zona Piata: UE

Watercare WHM KT200

zona Piata: UE

"hygel" KW 60 B

zona Piata: UE

BioCheck KT200

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0008 1-3

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

2,3 % (de greutate)

7.6.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™ CG/ICP Biocide

zona Piata: UE

KATHON™ CG-ICP

zona Piata: UE

KATHON™ CG/ICP Preservative

zona Piata: UE

KATHON™ MK Biocide

zona Piata: UE

Biocide KT200ICP

zona Piata: UE

Biogat CG ICP

zona Piata: UE

Isocil® HP 1.5

zona Piata: UE

MIRECIDE-KW/24

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0009 1-3

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

2,2 % (de greutate)

7.7.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™ CG/ICPII Biocide

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0010 1-3

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

2,2 % (de greutate)

7.8.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™ CL 150 Biocide

zona Piata: UE

SPECTRUS NX1164

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0011 1-3

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

2,2 % (de greutate)

SUBPARTEA IV:
1.META-RCP 4 INFORMAŢII ADMINISTRATIVE
1.1.Meta-RCP 4 identificator

Identificator

Meta SPC: meta-SPC 4 KATHON 1.5-3.5 Na

1.2.Sufix la numărul autorizaţiei

Număr

1-4

1.3.Tip(uri) de produs

Tip(uri) de produs

TP 2: Dezinfectante şi algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale

TP 4: Industria alimentară şi a furajelor

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

TP 12: Slimicide

2.COMPOZIŢIA META RCP 4
2.1.Informaţii calitative şi cantitative privind compoziţia din meta-RCP 4

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

2,2 - 5,1 % (de greutate)

2.2.Tip(uri) de formulare din meta-RCP 4

Tip(uri) de formulare

AL Orice alt lichid

3.FRAZELE DE PERICOL ŞI FRAZELE DE PRECAUŢIE DIN META-RCP 4

Fraze de pericol

H332: Nociv în caz de inhalare.

H314: Provoacă arsuri grave ale pielii şi lezarea ochilor.

H317: Poate provoca o reacţie alergică a pielii.

H410: Foarte toxic pentru mediul acvatic cu efecte pe termen lung.

H302: Nociv în caz de înghiţire.

EUH071: Coroziv pentru căile respiratorii.

Fraze de precauţie

P260: Nu inspiraţi fumul.

P264: Spălaţi-vă Piele bine după utilizare.

P270: A nu mânca, bea sau fuma în timpul utilizării produsului.

P272: Nu scoateţi îmbrăcămintea de lucru contaminată în afara locului de muncă.

P273: Evitaţi dispersarea în mediu.

P280: Purtaţi mănuşi de protecţie/îmbrăcăminte de protecţie/protecţie pentru ochi/protecţie facială/protecţie auditivă.

P362+P364: Scoateţi îmbrăcămintea contaminată şi spălaţi-o înainte de reutilizare.

P333+P313: If skin irritation or rash occurs: Get medical advice/attention.

P301+P330+P331: ÎN CAZ DE ÎNGHIŢIRE: clătiţi gura. NU provocaţi voma.

P303+P361+P353: ÎN CAZ DE CONTACT CU PIELEA (sau părul): Scoateţi imediat toată îmbrăcămintea contaminată. Clătiţi pielea cu apă [sau faceţi duş].

P304+P340: ÎN CAZ DE INHALARE: Transportaţi victima la aer liber şi menţineţi-o într-o poziţie confortabilă pentru respiraţie.

P310: Sunaţi imediat la un Centrul de informare toxicologică sau medicul.

P305+P351+P338: ÎN CAZ DE CONTACT CU OCHII: Clătiţi cu atenţie cu apă, timp de mai multe minute. Scoateţi lentilele de contact, dacă este cazul şi dacă acest lucru se poate face cu uşurinţă. Continuaţi să clătiţi.

P391: Colectaţi scurgerile de produs.

P405: A se depozita sub cheie.

P301+P312: ÎN CAZ DE ÎNGHIŢIRE: Sunaţi la un Centrul de informare toxicologică sau medicul, dacă nu vă simţiţi bine.

4.UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
4.1.Descrierea utilizării
Tabel 1. Conservarea apei din bazin în sistemele de aer condiţionat şi sistemele de spălare a aerului.

Tip de produs

TP 2: Dezinfectante şi algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii (inclusiv Legionella pneumophila)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Alge

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în exterior

Conservarea apei din bazin în sistemele de aer condiţionat şi sistemele de spălare a aerului.

Sisteme de aer condiţionat şi sisteme de spălare a aerului pentru conservarea apei din bazine. Sistemele de spălare a aerului sunt utilizate pe scară largă în fabricile de textile şi în industria tutunului pentru a curăţa aerul şi pentru controlul fin al temperaturii şi umidităţii.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: Sisteme deschise şi închise

Descriere detaliata:

Dozare automată şi manuală Produsul biocid este, în general, adăugat într-un bazin central de apă răcită, care alimentează mai multe sisteme de spălare a aerului. Procesul de încărcare poate fi realizat manual sau automat. În procesul automatizat, biocidul este distribuit direct în bazin dintr-un rezervor sau alt tip de container vrac printr-un dozimetru (o pompă). Conducta de alimentare trebuie să dozeze produsul biocid sub nivelul apei pentru a limita evaporarea acestuia.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Aplicare curativă: Bacterii, drojdii şi ciuperci. Când sistemul este vizibil murdar, aplicaţi 5 până la 14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1) pe litru de apă de tratat, ca tratament după o doză de şoc de minimum 0,3 ppm clor liber. Aplicare preventivă: alge Când se obţine controlul, asiguraţi o alimentare continuă sau semi-continuă de 3 până la 5 g C(M)IT/MIT (3:1) per l de apă de tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Aplicare curativă: Bacterii, drojdii şi ciuperci

Atunci când sistemul este vizibil murdar, aplicaţi 5 până la 14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1) pe litru de apă de tratat, ca tratament după o doză de şoc de minimum 0,3 ppm clor liber.

Timp de contact: 1 oră.

Aplicare preventivă: alge

Când se obţine controlul, asiguraţi o alimentare continuă sau semi-continuă de 3 până la 5 g C(M)IT/MIT (3:1) per l de apă de tratat.

Indiferent de modul de tratament, concentraţia totală a ingredientului activ C(M)IT/MIT (3:1) în sistem nu trebuie să depăşească 14,9 mg/l în apa din bazin.

Paşi preliminari înainte de adăugare:

Produsul biocid este dozat automat în sistem. Manipularea manuală este necesară pentru încărcarea produsului biocid în sistemele de dozare.

Frecvenţa de aplicare:

Nominal, la fiecare 2-3 zile sau după cum este necesar pentru a obţine controlul. Repetaţi până când murdărirea este redusă la un nivel acceptabil pentru controlul creşterii microbiene.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.1.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Respectaţi condiţiile de utilizare a produsului (concentraţie, timp de contact, temperatură, pH etc.).
- Produsele biocide CMIT/MIT sunt utilizate după o doză de şoc de clor liber în aplicaţia respectivă, ca practică standard în domeniu.
4.1.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de amestecare şi încărcare şi al curăţării întregului sistem, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
4.1.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.1.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.1.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.2.Descrierea utilizării
Tabel 2. Conservarea lichidelor utilizate pentru benzi rulante şi pasteurizatoare

Tip de produs

TP 4: Industria alimentară şi a furajelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea lichidelor utilizate pentru benzi rulante şi pasteurizatoare

Produsul biocid este utilizat pentru conservarea lichidelor de proces în pasteurizatoarele şi benzile rulante utilizate în industria alimentară. Produsul biocid este utilizat în aceste sisteme pentru a controla sau distruge bacteriile şi ciupercile.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare automată Produsul biocid este dozat automat în lichidul de transfer termic, într-un loc cu amestecare bună (de ex, un bazin de colectare aflat sub banda rulantă).

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Aplicare curativă: Bacterii, drojdii şi ciuperci Când sistemul este în mod vizibil murdar, aplicaţi 10 până la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de apă de tratat, ca post-tratament după o doză de şoc de minimum 0,3 ppm clor liber Aplicare preventivă: Bacterii: Când se obţine controlul, asiguraţi o alimentare continuă sau semi-continuă de 2,5 până la 5 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de apă de tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Aplicare curativă: Bacterii, drojdii şi ciuperci

Când sistemul este vizibil murdar, aplicaţi 10 până la 14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1) pe m3 de apă de tratat, ca tratament după o doză de şoc de minimum 0,3 ppm clor liber.

Timp de contact: 1 oră.

Aplicare preventivă: Bacterii:

Când se obţine controlul, asiguraţi o alimentare continuă sau semi-continuă de 2,5 până la 5 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de apă de tratat.

Paşi preliminari înainte de adăugare:

Produsul biocid este dozat automat în sistem. Manipularea manuală este necesară pentru încărcarea containerelor care conţin produsul biocid în sistemele de dozare.

Frecvenţa de aplicare:

Nominal, la fiecare 2-3 zile sau după cum este necesar pentru a obţine controlul. Repetaţi până când murdărirea este redusă la un nivel acceptabil pentru controlul creşterii microbiene.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.2.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Respectaţi condiţiile de utilizare a produsului (concentraţie, timp de contact, temperatură, pH etc.).
- Produsele biocide CMIT/MIT sunt utilizate după o doză de şoc de clor liber în aplicaţia respectivă, ca practică standard în domeniu.
4.2.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de amestecare şi încărcare şi al curăţării întregului sistem, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
4.2.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.2.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.2.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.3.Descrierea utilizării
Tabel 3. Conservarea în sisteme dezactivate pe termen lung a membranelor de osmoză inversă utilizate pentru apa potabilă

Tip de produs

TP 4: Industria alimentară şi a furajelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea în sisteme dezactivate pe termen lung a membranelor de osmoză inversă utilizate pentru apa potabilă

Produsul biocid C(M)IT/MIT (3:1) este recomandat pentru controlul creşterii biologice pe membranele de osmoză din sisteme dezactivate ale trenurilor, care produc apă potabilă pentru perioade lungi de timp.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Se recomandă curăţarea membranelor murdare înainte de oprire şi conservare. Vă rugăm să consultaţi manualul furnizorului RO/NF pentru procedurile de curăţare a membranei şi oprirea sistemului. Biocidul trebuie distribuit ca aditiv de rezervor în diluarea circulantă a lichidului, folosind o pompă dozatoare sau prin turnare manuală, într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem. După umplerea completă a sistemelor RO/NF ale trenurilor cu soluţia biocidă, pompele sunt oprite (tratament în sistem dezactivat) pentru perioade lungi de timp. De obicei, soluţiile C(M)IT/MIT (3:1) sunt preparate în rezervorul CIP (curăţare în locul de utilizare) şi sunt adăugate prin sistemul de dozare. Diluarea cu apă permeată sau apă de înaltă calitate este recomandată pentru prepararea soluţiei de biocid. Membranele trebuie îmbibate în soluţia biocidă în timpul perioadei de închidere.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

7,5 -20 g de C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

7,5 -20 g de C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.3.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Respectaţi condiţiile de utilizare a produsului (concentraţie, timp de contact, temperatură, pH etc.).
- Înainte de a reactiva membranele, spălaţi cu grijă elemenţii cu apă permeată pentru a elimina tot biocidul rezidual.
4.3.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de amestecare şi încărcare şi al curăţării întregului sistem, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
4.3.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.3.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.3.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.4.Descrierea utilizării
Tabel 4. Conservarea vopselelor şi a straturilor de acoperire

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea vopselelor şi a straturilor de acoperire

(inclusiv electrodepunerea)

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi drojdiilor în straturile de acoperire aplicate printr-un proces de electrodepunere şi sistemele de clătire asociate şi în vopselele şi straturile de acoperire pe bază de apă din recipientele de depozitare înainte de utilizare.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Biocidul trebuie distribuit ca aditiv de rezervor în lichid, folosind o pompă dozatoare sau prin turnare manuală, într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Vopsele profesionale şi vopsele pentru publicul larg: 7,5-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Utilizări industriale:

1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Vopsele profesionale şi vopsele pentru publicul larg:

7.5-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.4.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite utilizatorilor profesionişti şi publicului larg.
4.4.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Concentraţia maximă de produse din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 care trebuie adăugate în vopselele utilizate trebuie să fie sub valoarea pragului de 15 ppm.
4.4.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.4.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.4.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.5.Descrierea utilizării
Tabel 5. Conservarea lichidelor utilizate în producţia de hârtie, textile şi marochinărie - Tratament curativ

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea lichidelor utilizate în producţia de hârtie, textile şi marochinărie -

Produsul biocid este utilizat pentru a reduce contaminarea bacteriană pentru materiale textile (ţesute şi neţesute, naturale şi sintetice, inclusiv emulsii de silicon), produsele chimice de prelucrare, toate substanţele chimice utilizate în industria marochinăriei şi aditivi pentru hârtie (de exemplu, paste de pigmenţi pentru apă, amidon, gume naturale, latexuri sintetice şi naturale, agenţi de dimensionare, lianţi de acoperire, agenţi de retenţie, coloranţi, agenţi de înălbire fluorescenţi, răşini rezistente la umezeală) utilizaţi în fabricile de hârtie. Produsul biocid inhibă creşterea microorganismelor, care altfel ar duce la formarea mirosurilor, modificarea vâscozităţii, decolorarea produselor şi defectarea prematură a produselor.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 16-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

Tratament curativ

16-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Timp de contact: 24 ore

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.5.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.5.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea lichidelor utilizate în industria producătoare de hârtie, materiale textile şi marochinărie depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.5.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.5.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.5.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.6.Descrierea utilizării
Tabel 6. Conservarea adezivilor

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea adezivilor

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi drojdiilor în adezivii sintetici şi naturali solubili sau dispersaţi în apă şi în adezivi, în containerele de depozitare, înainte de utilizare

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Aplicaţie manuală şi automatizată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 8-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final. Utilizări publice generale: 8-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Pentru a asigura o distribuţie uniformă, dispersaţi încet lichidul în produs, folosind contorizarea automată sau adăugarea manuală, împreună cu agitarea. Se amestecă bine până când lichidul este uniform dispersat în produs.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

8-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Utilizări publice generale:

8-14,9 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.6.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite utilizatorilor profesionişti şi publicului larg. Pentru produsele distribuite publicului larg, concentraţia maximă utilizată trebuie să fie sub valoarea de prag de 15 ppm.
4.6.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea adezivilor depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.6.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.6.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.6.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.7.Descrierea utilizării
Tabel 7. Conservarea reţelelor polimerice

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea reţelelor polimerice

Produsul biocid este recomandat pentru controlul bacteriilor, drojdiilor şi ciupercilor în fabricarea, depozitarea şi transportul latexurilor, polimerilor sintetici, inclusiv poliacrilamida hidrolizată (HPAM), biopolimerilor (de exemplu, xanthan, dextran etc.) şi latexurilor naturale.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Aplicaţie manuală şi automatizată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 14,9-50 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Pentru a asigura o distribuţie uniformă, dispersaţi încet lichidul în produs, folosind contorizarea automată sau adăugarea manuală, împreună cu agitarea. Se amestecă bine până când lichidul este uniform dispersat în produs.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale

14,9-50 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.7.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.7.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea reţelelor de polimeri depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.7.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.7.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.7.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.8.Descrierea utilizării
Tabel 8. Conservarea şlamurilor

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea şlamurilor

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor în şlamuri anorganice/minerale pe bază de apă şi pigmenţi anorganici utilizaţi pentru vopsele, straturi de acoperire şi hârtie.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Aplicaţie manuală şi automatizată. Biocidul trebuie distribuit ca aditiv de rezervor în diluarea circulantă a lichidului, folosind o pompă dozatoare sau prin turnare manuală, într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: 10-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

10-30 mg/kg de C(M)IT/MIT (3:1) în produsul final.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.8.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.8.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea şlamurilor depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.8.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.8.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.8.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.9.Descrierea utilizării
Tabel 9. Conservarea produselor pentru construcţii aplicate numai în interior

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea produselor pentru construcţii (inclusiv agenţi de etanşare, chituri, tencuieli etc.)

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor în produsele pentru construcţii (agenţi de etanşare, chituri, biopolimeri, tencuieli, materiale de umplutură, aditivi pentru amestecurile de beton, compuşi pentru îmbinări etc.).

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide; Utilizări profesionale: Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 16,2 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Distribuiţi încet, manual sau folosind contorizarea automată. Se amestecă bine până când produsul biocid este uniform dispersat.

Utilizări industriale:

1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 16,2 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.9.1.Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.9.2.Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Această utilizare se limitează la conservarea materialului de construcţie aplicat numai în interior.
- În timpul fazelor de manipulare pentru produsele din Meta SPC 1, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea produselor pentru construcţii depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.9.3.În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.9.4.În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.9.5.În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.10.Descrierea utilizării
Tabel 10. Conservarea cernelurilor

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea cernelurilor

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi drojdiilor în cerneluri şi componentele acestora (cerneluri de imprimare litografică, fotografică, lichidele din sistemele cu jet de cerneală, soluţiile pe bază de apă utilizate pentru amortizare sau protecţie la imprimare, inclusiv pentru imprimarea pe materiale textile). Produsul biocid inhibă creşterea microorganismelor, care altfel ar duce la formarea mirosurilor, modificarea vâscozităţii, decolorarea produselor şi defectarea prematură a produselor.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide. Utilizări profesionale: 6-30 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final. Utilizări publice generale: 6-14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

6-30 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final.

Utilizări publice generale:

6-14,9 mg C(M)IT/MIT (3:1)/kg produs final.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.10.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite utilizatorilor profesionişti şi publicului larg. Pentru produsele distribuite publicului larg, concentraţia maximă utilizată trebuie să fie sub valoarea de prag de 15 ppm.
4.10.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Pentru utilizatorii profesionişti, concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea cernelurilor depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.10.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.10.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.10.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.11.Descrierea utilizării
Tabel 11. Conservarea lichidelor funcţionale (lichide hidraulice, antigel, inhibitori de coroziune etc. - cu excepţia aditivilor pentru combustibil)

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea lichidelor funcţionale (lichide hidraulice, antigel, inhibitori de coroziune etc. - cu excepţia aditivilor pentru combustibil)

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor în lichidele funcţionale, cum ar fi lichidele de frână şi hidraulice, aditivii antigel, inhibitorii de coroziune, lichidele de filare. Produsul biocid inhibă creşterea microorganismelor, care altfel ar duce la formarea mirosurilor, modificarea vâscozităţii, decolorarea produselor şi defectarea prematură a produselor.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide. Utilizări profesionale: Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 6 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizări profesionale:

Se adaugă la o rată de utilizare tipică între 6 şi 30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.11.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.11.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare ale produsului din Meta SPC 1, 2, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Concentraţia maximă de produse utilizată pentru conservarea lichidelor funcţionale (lichide hidraulice, antigel, inhibitori de coroziune etc.) depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm; prin urmare, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a mucoaselor potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.11.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.11.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.11.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.12.Descrierea utilizării
Tabel 12. Conservarea reactivilor de laborator

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea reactivilor de laborator.

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor şi drojdiilor în reactivii de laborator.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid trebuie distribuit în lichidul final într-un punct care să asigure o amestecare adecvată folosind, de preferinţă, o pompă automată de dozare sau prin adăugare manuală.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide. Utilizare profesională: Se adaugă la o rată de utilizare tipică de 15,2 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Produsul biocid este adăugat în doză unică la momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Distribuiţi încet, manual sau folosind contorizarea automată. Se amestecă bine până când produsul biocid este uniform dispersat.

Utilizări industriale: 1,5 - 14,5 % C(M)IT/MIT în produsele biocide.

Utilizare profesională: Se adaugă la o rată de utilizare tipică de 15,2 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg de produs final care urmează a fi tratat.

Pentru produsul biocid aşa cum este furnizat: numai pentru uz industrial.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 1 l

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.12.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
- Produsul biocid trebuie utilizat pentru tratarea produselor (articole/amestecuri) distribuite numai utilizatorilor profesionişti.
4.12.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare pentru produsele din Meta SPC 1, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
Pentru utilizatorii profesionişti, atunci când concentraţia maximă de produs utilizată pentru conservarea reactivilor de laborator depăşeşte valoarea pragului de 15 ppm, expunerea trebuie limitată prin utilizarea PPE, protejarea pielii şi a membranelor mucoase potenţial expuse şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale, cum ar fi:
- Minimizarea fazelor manuale;
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
4.12.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.12.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.12.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.13.Descrierea utilizării
Tabel 13. Conservarea în sisteme dezactivate a membranelor industriale de osmoză inversă

Tip de produs

TP 6: Conservanţi pentru produse în timpul depozitării

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea în sisteme dezactivate a membranelor industriale de osmoză inversă

Produsul biocid este recomandat pentru a controla creşterea bacteriilor pe membranele de osmoză inversă şi nanofiltrare care produc apă industrială pentru perioade lungi de timp.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Biocidul trebuie distribuit ca aditiv de rezervor în diluarea circulantă a lichidului, folosind o pompă dozatoare sau prin turnare manuală, într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem. După umplerea completă a sistemelor RO/NF ale trenurilor cu soluţia biocidă, pompele sunt oprite (tratament în sistem dezactivat) pentru perioade lungi de timp. De obicei, soluţiile C(M)IT/MIT (3:1) sunt preparate în rezervorul CIP (curăţare în locul de utilizare) şi sunt adăugate prin sistemul de dozare. Diluarea cu apă permeată sau apă de înaltă calitate este recomandată pentru prepararea soluţiei de biocid. Membranele trebuie îmbibate în soluţia biocidă în timpul perioadei de închidere.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

7,5-20 g/m3 (ppm w/v) de C(M)IT/MIT (3:1).

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

7,5-20 g/m3 (ppm w/v) de C(M)IT/MIT (3:1).

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.13.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
- Conservantul poate fi adăugat în orice etapă a fabricaţiei produsului.
- Se recomandă adăugarea cât mai timpurie posibilă pentru o protecţie optimă.
- Consultaţi producătorul pentru a determina doza optimă pentru diferitele produse care trebuie conservate.
- Se recomandă ca valoarea concentraţiei optime de biocid şi compatibilitatea cu formulele individuale să fie determinate prin teste de laborator.
- Durata şi condiţiile de depozitare a matricelor conservate pot avea impact asupra eficacităţii produsului; se recomandă testele microbiologice pentru a determina rata de aplicare adecvată fără a depăşi rata maximă de aplicare autorizată.
4.13.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Clătiţi sistemul cu apă înainte de a efectua întreţinerea acestuia.
- În timpul fazelor de manipulare pentru produsele din Meta SPC 1, 3 şi 4 (amestecare şi încărcare), expunerea la produs (produse corozive şi iritante pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
4.13.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.13.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.13.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.14.Descrierea utilizării
Tabel 14. Conservarea lichidelor utilizate în sistemele de răcire închise cu recirculare

Tip de produs

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii (inclusiv Legionella pneumophila)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea lichidelor utilizate în sistemele de răcire închise cu recirculare (sistemele închise de apă de răcire cu recirculare includ răcirea compresoarelor, apa răcită pentru sisteme de aer condiţionat, boilerele, sistemele de răcire a carterelor de motor, răcirea sistemelor de alimentare cu energie şi alte procese industriale).

Produsul biocid este utilizat pentru a controla creşterea bacteriilor aerobe şi anaerobe, a drojdiilor, ciupercilor şi biopeliculei în apa circulată în sisteme închise.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Eficacitate curativă: - împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 5 - 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. Timp de contact: 24 de ore - împotriva biopeliculei: 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. Timp de contact: 24 de ore: - împotriva ciupercilor şi drojdiilor la 1 - 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. Timp de contact: 48 ore. Eficacitate preventivă: - împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 3 - 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. - împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila): 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Eficacitate curativă:

- împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 5 - 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Timp de contact: 24 de ore.

- împotriva biopeliculei: 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Timp de contact: 24 de ore.

- împotriva ciupercilor şi drojdiilor la 1 - 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Timp de contact: 48 de ore.

Eficacitate preventivă:

împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 3 - 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila): 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.14.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
4.14.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
4.14.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.14.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.14.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.15.Descrierea utilizării
Tabel 15. Conservarea lichidelor utilizate în sistemele de răcire deschise cu recirculare, de mici dimensiuni

Tip de produs

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii (inclusiv Legionella pneumophila)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Alge (alge verzi şi cianobacterii)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea lichidelor utilizate în sistemele deschise de răcire cu recirculare de mici dimensiuni (debitul de circulare şi recirculare, precum şi volumul total de apă limitat la 2 m3/h, 100 m3/h, respectiv 300 m3)

Apa de proces şi de răcire: Se utilizează pentru controlul creşterii bacteriilor, algelor, ciupercilor şi biopeliculei

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem deschis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată..

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ Împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 1,5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva ciupercilor (inclusiv drojdiile) la 1-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. Tratament preventiv: - Împotriva bacteriilor, algelor verzi şi cianobacteriilor la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament curativ

- Împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

Timp de contact: 24 ore

- împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 1,5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

Timp de contact: 48 ore.

- împotriva ciupercilor şi drojdiilor la 1-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

Timp de contact: 48 ore.

Tratament preventiv:

- împotriva bacteriilor, algelor verzi şi cianobacteriilor la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

- împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.15.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
4.15.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Lichidul de răcire nu trebuie să intre direct în apa de suprafaţă. Utilizaţi produsul numai în spaţii conectate la un STP.
- Produsul poate fi utilizat numai atunci când turnurile de răcire sunt echipate cu dispozitive de eliminare a derivei care reduc deriva cu cel puţin 99%.
4.15.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.15.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.15.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.16.Descrierea utilizării
Tabel 16. Conservarea lichidelor utilizate în pasteurizatoare, benzi rulante şi maşini de spălat aer

Tip de produs

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii (inclusiv Legionella pneumophila)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Alge (alge verzi şi cianobacterii)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea lichidelor utilizate în pasteurizatoare nealimentare, benzi rulante şi maşini de spălat aer

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

Produsul biocid este dozat automat în lichidul de transfer termic, într-un loc cu amestecare bună (de ex, un bazin de colectare aflat sub banda rulantă). Conducta de alimentare este utilizată pentru dozarea produsului biocid sub nivelul apei pentru a limita evaporarea acestuia.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ: - împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila): 5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 1,5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva ciupercilor şi drojdiilor la 1-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă. Tratament preventiv: Împotriva bacteriilor, algelor verzi şi cianobacteriilor la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă, împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament curativ

împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila): 5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Timp de contact: 24 ore

- împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 1,5-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

Timp de contact: 48 ore.

- împotriva ciupercilor şi drojdiilor la 1-14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

Timp de contact: 48 ore.

Tratament preventiv:

- împotriva bacteriilor, algelor verzi şi cianobacteriilor la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

- împotriva biopeliculei (inclusiv L. pneumophila) la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.16.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
Sisteme de spălare a aerului: Pentru utilizare numai în sisteme industriale de spălare a aerului, care menţin componentele de eliminare eficientă a ceţii.
4.16.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
4.16.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.16.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.16.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.17.Descrierea utilizării
Tabel 17. Conservarea soluţiilor de tratare a lemnului

Tip de produs

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: Ciuperci

Denumirea comună: Altele

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea soluţiilor de tratare a lemnului pentru aplicarea pe lemn numai din clasele 1, 2 şi 3. Produsul biocid este utilizat drept conservant pentru soluţia apoasă de tratare a conservantului lemnului în timpul procesului în stare umedă utilizat pentru soluţiile de tratare a lemnului.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

-

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament preventiv: împotriva ciupercilor: 15-50 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 soluţie de conservare a lemnului în uz

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament preventiv: împotriva ciupercilor: 15-50 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 soluţie de conservare a lemnului în uz

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.17.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
- Biocidul nu este destinat să funcţioneze ca un conservant pentru lemn împotriva ciupercilor care distrug lemnul în raport cu tipul de produs 8.
4.17.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al fazelor de curăţare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale, cum ar fi:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Produsul nu trebuie utilizat într-o soluţie de tratare a lemnului care se aplică pe lemnul care poate intra în contact direct cu alimentele, furajele şi animalele domestice.
- Produsul poate fi utilizat pentru conservarea soluţiilor de tratare a lemnului pentru tratarea lemnului numai din clasele de utilizare 1, 2 şi 3.
- Produsul poate fi utilizat într-o soluţie de tratare a lemnului în care procesele de aplicare industrială de tratare a lemnului pot fi efectuate într-o zonă delimitată, situată pe o fundaţie dură, impermeabilă, cu îndiguire, pentru a preveni scurgerea şi un sistem de recuperare instalat (de exemplu, un bazin).
- Produsul poate fi utilizat în soluţii de tratare a lemnului pentru conservarea cherestelei proaspăt tratate, care, după tratare, este depozitată la adăpost sau pe suporturi dure, impermeabile, sau ambele, pentru a preveni scurgerile directe în sol, canal sau apă. Eventualele scurgeri de soluţie de tratare a lemnului trebuie colectate pentru reutilizare sau eliminare.
- Produsul poate fi utilizat numai în soluţii de tratare a lemnului pentru aplicaţii industriale, dacă acestea nu pot fi eliberate în sol, apă subterană şi de suprafaţă sau în orice fel de canalizare, iar soluţiile de tratare a lemnului şi/sau produsul sunt colectate şi refolosite sau eliminate ca deşeuri periculoase.
- Produsul biocid poate fi utilizat numai în soluţiile de tratare a lemnului utilizate pentru tratarea obiectelor sau materialelor care sunt depozitate până la uscarea completă pe sol impermeabil, în spaţii acoperite, pentru a evita scurgerile în sol.
4.17.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.17.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.17.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.18.Descrierea utilizării
Tabel 18. Conservarea lichidelor de recirculare utilizate în prelucrarea textilelor şi a fibrelor, prelucrarea marochinăriei, prelucrarea fotografiilor şi sistemele de soluţii de protecţie la imprimare

Tip de produs

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea lichidelor de recirculare utilizate în prelucrarea textilelor şi a fibrelor, prelucrarea marochinăriei, prelucrarea fotografiilor şi sistemele de soluţii de protecţie la imprimare

Produsele biocide C(M)IT/MIT (3:1) sunt utilizate pentru conservarea lichidelor textile şi de filare, soluţiilor de prelucrare foto, a soluţiilor de procesare a pielii naturale (de exemplu, în etape de tratament prin spălare şi înmuiere) şi soluţiilor de protecţie la imprimare pentru a controla integritatea lichidului recirculat prin reducerea contaminării microbiene în soluţia vrac.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată.Conservarea tuturor produselor finale este realizată, în majoritatea cazurilor, în moduri puternic automatizate de către utilizatorii industrialiProdusul biocid este adăugat la bazinul central, în rezervor sau în liniile de recirculare într-o zonă cu amestecare adecvată.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ: Împotriva bacteriilor la 16-30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per l de lichid

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament curativ: Împotriva bacteriilor la 16-30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per l de lichid

Timp de contact: 5 zile

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.18.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
4.18.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Substanţele utilizate în lichidele de prelucrare a textilelor şi fibrelor nu trebuie să intre direct în apa de suprafaţă. Utilizaţi produsul numai în spaţii conectate la un STP.
- Lichidele de recirculare din sistemele de fotoprocesare şi sistemele cu soluţii de protecţie la imprimare nu trebuie să intre direct în apa de suprafaţă. Utilizaţi produsul numai în spaţii conectate la un STP.
4.18.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.18.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.18.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.19.Descrierea utilizării
Tabel 19. Conservarea lichidelor recirculate utilizate în cabine de vopsire şi sisteme de acoperire cu electrodepunere

Tip de produs

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Conservarea lichidelor recirculate utilizate în cabine de vopsire şi sisteme de acoperire cu electrodepunere.

Biocidul este utilizat pentru conservarea lichidelor în procesele de pretratare (tratament de curăţare pentru îndepărtarea grăsimilor şi murdăriei, procesul de fosfatare pentru degresare, clătirea rezervoarelor), în cabine de vopsire şi sisteme de acoperire cu electrodepunere (de exemplu, băi cataforetice) aplicate în procesele de refinisare auto şi producţie auto de către producătorii de echipamente originale pentru controlul integrităţii lichidului recirculat prin reducerea contaminării microbiene de bacterii şi ciuperci în soluţia vrac.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

-

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament preventiv: 7,5-30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg produs final.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament preventiv: 7,5-30 mg C(M)IT/MIT (3:1) per kg produs final.

Produsul biocid este adăugat în momentul fabricaţiei, depozitării sau expedierii.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.19.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
4.19.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
4.19.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.19.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.19.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.20.Descrierea utilizării
Tabel 20. Conservarea lichidelor utilizate în sistemele închise de încălzire cu recirculare şi conductele asociate

Tip de produs

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii (anaerobe şi aerobe, inclusiv Legionella pneumophila)

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

utilizare în exterior

Conservarea lichidelor utilizate în sistemele închise de încălzire cu recirculare şi conductele asociate. Spălarea biocidului înainte de punerea în funcţiune a sistemelor de conducte noi sau existente (conducte de încălzire şi răcire) include conductele structurale existente sau noi construite pe proiecte de clădiri industriale.

Sisteme de încălzire închise cu recirculare: spălarea biocidului înainte de punerea în funcţiune a sistemelor de conducte noi sau existente (conducte de încălzire şi răcire) include conductele structurale existente sau noi construite pe proiecte de clădiri industriale. Produsul biocid este utilizat pentru a controla creşterea bacteriilor aerobe şi anaerobe, a ciupercilor şi a biopeliculei în apa circulată în sisteme închise. Sistemele închise sunt mai puţin susceptibile la coroziune, tartru şi murdărire biologică decât sistemele deschise. Cu toate acestea, pot apărea probleme microbiene, dacă sistemul este lăsat umplut şi netratat. Acest lucru este cauzat de prezenţa nitriţilor şi glicolurilor care hrănesc microbii.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Produsul biocid este dozat automat în lichidul de transfer termic, într-un loc cu amestecare bună. Conducta de alimentare trebuie să dozeze produsul biocid sub nivelul apei pentru a limita evaporarea produsului biocid.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ - împotriva bacteriilor la 5 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă (inclusiv L. pneumophila) - împotriva biopeliculei la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva ciupercilor şi drojdiilor la 1 g C(M)IT/MIT/m3 de apă Tratament preventiv - împotriva bacteriilor (inclusiv L. Pneumophila) la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă - împotriva biopeliculei la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament curativ

- împotriva bacteriilor la 5 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă (inclusiv L. pneumophila)

Timp de contact: 24 ore

- împotriva biopeliculei la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă

Timp de contact: 24 ore

- împotriva ciupercilor şi drojdiei la 1 g C(M)IT/MIT/m3 de apă Timp de contact: 48 ore

Tratament preventiv

- împotriva bacteriilor (inclusiv L. pneumophila) la 3 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă şi împotriva biopeliculei la 3 g C(M)IT/MIT (3: 1)/m3 de apă.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.20.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
4.20.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
4.20.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.20.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.20.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.21.Descrierea utilizării
Tabel 21. Conservarea polimerilor utilizaţi în procesele din industria petrolieră (de exemplu, recuperarea optimizată a petrolului, nămolurile de forare etc.)

Tip de produs

TP 11: Conservanţi pentru sisteme de răcire şi de procesare a lichidelor

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în exterior

Conservarea polimerilor utilizaţi în procesele din industria petrolieră (de exemplu, recuperarea optimizată a petrolului, nămolurile de forare etc.)

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: -

Descriere detaliata:

-

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratamentul preventiv al polimerilor utilizaţi în apa de injectare: Polimerul xanthan: 30-50 g soluţie C(M)IT/MIT/m3. Polimer HPAM: 30-50 g soluţie C(M)IT/MIT/m3. Tratamentul preventiv al polimerilor utilizaţi pentru nămolul de forare: Polimerul xanthan: 30 g soluţie C(M)IT/MIT/m3. Polimer HPAM: 30 g soluţie C(M)IT/MIT/m3.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratamentul preventiv al polimerilor utilizaţi în apa de injectare:

Polimerul xanthan: 30-50 g soluţie C(M)IT/MIT/m3.

Polimer HPAM: 30-50 g soluţie C(M)IT/MIT/m3.

Tratamentul preventiv al polimerilor utilizaţi pentru nămolul de forare:

Polimerul xanthan: 30 g soluţie C(M)IT/MIT/m3.

Polimer HPAM: 30 g soluţie C(M)IT/MIT/m3.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.21.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
4.21.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
4.21.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.21.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.21.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.22.Descrierea utilizării
Tabel 22. Tratament cu slimicid în procesul de decolorare a celulozei şi hârtiei

Tip de produs

TP 12: Slimicide

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Tratament cu slimicid în procesul de decolorare a celulozei şi hârtiei. Reciclarea/decolorarea hârtiei în fabricile de hârtie. Procesul de decolorare este un proces utilizat în producţia de hârtie pentru îndepărtarea cernelurilor de tipărire din deşeurile de fibre de hârtie pentru a obţine celuloză decolorată.

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată. Biocidul este dozat automat de pompă şi conductele fixe în circuit, de obicei în defibrator, sub nivelul apei.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ: 10 la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat Tratament preventiv: 5 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament curativ: 10 la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat

Timp de contact: 24 ore

Tratament preventiv: 5 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.22.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
4.22.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
4.22.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.22.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.22.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.23.Descrierea utilizării
Tabel 23. Tratament slimicid în stadiul umed al procesului de fabricaţie a hârtiei

Tip de produs

TP 12: Slimicide

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Drojdii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Ciuperci

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Tratament slimicid în stadiul umed al procesului de fabricaţie a hârtiei (fabrici de hârtie, etapă umedă [circuite de apă] şi sisteme de procesare din fabricile de hârtie).

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament curativ: 10 la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat Tratament preventiv: 5 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat.

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament curativ: 10 la 14,9 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat

Timp de contact: 24 ore

Tratament preventiv: 5 g C(M)IT/MIT (3:1)/m3 de apă de tratat.

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.23.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
4.23.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Utilizarea produselor care conţin C(M)IT/MIT (3:1) pentru tratamentul slimicid în stadiul umed al procesului de fabricaţie a hârtiei este limitată la
(a)tratamente curative în instalaţii conectate la o sursă de apă fără slimicide dintr-o fabrică de celuloză şi numai pentru tratamentul circulaţiei scurte din fabricile de hârtie; şi
(b)tratamente preventive,
şi, în ambele cazuri, numai dacă apele reziduale ale fabricii sunt purificate într-o instalaţie de epurare industrială (completă) la faţa locului, având o capacitate minimă de 5 000 m3pe zi, aşa cum este descris în Directiva privind emisiile industriale din 2010/75/UE (Cele mai bune tehnici disponibile pentru producţia de celuloză, hârtie şi carton) şi dacă se realizează o diluare de cel puţin 200 de ori în apa de suprafaţă după staţia de epurare industrială.
4.23.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.23.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.23.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.24.Descrierea utilizării
Tabel 24. Tratament preventiv (controlul murdăririi biologice) online şi după curăţarea în locul de instalare pentru membranele industriale RO/NF

Tip de produs

TP 12: Slimicide

Descrierea exactă a utilizării autorizate, după caz

-

Organism(e) ţintă (inclusiv stadiul de dezvoltare)

Denumirea stiintifica: fără date

Denumirea comună: Bacterii

Etapă de dezvoltare: nu există date

Domeniul (domeniile) de utilizare

utilizare în interior

Tratament preventiv (controlul murdăririi biologice) online şi după curăţarea în locul de instalare pentru membranele industriale RO/NF

Metoda (metodele) de aplicare

Metoda: sistem închis

Descriere detaliata:

Dozare manuală şi automată.Aplicarea regulată a biocidului va preveni formarea biopeliculei pe suprafaţa membranei de osmoză inversă sau nanofiltrare, distanţierul de alimentare, mediul de filtrare şi conducte. Biocidul trebuie distribuit în apa de alimentare într-un punct care să asigure o amestecare adecvată în întregul sistem.

Rata (ratele) şi frecvenţa de aplicare

Frecvenţa de aplicare:

Tratament preventiv: 5 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de lichid

-

Numărul şi calendarul de aplicare:

Tratament preventiv: 5 g C(M)IT/MIT (3:1) per m3 de lichid

Categoria (categoriile) de utilizatori

industrial

Dimensiunile ambalajului şi materialul de ambalare

Pentru utilizatorii industriali şi profesionişti:

- flacon HDPE: 5 l (nominal)

- Găleată/canistră HDPE: 10 l, 20 l, 25 l, 30 l (nominal)

- Cutie cu căptuşeală HDPE: 20 l

- Tambur HDPE: 110 l, 120 l, 200 l, 260 l

- HDPE IBC: 650 l, 800 l, 1 000 l, 1 250 l

Toate produsele trebuie transportate şi depozitate într-o cameră ventilată.

4.24.1. Instrucţiuni specifice de utilizare
Testele microbiologice pentru demonstrarea caracterului adecvat al conservării trebuie efectuate de către utilizatorul produselor C(M)IT/MIT pentru a determina doza efectivă de conservant pentru matricea/locaţia/sistemul respectiv. Dacă este necesar, consultaţi producătorul produsului conservant.
4.24.2. Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
- Clătiţi sistemul (în special pompele de distribuţie) cu apă înainte de a efectua etapa de curăţare.
- În timpul fazelor de manipulare (amestecare şi încărcare) şi al curăţării pompelor de dozare, expunerea la produs (produs coroziv şi iritant pentru piele) trebuie limitată prin utilizarea PPE şi aplicarea RMM tehnice şi organizaţionale:
- Minimizarea fazelor manuale (automatizarea proceselor);
- Utilizarea unui dispozitiv de dozare;
- Curăţarea regulată a echipamentelor şi a zonei de lucru;
- Evitarea contactului cu unelte şi obiecte contaminate;
- Un standard corespunzător de ventilaţie generală;
- Instruirea şi îndrumarea personalului cu privire la bunele practici.
- EIP este următorul:
- mănuşi de protecţie rezistente la substanţe chimice (materialul pentru mănuşi trebuie specificat de titularul autorizaţiei în informaţiile despre produs);
- salopetă de protecţie (cel puţin tip 3 sau 4, EN 14605) care este impermeabilă la produse biocide (materialul de salopetă trebuie specificat de titularul autorizaţiei în cadrul informaţiilor despre produs);
- Protecţie pentru ochi;
- Respirator adecvat pentru substanţă/sarcină, dacă ventilaţia este inadecvată.
- Utilizaţi produsul numai în spaţii conectate la un STP.
4.24.3. În funcţie de modul de utilizare, particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.24.4. În funcţie de modul de utilizare, instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
4.24.5. În funcţie de modul de utilizare, condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Consultaţi instrucţiunile generale de utilizare.
5.INSTRUCŢIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 4
5.1.Instrucţiuni de utilizare
- Durata efectului depinde de cerinţele de performanţă ale clientului pentru materialul conservat şi de compoziţia ingredientelor specifice şi pH-ul produsului conservat.
- Citiţi întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare şi urmaţi toate instrucţiunile furnizate.
- Respectaţi condiţiile de utilizare a produsului (concentraţie, timp de contact, temperatură, pH etc.).
MĂSURI DE PRECAUŢIE ÎN TIMPUL DEPOZITĂRII ŞI TRANSPORTULUI:
A se păstra într-un loc bine ventilat. Produsul furnizat poate genera lent gaze (în mare măsură, dioxid de carbon). Pentru a preveni acumularea presiunii, produsul este ambalat în recipiente special ventilate, acolo unde este necesar. Păstraţi acest produs în recipientul original atunci când nu îl folosiţi. Containerul trebuie depozitat şi transportat în poziţie verticală pentru a preveni vărsarea conţinutului prin aerisire, acolo unde este montat.
5.2.Măsuri de reducere a riscurilor
-
5.3.Particularităţi ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucţiuni de prim-ajutor şi măsuri de urgenţă pentru protecţia mediului
- Contact cu pielea: Îndepărtaţi îmbrăcămintea şi încălţămintea contaminată. Spălaţi pielea contaminată cu apă. Contactaţi un specialist în tratamentul otrăvurilor dacă apar simptome.
- Contact cu ochii: Spălaţi imediat cu multă apă, ridicând ocazional pleoapele superioare şi inferioare. Verificaţi şi scoateţi lentilele de contact puteţi face acest lucru cu uşurinţă. Continuaţi să clătiţi cu apă călduţă timp de cel puţin 30 de minute. Pentru asistenţă medicală, apelaţi 112/serviciul de ambulanţă.
- Ingerare: Spălaţi gura cu apă. Contactaţi un specialist în tratamentul otrăvurilor. Solicitaţi imediat sfatul medicului dacă apar simptome şi/sau au fost ingerate cantităţi mari. Nu administraţi lichide şi nu provocaţi vărsături.
- Inhalare (ceaţă pulverizată): transportaţi victima în aer liber şi menţineţi-o în stare de repaus, într-o poziţie confortabilă pentru respiraţie. Solicitaţi imediat sfatul medicului dacă apar simptome şi/sau au fost inhalate cantităţi mari.
- În caz de tulburări de conştienţă, aşezaţi pacientul în poziţia de recuperare şi solicitaţi imediat sfatul medicului.
- Păstraţi recipientul sau eticheta la dispoziţie.
5.4.Instrucţiuni pentru eliminarea în siguranţă a produsului şi a ambalajului acestuia
- Nu eliminaţi produsul neutilizat pe sol, în apele curgătoare, în conducte (de exemplu chiuvete, toalete) şi nici în canalele de scurgere.
- Eliminaţi produsul neutilizat, ambalajul acestuia şi toate celelalte deşeuri, în conformitate cu reglementările locale.
5.5.Condiţii de depozitare şi termenul de valabilitate al produsului în condiţii normale de depozitare
Condiţii de depozitare în siguranţă, inclusiv eventuale incompatibilităţi: A se păstra într-un loc uscat, răcoros şi bine ventilat, în recipientul original.
Durată de valabilitate: 24 de luni
A se proteja de lumina soarelui.
Recomandare: Dacă se foloseşte un ambalaj metalic, trebuie aplicat un strat de lac.
6.ALTE INFORMAŢII
-
7.AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 4
7.1.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™ LX 300 BIOCIDE

zona Piata: UE

KATHON™ WT 300 Biocide

zona Piata: UE

ACQ 819

zona Piata: UE

Biocide KT300WT

zona Piata: UE

KT300WT

zona Piata: UE

KT300LX

zona Piata: UE

SANITER 454

zona Piata: UE

OS Isobio3

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0012 1-4

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

4,6 % (de greutate)

7.2.Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizaţiei şi compoziţia specifică a fiecărui produs individual

Denumire (denumiri) comerciale

KATHON™ WT 150 Biocide

zona Piata: UE

KATHON™ LX 150 BIOCIDE

zona Piata: UE

BIO 419

zona Piata: UE

SANITER 420

zona Piata: UE

Numărul autorizaţiei

EU-0025449-0013 1-4

Denumire comună

Denumire IUPAC

Funcţie

Număr CAS

Număr CE

Conţinut (%)

C(M)IT/MIT (3:1)

Masă de reacţie compusă din 5-cloro-2- metil-2H-izotiazol-3- onă şi 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1)

Substanţă activă

55965-84-9

2,3 % (de greutate)

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 20 noiembrie 2025