Regulamentul 2186/29-oct-2025 privind reînnoirea autorizaţiei pentru acidul propionic, propionatul de sodiu şi propionatul de amoniu ca aditivi pentru hrana tuturor speciilor de animale terestre şi de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 1222/2013 şi (UE) nr. 305/2014

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 30 Octombrie 2025
Regulamentul 2186/29-oct-2025 privind reînnoirea autorizaţiei pentru acidul propionic, propionatul de sodiu şi propionatul de amoniu ca aditivi pentru hrana tuturor speciilor de animale terestre şi de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 1222/2013 şi (UE) nr. 305/2014
Dată act: 29-oct-2025
Emitent: Comisia Europeana
(Text cu relevanţă pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),
(1)JO L 268, 18.10.2003, p. 29, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1831/oj.
Întrucât:
(1)Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinaţi hranei animalelor, precum şi motivele şi procedurile de acordare şi de reînnoire a unei astfel de autorizaţii.
(2)Acidul propionic, propionatul de sodiu şi propionatul de amoniu au fost autorizate pentru o perioadă de 10 ani ca aditivi pentru hrana rumegătoarelor, porcinelor şi păsărilor de curte prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1222/2013 al Comisiei (2) şi pentru hrana tuturor speciilor de animale, altele decât rumegătoarele, porcinele şi păsările de curte, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 305/2014 al Comisiei (3).
(2)Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1222/2013 al Comisiei din 29 noiembrie 2013 privind autorizarea acidului propionic, a propionatului de sodiu şi a propionatului de amoniu ca aditivi în furajele destinate rumegătoarelor, porcinelor şi păsărilor de curte (JO L 320, 30.11.2013, p. 16, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/1222/oj).
(3)Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 305/2014 al Comisiei din 25 martie 2014 privind autorizarea acidului propionic, a propionatului de sodiu şi a propionatului de amoniu ca aditivi în hrana destinată tuturor speciilor de animale cu excepţia rumegătoarelor, a porcinelor şi a păsărilor de curte (JO L 90, 26.3.2014, p. 12, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2014/305/oj).
(3)În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, au fost transmise cereri de reînnoire a autorizaţiei pentru acidul propionic, propionatul de sodiu şi propionatul de amoniu ca aditivi pentru hrana tuturor speciilor de animale, solicitându-se ca aditivii respectivi să fie clasificaţi în categoria "aditivi tehnologici" şi în grupa funcţională "aditivi de însilozare". Cererile în cauză au fost însoţite de informaţiile şi de documentele necesare în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din regulamentul respectiv.
(4)În avizele sale din 3 iulie 2024 (4) şi 17 septembrie 2024 (5), Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (denumită în continuare "autoritatea") a concluzionat că acidul propionic, propionatul de sodiu şi propionatul de amoniu rămân sigure pentru toate speciile de animale terestre, pentru consumatori şi pentru mediu în condiţiile autorizate. În ceea ce priveşte siguranţa utilizatorilor, autoritatea a concluzionat că acidul propionic este coroziv pentru piele, în timp ce propionatul de sodiu şi propionatul de amoniu sunt, de asemenea, corozive pentru ochi şi pentru căile respiratorii. Propionatul de sodiu nu este sensibilizant pentru piele. Orice expunere a utilizatorilor la aceşti aditivi este considerată un risc. Autoritatea a considerat că nu este necesar să se evalueze eficacitatea acidului propionic, a propionatului de sodiu şi a propionatului de amoniu în contextul reînnoirii autorizaţiei, deoarece cererile de reînnoire a autorizaţiilor nu includ propuneri de modificare sau de suplimentare a condiţiilor autorizaţiilor iniţiale care să aibă un impact asupra eficacităţii aditivilor.
(4)EFSA Journal, 22(8), e8938, https://doi.org/10.2903/j.efsa.2024,8938.
(5)EFSA Journal, 22(10), e9020, https://doi.org/10.2903/j.efsa.2024,9020.
(5)Prin scrisoarea din 11 septembrie 2024, solicitantul şi-a retras cererea de reînnoire a autorizaţiei în ceea ce priveşte utilizarea acidului propionic, a propionatului de sodiu şi a propionatului de amoniu pentru animalele acvatice.
(6)Laboratorul de referinţă înfiinţat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 a considerat că concluziile şi recomandările la care s-a ajuns în evaluările anterioare efectuate cu privire la metodele de analiză a acidului propionic, a propionatului de sodiu şi a propionatului de amoniu ca aditivi în hrana animalelor sunt valabile şi aplicabile în cazul cererilor actuale. Respectivele evaluări anterioare au avut loc în contextul unei noi evaluări a metodelor de analiză în cauză, efectuată de laboratorul de referinţă, care este menţionată în avizele autorităţii din 3 iulie 2024 şi 17 septembrie 2024, pentru a ţine seama de evoluţiile ştiinţifice şi tehnologice şi pentru a asigura o mai bună adecvare a metodelor de analiză pentru controalele oficiale.
(7)Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că acidul propionic, propionatul de sodiu şi propionatul de amoniu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecinţă, este necesar ca autorizaţia acestor aditivi să fie reînnoită. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecţie adecvate pentru a preveni efectele adverse asupra sănătăţii utilizatorilor aditivilor.
(8)Ca urmare a reînnoirii autorizaţiei pentru acidul propionic, propionatul de sodiu şi propionatul de amoniu ca aditivi pentru hrana animalelor, Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 1222/2013 şi (UE) nr. 305/2014 trebuie abrogate.
(9)Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare şi hrană pentru animale,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Reînnoirea autorizării
Autorizaţia substanţelor specificate în anexă, aparţinând categoriei "aditivi tehnologici" şi grupei funcţionale "aditivi de însilozare", se reînnoieşte sub rezerva îndeplinirii condiţiilor prevăzute în anexa respectivă.
Art. 2: Abrogarea Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 1222/2013 şi (UE) nr. 305/2014
Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 1222/2013 şi (UE) nr. 305/2014 se abrogă.
Art. 3: Măsuri tranzitorii
Aditivii destinaţi hranei animale acid propionic, propionat de sodiu şi propionat de amoniu, astfel cum au fost autorizaţi prin Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 1222/2013 şi (UE) nr. 305/2014, precum şi furajele care îi conţin, care sunt destinate tuturor speciilor de animale terestre şi care sunt produse şi etichetate înainte de 19 noiembrie 2026 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 19 noiembrie 2025, pot fi în continuare introduse pe piaţă şi utilizate până la epuizarea stocurilor în cauză.
Art. 4: Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
-****-
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 29 octombrie 2025.

Pentru Comisie

Preşedinta

Ursula VON DER LEYEN

ANEXĂ:

Numărul de identificare al aditivului pentru hrana animalelor

Aditivul

Compoziţia, formula chimică, descrierea, metoda analitică

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conţinutul minim

Conţinutul maxim

Alte dispoziţii

Sfârşitul perioadei de autorizare

mg/kg de hrană completă pentru animale cu un conţinut de umiditate de 12%

Categorie: aditivi tehnologici. Grupa funcţională: aditivi de însilozare

1k280

Acid propionic

Compoziţia aditivului

Acid propionic > / = 99,5%

Caracterizarea substanţei active

Acid propionic > / = 99,5%

C3H6O2

Nr. CAS: 79-09-4

Reziduu nevolatil < / = 0,01% dacă este uscat

la 140°C la greutate constantă

Aldehide < / = 0,1% exprimate ca

Formaldehidă

Produs prin sinteză chimică

Metoda analitică (1)

(1) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referinţă: https://joint-research-centre.ec.europa .eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en.

Pentru determinarea acidului propionic în aditivul pentru hrana animalelor:

- Cromatografie ionică cu detecţie conductometrică (IC-CD) - EN 17294

Porcine

-

-

30 000

1. În instrucţiunile de utilizare a aditivului şi a preamestecurilor se precizează condiţiile de depozitare.

2. Utilizarea simultană cu alte surse de acid propionic nu trebuie să depăşească nivelurile maxime permise în furajele complete pentru specia sau categoria de animale respectivă.

3. În instrucţiunile de utilizare a aditivului, a preamestecului şi a furajelor aferente destinate animalelor de la care se obţin produse alimentare, se indică: "Utilizarea simultană a diferiţilor acizi organici sau a sărurilor acestora este contraindicată în cazul în care unul sau mai mulţi dintre aceştia sunt utilizaţi într-o cantitate corespunzătoare conţinutului maxim permis sau apropiată de acesta."

4. Aditivul se utilizează numai în materie vegetală proaspătă uşor de însilozat (2).

(2) Nutreţ uşor de însilozat: > 3% carbohidraţi solubili în materie proaspătă (de exemplu, porumb - întreaga plantă, raigras, Bromus sau pulpă de sfeclă de zahăr). Regulamentul (CE) nr. 429/2008 al Comisiei (JO L 133, 22.5.2008, p. 1, ELI: http://data.europa .eu/eli/reg/2008/429/2021-03-27).

5. Pentru utilizatorii aditivului şi ai preamestecurilor, operatorii din sectorul hranei pentru animale trebuie să stabilească proceduri operaţionale şi măsuri organizatorice pentru a contracara riscurile potenţiale care rezultă din utilizarea lor. În cazul în care riscurile respective nu pot fi eliminate prin astfel de proceduri şi de măsuri, aditivul şi preamestecurile se utilizează cu echipamente individuale de protecţie cutanată, oculară şi respiratorie.

19 noiembrie 2035

Păsări de curte

-

-

10 000

Toate speciile de animale, altele decât porcinele, păsările de curte şi speciile de animale acvatice

-

-

-

Numărul de identificare al aditivului pentru hrana animalelor

Aditivul

Compoziţia, formula chimică, descrierea, metoda analitică

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conţinutul minim

Conţinutul maxim

Alte dispoziţii

Sfârşitul perioadei de autorizare

mg/kg de hrană completă pentru animale cu un conţinut de umiditate de 12%

Categorie: aditivi tehnologici. Grupa funcţională: aditivi de însilozare

1k281

Propionat de sodiu

Compoziţia aditivului

Propionat de sodiu > / = 98,5%

Caracterizarea substanţei active

Propionat de sodiu > / = 98,5%

C3H5O2Na

Nr. CAS: 137-40-6

Pierdere prin uscare < / = 4%, determinată prin uscarea timp de două ore la 105°C

Insolubil în apă < / = 0,1%

Produs prin sinteză chimică

Metoda analitică (3)

(3) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referinţă: https://joint-research-centre.ec.europa .eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en.

Pentru determinarea propionatului de sodiu (ca acid propionic total) în aditivul pentru hrana animalelor:

- Cromatografie ionică cu detecţie conductometrică (IC-CD) - EN 17294

Pentru determinarea sodiului total în aditivul pentru hrana animalelor:

- Spectrometrie de absorbţie atomică (AAS) - EN ISO 6869; sau

- Spectrometrie cu emisie atomică cu plasmă cuplată inductiv (ICP-AES) - EN 15510

Porcine

-

-

30 000 (4)

(4) Ca acid propionic.

1. În instrucţiunile de utilizare a aditivului şi a preamestecurilor se precizează condiţiile de depozitare.

2. Utilizarea simultană cu alte surse de acid propionic nu trebuie să depăşească nivelurile maxime permise în furajele complete pentru specia sau categoria de animale respectivă.

3. În instrucţiunile de utilizare a aditivului, a preamestecului şi a furajelor aferente destinate animalelor de la care se obţin produse alimentare, se indică: "Utilizarea simultană a diferiţilor acizi organici sau a sărurilor acestora este contraindicată în cazul în care unul sau mai mulţi dintre aceştia sunt utilizaţi într-o cantitate corespunzătoare conţinutului maxim permis sau apropiată de acesta."

4. Aditivul se utilizează numai în materie vegetală proaspătă uşor de însilozat (5).

(5) Nutreţ uşor de însilozat: > 3% carbohidraţi solubili în materie proaspătă; nutreţ relativ dificil de însilozat: 1,5-3,0% carbohidraţi solubili în materie proaspătă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 429/2008 al Comisiei din 25 aprilie 2008 privind normele de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la pregătirea şi prezentarea cererilor, precum şi la evaluarea şi autorizarea aditivilor din hrana animalelor (JO L 133, 22.5.2008, p. 1, ELI: http://data.europa .eu/eli/reg/2008/429/2021-03-27).

5. Pentru utilizatorii aditivului şi ai preamestecurilor, operatorii din sectorul hranei pentru animale trebuie să stabilească proceduri operaţionale şi măsuri organizatorice pentru a contracara riscurile potenţiale care rezultă din utilizarea lor. În cazul în care riscurile respective nu pot fi eliminate prin astfel de proceduri şi de măsuri, aditivul şi preamestecurile se utilizează cu echipamente individuale de protecţie cutanată, oculară şi respiratorie.

19 noiembrie 2035

Păsări de curte

-

-

10 000 (4)

Toate speciile de animale, altele decât porcinele, păsările de curte şi speciile de animale acvatice

-

-

-

Numărul de identificare al aditivului pentru hrana animalelor

Aditivul

Compoziţia, formula chimică, descrierea, metoda analitică

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conţinutul minim

Conţinutul maxim

Alte dispoziţii

Sfârşitul perioadei de autorizare

mg/kg de hrană completă pentru animale cu un conţinut de umiditate de 12%

Categorie: aditivi tehnologici. Grupa funcţională: aditivi de însilozare

1k284

Propionat de amoniu

Compoziţia aditivului

Preparat din propionat de amoniu > / = 19,0%, acid propionic < / = 80,0% şi apă < / = 30%

Caracterizarea substanţei active

Propionat de amoniu

C3H9O2N

Nr. CAS: 17496-08-1

Produs prin sinteză chimică

Metoda analitică (6)

(6) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referinţă: https://joint-research-centre.ec.europa .eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en.

Pentru determinarea acidul propionic şi a propionatului de amoniu (ca acid propionic total) în aditivul pentru hrana animalelor:

- Cromatografie ionică cu detecţie conductometrică (IC-CD) - EN 17294

Pentru determinarea amoniului total în aditivul pentru hrana animalelor:

- Distilare şi titrare - ISO 5664

Porcine

-

-

30 000 (7)

(7) Ca acid propionic.

1. În instrucţiunile de utilizare a aditivului şi a preamestecurilor se precizează condiţiile de depozitare.

2. Utilizarea simultană cu alte surse de acid propionic nu trebuie să depăşească nivelurile maxime permise în furajele complete pentru specia sau categoria de animale respectivă.

3. În instrucţiunile de utilizare a aditivului, a preamestecului şi a furajelor aferente destinate animalelor de la care se obţin produse alimentare, se indică: "Utilizarea simultană a diferiţilor acizi organici sau a sărurilor acestora este contraindicată în cazul în care unul sau mai mulţi dintre aceştia sunt utilizaţi într-o cantitate corespunzătoare conţinutului maxim permis sau apropiată de acesta."

4. Aditivul se utilizează numai în materie vegetală proaspătă uşor de însilozat (8).

(8) Nutreţ uşor de însilozat: > 3% carbohidraţi solubili în materie proaspătă (de exemplu, porumb - întreaga plantă, raigras, Bromus sau pulpă de sfeclă de zahăr). Regulamentul (CE) nr. 429/2008 al Comisiei (JO L 133, 22.5.2008, p. 1, ELI: http://data.europa .eu/eli/reg/2008/429/2021-03-27).

5. Pentru utilizatorii aditivului şi ai preamestecurilor, operatorii din sectorul hranei pentru animale trebuie să stabilească proceduri operaţionale şi măsuri organizatorice pentru a contracara riscurile potenţiale care rezultă din utilizarea lor. În cazul în care riscurile respective nu pot fi eliminate prin astfel de proceduri şi de măsuri, aditivul şi preamestecurile se utilizează cu echipamente individuale de protecţie cutanată, oculară şi respiratorie.

19 noiembrie 2035

Păsări de curte

-

-

10 000 (7)

Toate speciile de animale, altele decât porcinele, păsările de curte şi speciile de animale acvatice

-

-

-

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 30 octombrie 2025