Regulamentul 2148/23-oct-2025 de rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/265 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de plăci din ceramică originare din India şi Turcia

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2025
Regulamentul 2148/23-oct-2025 de rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/265 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de plăci din ceramică originare din India şi Turcia
Dată act: 23-oct-2025
Emitent: Comisia Europeana
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European şi al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1) (denumit în continuare "regulamentul de bază"), în special articolul 9 şi articolul 14 alineatul (1),
(1)JO L 176, 30.6.2016, p. 21, ELI: https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2016/1036/oj.
Întrucât:
(1)Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/265 al Comisiei (2) (denumit în continuare "regulamentul iniţial"), Comisia Europeană (denumită în continuare "Comisia") a instituit taxe antidumping definitive la importurile de plăci din ceramică originare din India şi Turcia.
(2)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/265 al Comisiei din 9 februarie 2023 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de plăci din ceramică originare din India şi Turcia (JO L 41, 10.2.2023, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/265/oj).
(2)În investigaţia care a condus la instituirea unor taxe antidumping definitive, s-a utilizat eşantionarea atunci când s-au investigat producătorii-exportatori, în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.
(3)În iulie 2025, grupul Bien & Qua, un grup de producători-exportatori turci incluşi în eşantion ale căror produse au făcut obiectul taxei antidumping individuale de 4,8 %, a contactat Comisia, aducându-i la cunoştinţă o eroare în modul în care numele producătorilor-exportatori figurau în regulamentul iniţial. O nouă analiză a documentelor deja prezentate de grup în cursul investigaţiei iniţiale, şi anume statutul acestora, a confirmat că numele părţilor au fost ortografiate greşit în regulamentul iniţial.
(4)Având în vedere cele de mai sus, se consideră necesară modificarea retroactivă a regulamentului iniţial, începând cu data intrării sale în vigoare, pentru a reflecta numele corecte ale producătorilor-exportatori relevanţi, şi anume Qua Granite Hayal Yapi ve Ürünleri Sanayi Ticaret A.Ş. şi Bien Yapi Ürünleri Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ş.
(5)Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului instituit prin articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/1036,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1
- Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/265 se modifică după cum urmează:

"Turcia

Qua Granite ve Hayal Yapi Ürünleri San. Tic. A.Ş.;

Bien Yapi Ürünleri San. Tic. A.Ş.

4,8 %

C901"

se înlocuieşte cu:

"Turcia

Qua Granite Hayal Yapi ve Ürünleri Sanayi Ticaret A.Ş.; Bien Yapi Ürünleri Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ş.

4,8 %

C901

"
Art. 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 11 februarie 2023.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 23 octombrie 2025.

Pentru Comisie

Preşedinta

Ursula VON DER LEYEN

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 24 octombrie 2025