Art. 1. - Art. 1: Modificarea Regulamentului (UE) 2023/956 - Regulamentul 2083/08-oct-2025 de modificare a Regulamentului (UE) 2023/956 în ceea ce priveşte simplificarea şi consolidarea mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 17 Octombrie 2025
Art. 1: Modificarea Regulamentului (UE) 2023/956
Regulamentul (UE) 2023/956 se modifică după cum urmează:
1.Articolul 2 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:
"(3) Prin derogare de la alineatele (1) şi (2), prezentul regulament nu se aplică mărfurilor destinate să circule sau să fie utilizate în contextul activităţilor militare în temeiul articolului 1 punctul 49 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei (*1).
(*1)Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale Codului vamal al Uniunii (JO L 343, 29.12.2015, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2015/2446/oj)."
(b)se introduce următorul alineat:
"(3a) Prezentul regulament nu se aplică:
a) energiei electrice produse pe platoul continental sau în zona economică exclusivă a unui stat membru sau a unei ţări ori a unui teritoriu care figurează la punctele 1 şi 2 din anexa III;
b) hidrogenului originar din platoul continental sau din zona economică exclusivă a unui stat membru sau a unei ţări ori a unui teritoriu care figurează la punctul 1 din anexa III."
2.Se introduce următorul articol:
"Articolul 2a: Excepţia de minimis
(1) Un importator, inclusiv orice importator care are statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM, este scutit de obligaţiile prevăzute în prezentul regulament în cazul în care masa netă a mărfurilor importate într-un anumit an calendaristic nu depăşeşte cumulativ pragul unic bazat pe masă prevăzut la punctul 1 din anexa VII (denumit în continuare «pragul unic bazat pe masă»). Respectivul prag se aplică masei nete totale a mărfurilor care se încadrează la toate codurile NC agregate per importator şi per an calendaristic. Într-un astfel de caz, importatorul, inclusiv un importator care are statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM, declară scutirea respectivă în declaraţia vamală relevantă.
(2) În cazul în care, în cursul anului calendaristic relevant, un importator inclusiv orice importator care are statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM, depăşeşte pragul unic bazat pe masă, importatorului sau declarantului autorizat în cadrul CBAM îi revin toate obligaţiile prevăzute în prezentul regulament în ceea ce priveşte toate emisiile încorporate în toate mărfurile importate în anul calendaristic respectiv.
(3) Până la data de 30 aprilie a fiecărui an calendaristic, Comisia evaluează, pe baza datelor privind importurile aferente celor 12 luni calendaristice precedente, dacă pragul unic bazat pe masă asigură aplicarea alineatului (1) de la prezentul articol pentru cel mult 1 % din emisiile încorporate în mărfurile importate şi în produsele prelucrate. Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 28 pentru a modifica pragul unic bazat pe masă utilizând metodologia prevăzută la punctul 2 din anexa VII, în cazul în care valoarea pragului rezultat se abate de la pragul aplicabil cu mai mult de 15 tone. Pragul unic bazat pe masă modificat se aplică de la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor.
(4) Prezentul articol nu se aplică importurilor de energie electrică sau hidrogen."
3.Articolul 3 se modifică după cum urmează:
(a)punctul 15 se înlocuieşte cu următorul text:
"15. «importator» înseamnă persoana care depune o declaraţie vamală de punere în liberă circulaţie a mărfurilor ori un decont de încheiere în conformitate cu articolul 175 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 în nume propriu şi pe cont propriu sau, în cazurile în care declaraţia vamală este depusă de un reprezentant vamal indirect în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, persoana în numele căreia se depune o astfel de declaraţie;"
(b)punctul 31 se înlocuieşte cu următorul text:
"31. «operator» înseamnă orice persoană care operează sau controlează o instalaţie într-o ţară terţă, inclusiv o societate-mamă care controlează o instalaţie într-o ţară terţă;"
4.Articolul 5 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Înainte de a importa mărfuri pe teritoriul vamal al Uniunii, orice importator stabilit într-un stat membru solicită statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM (denumită în continuare «cererea de autorizare»)."
(b)se introduc următoarele alineate:
"(1a) Un reprezentant vamal indirect obţine statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM înainte de a importa mărfuri pe teritoriul vamal al Uniunii. Un reprezentant vamal indirect acţionează în calitate de declarant autorizat în cadrul CBAM în cazul în care reprezentantul vamal indirect este desemnat de un importator în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 şi este de acord să acţioneze în calitate de declarant autorizat în cadrul CBAM, indiferent dacă importatorul este scutit sau nu de obligaţiile prevăzute în prezentul regulament în temeiul articolului 2a din prezentul regulament.
(1b) În cazul în care se aplică articolul 2a, importatorul depune cererea de autorizare în cazurile în care importatorul respectiv preconizează că va depăşi pragul unic bazat pe masă."
(c)alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:
"(2) În cazul în care un importator nu este stabilit într-un stat membru, reprezentantul vamal indirect obţine statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM, indiferent dacă importatorul este scutit sau nu de obligaţiile prevăzute în prezentul regulament în temeiul articolului 2a."
(d)se introduce următorul alineat:
"(2a) În cazul în care un reprezentant vamal indirect acţionează în calitate de declarant autorizat în cadrul CBAM în numele unui importator, reprezentantului vamal indirect îi revin obligaţiile aplicabile importatorului în temeiul prezentului regulament în ceea ce priveşte mărfurile importate în numele importatorului respectiv de către reprezentantul vamal indirect respectiv."
(e)alineatul (5) se modifică după cum urmează:
(i)litera (g) se înlocuieşte cu următorul text:
"(g) cantitatea estimată a importurilor de mărfuri pe teritoriul vamal al Uniunii în funcţie de tipul de mărfuri şi informaţii privind statele membre de import, pentru anul calendaristic în care este depusă cererea, precum şi pentru anul calendaristic următor;"
(ii)se introduce următoarea literă:
"(ga) numărul certificatului de operator economic autorizat (AEO), dacă solicitantului i-a fost acordat statutul de operator economic autorizat în conformitate cu articolul 38 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013;"
(f)se introduce următorul alineat:
"(7a) Un declarant autorizat în cadrul CBAM poate delega depunerea declaraţiilor CBAM, astfel cum se menţionează la articolul 6, unei persoane care acţionează în numele respectivului declarant autorizat în cadrul CBAM. Declarantul autorizat în cadrul CBAM rămâne responsabil de respectarea obligaţiilor care îi sunt aplicabile în temeiul prezentului regulament."
5.Articolul 6 se modifică după cum urmează:
(a)alineatele (1) şi (2) se înlocuiesc cu următorul text:
"(1) Până la data de 30 septembrie a fiecărui an şi pentru prima dată în 2027 pentru anul 2026, fiecare declarant autorizat în cadrul CBAM foloseşte registrul CBAM menţionat la articolul 14 pentru a depune o declaraţie CBAM pentru anul calendaristic anterior.
(2) Declaraţia CBAM conţine următoarele informaţii:
a) cantitatea totală din fiecare tip de mărfuri importate în cursul anului calendaristic anterior, exprimată în megawaţi-oră pentru energie electrică şi în tone pentru alte mărfuri, inclusiv mărfurile importate sub pragul unic bazat pe masă;
b) emisiile totale încorporate în mărfurile menţionate la litera (a) de la prezentul alineat, exprimate în tone de emisii de CO2 echivalent pe megawatt-oră de energie electrică sau, pentru alte mărfuri, în tone de emisii de CO2 echivalent per tonă de mărfuri de fiecare tip de mărfuri, calculate în conformitate cu articolul 7 şi, în cazul în care emisiile încorporate sunt stabilite pe baza emisiilor reale, verificate în conformitate cu articolul 8;
c) numărul total de certificate CBAM care urmează să fie restituite, corespunzătoare emisiilor totale încorporate menţionate la litera (b) de la prezentul alineat, după reducerea datorată pe baza preţului carbonului plătit într-o ţară terţă în conformitate cu articolul 9 şi ajustarea necesară pentru a reflecta măsura în care certificatele EU ETS sunt alocate cu titlu gratuit în conformitate cu articolul 31;
d) după caz, copii ale rapoartelor de verificare emise de verificatori acreditaţi în temeiul articolului 8 şi al anexei VI."
(b)alineatul (6) se înlocuieşte cu următorul text:
"(6) Comisia este împuternicită să adopte acte de punere în aplicare privind formatul standard al declaraţiei CBAM, inclusiv informaţiile detaliate pentru fiecare instalaţie şi ţară de origine sau altă ţară terţă şi tip de mărfuri care trebuie raportate care confirmă valorile totale menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, în special în ceea ce priveşte emisiile încorporate, preţul carbonului plătit, preţul implicit al carbonului în sensul articolului 9 alineatul (4), procedura de depunere a declaraţiei CBAM prin intermediul registrului CBAM şi modalităţile de restituire a certificatelor CBAM menţionate la alineatul (2) litera (c) de la prezentul articol, în conformitate cu articolul 22 alineatul (1), în special în ceea ce priveşte procesul şi selecţia efectuată de declarantul autorizat în cadrul CBAM în privinţa certificatelor care urmează să fie restituite. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 29 alineatul (2)."
6.Articolul 7 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:
"(2) Emisiile încorporate în mărfuri, altele decât energia electrică, se stabilesc:
a) pe baza emisiilor reale în conformitate cu metodele prevăzute la punctele 2 şi 3 din anexa IV; sau
b) prin trimitere la valorile implicite în conformitate cu metodele prevăzute la punctul 4.1 din anexa IV."
(b)alineatul (5) se înlocuieşte cu următorul text:
"(5) Declarantul autorizat în cadrul CBAM ţine evidenţa informaţiilor necesare pentru calcularea emisiilor încorporate în conformitate cu cerinţele prevăzute în anexa V. Evidenţele respective trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite verificatorilor acreditaţi în temeiul articolului 18, după caz, să verifice emisiile încorporate în conformitate cu articolul 8 şi cu anexa VI şi pentru a permite Comisiei şi autorităţii competente să examineze declaraţia CBAM în conformitate cu articolul 19 alineatul (2)."
(c)la alineatul (7), litera (a) se înlocuieşte cu următorul text:
"(a) aplicarea elementelor metodelor de calcul prevăzute în anexa IV, inclusiv stabilirea limitelor sistemelor proceselor de producţie, care sunt aliniate la cele care fac obiectul EU ETS, şi a materiilor prime (precursori) relevante, a factorilor de emisie, a valorilor emisiilor reale specifice instalaţiei şi a valorilor implicite şi a aplicării acestora la mărfuri individuale, precum şi stabilirea metodelor de asigurare a fiabilităţii datelor pe baza cărora se determină valorile implicite, inclusiv nivelul de detaliere a datelor şi detalii suplimentare privind mărfurile care trebuie să fie considerate «mărfuri simple» şi «mărfuri complexe» în sensul punctului 1 din anexa IV. Respectivele acte de punere în aplicare precizează, de asemenea, elementele de probă care demonstrează că sunt îndeplinite criteriile necesare pentru a justifica utilizarea emisiilor reale pentru energia electrică importată şi pentru energia electrică consumată în procesele de producţie a mărfurilor în sensul alineatelor (2), (3) şi (4) care sunt enumerate la punctele 5 şi 6 din anexa IV; şi"
7.La articolul 8, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) În cazul în care emisiile încorporate sunt stabilite pe baza emisiilor reale, declarantul autorizat în cadrul CBAM se asigură că emisiile totale încorporate declarate în declaraţia CBAM depusă în temeiul articolului 6 sunt verificate de un verificator acreditat în temeiul articolului 18, pe baza principiilor de verificare stabilite în anexa VI."
8.Articolul 9 se înlocuieşte cu următorul text:
"Articolul 9: Preţul carbonului plătit într-o ţară terţă
(1) În cazul în care emisiile încorporate sunt stabilite pe baza emisiilor reale, un declarant autorizat în cadrul CBAM poate solicita în declaraţia CBAM o reducere a numărului de certificate CBAM care trebuie să fie restituite pentru a fi luat în considerare preţul carbonului plătit într-o ţară terţă pentru emisiile încorporate declarate. Reducerea poate fi solicitată numai dacă preţul carbonului a fost plătit efectiv într-o ţară terţă. Într-un astfel de caz, se ia în considerare orice reducere sau altă formă de compensare disponibilă în ţara respectivă care ar fi condus la o reducere a preţului carbonului în cauză.
(2) Declarantul autorizat în cadrul CBAM ţine o evidenţă a documentaţiei necesare pentru a demonstra că emisiile încorporate declarate au făcut obiectul unui preţ al carbonului într-o ţară terţă care a fost efectiv plătit, astfel cum se menţionează la alineatul (1). Declarantul autorizat în cadrul CBAM păstrează, în special, dovezi legate de orice reducere sau altă formă de compensare disponibilă, îndeosebi trimiterile la legislaţia aplicabilă din ţara respectivă. Informaţiile incluse în documentaţia respectivă sunt certificate de o persoană care este independentă de declarantul autorizat în cadrul CBAM şi independentă de autorităţile din ţara terţă. Numele şi datele de contact ale persoanei independente respective figurează în documentaţie. Declarantul autorizat în cadrul CBAM păstrează, de asemenea, dovada plăţii efective a preţului carbonului.
(3) Declarantul autorizat în cadrul CBAM păstrează evidenţele menţionate la alineatul (2) până la sfârşitul celui de-al patrulea an după anul în care a fost sau ar fi trebuit să fie depusă declaraţia CBAM.
(4) Prin derogare de la alineatele (1), (2) şi (3), un declarant autorizat în cadrul CBAM poate solicita în declaraţia CBAM o reducere a numărului de certificate CBAM care trebuie să fie restituite pentru a fi luat în considerare preţul carbonului plătit pentru emisiile încorporate declarate, prin trimitere la preţurile anuale implicite ale carbonului. Într-un astfel de caz, se ia în considerare orice reducere sau altă formă de compensare disponibilă în ţara respectivă care ar fi condus la o reducere a preţului implicit al carbonului în cauză. Reducerea poate fi solicitată numai în cazul în care s-a stabilit un preţ al carbonului prin normele aplicabile în ţara terţă şi se poate stabili un preţ implicit anual al carbonului, inclusiv pe o bază prudentă, pentru ţara terţă respectivă. În cazul în care emisiile încorporate sunt stabilite pe baza unor valori implicite, se poate cere o reducere numai prin raportare la preţurile anuale implicite ale carbonului.
Începând din 2027, pentru ţările terţe în care există norme de stabilire a preţului carbonului, Comisia poate să stabilească şi să pună la dispoziţie, în registrul CBAM menţionat la articolul 14, preţurile implicite ale carbonului pentru ţările terţe respective, precum şi să publice metodologia pentru calcularea acestora. Comisia acţionează în acest sens pe baza celor mai bune date disponibile provenite din informaţii fiabile şi disponibile public şi din informaţiile furnizate de ţările terţe respective. Comisia ţine seama de orice reducere sau altă formă de compensare disponibilă în ţara terţă relevantă care ar fi determinat o reducere a preţului implicit al carbonului.
(5) Comisia este împuternicită să adopte acte de punere în aplicare privind conversia preţului mediu anual al carbonului plătit efectiv în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol şi a preţurilor anuale implicite ale carbonului stabilite în conformitate cu alineatul (4) de la prezentul articol într-o reducere corespunzătoare a numărului de certificate CBAM care urmează să fie restituite. Respectivele acte reglementează totodată conversia preţului carbonului exprimat în monedă străină în euro la cursul de schimb mediu anual, dovezile necesare privind plata efectivă a preţului carbonului, exemple de reduceri aplicabile sau de orice altă formă de compensare menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol şi calificările persoanei independente menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, precum şi condiţiile de verificare a independenţei persoanei respective. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 29 alineatul (2)."
9.Articolul 10 se înlocuieşte cu următorul text:
"Articolul 10: Înregistrarea operatorilor şi a instalaţiilor din ţări terţe
(1) La cererea unui operator al unei instalaţii situate într-o ţară terţă, Comisia înregistrează informaţiile referitoare la operatorul respectiv şi la instalaţia acestuia în registrul CBAM menţionat la articolul 14.
(2) Cererea de înregistrare menţionată la alineatul (1) conţine următoarele informaţii care trebuie să fie incluse în registrul CBAM la înregistrare:
a) denumirea, adresa, numărul de înregistrare al societăţii sau al activităţii şi datele de contact ale operatorului, precum şi, dacă este cazul, ale entităţilor care îl controlează, inclusiv societatea-mamă a operatorului respectiv, împreună cu documentele justificative;
b) amplasarea fiecărei instalaţii, inclusiv adresa completă şi coordonatele geografice exprimate în longitudine şi latitudine, incluzând şase zecimale;
c) activitatea economică principală a instalaţiei.
(3) Comisia notifică operatorul cu privire la înregistrarea în registrul CBAM. Înregistrarea este valabilă pe o perioadă de cinci ani de la data notificării sale către operatorul instalaţiei.
(4) Operatorul informează fără întârziere Comisia cu privire la orice modificare a informaţiilor menţionate la alineatul (2) care survine după înregistrare, iar Comisia actualizează informaţiile relevante în registrul CBAM.
(5) Operatorul:
a) determină emisiile încorporate calculate în conformitate cu metodele prevăzute în anexa IV, în funcţie de tipul de mărfuri produse în instalaţia menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol;
b) se asigură că emisiile încorporate menţionate la litera (a) de la prezentul alineat sunt verificate în conformitate cu principiile de verificare prevăzute în anexa VI de către un verificator acreditat în temeiul articolului 18;
c) păstrează o copie a raportului de verificare, precum şi evidenţe ale informaţiilor necesare pentru calcularea emisiilor încorporate ale mărfurilor în conformitate cu cerinţele stabilite în anexa V, pe o perioadă de patru ani de la efectuarea verificării şi, după caz, o copie a documentaţiei necesare pentru a demonstra că emisiile încorporate declarate au făcut obiectul unui preţ al carbonului într-o ţară terţă care a fost plătit efectiv, până la sfârşitul celui de al patrulea an după anul în care persoana independentă a certificat informaţiile conţinute în documentaţia respectivă în conformitate cu articolul 9 alineatul (2);
d) stabileşte, după caz, preţul carbonului plătit într-o ţară terţă în conformitate cu articolul 9 şi încarcă dovezile şi documentele însoţitoare.
(6) Evidenţele menţionate la alineatul (5) litera (c) de la prezentul articol sunt suficient de detaliate pentru a permite verificarea emisiilor încorporate în conformitate cu articolul 8 şi cu anexa VI şi pentru a permite examinarea, în conformitate cu articolul 19, a declaraţiei CBAM întocmite de un declarant autorizat în cadrul CBAM căruia i-au fost prezentate informaţiile relevante în conformitate cu alineatul (7) de la prezentul articol.
(7) Un operator poate comunica unui declarant autorizat în cadrul CBAM informaţiile privind verificarea emisiilor încorporate şi preţul carbonului plătit într-o ţară terţă menţionate la alineatul (5) de la prezentul articol. Declarantul autorizat în cadrul CBAM are dreptul să folosească respectivele informaţii prezentate pentru a îndeplini obligaţia menţionată la articolul 8.
(8) Operatorul poate solicita, în orice moment, radierea din registrul CBAM. La primirea unei astfel de solicitări şi după notificarea autorităţilor competente, Comisia radiază operatorul şi şterge informaţiile referitoare la operatorul respectiv şi la instalaţia acestuia din registrul CBAM, cu condiţia ca aceste informaţii să nu fie necesare pentru examinarea declaraţiilor CBAM depuse. După ce a acordat operatorului respectiv posibilitatea de a fi audiat şi după consultarea autorităţilor competente relevante, Comisia poate, de asemenea, să radieze informaţiile în cazul în care constată că informaţiile privind operatorul în cauză nu mai sunt exacte. Comisia informează autorităţile competente cu privire la orice astfel de radiere."
10.Se introduce următorul articol:
"Articolul 10a: Înregistrarea verificatorilor acreditaţi
(1) În cazul în care se acordă o acreditare în conformitate cu articolul 18, verificatorul depune o cerere de înregistrare în registrul CBAM la autoritatea competentă a statului membru în care este stabilit organismul naţional de acreditare. Verificatorul depune cererea de înregistrare în termen de două luni de la data de acordare a acreditării, însă nu înainte de 1 septembrie 2026. Autoritatea competentă înregistrează informaţiile privind verificatorul acreditat în registrul CBAM.
(2) Cererea de înregistrare în registrul CBAM menţionată la alineatul (1) conţine cel puţin următoarele informaţii:
a) denumirea şi identificarea unică a acreditării verificatorului;
b) orice domeniu de aplicare al acreditării relevant pentru CBAM;
c) ţara în care este stabilit verificatorul;
d) data efectivă a acreditării şi data de expirare a certificatelor de acreditare relevante pentru CBAM;
e) orice informaţii privind măsurile administrative impuse verificatorului, relevante pentru CBAM;
f) copia certificatului de acreditare relevant pentru CBAM.
Informaţiile menţionate la primul paragraf se includ în registrul CBAM la înregistrarea verificatorului.
(3) Autoritatea competentă notifică verificatorul cu privire la înregistrarea în registrul CBAM. De asemenea, autoritatea competentă informează Comisia şi celelalte autorităţi competente cu privire la înregistrare, prin intermediul registrului CBAM.
(4) Verificatorul notifică autorităţii competente orice modificare a informaţiilor menţionate la alineatul (2) care intervine după înregistrarea în registrul CBAM. Autoritatea competentă se asigură că registrul CBAM este actualizat în mod corespunzător.
(5) În sensul articolului 10 alineatul (5) litera (b), verificatorul utilizează registrul CBAM pentru a verifica emisiile încorporate.
(6) Autoritatea competentă radiază un verificator din registrul CBAM în cazul în care verificatorul respectiv nu mai este acreditat în temeiul articolului 18 sau în cazul în care verificatorul nu a respectat obligaţia prevăzută la alineatul (4) de la prezentul articol. Autoritatea competentă informează Comisia şi celelalte autorităţi competente cu privire la radierea înregistrării. Autoritatea competentă şterge informaţiile referitoare la verificatorul acreditat respectiv din registrul CBAM, dacă informaţiile respective nu sunt necesare pentru examinarea declaraţiilor CBAM depuse."
11.Articolul 11 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (1), primul paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Fiecare stat membru desemnează autoritatea competentă pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor care îi revin în temeiul prezentului regulament, informează Comisia cu privire la aceasta şi se asigură că autoritatea competentă dispune de toate competenţele necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor respective."
(b)se adaugă următorul alineat:
"(3) În sensul raportului menţionat la articolul 30 alineatul (6), autorităţile competente furnizează, la cererea Comisiei şi pe baza chestionarului, informaţii relevante privind punerea în aplicare a prezentului regulament."
12.Articolul 14 se modifică după cum urmează:
(a)alineatele (3) şi (4) se înlocuiesc cu următorul text:
"(3) Registrul CBAM conţine, într-o secţiune separată a registrului, informaţiile despre operatori şi despre instalaţiile din ţările terţe înregistrate în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) şi informaţiile cu privire la verificatorii acreditaţi înregistraţi în conformitate cu articolul 10a.
(4) Informaţiile din registrul CBAM menţionate la alineatele (2) şi (3) sunt confidenţiale, cu excepţia denumirii, a adreselor, a numerelor de înregistrare ale societăţii sau activităţii, a datelor de contact ale operatorilor, a amplasării instalaţiilor din ţări terţe şi a informaţiilor privind verificatorii acreditaţi menţionate la articolul 10a alineatul (2). Un operator poate alege ca denumirea, adresa, numărul de înregistrare al societăţii sau al activităţii, datele de contact şi amplasarea instalaţiilor sale să nu fie puse la dispoziţia publicului. Informaţiile publice din registrul CBAM sunt puse la dispoziţia Comisiei într-un format interoperabil."
(b)alineatul (6) se înlocuieşte cu următorul text:
"(6) Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind infrastructura şi procesele şi procedurile specifice ale registrului CBAM, inclusiv analiza riscurilor menţionată la articolul 15, bazele de date electronice care conţin informaţiile menţionate la alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol, procedurile şi acreditările tehnice pentru delegarea menţionată la articolul 5 alineatul (7a), datele conturilor din registrul CBAM menţionate la articolul 16, transmiterea către registrul CBAM a informaţiilor privind vânzarea şi răscumpărarea certificatelor CBAM menţionate la articolul 20, verificarea încrucişată a informaţiilor menţionată la articolul 25 alineatul (3) şi informaţiile menţionate la articolul 25a alineatul (3). Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 29 alineatul (2)."
13.Articolul 17 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Înainte de a acorda statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM, autoritatea competentă poate consulta autorităţile competente relevante sau Comisia prin intermediul registrului CBAM cu privire la îndeplinirea criteriilor prevăzute la alineatul (2). Consultarea nu depăşeşte 15 zile calendaristice."
(b)alineatul (5) se înlocuieşte cu următorul text:
"(5) Pentru a respecta criteriile prevăzute la alineatul (2) litera (b) de la prezentul articol, autoritatea competentă solicită constituirea unei garanţii în cazul în care solicitantul nu a fost stabilit pe parcursul celor două exerciţii financiare anterioare anului în care a fost depusă cererea în conformitate cu articolul 5 alineatul (1).
Autoritatea competentă stabileşte cuantumul unei astfel de garanţii, calculat ca valoarea agregată a numărului de certificate CBAM pe care declarantul autorizat în cadrul CBAM ar trebui să le restituie, în conformitate cu articolul 22 cu privire la importurile de mărfuri raportate în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) litera (g), ţinând seama de ajustarea necesară pentru a reflecta măsura în care certificatele EU ETS sunt alocate cu titlu gratuit în conformitate cu articolul 31. Garanţia constituită se face sub forma unei garanţii bancare, plătibilă la prima cerere, de către o instituţie financiară care îşi desfăşoară activitatea în Uniune sau printr-o altă formă de garanţie care oferă o asigurare echivalentă."
(c)alineatul (7) se înlocuieşte cu următorul text:
"(7) Autoritatea competentă eliberează garanţia imediat după data de 30 septembrie a celui de-al doilea an în care declarantul autorizat în cadrul CBAM a restituit certificatele CBAM în conformitate cu articolul 22."
(d)se introduce următorul alineat:
"(7a) Prin derogare de la articolul 4, în cazul în care un importator sau un reprezentant vamal indirect a depus o cerere în conformitate cu articolul 5 până la 31 martie 2026, un astfel de importator sau reprezentant vamal indirect poate continua, cu titlu provizoriu, să importe mărfuri până când autoritatea competentă ia o decizie în temeiul prezentului articol.
În cazul în care refuză să acorde autorizaţia în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol, autoritatea competentă stabileşte, în termen de o lună de la data deciziei, emisiile încorporate în mărfurile importate între 1 ianuarie 2026 şi data deciziei, pe baza informaţiilor comunicate în conformitate cu articolul 25 alineatul (3) şi prin trimitere la valori implicite în conformitate cu metodele prevăzute în anexa IV, precum şi pe baza oricăror alte informaţii relevante.
Respectivele emisii stabilite se utilizează pentru calcularea penalităţilor în conformitate cu articolul 26 alineatul (2a)."
(e)la alineatul (8), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Înainte de a revoca statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM, autoritatea competentă acordă declarantului autorizat în cadrul CBAM posibilitatea de a fi audiat. Autoritatea competentă poate consulta autorităţile competente relevante sau Comisia prin intermediul registrului CBAM cu privire la condiţiile şi criteriile de revocare. Consultarea nu depăşeşte 15 zile calendaristice."
(f)la alineatul (10), litera (e) se înlocuieşte cu următorul text:
"(e) termenele specifice, domeniul de aplicare şi formatul procedurii de consultare menţionate la alineatele (1) şi (8) de la prezentul articol."
14.Articolul 18 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se elimină;
(b)alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:
"(2) Un organism naţional de acreditare poate, la cerere, acredita o persoană juridică în calitatea de verificator în sensul prezentului regulament în cazul în care consideră, pe baza documentaţiei care i-a fost prezentată, că persoana respectivă are capacitatea de a aplica principiile de verificare menţionate în anexa VI atunci când îndeplineşte sarcinile de verificare a emisiilor încorporate în temeiul articolelor 8 şi 10. În cazul în care persoana juridică este acreditată în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2067 pentru un grup relevant de activităţi, organismul naţional de acreditare ţine seama de o astfel de acreditare la evaluarea calificărilor unui verificator acreditat care sunt necesare pentru a efectua verificări în sensul prezentului regulament."
15.La articolul 19 alineatul (3), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Comisia facilitează, de asemenea, schimbul de informaţii cu autorităţile competente cu privire la activităţile frauduloase, concluziile la care s-a ajuns în temeiul articolului 25a şi penalităţile aplicate în conformitate cu articolul 26."
16.Articolul 20 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) De la 1 februarie 2027, vânzarea de către un stat membru a certificatelor CBAM se realizează pe o platformă centrală comună declaranţilor autorizaţi în cadrul CBAM stabiliţi în statul membru respectiv."
(b)alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:
"(3) Informaţiile privind vânzarea şi răscumpărarea certificatelor CBAM de pe platforma centrală comună se transferă în registrul CBAM la sfârşitul fiecărei zile lucrătoare."
(c)se introduce următorul alineat:
"(5a) Costurile ocazionate în legătură cu înfiinţarea, exploatarea şi gestionarea platformei centrale comune se finanţează prin taxe plătibile de către declaranţii autorizaţi în cadrul CBAM.
Pe durata primului contract de achiziţii publice comune pentru înfiinţarea, exploatarea şi gestionarea platformei centrale comune, costurile respective se suportă iniţial din bugetul general al Uniunii. În acest scop, veniturile generate de taxe constituie venituri alocate interne, în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European şi al Consiliului (*2). Veniturile respective sunt alocate pentru a acoperi costurile aferente înfiinţării, exploatării şi gestionării platformei centrale comune. Orice venituri rămase după acoperirea costurilor respective se alocă bugetului Uniunii.
(*2)Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 septembrie 2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L, 2024/2509, 26.9.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/2509/oj).
Pe durata contractelor de achiziţii publice comune ulterioare pentru exploatarea şi gestionarea platformei centrale comune, Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 28 pentru a completa prezentul regulament, cu scopul de a stabili că taxele plătibile de către declaranţii autorizaţi în cadrul CBAM finanţează în mod direct costurile de exploatare şi de gestionare a platformei centrale comune."
(d)alineatul (6) se înlocuieşte cu următorul text:
"(6) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 28 pentru completarea prezentului regulament prin detalierea calendarului, a administrării, a structurii şi a nivelului taxelor şi a altor aspecte legate de gestionarea vânzării şi răscumpărării certificatelor CBAM, precum şi de organizarea şi utilizarea platformei centrale comune, urmărind corelarea cu procedurile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2023/2830 al Comisiei (*3). Prin actele delegate se asigură faptul că organizarea şi utilizarea platformei centrale comune sunt eficiente din punctul de vedere al costurilor, că nivelul taxelor este stabilit astfel încât să acopere strict costurile relevante, precum şi că sunt evitate costurile administrative nejustificate.
(*3)Regulamentul delegat (UE) 2023/2830 al Comisiei din 17 octombrie 2023 de completare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului prin stabilirea de norme privind calendarul, administrarea şi alte aspecte ale licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (JO L, 2023/2830, 20.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2023/2830/oj)."
17.Articolul 21 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (1), primul paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Comisia calculează preţul certificatelor CBAM ca medie a preţurilor de închidere ale certificatelor EU ETS pe platforma de licitaţie în conformitate cu procedurile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2023/2830 pentru fiecare săptămână calendaristică."
(b)se introduce următorul alineat:
"(1a) Prin derogare de la alineatul (1), Comisia calculează preţul certificatelor CBAM care corespunde emisiilor încorporate declarate pentru anul 2026 în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) litera (b), ca medie trimestrială a preţurilor de închidere ale certificatelor EU ETS pe platforma de licitaţie, în conformitate cu procedurile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2023/2830, pentru trimestrul în care a avut loc importul mărfurilor în care sunt încorporate emisiile respective."
(c)alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:
"(3) Comisia este împuternicită să adopte acte de punere în aplicare privind aplicarea metodologiei de calculare a preţului certificatelor CBAM prevăzută la alineatele (1) şi (1a) de la prezentul articol şi modalităţile practice de publicare a preţului respectiv. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 29 alineatul (2)."
18.Articolul 22 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Până la data de 30 septembrie a fiecărui an şi pentru prima dată în 2027 pentru anul 2026, declarantul autorizat în cadrul CBAM restituie prin intermediul registrului CBAM un număr de certificate CBAM care corespunde emisiilor încorporate declarate în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) litera (c) şi verificate în conformitate cu articolul 8 pentru anul calendaristic anterior restituirii. Comisia elimină certificatele CBAM restituite din registrul CBAM. Declarantul autorizat în cadrul CBAM se asigură că numărul necesar de certificate CBAM este disponibil în contul său din registrul CBAM."
(b)alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:
"(2) Începând cu anul 2027, declarantul autorizat în cadrul CBAM se asigură că numărul de certificate CBAM din contul său din registrul CBAM la sfârşitul fiecărui trimestru corespunde unui procent de cel puţin 50 % din emisiile încorporate în toate mărfurile pe care le-a importat de la începutul anului calendaristic, acest număr fiind determinat prin trimitere la oricare dintre următoarele:
a) valorile implicite în conformitate cu metodele prevăzute în anexa IV, fără majorarea menţionată la punctul 4.1 din anexa respectivă; sau
b) numărul de certificate CBAM restituite în conformitate cu alineatul (1) pentru anul calendaristic anterior anului restituirii, cu condiţia ca declaraţia vamală pentru importul de mărfuri să facă trimitere la aceleaşi mărfuri în funcţie de codul NC şi de ţările de origine ca şi declaraţia CBAM depusă în anul calendaristic anterior anului curent.
În sensul prezentului alineat, se ţine seama de ajustarea pentru alocarea cu titlu gratuit menţionată la articolul 31."
(c)se introduce următorul alineat:
"(2a) Declarantul autorizat în cadrul CBAM respectă obligaţia prevăzută la alineatul (2) până la sfârşitul trimestrului care urmează trimestrului în care se depăşeşte pragul unic bazat pe masă."
19.Articolul 23 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Comisia răscumpără excedentul de certificate CBAM prin intermediul platformei centrale comune menţionate la articolul 20 în numele statului membru în care este stabilit declarantul autorizat în cadrul CBAM. Declarantul autorizat în cadrul CBAM depune cererea de răscumpărare până la data de 31 octombrie a fiecărui an în care au fost restituite certificate CBAM."
(b)alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:
"(2) Numărul de certificate CBAM care fac obiectul răscumpărării menţionate la alineatul (1) se limitează la numărul total de certificate CBAM pe care declarantul autorizat în cadrul CBAM avea obligaţia să le achiziţioneze în temeiul articolului 22 alineatul (2) în cursul anului calendaristic în care au fost achiziţionate certificatele CBAM.
În cazul în care un declarant autorizat în cadrul CBAM care a achiziţionat certificate CBAM într-un an calendaristic preconizând că va depăşi pragul unic bazat pe masă nu depăşeşte acest prag, toate certificatele CBAM respective se răscumpără la cererea declarantului autorizat în cadrul CBAM în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol."
(c)se introduce următorul alineat:
"(2a) Prin derogare de la alineatul (2), certificatele CBAM achiziţionate în 2027 pentru emisiile încorporate aferente anului 2026 pot fi răscumpărate numai în 2027."
20.Articolul 24 se înlocuieşte cu următorul text:
"Articolul 24: Anularea certificatelor CBAM
(1) La data de 1 noiembrie a fiecărui an, Comisia anulează toate certificatele CBAM care au fost achiziţionate în cursul anului anterior anului calendaristic precedent şi care au rămas în contul unui declarant autorizat în cadrul CBAM din registrul CBAM. Certificatele CBAM respective sunt anulate fără nicio compensaţie.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), la 1 noiembrie 2027, Comisia anulează toate certificatele CBAM achiziţionate pentru emisiile încorporate aferente anului 2026. Certificatele CBAM respective sunt anulate fără nicio compensaţie.
(3) În cazul în care numărul de certificate CBAM care urmează să fie restituite este contestat într-un litigiu pendinte într-un stat membru, Comisia suspendă anularea certificatelor CBAM în limita sumei contestate. Autoritatea competentă a statului membru în care este stabilit declarantul autorizat în cadrul CBAM comunică fără întârziere Comisiei orice informaţie relevantă."
21.La articolul 25, alineatele (1)-(4) se înlocuiesc cu următorul text:
"(1) Fără a aduce atingere articolului 2a, autorităţile vamale nu permit importul de mărfuri de către altă persoană decât un declarant autorizat în cadrul CBAM.
(2) Autorităţile vamale comunică periodic şi în mod automat Comisiei, în special prin intermediul mecanismului de supraveghere instituit în temeiul articolului 56 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, informaţii specifice privind mărfurile declarate la import. Informaţiile respective includ numărul EORI sau forma de identificare a importatorului sau a declarantului autorizat în cadrul CBAM, declarată în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, precum şi numărul contului CBAM al declarantului autorizat în cadrul CBAM, codul NC format din opt cifre al mărfurilor, cantitatea, ţara de origine, data declaraţiei vamale şi regimul vamal. În cazul în care importatorul nu are un număr EORI, autorităţile vamale comunică, de asemenea, Comisiei numele, adresa şi, dacă sunt disponibile, datele de contact ale importatorului.
(3) Comisia comunică informaţiile menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, în mod periodic, autorităţii competente a statului membru în care este stabilit declarantul autorizat în cadrul CBAM sau importatorul şi, pentru fiecare declarant din cadrul CBAM, verifică încrucişat informaţiile respective cu datele din registrul CBAM în temeiul articolului 14.
(4) În conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, autorităţile vamale pot comunica Comisiei şi autorităţii competente din statul membru care a acordat statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM sau autorităţii competente din statul membru în care este stabilit declarantul autorizat în cadrul CBAM sau importatorul, informaţiile confidenţiale obţinute de autorităţile vamale în cursul exercitării sarcinilor lor sau furnizate autorităţilor vamale cu titlu confidenţial."
22.Se introduce următorul articol:
"Articolul 25a: Monitorizarea şi aplicarea pragului unic bazat pe masă
(1) Comisia monitorizează importurile de mărfuri în scopul monitorizării respectării pragului unic bazat pe masă.
Autorităţile competente ale statului membru în care este stabilit importatorul pot, de asemenea, să monitorizeze respectarea pragului unic bazat pe masă.
Comisia şi autorităţile competente efectuează schimburi periodice şi automate de informaţii necesare pentru monitorizarea importatorilor prin intermediul registrului CBAM. Astfel de informaţii includ o listă a importatorilor care depăşesc 90 % din pragul unic bazat pe masă.
(2) În cazul în care Comisia consideră, pe baza unei evaluări preliminare şi a informaţiilor care i-au fost comunicate de către autorităţile vamale în temeiul articolului 25 alineatul (2), că un importator a depăşit pragul unic bazat pe masă, aceasta comunică informaţiile respective, precum şi elementele care au stat la baza evaluării sale preliminare autorităţii competente a statului membru în care este stabilit importatorul.
Autoritatea competentă poate solicita importatorului sau Comisiei să furnizeze documentele justificative necesare pentru a evalua dacă importatorul a depăşit pragul unic bazat pe masă. În cazul în care documentele justificative sunt insuficiente pentru a evalua dacă importatorul a depăşit pragul respectiv, autorităţile competente pot solicita documente justificative suplimentare din partea autorităţilor vamale, dacă sunt disponibile astfel de documente justificative.
(3) În cazul în care autoritatea competentă concluzionează că un importator, care nu este un declarant autorizat în cadrul CBAM, a depăşit pragul unic bazat pe masă, aceasta adoptă, fără întârzieri nejustificate, o decizie în acest sens. Decizia precizează motivele pe care se întemeiază şi include informaţii cu privire la dreptul la o cale de atac. Autoritatea competentă informează importatorul cu privire la obligaţiile aplicabile în temeiul prezentului regulament, inclusiv, după caz, cu privire la obligaţia de a obţine statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM în conformitate cu articolul 5, înainte de a importa orice alte mărfuri. Totodată, autoritatea competentă notifică decizia respectivă autorităţilor vamale şi Comisiei prin intermediul registrului CBAM.
În cazul în care un importator este reprezentat de unul sau mai mulţi reprezentanţi vamali indirecţi şi depăşeşte pragul unic bazat pe masă, autoritatea competentă informează în acest sens reprezentanţii vamali indirecţi desemnaţi în conformitate cu articolul 5 alineatul (1a) sau (2).
Exercitarea unei căi de atac împotriva unei decizii prin care se stabileşte că importatorul a depăşit pragul unic bazat pe masă nu are efect suspensiv.
(4) Pentru a stabili dacă un importator a depăşit pragul unic bazat pe masă, o autoritate competentă nu ia în considerare o practică, un acord ori o serie de astfel de practici sau acorduri care au fost instituite având ca scop principal sau printre scopurile principale situarea sub pragul unic bazat pe masă şi care nu sunt autentice.
Se consideră că o practică, un acord ori o serie de astfel de practici sau acorduri nu sunt autentice în cazul în care, ţinând seama de toate faptele şi circumstanţele relevante, nu se poate considera că au fost instituite din motive comerciale valabile legate de activitatea economică a importatorului.
În sensul articolului 17 alineatul (2) litera (a) şi al articolului 26 alineatul (2a), în cazul în care autoritatea competentă concluzionează că importatorul a fost implicat într-o practică, un acord ori într-o serie de astfel de practici sau acorduri care sunt considerate ca fiind neautentice, se consideră că importatorul a fost implicat într-o încălcare gravă a prezentului regulament.
(5) În scopul monitorizării prevăzute în temeiul prezentului articol, Comisia identifică periodic factori de risc specifici şi puncte de interes, cel puţin o dată pe an calendaristic sau ori de câte ori este necesar, pe baza unei analize a riscurilor în raport cu pragul unic bazat pe masă, ţinând seama de informaţiile conţinute în registrul CBAM, de datele comunicate de autorităţile vamale în conformitate cu articolul 25 şi de alte surse de informaţii relevante, inclusiv de neregulile identificate ca urmare a controalelor efectuate în conformitate cu articolul 15 alineatul (1). Respectivii factori de risc şi puncte de interes se comunică autorităţilor competente şi, după caz, autorităţilor vamale."
23.Articolul 26 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Unui declarant autorizat în cadrul CBAM care nu restituie, până la data de 30 septembrie a fiecărui an, numărul de certificate CBAM care corespunde emisiilor încorporate în mărfurile importate în cursul anului calendaristic precedent i se aplică o penalitate. O astfel de penalitate este identică cu penalitatea pentru exces de emisii prevăzută la articolul 16 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE, majorată în temeiul articolului 16 alineatul (4) din directiva respectivă, aplicabilă în anul importului mărfurilor. O astfel de penalitate se aplică pentru fiecare certificat CBAM pe care declarantul autorizat în cadrul CBAM nu l-a restituit."
(b)se introduce următorul alineat:
"(1a) Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, în cazul în care un declarant autorizat în cadrul CBAM nu restituie numărul corect de certificate CBAM ca urmare a unor informaţii incorecte furnizate de un terţ, şi anume un operator, un verificator sau o persoana independentă care certifică documentaţia privind preţul carbonului menţionată la articolul 9 alineatul (2), autoritatea competentă poate reduce penalitatea menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol. Penalitatea aplicată astfel trebuie să fie efectivă, proporţională şi cu efect de descurajare şi să ţină seama în special de durata, gravitatea, amploarea, caracterul intenţionat sau repetitiv al neconformităţii, sau de nivelul de cooperare a declarantului autorizat în cadrul CBAM cu autoritatea competentă."
(c)se introduce următorul alineat:
"(2a) Alineatul (2) se aplică şi importatorilor, alţii decât declaranţii autorizaţi în cadrul CBAM, atunci când depăşesc pragul unic bazat pe masă. În acest scop, se iau în considerare toate emisiile încorporate în mărfurile importate de un astfel de importator în anul calendaristic relevant. Plata penalităţii exonerează importatorul de obligaţia de a depune o declaraţie CBAM şi de a restitui certificatele CBAM aferente importurilor respective.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, autoritatea competentă poate reduce penalitatea prevăzută la alineatul (2) de la prezentul articol atunci când un importator a depăşit pragul unic bazat pe masă cu cel mult 10 % din pragul respectiv sau în cazurile menţionate la articolul 17 alineatul (7a). O astfel de penalitate trebuie să fie efectivă, proporţională şi cu efect de descurajare şi nu poate fi mai mică decât penalitatea prevăzută la alineatul (1). Plata penalităţii exonerează importatorul de obligaţia de a depune o declaraţie CBAM şi de a restitui certificatele CBAM aferente importurilor respective."
(d)alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:
"(3) Plata penalităţii în conformitate cu alineatele (1) şi (1a) nu exonerează declarantul autorizat în cadrul CBAM de obligaţia de a restitui numărul restant de certificate CBAM dintr-un anumit an."
(e)se introduce următorul alineat:
"(4a) În sensul alineatelor (1) şi (2) de la prezentul articol, autoritatea competentă calculează numărul total de certificate CBAM care ar fi trebuit să fie restituite, pe baza masei nete a mărfurilor importate şi prin trimitere la emisiile încorporate stabilite prin valori implicite în conformitate cu metodele prevăzute în anexa IV şi ţinând seama de ajustarea pentru alocarea cu titlu gratuit, astfel cum se menţionează la articolul 31."
24.La articolul 27 alineatul (2), litera (b) se înlocuieşte cu următorul text:
"(b) divizarea în mod artificial a importurilor, inclusiv prin acorduri care nu sunt autentice, pentru a evita depăşirea pragului unic bazat pe masă."
25.Articolul 28 se modifică după cum urmează:
(a)alineatele (2) şi (3) se înlocuiesc cu următorul text:
"(2) Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 2 alineatele (10) şi (11), la articolul 2a alineatul (3), la articolul 18 alineatul (3), la articolul 20 alineatele (5a) şi (6) şi la articolul 27 alineatul (6) se conferă Comisiei pentru o perioadă de cinci ani de la 20 octombrie 2025. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competenţe cu cel puţin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competenţe se prelungeşte tacit cu perioade de timp identice, cu excepţia cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puţin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.
(3) Delegarea de competenţe menţionată la articolul 2 alineatele (10) şi (11), la articolul 2a alineatul (3), la articolul 18 alineatul (3), la articolul 20 alineatele (5a) şi (6) şi la articolul 27 alineatul (6) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu."
(b)alineatul (7) se înlocuieşte cu următorul text:
"(7) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 2 alineatele (10) şi (11), al articolului 2a alineatul (3), articolului 18 alineatul (3), al articolului 20 alineatele (5a) şi (6) sau al articolului 27 alineatul (6) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţii în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Respectivul termen se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului."
26.La articolul 30 alineatul (6) al doilea paragraf, litera (b) se modifică după cum urmează:
(a)punctul (i) se înlocuieşte cu următorul text:
"(i)sistemului de guvernanţă, inclusiv o evaluare a implementării şi a administrării garanţiilor şi a autorizării declaranţilor din cadrul CBAM de către statele membre;"
(b)se adaugă următorul punct:
"(v)aplicării pragului unic bazat pe masă, inclusiv a posibilităţii de a majora pragul respectiv şi de a introduce un prag suplimentar bazat pe loturi."
27.La articolul 36, alineatul (2) se modifică după cum urmează:
(a)litera (b) se înlocuieşte cu următorul text:
"- Articolul 2 alineatul (2), articolele 2a şi 4, articolele 6-9, articolele 10a, 15, 19 şi 21, articolul 22 alineatele (1) şi (3), articolele 23-27 şi articolul 31 se aplică de la 1 ianuarie 2026."
(b)se adaugă următoarele litere:
"(c) articolul 22 alineatul (2) se aplică de la 1 ianuarie 2027;
(d) articolul 20 alineatele (1), (3), (4) şi (5) se aplică de la 1 februarie 2027."
28.În anexa I, codul NC "2507 00 80 - Alte argile caolinitice" se înlocuieşte cu "ex 2507 00 80 - Alte argile caolinitice, cu excepţia argilelor caolinitice necalcinate"
29.În anexa II se adaugă următorul tabel:
"Electricitate

Codul NC

Gaz cu efect de seră

2716 00 00 - Energie electrică

Dioxid de carbon"

30.Anexa IV se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.
31.În anexa V, la punctul 2 se adaugă următoarea literă:
"(e) informaţiile şi metoda utilizată pentru calcularea emisiilor încorporate."
32.În anexa VI punctul 2 litera (k), punctul (iii) se înlocuieşte cu următorul text:
"(iii)identificarea instalaţiilor în care a fost produsă materia primă (precursor) şi emisiile reale rezultate din producţia materiei respective;"
33.Textul prevăzut în anexa II la prezentul regulament se adaugă ca anexa VII.