Regulamentul 2082/08-oct-2025 de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1727 în ceea ce priveşte prelungirea termenului pentru instituirea sistemului de gestionare a cazurilor al Eurojust

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 15 Octombrie 2025
Regulamentul 2082/08-oct-2025 de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1727 în ceea ce priveşte prelungirea termenului pentru instituirea sistemului de gestionare a cazurilor al Eurojust
Dată act: 8-oct-2025
Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 85,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),
(1)Poziţia Parlamentului European din 10 septembrie 2025 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 29 septembrie 2025.
Întrucât:
(1)Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European şi al Consiliului (2) a instituit Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală (Eurojust) şi a stabilit sarcinile, competenţele şi funcţiile acesteia.
(2)Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală (Eurojust) şi de înlocuire şi abrogare a Deciziei 2002/187/JAI a Consiliului (JO L 295, 21.11.2018, p. 138, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1727/oj).
(2)Pentru a stoca toate datele operaţionale cu caracter personal în condiţii de siguranţă, Eurojust a instituit un sistem de gestionare a cazurilor compus din fişiere de lucru temporare şi dintr-un index. Prin intermediul sistemului de gestionare a cazurilor, membrii naţionali ai Eurojust realizează schimbul tuturor informaţiilor referitoare la cazuri în condiţii de siguranţă şi în conformitate cu normele aplicabile privind protecţia datelor. În temeiul articolului 23 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2018/1727, Eurojust nu are dreptul de a crea niciun alt fişier automat pentru prelucrarea datelor operaţionale cu caracter personal.
(3)Regulamentul (UE) 2023/2131 al Parlamentului European şi al Consiliului (3) a modificat Regulamentul (UE) 2018/1727 pentru a oferi cadrul juridic pentru un sistem modernizat de gestionare a cazurilor (denumit în continuare "noul sistem de gestionare a cazurilor"). Noul sistem de gestionare a cazurilor urmează să integreze şi să activeze funcţionalităţile Registrului judiciar european de combatere a terorismului şi să îmbunătăţească capacitatea Eurojust de a identifica legăturile dintre procedurile judiciare transfrontaliere împotriva suspecţilor de infracţiuni de terorism şi informaţiile prelucrate în cadrul Eurojust referitoare la alte cazuri de infracţiuni grave, profitând pe deplin de mecanismele existente la nivel naţional şi la nivelul Uniunii pentru compararea datelor biometrice.
(3)Regulamentul (UE) 2023/2131 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 octombrie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1727 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului în ceea ce priveşte schimbul de informaţii digitale în cazurile de terorism (JO L, 2023/2131, 11.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2131/oj).
(4)Termenul pentru instituirea noului sistem de gestionare a cazurilor este 1 decembrie 2025 (denumit în continuare "termenul"). Cu toate acestea, din cauza unor factori externi şi a complexităţii migrării datelor, Eurojust nu va fi în măsură să instituie noul sistem de gestionare a cazurilor până la termen. Prin urmare, este necesar ca Eurojust să poată continua să utilizeze sistemul de gestionare a cazurilor compus din fişiere de lucru temporare şi dintr-un index până când se instituie noul sistem de gestionare a cazurilor.
(5)Pentru a permite Eurojust să testeze şi să asigure operaţionalitatea şi interoperabilitatea noului sistem de gestionare a cazurilor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/903 al Parlamentului European şi al Consiliului (4) şi pentru a migra datele din sistemul de gestionare a cazurilor compus din fişiere de lucru temporare şi dintr-un index către noul sistem de gestionare a cazurilor, este necesar să se prelungească termenul.
(4)Regulamentul (UE) 2024/903 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024 de stabilire a unor măsuri pentru un nivel ridicat de interoperabilitate a sectorului public în întreaga Uniune (Regulamentul privind Europa interoperabilă) (JO L, 2024/903, 22.3.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/903/oj).
(6)Pentru a migra datele din sistemul de gestionare a cazurilor compus din fişiere de lucru temporare şi dintr-un index către noul sistem de gestionare a cazurilor şi pentru a verifica corectitudinea datelor migrate, Eurojust ar trebui să fie în măsură să menţină sistemul de gestionare a cazurilor compus din fişiere de lucru temporare şi dintr-un index după ce noul sistem de gestionare a cazurilor devine operaţional, dar nu mai târziu de data de 1 decembrie 2027. Prelungirea cu doi ani a termenului ar trebui să acorde Eurojust suficient timp pentru a finaliza crearea noului sistem de gestionare a cazurilor, limitând în acelaşi timp perioada în care duplicarea datelor operaţionale cu caracter personal este permisă în mod excepţional.
(7)În conformitate cu articolele 1 şi 2 şi cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei cu privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru şi nu i se aplică.
(8)În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul nr. 22 privind poziţia Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru şi nu i se aplică.
(9)Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului (5) şi a emis un aviz la 22 aprilie 2025,
(5)Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1725/oj).
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Modificarea Regulamentului (UE) 2018/1727
La articolul 80 din Regulamentul (UE) 2018/1727, alineatul (9) se înlocuieşte cu următorul text:
"(9) Eurojust poate utiliza în continuare sistemul de gestionare a cazurilor compus din fişiere de lucru temporare şi dintr-un index până la 1 decembrie 2027, cu excepţia cazului în care noul sistem de gestionare a cazurilor este deja implementat, iar migrarea datelor din sistemul de gestionare a cazurilor compus din fişiere de lucru temporare şi dintr-un index, precum şi verificarea exactităţii respectivelor date au fost finalizate anterior datei respective."
Art. 2: Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.
-****-
Adoptat la Strasbourg, 8 octombrie 2025.

Pentru Parlamentul European

Preşedinta

R. METSOLA

Pentru Consiliu

Preşedintele

M. BJERRE

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 15 octombrie 2025