Regulamentul 2061/10-oct-2025 de stabilire a unui sprijin financiar de urgenţă pentru sectoarele agricole afectate de fenomene climatice nefavorabile din Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 13 Octombrie 2025
Regulamentul 2061/10-oct-2025 de stabilire a unui sprijin financiar de urgenţă pentru sectoarele agricole afectate de fenomene climatice nefavorabile din Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului
Dată act: 10-oct-2025
Emitent: Comisia Europeana
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 221 alineatul (1),
(1)JO L 347, 20.12.2013, p. 671, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/1308/oj.
Întrucât:
(1)În primăvara anului 2025, Bulgaria s-a confruntat cu fenomene climatice nefavorabile de o amploare fără precedent. La începutul lunii februarie, condiţiile meteorologice mai calde au condus la dezvoltarea prematură a vegetaţiei şi la înflorirea timpurie a speciilor de pomi fructiferi. Aceasta a fost urmată de o vreme rece în lunile martie şi aprilie, cu perioade de temperaturi reci şi de îngheţ, care au afectat negativ producţia, afectând în principal sectoarele fructelor şi fructelor cu coajă lemnoasă şi, în special, migdalele, merele, caisele, cireşele şi vişinele, piersicile, perele, prunele şi nucile.
(2)În primăvara şi vara anului 2025, Letonia s-a confruntat cu fenomene climatice nefavorabile, atât îngheţul de primăvară, cât şi precipitaţiile prelungite. Din cauza vremii mai calde din luna aprilie, cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite, îngheţul a fost deosebit de devastator, deoarece a provocat daune semnificative pomilor şi arbuştilor fructiferi înfloriţi. Ulterior, ploile prelungite, cu precipitaţii mai mari decât cele obişnuite în lunile iunie şi iulie, au provocat soluri excesiv de umede. Din cauza acestor fenomene climatice nefavorabile, au fost afectate sectorul fructelor şi legumelor şi anumite producţii de seminţe, în special merele, bacele, coacăzele, cireşele şi vişinele, mazărea, dovlecii, seminţele oleaginoase de in, măzărichea de iarnă pentru producţia de seminţe şi seminţele de muştar.
(3)Lituania a fost afectată de fenomene climatice nefavorabile în primăvara anului 2025. Temperaturile mai ridicate decât cele obişnuite din martie şi din prima jumătate a lunii aprilie au determinat o dezvoltare timpurie a culturilor. Acestea au fost grav afectate de fenomenele de îngheţ din a doua jumătate a lunii aprilie şi din luna mai, cu temperaturi mai scăzute decât cele obişnuite. Acest lucru a cauzat daune grave în sectorul fructelor, în special pentru mere, coacăze, bace, cireşe, pere şi prune.
(4)În lunile aprilie şi mai 2025, Ungaria a fost afectată de îngheţ sever, care a afectat aproape întregul teritoriu. În această perioadă, temperaturile scăzute au provocat daune semnificative în sectorul fructelor, în special pentru mere, caise, cireşe şi vişine, piersici, pere şi gutui.
(5)În primăvara anului 2025, Polonia s-a confruntat cu fenomene de îngheţ de lungă durată în lunile aprilie şi mai, care au afectat mai multe voievodate. În plus, furtunile grave au cauzat daune suplimentare culturilor deja afectate de îngheţ, cu daune în sectorul fructelor şi legumelor, în special pentru bace, coacăze, vişine şi castraveţi.
(6)În primăvara anului 2025, mai precis în lunile aprilie şi mai, au avut loc fenomene meteorologice nefavorabile în România, care au afectat diferite sectoare. Episoadele succesive de îngheţ de primăvară târzie, cu temperaturi de îngheţ, au cauzat daune grave culturilor prin îngheţarea florilor, a mugurilor şi a lăstarilor. Acest lucru a dus la recolte slabe pentru culturi şi pierderi majore de producţie în sectorul fructelor, în special pentru caise, corcoduşe, cireşe şi vişine, piersici şi nectarine.
(7)Deşi există indicii că fenomene climatice nefavorabile asemănătoare au loc în întreaga Uniune într-un context general de creştere a riscurilor pentru agricultură legate de schimbările climatice, intensitatea cu care astfel de fenomene s-au produs în Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România a fost extraordinară, afectând o suprafaţă şi un procentaj din producţie considerabile.
(8)Daunele semnificative cauzate de aceste fenomene climatice nefavorabile producătorilor agricoli şi pierderea de venituri rezultată în cazul producătorilor afectaţi din Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România pun în pericol viabilitatea economică a exploataţiilor agricole.
(9)Prin urmare, trebuie adoptată o măsură excepţională, pentru a contribui la soluţionarea problemelor specifice apărute în urma acestor fenomene climatice nefavorabile produse în Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România.
(10)Daunele şi pierderea economică semnificative suferite de producătorii agricoli ca urmare a fenomenelor climatice nefavorabile constituie o problemă specifică în sensul articolului 221 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, care nu poate fi soluţionată cu uşurinţă prin măsuri luate în temeiul articolului 219 sau al articolului 220 din regulamentul respectiv. Situaţia nu este legată în mod specific de o perturbare unică identificată a pieţei sau de o ameninţare concretă în acest sens. De asemenea, ea nu are legătură cu măsuri de combatere a răspândirii bolilor animalelor sau cu pierderea încrederii consumatorilor ca urmare a unor riscuri pentru sănătatea publică, a animalelor sau a plantelor.
(11)Cuantumurile puse la dispoziţia Bulgariei, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Poloniei şi României trebuie să fie stabilite ţinând seama în special de ponderea acestor state membre în sectorul agricol al Uniunii, pe baza plafoanelor nete pentru plăţile directe stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European şi al Consiliului (2), precum şi de impactul fenomenelor climatice nefavorabile în respectivele state membre.
(2)Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) şi finanţate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 şi (UE) nr. 1307/2013 (JO L 435, 6.12.2021, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/2115/oj).
(12)Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România trebuie să distribuie ajutoarele prin canalele cele mai eficace, pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii, care să ţină seama de amploarea dificultăţilor şi a daunelor economice efective cu care se confruntă fermierii afectaţi. Ţările vizate trebuie să se asigure că fermierii sunt beneficiarii finali ai ajutoarelor şi să evite orice denaturare a pieţei sau a concurenţei.
(13)Deoarece cuantumurile alocate Bulgariei, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Poloniei şi României ar atenua doar parţial dificultăţile economice cu care se confruntă fermierii, statelor membre respective trebuie să li se permită să le acorde fermierilor afectaţi un sprijin naţional suplimentar, în condiţiile stabilite în prezentul regulament.
(14)Pentru a dispune de flexibilitatea de a distribui ajutoarele în funcţie de circumstanţele fermierilor vizaţi, Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România trebuie să fie autorizate să cumuleze ajutorul respectiv cu alte tipuri de sprijin finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, fără a-i supracompensa pe fermieri.
(15)Pentru a evita supracompensarea, Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România trebuie să ţină seama de sprijinul acordat în cadrul altor instrumente de sprijin naţionale sau ale Uniunii sau al schemelor private pentru a face faţă pierderilor economice suferite.
(16)Întrucât ajutoarele din partea Uniunii sunt stabilite în euro, este necesar, pentru a se asigura o aplicare uniformă şi simultană, să se stabilească, pentru statele membre care nu au adoptat moneda euro, o dată pentru conversia cuantumurilor alocate acestor state în monedele lor naţionale, cum este cazul Ungariei, al Poloniei şi al României. Deoarece prezentul regulament nu prevede un termen pentru depunerea cererilor de ajutor, este adecvat ca, în sensul articolului 30 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2022/127 al Comisiei (3), să se considere că data intrării în vigoare a prezentului regulament este faptul generator al cursului de schimb în ceea ce priveşte cuantumurile prevăzute în prezentul regulament.
(3)Regulamentul delegat (UE) 2022/127 al Comisiei din 7 decembrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2021/2116 al Parlamentului European şi al Consiliului cu norme privind agenţiile de plăţi şi alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, garanţiile şi utilizarea monedei euro (JO L 20, 31.1.2022, p. 95, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2022/127/oj).
(17)Bulgaria va adopta moneda euro la 1 ianuarie 2026. Prin urmare, este oportun să se ia în considerare, în sensul articolului 30 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2022/127, data adoptării monedei euro de către Bulgaria ca fapt generator al cursului de schimb, care este prevăzut în Regulamentul (UE) 2025/1409 al Consiliului (4).
(4)Regulamentul (UE) 2025/1409 al Consiliului din 8 iulie 2025 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2866/98 în ceea ce priveşte rata de conversie a monedei euro pentru Bulgaria (JO L, 2025/1409, 14.7.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2025/1409/oj).
(18)Pentru a se asigura eficacitatea acestei măsuri excepţionale, beneficiarii trebuie să primească rapid sprijinul financiar de urgenţă. În plus, trebuie să se asigure o monitorizare în timp util a bugetului, precum şi o monitorizare actualizată şi o utilizare eficientă a rezervei pentru agricultură, maximizându-se astfel disponibilitatea acesteia şi sporindu-se capacitatea de a răspunde prompt crizelor emergente. Prin urmare, este oportun să se definească o dată de eligibilitate în funcţie de care statele membre să plătească acest sprijin beneficiarilor. Orice plată efectuată după această dată ar trebui să fie considerată neeligibilă pentru finanţare din partea Uniunii.
(19)Prin urmare, Uniunea trebuie să finanţeze cheltuielile efectuate de Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România în cadrul acestei măsuri excepţionale numai dacă cheltuielile respective sunt efectuate până la o anumită dată de eligibilitate. Aşadar, sprijinul pentru această măsură excepţională trebuie plătit până la 30 aprilie 2026.
(20)Întrucât nicio plată efectuată după 30 aprilie 2026 nu trebuie considerată eligibilă în niciun caz, articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2022/127, care prevede o reducere proporţională a plăţilor lunare efectuate după termenul-limită, nu se aplică.
(21)Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România trebuie să comunice Comisiei informaţii detaliate cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament, pentru a permite Uniunii să monitorizeze eficienţa măsurii introduse prin prezentul regulament.
(22)Pentru a se garanta că fermierii primesc ajutoare în cel mai scurt timp posibil, Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România trebuie să pună în aplicare prezentul regulament fără întârziere. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(23)Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a pieţelor agricole,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1
(1)Se pune la dispoziţia Bulgariei, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Poloniei şi României un ajutor din partea Uniunii în valoare totală de 49 800 000 EUR, în vederea acordării unui sprijin excepţional fermierilor, sub rezerva condiţiilor stabilite în prezentul regulament.
(2)Cheltuielile Uniunii suportate în conformitate cu prezentul regulament nu depăşesc un cuantum total de:
a)7 400 000 EUR pentru Bulgaria;
b)4 200 000 EUR pentru Letonia;
c)1 100 000 EUR pentru Lituania;
d)10 800 000 EUR pentru Ungaria;
e)14 800 000 EUR pentru Polonia;
f)11 500 000 EUR pentru România.
(3)Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România utilizează cuantumurile menţionate la alineatul (2) pentru măsuri care vizează compensarea celor mai afectaţi fermieri pentru pierderile lor economice care le afectează viabilitatea fermelor în sectoarele şi pentru producţiile afectate semnificativ de fenomenele climatice nefavorabile din regiunile afectate.
(4)Măsurile menţionate la alineatul (3) se iau pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii care ţin seama de pierderile economice efective suferite de fermierii afectaţi. Măsurile trebuie să fie de aşa natură încât plăţile rezultate să nu provoace nicio denaturare a pieţei sau a concurenţei.
(5)Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România se asigură că, în cazul în care fermierii nu sunt beneficiarii direcţi ai plăţilor efectuate din ajutoarele din partea Uniunii, beneficiul economic al ajutoarelor din partea Uniunii le este transferat integral.
(6)Cheltuielile efectuate de Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România menţionate la alineatul (2) în legătură cu plăţile pentru măsurile menţionate la alineatul (3) sunt eligibile pentru ajutor din partea Uniunii doar dacă plăţile menţionate sunt efectuate până la 30 aprilie 2026.
(7)În sensul articolului 30 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2022/127, faptul generator al cursului de schimb aplicabil cuantumurilor prevăzute la articolul 1 alineatul (2) literele (d), (e) şi (f) din prezentul regulament este data intrării în vigoare a prezentului regulament. În cazul specific al Bulgariei, faptul generator al cursului de schimb aplicabil cuantumului prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din prezentul regulament este 1 ianuarie 2026.
(8)Măsurile în temeiul prezentului regulament pot fi cumulate cu alte măsuri de sprijin finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală.
(9)Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România pot acorda sprijin naţional suplimentar pentru măsurile luate în temeiul alineatului (3) până la maximum 200 % din cuantumurile respective stabilite la alineatul (2), pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii, cu condiţia ca plăţile efectuate să nu provoace nicio denaturare a pieţei sau a concurenţei sau o supracompensare. Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România plătesc sprijinul naţional suplimentar până la 31 iulie 2026.
(10)Pentru a evita supracompensarea, atunci când acordă sprijin în temeiul prezentului regulament, Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România ţin seama de sprijinul acordat în cadrul altor instrumente de sprijin naţionale sau ale Uniunii sau al schemelor private pentru a face faţă pierderilor economice în cauză.
Art. 2
(1)Fără întârziere şi cel târziu la 31 decembrie 2025, Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România notifică Comisiei următoarele, în legătură cu măsurile menţionate la articolul 1 alineatul (3):
a)o descriere a măsurilor pe care urmează să le ia;
b)criteriile utilizate pentru a stabili metodele de acordare a ajutoarelor, cuantumurile acestora şi justificarea şi metodele utilizate pentru distribuirea ajutoarelor către fermieri;
c)impactul preconizat al măsurilor în vederea despăgubirii fermierilor pentru pierderile economice;
d)acţiunile desfăşurate pentru a verifica dacă impactul dorit al măsurilor este obţinut;
e)acţiunile desfăşurate pentru a se evita denaturarea concurenţei şi supracompensarea;
f)previziunile referitoare la plăţile aferente cheltuielilor suportate de Uniune, defalcate pe luni, până la 30 aprilie 2026;
g)nivelul sprijinului naţional suplimentar care urmează să fie acordat în temeiul articolului 1 alineatul (9);
h)acţiunile care urmează să fie întreprinse pentru a controla eligibilitatea fermierilor şi pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii.
(2)Cel târziu la 31 octombrie 2026, Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România notifică Comisiei cuantumurile totale plătite per măsură, atunci când este cazul, defalcate în ajutoare din partea Uniunii şi sprijin naţional suplimentar, precum şi numărul şi tipul de beneficiari şi evaluarea eficacităţii măsurii.
Art. 3
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 10 octombrie 2025.

Pentru Comisie

Preşedinta

Ursula VON DER LEYEN

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 13 octombrie 2025