Art. 51. - Art. 51: Politica şi practicile de remunerare - Regulamentul 2033/27-nov-2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014
Acte UE
Jurnalul Oficial 314L
În vigoare Versiune de la: 15 Iulie 2024
Art. 51: Politica şi practicile de remunerare
Firmele de investiţii fac publice următoarele informaţii referitoare la politica şi practicile lor de remunerare, inclusiv aspecte legate de neutralitatea de gen şi de diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi, pentru acele categorii de personal ale căror activităţi profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al firmei de investiţii, în conformitate cu articolul 46:
(a)cele mai importante caracteristici de proiectare ale sistemului de remunerare, inclusiv nivelul remuneraţiei variabile şi criteriile de acordare a remuneraţiei variabile, politica de remunerare sub formă de instrumente, politica de reportare şi criteriile de intrare în drepturi;
(b)raporturile dintre remuneraţia fixă şi cea variabilă, stabilite în conformitate cu articolul 30 alineatul (2) din Directiva (UE) 2019/2034;
(c)informaţii cantitative agregate privind remunerarea, prezentate separat pentru membrii conducerii superioare şi membrii personalului ale căror acţiuni au un impact semnificativ asupra profilului de risc al firmei de investiţii, cu indicarea următoarelor elemente:
(i)cuantumul remuneraţiei acordate în exerciţiul financiar respectiv, defalcat în remuneraţie fixă, incluzând o descriere a componentelor fixe, şi remuneraţie variabilă, precum şi numărul de beneficiari;
(ii)cuantumul şi formele remuneraţiei variabile acordate, defalcat în numerar, acţiuni, instrumente legate de acţiuni şi alte tipuri de instrumente, indicând separat partea plătită în avans şi partea reportată;
(iii)cuantumul remuneraţiei reportate acordate pentru perioadele de performanţă anterioare, defalcat în cuantumul datorat aferent exerciţiului financiar şi cuantumul datorat aferent exerciţiilor următoare;
(iv)cuantumul remuneraţiei reportate datorate aferente exerciţiului financiar care este plătită în cursul exerciţiului financiar şi este redusă prin intermediul ajustărilor de performanţă;
(v)remuneraţia variabilă garantată acordată în cursul exerciţiului financiar şi numărul beneficiarilor acestei remuneraţii;
(vi)plăţile compensatorii acordate în perioadele anterioare care au fost plătite în cursul exerciţiului financiar;
(vii)cuantumul plăţilor compensatorii acordate în cursul exerciţiului financiar, defalcat în sume plătite în avans şi sume reportate, numărul de beneficiari ai respectivelor plăţi şi cea mai mare plată care i-a fost acordată unei singure persoane;
(d)informaţii din care să reiasă dacă firma de investiţii beneficiază sau nu de derogarea prevăzută la articolul 32 alineatul (4) din Directiva (UE) 2019/2034.
În sensul literei (d) de la primul paragraf, firmele de investiţii care beneficiază de o astfel de derogare indică dacă aceasta a fost acordată în temeiul articolului 32 alineatul (4) litera (a) sau (b) din Directiva (UE) 2019/2034 ori în temeiul ambelor litere. De asemenea, firmele indică pentru care dintre principiile de remunerare aplică derogarea (derogările), numărul de membri ai personalului care beneficiază de derogare (derogări) şi remuneraţiile totale ale acestora, defalcate în remuneraţii fixe şi remuneraţii variabile.
Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (27).
(27)Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).