Art. 37. - Art. 37: Limitele cu privire la riscul de concentrare şi excedentul valorii expunerii - Regulamentul 2033/27-nov-2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014

Acte UE

Jurnalul Oficial 314L

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2024
Art. 37: Limitele cu privire la riscul de concentrare şi excedentul valorii expunerii
(1)Pentru o firmă de investiţii, limita cu privire la riscul de concentrare pentru valoarea expunerii faţă de un client individual sau faţă de un grup de clienţi aflaţi în legătură este de 25 % din fondurile proprii.
În cazul în care respectivul client individual este o instituţie de credit sau o firmă de investiţii ori în cazul în care un grup de clienţi aflaţi în legătură include una sau mai multe instituţii de credit sau firme de investiţii, limita cu privire la riscul de concentrare este valoarea cea mai mare dintre 25 % din fondurile proprii ale firmei de investiţii şi 150 de milioane EUR, cu condiţia ca limita cu privire la riscul de concentrare pentru suma valorilor expunerilor faţă de toţi clienţii aflaţi în legătură care nu sunt instituţii de credit sau firme de investiţii să rămână 25 % din fondurile proprii ale firmei de investiţii.
În cazul în care suma de 150 de milioane EUR este mai mare decât 25 % din fondurile proprii ale firmei de investiţii, limita cu privire la riscul de concentrare nu depăşeşte 100 % din fondurile proprii ale firmei de investiţii.
(2)În cazul depăşirii limitelor menţionate la alineatul (1), o firmă de investiţii respectă obligaţia de notificare prevăzută la articolul 38 şi îndeplineşte o cerinţă de fonduri proprii aferentă excedentului valorii expunerii în conformitate cu articolul 39.
Firmele de investiţii calculează excedentul valorii expunerii faţă de un client individual sau faţă de un grup de clienţi aflaţi în legătură în conformitate cu următoarea formulă:
excedentul valorii expunerii = EV – L
unde:
EV = valoarea expunerii calculată conform metodei prevăzute la articolul 36; şi
L = limita cu privire la riscul de concentrare stabilită la alineatul (1) de la prezentul articol.
(3)Valoarea expunerii faţă de un client individual sau faţă de un grup de clienţi aflaţi în legătură nu depăşeşte:
a)500 % din fondurile proprii ale firmei de investiţii, în cazul în care au trecut cel mult 10 zile de la înregistrarea excedentului;
b)în total, 600 % din fondurile proprii ale firmei de investiţii, pentru orice excedent care se menţine mai mult de 10 zile.