Art. 13. - Art. 13: Cerinţa pe baza cheltuielilor generale fixe - Regulamentul 2033/27-nov-2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014
Acte UE
Jurnalul Oficial 314L
În vigoare Versiune de la: 15 Iulie 2024
Art. 13: Cerinţa pe baza cheltuielilor generale fixe
(1)În sensul articolului 11 alineatul (1) litera (a), cerinţa pe baza cheltuielilor generale fixe reprezintă cel puţin un sfert din cheltuielile generale fixe din anul precedent. Firmele de investiţii utilizează cifrele care rezultă din cadrul contabil aplicabil.
(2)În cazul în care autoritatea competentă consideră că s-a produs o modificare semnificativă a activităţii unei firme de investiţii, autoritatea competentă poate ajusta cuantumul capitalului menţionat la alineatul (1).
(3)În cazul în care o firmă de investiţii nu a împlinit un an de la data la care a început să furnizeze servicii de investiţii sau să desfăşoare activităţi de investiţii, aceasta utilizează, pentru calculul menţionat la alineatul (1), cheltuielile generale fixe preconizate incluse în proiecţiile sale pentru primele 12 luni de tranzacţionare, astfel cum au fost prezentate odată cu cererea de autorizare.
(4)ABE, în consultare cu ESMA, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a completa calculul cerinţei menţionate la alineatul (1), care include cel puţin următoarele elemente de deducere:
a)primele pentru personal şi alte remunerări, în măsura în care acestea depind de profitul net al firmei de investiţii în anul respectiv;
b)părţile din profit care le revin angajaţilor, directorilor şi partenerilor;
c)alte repartizări ale profiturilor şi alte remunerări variabile, în măsura în care acestea sunt pe deplin discreţionare;
d)comisioanele şi taxele comune de plătit, legate în mod direct de comisioanele şi taxele de încasat, care sunt incluse în veniturile totale, şi în cazul în care plata comisioanelor şi taxelor de plătit este condiţionată de primirea efectivă a comisioanelor şi taxelor de încasat;
e)onorariile pentru agenţii delegaţi;
f)cheltuielile nerecurente din activităţi care nu sunt prestate în mod obişnuit de firma de investiţii.
ABE specifică, de asemenea, în sensul prezentului articol, noţiunea de modificare semnificativă.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 26 decembrie 2020.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.