Regulamentul 2027/13-sept-2021 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2020/884 în ceea ce priveşte derogările de la Regulamentul delegat (UE) 2016/1149 în vederea abordării crizei provocate de pandemia de COVID-19 în sectorul vitivinicol, şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1149
Acte UE
Jurnalul Oficial 415L
În vigoare Versiune de la: 22 Noiembrie 2021
Regulamentul 2027/13-sept-2021 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2020/884 în ceea ce priveşte derogările de la Regulamentul delegat (UE) 2016/1149 în vederea abordării crizei provocate de pandemia de COVID-19 în sectorul vitivinicol, şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2016/1149
Dată act: 13-sept-2021
Emitent: Comisia Europeana
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (1), în special articolul 62 alineatul (1) şi articolul 64 alineatul (6),
(1)JO L 347, 20.12.2013, p. 549.
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (2), în special articolul 53 literele (b) şi (h),
(2)JO L 347, 20.12.2013, p. 671.
întrucât:
(1)Regulamentul delegat (UE) 2020/884 al Comisiei (3) a introdus o serie de derogări temporare de la normele existente, printre altele, de la Regulamentul delegat (UE) 2016/1149 al Comisiei (4) în sectorul vitivinicol; aceste derogări vizează să ofere sprijin operatorilor, pentru a-i ajuta să facă faţă impactului pandemiei de COVID-19. Cu toate acestea, în pofida utilităţii acestor măsuri, piaţa vitivinicolă nu a reuşit să îşi recâştige echilibrul între cerere şi ofertă.
(3)Regulamentul delegat (UE) 2020/884 al Comisiei din 4 mai 2020 de derogare, pentru anul 2020, de la Regulamentul delegat (UE) 2017/891 în ceea ce priveşte sectorul fructelor şi legumelor şi de la Regulamentul delegat (UE) 2016/1149 în ceea ce priveşte sectorul vitivinicol, în legătură cu pandemia de COVID-19 (JO L 205, 29.6.2020, p. 1).
(4)Regulamentul delegat (UE) 2016/1149 al Comisiei din 15 aprilie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte programele naţionale de sprijin în sectorul vitivinicol şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 555/2008 al Comisiei (JO L 190, 15.7.2016, p. 1).
(2)Pandemia de COVID-19 nu este sub control. Campaniile de vaccinare din unele regiuni ale Uniunii şi din întreaga lume sunt insuficiente, iar în majoritatea ţărilor se aplică în continuare restricţii de circulaţie şi măsuri de distanţare socială. Măsurile respective continuă să includă restricţii legate de călătorii, de dimensiunea grupurilor de persoane în cadrul întâlnirilor sociale, de petreceri private, de evenimente publice şi de posibilitatea de a mânca şi a bea în afara domiciliului. Aceste restricţii conduc la o scădere suplimentară a consumului de vin în Uniune, la creşterea stocurilor şi, în general, la perturbări ale pieţei. În unele state membre, o treime din consumul de vin este legat de turism. Prin urmare, consumul de vin a continuat să scadă, iar stocurile rămân ridicate. Aceste efecte ale pandemiei, asociate cu tarifele impuse de Statele Unite şi cu valul de îngheţ care a avut loc în Europa în aprilie 2021, au avut un impact negativ grav asupra veniturilor producătorilor de vin din Uniune. Conform estimărilor, combinarea tuturor acestor factori a avut ca efect reducerea, în medie, cu 15-20 % a cifrei de afaceri a sectorului vitivinicol din Uniune, unele societăţi raportând pierderi de până la 40 %.
(3)În plus, incertitudinea cu privire la durata crizei, care rămâne dificil de prezis din cauza capacităţii virusului de a suferi mutaţii rapide, adânceşte şi mai mult actuala perturbare semnificativă a pieţei vitivinicole a Uniunii. Aceasta înseamnă că redresarea sectorului va dura mai mult decât ar fi putut fi prevăzut la începutul anului 2021. Prin urmare, este oportun să se ofere în continuare sprijin temporar şi excepţional sectorului vitivinicol al Uniunii, pentru a evita creşterea numărului de falimente, care a fost semnalată.
(4)Întrucât se preconizează că pandemia de COVID-19 şi impactul acesteia asupra pieţei vitivinicole vor continua şi după sfârşitul anului 2021 şi, prin urmare, în cursul unei părţi semnificative a exerciţiului financiar 2022, este necesar să se prelungească aplicarea măsurilor prevăzute la articolul 2 alineatele (1), (3), (4) şi (6) din Regulamentul delegat (UE) 2020/884 pe durata exerciţiului financiar 2022.
(5)Articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1149 prevede că sprijinul pentru fondurile mutuale menţionat la articolul 48 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 trebuie limitat la 10 %, 8 % şi, respectiv, 4 % din contribuţia producătorilor la fondul mutual în primul, al doilea şi, respectiv, al treilea an de punere în aplicare a acestuia. Cu toate acestea, experienţa de până acum a arătat că astfel de rate de sprijin nu încurajează statele membre să includă măsura respectivă în programele lor de sprijin din sectorul vitivinicol şi nici nu încurajează operatorii să solicite sprijin în temeiul acesteia. Având în vedere că fondurile mutuale reprezintă un instrument important de gestionare a riscurilor, inclusiv a riscurilor legate de fenomene meteorologice nefavorabile, cum ar fi perioadele de îngheţ sever, care au avut loc târziu şi care au fost deosebit de îndelungate în aprilie 2021 şi a riscurilor legate de perturbări ale pieţei, cum ar fi cele generate de pandemia de COVID-19, este oportun să se dubleze ratele de sprijin prevăzute la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1149 pentru a spori motivaţia operatorilor din sectorul vitivinicol de a înfiinţa fonduri mutuale şi pentru a le oferi instrumentul şi sprijinul necesar care le vor permite să se protejeze împotriva riscurilor viitoare.
(6)De asemenea, este oportun ca acest stimulent sporit să acopere mai mult de un an de comercializare, deoarece experienţa a arătat că utilizarea sprijinului pentru constituirea de fonduri mutuale a fost foarte limitată în trecut. Prin urmare, este esenţial să se dispună de suficient timp pentru a informa şi a încuraja statele membre şi operatorii din sectorul vitivinicol să utilizeze această rată excepţională de sprijin. În plus, înfiinţarea de fonduri mutuale poate dura mai mult de un an. Prin urmare, sprijinul sporit trebuie să acopere cel puţin doi ani. Din toate aceste motive, este necesar să se majoreze contribuţia financiară a Uniunii la sprijinul pentru fondurile mutuale până la sfârşitul perioadei de programare 2019-2023.
(7)Prin urmare, Regulamentele delegate (UE) 2020/884 şi (UE) 2016/1149 trebuie modificate în consecinţă.
(8)Pentru a se asigura continuitatea între exerciţiile financiare 2021 şi 2022, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi să se aplice de la 16 octombrie 2021,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Modificări aduse Regulamentului delegat (UE) 2020/884
- Articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2020/884 se modifică după cum urmează:
1.Alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Prin derogare de la articolul 22 din Regulamentul delegat (UE) 2016/1149, în 2020, 2021 şi 2022, recoltarea înainte de coacere poate fi aplicată pentru aceeaşi parcelă timp de doi sau mai mulţi ani consecutivi."
2.La alineatele (3), (4) şi (6), data de "15 octombrie 2021" se înlocuieşte cu "15 octombrie 2022"
Art. 2: Modificarea Regulamentului delegat (UE) 2016/1149
La articolul 25 din Regulamentul delegat (UE) 2016/1149, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) În cazul în care sprijinul prevăzut la articolul 48 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 este utilizat pentru a finanţa costurile administrative aferente constituirii unor fonduri mutuale, acesta se limitează la următorul procent din contribuţia producătorilor la fondul mutual în primul, al doilea şi al treilea an de punere în aplicare a acestuia: 20 %, 16 % şi 8 %."
Art. 3: Intrare în vigoare şi aplicare
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 16 octombrie 2021.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 13 septembrie 2021.
Pentru Comisie Preşedintele Ursula VON DER LEYEN |
Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 415L din data de 22 noiembrie 2021