Regulamentul 2027/09-oct-2025 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce priveşte perioada de aprobare a substanţei active pentiopirad

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 10 Octombrie 2025
Regulamentul 2027/09-oct-2025 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce priveşte perioada de aprobare a substanţei active pentiopirad
Dată act: 9-oct-2025
Emitent: Comisia Europeana
(Text cu relevanţă pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 17 primul paragraf,
(1)JO L 309, 24.11.2009, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/1107/oj.
Întrucât:
(1)Substanţele active aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 sunt enumerate în partea B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (2).
(2)Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte lista substanţelor active aprobate (JO L 153, 11.6.2011, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2011/540/oj).
(2)Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1187/2013 al Comisiei (3) a aprobat substanţa activă pentiopirad până la 30 aprilie 2024. Pentiopirad este inclus în lista din partea B a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011.
(3)Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1187/2013 al Comisiei din 21 noiembrie 2013 de autorizare a substanţei active pentiopirad, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare, şi de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (JO L 313, 22.11.2013, p. 42, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/1187/oj).
(3)O cerere de reînnoire a aprobării substanţei active pentiopirad a fost transmisă în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1740 al Comisiei (4). La 19 ianuarie 2023, statul membru raportor a informat statele membre coraportoare, Comisia şi autoritatea că au evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 8 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1740 şi, în special, caracterul complet şi actualitatea cererii şi a concluzionat că aceasta este admisibilă.
(4)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1740 al Comisiei din 20 noiembrie 2020 de stabilire a dispoziţiilor necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de reînnoire pentru substanţele active, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (JO L 392, 23.11.2020, p. 20, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2020/1740/oj).
(4)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/787 al Comisiei (5) a prelungit perioada de aprobare a substanţei active pentiopirad până la 31 octombrie 2027, în aşteptarea etapelor rămase din procedura de reînnoire a aprobării substanţei active respective.
(5)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/787 al Comisiei din 24 aprilie 2025 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce priveşte prelungirea perioadelor de aprobare a substanţelor active 1,4-dimetilnaftalen, amidosulfuron, bentazon, bixafen, clomazon, fenoxaprop-P, fludioxonil, fluoxastrobin, flutolanil, fluxapiroxad, acid giberelic, gibereline, halauxifen-metil, mecoprop-P, ulei de parafină, pentiopirad, pirimifos-metil, propamocarb, propizamidă, protioconazol, rimsulfuron, sedaxan şi sulfoxaflor (JO L, 2025/787, 25.4.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/787/oj).
(5)La 13 martie 2025, solicitantul a confirmat că nu mai susţine cererea de reînnoire a aprobării substanţei active pentiopirad.
(6)Prin urmare, prelungirea perioadei de aprobare a substanţei pentiopirad nu mai este justificată. În consecinţă, este necesar să fie stabilită o nouă dată de expirare cât mai curând posibil, acordând în acelaşi timp statelor membre suficient timp pentru a retrage autorizaţiile pentru produsele de protecţie a plantelor care conţin pentiopirad.
(7)Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 trebuie aşadar modificat în consecinţă.
(8)Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare şi hrană pentru animale,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1
- Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Art. 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 9 octombrie 2025.

Pentru Comisie

Preşedinta

Ursula VON DER LEYEN

ANEXĂ:
În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, în partea B, rândul 57, pentiopirad, în a şasea coloană, "Expirarea aprobării", data se înlocuieşte cu " 31 octombrie 2025 ".
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 10 octombrie 2025