Art. 2. - Regulamentul 2016/08-oct-2025 de rectificare a anumitor versiuni lingvistice a Regulamentului (UE) nr. 142/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 9 Octombrie 2025
Art. 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.