Art. 7. - Art. 7: Schimbul de informaţii fără cerere prealabilă - Regulamentul 2006/27-oct-2004 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului (''Regulamentul privind cooperarea în materie de protecţie a consumatorului'')

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 3 Decembrie 2018
Art. 7: Schimbul de informaţii fără cerere prealabilă
(1)În cazul în care o autoritate competentă are cunoştinţă de o încălcare intracomunitară sau are motive întemeiate să bănuiască că o astfel de încălcare se poate produce, aceasta informează autorităţile competente din celelalte state membre şi Comisia despre aceasta, furnizând de îndată toate informaţiile necesare.
(2)În cazul în care o autoritate competentă ia măsuri executorii suplimentare sau primeşte cereri de asistenţă reciprocă în ceea ce priveşte încălcarea intracomunitară, aceasta informează autorităţile competente din celelalte state membre şi Comisia despre aceasta.
(3)Măsurile necesare pentru aplicarea prezentului articol se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19 alineatul (2).