Nou Regulamentul 1951/29-sept-2025 de modificare a anexelor II, IV şi VII la Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 9 Decembrie 2025
Regulamentul 1951/29-sept-2025 de modificare a anexelor II, IV şi VII la Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului
Dată act: 29-sept-2025
Emitent: Comisia Europeana
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 de aplicare a unui sistem generalizat de preferinţe tarifare şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului (1), în special articolul 5 alineatul (3), articolul 9 alineatul (2) şi articolul 17 alineatul (2),
(1)JO L 303, 31.10.2012, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/978/oj.
Întrucât:
(1)Articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 stabileşte criteriile de acordare a preferinţelor tarifare în temeiul regimului general al Sistemului generalizat de preferinţe ("SGP").
(2)Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 prevede că o ţară care a fost clasificată de Banca Mondială ca având venituri mari sau venituri medii-superioare timp de trei ani consecutivi nu beneficiază de SGP.
(3)Lista ţărilor care beneficiază de SGP este stabilită în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012. În temeiul regulamentului respectiv, Comisiei îi revine obligaţia să revizuiască anexa II anual până la 1 ianuarie pentru a modifica statutul ţărilor din listă în conformitate cu criteriile prevăzute la articolul 4 din regulamentul respectiv.
(4)În conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012, ţările şi operatorii economici care beneficiază de SGP trebuie să dispună de suficient timp pentru o adaptare corectă în urma revizuirii statutului ţării în cadrul SGP. Prin urmare, decizia de a elimina o ţară beneficiară din lista ţărilor care beneficiază de SGP în baza articolului 4 alineatul (1) litera (a) se aplică după un an de la data intrării în vigoare a deciziei respective.
(5)Indonezia a fost clasificată de Banca Mondială ca ţară cu venituri medii-superioare în 2023, 2024 şi 2025. Prin urmare, Indonezia nu mai îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de ţară beneficiară a SGP în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 şi ar trebui să fie eliminată din lista ţărilor care beneficiază de SGP din anexa II la respectivul regulament, cu aplicare de la 1 ianuarie 2027.
(6)În conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012, o ţară care este identificată de ONU ca aparţinând categoriei ţărilor cel mai puţin dezvoltate trebuie să beneficieze de preferinţele tarifare acordate în temeiul regimului special pentru ţările cel mai puţin dezvoltate [iniţiativa "Totul în afară de arme" - Everything But Arms - "EBA"]. Lista ţărilor care beneficiază de EBA este stabilită în anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 978/2012.
(7)Săo Tomé şi Principe a fost eliminat de ONU din categoria ţărilor cel mai puţin dezvoltate la 13 decembrie 2024. Prin urmare, Săo Tomé şi Principe nu mai îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de ţară beneficiară a EBA în temeiul articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 şi trebuie eliminat din anexa IV la respectivul regulament. În conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012, actul delegat prin care se elimină Săo Tomé şi Principe din lista ţărilor beneficiare ale EBA ar trebui să se aplice după o perioadă de tranziţie de trei ani de la data la care actul delegat respectiv intră în vigoare. Prin urmare, Săo Tomé şi Principe trebuie să fie eliminat din anexa IV începând de la 1 ianuarie 2029.
(8)În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012, o ţară care beneficiază de sistemul generalizat de preferinţe (SGP) poate beneficia de preferinţele tarifare prevăzute în cadrul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile şi a bunei guvernanţe, în cazul în care este considerată a fi vulnerabilă din cauza lipsei de diversificare şi a integrării insuficiente în sistemul comercial internaţional, astfel cum este definit în anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 978/2012.
(9)În conformitate cu punctul 1 litera (b) din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 978/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentele delegate (UE) 2015/602 (2) şi (UE) 2020/129 (3) ale Comisiei, pentru ca o ţară să fie considerată vulnerabilă, importurile în Uniune de produse enumerate în anexa IX din ţara respectivă ar trebui să reprezinte mai puţin decât pragul de 7,4 % din valoarea totală a importurilor din ţările care beneficiază de SGP în Uniune, ca medie pe parcursul ultimilor trei ani consecutivi.
(2)Regulamentul delegat (UE) 2015/602 al Comisiei din 9 februarie 2015 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte pragul de vulnerabilitate definit la punctul 1 litera (b) din anexa VII la respectivul regulament (JO L 100, 17.4.2015, p. 8, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2015/602/oj).
(3)Regulamentul Delegat (UE) 2020/129 al Comisiei din 26 noiembrie 2019 de modificare a pragului de vulnerabilitate stabilit la punctul 1 litera (b) din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului de aplicare a unui sistem generalizat de preferinţe tarifare (JO L 27, 31.1.2020, p. 8, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2020/129/oj).
(10)În conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012, în cazul în care se modifică lista ţărilor care beneficiază de SGP din anexa II, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate pentru a modifica anexa VII în vederea revizuirii pragului de vulnerabilitate definit la punctul 1 litera (b) din anexa VII. O astfel de revizuire urmăreşte să menţină în mod proporţional aceeaşi pondere a pragului de vulnerabilitate precum cea calculată în conformitate cu anexa VII, ţinând seama de modificările anterioare aduse listei ţărilor care beneficiază de SGP.
(11)Ultima revizuire în temeiul Regulamentului delegat (UE) 2020/129 a crescut pragul de vulnerabilitate de la 6,5 % la 7,4 %, aplicabil începând cu 1 ianuarie 2019.
(12)Între 1 ianuarie 2019 şi 1 ianuarie 2023, lista beneficiarilor SGP din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012 a fost modificată în mod substanţial, întrucât cinci ţări au fost eliminate din anexa II. Prin urmare, este necesar să se revizuiască pragul de vulnerabilitate stabilit la punctul 1 litera (b) din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 978/2012.
(13)Ca urmare a modificărilor aduse listei beneficiarilor SGP din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012 între 1 ianuarie 2019 şi 1 ianuarie 2023, importurile totale în Uniune de produse enumerate în anexa IX din toate ţările care beneficiază de SGP, luate ca medie, au scăzut cu 17,5 %. O creştere a pragului de vulnerabilitate de la 7,4 % la 9 %, aplicabilă din momentul în care modificările aduse anexei II au intrat în vigoare, şi anume de la 1 ianuarie 2023, ar menţine în mod proporţional aceeaşi pondere a pragului de vulnerabilitate ca cea prevăzută în anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 978/2012,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1
Regulamentul (UE) nr. 978/2012 se modifică după cum urmează:
1.În anexa II, la rubrica "Ţările care beneficiază de sistemul general prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (a)", următoarele coduri alfabetice şi ţări corespunzătoare sunt eliminate din coloanele A şi, respectiv, B:
"Identificator Indonezia"
2.În anexa IV, la rubrica "Ţările care beneficiază de regimul special în favoarea ţărilor cel mai puţin dezvoltate, prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (c)", următoarele coduri alfabetice şi ţări corespunzătoare sunt eliminate din coloanele A şi, respectiv, B:
"ST Săo Tomé şi Principe"
3.La punctul 1 litera (b) din anexa VII, pragul de "7,4 %" se înlocuieşte cu "9 %"
Art. 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
- Articolul 1 alineatul (1) se aplică de la 1 ianuarie 2027.
- Articolul 1 alineatul (2) se aplică începând cu 1 ianuarie 2029.
- Articolul 1 alineatul (3) se aplică începând cu 1 ianuarie 2023.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 29 septembrie 2025.
Pentru Comisie Preşedinta Ursula VON DER LEYEN |
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 9 decembrie 2025