Nou Regulamentul 171/26-ian-2026 privind reînnoirea autorizaţiei acidului fumaric ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale terestre, de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1078/2013 şi de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/56

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 27 Ianuarie 2026
Regulamentul 171/26-ian-2026 privind reînnoirea autorizaţiei acidului fumaric ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale terestre, de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1078/2013 şi de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/56
Dată act: 26-ian-2026
Emitent: Comisia Europeana
(Text cu relevanţă pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),
(1)JO L 268, 18.10.2003, p. 29, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1831/oj.
Întrucât:
(1)Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinaţi hranei animalelor, precum şi motivele şi procedurile de acordare şi de reînnoire a acestei autorizaţii.
(2)Acidul fumaric a fost autorizat pentru o perioadă de 10 ani pentru toate speciile de animale ca aditiv în grupa funcţională "conservanţi" prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1078/2013 al Comisiei (2) şi în grupa funcţională "compuşi aromatizanţi" prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/56 al Comisiei (3).
(2)Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1078/2013 al Comisiei din 31 octombrie 2013 privind autorizarea acidului fumaric ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale (JO L 292, 1.11.2013, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/1078/oj).
(3)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/56 al Comisiei din 14 decembrie 2016 privind autorizarea substanţelor acid lactic, acid 4-oxovaleric, acid succinic, acid fumaric, acetoacetat de etil, lactat de etil, lactat de butil, 4-oxovalerat de etil, succinat de dietil, malonat de dietil, butil-O-butirillactat, lactat de hex-3-enil, lactat de hexil, butir-1,4-lactonă, decan-1,5-lactonă, undecan-1,5-lactonă, pentan-1,4-lactonă, nonan-1,5-lactonă, octan-1,5-lactonă, heptan-1,4-lactonă şi hexan-1,4-lactonă ca aditivi în hrana tuturor speciilor de animale (JO L 13, 17.1.2017, p. 129, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2017/56/oj).
(3)În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de reînnoire a autorizaţiei pentru acidul fumaric ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale, fiind solicitată clasificarea aditivului în categoria "aditivi tehnologici", grupa funcţională "conservanţi", şi în categoria "aditivi senzoriali", grupa funcţională "compuşi aromatizanţi". În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o altă cerere pentru o nouă utilizare a acidului fumaric în categoria "aditivi nutriţionali", grupa funcţională "corectori de aciditate". Cererile respective au fost însoţite de detaliile şi de documentele necesare în baza articolului 14 alineatul (2) şi a articolului 7 alineatul (3) din respectivul regulament.
(4)În avizul său din 17 septembrie 2024 (4), Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (denumită în continuare "autoritatea") a concluzionat că acidul fumaric rămâne sigur în condiţiile de utilizare autorizate pentru animalele terestre, consumatori şi mediu, însă nu a putut formula o concluzie cu privire la siguranţa aditivului pentru animalele acvatice, observând că există puţine date disponibile privind siguranţa acidului fumaric pentru animalele acvatice. De asemenea, autoritatea a considerat că noua utilizare a aditivului drept corector de aciditate în condiţiile de utilizare propuse nu ar introduce riscuri care nu sunt deja luate în considerare. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că acidul fumaric este iritant pentru piele, ochi şi căile respiratorii şi trebuie considerat sensibilizant pentru piele şi căile respiratorii. Autoritatea a afirmat că nu este necesar să se evalueze eficacitatea acidului fumaric pentru utilizarea sa drept conservant şi drept compus aromatizant, deoarece cererea de reînnoire a autorizaţiei nu include o propunere de modificare sau de completare a condiţiilor autorizaţiei iniţiale în această privinţă, însă nu a fost în măsură să concluzioneze cu privire la eficacitatea acestuia drept corector de aciditate în hrana pentru animale.
(4)EFSA Journal 2024, 22(10), e9019, https://doi.org/10.2903/j.efsa.2024.9019.
(5)Laboratorul de referinţă înfiinţat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 a considerat că concluziile şi recomandările la care s-a ajuns în evaluarea anterioară efectuată cu privire la metodele de analiză a acidului fumaric ca aditiv în hrana pentru animale sunt valabile şi aplicabile în cazul cererii actuale. Evaluarea anterioară respectivă a avut loc în contextul unei noi evaluări a metodelor de analiză în cauză, efectuată de laboratorul de referinţă, care este menţionată în avizul autorităţii din 17 septembrie 2024, pentru a ţine seama de evoluţiile ştiinţifice şi tehnologice şi pentru a asigura o mai bună adecvare a metodelor de analiză pentru controalele oficiale.
(6)Prin scrisoarea din 21 noiembrie 2024, solicitantul şi-a retras cererea de reînnoire a autorizaţiei în ceea ce priveşte utilizarea acidului fumaric pentru animalele acvatice şi cererea de utilizare a acestuia drept corector de aciditate.
(7)Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că acidul fumaric îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 în ceea ce priveşte utilizarea sa ca aditiv pentru hrana animalelor terestre. În consecinţă, autorizaţia aditivului respectiv trebuie reînnoită. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecţie adecvate pentru a preveni efectele adverse asupra sănătăţii utilizatorilor aditivului. Aceste măsuri de protecţie nu trebuie să contravină altor cerinţe privind siguranţa lucrătorilor prevăzute în legislaţia Uniunii.
(8)Ca urmare a reînnoirii autorizaţiei pentru acidul fumaric ca aditiv pentru hrana animalelor terestre, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1078/2013 trebuie abrogat, iar Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/56 trebuie modificat pentru a se menţine autorizarea aditivului numai pentru utilizarea pentru speciile de animale care nu fac obiectul reînnoirii autorizaţiei.
(9)Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare şi hrană pentru animale,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Reînnoirea autorizaţiei
Autorizaţia substanţei specificate în anexă, aparţinând categoriei "aditivi tehnologici", grupa funcţională "conservanţi", şi categoriei "aditivi senzoriali", grupa funcţională "compuşi aromatizanţi", se reînnoieşte sub rezerva îndeplinirii condiţiilor prevăzute în anexa respectivă.
Art. 2: Abrogarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1078/2013
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1078/2013 se abrogă.
Art. 3: Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/56
În a cincea coloană de la rubrica 2b08025 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/56, cuvintele "Toate speciile de animale" se înlocuiesc cu cuvintele "Specii de animale acvatice"
Art. 4: Măsuri tranzitorii
(1)Aditivul pentru hrana animalelor acid fumaric, autorizat în temeiul Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 1078/2013 şi (UE) 2017/56, şi preamestecurile care îl conţin, care sunt destinate speciilor de animale terestre şi care au fost produse şi etichetate înainte de 16 august 2026, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 16 februarie 2026, pot fi în continuare introduse pe piaţă şi utilizate până la epuizarea stocurilor respective.
(2)Hrana combinată pentru animale şi materiile prime furajere care conţin aditivul pentru hrana animalelor menţionat la alineatul (1) şi care au fost produse şi etichetate înainte de 16 februarie 2027 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 16 februarie 2026 pot fi în continuare introduse pe piaţă şi utilizate până la epuizarea stocurilor respective, în cazul în care sunt destinate animalelor terestre de la care se obţin produse alimentare.
(3)Hrana combinată pentru animale şi materiile prime furajere care conţin aditivul pentru hrana animalelor menţionat la alineatul (1) şi care au fost produse şi etichetate înainte de 16 februarie 2028 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 16 februarie 2026 pot fi în continuare introduse pe piaţă şi utilizate până la epuizarea stocurilor respective, în cazul în care sunt destinate animalelor terestre de la care nu se obţin produse alimentare.
Art. 5: Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 26 ianuarie 2026.

Pentru Comisie

Preşedinta

Ursula VON DER LEYEN

ANEXĂ:

Numărul de identificare al aditivului pentru hrana animalelor

Denumirea aditivului

Compoziţie, formulă chimică, descriere, metodă analitică

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conţinutul minim

Conţinutul maxim

Alte dispoziţii

Sfârşitul perioadei de autorizare

mg de aditiv/kg de hrană completă pentru animale cu un conţinut de umiditate de 12 %

Categoria: aditivi tehnologici. Grupa funcţională: conservanţi

1a297

Acid fumaric

Compoziţia aditivului

Acid fumaric

Formă solidă

Caracterizarea substanţei active

Acid fumaric > = 99,5 %

Produs prin sinteză chimică.

C4H4O4

Număr CAS: 110-17-8

Metoda analitică (1)

Pentru determinarea acidului fumaric (ca acid fumaric total) în aditivul pentru hrana animalelor, în preamestecuri şi în hrana combinată pentru animale:

- Cromatografie ionică cu detecţie conductometrică (IC-CD) - EN 17294.

Păsări de curte

Porcine, altele decât cele hrănite cu înlocuitori de lapte

-

-

20 000

1. În instrucţiunile de utilizare a aditivului şi a preamestecurilor, se precizează condiţiile de depozitare şi stabilitatea la tratament termic.

2. Utilizarea simultană a acidului fumaric cu alte surse de acid fumaric este permisă doar dacă cantitatea de acid fumaric din materiile prime furajere şi din hrana combinată pentru animale este mai mică decât cea rezultată din utilizarea aditivului la conţinutul maxim sau recomandat pentru specia sau categoria de animale respectivă.

3. În instrucţiunile de utilizare a aditivului, a preamestecului şi a furajelor aferente destinate animalelor de la care se obţin produse alimentare, se indică: "Utilizarea simultană a diferiţilor acizi organici sau a sărurilor acestora este contraindicată în cazul în care unul sau mai mulţi dintre aceştia sunt utilizaţi într-o cantitate corespunzătoare conţinutului maxim permis sau apropiată de acesta."

4. Pentru utilizatorii aditivului şi ai preamestecurilor, operatorii din sectorul hranei pentru animale trebuie să stabilească proceduri operaţionale şi măsuri organizatorice pentru a contracara riscurile potenţiale care rezultă din utilizarea lor. În cazul în care riscurile respective nu pot fi eliminate prin astfel de proceduri şi de măsuri, aditivul şi preamestecurile se utilizează cu echipamente individuale de protecţie cutanată, oculară şi respiratorie.

16 februarie 2036

Mamifere tinere hrănite cu înlocuitori de lapte

10 000 (2)

Toate celelalte specii de animale terestre

-

(1) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referinţă: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en.

(2) mg de acid fumaric per kg de înlocuitor de lapte (substanţă uscată 94,5 %).

Numărul de identificare al aditivului pentru hrana animalelor

Denumirea aditivului

Compoziţie, formulă chimică, descriere, metodă analitică

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conţinutul minim

Conţinutul maxim

Alte dispoziţii

Sfârşitul perioadei de autorizare

mg de aditiv/kg de hrană completă pentru animale cu un conţinut de umiditate de 12 %

Categoria: aditivi senzoriali. Grupa funcţională: compuşi aromatizanţi

2b08025

Acid fumaric

Compoziţia aditivului

Acid fumaric

Formă solidă

Caracterizarea substanţei active

Acid fumaric > = 99,5 %

Produs prin sinteză chimică

C4H4O4

Număr CAS: 110-17-8

Nr. FLAVIS: 08.025

Metoda analitică (3)

Pentru identificarea acidului fumaric în aditivul pentru hrana animalelor şi în preamestecurile aromatizante pentru hrana animalelor:

gazcromatografie/spectrometrie de masă cu blocarea timpului de retenţie GC-MS-RTL

Toate speciile de animale, cu excepţia speciilor de animale acvatice

-

-

-

1. Aditivul se adaugă în hrana pentru animale sub formă de preamestec.

2. În instrucţiunile de utilizare a aditivului şi a preamestecurilor, se precizează condiţiile de depozitare şi stabilitatea la tratament termic.

3. Utilizarea simultană a acidului fumaric cu alte surse de acid fumaric este permisă doar dacă cantitatea de acid fumaric din materiile prime furajere şi din hrana combinată pentru animale este mai mică decât cea rezultată din utilizarea aditivului la conţinutul maxim sau recomandat pentru specia sau categoria de animale respectivă.

4. Pe eticheta aditivului se indică următoarele: "Conţinut maxim recomandat de substanţă activă per kg de hrană completă pentru animale cu un conţinut de umiditate de 12 %: 5 mg/kg".

5. În cazul în care nivelul de utilizare de pe eticheta preamestecului ar duce la depăşirea nivelului menţionat la punctul 4, pe eticheta preamestecului se indică grupa funcţională, numărul de identificare, denumirea şi cantitatea adăugată ale substanţei active.

6. Pentru utilizatorii aditivului şi ai preamestecurilor, operatorii din sectorul hranei pentru animale trebuie să stabilească proceduri operaţionale şi măsuri organizatorice pentru a contracara riscurile potenţiale care rezultă din utilizarea lor. În cazul în care riscurile respective nu pot fi eliminate prin astfel de proceduri şi de măsuri, aditivul şi preamestecurile se utilizează cu echipamente individuale de protecţie cutanată, oculară şi respiratorie.

16 februarie 2036

(3) Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referinţă: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en.

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 27 ianuarie 2026