Art. 74. - Art. 74: Supravegherea pieţei şi controlul sistemelor de IA pe piaţa Uniunii - Regulamentul 1689/13-iun-2024 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligenţa artificială şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 300/2008, (UE) nr. 167/2013, (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1139 şi (UE) 2019/2144 şi a Directivelor 2014/90/UE, (UE) 2016/797 şi (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind inteligenţa artificială)
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 12 Iulie 2024
Art. 74: Supravegherea pieţei şi controlul sistemelor de IA pe piaţa Uniunii
(1)Regulamentul (UE) 2019/1020 se aplică sistemelor de IA care intră sub incidenţa prezentului regulament. În scopul asigurării efective a respectării prezentului regulament:
a)orice trimitere la un operator economic în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1020 se interpretează ca incluzând toţi operatorii identificaţi la articolul 2 alineatul (1) din prezentul regulament;
b)orice trimitere la un produs în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1020 se interpretează ca incluzând toate sistemele de IA care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.
(2)Ca parte a obligaţiilor lor de raportare în temeiul articolului 34 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2019/1020, autorităţile de supraveghere a pieţei raportează anual Comisiei şi autorităţilor naţionale de concurenţă relevante toate informaţiile identificate în cursul activităţilor de supraveghere a pieţei care ar putea prezenta un potenţial interes pentru aplicarea dreptului Uniunii privind normele în materie de concurenţă. De asemenea, acestea raportează anual Comisiei despre utilizarea practicilor interzise care a avut loc în anul respectiv şi despre măsurile luate.
(3)În cazul sistemelor de IA cu grad ridicat de risc legate de produse reglementate de actele legislative de armonizare ale Uniunii enumerate în secţiunea A din anexa I, autoritatea de supraveghere a pieţei în sensul prezentului regulament este autoritatea responsabilă cu activităţile de supraveghere a pieţei desemnată în temeiul respectivelor acte legislative.
Prin derogare de la primul paragraf şi în circumstanţe corespunzătoare, statele membre pot desemna o altă autoritate relevantă care să acţioneze în calitate de autoritate de supraveghere a pieţei, cu condiţia ca acestea să asigure coordonarea cu autorităţile sectoriale relevante de supraveghere a pieţei responsabile cu aplicarea legislaţiei de armonizare a Uniunii enumerate în anexa I.
(4)Procedurile menţionate la articolele 79-83 din prezentul regulament nu se aplică sistemelor de IA legate de produse reglementate de actele legislative de armonizare ale Uniunii enumerate în secţiunea A din anexa I, atunci când respectivele acte juridice prevăd deja proceduri care asigură un nivel de protecţie echivalent şi care au acelaşi obiectiv. În astfel de cazuri, se aplică în schimb procedurile sectoriale relevante.
(5)Fără a aduce atingere competenţelor autorităţilor de supraveghere a pieţei în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) 2019/1020, în scopul aplicării efective a prezentului regulament, autorităţile de supraveghere a pieţei pot exercita de la distanţă competenţele menţionate la articolul 14 alineatul (4) literele (d) şi (j) din respectivul regulament, după caz.
(6)Pentru sistemele de IA cu grad ridicat de risc introduse pe piaţă, puse în funcţiune sau utilizate de instituţiile financiare reglementate de dreptul Uniunii din domeniul serviciilor financiare, autoritatea de supraveghere a pieţei în sensul prezentului regulament este autoritatea naţională relevantă responsabilă cu supravegherea financiară a instituţiilor respective în temeiul legislaţiei respective, în măsura în care introducerea pe piaţă, punerea în funcţiune sau utilizarea sistemului de IA este în legătură directă cu furnizarea serviciilor financiare respective.
(7)Prin derogare de la alineatul (6), în circumstanţe justificate şi cu condiţia asigurării coordonării, o altă autoritate relevantă poate fi identificată de statul membru drept autoritate de supraveghere a pieţei în sensul prezentului regulament.
Autorităţile naţionale de supraveghere a pieţei care supraveghează instituţiile de credit reglementate în temeiul Directivei 2013/36/UE, care participă la mecanismul unic de supraveghere instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, ar trebui să raporteze fără întârziere Băncii Centrale Europene orice informaţie identificată în cursul activităţilor lor de supraveghere a pieţei care ar putea prezenta un interes potenţial pentru sarcinile de supraveghere prudenţială ale Băncii Centrale Europene, astfel cum se specifică în regulamentul respectiv.
(8)Pentru sistemele de IA cu grad ridicat de risc enumerate la punctul 1 din anexa III la prezentul regulament, în măsura în care sistemele sunt utilizate în scopul aplicării legii, al gestionării frontierelor şi al respectării justiţiei şi democraţiei, şi pentru sistemele de IA cu grad ridicat de risc enumerate la punctele 6, 7 şi 8 din anexa III la prezentul regulament, statele membre desemnează drept autorităţi de supraveghere a pieţei în sensul prezentului regulament fie autorităţile competente de supraveghere a protecţiei datelor în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 sau al Directivei (UE) 2016/680, fie orice alte autorităţi desemnate în temeiul aceloraşi condiţii prevăzute la articolele 41-44 din Directiva (UE) 2016/680. Activităţile de supraveghere a pieţei nu afectează în niciun fel independenţa autorităţilor judiciare şi nici nu interferează în alt mod cu activităţile acestora atunci când acţionează în exerciţiul funcţiei lor judiciare.
(9)În cazul în care instituţii, organe, oficii sau agenţii ale Uniunii intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor acţionează în calitate de autoritate de supraveghere a pieţei pentru acestea, cu excepţia cazurilor în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene acţionează în exerciţiul funcţiei sale judiciare.
(10)Statele membre facilitează coordonarea dintre autorităţile de supraveghere a pieţei desemnate în temeiul prezentului regulament şi alte autorităţi sau organisme naţionale relevante care supraveghează aplicarea actelor legislative de armonizare ale Uniunii enumerate în anexa I sau în alte acte legislative ale Uniunii care ar putea fi relevante pentru sistemele de IA cu grad ridicat de risc menţionate în anexa III.
(11)Autorităţile de supraveghere a pieţei şi Comisia sunt în măsură să propună activităţi comune, inclusiv investigaţii comune, care să fie efectuate fie de autorităţile de supraveghere a pieţei, fie de autorităţile de supraveghere a pieţei în colaborare cu Comisia şi care au scopul de a promova conformitatea, de a identifica cazurile de neconformitate, de a sensibiliza sau de a oferi orientări în legătură cu prezentul regulament în ceea ce priveşte anumite categorii de sisteme de IA cu grad ridicat de risc despre care se constată că prezintă un risc grav în două sau mai multe state membre, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) 2019/1020. Oficiul pentru IA oferă sprijin în materie de coordonare pentru investigaţiile comune.
(12)Fără a aduce atingere competenţelor prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/1020 şi dacă este relevant şi limitat la ceea ce este necesar pentru a-şi îndeplini sarcinile, furnizorii acordă acces deplin autorităţilor de supraveghere a pieţei la documentaţie, precum şi la seturile de date de antrenament, de validare şi de testare utilizate pentru dezvoltarea sistemelor de IA cu grad ridicat de risc, inclusiv, după caz şi sub rezerva unor garanţii de securitate, prin interfeţe de programare a aplicaţiilor (IPA) sau prin alte mijloace şi instrumente tehnice relevante care permit accesul de la distanţă.
(13)Autorităţilor de supraveghere a pieţei li se acordă acces la codul sursă al sistemului de IA cu grad ridicat de risc pe baza unei cereri motivate şi numai atunci când sunt îndeplinite ambele condiţii următoare:
a)accesul la codul sursă este necesar pentru a evalua conformitatea unui sistem de IA cu grad ridicat de risc cu cerinţele prevăzute în capitolul III secţiunea 2; şi
b)procedurile de testare sau de audit şi verificările bazate pe datele şi documentaţia furnizate de furnizor au fost epuizate sau s-au dovedit insuficiente.
(14)Orice informaţii sau documentaţie obţinute de autorităţile de supraveghere a pieţei în temeiul prezentului articol sunt tratate în conformitate cu obligaţiile de confidenţialitate prevăzute la articolul 78.