Art. 7. - Art. 7: Modificări ale anexei III - Regulamentul 1689/13-iun-2024 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligenţa artificială şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 300/2008, (UE) nr. 167/2013, (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1139 şi (UE) 2019/2144 şi a Directivelor 2014/90/UE, (UE) 2016/797 şi (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind inteligenţa artificială)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Iulie 2024
Art. 7: Modificări ale anexei III
(1)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 97 pentru a modifica anexa III prin adăugarea de cazuri de utilizare a sistemelor de IA cu grad ridicat de risc sau prin modificarea unor astfel de cazuri dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiţii:
a)sistemele de IA sunt destinate a fi utilizate în oricare dintre domeniile enumerate în anexa III;
b)sistemele de IA prezintă un risc de a aduce prejudicii sănătăţii şi siguranţei sau un risc de impact negativ asupra drepturilor fundamentale, iar riscul respectiv este echivalent sau mai mare în raport cu riscul de a aduce prejudicii sau de a provoca un impact negativ prezentat de sistemele de IA cu grad ridicat de risc deja menţionate în anexa III.
(2)Atunci când evaluează condiţia prevăzută la alineatul (1) litera (b), Comisia ia în considerare următoarele criterii:
a)scopul preconizat al sistemului de IA;
b)măsura în care a fost utilizat sau este probabil să fie utilizat un sistem de IA;
c)natura şi volumul datelor prelucrate şi utilizate de sistemul de IA, în special dacă sunt prelucrate categorii speciale de date cu caracter personal;
d)măsura în care sistemul de IA acţionează în mod autonom şi posibilitatea ca o persoană să anuleze o decizie sau recomandări care atrag un potenţial prejudiciu;
e)măsura în care utilizarea unui sistem de IA a adus deja prejudicii sănătăţii şi siguranţei, a avut un impact negativ asupra drepturilor fundamentale sau a generat motive de îngrijorare semnificative în ceea ce priveşte probabilitatea unor astfel de prejudicii sau a unui astfel de impact negativ, astfel cum o demonstrează, de exemplu, rapoartele sau acuzaţiile documentate prezentate autorităţilor naţionale competente sau alte rapoarte, după caz;
f)amploarea potenţială a unor astfel de prejudicii sau a unui astfel de impact negativ, în special în ceea ce priveşte intensitatea şi capacitatea sa de a afecta numeroase persoane sau de a afecta în mod disproporţionat un anumit grup de persoane;
g)măsura în care persoanele care sunt potenţial prejudiciate sau afectate de un impact negativ depind de rezultatul produs cu ajutorul unui sistem de IA, în special deoarece, din motive practice sau juridice, nu este posibil în mod rezonabil să se renunţe la rezultatul respectiv;
h)măsura în care există un dezechilibru de putere sau persoanele care sunt potenţial prejudiciate sau afectate de impactul negativ se află într-o poziţie vulnerabilă în raport cu implementatorul unui sistem de IA, în special din cauza statutului, a autorităţii, a cunoştinţelor, a circumstanţelor economice sau sociale sau a vârstei;
i)măsura în care rezultatul produs cu implicarea unui sistem de IA este uşor de corectat sau reversibil, avându-se în vedere soluţiile tehnice disponibile pentru corectare sau reversare şi dat fiind că rezultatele care au un impact negativ asupra sănătăţii, siguranţei sau drepturilor fundamentale nu sunt considerate ca fiind uşor de corectat sau reversibile;
j)amploarea şi probabilitatea beneficiilor implementării sistemului de IA pentru persoane fizice, grupuri sau societate în general, inclusiv îmbunătăţirile posibile ale siguranţei produselor;
k)măsura în care dreptul existent al Uniunii prevede:
(i)măsuri reparatorii eficace în legătură cu riscurile prezentate de un sistem de IA, cu excepţia cererilor de despăgubiri;
(ii)măsuri eficace de prevenire sau de reducere substanţială a acestor riscuri.
(3)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 97 pentru a modifica lista din anexa III prin eliminarea de sisteme de IA cu grad ridicat de risc în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiţii:
a)sistemul de IA cu grad ridicat de risc în cauză nu mai prezintă riscuri semnificative pentru drepturile fundamentale, sănătate sau siguranţă, ţinând seama de criteriile enumerate la alineatul (2);
b)eliminarea nu reduce nivelul general de protecţie a sănătăţii, siguranţei şi drepturilor fundamentale în temeiul dreptului Uniunii.