Art. 112. - Art. 112: Evaluare şi revizuire - Regulamentul 1689/13-iun-2024 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligenţa artificială şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 300/2008, (UE) nr. 167/2013, (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1139 şi (UE) 2019/2144 şi a Directivelor 2014/90/UE, (UE) 2016/797 şi (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind inteligenţa artificială)
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 12 Iulie 2024
Art. 112: Evaluare şi revizuire
(1)Comisia evaluează necesitatea modificării listei din anexa III şi a listei practicilor interzise în domeniul IA stabilite la articolul 5 o dată pe an după intrarea în vigoare a prezentului regulament şi până la sfârşitul perioadei de delegare a competenţelor stabilite la articolul 97. Comisia transmite rezultatele acestei evaluări Parlamentului European şi Consiliului.
(2)Până la 2 august 2028 şi, ulterior, o dată la patru ani, Comisia evaluează următoarele aspecte şi prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport cu privire la acestea:
a)necesitatea unor modificări de extindere a rubricilor de domeniu existente sau a adăugării unor noi rubrici de domeniu în anexa III;
b)aducerea de modificări listei de sisteme de IA care necesită măsuri suplimentare de asigurare a transparenţei astfel cum se menţionează la articolul 50;
c)aducerea de modificări care să sporească eficacitatea sistemului de supraveghere şi de guvernanţă.
(3)Până la 2 august 2029 şi, ulterior, o dată la patru ani, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind evaluarea şi revizuirea prezentului regulament. Raportul include o evaluare a structurii aplicării legii şi a eventualei necesităţi ca o agenţie a Uniunii să soluţioneze orice deficienţe identificate. Pe baza constatărilor, raportul respectiv este însoţit, după caz, de o propunere de modificare a prezentului regulament. Rapoartele sunt făcute publice.
(4)Rapoartele menţionate la alineatul (2) acordă o atenţie deosebită următoarelor aspecte:
a)situaţia resurselor financiare, tehnice şi umane ale autorităţilor naţionale competente în vederea îndeplinirii cu eficacitate a sarcinilor care le-au fost încredinţate în temeiul prezentului regulament;
b)situaţia sancţiunilor, în special a amenzilor administrative, astfel cum sunt menţionate la articolul 99 alineatul (1), aplicate de statele membre în cazuri de încălcare a prezentului regulament;
c)standardele armonizate adoptate şi specificaţiile comune elaborate pentru a sprijini prezentul regulament;
d)numărul de întreprinderi care intră pe piaţă după începerea aplicării prezentului regulament şi câte dintre acestea sunt IMM-uri.
(5)Până la 2 august 2028, Comisia evaluează funcţionarea Oficiului pentru IA, dacă Oficiul pentru IA a primit suficiente atribuţii şi competenţe pentru a-şi îndeplini sarcinile şi dacă ar fi relevant şi necesar, pentru punerea în aplicare şi respectarea în mod corespunzător a prezentului regulament, ca Oficiul pentru IA şi competenţele sale de executare să fie întărite şi resursele sale să fie sporite. Comisia transmite un raport privind evaluarea sa Parlamentului European şi Consiliului.
(6)Până la 2 august 2028 şi, ulterior, o dată la patru ani, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind evaluarea progreselor înregistrate în elaborarea documentelor de standardizare privind dezvoltarea eficientă din punct de vedere energetic a modelelor de IA de uz general şi evaluează necesitatea unor măsuri sau acţiuni suplimentare, inclusiv a unor măsuri sau acţiuni obligatorii. Raportul se transmite Parlamentului European şi Consiliului şi se face public.
(7)Până la 2 august 2028 şi, ulterior, o dată la trei ani, Comisia evaluează impactul şi eficacitatea codurilor de conduită voluntare în ceea ce priveşte încurajarea aplicării cerinţelor prevăzute în capitolul III secţiunea 2 pentru sistemele de IA, altele decât sistemele de IA cu grad ridicat de risc şi, eventual, a altor cerinţe suplimentare pentru sistemele de IA, altele decât sistemele de IA cu grad ridicat de risc, inclusiv în privinţa durabilităţii mediului.
(8)În sensul alineatelor (1)-(7), Consiliul IA, statele membre şi autorităţile naţionale competente furnizează Comisiei informaţii la cererea acesteia şi fără întârzieri nejustificate.
(9)La efectuarea evaluărilor şi a revizuirilor menţionate la alineatele (1)-(7), Comisia ţine seama de poziţiile şi constatările Consiliului IA, ale Parlamentului European, ale Consiliului, precum şi ale altor organisme sau surse relevante.
(10)Comisia transmite, dacă este necesar, propuneri corespunzătoare de modificare a prezentului regulament, în special ţinând seama de evoluţiile din domeniul tehnologiei, de efectul sistemelor de IA asupra sănătăţii şi siguranţei, precum şi asupra drepturilor fundamentale, şi având în vedere progresele societăţii informaţionale.
(11)Pentru a ghida evaluările şi revizuirile menţionate la alineatele (1)-(7) de la prezentul articol, Oficiul pentru IA elaborează o metodologie obiectivă şi participativă pentru evaluarea nivelului de risc pe baza criteriilor stabilite la articolele relevante şi includerea unor sisteme noi în:
a)lista prevăzută în anexa III, inclusiv extinderea rubricilor de domeniu existente sau adăugarea unor noi rubrici de domeniu în anexa respectivă;
b)lista de practici interzise prevăzute la articolul 5; şi
c)în lista de sisteme de IA care necesită măsuri suplimentare de asigurare a transparenţei în temeiul articolului 50.
(12)Orice modificare a prezentului regulament în temeiul alineatului (10) sau orice act delegat ori de punere în aplicare relevant, care vizează actele legislative sectoriale de armonizare ale Uniunii enumerate în secţiunea B din anexa I, ia în considerare particularităţile de reglementare ale fiecărui sector şi mecanismele şi autorităţile existente de guvernanţă, de evaluare a conformităţii şi de aplicare a legii instituite în actele respective.
(13)Până la 2 august 2031, Comisia efectuează o evaluare aplicării prezentului regulament şi prezintă un raport referitor la aceasta Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European, vizând primii ani de aplicare a prezentului regulament. Pe baza constatărilor, raportul este însoţit, după caz, de o propunere de modificare a prezentului regulament cu privire la structura aplicării legii şi la necesitatea ca o agenţie a Uniunii să soluţioneze deficienţele identificate.