Art. 100. - Art. 100: Amenzi administrative aplicate instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii - Regulamentul 1689/13-iun-2024 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligenţa artificială şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 300/2008, (UE) nr. 167/2013, (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1139 şi (UE) 2019/2144 şi a Directivelor 2014/90/UE, (UE) 2016/797 şi (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind inteligenţa artificială)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Iulie 2024
Art. 100: Amenzi administrative aplicate instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii
(1)Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor poate impune amenzi administrative instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament. Atunci când se decide dacă să se impună o amendă administrativă şi când se decide cu privire la cuantumul amenzii administrative în fiecare caz în parte, se iau în considerare toate circumstanţele relevante ale situaţiei specifice şi se acordă atenţia cuvenită următoarelor aspecte:
a)natura, gravitatea şi durata încălcării şi a consecinţelor acesteia, ţinând seama de scopul sistemului de IA în cauză, precum şi, după caz, de numărul de persoane afectate şi de nivelul prejudiciului suferit de acestea;
b)gradul de responsabilitate al instituţiei, organului, oficiului sau agenţiei Uniunii, ţinându-se seama de măsurile tehnice şi organizaţionale implementate de acestea;
c)orice măsură luată de instituţia, organul, oficiul sau agenţia Uniunii pentru a atenua prejudiciul suferit de persoanele afectate;
d)gradul de cooperare cu Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor pentru a remedia încălcarea şi a atenua posibilele efecte negative ale încălcării, inclusiv respectarea oricăreia dintre măsurile dispuse anterior de Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor împotriva instituţiei, organului, oficiului sau agenţiei Uniunii în cauză cu privire la acelaşi subiect;
e)eventualele încălcări anterioare similare comise de instituţia, organul, oficiul sau agenţia Uniunii;
f)modul în care încălcarea a fost adusă la cunoştinţa Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, în special dacă şi în ce măsură instituţia, organul, oficiul sau agenţia Uniunii a notificat încălcarea;
g)bugetul anual al instituţiei, organului, oficiului sau agenţiei Uniunii.
(2)Nerespectarea interdicţiei privind practicile în domeniul inteligenţei artificiale menţionate la articolul 5 face obiectul unor amenzi administrative de până la 1 500 000 EUR.
(3)Neconformitatea sistemului de IA cu oricare dintre cerinţele sau obligaţiile în temeiul prezentului regulament, altele decât cele prevăzute la articolul 5, face obiectul unor amenzi administrative de până la 750 000 EUR.
(4)Înaintea adoptării unor decizii în temeiul prezentului articol, Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor oferă instituţiei, organului, oficiului sau agenţiei Uniunii care face obiectul procedurilor desfăşurate de Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor posibilitatea de a fi audiată cu privire la posibila încălcare. Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor îşi fundamentează deciziile doar pe elementele şi circumstanţele asupra cărora părţile în cauză au putut formula observaţii. Reclamanţii, dacă există, sunt implicaţi îndeaproape în proceduri.
(5)Drepturile la apărare ale părţilor în cauză sunt pe deplin respectate în cadrul procedurilor. Părţile au drept de acces la dosarul Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, sub rezerva interesului legitim al persoanelor fizice sau al întreprinderilor în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal sau a secretelor comerciale ale acestora.
(6)Fondurile colectate prin impunerea amenzilor prevăzute la prezentul articol contribuie la bugetul general al Uniunii. Amenzile nu afectează funcţionarea eficace a instituţiei, organului, oficiului sau agenţiei Uniunii amendate.
(7)Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor notifică anual Comisiei amenzile administrative pe care le-a impus în temeiul prezentului articol şi orice litigii sau orice proceduri judiciare pe care le-a iniţiat.