Art. 31. - Art. 31: Grupul de experţi API - Regulamentul 13/19-dec-2024 privind colectarea şi transferul de informaţii prealabile referitoare la pasageri în scopul prevenirii, depistării, investigării şi urmăririi penale a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor grave şi de modificare a Regulamentului (UE) 2019/818

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 17 Iunie 2025
Art. 31: Grupul de experţi API
(1)Până la data aplicării prezentului regulament menţionată la articolul 45 al doilea paragraf litera (a), Comisia înfiinţează un grup de experţi API în conformitate cu normele orizontale privind înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor de experţi ale Comisiei.
(2)Grupul de experţi API permite comunicarea între autorităţile relevante ale statelor membre, precum şi între autorităţile relevante ale statelor membre şi transportatorii aerieni cu privire la aspectele de politică legate de sarcinile şi obligaţiile care le revin în temeiul prezentului regulament, inclusiv în legătură cu sancţiunile menţionate la articolul 38.
(3)Grupul de experţi API este prezidat de Comisie şi constituit în conformitate cu normele orizontale privind înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor de experţi ale Comisiei. Acesta se compune din reprezentanţi ai autorităţilor relevante ale statelor membre, reprezentanţi ai transportatorilor aerieni şi experţi ai eu-LISA. Dacă este important pentru îndeplinirea sarcinilor sale, Grupul de experţi API poate invita să participe la lucrările sale părţi interesate relevante, în special reprezentanţi ai Parlamentului European, ai Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor şi ai autorităţilor independente naţionale de supraveghere.
(4)Grupul de experţi API îşi îndeplineşte sarcinile în conformitate cu principiul transparenţei. Comisia publică procesele-verbale ale reuniunilor Grupului de experţi API şi alte documente relevante pe site-ul său web.