Art. 5. - Art. 5: Obligaţiile persoanei responsabile - Regulamentul 1223/30-nov-2009 privind produsele cosmetice

Acte UE

Jurnalul Oficial 342L

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
Art. 5: Obligaţiile persoanei responsabile
(1)Persoana responsabilă asigură conformitatea cu articolele 3, 8, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, cu articolul 19 alineatele (1), (2) şi (5), precum şi cu articolele 20, 21, 23 şi 24.
(2)Persoanele responsabile, care consideră sau au motive să creadă că un produs cosmetic pe care l-au introdus pe piaţă nu este conform prezentului regulament, iau imediat măsurile corective necesare pentru ca produsul să fie conform acestuia, respectiv de retragere sau rechemare, după caz.
În plus, în cazul în care produsul cosmetic prezintă un risc pentru sănătatea umană, persoanele responsabile informează imediat autorităţile naţionale competente din statele membre în care au pus produsul la dispoziţie pe piaţă şi din statul membru în care dosarul cu informaţii despre produs este imediat accesibil, indicând, în special, detalii cu privire la neconformitate şi la măsurile corective întreprinse.
(3)Persoanele responsabile cooperează cu aceste autorităţi, la cererea celor din urmă, cu privire la orice acţiune de eliminare a riscurilor generate de produsele cosmetice pe care le-au pus la dispoziţie pe piaţă. În special, persoanele responsabile, în urma unei cereri motivate din partea unei autorităţi naţionale competente, furnizează acesteia toate informaţiile şi documentaţia necesară pentru a demonstra conformitatea unor aspecte specifice ale produsului, într-o limbă care poate fi uşor înţeleasă de către autoritatea în cauză.