Art. 11. - Art. 11: Admisibilitatea cererilor - Regulamentul 1139/07-iul-2021 de instituire a Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1004

Acte UE

Jurnalul Oficial 247L

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2022
Art. 11: Admisibilitatea cererilor
(1)O cerere de sprijin depusă de un operator este inadmisibilă pentru o perioadă determinată stabilită în conformitate cu alineatul (4) de la prezentul articol, dacă autoritatea competentă a stabilit că operatorul în cauză:
a)a comis încălcări grave în temeiul articolului 42 din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului (30) sau al articolului 90 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 sau în temeiul altor acte juridice adoptate de Parlamentul European şi Consiliu în cadrul PCP;
(30)Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1936/2001 şi (CE) nr. 601/2004 şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1093/94 şi (CE) nr. 1447/1999 (JO L 286, 29.10.2008, p. 1).
b)a fost implicat în operarea, gestionarea sau deţinerea în proprietate a unor nave de pescuit incluse pe lista de nave de pescuit INN a Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 40 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008, sau a unei nave care arborează pavilionul unor ţări identificate ca ţări terţe necooperante, astfel cum se prevede la articolul 33 din respectivul regulament; sau
c)a comis oricare dintre infracţiunile împotriva mediului prevăzute la articolele 3 şi 4 din Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (31), atunci când cererea de sprijin este formulată în temeiul articolului 27 din prezentul regulament.
(31)Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal (JO L 328, 6.12.2008, p. 28).
(2)Dacă vreuna dintre situaţiile menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol survine pe parcursul perioadei cuprinse între depunerea cererii de sprijin şi cinci ani de la efectuarea ultimei plăţi, sprijinul plătit din FEAMPA şi care este în legătură cu respectiva cerere se recuperează de la operator, în conformitate cu articolul 44 din prezentul regulament şi cu articolul 103 din Regulamentul (UE) 2021/1060.
(3)Fără a se aduce atingere normelor naţionale mai cuprinzătoare, astfel cum s-a convenit în acordul de parteneriat cu statul membru în cauză, o cerere de sprijin depusă de un operator nu este admisibilă pentru o perioadă determinată stabilită în temeiul alineatului (4) de la prezentul articol, dacă autoritatea competentă a stabilit, printr-o decizie finală, că operatorul a comis o fraudă, astfel cum este definită la articolul 3 din Directiva (UE) 2017/1371, în contextul FEPAM sau al FEAMPA.
(4)Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 62, acte delegate de completare a prezentului regulament cu privire la:
a)identificarea pragului de declanşare şi perioada de inadmisibilitate menţionate la alineatele (1) şi (3) de la prezentul articol, care este proporţională cu natura, gravitatea, durata şi caracterul repetitiv al încălcărilor grave, al infracţiunilor sau al fraudei comise şi care trebuie să fie de cel puţin un an;
b)în conformitate cu articolul 44 din prezentul regulament şi cu articolul 103 din Regulamentul (UE) 2021/1060, modalităţile de recuperare a sprijinului acordat în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol, care trebuie să fie proporţionale cu natura, gravitatea, durata şi caracterul repetitiv al încălcărilor grave sau al infracţiunilor comise;
c)datele relevante de început sau de sfârşit ale perioadei menţionate la alineatele (1) şi (3), precum şi condiţiile de reducere a perioadei de inadmisibilitate.
(5)Statele membre pot aplica, în conformitate cu normele naţionale, o perioadă de inadmisibilitate mai lungă decât cea stabilită în conformitate cu alineatul (4). Statele membre pot aplica o perioadă de inadmisibilitate şi în cazul cererilor de sprijin depuse de operatori care practică pescuitul în ape continentale şi care au comis încălcări grave, astfel cum sunt definite de normele naţionale.
(6)Statele membre le solicită operatorilor care depun o cerere de sprijin în cadrul FEAMPA să furnizeze autorităţii de management o declaraţie semnată în care să confirme că nu se regăsesc în niciuna din situaţiile enumerate la alineatele (1) şi (3) de la prezentul articol. Statele membre verifică veridicitatea declaraţiei înainte de aprobarea cererii, bazându-se pe informaţiile disponibile în registrele naţionale de evidenţă a încălcărilor menţionate la articolul 93 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 sau pe orice alte date disponibile.
În scopul verificării menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, un stat membru furnizează, la solicitarea unui alt stat membru, informaţii din registrul său naţional de evidenţă a încălcărilor menţionat la articolul 93 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.