Regulamentul 1126/03-nov-2008 de adoptare a anumitor standarde internationale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European si al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 320L

Ieşit din vigoare

Versiune de la: 22 Decembrie 2015

Dată act: 3-nov-2008

Emitent: Comisia Comunitatilor Europene

(2)Prin Regulamentul (CE) nr. 1725/2003 al Comisiei din 29 septembrie 2003 de adoptare a anumitor standarde internationale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European si al Consiliului (2), au fost adoptate anumite standarde si interpretari existente la 14 septembrie 2002. În urma consultarii Grupului de experti tehnici (GET) din cadrul Grupului consultativ european pentru raportarea financiara (EFRAG), Comisia a modificat regulamentul pentru a include toate standardele prezentate de Consiliul pentru standarde internationale de contabilitate (International Accounting Standards Board sau IASB), precum si interpretarile prezentate de Comitetul pentru interpretari ale standardelor internationale de raportare financiara (International Financial Reporting Interpretations Committee sau IFRIC) si adoptate în totalitate la nivel comunitar pâna la 15 octombrie 2008, cu exceptia standardului IAS 39 (cu privire la recunoasterea si masurarea instrumentelor financiare), din care au fost omise câteva parti.

(3)Diferitele standarde internationale au fost adoptate de o serie de regulamente de modificare. Acest lucru creeaza incertitudini legale si dificultati în aplicarea corecta în Comunitate a standardelor internationale de contabilitate. În vederea simplificarii legislatiei comunitare cu privire la standardele de contabilitate, este necesar, pentru mai multa claritate si transparenta, ca standardele cuprinse în prezent în Regulamentul (CE) nr. 1725/2003 si în actele de modificare ale acestuia sa fie reunite într-un singur text.

ANEXA:STANDARDE INTERNATIONALE DE CONTABILITATE

IAS 1	Prezentarea situatiilor financiare
IAS 2	Stocuri
IAS 7	Situatiile fluxurilor de trezorerie
IAS 8	Politici contabile, modificari ale estimarilor contabile si erori
IAS 10	Evenimente ulterioare datei bilantului
IAS 11	Contracte de constructie
IAS 12	Impozitul pe profit
IAS 16	Imobilizari corporal
IAS 17	Contracte de leasing
IAS 18	Venituri
IAS 19	Beneficiile angajatilor
IAS 20	Contabilitatea subventiilor guvernamentale si prezentarea informatiilor legate de asistenta guvernamentala
IAS 21	Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar
IAS 23	Costurile îndatorarii
IAS 24	Prezentarea informatiilor privind partile afiliate
IAS 26	Contabilizarea si raportarea planurilor de pensii
IAS 27	Situatii financiare consolidate si individuale
IAS 28	Investitii în entitatile asociate
IAS 29	Raportarea financiara în economiile hiperinflationiste
IAS 31	Interese în asocierile în participatie
IAS 32	Instrumente financiare: prezentare
IAS 33	Rezultatul pe actiune
IAS 34	Raportarea financiara interimara
IAS 36	Deprecierea activelor
IAS 37	Provizioane, datorii contingente si active contingente
IAS 38	Imobilizari necorporale
IAS 39	Instrumente financiare: recunoastere si evaluare, cu exceptia anumitor dispozitii legate de contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor
IAS 40	Investitii imobiliare
IAS 41	Agricultura
IFRS 1	Adoptarea pentru prima data a Standardelor Internationale de Raportare Financiara
IFRS 2	Plata pe baza de actiuni
IFRS 3	Combinari de întreprinderi
IFRS 4	Contracte de asigurare
IFRS 5	Active imobilizate detinute în vederea vânzarii si activitati întrerupte
IFRS 6	Explorarea si evaluarea resurselor minerale
IFRS 7	Instrumente financiare: informatii de furnizat
IFRS 8	Segmente operationale
IFRIC 1	Modificari ale datoriilor existente din dezafectare, reconstituire si de natura similara
IFRIC 2	Actiunile membrilor în entitati de tip cooperatist si instrumente similare
IFRIC 4	Determinarea masurii în care un angajament contine un contract de leasing
IFRIC 5	Drepturi la interese din fonduri de dezafectare, de reconstituire si de reabilitare a mediului
IFRIC 6	Datorii care decurg din participarea pe o piata specifica - Deseuri ale echipamentelor electrice si electronice..
IFRIC 7	Aplicarea metodei retratarii conform IAS 29 Raportarea financiara în economiile hiperinflationiste
IFRIC 8	Domeniul de aplicare a IFRS 2
IFRIC 9	Reevaluarea instrumentelor derivate încorporate
IFRIC 10	Raportarea financiara interimara si deprecierea
IFRIC 11	IFRS 2 - Tranzactii cu grupul si cu actiuni de trezorerie
SIC-7:	Introducerea monedei euro
SIC-10	Asistenta guvernamentala - Fara relatii specifice cu activitatile de exploatare
SIC-12	Consolidare - Entitati cu scop special
SIC-13	Entitati controlate în comun - Contributii nemonetare ale asociatilor
SIC-15	Contracte de leasing operational - Stimulente
SIC-21	Impozitul pe profit - Recuperarea activelor neamortizabile reevaluate
SIC-25	Impozitul pe profit - Modificari ale statutului fiscal al unei entitati sau al actionarilor sai
SIC-27	Evaluarea fondului economic al tranzactiilor care implica forma legala a unui contract de leasing
SIC-29	Acorduri de concesiune a serviciilor - Prezentari de informatii
SIC-31	Venituri - Tranzactii barter care presupun servicii de publicitate
SIC-32	Imobilizari necorporale - Costuri asociate crearii de site-uri web

PARTEA 1:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 1 - Prezentarea situatiilor financiare

CAPITOLUL II:DOMENIU DE APLICARE

4.Prezentul standard nu se aplică structurii şi conţinutului situaţiilor financiare interimare simplificate întocmite în conformitate cu IAS 34 Raportarea financiară interimară. Cu toate acestea, punctele 15-35 se aplică unor astfel de situaţii financiare. Prezentul standard se aplică în egală măsură tuturor entităţilor, inclusiv acelora care prezintă situaţii financiare consolidate în conformitate cu IFRS 10 Situaţii financiare consolidate şi acelora care prezintă situaţii financiare individuale în conformitate cu IAS 27 Situaţii financiare individuale.

CAPITOLUL III:DEFINIŢII

7.Următorii termeni sunt folosiţi în prezentul standard cu înţelesul specificat în continuare:

Pentru a evalua măsura în care o omisiune sau o prezentare eronată poate influenţa deciziile economice ale utilizatorilor, fiind astfel semnificativă, trebuie luate în considerare caracteristicile acelor utilizatori. Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare arată la punctul 2 5 că "se presupune că utilizatorii dispun de cunoştinţe suficiente privind afacerile şi activităţile economice, precum şi contabilitatea şi au dorinţa de a studia informaţiile prezentate cu atenţia cuvenită". Prin urmare, evaluarea trebuie să ia în considerare modul în care utilizatorii cu astfel de caracteristici ar putea fi influenţaţi în mod rezonabil în luarea deciziilor economice.

Notele conţin informaţii suplimentare faţă de cele prezentate în situaţia poziţiei financiare, situaţia (situaţiile) profitului sau pierderii şi altor elemente ale rezultatului global, contul de profit şi pierdere distinct (dacă este prezentat), situaţia modificărilor în capitalurile proprii şi situaţia fluxurilor de trezorerie. Notele oferă descrieri narative sau detalieri ale elementelor prezentate în acele situaţii şi informaţii privind elementele care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi recunoscute în acele situaţii.

CAPITOLUL IV:SITUAŢII FINANCIARE

SECŢIUNEA I:Scopul situaţiilor financiare

9.Situaţiile financiare sunt o reprezentare structurată a poziţiei financiare şi a performanţei financiare ale unei entităţi. Obiectivul situaţiilor financiare este de a oferi informaţii despre poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situaţiile financiare prezintă, de asemenea, rezultatele gestiunii resurselor încredinţate conducerii entităţilor. Pentru a atinge acest obiectiv, situaţiile financiare oferă informaţii despre:

SECŢIUNEA II:Set complet de situaţii financiare

10.Un set complet de situaţii financiare conţine:

(f)o situaţie a poziţiei financiare la începutul perioadei precedente, atunci când o entitate aplică retroactiv o politică contabilă sau realizează o retratare retrospectivă a elementelor din situaţiile sale financiare sau atunci când reclasifică elemente în situaţiile sale financiare în conformitate cu punctele 40A-40D.

10A O entitate poate prezenta o situaţie unică a profitului sau pierderii şi altor elemente ale rezultatului global, cu secţiuni distincte pentru profit sau pierdere şi pentru alte elemente ale rezultatului global. Cele două secţiuni trebuie prezentate împreună, secţiunea de profit sau pierdere fiind urmată imediat de secţiunea de alte elemente ale rezultatului global. O entitate poate prezenta secţiunea de profit sau pierdere într-o situaţie distinctă a profitului sau pierderii. În acest caz, situaţia distinctă a profitului sau pierderii trebuie să fie urmată imediat de situaţia rezultatului global, care trebuie să înceapă cu profitul sau pierderea înregistrat(ă).

13.Multe entităţi prezintă, în afara situaţiilor financiare, o analiză financiară realizată de conducere care descrie şi explică caracteristicile principale ale performanţei financiare şi poziţiei financiare ale entităţii, precum şi principalele incertitudini cu care aceasta se confruntă. Un astfel de raport poate include o analiză a:

SECŢIUNEA III:Caracteristici generale

SUBSECŢIUNEA I:Prezentarea fidelă şi conformitatea cu IFRS-urile

15.Situaţiile financiare trebuie să prezinte fidel poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi. Prezentarea fidelă impune reprezentarea exactă a efectelor tranzacţiilor, a altor evenimente şi condiţii, în conformitate cu definiţiile şi criteriile de recunoaştere pentru active, datorii, venituri şi cheltuieli stabilite în Cadrul general. Se presupune că aplicarea IFRS-urilor, cu prezentarea de informaţii suplimentare, atunci când este necesar, are drept rezultat situaţii financiare care realizează o prezentare fidelă.

17.În aproape toate situaţiile, o entitate obţine o prezentare fidelă prin respectarea IFRS-urilor aplicabile. O prezentare fidelă impune, de asemenea, unei entităţi:

20.Atunci când o entitate se abate de la o dispoziţie a unui IFRS în conformitate cu punctul 19, ea trebuie să prezinte:

23.În situaţiile extrem de rare când conducerea ajunge la concluzia că respectarea unei dispoziţii dintr-un IFRS ar induce atât de mult în eroare încât ar intra în contradicţie cu obiectivul situaţiilor financiare stabilit în Cadrul general, dar cadrul de reglementare relevant interzice abaterea de la acea dispoziţie, entitatea trebuie să facă tot posibilul pentru a reduce aspectele conformităţii care sunt percepute ca inducând în eroare, prezentând:

24.În sensul punctelor 19-23, un element al informaţiilor va intra în contradicţie cu obiectivul situaţiilor financiare atunci când nu reprezintă fidel tranzacţiile, alte evenimente şi condiţii pe care fie doreşte să le reprezinte, fie se aşteaptă în mod normal să le reprezinte şi, în consecinţă, ar putea să influenţeze deciziile economice luate de către utilizatorii situaţiilor financiare. Atunci când se evaluează măsura în care respectarea unei dispoziţii specifice dintr-un IFRS ar induce atât de mult în eroare încât ar intra în contradicţie cu obiectivul situaţiilor financiare prevăzut în Cadrul general, conducerea ia în considerare:

SUBSECŢIUNEA II:Continuitatea activităţii

25.La întocmirea situaţiilor financiare, conducerea trebuie să evalueze capacitatea entităţii de a-şi continua activitatea. O entitate trebuie să întocmească situaţiile financiare pe baza continuităţii activităţii, cu excepţia cazului în care conducerea fie intenţionează să lichideze entitatea sau să înceteze activitatea, fie nu are o altă alternativă realistă decât să procedeze astfel. Atunci când, la efectuarea evaluării, conducerea este conştientă de incertitudini semnificative legate de evenimente sau condiţii care pot cauza îndoieli semnificative asupra capacităţii entităţii de a-şi continua activitatea, incertitudinile respective trebuie prezentate. Atunci când o entitate nu întocmeşte situaţiile financiare pe baza continuităţii activităţii, ea trebuie să prezinte acest fapt, împreună cu baza de întocmire a situaţiilor financiare şi motivul pentru care entitatea nu îşi va mai putea continua activitatea.

26.Atunci când evaluează măsura în care este adecvată prezumţia continuităţii activităţii, conducerea ia în considerare toate informaţiile disponibile despre viitor, care reprezintă cel puţin o perioadă de douăsprezece luni de la finalul perioadei de raportare, dar fără a se limita la aceasta. Gradul luării în considerare depinde de fiecare caz în parte. Atunci când entitatea a avut o activitate profitabilă în trecut şi acces fără dificultăţi la resurse financiare, entitatea poate ajunge la concluzia că prezumţia continuităţii activităţii este adecvată, fără o analiză detaliată. În alte cazuri, conducerea poate fi nevoită să ia în considerare o gamă largă de factori care afectează profitabilitatea curentă şi anticipată, graficele de rambursare a datoriilor şi sursele potenţiale de înlocuire a finanţării, înainte de a fi sigură că prezumţia continuităţii activităţii este adecvată.

SUBSECŢIUNEA III:Contabilitatea de angajamente

SUBSECŢIUNEA IV:Pragul de semnificaţie şi agregarea

30.Situaţiile financiare rezultă din prelucrarea unui volum mare de tranzacţii sau alte evenimente care sunt structurate prin agregare pe grupe în funcţie de natura sau funcţia lor. Etapa finală a procesului de agregare şi clasificare este prezentarea de date condensate şi clasificate care formează elemente-rânduri în situaţiile financiare. Dacă un element-rând nu este în mod individual semnificativ, atunci el este agregat cu alte elemente fie în acele situaţii, fie în note. Un element care nu este suficient de semnificativ pentru a fi prezentat distinct în acele situaţii financiare poate fi, totuşi, prezentat distinct în note.

31.Unele IFRS-uri specifică informaţiile care trebuie incluse în situaţiile financiare, care includ notele. O entitate nu trebuie să realizeze o prezentare distinctă de informaţii prevăzută de un IFRS dacă informaţiile care reies din acea prezentare sunt nesemnificative. Acest lucru este valabil chiar şi în cazul în care IFRS conţine o listă de cerinţe specifice sau le descrie ca cerinţe minime. O entitate trebuie să ia, de asemenea, în considerare posibilitatea de a oferi prezentări suplimentare atunci când respectarea unor anumite dispoziţii din IFRS este insuficientă, pentru a le permite utilizatorilor situaţiilor financiare să înţeleagă impactul anumitor tranzacţii, al altor evenimente şi condiţii asupra poziţiei financiare şi a performanţei financiare a entităţii.

SUBSECŢIUNEA V:Compensarea

33.O entitate trebuie să raporteze distinct atât activele şi datoriile, cât şi veniturile şi cheltuielile. Compensarea în situaţiile rezultatului global sau a poziţiei financiare, sau în contul de profit şi pierdere separat (dacă acesta este prezentat), cu excepţia cazului în care compensarea reflectă fondul economic al tranzacţiei sau un alt eveniment, micşorează capacitatea utilizatorilor atât de a înţelege tranzacţiile, alte evenimente şi condiţii care au apărut, cât şi de a evalua viitoarele fluxuri de trezorerie ale entităţii. Evaluarea activelor după deducerea reducerilor de valoare - de exemplu, ajustări pentru deprecierea stocurilor şi ajustări pentru creanţele incerte - nu se consideră compensare.

34.IAS 18 Venituri defineşte veniturile şi impune unei entităţi să le evalueze la valoarea justă a contraprestaţiei primite sau de primit, luând în considerare valoarea oricărei reduceri comerciale şi de volum acordate de entitate. O entitate efectuează, în decursul activităţilor sale curente, alte tranzacţii care nu generează venituri, dar care sunt ocazionate de principalele activităţi generatoare de venituri. O entitate prezintă rezultatele unor astfel de tranzacţii, atunci când această prezentare reflectă fondul economic al tranzacţiei sau a unui alt eveniment, prin compensarea oricăror venituri cu cheltuielile asociate care apar din aceeaşi tranzacţie.

SUBSECŢIUNEA VI:Frecvenţa raportării

36.O entitate trebuie să prezinte un set complet de situaţii financiare (inclusiv informaţii comparative) cel puţin anual. Atunci când o entitate modifică finalul perioadei sale de raportare şi prezintă situaţii financiare pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de un an, entitatea trebuie să prezinte, în plus faţă de perioada acoperită de situaţiile financiare:

SUBSECŢIUNEA VII:Informaţii comparative

I.Informaţii comparative minime

38.Cu excepţia cazului în care IFRS-urile permit sau prevăd altfel, o entitate trebuie să prezinte informaţiile comparative aferente perioadei precedente pentru toate sumele raportate în situaţiile financiare ale perioadei curente. O entitate trebuie să includă informaţii comparative pentru informaţiile narative şi descriptive, dacă acest lucru este relevant pentru înţelegerea situaţiilor financiare ale perioadei curente.

38B În unele cazuri, informaţiile narative furnizate în situaţiile financiare pentru perioada (perioadele) precedentă (precedente) continuă să fie relevante în perioada curentă. De exemplu, o entitate prezintă în perioada curentă detalii privind un litigiu, al cărui rezultat era nesigur la finalul perioadei precedente şi care este încă nerezolvat. Prezentarea unor informaţii care indică existenţa acelei incertitudini la finalul perioadei precedente şi a unor informaţii cu privire la măsurile care au fost luate pe parcursul perioadei respective pentru rezolvarea incertitudinii poate fi utilă pentru utilizatori.

II.Informaţii comparative suplimentare

38C O entitate poate prezenta informaţii comparative în plus faţă de situaţiile financiare comparative minime impuse de IFRS-uri, cu condiţia ca informaţiile respective să fie elaborate în conformitate cu IFRS-urile. Aceste informaţii comparative pot consta în una sau mai multe dintre situaţiile menţionate la punctul 10, dar nu este necesar să cuprindă un set complet de situaţii financiare. Într-un astfel de caz, entitatea trebuie să prezinte note informative aferente acelor situaţii suplimentare.

38D De exemplu, o entitate poate prezenta o a treia situaţie a profitului sau pierderii şi a altor elemente ale rezultatului global (prezentând astfel perioada curentă, perioada precedentă şi o perioadă comparativă suplimentară). Totuşi, entitatea nu este obligată să prezinte o a treia situaţie a poziţiei financiare, o a treia situaţie a fluxurilor de trezorerie sau o a treia situaţie a modificărilor capitalurilor proprii (de exemplu, o situaţie financiară comparativă suplimentară). Entitatea trebuie să prezinte, în notele la situaţiile financiare, informaţiile comparative referitoare la situaţia suplimentară a profitului sau pierderii şi a altor elemente ale rezultatului global.

41.În cazul în care o entitate modifică prezentarea sau clasificarea elementelor din situaţiile sale financiare, aceasta trebuie să reclasifice valorile comparative, cu excepţia cazului în care reclasificarea este imposibil de realizat. Atunci când entitatea reclasifică valorile comparative, aceasta trebuie să prezinte (inclusiv pentru începutul perioadei precedente):

43.Ameliorarea comparabilităţii informaţiei între perioade ajută utilizatorii să ia decizii economice, în special prin faptul că permite evaluarea tendinţelor din informaţia financiară cu scopul de a face prognoze. În anumite circumstanţe, este imposibilă reclasificarea informaţiei comparative pentru o anumită perioadă anterioară în vederea obţinerii comparabilităţii cu perioada curentă. De exemplu, s-ar putea ca, în perioada (perioadele) anterioară(e), entitatea să nu fi colectat datele într-o manieră care să permită reclasificarea lor şi s-ar putea ca reconstituirea informaţiilor să nu fie posibilă.

SUBSECŢIUNEA VIII:Consecvenţa prezentării

45.O entitate trebuie să menţină modul de prezentare şi clasificare a elementelor în situaţiile financiare de la o perioadă la alta, cu excepţia cazului în care:

46.De exemplu, o achiziţie sau o cedare semnificativă ori o revizuire a prezentării situaţiilor financiare poate sugera că situaţiile financiare trebuie prezentate diferit. O entitate modifică prezentarea situaţiilor sale financiare doar dacă noua prezentare oferă informaţii fiabile şi este mai relevantă pentru utilizatorii situaţiilor financiare, şi este probabilă utilizarea în continuare a acestei structuri revizuite astfel încât să nu fie afectată comparabilitatea. Atunci când se fac astfel de modificări ale prezentării, o entitate îşi reclasifică informaţiile comparative în conformitate cu punctele 41 şi 42.

CAPITOLUL V:STRUCTURĂ ŞI CONŢINUT

SECŢIUNEA IV:Introducere

SECŢIUNEA V:Identificarea situaţiilor financiare

51.O entitate trebuie să identifice în mod clar fiecare situaţie financiară şi notele. În plus, o entitate trebuie să evidenţieze în mod special următoarele informaţii, şi să le repete atunci când acest lucru este necesar în vederea înţelegerii corespunzătoare a informaţiilor prezentate:

52.O entitate respectă dispoziţiile de la punctul 51 prin prezentarea titlurilor adecvate ale paginilor, situaţiilor, notelor, coloanelor şi ale elementelor similare. La determinarea celei mai bune modalităţi de prezentare a acestor informaţii este nevoie de raţionament profesional. De exemplu, atunci când o entitate prezintă electronic situaţiile financiare, nu sunt utilizate întotdeauna pagini distincte; în acest caz o entitate prezintă elementele de mai sus pentru a garanta o înţelegere corespunzătoare a informaţiilor incluse în situaţiile financiare.

SECŢIUNEA VI:Situaţia poziţiei financiare

SUBSECŢIUNEA IX:Informaţii care trebuie prezentate în situaţia poziţiei financiare

54.Situaţia poziţiei financiare trebuie să cuprindă elementele-rânduri care prezintă următoarele valori:

55.O entitate trebuie să prezinte elemente-rânduri (inclusiv prin dezagregarea elementelor-rânduri enumerate la punctul 54), titluri şi subtotaluri suplimentare în situaţia poziţiei financiare atunci când o astfel de prezentare este relevantă pentru înţelegerea poziţiei financiare a entităţii.

57.Prezentul standard nu prescrie ordinea sau formatul în care entitatea prezintă elementele. Punctul 54 oferă doar o listă a elementelor care sunt suficient de diferite ca natură sau funcţie încât să merite o prezentare distinctă în situaţia poziţiei financiare. În plus:

SUBSECŢIUNEA X:Distincţia dintre activele circulante şi cele imobilizate, precum şi dintre datoriile curente şi cele pe termen lung

62.Atunci când o entitate furnizează bunuri sau prestează servicii în cadrul unui ciclu de exploatare clar identificabil, clasificarea distinctă în bilanţ a activelor circulante şi imobilizate şi a datoriilor curente şi pe termen lung oferă informaţii utile, făcând distincţie între activele nete care sunt în mod continuu rulate sub formă de capital circulant şi cele utilizate în activitatea pe termen lung a entităţii. De asemenea, acest fapt evidenţiază activele ce se preconizează a fi realizate în cadrul ciclului curent de exploatare şi datoriile exigibile în cursul aceleiaşi perioade.

65.Informaţiile despre datele la care se preconizează realizarea activelor şi datoriilor sunt utile pentru evaluarea lichidităţii şi solvabilităţii unei entităţi. IFRS 7 Instrumente financiare: informaţii de furnizat impune prezentarea scadenţei pentru activele financiare şi pentru datoriile financiare. Activele financiare cuprind creanţele comerciale şi alte creanţe, iar datoriile financiare includ datoriile comerciale şi alte datorii. Informaţiile privind data preconizată a recuperării activelor nemonetare, precum stocurile şi data preconizată a decontării datoriilor, precum provizioanele, sunt, de asemenea, utile, indiferent dacă activele sunt clasificate drept circulante sau imobilizate iar datoriile sunt clasificate drept curente sau pe termen lung. De exemplu, o entitate prezintă valoarea stocurilor ce se preconizează a fi recuperată după mai mult de douăsprezece luni după perioada de raportare.

SUBSECŢIUNEA XI:Active circulante

66.O entitate trebuie să clasifice un activ drept activ circulant atunci când:

SUBSECŢIUNEA XII:O entitate trebuie să clasifice toate celelalte active ca active imobilizate.

68.Ciclul de exploatare al unei entităţi reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea activelor pentru prelucrare şi realizarea lor în numerar sau echivalente de numerar. Atunci când ciclul normal de exploatare al unei entităţi nu este clar identificabil, se presupune că durata lui este de douăsprezece luni. Activele circulante cuprind active (precum stocurile şi creanţele comerciale) care sunt vândute, consumate sau realizate ca parte a ciclului normal de exploatare, chiar şi atunci când nu se aşteaptă să fie realizate în douăsprezece luni după perioada de raportare. Activele circulante includ, de asemenea, active care sunt deţinute, în primul rând, în vederea tranzacţionării (printre exemple se numără unele active financiare clasificate ca fiind deţinute în vederea tranzacţionării în conformitate cu IAS 39) şi partea curentă a activelor financiare imobilizate

SUBSECŢIUNEA XIII:Datorii curente

69.O entitate trebuie să clasifice o datorie drept datorie curentă atunci când:

70.Anumite datorii curente, cum ar fi datoriile comerciale şi unele angajamente privind angajaţii şi alte costuri de exploatare, fac parte din capitalul circulant utilizat în ciclul normal de exploatare al entităţii. O entitate clasifică astfel de elemente de exploatare ca datorii curente, chiar dacă sunt exigibile la mai mult de douăsprezece luni după perioada de raportare. Acelaşi ciclu normal de exploatare se aplică în clasificarea activelor şi datoriilor unei entităţi. Atunci când ciclul normal de exploatare al unei entităţi nu este clar identificabil, se presupune că durata lui este de douăsprezece luni.

71.Alte datorii curente nu sunt decontate ca parte a ciclului normal de exploatare, dar sunt exigibile în termen de douăsprezece luni după perioada de raportare sau sunt deţinute în primul rând în vederea tranzacţionării. Printre exemple se numără unele datorii financiare care sunt clasificate drept deţinute în vederea tranzacţionării în conformitate cu IAS 39, descoperirile de cont şi partea curentă din datoriile financiare pe termen lung, dividendele de plătit, impozitul pe profit şi alte datorii necomerciale. Datoriile financiare care oferă finanţare pe termen lung (adică nu fac parte din capitalul circulant utilizat în ciclul normal de exploatare al entităţii) şi nu sunt exigibile în douăsprezece luni după perioada de raportare sunt datorii pe termen lung, care sunt abordate la punctele 74 şi 75.

73.Dacă o entitate preconizează şi are capacitatea să refinanţeze sau să reînnoiască o obligaţie pentru cel puţin douăsprezece luni după perioada de raportare în virtutea unei facilităţi de împrumut existente, ea clasifică obligaţia ca fiind pe termen lung chiar dacă, în caz contrar, ar fi trebuit să fie achitată într-un termen mai scurt. Totuşi, în situaţiile în care refinanţarea sau reînnoirea obligaţiei nu este de competenţa exclusivă a entităţii (de exemplu când nu există un acord de refinanţare), entitatea nu ia în calcul potenţialul de refinanţare a obligaţiei şi clasifică obligaţia drept curentă.

74.Atunci când o entitate încalcă la sau înainte de finalul perioadei de raportare o prevedere dintr-un acord de împrumut pe termen lung şi această încălcare are drept efect faptul că datoria devine exigibilă la cerere, datoria este clasificată drept curentă chiar dacă creditorul a fost de acord, după perioada de raportare şi înainte de autorizarea publicării situaţiilor financiare, să nu ceară plata ca urmare a încălcării. O entitate clasifică datoria drept curentă deoarece la finalul perioadei de raportare, ea nu are un drept necondiţionat de a-şi amâna decontarea pentru cel puţin douăsprezece luni după acea dată.

76.În ceea ce priveşte împrumuturile clasificate drept datorii curente, dacă următoarele evenimente au loc între finalul perioadei de raportare şi data la care se autorizează publicarea situaţiilor financiare, acele evenimente sunt prezentate ca fiind evenimente care nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare, în conformitate cu IAS 10 Evenimente ulterioare perioadei de raportare:

SUBSECŢIUNEA XIV:Informaţii care trebuie prezentate fie în situaţia poziţiei financiare fie în note

78.Detaliile oferite în subclasificări depind de dispoziţiile IFRS-urilor şi de mărimea, natura şi funcţia sumelor implicate. O entitate foloseşte şi factorii enumeraţi la punctul 58 pentru a decide baza subclasificării. Prezentările de informaţii diferă pentru fiecare element, de exemplu:

79.O entitate trebuie să prezinte următoarele, fie în situaţia poziţiei financiare sau în situaţia modificărilor capitalurilor proprii, fie în note:

a)pentru fiecare clasă de capital social:

SECŢIUNEA VII:Situaţia profitului sau pierderii şi altor elemente ale rezultatului global

SUBSECŢIUNEA XV:Informaţii care trebuie prezentate în secţiunea de profit sau pierdere sau în situaţia profitului sau pierderii

82.Pe lângă elementele prevăzute în alte IFRS, secţiunea de profit sau pierdere ori situaţia profitului sau pierderii trebuie să includă elemente-rânduri care prezintă următoarele valori pentru perioadă:

SUBSECŢIUNEA XV¹:Informaţii care trebuie prezentate în secţiunea de alte elemente ale rezultatului global

85.O entitate trebuie să prezinte elemente-rânduri (inclusiv prin dezagregarea elementelor-rânduri enumerate la punctul 82), titluri şi subtotaluri suplimentare în situaţia (situaţiile) care prezintă profitul sau pierderea şi alte elemente ale rezultatului global atunci când o astfel de prezentare este relevantă pentru înţelegerea performanţelor financiare ale entităţii.

86.Deoarece efectele diferitelor activităţi, tranzacţii şi altor evenimente ale unei entităţi diferă din punctul de vedere al frecvenţei, al potenţialului de câştig sau pierdere şi al predictibilităţii, prezentarea componentelor performanţelor financiare ajută utilizatorii să înţeleagă performanţele financiare obţinute şi să realizeze proiecţii ale performanţelor financiare viitoare. O entitate include elemente-rânduri suplimentare în situaţia (situaţiile) care prezintă profitul sau pierderea şi alte elemente ale rezultatului global şi modifică descrierile utilizate şi ordonarea elementelor atunci când acest lucru este necesar pentru a explica elementele performanţelor financiare. O entitate ia în considerare factori precum caracterul semnificativ, natura şi funcţia elementelor de venituri şi cheltuieli. De exemplu, o instituţie financiară poate modifica descrierile pentru a oferi informaţii relevante pentru operaţiunile unei instituţii financiare. O entitate compensează elementele de venituri şi cheltuieli numai atunci când sunt satisfăcute criteriile de la punctul 32.

SUBSECŢIUNEA XVI:Profitul sau pierderea perioadei

SUBSECŢIUNEA XVII:Alte elemente ale rezultatului global aferent perioadei

91.O entitate poate prezenta componentele altor elemente ale rezultatului global fie:

93.Alte IFRS-uri specifică măsura şi momentul în care se reclasifică în profit sau pierdere valorile recunoscute anterior drept alte elemente ale rezultatului global. În prezentul standard astfel de reclasificări sunt numite ajustări din reclasificare. O ajustare din reclasificare este inclusă alături de respectiva componentă a altor elemente ale rezultatului global în perioada în care ajustarea se reclasifică în profit sau pierdere. De exemplu, câştigurile realizate la cedarea activelor financiare disponibile pentru vânzare sunt incluse în profitul sau pierderea pentru perioada curentă. Aceste sume ar fi putut fi recunoscute în alte elemente ale rezultatului global drept câştiguri nerealizate în perioadele curente sau anterioare. Acele câştiguri nerealizate trebuie scăzute din alte elemente ale rezultatului global în perioada în care câştigurile realizate sunt reclasificate în profit sau pierdere pentru a evita includerea lor de două ori în rezultatul global.

96.Ajustările din reclasificare nu apar pentru modificarea surplusului din reevaluare recunoscut în conformitate cu IAS 16 sau cu IAS 38 sau pentru reevaluarea planurilor de beneficii determinate recunoscute în conformitate cu IAS 19. Aceste componente sunt recunoscute în alte elemente ale rezultatului global şi nu sunt reclasificate în profit sau pierdere în perioadele ulterioare. Modificările surplusului din reevaluare pot fi transferate în rezultatul reportat în perioadele ulterioare pe măsură ce activul este utilizat sau la momentul de recunoaşterii sale (a se vedea IAS 16 şi IAS 38).

SUBSECŢIUNEA XVIII:Informaţii care trebuie prezentate în situaţia (situaţiile) profitului sau pierderii şi altor elemente ale rezultatului global ori în note

98.Circumstanţele care ar putea genera prezentarea separată a elementelor de venituri şi cheltuieli includ:

102.Prima formă de analiză este metoda clasificării după "natura cheltuielilor". O entitate cumulează cheltuielile în profit sau pierdere conform naturii lor (de exemplu, amortizarea, achiziţiile de materii prime, cheltuielile cu transportul, beneficiile angajaţilor şi cheltuielile de publicitate) şi nu realocă pe diferitele destinaţii din cadrul entităţii. Această metodă poate fi simplu de aplicat, deoarece nu este necesară nicio alocare a cheltuielilor pe clasificările în funcţie de destinaţie. Un exemplu de clasificare utilizând metoda naturii cheltuielilor este următorul:

103.Cea de-a doua metodă de analiză este metoda clasificării după "destinaţia cheltuielilor" sau metoda "costului vânzărilor", şi clasifică cheltuielile după destinaţia lor ca parte a costului vânzărilor sau, de exemplu, costurile distribuţiei sau activităţilor administrative. Ca o cerinţă minimă, o entitate prezintă, conform acestei metode, costurile vânzărilor sale separat de celelalte cheltuieli. Această metodă poate oferi informaţii mai relevante pentru utilizatori decât clasificarea cheltuielilor după natură, dar alocarea costurilor pe destinaţii poate necesita alocări arbitrare şi poate implica în mod considerabil utilizarea raţionamentului profesional. Un exemplu de clasificare utilizând metoda destinaţiei cheltuielilor este următorul:

105.Optarea pentru metoda destinaţiei cheltuielilor sau pentru metoda naturii cheltuielilor depinde atât de factori istorici, cât şi de cei aferenţi sectorului de activitate, şi de natura entităţii. Ambele metode indică acele costuri care s-ar putea să varieze, direct sau indirect, în funcţie de nivelul vânzărilor sau producţiei entităţii. Deoarece fiecare metodă de prezentare are avantaje pentru diferite tipuri de entităţi, prezentul standard impune conducerii să aleagă prezentarea fiabilă şi mai relevantă. Totuşi, deoarece informaţiile asupra naturii cheltuielilor sunt utile la estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie, se impune o prezentare suplimentară atunci când este utilizată metoda destinaţiei cheltuielilor. La punctul 104, "beneficiile angajaţilor" are acelaşi înţeles ca şi în IAS 19.

SECŢIUNEA VIII:Situaţia modificărilor capitalurilor proprii

SUBSECŢIUNEA 1:Informaţii care trebuie prezentate în situaţia modificărilor capitalurilor proprii

106.O entitate trebuie să prezinte o situaţie a modificărilor capitalurilor proprii, conform cerinţelor de la punctul 10. Situaţia modificărilor capitalurilor proprii conţine următoarele informaţii:

SUBSECŢIUNEA 2:Informaţii care trebuie prezentate în situaţia modificărilor capitalurilor proprii sau în note

109.Modificările în capitalurile proprii ale unei entităţi între începutul şi sfârşitul perioadei de raportare reflectă creşterea sau reducerea activului net în cursul perioadei. Cu excepţia modificărilor rezultate din tranzacţiile cu proprietarii care acţionează în calitatea lor de proprietari (cum ar fi contribuţiile la capitalul propriu, reachiziţionarea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii şi dividendele) şi a costurilor de tranzacţionare legate direct de astfel de tranzacţii, modificarea globală a capitalurilor proprii în timpul unei perioade reprezintă valoarea totală a veniturilor şi cheltuielilor, inclusiv câştigurile şi pierderile generate de activităţile entităţii pe parcursul acelei perioade.

110.IAS 8 impune ajustări retroactive pentru a efectua modificări ale politicilor contabile, în măsura în care acest lucru este posibil, cu excepţia cazului în care prevederile tranzitorii ale unui alt IFRS prevăd altfel. IAS 8 impune, de asemenea, ca retratările pentru corectarea erorilor să fie făcute retroactiv în măsura în care acest lucru este posibil. Ajustările şi retratările retroactive nu sunt modificări ale capitalurilor proprii, ci sunt ajustări ale soldului de deschidere al rezultatului reportat, cu excepţia cazului în care un alt IFRS impune ajustarea retroactivă a unei alte componente a capitalurilor proprii. Punctul 106 litera (b) impune prezentarea în situaţia modificărilor capitalurilor proprii a ajustării totale pentru fiecare componentă de capitaluri proprii care rezultă din modificări ale politicilor contabile şi, separat, din corectarea erorilor. Aceste ajustări sunt prezentate pentru fiecare perioadă precedentă şi pentru începutul perioadei.

SECŢIUNEA X:Note

SUBSECŢIUNEA XIX:Structură

113.O entitate trebuie să prezinte notele, pe cât posibil, într-un mod sistematic. Pentru a stabili un mod sistematic, entitatea trebuie să ia în considerare efectul asupra inteligibilităţii şi comparabilităţii situaţiilor sale financiare. În fiecare element din situaţiile poziţiei financiare şi din situaţia (situaţiile) care prezintă profit sau pierdere şi alte elemente ale rezultatului global, precum şi din situaţia modificărilor capitalurilor proprii şi din situaţia fluxurilor de trezorerie, o entitate trebuie să facă trimiteri la orice informaţie corespunzătoare din note.

114.Printre exemplele de ordonare sau grupare sistematică a notelor se numără:

(c)respectarea ordinii elementelor-rând din situaţia (situaţiile) care prezintă profit sau pierdere şi alte elemente ale rezultatului global, precum şi din situaţia poziţiei financiare, cum ar fi:

SUBSECŢIUNEA XX:Prezentarea politicilor contabile

118.Este important pentru o entitate să informeze utilizatorii asupra bazei (bazelor) de evaluare utilizată(e) în situaţiile financiare (de exemplu, costul istoric, costul curent, valoarea netă realizabilă, valoarea justă sau valoarea recuperabilă), deoarece baza pe care sunt întocmite situaţiile financiare afectează în mod semnificativ analiza utilizatorilor. Atunci când o entitate utilizează mai mult de o bază de evaluare în situaţiile financiare, de exemplu, atunci când sunt reevaluate anumite clase de active, este suficientă indicarea categoriilor de active şi datorii la care se aplică fiecare bază de evaluare.

119.Atunci când se decide necesitatea prezentării unei anumite politici contabile, conducerea ia în considerare măsura în care prezentarea ar ajuta utilizatorii să înţeleagă modul în care tranzacţiile, alte evenimente şi condiţii se regăsesc în performanţa financiară şi în poziţia financiară raportate. Fiecare entitate are în vedere natura activităţii sale şi politicile pe care utilizatorii situaţiilor sale financiare se aşteaptă să fie prezentate pentru acel tip de entitate. Prezentarea anumitor politici contabile este utilă în mod deosebit utilizatorilor atunci când acele politici sunt selectate din alternativele permise în IFRS-uri. Un exemplu este prezentarea de informaţii privind cazurile în care o entitate aplică valoarea justă sau modelul bazat pe cost la investiţia imobiliară (a se vedea IAS 40 Investiţii imobiliare). Unele IFRS-uri prevăd în mod specific prezentarea anumitor politici contabile, inclusiv a alegerilor făcute de conducere între diferitele politici permise. De exemplu, IAS 16 prevede prezentarea bazelor de evaluare utilizate pentru clasele de imobilizări corporale.

123.În procesul de aplicare a politicilor contabile ale entităţii, conducerea face raţionamente, în afara celor care implică estimări, care pot influenţa semnificativ valorile recunoscute de aceasta în situaţiile financiare. De exemplu, conducerea face raţionamente pentru a stabili:

124.Unele dintre prezentările făcute în conformitate cu punctul 122 sunt prevăzute şi de alte IFRS-uri. De exemplu, IFRS 12 Prezentarea intereselor deţinute în alte entităţi prevede ca o entitate să prezinte raţionamentele efectuate pentru a stabili dacă deţine controlul altei entităţi. IAS 40 prevede prezentarea criteriilor elaborate de către entitate pentru a distinge investiţiile imobiliare de proprietăţile imobiliare utilizate de posesor şi de imobilizările deţinute în vederea vânzării în cursul normal al activităţilor, atunci când este dificilă clasificarea proprietăţii.

SUBSECŢIUNEA XXI:Surse ale incertitudinii estimărilor

125.O entitate trebuie să prezinte informaţii privind ipotezele formulate în ceea ce priveşte viitorul şi alte surse importante ale incertitudinii estimărilor la finalul perioadei de raportare, care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă a valorilor contabile ale activelor şi datoriilor în următorul exerciţiu financiar. În privinţa acelor active şi datorii, notele trebuie să includă detalii referitoare la:

126.Determinarea valorilor contabile ale unor active şi datorii necesită estimarea efectelor unor evenimente viitoare incerte asupra acelor active şi datorii la finalul perioadei de raportare. De exemplu, în absenţa observării recente a unor preţuri pe piaţă, sunt necesare estimări orientate spre viitor pentru a evalua suma recuperabilă a claselor de imobilizări corporale, efectul uzurii tehnologice a stocurilor, provizioane aferente rezultatelor viitoare ale unor litigii în curs şi datorii pe termen lung privind beneficiile angajaţilor, cum ar fi obligaţiile privind pensiile. Aceste estimări implică presupuneri despre elemente, cum ar fi ajustarea fluxurilor de trezorerie sau a ratelor de actualizare utilizate în funcţie de risc, modificări viitoare ale salariilor şi modificări viitoare ale preţurilor care vor afecta alte costuri.

127.Ipotezele şi alte surse de incertitudini în estimare, prezentate în conformitate cu punctul 125, sunt legate de estimările care cer conducerii cele mai dificile, subiective sau complexe raţionamente. În timp ce numărul de variabile şi ipoteze care afectează posibila rezolvare viitoare a incertitudinilor creşte, acele raţionamente devin din ce în ce mai subiective şi mai complexe, iar potenţialul unei ajustări semnificative la valoarea contabilă a activelor şi datoriilor ca urmare a acestora creşte, de obicei, proporţional.

128.Prezentările de informaţii de la punctul 125 nu sunt impuse pentru active şi datorii care prezintă un risc semnificativ ca valoarea lor contabilă să se schimbe considerabil pe parcursul următorului exerciţiu financiar dacă, la finalul perioadei de raportare, acestea sunt evaluate la valoarea justă pe baza unui preţ cotat pe o piaţă activă pentru un activ sau o datorie identic(ă). Aceste valori juste se pot modifica semnificativ în decursul următorului exerciţiu financiar, dar aceste modificări nu ar decurge din ipoteze sau din alte surse de incertitudine referitoare la estimări la finalul perioadei de raportare.

129.O entitate prezintă informaţiile de la punctul 125 într-o manieră care ajută utilizatorii situaţiilor financiare să înţeleagă raţionamentele pe care le face conducerea în ceea ce priveşte viitorul şi alte surse ale incertitudinii estimării. Natura şi amploarea informaţiilor oferite variază în funcţie de natura ipotezei şi de alte situaţii. Exemple ale tipurilor de prezentări făcute sunt:

131.Uneori este imposibil să se prezinte amploarea efectelor posibile ale unei ipoteze sau ale unei alte surse de incertitudine a estimărilor la finalul perioadei de raportare. În astfel de cazuri entitatea prezintă că este posibil, pe baza cunoştinţelor existente, ca rezultatele din următorul exerciţiu financiar care sunt diferite faţă de ipoteză să necesite o ajustare semnificativă a valorii contabile a activului sau datoriei afectate. În toate cazurile, entitatea prezintă natura şi valoarea contabilă a activului sau datoriei specifice (sau clasei de active sau datorii) afectate de ipoteză.

133.Alte IFRS-uri dispun prezentarea unora dintre ipotezele care ar fi altminteri solicitate în conformitate cu punctul 125. De exemplu, IAS 37 impune prezentarea, în anumite situaţii, a ipotezelor principale privind evenimentele viitoare care afectează clasele de provizioane. IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă prevede prezentarea ipotezelor principale (inclusiv tehnica(ile) de evaluare şi intrările de date) pe care le utilizează entitatea atunci când evaluează valoarea justă a activelor sau datoriilor contabilizate la valoarea justă.

SUBSECŢIUNEA XXII:Capital

135.Pentru a se conforma punctului 134, entitatea prezintă următoarele:

136.O entitate poate administra capitalul în multe moduri şi poate face obiectul diferitelor dispoziţii privind capitalul. De exemplu, un conglomerat poate include entităţi care întreprind activităţi de asigurare şi activităţi bancare, şi acele entităţi pot opera în mai multe jurisdicţii. Atunci când o prezentare agregată a cerinţelor privind capitalul şi a modului în care acesta este administrat nu oferă informaţii utile sau afectează înţelegerea de către utilizatorii situaţiilor financiare a resurselor de capital ale entităţii, entitatea trebuie să prezinte informaţii financiare distincte pentru fiecare cerinţă privind capitalul care este impusă entităţii.

SUBSECŢIUNEA XXII ¹:Instrumente financiare care pot fi lichidate înainte de scadenţă clasificate drept capitaluri proprii

SUBSECŢIUNEA XXIII:Alte prezentări

138.O entitate trebuie să prezinte următoarele elemente, dacă acestea nu sunt prezentate în altă secţiune în informaţiile publicate împreună cu situaţiile financiare:

CAPITOLUL VI:TRANZIŢIE ŞI DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

139.O entitate trebuie să aplice prezentul standard pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate adoptă prezentul standard pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

139.^J Prezentarea componentelor altor elemente ale rezultatului global (Amendamente la 1AS 1), emisă în iunie 2011, a modificat punctele 7, 10, 82, 85-87, 90, 91, 94, 100 şi 115, a adăugat punctele 10A, 81A, 81B şi 82A şi a eliminat punctele 12, 81, 83 şi 84. O entitate trebuie să aplice respectivele modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2012 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificările pentru o perioadă anterioară, ea trebuie să prezinte acest fapt.

139L Ciclul de îmbunătăţiri anuale 2009 - 2011, emis în mai 2012, a modificat punctele 10, 38 şi 41, a eliminat punctele 39-40 şi a adăugat punctele 38A-38D şi 40A-40D. O entitate trebuie să aplice retroactiv acest amendament, în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori pentru perioade anuale începând la sau după 1 ianuarie 2013. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică respectivul amendament pentru o perioadă anterioară, trebuie să prezinte acest fapt.

139P. Documentul Iniţiativa privind prezentarea de informaţii (Amendamente la IAS 1), publicat în decembrie 2014, a modificat punctele 10, 31, 54-55, 82A, 85, 113-114, 117, 119 şi 122, a adăugat punctele 30A, 55A şi 85A-85B şi a eliminat punctele 115 şi 120. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2016 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Entităţile nu sunt obligate să prezinte informaţiile prevăzute la punctele 28-30 din IAS 8 cu privire la aceste amendamente.

139B.Instrumente financiare care pot fi lichidate înainte de scadenţă şi obligaţii ce decurg din lichidare (amendamente la IAS 32 şi IAS 1), publicat în februarie 2008, a modificat punctul 138 şiaadăugat punctele 8A, 80A şi 136A. O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificările pentru o perioadă care începe anterior acestei date, entitatea trebuie să prezinte acest fapt şi trebuie să aplice în acelaşi timp amendamentele aferente la IAS 32, IAS 39, IFRS 7 şi IFRIC 2 Acţiunile membrilor în entităţi de tip cooperatist şi instrumente similare.

PARTEA 2:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 2 - Stocuri

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

1.Obiectivul prezentului standard este acela de a prescrie tratamentul contabil pentru stocuri. O problema fundamentala în contabilizarea stocurilor o constituie valoarea costului ce urmeaza a fi recunoscuta drept activ si reportata pâna când veniturile aferente sunt recunoscute. Prezentul standard furnizeaza îndrumari referitoare la determinarea costului si la recunoasterea ulterioara a acestuia drept cheltuiala, inclusiv orice reducere a valorii contabile pâna la valoarea realizabila neta. De asemenea, standardul furnizeaza îndrumari cu privire la formulele de determinare a costului care sunt utilizate la calcularea costurilor stocurilor.

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

2.Prezentul standard se aplica tuturor stocurilor, cu exceptia:

3.Prezentul standard nu se aplica la evaluarea stocurilor detinute de:

4.Stocurile la care s-a facut referire la punctul 3 litera a) sunt evaluate, în anumite faze ale productiei, la valoarea realizabila neta. Aceste cazuri apar, de exemplu, atunci când culturile agricole au fost recoltate sau când minereurile au fost extrase, iar vânzarea este asigurata printr-un contract la termen sau printr-o garantie guvernamentala sau atunci când exista o piata activa, iar riscul de a ramâne cu productia nevânduta este neglijabil. Aceste categorii de stocuri sunt exceptate doar de la cerintele de evaluare din prezentul standard.

CAPITOLUL 3:DEFINITII

6.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

c)sub forma de materiale si alte consumabile ce urmeaza a fi folosite în procesul de productie sau pentru prestarea de servicii.

7.Valoare realizabilă netă se referă la suma netă pe care o entitate se aşteaptă să o realizeze din vânzarea de stocuri pe parcursul desfăşurării normale a activităţii. Valoarea justă reflectă preţul unei tranzacţii normale de vânzare a aceluiaşi stoc pe piaţa principală (sau cea mai avantajoasă) pentru acel stoc care s-ar încheia între participanţi pe piaţă, la data de evaluare. Prima este o valoare specifică entităţii; cea de a doua nu este. Valoarea realizabilă netă a stocurilor poate să nu fie egală cu valoarea justă minus costurile generate de vânzare.

8.Stocurile includ bunuri cumparate si detinute în vederea revânzarii, inclusiv, de exemplu marfurile cumparate de un detailist în vederea revânzarii sau terenurile si alte proprietati imobiliare detinute în vederea revânzarii. Stocurile includ, de asemenea, produsele finite ale entitatii sau productia aflata în curs de executie de catre entitate, precum si materiale si consumabile destinate utilizarii în procesul de productie. În cazul unui prestator de servicii, stocurile includ costurile serviciilor, asa cum sunt descrise la punctul 19, pentru care entitatea nu a recunoscut înca venitul aferent (a se vedea IAS 18 Venituri).

CAPITOLUL 4:EVALUAREA STOCURILOR

SECTIUNEA 3:Costurile de conversie

12.Costurile de conversie a stocurilor includ costurile direct aferente unitatilor produse, cum ar fi costurile cu manopera directa. De asemenea, ele includ si alocarea sistematica a regiei de productie, fixa si variabila, generata de transformarea materialelor în produse finite. Regia fixa de productie consta în acele costuri indirecte de productie care ramân relativ constante, indiferent de volumul productiei, cum sunt: amortizarea, întretinerea sectiilor si a utilajelor, precum si costurile cu conducerea si administrarea sectiilor. Regia variabila de productie consta în acele costuri indirecte de productie care variaza direct proportional sau aproape direct proportional cu volumul productiei, cum sunt materialele indirecte si manopera indirecta.

13.Alocarea regiei fixe de productie la costurile de prelucrare se face pe baza capacitatii normale a facilitatilor de productie. Capacitatea normala este productia estimata a fi obtinuta, în medie, de-a lungul unui anumit numar de perioade sau sezoane, în conditii normale, având în vedere si pierderea de capacitate rezultata din întretinere. Nivelul real de productie poate fi folosit daca se considera ca acesta aproximeaza capacitatea normala. Valoarea cheltuielilor de regie fixa alocate fiecarei unitati de productie nu se majoreaza ca urmare a obtinerii unei productii scazute sau a neutilizarii unor active. Cheltuielile de regie nealocate sunt recunoscute drept cheltuiala în perioada în care au aparut.

14.Un proces de productie poate duce la obtinerea simultana a mai multor produse. Este, de exemplu, cazul produselor cuplate sau cazul în care un produs este principal si altul este un produs secundar. Atunci când costurile de prelucrare nu se pot identifica distinct, pentru fiecare produs în parte, acestea se aloca pe baza unei metode rationale, aplicate cu consecventa. Alocarea se poate baza, de exemplu, pe valoarea de vânzare relativa pe fiecare produs, fie în stadiul de productie în care produsele devin identificabile în mod distinct, fie în momentul finalizarii procesului de productie. Prin natura lor, majoritatea produselor secundare au o valoare nesemnificativa. În aceste cazuri, ele sunt adesea evaluate la valoarea realizabila neta si aceasta valoare se deduce din costul produsului principal. Ca urmare, valoarea contabila a produsului principal nu difera în mod semnificativ fata de costul sau.

SECTIUNEA 4:Alte costuri

16.Mai jos sunt enumerate exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care sunt suportate:

SECTIUNEA 5:Costul stocurilor unui prestator de servicii

19.În masura în care prestatorii de servicii au stocuri, ei le evalueaza la costurile lor de productie. Aceste costuri constau, în primul rând, în manopera si în alte costuri legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însarcinat cu supravegherea, precum si în cheltuielile de regie de atribuit. Manopera si alte costuri legate de vânzare si de personalul angajat în administratia generala nu se includ, ci sunt recunoscute drept cheltuieli în perioada în care sunt suportate. Costul stocurilor unui prestator de servicii nu include marjele de profit sau cheltuielile de regie neatribuibile, care sunt adesea facturate la preturile impuse de prestatorii de servicii.

SECTIUNEA 7:Tehnici de evaluare a costurilor

22.Metoda pretului cu amanuntul este adesea folosita în comertul cu amanuntul pentru a evalua costul stocurilor de articole numeroase si cu miscare rapida, care au marje similare si pentru care nu este practic sa se foloseasca alta metoda de determinare a costului. Costul stocurilor este calculat prin deducerea din pretul de vânzare al stocului a procentului corespunzator de marja bruta. Procentul utilizat ia în considerare stocurile care au fost cotate în scadere pâna sub nivelul pretului de vânzare initial. Adesea este utilizat un procent mediu pentru fiecare departament de vânzare cu amanuntul.

SECTIUNEA 8:Formule de determinare a costului

24.Identificarea specifica a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificate ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care sunt destinate unui anumit proiect, indiferent daca au fost cumparate sau produse. Totusi, identificarea specifica a costurilor nu este adecvata în cazurile în care stocurile cuprind un numar mare de elemente care sunt, de regula, fungibile. În aceste cazuri, metoda de selectare a acelor elemente ce ramân în stoc ar putea fi folosita pentru obtinerea unor efecte predeterminate asupra profitului sau pierderii.

27.Formula FIFO presupune ca elementele care au fost produse sau cumparate primele sunt cele care se vând primele si, prin urmare, elementele care ramân în stoc la sfârsitul perioadei sunt cele care au fost cumparate sau produse cel mai recent. Prin formula costului mediu ponderat se calculeaza costul fiecarui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei si a costului elementelor similare produse sau cumparate în timpul perioadei. Media poate fi calculata periodic sau dupa receptia fiecarui transport, în functie de circumstantele în care se gaseste entitatea.

SECTIUNEA 9:Valoarea realizabila neta

28.Costul stocurilor poate sa fie nerecuperabil, daca acele stocuri au suferit deteriorari, daca au fost uzate moral, integral sau partial, sau daca preturile lor de vânzare s-au diminuat. Costul stocurilor poate, de asemenea, sa fie nerecuperabil si în cazul în care au crescut costurile estimate pentru finalizare sau costurile estimate a fi suportate pentru a efectua vânzarea. Practica reducerii valorii contabile a stocurilor sub cost, pâna la valoarea realizabila neta, este consecventa cu principiul conform caruia activele nu ar trebui reflectate în bilant la o valoare mai mare decât valoarea preconizata a se obtine prin utilizarea sau vânzarea lor.

29.De obicei, valoarea contabila a stocurilor este redusa pâna la valoarea realizabila neta, element cu element. Uneori însa poate fi mai adecvat sa se grupeze elementele similare sau conexe. Acesta poate fi cazul unor elemente de stoc care apartin aceleiasi linii de produse, care au scopuri sau utilizari finale similare, care sunt produse si comercializate în aceeasi zona geografica si care nu pot, practic, sa fie evaluate separat de alte elemente din acea linie de produse. Nu este adecvat sa se reduca valoarea contabila a stocurilor pe baza unei clasificari, de exemplu, produse finite sau toate stocurile dintr-un anumit segment de activitate. În general, prestatorii de servicii cumuleaza costurile aferente fiecarui serviciu pentru care se percepe un pret de vânzare separat. De aceea, fiecare dintre aceste servicii este tratat ca un element distinct.

31.Estimarile valorii realizabile nete iau în considerare, de asemenea, scopul pentru care stocurile sunt detinute. De exemplu, valoarea realizabila neta a cantitatii stocurilor detinute pentru onorarea unor contracte ferme de vânzare de bunuri sau de prestare de servicii se bazeaza pe pretul contractului. În situatia în care cantitatea specificata în contractele de vânzari este mai mica decât cantitatea de stocuri detinuta, valoarea realizabila neta a surplusului se determina pornind de la preturile generale de vânzare. Provizioanele pot aparea din contractele ferme de vânzare, peste cantitatile de stocuri detinute, sau din contractele ferme de cumparare. Asemenea provizioane sunt tratate în IAS 37 Provizioane, datorii contingente si active contingente.

32.Valoarea contabila a materialelor si a consumabilelor detinute pentru a fi folosite în productie nu este redusa sub cost daca se estimeaza ca produsele finite în care urmeaza sa se încorporeze vor fi vândute pentru un pret mai mare sau egal cu costul lor. Totusi, atunci când o scadere a pretului materialelor indica faptul ca acel cost al produselor finite depaseste valoarea realizabila neta, valoarea contabila a materialelor aferente se reduce pâna la valoarea realizabila neta. În astfel de cazuri, costul de înlocuire a materialelor poate fi cea mai adecvata masura disponibila a valorii lor realizabile nete.

33.Pentru fiecare perioada ulterioara se efectueaza o noua evaluare a valorii realizabile nete. Atunci când acele conditii care au determinat în trecut reducerea valorii contabile a stocurilor pâna la valoarea realizabila neta au încetat sa mai existe sau atunci când exista dovezi clare ale unei cresteri a valorii realizabile nete din cauza schimbarii unor circumstante economice, suma care reprezinta reducerea valorii contabile este reluata (adica reluarea este limitata la valoarea reducerii initiale), astfel încât noua valoare contabila a stocului sa fie egala cu cea mai mica valoare dintre cost si valoarea realizabila neta revizuita. Aceasta se întâmpla, de exemplu, atunci când un element al stocurilor, care este contabilizat la valoarea realizabila neta, din cauza scaderii pretului sau de vânzare, este înca în stoc într-o perioada ulterioara, iar pretul sau de vânzare a crescut.

CAPITOLUL 5:RECUNOASTEREA DREPT CHELTUIALA

34.Atunci când stocurile sunt vândute, valoarea contabila a acestor stocuri trebuie sa fie recunoscuta drept cheltuiala în perioada în care este recunoscut venitul corespunzator. Valoarea oricarei reduceri a valorii contabile a stocurilor pâna la valoarea realizabila neta si toate pierderile de stocuri trebuie sa fie recunoscute drept cheltuiala în perioada în care are loc reducerea valorii contabile sau pierderea. Valoarea oricarei reluari a oricarei reduceri a valorii contabile a stocurilor ca urmare a unei cresteri a valorii realizabile nete trebuie recunoscuta drept o reducere a cheltuielii valorii stocurilor recunoscuta drept cheltuiala în perioada în care are loc reluarea.

CAPITOLUL 6:PREZENTAREA INFORMATIILOR

36.Situatiile financiare trebuie sa prezinte urmatoarele informatii:

39.Anumite entitati adopta un format pentru profit sau pierdere care conduce la prezentarea altor valori decât costul stocurilor recunoscut drept cheltuiala în cursul perioadei. Conform acestui format, o entitate prezinta o analiza a cheltuielilor, utilizând o clasificare bazata pe natura cheltuielilor. În acest caz, entitatea prezinta costurile recunoscute drept cheltuiala cu materiile prime si consumabilele, costurile cu manopera si alte costuri, împreuna cu valoarea modificarii nete a stocurilor, aferenta perioadei.

CAPITOLUL 7:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

40.O entitate trebuie sa aplice prezentul standard pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se încurajeaza aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica prezentul standard pentru o perioada care începe anterior datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

PARTEA 3:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 7 - Situatiile aferentă fluxurilor de trezorerie

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

Informatiile referitoare la fluxurile de trezorerie ale unei entitati sunt utile pentru a pune la dispozitia utilizatorilor de situatii financiare o baza pentru evaluarea capacitatii entitatii de a genera numerar si echivalente de numerar si a nevoilor sale de utilizare a acelor fluxuri de trezorerie. Deciziile economice care sunt luate de catre utilizatori impun o evaluare a capacitatii unei entitati de a genera numerar si echivalente de numerar, precum si a plasarii în timp si a sigurantei generarii acestora.

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

3.Utilizatorii situatiilor financiare ale unei entitati sunt interesati de modul în care entitatea genereaza si foloseste numerarul si echivalentele de numerar. Aceasta este situatia indiferent de natura activitatilor entitatii si indiferent daca numerarul poate fi considerat drept produs al entitatii, asa cum ar putea fi cazul unei institutii financiare. Entitatile au nevoie de numerar din aceleasi motive, în esenta, oricât de diferite ar fi principalele lor activitati producatoare de venituri. Acestea au nevoie de numerar pentru a-si desfasura activitatile, a-si plati obligatiile si pentru a asigura rentabilitate investitorilor. În consecinta, prezentul standard impune tuturor entitatilor sa prezinte o situatie a fluxurilor de trezorerie.

CAPITOLUL 3:BENEFICII ALE INFORMATIILOR REFERITOARE LA FLUXURILE DE TREZORERIE

4.O situatie a fluxurilor de trezorerie, atunci când este utilizata împreuna cu restul situatiilor financiare, furnizeaza informatii care permit utilizatorilor sa evalueze modificarile activelor nete ale unei entitati, structura sa financiara (inclusiv lichiditatea si solvabilitatea sa), precum si capacitatea entitatii de a influenta valoarea si plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie, în vederea adaptarii la circumstantele si oportunitatile în continua schimbare. Informatiile referitoare la fluxurile de trezorerie sunt utile la stabilirea capacitatii unei entitati de a genera numerar si echivalente de numerar si dau posibilitatea utilizatorilor sa elaboreze modele de evaluare si comparare a valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare ale diferitelor entitati. De asemenea, aceste informatii întaresc gradul de comparabilitate al raportarii rezultatelor din exploatare între diferite entitati, deoarece elimina efectele utilizarii unor tratamente contabile diferite pentru aceleasi tranzactii si evenimente.

CAPITOLUL 4:DEFINITII

6.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

7.Echivalentele de numerar sunt detinute mai degraba în scopul îndeplinirii angajamentelor în numerar pe termen scurt, decât pentru investitii sau în alte scopuri. Pentru a califica o investitie drept echivalent de numerar, aceasta trebuie sa fie usor convertibila într-o suma cunoscuta de numerar si supusa unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. Prin urmare, o investitie se califica, în mod normal, drept echivalent de numerar doar atunci când are o scadenta mica de, sa zicem, trei luni sau mai putin de la data achizitiei. Investitiile în capitaluri proprii nu sunt considerate echivalente de numerar, cu exceptia cazului în care sunt, în fond, echivalente de numerar, de exemplu în cazul actiunilor preferentiale achizitionate cu putin timp înaintea scadentei lor si cu o data de rascumparare specificata.

CAPITOLUL 5:PREZENTAREA UNEI SITUATII A FLUXURILOR DE TREZORERIE

11.O entitate prezinta fluxurile sale de trezorerie din activitatile de exploatare, de investire si de finantare într-o maniera care corespunde cel mai bine activitatii sale. Clasificarea pe activitati furnizeaza informatii care permit utilizatorilor sa stabileasca impactul respectivelor activitati asupra pozitiei financiare a entitatii si valoarea numerarului si a echivalentelor de numerar. Aceste informatii pot fi folosite, de asemenea, pentru a evalua relatiile care apar între activitatile respective.

SECTIUNEA 1:Activitati de exploatare

13.Valoarea fluxurilor de trezorerie care provin din activitati de exploatare este un indicator-cheie al masurii în care activitatile entitatii au generat suficiente fluxuri de trezorerie pentru a rambursa împrumuturile, pentru a mentine capacitatea de functionare a entitatii, a plati dividende si a face noi investitii, fara a recurge la surse externe de finantare. Informatiile cu privire la componentele specifice ale fluxurilor istorice de trezorerie din exploatare, împreuna cu alte informatii, sunt utile pentru prognozarea viitoarelor fluxuri de trezorerie din exploatare.

14.Fluxurile de trezorerie provenite din activitati de exploatare sunt derivate, în primul rând, din principalele activitati producatoare de venit ale entitatii. Prin urmare, ele rezulta în general din tranzactiile si alte evenimente care intra în determinarea profitului sau a pierderii. Exemple de fluxuri de trezorerie provenite din activitati de exploatare sunt:

g)încasarile si platile în numerar provenite din contracte încheiate în vederea plasarii sau a tranzactionarii.

Unele tranzacţii, cum ar fi vânzarea unui element al unei instalaţii, pot da naştere unui câştig sau unei pierderi, care este inclus(ă) în profitul sau pierderea recunoscută. Fluxurile de trezorerie aferente acestui tip de tranzacţii sunt fluxuri de trezorerie provenite din activităţi de investire. Însă, plăţile în numerar pentru fabricarea sau achiziţionarea de active deţinute în vederea închirierii către terţi şi apoi deţinute în vederea vânzării, conform descrierii de la punctul 68A din IAS 16 Imobilizări corporale sunt fluxuri de trezorerie din activităţi de exploatare. Încasările în numerar din închiriere şi din vânzările ulterioare a unor astfel de active sunt, de asemenea, fluxuri de trezorerie din activităţi de exploatare.

15.O entitate poate detine valori mobiliare si titluri de credit în vederea plasarii sau a tranzactionarii, caz în care acestea sunt similare stocurilor de marfuri achizitionate special pentru a fi revândute. Prin urmare, fluxurile de trezorerie generate de cumpararea si vânzarea titlurilor de tranzactionare si plasament sunt clasificate drept activitati de exploatare. În mod similar, avansurile în numerar si creditele acordate de institutiile financiare sunt, de obicei, clasificate drept activitati de exploatare, din moment ce se refera la principala activitate producatoare de venit a respectivei entitati.

SECTIUNEA 2:Activitati de investire

16.Prezentarea separată a fluxurilor de trezorerie care rezultă din activităţi de investiţie este importantă deoarece fluxurile de trezorerie reprezintă măsura în care s-au făcut cheltuieli pentru resursele menite să genereze venituri şi fluxuri de trezorerie viitoare. Numai cheltuielile care au drept rezultat un activ recunoscut în situaţia poziţiei financiare sunt eligibile pentru clasificarea drept activităţi de investiţie. Exemplele de fluxuri de trezorerie din activităţile de investiţie sunt:

h)încasarile în numerar aferente contractelor futures, forward, de optiuni sau swap, în afara cazului când acestea sunt detinute în scopuri de plasament sau de tranzactionare sau când încasarile sunt clasificate drept activitati de finantare.

SECTIUNEA 3:Activitati de finantare

17.Prezentarea separata a fluxurilor de trezorerie provenite din activitati de finantare este importanta deoarece este utila pentru previzionarea pretentiilor finantatorilor entitatii asupra fluxurilor de trezorerie viitoare. Exemple de fluxuri de trezorerie provenite din activitati de finantare sunt:

CAPITOLUL 6:RAPORTAREA FLUXURILOR DE TREZORERIE DIN ACTIVITATI DE EXPLOATARE

18.O entitate trebuie sa raporteze fluxurile de trezorerie din activitati de exploatare folosind fie:

19.Entitatile sunt încurajate sa raporteze fluxurile de trezorerie obtinute din activitati de exploatare folosind metoda directa. Metoda directa furnizeaza informatii care pot fi folositoare la estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare si care nu sunt disponibile prin metoda indirecta. Pe baza metodei directe, informatiile privind clasele principale de plati si încasari brute în numerar pot fi obtinute fie:

b)prin ajustarea vânzarilor, a costului vânzarilor (dobânzi si alte venituri similare si cheltuieli cu dobânzile si alte cheltuieli similare pentru institutiile financiare) si a altor elemente în situatia veniturilor si a cheltuielilor cu:

20.Prin metoda indirecta, fluxul de trezorerie net din activitati de exploatare este determinat prin ajustarea profitului sau a pierderii cu efectele:

CAPITOLUL 8:RAPORTAREA FLUXURILOR DE TREZORERIE LA VALOAREA NETA

23.Exemplele de plati si încasari în numerar la care s-a facut referire la punctul 22 litera a) sunt:

CAPITOLUL 9:FLUXURI DE TREZORERIE ÎN VALUTA

27.Fluxurile de trezorerie exprimate în valuta sunt raportate într-o maniera conforma cu IAS 21 Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar. Aceasta permite utilizarea unui curs de schimb care aproximeaza cursul real. De exemplu, la înregistrarea tranzactiilor în valuta sau pentru conversia fluxurilor de trezorerie ale unei filiale din strainatate se poate folosi, pentru o perioada, un curs de schimb mediu ponderat. Cu toate acestea, IAS 21 nu permite folosirea cursului de schimb de la data bilantului atunci când se convertesc fluxurile de trezorerie ale unei filiale din strainatate.

28.Profitul si pierderile nerealizate care provin din variatia cursurilor de schimb valutar nu sunt fluxuri de trezorerie. Totusi, efectul variatiei cursului de schimb valutar asupra numerarului si a echivalentelor de numerar detinute sau datorate în valuta este raportat în situatia fluxului de trezorerie pentru a reconcilia numerarul si echivalentele de numerar la începutul si la sfârsitul perioadei. Aceasta valoare este prezentata separat de fluxurile de trezorerie provenite din activitati de exploatare, de investire si de finantare si include, daca este cazul, diferentele care ar fi aparut daca respectivele fluxuri de trezorerie ar fi fost raportate la cursul de schimb de la sfârsitul perioadei.

CAPITOLUL 10:DOBÂNZI SI DIVIDENDE

33.Atât dobânda platita, cât si dobânda si dividendele încasate sunt de obicei clasificate de institutiile financiare drept fluxuri de trezorerie din exploatare. Totusi, nu exista un consens privind clasificarea acestor fluxuri de trezorerie de catre alte entitati. Atât dobânda platita, cât si dobânda si dividendele încasate pot fi clasificate drept fluxuri de trezorerie din exploatare, deoarece intra în determinarea profitului sau a pierderii. Alternativ, dobânda platita si dobânda si dividendele încasate pot fi clasificate drept fluxuri de trezorerie din finantare si, respectiv, din investire, deoarece reprezinta costuri ale atragerii surselor de finantare sau a rentabilitatii investitiilor.

CAPITOLUL 11:IMPOZITELE PE PROFIT

36.Impozitele pe profit sunt generate în urma tranzactiilor care dau nastere unor fluxuri de trezorerie clasificate într-o situatie a fluxurilor de trezorerie drept activitati de exploatare, de investire si de finantare. În timp ce cheltuiala cu impozitul poate fi alocata fara dificultate activitatilor de investire sau celor de finantare, fluxurile de trezorerie aferente impozitelor respective sunt, adesea, imposibil de alocat si pot aparea într-o perioada diferita de cea a fluxurilor de trezorerie aferente tranzactiei de baza. Prin urmare, impozitele platite sunt clasificate de obicei drept fluxuri de trezorerie din activitati de exploatare. Totusi, atunci când este posibila identificarea fluxului de trezorerie din impozite si alocarea lui unei tranzactii individuale care da nastere unor fluxuri de trezorerie clasificate drept activitati de investire sau finantare, fluxul de trezorerie din impozite va fi clasificat în mod corespunzator drept activitate de investire sau finantare. Atunci când fluxurile de trezorerie din impozite sunt alocate mai multor clase de activitati, se prezinta valoarea totala a impozitelor platite.

CAPITOLUL 12:INVESTITII ÎN FILIALE, ENTITATI ASOCIATE SI ASOCIERI ÎN PARTICIPATIE

CAPITOLUL 13:Modificări ale participaţiilor în capitalurile proprii deţinute în filiale şi alte întreprinderi

40.O entitate trebuie să prezinte agregat fiecare dintre următoarele aspecte, în ceea ce priveşte atât obţinerea, cât şi pierderea controlului asupra filialelor sau altor întreprinderi în decursul perioadei:

41.Prezentarea separată, ca elemente-rânduri distincte, a efectelor fluxurilor de trezorerie generate în urma obţinerii sau pierderii controlului asupra filialelor sau altor întreprinderi "împreună cu prezentarea separată a valorilor activelor şi datoriilor dobândite sau cedate, ajută la distingerea fluxurilor de trezorerie respective de fluxurile de trezorerie provenite din celelalte activităţi de exploatare, investire şi finanţare. Efectele fluxurilor de trezorerie aferente pierderii controlului nu se deduc din cele aferente obţinerii controlului.

42.Valoarea agregată a numerarului plătit sau încasat drept contravaloare pentru obţinerea sau pierderea controlului asupra filialelor sau altor întreprinderi este raportată în situaţia fluxurilor de trezorerie, după deducerea numerarului şi a echivalentelor de numerar dobândite sau cedate ca parte a acestor tranzacţii, evenimente sau modificări ale circumstanţelor.

42B Modificările participaţiilor în capitalurile proprii ale unei filiale, care nu au drept rezultat pierderea controlului, cum ar fi cumpărarea sau vânzarea ulterioară de către societatea mamă a instrumentelor de capitaluri proprii ale unei filiale, sunt contabilizate drept tranzacţii cu capitaluri proprii (a se vedea IFRS 10 Situaţii financiare consolidate). În consecinţă, fluxurile de trezorerie rezultate sunt clasificate în acelaşi mod ca alte tranzacţii cu proprietarii, descrise la punctul 17.

CAPITOLUL 14:TRANZACTII NEMONETARE

44.O mare parte a activitatilor de investire si de finantare nu are un impact direct asupra fluxurilor de trezorerie curente, cu toate ca ele afecteaza, într-adevar, structura capitalului si a activelor unei entitati. Excluderea tranzactiilor nemonetare din situatia fluxului de trezorerie este în concordanta cu obiectivul unei situatii a fluxului de trezorerie, deoarece aceste elemente nu implica fluxuri de trezorerie în perioada curenta. Exemple de tranzactii nemonetare sunt:

CAPITOLUL 15:COMPONENTE ALE NUMERARULUI SI ALE ECHIVALENTELOR DE NUMERAR

CAPITOLUL 16:PREZENTAREA ALTOR INFORMATII

50.Pentru întelegerea pozitiei financiare si a lichiditatii unei entitati de catre utilizatori, pot fi relevante si alte informatii. Prezentarea acestor informatii, însotite de comentariul conducerii, este încurajata si poate cuprinde:

51.Prezentarea separata a fluxurilor de trezorerie care reprezinta cresteri ale capacitatii de exploatare si a fluxurilor de trezorerie necesare mentinerii capacitatii de exploatare este folositoare, oferind posibilitatea utilizatorului sa determine daca entitatea investeste în mod adecvat în mentinerea capacitatii sale de exploatare. O entitate care nu investeste în mod adecvat în mentinerea capacitatii sale de exploatare poate prejudicia profitabilitatea sa pe viitor, favorizând lichiditatea curenta si distribuirile catre proprietari.

CAPITOLUL 17:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

58.Documentul Entităţi de investiţii (Amendamente la IFRS 10, IFRS 12 şi IAS 27), publicat în octombrie 2012, a modificat punctele 42A şi 42B şi a adăugat punctul 40A. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2014 sau ulterior. Aplicarea dispoziţiilor din documentul Entităţi de investiţii mai devreme este permisă. În cazul în care o entitate aplică aceste amendamente mai devreme, ea trebuie să aplice şi toate amendamentele incluse în documentul Entităţi de investiţii în acelaşi timp.

PARTEA 4:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 8 - Politici contabile, modificari ale estimarilor contabile si erori

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

1.Obiectivul prezentului standard este de a prescrie criteriile de selectie si de modificare a politicilor contabile, împreuna cu tratamentul contabil si prezentarea informatiilor privind modificari de politici contabile, modificari de estimari contabile si corectari ale erorilor. Standardul este menit sa întareasca relevanta si fiabilitatea situatiilor financiare ale unei entitati, comparabilitatea acestor situatii financiare în timp si comparabilitatea cu situatiile financiare ale altor entitati.

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

CAPITOLUL 3:DEFINITII

5.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

c)interpretari elaborate de catre Comitetul pentru Interpretarea Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRIC) sau de catre fostul Comitet Permanent pentru Interpretari (SIC).

6.Evaluarea masurii în care o omisiune sau o declaratie eronata ar putea influenta deciziile economice ale utilizatorilor, devenind astfel semnificativa, necesita luarea în considerare a caracteristicilor acelor utilizatori. Cadrul general pentru întocmirea si prezentarea situatiilor financiare prevede, la punctul 25, ca "se presupune ca utilizatorii dispun de cunostinte suficiente privind desfasurarea afacerilor si a activitatilor economice, de notiuni de contabilitate si au dorinta de a studia informatiile prezentate cu atentia cuvenita". De aceea, evaluarea trebuie sa ia în considerare modul în care s-ar putea ca utilizatorii care prezinta aceste caracteristici sa fie, în mod rezonabil, inf luentati în luarea deciziilor economice.

CAPITOLUL 4:POLITICI CONTABILE

SECTIUNEA 1:Selectarea si aplicarea politicilor contabile

8.IFRS-urile stabilesc politicile contabile despre care IASB a concluzionat ca duc la situatii financiare continând informatii relevante si fiabile privind tranzactiile, alte evenimente si conditii la care acestea se aplica. Aceste politici nu trebuie aplicate când efectul aplicarii lor este nesemnificativ. Cu toate acestea, sunt inadecvate abaterile nesemnificative de la IFRS-uri sau necorectarea acestora în scopul obtinerii unei anumite prezentari a pozitiei financiare, a performantei financiare sau a fluxurilor de trezorerie ale unei entitati.

10.În absenta unui standard sau a unei interpretari care se aplica în mod specific unei tranzactii, unui alt eveniment sau conditii, conducerea trebuie sa îsi exercite rationamentul profesional pentru elaborarea si aplicarea unei politici contabile care are drept rezultat informatii care sunt:

SECTIUNEA 2:Consecventa politicilor contabile

13.O entitate trebuie sa îsi selecteze si sa îsi aplice politicile contabile în mod consecvent pentru tranzactii, alte evenimente si conditii similare, cu exceptia cazului în care un standard sau o interpretare prevede sau permite, în mod specific, clasificarea elementelor pentru care ar putea fi adecvata aplicarea unor politici contabile diferite. Daca un standard sau o interpretare prevede sau permite o astfel de clasificare, trebuie sa fie selectata si aplicata fiecarei categorii, în mod consecvent, o politica contabila adecvata.

SECTIUNEA 3:Modificari ale politicilor contabile

SECTIUNEA 4:Aplicarea modificarilor de politici contabile

19.Sub rezerva punctului 23:

21.În absenta unui standard sau a unei interpretari care se aplica în mod specific unei tranzactii, altui eveniment sau conditii, conducerea poate aplica, în conformitate cu punctul 12, o politica contabila din cele mai recente norme ale altor organisme de standardizare care utilizeaza un cadru general conceptual similar în elaborarea standardelor contabile. Daca, în urma modificarii unei astfel de norme, entitatea alege sa modifice o politica contabila, acea modificare este contabilizata si prezentata ca o modificare voluntara de politica contabila.

SECTIUNEA 6:Limitari ale aplicarii retroactive

24.Când sunt imposibil de determinat efectele specifice perioadei aferente modificarii unei politici contabile privind informatiile comparative pentru una sau mai multe perioade anterioare prezentate, entitatea trebuie sa aplice noua politica contabila valorii contabile a activelor si a datoriilor, de la începutul celei mai îndepartate perioade pentru care aplicarea retroactiva este posibila, care ar putea fi perioada curenta, si trebuie sa efectueze ajustarile corespunzatoare ale soldurilor initiale ale fiecarei componente de capital propriu afectate pentru acea perioada.

26.Când o entitate aplica retroactiv o noua politica contabila, aceasta aplica noua politica contabila informatiilor comparative pentru perioade anterioare cât se poate de îndepartate în timp. Aplicarea retroactiva pentru o perioada anterioara nu este posibila decât în cazul în care se poate determina efectul cumulativ asupra valorilor atât la deschiderea, cât si la închiderea bilanturilor pentru acea perioada. Valoarea ajustarii rezultate aferenta perioadelor anterioare celor prezentate în situatiile financiare se face la soldul initial al fiecarei componente de capital propriu afectate din cea mai îndepartata perioada anterioara prezentata. De obicei, ajustarea se face asupra rezultatului reportat. Cu toate acestea, ajustarea se poate face asupra altei componente de capital propriu (de exemplu, în vederea conformitatii cu un standard sau o interpretare). Orice alte informatii referitoare la perioade anterioare, cum ar fi rezumatele istorice ale datelor financiare, se ajusteaza, de asemenea, de la cea mai îndepartata data posibila.

27.Când este imposibil ca o entitate sa aplice retroactiv noua politica contabila, deoarece nu poate determina efectul cumulativ al aplicarii politicii asupra tuturor perioadelor anterioare, entitatea, în conformitate cu punctul 25, aplica noua politica prospectiv de la începutul celei mai îndepartate perioade posibile. Prin urmare, nu ia în considerare portiunea ajustarii cumulative a activelor, a datoriilor si a capitalurilor proprii care apare înainte de acea data. Modificarea unei politici contabile este permisa chiar daca este imposibil de aplicat politica prospectiv pentru orice alta perioada anterioara. Punctele 50-53 ofera îndrumari cu privire la situatiile când este imposibil de aplicat o noua politica contabila uneia sau mai multor perioade anterioare.

SECTIUNEA 7:Prezentarea informatiilor

28.Când aplicarea initiala a unui standard sau a unei interpretari are un efect asupra perioadei curente sau asupra oricarei alte perioade anterioare, ar avea un astfel de efect cu exceptia faptului ca este imposibil de determinat valoarea ajustarii, sau ar putea avea un efect asupra perioadelor viitoare, entitatea trebuie sa prezinte:

SECTIUNEA 8:Situatiile financiare ale perioadelor ulterioare nu trebuie sa repete aceste informatii.

29.Când o modificare voluntara de politica contabila are un efect asupra perioadei curente sau asupra oricarei alte perioade anterioare, ar avea un efect asupra acelei perioade cu exceptia faptului ca este imposibil de determinat valoarea ajustarii, sau ar putea avea un efect asupra perioadelor viitoare, o entitate trebuie sa prezinte:

31.În conformitate cu punctul 30, o entitate ia în considerare prezentarea:

CAPITOLUL 5:MODIFICARI ALE ESTIMARILOR CONTABILE

SECTIUNEA 1:

32.Ca rezultat al incertitudinilor inerente activitatilor comerciale, multe elemente din situatiile financiare nu pot fi evaluate cu precizie, ci pot fi doar estimate. Estimarea implica rationamente bazate pe cele mai recente informatii fiabile disponibile. De exemplu, se pot solicita estimari ale:

38.Recunoasterea prospectiva a efectului unei modificari de estimare contabila înseamna ca modificarea este aplicata tranzactiilor, altor evenimente sau conditii de la data modificarii estimarii. O modificare de estimare contabila poate afecta numai profitul sau pierderea perioadei curente, sau profitul sau pierderea atât ala) perioadei curente, cât si al

a)perioadelor viitoare. De exemplu, o modificare a estimarii valorii aferente conturilor de clienti incerti afecteaza doar profitul sau pierderea perioadei curente si, prin urmare, este recunoscut(a) în perioada curenta. Cu toate acestea, o modificare a estimarii duratei de viata utile a unui activ amortizabil sau a modului preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare încorporate într-un activ amortizabil afecteaza cheltuiala cu amortizarea în perioada curenta si în fiecare perioada viitoare de-a lungul duratei de viata utila ramase a activului. În ambele cazuri, efectul modificarii aferente perioadei curente este recunoscut ca venit sau cheltuiala în perioada curenta. Daca exista, efectul asupra perioadelor viitoare este recunoscut ca venit sau cheltuiala în acele perioade viitoare.

CAPITOLUL 6:ERORI

SECTIUNEA 1:

41.Erorile pot aparea cu privire la recunoasterea, evaluarea, prezentarea sau descrierea elementelor situatiilor financiare. Situatiile financiare nu sunt conforme cu IFRS-urile în cazul în care contin fie erori semnificative, fie erori nesemnificative facute în mod intentionat pentru a obtine o anumita prezentare a pozitiei financiare, a performantei financiare sau a fluxurilor de trezorerie ale unei entitati. Erorile potentiale ale perioadei curente descoperite în acea perioada sunt corectate înainte de a se autoriza publicarea situatiilor financiare. Totusi, se întâmpla uneori ca erori semnificative sa nu fie descoperite pâna într-o perioada ulterioara si aceste erori ale perioadei anterioare sunt corectate în informatiile comparative prezentate în situatiile financiare pentru acea perioada ulterioara (a se vedea punctele 42-47).

42.Sub rezerva punctului 43, o entitate trebuie sa corecteze retroactiv erorile semnificative ale perioadei anterioare în primul set de situatii financiare a caror publicare a fost autorizata dupa descoperirea acestora, prin:

SECTIUNEA 2:Limitari ale retratarii retroactive

47.Când este imposibil de determinat valoarea unei erori (de exemplu o greseala în aplicarea unei politici contabile) pentru toate perioadele anterioare, entitatea, în conformitate cu punctul 45, retrateaza prospectiv informatiile comparative începând cu cea mai îndepartata data posibila. Asadar, nu ia în considerare portiunea din retratarea cumulativa a activelor, a datoriilor si a capitalurilor proprii aparute înainte de acea data. Punctele 50-53 ofera îndrumari privind situatiile în care este imposibil de corectat o eroare pentru una sau mai multe perioade anterioare.

49.În aplicarea punctului 42, o entitate trebuie sa prezinte urmatoarele:

CAPITOLUL 7:IMPOSIBILITATEA PRIVIND APLICAREA RETROACTIVA SI RETRATAREA RETROACTIVA

50.În anumite circumstante, este imposibil sa se ajusteze informatiile comparative pentru una sau mai multe perioade anterioare pentru a obtine comparabilitatea cu perioada curenta. De exemplu, este posibil sa nu se fi colectat date în perioada (perioadele) anterioara (anterioare) într-o maniera care permite fie aplicarea retroactiva a unei noi politici contabile (inclusiv, în sensul punctelor 51-53, aplicarea sa prospectiva perioadelor anterioare), fie retratarea retroactiva pentru a corecta eroarea unei perioade anterioare si informatiile pot fi imposibil de recreat.

51.De multe ori este necesar sa se faca estimari atunci când se aplica politici contabile elementelor situatiilor financiare recunoscute sau prezentate cu privire la tranzactii, alte evenimente sau conditii. Estimarea este în mod inerent subiectiva si estimarile pot fi elaborate dupa data bilantului. Elaborarea estimarilor poate fi mai dificila când se aplica retroactiv o politica contabila sau la efectuarea unei retratari retroactive pentru a corecta o eroare a unei perioade anterioare, datorita perioadei mai lungi de timp care este posibil sa fi trecut de la tranzactia, evenimentul sau conditia afectat(a). Totusi, obiectivul estimarii privind perioadele anterioare ramâne acelasi ca pentru estimarea facuta în perioada curenta, si anume ca estimarea sa reflecte circumstantele care existau la momentul înregistrarii tranzactiei, a evenimentului sau a conditiei.

52.Prin urmare, aplicarea retroactiva a unei noi politici contabile sau corectarea unei erori dintr-o perioada anterioara prevede diferentierea informatiilor care:

b)ar fi fost disponibile la data la care s-a aprobat publicarea situaţiilor financiare pentru acea perioadă anterioară de informaţii din alte surse. Pentru anumite tipuri de estimări (de exemplu, evaluarea la valoarea justă care utilizează un număr mare de date de intrare neobservabile) este imposibil să diferenţiem aceste tipuri de informaţii. În cazul în care aplicarea retroactivă sau retratarea retroactivă ar impune elaborarea unei estimări semnificative pentru care este imposibil de diferenţiat aceste două tipuri de informaţii, este imposibil să se aplice noua politică contabilă sau să se corecteze retroactiv eroarea perioadei anterioare.

53.La aplicarea unei noi politici contabile sau la corectarea valorilor unei perioade anterioare nu ar trebui sa se utilizeze întelegerea ulterioara a unui eveniment, fie în ceea ce priveste elaborarea unor ipoteze privind posibilele intentii ale conducerii într-o perioada anterioara, fie în ceea ce priveste estimarea valorilor recunoscute, evaluate sau prezentate într-o perioada anterioara. De exemplu, când o entitate corecteaza o eroare dintr-o perioada anterioara la evaluarea activelor financiare clasificate anterior ca investitii pastrate pâna la scadenta, în conformitate cu IAS 39 Instrumente financiare: recunoastere si evaluare, aceasta nu schimba baza de evaluare pentru acea perioada în cazul în care conducerea a decis ulterior sa nu le pastreze pâna la scadenta. În plus, când o entitate corecteaza o eroare dintr-o perioada anterioara în calcularea datoriei privind concediul medical acumulat de angajati, în conformitate cu IAS 19

CAPITOLUL 8:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

54.O entitate trebuie sa aplice prezentul standard pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se încurajeaza aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica prezentul standard pentru o perioada care începe anterior datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

PARTEA 5:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 10 - Evenimente ulterioare perioadei de raportare

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

1.Obiectivul prezentului standard este de a prescrie:

CAPITOLUL 3:DEFINITII

3.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

5.În unele cazuri, unei entitati i se impune sa supuna spre aprobare actionarilor ei situatiile financiare, dupa ce acestea au fost publicate. În astfel de circumstante, data autorizarii publicarii situatiilor financiare este data publicarii, si nu data la care acestea au fost aprobate de actionari.

Conducerea unei entitati definitiveaza proiectul situatiilor financiare pentru exercitiul financiar cu închidere la 31 decembrie 20X1 la data de 28 februarie 20X2. La 18 martie 20X2, consiliul de administratie analizeaza situatiile financiare si autorizeaza publicarea acestora. Entitatea îsi declara profitul si alte informatii financiare selectate la 19 martie 20X2. Situatiile financiare sunt puse la dispozitia actionarilor si a celor interesati la data de 1 aprilie 20X2. Actionarii aproba situatiile financiare în cadrul adunarii lor anuale din 15 mai 20X2 si situatiile financiare sunt apoi depuse la un organism de reglementare la data de 17 mai 20X2.

6.În unele cazuri, conducerii unei entitati i se impune sa prezinte situatiile financiare spre aprobare unui consiliu de supraveghere (format în exclusivitate din cadre fara functii executive). În astfel de cazuri, autorizarea publicarii situatiilor financiare are loc atunci când conducerea autorizeaza punerea acestora la dispozitia consiliului de supraveghere.

La 18 martie 20X2, conducerea unei entitati autorizeaza înaintarea situatiilor financiare catre consiliul de supraveghere. Consiliul de supraveghere este format în exclusivitate din cadre fara functii executive si poate include reprezentanti ai angajatilor si ai altor interese externe. Consiliul de supraveghere aproba situatiile financiare la 26 martie 20X2. Situatiile financiare sunt puse la dispozitia actionarilor si a celor interesati la data de 1 aprilie 20X2. Actionarii aproba situatiile financiare în cadrul adunarii lor anuale din 15 mai 20X2 si situatiile financiare sunt apoi depuse la un organism de reglementare la data de 17 mai 20X2.

CAPITOLUL 4:RECUNOASTERE SI EVALUARE

SECTIUNEA 1:Evenimente ulterioare datei bilantului care conduc la ajustarea situatiilor financiare

9.Urmatoarele sunt exemple de evenimente ulterioare datei bilantului care conduc la ajustarea situatiilor financiare si care impun unei entitati sa ajusteze valorile recunoscute în situatiile sale financiare sau sa recunoasca elemente care nu au fost anterior recunoscute:

a)solutionarea ulterioara datei bilantului a unui litigiu care confirma ca o entitate avea o obligatie prezenta la data bilantului. Entitatea ajusteaza orice provizion recunoscut anterior legat de acest litigiu în conformitate cu IAS 37 Provizioane, datorii contingente si active contingente sau recunoaste un nou provizion. Entitatea nu prezinta pur si simplu o datorie contingenta, deoarece solutionarea ofera dovezi suplimentare care ar fi luate în considerare în conformitate cu punctul 16 din IAS 37;

b)obtinerea de informatii ulterioare datei bilantului care indica faptul ca un activ a fost depreciat la data bilantului sau ca valoarea unei pierderi din depreciere anterior recunoscuta, aferenta activului respectiv, trebuie ajustata. De exemplu:

SECTIUNEA 2:Evenimente ulterioare datei bilantului care nu conduc la ajustarea situatiilor financiare

11.Un exemplu de eveniment care nu conduce la ajustarea situaţiilor financiare după perioada de raportare a bilanţului este o diminuare a valorii juste a investiţiilor în intervalul dintre finalul perioadei de raportare şi data la care situaţiile financiare sunt aprobate în vederea publicării. O diminuare a valorii juste nu se referă în mod normal la condiţia investiţiilor la finalul perioadei de raportare, dar reflectă circumstanţele apărute ulterior. Prin urmare, o entitate nu ajusteaza valorile recunoscute în situatiile sale financiare pentru aceste plasamente. În mod similar, entitatea nu actualizeaza valorile prezentate pentru plasamentele în cauza la data bilantului, desi entitatea poate fi nevoita sa prezinte informatii suplimentare în baza punctului 21.

SECTIUNEA 3:Dividende

CAPITOLUL 5:CONTINUITATEA ACTIVITATII

CAPITOLUL 6:PREZENTAREA INFORMATIILOR

SECTIUNEA 1:Data autorizarii publicarii

SECTIUNEA 2:Actualizarea informatiilor prezentate cu privire la conditiile existente la data bilantului

20.În unele cazuri, o entitate trebuie sa actualizeze informatiile prezentate în situatiile ei financiare pentru a reflecta informatiile primite dupa data bilantului, chiar daca informatiile respective nu afecteaza valorile pe care entitatea le recunoaste în situatiile sale financiare. Un exemplu în acest sens este atunci când, ulterior datei bilantului, devin disponibile dovezi referitoare la o obligatie contingenta care exista la data bilantului. Pe lânga aprecierea necesitatii recunoasterii sau a modificarii unui provizion conform IAS 37, o entitate actualizeaza informatiile pe care le-a prezentat cu privire la obligatia contingenta, în lumina dovezii respective.

SECTIUNEA 3:Evenimente ulterioare datei bilantului care nu conduc la ajustarea situatiilor financiare

21.Daca evenimentele ulterioare datei bilantului care nu conduc la ajustarea situatiilor financiare sunt semnificative, neprezentarea lor ar putea influenta deciziile economice pe care le fac utilizatorii în baza situatiilor financiare. În consecinta, o entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii pentru fiecare categorie semnificativa de astfel de evenimente ulterioare datei bilantului care nu conduc la ajustarea situatiilor financiare:

22.Urmatoarele sunt exemple de evenimente ulterioare datei bilantului care nu conduc la ajustarea situatiilor financiare si care ar duce în general la prezentarea de informatii:

CAPITOLUL 7:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

PARTEA 6:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 11 - Contracte de constructie

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

Obiectivul prezentului standard este de a prescrie tratamentul contabil pentru veniturile si costurile aferente contractelor de constructie. Datorita naturii activitatii desfasurate în cadrul contractelor de constructie, data la care începe activitatea contractului si data la care este finalizata se înscriu, de regula, în perioade contabile diferite. Prin urmare, problema principala a contabilizarii contractelor de constructie o reprezinta alocarea venitului contractual si a costurilor contractuale perioadelor contabile în care se presteaza lucrarile de constructie. Prezentul standard utilizeaza criteriile de recunoastere stabilite în Cadrul general pentru întocmirea si prezentarea situatiilor financiare pentru a determina momentul în care veniturile si costurile contractuale ar trebui recunoscute ca venituri si cheltuieli în situatia veniturilor si a cheltuielilor. De asemenea, standardul furnizeaza un set de îndrumari practice privind aplicarea acestor criterii.

CAPITOLUL 3:DEFINITII

3.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

4.Un contract de constructie poate fi negociat pentru construirea unui singur activ, cum ar fi un pod, o cladire, un baraj, o conducta, un drum, un vas sau un tunel. Un contract de constructie se poate referi, de asemenea, la construirea unui numar de active care se af la într-o strânsa interrelatie sau interdependenta în ceea ce priveste proiectarea, tehnologia si functionarea sau scopul ori utilizarea lor finala; exemple de astfel de contracte includ contractele pentru construirea rafinariilor sau a altor segmente complexe ale imobilizarilor corporale.

6.Contractele de constructie sunt formulate într-o serie de moduri care, în sensul prezentului standard, sunt clasificate drept contracte cu pret fix si contracte cost plus. Unele contracte de constructie pot contine caracteristici atât ale contractelor cu pret fix, cât si ale contractelor cost plus, de exemplu în cazul unui contract cost plus cu un pret maxim agreat. În astfel de circumstante, un antreprenor trebuie sa ia în considerare totalitatea conditiilor de la punctele 23 si 24 pentru a determina perioada în care trebuie sa recunoasca veniturile si cheltuielile contractuale.

CAPITOLUL 4:COMBINAREA SI SEGMENTAREA CONTRACTELOR DE CONSTRUCTIE

10.Un contract poate prevedea construirea unui activ suplimentar la exprimarea optiunii beneficiarului sau poate fi modificat astfel încât sa includa construirea unui activ suplimentar. Construirea unui activ suplimentar trebuie tratata ca un contract separat de constructie atunci când:

CAPITOLUL 5:VENITURI CONTRACTUALE

12.Venitul contractual este evaluat la valoarea justa a contraprestatiei primite sau de primit. Evaluarea venitului contractual este afectata de o multitudine de incertitudini care depind de rezultatul evenimentelor ulterioare. Estimarile trebuie adesea revizuite, pe masura ce apar noi evenimente si se rezolva incertitudinile. Prin urmare, valoarea veniturilor contractuale poate creste sau descreste de la o perioada la alta. De exemplu:

13.O modificare este o instructiune data de client cu privire la o modificare a obiectului lucrarii care trebuie realizata conform unui contract. O modificare poate duce la o crestere sau la o descrestere a venitului contractual. Exemple de modificari sunt variatii în ceea ce priveste specificatiile sau proiectarea activului si modificari ale duratei contractului.

14.O pretentie este o suma pe care antreprenorul cauta sa o colecteze de la beneficiar sau de la un alt tert drept rambursare a costurilor neincluse în pretul contractului. O pretentie poate aparea, de exemplu, în urma întârzierilor, a erorilor din specificatii sau proiect si a modificarilor asupra carora nu s-a cazut de acord în ceea ce priveste activitatea contractuala, cauzate de beneficiar. Evaluarea valorii veniturilor generate de astfel de pretentii este supusa unui grad înalt de incertitudine si depinde, adeseori, de rezultatul negocierilor. Iata de ce pretentiile sunt incluse în venitul contractual doar atunci când:

15.Platile de stimulare sunt sume suplimentare platite antreprenorului în cazul în care standardele de performanta specificate sunt atinse sau depasite. De exemplu, un contract poate sa prevada o plata de stimulare catre un antreprenor în cazul finalizarii mai rapide a contractului. Platile de stimulare sunt incluse în venitul contractual atunci când:

CAPITOLUL 6:COSTURI CONTRACTUALE

17.Costurile direct aferente unui contract specific includ:

18.Costurile care sunt atribuibile activitatii contractului în general si care pot fi alocate unor contracte specifice includ:

c)cheltuielile de regie ale constructiei.

Astfel de costuri sunt alocate utilizând metode sistematice si rationale care sunt aplicate în mod consecvent tuturor costurilor cu caracteristici similare. Alocarea se bazeaza pe nivelul normal al activitatii de constructie. Cheltuielile de regie ale constructiei includ costuri precum întocmirea si procesarea statelor de plata pentru personalul implicat în activitatea de constructie. Costurile care pot fi atribuibile activita?ii contractuale, în general, si care pot fi alocate unor anumite contracte includ, de asemenea, costurile îndatorarii.

20.Costurile care nu sunt atribuibile activitatii contractului sau care nu pot fi alocate acestuia sunt excluse din costurile unui contract de constructie. Astfel de costuri includ:

21.Costurile contractuale includ costurile atribuibile unui contract pentru perioada de la data obtinerii contractului si pâna la finalizarea acestuia. Cu toate acestea, costurile direct aferente contractului si cele suportate pentru încheierea sa sunt, de asemenea, incluse ca parte a costurilor contractuale daca pot fi identificate separat si evaluate în mod fiabil si daca exista probabilitatea obtinerii contractului. Când costurile suportate pentru încheierea unui contract sunt recunoscute drept cheltuiala în perioada în care apar, ele nu sunt incluse în costurile contractuale atunci când contractul este obtinut într-o perioada ulterioara.

CAPITOLUL 7:RECUNOASTEREA VENITURILOR SI A CHELTUIELILOR CONTRACTUALE

23.În cazul unui contract cu pret fix, rezultatul unui contract de constructie poate fi estimat în mod fiabil atunci când toate conditiile urmatoare sunt satisfacute:

25.Recunoasterea veniturilor si a cheltuielilor contractuale prin referire la stadiul de executie a contractului este cunoscuta adesea ca metoda procentului de finalizare a contractului. Conform acestei metode, venitul contractual este corelat cu costurile contractuale suportate pentru atingerea stadiului de executie respectiv, având drept rezultat raportarea venitului, a cheltuielilor si a profitului care pot fi atribuite procentului de lucrari executate. Aceasta metoda furnizeaza informatii utile asupra ariei de cuprindere a activitatii contractuale si a performantei pe parcursul unei perioade.

26.Pe baza metodei procentului de finalizare, venitul contractual este recunoscut drept venit în profitului sau a pierderii în perioadele contabile în care este prestata munca. Costurile contractuale sunt, de regula, recunoscute drept cheltuieli în situatia veniturilor si a cheltuielilor în perioadele contabile în care este prestata activitatea la care se refera. Totusi, orice surplus preconizat al costurilor totale contractuale peste totalul veniturilor contractuale este recunoscut imediat ca o cheltuiala, în conformitate cu punctul 36.

28.Rezultatul unui contract de constructie poate fi estimat în mod fiabil doar atunci când este probabil ca beneficiile economice asociate contractului sa fie generate pentru entitate. Cu toate acestea, în momentul în care apare o nesiguranta cu privire la posibilitatea de colectare a unei sume deja incluse în venitul contractual si recunoscute în situatia profitului si perderii, suma care nu poate fi colectata sau suma a carei recuperare a încetat sa fie probabila este recunoscuta mai degraba drept cheltuiala decât ajustare a valorii venitului contractual.

29.O entitate este, în general, capabila sa faca evaluari fiabile dupa ce a acceptat un contract care stabileste:

30.Stadiul de executie a contractului poate fi determinat în mai multe moduri. Entitatea foloseste metoda care evalueaza în mod fiabil lucrarile executate. În functie de natura contractului, metodele pot include:

31.Când stadiul de executie este determinat prin referire la costurile contractuale suportate la zi, doar acele costuri contractuale care reflecta lucrarile executate sunt incluse în costurile suportate la zi. Exemple de costuri contractuale care sunt excluse se refera la urmatoarele categorii:

33.În timpul desfasurarii primelor stadii ale contractului se întâlneste adesea cazul în care venitul contractual nu poate fi evaluat în mod fiabil. Totusi, este posibil ca entitatea sa recupereze costurile contractuale suportate. Prin urmare, venitul contractual este recunoscut doar în limita costurilor suportate care se asteapta a fi recuperate. Cum rezultatul contractului nu poate fi evaluat în mod fiabil, nu se recunoaste niciun profit. Oricum, chiar daca venitul contractual nu poate fi estimat în mod fiabil, ar putea exista probabilitatea ca totalul costurilor contractuale sa depaseasca totalul veniturilor rezultate. În asemenea cazuri, orice depasire preconizata a totalului veniturilor contractuale de catre totalitatea costurilor contractuale este recunoscuta imediat drept cheltuiala, în conformitate cu punctul 36.

34.Costurile contractuale în cazul carora recuperarea nu este probabila sunt recunoscute imediat drept cheltuiala.

CAPITOLUL 8:RECUNOASTEREA PIERDERILOR PREVIZIONATE

CAPITOLUL 9:MODIFICARI ALE ESTIMARILOR

38.Metoda procentului de finalizare este aplicata pe baza cumulativa, pentru fiecare perioada contabila, estimarilor curente ale profitului si perderii contractuale. Prin urmare, efectul unei modificari în ceea ce priveste estimarea profitului si pierderii contractuale sau efectul unei modificari în ceea ce priveste estimarea rezultatului unui contract este înregistrat în contabilitate ca modificare a estimarii contabile (a se vedea IAS 8 Politici contabile, modificari ale estimarilor contabile si erori). Estimarile modificate sunt folosite la determinarea valorii profitului si perderii recunoscute în situatia profitului si perderii în perioada în care este facuta modificarea, precum si în perioadele urmatoare.

CAPITOLUL 10:PREZENTAREA INFORMATIILOR

PARTEA 7:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 12 - Impozitul pe profit

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

b)tranzactiilor si altor evenimente ale perioadei curente care sunt recunoscute în situatiile financiare ale unei entitati. Este inerent în recunoasterea unui activ sau a unei datorii ca entitatea raportoare sa se astepte sa recupereze sau sa deconteze valoarea contabila a activului sau a datoriei. Daca este probabil ca recuperarea sau decontarea acestei valori contabile sa duca la efectuarea unor plati viitoare mai mari (sau mai mici) privind impozitele decât ar fi valoarea acestora daca o asemenea recuperare sau decontare nu ar avea consecinte fiscale, prezentul standard impune unei entitati sa recunoasca o datorie privind impozitul amânat (sau o creanta privind impozitul amânat), cu anumite exceptii limitate.

Prezentul standard impune unei entitati sa contabilizeze consecintele fiscale ale tranzactiilor si ale altor evenimente în acelasi mod în care contabilizeaza tranzactiile si celelalte evenimente în sine. Astfel, pentru tranzactiile si celelalte evenimente recunoscute în contul de profit si pierdere, orice efecte fiscale aferente se vor recunoaste si ele în contul de profit si pierdere. Pentru tranzacţiile şi alte evenimente recunoscute în afara profitului sau pierderii (fie în alte elemente ale rezultatului global, fie direct în capitalurile proprii), orice efecte fiscale aferente sunt, de asemenea, recunoscute în afara profitului sau pierderii (fie în alte elemente ale rezultatului global, fie respectiv direct în capitalurile proprii).În mod similar, recunoaşterea creanţelor şi datoriilor cu impozit amânat într-o combinare de întreprinderi afectează valoarea fondului comercial care rezultă din acea combinare de întreprinderi sau valoarea câştigului recunoscut dintr-o cumpărare în condiţii avantajoase.

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

CAPITOLUL 3:DEFINITII

SECTIUNEA 1:

5.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

c)reportarea creditelor fiscale neutilizate.

SECTIUNEA 3:Exemple

5.Un împrumut care urmeaza a fi încasat are o valoare contabila de 100. Rambursarea împrumutului nu va avea consecinte fiscale. Baza fiscala a împrumutului este de 100.

SECTIUNEA 4:Exemple

5.Un împrumut care urmeaza a fi platit are o valoare contabila de 100. Rambursarea împrumutului nu va avea consecinte fiscale. Baza fiscala a împrumutului este de 100.

9.Unele elemente au baza fiscala, dar nu sunt recunoscute drept active si datorii în bilant. De exemplu, costurile de cercetare sunt recunoscute sub forma de cheltuieli în cadrul determinarii profitului contabil în perioada în care au fost suportate, dar considerarea lor ca fiind deductibile în cadrul determinarii profitului impozabil (pierderii fiscale) ar putea sa nu fie permisa pâna într-o perioada ulterioara. Diferenta dintre baza fiscala a costurilor de cercetare, aceasta fiind valoarea pe care autoritatile fiscale o îngaduie a fi dedusa în perioadele contabile viitoare, si valoarea contabila nula este o diferenta temporara deductibila care va avea ca rezultat o creanta privind impozitul amânat.

10.În cazul în care baza fiscală a unui activ sau a unei datorii nu este imediat determinabilă, este utilă luarea în considerare a principiului fundamental pe care se bazează prezentul standard: acest principiu prevede faptul că o entitate trebuie, cu anumite excepţii limitate, să recunoască o datorie (un activ) privind impozitul amânat ori de câte ori recuperarea sau decontarea valorii contabile a unui activ sau a unei datorii determină plăţi viitoare mai mari (sau mai mici) ale impozitelor decât ar fi valoarea acestora dacă o asemenea recuperare sau decontare nu ar avea consecinţe fiscale. Exemplul C care urmează punctului 51A ilustrează circumstanţele în care poate fi utilă luarea în considerare a acestui principiu fundamental, spre exemplu atunci când baza fiscală a unui activ sau a unei datorii depinde de modul preconizat de recuperare sau de decontare.

CAPITOLUL 4:RECUNOASTEREA DATORIILOR SI A CREANTELOR PRIVIND IMPOZITUL CURENT

CAPITOLUL 5:RECUNOASTEREA DATORIILOR SI A CREANTELOR PRIVIND IMPOZITUL AMÂNAT DIFERENTE TEMPORARE IMPOZABILE

SECTIUNEA 1:

15.O datorie privind impozitul amânat trebuie recunoscuta pentru toate diferentele temporare impozabile, cu exceptia masurii în care datoria privind impozitul amânat rezulta din:

b)recunoasterea initiala a unui activ sau a unei datorii într-o tranzactie care:

16.În mod inerent, la recunoasterea unui activ, valoarea sa contabila va fi recuperata sub forma beneficiilor economice pe care le va obtine entitatea în perioadele viitoare. Atunci când valoarea contabila a activului depaseste baza sa fiscala, suma beneficiilor economice impozabile va depasi valoarea care va fi permisa sub forma deducerilor în scopuri fiscale. Aceasta diferenta reprezinta o diferenta temporara impozabila, iar obligatia de a plati impozitele pe profitul rezultat în perioadele viitoare reprezinta o datorie privind impozitul amânat. Pe masura ce entitatea recupereaza valoarea contabila a activului, diferenta temporara impozabila se va relua si entitatea va avea profit impozabil. Acest lucru va face posibila generarea de beneficii economice de catre entitate sub forma de plati reprezentând impozite. Iata de ce prezentul standard prevede recunoasterea tuturor datoriilor privind impozitul amânat, exceptând anumite situatii descrise la punctele 15 si 39.

Baza fiscala a activului este de 60 (costul de 150 minus amortizarea fiscala cumulativa de 90). Pentru a recupera valoarea contabila de 100, entitatea trebuie sa obtina profit impozabil în valoare de 100, dar nu va putea sa deduca decât amortizarea fiscala de 60. În consecinta, entitatea va plati impozit pe profit în valoare de 10 (25 % din 40) atunci când va recupera valoarea contabila a activului. Diferenta dintre valoarea contabila de 100 si baza fiscala de 60 se constituie într-o diferenta temporara impozabila de 40. Prin urmare, entitatea recunoaste o datorie privind impozitul amânat în valoare de 10 (25 % din 40), reprezentând impozitele pe profit care vor fi platite atunci când recupereaza valoarea contabila a activului.

17.Unele diferente temporare apar atunci când venitul sau cheltuiala este inclus(a) în profitul contabil într-o perioada, dar este cuprins(a) în profitul impozabil într-o perioada diferita. Astfel de diferente temporare sunt deseori descrise ca diferente de plasare în timp. Urmatoarele situatii reprezinta exemple de diferente temporare de acest fel, care sunt diferente temporare impozabile si care, prin urmare, au drept rezultat datorii privind impozitul amânat:

b)amortizarea utilizata la determinarea profitului impozabil (a pierderii fiscale) poate sa se deosebeasca de cea utilizata la determinarea profitului contabil. Diferenta temporara este diferenta dintre valoarea contabila a activului si baza sa fiscala, aceasta fiind reprezentata de costul initial al activului, minus toate deducerile referitoare la respectivul activ permise de autoritatile fiscale în cadrul determinarii profitului impozabil pentru perioada curenta si pentru cele anterioare. O diferenta temporara impozabila apare si se concretizeaza într-o datorie privind impozitul amânat atunci când amortizarea fiscala este accelerata (daca amortizarea fiscala este mai putin rapida decât amortizarea contabila, apare o diferenta temporara deductibila, care se concretizeaza într-o creanta privind impozitul amânat); si

18.Diferente temporare mai pot aparea atunci când:

SECTIUNEA 2:Combinari de întreprinderi

19.Cu excepţii limitate, activele dobândite şi datoriile asumate identificabile într-o combinare de întreprinderi sunt recunoscute la valorile lor juste de la data achiziţiei. Diferente temporare apar atunci când bazele fiscale ale activelor identificabile dobândite si ale datoriilor asumate nu sunt afectate de combinarea de întreprinderi sau sunt afectate în mod diferit. De exemplu, când valoarea contabila a unui activ este majorata la valoarea justa, dar baza fiscala a activului ramâne la costul proprietarului anterior, apare o diferenta temporara impozabila care are ca efect o datorie privind impozitul amânat. Aceasta datorie privind impozitul amânat afecteaza fondul comercial (a se vedea punctul 66).

SECTIUNEA 3:Active contabilizate la valoarea justa

20.IFRS-urile permit sau impun ca anumite active sa fie contabilizate la valoarea justa sau sa fie reevaluate (a se vedea, de exemplu, IAS 16 Imobilizari corporale, IAS 38 Imobilizari necorporale, IAS 39 Instrumente financiare: recunoastere si evaluare si IAS 40 Investitii imobiliare). În unele jurisdictii, reevaluarea sau alte retratari ale unui activ la nivelul valorii juste afecteaza profitul impozabil (pierderea fiscala) din perioada curenta. Ca efect, baza fiscala a activului este ajustata si nu apare nicio diferenta temporara. În alte jurisdictii, reevaluarea sau retratarea unui activ nu afecteaza profitul impozabil al perioadei în care are loc reevaluarea sau retratarea si, în consecinta, baza fiscala a activului nu se ajusteaza. Cu toate acestea, recuperarea viitoare a valorii contabile va avea drept rezultat generarea unui flux de beneficii economice impozabile pentru entitate, iar suma care va fi deductibila în scopuri fiscale va fi diferita de valoarea acelor beneficii economice. Diferenta dintre valoarea contabila a activului reevaluat si baza sa fiscala reprezinta o diferenta temporara si da nastere unei datorii sau unei creante privind impozitul amânat. Acest lucru este adevarat chiar si atunci când:

SECTIUNEA 4:Fond comercial

21.Fondul comercial care rezultă dintr-o combinare de întreprinderi este evaluat drept valoarea cu care suma de la litera (a) depăşeşte suma de la litera (b) de mai jos:

a)totalul dintre:

b)valorile nete de la data achiziţiei ale activelor dobândite şi datoriilor asumate identificabile evaluate în conformitate cu IFRS 3.

O serie de autoritati fiscale nu permit reduceri ale valorii contabile a fondului comercial sub forma unei cheltuieli deductibile la determinarea profitului impozabil. Mai mult, în astfel de jurisdictii, costul fondului comercial este deseori nedeductibil atunci când o filiala îsi cedeaza activitatea de baza. În astfel de jurisdictii, fondul comercial are o baza fiscala nula. Orice diferenta dintre valoarea contabila a fondului comercial si baza sa fiscala egala cu zero reprezinta o diferenta temporara impozabila. Cu toate acestea, prezentul standard nu permite recunoasterea datoriei rezultate privind impozitul amânat, deoarece fondul comercial este evaluat ca valoare reziduala si recunoasterea respectivei datorii privind impozitul amânat ar conduce la cresterea valorii contabile a fondului comercial.

21A. Reducerile ulterioare ale unei datorii privind impozitul amânat care nu sunt recunoscute deoarece apar din recunoaşterea iniţială a fondului comercial sunt de asemenea considerate ca fiind generate de recunoaşterea iniţială a fondului comercial şi, prin urmare, nu sunt recunoscute în baza punctului 15 litera (a). De exemplu, dacă într-o combinare de întreprinderi o entitate recunoaşte un fond comercial de 100 u.m., dar baza impozabilă este zero, punctul 15 litera (a) interzice entităţii să recunoască datoria rezultată privind impozitul amânat. Dacă entitatea recunoaşte ulterior o pierdere din depreciere de 20 u.m. pentru acel fond comercial, valoarea diferenţei impozabile temporare legate de acel fond comercial este redusă de la 100 u.m. la 80 u.m., având drept rezultat o scădere a valorii datoriei privind impozitul amânat care nu a fost recunoscută. Se consideră că acea scădere a valorii datoriei nerecunoscute privind impozitul amânat este de asemenea legată de recunoaşterea iniţială a fondului comercial şi, prin urmare, este interzisă recunoaşterea ei în baza punctului 15 litera (a).

21B. Datoriile privind impozitul amânat pentru diferenţe temporare impozabile privind fondul comercial sunt totuşi recunoscute în măsura în care nu sunt generate de recunoaşterea iniţială a fondului comercial. De exemplu, dacă într-o combinare de întreprinderi o entitate recunoaşte un fond comercial de 100 u.m., care este deductibil în scopuri fiscale la o rată de 20 % pe an începând cu anul achiziţiei, baza fiscală a fondului comercial este de 100 u.m. la recunoaşterea iniţială şi de 80 u.m. la sfârşitul anului în care s-a făcut achiziţia. Dacă valoarea contabilă a fondului comercial la sfârşitul anului achiziţiei rămâne neschimbată la 100 u.m., la sfârşitul acelui an apare o diferenţă temporară impozabilă de 20 u.m. Deoarece acea diferenta temporara impozabila nu este legata de recunoasterea initiala a fondului comercial, datoria care rezulta privind impozitul amânat este recunoscuta.

SECTIUNEA 5:Recunoasterea initiala a unui activ sau a unei datorii

22.O diferenţă temporară poate apărea ca urmare a recunoaşterii iniţiale a unui activ sau a unei datorii, de exemplu atunci când o parte din costul unui activ sau totalul costului nu va fi deductibil(ă) în scopuri fiscale. Metoda de contabilizare a unei astfel de diferenţe temporare depinde de natura tranzacţiei care a condus la recunoaşterea iniţială a activului sau datoriei:

c)daca tranzactia nu constituie o combinare de întreprinderi si nu afecteaza nici profitul contabil si nici profitul impozabil, o entitate, în absenta exceptiilor prevazute la punctele 15 si 24, ar recunoaste datoria sau creanta rezultata privind impozitul amânat si ar ajusta valoarea contabila a creantei sau a datoriei cu aceeasi valoare. Astfel de ajustari ar face situatiile financiare mai putin transparente. Iata de ce prezentul standard nu permite unei entitati sa recunoasca datoria sau creanta rezultata privind impozitul amânat nici la recunoasterea initiala, nici ulterior (a se vedea exemplul urmator). În plus, o entitate nu recunoaste modificarile ulterioare survenite asupra unei creante sau datorii privind impozitul amânat nerecunoscut pe masura ce activul se amortizeaza.

SECTIUNEA 6:Exemplu ilustrativ pentru punctul 22 litera c)

23.În conformitate cu IAS 32 Instrumente financiare: prezentare, emitentul unui instrument financiar compus (de exemplu, o obligatiune convertibila) clasifica componenta de datorie a instrumentului drept datorie si componenta de capital propriu drept capital propriu. În unele jurisdictii, baza fiscala a componentei de datorii în cadrul recunoasterii initiale este egala cu valoarea contabila initiala a sumei componentelor de datorii si de capitaluri proprii. Diferenta temporara impozabila rezultata apare din recunoasterea initiala a componentei de capital propriu, recunoastere care se face separat de cea a componentei de datorii. Prin urmare, exceptia stabilita la punctul 15 litera b) nu se aplica. În consecinta, o entitate recunoaste datoria rezultata privind impozitul amânat. În conformitate cu punctul 61, impozitul amânat este alocat direct valorii contabile a componentei de capitaluri proprii. În conformitate cu punctul 61 A, impozitul amânat este alocat direct valorii contabile a componentei de capitaluri proprii. În conformitate cu punctul 58, modificarile ulterioare survenite în datoria privind impozitul amânat sunt recunoscute în profit sau pierdere drept cheltuiala cu (venit din) impozitul amânat.

SECTIUNEA 7:Diferente temporare deductibile

24.O creanta privind impozitul amânat trebuie sa fie recunoscuta pentru toate diferentele temporare deductibile în masura în care este probabil sa fie disponibil un profit impozabil fata de care sa poata fi utilizata diferenta temporara deductibila, cu exceptia cazului în care creanta privind impozitul amânat apare din recunoasterea initiala a unui activ sau a unei datorii într-o tranzactie care:

25.Este inerent în recunoasterea unei datorii ca valoarea contabila sa fie decontata în perioadele viitoare prin intermediul unei iesiri de resurse din entitate, iesire care încorporeaza beneficii economice. Când resursele ies din entitate, o parte sau totalitatea valorii lor este deductibila pentru determinarea profitului impozabil al unei perioade ulterioare perioadei în care datoria a fost recunoscuta. În asemenea cazuri, exista o diferenta temporara între valoarea contabila a datoriei si baza sa fiscala. În consecinta, apare o creanta privind impozitul amânat în legatura cu impozitele pe profit care vor fi recuperabile în perioadele viitoare, atunci când partea respectiva a datoriei este permisa ca deducere la determinarea profitului impozabil. În mod similar, daca valoarea contabila a unui activ este mai mica decât baza sa fiscala, diferenta duce la aparitia unei creante privind impozitul amânat în legatura cu impozitele pe profit care vor fi recuperabile în perioadele viitoare.

Baza fiscala a datoriei este egala cu zero (valoarea contabila de 100, mai putin suma care va fi deductibila în scopuri fiscale în ceea ce priveste respectiva datorie în perioadele viitoare). La decontarea datoriei conform valorii sale contabile, entitatea va reduce profitul sau impozabil viitor cu 100 si, în consecinta, va reduce platile sale viitoare privind impozitele cu 25 (25 % din 100). Diferenta dintre valoarea contabila de 100 si baza fiscala nula reprezinta o diferenta temporara deductibila în valoare de 100. Prin urmare, entitatea recunoaste o creanta privind impozitul amânat în valoare de 25 (25 % din 100), cu conditia sa existe probabilitatea ca entitatea sa obtina suficient profit impozabil în perioadele viitoare pentru a putea beneficia de o reducere la plata impozitelor.

26.Următoarele sunt exemple de diferenţe temporare deductibile care au drept rezultat creanţe privind impozitul amânat:

a)costurile cu pensiile pot fi deduse pentru determinarea profitului contabil pe masura ce serviciul este prestat de catre salariat, dar pentru determinarea profitului impozabil ele sunt deduse fie în momentul în care contributiile sunt platite de entitate catre un fond, fie atunci când pensiile sunt platite de catre entitate. Exista o diferenta temporara între valoarea contabila a datoriei si baza sa fiscala; baza fiscala a datoriei este, de regula, egala cu zero. O astfel de diferenta temporara deductibila are ca efect o creanta privind impozitul amânat, pe masura ce beneficiile economice vor fi generate pentru entitate sub forma unei deduceri din profiturile impozabile, atunci când sunt platite contributiile sau pensiile;

b)costurile de cercetare sunt recunoscute drept cheltuiala pentru determinarea profitului contabil în perioada în care sunt suportate, dar este posibil ca deducerea pentru determinarea profitului impozabil (pierderii fiscale) sa nu fie autorizata pâna într-o perioada viitoare. Diferenta dintre baza fiscala a costurilor de cercetare, care sunt reprezentate de valoarea pe care autoritatile fiscale o autorizeaza a fi dedusa în perioadele viitoare, si valoarea contabila egala cu zero se concretizeaza într-o diferenta temporara deductibila care are ca efect o creanta privind impozitul amânat;

c)cu excepţii limitate, o entitate recunoaşte activele dobândite şi datoriile asumate identificabile într-o combinare de întreprinderi la valorile lor juste de la data achiziţiei. Când o datorie asumată este recunoscută în momentul achiziţiei, dar cheltuielile aferente nu sunt deduse la determinarea profiturilor impozabile decât într-o perioadă ulterioară, apare o diferenţă temporară deductibilă ce are ca efect o creanţă privind impozitul amânat. O creanţă privind impozitul amânat mai apare, de asemenea, când valoarea justă a unui activ identificabil dobândit este mai mică decât baza sa fiscală. În ambele cazuri, fondul comercial este afectat de creanţa rezultată privind impozitul amânat (a se vedea punctul 66); şi

27.Reluarea diferentelor temporare deductibile genereaza deduceri la determinarea profiturilor impozabile ale perioadelor viitoare. Cu toate acestea, beneficiile economice sub forma reducerii platilor de impozite vor intra în conturile entitatii doar daca aceasta obtine suficient profit impozabil pentru a compensa deducerile. Prin urmare, o entitate recunoaste creantele privind impozitul amânat doar atunci când exista probabilitatea sa existe profituri impozabile fata de care sa poata fi utilizate diferentele temporare deductibile.

28.Este probabil sa existe profit impozabil caruia sa-i poata imputa o diferenta temporara deductibila atunci când exista suficiente diferente temporare impozabile aferente aceleiasi autoritati fiscale si aceleiasi entitati fiscale care se asteapta sa fie reluate:

29.Atunci când exista insuficiente diferente temporare impozabile aferente aceleiasi autoritati fiscale si aceleiasi entitati fiscale, creanta privind impozitul amânat este recunoscuta în masura în care:

a)este probabil ca entitatea sa aiba suficient profit impozabil aferent aceleiasi autoritati fiscale si aceleiasi entitati fiscale în aceeasi perioada ca si reluarea diferentei temporare deductibile (sau în perioadele în care o pierdere fiscala aparuta dintr-o creanta privind impozitul amânat poate fi transferata în perioadele anterioare sau reportata în perioadele viitoare). În cadrul evaluarii pe care o face pentru a determina daca va avea suficient profit impozabil în perioadele viitoare, o entitate ignora valorile impozabile aparute din diferentele temporare deductibile care sunt preconizate sa provina din perioadele viitoare, pentru ca creanta respectiva privind impozitul amânat aparuta din aceste diferente temporare deductibile va necesita ea însasi profit impozabil viitor pentru a fi utilizata; sau

30.Oportunitatile privind planificarea fiscala sunt actiuni pe care entitatea le va întreprinde pentru a crea sau pentru a mari profitul impozabil în cursul unei perioade anume înainte de expirarea reportarii pierderii fiscale sau a creditului fiscal. De exemplu, în unele jurisdictii, profitul impozabil poate fi creat sau marit prin:

d)vânzarea unui activ care genereaza venituri neimpozabile (cum ar fi, în unele jurisdictii, o obligatiune guvernamentala) pentru a achizitiona o alta investitie care genereaza venit impozabil.

SECTIUNEA 7¹:Fond comercial

32A. Dacă valoarea contabilă a fondului comercial care rezultă dintr-o combinare de întreprinderi este mai mică decât baza sa fiscală, diferenţa generează o creanţă privind impozitul amânat. Creanţa privind impozitul amânat generată de recunoaşterea iniţială a fondului comercial trebuie recunoscută ca parte a contabilizării combinării de întreprinderi în măsura în care este probabil să fie disponibil profit impozabil faţă de care să poată fi utilizată diferenţa temporară deductibilă.

SECTIUNEA 8:Recunoasterea initiala a unui activ sau a unei datorii

33.O situatie în care o creanta privind impozitul amânat apare la recunoasterea initiala a unui activ este atunci când o subventie guvernamentala neimpozabila aferenta unui activ este dedusa pentru a se determina valoarea contabila a activului, dar, în scop fiscal, nu este dedusa din valoarea amortizabila a activului (cu alte cuvinte, baza sa fiscala); valoarea contabila a activului este mai mica decât baza sa fiscala si acest lucru duce la aparitia unei diferente temporare deductibile. Subventiile guvernamentale pot fi reflectate de asemenea ca venit înregistrat în avans, caz în care diferenta dintre venitul înregistrat în avans si baza sa fiscala egala cu zero reprezinta o diferenta temporara deductibila. Indiferent de metoda de prezentare pe care o adopta, o entitate nu recunoaste creanta privind impozitul amânat care rezulta, din motivul prezentat la punctul 22.

SECTIUNEA 9:Pierderi fiscale neutilizate si credite fiscale neutilizate

35.Criteriile folosite pentru recunoasterea creantelor privind impozitul amânat rezultate din reportarea pierderilor si a creditelor fiscale neutilizate sunt aceleasi cu criteriile folosite pentru recunoasterea creantelor privind impozitul amânat rezultate din diferentele temporare deductibile. Totusi, existenta pierderilor fiscale neutilizate este o dovada concludenta a faptului ca s-ar putea sa nu existe profit impozabil viitor. De aceea, când o entitate are experienta unor pierderi recente, ea recunoaste o creanta privind impozitul amânat rezultata din pierderile sau creditele fiscale neutilizate doar daca entitatea dispune de suficiente diferente temporare impozabile sau daca exista alte dovezi concludente ca va exista suficient profit impozabil caruia sa îi fie imputate pierderile sau creditele fiscale neutilizate de entitate. În astfel de circumstante, punctul 82 impune prezentarea informatiilor referitoare la valoarea creantei privind impozitul amânat si la natura dovezii care sustine recunoasterea acesteia.

36.O entitate ia în considerare urmatoarele criterii la evaluarea probabilitatii existentei profitului impozabil fata de care sa poata fi utilizate pierderile sau creditele fiscale neutilizate:

SECTIUNEA 10:Reevaluarea creantelor nerecunoscute privind impozitul amânat

37.La fiecare data a bilantului, o entitate reevalueaza creantele nerecunoscute privind impozitul amânat. Entitatea recunoaste o creanta privind impozitul amânat nerecunoscuta anterior în masura în care a devenit probabil faptul ca profitul impozabil viitor va permite recuperarea creantei privind impozitul amânat. De exemplu, o îmbunatatire a conditiilor comerciale poate mari probabilitatea ca entitatea sa fie capabila sa genereze în viitor suficient profit impozabil pentru a putea permite creantei privind impozitul amânat sa îndeplineasca toate criteriile de recunoastere evidentiate la punctul 24 sau la punctul 34. Un alt exemplu este dat de situatia în care o entitate reevalueaza creantele privind impozitul amânat la data unei combinari de întreprinderi sau ulterior (a se vedea punctele 67 si 68).

SECTIUNEA 11:Investitii în filiale, sucursale si entitati asociate si interese în asocierile în participatie

38.Diferentele temporare apar atunci când valoarea contabila a investitiilor în filiale, sucursale si entitati asociate sau a intereselor în asocierile în participatie (adica ponderea societatii-mama sau a investitorului în activele nete ale filialei, sucursalei, entitatii asociate sau entitatii în care s-a investit, inclusiv valoarea contabila a fondului comercial) difera de baza fiscala (care este deseori cost) a investitiei sau a interesului. Astfel de diferente pot aparea în diverse circumstante, ca de exemplu:

39.O entitate trebuie să recunoască o datorie privind impozitul amânat pentru toate diferenţele temporare impozabile asociate investiţiilor în filiale, sucursale şi entităţi asociate şi participaţiile în angajamente comune, cu excepţia cazului în care sunt întrunite cumulativ următoarele două condiţii:

40.Dat fiind ca societatea-mama controleaza politica de dividend a filialei sale, ea este capabila sa controleze momentul reluarii diferentelor temporare aferente acelei investitii (inclusiv diferentele temporare aparute nu numai din profiturile nedistribuite, ci si din diferentele de conversie valutara). Mai mult, deseori va fi imposibil sa se determine valoarea impozitelor pe profit care ar fi platibila la reluarea diferentei temporare. Prin urmare, când societatea-mama a stabilit ca profiturile respective nu vor fi distribuite în viitorul apropiat, ea nu recunoaste o datorie privind impozitul amânat. Aceleasi considerente se aplica si investitiilor în sucursale.

41.Activele si datoriile nemonetare ale unei entitati sunt evaluate în moneda sa functionala (a se vedea IAS 21 Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar). Daca profitul impozabil sau pierderea fiscala al a) unei entitati (si, asadar, baza fiscala a activelor si a datoriilor sale nemonetare) este determinat(a) într-o moneda diferita, variatia cursurilor de schimb valutar duce la aparitia unor diferente temporare care au drept rezultat recunoasterea unei datorii privind impozitul amânat sau (sub rezerva punctului 24) a unei creante privind impozitul amânat. Impozitul amânat rezultat este debitat sau creditat în profit si pierdere (a se vedea punctul 58).

42.Un investitor într-o entitate asociata nu controleaza acea entitate si, de regula, nu este în postura de a determina politica acesteia privind dividendele. Prin urmare, în absenta unei întelegeri care sa impuna nedistribuirea profiturilor entitatii asociate în viitorul apropiat, un investitor recunoaste o datorie privind impozitul amânat aparuta din diferentele temporare impozabile aferente investitiei sale în entitatea asociata. În unele cazuri, un investitor poate sa nu fie capabil sa determine valoarea impozitului care ar fi platibil daca recupereaza costul investitiei în entitatea asociata, dar poate determina daca va fi egal cu sau va depasi o valoare minima. În astfel de situatii, datoria privind impozitul amânat este evaluata la aceasta valoare.

43.Angajamentul dintre părţile într-un angajament comun se referă de regulă la distribuirea profitului şi stabileşte dacă deciziile privind astfel de probleme necesită consimţământul tuturor părţilor sau a grupului părţilor. Atunci când un asociat într-o asociere în participaţie sau un operator într-o exploatare în participaţie poate controla momentul distribuirii părţii sale din profitul generat de angajamentul comun şi există probabilitatea ca partea sa din profit să nu fie distribuită în viitorul apropiat, nu este recunoscută o datorie privind impozitul amânat.

CAPITOLUL 6:EVALUARE

Un element de imobilizări corporale cu un cost de 100 şi o valoare contabilă de 80 este reevaluat la 150. Nu se face nicio ajustare echivalentă în scopuri fiscale. Amortizarea cumulată în scopuri fiscale se ridică la valoarea de 30 şi rata de impozitare este de 30 %. Dacă elementul este vândut la un preţ mai mare decât costul său, amortizarea fiscală cumulată în valoare de 30 va fi inclusă în venitul impozabil, dar încasările din vânzare care depăşesc costul elementului nu vor fi impozabile.

Baza fiscală a elementului este de 70 şi există o diferenţă temporară impozabilă egală cu 80. Dacă entitatea preconizează că va recupera valoarea contabilă prin folosirea elementului, ea trebuie să genereze profit impozabil în valoare de 150, dar va putea deduce doar amortizarea în valoare de 70. În acest caz, există o datorie privind impozitul amânat egală cu 24 (30 % din 80). Dacă entitatea preconizează că va recupera valoarea contabilă prin vânzarea imediată a elementului şi obţinerea unor încasări de 150, datoria privind impozitul amânat este calculată după cum urmează:

Dacă entitatea preconizează că va recupera valoarea contabilă prin vânzarea imediată a elementului, cu încasări de 150, entitatea va putea să deducă costul indexat de 110. Încasările nete în valoare de 40 vor fi impozitate la 40 %. În plus, amortizarea fiscală cumulată în valoare de 30 va fi inclusă în profitul impozabil şi impozitată cu 30 %. În acest caz, baza fiscală este de 80 (110 minus 30), există o diferenţă temporară impozabilă de 70 şi există o datorie privind impozitul amânat de 25 (40 % din 40 plus 30 % din 30). Dacă baza fiscală nu este imediat evidentă în acest exemplu, ar putea fi util să se ia în considerare principiul fundamental evidenţiat la punctul 10.

51B. Dacă datoria sau creanţa privind impozitul amânat este generată de un activ neamortizabil reevaluat utilizând modelul de reevaluare din IAS 16, evaluarea datoriei sau a creanţei privind impozitul amânat trebuie să reflecte consecinţele fiscale ale recuperării prin vânzare a valorii contabile a activului neamortizabil, indiferent de baza utilizată pentru evaluarea valorii contabile a activului respectiv. În consecinţă, dacă legislaţia fiscală specifică o rată de impozitare aplicabilă valorii impozabile rezultate din vânzarea activului care diferă de rata de impozitare aplicabilă valorii impozabile rezultate din utilizarea activului, la evaluarea datoriei sau a creanţei privind impozitul amânat legate de un activ neamortizabil se aplică prima rată de impozitare menţionată.

51C. Dacă o datorie sau o creanţă privind impozitul amânat este generată de o investiţie imobiliară evaluată utilizând modelul valorii juste din IAS 40, există o prezumţie relativă potrivit căreia valoarea contabilă a investiţiei imobiliare va fi recuperată prin vânzare. În consecinţă, cu excepţia cazului în care prezumţia este respinsă, evaluarea datoriei sau a creanţei privind impozitul amânat trebuie să reflecte consecinţele fiscale ale recuperării prin vânzare a valorii contabile a investiţiei imobiliare. Prezumţia este respinsă dacă investiţia imobiliară este amortizabilă şi este deţinută în cadrul unui model de afaceri care urmăreşte mai degrabă consumarea substanţială a tuturor beneficiilor economice încorporate în investiţia imobiliară în timp, şi nu prin vânzare. Dacă prezumţia este respinsă, trebuie respectate dispoziţiile de la punctele 51 şi 51 A.

Amortizarea cumulată a clădirii în scopuri fiscale este de 30. Modificările nerealizate ale valorii juste a investiţiei imobiliare nu afectează profitul impozabil. Dacă investiţia imobiliară este vândută la un preţ mai mare decât costul său, reluarea amortizării fiscale cumulate în valoare de 30 va fi inclusă în profitul impozabil şi impozitată la o rată de impozitare ordinară de 30 %. Pentru încasările din vânzare care depăşesc costul, legislaţia fiscală specifică o rată de 25 % pentru activele deţinute mai puţin de doi ani şi de 20 % pentru activele deţinute cel puţin doi ani.

Dacă, în schimb, entitatea deţine clădirea în cadrul unui model de afaceri care urmăreşte mai degrabă consumarea substanţială a tuturor beneficiilor economice încorporate în investiţia imobiliară în timp, şi nu prin vânzare, această prezumţie va fi respinsă pentru clădire. Terenul nu este însă amortizabil. Prin urmare prezumţia de recuperare prin vânzare nu va fi respinsă pentru teren. Aşadar, datoria privind impozitul amânat va reflecta consecinţele fiscale ale recuperării valorii contabile a clădirii prin utilizare şi a valorii contabile a terenului prin vânzare.

54.Determinarea credibila a creantelor si a datoriilor privind impozitul amânat sub forma actualizata impune programarea detaliata a plasarii în timp a reluarii fiecarei diferente temporare. În multe situatii, o astfel de programare este imposibila sau este deosebit de complexa. Prin urmare, este nepotrivit sa se impuna actualizarea creantelor si a datoriilor privind impozitul amânat. Permiterea, dar nu impunerea, actualizarii ar avea drept rezultat creante si datorii privind impozitul amânat care nu ar putea fi comparate între entitati. Prin urmare, prezentul standard nu impune si nici nu permite actualizarea creantelor si a datoriilor privind impozitul amânat.

56.Valoarea contabila a unei creante privind impozitul amânat trebuie revizuita la fiecare data a bilantului. O entitate trebuie sa reduca valoarea contabila a unei creante privind impozitul amânat în masura în care nu mai este probabil sa fie disponibil suficient profit impozabil pentru a permite utilizarea beneficiului unei parti a creantei privind impozitul amânat sau al totalitatii acesteia. Orice astfel de reducere trebuie reluata daca se dovedeste ca exista probabilitatea de a fi disponibil suficient profit impozabil.

CAPITOLUL 7:RECUNOASTEREA IMPOZITULUI CURENT SI A IMPOZITULUI AMÂNAT

SECTIUNEA 1:Elemente recunoscute în profit sau pierdere

58.Impozitul curent şi cel amânat trebuie să fie recunoscute ca un venit sau ca o cheltuială şi să fie incluse în profitul sau pierderea corespunzătoare perioadei, cu excepţia cazului în care acel impozit apare din:

59.Cele mai multe datorii privind impozitul amânat si creante privind impozitul amânat apar acolo unde venitul sau cheltuiala este inclus(a) în profitul contabil al unei perioade, dar se includ în profitul impozabil (respectiv pierderea fiscala) aferent(a) altei perioade diferite. Impozitul amânat rezultat este recunoscut în situatia profitului sau pierderii. Exemple de astfel de situatii apar atunci când:

60.Valoarea contabila a creantelor si a datoriilor privind impozitul amânat se poate modifica indiferent daca nu exista nicio modificare în ceea ce priveste valoarea diferentelor temporare aferente. Acest lucru poate rezulta, de exemplu, din:

SECTIUNEA 2:Elemente creditate sau debitate direct în capitalurile proprii

62.Standardele Internaţionale de Raportare Financiară impun sau permit ca anumite elemente să fie recunoscute direct în alte elemente ale rezultatului global. Exemple de astfel de elemente sunt:

d)[eliminat]

63.În unele circumstanţe excepţionale poate fi dificil de determinat valoarea impozitului curent şi a celui amânat care se referă la elementele recunoscute în afara profitului sau pierderii (fie în alte elemente ale rezultatului global, fie direct în capitalurile proprii). Acest caz se poate întâlni, de exemplu, atunci când:

c)o entitate stabileste ca o creanta privind impozitul amânat trebuie recunoscuta sau nu mai trebuie recunoscuta în întregime, iar crean?a privind impozitul amânat care devine aferenta (în întregime sau parţial) unui element care a fost anterior recunoscut în afara profitului sau pierderii.

65.Când un activ este reevaluat în scopuri fiscale si aceasta reevaluare este aferenta unei reevaluari contabile apartinând unei perioade anterioare sau unei reevaluari care se anticipeaza ca va fi efectuata într-o perioada viitoare, efectele fiscale ale reevaluarii activului si ale ajustarii bazei fiscale sunt recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în perioada în care apar. Cu toate acestea, daca reevaluarea în scopuri fiscale nu este aferenta unei reevaluari contabile a unei perioade anterioare sau unei reevaluari care se anticipeaza ca va fi efectuata într-o perioada viitoare, efectele fiscale ale ajustarii bazei fiscale sunt recunoscute în situatia veniturilor si a cheltuielilor.

SECTIUNEA 3:Impozit amânat rezultat din combinarile de întreprinderi

66.Aşa cum s-a explicat la punctele 19 şi 26 litera (c), într-o combinare de întreprinderi pot apărea diferenţe temporare. În conformitate cu IFRS 3, o entitate recunoaşte orice creanţe rezultate privind impozitul amânat (în măsura în care acestea îndeplinesc criteriile de recunoaştere prezentate la punctul 24) sau orice datorii privind impozitul amânat ca active şi datorii identificabile la data achiziţiei. Prin urmare, aceste creanţe privind impozitul amânat şi aceste datorii privind impozitul amânat afectează valoarea fondului comercial sau câştigul recunoscut de o entitate dintr-o cumpărare în condiţii avantajoase. Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 15 litera (a), o entitate nu recunoaşte datoriile privind impozitul amânat rezultate din recunoaşterea iniţială a fondului comercial.

67.Ca urmare a unei combinări de întreprinderi, înaintea achiziţiei s-ar putea schimba probabilitatea de realizare a unei creanţe privind impozitul amânat a dobânditorului. Un dobânditor ar putea considera probabilă recuperarea propriei creanţe privind impozitul amânat care nu a fost recunoscută anterior combinării de întreprinderi. Spre exemplu, dobânditorul poate utiliza beneficiul pierderilor sale fiscale neutilizate faţă de profitul impozabil viitor al entităţii dobândite. Alternativ, ca urmare a combinării de întreprinderi, s-ar putea să nu mai fie probabil ca viitorul profit impozabil să permită recuperarea creanţei privind impozitul amânat. În astfel de cazuri, dobânditorul recunoaşte o modificare a creanţei privind impozitul amânat în perioada în care a avut loc combinarea de întreprinderi, dar nu o include ca parte a contabilizării combinării de întreprinderi. Prin urmare, dobânditorul nu o ia în considerare la evaluarea fondului comercial sau a câştigului recunoscut dintr-o cumpărare în condiţii avantajoase în cadrul unei combinări de întreprinderi.

68.Beneficiul potenţial din reportarea impozitului pe profit al entităţii dobândite sau din alte creanţe privind impozitul amânat s-ar putea să nu îndeplinească criteriile de recunoaştere separată atunci când este contabilizată iniţial o combinare de întreprinderi, dar ar putea fi realizat ulterior.

SECTIUNEA 3¹:Impozit curent si amânat din tranzactii cu plata pe baza de actiuni

68^A În anumite jurisdictii fiscale, o entitate primeste o deducere fiscala (adica o suma care este deductibila la determinarea profitului impozabil) care este legata de remuneratia platita pe baza de actiuni, optiuni pe actiuni sau alte instrumente de capitaluri proprii ale entitatii. Valoarea deducerii fiscale respective se poate deosebi de cheltuiala cumulata aferenta remuneratiilor si poate aparea într-o perioada contabila ulterioara. De exemplu, în anumite jurisdictii, o entitate poate recunoaste o cheltuiala pentru folosirea serviciilor prestate de angajati în contrapartida pentru optiunile pe actiuni acordate, în conformitate cu IFRS 2 Plata pe baza de actiuni, fara sa primeasca o deducere fiscala pâna când nu sunt exercitate optiunile pe actiuni si pâna când nu este facuta evaluarea deducerii fiscale pe baza pretului actiunii entitatii la data exercitiului.

68^B Ca si în cazul costurilor de cercetare, tratate la punctul 9 si la punctul 26 litera b) din prezentul standard, diferenta dintre baza impozabila a serviciilor angajatilor primite pâna la data în cauza (fiind suma pe care autoritatile fiscale o vor permite ca deducere în perioadele viitoare) si valoarea contabila zero este o diferenta temporara deductibila care are drept rezultat o creanta privind impozitul amânat. Daca suma pe care o vor permite autoritatile fiscale ca deducere în perioadele viitoare nu este cunoscuta la sfârsitul perioadei, aceasta trebuie estimata pe baza informatiilor disponibile la sfârsitul perioadei. De exemplu, daca suma pe care autoritatile fiscale o vor permite ca deducere în perioadele viitoare depinde de pretul per actiune al entitatii, evaluarea diferentei temporare deductibile ar trebui bazata pe pretul per actiune al entitatii la sfârsitul perioadei.

68C După cum s-a menţionat la punctul 68A, valoarea deducerii fiscale (sau deducerea fiscală viitoare estimată, evaluată în conformitate cu punctul 68B) poate fi diferită de cheltuiala cumulativă aferentă remuneraţiei. Punctul 58 al standardului prevede ca impozitul curent şi cel amânat să fie recunoscute ca un venit sau ca o cheltuială şi să fie incluse în profitul sau pierderea corespunzătoare perioadei, cu excepţia cazului în care acel impozit apare din (a) o tranzacţie sau un eveniment care este recunoscut, în aceeaşi perioadă sau într-o perioadă diferită, în afara profitului sau pierderii, sau (b) o combinare de întreprinderi (alta decât achiziţionarea de către o entitate de investiţii a unei filiale care trebuie să fie evaluată la valoarea justă prin profit sau pierdere). Dacă valoarea deducerii fiscale (sau a deducerii fiscale viitoare estimate) depăşeşte valoarea cheltuielilor cumulate aferente remuneraţiei, acest lucru indică faptul că deducerea fiscală este legată nu numai de cheltuiala cu remuneraţia, ci şi de un element de capitaluri proprii. În această situaţie, surplusul impozitului curent sau amânat aferent ar trebui recunoscut direct în capitalurile proprii.

CAPITOLUL 8:PREZENTARE

SECTIUNEA 2:Compensare

72.Desi creantele si datoriile privind impozitul curent sunt recunoscute si evaluate în mod separat, ele sunt compensate în bilant prin aplicarea unor criterii similare cu cele stabilite pentru instrumentele financiare în IAS 32. O entitate va dispune, în mod normal, de dreptul legal de a compensa o creanta privind impozitul curent cu o datorie privind impozitul curent atunci când acestea sunt aferente impozitului pe profit perceput de aceeasi autoritate fiscala, autoritate care permite entitatii sa efectueze sau sa încaseze o singura plata neta.

74.O entitate trebuie sa compenseze creantele si datoriile privind impozitul amânat daca si numai daca:

b)creantele si datoriile privind impozitul amânat sunt aferente impozitelor pe profit percepute de aceeasi autoritate fiscala fie:

75.Pentru a evita necesitatea întocmirii de programe detaliate cu privire la plasarea în timp a reluarii fiecarei diferente temporare, prezentul standard impune unei entitati sa compenseze o creanta privind impozitul amânat cu o datorie privind impozitul amânat al aceleiasi entitati impozabile daca si numai daca ele sunt aferente impozitelor pe profit percepute de aceeasi autoritate fiscala, iar entitatea dispune de dreptul legal de a compensa activele privind impozitul curent cu datoriile privind impozitul curent.

76.O entitate poate avea în cazuri rare dreptul legal de a face compensari si intentia de a deconta valoarea neta pentru unele perioade, dar nu si pentru altele. În astfel de situatii rare, programarea detaliata poate fi impusa pentru a stabili în mod credibil daca datoria privind impozitul amânat al unei entitati impozabile va avea drept rezultat cresterea platilor fiscale în aceeasi perioada în care o creanta privind impozitul amânat al altei entitati impozabile va avea drept rezultat scaderea platilor efectuate de catre cea de-a doua entitate impozabila.

SECTIUNEA 3:Cheltuielile cu impozitul

SUBSECTIUNEA 2:Diferentele de curs valutar aferente creantelor sau datoriilor privind impozitele amânate din strainatate

78.IAS 21 impune ca anumite diferente de curs valutar sa se recunoasca drept venit sau cheltuiala, dar nu specifica în mod clar când trebuie prezentate astfel de diferente în situatia veniturilor si a cheltuielilor. În consecinta, în cazul în care diferentele de curs valutar aferente datoriilor sau creantelor privind impozitul amânat din strainatate sunt recunoscute în situatia veniturilor si a cheltuielilor, aceste diferente pot fi clasificate drept cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat, daca prezentarea respectiva este considerata a fi cea mai folositoare pentru utilizatorii situatiilor financiare.

CAPITOLUL 9:PREZENTAREA INFORMATIILOR

80.Componentele cheltuielilor cu impozitul (veniturilor din impozit) pot include:

81.Urmatoarele informatii trebuie de asemenea prezentate separat:

c)o explicare a relatiei dintre cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) si profitul contabil în una dintre situatiile urmatoare sau în ambele:

82.O entitate trebuie sa prezinte informatii despre valoarea unei creante privind impozitul amânat si despre natura probelor care sprijina recunoasterea sa, atunci când:

b)entitatea a suferit o pierdere fie în perioada curenta, fie în cea precedenta în cadrul jurisdictiei fiscale careia îi este aferenta creanta privind impozitul amânat.

82^A În situatiile descrise la punctul 52A, o entitate trebuie sa prezinte informatii referitoare la natura consecintelor potentiale asupra impozitului pe profit care ar rezulta din plata catre actionari a dividendelor. În plus, entitatea trebuie sa prezinte informatii referitoare la valorile consecintelor potentiale asupra impozitului pe profit care pot fi determinate în mod practic, precum si la existenta oricaror consecinte potentiale asupra impozitului pe profit care nu pot fi determinate în mod practic.

84.Prezentarea informatiilor impuse de punctul 81 litera c) permite utilizatorilor situatiilor financiare sa înteleaga daca relatia dintre cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) si profitul contabil este neobisnuita si sa înteleaga factorii importanti care pot afecta aceasta relatie în viitor. Relatia dintre cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) si profitul contabil poate fi afectata de factori cum ar fi veniturile scutite de impozit, cheltuielile care nu sunt deductibile la determinarea profitului impozabil (a pierderii fiscale), efectul pierderilor fiscale si efectul ratelor de impozitare din strainatate.

85.La explicarea relatiei dintre cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) si profitul contabil, o entitate foloseste o cota de impozitare aplicabila care furnizeaza utilizatorilor situatiilor financiare cele mai semnificative informatii. Deseori, cea mai concludenta rata este rata interna de impozitare din tara în care îsi are sediul social entitatea, cumulând rata de impozitare aplicata pentru impozitele nationale cu ratele aplicate pentru orice impozite locale care sunt calculate pentru un nivel foarte similar al profitului impozabil (al pierderii fiscale). Totusi, pentru o entitate care îsi desfasoara activitatea în mai multe jurisdictii, poate fi mai concludenta cumularea reconcilierilor separate efectuate folosind rata interna din fiecare jurisdictie individuala. Urmatorul exemplu ilustreaza modul în care selectia ratei de impozitare aplicabile afecteaza prezentarea reconcilierii numerice.

Exemplul de mai jos este un exemplu de reconciliere efectuata prin cumularea reconcilierilor pentru fiecare jurisdictie nationala. Conform acestei metode, efectul diferentelor dintre propria cota de impozitare interna a entitatii raportoare si rata de impozitare interna din alte jurisdictii nu apare ca un element separat al reconcilierii. O entitate poate fi nevoita sa puna în discutie efectul modificarilor semnificative survenite fie în ratele de impozitare, fie în combinarea profiturilor obtinute în diferite jurisdictii, cu scopul de a explica modificarile aparute în rata (ratele) de impozitare aplicabila (aplicabile), în conformitate cu dispozitiile de la punctul 81 litera d).

87.Deseori este imposibila calcularea valorii datoriilor nerecunoscute privind impozitul amânat rezultate din investitiile în filiale, sucursale si entitati asociate si din interesele în asocierile în participatie (a se vedea punctul 39). Iata de ce prezentul standard impune unei entitati sa prezinte informatiile privind valoarea cumulata a diferentelor temporare aferente, dar nu impune prezentarea informatiilor despre datoriile privind impozitul amânat. Totusi, atunci când este posibil, entitatile sunt încurajate sa prezinte informatii referitoare la valorile datoriilor nerecunoscute privind impozitul amânat, deoarece utilizatorii situatiilor financiare pot considera aceste informatii ca fiind folositoare.

87^B Calcularea valorii totale a consecintelor potentiale asupra impozitului pe profit care ar rezulta din plata catre actionari a dividendelor poate fi, uneori, imposibila. Acesta este cazul, de exemplu, al unei entitati care detine un numar mare de filiale în strainatate. Totusi, chiar în astfel de circumstante, unele parti din valoarea totala pot fi usor determinabile. Este posibil, de exemplu, ca în cadrul unui grup consolidat, o societate-mama si câteva dintre filialele sale sa fi platit impozite pe profit la o rata mai ridicata aplicabila profiturilor nedistribuite si sa cunoasca valoarea care ar fi rambursata odata cu plata catre actionari a dividendelor viitoare din rezultatul reportat consolidat. În acest caz, se prezinta suma care urmeaza a fi rambursata. Daca este cazul, entitatea prezinta, de asemenea, si faptul ca exista consecinte suplimentare potentiale asupra impozitului pe profit care nu sunt practic determinabile. În situatiile financiare individuale ale societatii-mama, daca acestea exista, prezentarea informatiilor cu privire la consecintele potentiale asupra impozitului pe profit este aferenta rezultatului reportat al societatii-mama.

87^C O entitate careia i se impune sa prezinte informatiile prevazute la punctul 82A poate fi obligata, de asemenea, sa prezinte informatii cu privire la diferentele temporare aferente investitiilor în filiale, sucursale si entitati asociate sau intereselor în asocierile în participatie. În astfel de situatii, o entitate ia în considerare acest lucru atunci când determina informatiile care trebuie prezentate conform punctului 82A. De exemplu, unei entitati i se poate impune sa prezinte informatii referitoare la valoarea agregata a diferentelor temporare aferente investitiilor în filiale pentru care nu au fost recunoscute niciun fel de datorii privind impozitul amânat [a se vedea punctul 81 litera f)]. Daca nu este posibila calcularea valorilor datoriilor nerecunoscute privind impozitul amânat (a se vedea punctul 87), atunci este posibil sa existe valori ale consecintelor potentiale ale politicii de dividende asupra impozitului pe profit aferente acestor filiale care nu se pot determina în mod practic.

88.O entitate prezinta informatii despre orice datorii si active contingente aferente impozitului în conformitate cu IAS 37 Provizioane, datorii contingente si active contingente. Datoriile si activele contingente pot aparea, de exemplu, din litigii nerezolvate cu autoritatile fiscale. În mod similar, acolo unde modificarile ratelor de impozitare sau ale legislatiei fiscale sunt adoptate sau anuntate dupa data bilantului, o entitate prezinta informatii referitoare la orice efect semnificativ al acelor modificari asupra creantelor si a datoriilor privind impozitul curent si amânat (a se vedea IAS 10 Evenimente ulterioare datei bilantului).

CAPITOLUL 10:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

89.Prezentul standard intra în vigoare pentru situatiile financiare aferente perioadelor contabile care încep la 1 ianuarie 1998 sau ulterior acestei date, cu exceptia celor specificate la punctul 91. Daca o entitate aplica prezentul standard pentru situatiile financiare aferente perioadelor contabile anterioare datei de 1 ianuarie 1998, entitatea trebuie sa prezinte informatii asupra faptului ca a aplicat prezentul standard în locul IAS 12 Contabilitatea impozitului pe profit, aprobat în 1979.

91.Punctele 52A, 52B, 65A, punctul 81 litera (i), punctele 82A, 87A, 87B, 87C, precum si eliminarea punctelor 3 si 50 intra în vigoare pentru situatiile financiare anuale ⁽¹⁾ aferente perioadelor care încep la 1 ianuarie 2001 sau ulterior acestei date. Se încurajeaza adoptarea anterior acestei date. Daca adoptarea anterior acestei date afecteaza situatiile financiare, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

92.IAS 1 (revizuit în 2007) a modificat terminologia utilizată în cadrul IFRS-urilor. În plus, au fost modificate punctele 23, 52, 58, 60, 62, 63, 65, 68 C, 77 şi 81, a fost eliminat punctul 61 şi au fost adăugate punctele 61 A, 62 A şi 77 A. O entitate trebuie să aplice respectivele modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IAS 1 (revizuit în 2007) pentru o perioadă anterioară, modificările trebuie aplicate pentru respectiva perioadă anterioară.

94.Prin urmare, entităţile nu trebuie să ajusteze contabilizarea combinărilor de întreprinderi anterioare dacă beneficiile fiscale nu au îndeplinit criteriile de recunoaştere separată la data achiziţiei şi sunt recunoscute după data achiziţiei, în afară de cazul în care beneficiile sunt recunoscute în perioada de evaluare şi rezultă din noi informaţii privind faptele şi împrejurările existente la data achiziţiei. Toate celelalte beneficii fiscale recunoscute trebuie recunoscute în profit sau pierdere (sau, dacă prezentul standard prevede astfel, în afara profitului sau pierderii).

95.IFRS 3 (revizuit de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate în 2008) a modificat punctele 21 şi 67 şi a adăugat punctul 32A şi punctul 81 literele (j) şi (k). O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRS 3 (revizuit în 2008) pentru o perioadă anterioară, aceste modificări trebuie aplicate şi pentru acea perioadă anterioară.

98.Prin Impozitul amânat: Recuperarea activelor de bază, publicat în decembrie 2010, s-a renumerotat punctul 52, care a devenit punctul 51 A, punctul 10 şi exemplele care urmează după punctul 51A s-au modificat şi s-au adăugat punctele 51B şi 51C şi exemplul următor, precum şi punctele 51D, 51E şi 99. O entitate trebuie să aplice respectivele modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2012 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificările pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

98C Documentul Entităţi de investiţii (Amendamente la IFRS 10, IFRS 12 şi IAS 27), publicat în octombrie 2012, a modificat punctele 58 şi 68C. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2014 sau ulterior. Aplicarea dispoziţiilor din documentul Entităţi de investiţii mai devreme este permisă. În cazul în care o entitate aplică aceste amendamente mai devreme, ea trebuie să aplice şi toate amendamentele incluse în Entităţi de investiţii în acelaşi timp.

PARTEA 8:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 16 - Imobilizari corporale

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

1.Obiectivul prezentului standard este de a prescrie tratamentul contabil pentru imobilizarile corporale astfel încât utilizatorii situatiilor financiare sa poata discerne informatiile privind investitia unei entitati în imobilizarile sale corporale, precum si modificarile survenite într-o astfel de investitie. Aspectele principale în contabilizarea imobilizarilor corporale sunt recunoasterea activelor, determinarea valorii lor contabile si a cheltuielilor cu amortizarea si cu pierderile din depreciere care trebuie recunoscute în raport cu acestea.

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

3.Prezentul standard nu se aplica pentru:

CAPITOLUL 3:DEFINITII

6.Următorii termeni sunt folosiţi în prezentul standard cu sensul specificat în continuare:

CAPITOLUL 4:RECUNOASTERE

SECTIUNEA 1:

SECTIUNEA 2:Costuri initiale

11.Unele elemente de imobilizari corporale pot fi dobândite din motive de siguranta sau legate de mediu. Achizitia unor astfel de imobilizari corporale, desi nu creste în mod direct beneficiile economice viitoare ale oricarui element existent de imobilizari corporale, poate fi necesara unei entitati pentru a obtine beneficii economice viitoare din alte active. Astfel de elemente de imobilizari corporale îndeplinesc conditiile pentru a fi recunoscute ca active deoarece dau posibilitatea unei entitati sa obtina din activele conexe beneficii economice viitoare în plus fata de ceea ce s-ar putea obtine daca elementele respective nu ar fi fost dobândite. De exemplu, un fabricant de produse chimice poate introduce procese noi de manipulare a produselor chimice pentru a respecta cerintele de mediu privind producerea si depozitarea substantelor chimice periculoase; îmbunatatirile conexe ale instalatiilor sunt recunoscute ca activ deoarece fara acestea entitatea nu este capabila sa fabrice si sa vânda produse chimice. Totusi, valoarea contabila rezultata a unui astfel de activ si a activelor conexe este revazuta în vederea deprecierii în conformitate cu IAS 36

SECTIUNEA 3:Deprecierea activelor

12.Conform principiului recunoasterii de la punctul 7, o entitate nu recunoaste la valoarea contabila a unui element de imobilizari corporale costurile întretinerii zilnice a elementului respectiv. Aceste costuri sunt mai degraba recunoscute în profit sau pierdere pe masura ce sunt suportate. Costurile întretinerii zilnice sunt în primul rând costurile cu manopera si consumabilele si pot include costul componentelor mici. Scopul acestor cheltuieli este adesea descris ca fiind pentru "reparatiile si întretinerea" elementului de imobilizari corporale.

13.Componentele unor elemente de imobilizari corporale pot necesita înlocuirea la intervale regulate. De exemplu, un furnal poate necesita recaptusirea dupa un numar specificat de ore de utilizare, sau componente interioare ale unui avion, cum ar fi scaunele si cambuzele, ar putea necesita înlocuirea de mai multe ori pe parcursul duratei de viata a avionului. Elementele de imobilizari corporale pot fi dobândite, de asemenea, pentru a se apela mai rar la înlocuire, cum ar fi înlocuirea peretilor interiori ai unei cladiri, sau pentru a efectua o înlocuire nerecurenta. Conform principiului recunoasterii de la punctul 7, o entitate recunoaste în valoarea contabila a unui element de imobilizari corporale costul partii înlocuite a unui astfel de element când acel cost este suportat, daca sunt îndeplinite criteriile de recunoastere. Valoarea contabila a partilor înlocuite este derecunoscuta în conformitate cu prevederile de derecunoastere din prezentul standard (a se vedea punctele 67-72).

14.O conditie pentru continuarea exploatarii unui element de imobilizari corporale (de exemplu un avion) poate fi efectuarea de inspectii generale regulate pentru depistarea defectiunilor, indiferent daca parti ale elementului sunt înlocuite sau nu. La momentul efectuarii fiecarei inspectii generale, costul acesteia este recunoscut în valoarea contabila a elementului de imobilizari corporale ca o înlocuire, daca sunt respectate criteriile de recunoastere. Orice valoare contabila ramasa din costul inspectiei anterioare (distinct de partile fizice) este derecunoscuta. Acest lucru are loc indiferent daca costul inspectiei anterioare a fost identificat în tranzactia în care elementul a fost dobândit sau construit. Daca este necesar, costul estimat al unei inspectii similare viitoare poate fi utilizat ca o indicatie a ceea ce a însemnat costul componentei de inspectie existente atunci când elementul a fost dobândit sau construit.

CAPITOLUL 5:EVALUARE LA RECUNOASTERE

SECTIUNEA 1:Elemente de cost

16.Costul unei imobilizari corporale este format din:

17.Exemple de costuri care pot fi atribuite direct sunt:

20.Recunoasterea costurilor în valoarea contabila a unui element de imobilizari corporale înceteaza când elementul se afla la amplasamentul si în starea necesare functionarii în maniera dorita de conducere. Prin urmare, costurile suportate pentru utilizarea si repunerea în functiune a unui element nu sunt incluse în valoarea contabila a elementului respectiv. De exemplu, urmatoarele costuri nu sunt incluse în valoarea contabila a unui element de imobilizari corporale:

21.Unele activitati, desi desfasurate în legatura cu constructia sau valorificarea unui element de imobilizari corporale, nu sunt necesare pentru aducerea elementului la noul amplasament sau la starea necesara pentru ca elementul sa poata functiona conform dorintei conducerii. Aceste activitati neprevazute pot avea loc înainte sau dupa activitatile de constructie sau valorificare. De exemplu, se pot obtine venituri din utilizarea unui teren de constructie ca parcare pâna la începerea constructiei. Deoarece activitatile neprevazute nu sunt necesare pentru aducerea elementului la noul amplasament si la starea necesara functionarii în maniera dorita de conducere, venitul si cheltuielile aferente activitatilor neprevazute sunt recunoscute în profit sau pierdere si sunt incluse în clasificarile respective ale veniturilor si cheltuielilor.

22.Costul unui activ construit în regie proprie este determinat prin utilizarea acelorasi principii ca pentru un activ dobândit. Daca o entitate produce active similare pentru vânzare în cursul normal al activitatii, costul activului este de obicei acelasi cu costul constructiei unui activ pentru vânzare (a se vedea IAS 2). Prin urmare, orice profituri interne se elimina din obtinerea unor astfel de costuri. În mod similar, costul cantitatilor atipice de deseuri, manopera sau alte resurse suportat pentru construirea în regie proprie a unui activ nu este inclus în costul activului. IAS 23 Costurile îndatorarii stabileste criteriile pentru recunoasterea dobânzii ca o componenta a valorii contabile a unui element de imobilizari corporale construit în regie proprie.

SECTIUNEA 2:Evaluarea costului

24.Unul sau mai multe elemente de imobilizari corporale pot fi achizitionate în schimbul unui activ sau al unor active nemonetare, sau al unei combinatii de active monetare si nemonetare. Discutia urmatoare se refera numai la schimbul unui activ nemonetar cu altul, dar se aplica si în cazul tuturor schimburilor descrise în propozitia precedenta. Costul unui astfel de element de imobilizari corporale este evaluat la valoarea justa numai daca a) tranzactia de schimb nu are continut comercial sau b) nici valoarea justa a activului primit, nici a celui cedat nu se pot evalua în mod fiabil. Elementul achizitionat este evaluat în acest fel chiar daca o entitate nu poate sa derecunoasca imediat activul cedat. Daca elementul primit nu este evaluat la valoarea justa, costul sau este evaluat la valoarea contabila a activului cedat.

25.O entitate determina daca o tranzactie de schimb are continut comercial prin analizarea masurii în care se preconizeaza ca viitoarele fluxuri de trezorerie se vor schimba ca rezultat al tranzactiei. O tranzactie de schimb are continut comercial daca:

26.Valoarea justă a unui activ este evaluată fiabil dacă

CAPITOLUL 6:EVALUARE DUPA RECUNOASTERE

SECTIUNEA 2:Model de reevaluare

31.Dupa recunoasterea ca activ, un element de imobilizari corporale a carui valoare justa poate fi evaluata în mod fiabil trebuie contabilizat la o valoare reevaluata, aceasta fiind valoarea sa justa la data reevaluarii minus orice amortizare acumulata ulterior si orice pierderi acumulate din depreciere. Reevaluarile trebuie sa se faca cu suficienta regularitate pentru a se asigura ca valoarea contabila nu se deosebeste semnificativ de ceea ce s-ar fi determinat prin utilizarea valorii juste la data bilantului.

34.Frecventa reevaluarilor depinde de modificarile valorilor juste ale imobilizarilor corporale reevaluate. În cazul în care valoarea justa a unui activ reevaluat se deosebeste semnificativ de valoarea contabila, se impune o noua reevaluare. Unele elemente de imobilizari corporale sufera modificari semnificative si f luctuante ale valorii juste, necesitând, prin urmare, reevaluari anuale. În cazul imobilizarilor corporale ale caror valori juste nu sufera modificari semnificative, nu este necesar sa se faca reevaluari. În schimb, s-ar putea sa fie necesar sa se reevalueze elementul respectiv numai o data la trei sau la cinci ani.

35.Atunci când un element de imobilizări corporale este reevaluat, valoarea contabilă a imobilizării respective este ajustată la valoarea reevaluată. La data reevaluării, imobilizarea este tratată într-unul din următoarele moduri:

a)valoarea contabilă brută este ajustată într-un mod compatibil cu reevaluarea valorii contabile a imobilizării. De exemplu, valoarea contabilă brută poate fi retratată prin trimitere la datele observabile pe piaţă sau poate fi retratată proporţional cu modificarea valorii contabile. Amortizarea cumulată la data reevaluării este ajustată pentru a fi egală cu diferenţa dintre valoarea contabilă brută şi valoarea contabilă a imobilizării după luarea în considerare a pierderilor cumulate din depreciere; sau

40.Daca valoarea contabila a unui activ este diminuata ca urmare a unei reevaluari, aceasta diminuare trebuie recunoscuta în profit sau pierdere. Cu toate acestea, diminuarea rezultată din reevaluare trebuie să fie recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, în măsura în care există sold creditor în surplusul din reevaluare pentru acel activ. Diminuarea recunoscută în alte elemente ale rezultatului global reduce valoarea acumulată în capitalurile proprii cu titlul de surplus din reevaluare.

41.Surplusul din reevaluare inclus în capitalurile proprii aferent unui element de imobilizari corporale poate fi transferat direct în rezultatul reportat atunci când activul este derecunoscut. Aceasta poate implica transferul întregului surplus atunci când activul este retras sau cedat. Cu toate acestea, o parte din surplus poate fi transferata pe masura ce activul este folosit de entitate. În acest caz, valoarea surplusului transferat ar fi diferenta dintre amortizarea calculata pe baza valorii contabile reevaluate a activului si valoarea amortizarii calculate pe baza costului initial al activului. Transferurile din surplusul din reevaluare în rezultatul reportat nu se efectueaza prin profit sau pierdere.

SECTIUNEA 3:Amortizare

44.O entitate alocă o sumă recunoscută iniţial cu privire la un element de imobilizări corporale pentru părţile sale semnificative şi amortizează separat fiecare astfel de parte. De exemplu, ar putea fi adecvat să se amortizeze separat carcasa şi motoarele unei aeronave, fie că acestea sunt în proprietate, fie că sunt deţinute în baza unui contract de leasing financiar. În mod similar, dacă o entitate dobândeşte imobilizări corporale care fac obiectul unui contract de leasing operaţional în care ea reprezintă locatorul, ar putea fi adecvat să amortizeze separat valorile reflectate în costul acelui element care se pot atribui termenilor favorabili sau nefavorabili din contract în raport cu termenii de pe piaţă.

46.În masura în care o entitate amortizeaza separat unele parti ale unui element de imobilizari corporale, ea amortizeaza de asemenea separat ceea ce ramâne din acel element. Ceea ce ramâne consta în partile elementului care nu sunt individual semnificative. Daca o entitate are asteptari diferite pentru aceste parti, ar putea fi necesara utilizarea unor tehnici de aproximare pentru amortizarea restului de parti într-un mod care reprezinta exact modelul de consum si/sau durata de viata utila a partilor sale.

49.Cheltuielile de amortizare pentru o perioada sunt recunoscute în general în profit sau pierdere. Totusi, uneori, beneficiile economice viitoare cuprinse într-un activ sunt absorbite de producerea altor active. În acest caz, cheltuielile cu amortizarea constituie o parte a costului altui activ si sunt cuprinse în valoarea sa contabila. De exemplu, amortizarea fabricarii imobilizarilor corporale este inclusa în costurile de conversie a stocurilor (a se vedea IAS 2). În mod similar, amortizarea imobilizarilor corporale utilizata pentru activitatile de dezvoltare poate fi inclusa în costul unei imobilizari necorporale recunoscut în conformitate cu IAS 38 Imobilizari necorporale.

SECTIUNEA 4:Valoare amortizabila si perioada de amortizare

55.Amortizarea unui activ începe când acesta este disponibil pentru utilizare, adica atunci când se af la în amplasamentul si starea necesare pentru a putea functiona în maniera dorita de conducere. Amortizarea unui activ înceteaza cel mai devreme la data când activul este clasificat drept detinut în vederea vânzarii (sau inclus într-un grup destinat cedarii care este clasificat drept detinut în vederea vânzarii), în conformitate cu IFRS 5 si la data la care activul este derecunoscut. Prin urmare, amortizarea nu înceteaza când activul nu este utilizat sau este scos din uz, cu exceptia cazului în care acesta este complet amortizat. Cu toate acestea, conform metodelor de amortizare bazate pe utilizare, cheltuielile de amortizare pot fi zero atunci când nu exista productie.

56.Beneficiile economice viitoare înglobate într-un activ se consumă de către entitate în special prin utilizarea acestuia.

c)uzura morală tehnică sau comercială care rezultă din modificările sau îmbunătăţirile producţiei, ori dintr-o modificare a cererii de pe piaţă pentru produsul sau serviciul furnizat de activ. Viitoarele reduceri aşteptate ale preţului de vânzare al unui element produs cu utilizarea unui activ ar putea indica o aşteptare legată de uzura morală tehnică sau comercială a activului, care, la rândul său, ar putea reflecta o diminuare a beneficiilor economice viitoare înglobate în activ.

57.Durata de viata utila a unui activ este definita în sensul utilitatii preconizate a activului pentru entitate. Politica entitatii privind administrarea activelor poate implica cedarea activelor dupa o perioada specificata de timp sau dupa consumarea unei proportii specificate din beneficiile economice viitoare înglobate în activ. Prin urmare, durata de viata utila a unui activ poate fi mai scurta decât durata sa de viata economica. Estimarea duratei de viata utila a activului este un aspect de rationament bazat pe experienta entitatii cu active similare.

58.Terenurile si cladirile sunt active separabile si sunt contabilizate separat, chiar atunci când sunt dobândite împreuna. Cu unele exceptii, cum ar fi carierele si amplasamentele utilizate ca gropi de gunoi, terenurile au o durata de viata utila nelimitata si, prin urmare, nu se amortizeaza. Cladirile au o durata de viata utila limitata si, prin urmare, sunt active amortizabile. O crestere a valorii terenului pe care se afla o cladire nu afecteaza determinarea valorii amortizabile a cladirii.

SECTIUNEA 5:Metoda de amortizare

62.Pot fi folosite diverse metode de amortizare pentru alocarea sistematica a valorii amortizabile a unui activ de-a lungul duratei sale de viata utila. Aceste metode includ metoda liniara, metoda degresiva si metoda unitatilor de productie. Amortizarea liniara are drept rezultat o cheltuiala constanta de-a lungul duratei de viata utila daca valoarea reziduala a activului nu se modifica. Metoda degresiva are ca rezultat o cheltuiala de amortizare descrescatoare de-a lungul duratei de viata utila. Metoda unitatilor de productie are ca rezultat o cheltuiala pe baza utilizarii sau productiei preconizate. Entitatea selecteaza metoda care reflecta cel mai fidel tiparul preconizat de consum al beneficiilor economice viitoare înglobate în activ. Metoda respectiva este aplicata consecvent de la o perioada la alta numai daca nu exista vreo modificare a tiparului preconizat de consum al acelor beneficii economice viitoare.

62A. O metodă de amortizare bazată pe veniturile generate de o activitate care include utilizarea unui activ nu este adecvată. Veniturile generate de o activitate care include utilizarea unui activ reflectă, în general, alţi factori decât consumul beneficiilor economice ale activului. De exemplu, veniturile sunt afectate de alte intrări şi procese, de activităţile de vânzare şi de modificările volumelor şi ale preţurilor de vânzare. Componenta de preţ a veniturilor poate fi afectată de inflaţie, care nu are nicio influenţă asupra modului în care este consumat activul.

SECTIUNEA 7:Compensatii pentru depreciere

66.Deprecierile sau pierderile de elemente de imobilizari corporale, pretentiile aferente sau platile de compensatii de la terti si orice cumparari sau construiri ulterioare de active de înlocuire constituie evenimente economice separate care sunt contabilizate separat, dupa cum urmeaza:

CAPITOLUL 7:DERECUNOASTERE

68.Câstigul sau pierderea care rezulta din derecunoasterea unui element de imobilizari corporale trebuie inclus(a) în profit sau pierdere când elementul este derecunoscut (daca IAS 17 nu prevede altceva în cazul unei tranzactii de vânzare si leaseback). Câstigurile nu trebuie clasificate drept venituri.

68A. Cu toate acestea, o entitate care, în cursul desfăşurării normale a activităţii, vinde curent elemente de imobilizări corporale deţinute pentru închiriere către alte părţi, trebuie să transfere aceste active în stocuri la valoarea lor contabilă când încetează a mai fi închiriate şi devin deţinute în vederea vânzării. Încasările din vânzarea acestor active trebuie recunoscute ca venituri în conformitate cu IAS 18 Venituri. IFRS 5 nu se aplică atunci când activele deţinute în vederea vânzării în cursul desfăşurării normale a activităţii sunt transferate în stocuri.

70.Daca, conform principiului recunoasterii de la punctul 7, o entitate recunoaste în valoarea contabila a unui element de imobilizari corporale costul unei înlocuiri partiale a elementului, atunci ea derecunoaste valoarea contabila a partii înlocuite indiferent daca partea înlocuita a fost amortizata separat. Daca o entitate nu poate determina valoarea contabila a partii înlocuite, ea poate utiliza costul înlocuirii ca indicatie a valorii costului partii înlocuite la momentul achizitionarii sau constructiei.

CAPITOLUL 8:PREZENTAREA INFORMATIILOR

73.Situatiile financiare trebuie sa prezinte urmatoarele informatii, pentru fiecare clasa de imobilizari corporale:

e)o reconciliere a valorii contabile de la începutul si sfârsitul perioadei, mentionându-se:

74.Situatiile financiare trebuie sa prezinte, de asemenea, urmatoarele informatii:

75.Alegerea metodei de amortizare si estimarea duratei de viata utila a activelor se fac pe baza rationamentului. Prin urmare, prezentarea metodelor adoptate sau a duratelor de utilizare estimate si a ratelor de amortizare ofera utilizatorilor situatiilor financiare informatiile de care acestia au nevoie pentru a avea o imagine asupra politicilor selectate de conducere si permite realizarea de comparatii cu alte entitati. Din aceleasi motive, este necesar sa se prezinte urmatoarele informatii:

76.În conformitate cu IAS 8, o entitate trebuie sa prezinte natura si efectul unei modificari a estimarilor contabile care afecteaza perioada curenta sau se estimeaza ca va avea un efect asupra perioadelor ulterioare. Pentru imobilizarile corporale, o astfel de prezentare poate rezulta din modificari de estimari referitoare la:

77.Dacă elementele de imobilizări corporale sunt exprimate la valoarea reevaluată, se vor furniza următoarele informaţii, suplimentar faţă de informaţiile prevăzute în IFRS 13:

79.Utilizatorii situatiilor financiare pot considera ca fiind relevante pentru nevoile lor si urmatoarele informatii:

CAPITOLUL 9:PREVEDERI TRANZITORII

80.Dispozitiile de la punctele 24-26 privind evaluarea initiala a unui element de imobilizari corporale dobândit în urma unei tranzactii de schimb de active trebuie aplicate prospectiv numai tranzactiilor viitoare.

80A Punctul 35 a fost modificat de Îmbunătăţirile anuale aduse IFRS-urilor. Ciclul 2010-2012. O entitate trebuie să aplice această modificare tuturor reevaluărilor recunoscute în perioadele anuale care încep la sau după data aplicării iniţiale a modificării în cauză şi în perioada anuală imediat precedentă. O entitate poate, de asemenea, să prezinte informaţii comparative ajustate pentru orice perioadă anterioară prezentată, dar nu este obligată să facă acest lucru. Dacă o entitate prezintă informaţii comparative neajustate pentru o perioadă anterioară, aceasta trebuie să identifice în mod clar informaţiile care nu au fost ajustate, să precizeze că au fost prezentate pe baza unor norme diferite şi să explice aceste norme.

CAPITOLUL 10:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

81.O entitate trebuie sa aplice prezentul standard pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se încurajeaza aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica prezentul standard pentru o perioada anterioara datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

81D Punctele 6 şi 69 au fost modificate, iar punctul 68A a fost adăugat prin îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor publicate în mai 2008. O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică aceste amendamente pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt şi trebuie să aplice în acelaşi timp amendamentele aferente la IAS 7 Situaţiile fluxurilor de trezorerie.

81E Punctul 5 a fost modificat prin îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor publicate în mai 2008. O entitate trebuie să aplice această modificare prospectiv pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Este permisă aplicarea anterior acestei date dacă entitatea aplică în acelaşi timp, de asemenea, amendamentele la punctele 8, 9, 22, 48, 53, 53A, 53B, 54, 57 şi 85B din IAS 40. Dacă o entitate aplică amendamentul pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

PARTEA 9:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 17 - Contracte de leasing

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

2.Prezentul standard trebuie aplicat la contabilizarea tuturor contractelor de leasing, cu exceptia celor de mai jos:

CAPITOLUL 3:DEFINITII

4.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

Cu toate acestea, daca locatarul are o optiune de a cumpara activul la un pret estimat a fi suficient de scazut fata de valoarea justa la data la care optiunea devine exercitabila încât, la începutul contractului de leasing, exista certitudinea rezonabila ca optiunea va fi exercitata, atunci platile minime de leasing includ platile minime exigibile pe durata contractului de leasing pâna la data preconizata de exercitare a optiunii de cumparare, precum si plata necesara pentru exercitarea acestei optiuni.

5.Un acord sau angajament de leasing poate sa includa prevederi pentru ajustarea platilor de leasing în functie de modificari ale costurilor de constructie sau de cumparare a proprietatii aflate în leasing sau în functie de schimbari ale altor evaluari ale costului sau valorii, cum ar fi nivelurile generale de pret, sau ale costurilor de finantare ale locatorului, în perioada dintre începerea contractului de leasing si începerea perioadei de leasing. În aceste cazuri, în sensul prezentului standard trebuie presupus ca efectul unor asemenea modificari a avut loc la începerea contractului de leasing.

6.Definitia leasingului include contractele de închiriere a unui activ care cuprind o clauza ce ofera locatarului optiunea de a deveni proprietarul activului la îndeplinirea conditiilor convenite. Aceste contracte sunt denumite uneori contracte de închiriere cu optiune de cumparare.

CAPITOLUL 4:CLASIFICAREA CONTRACTELOR DE LEASING

7.Clasificarea contractelor de leasing adoptata în prezentul standard se bazeaza pe masura în care riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate a unui activ în regim de leasing revin locatorului sau locatarului. Riscurile includ posibilitatea de a se înregistra pierderi, ca urmare a unui grad scazut de utilizare a activului sau a uzurii morale si a unor variatii ale venitului datorate modificarii conditiilor economice. Beneficiile pot fi reprezentate de preconizarea unei activitati profitabile pe durata vietii economice a activului si a unor câstiguri rezultate din cresterea valorii sau din realizarea valorii reziduale.

10.Clasificarea unui leasing ca leasing financiar sau operational depinde mai curând de fondul economic al tranzactiei decât de forma contractului (¹). Exemple de situatii care, în mod individual sau corelate, ar putea în mod normal sa conduca la clasificarea unui leasing drept leasing financiar sunt:

11.Aspecte care indica situatii care, în mod individual sau corelate, pot de asemenea sa conduca la clasificarea unui leasing drept leasing financiar sunt:

12.Exemplele si indicatorii de la punctele 10 si 11 nu sunt întotdeauna concludenti. Daca din alte caracteristici reiese clar ca leasingul nu transfera în mare masura toate riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate, atunci leasingul este clasificat drept operational. De exemplu, acesta poate fi cazul daca proprietatea activului este transferata la sfârsitul contractului de leasing în schimbul unei plati variabile egale cu valoarea sa justa la acel moment, sau daca exista chirii contingente, care au ca rezultat faptul ca locatarul nu detine toate aceste riscuri si beneficii.

13.Clasificarea leasingului se realizeaza la începutul contractului de leasing. Daca locatarul si locatorul convin, în orice moment, sa modifice clauzele contractului de leasing fara a reînnoi contractul, determinând astfel o alta clasificare în conformitate cu criteriile stipulate la punctele 7-12, în ipoteza în care noile prevederi ar fi existat la începutul contractului de leasing, contractul revizuit este considerat un contract nou pe întreaga sa durata. Cu toate acestea, modificarile estimarilor (de exemplu modificari ale duratei de viata economica estimate sau ale valorii reziduale a activului care constituie obiectul leasingului) sau modificarile de circumstante (de exemplu neîndeplinirea angajamentelor de catre locatar) nu determina o noua clasificare a leasingului din punct de vedere contabil.

16.De câte ori este necesar pentru clasificarea si contabilizarea leasingului imobiliar, platile minime de leasing (inclusiv orice plati în avans însumate) sunt distribuite între componentele "cladiri" si "teren" proportional cu valorile juste relative ale drepturilor de utilizare în sistem leasing ale componentelor respective, la începutul contractului de leasing. Daca platile de leasing nu pot fi distribuite în mod fiabil între aceste doua componente, întregul leasing este clasificat drept leasing financiar, mai putin atunci când este clar ca ambele componente sunt leasinguri operationale, caz în care întregul leasing este clasificat drept leasing operational.

19.În conformitate cu IAS 40, este posibil ca un locatar sa clasifice un drept imobiliar detinut în baza unui leasing operational ca fiind o investitie imobiliara. Daca acest lucru se întâmpla, dreptul imobiliar este contabilizat la fel ca un leasing financiar si, în plus, pentru activul recunoscut se foloseste modelul valorii juste. Locatarul trebuie sa continue contabilizarea leasingului drept leasing financiar, chiar daca un eveniment ulterior schimba natura dreptului imobiliar al locatarului, astfel încât acesta nu mai poate fi clasificat drept investitie imobiliara. Acesta este cazul daca, de exemplu, locatarul:

CAPITOLUL 5:REFLECTAREA CONTRACTELOR DE LEASING ÎN SITUATIILE FINANCIARE ALE LOCATARILOR

SECTIUNEA 1:Contracte de leasing financiar

SUBSECTIUNEA 1:Recunoastere initiala

20.La începutul perioadei de leasing, locatarii trebuie sa recunoasca operatiunile de leasing financiar în bilanturile lor ca active si datorii la o valoare egala cu valoarea justa a activului în regim de leasing sau cu valoarea actualizata a platilor minime de leasing, daca aceasta din urma este mai mica, fiecare fiind determinata la începutul contractului de leasing. Rata de actualizare care trebuie folosita la calcularea valorii actualizate a platilor minime de leasing este rata implicita a dobânzii de leasing, daca aceasta se poate determina; în caz contrar, trebuie utilizata rata dobânzii marginale a locatarului. Orice costuri initiale directe ale locatarului sunt adaugate la valoarea recunoscuta drept activ.

21.Tranzactiile si alte evenimente sunt contabilizate si prezentate în concordanta cu fondul lor economic si cu realitatea financiara, nu doar cu forma juridica. Desi forma juridica a unui contract de leasing reflecta faptul ca locatarul nu poate sa dobândeasca titlul de proprietate a activului în regim de leasing, în cazul contractelor de leasing financiar fondul si realitatea financiara rezida în aceea ca locatarul dobândeste beneficiile economice din utilizarea activului pe cea mai mare parte din durata de viata economica a acestuia, în schimbul obligatiei de a plati pentru acest drept o suma aproximativ egala cu valoarea justa a activului la începutul contractului de leasing si cu cheltuielile de finantare aferente.

22.Daca asemenea tranzactii de leasing nu sunt reflectate în bilantul locatarului, resursele economice si nivelul obligatiilor unei entitati sunt subevaluate, denaturându-se astfel indicatorii financiari. Prin urmare, este adecvata recunoasterea leasingului financiar în bilantul locatarului atât ca un activ, cât si ca o obligatie de a achita platile viitoare de leasing. La începutul perioadei de leasing, activul si datoria pentru platile viitoare de leasing sunt recunoscute în bilant la valori egale, cu exceptia oricaror costuri initiale directe ale locatarului care sunt adaugate la suma recunoscuta ca activ.

SUBSECTIUNEA 2:Evaluare ulterioara

27.Un leasing financiar da nastere unor cheltuieli cu amortizarea aferenta activelor amortizabile, precum si unor cheltuieli financiare, în fiecare perioada contabila. Politica de amortizare pentru activele amortizabile în regim de leasing trebuie sa fie consecventa cu cea aplicata activelor amortizabile detinute în proprietate, iar amortizarea recunoscuta trebuie calculata în conformitate cu prevederile IAS 16 Imobilizari corporale si IAS 38 Imobilizari necorporale. Daca nu exista certitudinea rezonabila ca locatarul va obtine dreptul de proprietate pâna la sfârsitul duratei contractului de leasing, activul trebuie amortizat integral pe perioada cea mai scurta dintre durata contractului de leasing si durata de viata utila a acestuia.

28.Valoarea amortizabila a activului în regim de leasing se aloca pe fiecare perioada contabila de-a lungul perioadei preconizate de utilizare pe o baza sistematica si în concordanta cu politica de amortizare adoptata de locatar pentru activele detinute în proprietate. Daca exista certitudinea ca locatarul va obtine dreptul de proprietate pâna la sfârsitul duratei contractului de leasing, perioada preconizata de utilizare este durata de viata utila a activului; altfel, activul se amortizeaza pe perioada cea mai scurta dintre durata contractului de leasing si durata de viata utila a acestuia.

31.Suplimentar fata de respectarea dispozitiilor IFRS 7 Instrumente financiare: informatii de furnizat, în cazul leasingului financiar locatarul trebuie sa prezinte urmatoarele informatii:

SECTIUNEA 2:Contracte de leasing operational

35.Suplimentar fata de respectarea dispozitiilor IFRS 7, în cazul leasingului operational locatarii trebuie sa prezinte urmatoarele:

CAPITOLUL 6:REFLECTAREA CONTRACTELOR DE LEASING ÎN SITUATIILE FINANCIARE ALE LOCATORILOR

SECTIUNEA 1:Contracte de leasing financiar

SUBSECTIUNEA 1:Recunoastere initiala

38.Costurile initiale directe sunt adesea suportate de locatori si includ sume cum ar fi comisioanele, taxele juridice si costurile interne care au caracter incremental si se pot atribui direct negocierii si încheierii unui contract de leasing. Acestea exclud cheltuielile generale de regie, cum sunt cele generate de o echipa de marketing si vânzari. Pentru contractele de leasing financiar, altele decât cele care implica locatori producatori sau distribuitori, costurile directe initiale sunt incluse în evaluarea initiala a creantelor care decurg din contractele de leasing financiar si reduc suma venitului recunoscut pe durata contractului de leasing. Rata implicita a dobânzii din contractul de leasing este definita astfel încât costurile initiale directe sa fie incluse în mod automat în creantele care decurg din contractele de leasing financiar; nu este necesar sa fie adaugate separat. Costurile suportate de locatorul producator sau distribuitor în legatura cu negocierea si încheierea unui contract de leasing sunt excluse din definitia costurilor directe initiale. Prin urmare, ele sunt excluse din investitia neta în leasing si sunt recunoscute drept cheltuieli atunci când se recunoaste profitul din vânzare, ceea ce, în cazul leasingului financiar, se întâmpla de obicei la începutul perioadei de leasing.

SUBSECTIUNEA 2:Evaluare ulterioara

41.Valorile reziduale negarantate estimate utilizate la calcularea investitiei brute a locatorului în leasing se revizuiesc periodic. Daca a avut loc o reducere a valorii reziduale negarantate estimate, se revizuieste alocarea venitului de-a lungul duratei contractului de leasing si orice reducere a valorilor angajate se recunoaste imediat.

42.Locatorii care sunt producatori sau distribuitori trebuie sa recunoasca profitul sau pierderea din vânzare în rezultatul perioadei, în conformitate cu politica urmata în mod normal de entitate în cazul vânzarilor directe. Daca se utilizeaza rate ale dobânzii scazute în mod artificial, profitul din vânzare trebuie sa fie limitat la cel care ar rezulta daca s-ar aplica o rata a dobânzii practicata pe piata. Costurile suportate de producatorul sau distribuitorul locator în legatura cu negocierea si încheierea contractului de leasing trebuie recunoscute drept cheltuieli odata cu recunoasterea profitului din vânzare.

43.Producatorii sau distribuitorii ofera adesea clientilor optiunea de a cumpara un activ sau de a-l prelua în regim de leasing. Un activ închiriat în regim de leasing financiar de locatori producatori sau distribuitori genereaza doua tipuri de venit:

44.Venitul din vânzari recunoscut de un locator producator sau distribuitor la începutul perioadei de leasing este valoarea justa a activului sau, daca este mai mica, valoarea actualizata a platilor minime de leasing datorate locatorului, calculata la o rata de piata a dobânzii. Costul vânzarii recunoscut la începutul perioadei de leasing este costul proprietatii aflate în leasing sau valoarea contabila a acesteia, daca se deosebeste de costul proprietatii, minus valoarea actualizata a valorii reziduale negarantate. Diferenta dintre venitul din vânzari si costul generat de vânzare este profitul din vânzare, care este recunoscut în conformitate cu politica entitatii privind vânzarile imediate.

47.Suplimentar fata de respectarea dispozitiilor IFRS 7, în cazul leasingului financiar locatorii trebuie sa prezinte urmatoarele informatii:

SECTIUNEA 2:Contracte de leasing operational

51.Costurile, inclusiv amortizarea, suportate pentru obtinerea venitului din leasing, sunt recunoscute drept cheltuieli. Venitul din leasing (cu exceptia încasarilor din servicii prestate precum asigurarea si întretinerea) este recunoscut în mod liniar pe durata contractului de leasing, chiar daca încasarile nu sunt înregistrate în acest mod, cu exceptia cazului în care o alta baza sistematica este mai reprezentativa pentru ritmul în care se diminueaza beneficiile generate de utilizarea activului în regim de leasing.

CAPITOLUL 7:TRANZACTII DE VÂNZARE SI LEASEBACK

61.Daca o tranzactie de vânzare si leaseback are drept rezultat un leasing operational si este evident ca tranzactia se face la valoarea justa, orice profit sau pierdere trebuie recunoscut(a) imediat. Daca pretul de vânzare este mai mic decât valoarea justa, orice profit sau pierdere trebuie recunoscut(a) imediat, cu exceptia cazului în care pierderea se compenseaza prin plati de leasing viitoare la o valoare sub pretul pietei, caz în care profitul sau pierderea trebuie amânat(a) si amortizat(a) proportional cu platile de leasing pe durata preconizata de utilizare a activului. Daca pretul de vânzare este mai mare decât valoarea justa, surplusul reprezentând diferenta dintre pretul de vânzare si valoarea justa trebuie amânat si amortizat pe durata preconizata de utilizare a activului.

CAPITOLUL 8:PREVEDERI TRANZITORII

68.O entitate care a aplicat anterior IAS 17 (revizuit în 1997) trebuie sa aplice retroactiv modificarile aduse de prezentul standard pentru toate contractele de leasing sau, daca IAS 17 (revizuit în 1997) nu a fost aplicat retroactiv, trebuie sa le aplice pentru toate contractele de leasing încheiate de la data initiala la care a aplicat standardul respectiv.

68A. O entitate trebuie să-şi reevalueze clasificarea elementelor de teren din contractele de leasing neexpirate la data la care adoptă modificările prezentate la punctul 69A, pe baza informaţiilor existente la începutul acestor contracte de leasing. Ea trebuie să recunoască retroactiv un contract de leasing nou clasificat drept un leasing financiar, în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori. Totuşi, dacă o entitate nu deţine informaţiile necesare pentru aplicarea retroactivă a modificărilor, ea trebuie:

CAPITOLUL 9:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

69.O entitate trebuie sa aplice prezentul standard pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se încurajeaza aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica prezentul standard pentru o perioada care începe anterior datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

PARTEA 10:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 18 - Venituri

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

Veniturile sunt definite în Cadrul general pentru întocmirea si prezentarea situatiilor financiare drept majorari ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile, sub forma intrarilor de active sau maririi valorii activelor, sau a diminuarii datoriilor, care au drept rezultat cresteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele legate de contributii ale participantilor la capitalurile proprii. Veniturile includ atât venituri din activitatea curenta, cât si câstiguri. Termenul de venituri din activitatea curenta se refera la acele venituri care apar în cursul desfasurarii activitatilor obisnuite ale unei entitati, termenul fiind regasit si sub alte denumiri, precum vânzari, onorarii, dobânzi, dividende, redevente. Obiectivul prezentului standard este de a prescrie tratamentul contabil al veniturilor generate de anumite tipuri de tranzactii si evenimente.

Un element de prima importanta în contabilizarea veniturilor este determinarea momentului la care trebuie recunoscut un astfel de venit. Venitul din activitatile curente este recunoscut atunci când exista probabilitatea ca entitatii sa îi revina în viitor anumite beneficii economice si când aceste beneficii pot fi evaluate în mod fiabil. Prezentul standard identifica situatiile în care aceste criterii vor fi îndeplinite si, prin urmare, veniturile vor fi recunoscute. De asemenea, standardul furnizeaza îndrumari practice de aplicare a acestor criterii.

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

4.În mod normal, prestarea serviciilor implica executarea de catre entitate a unei sarcini convenite printr-un contract, pe parcursul unei anumite perioade de timp. Serviciile pot fi prestate în cursul unei singure perioade sau de-a lungul mai multor perioade. Unele contracte de prestare a serviciilor sunt direct aferente contractelor de constructie, de exemplu cele care se refera la serviciile prestate de directorii de proiecte si de arhitecti. Veniturile generate de aceste contracte nu sunt tratate în standardul de fata, ci sunt tratate în conformitate cu dispozitiile aplicabile contractelor de constructie, specificate în IAS 11 Contracte de constructie.

5.Utilizarea de catre terti a activelor entitatii genereaza venituri sub forma de:

6.Prezentul standard nu trateaza veniturile provenite din:

CAPITOLUL 3:DEFINITII

7.Urmatorii termeni sunt utilizati în prezentul standard cu sensurile specificate în continuare:

8.Veniturile includ doar intrarile brute de beneficii economice primite sau de primit de catre entitate în nume propriu. Sumele colectate în numele unor terte parti, cum ar fi taxele de vânzare, taxele pentru bunuri si servicii, si taxele pe valoarea adaugata nu sunt beneficii economice generate pentru entitate si nu au drept rezultat cresteri ale capitalurilor proprii. Prin urmare, sunt excluse din venituri. Similar, în cazul unui contract de mandat, intrarile brute de beneficii economice includ sumele colectate în numele mandantului si care nu au drept rezultat cresteri ale capitalurilor proprii ale entitatii. Sumele colectate în numele mandantului nu reprezinta venituri. În schimb, veniturile sunt reprezentate de valoarea comisioanelor.

CAPITOLUL 4:EVALUAREA VENITURILOR

11.În cele mai multe cazuri, contraprestatia este sub forma de numerar sau de echivalente de numerar, iar valoarea veniturilor este suma numerarului sau echivalentelor de numerar primite) sau care urmeaza a fi primite). Cu toate acestea, în momentul în care intrarea de numerar sau de echivalente de numerar este amânata, valoarea justa a contraprestatiei poate fi mai mica decât valoarea nominala a numerarului primit sau de primit. De exemplu, o entitate poate oferi cumparatorului un credit fara dobânda sau poate accepta de la acesta efecte comerciale cu o rata a dobânzii mai mica decât cea de pe piata drept contraprestatie pentru vânzarea bunurilor. Atunci când acest acord constituie efectiv o tranzactie financiara, valoarea justa a contraprestatiei este determinata prin actualizarea tuturor sumelor de primit în viitor, utilizând o rata a dobânzii implicita. Rata dobânzii implicita este rata care poate fi determinata în modul cel mai clar dintre:

12.Atunci când bunurile sau serviciile sunt schimbate sau tranzactionate cu bunuri sau servicii similare ca natura si valoare, schimbul nu este privit ca fiind o tranzactie care genereaza venit. De obicei, acesta este cazul marfurilor precum uleiul sau laptele, în cazul carora furnizorii schimba stocurile între diverse zone pentru a satisface cererea de moment dintr-o zona anume. În momentul în care bunurile sunt vândute sau se presteaza servicii în schimbul unor bunuri sau servicii care nu sunt similare, schimbul este privit ca fiind o tranzactie ce genereaza venit. Venitul este evaluat la valoarea justa a bunurilor sau serviciilor primite, ajustat cu orice sume transferate în numerar sau echivalente de numerar. Când valoarea justa a bunurilor sau serviciilor primite nu poate fi evaluata în mod fiabil, venitul este evaluat la valoarea justa a bunurilor sau serviciilor cedate, ajustata cu valoarea oricaror sume transferate în numerar sau echivalente de numerar.

CAPITOLUL 5:IDENTIFICAREA TRANZACTIEI

13.Criteriile de recunoastere din prezentul standard sunt aplicate de obicei separat pentru fiecare tranzactie. Cu toate acestea, în anumite situatii este necesara aplicarea criteriilor de recunoastere componentelor identificabile separat ale unei singure tranzactii, pentru a putea reflecta fondul economic al tranzactiei. De exemplu, când pretul de vânzare al unui produs include o suma identificabila pentru servicii ulterioare, aceasta suma este înregistrata în avans si recunoscuta ca venit pe parcursul perioadei în care este efectuat serviciul. În schimb, criteriile de recunoastere se aplica pentru doua sau mai multe tranzactii luate împreuna în cazul în care acestea sunt legate în asa fel încât efectul comercial nu poate fi înteles fara a se face referire la ansamblul tranzactiilor luate ca întreg. De exemplu, o entitate poate sa vânda bunuri si, în acelasi timp, sa încheie un acord separat privind rascumpararea bunurilor la o data ulterioara, negând astfel efectul de fond al tranzactiei, caz în care cele doua tranzactii sunt tratate împreuna.

CAPITOLUL 6:VÂNZAREA BUNURILOR

14.Veniturile din vânzarea bunurilor trebuie recunoscute în momentul în care au fost îndeplinite toate conditiile urmatoare:

15.Evaluarea momentului în care o entitate a transferat cumparatorului riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra bunurilor impune o examinare a circumstantelor în care s-a desfasurat tranzactia. În cele mai multe cazuri, transferul riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate coincide cu transferul titlului legal de proprietate sau cu trecerea bunurilor în posesia cumparatorului. Acesta este cazul celor mai multe vânzari en- detail. În alte cazuri, transferul riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate apare într-un moment diferit de cel al transferului titlului legal de proprietate sau de cel al trecerii bunurilor în posesia cumparatorului.

16.Daca entitatea pastreaza riscuri semnificative aferente proprietatii, tranzactia nu reprezinta o vânzare si veniturile nu sunt recunoscute. O entitate poate pastra un risc semnificativ aferent proprietatii în mai multe modalitati. Exemple de situatii în care entitatea poate pastra riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate sunt:

17.Daca o entitate pastreaza doar un risc nesemnificativ aferent dreptului de proprietate, atunci tranzactia reprezinta o vânzare si veniturile sunt recunoscute. De exemplu, un vânzator poate pastra titlul de proprietate asupra bunurilor doar în scopul asigurarii colectarii sumei ce i se datoreaza. Într-un asemenea caz, daca entitatea a transferat riscurile si beneficiile semnificative aferente dreptului de proprietate, tranzactia este o vânzare si veniturile sunt recunoscute. Un alt exemplu de entitate care pastreaza doar un risc nesemnificativ aferent dreptului de proprietate poate fi o vânzare en-detail cu clauza de returnare a banilor în cazul în care clientul nu este satisfacut. În asemenea cazuri, veniturile sunt recunoscute în momentul vânzarii, presupunându-se ca vânzatorul poate estima în mod fiabil retururile viitoare si poate recunoaste o datorie aferenta retururilor pe baza experientei anterioare si a altor factori relevanti.

18.Veniturile sunt recunoscute numai atunci când este probabil ca beneficiile economice asociate tranzactiei sa fie generate pentru entitate. În anumite cazuri, acest lucru poate fi putin probabil pâna în momentul primirii contraprestatiei sau pâna când este înlaturata o incertitudine. De exemplu, poate fi incert faptul ca o autoritate guvernamentala straina va acorda permisiunea de a remite contraprestatia pentru o vânzare într-o tara straina. Când permisiunea este acordata, incertitudinea este înlaturata si venitul este recunoscut. Cu toate acestea, în momentul în care apare o incertitudine legata de colectabilitatea unei sume incluse deja în venituri, suma care nu poate fi colectata sau suma a carei colectare a încetat a mai fi probabila este recunoscuta mai degraba ca o cheltuiala, decât ca o ajustare a valorii veniturilor recunoscute initial.

19.Veniturile si cheltuielile legate de aceeasi tranzactie sau eveniment se recunosc simultan, acest proces fiind denumit în mod curent corelarea veniturilor cu cheltuielile. Cheltuielile, inclusiv garantiile si alte costuri care urmeaza sa fie suportate ulterior trimiterii bunurilor, pot fi evaluate de obicei în mod fiabil atunci când celelalte conditii de recunoastere a veniturilor au fost satisfacute. Cu toate acestea, veniturile nu pot fi recunoscute atunci când cheltuielile nu pot fi evaluate în mod fiabil; în asemenea cazuri, orice contraprestatie deja primita pentru vânzarea bunurilor este recunoscuta ca datorie.

CAPITOLUL 7:PRESTAREA SERVICIILOR

20.Atunci când rezultatul unei tranzactii care implica prestarea de servicii poate fi estimat în mod fiabil, venitul asociat tranzactiei trebuie sa fie recunoscut în functie de stadiul de executie a tranzactiei la data închiderii bilantului. Rezultatul unei tranzactii poate fi estimat în mod fiabil atunci când sunt îndeplinite toate conditiile urmatoare:

21.Recunoasterea veniturilor în functie de stadiul de executie a tranzactiei este deseori denumita "metoda procentului de finalizare". Conform acestei metode, veniturile sunt recunoscute în perioadele contabile în care sunt prestate serviciile. Recunoasterea veniturilor pe aceasta baza ofera informatii utile referitoare la proportiile activitatii de prestare a serviciilor si ale rezultatelor acesteia pe parcursul unei perioade. IAS 11 prevede de asemenea recunoasterea veniturilor pe aceasta baza. Dispozitiile IAS 11 sunt în general aplicabile recunoasterii veniturilor si cheltuielilor asociate unei tranzactii care implica prestarea de servicii.

23.O entitate este în general capabila sa faca estimari fiabile dupa ce a convenit urmatoarele cu celelalte parti la tranzactie:

24.Stadiul de executie a unei tranzactii poate fi determinat prin diverse metode. O entitate utilizeaza metoda care evalueaza în mod fiabil serviciile executate. În functie de natura tranzactiei, metodele pot include:

c)ponderea costurilor suportate pâna la data respectiva în totalul costurilor estimate ale tranzactiei. Numai costurile care reflecta serviciile executate pâna la data respectiva sunt incluse în costurile suportate pâna la data în cauza. Numai costurile care reflecta serviciile executate sau care urmeaza a fi executate sunt incluse în costurile totale estimate ale tranzactiei.

25.În scopuri practice, atunci când serviciile sunt executate prin intermediul unui numar nedeterminat de prestatii de-a lungul unei perioade specificate de timp, veniturile sunt recunoscute liniar pe durata perioadei respective, în afara de cazul în care exista dovezi ca o alta metoda ar putea reprezenta mai bine stadiul de executie. Când o prestatie anume este mult mai importanta decât orice alte prestatii, recunoasterea veniturilor este amânata pâna în momentul în care prestatia respectiva este executata.

27.În cursul stadiilor de început ale unei tranzactii se întâmpla deseori ca rezultatul tranzactiei sa nu poata fi estimat în mod fiabil. Cu toate acestea, ar putea exista probabilitatea ca entitatea sa recupereze costurile tranzactiei pe care le-a suportat. Prin urmare, veniturile sunt recunoscute doar în masura costurilor suportate care se preconizeaza ca vor putea fi recuperate. Având în vedere ca rezultatul tranzactiei nu poate fi estimat în mod fiabil, nu se recunoaste niciun profit.

CAPITOLUL 8:DOBÂNZI, REDEVENTE SI DIVIDENDE

CAPITOLUL 9:PREZENTAREA INFORMATIILOR

35.O entitate trebuie sa prezinte:

CAPITOLUL 10:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

38.Costul unei investiţii într-o filială, entitate controlată în comun sau entitate asociată (Amendamente la IFRS 1 Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară şi IAS 2 7 Situaţii financiare consolidate şi individuale), publicat în mai 2008, a modificat punctul 32. O entitate trebuie să aplice această modificare prospectiv pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică amendamentele aferente punctelor 4 şi 3 8A din IAS 27 pentru o perioadă care începe anterior acestei date, entitatea trebuie să aplice în acelaşi timp modificarea punctului 32.

PARTEA 11:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 19 - Beneficiile angajatilor

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

4.Beneficiile angajaţilor cărora li se aplică prezentul standard includ beneficiile acordate:

5.Beneficiile angajaţilor includ:

(a)beneficiile pe termen scurt ale angajaţilor, cum ar fi următoarele, dacă se aşteaptă să fie plătite integral în termen de douăsprezece luni de la sfârşitul perioadei de raportare anuală în care angajaţii prestează serviciile în cauză:

CAPITOLUL 3:DEFINIŢII

SECŢIUNEA 1:Definiţiile beneficiilor angajaţilor

SECŢIUNEA 2:Definiţii referitoare la clasificarea unor planuri

SECŢIUNEA 3:Definiţii referitoare la datoria (activul) net(ă) privind beneficiul determinat

(b)valoarea justă a activelor planului (dacă există).

b)poliţele de asigurare restrictive.

SECŢIUNEA 4:Definiţii referitoare la costul beneficiilor determinate

(c)orice câştig sau pierdere la decontare.

c)orice modificare a efectului plafonului activului, exceptându-se valorile incluse în dobânda netă aferentă datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat.

CAPITOLUL 4:BENEFICII PE TERMEN SCURT ALE ANGAJAŢILOR

SECŢIUNEA 0:

9.Beneficiile pe termen scurt ale angajaţilor includ următoarele elemente, dacă se aşteaptă să fie decontate integral în termen de douăsprezece luni de la sfârşitul perioadei anuale de raportare în care angajaţii prestează serviciile aferente:

10.O entitate nu trebuie să reclasifice un beneficiu pe termen scurt al angajaţilor în cazul în care aşteptările entităţii în ceea ce priveşte momentul decontării se schimbă temporar. Cu toate acestea, în cazul în care caracteristicile beneficiului se modifică (de exemplu, un beneficiu prin neacumulare care se transformă într-un beneficiu prin acumulare) sau în cazul în care modificarea aşteptărilor entităţii în ceea ce priveşte momentul decontării nu este temporară, entitatea decide dacă avantajul obţinut corespunde încă definiţiei beneficiilor pe termen scurt ale angajaţilor.

SECŢIUNEA 1:Recunoaştere şi evaluare

SUBSECŢIUNEA 0:Toate beneficiile pe termen scurt ale angajaţilor

11.Atunci când un angajat a prestat un serviciu către o entitate în decursul unei perioade contabile, entitatea trebuie să recunoască valoarea neactualizată a beneficiilor pe termen scurt ale angajaţilor care se preconizează că vor fi plătite în schimbul acelui serviciu:

SUBSECŢIUNEA 1:Absenţe remunerate pe termen scurt

15.Absenţele remunerate cumulate sunt acelea care sunt reportate şi pot fi folosite în viitor, dacă nu se utilizează în întregime dreptul aferent perioadei curente. Absenţele remunerate cumulate pot fi fie legitime (cu alte cuvinte, la plecarea din entitate, angajaţii au dreptul la o plată în numerar pentru dreptul nefolosit), fie nelegitime (când angajaţii nu au dreptul la plecare la o plată în numerar pentru dreptul nefolosit). O obligaţie apare atunci când angajaţii prestează un serviciu care le creşte dreptul la absenţe viitoare remunerate. Obligaţia există şi este recunoscută chiar dacă absenţele remunerate sunt nelegitime, deşi posibilitatea ca angajaţii să poată pleca înainte de a folosi dreptul cumulat nelegitim afectează evaluarea respectivei obligaţii.

17.Metoda precizată la punctul anterior evaluează obligaţia la valoarea plăţilor suplimentare care sunt preconizate să apară exclusiv din faptul că beneficiul se cumulează. Este posibil ca în multe cazuri, o entitate să nu trebuiască să efectueze calcule detaliate pentru a estima că nu există nicio obligaţie semnificativă cu privire la absenţele remunerate nefolosite. De exemplu, o obligaţie pentru plata unui concediu medical poate fi semnificativă doar dacă există o înţelegere oficială sau neoficială conform căreia concediul medical plătit nefolosit poate fi luat drept concediu de odihnă plătit.

O entitate are 100 de angajaţi care au fiecare dreptul la cinci zile lucrătoare de concediu medical plătit în fiecare an. Concediul medical nefolosit poate fi reportat pentru un an calendaristic. Concediul medical este întâi scos din dreptul anului curent şi apoi din orice sold reportat din anul anterior (pe baza LIFO - last in, first out, ultimul intrat, primul ieşit). La 31 decembrie 20X1, media dreptului nefolosit este de două zile per angajat. Entitatea preconizează, pe baza experienţei trecute, care este susceptibilă de a se repeta, că 92 de angajaţi nu îşi vor lua mai mult de cinci zile de concediu medical plătit în 20X2 şi că ceilalţi opt angajaţi rămaşi îşi vor lua, în medie, şase zile şi jumătate fiecare.

18.Absenţele remunerate necumulate nu se reportează: ele expiră, dacă nu se face uz în întregime de dreptul aferent perioadei curente şi nu dau dreptul angajaţilor la o plată în numerar pentru dreptul nefolosit, la plecarea din entitate. Acesta este, de obicei, cazul concediilor medicale plătite (în măsura în care dreptul anterior nefolosit nu duce la creşterea dreptului viitor), al concediilor de maternitate sau de paternitate şi al absenţelor remunerate pentru îndeplinirea datoriei de jurat sau a serviciului militar. O entitate nu recunoaşte nicio datorie sau cheltuială până în momentul absenţei, deoarece serviciul prestat de angajat nu creşte valoarea beneficiului.

SUBSECŢIUNEA 2:Planuri de participare la profit şi prime

19.O entitate trebuie să recunoască costul preconizat al participării la profit şi al primelor în conformitate cu punctul 11, atunci şi numai atunci când:

20.În baza unor planuri de participare la profit, angajaţii primesc procente din profit doar dacă rămân în entitate pentru o perioadă specificată. Astfel de planuri creează o obligaţie implicită pe măsură ce angajaţii prestează servicii care duc la creşterea valorii de plătit dacă aceştia rămân în serviciu până la sfârşitul perioadei specificate. Evaluarea unor astfel de obligaţii implicite reflectă posibilitatea ca unii angajaţi să poată pleca din entitate fără a primi procente din profit.

SUBSECŢIUNEA 3:Entitatea recunoaşte o datorie şi o cheltuială de 2,5 % din profit.

22.O entitate poate face o estimare fiabilă în legătură cu obligaţia ei implicită sau legală în baza unui plan de participare la profit sau a unui plan de prime, atunci şi numai atunci când:

CAPITOLUL 5:BENEFICII POSTANGAJARE: DISTINCŢIA ÎNTRE PLANURILE DE CONTRIBUŢII DETERMINATE ŞI PLANURILE DE BENEFICII DETERMINATE

SECŢIUNEA 0:

26.Beneficiile postangajare includ elemente precum:

28.În cadrul planurilor de contribuţii determinate, obligaţia legală sau implicită a entităţii este limitată la suma cu care aceasta este de acord să contribuie la fond. Astfel, valoarea beneficiilor postangajare primite de angajat este determinată de valoarea contribuţiilor plătite de o entitate (şi probabil şi de angajat) către un plan de beneficii postangajare sau o companie de asigurări, împreună cu rentabilitatea investiţiilor generate de contribuţii. În consecinţă, riscul actuarial (ca beneficiile să fie mai mici decât se preconizează) şi riscul investiţiei (ca activele investite să fie insuficiente pentru a putea genera beneficiile preconizate) îi revin, în esenţă, angajatului.

29.Exemple de cazuri în care obligaţia unei entităţi nu se limitează la suma cu care aceasta este de acord să contribuie la fond sunt acelea în care entitatea are o obligaţie legală sau implicită prin intermediul:

SECŢIUNEA 1:Planuri cu mai mulţi angajatori

SUBSECŢIUNEA 0:

35.Un exemplu de plan de beneficii determinate cu mai mulţi angajatori este cazul în care:

(b)beneficiile angajaţilor sunt determinate de durata serviciului prestat, iar entităţile participante nu au nicio posibilitate realistă de a se retrage din plan fără a plăti o contribuţie pentru beneficiile câştigate de angajaţi până la data retragerii. Un astfel de plan creează riscuri actuariale pentru entitate: în cazul în care costul final al beneficiilor deja câştigate la sfârşitul perioadei de raportare este mai mare decât se preconiza, entitatea va trebui fie să crească valoarea contribuţiilor sale, fie să convingă angajaţii să accepte o reducere a beneficiilor. Prin urmare, un astfel de plan este un plan de beneficii determinate.

36.În cazul în care sunt disponibile suficiente informaţii cu privire la un plan de beneficii determinate cu mai mulţi angajatori, o entitate îşi contabilizează partea proporţională din obligaţia privind beneficiul determinat, din activele planului şi din costul beneficiilor postangajare asociate planului, în acelaşi mod ca şi pentru orice alt plan de beneficii determinate. Cu toate acestea, în unele cazuri, este posibil ca o entitate să nu-şi poată identifica în mod suficient de fiabil, în scopuri contabile, partea ei din poziţia financiară şi din performanţa aflate la baza planului. Această situaţie poate surveni dacă:

37.Între planul cu mai mulţi angajatori şi participanţii la acest plan poate exista o înţelegere contractuală care să determine modul în care surplusul planului va fi distribuit participanţilor (sau modul în care va fi finanţat deficitul). Un participant la un plan cu mai mulţi angajatori având un astfel de contract, care contabilizează planul ca un plan de contribuţii determinate conform punctului 34, trebuie să recunoască activul sau datoria care rezultă din înţelegerea contractuală şi venitul sau cheltuiala rezultată în profit sau pierdere.

SUBSECŢIUNEA 1:Exemplu ilustrativ pentru punctul 37 (^*)

O entitate participă la un plan de beneficii determinate cu mai mulţi angajatori care nu întocmeşte evaluări de plan pe baza IAS 19. Prin urmare, entitatea contabilizează planul ca şi cum ar fi un plan de contribuţii determinate. O evaluare pentru finanţare care nu se bazează pe IAS 19 arată un deficit al planului de 100 de milioane u.m*. Planul a convenit, prin contract, un scadenţar de contribuţii cu angajatorii participanţi la plan, care va elimina deficitul în decursul următorilor cinci ani. Contribuţiile totale ale entităţii conform contractului sunt în valoare de 8 milioane u.m.

38.Planurile cu mai mulţi angajatori sunt diferite de planurile de administrare a grupului. Un plan de administrare a grupului este, mai degrabă, o agregare a unor planuri cu un singur angajator combinate pentru a permite angajatorilor participanţi să îşi pună în comun activele în scopuri investiţionale şi pentru a reduce costurile de administrare şi de gestionare a investiţiei, dar pretenţiile diferiţilor angajatori sunt separate pentru beneficiul unic al propriilor lor angajaţi. Planurile de administrare a grupului nu prezintă probleme de contabilizare specifice, pentru că sunt uşor accesibile informaţii care permit tratarea acestora în acelaşi mod ca orice alt plan cu un singur angajator şi pentru că astfel de planuri nu expun entităţile participante la riscuri actuariale asociate actualilor şi foştilor angajaţi ai altor entităţi. Definiţiile din prezentul standard impun unei entităţi să clasifice un plan de administrare a grupului drept un plan de contribuţii determinate sau un plan de beneficii determinate, în concordanţă cu termenii planului (inclusiv orice obligaţie implicită care depăşeşte termenii oficiali).

SECŢIUNEA 2:Planuri de beneficii determinate care repartizează riscurile între entităţile aflate sub control comun

41.O entitate care participă la un astfel de plan trebuie să obţină informaţii privind planul ca întreg, evaluat conform prezentului standard pe baza ipotezelor care se aplică planului ca întreg. Dacă există o înţelegere contractuală sau o politică declarată pentru facturarea către entităţile individuale din grup a costului net privind beneficiul determinat pentru un plan ca întreg, evaluat în conformitate cu prezentul standard, entitatea trebuie, în situaţiile sale financiare separate sau individuale, să recunoască costul net privind beneficiul determinat astfel facturat. Dacă nu există un astfel de contract sau o astfel de politică, costul net privind beneficiul determinat trebuie recunoscut în situaţiile financiare separate sau individuale ale entităţii din grup care este angajatorul ce sponsorizează legal planul. Celelalte entităţi din grup trebuie să recunoască în situaţiile lor financiare separate sau individuale un cost egal cu contribuţia care trebuie plătită pentru respectiva perioadă.

SECŢIUNEA 3:Planuri de stat

44.Planurile de stat sunt stabilite prin reglementări legislative şi sunt menite a acoperi toate entităţile (sau toate entităţile dintr-o anumită categorie, de exemplu dintr-un anumit sector de activitate) şi sunt aplicate de administraţia locală sau naţională ori de un alt organism (de exemplu de o agenţie autonomă creată special în acest scop) care nu este supus controlului sau influenţei entităţii raportoare. Unele planuri stabilite de o entitate oferă atât beneficii obligatorii care substituie beneficii ce ar fi altfel acoperite de un plan de stat, cât şi beneficii voluntare suplimentare. Astfel de planuri nu sunt planuri de stat.

45.Planurile de stat sunt caracterizate ca planuri de beneficii determinate sau planuri de contribuţii determinate în funcţie de obligaţia care îi revine entităţii conform planului. Finanţarea multor planuri de stat se bazează pe principiul redistribuirii (pay-as-you-go): contribuţiile sunt fixate la un nivel care se preconizează a fi suficient pentru a plăti beneficiile necesare scadente în aceeaşi perioadă; beneficiile viitoare câştigate în cursul perioadei curente vor fi plătite din contribuţii viitoare. Cu toate acestea, în majoritatea planurilor de stat, entitatea nu are nicio obligaţie legală sau implicită de a plăti aceste beneficii viitoare: singura ei obligaţie este de a plăti contribuţiile pe măsură ce devin scadente, iar dacă entitatea încetează să angajeze membri ai planului de stat, aceasta nu va avea nicio obligaţie de a plăti beneficiile câştigate de propriii săi angajaţi în anii anteriori. Din acest motiv, planurile de stat sunt, în mod normal, planuri de contribuţii determinate. Cu toate acestea, în cazul în care un plan de stat este un plan de beneficii determinate, o entitate aplică punctele 32-39.

SECŢIUNEA 4:Beneficii asigurate

46.O entitate poate plăti prime de asigurare pentru a finanţa un plan de beneficii postangajare. Entitatea trebuie să considere un astfel de plan ca un plan de contribuţii determinate, cu excepţia cazului în care entitatea va avea (fie în mod direct, fie în mod indirect, prin plan) o obligaţie legală sau implicită de a:

48.Când o entitate finanţează o obligaţie de beneficiu postangajare contribuind la o poliţă de asigurare, în baza căreia entitatea (fie în mod direct, fie în mod indirect prin plan, prin mecanismul de stabilire a primelor viitoare sau printr-o relaţie de afiliere cu asigurătorul) reţine o obligaţie legală sau implicită, plata primelor nu echivalează cu un acord privind o contribuţie determinată. Rezultă ca entitatea:

49.Când o poliţă de asigurare este pe numele unui anumit participant la plan sau al unui grup de participanţi la plan şi entitatea nu are nicio obligaţie legală sau implicită de a acoperi orice pierdere a poliţei, entitatea nu are nicio obligaţie de a plăti angajaţilor beneficii şi asigurătorul este singurul răspunzător pentru plata acelor beneficii. Plata primelor fixe în baza unor astfel de contracte reprezintă, în fond, decontarea obligaţiei aferente beneficiului angajatului, mai degrabă decât o investiţie pentru satisfacerea obligaţiei. În consecinţă, entitatea nu mai are un activ sau o datorie. Prin urmare, o entitate consideră astfel de plăţi ca fiind contribuţii la un plan de contribuţii determinate.

CAPITOLUL 6:BENEFICII POSTANGAJARE: PLANURI DE CONTRIBUŢII DETERMINATE

SECŢIUNEA 1:Recunoaştere şi evaluare

51.Atunci când un angajat a prestat un serviciu în cadrul unei entităţi în decursul unei perioade, entitatea trebuie să recunoască contribuţia de plătit la un plan de contribuţii determinate în schimbul acelui serviciu:

CAPITOLUL 7:BENEFICII POSTANGAJARE: PLANURI DE BENEFICII DETERMINATE

SECŢIUNEA 1:Recunoaştere şi evaluare

56.Planurile de beneficii determinate pot fi nefinanţate sau pot fi, în totalitate sau parţial, finanţate prin contribuţii ale unei entităţi sau, uneori, ale angajaţilor acesteia la o entitate sau la un fond care este, din punct de vedere juridic, separat(ă) de entitatea raportoare şi din care sunt plătite beneficiile angajaţilor. Plata beneficiilor finanţate, atunci când acestea sunt scadente, depinde nu doar de poziţia financiară şi de performanţa investiţională a fondului, ci şi de capacitatea şi disponibilitatea entităţii de a acoperi orice deficit al activelor fondului. Prin urmare, entitatea, în fond, garantează riscurile actuariale şi investiţionale asociate planului. În consecinţă, cheltuiala recunoscută pentru un plan de beneficii determinate nu reprezintă neapărat valoarea contribuţiei datorate pentru perioada respectivă.

57.Contabilizarea de către o entitate a planurilor de beneficii determinate implică următorii paşi:

(a)determinarea deficitului sau surplusului. Aceasta implică:

(i)utilizarea unei tehnici actuariale, şi anume metoda unităţilor de credit proiectate, pentru a face o estimare fiabilă a costului final generat pentru entitate de beneficiul pe care angajaţii l-au câştigat în schimbul serviciului lor în perioada curentă şi în perioadele anterioare (a se vedea punctele 67-69). Acest lucru impune unei entităţi să determine valoarea beneficiului de repartizat perioadei curente şi perioadelor anterioare (a se vedea punctele 70-74) şi să efectueze estimări (ipoteze actuariale) în legătură cu variabilele demografice (precum rotaţia personalului şi mortalitatea) şi cu variabilele financiare (precum creşterile viitoare ale salariilor şi ale costurilor medicale) care vor influenţa costul beneficiului (a se vedea punctele 75-98);

(d)determinarea reevaluării datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat, care urmează să fie recunoscut în alte elemente ale rezultatului global, cuprinzând:

59.Prezentul standard încurajează, dar nu impune unei entităţi să implice un actuar calificat în evaluarea tuturor obligaţiilor semnificative privind beneficiile postangajare. Din motive practice, o entitate poate solicita unui actuar calificat să realizeze o evaluare detaliată a obligaţiei înainte de încheierea perioadei de raportare. Cu toate acestea, rezultatele evaluării respective sunt actualizate în funcţie de orice tranzacţii semnificative şi de alte modificări semnificative ale circumstanţelor (inclusiv modificări ale preţurilor pe piaţă şi ale ratelor dobânzii) până la încheierea perioadei de raportare.

SECŢIUNEA 2:Contabilizarea obligaţiei implicite

61.O entitate trebuie să contabilizeze nu doar obligaţia legală care îi revine conform termenilor oficiali ai unui plan de beneficii determinate, ci şi orice obligaţie implicită care apare din practicile neoficiale ale entităţii. Practicile neoficiale dau naştere unei obligaţii implicite atunci când entitatea nu are o altă alternativă realistă decât să plătească beneficiile angajaţilor. Un exemplu de obligaţie implicită este atunci când o modificare a practicilor neoficiale ale entităţii ar cauza daune inacceptabile relaţiei acesteia cu angajaţii.

62.Termenii oficiali ai unui plan de beneficii determinate pot permite unei entităţi să înceteze obligaţia care îi revine în baza acelui plan. Cu toate acestea, de obicei este dificil pentru o entitate să înceteze obligaţia care îi revine în cadrul planului (fără plată), dacă se doreşte ca angajaţii să fie păstraţi. Prin urmare, în absenţa unei probe contrare, contabilizarea beneficiilor postangajare presupune ca o entitate care promite astfel de beneficii în mod curent să continue să facă acest lucru pentru angajaţii ei până la sfârşitul perioadelor de muncă rămase până la pensie ale acestora.

SECŢIUNEA 3:Situaţia poziţiei financiare

65.Un activ net privind beneficiul determinat poate apărea în cazul în care un plan de beneficii determinate a fost suprafinanţat sau în cazul în care au apărut câştiguri actuariale. O entitate recunoaşte un activ net privind beneficiul determinat în astfel de cazuri, deoarece:

SECŢIUNEA 4:Recunoaştere şi evaluare: valoarea actualizată a obligaţiilor privind beneficiul determinat şi a costului serviciului curent

SUBSECŢIUNEA 0:

66.Costul final al unui plan de beneficii determinate poate fi influenţat de multe variabile, precum salariile finale, rotaţia personalului şi mortalitatea, contribuţiile angajaţilor şi tendinţele costurilor medicale. Costul final al planului nu este sigur şi această nesiguranţă va persista probabil o perioadă lungă de timp. Pentru a evalua valoarea actualizată a obligaţiilor privind beneficiile postangajare şi a costului serviciului curent aferent, este necesar:

SUBSECŢIUNEA 1:Metoda de evaluare actuariala

68.Metoda unităţilor de credit proiectate (cunoscută uneori ca metoda beneficiului angajat proporţional pentru serviciu sau ca metoda beneficiu/ani de serviciu), consideră că fiecare perioadă de serviciu dă naştere unei unităţi suplimentare de drepturi la beneficii (a se vedea punctele 70-74) şi evaluează separat fiecare unitate pentru a determina obligaţia finală (a se vedea punctele 75-98).

La terminarea serviciului urmează să fie plătit un beneficiu în sumă forfetară reprezentând 1 % din salariul final pentru fiecare an de serviciu. În anul 1, salariul este de 10 000 u.m şi se presupune o rată de creştere (compusă) de 7 % în fiecare an. Rata de actualizare utilizată este de 10 % pe an. Tabelul următor arată modul în care se cumulează obligaţia pentru un angajat care se preconizează că va părăsi entitatea la sfârşitul anului 5, presupunând că nu apar modificări ale ipotezelor actuariale. Pentru simplificare, acest exemplu nu ţine seama de ajustările suplimentare necesare pentru a reflecta probabilitatea ca angajatul să poată pleca din entitate mai devreme sau mai târziu decât sa presupus iniţial.

SUBSECŢIUNEA 2:Repartizarea beneficiilor pe perioade de serviciu

70.Pentru determinarea valorii actualizate a obligaţiilor privind beneficiul determinat şi a costului serviciului curent aferent şi, acolo unde este cazul, a costului serviciului trecut, o entitate trebuie să repartizeze beneficiile pe perioadele de serviciu, utilizând formula de calcul a beneficiilor caracteristică planului. Cu toate acestea, dacă serviciul prestat de un angajat în ultimii ani va conduce la un nivel semnificativ mai ridicat al beneficiilor decât în primii ani, o entitate trebuie să repartizeze beneficiile pe o bază liniară:

71.Conform metodei unităţilor de credit proiectate, o entitate trebuie să repartizeze beneficii pentru perioada curentă (pentru a determina costul serviciilor curente) şi pentru perioada curentă şi perioadele anterioare (pentru a determina valoarea curentă a obligaţiilor privind beneficiul determinat). O entitate repartizează beneficii pentru perioadele în care apare obligaţia de a furniza beneficii postangajare. Această obligaţie apare pe măsură ce angajaţii prestează servicii în schimbul beneficiilor postangajare pe care o entitate preconizează că le va plăti în perioadele de raportare viitoare. Tehnicile actuariale permit unei entităţi să evalueze acea obligaţie cu suficientă fiabilitate pentru a justifica recunoaşterea unei datorii.

Pentru fiecare an de serviciu se repartizează un beneficiu egal cu valoarea actualizată, la data preconizată de pensionare, a unei pensii lunare de 0,2 % din salariul final estimat, plătibil de la data de pensionare preconizată până la data preconizată a decesului. Costul serviciului curent reprezintă valoarea actualizată a acelui beneficiu. Valoarea actualizată a obligaţiei privind beneficiul determinat reprezintă valoarea actualizată a plăţilor pensiilor lunare de 0,2 % din salariul final, înmulţită cu numărul de ani de serviciu până la sfârşitul perioadei de raportare. Costul serviciului curent şi valoarea actualizată a obligaţiei privind beneficiul determinat sunt actualizate pentru că plăţile de pensii încep de la vârsta de 65 de ani.

72.Serviciul prestat de angajat creează o obligaţie în baza unui plan de beneficii determinate, chiar dacă beneficiile sunt condiţionate de angajarea viitoare (cu alte cuvinte, acestea nu sunt legitime). Serviciul prestat de angajat înainte de data intrării în drepturi creează o obligaţie implicită deoarece, la sfârşitul fiecărei perioade de raportare, valoarea serviciului viitor pe care un angajat va trebui să îl presteze înainte de a avea dreptul la beneficii este redusă. Pentru evaluarea obligaţiei sale privind beneficiul determinat, o entitate ia în considerare probabilitatea ca unii angajaţi să nu îndeplinească niciuna dintre condiţiile necesare pentru intrarea în drepturi. În mod similar, deşi anumite beneficii postangajare, de exemplu beneficiile medicale postangajare, devin plătibile doar dacă un anumit eveniment are loc atunci când un angajat nu mai este încadrat în muncă, o obligaţie este creată atunci când angajatul prestează un serviciu care îi va da dreptul la beneficiul respectiv dacă acel eveniment are loc. Probabilitatea ca evenimentul respectiv să aibă loc influenţează evaluarea obligaţiei, dar nu determină existenţa sau inexistenţa acesteia.

73.Obligaţia creşte până la data la care prestarea ulterioară de servicii de către angajat nu va conduce la valori semnificative ale beneficiilor ulterioare. Prin urmare, toate beneficiile sunt repartizate pentru perioadele care se termină cel târziu la acea dată. Beneficiile sunt repartizate pentru perioadele contabile individuale în baza formulei de calcul a beneficiilor caracteristică planului. Cu toate acestea, dacă serviciul prestat de un angajat în ultimii ani va conduce la un nivel semnificativ mai ridicat al beneficiilor decât în primii ani, o entitate repartizează beneficii pe o bază liniară până la data la care prestarea ulterioară de servicii de către angajat nu va conduce la valori semnificative ale beneficiilor ulterioare. Aceasta se datorează faptului că serviciul prestat de angajat pe parcursul întregii perioade va conduce, în cele din urmă, la beneficii cotate la acel nivel mai ridicat.

Pentru angajaţii care sunt cooptaţi înainte de vârsta de 35 de ani, serviciul conduce pentru prima dată la beneficiile oferite în cadrul planului la vârsta de 35 de ani (un angajat ar putea pleca la vârsta de 30 de ani şi s-ar putea întoarce la 33 de ani, fără vreun efect asupra valorii sau scadenţei beneficiilor). Acele beneficii sunt condiţionate de serviciul ulterior. De asemenea, serviciul prestat după 55 de ani nu va conduce la valori semnificative ale beneficiilor ulterioare. Pentru aceşti angajaţi, entitatea repartizează beneficii de 100 u.m (suma de 2 000 u.m, împărţită la 20) pentru fiecare an începând cu vârsta de 35 de ani până la cea de 55 de ani.

Utilizând formula de calcul a beneficiilor caracteristică planului, entitatea repartizează 4 % din valoarea actualizată a costurilor medicale preconizate (40 % împărţit la 10) pentru fiecare din primii zece ani şi 1 % (10 % împărţit la 10) pentru fiecare din următorii zece ani. Costul serviciului curent în fiecare an reflectă probabilitatea ca angajatul să nu efectueze perioada de serviciu necesară pentru câştigarea în totalitate sau în parte a beneficiilor. Pentru angajaţii care se preconizează că vor pleca în termen de zece ani nu se repartizează beneficii.

Serviciul prestat în ultimii ani va conduce la un nivel al beneficiilor semnificativ mai ridicat decât cel prestat în primii ani. Prin urmare, pentru angajaţii care se preconizează că vor pleca după minimum douăzeci de ani, entitatea repartizează beneficii pe o bază liniară, conform punctului 71. Serviciul prestat care depăşeşte douăzeci de ani nu va conduce la valori semnificative ale beneficiilor ulterioare. Prin urmare, beneficiul repartizat pentru fiecare dintre primii douăzeci de ani este de 2,5 % din valoarea actualizată a costurilor medicale preconizate (50 % împărţit la 20).

74.În cazul în care valoarea unui beneficiu reprezintă o proporţie constantă din salariul final pentru fiecare an de serviciu, creşterile viitoare de salariu vor afecta valoarea necesară pentru decontarea obligaţiei existente pentru serviciu înainte de încheierea perioadei de raportare, dar nu creează o obligaţie suplimentară. Prin urmare:

(b)valoarea beneficiului repartizat pentru fiecare perioadă este o proporţie constantă din salariul la care se raportează beneficiul.

SUBSECŢIUNEA 3:Ipotezele actuariale

76.Pentru o entitate, ipotezele actuariale reprezintă cele mai bune estimări ale variabilelor care vor determina costul final al acordării de beneficii postangajare. Ipotezele actuariale cuprind:

(a)ipoteze demografice despre caracteristicile viitoare ale foştilor şi actualilor angajaţi (şi ale persoanelor aflate în întreţinerea acestora) care îndeplinesc condiţiile de acordare a beneficiilor. Ipotezele demografice tratează probleme precum:

(b)ipoteze financiare, care tratează aspecte precum:

SUBSECŢIUNEA 4:Ipoteze actuariale: mortalitatea

SUBSECŢIUNEA 5:Ipoteze actuariale: rata de actualizare

83.Rata utilizată pentru actualizarea obligaţiilor privind beneficiile postangajare (atât finanţate, cât şi nefinanţate) trebuie determinată în raport cu randamentul pe piaţă, la sfârşitul perioadei de raportare, aferent obligaţiunilor corporative de înaltă calitate. În ţările în care nu există o piaţă lichidă pentru astfel de obligaţiuni, trebuie să se folosească randamentul pe piaţă (la încheierea perioadei de raportare) aferent obligaţiunilor de stat. Moneda şi termenul obligaţiunilor corporative sau ale obligaţiunilor de stat trebuie să fie consecvente cu moneda şi cu termenul estimat pentru obligaţiile privind beneficiile postangajare.

86.În unele cazuri, este posibil să nu existe o piaţă lichidă a obligaţiunilor cu o scadenţă suficient de îndelungată pentru a corespunde scadenţei estimate a tuturor plăţilor de beneficii. În astfel de cazuri, o entitate utilizează ratele curente pe piaţă ale termenului adecvat pentru actualizarea plăţilor pe termen mai scurt şi estimează rata de actualizare pentru scadenţe cu termen mai lung prin extrapolarea ratelor curente pe piaţă de-a lungul curbei randamentului. Este puţin probabil ca valoarea actualizată totală a unei obligaţii privind beneficiul determinat să fie în mod special sensibilă faţă de rata de actualizare aplicată proporţiei din beneficii care sunt plătibile după trecerea scadenţei finale a obligaţiunilor corporative sau de stat disponibile.

SUBSECŢIUNEA 6:Ipoteze actuariale: salarii, beneficii şi costuri medicale

87.O entitate trebuie să îşi evalueze obligaţiile privind beneficiul determinat pe o bază care să reflecte:

(e)modificările viitoare estimate ale nivelului oricărui beneficiu de stat care afectează beneficiile plătibile în baza unui plan de beneficii determinate, dacă şi numai dacă:

88.Ipotezele actuariale reflectă modificările viitoare ale beneficiilor care nu sunt stabilite în termenii oficiali ai unui plan (sau o obligaţie implicită care depăşeşte aceşti termeni) la sfârşitul perioadei de raportare. Acesta este cazul dacă, de exemplu:

89.Ipotezele actuariale nu reflectă modificările viitoare ale beneficiilor care nu sunt prevăzute în termenii oficiali ai planului (sau ai unei obligaţii implicite) la sfârşitul perioadei de raportare. Astfel de modificări vor avea drept rezultat:

92.Unele planuri de beneficii determinate impun angajaţilor sau părţilor terţe să contribuie la costul planului. Contribuţiile angajaţilor reduc costul beneficiilor pentru entitate. O entitate determină dacă contribuţiile părţilor terţe reduc costul beneficiilor pentru entitate sau reprezintă un drept de rambursare conform descrierii de la punctul 116. Contribuţiile angajaţilor sau ale părţilor terţe fie sunt stabilite în termenii oficiali ai planului (sau rezultă dintr-o obligaţie implicită care depăşeşte aceşti termeni), fie sunt discreţionare. Contribuţiile discreţionare ale angajaţilor sau ale părţilor terţe reduc costul serviciilor odată cu plata acestor contribuţii la plan.

93.Contribuţiile angajaţilor sau ale părţilor terţe, stabilite în termenii oficiali ai planului, fie reduc costurile serviciilor (în cazul în care acestea sunt legate de servicii), fie afectează reevaluarea datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat (dacă nu sunt legate de servicii). Un exemplu de contribuţii care nu sunt legate de servicii este reprezentat de situaţia în care (contribuţiile sunt necesare pentru a reduce un deficit care decurge din pierderi aferente activelor planului sau din pierderi actuariale). În cazul în care contribuţiile de la angajaţi sau de la părţi terţe sunt legate de servicii, contribuţiile respective reduc costul serviciului după cum urmează:

b)în cazul în care cuantumul contribuţiilor este independent de numărul de ani de serviciu, entitatea are voie să recunoască aceste contribuţii drept reducere a costului serviciilor în perioada în care este prestat serviciul conex. Exemple de contribuţii care sunt independente de numărul de ani de serviciu sunt cele care reprezintă un procentaj fix din salariul angajatului, o sumă fixă de-a lungul perioadei de serviciu sau cele care depind de vârsta angajatului.

94.Pentru contribuţiile de la angajaţi sau părţi terţe care sunt atribuite unor perioade de serviciu în conformitate cu punctul 93 litera (a), modificările contribuţiilor conduc la:

97.Evaluarea beneficiilor medicale postangajare necesită ipoteze privind nivelul şi frecvenţa pretenţiilor viitoare şi costul aferent acoperirii acestor creanţe. O entitate estimează costurile medicale viitoare pe baza datelor anterioare legate de propria experienţă a entităţii, suplimentându-le, acolo unde este necesar, cu date anterioare aferente altor entităţi, societăţi de asigurare, furnizori de servicii medicale sau altor surse. Estimările costurilor medicale viitoare iau în calcul efectul progresului tehnologic, modificările în ceea ce priveşte utilizarea sau modalitatea de acordare a asistenţei medicale şi modificările stării de sănătate a participanţilor la plan.

98.Nivelul şi frecvenţa pretenţiilor depind în special de vârsta, starea de sănătate şi sexul angajaţilor (şi ale persoanelor aflate în întreţinerea acestora) şi pot fi sensibile la alţi factori, precum localizarea geografică. Prin urmare, datele anterioare sunt ajustate în măsura în care compoziţia demografică a populaţiei se deosebeşte de cea folosită ca bază pentru date. Datele anterioare sunt de asemenea ajustate, acolo unde există dovezi fiabile potrivit cărora tendinţele trecute nu vor continua.

SECŢIUNEA 5:Costul serviciilor trecute şi câştiguri şi pierderi la decontare

SUBSECŢIUNEA 0:

100.O entitate nu este obligată să facă diferenţa între costul serviciilor trecute care rezultă dintr-o modificare a planului, costul serviciilor trecute care rezultă dintr-o reducere şi câştigul sau pierderea la decontare dacă aceste tranzacţii au loc în acelaşi timp. În unele cazuri, o modificare a planului are loc înainte de decontare, cum este cazul în care o entitate modifică beneficiile în cadrul planului şi decontează ulterior beneficiile modificate. În aceste cazuri, entitatea recunoaşte costul serviciilor trecute înainte de orice câştig sau pierdere la decontare.

SUBSECŢIUNEA 1:Costul serviciilor trecute

108.Costul serviciilor trecute exclude:

(c)estimările privind îmbunătăţirile beneficiilor care rezultă din câştigurile actuariale sau din rentabilitatea activelor planului deja recunoscute în situaţiile financiare, dacă entitatea este obligată fie de termenii oficiali ai unui plan (sau de o obligaţie implicită care depăşeşte acei termeni), fie de legislaţie să folosească orice surplus din plan în beneficiul participanţilor la plan, chiar dacă majorarea beneficiului nu a fost încă acordată oficial (nu există un cost al serviciului trecut, deoarece majorarea rezultată a obligaţiei este o pierdere actuarială; a se vedea punctul 88) şi

SUBSECŢIUNEA 2:Câştiguri şi pierderi la decontare

111.O decontare are loc atunci când o entitate încheie o tranzacţie care elimină orice altă obligaţie legală sau implicită pentru toate sau o parte din beneficiile acordate în cadrul unui plan de beneficii determinate (altele decât plata beneficiilor către sau în numele angajaţilor în conformitate cu clauzele planului şi incluse în ipotezele actuariale). De exemplu, un transfer punctual al obligaţiilor semnificative ale angajatorului care îi revin conform planului către o societate de asigurări prin achiziţionarea unei poliţe de asigurare reprezintă o decontare; o plată în numerar a unei sume forfetare, conform termenilor planului, către participanţii la plan, în schimbul obţinerii drepturilor lor de a primi anumite beneficii postangajare nu constituie o decontare.

112.În unele cazuri, o entitate achiziţionează o poliţă de asigurare cu scopul de a finanţa parţial sau total beneficiile angajaţilor aferente serviciului prestat de angajaţi în perioada curentă şi în perioadele anterioare. Achiziţionarea unei astfel de poliţe nu reprezintă o decontare dacă entitatea reţine o obligaţie legală sau implicită (a se vedea punctul 46) de a plăti sume suplimentare în cazul în care asigurătorul nu plăteşte beneficiile angajaţilor specificate în poliţa de asigurare. Punctele 116-119 abordează recunoaşterea şi evaluarea drepturilor de rambursare în temeiul unor poliţe de asigurare care nu constituie active ale planului.

SECŢIUNEA 6:Recunoaştere şi evaluare: activele planului

SUBSECŢIUNEA 1:Valoarea justă a activelor planului

113.La determinarea surplusului sau deficitului, valoarea justă a oricăror active ale planului este dedusă din valoarea actualizată a obligaţiei privind beneficiul determinat. În cazul în care nu este disponibil niciun preţ al pieţei, valoarea justă a activelor planului este estimată, de exemplu, prin actualizarea fluxurilor de trezorerie preconizate, utilizându-se o rată de actualizare care reflectă atât riscul asociat activelor planului, cât şi scadenţa sau data preconizată de cesionare a respectivelor active (sau, dacă nu au o scadenţă, perioada preconizată până la decontarea obligaţiei asociate).

SUBSECŢIUNEA 2:Rambursări

116.Atunci şi numai atunci când este aproape sigur că o terţă parte va rambursa parţial sau total suma care trebuie cheltuită pentru decontarea unei obligaţii privind beneficiul determinat, o entitate:

117.Uneori, o entitate poate recurge la o terţă parte, precum un asigurător, care să îi plătească în parte sau în totalitate suma care trebuie cheltuită în scopul decontării unei obligaţii privind beneficiul determinat. Poliţele de asigurare restrictive, aşa cum sunt definite la punctul 8, reprezintă active ale planului. O entitate contabilizează poliţele de asigurare restrictive în mod similar cu toate celelalte active ale planului, iar punctul 116 nu se aplică (a se vedea punctele 46-49 şi 115).

118.Atunci când o poliţă de asigurare deţinută de o entitate nu este o poliţă de asigurare restrictivă, respectiva poliţă de asigurare nu reprezintă un activ al planului. Pentru aceste cazuri se aplică punctul 116: entitatea îşi recunoaşte dreptul la rambursare obţinut în baza poliţei de asigurare mai degrabă ca activ separat, decât ca deducere în momentul stabilirii surplusului sau deficitului aferent beneficiului determinat. Punctul 140 litera (b) prevede ca entitatea să prezinte o scurtă descriere a legăturii dintre dreptul de rambursare şi obligaţia aferentă.

SECŢIUNEA 7:Componente ale costului beneficiilor determinate

SUBSECŢIUNEA 0:

120.O entitate trebuie să recunoască componentele costului beneficiilor determinate, cu excepţia cazului în care un alt IFRS impune sau permite includerea lor în costul unui activ, după cum urmează:

SUBSECŢIUNEA 1:Dobânzi nete ale datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat

123.Dobânzile nete ale datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat trebuie să se stabilească prin înmulţirea datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat cu rata de actualizare prevăzută la punctul 83, ambele valori fiind cele determinate la începutul perioadei anuale de raportare, luându-se în considerare orice modificare a datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat în timpul perioadei, ca rezultat al plăţii contribuţiilor şi beneficiilor.

125.Veniturile din dobânzi generate de activele planului reprezintă o componentă a rentabilităţii activelor planului şi se stabilesc prin înmulţirea valorii juste a activelor planului cu rata de actualizare menţionată la punctul 83, ambele valori fiind cele determinate la începutul perioadei anuale de raportare, luându-se în considerare eventualele modificări ale activelor planului deţinute în timpul perioadei, ca rezultat al plăţii contribuţiilor şi beneficiilor. Diferenţa între veniturile din dobânzi generate de activele planului şi rentabilitatea activelor planului este inclusă în reevaluarea datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat.

SUBSECŢIUNEA 2:Reevaluările datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat

127.Reevaluările datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat cuprind:

128.Câştigurile şi pierderile actuariale sunt generate de creşteri şi scăderi ale valorii actualizate a obligaţiei privind beneficiul determinat, din cauza modificărilor ipotezelor actuariale şi a ajustărilor pe baza experienţei. Cauzele câştigurilor şi pierderilor actuariale includ, de exemplu:

SECŢIUNEA 8:Prezentare

SUBSECŢIUNEA 1:Compensare

SECŢIUNEA 9:Prezentarea informaţiilor

SUBSECŢIUNEA 0:

135.O entitate trebuie să prezinte informaţii care:

136.Pentru a îndeplini obiectivele de la punctul 135, o entitate trebuie să ia în considerare toate elementele următoare:

137.În cazul în care informaţiile furnizate în conformitate cu cerinţele din prezentul standard şi din alte IFRS-uri sunt insuficiente pentru a satisface obiectivele de la punctul 135, o entitate trebuie să prezinte informaţiile suplimentare necesare în vederea atingerii acestor obiective. De exemplu, entitatea poate prezenta o analiză a valorii actualizate a obligaţiei privind beneficiul determinat care să precizeze natura, caracteristicile şi riscurile obligaţiei. O astfel de prezentare ar putea face distincţia:

138.O entitate evaluează câte dintre informaţiile de furnizat ar trebui dezagregate pentru a se face distincţia între planuri sau grupuri de planuri cu riscuri semnificativ diferite. De exemplu, o entitate poate dezagrega datele de furnizat cu privire la planurile care prezintă una sau mai multe dintre următoarele caracteristici:

SUBSECŢIUNEA 1:Caracteristici ale planurilor de beneficii determinate şi riscurile asociate acestora

139.O entitate trebuie să prezinte:

(a)informaţiile referitoare la caracteristicile planurilor sale de beneficii determinate, inclusiv:

SUBSECŢIUNEA 2:Explicarea sumelor în situaţiile financiare

140.O entitate trebuie să prezinte o reconciliere între soldul iniţial şi soldul final pentru fiecare dintre următoarele elemente, dacă este cazul:

141.Fiecare dintre reconcilierile enumerate la punctul 140 trebuie să prezinte fiecare dintre următoarele elemente, dacă este cazul:

(c)reevaluările datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat, indicând separat:

142.O entitate trebuie să îşi prezinte dezagregat valorile juste ale activelor planului în clase care să diferenţieze natura şi riscurile acelor active, împărţind fiecare categorie de active ale planului în grupul celor care au un preţ de piaţă cotat pe o piaţă activă (conform definiţiei din IFRS 13 Evaluare la valoarea justă (^*)) şi grupul celor care nu au un astfel de preţ. De exemplu, având în vedere nivelul de prezentare discutat la punctul 136, o entitate ar putea face o distincţie între:

144.O entitate trebuie să prezinte informaţii privind ipotezele actuariale semnificative folosite pentru a determina valoarea actualizată a obligaţiei privind beneficiul determinat (a se vedea punctul 76). Aceste informaţii trebuie prezentate în termeni absoluţi (de exemplu, ca procent absolut, şi nu doar ca o marjă între diferite procente sau alte variabile). Atunci când o entitate prezintă informaţii cumulate pentru o clasă de planuri, aceasta trebuie să furnizeze aceste informaţii sub formă de medii ponderate sau intervale relativ înguste.

SUBSECŢIUNEA 3:Valoarea, scadenţa şi incertitudinea viitoarelor fluxuri de trezorerie

145.O entitate trebuie să prezinte:

147.Pentru a furniza informaţii privind efectul planului de beneficii determinate asupra viitoarelor fluxuri de trezorerie ale entităţii, o entitate trebuie să prezinte:

SUBSECŢIUNEA 4:Planuri cu mai mulţi angajatori

148.Dacă o entitate participă la un plan de beneficii determinate cu mai mulţi angajatori, aceasta trebuie să prezinte:

(d)dacă entitatea contabilizează planul ca şi cum ar fi un plan de contribuţii determinate în conformitate cu punctul 34, aceasta trebuie să prezinte următoarele elemente, în plus faţă de informaţiile prevăzute la literele (a)-(c) şi în locul informaţiilor prevăzute la punctele 139-147:

SUBSECŢIUNEA 5:Planuri de beneficii determinate care repartizează riscurile între entităţile aflate sub control comun

149.Dacă o entitate participă la un plan de beneficii determinate care repartizează riscurile între entităţile aflate sub control comun, entitatea trebuie să prezinte:

150.Informaţiile prevăzute la punctul 149 literele (c) şi (d) pot fi prezentate prin trimiteri la informaţiile furnizate în situaţiile financiare ale unei alte entităţi din grup în cazul în care:

CAPITOLUL 8:ALTE BENEFICII PE TERMEN LUNG ALE ANGAJAŢILOR

SECŢIUNEA 0:

153.Printre alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor se numără următoarele elemente, dacă nu se preconizează că acestea vor fi decontate integral în termen de douăsprezece luni de la sfârşitul perioadei anuale de raportare în care angajaţii prestează serviciile aferente:

SECŢIUNEA 1:Recunoaştere şi evaluare

156.Pentru alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor, o entitate trebuie să recunoască totalul net al următoarelor valori în profit sau pierdere, cu excepţia cazului în care un alt IFRS impune sau permite includerea lor în costul unui activ:

157.O formă de alt beneficiu pe termen lung al angajaţilor este indemnizaţia pentru invaliditate pe termen lung. Dacă nivelul beneficiului depinde de durata serviciului, obligaţia apare atunci când serviciul este prestat. Evaluarea acelei obligaţii ţine seama de probabilitatea ca plata să fie necesară şi de estimarea duratei plăţii. Dacă nivelul beneficiului este acelaşi pentru orice angajat invalid, indiferent de anii de serviciu, costul preconizat al acestor beneficii este recunoscut atunci când are loc evenimentul care cauzează o invaliditate pe termen lung.

CAPITOLUL 9:COMPENSAŢII PENTRU ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE MUNCĂ

SECŢIUNEA 0:

159.Prezentul standard reglementează plăţile compensatorii pentru încetarea contractului de muncă separat de alte beneficii ale angajaţilor, deoarece evenimentul care dă naştere unei obligaţii este mai degrabă încetarea contractului de muncă decât serviciile prestate de angajat. Compensaţiile pentru încetarea contractului de muncă rezultă fie din decizia unei entităţi de a înceta contractul de muncă, fie din decizia unui angajat de a accepta propunerea de beneficii a unei entităţi în schimbul încetării contractului de muncă.

160.Compensaţiile pentru încetarea contractului de muncă nu includ beneficiile angajaţilor rezultate din încetarea contractului de muncă la cererea angajatului fără a fi primit o ofertă în acest sens din partea entităţii sau ca urmare a unor cerinţe obligatorii de pensionare, deoarece acele beneficii reprezintă beneficii postangajare. Unele entităţi au un nivel mai scăzut de compensaţii pentru încetarea contractului de muncă la cererea angajatului (care reprezintă, în fond, un beneficiu postangajare) decât pentru încetarea contractului de muncă la cererea entităţii. Diferenţa între beneficiile acordate pentru încetarea contractului de muncă la cererea angajatului şi un beneficiu mai mare furnizat la cererea entităţii reprezintă o compensaţie pentru încetarea contractului de muncă.

161.Forma beneficiului angajaţilor nu reprezintă un indiciu pentru a se determina dacă acesta este acordat în schimbul unui serviciu sau în schimbul încetării contractului de muncă. Compensaţiile pentru încetarea contractului de muncă sunt de obicei plăţi în sumă forfetară, dar uneori includ de asemenea:

163.Unele compensaţii pentru încetarea contractului de muncă sunt furnizate în conformitate cu termenii unui plan existent de beneficii ale angajaţilor. De exemplu, ele pot fi prevăzute prin statut, prin contractul de angajare sau printr-un acord sindical sau pot fi implicite, ca urmare a practicii anterioare a angajatorului de a acorda beneficii similare. Un alt exemplu, în cazul în care o entitate face o ofertă de beneficii pentru mai mult decât o perioadă scurtă sau dacă între ofertă şi data estimată a încetării reale a contractului de muncă se scurge mai mult timp decât o perioadă scurtă, entitatea analizează dacă s-a stabilit un nou plan de beneficii ale angajaţilor şi, prin urmare, dacă prestaţiile oferite în cadrul planului respectiv sunt compensaţii pentru încetarea contractului de muncă sau beneficii postangajare. Beneficiile angajaţilor furnizate în conformitate cu termenii unui plan de beneficii pentru angajaţi reprezintă compensaţii pentru încetarea contractului de muncă, în cazul în care ambele sunt rezultatul deciziei unei entităţi de a înceta contractele angajaţilor şi nu sunt condiţionate de furnizarea în viitor a serviciilor.

164.Unele beneficii ale angajaţilor sunt acordate indiferent de motivul plecării angajatului. Plata unor astfel de beneficii este sigură (sub rezerva oricăror condiţii privind intrarea în drepturi sau efectuarea unei perioade minime de serviciu), dar planificarea acestei plăţi este nesigură. Deşi astfel de beneficii sunt descrise în unele jurisdicţii drept indemnizaţii sau prime pentru încetarea contractului de muncă, ele reprezintă mai degrabă beneficii postangajare decât compensaţii pentru încetarea contractului de muncă şi o entitate le contabilizează ca beneficii postangajare.

SECŢIUNEA 1:Recunoaştere

165.O entitate trebuie să recunoască o datorie şi o cheltuială drept compensaţie pentru încetarea contractului de muncă într-unul dintre momentele următoare, şi anume acela care survine mai întâi:

166.În cazul compensaţiilor pentru încetarea contractului de muncă care se plătesc ca urmare a deciziei unui angajat de a accepta o ofertă de compensaţii în schimbul încetării contractului de muncă, momentul în care o entitate nu mai poate retrage o ofertă de compensaţii pentru încetarea contractului de muncă este unul dintre momentele următoare, şi anume acela care survine mai întâi:

167.Pentru compensaţiile pentru încetarea contractului de muncă care se plătesc ca urmare a deciziei unei entităţi de a înceta contractele de muncă ale angajaţilor, entitatea nu mai poate retrage oferta atunci când entitatea a comunicat angajaţilor vizaţi un plan de concediere care îndeplineşte toate criteriile următoare:

SECŢIUNEA 2:Evaluare

SUBSECŢIUNEA 0:

169.O entitate trebuie să evalueze compensaţiile pentru încetarea contractului de muncă în momentul recunoaşterii iniţiale şi trebuie să evalueze şi să recunoască modificările ulterioare, în conformitate cu natura beneficiului pentru angajaţi, cu condiţia ca, în cazul în care compensaţiile pentru încetarea contractului de muncă reprezintă o creştere a beneficiilor postangajare, entitatea să aplice dispoziţiile privind beneficiile postangajare. Altfel:

SUBSECŢIUNEA 1:Context

În fabrică sunt 120 de angajaţi. În momentul în care se anunţă planul, entitatea preconizează că 20 dintre aceştia îşi vor înceta activitatea înainte de închiderea fabricii. Prin urmare, totalul retragerilor de numerar preconizate în cadrul acestui plan sunt de 3 200 000 u.m (adică 20 x 10 000 u.m. + 100 x 30 000 u.m). În conformitate cu punctul 160, entitatea contabilizează beneficiile acordate în schimbul încetării contractului de muncă drept compensaţii pentru încetarea contractului de muncă şi beneficiile acordate în schimbul serviciilor ca beneficii pe termen scurt ale angajaţilor.

SUBSECŢIUNEA 2:Compensaţii pentru încetarea contractului de muncă

Beneficiile acordate în schimbul încetării contractului de muncă sunt de 10 000 u.m. Aceasta este suma pe care o entitate ar trebui să o plătească pentru încheierea contractului, indiferent dacă angajaţii rămân şi prestează un serviciu până la închiderea fabricii sau dacă îşi încetează activitatea înainte de închiderea fabricii. Chiar dacă angajaţii pot pleca înainte de închiderea fabricii, încetarea raporturilor de muncă ale tuturor angajaţilor este rezultatul deciziei entităţii de a închide fabrica şi a înceta contractele de muncă ale acestora (adică toţi angajaţii îşi vor înceta activitatea atunci când fabrica se închide).Prin urmare, entitatea recunoaşte o datorie de 1 200 000 u.m (şi anume 120 x 10 000 u.m.) pentru compensaţiile pentru încetarea contractelor de muncă, acordate în conformitate cu planul de beneficii ale angajaţilor fie la data la care planul de concediere este anunţat, fie la data la care entitatea recunoaşte costurile de restructurare legate de închiderea fabricii, în funcţie de care dintre aceste două evenimente survine mai întâi.

SUBSECŢIUNEA 3:Beneficii acordate în schimbul serviciului

Avantajele marginale pe care angajaţii le vor primi în cazul în care aceştia prestează servicii pentru întreaga perioadă de zece luni se acordă în schimbul serviciilor furnizate în decursul acelei perioade. Entitatea le contabilizează ca beneficii pe termen scurt ale angajaţilor, deoarece preconizează să le deconteze în termen de douăsprezece luni de la sfârşitul perioadei anuale de raportare. În acest exemplu, actualizarea nu este necesară, prin urmare, o cheltuială de 200 000 u.m (şi anume 2 000 000 u.m x 10) este recunoscută în fiecare lună pe perioada de zece luni în care este prestat serviciul, cu o creştere corespunzătoare a valorii contabile a datoriei.

CAPITOLUL 10:DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

173.O entitate trebuie să aplice prezentul standard retrospectiv, în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori, cu precizarea că:

175.Planuri de beneficii determinate: Contribuţiile angajaţilor (Amendamente la IAS 19), publicate în noiembrie 2013, a modificat punctele 93 şi 94. O entitate aplică retrospectiv respectivele amendamente pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2014 sau după această dată, în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică aceste amendamente pentru o perioadă anterioară, entitatea respectivă trebuie să comunice acest fapt.

PARTEA 12:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 20 - Contabilitatea subventiilor guvernamentale si prezentarea informatiilor legate de asistenta guvernamentala

CAPITOLUL 1:DOMENIU DE APLICARE

2.Prezentul standard nu trateaza:

CAPITOLUL 2:DEFINITII

3.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

Asistenta guvernamentala reprezinta actiunile întreprinse de guvern cu scopul de a acorda beneficii economice specifice unei entitati sau unei categorii de entitati care îndeplinesc anumite criterii. În sensul prezentului standard, asistenta guvernamentala nu include beneficii care sunt oferite doar indirect, prin actiuni ale guvernului care influenteaza conditiile generale de activitate economica, cum ar fi punerea la dispozitie de infrastructuri în zonele aflate în dezvoltare sau impunerea unor constrângeri comerciale întreprinderilor concurente.

5.Primirea asistentei guvernamentale de catre o entitate poate fi importanta pentru întocmirea situatiilor financiare, din doua motive. În primul rând, daca resursele au fost transferate, trebuie sa se gaseasca o metoda potrivita de contabilizare a transferului. În al doilea rând, este de dorit sa se dea o indicatie asupra masurii în care entitatea a beneficiat de o astfel de asistenta în cursul perioadei de raportare. Acest lucru faciliteaza compararea situatiilor financiare ale unei entitati cu cele din perioade precedente si cu cele ale altor entitati.

CAPITOLUL 3:SUBVENTII GUVERNAMENTALE

SECTIUNEA 1:

10.Un împrumut nerambursabil primit de la guvern este tratat drept subventie guvernamentala atunci când exista siguranta rezonabila ca entitatea va respecta termenii stabiliti pentru nerambursarea împrumutului.

10A. Beneficiul unui împrumut guvernamental cu o rată a dobânzii sub valoarea pieţei este tratat drept subvenţie guvernamentală. Împrumutul trebuie recunoscut şi evaluat în conformitate cu IAS 39 Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare. Beneficiul unei rate a dobânzii sub valoarea pieţei trebuie evaluat ca fiind diferenţa dintre valoarea contabilă iniţială a împrumutului, determinată în conformitate cu IAS 39, şi încasările efectuate. Beneficiul se contabilizează în conformitate cu prezentul standard. Entitatea trebuie să ia aibă în vedere condiţiile şi obligaţiile care au fost îndeplinite sau trebuie îndeplinite la identificarea costurilor pe care beneficiul împrumutului este destinat să le compenseze.

14.Cei care susţin abordarea bazată pe capital aduc următoarele argumente:

15.Argumentele în favoarea abordării bazate pe rezultat sunt următoarele:

16.Pentru abordarea bazată pe rezultat este fundamental ca subvenţiile guvernamentale să fie recunoscute în profit sau pierdere pe o bază sistematică în perioadele în care entitatea recunoaşte drept cheltuieli costurile aferente pe care subvenţiile sunt menite să le compenseze. Recunoaşterea în profit sau pierdere a subvenţiilor guvernamentale pe baza intrărilor de numerar nu este în conformitate cu abordarea cerută de contabilitatea de angajamente (a se vedea IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare) şi ar fi acceptabilă doar dacă nu există nicio bază pentru alocarea subvenţiei în alte perioade decât aceea în care a fost primită.

17.În cele mai multe cazuri, perioadele de-a lungul cărora o entitate recunoaşte costurile sau cheltuielile legate de o subvenţie guvernamentală sunt uşor identificabile. Prin urmare, subvenţiile acordate pentru acoperirea anumitor cheltuieli sunt recunoscute în profit sau pierdere în aceeaşi perioadă ca şi cheltuiala relevantă. În mod similar, subvenţiile legate de activele amortizabile sunt recunoscute de regulă în profit sau pierdere pe parcursul perioadelor şi în proporţia în care sunt recunoscute cheltuielile cu amortizarea acelor active.

21.În anumite circumstanţe, o subvenţie guvernamentală poate fi acordată mai degrabă în scopul oferirii de ajutor financiar imediat unei entităţi, decât ca stimulent pentru realizarea anumitor cheltuieli. Astfel de subvenţii pot fi limitate la o anumită entitate şi pot să nu fie disponibile unei clase întregi de beneficiari. Aceste împrejurări pot garanta recunoaşterea unei subvenţii în profitul sau pierderea perioadei în care entitatea îndeplineşte condiţiile pentru primirea subvenţiei, prezentându-se informaţii pentru a se asigura că efectul său a fost înţeles în mod clar.

SECTIUNEA 3:Prezentarea subventiilor referitoare la active

SECTIUNEA 4:Prezentarea subventiilor referitoare la venit

30.Sustinatorii primei metode pretind ca este inadecvata compensarea elementelor de venituri si de cheltuieli si ca separarea subventiei de cheltuieli faciliteaza compararea cu alte cheltuieli care nu sunt afectate de subventie. Argumentele în favoarea celei de-a doua metode arata ca cheltuielile ar putea foarte bine sa nu fi fost suportate de entitate daca subventia nu ar fi fost disponibila, iar prezentarea cheltuielilor fara a fi compensate cu subventia ar putea, prin urmare, sa induca în eroare.

SECTIUNEA 5:Rambursarea subventiilor guvernamentale

32.O subvenţie guvernamentală care devine rambursabilă trebuie contabilizată ca o modificare în estimarea contabilă (a se vedea IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori). Rambursarea unei subvenţii referitoare la venituri trebuie aplicată, în primul rând, oricărui credit amânat neamortizat recunoscut în legătură cu subvenţia respectivă. În măsura în care suma rambursată depăşeşte orice astfel de credit amânat sau când nu există un asemenea credit amânat, suma rambursată trebuie recunoscută imediat în profit sau pierdere. Rambursarea unei subvenţii referitoare la un activ trebuie recunoscută prin creşterea valorii contabile a activului sau prin reducerea soldului venitului amânat cu suma rambursabilă. Amortizarea suplimentară cumulată care ar fi fost recunoscută la zi în profit sau pierdere în absenţa subvenţiei trebuie recunoscută imediat în profit sau pierdere.

CAPITOLUL 4:ASISTENTA GUVERNAMENTALA

35.Exemple de asistenta careia nu i se poate atribui în mod rezonabil o valoare sunt consultanta tehnica sau comerciala gratuita si furnizarea de garantii. Un exemplu de asistenta care nu poate fi distinsa de tranzactiile comerciale normale ale entitatii este o politica guvernamentala de achizitie careia i se datoreaza o parte din vânzarile entitatii. Existenta beneficiului poate fi de necontestat, dar orice încercare de separare a activitatilor comerciale de asistenta guvernamentala poate fi arbitrara.

CAPITOLUL 5:PREZENTAREA INFORMATIILOR

CAPITOLUL 6:PREVEDERI TRANZITORII

CAPITOLUL 7:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

PARTEA 13:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 21 - Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

1.O entitate poate desfasura activitati în strainatate în doua moduri. Ea poate realiza tranzactii în valuta sau poate avea operatiuni în strainatate. În plus, o entitate poate sa îsi prezinte situatiile financiare într-o moneda straina. Obiectivul prezentului standard este sa prescrie modul în care se includ tranzactiile valutare si operatiunile din strainatate în situatiile financiare ale unei entitati si modul în care se convertesc situatiile financiare într-o moneda de prezentare.

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

3.Prezentul standard trebuie aplicat ⁽¹⁾:

4.IAS 39 se aplica multor instrumente derivate valutare si, în consecinta, acestea sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului standard. Cu toate acestea, acele instrumente derivate valutare care nu intra sub incidenta lui IAS 39 (de exemplu, anumite instrumente derivate valutare care sunt încorporate în alte contracte) prezentului standard. În plus, prezentul standard se aplica atunci când o entitate converteste valori legate de derivate din moneda sa functionala în moneda de prezentare.

CAPITOLUL 3:DEFINITII

SECTIUNEA 1:

8.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

SECTIUNEA 2:Detalierea definitiilor

SUBSECTIUNEA 1:Moneda functionala

9.Mediul economic principal în care opereaza o entitate este, în mod normal, cel în care aceasta genereaza si cheltuieste, de obicei, numerar. O entitate ia în considerare urmatorii factori în determinarea monedei sale functionale:

11.Urmatorii factori suplimentari sunt luati în considerare la determinarea monedei functionale a unei operatiuni din strainatate, precum si a masurii în care moneda functionala a respectivei operatiuni este aceeasi cu cea a entitatii raportoare (entitatea raportoare, în acest context, fiind entitatea care are operatiunea din strainatate ca filiala, sucursala, entitate asociata sau asociere în participatie):

a)daca activitatile operatiunii din strainatate sunt realizate mai degraba ca o extensie a entitatii raportoare decât sa fie îndeplinite cu un grad semnificativ de autonomie. Un exemplu de activitati îndeplinite ca o extensie a entitatii raportoare este atunci când operatiunea din strainatate vinde doar bunuri importate de la entitatea raportoare si îi remite acesteia câstigurile. Un exemplu de grad semnificativ de autonomie este când operatiunea acumuleaza numerar sau alte elemente monetare, suporta cheltuieli, genereaza venit si pune la punct împrumuturi, toate în mare parte în moneda sa locala;

12.Atunci când indicatorii de mai sus sunt combinati, iar moneda functionala nu este evidenta, conducerea utilizeaza propriul rationament pentru a determina moneda functionala care reflecta cel mai fidel efectele economice ale tranzactiilor, evenimentelor si conditiilor de baza. Ca parte a acestei abordari, conducerea acorda prioritate indicatorilor primari de la punctul 9 înainte de a lua în considerare indicatorii de la punctele 10 si 11, care sunt creati pentru a oferi probe suplimentare justificative în vederea determinarii monedei functionale a unei entitati.

SUBSECTIUNEA 2:Investitia neta într-o operatiune din strainatate

15.O entitate poate avea un element monetar ce urmeaza a fi primit de la sau platit unei operatiuni din strainatate. Un element pentru care decontarea nu este nici planificata si nici nu este probabil a fi facuta în viitorul apropiat este, în esenta, o parte a investitiei nete a entitatii în acea operatiune din strainatate, si este contabilizata în conformitate cu punctele 32 si 33. Astfel de elemente monetare pot include creante sau împrumuturi pe termen lung. Ele nu includ creantele si datoriile comerciale.

15^A Entitatea care detine un element monetar ce urmeaza a fi primit de la sau platit unei operatiuni din strainatate, descrisa la punctul 15, poate fi orice filiala a grupului. De exemplu, o entitate are doua filiale, A si B. Filiala B este o operatiune din strainatate. Filiala A acorda un împrumut filialei B. Împrumutul care urmeaza sa fie returnat filialei A de catre filiala B ar constitui o parte din investitiile nete ale entitatii în filiala B daca decontarea împrumutului nu este nici planificata, nici probabila în viitorul apropiat. Acest lucru ar fi valabil si daca filiala A ar fi ea însasi o operatiune din strainatate.

SUBSECTIUNEA 3:Elementele monetare

16.Caracteristica esentiala a unui element monetar este dreptul de a primi (sau obligatia de a furniza) un numar fix sau determinabil de unitati monetare. Exemplele includ: pensii si alte beneficii ale angajatilor ce trebuie platite în numerar; provizioane ce trebui decontate în numerar; si dividende în numerar care sunt recunoscute ca datorie. În mod similar, un contract de a primi (sau furniza) un numar variabil de instrumente de capitaluri proprii ale entitatii sau o cantitate variabila de active în care valoarea justa ce trebuie primita (sau furnizata) este egala cu un numar fix sau determinabil de unitati monetare este un element monetar. Dimpotriva, caracteristica esentiala a unui element nemonetar este absenta unui drept de a primi (sau a unei obligatii de a furniza) un numar fix sau determinabil de unitati monetare. Exemplele includ: sumele platite în avans pentru bunuri si servicii (de exemplu, chiria platita în avans); fondul comercial; imobilizarile necorporale; stocurile; imobilizarile corporale; si provizioanele care urmeaza a fi decontate prin furnizarea unui activ nemonetar.

CAPITOLUL 4:REZUMAT AL ABORDARII IMPUSE DE PREZENTUL STANDARD

18.Multe entitati raportoare contin un anumit numar de entitati individuale (de exemplu, un grup este alcatuit dintr-o societate-mama si una sau mai multe filiale). Diferite tipuri de entitati, fie ca sunt sau nu membre ale unui grup, pot avea investitii în entitati asociate sau în asocieri în participatie. Ele pot, de asemenea, sa aiba filiale. Este necesar ca rezultatele si pozitia financiara a fiecarei entitati individuale incluse în entitatea raportoare sa fie convertite în moneda în care entitatea raportoare îsi prezinta situatiile financiare. Prezentul standard permite ca moneda de prezentare a unei entitati raportoare sa fie orice moneda (sau monede). Rezultatele si pozitia financiara a oricarei entitati individuale din cadrul entitatii raportoare, a carei moneda functionala difera de moneda de prezentare sunt convertite în conformitate cu punctele 38-50.

19.Prezentul standard permite, de asemenea, unei entităţi de sine stătătoare care întocmeşte situaţiile financiare sau unei entităţi care întocmeşte situaţii financiare individuale în conformitate cu IAS 27 Situaţii financiare individuale să îşi prezinte situaţiile financiare în orice monedă (sau monede). Daca moneda de prezentare a unei entitati difera de moneda sa functionala, rezultatele sale si pozitia sa financiara sunt, de asemenea, convertite în moneda de prezentare în conformitate cu punctele 38-50.

CAPITOLUL 5:RAPORTAREA ÎN MONEDA FUNCTIONALA A TRANZACTIILOR ÎN VALUTA

SECTIUNEA 1:Recunoastere initiala

20.O tranzactie în valuta este o tranzactie care este exprimata sau care prevede decontarea în valuta, inclusiv tranzactiile rezultate atunci când o entitate:

22.Data tranzactiei este data la care tranzactia îndeplineste pentru prima data conditiile recunoastere în conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara. Din motive practice, este deseori folosit un curs care aproximeaza cursul în vigoare la data efectuarii tranzactiei; de exemplu, un curs mediu calculat pentru o saptamâna sau o luna se aplica tuturor tranzactiilor efectuate în fiecare valuta survenite în acea perioada. Daca totusi cursurile de schimb fluctueaza semnificativ, folosirea cursului mediu pentru o perioada este necorespunzatoare.

SECTIUNEA 2:SECŢIUNEA 2: Raportarea la finalul perioadelor de raportare ulterioare

25.Valoarea contabila a anumitor elemente este determinata prin compararea a doua sau mai multe valori. De exemplu, valoarea contabila a stocurilor este cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta în conformitate cu IAS 2

SECTIUNEA 3:Recunoasterea diferentelor de curs valutar

27.Asa cum se arata la punctul 3, IAS 39 se aplica în cazul contabilitatii de acoperire împotriva riscurilor pentru elementele valutare. Aplicarea contabilitatii de acoperire împotriva riscurilor prevede ca o entitate sa contabilizeze anumite diferente de curs valutar în mod diferit fata de tratamentul diferentelor de schimb prevazut de prezentul standard. De exemplu, IAS 39 prevede ca diferentele de schimb pentru elementele monetare care se califica drept instrumente de acoperire împotriva riscului într-o operatiune de acoperire împotriva riscului asociat fluxurilor de trezorerie sa fie recunoscute iniţial în alte elemente ale rezultatului global, în masura în care acoperirea este eficace.

29.Atunci când elementele monetare rezulta dintr-o tranzactie valutara si exista o modificare a cursului de schimb între data efectuarii tranzactiei si data decontarii, apare o diferenta de curs valutar. În cazul în care tranzactia este decontata în decursul aceluiasi exercitiu financiar în care a survenit, întreaga diferenta de curs valutar este recunoscuta în acel exercitiu. Totusi, atunci când tranzactia este decontata într-un exercitiu financiar ulterior, diferenta de curs valutar recunoscuta în fiecare exercitiu pâna la data decontarii este determinata tinând seama de modificarea cursurilor de schimb survenite în cursul fiecarui exercitiu.

30.Atunci când un câstig sau o pierdere aferent(a) unui element nemonetar este recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global, orice componenta de schimb a acelui câstig sau a acelei pierderi trebuie recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global. Invers, atunci când un câstig sau o pierdere aferent(a) unui activ nemonetar este recunoscut(a) în profit sau pierdere, orice componenta de schimb a acelui câstig sau a acelei pierderi trebuie recunoscuta în profit sau pierdere.

31.Alte standarde prevad ca anumite câstiguri si pierderi sa fie recunoscute în alte elemente ale rezultatului global. De exemplu, IAS 16 prevede ca anumite câstiguri si pierderi care apar la reevaluarea imobilizarilor corporale sa fie recunoscute în alte elemente ale rezultatului global. Atunci când un astfel de activ este evaluat în valuta, punctul 23 litera c) din prezentul standard prevede ca valoarea reevaluata sa fie convertita la cursul de la data la care valoarea este determinata, rezultând o diferenta de schimb valutar care este de asemenea recunoscută în alte elemente ale rezultatului global.

32.Diferentele de schimb aparute la un element monetar care face parte din investitia neta a unei entitati raportoare într-o operatiune din strainatate (a se vedea punctul 15) trebuie recunoscute în profit sau pierdere în situatiile financiare separate ale entitatii raportoare sau în situatiile financiare individuale ale operatiunii din strainatate, dupa cum este cazul. În situatiile financiare care includ operatiunea din strainatate si entitatea raportoare (de exemplu, situatiile financiare consolidate atunci când operatiunea din strainatate este o filiala), astfel de diferente de schimb trebuie recunoscute iniţial în alte elemente ale rezultatului global şi reclasificate din capitaluri proprii în profit sau pierdere si recunoscute ca profit sau pierdere la cedarea investitiei nete în conformitate cu punctul 48.

33.Atunci când un element monetar face parte din investitia neta a unei entitati raportoare într-o operatiune din strainatate si este exprimat în moneda functionala a entitatii raportoare, o diferenta de curs apare în situatiile financiare individuale ale operatiunii din strainatate în conformitate cu punctul 28. Daca un astfel de element este exprimat în moneda functionala a operatiunii din strainatate, apare o diferenta de curs valutar în situatiile financiare individuale ale entitatii în conformitate cu punctul 28. Daca un astfel de element este exprimat într-o alta moneda decât cea functionala, fie a entitatii raportoare, fie a operatiunii din strainatate, o diferenta de schimb valutar apare în situatiile financiare separate ale entitatii raportoare si în situatiile financiare individuale ale operatiunii din strainatate în conformitate cu punctul 28. Astfel de diferente de schimb valutar sunt recunoscute în alte elemente ale rezultatului global din situatiile financiare care includ operatiunea din strainatate si entitatea raportoare (adica situatiile financiare în care operatiunea din strainatate este consolidata, consolidata proportional sau contabilizata utilizându-se metoda punerii în echivalenta).

34.Atunci când o entitate îsi pastreaza registrele si jurnalele într-o alta moneda decât cea functionala, la momentul în care entitatea îsi întocmeste situatiile financiare toate valorile sunt convertite în moneda sa functionala în conformitate cu punctele 20-26. Acest lucru conduce la aceleasi sume în moneda functionala ca si în cazul în care elementele ar fi fost înregistrate initial în moneda functionala. De exemplu, elementele monetare sunt convertite în moneda functionala utilizându-se cursul de închidere, iar elementele nemonetare care sunt evaluate pe baza costului istoric sunt convertite utilizându-se cursul de schimb de la data tranzactiei care a avut drept rezultat recunoasterea lor.

SECTIUNEA 4:Schimbarea monedei functionale

36.Asa cum se arata la punctul 13, moneda functionala a unei entitati reflecta tranzactiile, evenimentele si conditiile de baza care sunt relevante pentru aceasta. În consecinta, odata determinata, moneda functionala nu este schimbata decât daca exista o modificare în respectivele tranzactii, evenimente si conditii de baza. De exemplu, o schimbare a monedei care influenteaza în principal preturile de vânzare ale bunurilor si serviciilor poate duce la o schimbare a monedei functionale a unei entitati.

37.Efectul unei schimbari a monedei functionale este contabilizat prospectiv. Cu alte cuvinte, o entitate converteste toate elementele într-o noua moneda functionala utilizând cursul de schimb de la data schimbarii. Sumele convertite rezultate pentru elementele nemonetare sunt tratate drept costul lor istoric. Diferenţele de schimb valutar care apar din conversia unei operaţiuni din străinătate recunoscute anterior în alte elemente ale rezultatului global în conformitate cu punctele 32 şi 39 litera (c) nu sunt reclasificate din capitaluri proprii în profit sau pierdere până la cedarea operaţiunii.

CAPITOLUL 6:UTILIZAREA UNEI ALTE MONEDE DE PREZENTARE DECÂT MONEDA FUNCTIONALA

SECTIUNEA 1:Conversia la moneda de prezentare

38.O entitate îsi poate prezenta situatiile financiare în orice moneda (sau monede). Daca moneda de prezentare difera de moneda functionala a entitatii, aceasta îsi converteste rezultatele si pozitia financiara în moneda de prezentare. De exemplu, atunci când un grup contine entitati individuale cu monede functionale diferite, rezultatele si pozitia financiara ale fiecarei entitati sunt exprimate într-o moneda comuna, astfel încât sa permita prezentarea situatiilor financiare consolidate.

39.Rezultatele si pozitia financiara ale unei entitati a carei moneda functionala nu este moneda unei economii hiperinflationiste trebuie convertite într-o moneda de prezentare diferita, utilizându-se urmatoarele proceduri:

41.Diferentele de curs valutar la care se face referire la punctul 39 litera c) rezulta din:

b)conversia activelor nete de deschidere la un curs de închidere care difera de cursul de închidere precedent. Aceste diferenţe de schimb nu sunt recunoscute în profit sau pierdere deoarece schimbările în cursurile valutare au un efect limitat sau indirect asupra fluxurilor de trezorerie actuale sau viitoare din operaţiuni. Valoarea cumulată a diferenţelor de schimb este prezentată într-o componentă distinctă a capitalurilor proprii până la cedarea operaţiunii din străinătate. Atunci când diferenţele de schimb sunt legate de o operaţiune din străinătate care este consolidată, dar nu deţinută în totalitate, diferentele de schimb acumulate care provin din tranzactie si se pot atribui intereselor care nu controlează sunt alocate si recunoscute ca parte a interesului minoritar din bilantul consolidat.

42.Rezultatele si pozitia financiara ale unei entitati a carei moneda functionala este moneda unei economii hiperinflationiste trebuie convertite într-o moneda de prezentare diferita, utilizându-se urmatoarele proceduri:

43.Atunci când moneda functionala a unei entitati este moneda unei economii hiperinflationiste, entitatea trebuie sa îsi retrateze situatiile financiare în conformitate cu IAS 29 înainte de aplicarea metodei de conversie prezentate la punctul 42, cu exceptia valorilor comparative care sunt convertite în moneda unei economii care nu este hiperinflationista [a se vedea punctul 42 litera b)]. Atunci când economia înceteaza a mai fi hiperinflationista si entitatea nu îsi mai retrateaza situatiile financiare în conformitate cu IAS 29, ea trebuie sa utilizeze drept cost istoric pentru conversia în moneda de prezentare valorile retratate la nivelul preturilor de la data la care entitatea a încetat sa îsi mai retrateze situatiile financiare.

SECTIUNEA 2:Conversia unei operatiuni din strainatate

45.Încorporarea rezultatelor şi a poziţiei financiare ale unei operaţiuni din străinătate în cele ale entităţii raportoare urmează procedurile normale de consolidare, precum eliminarea soldurilor din interiorul grupului şi a tranzacţiilor din interiorul grupului ale unei filiale (a se vedea IFRS 10 Situaţii financiare consolidate). Cu toate acestea, un activ (o datorie) monetar(a) din interiorul grupului, fie ca este pe termen scurt sau lung, nu poate fi eliminat(a) împotriva datoriei (activului) aferente din interiorul grupului fara a se evidentia rezultatele fluctuatiilor monedei în situatiile financiare consolidate. Asta pentru ca elementul monetar reprezinta un angajament de a converti o moneda într-o alta si expune entitatea raportoare la un câstig sau la o pierdere din fluctuatii de moneda. În consecinţă, în situaţiile financiare consolidate ale entităţii raportoare, o astfel de diferenţă de curs continuă să fie recunoscută în profit sau pierdere sau, dacă ea apare din circumstanţele descrise la punctul 32, este recunoscută în alte elemente ale rezultatului global şi integrată într-o componentă distinctă a capitalurilor proprii până la cedarea operaţiunii din străinătate.

46.Atunci când situatiile financiare ale unei operatiuni din strainatate sunt de la o data diferita de cea a entitatii raportoare, operatiunea din strainatate întocmeste deseori situatii suplimentare la aceeasi data la care sunt întocmite situatiile financiare ale entitatii raportoare. Când acest lucru nu este facut, IAS 27 permite utilizarea unei date diferite, cu condiţia ca diferenţa să nu fie mai mare de trei luni şi ajustările să fie făcute pentru efectele oricăror tranzacţii semnificative sau ale altor evenimente care au loc între datele diferite. Într-un astfel de caz, activele si datoriile unei operatiuni din strainatate sunt convertite la cursul de schimb de la data bilantului operatiunii din strainatate. Ajustarile sunt facute pentru schimbarile semnificative ale cursurilor de schimb pâna la data bilantului entitatii raportoare în conformitate cu IAS 27. Atunci când se aplică metoda punerii în echivalenţă pentru entităţile asociate şi asocierile în participaţie se utilizează aceeaşi abordare, în conformitate cu IAS 28 (astfel cum a fost modificat în 2011).

SECTIUNEA 3:Cedarea sau cedarea parţială a unei operaţiuni din străinătate

48.La cedarea unei operaţiuni din străinătate, valoarea cumulativă a diferenţelor de curs aferente acelei operaţiuni din străinătate, recunoscute în alte elemente ale rezultatului global şi integrate într-o componentă distinctă a capitalurilor proprii, trebuie să fie reclasificată din capitaluri proprii în profit sau pierdere (ca ajustare din reclasificare) atunci când se recunoaşte câştigul sau pierderea rezultat (ă) în urma cedării [a se vedea IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare revizuit în 2007)].

c)-

48^C. La cedarea parţială a unei filiale care cuprinde o operaţiune din străinătate, entitatea trebuie să atribuie o parte proporţională din valoarea cumulată a diferenţelor de curs valutar recunoscută la alte elemente ale rezultatului global către interesele care nu controlează deţinute în acea operaţiune din străinătate. În cadrul oricărei alte cedări parţiale a unei operaţiuni din străinătate, entitatea trebuie să reclasifice la profit sau pierdere partea proporţională din valoarea cumulată a diferenţelor de curs valutar recunoscute la alte elemente ale rezultatului global.

49.O entitate poate să îşi cedeze total sau parţial participaţia într-o operaţiune din străinătate prin vânzare, lichidare, rambursarea capitalului social sau abandonarea totală sau parţială a acestei entităţi. O reducere a valorii contabile a unei operaţiuni din străinătate, fie datorată propriilor pierderi, fie din cauza unei deprecieri recunoscute de investitor nu constituie o cedare parţială. În consecinţă, nicio parte a câştigului sau pierderii din diferenţe de curs valutar recunoscută la alte elemente ale rezultatului global nu este reclasificată în profit sau pierdere la momentul reducerii.

CAPITOLUL 8:PREZENTAREA INFORMATIILOR

52.O entitate trebuie sa prezinte:

56.O entitate îsi prezinta uneori situatiile financiare sau alte informatii financiare într-o moneda care nu este moneda functionala fara a îndeplini dispozitiile de la punctul 55. De exemplu, o entitate poate sa îsi converteasca într-o alta moneda doar anumite elemente selectate din situatiile sale financiare. Sau, o entitate a carei moneda functionala nu este moneda unei economii hiperinflationiste poate sa îsi converteasca situatiile financiare într-o alta moneda prin conversia tuturor elementelor la cel mai recent curs de închidere. Astfel de conversii nu sunt în conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara si se impune prezentarea informatiile cerute la punctul 57.

57.Atunci când o entitate îsi prezinta situatiile financiare sau alte informatii financiare într-o moneda care este diferita de moneda sa functionala sau de moneda sa de prezentare, iar dispozitiile de la punctul 55 nu sunt îndeplinite, ea trebuie:

CAPITOLUL 9:DATA INTRARII ÎN VIGOARE SI TRANZITIA

58.O entitate trebuie sa aplice prezentul standard pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se încurajeaza aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica prezentul standard pentru o perioada care începe anterior datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

59.O entitate trebuie sa aplice punctul 47 prospectiv tuturor achizitiilor care au loc dupa începerea perioadei de raportare financiara în care prezentul standard este aplicat pentru prima data. Este permisa aplicarea retroactiva a punctului 47 achizitiilor anterioare. Pentru o achizitie a unei operatiuni din strainatate tratata prospectiv, dar care a avut loc înainte de data la care standardul este aplicat pentru prima data, entitatea nu trebuie sa retrateze anii anteriori si, în consecinta, atunci când este cazul, poate trata ajustarile fondului comercial si ale valorii juste care rezulta în urma achizitiei ca active si datorii ale entitatii mai degraba decât ca active si datorii ale operatiunii din strainatate. Astfel, respectivele ajustari ale fondului comercial si ale valorii juste fie sunt deja exprimate în moneda functionala a entitatii, fie sunt elemente valutare nemonetare, care sunt raportate utilizându-se cursul de schimb de la data achizitiei.

60.Toate celelalte schimbari care rezulta din aplicarea prezentului standard trebuie sa fie contabilizate în conformitate cu dispozitiile din IAS 8 Politici contabile, modificari ale estimarilor contabile si erori.

CAPITOLUL 10:RETRAGEREA ALTOR NORME

PARTEA 14:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 23 - Costurile îndatorarii

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

CAPITOLUL 3:DEFINIŢII

7.În funcţie de circumstanţe, oricare din următoarele pot fi active cu ciclu lung de producţie:

CAPITOLUL 4:RECUNOAŞTERE

9.Costurile îndatorării care sunt atribuibile direct achiziţiei, construcţiei sau producţiei unui activ cu ciclu lung de producţie sunt incluse în costul respectivului activ. Aceste costuri ale îndatorării sunt capitalizate ca parte a costului activului în cazul în care există probabilitatea ca ele să aducă beneficii economice viitoare entităţii, iar costurile pot fi evaluate credibil. Atunci când o entitate aplică IAS 29 Raportarea financiară în economii hiperinflaţioniste, aceasta recunoaşte drept cheltuială partea din costurile îndatorării care compensează inflaţia în decursul aceleiaşi perioade, în conformitate cu punctul 21 din respectivul standard.

SECŢIUNEA 1:Costurile îndatorării eligibile pentru capitalizare

11.Poate fi dificil de identificat o relaţie directă între anumite împrumuturi şi un activ cu ciclu lung de producţie şi de determinat împrumuturile care ar fi putut fi altfel evitate. O asemenea dificultate apare, de exemplu, în cazul în care activitatea de finanţare a unei entităţi este coordonată central. Dificultăţi apar, de asemenea, în cazul în care un grup foloseşte o gamă de instrumente de îndatorare pentru a împrumuta fonduri cu rate variabile ale dobânzilor şi dă cu împrumut respectivele fonduri în diverse condiţii altor entităţi din grup. Alte complicaţii apar la utilizarea împrumuturilor exprimate în sau legate de valute, în cazul în care grupul îşi desfăşoară activitatea în economii hiperinflaţioniste, şi din fluctuaţii ale cursurilor de schimb valutar. Prin urmare, determinarea valorii costurilor îndatorării care sunt atribuibile direct achiziţiei unui activ cu ciclu lung de producţie este dificilă şi este necesară exercitarea raţionamentului profesional.

13.Acordurile financiare pentru un activ cu ciclu lung de producţie pot face ca o entitate să obţină fonduri împrumutate şi să suporte costurile aferente îndatorării înainte de a utiliza, parţial sau integral, fondurile pentru cheltuielile cu activul cu ciclu lung de producţie. În astfel de cazuri, fondurile sunt adesea investite temporar până la cheltuirea lor pentru activul cu ciclu lung de producţie. La determinarea valorii costurilor îndatorării eligibile pentru capitalizare în cursul unei perioade, orice venituri din investiţii generate de astfel de fonduri sunt deduse din costurile îndatorării suportate.

14.În măsura în care o entitate împrumută fonduri în general şi le utilizează în scopul obţinerii unui activ cu ciclu lung de producţie, entitatea trebuie să determine valoarea costurilor îndatorării eligibile pentru capitalizare prin aplicarea unei rate de capitalizare asupra cheltuielilor cu activul respectiv. Rata de capitalizare trebuie să fie media ponderată a costurilor îndatorării aplicabile împrumuturilor entităţii, în curs în perioada în cauză, altele decât împrumuturile făcute special pentru obţinerea un activ cu ciclu lung de producţie. Valoarea costurilor îndatorării pe care o entitate le capitalizează în cursul unei perioade nu trebuie să depăşească valoarea costurilor îndatorării suportate în cursul acelei perioade.

SECŢIUNEA 3:Începerea capitalizării

18.Cheltuielile pentru un activ cu ciclu lung de producţie includ doar acele cheltuieli care au generat plăţi de numerar, transferuri de alte active sau preluarea unor datorii purtătoare de dobândă. Cheltuielile sunt reduse cu valoarea oricăror avansuri şi subvenţii primite în legătură cu activul (a se vedea IAS 20 Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor legate de asistenţa guvernamentală). Valoarea contabilă medie a activului în cursul perioadei, incluzând costurile îndatorării capitalizate anterior, reprezintă în mod normal o aproximare rezonabilă a cheltuielilor cărora li s-a aplicat rata de capitalizare în acea perioadă.

19.Activităţile necesare pregătirii activului pentru utilizarea sa prestabilită sau pentru vânzare nu cuprind numai construirea fizică a activului. Ele includ lucrările tehnice şi administrative anterioare începerii construcţiei fizice, cum ar fi activităţile asociate obţinerii avizelor anterioare începerii construcţiei fizice. Totuşi, asemenea activităţi nu includ deţinerea unui activ în cazul în care nu au loc activităţi de producţie sau de dezvoltare care să modifice starea activului. De exemplu, costurile îndatorării suportate în cursul amenajării terenului sunt capitalizate în perioada în care se desfăşoară activităţile legate de amenajare. Totuşi, costurile îndatorării suportate în perioada în care un teren achiziţionat în scopul construirii de clădiri este deţinut fără a fi supus unor activităţi asociate de amenajare, nu sunt acceptate pentru capitalizare.

SECŢIUNEA 4:Întreruperea capitalizării

21.O entitate poate suporta costuri ale îndatorării în cursul unei perioade prelungite în care se întrerup activităţile necesare pregătirii unui activ pentru utilizarea sa prestabilită sau pentru vânzare. Astfel de costuri reprezintă costuri cu deţinerea activelor parţial finalizate şi care nu se capitalizează. Totuşi, o entitate nu întrerupe în mod normal capitalizarea costurilor îndatorării pe parcursul unei perioade în care au loc lucrări tehnice şi administrative semnificative. De asemenea, o entitate nu întrerupe capitalizarea costurilor îndatorării atunci când o amânare temporară este o parte necesară a procesului de pregătire a unui activ pentru utilizare sau vânzare. De exemplu, capitalizarea continuă în cursul perioadei prelungite în care creşteri ale nivelului apei întârzie construirea unui pod, dacă astfel de niveluri ridicate ale apei sunt obişnuite pe parcursul perioadei de construcţie în zona geografică implicată.

SECŢIUNEA 5:Încetarea capitalizării

25.Un complex de afaceri incluzând mai multe clădiri, în cadrul căruia fiecare clădire poate fi folosită individual, reprezintă un exemplu de activ cu ciclu lung de producţie pentru care fiecare componentă poate fi utilizată în timp ce continuă construcţia altor componente. Un exemplu de activ cu ciclu lung de producţie care trebuie finalizat înainte ca orice componentă să poată fi folosită, este un complex industrial care implică mai multe procese de producţie desfăşurate secvenţial în diferite părţi ale complexului, în interiorul aceluiaşi amplasament, cum ar fi un combinat siderurgic.

CAPITOLUL 6:PREVEDERI TRANZITORII

CAPITOLUL 7:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

PARTEA 15:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 24 - Prezentarea informatiilor privind partile afiliate

CAPITOLUL2:DOMENIU DE APLICARE

3.Prezentul standard dispune prezentarea de informaţii privind relaţiile, tranzacţiile şi soldurile scadente între părţile afiliate, inclusiv angajamentele, în situaţiile financiare consolidate şi individuale ale unei societăţi-mamă sau ale unui investitor cu control comun sau cu o influenţă semnificativă asupra unei entităţi în care s-a investit, prezentate în conformitate cu IFRS 10 Situaţii financiare consolidate sau IAS 27 Situaţii financiare individuale. Prezentul standard se aplică, de asemenea, situaţiilor financiare individuale.

CAPITOLUL 3:SCOPUL PREZENTĂRII INFORMAŢIILOR PRIVIND PĂRŢILE AFILIATE

6.Relaţia cu părţile afiliate poate avea efecte asupra profitului sau pierderii şi asupra situaţiei financiare a entităţii. Părţile afiliate pot încheia tranzacţii pe care părţile neafiliate nu le-ar încheia. De exemplu, o entitate care vinde societăţii sale mamă bunuri la cost s-ar putea să nu vândă în aceleaşi condiţii unui alt client. De asemenea, tranzacţiile între părţile afiliate pot fi încheiate la valori diferite faţă de cele încheiate între părţile neafiliate.

7.Profitul sau pierderea şi poziţia financiară a unei entităţi pot fi afectate de o relaţie cu părţile afiliate chiar dacă nu au loc tranzacţii cu acestea. Simpla existenţă a relaţiei poate fi suficientă pentru a afecta tranzacţiile entităţii cu alte părţi. De exemplu, o filială poate înceta relaţiile cu un partener comercial odată cu achiziţionarea de către societatea-mamă a unei filiale cu acelaşi profil ca fostul partener comercial. În mod alternativ, o parte se poate abţine să acţioneze din cauza influenţei semnificative a alteia - de exemplu, o filială poate primi instrucţiuni de la societatea-mamă să nu se angajeze în activităţi de cercetare şi dezvoltare.

CAPITOLUL 4:DEFINIŢII

9.Următorii termeni sunt utilizaţi în prezentul standard cu înţelesul specificat în continuare:

(b)O entitate este afiliată unei entităţi raportoare dacă întruneşte oricare dintre următoarele condiţii:

c)persoanele aflate în întreţinerea persoanei respective sau a soţiei sau partenerului de viaţă al acestei persoane.

Compensarea include toate beneficiile angajaţilor (conform definiţiei din IAS 19 Beneficiile angajaţilor), inclusiv beneficiile angajaţilor la care se aplică IFRS 2 Plata pe bază de acţiuni. Beneficiile angajaţilor reprezintă toate formele de contraprestaţii plătite, de plată sau oferite de către entitate sau în numele entităţii în schimbul serviciilor aduse entităţii. Aceasta include, de asemenea, şi contraprestaţiile plătite în numele unei societăţii-mamă a entităţii în legătură cu entitatea. Contraprestaţia include:

11.În contextul prezentului standard, următoarele nu sunt părţi afiliate:

CAPITOLUL 5:INFORMAŢII DE FURNIZAT

SECŢIUNEA 1:Toate entităţile

13.Relaţia dintre o societate-mamă şi filialele sale trebuie indicată, indiferent dacă au avut loc sau nu tranzacţii între ele. O entitate trebuie să indice numele societăţii-mamă şi, în cazul în care diferă, partea care controlează în ultimă instanţă. Dacă nici societatea-mamă, nici partea care controlează în ultimă instanţă nu întocmeşte situaţii financiare consolidate accesibile publicului, trebuie să se indice şi numele următoarei societăţi-mamă, din punct de vedere al importanţei, care întocmeşte aceste situaţii.

17.O entitate trebuie să prezinte informaţiile privind modul de compensare a personalului-cheie din conducere per total şi pentru fiecare dintre categoriile următoare:

18.Dacă o entitate are relaţii cu părţi afiliate în timpul perioadelor acoperite de situaţiile financiare, aceasta trebuie să prezinte natura relaţiei cu părţile afiliate, precum şi informaţiile cu privire la tranzacţiile şi soldurile scadente, inclusiv angajamentele, necesare utilizatorilor pentru a înţelege efectul potenţial al relaţiei asupra situaţiilor financiare. Aceste cerinţe de prezentare se adaugă cerinţelor de la punctul 17. Prezentarea informaţiilor trebuie să includă cel puţin:

20.Clasificarea sumelor de plătit către şi de primit de la părţi afiliate în diferite categorii, aşa cum se prevede la punctul 19, este o prelungire a dispoziţiei privind prezentarea de informaţii din IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare pentru informaţii ce trebuie prezentate fie în situaţia poziţiei financiare, fie în note. Categoriile sunt extinse pentru a oferi o analiză mai cuprinzătoare a soldurilor părţilor afiliate şi pentru a se aplica tranzacţiilor cu părţile afiliate.

21.Situaţiile următoare sunt exemple de tranzacţii care sunt prezentate dacă sunt efectuate cu o parte afiliată:

SECŢIUNEA 2:Entităţile publice

25.O entitate raportoare este scutită de la aplicarea dispoziţiilor de prezentare de la punctul 18 referitoare la tranzacţiile şi soldurile scadente cu părţile afiliate, inclusiv angajamentele, cu:

26.Dacă o entitate raportoare aplică scutirea de la punctul 25, aceasta trebuie să prezinte următoarele aspecte legate de tranzacţii şi soldurile scadente aferente menţionate la punctul 25:

(b)următoarele informaţii, suficient de detaliate pentru a permite utilizatorilor situaţiilor financiare ale entităţii să înţeleagă efectul tranzacţiilor cu părţile afiliate asupra situaţiilor financiare:

27.Atunci când îşi exercită raţionamentul profesional pentru a determina gradul de detaliere a informaţiilor ce trebuie prezentate în conformitate cu punctul 26(b), entitatea raportoare trebuie să ia în considerare apropierea relaţiei cu părţile afiliate şi alţi factori relevanţi pentru stabilirea nivelului de importanţă al tranzacţiei, de exemplu dacă:

CAPITOLUL 6:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI DISPOZIŢII TRANZITORII

28.O entitate trebuie să aplice prezentul standard retrospectiv pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2011 sau ulterior acestei date. Pentru entităţile publice se permite aplicarea anterior acestei date a întregului standard sau a scutirii parţiale de la punctele 25-27. Dacă o entitate aplică întregul standard sau scutirea parţială pentru o perioadă care începe anterior datei de 1 ianuarie 2011, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

28B Documentul Entităţi de investiţie (Amendamente la IFRS 10, IFRS 12 şi IAS 27), publicat în octombrie 2012, a modificat punctele 4 şi 9. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2014 sau ulterior. Aplicarea dispoziţiile din documentul Entităţi de investiţii mai devreme este permisă. În cazul în care o entitate aplică aceste amendamente mai devreme, ea trebuie să aplice şi toate amendamentele incluse în Entităţi de investiţii, în acelaşi timp.

PARTEA 16:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 26 - Contabilizarea si raportarea planurilor de pensii

CAPITOLUL 1:DOMENIU DE APLICARE

6.Planurile de pensii constituite din active investite în societatile de asigurari sunt supuse acelorasi dispozitii în ceea ce priveste contabilizarea si finantarea ca si societatile private de investitii. Prin urmare, ele intra sub incidenta prezentului standard, cu exceptia cazului în care contractul cu societatea de asigurari este încheiat în numele unui participant specificat sau al unui grup de participanti si obligatia de plata a pensiilor se încadreaza numai în responsabilitatea societatii de asigurari.

7.Prezentul standard nu trateaza alte forme de beneficii ale angajatilor, cum sunt indemnizatiile pentru încheierea contractelor de munca, angajamentele de compensare amânate, beneficiile pentru concedii pe termen lung, pensiile speciale pentru pensionare înainte de limita de vârsta sau indemnizatiile de somaj, programele de sanatate si de protectie sociala sau planurile de acordare de prime. Nu intra sub incidenta prezentului standard nici contractele guvernamentale privitoare la asigurarile sociale.

CAPITOLUL 2:DEFINITII

8.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

CAPITOLUL 3:PLANURI DE CONTRIBUTII DETERMINATE

14.În cazul unui plan de contributii determinate, valoarea beneficiilor viitoare la care este îndreptatit un anumit participant este determinata, pe de o parte, de contributia platita de catre angajator, de catre participant sau de catre amândoi si, pe de alta parte, de eficienta administrarii si de câstigurile din plasamentele fondului. Obligatiile angajatorului sunt considerate a fi îndeplinite, de obicei, în momentul în care angajatorul varsa contributiile la fond.

16.În cazul unui plan de contributii determinate obiectivul raportarii este furnizarea periodica de informatii referitoare la activitatea planului si la performanta plasamentelor. De obicei, acest obiectiv este realizat prin întocmirea unor situatii financiare care includ urmatoarele elemente:

CAPITOLUL 4:PLANURI DE BENEFICII DETERMINATE

SECTIUNEA 1:

17.Situatiile financiare ale unui plan de beneficii determinate trebuie sa contina fie:

b)o situatie a activelor nete disponibile pentru beneficii, inclusiv fie:

18.În contextul punctului 17, valoarea actualizata actuariala a pensiilor promise trebuie sa se bazeze pe beneficiile promise conform conditiilor planului, în schimbul activitatilor prestate pâna la acea data, folosindu-se fie nivelul salariilor curente, fie niveluri prognozate ale salariilor, specificându-se baza utilizata. De asemenea, trebuie prezentate eventualele modificari înregistrate în cadrul ipotezelor actuariale, modificari care au avut efecte importante asupra valorii actualizate actuariale a pensiilor promise.

22.În cazul unui plan de beneficii determinate, obiectivul raportarii este de a oferi periodic informatii referitoare la resursele financiare si activitatea planului, informatii necesare pentru evaluarea, în timp, a relatiei dintre acumularea resurselor si beneficiile platite. De obicei, acest obiectiv este realizat prin întocmirea unor situatii financiare care includ urmatoarele elemente:

24.Motivele pentru adoptarea abordarii în functie de salariul curent includ:

25.Motivele pentru utilizarea abordarii salariului prognozat includ:

26.Valoarea actualizata actuariala a pensiilor promise, calculata pe baza salariilor curente, este prezentata în situatiile financiare ale unui plan pentru a indica obligatia referitoare la beneficiile câstigate pâna la data întocmirii situatiilor financiare. Valoarea actualizata actuariala a pensiilor promise, calculata pe baza salariilor prognozate, este prezentata pentru a indica amploarea obligatiei potentiale, conform principiului continuitatii activitatii care este, în general, baza activitatii de finantare. În plus, pe lânga prezentarea valorii actualizate actuariale a pensiilor promise, ar putea fi necesare explicatii suplimentare pentru a indica cu claritate contextul în care trebuie interpretata aceasta valoare actualizata actuariala a pensiilor promise. Explicatiile se pot referi la caracterul adecvat al finantarii viitoare prevazute si al politicilor de finantare bazat pe salariile prognozate. Astfel de explicatii pot fi incluse în situatiile financiare sau în raportul elaborat de actuar.

SECTIUNEA 3:Continutul situatiilor financiare

28.Pentru planurile de beneficii determinate, informatiile sunt prezentate în una dintre urmatoarele forme care reflecta practicile diferite de întocmire si prezentare a informatiilor actuariale:

a)o situatie care sa fie inclusa în situatiile financiare si care sa reflecte activele nete disponibile pentru beneficii, valoarea actuariala actualizata a pensiilor promise si excedentul sau deficitul rezultat. De asemenea, situatiile financiare ale planului mai contin situatii ale activelor nete disponibile pentru beneficii si modificarile valorii actuariale actualizate a pensiilor promise. Situatiile financiare pot fi însotite de un raport separat elaborat de un actuar care sa justifice calculul valorii actualizate actuariale a pensiilor promise;

29.Cei care prefera formele descrise la punctul 28 literele a) si b) considera ca o cuantificare a pensiilor promise si alte informatii furnizate în cadrul acestor abordari, ajuta utilizatorii la evaluarea situatiei actuale a planului si a probabilitatii de respectare a obligatiilor asumate prin plan. De asemenea, ei considera ca situatiile financiare trebuie sa fie complete si, deci, sa nu mai fie necesare situatii financiare însotitoare. Totusi, unii specialisti considera ca forma descrisa la punctul 28 litera a) poate crea impresia existentei unei datorii, în timp ce valoarea actualizata actuariala a pensiilor promise nu prezinta, în opinia acestora, toate caracteristicile unei datorii.

30.Cei care prefera forma descrisa la punctul 28 litera c) considera ca valoarea actualizata actuariala a pensiilor promise nu trebuie inclusa în situatia activelor nete disponibile pentru beneficii, asa cum presupune forma descrisa la punctul 28 litera a) si nici sa fie prezentata într-o nota, conform punctului 28 litera b), deoarece va fi comparata direct cu activele planului, iar o astfel de comparatie nu poate fi valabila. Ei sunt de acord cu faptul ca actuarii nu compara neaparat valoarea actualizata actuariala a pensiilor promise cu valoarea de piata a plasamentelor, dar pot evalua în schimb valoarea actualizata a fluxurilor de trezorerie prognozate a se obtine din plasamente. Prin urmare, cei care prefera aceasta forma considera ca o astfel de comparatie nu poate reflecta evaluarea generala a planului de catre actuar si poate fi înteleasa gresit. De asemenea, unii specialisti considera ca, indiferent daca sunt cuantificate sau nu, informatiile referitoare la pensiile promise trebuie sa fie cuprinse într-un raport actuarial separat, în care se pot furniza explicatiile necesare.

31.Prezentul standard accepta parerile favorabile furnizarii de informatii referitoare la pensiile promise într-un raport actuarial separat. Dar respinge argumentele împotriva cuantificarii valorii actualizate actuariale a pensiilor promise.

CAPITOLUL 5:TOATE PLANURILE

SECTIUNEA 1:Evaluarea activelor planului

33.În cazul valorilor mobiliare tranzactionabile, valoarea justa este în general valoarea de piata, deoarece aceasta este considerata cea mai utila evaluare atât a valorilor mobiliare la data elaborarii rapoartelor, cât si a rezultatelor politicii de plasamente aferente perioadei. Acele valori mobiliare care se rascumpara la o valoare fixa si care au fost dobândite în scopul de a asigura îndeplinirea obligatiilor planului de pensii, sau o parte a acestora, pot fi contabilizate la o valoare determinata pe baza valorii de rascumparare, presupunând o rata de rentabilitate constanta pâna la scadenta.

SECTIUNEA 2:Prezentarea informatiilor

35.Situatiile financiare aferente unui plan de pensii includ urmatoarele, acolo unde este cazul:

a)o situatie a activelor nete disponibile pentru beneficii, care sa prezinte:

b)o situatie a modificarilor activelor nete disponibile pentru beneficii, care sa evidentieze urmatoarele:

36.Raportul unui plan de pensii contine o descriere a planului, fie ca parte a situatiilor financiare, fie într-un raport separat. Acest raport poate sa contina urmatoarele elemente:

PARTEA 17:STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE CONTABILITATE 27 - Situaţii financiare individuale

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

CAPITOLUL 3:DEFINIŢII

4.Următorii termeni sunt folosiţi în prezentul standard cu înţelesul specificat în continuare:

CAPITOLUL 4:ÎNTOCMIREA SITUAŢIILOR FINANCIARE INDIVIDUALE

10.Atunci când o entitate întocmeşte situaţii financiare individuale, aceasta trebuie să contabilizeze investiţiile în filiale, asocieri în participaţie şi entităţi asociate:

(b)în conformitate cu IFRS 9.

Entitatea trebuie să aplice aceeaşi metodă contabilă pentru fiecare categorie de investiţii. Investiţiile contabilizate la cost trebuie contabilizate în conformitate cu IFRS 5 Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi activităţi întrerupte atunci când sunt clasificate drept deţinute în vederea vânzării (sau incluse într-un grup clasificat drept deţinut în vederea vânzării). Evaluarea investiţiilor contabilizate în conformitate cu IFRS 9 nu se modifică în condiţiile respective.

13.Atunci când societatea-mamă reorganizează structura grupului său prin stabilirea unei noi entităţi ca societate-mamă printr-o modalitate care îndeplineşte următoarele condiţii:

(c)proprietarii societăţii-mamă iniţiale înainte de reorganizare au aceleaşi interese absolute şi relative, în activele nete ale grupului iniţial şi ale grupului nou imediat înainte şi după reorganizare, iar noua societate-mamă contabilizează investiţia sa în societatea-mamă iniţială în situaţiile sale financiare individuale în conformitate cu punctul 10 litera (a), noua societate-mamă trebuie să evalueze costul la valoarea contabilă a părţii lui din elementele de capitaluri proprii prezentate în situaţiile financiare individuale ale societăţii-mamă iniţiale la data reorganizării.

CAPITOLUL 5:PREZENTAREA INFORMAŢIILOR

16.Atunci când o societate-mamă, în conformitate cu punctul 4 litera (a) din IFRS 10, alege să nu întocmească situaţii financiare consolidate şi, în schimb, întocmeşte situaţii financiare individuale, aceasta trebuie să prezinte în respectivele situaţii financiare individuale:

17.Atunci când o societate-mamă (alta decât cea prezentată la punctul 16) sau un investitor care are un control comun sau exercită o influenţă semnificativă asupra unei entităţi în care s-a investit întocmeşte situaţii financiare individuale, societatea-mamă sau investitorul va specifica situaţiile financiare întocmite în conformitate cu IFRS 10, IFRS 11 sau IAS 28 (modificat în 2011) la care se referă. Societatea-mamă sau investitorul trebuie să prezinte de asemenea în situaţiile sale financiare individuale:

CAPITOLUL 6:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI TRANZIŢIA

PARTEA 18:STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE CONTABILITATE 28 - Investiţii în entităţile asociate şi în asocierile în participaţie

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

1.Prezentul standard trebuie aplicat în contabilizarea investiţiilor în entităţi asociate. Totuşi el nu se aplică investiţiilor în entităţi asociate deţinute de:

(b)fonduri mutuale, fonduri închise de investiţii şi entităţi similare, inclusiv fonduri de asigurare cu componentă de investiţii

care la recunoaşterea iniţială sunt desemnate ca fiind la valoarea justă prin profit sau pierdere sau sunt clasificate drept deţinute în vederea vânzării şi sunt contabilizate în conformitate cu IAS 39 Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare. Pentru astfel de investiţii, o entitate trebuie să recunoască modificările valorii juste în profit sau pierdere în perioada modificărilor. O entitate care deţine o astfel de investiţie trebuie să prezinte informaţiile prevăzute la punctul 37 litera (f).

CAPITOLUL 3:DEFINIŢII

3.Următorii termeni sunt folosiţi în prezentul standard cu înţelesul specificat în continuare:

Metoda punerii în echivalenţă este o metodă de contabilizare prin care investiţia este iniţial recunoscută la cost şi ajustată ulterior în funcţie de modificările post-achiziţionare în cota investitorului din activele nete ale entităţii în care a investit. Profitul sau pierderea investitorului include cota sa din profitul sau pierderea entităţii în care a investit, iar alte elemente ale rezultatului global includ cota investitorului din celelalte elemente ale rezultatului global al entităţii în care a investit.

CAPITOLUL 4:INFLUENŢA SEMNIFICATIVĂ

5.Dacă o entitate deţine, direct sau indirect (de exemplu, prin filiale), 20 % sau mai mult din drepturile de vot ale entităţii în care s-a investit, se presupune că aceasta exercită o influenţă semnificativă, cu excepţia cazului în care se poate demonstra clar că nu este aşa. Dimpotrivă, dacă entitatea deţine, direct sau indirect (de exemplu, prin filiale), mai puţin de 20 % din drepturile de vot ale entităţii în care s-a investit, se presupune că aceasta nu exercită o influenţă semnificativă, cu excepţia cazului în care o astfel de influenţă poate fi demonstrată clar. O participaţie substanţială sau majoritară a unui alt investitor nu exclude neapărat posibilitatea ca o entitate să exercite o influenţă semnificativă.

6.Existenţa influenţei semnificative exercitate de o entitate este de obicei reflectată în unul sau mai multe din modurile următoare:

7.O entitate poate să deţină warrante pe acţiuni, opţiuni de cumpărare de acţiuni, instrumente de capitaluri proprii sau de datorii care pot fi convertite în acţiuni ordinare sau alte instrumente financiare care au potenţialul, dacă sunt exercitate sau convertite, să îi confere entităţii drepturi suplimentare de vot sau să reducă drepturile de vot ale altei părţi cu privire la politicile financiare şi de exploatare ale unei alte entităţi (adică, drepturi de vot potenţiale). Existenţa şi efectul drepturilor de vot potenţiale care sunt actualmente exercitabile sau convertibile, inclusiv drepturile de vot potenţiale deţinute de către alte entităţi, sunt luate în considerare atunci când se evaluează măsura în care o entitate are sau nu o influenţă semnificativă. Drepturile potenţiale de vot nu sunt actualmente exercitabile sau convertibile dacă, de exemplu, nu pot fi exercitate sau convertite până la o dată viitoare sau până la producerea unui eveniment viitor.

8.Atunci când se evaluează măsura în care drepturile de vot potenţiale contribuie la exercitarea unei influenţe semnificative, entitatea examinează toate faptele şi circumstanţele (inclusiv termenii exercitării drepturilor de vot potenţiale, precum şi alte angajamente contractuale, analizate fie individual, fie în combinaţie) care afectează drepturile potenţiale, cu excepţia intenţiilor conducerii şi a capacităţii financiare de a exercita sau de a converti aceste drepturi potenţiale.

9.O entitate îşi pierde influenţa semnificativă asupra unei entităţi în care s-a investit atunci când îşi pierde puterea de a participa la deciziile privind politicile financiare şi de exploatare ale entităţii în care s-a investit. Pierderea influenţei semnificative poate să coincidă sau nu cu o modificare a nivelurilor absolute sau relative ale participaţiei. Ea poate apărea, de exemplu, atunci când o entitate asociată intră sub controlul statului, al justiţiei, al unui administrator sau al unui organism de reglementare. De asemenea, ea poate să apară ca rezultat al unui angajament contractual.

CAPITOLUL 5:METODA PUNERII ÎN ECHIVALENŢĂ

10.Pe baza metodei punerii în echivalenţă, investiţia într-o entitate asociată sau într-o asociere în participaţie este iniţial recunoscută la cost, iar valoarea contabilă este majorată sau redusă, pentru a recunoaşte cota investitorului din profitul sau pierderea entităţii în care acesta a investit, după data achiziţiei. Cota investitorului din profitul sau pierderea entităţii în care s-a investit este recunoscută în pierderea sau profitul investitorului. Distribuirile primite de la entitatea în care s-a investit reduc valoarea contabilă a investiţiei. Ajustările valorii contabile pot fi, de asemenea, necesare în cazul modificării interesului proporţional al investitorului în entitatea în care acesta a investit, rezultată din modificările altor elemente ale rezultatului global al entităţii în care s-a investit. Astfel de modificări le includ pe cele care rezultă din reevaluarea imobilizărilor corporale şi din diferenţele de conversie a cursului valutar. Cota investitorului din aceste modificări este recunoscută în alte elemente ale rezultatului global al investitorului (a se vedea IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare).

11.Recunoaşterea veniturilor pe baza distribuirilor primite ar putea să nu fie o măsură adecvată a veniturilor obţinute de investitor din investiţia într-o entitate asociată sau o asociere în participaţie, pentru că distribuirile primite ar putea avea prea puţin legătură cu performanţa entităţii asociate sau a asocierii în participaţie. Pentru că investitorul are control comun sau exercită o influenţă semnificativă asupra entităţii în care a investit, investitorul are un interes în performanţa entităţii asociate sau a asocierii în participaţie şi, implicit, în rentabilitatea investiţiei sale. Investitorul contabilizează acest interes prin extinderea domeniului de aplicare al situaţiilor sale financiare, pentru a include cota sa din profit sau pierdere într-o astfel de entitate în care a investit. Ca rezultat, aplicarea metodei punerii în echivalenţă furnizează mai multe informaţii despre activele nete şi profitul sau pierderea investitorului.

13.În astfel de împrejurări, o entitate are, în fond, o participaţie existentă ca rezultat al unei tranzacţii care îi permite în prezent să beneficieze de rezultatele asociate cu o participaţie în capitalurile proprii. În astfel de împrejurări, proporţia alocată entităţii este stabilită luând în considerare eventuala exercitare a respectivelor drepturi de vot potenţiale şi a altor instrumente derivate care îi permit în prezent entităţii să beneficieze de aceste rezultate.

14.IFRS 9 Instrumente financiare nu se aplică intereselor în entităţi asociate şi asocieri în participaţie care sunt contabilizate utilizând metoda punerii în echivalenţă. Atunci când instrumentele cu drepturi de vot potenţiale acordă actualmente acces, în fond, la rezultatele asociate cu o participaţie în capitalurile proprii ale unei entităţi asociate sau ale unei asocieri în participaţie, instrumentele nu fac obiectul IFRS 9. În toate celelalte cazuri, instrumentele cu drepturi de vot potenţiale la o entitate asociată sau o asociere în participaţie sunt contabilizate în conformitate cu IFRS 9.

CAPITOLUL 6:APLICAREA METODEI PUNERII ÎN ECHIVALENŢĂ

SECŢIUNEA 1:Scutiri de la aplicarea metodei punerii în echivalenţă

17.O entitate nu este obligată să aplice metoda punerii în echivalenţă pentru investiţia sa într-o entitate asociată sau o asociere în participaţie dacă entitatea este o societate-mamă care este scutită de la întocmirea situaţiilor financiare consolidate în virtutea excepţiei de la punctul 4 litera (a) din IFRS 10 sau dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:

18.Atunci când o investiţie într-o entitate asociată sau o asociere în participaţie este deţinută de sau este deţinută în mod indirect printr-o entitate care este o organizaţie cu capital de risc sau un fond mutual, un fond de investiţii sau o entitate similară, inclusiv fonduri de asigurare cu componentă de investiţii, entitatea poate alege să evalueze investiţiile în respectivele entităţi asociate şi asocieri în participaţie la valoarea justă prin contul de profit şi pierdere, în conformitate cu IFRS 9.

19.Atunci când o entitate deţine o investiţie într-o entitate asociată, iar o parte din aceasta este deţinută în mod indirect printr-o organizaţie cu capital de risc sau un fond mutual, un fond de investiţii sau o entitate similară, inclusiv fonduri de asigurare cu componentă de investiţii, entitatea poate alege să evalueze respectiva parte din investiţia în entitatea asociată la valoarea justă prin contul de profit şi pierdere, în conformitate cu IFRS 9, indiferent dacă organizaţia cu capital de risc sau fondul mutual, fondul de investiţii sau o entitate similară, inclusiv fonduri de asigurare cu componentă de investiţii, exercită o influenţă semnificativă asupra respectivei părţi din investiţie. Dacă face această alegere, entitatea aplică metoda punerii în echivalenţă pentru orice parte rămasă din investiţia sa într-o entitate asociată care nu este deţinută printr-o organizaţie cu capital de risc sau un fond mutual, un fond de investiţii sau o entitate similară, inclusiv fonduri de asigurare cu componentă de investiţii.

SECŢIUNEA 2:Clasificarea drept deţinut în vederea vânzării

20.O entitate trebuie să aplice IFRS 5 pentru o investiţie sau pentru o parte a investiţiei într-o entitate asociată sau o asociaţie în participaţie care îndeplineşte criteriile pentru a fi clasificată drept deţinută în vederea vânzării. Orice parte păstrată dintr-o investiţie într-o entitate asociată sau o asociere în participaţie care nu a fost clasificată drept deţinută în vederea vânzării trebuie să fie contabilizată utilizând metoda punerii în echivalenţă până când are loc cedarea părţii care este clasificată drept deţinută în vederea vânzării. După ce are loc cedarea, o entitate trebuie să contabilizeze orice interes păstrat într-o entitate asociată sau asociere în participaţie, în conformitate cu IFRS 9, în afară de cazul în care interesul păstrat continuă să fie o entitate asociată sau o asociere în participaţie, caz în care entitatea utilizează metoda punerii în echivalenţă.

21.Atunci când o investiţie sau o parte dintr-o investiţie într-o entitate asociată sau o asociere în participaţie clasificată anterior drept deţinută în vederea vânzării nu mai întruneşte criteriile de clasificare, aceasta trebuie contabilizată utilizând metoda punerii în echivalenţă în mod retroactiv, începând de la data la care a fost clasificată drept deţinută în vederea vânzării. Situaţiile financiare pentru perioadele ulterioare clasificării drept deţinută în vederea vânzării trebuie modificate în consecinţă.

SECŢIUNEA 3:Întreruperea utilizării metodei punerii în echivalenţă

22.O entitate trebuie să întrerupă utilizarea metodei punerii în echivalenţă de la data la care investiţia sa încetează să fie o entitate asociată sau o asociere în participaţie, după cum urmează:

(b)Dacă interesul păstrat în fosta entitate asociată sau asociere în participaţie este un activ financiar, entitatea trebuie să evalueze interesul păstrat la valoarea justă. Valoarea justă a interesului păstrat trebuie să fie considerată drept valoarea sa justă la recunoaşterea iniţială drept activ financiar în conformitate cu IFRS 9. Entitatea trebuie să recunoască, în profit sau pierdere, orice diferenţă dintre:

23.Prin urmare, dacă un câştig sau o pierdere recunoscut(ă) anterior în alte elemente ale rezultatului global al entităţii în care s-a investit ar fi reclasificat(ă) în profit sau pierdere la cedarea activelor sau datoriilor aferente, entitatea reclasifică câştigul sau pierderea din capitalurile proprii în profit sau pierdere (drept ajustare din reclasificare) atunci când se întrerupe utilizarea metodei punerii în echivalenţă. De exemplu, dacă o entitate asociată sau o asociere în participaţie are diferenţe de curs valutar cumulate în legătură cu o operaţiune din străinătate, iar entitatea întrerupe utilizarea metodei punerii în echivalenţă, entitatea trebuie să reclasifice în profit sau pierdere câştigul sau pierderea care a fost recunoscut(ă) anterior la alte elemente ale rezultatului global în legătură cu operaţiunea din străinătate.

SECŢIUNEA 4:Modificări ale participaţiei în capitalurile proprii

25.Dacă participaţia unei entităţi în capitalurile proprii ale unei entităţi asociate sau ale unei asocieri în participaţie este redusă, însă entitatea continuă să aplice metoda punerii în echivalenţă, entitatea trebuie să reclasifice în profit sau pierdere partea din câştig sau pierdere care a fost recunoscută anterior la alte elemente ale rezultatului global în legătură cu reducerea participaţiei în capitalurile proprii, dacă câştigul sau pierderea ar trebui reclasificat(ă) în profit sau pierdere la cedarea activelor sau datoriilor aferente.

SECŢIUNEA 5:Proceduri privind metoda punerii în echivalenţă

27.Partea unui grup într-o entitate asociată sau o asociere în participaţie este dată de suma pachetelor de acţiuni deţinute de societatea-mamă şi de filialele sale în respectiva entitate asociată sau asociere în participaţie. Pachetele de acţiuni ale altor entităţi asociate ale grupului sau ale asocierilor în participaţie nu sunt luate în considerare în acest scop. Atunci când o entitate asociată sau o asociere în participaţie are filiale, entităţi asociate sau asocieri în participaţie, profitul sau pierderea, alte elemente ale rezultatului global şi activele nete luate în considerare la aplicarea metodei punerii în echivalenţă sunt cele recunoscute în situaţiile financiare ale entităţii asociate sau ale asocierii în participaţie (inclusiv cota din profitul sau pierderea entităţii asociate sau a asocierii în participaţie, din alte elemente ale rezultatului global şi din activele nete ale entităţilor sale asociate şi ale asocierilor în participaţie) după efectuarea ajustărilor necesare pentru a se putea aplica politici contabile uniforme (a se vedea punctele 35 şi 36).

28.Câştigurile şi pierderile rezultate din tranzacţiile "în aval" şi "în amonte" dintre o entitate (inclusiv filialele sale consolidate) şi o entitate asociată sau o asociere în participaţie sunt recunoscute în situaţiile financiare ale entităţii doar în funcţie de participaţia altor investitori în entitatea asociată sau asocierea în participaţie în cauză. Tranzacţiile "în amonte" sunt, de exemplu, vânzările de active ale unei entităţi asociate sau asocieri în participaţie către un investitor. Tranzacţiile "în aval" sunt, de exemplu, vânzările sau contribuţiile de active de la un investitor către entitatea sa asociată sau către asocierea sa în participaţie. Cota investitorului din câştigurile sau pierderile entităţii asociate sau a asocierii în participaţie ce rezultă din aceste tranzacţii este eliminată.

29.Atunci când tranzacţiile "în aval" oferă dovezi privind o reducere a valorii realizabile nete a activelor care urmează a fi vândute sau aduse drept contribuţie ori privind o pierdere prin deprecierea activelor respective, pierderea trebuie să fie recunoscută integral de către investitor. Atunci când tranzacţiile "în amonte" oferă dovezi privind o reducere a valorii realizabile nete a activelor care urmează a fi achiziţionate sau privind o pierdere prin deprecierea activelor respective, investitorul trebuie să recunoască cota sa din pierderile respective.

30.Contribuţia unui activ nemonetar la o entitate asociată sau o asociere în participaţie în schimbul unei participaţii în capitalurile proprii ale entităţii asociate sau ale asocierii în participaţie trebuie să fie contabilizată în conformitate cu punctul 28, cu excepţia cazului în care aportul nu are conţinut comercial, aşa cum este descris acest termen în IAS 16 Imobilizări corporale. Dacă o astfel de contribuţie nu are conţinut comercial, câştigul sau pierderea este considerat(ă) drept nerealizat(ă) şi nu este recunoscut(ă), cu excepţia cazurilor în care se aplică, de asemenea, punctul 31. Astfel de câştiguri sau pierderi nerealizate trebuie scăzute din investiţia contabilizată utilizând metoda punerii în echivalenţă şi nu trebuie prezentate drept câştiguri sau pierderi amânate în situaţia consolidată a poziţiei financiare a entităţii sau în situaţia poziţiei financiare a entităţii în care investiţiile sunt contabilizate utilizând metoda punerii în echivalenţă.

32.O investiţie este contabilizată folosind metoda punerii în echivalenţă începând cu data la care entitatea devine o entitate asociată sau o asociere în participaţie. Odată cu achiziţia investiţiei, orice diferenţă între costul investiţiei şi cota entităţii din valoarea justă netă a activelor şi datoriilor identificabile ale entităţii în care s-a investit este contabilizată după cum urmează:

(b)orice surplus al cotei entităţii din valoarea justă netă a activelor şi a datoriilor identificabile ale entităţii în care s-a investit faţă de costul investiţiei este inclus ca venit la stabilirea cotei entităţii din profitul sau pierderea entităţii asociate sau a asocierii în participaţie în perioada în care investiţia a fost dobândită.

Se realizează ajustări adecvate ale cotei entităţii din profitul sau pierderea entităţii asociate sau a asocierii în participaţie după dobândire pentru a contabiliza, de exemplu, amortizarea activelor amortizabile pe baza valorilor lor juste la data dobândirii. În mod similar, se realizează ajustări adecvate ale cotei entităţii din profitul sau pierderea entităţii asociate sau a asocierii în participaţie după dobândire pentru a lua în considerare pierderile din depreciere, cum ar fi pentru fondul comercial sau imobilizările corporale.

33.Cele mai recente situaţii financiare disponibile ale entităţii asociate sau ale asocierii în participaţie sunt folosite de entitate la aplicarea metodei punerii în echivalenţă. Când finalul perioadei de raportare a entităţii este diferit de cel al entităţii asociate sau al asocierii în participaţie, entitatea asociată sau asocierea în participaţie întocmeşte, pentru uzul entităţii, situaţii financiare la aceeaşi dată de raportare ca cea a situaţiilor financiare ale entităţii, cu excepţia cazului în care este imposibil să se procedeze astfel.

34.Atunci când, în conformitate cu punctul 33, situaţiile financiare ale unei entităţi asociate sau ale unei asocieri în participaţie folosite la aplicarea metodei punerii în echivalenţă sunt întocmite pentru o dată diferită de cea folosită de entitate, trebuie realizate ajustări pentru a lua în considerare efectele tranzacţiilor sau ale evenimentelor semnificative care au avut loc între această dată şi data situaţiilor financiare ale entităţii. În orice caz, diferenţa dintre finalul perioadei de raportare a entităţii asociate sau a asocierii în participaţie şi cel al perioadei de raportare a entităţii nu trebuie să fie mai mare de trei luni. Durata perioadelor de raportare şi orice diferenţă între finalurile perioadelor de raportare trebuie să fie aceleaşi, de la o perioadă la alta.

36.Dacă o entitate asociată sau asociere în participaţie utilizează politici contabile diferite de cele ale entităţii pentru tranzacţii şi evenimente similare care au loc în circumstanţe similare, trebuie realizate ajustări astfel încât politicile contabile ale entităţii asociate sau ale asocierii în participaţie să fie conforme cu cele ale entităţii atunci când entitatea foloseşte situaţiile financiare ale entităţii asociate sau ale asocierii în participaţie la aplicarea metodei punerii în echivalenţă.

38.Dacă cota unei entităţi din pierderile unei entităţi asociate sau asocieri în participaţie este egală sau mai mare decât participaţia acesteia în entitatea asociată sau asocierea în participaţie, entitatea întrerupe recunoaşterea cotei sale din pierderile viitoare. Participaţia într-o entitate asociată sau asociere în participaţie este valoarea contabilă a investiţiei în entitatea asociată sau asocierea în participaţie, stabilită prin metoda punerii în echivalenţă, precum şi orice interese pe termen lung care, în fond, fac parte din investiţia netă a entităţii în entitatea asociată sau asocierea în participaţie. De exemplu, un element pentru care decontarea nu este planificată şi nici probabilă într-un viitor apropiat este, în fond, o extindere a investiţiei entităţii în entitatea asociată sau asocierea în participaţie. Astfel de elemente pot să includă acţiuni preferenţiale, creanţe sau împrumuturi pe termen lung, însă nu includ creanţe comerciale, datorii comerciale sau orice creanţă pe termen lung pentru care există garanţii adecvate, cum ar fi împrumuturile garantate. Pierderile recunoscute prin metoda punerii în echivalenţă care depăşesc investiţia entităţii în acţiuni ordinare se impută celorlalte componente ale interesului entităţii într-o entitate asociată sau într-o asociaţie în participaţie în ordinea inversă a vechimii lor (adică, prioritatea la lichidare).

39.După ce participaţia entităţii este redusă la zero, se contabilizează pierderile suplimentare şi se recunoaşte o datorie doar în măsura în care entitatea a suportat obligaţiile legale sau implicite ori a efectuat plăţi în numele entităţii asociate sau al asocierii în participaţie. Dacă entitatea asociată sau asocierea în participaţie raportează ulterior profituri, entitatea reia recunoaşterea cotei sale din aceste profituri doar după ce cota sa din profituri este egală cu cota din pierderi nerecunoscută.

SECŢIUNEA 6:Pierderi din depreciere

41.De asemenea, entitatea aplică dispoziţiile IAS 39 pentru a stabili dacă vreo pierdere suplimentară din depreciere este recunoscută cu privire la interesul său în entitatea asociată sau asocierea în participaţie care nu face parte din investiţia netă şi nici din suma respectivei pierderi din depreciere.

42.Deoarece fondul comercial care face parte din valoarea contabilă a investiţiei într-o entitate asociată sau o asociere în participaţie nu este recunoscut separat, el nu este testat separat pentru depreciere prin aplicarea dispoziţiilor privind testarea deprecierii fondului comercial din IAS 36 Deprecierea activelor. În schimb, valoarea contabilă totală a investiţiei este testată pentru depreciere în conformitate cu IAS 36, ca activ unic, prin compararea valorii recuperabile (cea mai mare valoare dintre valoarea de utilizare şi valoarea justă minus costurile de vânzare) cu valoarea sa contabilă, ori de câte ori aplicarea dispoziţiilor IAS 39 indică faptul că investiţia poate fi depreciată. O pierdere din depreciere recunoscută în aceste circumstanţe nu se alocă niciunui activ, inclusiv fondului comercial, care face parte din valoarea contabilă a investiţiei în entitatea asociată sau asocierea în participaţie. În mod corespunzător, orice reluare a acelei pierderi din depreciere este recunoscută în conformitate cu IAS 36, în măsura în care valoarea recuperabilă a acelei investiţii creste ulterior. Atunci când stabileşte valoarea de utilizare a investiţiei, o entitate estimează:

CAPITOLUL 8:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI TRANZIŢIA

PARTEA 19:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 29 - Raportarea financiara în economiile hiperinflationiste

CAPITOLUL 1:DOMENIU DE APLICARE

3.Prezentul standard nu stabileste o rata absoluta de la care se considera ca exista hiperinflatie. Momentul în care retratarea situatiilor financiare, în conformitate cu prezentul standard, devine necesara este o problema de rationament profesional. Hiperinflatia este indicata de caracteristici ale mediului economic al unei tari, care includ, fara a se limita la acestea, urmatoarele:

CAPITOLUL 2:RETRATAREA SITUATIILOR FINANCIARE

SECTIUNEA 1:

6.Entităţile care întocmesc situaţiile financiare pe baza costurilor istorice nu ţin seama nici de schimbările nivelului general al preţurilor şi nici de creşterea preţurilor specifice ale activelor sau datoriilor recunoscute. Fac excepţie acele active şi datorii pe care entitatea trebuie sau alege să le evalueze la valoarea justă. De exemplu, imobilizările corporale pot fi evaluate la valoarea justă, iar activele biologice trebuie, în general, evaluate la valoarea justă. Unele entităţi prezintă totuşi situaţii financiare bazate pe metoda costului curent, care reflectă efectele modificărilor preţurilor specifice ale activelor deţinute.

7.Într-o economie hiperinflationista, situatiile financiare bazate fie pe modelul costului istoric, fie pe cel al costului curent sunt utile doar daca sunt exprimate în raport cu unitatea de masura existenta de la data bilantului. În consecinta, prezentul standard se aplica situatiilor financiare ale entitatilor ce raporteaza în moneda unei economii hiperinflationiste. Prezentarea informatiilor impuse de prezentul standard ca anexa la situatiile financiare neretratate nu este permisa. Mai mult, nu este recomandata prezentarea separata a situatiilor financiare înainte de retratare.

8.Situaţiile financiare ale unei entităţi a cărei monedă funcţională este moneda unei economii hiperinflaţioniste, bazate fie pe modelul costului istoric, fie pe cel al costului curent, trebuie exprimate în raport cu unitatea de măsură existentă la finalul perioadei de raportare. Sumele corespondente perioadei anterioare impuse de IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare (revizuit în 2007) şi orice informaţii referitoare la perioadele precedente trebuie, de asemenea, exprimate în raport cu unitatea de măsură existentă la finalul perioadei de raportare. În scopul prezentării unor valori comparative într-o monedă de prezentare diferită, se aplică punctele 42 litera (b) şi 43 din IAS 21 Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar.

SECTIUNEA 2:Situatii financiare la cost istoric

SUBSECTIUNEA 1:Bilant

15.Cele mai multe elemente nemonetare sunt contabilizate la cost sau cost minus amortizare; prin urmare, ele sunt exprimate la valori curente la data achiziţiei. Costul retratat sau costul minus amortizarea pentru fiecare element este stabilit aplicând la costul său istoric şi la amortizarea acumulată variaţia unui indice general al preţurilor de la data achiziţiei până la data bilanţului. De exemplu, imobilizările corporale, stocurile de materii prime şi mărfuri, fondul comercial, brevetele, mărcile înregistrate şi activele similare sunt retratate de la data cumpărării lor. Stocurile de produse în curs de execuţie şi de produse finite sunt retratate de la data angajării costurilor de cumpărare şi de conversie.

19.Valoarea retratată a unui element nemonetar este diminuată în conformitate cu standardele adecvate, când depăşeşte valoarea recuperabilă. De exemplu, valorile retratate ale imobilizărilor corporale, ale fondului comercial, ale brevetelor şi mărcilor înregistrate sunt diminuate la valoarea recuperabilă şi valorile retratate ale stocurilor sunt diminuate la valoarea realizabilă netă.

20.Este posibil ca o entitate în care s-a efectuat o investiţie, contabilizată prin metoda punerii în echivalenţă, să raporteze în moneda unei economii hiperinflaţioniste. Situaţia poziţiei financiare şi situaţia rezultatului global a unei astfel de entităţi sunt retratate în conformitate cu prezentul standard pentru a determina cota-parte a investitorului din activele nete şi din profitul sau pierderea acesteia. Atunci când situaţiile financiare retratate ale entităţii în care s-a efectuat investiţia sunt exprimate în valută, ele vor fi convertite la cursurile de închidere.

SUBSECTIUNEA 3:Câstig sau pierdere din pozitia monetara neta

27.Într-o perioada de inflatie, o entitate care detine mai multe active monetare decât datorii monetare pierde putere de cumparare, iar o entitate care detine mai multe datorii monetare decât active monetare câstiga putere de cumparare, în masura în care activele si datoriile nu sunt legate de un nivel al preturilor. Câstigul sau pierderea din pozitia monetara neta poate deriva ca diferenta rezultata din corectia activelor nemonetare, capitalurilor proprii si elementelor situatiei veniturilor, si din ajustarea activelor si datoriilor legate de un indice. Elemente din situaţia rezultatului global pot fi estimat(e) prin aplicarea variatiei unui indice general al preturilor la media ponderata a diferentei dintre activele si datoriile monetare ale perioadei respective.

28.Câştigul sau pierderea din poziţia monetară netă este inclus(ă) în profit sau pierdere. Ajustarea activelor şi datoriilor respective legate prin contract de variaţia preţurilor în conformitate cu punctul 13 se compensează cu câştigul sau pierderea din poziţia monetară netă. Alte elemente din venituri şi cheltuieli, cum sunt veniturile din dobânzi şi cheltuielile cu dobânzile şi diferenţele de curs valutar aferente fondurilor investite sau împrumutate sunt, de asemenea, asociate cu poziţia monetară netă. Deşi astfel de elemente sunt prezentate separat, poate fi utilă prezentarea lor împreună cu câştigul sau pierderea din poziţia monetară netă în situaţia rezultatului global.

SECTIUNEA 4:Situatii financiare la cost curent

SUBSECTIUNEA 2:Situatia veniturilor si a cheltuielilor

30.Situatia veniturilor si a cheltuielilor la costul curent, înainte de retratare, raporteaza în general costuri curente la data la care au avut loc tranzactiile sau evenimentele care l-au generat. Costul vânzarilor si amortizarea sunt înregistrate la costuri curente la momentul consumului; vânzarile si alte cheltuieli sunt înregistrate la valorile lor monetare de la data când au avut loc. De aceea, toate valorile trebuie sa fie retratate în unitatea de masura existenta la data bilantului, utilizând un indice general al preturilor.

SECTIUNEA 7:Sume corespondente

34.Sumele corespondente pentru perioada de raportare precedentă, fie că sunt bazate pe modelul costului istoric, fie pe cel al costului curent, sunt retratate prin aplicarea unui indice general al preţurilor astfel încât situaţiile financiare comparative să fie prezentate în raport cu unitatea de măsură existentă la finalul perioadei de raportare. Informaţiile care sunt prezentate, aferente perioadelor anterioare, sunt, de asemenea, exprimate în raport cu unitatea de măsură existentă la finalul perioadei de raportare. În scopul prezentării de sume comparative într-o monedă de prezentare diferită se aplică punctele 42 litera (b) şi 43 din IAS 21.

SECTIUNEA 8:Situatii financiare consolidate

35.O societate-mama care raporteaza în moneda unei economii hiperinf lationiste poate avea filiale care raporteaza, de asemenea, în monedele unor economii hiperinflationiste. Situatiile financiare ale oricarei astfel de filiale trebuie sa fie retratate prin aplicarea unui indice general al preturilor din tara în a carei moneda se raporteaza înainte de a fi incluse în situatiile financiare consolidate emise de societatea-mama. În cazul în care o astfel de filiala este o filiala din strainatate, situatiile sale financiare retratate sunt convertite la cursurile de închidere. Situatiile financiare ale filialelor care nu raporteaza în monedele economiilor hiperinflationiste sunt tratate în conformitate cu IAS 21.

CAPITOLUL 4:PREZENTAREA INFORMATIILOR

39.Trebuie prezentate urmatoarele informatii:

PARTEA 21:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 32 - Instrumente financiare: prezentare

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

2.Obiectivul prezentului standard este de a stabili principii pentru prezentarea instrumentelor financiare drept datorii sau capitaluri proprii si pentru compensarea activelor financiare si a datoriilor financiare. Standardul se aplica pentru clasificarea instrumentelor financiare, din perspectiva emitentului, în active financiare, datorii financiare si instrumente de capitaluri proprii; pentru clasificarea dobânzilor, dividendelor, pierderilor si câstigurilor asociate acestora; precum si în circumstantele în care activele financiare si datoriile financiare trebuie compensate.

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

4.Prezentul standard trebuie aplicat de catre toate entitatile pentru toate tipurile de instrumente financiare, cu exceptia:

a)acelor participaţii deţinute în filiale, entităţi asociate sau asocieri în participaţie contabilizate în conformitate cu IFRS 10 Situaţii financiare consolidate, IAS 27 Situaţii financiare individuale, sau IAS 28 Investiţii în entităţile asociate şi în asocierile în participaţie. Cu toate acestea, în unele cazuri, IAS 27 sau IAS 28 permit unei entităţi să contabilizeze o participaţie deţinută într-o filială, entitate asociată sau asociere în participaţie utilizând IAS 39; în aceste cazuri, entităţile trebuie să aplice prevederile prezentului standard. De asemenea, entităţile trebuie să aplice prezentul standard tuturor instrumentelor financiare derivate aferente participaţiilor în filiale, entităţi asociate sau asocieri în participaţie.

d)contractelor de asigurari, asa cum sunt definite în IFRS 4 Contracte de asigurare. Totusi, prezentul standard se aplica instrumentelor financiare derivate înglobate în contractele de asigurari daca IAS 39 impune entitatii sa le contabilizeze separat. Mai mult, un emitent trebuie sa aplice prezentul standard contractelor de garantie financiara daca emitentul aplica IAS 39 pentru recunoasterea si evaluarea contractelor, dar trebuie sa aplice IFRS 4 daca emitentul alege, în conformitate cu punctul 4 litera d) din IFRS 4, sa aplice IFRS 4 în recunoasterea si evaluarea lor;

e)instrumentelor financiare care intra sub incidenta IFRS 4, din cauza ca includ o caracteristica de participare discretionara. Emitentul acestor instrumente este scutit de la a aplica acestor caracteristici punctele 15-32 si AG25-AG35 din prezentul standard privind distinctia dintre datoriile financiare si instrumentele de capitaluri proprii. Totusi, aceste instrumente fac obiectul tuturor celorlalte dispozitii ale prezentului standard. Mai mult, prezentul standard se aplica instrumentelor financiare derivate încorporate în aceste instrumente (a se vedea IAS 39);

f)instrumentelor financiare, contractelor si obligatiilor pentru tranzactiile cu plata pe baza de actiuni, pentru care se aplica IFRS 2 Plata pe baza de actiuni, cu exceptia:

9.Exista diferite moduri în care un contract de cumparare sau vânzare a unui element nefinanciar poate fi decontat net în numerar sau în alt instrument financiar, sau prin schimbul de instrumente financiare. Acestea sunt:

d)când elementul nefinanciar care face obiectul contractului se poate converti fara dificultati în numerar.

Un contract caruia i se aplica literele b) sau c) nu este încheiat în scopul primirii sau al livrarii unui element nefinanciar în conformitate cu cerintele preconizate de cumparare, vânzare sau utilizare ale entitatii si, în consecinta, intra sub incidenta prezentului standard. Alte contracte, pentru care se aplica punctul 8, sunt evaluate pentru a se determina daca au fost încheiate si sunt mentinute în vigoare în scopul primirii sau livrarii unui element nefinanciar în conformitate cu cerintele preconizate de cumparare, vânzare sau utilizare ale entitatii, si, în consecinta, pentru a se determina daca intra sub incidenta prezentului standard.

CAPITOLUL 3:DEFINITII (A SE VEDEA SI PUNCTELE AG3-AG23)

11.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

(ii)un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar cu un număr fix din propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii. În acest sens, propriile instrumentele de capitaluri proprii ale entităţii nu includ instrumente financiare care pot fi lichidate înainte de scadenţă clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A şi 16B, instrumente care impun entităţii o obligaţie de a livra unei alte părţi o parte proporţională din activele nete ale entităţii doar la lichidare şi sunt clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16C şi 16D sau instrumente care sunt contracte pentru viitoarea primire sau livrare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.

(ii)un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar cu un număr fix din propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii. În acest sens drepturile, opţiunile sau warantele de achiziţionare a unui număr fix de instrumente de capitaluri proprii ale entităţii în schimbul unei sume fixe în orice monedă sunt instrumente de capitaluri proprii dacă entitatea oferă proporţional tuturor proprietarilor săi existenţi drepturile, opţiunile sau warantele din aceeaşi clasă de instrumente proprii nederivate de capitaluri proprii. Tot în acest sens, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.

12.Urmatorii termeni sunt definiti la punctul 9 din IAS 39 si sunt utilizati în prezentul standard cu întelesul specificat în IAS 39.

CAPITOLUL 4:PREZENTARE

SECTIUNEA 1:Datorii şi capitaluri proprii (a se vedea şi punctele AG13-AG14J şi AG25-AG29)

16.Atunci când un emitent aplică definiţiile de la punctul 11 pentru a determina dacă un instrument financiar este un instrument de capitaluri proprii şi nu o datorie financiară, instrumentul este un instrument de capitaluri proprii dacă, şi numai dacă, sunt îndeplinite ambele condiţii de la literele (a) şi (b) de mai jos.

b)Dacă instrumentul va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii ale emitentului, acesta este:

(ii)un instrument financiar derivat care va fi decontat numai de către emitent prin schimbarea unei sume fixe de numerar sau a unui alt activ financiar pentru un număr fix din propriile sale instrumente de capitaluri proprii. În acest sens drepturile, opţiunile sau warantele de achiziţionare a unui număr fix de instrumente de capitaluri proprii ale entităţii în schimbul unei sume fixe în orice monedă sunt instrumente de capitaluri proprii dacă entitatea oferă proporţional tuturor proprietarilor săi existenţi drepturile, opţiunile sau warantele din aceeaşi clasă de instrumente proprii nederivate de capitaluri proprii. Tot în acest sens, propriile instrumente de capitaluri proprii ale emitentului nu includ instrumente care au toate caracteristicile şi îndeplinesc condiţiile descrise la punctele 16A şi 16B sau la punctele 16C şi 16D sau instrumente care sunt contracte pentru viitoarea primire sau livrare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale emitentului.

SECTIUNEA 1¹:Instrumente care pot fi lichidate înainte de scadenţă

d)În afară de obligaţia contractuală a emitentului de a recumpăra sau răscumpăra instrumentul în schimbul unei sume în numerar sau a unui alt activ financiar, instrumentul nu include nicio obligaţie contractuală de a ceda numerar sau alt activ financiar unei alte entităţi sau de a schimba active financiare sau datorii financiare cu o altă entitate în condiţii care sunt potenţial nefavorabile entităţii şi nu este un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii, conform literei (b) din definiţia unei datorii financiare.

În scopul aplicării acestei condiţii, entitatea nu trebuie să ia în considerare contractele nefinanciare cu deţinătorul unui instrument descris la punctul 16A care au termeni şi condiţii contractuale similare termenilor şi condiţiilor contractuale ale unui contract echivalent care ar putea interveni între un ne-deţinător al instrumentului şi entitatea emitentă. Dacă entitatea nu poate stabili dacă această condiţie e îndeplinită, ea nu trebuie să clasifice instrumentul care poate fi lichidat înainte de scadenţă drept instrument de capitaluri proprii.

16C. Anumite instrumente financiare includ o obligaţie contractuală pentru entitatea emitentă de a livra unei alte părţi o parte proporţională din activele nete ale entităţii doar la lichidare. O asemenea obligaţie apare deoarece este sigur că lichidarea va avea loc în afara controlului entităţii (de exemplu o entitate cu existenţă limitată) sau nu este sigur că lichidarea va avea loc dar este vorba despre o opţiune a deţinătorului instrumentului. Ca excepţie de la definiţia unei datorii financiare, un instrument care conţine o asemenea obligaţie este clasificat drept instrument de capitaluri proprii dacă are toate caracteristicile următoare:

În scopul aplicării acestei condiţii, entitatea nu trebuie să ia în considerare contractele nefinanciare cu deţinătorul unui instrument descris la punctul 16C care au termeni şi condiţii contractuale similare termenilor şi condiţiilor contractuale ale unui contract echivalent care ar putea interveni între un ne-deţinător al instrumentului şi entitatea emitentă. Dacă entitatea nu poate stabili dacă această condiţie e îndeplinită, ea nu trebuie să clasifice instrumentul drept instrument de capitaluri proprii.

16E. O entitate trebuie să clasifice un instrument financiar drept un instrument de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A şi 16B sau 16C şi 16D de la data la care instrumentul are toate caracteristicile şi îndeplineşte condiţiile menţionate la aceste puncte. O entitate trebuie să reclasifice un instrument financiar de la data la care instrumentul încetează să aibă toate caracteristicile sau să îndeplinească toate condiţiile menţionate la respectivele puncte. De exemplu, dacă o entitate răscumpără toate instrumentele sale emise care nu pot fi lichidate înainte de scadenţă iar instrumentele care pot fi răscumpărate înainte de scadenţă şi care au rămas în circulaţie au toate caracteristicile şi îndeplinesc toate condiţiile de la punctele 16A şi 16B, entitatea trebuie să reclasifice instrumentele care pot fi lichidate înainte de scadenţă în instrumente de capitaluri proprii de la data la care răscumpără instrumentele care nu pot fi lichidate înainte de scadenţă.

a)Aceasta trebuie să reclasifice un instrument de capitaluri proprii în datorie financiară de la data la care instrumentul încetează să aibă toate caracteristicile sau să îndeplinească condiţiile de la punctele 16A şi 16B sau 16C şi 16D. Datoria financiară trebuie evaluată la valoarea justă a instrumentului la data reclasificării. Entitatea trebuie să recunoască în capitaluri proprii orice diferenţă între valoarea contabilă a instrumentului de capitaluri proprii şi valoarea justă a datoriei financiare la data reclasificării.

SECTIUNEA 1²:Fără obligaţie contractuală de a plăti în numerar sau printr-un alt activ financiar [punctul 16 litera (a)]

17.Cu excepţia situaţiilor descrise la punctele 16A şi 16B sau la punctele 16C şi 16D, cea mai importantă caracteristică pentru deosebirea unei datorii financiare de un instrument de capitaluri proprii este existenţa unei obligaţii contractuale pentru unul dintre participanţii la instrumentul financiar (emitentul) de a ceda fie numerar, fie un activ financiar celeilalte părţi (deţinătorul) sau de a schimba active financiare sau datorii financiare cu deţinătorul în condiţii potenţial nefavorabile pentru emitent..

18.Fondul economic al unui instrument financiar, mai degrabă decât forma sa legală, este acela care influenţează clasificarea sa în situaţia poziţiei financiare a entităţii. Fondul economic şi forma legală sunt, în general, consecvente, dar nu întotdeauna. Unele instrumente financiare iau forma legală a capitalurilor proprii, dar fondul economic este de datorii, iar altele pot combina caracteristici asociate instrumentelor de capitaluri proprii cu cele asociate datoriilor financiare. De exemplu:

b)unei sume în numerar sau al unui alt activ financiar (un "instrument care poate fi lichidat înainte de scadenţă") este o datorie financiară, cu excepţia acelor instrumente clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A şi 16B sau punctele 16C şi 16D. Instrumentul financiar este o datorie financiară chiar şi atunci când suma în numerar sau alte active financiare sunt determinate pe baza unui indice sau a unui alt element care poate creşte sau descreşte. Existenţa unei opţiuni pentru deţinător de vinde instrumentul înapoi emitentului în schimbul numerarului sau al unui alt activ financiar înseamnă că instrumentul care poate fi lichidat înainte de scadenţă corespunde definiţiei unei datorii financiare, cu excepţia instrumentelor clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A şi 16b sau punctele 16C şi 16D. De exemplu, fondurile mutuale deschise, fondurile închise de investiţii, parteneriatele şi unele entităţi cooperatiste pot oferi deţinătorilor de unităţi sau membrilor lor dreptul de a înapoia oricând emitentului interesele lor în schimbul unei sume în numerar, ceea ce are drept rezultat clasificarea participaţiilor deţinătorilor de unităţi sau a membrilor drept datorii financiare, cu excepţia instrumentelor clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A şi 16B sau punctele 16C şi 16D. Totuşi, clasificarea drept datorie financiară nu exclude utilizarea descrierilor cum ar fi "valoarea netă a activului atribuibil deţinătorilor" şi "modificarea valorii activului net atribuibilă deţinătorilor de unităţi" în situaţiile financiare ale unei entităţi care nu are capitaluri proprii vărsate (cum ar fi unele fonduri mutuale şi fonduri închise de investiţii, a se vedea exemplul ilustrativ 7), sau utilizarea prezentării suplimentare pentru a arăta că participaţiile totale ale membrilor cuprind elemente cum ar fi rezervele care corespund definiţiei capitalurilor proprii şi instrumente care pot fi lichidate înainte de scadenţă ce nu corespund acestei definiţii (a se vedea exemplul ilustrativ 8).

19.Dacă o entitate nu are dreptul necondiţionat de a evita cedarea de numerar sau a altui activ financiar pentru decontarea unei obligaţii contractuale, obligaţia corespunde definiţiei datoriei financiare, cu excepţia instrumentelor clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A şi 16B sau punctele 16C şi 16D. De exemplu:

20.Un instrument financiar care nu stabileste în mod explicit o obligatie contractuala de a livra numerar sau un alt activ financiar poate stabili o obligatie indirect, prin termenii si conditiile sale. De exemplu:

b)un instrument financiar este o datorie financiara daca prevede ca, la decontare, entitatea va livra:

SECTIUNEA 2:Decontarea în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entitatii [punctul 16 litera b)]

21.Un contract nu este un instrument de capitaluri proprii numai pentru ca poate avea drept rezultat primirea sau livrarea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entitatii. O entitate poate avea un drept contractual sau o obligatie contractuala de a primi sau livra un numar din propriile actiuni sau alte instrumente de capitaluri proprii care variaza astfel încât valoarea justa a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entitatii care trebuie primite sau livrate sa fie egala cu valoarea dreptului contractual sau a obligatiei contractuale. Un astfel de drept contractual sau o astfel de obligatie contractuala se poate referi la o suma fixa sau la o valoare care f luctueaza partial sau total în functie de modificarile unei variabile, alta decât pretul de piata a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entitatii (de exemplu, o rata de dobânda, pretul unei marfi sau pretul unui instrument financiar). Doua exemple sunt

a)un contract de a livra instrumente de capitaluri proprii ale entitatii, egale ca valoare cu 100 u.m. (¹), si b) un contract de a livra instrumente de capitaluri proprii ale entitatii egale ca valoare cu valoarea a 100 uncii de aur. Un astfel de contract este o datorie financiara a entitatii, chiar daca entitatea trebuie sau poate sa o deconteze prin livrarea propriilor instrumente de capitaluri proprii. Acesta nu este un instrument de capitaluri proprii deoarece entitatea utilizeaza un numar variabil din propriile instrumente de capitaluri proprii ca modalitate de decontare a contractului. În consecinta, contractul nu evidentiaza un interes rezidual în activele entitatii dupa deducerea tuturor datoriilor sale.

22.Cu excepţia cazurilor menţionate la punctul 22A, un contract care va fi decontat de entitate (primind sau) livrând un număr fix din propriile sale instrumente de capitaluri proprii în schimbul unei sume fixe în numerar sau al unui alt activ financiar, este un instrument de capitaluri proprii. De exemplu,

22A. Dacă instrumentele de capitaluri proprii ale entităţii care trebuie primite sau livrate de entitate la decontarea unui contract sunt instrumente care pot fi lichidate înainte de scadenţă cu toate caracteristicile şi îndeplinind condiţiile menţionate la punctele 16A şi 16B, sau instrumente care impun entităţii o obligaţie de a livra unei alte părţio parte proporţională din activele nete ale entităţii doar la lichidare, cu toate caracteristicile şi îndeplinind condiţiile menţionate la punctele 16C şi 16D, contractul este un activ financiar sau o datorie financiară. Aceasta include un contract care va fi decontat de entitate primind sau livrând un număr fix din propriile sale instrumente de capitaluri proprii în schimbul unei sume fixe în numerar sau al unui alt activ financiar.

23.Datoria financiară este recunoscută iniţial (la valoarea actualizată a valorii de răscumpărare) şi este reclasificată din capitaluri proprii în schimbul numerarului sau al altui activ financiar generează o datorie financiară pentru valoarea actualizată a valorii de răscumpărare (de exemplu, pentru valoarea actualizată a preţului de reachiziţie la termen, preţul de exercitare al opţiunii sau o altă valoare de răscumpărare). Acesta este cazul chiar dacă însuşi contractul este un instrument de capitaluri proprii. Un exemplu.

SECTIUNEA 3:Prevederi privind decontarile contingente

25.Un instrument financiar poate impune entităţii să livreze numerar ori un alt activ financiar, sau să-l deconteze astfel încât să constituie o datorie financiară, în eventualitatea apariţiei sau absenţei unor evenimente viitoare incerte (sau ca rezultat al unor circumstanţe incerte) care nu pot fi controlate nici de emitent, nici de deţinătorul instrumentului, cum ar fi o modificare a indicelui bursier, a indicelui preţului de consum, a ratei dobânzii sau a cerinţelor fiscale, a veniturilor viitoare ale emitentului, a venitului net sau a ratei de îndatorare a capitalului. Emitentul unui astfel de instrument nu are dreptul necondiţionat de a evita livrarea de numerar sau a altui activ financiar (sau altminteri să îl deconteze astfel încât acesta să reprezinte o datorie financiară). Prin urmare, acesta reprezintă o datorie financiară a emitentului, cu excepţia cazului în care:

SECTIUNEA 4:Optiuni de decontare

27.Un exemplu de instrument financiar derivat cu o optiune de decontare care este o datorie financiara este o optiune pe actiuni pe care emitentul se poate decide sa o deconteze net în numerar sau prin schimbul propriilor sale actiuni cu numerar. În mod similar, unele contracte de cumparare sau vânzare a unui element nefinanciar în schimbul propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entitatii intra sub incidenta prezentului standard deoarece ca pot fi decontate fie prin livrarea unui element nefinanciar, fie net în numerar sau printr-un alt activ financiar (a se vedea punctele 8-10). Astfel de contracte sunt active financiare sau datorii financiare si nu instrumente de capitaluri proprii.

SECTIUNEA 5:Instrumente financiare compuse (a se vedea si punctele AG30-AG35 si exemplele ilustrative 9-12)

29.O entitate recunoaste separat componentele unui instrument financiar care a) creeaza o datorie financiara a entitatii si b) confera o optiune detinatorului instrumentului sa-l converteasca într-un instrument de capitaluri proprii al entitatii. De exemplu, o obligatiune sau un instrument similar convertibil de catre detinator într-un numar fix de actiuni ordinare ale entitatii este un instrument financiar compus. Din perspectiva entitatii, un astfel de instrument cuprinde doua componente: o datorie financiara (un angajament contractual de a ceda numerar sau un alt activ financiar) si un instrument de capitaluri proprii (o optiune call care confera detinatorului dreptul, pentru o perioada specificata de timp, sa-l converteasca într-un numar fix de actiuni ordinare ale entitatii). Efectul economic al emiterii unui astfel de instrument este în cea mai mare parte acelasi cu cel de emitere simultana a unui instrument de datorie cu o clauza de decontare anticipata cu warrante de cumparare de actiuni ordinare, sau emiterea unui instrument de datorie cu warrante de cumparare a actiunilor detasabile. În consecinta, în toate cazurile, entitatea prezinta componentele datoriei si capitalurilor proprii separat în situaţia poziţiei sale financiare.

30.Clasificarea componentelor de datorii si capitaluri proprii ale unui instrument convertibil nu este revizuita ca urmare a modificarii probabilitatii de exercitare a optiunii de conversie, chiar daca exercitarea optiunii poate parea avantajoasa din punct de vedere economic pentru unii detinatori. Este posibil ca detinatorii sa nu actioneze întotdeauna conform asteptarilor deoarece, de exemplu, consecintele fiscale rezultate din conversie pot fi diferite de la un detinator la altul. Mai mult, probabilitatea conversiei se va modifica în decursul timpului. Obligatia contractuala a entitatii de a efectua plati pe viitor ramâne valabila pâna când este stinsa prin conversie, la scadenta instrumentului sau printr-o alta tranzactie.

31.IAS 39 trateaza evaluarea activelor financiare si a datoriilor financiare. Instrumentele de capitaluri proprii sunt instrumente care evidentiaza un interes rezidual în activele unei entitati dupa deducerea tuturor datoriilor sale. Prin urmare, atunci când valoarea contabila initiala a unui instrument financiar compus este alocata componentelor de capitaluri proprii si de datorii, componentei de capitaluri proprii îi este repartizata valoarea reziduala dupa deducerea din valoarea justa a instrumentului ca întreg, a valorii separat determinate pentru componenta datoriei. Valoarea oricaror caracteristici derivate (cum ar fi o optiune call) încorporate în instrumentul financiar compus, altele decât componenta de capitaluri proprii (cum ar fi optiunea de conversie în capitaluri proprii), este inclusa în componenta de datorie. Suma valorilor contabile alocata componentelor datoriei si capitalurilor proprii la recunoasterea initiala este întotdeauna egala cu valoarea justa care ar fi atribuita instrumentului ca întreg. Nu se realizeaza pierderi sau câstiguri la recunoasterea initiala separata a componentelor instrumentului.

32.Conform abordarii descrise la punctul 31, emitentul unei obligatiuni convertibile în actiuni ordinare determina în primul rând valoarea contabila a componentei datoriei financiare prin evaluarea valorii juste a unei datorii similare (inclusiv orice caracteristici derivate încorporate, altele decât cele de capitaluri proprii) care nu are o componenta asociata de capitaluri proprii. Valoarea contabila a instrumentului de capitaluri proprii reprezentat de optiunea de a converti instrumentul în actiuni ordinare poate fi apoi determinata prin deducerea valorii juste a datoriei financiare din valoarea justa a instrumentului financiar compus în ansamblul sau.

SECTIUNEA 6:Actiuni de trezorerie (a se vedea si punctul AG36)

33.Daca o entitate îsi reachizitioneaza propriile instrumente de capitaluri proprii, acele instrumente ("actiunile de trezorerie") trebuie deduse din capitalurile proprii. Câstigurile sau pierderile legate de cumpararea, vânzarea, emiterea sau anularea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entitatii nu trebuie recunoscute în profit sau pierdere. Astfel de actiuni de trezorerie pot fi achizitionate si detinute de entitate sau de alti membri ai grupului consolidat. Contravaloarea primita sau platita trebuie recunoscuta direct în capitalurile proprii.

SECTIUNEA 7:Dobânzi, dividende, pierderi si câstiguri (a se vedea si punctul AG37)

35.Dobânzile, dividendele, pierderile şi câştigurile aferente unui instrument financiar sau unei componente care reprezintă o datorie financiară trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în profit sau pierdere. Distribuirile către deţinătorii unui instrument de capitaluri proprii trebuie recunoscute de către entitate direct în capitalurile proprii. Costurile unei tranzacţii de capitaluri proprii trebuie contabilizate ca o deducere din capitalurile proprii.

36.Modul de clasificare a unui instrument financiar drept datorie financiara sau drept instrument de capitaluri proprii determina daca dobânda, dividendele, pierderile si câstigurile legate de acest instrument sunt recunoscute ca venit sau cheltuiala în profit sau pierdere. Astfel, platile de dividende pentru actiuni recunoscute în întregime ca datorii sunt recunoscute drept cheltuieli în aceeasi maniera ca si dobânda aferenta unei obligatiuni. În mod similar, pierderile si câstigurile asociate cu rascumpararile sau refinantarile datoriilor financiare sunt recunoscute în profit sau pierdere, în timp ce rascumpararile sau refinantarile instrumentelor de capitaluri proprii sunt recunoscute ca modificari ale capitalurilor proprii. Modificarile valorii juste a unui instrument de capitaluri proprii nu sunt recunoscute în situatiile financiare.

37.O entitate suportă în general diferite costuri aferente emiterii sau achiziţionării propriilor sale instrumente de capitaluri proprii. Aceste costuri pot include taxele de înregistrare şi alte taxe plătite autorităţii de reglementare, sumele plătite consilierilor juridici, experţilor contabili şi altor consilieri profesionali, costuri de tipărire şi taxe de timbru. Costurile unei tranzacţii de capitaluri proprii sunt contabilizate ca o deducere din capitalurile proprii în măsura în care acestea sunt costuri incrementale direct atribuibile tranzacţiei de capitaluri proprii şi care altfel ar fi fost evitate. Costurile unei tranzacţii de capitaluri proprii care este abandonată sunt recunoscute drept cheltuieli.

40.Dividendele clasificate ca cheltuieli pot fi prezentate în situaţia (situaţiile) profitului sau pierderii şi altor elemente ale rezultatului global fie împreună cu dobânzile aferente altor datorii, fie ca element separat. Pe lângă dispoziţiile prezentului standard, prezentarea dobânzilor şi a dividendelor este supusă dispoziţiilor IAS 1 şi IFRS 7. În unele situaţii, din cauza diferenţelor dintre dobânzi şi dividende în ceea ce priveşte aspecte cum ar fi deductibilitatea fiscală, este preferabilă prezentarea lor separată în situaţia (situaţiile) profitului sau pierderii şi altor elemente ale rezultatului global. Prezentarea efectelor fiscale se realizează în conformitate cu IAS 12.

41.Câstigurile si pierderile aferente modificarilor în valoarea contabila a unei datorii financiare sunt recunoscute drept venituri sau cheltuieli în profit sau pierdere chiar si atunci când se refera la un instrument care include dreptul la un interes rezidual în activele entitatii în schimbul numerarului sau al unui alt activ financiar [a se vedea punctul 18 litera b)]. Conform IAS 1, entitatea prezinta orice câstiguri sau pierderi care provin din reevaluarea unui astfel de instrument separat, în situatia veniturilor, când acest lucru este relevant pentru explicarea performantelor entitatii.

SECTIUNEA 8:Compensarea unui activ financiar si a unei datorii financiare (a se vedea si punctele AG38 si AG39)

42.Un activ financiar si o datorie financiara trebuie sa fie compensate, iar valoarea neta trebuie prezentata în bilant atunci, si numai atunci, când o entitate:

43.Prezentul standard prevede prezentarea activelor şi a datoriilor financiare pe o bază netă atunci când, procedând astfel, se obţine o reflectare a fluxurilor de trezorerie viitoare preconizate din decontarea a două sau mai multe instrumente financiare separate. Când o entitate are dreptul de a încasa sau de a plăti o singură sumă netă şi intenţionează să facă acest lucru, ea are, de fapt, un singur activ financiar sau o singură datorie financiară. În alte circumstanţe, activele financiare şi datoriile financiare sunt prezentate separat unele de celelalte conform caracteristicilor lor de resurse sau obligaţii ale entităţii. O entitate trebuie să prezinte informaţiile cerute la punctele 13B - 13E din IFRS 7 pentru instrumentele financiare recunoscute care intră sub incidenţa punctului 13A din IFRS 7.

45.Dreptul de compensare este dreptul legal al debitorului, stabilit prin contract sau prin alte mijloace, de a deconta sau altminteri elimina o parte sau întreaga suma datorata unui creditor prin deducerea din valoarea respectiva a unei sume datorate de creditor. În împrejurari neobisnuite, debitorul poate avea dreptul legal de a deduce o suma datorata de un tert din valoarea datorata creditorului, cu conditia sa existe o întelegere între cele trei parti care sa specifice clar dreptul de compensare al debitorului. Deoarece dreptul de compensare este un drept legal, conditiile care stau la baza dreptului respectiv pot varia de la o jurisdictie la alta si, de aceea, trebuie analizate reglementarile care se aplica raportului dintre parti.

46.Existenta unui drept legal de a compensa un activ financiar si o datorie financiara afecteaza drepturile si obligatiile asociate cu un activ financiar sau o datorie financiara si poate afecta expunerea unei entitati la riscul de creditare si lichiditate. Totusi, existenta dreptului, prin el însusi, nu este un temei suficient pentru compensare. În absenta intentiei de a exercita dreptul sau de a deconta obligatia simultan, valoarea si plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie viitoare ale unei entitati nu sunt afectate. Când o entitate intentioneaza sa exercite dreptul sau sa deconteze obligatia simultan, prezentarea activului si datoriei pe o baza neta reflecta mai exact valorile si plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie preconizate, precum si riscurile la care aceste fluxuri de trezorerie sunt expuse. Intentia uneia sau a ambelor parti de a deconta pe o baza neta fara a avea dreptul legal de a o face nu este suficienta pentru justificarea compensarii, deoarece drepturile si obligatiile asociate activului financiar individual si datoriei financiare individuale ramân neschimbate.

47.Intentiile unei entitati cu privire la decontarea anumitor active si datorii pot fi inf luentate de practicile sale normale de afaceri, de cerintele pietelor financiare, cât si de alte circumstante care pot limita capacitatea de a deconta pe o baza neta sau de a deconta simultan. Când o entitate are dreptul de a compensa, dar nu intentioneaza sa deconteze valoarea neta sau sa valorifice activul si sa deconteze obligatia simultan, efectul acestui drept asupra expunerii entitatii la riscul de credit este prezentat în conformitate cu punctul 36 din IFRS 7.

48.Decontarea simultana a doua instrumente financiare poate avea loc, de exemplu, prin intermediul unei case de compensatie pe o piata financiara organizata sau printr-o tranzactie directa. În aceste circumstante, fluxurile de trezorerie sunt, de fapt, echivalente unei singure valori nete si nu exista expunere la risc de credit sau de lichiditate. În alte împrejurari, o entitate poate deconta doua instrumente prin încasarea si plata de sume separate, devenind astfel expusa la riscul de credit pentru întreaga valoare a activului sau la riscul de lichiditate pentru întreaga valoare a datoriei. Astfel de expuneri la risc pot fi semnificative chiar daca relativ scurte. În consecinta, valorificarea unui activ financiar si decontarea unei datorii financiare sunt tratate ca fiind simultane numai când tranzactiile au loc în acelasi moment.

49.Conditiile expuse la punctul 42 nu sunt satisfacute în general, iar compensarea este de obicei nepotrivita atunci când:

50.O entitate care încheie o serie de tranzactii cu instrumente financiare cu o contrapartida unica poate încheia cu acea parte un "contract de compensare globala". Un astfel de acord prevede o decontare unica pe baza neta a tuturor instrumentelor financiare acoperite de acord în eventualitatea neexecutarii sau lichidarii oricarui contract. Aceste acorduri sunt folosite frecvent de institutiile financiare pentru a se proteja împotriva pierderilor în eventualitatea unui faliment sau a altor circumstante care au drept rezultat incapacitatea uneia dintre parti de a-si îndeplini datoriile. Un contract de compensare globala de obicei creeaza un drept de compensare care devine executabil si afecteaza valorificarea sau decontarea activelor financiare si a datoriilor financiare individuale numai ca urmare a unui eveniment specificat care presupune nerespectarea obligatiilor sau în alte împrejurari neasteptate sa apara în desfasurarea normala a activitatii. Un contract de compensare globala nu ofera o baza pentru compensare daca nu sunt respectate ambele criterii de la punctul 42. Când activele financiare si datoriile financiare care fac obiectul unui contract de compensare globala nu sunt compensate, efectul acordului asupra expunerii entitatii la riscul de credit este prezentat în conformitate cu punctul 36 din IFRS 7.

CAPITOLUL 6:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI TRANZIŢIA

96.O entitate trebuie sa aplice prezentul standard pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. O entitate nu va aplica prezentul standard pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date decât daca aplica si IAS 39 (publicat în decembrie 2003), inclusiv amendamentele publicate în martie 2004. Daca o entitate aplica prezentul standard pentru o perioada care începe anterior datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

96A.Instrumente financiare care pot fi lichidate înainte de scadenţă şi obligaţii ce decurg din lichidare (amendamente la IAS 32 şi IAS 1), publicat în februarie 2008, a impus ca instrumentele financiare care au toate caracteristicile şi îndeplinesc condiţiile de la punctele 16A şi 16B sau de la punctele 16C şi 16D să fie clasificate drept instrumente de capitaluri proprii, a modificat punctele 11, 16, 17-19, 22, 23, 25, AG13, AG14 şi AG27 şia adăugat punctele 16A-16F, 22A, 96B, 96C, 97C, AG14-AG14J şi AG29A. O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificările pentru o perioadă care începe anterior acestei date, entitatea trebuie să prezinte acest fapt şi trebuie să aplice în acelaşi timp amendamentele aferente la IAS 1, IAS 39, IFRS 7 şi IFRIC 2.

97.Prezentul standard trebuie aplicat retroactiv.

97B. IFRS 3 (revizuit în 2008) a eliminat punctul 4 litera (c). O entitate trebuie să aplice această modificare pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRS 3 (revizuit în 2008) pentru o perioadă anterioară, modificarea trebuie aplicată şi pentru respectiva perioadă anterioară. Modificarea nu se aplică însă contraprestaţiilor contingente care apar în urma unei combinări de întreprinderi în cazul în care data achiziţiei a precedat aplicarea IFRS 3 (revizuit în 2008). În schimb entitatea trebuie să contabilizeze aceste contraprestaţii în conformitate cu punctele 65A-65E din IFRS 3 (modificat în 2010).

97C. Când aplică modificările descrise la punctul 96A, unei entităţi i se cere să împartă un instrument financiar compus cu o obligaţie de a ceda unei alte părţi o parte proporţională din activele nete ale entităţii doar la lichidare în componente separate de datorie şi de capitaluri proprii. În cazul în care componenta de datorie nu mai este valabilă, aplicarea retroactivă a amendamentelor la IAS 32 implică separarea în două componente a capitalurilor proprii. Prima componentă constă în rezultat reportat şi reprezintă dobânda cumulată atrasă de componenta de datorie. Cealaltă componentă este reprezentată de componenta iniţială de capitaluri proprii. Prin urmare, o entitate nu trebuie să separe aceste două componente dacă componenta de datorie nu mai este valabilă la data aplicării amendamentelor.

97D. Punctul 4 a fost modificat prin îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor publicate în mai 2008. O entitate trebuie să aplice această modificare pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică amendamentul pentru o perioadă care începe anterior acestei date, entitatea trebuie să prezinte acest fapt şi trebuie să aplice pentru aceeaşi perioadă anterioară amendamentele la punctul 3 din IFRS 7, cele la punctul 1 din IAS 28 şi la punctul 1 din IAS 31 publicate în mai 2008. O entitate poate aplica amendamentul prospectiv.

97M Ciclul de îmbunătăţiri anuale 2009 - 2011, emis în mai 2012, a modificat punctele 35, 37 şi 39 şi a adăugat punctul 35A. O entitate trebuie să aplice retroactiv acest amendament, în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori pentru perioade anuale începând la sau după 1 ianuarie 2013. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică respectivul amendament pentru o perioadă anterioară, trebuie să prezinte acest fapt.

97L. Compensarea activelor financiare şi a datoriilor financiare (Amendamente la IAS 32), publicat în decembrie 2011, a eliminat punctul AG38 şi a adăugat punctele AG38A - AG38F. O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2014 sau ulterior acestei date. O entitate trebuie să aplice aceste amendamente retrospectiv. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică aceste modificări de la o dată anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt şi trebuie, de asemenea, să prezinte informaţiile prevăzute în Informaţii de furnizat - compensarea activelor financiare şi a datoriilor financiare (amendamente la IFRS 7), publicat în decembrie 2011.

97C.Când aplică modificările descrise la punctul 96A, unei entităţi i se cere să împartă un instrument financiar compus cu o obligaţie de a ceda unei alte părţi o parte proporţională din activele nete ale entităţii doar la lichidare în componente separate de datorie şi de capitaluri proprii. În cazul în care componenta de datorie nu mai este valabilă, aplicarea retroactivă a amendamentelor la IAS 32 implică separarea în două componente a capitalurilor proprii. Prima componentă constă în rezultat reportat şi reprezintă dobânda cumulată atrasă de componenta de datorie. Cealaltă componentă este reprezentată de componenta iniţială de capitaluri proprii. Prin urmare, o entitate nu trebuie să separe aceste două componente dacă componenta de datorie nu mai este valabilă la data aplicării amendamentelor.

CAPITOLUL 7:RETRAGEREA ALTOR NORME

CAPITOLUL 9:DEFINITII (PUNCTELE 11-14)

SECTIUNEA 1:Active financiare si datorii financiare

AG3 Moneda (numerarul) este un activ financiar deoarece reprezinta mijlocul de schimb si de aceea este baza de evaluare si recunoastere în situatiile financiare a tuturor tranzactiilor. Un depozit de numerar detinut la o banca sau la o institutie financiara similara este considerat activ financiar deoarece reprezinta dreptul contractual al deponentului de a obtine numerar de la acea institutie sau de a emite un cec sau un instrument similar din soldul contului în favoarea unui creditor pentru plata unei datorii financiare.

d)obligatiuni de încasat si de platit.

AG5 Un alt tip de instrument financiar este acela pentru care beneficiul economic de încasat sau de cedat este un activ financiar, altul decât numerarul. De exemplu, un efect comercial platibil în obligatiuni guvernamentale da detinatorului dreptul contractual de a încasa, iar emitentului, obligatia contractuala de a livra obligatiunile guvernamentale, si nu numerarul. Obligatiunile sunt active financiare deoarece reprezinta obligatia guvernului emitent de a plati numerarul. Efectul comercial este, prin urmare, un activ financiar al detinatorului si o datorie financiara a emitentului.

AG6 Instrumentele de datorie "perpetue" (cum ar fi obligatiunile "perpetue", obligatiunile negarantate si efectele de capital) ofera în mod normal detinatorului dreptul contractual de a primi plati în contul dobânzii la date fixe, cu extindere într-un viitor nedeterminat, fie fara drept de a primi o rambursare din principal, fie cu drept de rambursare a principalului în conditii care fac rambursarea putin probabila sau foarte îndepartata în viitor. De exemplu, o entitate poate emite un instrument financiar care sa-i impuna plati anuale egale perpetue sau la o rata a dobânzii stabilita la 8 % aplicata unei valori principale sau nominale stabilite la 1 000 u.m. (1). Presupunând ca 8 % este rata dobânzii pe piata pentru instrument la data emiterii, emitentul îsi asuma obligatia contractuala de a genera un flux de plati de dobânzi viitoare cu o valoare justa (valoare actualizata) de 1 000 u.m. la recunoasterea initiala. Detinatorul si emitentul instrumentului au un activ financiar si, respectiv, o datorie financiara.

AG8 Capacitatea de a exercita un drept contractual sau cerinta de a satisface o obligatie contractuala poate fi absoluta sau poate fi contingenta aparitiei unui eveniment viitor. De exemplu, o garantie financiara este un drept contractual al creditorului sa primeasca numerar de la girant si o obligatie contractuala corespunzatoare a girantului de a plati creditorului, daca debitorul nu-si respecta obligatia. Dreptul contractual si obligatia contractuala exista datorita unei tranzactii sau unui eveniment anterior (asumarea unei garantii), chiar daca atât capacitatea creditorului de a-si exercita dreptul, cât si obligatia girantului de a actiona sunt ambele contingente unui act de nerespectare a obligatiilor de catre debitor. Dreptul contingent si obligatia contingenta corespund definitiei unui activ financiar si a unei datorii financiare, chiar daca astfel de active si datorii nu sunt întotdeauna recunoscute în situatiile financiare. Unele dintre aceste drepturi si obligatii contingente pot fi contractele de asigurari care intra sub incidenta IFRS 4.

AG9 Conform IAS 17 Contracte de leasing, un contract de leasing financiar este privit în primul rând ca un drept al locatorului de a primi si o obligatie a locatarului de a plati un flux de plati care sunt în mod substantial similare cu platile comune ale principalului si dobânzii, conform unui angajament de împrumut. Locatorul contabilizeaza investitia sa în creanta de încasat prin contractul de leasing, si nu în valoarea activului care face obiectul operatiunii de leasing. Un contract de leasing operational, pe de alta parte, este considerat în primul rând un contract nefinalizat ce îl obliga pe locator sa ofere dreptul de folosinta a unui activ pentru perioade viitoare în schimbul unei contraprestatii similare unui onorariu datorat pentru un serviciu. Locatorul continua sa contabilizeze activul ce face obiectul contractului de leasing, si nu creantele de încasat în viitor conform prevederilor contractului. Prin urmare, un contract de leasing financiar este considerat un instrument financiar, iar un contract de leasing operational nu este considerat un instrument financiar (cu exceptia platilor curente individuale datorate si platibile).

AG11 Activele (cum ar fi cheltuielile în avans) pentru care beneficiile economice viitoare reprezinta primirea de bunuri sau servicii, si nu dreptul de a primi numerar sau un alt activ financiar, nu sunt active financiare. În mod similar, elemente cum ar fi venitul înregistrat în avans si majoritatea obligatiilor de garantie nu sunt datorii financiare deoarece iesirea de beneficii economice asociate acestora reprezinta furnizarea de bunuri si servicii, si nu o obligatie contractuala de a plati în numerar sau printr-un alt activ financiar.

SECTIUNEA 2:Instrumente de capitaluri proprii

AG13.Exemplele de instrumente de capitaluri proprii includ acţiunile ordinare care nu pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă, unele instrumente care pot fi lichidate înainte de scadenţă (a se vedea punctele 16A şi 16B), unele instrumente care impun entităţii o obligaţie de a livra unei alte părţi o parte proporţională din activele nete ale entităţii doar la lichidare (a se vedea punctele 16C şi 16D), unele tipuri de acţiuni preferenţiale (a se vedea punctele AG25 şi AG26), precum şi warrantele şiopţiunile call emise care permit deţinătorului subscrierea sau cumpărarea unui număr fix de acţiuni ordinare ale entităţii emitente care nu pot fi lichidate înainte de scadenţă în schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar. Obligaţia unei entităţi de a emite sau cumpăra un număr fix din propriile sale instrumente de capitaluri proprii în schimbul unei sume fixe în numerar sau al unui alt activ financiar este un instrument de capitaluri proprii al entităţii (cu excepţiile menţionate la punctul 22A). Cu toate acestea, dacă un astfel de contract conţine o obligaţie pentru entitate de a plăti în numerar sau în alt activ financiar (altul decât un contract clasificat drept capital propriu în conformitate cu punctele 16A şi 16B sau cu punctele 16C şi 16D), el generează şi o datorie pentru valoarea actualizată a sumei de răscumpărare [a se vedea punctul AG27 litera (a)]. Emitentul unor acţiuni ordinare care nu pot fi lichidate înainte de scadenţă îşi asumă o datorie atunci când acţionează în mod oficial pentru a face distribuiri şi devine obligat legal faţă de acţionari să facă acest lucru. Acest lucru se poate întâmpla după luarea unei decizii de distribuire de dividende sau atunci când entitatea este lichidată, iar activele rămase după stingerea datoriilor se pot distribui acţionarilor.

SECŢIUNEA 2¹:Categoria de instrumente subordonată tuturor celorlalte categorii [punctele 16A litera (b) şi 16C litera (b)]

AG14B.Atunci când determină dacă un instrument este în categoria subordonată, o entitate evaluează pretenţiile asupra instrumentului la lichidare ca şi cum aceasta ar trebui să lichideze la data la care clasifică instrumentul. O entitate trebuie să reevalueze clasificarea dacă intervine o schimbare în circumstanţele relevante. De exemplu, dacă o entitate emite sau răscumpără un alt instrument financiar, acest lucru poate afecta măsura în care instrumentul în cauză este în categoria de instrumente subordonată tuturor celorlalte categorii.

AG14C.Un instrument care are un drept preferenţial la lichidarea entităţii nu este un instrument care dă dreptul la o parte proporţională din activele nete ale entităţii. De exemplu, un instrument are un drept preferenţial la lichidare dacă îi dă deţinătorului său dreptul la un dividend în sumă fixă în cazul lichidării, în plus faţă de o parte din activele nete ale entităţii, în timp ce alte instrumente din categoria subordonată cu un drept la o parte proporţională din activele nete ale entităţii nu au acelaşi drept în cazul lichidării.

AG14F.Deţinătorul unui instrument financiar care poate fi lichidat înainte de scadenţă sau al unui instrument care impune entităţii o obligaţie de a livra unei alte părţi o parte proporţională din activele nete ale entităţii doar la lichidare poate încheia tranzacţii cu entitatea în altă calitate decât cea de proprietar. De exemplu, un deţinător al instrumentului poate fi, de asemenea, angajat al entităţii. Doar fluxurile de trezorerie şi termenii şi condiţiile contractuale ale instrumentului legate de deţinătorul instrumentului în calitate de proprietar al entităţii trebuie luate în considerare în determinarea măsurii în care instrumentul trebuie clasificat drept capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A şi 16C.

AG14G.Un exemplu îl constituie un parteneriat limitat cu parteneri limitaţi şi generali. Anumiţi parteneri generali pot furniza entităţii o garanţie şi pot fi remuneraţi pentru furnizarea respectivei garanţii. În astfel de cazuri, garanţia şi fluxurile de trezorerie asociate acesteia sunt legate de deţinătorii instrumentului în calitatea lor de garanţi şinu în calitatea lor de proprietari ai entităţii. Prin urmare, o astfel de garanţie şi fluxurile de trezorerie asociate acesteia nu are avea drept rezultat considerarea partenerilor generali ca fiind subordonaţi partenerilor limitaţi şi nu ar fi luată în considerare în momentul evaluării măsurii în care termenii contractuali ai instrumentelor parteneriatului limitat şi ai instrumentelor parteneriatului general sunt identici.

AG14H.Un alt exemplu este un angajament de împărţire a profitului sau pierderii prin care se împarte deţinătorilor instrumentului profitul sau pierderea instrumentului pe baza serviciilor prestate sau a activităţilor generate în timpul anului în curs sau al anilor anteriori. Asemenea angajamente sunt tranzacţii cu deţinătorii instrumentului în calitatea lor de non-proprietari şi nu trebuie luate în considerare în momentul evaluării caracteristicilor enumerate la punctul 16A sau la punctul 16C. Însă, angajamentele de împărţire a profitului sau pierderii prin care profitul sau pierderea se împarte deţinătorilor instrumentului pe baza valorii nominale a instrumentelor lor raportat la celelalte instrumente din categorie sunt tranzacţii cu deţinătorii instrumentului în calitatea lor de proprietari şi trebuie luate în considerare în momentul evaluării caracteristicilor enumerate la punctul 16A sau la punctul 16C.

AG14J.O condiţie pentru clasificarea drept capitaluri proprii a unui instrument financiar care altminteri îndeplineşte criteriile de la punctul 16A sau punctul 16C este ca entitatea să nu aibă alt instrument financiar sau contract care să aibă (a) fluxuri totale de trezorerie bazate în mod substanţial pe profit sau pierdere, schimbarea activelor nete recunoscute sau schimbarea valorii juste a activelor nete recunoscute sau nerecunoscute ale entităţii şi (b) efectul de a restricţiona sau fixa în mod substanţial rentabilitatea reziduală. Următoarele instrumente, când sunt încheiate în termeni comerciali normali cu părţi neafiliate, este puţin probabil să împiedice instrumentele care altminteri îndeplinesc criteriile de la punctul 16A sau punctul 16C să fie clasificate drept capitaluri proprii:

SECTIUNEA 3:Instrumente financiare derivate

AG16 Instrumentele financiare derivate creeaza drepturi si obligatii care au drept efect transferul între partile instrumentului al unuia sau al mai multor riscuri financiare inerente unui instrument financiar primar suport. La initiere, instrumentele financiare derivate dau unei parti dreptul contractual de a schimba active financiare sau datorii financiare cu o alta parte în conditii potential favorabile, sau o obligatie contractuala de a schimba active financiare sau datorii financiare cu o alta parte în conditii care sunt potential nefavorabile. Cu toate acestea, ele în general (1) nu au drept rezultat un transfer al instrumentului financiar primar suport la începerea contractului, si nici nu are loc în mod obligatoriu un transfer la scadenta contractului. Unele instrumente înglobeaza atât dreptul, cât si obligatia de a face schimbul. Din cauza ca termenii schimbului sunt determinati la initierea instrumentului derivat, deoarece preturile de pe pietele financiare se modifica, respectivii termeni pot deveni atât favorabili, cât si nefavorabili.

AG17 O optiune put sau call pentru schimbarea instrumentelor financiare sau datoriilor financiare (adica instrumente financiare, altele decât propriile instrumente de capitaluri proprii ale entitatii) da detinatorului dreptul de a obtine beneficii economice viitoare potentiale asociate cu modificari ale valorii juste a instrumentului financiar care sta la baza contractului. În mod contrar, emitentul optiunii îsi asuma o obligatie de a nu beneficia de potentiale beneficii economice viitoare sau de a suporta potentiale pierderi de beneficii economice asociate cu modificari ale valorii juste a instrumentului financiar suport. Dreptul contractual al detinatorului, precum si obligatia emitentului corespund definitiei activului financiar, respectiv definitiei datoriei financiare. Instrumentul financiar suport al unui contract de optiune poate fi orice activ financiar, inclusiv actiuni ale altor entitati si instrumente purtatoare de dobânda.

Optiunea poate impune emitentului sa emita un instrument de datorie mai degraba decât sa transfere un activ financiar, dar instrumentul suport al optiunii va continua sa fie un activ financiar al detinatorului daca optiunea este exercitata. Dreptul detinatorului optiunii de a schimba active financiare în conditii potential favorabile, precum si obligatia emitentului de a schimba active financiare în conditii potential nefavorabile sunt diferite fata de activele financiare suport ce urmeaza a fi schimbate prin exercitarea optiunii. Natura dreptului detinatorului si a obligatiei emitentului nu este afectata de probabilitatea exercitarii optiunii.

AG18 Un alt exemplu de instrument financiar derivat este un contract forward ce urmeaza a fi lichidat peste sase luni, în care una dintre parti (cumparatorul) promite sa livreze 1 000 000 u.m. în numerar în schimbul unor obligatiuni guvernamentale cu rata fixa, cu valoare nominala de 1 000 000 u.m., iar cealalta parte (vânzatorul) promite sa livreze obligatiunile guvernamentale cu rata fixa, cu valoare nominala de 1 000 000 u.m. în schimbul sumei de 1 000 000 u.m. în numerar. Pe perioada celor sase luni, ambele parti au atât un drept contractual, cât si o obligatie contractuala de a schimba instrumente financiare. Daca pretul pietei pentru obligatiunile guvernamentale creste peste 1 000 000 u.m., conditiile vor fi favorabile cumparatorului si nefavorabile vânzatorului; daca pretul pietei scade sub 1 000 000 u.m., efectul va fi contrar. Cumparatorul are atât un drept contractual (un activ financiar) similar dreptului generat de detinerea unei optiuni call, cât si o obligatie contractuala (datorie financiara) similara obligatiei generate de emiterea unei optiuni put; vânzatorul are atât un drept contractual (un activ financiar) similar dreptului aferent detinerii unei optiuni put, cât si o obligatie contractuala (o datorie financiara) similara obligatiei generate de emiterea unei optiuni call. Ca si în cazul optiunilor, aceste drepturi si obligatii contractuale constituie active financiare si datorii financiare separate si distincte de instrumentele financiare suport (obligatiunile si lichiditatile care fac obiectul schimbului). Ambele parti dintr-un contract forward au obligatia de a executa la momentul convenit, în timp ce executarea unui contract de optiuni are loc numai daca si când detinatorul optiunii alege sa o exercite.

AG19 Multe alte tipuri de instrumente derivate încorporeaza un drept sau o obligatie de a face schimburi viitoare, inclusiv swap-ul pe rata dobânzii si swap-ul valutar, contractele caps, collars si floors pe rata dobânzii, angajamentele de împrumut, facilitatile de emitere de efecte comerciale si acreditivele. Un contract swap pe rata dobânzii poate fi privit ca o variatie a unui contract forward în care partile sunt de acord sa faca o serie de schimburi viitoare de valori sub forma de numerar, o valoare fiind calculata în functie de o rata fluctuanta a dobânzii, iar cealalta în functie de o rata fixa a dobânzii. Contractele futures sunt o alta variatie a contractelor forward, deosebindu-se în principal prin faptul ca sunt standardizate si tranzactionate la bursa.

SECTIUNEA 4:Contracte de cumparare sau de vânzare a elementelor nefinanciare (punctele 8-10)

AG20 Contractele de cumparare sau de vânzare a elementelor nefinanciare nu corespund definitiei unui instrument financiar deoarece dreptul contractual al unei parti de a primi un activ nefinanciar sau un serviciu si obligatia corespunzatoare a celeilalte parti nu stabilesc un drept actual sau o obligatie ala) niciuneia dintre parti sa primeasca, sa livreze sau sa schimbe un activ financiar. De exemplu, contractele care prevad decontarea numai prin primirea sau livrarea unui element nefinanciar (de exemplu, o optiune, un contract futures sau forward pe argint) nu sunt instrumente financiare. Multe contracte de marfuri sunt de acest tip. Unele au o forma standardizata si sunt tranzactionate pe piete organizate aproape la fel ca unele instrumente financiare derivate. De exemplu, un contract futures pe marfuri poate fi fara dificultati vândut sau cumparat contra numerar, deoarece este cotat pentru tranzactionare la o bursa si poate schimba detinatorul de mai multe ori. În orice caz, partile care vând sau cumpara contractul tranzactioneaza de fapt marfa de baza. Capacitatea de a vinde sau cumpara un contract pe marfuri contra numerar, usurinta cu care poate fi cumparat sau vândut si posibilitatea negocierii unei decontari în numerar a obligatiei de a primi sau livra marfa nu modifica caracterul fundamental al contractului într-o maniera care creeaza un instrument financiar. Cu toate acestea, unele contracte de cumparare sau vânzare a elementelor nefinanciare care pot fi decontate net sau prin schimbul instrumentelor financiare, sau în care elementul nefinanciar este usor convertibil în numerar intra sub incidenta standardului, ca si cum ar fi instrumente financiare (a se vedea punctul 8).

AG22 Unele contracte se refera la marfuri, dar nu implica decontarea prin primirea sau livrarea fizica a marfii. Ele specifica decontarea prin plati de numerar care sunt determinate corespunzator unei formule din contract, si nu prin plata unor sume fixe. De exemplu, valoarea principalului unei obligatiuni poate fi calculata prin aplicarea pretului de piata al petrolului existent la scadenta obligatiunii aferente unei cantitati fixe de petrol. Valoarea principalului este indexata prin raportare la pretul unei marfi, dar este decontata doar în numerar. Un astfel de contract constituie un instrument financiar.

AG23 Definitia instrumentelor financiare cuprinde, de asemenea, contractul care da nastere unui activ nefinanciar sau unei datorii nefinanciare, în plus fata de un activ financiar sau o datorie financiara. Astfel de instrumente financiare deseori dau uneia dintre parti optiunea sa schimbe un activ financiar cu unul nefinanciar. De exemplu, o obligatiune legata de petrol poate da dreptul detinatorului de a primi o serie de plati fixe periodice de dobânzi si o suma fixa de numerar la scadenta, cu optiunea de a schimba valoarea principalului cu o cantitate fixa de petrol. Intentia exercitarii acestei optiuni va varia în timp, depinzând de valoarea justa a petrolului raportata la rata de schimb petrol-bani

CAPITOLUL 10:PREZENTARE

SECTIUNEA 1:Datorii si capitaluri proprii (punctele 15-27)

AG25 Actiunile preferentiale pot fi emise cu diferite drepturi aferente. Pentru a determina daca o actiune preferentiala este o datorie financiara sau un instrument de capitaluri proprii, emitentul evalueaza drepturile speciale aferente actiunii pentru a vedea daca prezinta caracteristicile fundamentale ale unei datorii financiare. De exemplu, o actiune preferentiala care permite rascumpararea la o anumita data sau la optiunea detinatorului contine o datorie financiara deoarece emitentul are obligatia de a transfera active financiare detinatorului actiunii. Potentiala incapacitate a unui emitent de a satisface obligatia de rascumparare a unei actiuni preferentiale atunci când acest lucru este impus prin contract, fie din cauza lipsei fondurilor, a unei restrictii statutare fie a insuficientei profiturilor sau rezervelor, nu anuleaza obligatia. Optiunea emitentului de a rascumpara actiunile contra numerar nu corespunde definitiei unei datorii financiare deoarece emitentul nu are o obligatie curenta de a transfera active financiare catre actionari. În acest caz, rascumpararea actiunilor este de competenta exclusiva a emitentului. O obligatie ar putea aparea totusi în momentul în care emitentul actiunilor îsi exercita optiunea, de obicei prin notificarea formala a actionarilor cu privire la intentia de a rascumpara actiunile.

AG26 Atunci când actiunile preferentiale nu pot fi rascumparate, clasificarea potrivita este determinata de alte drepturi aferente actiunilor. Clasificarea se bazeaza pe evaluarea fondului angajamentelor contractuale si definitiilor unei datorii financiare si unui instrument de capitaluri proprii. Atunci când distribuirile actiunilor preferentiale catre actionari, fie ele cumulative fie necumulative, sunt la alegerea emitentului, actiunile sunt instrumente de capitaluri proprii. Clasificarea actiunilor preferentiale ca datorii financiare si instrumente de capitaluri proprii nu este afectata, de exemplu, de:

SECTIUNEA 2:Decontarea în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entitatii (punctele 21-24)

(a)Un contract care va fi decontat de către entitatea ce primeşte sau livrează un număr fix din propriile acţiuni fără contraprestaţii viitoare, sau care schimbă un număr fix de acţiuni proprii în schimbul unei sume fixe în numerar sau al altor active financiare, este un instrument de capitaluri proprii (cu excepţiile menţionate la punctul 22A). În consecinţă, orice contraprestaţie primită sau plătită pentru un astfel de contract este adăugată direct sau dedusă direct din capitalurile proprii. Un exemplu ar fi o opţiune emisă pe acţiuni prin care partenerul are dreptul de a cumpăra un număr fix din acţiunile entităţii în schimbul unei sume fixe în numerar. Totuşi, dacă acest contract impune entităţii să achiziţioneze (să răscumpere) propriile acţiuni în schimbul numerarului sau al unui alt activ financiar la o dată fixă, determinabilă sau la cerere, entitatea recunoaşte şi o datorie financiară pentru valoarea actualizată a sumei răscumpărate (cu excepţia instrumentelor care au toate caracteristicile şi îndeplinesc condiţiile de la punctele 16A şi 16B sau de la punctele 16C şi 16D). Un exemplu ar fi obligaţia unei entităţi conform unui contract forward de a răscumpăra un număr fix din acţiunile proprii pentru o sumă fixă în numerar.

(b)Obligaţia unei entităţi de a achiziţiona propriile acţiuni plătite în numerar generează o datorie financiară având valoarea actualizată a sumei de răscumpărare chiar dacă numărul acţiunilor pe care entitatea este obligată să le răscumpere nu este fixat sau obligaţia este condiţionată de exercitarea drepturilor de răscumpărare ale partenerilor (cu excepţiile menţionate la punctele 16A şi 16B sau la punctele 16C şi 16D). Un exemplu de obligaţie condiţionată este o opţiune emisă care impune entităţii să răscumpere propriile acţiuni şisă le plătească în numerar în cazul în care partenerul îşi exercită opţiunea.

(d)Un contract care va fi decontat într-un numar variabil de actiuni proprii ale unei entitati si a carui valoare este egala cu o suma fixa sau cu o suma bazata pe modificarile unei variabile de baza (de exemplu, pretul unei marfi) este un activ financiar sau o datorie financiara. Un exemplu este o optiune emisa de a cumpara aur, care daca este exercitata este decontata net în propriile instrumente de capitaluri proprii de catre entitatea care furnizeaza un numar de instrumente egal ca valoare cu valoarea contractului. Un astfel de contract este un activ financiar sau o datorie financiara chiar daca variabila de baza este pretul actiunilor entitatii, si nu aurul. În mod similar, un contract care va fi decontat printr-un numar fix de actiuni proprii ale entitatii, dar drepturile atasate acelor actiuni vor fi modificate astfel încât valoarea de decontare sa fie egala cu o suma fixa sau cu o suma raportata la modificarile variabilei de baza, este un activ financiar sau o datorie financiara.

SECTIUNEA 3:Prevederi pentru decontarile contingente (punctul 25)

AG28 Punctul 25 prevede ca, în cazul în care o parte a unei prevederi privind o decontare contingenta care ar putea cere decontarea în numerar sau printr-un alt activ financiar (sau în alt mod care ar putea avea drept rezultat transformarea instrumentului în datorie financiara) nu este autentica, prevederea de decontare nu afecteaza clasificarea unui instrument financiar. Prin urmare, un contract care impune decontarea în numerar sau printr-un numar variabil din actiunile entitatii numai în cazul aparitiei unui eveniment extrem de rar, atipic si foarte putin probabil sa apara este un instrument de capitaluri proprii. În mod similar, decontarea printr-un numar fix de actiuni proprii ale entitatii poate fi exclusa contractual în conditii care nu intra în sfera de control a entitatii, dar daca aceste conditii nu au o posibilitate veridica de aparitie, clasificarea ca instrument financiar este cea potrivita.

SECTIUNEA 4:Tratamentul în situatiile financiare consolidate

AG29.AG29 În situaţiile financiare consolidate, o entitate prezintă interese care nu controlează - adică interesele deţinute de alte părţi în capitalurile proprii şi venitul filialelor sale - în conformitate cu IAS 1 şi IFRS 10. Atunci când în clasificarea unui instrument financiar (sau a unei componente a acestuia) în situatiile financiare consolidate, o entitate ia în calcul toti termenii si toate conditiile stabilite între membrii grupului si detinatorii instrumentului pentru a stabili daca grupul ca întreg are obligatia de a ceda numerar sau un alt activ financiar pentru instrument sau sa-l deconteze într-un mod care are ca rezultat o clasificare a datoriei. Când o filiala din grup emite un instrument financiar si societatea-mama sau alta entitate din grup convine asupra unor conditii suplimentare direct cu detinatorii instrumentului (de exemplu, o garantie), se poate ca grupul sa nu aiba libertate de decizie asupra distribuirilor sau rascumpararii. Desi filiala poate clasifica corespunzator instrumentul în situatiile financiare individuale fara a lua în seama acesti termeni suplimentari, efectul altor acorduri între membrii grupului si detinatorii instrumentului este luat în considerare pentru a garanta faptul ca situatiile financiare consolidate reflecta contractele si tranzactiile pe care le-a încheiat grupul ca întreg. În masura în care exista o astfel de obligatie sau o astfel de prevedere de decontare, instrumentul (sau componenta sa care face obiectul obligatiei) este clasificat drept datorie financiara în situatiile financiare consolidate.

AG29A. Anumite tipuri de instrumente care impun entităţii o obligaţie contractuală sunt clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A şi 16B sau cu punctele 16C şi 16D. Clasificarea în conformitate cu aceste puncte este o excepţie de la principiile altminteri aplicate în prezentul standard pentru clasificarea unui instrument. Această excepţie nu este extinsă la clasificarea în situaţiile financiare consolidate a intereselor care nu controlează. Prin urmare, instrumentele clasificate drept instrumente de capitaluri proprii fie în conformitate cu punctele 16A şi 16B, fie în conformitate cu punctele 16C şi 16D în situaţiile financiare separate sau individuale care sunt participaţii care nu controlează sunt clasificate drept datorii în situaţiile financiare consolidate ale grupului.

SECTIUNEA 5:Instrumente financiare compuse (punctele 28-32)

a)Obligatia emitentului de a face plati programate ale dobânzii si ratei este o datorie financiara care exista atâta timp cât instrumentul nu este convertit. La recunoasterea initiala, valoarea justa a componentei de datorie este valoarea actualizata a fluxurilor viitoare de trezorerie determinate contractual si actualizate la rata dobânzii aplicata pe piata în acel moment instrumentelor cu statut de credit comparabil si care genereaza substantial aceleasi fluxuri de trezorerie, în aceleasi conditii, dar fara optiunea de conversie.

AG33 Când o entitate lichideaza un instrument convertibil înainte de scadenta prin intermediul unei rascumparari sau reachizitionari anticipate în care privilegiile initiale de conversie ramân nemodificate, entitatea aloca contravaloarea platita si orice costuri de tranzactie privind rascumpararea componentelor de datorie sau capital propriu ale instrumentului la data tranzactiei. Metoda utilizata în alocarea contravalorii platite si a costurilor tranzactiei celor doua componente separate este consecventa cu cea utilizata în alocarea initiala catre componentele separate a încasarilor primite de entitate la emiterea instrumentului convertibil în conformitate cu punctele 28-32.

b)contravaloarea legata de componenta de capitaluri proprii este recunoscuta în capitalurile proprii.

AG35 O entitate poate amenda termenii unui instrument convertibil pentru a genera conversia anticipata, de exemplu, prin oferirea unui raport de conversie mai atractiv sau prin plata altei contravalori suplimentare în cazul conversiei anticipate. Diferenta, la data la care termenii sunt amendati, dintre valoarea justa a contravalorii pe care detinatorul o primeste în momentul conversiei instrumentului în conditiile termenilor revizuiti, pe de o parte, si valoarea justa a contravalorii pe care detinatorul ar fi primit-o în conditiile initiale, pe de alta parte, este recunoscuta drept pierdere în profit sau pierdere.

SECTIUNEA 6:Actiuni de trezorerie (punctele 33 si 34)

AG36 Instrumentele proprii de capitaluri proprii ale unei entitati nu sunt recunoscute ca activ financiar indiferent de motivul pentru care ele au fost reachizitionate. Punctul 33 prevede ca o entitate care îsi reachizitioneaza propriile instrumente de capitaluri proprii sa le deduca din capitalul propriu. Totusi, atunci când o entitate detine propriile capitaluri în numele altor persoane, de exemplu, o institutie financiara care detine propriul capital în numele unui client, exista o relatie de reprezentare si prin urmare aceste participatii nu sunt incluse în bilantul entitatii.

SECTIUNEA 7:Dobânzi, dividende, pierderi si câstiguri (punctele 35-41)

AG37 Urmatorul exemplu ilustreaza aplicarea prevederilor punctului 35 unui instrument financiar compus. Sa presupunem ca o actiune preferentiala non-cumulativa este obligatoriu rascumparabila contra numerar în cinci ani, dar dividendele sunt platibile la alegerea exclusiva a entitatii înainte de data de rascumparare. Un astfel de instrument este un instrument financiar compus, componenta de datorie fiind valoarea actualizata a valorii de rascumparare. Evolutia discountului pe aceasta componenta este recunoscuta în profit sau pierdere si clasificata drept o cheltuiala cu dobânzile. Dividendele platite se refera la componenta de capitaluri proprii si prin urmare sunt recunoscute ca distribuiri din profit sau pierdere. Un tratament similar ar fi aplicabil daca rascumpararea nu ar fi obligatorie, ci la alegerea detinatorului, sau daca actiunea ar fi fost în mod obligatoriu convertibila într-un numar variabil de actiuni ordinare calculate astfel încât sa fie egale cu o suma fixa sau cu o suma bazata pe modificari ale unei variabile de baza (de exemplu, o marfa). Totusi, daca sunt adaugate dividendele neplatite la suma rascumpararii, întregul instrument constituie o datorie. În acest caz, dividendele sunt clasificate drept cheltuieli cu dobânzile.

SECTIUNEA 8:Compensarea unui activ financiar si a unei datorii financiare (punctele 42-50)

SUBSECŢIUNEA 1:Criteriul ca o entitate să aibă "în mod curent [... ] dreptul legal de a compensa valorile recunoscute" [punctul 42(a)]

AG38A. Un drept de compensare poate fi disponibil în mod curent sau poate fi condiţionat de un eveniment viitor (de exemplu, dreptul poate fi declansat sau exercitat numai în cazul apariţiei unor evenimente viitoare, cum ar fi neîndeplinirea obligaţiilor, insolvenţa sau falimentul unuia dintre parteneri). Chiar dacă dreptul de compensare nu este condiţionat de un eveniment viitor, acesta poate fi exercitat din punct de vedere juridic numai în cursul desfăsurării normale a activităţii sau în caz de neîndeplinire a obligaţiilor, de insolvenţă sau faliment al unuia sau al tuturor partenerilor.

AG38C. Natura şi amploarea dreptului de compensare, inclusiv eventualele condiţii legate de exercitarea acestuia şi menţinerea sau nu a dreptului în caz de neîndeplinire a obligaţiilor sau de insolvenţă sau faliment pot varia de la o jurisdicţie la alta. În consecinţă, nu se poate presupune că dreptul de compensare este în mod automat disponibil în afara desfăsurării normale a activităţii. De exemplu, legislaţia în materie de insolvenţă sau faliment dintr-o jurisdicţie poate interzice sau restricţiona dreptul de compensare în caz de faliment sau insolvenţă în anumite circumstanţe.

AG38D. Dispoziţiile aplicabile relaţiilor dintre părţi (de exemplu, prevederile contractuale, legile care reglementează contractul sau legile în materie de neîndeplinire a obligaţiilor, insolvenţă sau faliment aplicabile părţilor) trebuie examinate pentru a stabili dacă dreptul de compensare poate fi exercitat în cursul desfăşurării normale a activităţii, în caz de neîndeplinire a obligaţiilor şi în caz de insolvenţă sau faliment al entităţii şi al tuturor partenerilor [aşa cum se specifică la punctul AG38B(b)].

SUBSECŢIUNEA 2:Criteriul ca o entitate să intenţioneze "fie să le deconteze pe o bază netă, fie să valorifice activul şi să deconteze datoria în mod simultan" [punctul 42(b)]

AG38F. Dacă o entitate poate deconta sumele astfel încât rezultatul este, de fapt, echivalent cu decontarea netă, entitatea va îndeplini criteriul privind decontarea netă de la punctul 42(b). Aceasta se va întâmpla dacă, şi numai dacă, mecanismul de decontare brută are caracteristici care îi permit să elimine riscul de credit şi riscul de lichiditate sau să le reducă la o valoare nesemnificativă şi să proceseze creanţele şi datoriile într-un singur proces sau ciclu de decontare. De exemplu, un sistem de decontare brută care prezintă toate caracteristicile următoare va îndeplini criteriul privind decontarea netă de la punctul 42(b):

AG39. Standardul nu prevede un tratament special pentru asa-numitele "instrumente sintetice", care sunt grupari de instrumente financiare separate achizitionate si detinute pentru a imita caracteristicile altui instrument. De exemplu, o datorie pe termen lung cu o rata fluctuanta combinata cu un swap pe rata dobânzii care implica încasarea de plati variabile si efectuarea de plati fixe este sintetizata într-o datorie cu rata fixa pe termen lung. Fiecare dintre componentele separate ale unui "instrument sintetic" reprezinta un drept contractual sau o obligatie contractuala cu proprii termeni si propriile conditii, putând fi transferat(a) sau decontat(a) separat. Fiecare instrument financiar este expus unor riscuri care pot diferi de riscurile la care sunt expuse alte instrumente financiare. Astfel, atunci când un instrument financiar dintr-un "instrument sintetic" este un activ, iar altul este o datorie, ele nu sunt compensate si prezentate în situaţia poziţiei financiare a unei entităţi pe o baza neta decât daca îndeplinesc conditiile pentru compensare de la punctul 42.

PARTEA 22:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 33 - Rezultatul pe actiune

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

1.Obiectivul prezentului standard este de a prescrie principiile necesare pentru determinarea si prezentarea rezultatului

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

2.Prezentul standard trebuie aplicat:

a)situatiilor financiare separate sau individuale ale unei entitati:

b)situatiilor financiare consolidate ale unui grup cu o societate-mama:

4.Atunci când o entitate prezintă atât situaţiile financiare consolidate, cât şi situaţiile financiare individuale, în conformitate cu IFRS 10 Situaţiile financiare consolidate şi, respectiv IAS 27 Situaţiile financiare individuale, prezentarea de informaţii prevăzute de prezentul standard trebuie să se bazeze doar pe informaţiile consolidate. O entitate care alege sa prezinte rezultatul pe actiune pe baza situatiilor sale financiare individuale trebuie sa prezinte astfel de informatii referitoare la rezultatul pe actiune doar în situaţia rezultatului său global. O entitate nu trebuie sa prezinte un astfel de rezultat pe actiune în situatiile financiare consolidate.

CAPITOLUL 3:DEFINITII

5.Urmatorii termeni sunt folositi în prezentul standard cu întelesul specificat în continuare:

8.Termenii definiţi în IAS 32 Instrumente financiare: prezentare sunt utilizaţi în prezentul standard cu semnificaţiile prevăzute la punctul 11 din IAS 32, cu excepţia cazului în care se prevede altfel. În IAS 32 sunt definite instrumentul financiar, activul financiar, datoria financiară şi instrumentul de capitaluri proprii şi sunt prezentate îndrumări de aplicare a acelor definiţii. IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă defineşte valoarea justă şi prevede cerinţele de aplicare a acelei definiţii.

CAPITOLUL 4:EVALUARE

SECTIUNEA 1:Rezultat de baza pe actiune

SUBSECTIUNEA 1:Rezultate

12.În scopul calcularii rezultatului de baza pe actiune, valorile atribuibile actionarilor ordinari ai societatii-mama cu privire la:

14.Valoarea dividendelor preferentiale dupa impozitare, care este dedusa din profit sau pierdere, este urmatoarea:

15.Actiuni preferentiale care prevad un dividend initial scazut pentru a compensa entitatea pentru vânzarea actiunilor preferentiale cu pret redus, sau un dividend peste pretul pietei pentru perioadele ulterioare pentru a compensa investitorii pentru cumpararea actiunilor preferentiale la un pret majorat sunt câteodata considerate actiuni preferentiale cu rata crescatoare. Orice element original de reducere sau de majorare aferent actiunilor preferentiale cu rata crescatoare este amortizat la rezultatul reportat utilizând metoda dobânzii efective si este tratat ca dividend preferential în scopul calcularii rezultatului pe actiune.

17.Conversia anticipata a actiunilor preferentiale convertibile poate fi generata de catre o entitate prin modificari favorabile ale conditiilor initiale ale conversiei sau prin plata unei contraprestatii suplimentare. Surplusul valorii juste a actiunilor ordinare sau a altei contravalori platite fata de valoarea justa a actiunilor ordinare care pot fi emise în conformitate cu termenele initiale de conversie reprezinta o rentabilitate pentru actionarii preferentiali si este dedus din calculul profitului sau pierderii atribuibile actionarilor ordinari ai societatii-mama.

SUBSECTIUNEA 2:Actiuni

20.Utilizarea mediei ponderate a actiunilor ordinare în circulatie în perioada respectiva reflecta posibilitatea ca valoarea capitalului actionarilor sa fi variat în timpul perioadei, ca urmare a unui numar mai mare sau mai mic de actiuni aflate în circulatie în orice moment. Media ponderata a actiunilor ordinare în circulatie în timpul perioadei este numarul de actiuni ordinare în circulatie la începutul perioadei, ajustat cu numarul de actiuni rascumparate sau emise în perioada respectiva, înmultit cu un factor de ponderare a timpului. Factorul de ponderare a timpului este numarul de zile în care actiunile respective s-au aflat în circulatie, ca proportie din numarul total de zile ale perioadei; în multe situatii, este adecvata o aproximare rezonabila a acestei medii ponderate.

21.În majoritatea cazurilor, actiunile sunt incluse în media ponderata a actiunilor de la data la care contraprestatia devine creanta (aceasta este de obicei data la care au fost emise), de exemplu:

24.Actiunile care pot fi emise în mod conditionat sunt tratate ca fiind în circulatie si sunt incluse în calculul rezultatului de baza pe actiune doar de la data la care sunt îndeplinite toate conditiile necesare (când evenimentele au avut loc). Actiunile care sunt emise doar dupa trecerea unei perioade de timp nu sunt actiuni care pot fi emise în mod conditionat, deoarece trecerea timpului este o certitudine. Actiunile ordinare în circulatie care pot fi restituite în mod conditionat (adica fac obiectul revocarii) nu sunt tratate ca fiind în circulatie si sunt excluse din calculul rezultatului de baza pe actiune pâna la data la care actiunile nu mai fac obiectul revocarii.

28.În cazul unei capitalizari sau unei emisiuni de actiuni gratuite, ori a unei divizari a actiunilor, actiunile ordinare se emit pentru actionarii existenti fara nicio contraprestatie suplimentara. Prin urmare, creste numarul actiunilor ordinare în circulatie fara ca acest lucru sa determine o crestere o resurselor. Numarul actiunilor ordinare în circulatie înaintea operatiunii respective se ajusteaza cu modificarea proportionala a numarului de actiuni ordinare în circulatie ca si când operatiunea ar fi avut loc la începutul primului exercitiu raportat. De exemplu, în cazul unei emisiuni de actiuni gratuite într-un raport de doi la unu, numarul actiunilor ordinare în circulatie înainte de emisiune se înmulteste cu trei pentru a se obtine noul numar total de actiuni ordinare, sau cu doi pentru a se obtine numarul suplimentar de actiuni ordinare.

29.O consolidare a actiunilor ordinare reduce, în general, numarul actiunilor ordinare în circulatie fara o reducere corespunzatoare a resurselor. Cu toate acestea, atunci când efectul general este rascumpararea actiunilor la valoarea lor justa, reducerea numarului actiunilor ordinare în circulatie este rezultatul unei reduceri corespunzatoare a resurselor. Un exemplu este consolidarea actiunilor combinata cu un dividend special. Media ponderata a actiunilor ordinare în circulatie pentru perioada în care are loc tranzactia combinata este ajustata pentru reducerea numarului actiunilor ordinare de la data recunoasterii dividendului special.

SECTIUNEA 2:Rezultat pe actiune diluat

SUBSECTIUNEA 1:Rezultate

33.În scopul calcularii rezultatului pe actiune diluat, o entitate trebuie sa ajusteze profitul sau pierderea atribuibila actionarilor ordinari ai societatii-mama, calculat(a) în conformitate cu punctul 12, cu efectul dupa impozitare al:

34.Dupa ce actiunile ordinare potentiale sunt convertite în actiuni ordinare, elementele identificate la punctul 33 literele a)-c) nu mai apar. În schimb, noile actiuni ordinare au dreptul sa participe la profitul sau pierderea atribuibila actionarilor ordinari ai societatii-mama. Prin urmare, profitul sau pierderea atribuibila actionarilor ordinari ai societatii-mama, calculat(a) în conformitate cu punctul 12, este ajustat(a) cu elementele identificate la punctul 33 literele a)-c) si cu oricare impozite conexe. Cheltuielile asociate actiunilor ordinare potentiale includ costuri de tranzactie si reduceri contabilizate utilizând metoda dobânzii efective (a se vedea punctul 9 din IAS 39 Instrumente financiare: recunoastere si evaluare, revizuit în 2003).

35.Conversia unor actiuni ordinare potentiale poate determina modificari substantiale ale veniturilor sau cheltuielilor. De exemplu, reducerea cheltuielilor cu dobânzile aferente actiunilor ordinare potentiale, precum si cresterea rezultata a profitului sau reducerea pierderii pot genera o crestere a cheltuielilor aferente unui plan de participare nediscretionara la profit a angajatilor. În scopul calcularii rezultatului pe actiune diluat, profitul sau pierderea de atribuit actionarilor ordinari ai societatii-mama se ajusteaza pentru orice astfel de modificari semnificative ale veniturilor sau cheltuielilor.

SUBSECTIUNEA 2:Actiuni

36.În scopul calcularii rezultatului pe actiune diluat, numarul de actiuni ordinare trebuie sa fie egal cu media ponderata a actiunilor ordinare, calculata în conformitate cu punctele 19 si 26, plus media ponderata a actiunilor ordinare care vor fi emise cu ocazia conversiei tuturor actiunilor ordinare potentiale diluante în actiuni ordinare. Actiunile ordinare potentiale diluante trebuie considerate drept transformate în actiuni ordinare la începutul exercitiului sau, daca mai târziu, la data emisiunii de actiuni ordinare potentiale.

38.Actiunile ordinare potentiale sunt ponderate pentru perioada în care sunt în circulatie. Actiunile ordinare potentiale care sunt anulate sau care sunt lasate sa îsi piarda valabilitatea în timpul perioadei sunt incluse în calcularea rezultatului pe actiune diluat doar pentru perioada de timp în care sunt în circulatie. Actiunile ordinare potentiale care sunt convertite în actiuni ordinare în timpul perioadei sunt incluse în calcularea rezultatului pe actiune diluat de la începutul perioadei pâna la data conversiei; de la data conversiei, actiunile ordinare care rezulta sunt incluse atât în rezultatul de baza pe actiune, cât si în cel pe actiune diluat.

40.O filială, o asociere în participaţie sau o entitate asociată poate să emită către alte părţi decât societatea - mamă sau investitorul care deţin controlul în comun sau o influenţă semnificativă asupra entităţii în care sa investit acţiuni ordinare potenţiale convertibile fie în acţiuni ordinare în filială, în asocierea în participaţiune sau în entitatea asociată, fie în acţiuni ordinare în societatea mamă sau ale investitorilor care deţin controlul în comun sau o influenţă semnificativă (entitatea raportoare) asupra entităţii în care s-a investit. Dacă aceste acţiuni ordinare potenţiale ale filialei, ale asocierii în participaţie sau ale entităţii asociate au un efect de diluare asupra rezultatului pe acţiune de bază al entităţii raportoare, acestea vor fi incluse în calculul rezultatului pe acţiune diluat.

SUBSECTIUNEA 3:Actiuni ordinare potentiale diluante

44.Atunci când se determina daca actiunile ordinare potentiale sunt diluante sau antidiluante, fiecare emisiune sau serie de actiuni ordinare potentiale este luata în considerare separat, si nu în totalitatea lor. Ordinea în care sunt luate în considerare actiunile ordinare potentiale poate influenta calitatea lor de a fi sau nu diluante. Prin urmare, pentru maximizarea diluarii rezultatului de baza pe actiune, fiecare emisiune sau serie de actiuni ordinare potentiale este luata în considerare în ordine, de la cele mai diluante la cele mai putin diluante, adica actiunile ordinare potentiale diluante cu cel mai mic "rezultat pe actiune incrementala" sunt incluse în calcularea rezultatului pe actiune diluant înaintea celor cu un rezultat mai ridicat pe actiune incrementala. Optiunile si warrantele sunt în general incluse primele, deoarece acestea nu afecteaza numaratorul calculului.

SECTIUNEA 3:Optiuni, warrante si echivalentele acestora

45.În scopul calcularii rezultatului pe actiune diluat, o entitate trebuie sa plece de la ipoteza ca optiunile si warrantelor diluante ale entitatii au fost executate. Sumele rezultate ca urmare a presupunerii exercitarii acestor instrumente trebuie considerate drept primite din emisiunea de actiuni ordinare la pretul mediu pe piata al actiunilor ordinare ale perioadei. Diferenta dintre numarul de actiuni ordinare emise si numarul de actiuni ordinare care ar fi fost emise la pretul mediu pe piata al actiunilor ordinare pe parcursul perioadei trebuie tratata ca o emisiune de actiuni ordinare fara nicio contraprestatie.

46.Optiunile si warrantele sunt diluante când ar avea drept rezultat o emisiune de actiuni ordinare cu un pret mai mic decât pretul mediu pe piata al actiunilor ordinare în perioada respectiva. Valoarea diluarii este pretul mediu pe piata al actiunilor ordinare în perioada respectiva minus pretul de emisiune. Prin urmare, pentru a calcula rezultatul pe actiune diluat, actiunile potentiale ordinare sunt tratate ca fiind compuse din:

47.Optiunile si warrantele au un efect de diluare doar atunci când pretul mediu pe piata al actiunilor ordinare în perioada respectiva depaseste pretul exercitiului pentru optiuni si warrante (adica sunt "în bani" - "in the money"). Rezultatul pe actiune raportat anterior nu este ajustat retroactiv pentru a reflecta modificarile pretului actiunilor ordinare.

47A. În cazul opţiunilor pe acţiuni şi a altor angajamente de plată pe bază de acţiuni la care se aplică IFRS 2 Plata pe bază de acţiuni, preţul de emisiune la care se face referire la punctul 46 şi preţul de exercitare la care se face referire la punctul 47 trebuie să includă valoarea justă (evaluată în conformitate cu IFRS 2) a oricăror bunuri sau servicii ce trebuie să fie furnizate entităţii în viitor în cadrul opţiunii pe acţiune sau al altui angajament de plată pe bază de acţiuni.

48.Optiunile pe actiuni ale angajatilor cu termene fixe sau determinabile si actiunile ordinare revocabile sunt tratate ca optiuni în calcularea rezultatului pe actiune diluat, desi ele pot fi conditionate de intrarea în drepturi. Ele sunt tratate ca fiind în circulatie la data acordarii. Optiunile pe actiuni ale angajatilor conditionate de performanta sunt tratate ca fiind actiuni care pot fi emise în mod conditionat, deoarece emisiunea lor este conditionata de îndeplinirea unor conditii specifice, pe lânga cea de trecere a unei anumite perioade de timp.

SECTIUNEA 4:Instrumente convertibile

50.Actiunile preferentiale convertibile sunt antidiluante oricând valoarea dividendului unor astfel de actiuni declarate sau acumulate în perioada curenta pe actiune ordinara care poate fi obtinut în urma conversiei depaseste valoarea rezultatului de baza pe actiune. În mod similar, datoria convertibila este antidiluanta ori de câte ori dobânda sa (valoarea neta dupa impozitare sau alte modificari ale venitului sau cheltuielilor) pe actiune ordinara care poate fi obtinuta în urma conversiei depaseste valoarea rezultatului de baza pe actiune.

51.Rascumpararea sau conversia indusa a actiunilor preferentiale convertibile poate afecta doar o parte a actiunilor preferentiale convertibile care erau anterior în circulatie. În astfel de cazuri, orice surplus al contraprestatiei la care se face referire la punctul 17 este atribuit acelor actiuni care sunt rascumparate sau convertite pentru a determina determinarii daca actiunile preferentiale care ramân în circulatie sunt diluante. Actiunile rascumparate sau convertite sunt luate în considerare separat de actiunile care nu sunt rascumparate sau convertite.

SECTIUNEA 5:Actiuni care pot fi emise în mod conditionat

52.Ca si în cazul calcularii rezultatului pe actiune de baza, actiunile ordinare care pot fi emise în mod conditionat sunt tratate ca fiind în circulatie si sunt incluse în calcularea rezultatului pe actiune diluat daca sunt îndeplinite conditiile (adica daca au avut loc evenimentele). Actiunile care pot fi emise în mod conditionat sunt incluse de la începutul perioadei (sau, daca mai târziu, de la data contractului conditionat privind emisiunea de actiuni). Daca nu sunt îndeplinite conditiile, numarul actiunilor care pot fi emise în mod conditionat, incluse în calcularea rezultatului pe actiune diluat, are la baza numarul actiunilor care ar fi emise în cazul în care sfârsitul perioadei ar corespunde cu sfârsitul perioadei conditionate. Nu se permite retratarea daca nu sunt îndeplinite conditiile atunci când perioada conditionata se încheie.

53.Daca dobândirea sau mentinerea unei valori specifice a rezultatului unei perioade reprezinta conditia unei emisiuni conditionate si daca aceasta valoare a fost obtinuta la finalul perioadei de raportare, dar trebuie mentinuta pe o perioada suplimentara dupa perioada de raportare, atunci actiunile ordinare suplimentare sunt tratate ca fiind în circulatie daca efectul este de diluare atunci când se calculeaza rezultatul pe actiuni diluat. În acest caz, calcularea rezultatului pe actiune diluat are la baza numarul actiunilor ordinare care ar fi fost emise daca valoarea rezultatului la finalul perioadei de raportare ar fi fost valoarea rezultatului la încheierea perioadei conditionate. Deoarece rezultatele pot suferi modificari pe parcursul unei perioade viitoare, calcularea rezultatului pe actiune de baza nu include asemenea actiuni care pot fi emise în mod conditionat pâna la încheierea perioadei conditionate deoarece nu au fost îndeplinite toate conditiile necesare.

54.Numarul actiunilor ordinare care pot fi emise în mod conditionat poate depinde de pretul viitor pe piata al actiunilor ordinare. În acest caz, daca efectul este diluant, calcularea rezultatului pe actiune diluat are la baza numarul actiunilor ordinare care ar fi fost emise daca pretul pe piata la finalul perioadei de raportare ar fi fost pretul pe piata la sfârsitul perioadei conditionate. Atunci când conditia are la baza o medie a preturilor pietei aferente unei perioade care se extinde dincolo de finalul perioadei de raportare, se va utiliza media preturilor pentru perioada de timp care a trecut. Deoarece pretul pe piata poate suferi modificari în viitor, calcularea rezultatului pe actiune de baza nu include astfel de actiuni ordinare care pot fi emise în mod conditionat pâna la sfârsitul perioadei conditionate deoarece nu au fost îndeplinite toate conditiile necesare.

55.Numarul actiunilor ordinare care pot fi emise în mod conditionat poate depinde de rezultatele si preturile viitoare ale actiunilor ordinare. În astfel de cazuri, numarul actiunilor ordinare incluse în calcularea rezultatului pe actiune diluat se bazeaza pe ambele conditii (adica rezultatul pâna la zi si pretul curent al pietei la finalul perioadei de raportare). Actiunile ordinare care pot fi emise în mod conditionat nu sunt incluse în calcularea rezultatului pe actiune diluat decât daca ambele conditii sunt îndeplinite.

56.În alte cazuri, numarul actiunilor ordinare care pot fi emise în mod conditionat depinde de o alta conditie decât rezultatele sau pretul pietei (de exemplu, deschiderea unui anumit numar de magazine de desfacere). În astfel de cazuri, presupunând ca situatia curenta a conditiei ramâne nemodificata pâna la finalul perioadei conditionate, actiunile ordinare care pot fi emise în mod conditionat sunt incluse în calcularea rezultatului pe actiune diluat în conformitate cu situatia de la finalul perioadei de raportare.

57.Actiunile ordinare potentiale care pot fi emise în mod conditionat (în afara celor incluse într-un contract conditionat privind emisiunea de actiuni, de exemplu, instrumentele convertibile care pot fi emise în mod conditionat) sunt incluse în calcularea rezultatului pe actiune diluat dupa cum urmeaza:

b)daca respectivele actiuni ordinare potentiale trebuie sa se reflecte în rezultatul pe actiune diluat, o entitate determina impactul acestora asupra calculului rezultatului pe actiune diluat prin respectarea prevederilor privind optiunile si warrantele de la punctele 45-48, a prevederilor privind instrumentele convertibile de la punctele 49-51, a prevederilor privind contractele care pot fi decontate în actiuni ordinare sau numerar de la punctele 58-61, sau a altor prevederi, dupa caz.

SECTIUNEA 6:Contracte care pot fi decontat e în ac t iuni ordinare sau în numerar

SECTIUNEA 8:Optiuni de vânzare emise

63.Contractele care impun entitatii sa îsi rascumpere propriile actiuni, de exemplu, optiunile de vânzare emise si contractele de cumparare forward, sunt reflectate în calcularea rezultatului pe actiune diluat daca efectul este de diluare. Daca aceste contracte sunt "în bani" ("in the money") pe durata perioadei (adica pretul de exercitare sau pretul de decontare este mai mare decât pretul mediu al pietei pentru acea perioada), efectul de diluare potential asupra rezultatului pe actiune trebuie calculat dupa cum urmeaza:

CAPITOLUL 5:AJUSTARI RETROACTIVE

64.Daca numarul de actiuni ordinare sau ordinare potentiale în circulatie creste ca urmare a unei capitalizari, a unei emisiuni de actiuni gratuite sau a unei divizari a actiunilor, sau daca acest numar scade ca urmare a unei reversii a divizarii actiunilor, calcularea rezultatului de baza si diluat pe actiune aferent tuturor exercitiilor prezentate trebuie ajustata retroactiv. Daca aceste modificari survin dupa data bilantului, dar înainte ca situatiile financiare sa fie autorizate spre publicare, calcularea valorilor pe actiune corespunzatoare acestor situatii financiare, ca si al celor din exercitiile anterioare, trebuie sa aiba la baza noul numar de actiuni. Trebuie prezentat faptul ca acest calcul pe actiune reflecta aceste modificari în numarul de actiuni. În plus, rezultatul de baza si diluat pe actiune aferent tuturor exercitiilor prezentate trebuie ajustat cu efectele erorilor si ale ajustarilor determinate de modificarile politicilor contabile, contabilizate retroactiv.

CAPITOLUL 6:PREZENTARE

66.O entitate trebuie sa prezinte în situatia veniturilor si a cheltuielilor propriu-zisa rezultatul de baza si diluat pe actiune la profitul sau pierderea ce deriva din activitatile continue atribuibile actionarilor ordinari ai societatii-mama, si la profitul sau pierderea atribuibile actionarilor ordinari ai societatii-mama pentru perioada respectiva, pentru fiecare clasa de actiuni ordinare care are drepturi la cote-parti diferite din profitul pe perioada respectiva. O entitate trebuie sa prezinte rezultatul de baza si diluat pe actiune aferent tuturor exercitiilor, fara deosebire între ele.

67.Rezultatul pe actiune este prezentat pentru fiecare perioada pentru care este prezentata o situatie a veniturilor. Daca rezultatul pe actiune diluat este raportat pentru cel putin o perioada, acesta trebuie raportat pentru toate perioadele prezentate, indiferent daca este egal cu rezultatul de baza pe actiune. Daca rezultatele de baza si diluat pe actiune sunt egale, dubla prezentare poate fi realizată pe o singură linie a situaţiei rezultatului global.

68.O entitate care raporteaza o activitate întrerupta trebuie sa prezinte valorile de baza si diluate pe actiune pentru activitatile întrerupte fie în situatia veniturilor si a cheltuielilor, fie în note.

CAPITOLUL 7:PREZENTAREA INFORMATIILOR

70.O entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii:

71.Exemple ale tranzactiilor mentionate la punctul 70 litera d) includ:

72.Instrumentele financiare si alte contracte care genereaza actiuni ordinare potentiale pot include clauze si conditii care influenteaza evaluarea rezultatului de baza si diluat pe actiune Aceste clauze si conditii pot stabili daca toate actiunile ordinare potentiale sunt diluante si daca da, care este efectul lor asupra mediei ponderate a actiunilor în circulatie si orice ajustari ulterioare ale profitului sau pierderii de atribuit actionarilor ordinari. Prezentarea termenelor si conditiilor pentru astfel de instrumente financiare si alte contracte este încurajata, în cazul în care nu se prevede altfel (a se vedea IFRS 7 Instrumente financiare: informatii de furnizat).

73.Daca o entitate prezinta, pe lânga rezultatul de baza si diluat pe actiune, valori pe actiune, utilizând o componenta raportata a situatiei veniturilor si cheltuielilor, alta decât cea impusa de prezentul standard, aceste valori se calculeaza utilizând numarul mediu ponderat al actiunilor ordinare determinat în conformitate cu prezentul standard. Valorile rezultatului de baza si diluat pe actiune aferente unei astfel de componente trebuie prezentate în aceeasi masura, în cadrul notelor. O entitate trebuie sa indice baza determinarii numaratorului (numaratorilor), inclusiv masura în care valorile pe actiuni sunt determinate înainte de impozitare sau dupa. Daca se utilizeaza o componenta a situatiei veniturilor si cheltuielilor care nu este prezentata ca element-rând în situatia veniturilor si a cheltuielilor, reconciliere trebuie sa fie facuta între componenta utilizata si un element-rând raportat în situatia veniturilor si a cheltuielilor.

CAPITOLUL 8:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

74.O entitate trebuie sa aplice prezentul standard pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se încurajeaza aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica prezentul standard pentru o perioada care începe anterior datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

PARTEA 22¹:Apendicele A: ÎNDRUMARI DE APLICARE

CAPITOLUL 2:EMISIUNI DE DREPTURI DE SUBSCRIERE

Valoarea justă teoretică anterioară fără exercitarea de drepturi pe acţiune este calculată prin adăugarea valorii juste agregate a acţiunilor imediat anterioare exercitării drepturilor la încasările din exercitarea drepturilor şi împărţindu-le la numărul de acţiuni în circulaţie după exercitarea drepturilor. În cazul în care drepturile urmează să fie tranzacţionate public, separat de acţiunile anterioare datei exercitării, valoarea justă este evaluată la închiderea ultimei zile în care acţiunile sunt tranzacţionate împreună cu drepturile.

CAPITOLUL 3:NUMARUL DE CONTROL

A3 Pentru a ilustra aplicarea notiunii de numar de control descrise la punctele 42 si 43, se presupune ca o entitate are un profit de 4 800 u.m. (1). din activitati continue atribuibil societatii-mama, o pierdere de (7 200 u.m.) din activitati întrerupte atribuibil societatii-mama, o pierdere de (2 400 u.m.) atribuibil societatii-mama si 2 000 de actiuni ordinare si 400 de actiuni ordinare potentiale în circulatie. Entitatea are un rezultat de baza pe actiune de 2,40 u.m. pentru activitati continue, (3,60 u.m.) pentru activitati întrerupte si (1,20 u.m.) pentru pierderi. Cele 400 de actiuni ordinare potentiale sunt incluse în calcularea rezultatului pe actiune diluat, deoarece rezultatul de 2,00 u.m. pe actiune de baza pentru activitatile continue este diluant, presupunând ca nu exista un impact asupra profitului sau pierderii de pe urma celor 400 de actiuni ordinare potentiale. Deoarece profitul din activitatile continue atribuibil societatii-mama este numarul de control, entitatea include, de asemenea, cele 400 de actiuni ordinare potentiale în calcularea altui rezultat de baza pe actiune, chiar daca rezultatul pe actiune rezultant este antidiluant fata de rezultatul de baza pe actiune comparabil, adica pierderea pe actiune este mai mica [(3,00 u.m.) pe actiune pentru pierderea din activitati întrerupte si (1,00 u.m.) pe actiune pentru pierdere].

CAPITOLUL 4:PRETUL MEDIU DE PIATA AL ACTIUNILOR ORDINARE

A5 În general, preturile de închidere a pietei sunt adecvate pentru calcularea pretului mediu de piata. Cu toate acestea, în cazul în care preturile au variatii mari, sunt mai reprezentative preturile obtinute ca o medie între valoarea maxima si cea minima. Metoda de calculare a pretului mediu de piata este utilizata consecvent atâta timp cât modificarea conditiilor nu îi afecteaza gradul de reprezentativitate. De exemplu, o entitate care utilizeaza de câtiva ani pretul de închidere a pietei pentru calcularea pretului mediu de piata, în conditii de stabilitate relativa a preturilor, poate trece la o medie a valorii maxime si minime a pretului daca acesta începe sa fluctueze semnificativ, iar preturile de închidere a pietei nu mai sunt preturi medii reprezentative.

CAPITOLUL 5:OPTIUNI, WARRANTE SI ECHIVALENTELE LOR

A6 Optiunile sau warrantele de cumparare a instrumentelor convertibile se presupune ca sunt exercitate pentru cumpararea instrumentului convertibil oricând preturile medii atât pentru instrumentul convertibil, cât si pentru actiunile ordinare care se pot obtine prin conversie sunt mai mari decât pretul de exercitare al optiunilor si warrantelor. Cu toate acestea, exercitarea nu este presupusa decât daca conversia unor instrumente convertibile similare în circulatie, daca este cazul, este de asemenea presupusa.

A7 Optiunile sau warrantele pot permite sau impune comercializarea datoriilor sau a altor instrumente ale entitatii (sau ale societatii-mama sau ale filialei) prin plata integrala sau partiala a pretului de exercitare. La calcularea rezultatelor pe actiune diluate, respectivele optiuni sau warrante au un efect de diluare daca a) pretul mediu de piata pentru acea perioada aferent actiunilor ordinare depaseste pretul de exercitare sau b) pretul de vânzare al instrumentului care va fi comercializat este sub acela la care instrumentul poate fi comercializat conform acordului optiunii sau warrantului, iar reducerea rezultata stabileste un pret efectiv de exercitare sub pretul de piata al actiunilor ordinare care se poate obtine prin exercitare. La calcularea rezultatului pe actiune diluat, acele optiuni sau warrante se presupune ca sunt exercitate si datoriile sau alte instrumente se presupune ca sunt comercializate. Daca oferirea de numerar este mai avantajoasa pentru detinatorul de optiuni si warrante iar contractul permite acest lucru, atunci se presupune comercializarea în numerar. Dobânda (neta de impozite) aferenta oricarei datorii care se presupune ca este comercializata se adauga înapoi ca o ajustare la numarator.

A9 Termenii de baza apartinând unor optiuni sau warrante pot prevedea ca încasarile primite din exercitarea acestor instrumente sa fie aplicate pentru reducerea datoriilor sau a altor instrumente ale entitatii (sau ale societatii-mama sau filialei). La calcularea rezultatelor pe actiune diluate, acele optiuni sau warrante se presupune ca sunt exercitate, iar încasarile sunt aplicate pentru a se cumpara datoria la pretul sau mediu pe piata mai degraba decât pentru a se cumpara actiuni ordinare. Cu toate acestea, încasarile provenite din exercitarea presupusa în plus fata de suma utilizata pentru cumpararea presupusa a datoriilor sunt luate în considerare (adica se presupune ca sunt utilizate pentru rascumpararea de actiuni ordinare) la calcularea rezultatului pe actiune diluat. Dobânda (neta de impozite) aferenta oricarei datorii care se presupune ca este cumparata se adauga înapoi ca o ajustare la numarator.

CAPITOLUL 6:OPTIUNI DE VÂNZARE EMISE

A10 Pentru a ilustra aplicarea punctului 63, se presupune ca o entitate are în circulatie 120 de optiuni de vânzare pe actiunile sale ordinare cu un pret de exercitare de 35 u.m. În acea perioada, pretul mediu de piata al actiunilor sale ordinare este de 28 u.m. La calcularea rezultatului pe actiune diluat, entitatea presupune ca a emis 150 de actiuni ordinare cu 28 u.m. pe actiune la începutul perioadei, pentru a-si satisface obligatiile de vânzare de 4 200 u.m. Diferenta dintre cele 150 de actiuni ordinare emise si cele 120 de actiuni ordinare rezultate din satisfacerea optiunilor de vânzare (30 de actiuni ordinare incrementale) se adauga la numitor în calcularea rezultatului pe actiune diluate.

CAPITOLUL 7:INSTRUMENTE ALE FILIALELOR, ALE ASOCIERILOR ÎN PARTICIPATIE SAU ALE ENTITATILOR ASOCIATE

A11 Acţiunile ordinare potenţiale ale unei filiale, asocieri în participaţie sau entităţi asociate care pot fi convertite fie în acţiuni ordinare în filială, în asocierea în participaţiune sau în entitatea asociată, fie în acţiuni ordinare în societatea mamă sau ale investitorilor care deţin controlul în comun sau o influenţă semnificativă (entitatea raportoare) asupra entităţii în care s-a investit sunt incluse în calculul rezultatului pe acţiune diluat, după cum urmează:

a)instrumentele emise de o filiala, o asociere în participatie sau o entitate asociata care permit detinatorilor sai sa obtina actiuni ordinare ale filialei, ale asocierii în participatie sau ale entitatii asociate sunt incluse în calcularea informatiilor aferente rezultatului pe actiune diluat ale filialei, asocierii în participatie sau entitatii asociate. Acel rezultat pe actiune este inclus în calcularea rezultatului pe actiune al entitatii raportoare, pe baza detinerii de catre entitate de instrumente ale filialei, asocierii în participatie sau entitatii asociate;

b)instrumentele unei filiale, asocieri în participatie sau entitati asociate care sunt convertibile în actiuni ordinare ale entitatii raportoare sunt luate în considerare împreuna cu actiunile ordinare potentiale ale entitatii raportoare la calcularea rezultatului pe actiune diluat. În acelasi mod, optiunile sau warrantele emise de o filiala, asociere în participatie sau entitate asociata pentru cumpararea de actiuni ordinare ale entitatii raportoare sunt luate în considerare împreuna cu actiunile ordinare potentiale ale entitatii raportoare, la calcularea rezultatului pe actiune diluat consolidat.

A12 În scopul determinarii efectului rezultatului pe actiune al instrumentelor emise de o entitate raportoare, care sunt convertibile în actiuni ordinare ale filialei, asocierii în participatie sau entitatii asociate, se presupune ca instrumentele sunt convertite, iar numaratorul (profitul sau pierderea atribuibile actionarilor ordinari ai societatii- mama), ajustat dupa cum este necesar, conform punctului 33. Pe lânga aceste ajustari, numaratorul este ajustat pentru orice modificari ale profitului sau pierderii înregistrate de entitatea raportoare (de exemplu, veniturile din dividende sau din metoda de punere în echivalenta) de atribuit cresterii numarului de actiuni ordinare ale filialei, asocierii în participatie sau entitatii asociate, aflate în circulatie ca urmare a conversiei presupuse. Numitorul calculului rezultatului pe actiune diluat nu este afectat deoarece numarul de actiuni ordinare în circulatie ale entitatii raportoare nu s-ar modifica ca urmare a conversiei presupuse.

CAPITOLUL 8:INSTRUMENTE DE CAPITALURI PROPRII PARTICIPATIVE SI ACTIUNI ORDINARE DE DOUA CATEGORII A13 Capitalurile proprii ale unor entitati includ:

A14 În scopul calcularii rezultatului pe actiune diluat se presupune conversia acelor instrumente descrise la punctul A13 care sunt convertibile în actiuni ordinare daca efectul este diluant. Pentru acele instrumente care nu sunt convertibile într-o clasa de actiuni ordinare, profitul sau pierderea pentru perioada respectiva este alocat(a) unor clase diferite de actiuni si instrumente de capitaluri proprii participative, în conformitate cu drepturile lor la dividende sau alte drepturi de participare la rezultatele nedistribuite. Pentru a calcula rezultatul pe actiune de baza si diluat:

CAPITOLUL 9:ACTIUNI ACHITATE PARTIAL

A16 În masura în care actiunile platite partial nu au dreptul sa participe la dividende pe perioada respectiva, ele sunt tratate ca echivalent al unor optiuni sau warrante în calcularea rezultatului pe actiune diluat. Soldul neachitat se presupune ca reprezinta încasari utilizate pentru cumpararea de actiuni ordinare. Numarul de actiuni incluse în rezultatul pe actiune diluat reprezinta diferenta dintre numarul de actiuni subscrise si numarul de actiuni care se presupune ca vor fi cumparate.

PARTEA 23:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 34 - Raportarea financiara interimara

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

Obiectivul prezentului standard este de a prescrie continutul minim al unui raport financiar interimar si de a prescrie principiile de recunoastere si evaluare pentru situatiile financiare complete sau simplificate întocmite pentru o perioada interimara. O raportare financiara interimara credibila si oportuna îmbunatateste abilitatea investitorilor, creditorilor si a altor utilizatori de a întelege capacitatea entitatii de a genera venituri si fluxuri de trezorerie, precum si conditia financiara si lichiditatea acesteia.

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

1.Prezentul standard nu stabileste care sunt entitatile carora ar trebui sa li se impuna sa publice rapoarte financiare interimare, cât de frecvent sau la ce termen dupa încheierea perioadei de raportare interimara. Cu toate acestea, guvernele, organele de reglementare a valorilor mobiliare, bursele si organismele profesionale contabile impun deseori entitatilor ale caror actiuni sau titluri de creante sunt tranzactionate public sa publice rapoarte financiare interimare. Prezentul standard se aplica în cazul în care o entitate este obligata sau decide voluntar sa publice un raport financiar interimar în concordanta cu Standardele Internationale de Raportare Financiara. Comitetul pentru Standardele Internationale de Contabilitate (1) încurajeaza entitatile cotate public sa furnizeze rapoarte financiare interimare în conformitate cu principiile de recunoastere, evaluare si prezentare prevazute în prezentul standard. Entitatile cotate public sunt încurajate, în mod special:

2.Fiecare raport financiar, anual sau interimar, este evaluat individual din punctul de vedere al conformitatii cu Standardele Internationale de Raportare Financiara. Faptul ca o entitate nu a furnizat rapoarte financiare interimare în cursul unui anumit exercitiu financiar sau a furnizat rapoarte financiare interimare care nu îndeplinesc dispozitiile prezentului standard nu constituie un impediment ca situatiile financiare anuale ale entitatii sa fie în conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara, daca îndeplinesc toate cerintele acestora.

CAPITOLUL 3:DEFINITII

4.În sensul prezentului standard, termenii de mai jos au urmatorul înteles:

CAPITOLUL 4:CONTINUTUL UNUI RAPORT FINANCIAR INTERIMAR

SECTIUNEA 1:

5.În conformitate cu IAS 1, un set complet de situaţii financiare include următoarele componente:

(f)o situaţie a poziţiei financiare la începutul perioadei precedente, atunci când o entitate aplică retrospectiv o politică contabilă sau realizează o retratare retrospectivă a elementelor din situaţiile sale financiare sau atunci când reclasifică elemente din situaţiile sale financiare în conformitate cu punctele 40A-40D din IAS 1.

6.Pentru a furniza informatiile din timp si din considerente privind costurile, precum si pentru a evita repetarea informatiilor raportate anterior, o entitate poate fi obligata sau poate decide sa furnizeze mai putine informatii la termenele interimare decât în situatiile sale financiare anuale. În conformitate cu prezentul standard, un raport financiar interimar va cuprinde cel putin situatiile financiare simplificate si note explicative selectate. Scopul unui raport financiar interimar este acela de a actualiza ultimul set complet de situatii financiare anuale. În consecinta, raportul interimar se concentreaza asupra noilor activitati, evenimente si circumstante, si nu reia informatiile raportate anterior.

7.Niciun element al prezentului standard nu este menit sa împiedice sau sa descurajeze o entitate sa publice, în raportul sau financiar interimar, un set complet de situatii financiare (astfel cum se descrie în IAS 1), mai degraba decât situatiile financiare simplificate si notele explicative selectate. De asemenea, prezentul standard nu împiedica si nu descurajeaza o entitate sa includa în situatiile sale financiare interimare simplificate elemente suplimentare elementelor-rânduri minime sau notelor explicative selectate prevazute de prezentul standard. Îndrumarile din prezentul standard cu privire la recunoastere si evaluare se aplica si situatiilor financiare complete aferente unei perioade interimare, iar astfel de situatii vor include toate informatiile a caror prezentare este impusa de prezentul standard (în special, notele selectate prevazute la punctul 16), precum si cele prevazute de alte standarde.

SECTIUNEA 2:Componentele minime ale unui raport financiar interimar

8.Un raport financiar interimar trebuie să includă cel puţin următoarele componente:

SECTIUNEA 3:Forma si continutul situatiilor financiare interimare

10.Daca o entitate publica, în cadrul raportului financiar interimar, un set de situatii financiare simplificate, aceste situatii simplificate trebuie sa includa cel putin toate rubricile si subtotalurile care au fost incluse în cele mai recente situatii financiare anuale si notele explicative selectate prevazute de prezentul standard. Trebuie incluse, de asemenea, elementele-rânduri sau notele suplimentare a caror omitere ar face ca situatiile financiare interimare simplificate sa duca la concluzii eronate.

11.În situaţia care prezintă componentele profitului sau pierderii pentru o perioadă interimară, o entitate trebuie să prezinte rezultatele pe acţiune de bază şi diluate pentru acea perioadă.

13.IAS 1 prevede ca situatia modificarilor capitalurilor proprii sa fie prezentata drept o componenta separata a situatiilor financiare ale unei entitati si permite ca informatiile privind modificarile capitalurilor proprii provenind din tranzactiile cu actionarii care actioneaza în calitatea lor de actionari (inclusiv distribuirile catre acestia) sa fie prezentate fie în situatia propriu-zisa, fie în note. Pentru a prezenta modificarile capitalurilor proprii în situatia financiara interimara, o entitate foloseste formatul utilizat pentru cea mai recenta situatie anuala.

14.Un raport financiar interimar este întocmit pe o baza consolidata daca cele mai recente situatii financiare anuale ale entitatii au fost situatii consolidate. Situatiile financiare separate ale societatii-mama nu sunt consecvente sau comparabile cu situatiile consolidate cuprinse în ultimul raport financiar anual. Daca raportul financiar anual al unei entitati a inclus situatiile financiare separate ale societatii-mama, în plus fata de situatiile financiare consolidate, prezentul standard nu impune si nici nu interzice includerea situatiilor separate ale societatii-mama în raportul financiar interimar al entitatii.

SECTIUNEA 4:Evenimente şi tranzacţii semnificative

15.O entitate trebuie să includă în raportul său financiar interimar o explicare a evenimentelor şi tranzacţiilor semnificative pentru înţelegerea modificărilor survenite în poziţia financiară şi performanţa entităţii faţă de sfârşitul ultimei perioade anuale de raportare. Informaţiile prezentate raportat la respectivele evenimente şi tranzacţii trebuie să actualizeze informaţiile relevante prezentate în cel mai recent raport financiar anual.

15C. IFRS-urile individuale oferă îndrumări cu privire la cerinţele de prezentare de informaţii pentru multe dintre elementele enumerate la punctul 15B. Atunci când un eveniment sau o tranzacţie sunt semnificative pentru a înţelege modificarea poziţiei financiare sau a performanţei entităţii de la ultima perioadă anuală de raportare, raportul său financiar anual trebuie să ofere o explicaţie şi o actualizare a informaţiilor relevante incluse în situaţiile financiare din ultima perioadă anuală de raportare.

SECTIUNEA 4¹:Alte prezentări

(vi)o reconciliere a totalului evaluărilor profitului sau pierderii pe segment raportabile cu profitul sau pierderea entităţii înainte de cheltuiala cu impozitul (venitul din impozit) şi activităţile întrerupte. Cu toate acestea, dacă o entitate alocă segmentelor raportabile elemente precum cheltuiala cu impozitul (venitul din impozit), entitatea poate reconcilia totalul evaluărilor profitului sau pierderii pe segment cu profitul sau pierderea după luarea în considerare a acestor elemente. Elementele semnificative de reconciliere trebuie identificate şi descrise separat în cadrul respectivei reconcilieri.

SECTIUNEA 5:Prezentari de informatii privind conformitatea cu IFRS-urile

20.Rapoartele interimare trebuie să includă situaţii financiare interimare (simplificate sau complete), pentru perioade, după cum urmează:

b)situaţiile profitului sau pierderii şi altor elemente ale rezultatului global pentru perioada interimară curentă şi, în mod cumulativ, pentru exerciţiul financiar curent până la zi, împreună cu situaţiile comparative ale profitului sau pierderii şi altor elemente ale rezultantului global pentru perioadele interimare comparabile (curente şi de la începutul exerciţiului până la zi) pentru exerciţiul financiar imediat anterior. Conform dispoziţiilor IAS 1 (modificat în 2011), un raport interimar poate prezenta pentru fiecare perioadă o situaţie (situaţii) a/ale profitului sau pierderii şi altor elemente ale rezultatului global.

21.În cazul unei entitati a carei activitate prezinta un puternic caracter sezonier, pot fi utile informatiile financiare pentru cele douasprezece luni până la finalul perioadei interimare si informatiile comparative pentru perioada precedenta de douasprezece luni. În consecinta, entitatile care au o activitate cu un puternic caracter sezonier sunt încurajate sa aiba în vedere raportarea unor astfel de informatii în plus fata de informatiile a caror prezentare este impusa de punctul anterior.

SECTIUNEA 6:Prag de semnificatie

24.IAS 1 si IAS 8 Politici contabile, modificari ale estimarilor contabile si erori definesc un element drept semnificativ daca omiterea sau declararea sa eronata ar putea influenta deciziile economice ale utilizatorilor situatiilor financiare. IAS 1 prevede prezentarea separata a elementelor semnificative, inclusiv (de exemplu) activitatile întrerupte, iar IAS 8 prevede prezentarea modificarilor estimarilor contabile, a erorilor si a modificarilor în politicile contabile. Cele doua standarde nu contin îndrumari cantitative referitoare la pragul de semnificatie.

25.În timp ce, pentru evaluarea pragului de semnificatie, se impune întotdeauna utilizarea unui rationament profesional, prezentul standard bazeaza decizia de recunoastere si prezentare a informatiilor doar pe datele aferente perioadei interimare, pentru o mai buna întelegere a cifrelor interimare. Astfel, de exemplu, elementele neobisnuite, modificarile politicilor contabile sau ale estimarilor, precum si erorile sunt recunoscute si prezentate pe baza pragului de semnificatie stabilit în functie de datele aferente perioadei interimare, pentru a evita concluziile gresite care ar putea rezulta din neprezentarea acestora. Obiectivul prioritar este acela de a asigura întocmirea unui raport financiar interimar care sa cuprinda toate informatiile relevante pentru întelegerea pozitiei financiare si a performantei entitatii pe durata perioadei interimare.

CAPITOLUL 5:PREZENTAREA INFORMATIILOR ÎN SITUATIILE FINANCIARE ANUALE

27.IAS 8 prevede prezentarea naturii si (daca este posibil) a valorii unei modificari a estimarilor care fie are un efect semnificativ în perioada curenta, fie se preconizeaza ca va avea un efect semnificativ în perioadele ulterioare. Punctul 16 litera d) din prezentul standard impune prezentarea unor informatii similare într-un raport financiar interimar. Printre exemple se numara modificarile estimarilor survenite în perioada interimara finala privind reduceri ale valorii contabile a stocurilor, restructurari sau pierderi din depreciere care au fost raportate într-o perioada interimara anterioara a exercitiului financiar. Dispozitiile de la punctul anterior privind prezentarea informatiilor sunt consecvente cu dispozitiile prevazute de IAS 8 si au un domeniu de aplicare mai restrâns - referindu-se numai la modificarile estimarii. O entitate nu este obligata sa includa, în situatiile sale financiare anuale, informatii financiare suplimentare pentru perioada interimara.

CAPITOLUL 6:RECUNOASTERE SI EVALUARE

SECTIUNEA 1:Politici contabile identice cu cele utilizate în situatiile financiare anuale

28.O entitate trebuie sa aplice în situatiile financiare interimare aceleasi politici contabile ca în situatiile financiare anuale, cu exceptia modificarilor survenite în politicile contabile dupa data celor mai recente situatii financiare anuale, care trebuie sa se reflecte în urmatoarele situatii financiare anuale. Cu toate acestea, frecventa de raportare a entitatii (anual, semestrial sau trimestrial) nu trebuie sa afecteze evaluarea rezultatelor sale anuale. În scopul realizarii acestui obiectiv, evaluarile efectuate pentru raportarea interimara trebuie sa se faca pe baza informatiilor de la începutul exercitiului pâna la zi.

29.Dispozitia ca o entitate sa aplice, în situatiile sale financiare interimare, aceleasi politici contabile ca în situatiile anuale poate parea sa sugereze ca evaluarile pentru perioadele interimare se fac ca si cum fiecare perioada interimara ar reprezenta o perioada independenta de raportare. Cu toate acestea, prevazând ca frecventa de raportare a unei entitati nu trebuie sa afecteze evaluarea rezultatelor sale anuale, punctul 28 confirma faptul ca o perioada interimara este o parte componenta a unui exercitiu financiar mai larg. Evaluarile de la începutul exercitiului pâna la zi pot implica modificari ale estimarilor sumelor raportate în perioadele interimare anterioare ale exercitiului financiar curent. Principiile de recunoastere a activelor, datoriilor, veniturilor si cheltuielilor pentru perioadele interimare sunt însa aceleasi ca în cazul situatiilor financiare anuale.

30.Exemple:

a)principiile de recunoastere si evaluare a pierderilor rezultate din reduceri ale valorii stocurilor, din restructurari sau din deprecieri într-o perioada interimara sunt aceleasi cu cele pe care o entitate le-ar utiliza daca ar întocmi numai situatii financiare anuale. Cu toate acestea, daca astfel de elemente sunt recunoscute si evaluate într-o perioada interimara, iar estimarea se modifica într-o perioada interimara ulterioara a exercitiului financiar respectiv, estimarea initiala este modificata în perioada interimara ulterioara fie prin constatarea unei pierderi suplimentare, fie prin reluarea valorii recunoscute anterior;

31.Conform Cadrului general pentru întocmirea si prezentarea situatiilor financiare (Cadrul general), recunoasterea reprezinta "procesul de încorporare în bilant sau în situatia veniturilor si a cheltuielilor a unui element care corespunde definitiei unui element si îndeplineste criteriile de recunoastere". Definitiile activelor, datoriilor, veniturilor si cheltuielilor sunt fundamentale pentru recunoastere atât la finalul perioadei de raportare financiară anuală, cât şi la finalul perioadei de raportare financiară interimară.

32.În cazul activelor, se aplica aceleasi teste privind beneficiile economice viitoare atât la datele interimare, cât si la sfârsitul exercitiului financiar al unei entitati. Costurile care, prin natura lor, nu îndeplinesc conditiile de recunoastere ca active la sfârsitul exercitiului financiar, nu vor fi recunoscute ca active nici la finalul unei perioade de raportare interimara. În mod similar, la o data de raportare interimara, o datorie trebuie sa reprezinte o obligatie existenta la data respectiva, la fel ca la finalul perioadei de raportare anuale.

33.O caracteristica esentiala a venitului (a veniturilor) si a cheltuielilor este aceea ca intrarile si iesirile aferente activelor si datoriilor au avut deja loc. Daca intrarile si iesirile în cauza au avut deja loc, veniturile si cheltuielile aferente sunt recunoscute; altfel, ele nu sunt recunoscute. Cadrul general arata ca "cheltuielile sunt recunoscute în situatia veniturilor si a cheltuielilor atunci când apare o reducere a beneficiilor economice viitoare, care poate fi evaluata în mod fiabil, aferenta scaderii unui activ sau majorarii unei datorii.... Cadrul general nu permite recunoasterea în bilant a elementelor care nu corespund definitiei activelor sau datoriilor."

35.Pentru efectuarea evaluarilor din situatiile sale financiare pentru primele sase luni, o entitate care raporteaza semestrial utilizeaza informatiile care devin disponibile pâna la jumatatea anului sau imediat dupa aceea, iar pentru o perioada de douasprezece luni, informatiile disponibile pâna la sfârsitul anului sau imediat dupa aceea. Evaluarile pentru perioada de douasprezece luni vor reflecta eventualele modificari survenite în estimarile valorilor raportate pentru prima perioada de sase luni. Valorile raportate în situatiile financiare interimare pentru prima perioada de sase luni nu sunt ajustate retroactiv. Cu toate acestea, punctul 16 litera d) si punctul 26 impun prezentarea naturii si valorii oricarei modificari semnificative a estimarilor.

36.O entitate care raporteaza mai frecvent decât semestrial evalueaza veniturile si cheltuielile de la începutul exercitiului pâna la zi pentru fiecare perioada interimara, utilizând informatiile de care dispune în momentul întocmirii fiecarui set de situatii financiare. Valorile veniturilor si cheltuielilor raportate în perioada interimara curenta vor reflecta orice modificari survenite în estimarile valorilor raportate în perioadele interimare anterioare pe parcursul exercitiului financiar. Valorile raportate în perioadele interimare anterioare nu sunt ajustate retroactiv. Cu toate acestea, punctul 16 litera d) si punctul 26 impun prezentarea naturii si valorii oricarei modificari semnificative a estimarilor.

SECTIUNEA 2:Venituri încasate sezonier, ciclic sau ocazional

SECTIUNEA 5:Utilizarea estimarilor

41.Procedurile de evaluare care trebuie respectate la elaborarea unui raport financiar interimar trebuie concepute astfel încât sa asigure ca informatiile rezultate sunt fiabile si ca toate informatiile financiare semnificative care sunt relevante pentru întelegerea pozitiei financiare sau a performantei entitatii sunt prezentate în mod corespunzator. Daca evaluarile pentru rapoartele financiare anuale si pentru cele interimare se fac deseori pe baza unor estimari rezonabile, întocmirea rapoartelor financiare interimare va necesita, în general, utilizarea într-o mai mare masura a metodelor de estimare decât în cazul rapoartelor financiare anuale.

CAPITOLUL 7:RETRATAREA PERIOADELOR INTERIMARE RAPORTATE ANTERIOR

43.O modificare a politicii contabile, alta decât cele pentru care tranzitia este specificata de un nou standard sau de o noua interpretare, trebuie reflectata prin:

44.Unul dintre obiectivele principiului precedent este de a asigura aplicarea unei singure politici contabile unei anumite categorii de tranzactii pe toata durata unui exercitiu financiar complet. În conformitate cu IAS 8, o modificare a politicii contabile este reflectata prin aplicarea retroactiva, cu retratarea informatiilor financiare ale perioadei anterioare, de la cea mai îndepartata data posibila. Cu toate acestea, daca valoarea cumulata a ajustarii aferente exercitiilor financiare anterioare este imposibil de determinat, atunci, în conformitate cu IAS 8, noua politica este aplicata prospectiv, de la cea mai îndepartata data posibila. Efectul principiului de la punctul 43 este ca impune ca, pe durata exercitiului financiar curent, orice modificare a politicii contabile sa se aplice fie retroactiv, fie, daca acest lucru nu este posibil, prospectiv, cel târziu de la începutul exercitiului financiar.

CAPITOLUL 8:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

47.IAS 1 (revizuit în 2007) a modificat terminologia utilizată în cadrul IFRS-urilor. Mai mult, au fost modificate punctele 4, 5, 8, 11, 12 şi 20, a fost eliminat punctul 13 şi au fost adăugate punctele 8 A şi 11 A. O entitate trebuie să aplice respectivele modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IAS 1 (revizuit în 2007) pentru o perioadă anterioară, modificările trebuie aplicate pentru respectiva perioadă anterioară.

52.Ciclul de îmbunătăţiri anuale 2009 - 2011, emis în mai 2012, a modificat punctul 5, amendamentul respectiv rezultând din amendamentul la IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare. O entitate trebuie să aplice retroactiv acest amendament, în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori pentru perioade anuale începând la sau după 1 ianuarie 2013. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică respectivul amendament pentru o perioadă anterioară, trebuie să prezinte acest fapt.

54.Documentul Entităţi de investiţii (Amendamente la IFRS 10, IFRS 12 şi IAS 27), publicat în octombrie 2012, a adăugat punctul 16A. O entitate trebuie să aplice această modificare pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2014. Aplicarea dispoziţiilor din documentul Entităţi de investiţii mai devreme este permisă. În cazul în care o entitate aplică aceste amendamente mai devreme, ea trebuie să aplice şi toate amendamentele incluse în Entităţi de investiţii în acelaşi timp.

PARTEA 24:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 36 - Deprecierea activelor

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

1.Obiectivul prezentului standard este acela de a prescrie procedurile pe care o entitate le aplica pentru a se asigura ca activele sale sunt contabilizate la o valoare mai mica sau egala cu valoarea lor recuperabila. Un activ este contabilizat la o valoare mai mare decât valoarea sa recuperabila daca valoarea sa contabila depaseste suma care urmeaza a fi recuperata prin vânzarea sau utilizarea acelui activ. Într-o astfel de situatie, activul este descris ca fiind depreciat si standardul impune entitatii sa recunoasca o pierdere din depreciere. Standardul specifica situatiile în care entitatea trebuie sa reia o pierdere din depreciere si prescrie prezentari de informatii.

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

2.Prezentul standard trebuie aplicat la contabilizarea deprecierii tuturor activelor, în afara de:

5.Prezentul standard nu se aplică activelor financiare care intră sub incidenţa IAS 39, investiţiilor imobiliare evaluate la valoarea justă care intră sub incidenţa IAS 40 sau activelor biologice legate de activitatea agricolă evaluate la valoarea justă minus costurile generate de vânzare care intră sub incidenţa IAS 41. Cu toate acestea, prezentul standard se aplică activelor contabilizate la valoarea reevaluată (adică valoarea justă la data reevaluării minus orice amortizare cumulată ulterioară şi pierderi prin depreciere cumulate ulterior) în conformitate cu alte IFRS-uri, cum ar fi modelele de reevaluare din IAS 16 Imobilizări corporale şi IAS 38 Imobilizări necorporale. Singura diferenţă dintre valoarea justă a unui activ şi valoarea sa justă minus costurile asociate cedării o reprezintă costurile marginale directe atribuibile cedării activului.

(a)daca valoarea justa a activului este valoarea de piata, singura diferenta dintre valoarea justa a activului si valoarea sa justa minus costurile de vânzare o reprezinta costurile marginale directe pentru cedarea activului:

CAPITOLUL 3:DEFINITII

6.Următorii termeni sunt utilizaţi în prezentul standard cu înţelesul specificat în continuare:

CAPITOLUL 4:IDENTIFICAREA UNUI ACTIV CARE AR PUTEA FI DEPRECIAT

7.Punctele 8-17 clarifica în ce moment trebuie determinata valoarea recuperabila. Aceste dispozitii utilizeaza termenul "activ", dar se aplica, de asemenea, unui activ individual sau unei unitati generatoare de numerar. Restul prezentului standard este structurat dupa cum urmeaza:

c)punctele 109-116 stabilesc dispozitii privind reluarea unei pierderi din depreciere aferente unui activ sau unei unitati generatoare de numerar, pierdere recunoscuta în perioadele anterioare. Din nou, aceste dispozitii utilizeaza termenul "activ", dar se aplica, de asemenea, unui activ individual sau unei unitati generatoare de numerar. Punctele 117-121 stabilesc dispozitii suplimentare pentru un activ individual, punctele 122 si 123, pentru o unitate generatoare de numerar, iar la punctele 124 si 125 sunt prezentate dispozitii similare pentru fondul comercial;

8.Un activ este depreciat atunci când valoarea sa contabila depaseste valoarea sa recuperabila. Punctele 12-14 descriu câteva dintre indiciile care conduc la concluzia ca a avut loc o pierdere din depreciere. Daca se remarca prezenta oricaruia dintre aceste indicii, unei entitati i se impune sa faca o estimare formala a valorii recuperabile. Cu exceptia prevederilor de la punctul 10, prezentul standard nu impune unei entitati o estimare formala a valorii recuperabile în cazul în care nu apare niciun indiciu al deprecierii.

10.Chiar daca nu exista niciun indiciu al deprecierii, entitatea:

a)trebuie sa testeze pentru depreciere imobilizarile necorporale cu durata de viata utila nedeterminata sau imobilizarile necorporale care nu sunt înca disponibile pentru utilizare, prin compararea valorii contabile cu valoarea recuperabila. Testul de depreciere se poate desfasura oricând pe parcursul perioadei anuale, cu conditia ca testarea sa se realizeze la aceeasi data în fiecare an. Imobilizarile necorporale diferite pot fi testate pentru depreciere în momente diferite. Cu toate acestea, daca o asemenea imobilizare necorporala a fost initial recunoscuta în timpul perioadei anuale curente, ea trebuie testata pentru depreciere înainte de încheierea perioadei anuale curente;

12.La evaluarea existentei indiciilor de depreciere a activelor o entitate trebuie sa ia în considerare cel putin urmatoarele indicatii:

f)pe parcursul perioadei au avut loc modificari semnificative, cu efect negativ asupra entitatii, sau astfel de modificari se vor produce în viitorul apropiat, în ceea ce priveste gradul sau modul în care activul este utilizat sau se asteapta sa fie utilizat. Astfel de modificari includ situatiile în care un activ devine neproductiv, planurile de restructurare sau de întrerupere a activitatii careia îi este dedicat activul, planificarea cedarii activului înainte de data asteptata anterior, precum si reevaluarea duratei de viata utila a unui activ ca fiind determinata, si nu nedeterminata (1);

g)raportarile interne pun la dispozitie probe cu privire la faptul ca rezultatele economice ale unui activ sunt sau vor fi mai slabe decât cele scontate.

14.Probele de depreciere a activelor puse la dispozitie de raportarile interne includ:

15.Dupa cum se arata la punctul 10, prezentul standard impune, cel putin odata pe an, testarea pentru depreciere a imobilizarilor necorporale cu o durata de viata utila nedeterminata, respectiv a celor care nu sunt înca disponibile pentru utilizare, precum si a fondului comercial. În afara de situatiile care fac obiectul dispozitiilor de la punctul 10, pentru identificarea cazurilor în care este necesara estimarea valorii recuperabile a unui activ se aplica principiul pragului de semnificatie. De exemplu, în cazul în care, conform calculelor precedente, valoarea recuperabila a unui activ este semnificativ mai mare decât valoarea sa contabila, nu este nevoie sa se estimeze din nou valoarea recuperabila a activului decât daca au aparut evenimente care sa elimine diferenta dintre cele doua valori. În mod asemanator, analizele anterioare pot arata ca valoarea recuperabila a unui activ nu este sensibila la unul (sau mai multe) dintre indiciile enumerate la punctul 12.

16.Ca un exemplu pentru situatiile de la punctul 15, daca ratele dobânzii pe piata sau oricare alte rate de piata ale rentabilitatii investitiilor au crescut în timpul perioadei, unei entitati nu i se impune o estimare formala a valorii recuperabile a unui activ în cazurile urmatoare:

b)daca este foarte probabil ca rata de actualizare utilizata la calculul valorii de utilizare a activului sa fie afectata de majorarea acestor rate de piata, dar analizele anterioare ale sensibilitatii aferente valorii recuperabile ilustreaza faptul ca:

CAPITOLUL 5:EVALUAREA VALORII RECUPERABILE

SECTIUNEA 1:

20.Poate fi posibil să se evalueze valoarea justă minus costurile asociate cedării, chiar dacă nu există un preţ cotat pe o piaţă activă pentru un activ identic. Cu toate acestea, uneori nu va fi posibil să se evalueze valoarea justă minus costurile asociate cedării deoarece nu există o bază pentru a calcula o estimare fiabilă a preţului care s-ar putea obţine din vânzarea activului în cadrul unei tranzacţii normale care are loc între participanţi pe piaţă, la data de evaluare, în condiţii de piaţă actuale. În acest caz, entitatea poate folosi valoarea de utilizare a activului ca valoare recuperabilă.

21.Daca nu exista motive pentru a crede ca valoarea de utilizare a unui activ depaseste semnificativ valoarea sa justa minus costurile de vânzare, aceasta din urma poate fi utilizata ca valoare recuperabila. În aceasta situatie se gasesc, de cele mai multe ori, activele care sunt detinute în vederea cedarii. Aceasta se datoreaza faptului ca valoarea de utilizare a unui activ detinut în vederea cedarii consta, în principal, din încasarile nete din cedare, fluxurile de trezorerie generate de utilizarea activului pâna la cedarea acestuia fiind, foarte probabil, neglijabile.

22.Valoarea recuperabilă se calculează pentru fiecare activ în parte, cu exceptia cazului în care un activ nu genereaza intrari de numerar care sa fie în mare masura independente de cele generate de alte active sau grupuri de active. Într- un astfel de caz, valoarea recuperabila se calculeaza pentru unitatea generatoare de numerar careia îi apartine activul (a se vedea punctele 65-103), în afară de cazul în care:

SECTIUNEA 2:Evaluarea valorii recuperabile a unei imobilizari necorporale cu o durata de viata utila nedeterminata

24.În conformitate cu punctul 10, imobilizarile necorporale cu o durata de viata utila nedeterminata vor fi testate anual, în vederea identificarii deprecierii, prin compararea valorii contabile cu valoarea recuperabila, independent de existenta indicilor de depreciere. Cu toate acestea, cele mai recente calcule ale valorii recuperabile aferente unui astfel de activ, efectuate într-o perioada anterioara, pot fi utilizate în testul de depreciere pentru perioada curenta, cu conditia respectarii simultane a urmatoarelor criterii:

SECTIUNEA 3:Valoarea justa minus costurile de vânzare

28.Cu ocazia evaluării valorii juste minus costurile asociate cedării, se deduc costurile asociate cedării, altele decât cele care au fost deja recunoscute ca datorii. Exemple de astfel de costuri sunt costurile legale, taxele de timbru si alte taxe similare, costurile aferente îndepartarii activului, precum si costurile directe marginale pentru scoaterea la vânzare a activului. Cu toate acestea, beneficiile pentru terminarea contractelor de munca (astfel cum sunt definite în IAS 19) si costurile asociate reducerii sau reorganizarii activitatii ca urmare a cedarii unui activ nu sunt considerate costuri marginale directe aferente cedarii activului.

SECTIUNEA 4:Valoarea de utilizare

30.La calculul valorii de utilizare a unui activ trebuie sa se aiba în vedere urmatoarele elemente:

32.Elementele identificate la punctul 30 literele b), d) si e) pot fi reflectate fie sub forma ajustarii fluxurilor de trezorerie viitoare, fie sub forma ajustarii ratei de actualizare. Indiferent de abordarea adoptata de entitate pentru a cuantifica efectele asteptarilor privind posibilele variatii ale valorii sau plasarii în timp a fluxurilor de trezorerie viitoare, rezultatul trebuie sa reflecte valoarea actualizata asteptata a fluxurilor de trezorerie viitoare, adica media ponderata a tuturor rezultatelor posibile. Anexa A ofera îndrumari suplimentare în ceea ce priveste modul de utilizare a tehnicilor de actualizare la evaluarea valorii de utilizare a unui activ.

SECTIUNEA 5:Baza pentru estimarile fluxurilor de trezorerie viitoare

33.La evaluarea valorii de utilizare, o entitate:

c)trebuie sa-si bazeze previziunile fluxurilor de trezorerie dincolo de perioada acoperita de cele mai recente bugete/prognoze prin extrapolarea previziunilor bazate pe bugete/prognoze care utilizeaza o rata de crestere în scadere sau stabila pentru anii urmatori, doar în cazul în care nu poate fi justificata o rata crescatoare.

34.Conducerea evalueaza credibilitatea datelor în baza carora au fost realizate previziunile fluxurilor de trezorerie, examinând cauzele diferentelor dintre previziunile din trecut ale fluxurilor de trezorerie si fluxurile de trezorerie reale. Conducerea trebuie sa se asigure ca ipotezele pe care se bazeaza previziunile curente ale fluxurilor de trezorerie sunt consecvente fata de rezultatele realizate din trecut, cu conditia ca efectele evenimentelor ulterioare sau ale circumstantelor care nu existau atunci când acele fluxuri reale din trecut au fost generate sa permita acest lucru.

35.În general, nu sunt disponibile bugete/prognoze financiare detaliate, explicite si credibile ale fluxurilor de trezorerie viitoare, prognoze care sa acopere perioade mai mari de cinci ani. Din acest motiv, previziunile conducerii cu privire la fluxurile de trezorerie viitoare se bazeaza pe cele mai recente bugete/prognoze întocmite pe perioade de maximum cinci ani. Conducerea poate utiliza evaluari ale fluxurilor de trezorerie pe baza unor bugete/prognoze financiare pentru o perioada mai lunga de cinci ani în situatia în care considera ca acestea sunt credibile si în cazul în care îsi demonstreaza, pe baza experientei anterioare, capacitatea de a prevedea cu acuratete fluxurile de trezorerie pe o perioada mai lunga de cinci ani.

36.Previziunile fluxurilor de trezorerie care acopera întreaga durata de viata utila a unui activ sunt estimate prin extrapolarea previziunilor privind fluxurile de trezorerie bazate pe bugete/prognoze financiare, utilizând o rata de crestere pentru anii urmatori. Aceasta rata este constanta sau în scadere, în afara de cazul în care o crestere a ratei corespunde unor informatii obiective cu privire la evolutiile de pe parcursul ciclului de viata al unui produs sau al unui domeniu de activitate. Daca se considera necesar, valoarea ratei de crestere utilizate este zero sau negativa.

SECTIUNEA 6:Elementele estimarilor fluxurilor de trezorerie viitoare

39.Estimarile fluxurilor de trezorerie viitoare trebuie sa includa:

40.Estimarile fluxurilor de trezorerie viitoare si rata de actualizare reflecta ipoteze consecvente asupra cresterilor de pret datorate inflatiei generale. În acest sens, daca rata de actualizare tine cont de efectul cresterilor de pret datorate inflatiei generale, fluxurile de trezorerie viitoare se estimeaza în termeni nominali. Daca rata de actualizare nu tine cont de efectul cresterilor de pret datorate inflatiei generale, fluxurile de trezorerie viitoare se estimeaza în termeni reali (luându-se în calcul cresterile sau scaderile preturilor specifice viitoare).

45.Deoarece fluxurile de trezorerie viitoare sunt estimate în functie de situatia curenta a activului, valoarea de utilizare nu reflecta:

47.Atunci când entitatea se decide asupra restructurarii, devine foarte probabil ca unele active sa fie afectate. Odata ce entitatea s-a decis asupra restructurarii:

49.Estimarile fluxurilor de trezorerie viitoare cuprind si iesirile de numerar viitoare necesare pentru a mentine nivelul beneficiilor economice aferente starii curente a activului. În cazul în care o unitate generatoare de numerar cuprinde active cu durate utile de viata estimate diferite si toate aceste active sunt esentiale pentru continuitatea activitatii unitatii, la estimarea fluxurilor de trezorerie aferente unitatii înlocuirea activelor cu durata de viata utila mai scurta va fi considerata ca fiind o operatiune curenta de întretinere a unitatii. În mod asemanator, în cazul în care un anumit activ este format din componente cu durate utile de viata estimate diferite, la estimarea fluxurilor de trezorerie aferente activului înlocuirea componentelor cu durate mai scurte de viata utila va fi considerata ca facând parte din întretinerea curenta a activului.

51.Fluxurile de trezorerie estimate reflecta ipoteze consecvente cu modul de calcul al ratei de actualizare. Altminteri, efectul unora dintre ipoteze va fi luat în calcul de doua ori sau va fi ignorat. Deoarece valoarea-timp a banilor este luata în considerare prin actualizarea fluxurilor de trezorerie estimate, aceste fluxuri de trezorerie exclud intrarile sau iesirile de numerar generate de activitatile de finantare. În mod similar, deoarece rata de actualizare este determinata înaintea impozitarii, fluxurile de trezorerie viitoare sunt, de asemenea, estimate pe aceeasi baza.

53.Estimarea fluxurilor de trezorerie nete de primit (sau de plata) pentru a ceda un activ la sfârsitul duratei sale de viata utila este calculata în mod similar calcularii valorii juste a unui activ minus costurile de vânzare, cu exceptia ca, la calculul fluxurilor nete de trezorerie:

53A. Valoarea justă este diferită de valoare de utilizare. Valoarea justă reflectă ipotezele pe care le-ar utiliza participanţii pe piaţă atunci când stabilesc valoarea activului. În schimb, valoarea de utilizare reflectă efectele factorilor ce pot fi specifici entităţii, dar care nu se aplică entităţilor în general. De exemplu, valoarea justă nu reflectă niciunul dintre factorii următori în măsura în care aceştia, în general, nu ar fi disponibili participanţilor de pe piaţă:

SECTIUNEA 8:Rata de actualizare

56.O rata care reflecta evaluarile curente ale pietei în ceea ce priveste valoarea-timp a banilor si riscurile specifice activului este rentabilitatea pe care investitorii ar impune-o daca ar opta pentru o investitie care ar genera fluxuri de trezorerie identice din punct de vedere al valorii, plasarii în timp si riscurilor specifice cu acelea pe care entitatea se asteapta sa le obtina de la activ. Aceasta rata este estimata pornind de la rata utilizata în tranzactiile curente de pe piata, pentru active similare, sau pe baza costului mediu ponderat al capitalului înregistrat de o entitate cotata la bursa care detine un singur activ (sau un portofoliu de active) similar, în ceea ce priveste utilizarea potentiala si riscurile specifice, cu activul avut în vedere. Cu toate acestea, ratele de actualizare utilizate pentru a calcula valoarea unui activ în folosinta nu vor reflecta riscurile pentru care estimarile fluxurilor de trezorerie viitoare au fost deja ajustate. În caz contrar, efectul anumitor ipoteze va fi luat în calcul de doua ori.

CAPITOLUL 6:RECUNOASTEREA SI EVALUAREA UNEI PIERDERI DIN DEPRECIERE

CAPITOLUL 7:UNITATILE GENERATOARE DE NUMERAR SI FONDUL COMERCIAL

SECTIUNEA 1:Identificarea unitatii generatoare de numerar careia îi apartine un activ

67.Valoarea recuperabila a unui activ individual nu poate fi determinata daca:

b)activul nu genereaza intrari de numerar care sa fie în mare masura independente de cele generate de alte active.

68.În conformitate cu definitia de la punctul 6, unitatea generatoare de numerar a unui activ reprezinta cel mai mic grup de active care include activul avut în vedere si care genereaza intrari de numerar independente, în mare masura, de intrarile de numerar de la alte active sau grupuri de active. Identificarea unitatii generatoare de numerar a unui activ se realizeaza în baza rationamentului profesional. Daca valoarea recuperabila nu poate fi determinata pentru un activ individual, se va identifica cel mai mic ansamblu de active care genereaza intrari de numerar independente în mare masura.

69.Intrarile de numerar sunt intrari de numerar si echivalente de numerar provenind din exteriorul entitatii. Pentru a determina daca intrarile de numerar aferente unui activ (sau unui grup de active) sunt în mare masura independente de intrarile de numerar generate de alte active (sau grupuri de active), se va lua în considerare o gama variata de factori, inclusiv modul în care conducerea monitorizeaza operatiunile entitatii (de exemplu, pe tipuri de produse, activitati, puncte de lucru, districte sau regiuni), respectiv modul în care conducerea ia decizii cu privire la mentinerea activelor si activitatilor sau la renuntarea la acestea. Exemplul ilustrativ 1 explica modul în care poate fi identificata o unitate generatoare de numerar.

70.Daca exista o piata activa pentru productia unui activ sau grup de active, acel activ sau grup de active trebuie identificat ca unitate generatoare de numerar, chiar daca o parte sau întreaga productie este folosita pe plan intern. Daca intrarile de numerar generate de un activ sau de o unitate generatoare de numerar sunt afectate de preturile de transfer intern, entitatea trebuie sa faca uz de cea mai buna estimare a conducerii în ceea ce priveste preturile care ar putea fi obtinute în cadrul unei tranzactii desfasurate în conditii obiective pentru a estima:

71.Chiar daca productia aferenta unui activ sau grup de active este utilizata, partial sau total, de catre alte unitati ale entitatii (de exemplu, produse aflate într-un stadiu intermediar al procesului de productie), activul sau grupul de active formeaza o unitate separata generatoare de numerar în cazul în care entitatea ar putea vinde aceasta productie pe o piata activa. Aceasta se datoreaza faptului ca activul sau grupul de active ar putea genera intrari de numerar independente în mare masura de intrarile de numerar provenite de la alte active sau grupuri de active. Informatiile bazate pe bugete/prognoze financiare cu privire la o asemenea unitate generatoare de numerar sau la orice alt activ sau unitate generatoare de numerar afectate de preturile de transfer intern vor fi ajustate daca preturile de transfer intern nu reflecta cea mai buna estimare a conducerii în ceea ce priveste preturile care ar putea fi obtinute în cadrul unei tranzactii desfasurate în conditii obiective.

SECTIUNEA 2:Valoarea recuperabila si valoarea contabila ale unei unitati generatoare de numerar

76.Valoarea contabila a unei unitati generatoare de numerar:

b)nu include valoarea contabila a niciunei datorii recunoscute, cu exceptia situatiilor în care valoarea recuperabila a unitatii generatoare de numerar nu poate fi determinata fara a lua în considerare aceasta datorie.

77.Acolo unde activele sunt grupate pentru a evalua recuperabilitatea, este important ca în unitatea generatoare de numerar sa se includa toate activele care genereaza fluxul relevant de intrari de numerar. Altfel, unitatea generatoare de numerar poate aparea ca fiind în întregime recuperabila, când, de fapt, a survenit o pierdere din depreciere. În unele cazuri, cu toate ca unele active contribuie la fluxurile de trezorerie viitoare estimate ale unei unitati generatoare de numerar, ele nu pot fi alocate unitatii generatoare de numerar în mod rezonabil si consecvent. Aceasta ar putea fi situatia fondului comercial sau a activelor corporative, cum ar fi activele sediului central. Punctele 80-103 explica modul în care trebuie tratate aceste active cu ocazia testarii deprecierii unei unitati generatoare de numerar.

78.Este posibil să fie necesară luarea în considerare a unor datorii recunoscute pentru a determina valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de numerar. O astfel de situaţie ar putea apărea în cazul în care cedarea unei unităţi generatoare de numerar ar impune asumarea unei datorii de către cumpărător. În acest caz, valoarea justă minus costurile asociate cedării (sau fluxurile de trezorerie estimate din cedarea definitivă) ale unităţii generatoare de numerar este preţul de vânzare al ansamblului activelor unităţii generatoare de numerar împreună cu datoriile în cauză, minus costurile asociate cedării. Pentru a realiza o comparaţie semnificativă între valoarea contabilă a unităţii generatoare de numerar şi valoarea sa recuperabilă, valoarea contabilă a datoriei se deduce la determinarea atât a valorii unităţii generatoare de numerar, cât şi a valorii sale contabile.

O entitate are o exploatare miniera într-o tara în care legislatia prevede, dupa încheierea operatiunilor de minerit, obligatia proprietarului de a reconstitui amplasamentul. Costurile de reconstituire includ înlocuirea pamântului extras înainte de începerea operatiunilor de minerit. Provizionul pentru costurile aferente înlocuirii pamântului extras a fost recunoscut imediat ce au început operatiunile de minerit. Suma respectiva a fost recunoscuta ca parte a costului minei si este amortizata pe parcursul duratei utile de viata a minei. Valoarea contabila a provizionului pentru costurile de reconstituire este de 500 u.m. a), adica egala cu valoarea actualizata a costurilor de reconstituire.

Valoarea justa minus costurile de vânzare a unitatii generatoare de numerar este 800 u.m. Aceasta suma tine seama de costurile de reconstituire deja luate în calcul. În consecinta, valoarea de utilizare a unitatii generatoare de numerar este determinata dupa luarea în considerare a costurilor de reconstituire si se estimeaza a fi 700 u.m. (1 200 u.m. minus 500 u.m.). Valoarea contabila a unitatii generatoare de numerar este 500 u.m., adica valoarea contabila a minei(1 000 u.m.) minus valoarea contabila a provizionului pentru costuri de reconstituire (500 u.m.). Prin urmare, valoarea recuperabila a unitatii generatoare de numerar depaseste valoarea sa contabila.

79.Din motive de ordin practic, valoarea recuperabila a unitatii generatoare de numerar este uneori determinata dupa ce se iau în considerare active care nu fac parte din unitatea generatoare de numerar (de exemplu, creantele sau alte active financiare) sau datorii care au fost recunoscute (de exemplu, datorii, pensii si alte provizioane). În asemenea cazuri, la valoarea contabila a unitatii generatoare de numerar se adauga valoarea contabila a activelor si se scade valoarea contabila a datoriilor.

SECTIUNEA 3:Fond comercial

SUBSECTIUNEA 1:Alocarea fondului comercial unitatilor generatoare de numerar

80.În scopul efectuării testelor de depreciere, fondul comercial dobândit dintr-o combinare de întreprinderi trebuie alocat, de la data achiziţionării, fiecărei unităţi sau fiecărui grup de unităţi generatoare de numerar a(al) dobânditorului despre care se consideră că va beneficia de sinergiile combinării de întreprinderi, indiferent dacă alte active sau datorii ale entităţii dobândite sunt alocate respectivelor unităţi sau grupuri de unităţi. Fiecare unitate sau grup de unităţi căreia (căruia) u este alocat fondul comercial trebuie:

81.Fondul comercial recunoscut într-o combinare de întreprinderi este un activ care reprezintă beneficii economice viitoare care rezultă din alte active dobândite într-o combinare de întreprinderi care nu sunt identificate individual şi recunoscute separat. Fondul comercial nu generează fluxuri de trezorerie în mod independent faţă de alte active sau grupuri de active şi contribuie adesea la fluxurile de trezorerie ale mai multor unităţi generatoare de numerar. Uneori, fondul comercial nu poate fi alocat în mod raţional unităţilor individuale generatoare de numerar, ci numai grupurilor de unităţi generatoare de numerar. Ca urmare, cel mai redus nivel din cadrul entităţii la care fondul comercial este monitorizat în scopul gestionării interne cuprinde uneori un număr de unităţi generatoare de numerar care au legătură cu fondul comercial, dar cărora nu li se poate repartiza fondul comercial. Menţiunile de la punctele 83-99 şi din Anexa C privind o unitate generatoare de numerar căreia îi este alocat fond comercial vor fi interpretate ca menţiuni referitoare la un grup de unităţi generatoare de numerar cărora le este alocat fond comercial.

83.Este posibil ca o unitate generatoare de numerar careia îi este alocat fondul comercial în sensul efectuarii testului de depreciere sa nu coincida cu nivelul la care fondul comercial este alocat în conformitate cu IAS 21 Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar în sensul evaluarii câstigurilor sau pierderilor din fluctuatiile cursului de schimb. De exemplu, daca unei entitati i se impune prin IAS 21 sa aloce fondul comercial la un nivel relativ scazut în sensul evaluarii câstigurilor si pierderilor din fluctuatia cursului valutar, entitatii nu i se impune sa testeze deprecierea fondului comercial la acelasi nivel, cu exceptia cazului în care fondul comercial este monitorizat la acelasi nivel în scopul gestionarii interne.

85.În conformitate cu IFRS 3 Combinări de întreprinderi, atunci când contabilizarea iniţială a unei combinări de întreprinderi poate fi determinată doar provizoriu până la sfârşitul perioadei în care a avut loc combinarea, dobânditorul:

b)recunoaşte orice ajustări ale acelor valori provizorii ca rezultat al finalizării contabilizării iniţiale în cadrul perioadei de evaluare, care nu trebuie să depăşească douăsprezece luni de la data achiziţiei.

86.Atunci când o entitate cedeaza o activitate din cadrul unei unitati generatoare de numerar careia i-a fost deja alocat fondul comercial corespunzator, acel fond comercial trebuie sa fie:

b)evaluat pe baza valorilor relative ale activitatii cedate si partii mentinute din unitatea generatoare de numerar, cu exceptia cazului în care entitatea poate demonstra ca exista o alta metoda, care reflecta mai bine fondul comercial asociat activitatii cedate.

87.Daca o entitate îsi reorganizeaza structura de raportare într-un mod care sa aiba ca efect modificarea structurii uneia sau mai multor unitati generatoare de numerar carora le-a fost alocat fondul comercial, fondul comercial trebuie realocat unitatilor afectate. Aceasta realocare trebuie realizata utilizând valorile relative similar cazului în care entitatea cedeaza o activitate din cadrul unei unitati generatoare de numerar, cu exceptia situatiilor în care entitatea poate demonstra ca o alta metoda reflecta mai bine fondul comercial asociat unitatilor reorganizate.

SUBSECTIUNEA 2:Testarea pentru depreciere a unitatilor generat oare de numerar care de tin fond comercial

90.O unitate generatoare de numerar careia i-a fost alocat fondul comercial trebuie testata pentru depreciere anual si oricând exista un indiciu ca unitatea ar putea fi depreciata, prin compararea valorii contabile a unitatii, inclusiv fondul comercial, cu valoarea recuperabila a unitatii. Daca valoarea recuperabila a unitatii depaseste valoarea contabila a unitatii, unitatea si fondul comercial corespunzator vor fi considerate ca fiind neafectate de depreciere. Daca valoarea contabila a unitatii depaseste valoarea recuperabila a unitatii, entitatea trebuie sa recunoasca pierderea din depreciere în conformitate cu punctul 104.

SUBSECTIUNEA 4:Plasarea în timp a testelor de depreciere

96.Testul de depreciere anuala al unei unitati generatoare de numerar careia i-a fost alocat fondul comercial poate fi efectuat oricând în cursul unei perioade anuale, cu conditia ca testul sa aiba loc în acelasi moment în fiecare an. Diferite unitati generatoare de numerar pot fi testate pentru depreciere în momente diferite. Cu toate acestea, daca o parte din fondul comercial alocat unei unitati generatoare de numerar a fost dobândita dintr-o combinare de întreprinderi în timpul perioadei anuale curente, acea unitate trebuie testata pentru depreciere înainte de sfârsitul perioadei anuale curente.

97.Daca activele care constituie unitatea generatoare de numerar careia i-a fost alocat fondul comercial sunt testate pentru depreciere în acelasi moment ca si unitatea care contine fondul comercial, ele trebuie testate pentru depreciere înaintea unitatii care contine fondul comercial. În mod similar, daca unitatile generatoare de numerar care constituie un grup de unitati generatoare de numerar caruia i-a fost alocat fondul comercial sunt testate pentru depreciere în acelasi moment cu grupul de unitati care contine fondul comercial, unitatile individuale trebuie testate pentru depreciere înaintea grupului de unitati care contine fondul comercial.

98.În momentul testarii deprecierii unei unitati generatoare de numerar careia i-a fost alocat fondul comercial, ar putea exista un indiciu al deprecierii unui activ component. În aceasta situatie, entitatea testeaza mai întâi activul pentru depreciere si recunoaste orice pierdere din depreciere pentru acel activ înainte de a testa deprecierea unitatii generatoare de numerar care contine fondul comercial. În mod similar, ar putea exista un indiciu privind deprecierea unei unitati generatoare de numerar din cadrul unui grup de unitati detinator de fond comercial. În acest caz, entitatea testeaza pentru depreciere mai întâi unitatea generatoare de numerar si recunoaste orice pierdere din depreciere pentru acea unitate înainte de a testa pentru depreciere grupul de unitati caruia i s-a alocat fondul comercial.

99.Cele mai recente calcule detaliate efectuate într-o perioada precedenta cu privire la valoarea recuperabila a unitatii generatoare de numerar careia i-a fost alocat fondul comercial pot fi utilizate în testul de depreciere pentru unitatea respectiva în perioada curenta, cu conditia ca toate criteriile de mai jos sa fie îndeplinite:

SECTIUNEA 4:Active corporative

100.Activele corporative includ activele grupului sau diviziilor, cum ar fi cladirea sediului central sau a sediului unei divizii, echipamentul de prelucrare electronica a datelor sau un centru de cercetare. Structura unei entitati determina daca un activ corespunde definitiei din prezentul standard data unui activ corporativ în cazul unei anumite unitati generatoare de numerar. Caracteristicile distinctive ale activelor corporative sunt acelea ca ele nu genereaza intrari de numerar independente de cele ale celorlalte active sau grupuri de active si ca valoarea lor contabila nu poate fi pe deplin atribuita unitatii generatoare de numerar avute în vedere.

101.Deoarece activele corporative nu genereaza intrari de numerar distincte, valoarea recuperabila a unui activ corporativ individual nu poate fi determinata decât atunci când conducerea a decis sa cedeze activul respectiv. În consecinta, daca exista un indiciu ca un activ corporativ ar putea sa fie depreciat, valoarea recuperabila este determinata pentru unitatea generatoare de numerar sau pentru grupul de unitati generatoare de numerar careia (caruia) îi apartine activul corporativ si este comparata cu valoarea contabila a acestei unitati generatoare de numerar sau a grupului de unitati generatoare de numerar. Orice pierdere din depreciere este recunoscuta în conformitate cu punctul 104.

102.La testarea pentru depreciere a unei unitati generatoare de numerar, o entitate trebuie sa identifice toate activele corporative care au legatura cu unitatea generatoare de numerar avuta în vedere. Daca o parte a valorii contabile a unui activ corporativ:

b)nu poate fi alocata în mod rezonabil si consecvent acelei unitati, entitatea:

SECTIUNEA 5:Pierderea din depreciere pentru o unitate generatoare de numerar

104.O pierdere din depreciere trebuie recunoscuta pentru o unitate generatoare de numerar (cel mai mic grup de unitati generatoare de numerar caruia i s-a alocat fondul comercial sau un activ corporativ) daca si numai daca valoarea recuperabila a unitatii (grupului de unitati) este mai mica decât valoarea contabila a unitatii (grupului de unitati). Pierderea din depreciere trebuie alocata pentru a reduce valoarea contabila a activelor din unitate (grupul de unitati) în urmatoarea ordine:

107.Daca valoarea recuperabila a unui activ individual nu poate fi determinata (a se vedea punctul 67):

Un utilaj a suferit un accident, dar înca functioneaza, cu toate ca nu la fel de bine ca înainte de accident. Valoarea justa a utilajului minus costurile de vânzare este mai mica decât valoarea sa contabila. Utilajul nu genereaza intrari de numerar independente. Cel mai mic grup identificabil de active care include utilajul si genereaza intrari de numerar relativ independente de intrarile de numerar aferente altor active este linia de productie careia îi apartine utilajul. Valoarea recuperabila a liniei de productie indica faptul ca linia de productie, luata ca întreg, nu este depreciata.

CAPITOLUL 8:RELUAREA UNEI PIERDERI DIN DEPRECIERE

SECTIUNEA 1:

109.Punctele 110-116 stabilesc dispozitiile privind reluarea unei pierderi din depreciere recunoscute în perioadele anterioare pentru un activ sau pentru o unitate generatoare de numerar. Aceste dispozitii utilizeaza termenul "activ", dar se aplica, de asemenea, unui activ individual sau unei unitati generatoare de numerar. Punctele 117-121 stabilesc dispozitii suplimentare pentru activele individuale, punctele 122 si 123, pentru unitatile generatoare de numerar, iar punctele 124 si 125, pentru fondul comercial.

111.La evaluarea existentei sau inexistentei unui indiciu ca o pierdere din depreciere recunoscuta în perioadele anterioare pentru un activ, altul decât fondul comercial, nu mai exista sau s-a redus, o entitate trebuie sa tina cont cel putin de urmatoarele indicii:

(1)Surse externe de informatii

(2)Surse interne de informatii

114.O pierdere din depreciere recunoscuta în perioadele anterioare pentru un activ, altul decât fondul comercial, trebuie reluata daca si numai daca s-a produs o modificare a estimarilor utilizate pentru a determina valoarea recuperabila a activului de la recunoasterea ultimei pierderi din depreciere. Într-o astfel de situatie, valoarea contabila a activului trebuie sa creasca pâna la valoarea sa recuperabila, cu exceptia situatiei prevazute la punctul 117. Aceasta crestere reprezinta o reluare a unei pierderi din depreciere.

115.O reluare a unei pierderi din depreciere reflecta o crestere a potentialului estimat de serviciu al unui activ fie prin utilizare, fie prin vânzare de la data la care o entitate a recunoscut ultima data o pierdere din depreciere pentru activul în cauza. Punctul 130 impune recunoasterea modificarilor care survin în estimari si care genereaza cresterea potentialului de servicii. Exemple de modificari ale estimarilor includ:

116.Valoarea de utilizare a unui activ poate deveni mai mare decât valoarea contabila a unui activ doar pentru ca valoarea actualizata a viitoarelor intrari de numerar creste când intrarile viitoare de numerar se apropie în timp. Cu toate acestea, potentialul de utilizare al activului nu a crescut. De aceea, o pierdere din depreciere nu este reluata odata cu trecerea timpului (câteodata numita "derularea" actualizarii), chiar daca valoarea recuperabila a activului devine mai mare decât valoarea sa contabila.

SECTIUNEA 2:Reluarea unei pierderi din depreciere pentru un activ individual

SECTIUNEA 3:Reluarea unei pierderi din depreciere pentru o unitate generatoare de numerar

123.La alocarea reluarii unei pierderi din depreciere aferente unei unitati generatoare de numerar în conformitate cu punctul 122, valoarea contabila a unui activ nu trebuie sa depaseasca cea mai mica valoare dintre:

SECTIUNEA 4:Reluarea unei pierderi din depreciere pentru fondul comercial

CAPITOLUL 9:PREZENTAREA INFORMATIILOR

SECTIUNEA 1:

126.O entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii pentru fiecare clasa de active:

130.O entitate trebuie să prezinte următoarele informaţii pentru un activ individual (inclusiv pentru fondul comercial) sau pentru o unitate generatoare de numerar, pentru care a fost recunoscută sau reluată o pierdere din depreciere în cursul perioadei:

d)pentru o unitate generatoare de numerar:

f)dacă valoarea recuperabilă este valoarea justă minus costurile asociate cedării, entitatea trebuie să prezinte următoarele informaţii:

(iii)pentru evaluările valorii juste clasificate la nivelul 2 şi la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, fiecare ipoteză principală pe care conducerea entităţii a utilizat-o pentru stabilirea valorii juste minus costurile asociate cedării. Ipotezele principale sunt acelea la care valoarea recuperabilă a activului (a unităţii generatoare de numerar) este cea mai sensibilă. De asemenea, entitatea trebuie să prezinte rata (ratele) de actualizare utilizată (utilizate) în evaluările actuale şi anterioare dacă valoarea justă minus costurile asociate cedării se evaluează prin tehnica valorii actualizate.

131.O entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii pentru pierderile agregate din depreciere si reluarile agregate ale pierderilor din depreciere recunoscute în timpul perioadei pentru care nu s-au prezentat informatii în conformitate cu punctul 130:

SECTIUNEA 2:Estimarile utilizate pentru a evalua valorile recuperabile ale unitatilor generatoare de numerar care contin fond comercial sau imobilizari necorporale cu o durata de viata utila nedeterminata

134.O entitate trebuie să prezinte informaţiile prevăzute la literele (a)-(f) pentru fiecare unitate (grup de unităţi) generatoare de numerar pentru care valoarea contabilă a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată alocată acelei unităţi (acelui grup de unităţi) este semnificativă comparativ cu valoarea contabilă totală a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată ale entităţii:

d)dacă valoarea recuperabilă a unităţii (a grupului de unităţi) are la bază valoarea de utilizare:

e)dacă valoarea recuperabilă a unităţii (a grupului de unităţi) este bazată pe valoarea justă minus costurile asociate cedării, metodologia (metodologiile) de evaluare utilizate pentru a evalua valoarea justă minus costurile asociate cedării. O entitate nu are obligaţia să prezinte informaţiile prevăzute în IFRS 13. Dacă valoarea justă minus costurile asociate cedării nu este evaluată pe baza unui preţ cotat pentru o unitate (grup de unităţi) identică(e), o entitate trebuie să prezinte următoarele informaţii:

f)daca o modificare care este posibila în mod rezonabil a unei ipoteze principale utilizate de conducere pentru a determina valoarea recuperabila a unitatii (grupului de unitati) ar avea drept rezultat ca valoarea contabila a unitatii (grupului de unitati) sa o depaseasca pe cea recuperabila:

135.Daca doar o parte sau toata valoarea contabila a fondului comercial sau a imobilizarilor necorporale cu durata utila de viata nedeterminata este alocata mai multor unitati generatoare de numerar (grupuri de unitati), iar valoarea astfel alocata fiecarei unitati (fiecarui grup de unitati) nu este semnificativa în comparatie cu valoarea contabila totala a fondului comercial sau a imobilizarilor necorporale cu durata utila de viata nedeterminata ale entitatii, acest fapt trebuie prezentat împreuna cu valoarea contabila agregata a fondului comercial si a imobilizarilor necorporale cu durata utila de viata nedeterminata alocate acelor unitati (grupuri de unitati). În plus, daca valorile recuperabile ale acestor unitati (grupuri de unitati) sunt bazate pe aceleasi ipoteze principale, iar valoarea contabila agregata a fondului comercial sau a imobilizarilor necorporale cu durata utila de viata nedeterminata alocata lor este semnificativa în comparatie cu valoarea contabila totala a fondului comercial sau a imobilizarilor necorporale cu durata utila de viata nedeterminata ale entitatii, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt, împreuna cu:

e)daca o modificare posibila în mod rezonabil a unei ipoteze principale (a unor ipoteze principale) ar avea drept rezultat ca totalul valorilor contabile ale unitatilor (grupurilor de unitati) sa depaseasca totalul valorilor lor recuperabile:

136.Cele mai recente si detaliate calcule aferente valorii recuperabile a unitatii generatoare de numerar (grupului de unitati) pentru o perioada precedenta pot, în conformitate cu punctul 24 sau 99, sa fie reportate si folosite în testul de depreciere pentru acea unitate (acel grup de unitati) în perioada actuala, cu conditia ca anumite criterii sa fie îndeplinite. Într-o astfel de situatie, informatiile pentru acea unitate (acel grup de unitati) încorporate în prezentarile prevazute la punctele 134 si 135 se refera la calculele reportate aferente valorii recuperabile.

SECTIUNEA 3:SECŢIUNEA 3: PREVEDERI TRANZITORII ŞI DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

140.Entitatile pentru care se aplica punctul 139 sunt încurajate sa aplice dispozitiile din prezentul standard înainte de data intrarii în vigoare specificata la punctul 139. Totusi, daca o entitate aplica prezentul standard înainte de acele date de intrare în vigoare, ea trebuie, de asemenea, sa aplice concomitent IFRS 3 si IAS 38 (conform revizuirii din 2004).

140D Costul unei investiţii într-o filială, entitate controlată în comun sau entitate asociată (Amendamente la IFRS 1 Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară şi IAS 27) publicat în mai 2008 a adăugat punctul 12 litera (h). O entitate trebuie să aplice această modificare prospectiv pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică amendamentele aferente punctelor 4 şi 38A din IAS 27 pentru o perioadă care începe anterior acestei date, entitatea trebuie să aplice în acelaşi timp modificarea punctului 12 litera (h).

CAPITOLUL 10:PREZENTAREA INFORMATIILOR - Anexa A - UTILIZAREA TEHNICILOR VALORII ACTUALIZATE LA EVALUAREA VALORII DE UTILIZARE

SECTIUNEA 1:Componentele evaluarii valorii actualizate

e)alti factori, nu întotdeauna identificabili (precum lichiditatea), pe care participantii pe piata i-ar lua în calcul la estimarea valorii fluxurilor de trezorerie viitoare pe care entitatea se asteapta sa le obtina de la activul respectiv.

A2 Prezenta anexa pune în balanta doua modalitati de a calcula valoarea actualizata, fiecare dintre ele putând fi folosita pentru a estima valoarea de utilizare a unui activ, în functie de circumstante. Abordarea "traditionala" încorporeaza ajustarile pentru factorii b)-e) prezentati la punctul A1 în rata de actualizare. În conformitate cu abordarea "fluxurilor de trezorerie preconizate", factorii b), d) si e) sunt utilizati pentru a efectua anumite ajustari astfel încât sa se obtina fluxuri de trezorerie ajustate în functie de riscurile specifice. Indiferent de abordarea adoptata de o entitate pentru a reflecta asteptarile în ceea ce priveste variatiile posibile ale valorii sau plasarii în timp a fluxurilor de trezorerie viitoare, rezultatul trebuie sa reflecte valoarea actualizata asteptata a fluxurilor de trezorerie viitoare, adica media ponderata a tuturor rezultatelor posibile.

SECTIUNEA 2:Principii generale

a)ratele dobânzilor folosite pentru a actualiza fluxurile de trezorerie ar trebui sa reflecte ipoteze care sunt conforme cu cele inerente fluxurilor de trezorerie estimate. Altminteri, efectele unor ipoteze pot fi luate de doua ori în considerare sau pot fi ignorate. De exemplu, o rata de actualizare de 12 % ar putea fi aplicata fluxurilor de trezorerie contractuale ale unui împrumut de primit. Rata reflecta asteptarile asupra problemelor de rambursare care pot aparea la împrumuturi cu anumite caracteristici. Aceeasi rata de 12 % nu trebuie folosita pentru a actualiza fluxurile de trezorerie preconizate pentru ca acele fluxuri de trezorerie deja reflecta ipotezele legate de problemele de rambursare viitoare;

SECTIUNEA 3:Abordarea traditionala

A4 Aplicatiile contabile ale valorii actualizate au folosit în mod traditional un singur set de fluxuri de trezorerie estimate si o singura rata de actualizare, cel mai des descrisa ca "rata corespunzatoare riscului". De fapt, abordarea traditionala presupune ca o singura conventie a ratei de actualizare poate încorpora toate asteptarile legate de fluxurile de trezorerie viitoare si de prima de risc adecvata. Prin urmare, abordarea traditionala pune în special accentul pe selectarea ratei de actualizare.

A6 Cu toate acestea, abordarea traditionala nu poate solutiona în mod adecvat unele probleme complexe de evaluare, cum ar fi evaluarea activelor nefinanciare pentru care nu exista o piata a articolului sau a unui articol similar. Cautarea corecta a "ratei corespunzatoare riscului" prevede analizarea a cel putin doua elemente - un activ care exista pe piata si care are o rata observabila a dobânzii si activul care este evaluat. Rata adecvata de actualizare pentru fluxurile de trezorerie care sunt evaluate trebuie dedusa din rata observabila a dobânzii celuilalt activ de pe piata. Pentru a face aceasta deductie, caracteristicile fluxurilor de trezorerie ale celuilalt activ trebuie sa fie similare cu cele ale activului care este evaluat. Prin urmare, cel care evalueaza trebuie sa faca urmatoarele:

SECTIUNEA 4:Abordarea fluxurilor de trezorerie preconizate

A7 Abordarea fluxurilor de trezorerie preconizate este, în unele situatii, un instrument de evaluare mai eficient decât abordarea traditionala. În efectuarea unei evaluari, abordarea fluxurilor de trezorerie preconizate utilizeaza toate asteptarile cu privire la fluxurile de trezorerie posibile în loc de unicul, cel mai probabil, flux de trezorerie. De exemplu, un flux de trezorerie poate sa fie 100 u.m., 200 u.m. sau 300 u.m., cu probabilitati de respectiv 10 %, 60 % si 30 %. Fluxul de trezorerie preconizat este de 220 u.m. Abordarea fluxurilor de trezorerie preconizate difera astfel de abordarea traditionala, deoarece se concentreaza asupra analizei directe a fluxurilor de trezorerie respective si asupra declaratiilor mai explicite ale ipotezelor folosite în evaluare.

A9 Valoarea actualizata preconizata de 892,36 u.m. difera de notiunea traditionala a celei mai bune estimari de 902,73 u.m. (probabilitatea de 60 %). În acest exemplu, calculul traditional al valorii actualizate necesita o decizie privind care dintre plasarile în timp ale fluxurilor de trezorerie sa fie utilizate si, în consecinta, nu ar reflecta probabilitatile altor plasari în timp. Aceasta se întâmpla pentru ca rata de actualizare dintr-un calcul traditional al valorii actualizate nu poate reflecta incertitudinile legate de plasarea în timp.

A10 Utilizarea probabilitatilor este un element esential al abordarii fluxurilor de trezorerie preconizate. Unii se întreaba daca a atribui o probabilitate unor estimari foarte subiective nu sugereaza cumva o precizie mai mare decât exista de fapt. Cu toate acestea, aplicarea corecta a abordarii traditionale (astfel cum este descrisa la punctul A6) prevede aceleasi estimari si acelasi grad de subiectivitate fara a oferi transparenta calculelor din abordarea fluxurilor de trezorerie preconizate.

c)valoarea estimata va fi de 50 u.m. (10 % probabilitate), 250 u.m. (30 % probabilitate) sau 100 u.m. (60 % probabilitate). Pe baza acestor informatii limitate, fluxul de trezorerie estimat preconizat este de 140 u.m. [(50 × 0,10) + (250 × 0,30) + (100 × 0,60)].

A12 Aplicarea abordarii fluxurilor de trezorerie preconizate face obiectul unei constrângeri cost-beneficiu. În anumite cazuri, o entitate poate avea acces la date mai detaliate si poate fi capabila sa emita mai multe scenarii privind fluxurile de trezorerie. În alte cazuri, s-ar putea ca o entitate sa nu poata elabora decât declaratii generale despre variabilitatea fluxurilor de trezorerie, altfel ar suporta costuri substantiale. Entitatea trebuie sa puna în balanta costurile pentru obtinerea informatiei suplimentare cu credibilitatea suplimentara pe care acea informatie o va aduce evaluarii.

A13 Unii sustin ca tehnicile care folosesc fluxurile de trezorerie preconizate sunt nepotrivite pentru evaluarea unui singur articol sau a unui articol cu un numar limitat de rezultate posibile. Ei dau exemplul unui activ cu doua rezultate posibile: o probabilitate de 90 % ca fluxul de trezorerie va fi 10 u.m. si o probabilitate de 10 % ca fluxul de trezorerie va fi de 1 000 u.m. Ei observa ca fluxul de trezorerie preconizat în acest exemplu este 109 u.m. si critica acest rezultat deoarece nu reprezinta niciuna dintre valorile platite în cele din urma.

A14 Asemenea afirmatii reflecta un dezacord de baza cu privire la obiectivul evaluarii. Daca obiectivul este centralizarea costurilor care urmeaza sa fie suportate, este posibil ca fluxurile de trezorerie preconizate sa nu produca o estimare exacta a costului asteptat. Cu toate acestea, prezentul standard se ocupa de evaluarea valorii recuperabile a unui activ. Este putin probabil ca valoarea recuperabila a activului din acest exemplu sa fie 10 u.m., cu toate ca acesta este cel mai probabil flux de trezorerie. Aceasta se întâmpla deoarece o evaluare de 10 u.m. nu include incertitudinea fluxului de trezorerie în evaluarea activului. În schimb, fluxul incert de trezorerie este prezentat ca si cum ar fi un flux de trezorerie cert. Nicio entitate rationala nu ar vinde un astfel de activ cu 10 u.m.

SECTIUNEA 5:Rata de actualizare

CAPITOLUL 10¹:Anexa C - Prezenta anexă este parte integrantă din standard.

C1.În conformitate cu IFRS 3 (revizuit de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate în 2008), dobânditorul evaluează şi recunoaşte fondul comercial la data achiziţiei, drept valoarea cu care suma de la litera (a) depăşeşte suma de la litera (b) de mai jos:

a)totalul dintre:

C2.Punctul 80 din prezentul standard prevede ca fondul comercial dobândit dintr-o combinare de întreprinderi să fie alocat fiecărei unităţi sau fiecărui grup de unităţi generatoare de numerar a (al) dobânditorului care se preconizează că va beneficia de pe urma sinergiilor combinării de întreprinderi, indiferent dacă alte active sau datorii ale entităţii dobândite sunt alocate respectivelor unităţi sau grupuri de unităţi. Este posibil ca unele dintre sinergiile care rezultă dintr-o combinare de întreprinderi să fie alocate unei unităţi generatoare de numerar în care interesele care nu controlează nu au participaţii.

C4.Dacă o entitate evaluează interesele care nu controlează drept participaţia sa proporţională în activele nete identificabile ale unei filiale la data achiziţiei mai degrabă decât la valoarea justă, fondul comercial care se poate atribui intereselor care nu controlează este cuprins în valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de numerar aferente dar nu este recunoscut în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă. Prin urmare, o entitate trebuie să însumeze valoarea contabilă a fondului comercial alocat unităţii pentru a cuprinde fondul comercial care poate fi atribuit interesului care nu controlează. Această valoare contabilă ajustată este apoi comparată cu valoarea recuperabilă a unităţii pentru a stabili dacă unitatea generatoare de numerar este depreciată.

C7.Dacă o filială sau o parte a unei filiale cu un interes care nu controlează face parte dintr-o unitate generatoare de numerar mai mare, pierderile din depreciere sunt alocate părţilor din unitatea generatoare de numerar ce au un interes care nu controlează şi părţilor ce nu au acest interes. Pierderile din depreciere ar trebui să fie alocate părţilor din unitatea generatoare de numerar pe baza:

b)valorilor contabile relative ale activelor nete identificabile aferente părţilor dinaintea deprecierii, în măsura în care deprecierea se referă la active identificabile din unitatea generatoare de numerar. Orice astfel de depreciere este alocată activelor părţilor din fiecare unitate proporţional, pe baza valorii contabile a fiecărui activ al părţii.

C8.Dacă o pierdere din depreciere ce se poate atribui unui interes care nu controlează este aferentă fondului comercial care nu este recunoscut în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă (a se vedea punctul C4), respectiva depreciere nu este recunoscută drept o pierdere din depreciere a fondului comercial. În astfel de cazuri, numai pierderea din depreciere aferentă fondului comercial care este alocat societăţii-mamă este recunoscută drept o pierdere din depreciere a fondului comercial.

PARTEA 25:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 37 - Provizioane, datorii contingente si active contingente

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

5.În cazul în care un anumit tip de provizion, activ contingent sau datorie contingentă intră sub incidenţa unui alt standard, o entitate aplică standardul în cauză în locul prezentului standard. De exemplu, anumite tipuri de provizioane sunt tratate de standardele referitoare la:

CAPITOLUL 3:DEFINITII

SECTIUNEA 1:

10.În sensul prezentului standard, termenii de mai jos au urmatorul înteles: Un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incerta.

SECTIUNEA 2:Provizioane si alte datorii

11.Provizioanele se pot distinge de alte datorii, precum datoriile din credite comerciale sau angajamentele contabile, deoarece exista o incertitudine privind plasarea în timp sau valoarea viitoarelor cheltuieli necesare pentru decontarea lor. Spre deosebire de acestea:

b)angajamentele contabile sunt obligatiile de plata pentru bunuri si servicii care au fost primite sau furnizate, dar care nu au fost înca platite, facturate sau nu au facut înca obiectul unor acorduri oficiale cu furnizorii, inclusiv sumele datorate angajatilor (de exemplu, sumele angajate pentru concediul platit). Desi, uneori, este necesar ca valoarea sau plasarea în timp a acestor datorii sa fie estimate, gradul de incertitudine este, în general, mult mai redus decât în cazul provizioanelor.

SECTIUNEA 3:Relatia dintre provizioane si datorii contingente

12.În sens larg, toate provizioanele sunt contingente, deoarece sunt incerte din punctul de vedere al plasarii în timp sau valorii lor. Cu toate acestea, în prezentul standard, termenul "contingent" este folosit pentru datoriile si activele care nu sunt recunoscute, deoarece existenta lor va fi confirmata doar de aparitia sau neaparitia unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu sunt în totalitate controlate de entitate. De asemenea, termenul "datorie contingenta" este utilizat pentru datoriile care nu îndeplinesc criteriile de recunoastere.

13.Prezentul standard face distinctie între:

b)datorii contingente - care nu sunt recunoscute ca datorii, deoarece sunt:

CAPITOLUL 4:RECUNOASTERE

SECTIUNEA 2:Obligatia curenta

16.În aproape toate cazurile va fi clar daca un eveniment anterior a generat o obligatie curenta. În cazuri rare, de exemplu, într-o actiune în instanta, poate fi pusa în discutie producerea anumitor evenimente sau daca acestea au generat sau nu o obligatie curenta. În astfel de cazuri, o entitate stabileste daca exista sau nu o obligatie curenta la data bilantului luând în considerare toate probele disponibile, inclusiv, de exemplu, opinia unor experti. Printre probele luate în considerare se numara orice probe suplimentare furnizate de evenimente ulterioare datei bilantului.

SECTIUNEA 3:Eveniment anterior

17.Un eveniment anterior care genereaza o obligatie curenta este denumit eveniment care obliga. Pentru ca un eveniment sa fie un eveniment care obliga, este necesar ca entitatea sa nu dispuna de alta alternativa realista decât decontarea obligatiei generate de evenimentul în cauza. Aceasta situatie intervine doar:

19.Se recunosc ca provizioane doar obligatiile generate de evenimente anterioare care sunt independente de actiunile viitoare ale entitatii (de exemplu, modul de gestionare a activitatii în viitor). Exemplele de astfel de obligatii includ amenzile sau costurile de depoluare ca urmare a unor activitati poluante ilegale, ambele putând conduce la o iesire de resurse încorporând beneficii economice pentru decontarea obligatiilor, indiferent de actiunile viitoare ale entitatii. În mod similar, o entitate recunoaste un provizion pentru costurile de dezafectare a unei instalatii petroliere sau a unei centrale nucleare, în masura în care respectiva entitate este obligata sa remedieze daunele deja produse. În schimb, este posibil ca, din cauza presiunilor comerciale si a dispozitiilor legale, o entitate sa doreasca sau sa fie obligata sa angajeze cheltuieli pentru ca, în viitor, sa poata sa îsi desfasoare activitatea într-un anumit mod (de exemplu, prin instalarea de filtre pentru fum într-un anumit tip de fabrica). Deoarece poate evita cheltuielile viitoare prin actiuni viitoare, de exemplu, prin modificarea modului de operare, entitatea nu are o obligatie curenta aferenta acelei cheltuieli viitoare si nu recunoaste niciun provizion.

20.O obligatie implica întotdeauna existenta unei alte parti fata de care se manifesta respectiva obligatie. Cu toate acestea, nu este necesar sa se cunoasca identitatea partii fata de care exista obligatia, întrucât poate fi vorba, într- adevar, de o obligatie fata de publicul larg. Deoarece o obligatie implica întotdeauna un angajament fata de o alta parte, înseamna ca o decizie a conducerii sau a consiliului de administratie nu genereaza o obligatie implicita la data bilantului decât daca decizia a fost comunicata înainte de data bilantului persoanelor pe care le afecteaza, într-un mod suficient de clar pentru a determina persoanele în cauza sa se astepte, în mod justificat, ca entitatea îsi va onora responsabilitatile.

21.Un eveniment care nu genereaza imediat o obligatie poate determina ulterior o astfel de obligatie, ca urmare a unor modificari legislative sau a unei actiuni a entitatii (de exemplu, o declaratie publica suficient de clara) care genereaza o obligatie implicita. De exemplu, în cazul în care sunt cauzate daune mediului înconjurator, s-ar putea sa nu existe obligatia de a înlatura consecintele. Cu toate acestea, cauzarea daunelor poate deveni un eveniment care obliga în momentul în care o lege noua impune remedierea daunelor sau în care entitatea îsi asuma public raspunderea pentru înlaturarea daunelor, într-un mod care genereaza o obligatie implicita.

22.În cazul în care detaliile unei noi propuneri legislative nu au fost înca finalizate, o obligatie se naste doar în momentul în care este aproape sigur ca noile reglementari vor fi adoptate în forma propusa. În sensul prezentului standard, o astfel de obligatie este tratata ca o obligatie legala. Din cauza diverselor împrejurari de adoptare, este imposibil sa se specifice un singur eveniment care ar face aproape sigura adoptarea unei legi. În multe cazuri, adoptarea unei legi este incerta pâna în momentul în care aceasta este efectiv adoptata.

SECTIUNEA 4:Iesiri de resurse probabile concretizate în beneficii economice

23.Pentru ca o datorie sa poata fi recunoscuta, este necesara nu numai existenta unei obligatii curente, ci si probabilitatea ca pentru decontarea obligatiei sa fie necesara o iesire de resurse concretizate în beneficii economice.

În sensul prezentului standard (¹), o iesire de resurse sau orice alt eveniment este considerat probabil daca este mai mult probabil decât improbabil ca evenimentul în cauza sa survina, cu alte cuvinte daca probabilitatea ca evenimentul sa aiba loc este mai mare decât probabilitatea ca evenimentul sa nu aiba loc. În cazul în care existenta unei obligatii curente este improbabila, entitatea prezinta o datorie contingenta, cu exceptia cazului în care posibilitatea sa intervina o iesire de resurse concretizata în beneficii economice este redusa (a se vedea punctul 86).

24.În cazul în care exista mai multe obligatii similare (de exemplu, garantii pentru produse sau contracte similare), probabilitatea ca o iesire de resurse sa fie necesara pentru decontarea obligatiei se determina luând în considerare întreaga clasa de obligatii. Desi probabilitatea unei iesiri de resurse pentru un element individual poate fi redusa, este posibil ca pentru decontarea întregii clase de obligatii sa fie necesara o iesire de resurse. În astfel de cazuri, este recunoscut un provizion (daca sunt îndeplinite conditiile de recunoastere).

SECTIUNEA 5:Estimarea credibila a obligatiei

25.Utilizarea estimarilor este o componenta esentiala a elaborarii situatiilor financiare si nu reduce credibilitatea acestora. Acest lucru este valabil în special în cazul provizioanelor, care, prin natura lor, sunt mai incerte decât majoritatea celorlalte elemente din situaţia poziţiei financiare. Cu exceptia unor cazuri extrem de rare, o entitate va putea determina mai multe rezultate posibile si, prin urmare, va putea estima obligatia suficient de credibil încât sa utilizeze estimarea pentru recunoasterea unui provizion.

SECTIUNEA 6:Datorii contingente

30.Datoriile contingente pot evolua altfel decât se estimase initial. Prin urmare, ele sunt evaluate continuu pentru a determina daca a devenit probabila o iesire de resurse care încorporeaza beneficii economice. Daca devine probabil ca va fi necesara o iesire de resurse care încorporeaza beneficii economice viitoare pentru un element care a fost tratat anterior ca datorie contingenta, este recunoscut un provizion în situatiile financiare ale perioadei în care are loc modificarea probabilitatilor (cu exceptia cazurilor extrem de rare în care nu se poate face o estimare credibila).

SECTIUNEA 7:Active contingente

CAPITOLUL 5:EVALUARE

SECTIUNEA 1:Cea mai buna estimare

37.Cea mai buna estimare a cheltuielii necesare pentru decontarea obligatiei curente este valoarea pe care o entitate ar plati-o, în mod rational, pentru decontarea obligatiei la data bilantului sau pentru transferarea acesteia catre o terta parte în acel moment. În mod frecvent, decontarea sau transferul unei obligatii la data bilantului vor fi imposibile sau extrem de costisitoare. Cu toate acestea, estimarea sumei pe care o entitate ar plati-o, în mod rational, pentru a deconta sau transfera obligatia, reprezinta cea mai buna estimare a cheltuielii necesare pentru decontarea obligatiei curente la data bilantului.

39.Incertitudinile privind valoarea care va fi recunoscuta ca provizion sunt tratate prin mijloace diferite, în functie de împrejurari. În cazul în care provizionul în curs de evaluare implica o gama larga de elemente, obligatia este estimata prin ponderarea tuturor rezultatelor posibile în functie de probabilitatile lor. Aceasta metoda statistica de evaluare este denumita "valoare preconizata". Prin urmare, provizionul va fi diferit în functie de probabilitatea pierderii unei anumite sume, de exemplu 60 % sau 90 %. În cazul în care exista un interval continuu de rezultate posibile si probabilitatile de realizare ale fiecaruia sunt egale, se utilizeaza punctul de la mijlocul intervalului.

O entitate vinde produse însotite de un certificat de garantie prin care clientilor le sunt acoperite costurile de reparatie a oricaror defecte de fabricatie descoperite în primele sase luni de la data cumpararii. Daca la toate produsele vândute s-ar gasi defecte minore, costurile de reparatie s-ar ridica la 1 milion. Daca la toate produsele vândute s-ar gasi defecte majore, costurile de reparatie s-ar ridica la 4 milioane. Experienta anterioara si previziunile entitatii arata ca, pentru anul urmator, 75 % dintre produsele vândute nu vor avea defecte, 20 % vor avea defecte minore, iar 5 % defecte majore. În conformitate cu punctul 24, o entitate evalueaza probabilitatea unei iesiri de resurse pentru decontarea tuturor obligatiilor de garantie.

40.În cazul în care este evaluata o singura obligatie, rezultatul individual cel mai probabil poate constitui cea mai buna estimare a datoriei. Cu toate acestea, chiar si într-un astfel de caz, entitatea ia în considerare si alte rezultate posibile.

În cazul în care alte rezultate posibile sunt, în cea mai mare parte, fie mai mari, fie mai mici decât rezultatul cel mai probabil, cea mai buna estimare va fi o suma mai mare sau mai mica. De exemplu, daca o entitate este obligata sa remedieze o defectiune grava a unei fabrici importante pe care a construit-o pentru un client, rezultatul individual cel mai probabil poate fi succesul reparatiei de la prima încercare, la un cost de 1 000, dar entitatea constituie un provizion cu o valoare mai mare în cazul în care este foarte probabil sa fie necesare mai multe încercari.

SECTIUNEA 2:Riscuri si incertitudini

43.Riscul descrie variabilitatea rezultatelor. Ajustarea în functie de risc poate determina cresterea valorii la care este evaluata o datorie. Daca evaluarile se fac în conditii de incertitudine, este nevoie de precautie, astfel încât veniturile si activele sa nu fie supraevaluate, iar cheltuielile si datoriile sa nu fie subevaluate. Cu toate acestea, incertitudinea nu justifica constituirea unor provizioane excesive sau supraevaluarea deliberata a datoriilor. De exemplu, în cazul în care costurile preconizate ale unui anumit rezultat negativ sunt estimate prudent, rezultatul respectiv nu este considerat în mod deliberat mai probabil decât este cazul în mod real. Se va acorda atentie pentru a se evita dubla ajustare în functie de riscuri si incertitudini, care ar putea duce la supraevaluarea unui provizion.

SECTIUNEA 3:Valoarea actualizata

SECTIUNEA 4:Evenimente viitoare

49.Evenimentele viitoare preconizate pot fi deosebit de importante pentru evaluarea provizioanelor. O entitate poate considera ca, de exemplu, costul curatarii unei zone de lucru la sfârsitul duratei sale de viata va fi diminuat de descoperirile tehnologice viitoare. Valoarea recunoscuta reflecta o estimare rezonabila realizata de observatori obiectivi, calificati din punct de vedere tehnic, tinând cont de toate dovezile disponibile privind tehnologiile care vor putea fi utilizate în momentul curatarii. Astfel, se pot include, de exemplu, reduceri preconizate ale costurilor ca urmare a acumularii de experienta în aplicarea tehnologiei existente sau costurile preconizate pentru utilizarea tehnologiei existente într-o operatiune de curatare mai extinsa sau mai complexa decât cele realizate anterior. Cu toate acestea, o entitate nu anticipeaza dezvoltarea unei tehnologii complet noi de curatare, cu exceptia cazului în care aceasta ipoteza este justificata de dovezi obiective suficiente.

50.Efectul unor posibile noi reglementari legale este luat în considerare la evaluarea unei obligatii existente daca exista suficiente dovezi obiective ca este aproape sigur ca reglementarile legale în cauza vor fi adoptate. Din cauza diverselor împrejurari care intervin în practica, este imposibil sa se specifice un singur eveniment care va oferi suficiente dovezi obiective în fiecare caz. Dovezile necesare vizeaza atât cerintele pe care le vor impune noile reglementari, cât si nivelul de certitudine privind adoptarea si punerea lor în aplicare în timp util. În multe cazuri, nu vor exista suficiente dovezi obiective pâna în momentul în care noile reglementari sunt efectiv adoptate.

SECTIUNEA 5:Cedarea preconizata a activelor

CAPITOLUL 6:RAMBURSARI

CAPITOLUL 7:MODIFICARI ALE PROVIZIOANELOR

CAPITOLUL 9:APLICAREA REGULILOR DE RECUNOASTERE SI EVALUARE

SECTIUNEA 1:Pierderi viitoare din exploatare

SECTIUNEA 2:Contracte oneroase

67.Multe contracte (de exemplu, anumite ordine de cumparare) pot fi anulate fara plata unor compensatii celeilalte parti si, prin urmare, nu exista o obligatie. Alte contracte stabilesc atât drepturi, cât si obligatii pentru fiecare parte contractanta. În cazul în care anumite evenimente transforma un astfel de contract într-unul oneros, acesta intra sub incidenta prezentului standard si exista o datorie care trebuie recunoscuta. Contractele cu titlu executoriu care nu sunt contracte oneroase nu intra sub incidenta prezentului standard.

SECTIUNEA 3:Restructurare

72.O obligatie implicita de restructurare apare numai atunci când o entitate:

73.Dezafectarea unei fabrici, vânzarea activelor sau anuntarea publica a principalelor caracteristici ale planului pot constitui dovezi ca o întreprindere a început sa puna în aplicare planul de restructurare. Un anunt public privind un plan detaliat de restructurare genereaza o obligatie implicita de restructurare numai daca este facut în asa fel si într- atât de detaliat (precizând principalele caracteristici ale planului) încât determina alte parti, precum clientii, furnizorii si angajatii (sau reprezentantii acestora), sa se astepte, în mod justificat, ca entitatea va realiza restructurarea.

74.Pentru ca un plan sa fie suficient pentru a genera o obligatie implicita în momentul în care este comunicat persoanelor afectate, este necesar ca punerea sa în aplicare sa fie planificata cât mai curând posibil si finalizata într-o perioada în care modificarea semnificativa a planului este improbabila. Daca se preconizeaza ca restructurarea va începe dupa o perioada mai lunga de timp sau ca va dura o perioada extrem de îndelungata, este putin probabil ca planul sa determine alte parti sa se astepte, în mod justificat, ca întreprinderea este decisa sa realizeze restructurarea, deoarece graficul de realizare da întreprinderii posibilitatea de a-si modifica planurile.

75.O decizie de restructurare adoptata de conducere sau de consiliul de administratie înainte de data bilantului nu genereaza o obligatie implicita la data bilantului, cu exceptia cazului în care, înainte de data bilantului, entitatea:

b)a anuntat principalele caracteristici ale planului de restructurare celor afectati de acesta, într-o maniera suficient de clara pentru a-i determina sa se astepte, în mod justificat, ca entitatea va realiza restructurarea.

76.Desi o obligatie implicita nu este generata exclusiv de o decizie a conducerii, o obligatie poate fi generata de alte evenimente anterioare coroborate cu o astfel de decizie. De exemplu, negocierile cu reprezentantii angajatilor privind compensatiile pentru încetarea contractului de munca sau cu potentialii cumparatori pentru vânzarea unei unitati de activitate pot fi finalizate numai cu aprobarea consiliului de administratie. Odata ce acest acord a fost obtinut si a fost comunicat celorlalte parti, entitatea are o obligatie implicita de restructurare, daca sunt îndeplinite conditiile de la punctul 72.

79.Chiar si în cazul în care a luat decizia de a vinde o unitate de activitate si si-a anuntat public aceasta decizie, entitatea nu poate sa îsi asume un angajament de a vinde pâna în momentul în care este identificat un cumparator si este încheiat un contract de vânzare irevocabil. Pâna în momentul în care încheie un contract de vânzare irevocabil, entitatea va putea sa se razgândeasca, iar în cazul în care nu gaseste un cumparator în conditii acceptabile, entitatea va fi obligata sa adopte alte solutii. În cazul în care vânzarea unei unitati de activitate este preconizata în cadrul unei restructurari, activele unitatii în cauza sunt testate la depreciere în conformitate cu IAS 36. Daca vânzarea constituie numai o parte a restructurarii, pentru celelalte parti ale restructurarii poate aparea o obligatie implicita înainte de încheierea unui contract de vânzare irevocabil.

CAPITOLUL 10:PREZENTAREA INFORMATIILOR

84.Pentru fiecare clasa de provizioane, o entitate trebuie sa prezinte:

85.O entitate trebuie sa prezinte pentru fiecare clasa de provizioane:

86.Cu exceptia cazului în care posibilitatea ca, pentru decontarea obligatiei, sa fie necesara o iesire de resurse este redusa, o entitate trebuie sa prezinte, pentru fiecare clasa de datorii contingente, la data bilantului, o scurta descriere a naturii datoriei contingente si, dupa caz:

87.Pentru a determina provizioanele sau datoriile contingente care pot fi grupate pentru a forma o clasa, se va lua în considerare daca elementele în cauza sunt suficient de asemanatoare ca natura pentru ca prezentarea lor comuna sa îndeplineasca cerintele de la punctul 85 literele a) si b) si punctul 86 literele a) si b). Astfel, pot fi tratate ca o singura clasa de provizioane sumele aferente garantiilor pentru diverse produse, dar nu pot fi incluse în aceeasi clasa sumele aferente garantiilor uzuale si sumele care fac obiectul unor litigii.

92.În cazuri extrem de rare, prezentarea unei parti sau a tuturor informatiilor prevazute la punctele 84-89 ar putea aduce prejudicii grave pozitiei entitatii în cadrul unei dispute cu o alta parte privind obiectul unui provizion, al unei datorii contingente sau al unui activ contingent. În astfel de cazuri, entitatea nu trebuie sa prezinte informatiile în cauza, dar trebuie sa prezinte natura generala a disputei, precum si faptul ca si motivul pentru care informatiile în cauza nu au fost prezentate.

CAPITOLUL 11:DISPOZITII TRANZITORII

93.Efectul adoptarii prezentului standard la data intrarii sale în vigoare (sau mai devreme) trebuie raportat ca o ajustare a soldului de deschidere al rezultatului reportat aferent perioadei în care standardul este adoptat pentru prima data. Entitatile sunt încurajate, dar nu obligate, sa ajusteze soldul de deschidere al rezultatului reportat pentru prima perioada prezentata si sa retrateze informatiile comparative. Daca informatiile comparative nu sunt retratate, acest fapt trebuie prezentat.

CAPITOLUL 12:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

PARTEA 26:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 38 - Imobilizari necorporale

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

2.Prezentul standard trebuie sa se aplice la contabilizarea imobilizarilor necorporale, cu exceptia:

3.Dacă un alt standard dispune contabilizarea unui anumit tip de imobilizare necorporală, o entitate va aplica standardul respectiv în locul prezentului standard. De exemplu, prezentul standard nu se aplică la:

g)costurilor de achizitie amânate si imobilizarilor necorporale care decurg din drepturile contractuale ale unui asigurator detinute în temeiul unui contract de asigurare care intra sub incidenta IFRS 4 Contracte de asigurare. IFRS 4 prevede dispozitii specifice în materie de prezentare de informatii pentru acele costuri de achizitie amânate, dar nu si pentru acele imobilizari necorporale. Astfel, dispozitiile în materie de prezentare de informatii din prezentul standard se aplica respectivelor imobilizari necorporale;

4.Anumite imobilizari necorporale pot fi continute în sau pe suporturi fizice, cum ar fi un compact-disc (în cazul programelor de calculator), documentatii oficiale (în cazul licentelor sau al brevetelor) sau pe film. Pentru a stabili daca o imobilizare care încorporeaza atât elemente corporale, cât si necorporale ar trebui tratata în conformitate cu IAS 16 Imobilizari corporale sau ca imobilizare necorporala, în conformitate cu prezentul standard, o entitate îsi utilizeaza rationamentul pentru a evalua care element este mai semnificativ. De exemplu, un program de calculator pentru un utilaj computerizat care nu poate functiona fara programul respectiv este parte integranta a respectivului hardware si este tratat ca imobilizare corporala. Acelasi lucru este valabil si pentru sistemul de operare al unui computer. În cazul în care nu face parte integranta din echipamentul aferent, programul de calculator este tratat ca imobilizare necorporala.

5.Prezentul standard se aplica, printre altele, cheltuielilor cu activitatile de publicitate, cheltuielilor de formare profesionala, de constituire, de cercetare si dezvoltare. Activitatile de cercetare si dezvoltare sunt directionate catre dezvoltarea cunostintelor. Prin urmare, chiar daca aceste activitati pot avea ca rezultat o imobilizare cu substanta fizica (de exemplu, un prototip), elementul fizic al imobilizarii este secundar componentei sale necorporale, adica pachetul de cunostinte încorporat în aceasta.

6.În cazul unui contract de leasing financiar, activul poate fi atât corporal, cât si necorporal. Dupa recunoasterea initiala, locatarul contabilizeaza o imobilizare necorporala detinuta în temeiul unui contract de leasing financiar în conformitate cu prezentul standard. Drepturile care decurg din acorduri de licenta pentru elemente precum productiile cinematografice, înregistrarile video, piesele de teatru, manuscrisele, brevetele si drepturile de autor nu intra sub incidenta IAS 17 si intra sub incidenta prezentului standard.

7.Excluderile din domeniul de aplicare al unui standard pot aparea atunci când anumite activitati sau tranzactii sunt atât de specializate încât creeaza probleme contabile care pot necesita o abordare diferita. Astfel de probleme apar în contabilizarea cheltuielilor de prospectare, valorificare si extractie a petrolului, gazelor naturale si depozitelor de minereuri în industriile extractive, precum si în cazul contractelor de asigurare. Prin urmare, prezentul standard nu se aplica cheltuielilor aferente acestor activitati si contracte. Cu toate acestea, prezentul standard se aplica altor imobilizari necorporale utilizate (precum programele de calculator) si altor cheltuieli suportate (precum costurile de constituire), în industriile extractive sau în domeniul asigurarilor.

CAPITOLUL 3:DEFINITII

SECTIUNEA 1:

8.Următorii termeni sunt utilizaţi în prezentul standard cu înţelesul specificat în continuare::

Data acordului pentru o combinare de întreprinderi este data la care s-a ajuns la un acord de fond între partile implicate în combinarea de întreprinderi si, în cazul entitatilor publice cotate la bursa, data la care acest acord este facut public. În cazul unei preluari ostile, data cea mai timpurie la care s-a ajuns la un acord de fond între partile implicate în combinarea de întreprinderi este data la care un numar suficient de proprietari ai entitatii dobândite au acceptat oferta dobânditorului pentru preluarea controlului asupra entitatii dobândite.

b)de la care sunt asteptate beneficii economice viitoare care sa se rasfrânga asupra entitatii.

SECTIUNEA 2:Imobilizari necorporale

9.Entitatile cheltuiesc frecvent resurse sau angajeaza datorii pentru achizitia, dezvoltarea, întretinerea sau îmbunatatirea unor resurse necorporale precum cunostintele stiintifice sau tehnice, proiectarea si implementarea unor noi procese sau sisteme, licentele, proprietatea intelectuala, cunostintele despre piata si marcile comerciale (inclusiv numele de marca si titlurile de publicatii). Exemple uzuale de elemente cuprinse în aceste largi categorii sunt programele de calculator, brevetele, drepturile de autor, productiile cinematografice, listele de clienti, drepturile privind serviciile ipotecare, licentele de pescuit, cotele de import, francizele, relatiile cu clientii sau furnizorii, loialitatea clientilor, cota de piata si drepturile de comercializare.

10.Nu toate elementele descrise la punctul 9 corespund definitiei unei imobilizari necorporale, respectiv caracterul identificabil, controlul asupra unei resurse si existenta unor beneficii economice viitoare. Daca un element care intra sub incidenta prezentului standard nu corespunde definitiei unei imobilizari necorporale, cheltuiala cu achizitia sau realizarea sa pe plan intern este recunoscuta drept cheltuiala în momentul în care este suportata. Totusi, daca este dobândit în cadrul unei combinari de întreprinderi, elementul în cauza face parte din fondul comercial recunoscut la data achizitiei (a se vedea punctul 68).

SECTIUNEA 3:Caracterul identificabil

11.Definiţia unei imobilizări necorporale prevede ca imobilizarea necorporală să fie identificabilă pentru a fi diferenţiată de fondul comercial. Fondul comercial recunoscut într-o combinare de întreprinderi este un activ care reprezintă beneficii economice viitoare care rezultă din alte active dobândite într-o combinare de întreprinderi care nu sunt identificate individual şi recunoscute separat. Beneficiile economice viitoare pot fi generate de sinergia dintre activele identificabile dobândite sau de active care, individual, nu îndeplinesc criteriile de recunoaştere în situaţiile financiare.

12.Un activ este identificabil dacă fie:

SECTIUNEA 4:Controlul

13.O entitate controleaza un activ daca entitatea are capacitatea de a obtine beneficii economice viitoare de pe urma resursei suport si de a restrictiona accesul altora la beneficiile respective. Capacitatea unei entitati de a controla beneficiile economice viitoare generate de o imobilizare necorporala provine în mod normal din drepturile legale a caror aplicare poate fi sustinuta în instanta. În absenta unor drepturi legale, controlul este mai dificil de demonstrat. Cu toate acestea, exercitarea legala a unui drept nu este o conditie necesara pentru control, întrucât entitatea poate fi capabila sa controleze beneficiile economice viitoare în alt mod.

15.O entitate poate avea o echipa alcatuita din personal calificat si poate fi capabila sa identifice la acest personal competente suplimentare care, prin formare profesionala, ar putea genera beneficii economice viitoare. De asemenea, entitatea poate sa preconizeze ca angajatii sai îi vor pune în continuare la dispozitie competentele lor profesionale. Cu toate acestea, în general, o entitate nu are suficient control asupra beneficiilor economice viitoare asteptate de la o echipa de personal calificat si de la un efort de formare profesionala pentru ca aceste elemente sa corespunda definitiei unei imobilizari necorporale. Dintr-un motiv similar, este putin probabil ca un talent specific în domeniul tehnic sau al gestionarii afacerilor sa corespunda definitiei unei imobilizari necorporale, cu exceptia cazului în care este protejat de drepturi legale de folosinta si de obtinere a beneficiilor economice viitoare preconizate a fi generate de acesta si îndeplineste, de asemenea, si celelalte criterii din definitie.

16.O entitate poate avea un portofoliu de clienti sau o cota de piata si poate preconiza ca, datorita eforturilor sale pentru dezvoltarea relatiilor de afaceri cu clientii si pentru cresterea loialitatii acestora, clientii îsi vor mentine relatiile comerciale cu entitatea. Cu toate acestea, în absenta drepturilor legale care sa protejeze, sau a altor mijloace prin care sa controleze relatiile cu clientii sau loialitatea acestora fata de entitate, entitatea nu are de obicei suficient control asupra beneficiilor economice viitoare din relatiile cu clientii si asupra loialitatii acestora pentru astfel de elemente (de exemplu, portofoliu de clienti, cote de piata, relatii cu clientii si loialitatea clientilor) pentru a corespunde definitiei imobilizarilor necorporale. În absenta drepturilor legale care sa protejeze relatiile cu clientii, tranzactiile de schimb pentru aceleasi relatii necontractuale cu clientii sau pentru unele similare (altele decât cele care sunt parte a unei combinari de întreprinderi) ofera dovezi ca entitatea este, cu toate acestea, capabila sa controleze beneficiile economice viitoare preconizate care decurg din relatiile cu clientii. Întrucât astfel de tranzactii de schimb ofera, de asemenea, dovada ca relatiile cu clientii sunt separabile, aceste relatii cu clientii corespund definitiei unei imobilizari necorporale.

CAPITOLUL 4:RECUNOASTERE SI EVALUARE

SECTIUNEA 1:

18.Recunoasterea unui element drept imobilizare necorporala prevede ca entitatea sa demonstreze ca elementul respectiv întruneste urmatoarele:

19.Punctele 25-32 trateaza aplicarea criteriilor de recunoastere unor imobilizari necorporale dobândite separat, iar punctele 33-43 trateaza aplicarea acestora pentru imobilizarile necorporale dobândite în cadrul unei combinari de întreprinderi. Punctul 44 trateaza evaluarea initiala a imobilizarilor necorporale dobândite prin subventie guvernamentala, punctele 45-47 trateaza schimburile de imobilizari necorporale, iar punctele 48-50 prezinta tratamentul fondului comercial generat intern. Punctele 51-67 trateaza recunoasterea initiala si evaluarea imobilizarilor necorporale generate intern.

20.Imobilizarile necorporale sunt de asemenea natura încât, în multe cazuri, nu exista adaugiri la o astfel de imobilizare sau înlocuiri ale componentelor acesteia. Prin urmare, majoritatea cheltuielilor ulterioare mai degraba mentin beneficiile economice viitoare preconizate încorporate într-o imobilizare necorporala existenta, decât corespund definitiei unei imobilizari necorporale si criteriilor de recunoastere din prezentul standard. În plus, deseori este dificil sa se atribuie cheltuieli ulterioare direct unei anumite imobilizari necorporale mai degraba decât întreprinderii ca întreg. Prin urmare, doar rareori cheltuielile ulterioare - cele suportate dupa recunoasterea initiala a unei imobilizari necorporale dobândite sau dupa finalizarea unei imobilizari necorporale generate intern - sunt recunoscute în valoarea contabila a unui activ. În conformitate cu punctul 63, cheltuielile ulterioare pentru marci, titluri de ziare si reviste, liste de clienti si elemente similare în fond (fie dobândite din afara, fie generate intern) sunt întotdeauna recunoscute în profit sau pierdere în momentul suportarii. Aceasta pentru ca astfel de cheltuieli nu pot fi diferentiate de cheltuielile cu dezvoltarea întreprinderii ca întreg.

SECTIUNEA 2:Achizitia separata

25.În mod normal, preţul pe care o entitate îl plăteşte pentru a dobândi separat o imobilizare necorporală reflectă aşteptările privind probabilitatea ca beneficiile economice viitoare ale imobilizării să revină entităţii. Cu alte cuvinte, entitatea preconizează o intrare de beneficii economice, chiar dacă există o incertitudine în privinţa plasării în timp sau a valorii intrării respective. Astfel, criteriul recunoaşterii probabilităţii de la punctul 21 litera (a) este întotdeauna considerat ca fiind îndeplinit de către imobilizările necorporale achiziţionate separat.

30.Recunoasterea costurilor în valoarea contabila a unei imobilizari necorporale înceteaza când activul se af la în starea necesara pentru a putea functiona în maniera intentionata de conducere. Astfel, costurile cu utilizarea sau mutarea unei imobilizari necorporale nu sunt incluse în valoarea contabila a activului în cauza. De exemplu, urmatoarele costuri nu sunt incluse în valoarea contabila a unei imobilizari necorporale:

31.Anumite operatiuni au loc în legatura cu dezvoltarea unei imobilizari necorporale, dar nu sunt necesare pentru a aduce activul în starea necesara pentru a putea functiona în maniera intentionata de conducere. Aceste operatiuni ocazionale pot aparea înaintea sau în timpul activitatilor de dezvoltare. Deoarece operatiunile ocazionale nu sunt necesare pentru a aduce un activ la starea necesara pentru ca acesta sa poata functiona în maniera intentionata de conducere, veniturile si cheltuielile aferente operatiunilor ocazionale sunt recunoscute imediat în profit sau pierdere si incluse în clasa corespunzatoare de venituri si cheltuieli.

SECTIUNEA 3:Achizitia ca parte a unei combinari de întreprinderi

33.În conformitate cu IFRS 3 Combinări de întreprinderi, dacă o imobilizare necorporală este dobândită în cadrul unei combinări de întreprinderi, atunci costul imobilizării necorporale respective este valoarea sa justă la data achiziţiei. Valoarea justă a unei imobilizări necorporale va reflecta aşteptările participanţilor pe piaţă la data achiziţiei cu privire la probabilitatea ca beneficiile economice viitoare preconizate încorporate în activ să revină entităţii. Cu alte cuvinte, entitatea preconizează o intrare de beneficii economice, chiar dacă există o incertitudine în privinţa plasării în timp sau a valorii intrării respective. Astfel, criteriul recunoaşterii probabilităţii de la punctul 21 litera (a) este întotdeauna considerat ca fiind îndeplinit de către imobilizările necorporale dobândite prin combinări de întreprinderi. Dacă o imobilizare dobândită într-o combinare de întreprinderi poate fi separată sau rezultă din drepturi contractuale sau din alte drepturi legale, există suficiente informaţii pentru a evalua fiabil valoarea justă a imobilizării. Astfel, criteriul evaluării fiabile de la punctul 21 litera (b) este întotdeauna considerat ca fiind îndeplinit de către imobilizările necorporale dobândite prin combinări de întreprinderi.

34.În conformitate cu prezentul standard şi cu IFRS 3 (revizuit de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate în 2008), un dobânditor recunoaşte la data achiziţiei, separat de fondul comercial, o imobilizare necorporală a entităţii dobândite, indiferent dacă imobilizarea a fost recunoscută sau nu de entitatea dobândită înainte de combinarea de întreprinderi. Acest lucru înseamnă că dobânditorul recunoaşte ca imobilizare separată de fondul comercial un proiect de cercetare şi dezvoltare în curs de desfăşurare al entităţii dobândite dacă proiectul corespunde definiţiei unei imobilizări necorporale. Proiectul de cercetare şi dezvoltare în curs de desfăşurare al unei entităţi dobândite corespunde definiţiei unei imobilizări necorporale dacă:

35.Dacă o imobilizare corporală dobândită într-o combinare de întreprinderi poate fi separată sau rezultă din drepturile contractuale sau din alte drepturi legale, există suficiente informaţii pentru a evalua fiabil valoarea justă a imobilizării. Atunci când, pentru estimările folosite la evaluarea valorii juste a unei imobilizări necorporale, există o serie de rezultate posibile cu diferite probabilităţi, acea incertitudine este luată în calcul la evaluarea valorii juste a imobilizării.

37.Dobânditorul poate recunoaşte un grup de imobilizări necorporale complementare drept activ unic, cu condiţia ca activele individuale din grup să aibă durate similare de viaţă utilă. De exemplu, termenii "marcă" şi "nume de marcă" sunt deseori utilizaţi ca sinonime pentru mărci comerciale şi alte mărci. Totuşi, aceştia din urmă sunt termeni generali de marketing utilizaţi în mod normal pentru referiri la un grup de active complementare cum ar fi marca comercială (sau marca de servicii) şi numele aferent de comercializare, formulele, reţetele şi expertiza tehnologică.

SECTIUNEA 4:Cheltuielile ulterioare cu un proiect dobândit de dezvoltare si cercetare în curs de desfasurare

43.Aplicarea dispozitiilor de la punctele 54-62 înseamna ca orice cheltuieli ulterioare cu un proiect de cercetare sau dezvoltare în curs de desfasurare dobândit separat sau printr-o combinare de întreprinderi si recunoscut ca imobilizare necorporala sunt:

SECTIUNEA 5:Achizitia prin intermediul unei subventii guvernamentale

44.În anumite cazuri, o imobilizare necorporala poate fi dobândita gratuit, sau pentru o contraprestatie simbolica, prin intermediul unei subventii guvernamentale. Aceasta situatie poate aparea atunci când un guvern transfera sau aloca unei entitati imobilizari necorporale precum drepturi de aterizare pe aeroport, licente de operare pentru statii de radio sau de televiziune, licente sau cote tarifare de import sau dreptul de a accesa alte resurse restrictionate. În conformitate cu IAS 20 Contabilitatea subventiilor guvernamentale si prezentarea informatiilor legate de asistenta guvernamentala, o entitate poate alege sa recunoasca initial atât imobilizarea necorporala, cât si subventia la valoarea justa. Daca o entitate alege sa nu recunoasca initial activul la valoarea justa, entitatea recunoaste initial activul la valoarea nominala (celalalt tratament permis de IAS 20) plus orice cheltuieli direct atribuibile pregatirii activului pentru utilizarea intentionata.

SECTIUNEA 6:Schimbul de active

45.Una sau mai multe imobilizari necorporale poate (pot) fi dobândita (dobândite) în schimbul unuia sau mai multor active nemonetare, sau în schimbul unei combinatii de active monetare si nemonetare. Urmatoarele discutii se refera doar la schimbul unui activ nemonetar cu altul, dar se aplica, de asemenea, tuturor schimburilor descrise în propozitia precedenta. Costul unei astfel de imobilizari necorporale este evaluat la valoarea justa, cu exceptia cazurilor în care a) tranzactia de schimb nu are continut comercial sau b) nu poate fi evaluata fiabil nici valoarea justa a activului primit, nici cea a activului cedat. Activul dobândit este evaluat în acest fel indiferent daca o entitate nu poate derecunoaste imediat activul cedat. Daca activul dobândit nu este evaluat la valoarea justa, costul sau este evaluat la valoarea contabila a activului cedat.

46.O entitate stabileste daca o tranzactie de schimb are continut comercial luând în considerare masura în care se preconizeaza ca viitoarele sale fluxuri de trezorerie sa se schimbe ca rezultat al acelei tranzactii. O tranzactie de schimb are continut comercial daca:

47.Punctul 21 litera (b) specifică faptul că o condiţie pentru recunoaşterea unei imobilizări necorporale o reprezintă posibilitatea de a evalua fiabil costul imobilizării în cauză. Valoarea justă a unei imobilizări necorporale este evaluată fiabil dacă (a) variabilitatea în gama de evaluări la valoarea justă rezonabile nu este semnificativă pentru acel activ sau (b) probabilităţile diverselor estimări din acea gamă pot fi evaluate în mod fiabil şi utilizate la evaluarea valorii juste. Dacă o entitate poate să evalueze în mod fiabil valoarea justă fie a activului primit, fie a activului cedat, atunci valoarea justă a activului cedat este utilizată pentru a evalua costul, cu excepţia cazului în care valoarea justă a activului primit este mai evidentă.

SECTIUNEA 7:Fondul comercial generat intern

49.În anumite cazuri, o serie de cheltuieli sunt suportate pentru a genera beneficii economice viitoare, dar acest lucru nu are drept rezultat crearea unei imobilizari necorporale care îndeplineste criteriile de recunoastere din prezentul standard. Astfel de cheltuieli sunt deseori prezentate drept contribuind la fondul comercial generat intern. Fondul comercial generat intern nu este recunoscut drept activ deoarece nu este o resursa identificabila (adica nu este separabil si nici nu decurge din drepturi legale contractuale sau de alta natura) controlata de entitate, care sa poata fi evaluata fiabil la cost.

51.Uneori este dificil de evaluat daca o imobilizare necorporala generata intern se califica pentru recunoastere, din cauza problemelor de a:

b)de a determina în mod fiabil costul activului. În anumite cazuri, costul de generare interna a unei imobilizari necorporale nu poate fi diferentiat de costul mentinerii sau majorarii fondului comercial generat intern al entitatii sau de costul de functionare de zi cu zi.

SECTIUNEA 8:Faza de cercetare

SECTIUNEA 9:Faza de dezvoltare

57.O imobilizare necorporala provenita din dezvoltare (sau din faza de dezvoltare a unui proiect intern) trebuie recunoscuta daca si numai daca o entitate poate demonstra toate elementele de mai jos:

59.Exemple de activitati de dezvoltare sunt:

SECTIUNEA 10:Costul unei imobilizari necorporale generate intern

66.Costul unei imobilizari necorporale generate intern este compus din toate costurile direct atribuibile necesare pentru crearea, producerea si pregatirea activului pentru a fi capabil sa functioneze în maniera intentionata de conducere. Exemple de costuri direct atribuibile sunt:

67.Urmatoarele elemente nu sunt componente ale costului unei imobilizari necorporale generate intern:

c)cheltuielile cu instruirea personalului pentru exploatarea imobilizarii.

O entitate dezvolta un nou proces de productie. În cursul anului 20X5, cheltuielile suportate s-au ridicat la 1 000 u.m. a), din care 900 u.m. au fost suportate înainte de 1 decembrie 20X5, iar 100 u.m. au fost suportate între 1 decembrie 20X5 si 31 decembrie 20X5. Entitatea poate demonstra ca, la 1 decembrie 20X5, procesul de productie a îndeplinit criteriile de recunoastere ca imobilizare necorporala. Valoarea recuperabila a know-how-ului încorporat în proces (inclusiv viitoarele iesiri de numerar pentru finalizarea procesului înainte de a fi disponibil pentru utilizare) este estimata la 500 u.m.

La sfârsitul lui 20X5, procesul de productie este recunoscut ca imobilizare necorporala la costul de 100 u.m. (cheltuielile suportate începând cu data la care au fost îndeplinite criteriile de recunoastere, adica 1 decembrie 20X5). Cheltuielile de 900 u.m. suportate înainte de 1 decembrie 20X5 sunt recunoscute drept cheltuieli, deoarece criteriile de recunoastere nu au fost îndeplinite pâna la 1 decembrie 20X5. Cheltuielile în cauza nu fac parte din costul procesului de productie recunoscut în bilant.

La sfârsitul anului 20X6, costul procesului de productie este de 2 100 u.m. (cheltuieli de 100 u.m. recunoscute la sfârsitul anului 20X5, plus cheltuieli de 2 000 u.m. recunoscute în 20X6). Entitatea recunoaste o pierdere din depreciere de 200 u.m. pentru a ajusta valoarea contabila a proiectului înainte de pierderea din depreciere (2 100 u.m.) la valoarea sa recuperabila (1 900 u.m.). Aceasta pierdere din depreciere va fi reluata într-o perioada ulterioara daca dispozitiile pentru reluarea unei pierderi din depreciere din IAS 36 sunt îndeplinite.

CAPITOLUL 5:RECUNOASTEREA UNEI CHELTUIELI

68.Cheltuielile cu un element necorporal trebuie recunoscute drept costuri atunci când sunt suportate, cu excepţia cazurilor în care:

69.În anumite cazuri, cheltuiala este suportată pentru a oferi beneficii economice viitoare unei entităţi, dar nu se dobândeşte şi nu se creează nicio imobilizare necorporală sau un alt activ care se poate recunoaşte. În cazul furnizării de mărfuri, entitatea recunoaşte o astfel de sumă cheltuită drept cheltuială atunci când are drept de acces la mărfurile respective. În cazul furnizării de servicii, entitatea recunoaşte o astfel sumă cheltuită drept cheltuială atunci când primeşte serviciile respective. Spre exemplu, sumele cheltuite cu cercetarea sunt recunoscute drept cheltuieli în momentul în care sunt suportate (a se vedea punctul 54), cu excepţia cazului în care sunt achiziţionate ca parte a unei combinări de întreprinderi. Alte exemple de sume cheltuite care sunt recunoscute drept cheltuieli atunci când sunt suportate includ:

a)cheltuielile cu activitatile de constituire (adica cheltuielile de constituire), cu exceptia cazului în care aceste cheltuieli sunt incluse în costul unei imobilizari corporale, în conformitate cu IAS 16. Costurile de constituire pot cuprinde costuri precum costurile de secretariat si juridice suportate pentru constituirea unei entitati juridice, cheltuielile pentru deschiderea unei noi instalatii sau a unei noi activitati (respectiv costurile anterioare deschiderii) sau cheltuielile pentru începerea de noi operatiuni sau lansarea de noi produse sau procese (respectiv costurile de preoperare);

69A. O entitate are drept de acces la mărfuri atunci când sunt în proprietatea sa. În mod similar, entitatea are drept de acces la mărfuri când acestea au fost realizate de către furnizor în conformitate cu termenii contractului de furnizare, iar entitatea poate solicita livrarea lor în schimbul plăţii. Serviciile sunt primite atunci când sunt efectuate de un furnizor în conformitate cu termenii unui contract de furnizare, nu atunci când entitatea le utilizează pentru a furniza un alt serviciu, de exemplu, pentru a trimite o reclamă clienţilor.

CAPITOLUL 6:EVALUARE DUPA RECUNOASTERE

SECTIUNEA 1:

SECTIUNEA 3:Modelul de reevaluare

75.Dupa recunoasterea initiala, o imobilizare necorporala trebuie contabilizata la valoarea reevaluata ca fiind valoarea sa justa la data reevaluarii minus orice amortizare ulterioara cumulata si orice pierderi din depreciere cumulate ulterioare. În scopul reevaluărilor efectuate în conformitate cu prezentul standard, valoarea justă trebuie evaluată în raport cu o piaţă activă. Reevaluarile trebuie facute cu o asemenea regularitate încât, la data bilantului, valoarea contabila a activului sa nu se deosebeasca semnificativ de valoarea sa justa.

77.Modelul de reevaluare este aplicat dupa ce o imobilizare a fost recunoscuta initial la cost. Cu toate acestea, daca doar o parte a costului imobilizarii necorporale este recunoscuta ca activ deoarece activul nu a îndeplinit criteriile de recunoastere decât la un anumit moment al procesului (a se vedea punctul 65), modelul de reevaluare poate fi aplicat întregului activ. De asemenea, modelul de reevaluare poate fi aplicat unei imobilizari necorporale care a fost primita prin intermediul unei subventii guvernamentale si recunoscuta la valoarea nominala (a se vedea punctul 44).

78.Este puţin obişnuit să existe o piaţă activă pentru o imobilizare necorporală, deşi acest lucru se poate întâmpla. De exemplu, în anumite jurisdictii, o piata activa poate exista pentru licentele de taxi transferabile gratuit, pentru licentele de pescuit sau pentru cotele de productie. Cu toate acestea, nu poate exista o piata activa pentru marci, titluri de ziare si reviste, drepturi de publicare pentru muzica sau film, brevete si marci comerciale, deoarece fiecare dintre aceste active este unic. De asemenea, desi imobilizarile necorporale sunt vândute si cumparate, contractele se negociaza între cumparatori si vânzatori individuali, iar tranzactiile sunt relativ putin frecvente. Din aceste motive, este posibil ca pretul platit pentru un activ sa nu ofere suficiente indicatii privind valoarea justa a unui alt activ. Mai mult, deseori preturile nu sunt disponibile publicului.

79.Frecventa reevaluarilor depinde de volatilitatea valorilor juste ale imobilizarilor necorporale care sunt reevaluate. Daca valoarea justa a unei imobilizari reevaluate se deosebeste semnificativ de valoarea sa contabila, se impune o noua reevaluare. Anumite imobilizari necorporale pot prezenta variatii semnificative si volatile ale valorii lor juste, necesitând astfel o reevaluare anuala. Astfel de reevaluari frecvente nu sunt necesare pentru imobilizarile necorporale care prezinta doar variatii nesemnificative ale valorii juste.

80.Atunci când o imobilizare necorporală este reevaluată, valoarea contabilă a imobilizării respective este ajustată la valoarea reevaluată. La data reevaluării, imobilizarea este tratată într-unul din următoarele moduri:

87.Surplusul cumulat din reevaluare inclus în capitaluri proprii poate fi transferat direct rezultatelor reportate atunci când surplusul este realizat. Întregul surplus poate fi realizat la scoaterea din uz sau la cedarea activului. Totusi, o parte din surplus poate fi realizata atât timp cât activul este utilizat de catre entitate; într-un astfel de caz, valoarea surplusului realizat este diferenta dintre amortizarea bazata pe valoarea contabila reevaluata a activului si amortizarea care ar fi fost recunoscuta pe baza costului istoric al activului. Transferul de la surplusul din reevaluare la rezultatul reportat nu se realizeaza prin profit sau pierdere.

CAPITOLUL 7:DURATA DE VIATA UTILA

88.O entitate trebuie sa evalueze daca durata de viata utila a unei imobilizari necorporale este determinata sau nedeterminata si, în cazul în care este determinata, lungimea acesteia sau numarul de unitati de productie sau unitati similare care constituie acea durata de viata utila. O imobilizare necorporala trebuie considerata de catre entitate ca având o durata de viata utila nedeterminata atunci când, pe baza analizei tuturor factorilor relevanti, nu exista o limita previzibila a perioadei în care se asteapta ca activul sa genereze intrari de numerar nete pentru entitate.

89.Contabilizarea pentru o imobilizare necorporala este bazata pe durata sa de viata utila. O imobilizare necorporala cu o durata de viata determinata este amortizata (a se vedea punctele 97-106), iar o imobilizare necorporala cu o durata de viata nedeterminata nu este amortizata (a se vedea punctele 107-110). Exemplele ilustrative care însotesc prezentul standard ilustreaza determinarea duratei de viata utile pentru diferite imobilizari necorporale si contabilizarea ulterioara pentru acele active este bazata pe stabilirea duratei de viata utila.

90.Multi factori sunt luati în considerare în determinarea duratei de viata utila a unei imobilizari necorporale, inclusiv:

91.Termenul "nedeterminat" nu înseamna "infinit". Durata de viata utila a unei imobilizari necorporale reflecta doar nivelul de cheltuieli viitoare de întretinere prevazute pentru întretinerea activului la standardul de performanta evaluat la momentul estimarii duratei de viata utila a activului si capacitatea si dorinta entitatii de a atinge acel nivel. Concluzia ca durata de viata utila a unei imobilizari necorporale este nedeterminata nu ar trebui sa depinda de cheltuieli viitoare prevazute superioare celor necesare pentru a mentine activul la respectivul standard de performanta.

92.Ţinând cont de ritmul rapid al schimbărilor tehnologice, programele informatice şi multe alte imobilizări necorporale sunt supuse uzurii tehnologice. În consecinţă, este probabil ca durata lor de viaţă utilă să fie scurtă. Viitoarele reduceri aşteptate ale preţului de vânzare al unui element produs cu utilizarea unei imobilizări necorporale ar putea indica o aşteptare legată de uzura morală tehnologică sau comercială a activului, care, la rândul său, ar putea reflecta o diminuare a beneficiilor economice viitoare înglobate în activ.

94.Durata de viaţă utilă a unei imobilizări necorporale care decurge din drepturi legale contractuale sau de altă natură nu trebuie să depăşească perioada drepturilor contractuale sau a celorlalte drepturi legale, dar poate fi mai scurtă, în funcţie de perioada în care entitatea preconizează că va folosi imobilizarea. Dacă drepturile contractuale sau alte drepturi legale sunt transmise pentru o durată limitată care poate fi reînnoită, durata de viaţă utilă a imobilizării necorporale trebuie să includă perioada sau perioadele de reînnoire doar dacă există dovezi în sprijinul reînnoirii de către entitate fără un cost semnificativ. Durata de viaţă utilă a unui drept redobândit recunoscut drept imobilizare necorporală într-o combinare de întreprinderi este perioada contractuală rămasă din contractul prin care s-a acordat acest drept şi nu trebuie să includă perioade de reînnoire.

96.Existenta urmatorilor factori, printre altii, indica faptul ca o entitate ar putea reînnoi drepturile contractuale sau alte drepturi legale fara un cost semnificativ:

CAPITOLUL 8:IMOBILIZARI NECORPORALE CU DURATA DE VIATA UTILA DETERMINATA

SECTIUNEA 1:Perioada de amortizare si metoda de amortizare

97.Valoarea amortizabila a unei imobilizari necorporale cu o durata de viata utila determinata trebuie alocata pe o baza sistematica de-a lungul duratei sale de viata utila. Amortizarea trebuie sa înceapa când activul este disponibil pentru a fi utilizat, adica atunci când se af la în locul si în starea necesare pentru a putea functiona în maniera intentionata de conducere. Amortizarea trebuie sa înceteze la data cea mai timpurie dintre data la care activul este clasificat drept detinut în vederea vânzarii (sau inclus într-un grup destinat cedarii care este clasificat drept detinut în vederea vânzarii) în conformitate cu IFRS 5 si data la care activul este derecunoscut. Metoda de amortizare utilizata trebuie sa reflecte ritmul în care se asteapta sa fie consumate de catre entitate beneficiile economice viitoare aferente activului. Daca acel ritm nu poate fi determinat fiabil, trebuie utilizata metoda liniara. Cheltuiala cu amortizarea pentru fiecare perioada trebuie recunoscuta în profit sau pierdere, cu exceptia cazului în care prezentul standard sau un alt standard permite sau impune includerea acesteia în valoarea contabila a altui activ.

98.Pentru alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ de-a lungul duratei sale de viaţă utilă pot fi folosite diverse metode de amortizare. Printre acestea se numără metoda liniară, metoda degresivă şi metoda unităţilor de producţie. Metoda utilizată este selectată pe baza ritmului preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare încorporate în activ şi este aplicată cu consecvenţă de la o perioadă la alta, cu excepţia cazului în care intervine o schimbare a ritmului preconizat de consumare a acelor beneficii economice viitoare.

98A. Există o prezumţie relativă conform căreia o metodă de amortizare bazată pe veniturile generate de o activitate care include utilizarea unei imobilizări necorporale este inadecvată. Veniturile generate de o activitate care include utilizarea unei imobilizări necorporale reflectă, în general, factori care nu sunt legaţi în mod direct de consumul beneficiilor economice viitoare încorporate în imobilizarea necorporală. De exemplu, veniturile sunt afectate de alte intrări şi procese, de activităţile de vânzare şi de modificările volumelor şi ale preţurilor de vânzare. Componenta de preţ a veniturilor poate fi afectată de inflaţie, care nu are nicio influenţă asupra modului în care este consumat activul. Această prezumţie poate fi anulată doar în următoarele situaţii strict limitate:

98B. La alegerea unei metode de amortizare adecvate în conformitate cu punctul 98, o entitate ar putea determina factorul limitativ predominant care este inerent imobilizării necorporale. De exemplu, contractul care stabileşte drepturile entităţii asupra utilizării unei imobilizări necorporale ar putea specifica utilizarea de către entitate a imobilizării necorporale ca un număr predeterminat de ani (de exemplu, perioadă de timp), ca un număr de unităţi produse sau ca valoare totală fixă a veniturilor care urmează să fie generate. Identificarea unui astfel de factor limitativ predominant ar putea servi drept punct de pornire pentru identificarea bazei de amortizare adecvate, însă poate fi aplicată şi o altă bază dacă aceasta din urmă reflectă mai îndeaproape modelul aşteptat de consum al beneficiilor economice.

98C. În situaţia în care factorul limitativ predominant care este inerent unei imobilizări necorporale este atingerea unui prag de venituri, veniturile care trebuie generate pot reprezenta o bază adecvată de amortizare. De exemplu, o entitate ar putea dobândi o concesiune pentru a explora o mină de aur şi a extrage aur din aceasta. Expirarea contractului ar putea fi bazată pe o sumă fixă a veniturilor totale care urmează să fie generate din extracţie (de exemplu, un contract ar putea permite extracţia aurului din mină până când venitul cumulat total din vânzarea aurului atinge 2 miliarde unităţi monetare) şi nu pe perioada de timp sau pe cantitatea de aur extrasă. Într-un alt exemplu, dreptul de a exploata un drum cu taxă s-ar putea baza pe o sumă fixă totală a veniturilor care urmează să fie generate din taxele cumulate percepute (de exemplu, un contract ar putea permite exploatarea drumului cu taxă până când suma cumulată a taxelor generate din exploatarea drumului atinge 100 milioane unităţi monetare). În cazul în care, pentru utilizarea imobilizării necorporale, în contract au fost prevăzute veniturile ca factor limitativ predominant, veniturile care urmează să fie generate ar putea reprezenta o bază adecvată pentru amortizarea imobilizării necorporale, cu condiţia ca în contract să se precizeze o sumă fixă totală a veniturilor care urmează să fie generate, pe baza căreia urmează să fie determinată amortizarea.

SECTIUNEA 2:Valoarea reziduala

100.Valoarea reziduala a unei imobilizari necorporale cu o durata de viata utila determinata trebuie evaluata la zero, cu exceptia cazurilor în care:

102.O estimare a valorii reziduale a unui activ se bazeaza pe suma recuperabila din cedare folosind preturile prevalente la data de estimare pentru vânzarea unui activ similar care a ajuns la sfârsitul duratei sale de viata utila si care a functionat în conditii asemanatoare celor în care activul va fi utilizat. Valoarea reziduala este revizuita cel putin la sfârsitul fiecarui exercitiu financiar. O modificare în valoarea reziduala a activului este contabilizata ca o modificare în estimarea contabila, în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificari ale estimarilor contabile si erori.

SECTIUNEA 3:Revizuirea perioadei de amortizare si a metodei de amortizare

104.Perioada de amortizare si metoda de amortizare pentru o imobilizare necorporala cu o durata de viata utila determinata trebuie revizuite cel putin la sfârsitul fiecarui exercitiu financiar. Daca durata de viata utila preconizata a activului este diferita de estimarile precedente, atunci perioada de amortizare trebuie modificata în consecinta. Daca a existat o modificare în ritmul preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare încorporate în activ, metoda de amortizare trebuie modificata pentru a reflecta acest nou ritm. Astfel de modificari trebuie contabilizate drept modificari în estimarile contabile în conformitate cu IAS 8.

106.În timp, ritmul beneficiilor economice viitoare care sunt preconizate a fi obtinute de o entitate de la o imobilizare necorporala se poate modifica. De exemplu, s-ar putea sa se constate ca metoda de amortizare degresiva este mai adecvata decât metoda liniara. Un alt exemplu este cazul în care utilizarea drepturilor reprezentate de o licenta este amânata, în asteptarea derularii unor actiuni privind alte componente ale planului de afaceri. În acest caz, este posibil ca beneficiile economice care sunt generate de activ sa fie obtinute doar în perioade ulterioare.

CAPITOLUL 9:IMOBILIZARI NECORPORALE CU DURATA DE VIATA UTILA NEDETERMINATA

SECTIUNEA 2:Revizuirea estimarii duratei de viata utila

CAPITOLUL 11:RETRAGERI SI CEDARI

115.Daca, în concordanta cu principiul recunoasterii de la punctul 21, o entitate recunoaste în valoarea contabila a unui activ costul înlocuirii unei parti din imobilizarea necorporala, atunci ea derecunoaste valoarea contabila a partii înlocuite. Daca o entitate nu poate stabili valoarea contabila a partii înlocuite, ea poate utiliza costul înlocuirii ca pe un indiciu al costului partii înlocuite în momentul dobândirii sau generarii ei interne.

CAPITOLUL 12:PREZENTAREA INFORMATIILOR

SECTIUNEA 1:Aspecte generale

118.O entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii pentru fiecare clasa de imobilizari necorporale, facând distinctia între imobilizarile necorporale generate intern si celelalte imobilizari necorporale:

e)o reconciliere a valorii contabile de la începutul si de la sfârsitul perioadei, aratând:

119.O clasa de imobilizari necorporale reprezinta un grup de active similare ca natura si utilizare în activitatile unei entitati. Exemplele de clase separate pot include:

122.O entitate trebuie sa prezinte, de asemenea:

124.În cazul în care imobilizarile necorporale sunt contabilizate la valori reevaluate, o entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii:

SECTIUNEA 2:Cheltuieli de cercetare si dezvoltare

SECTIUNEA 3:Alte informatii

128.O entitate este încurajata, dar nu obligata, sa prezinte urmatoarele informatii:

CAPITOLUL 13:DISPOZITII TRANZITORII SI DATA INTRARII ÎN VIGOARE

b)contabilizarii tuturor celorlalte imobilizari necorporale prospectiv de la începutul primei perioade anuale care începe la data de 31 martie 2004 sau ulterior acestei date. Astfel, entitatea nu trebuie sa ajusteze valoarea contabila a imobilizarilor necorporale recunoscute la acea data. Cu toate acestea, entitatea trebuie sa aplice, la acea data, prezentul standard pentru a reevalua duratele de viata utila ale acestor imobilizari necorporale. Daca, drept consecinta a acestei reevaluari, entitatea modifica evaluarea sa privind durata de viata utila a unui activ, modificarea în cauza trebuie contabilizata ca modificare în estimarile contabile în conformitate cu IAS 8.

130B IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare (revizuit în 2007) a modificat terminologia utilizată în cadrul IFRS-urilor. În plus, au fost modificate punctele 85, 86 şi 118 litera (e) subpunctul (iii). O entitate trebuie să aplice respectivele modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IAS 1 (revizuit în 2007) pentru o perioadă anterioară, modificările trebuie aplicate pentru respectiva perioadă anterioară.

130C. IFRS 3 (revizuit în 2008) a modificat punctele 12, 33-35, 68, 69, 94 şi 130, a eliminat punctele 38 şi 129 şi a adăugat punctul 115A. îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor publicate în aprilie 2009 au modificat punctele 36 şi 37. O entitate trebuie să aplice în mod prospectiv modificările pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Prin urmare, valorile recunoscute pentru imobilizările necorporale şi fondul comercial în cadrul combinărilor de întreprinderi anterioare nu trebuie să fie ajustate. Dacă o entitate aplică IFRS 3 (revizuit în 2008) pentru o perioadă anterioară, ea trebuie să aplice modificările pentru acea perioadă anterioară şi să prezinte acest fapt.

130I O entitate trebuie să aplice modificarea introdusă de Îmbunătăţirile anuale aduse IFRS-urilor. Ciclul 20102012 în cazul tuturor reevaluărilor recunoscute în perioadele anuale care încep la sau după data aplicării iniţiale a modificării în cauză şi în perioada anuală imediat precedentă. O entitate poate, de asemenea, să prezinte informaţii comparative ajustate pentru orice perioadă anterioară prezentată, dar nu este obligată să facă acest lucru. Dacă o entitate prezintă informaţii comparative neajustate pentru o perioadă anterioară, aceasta trebuie să identifice în mod clar informaţiile care nu au fost ajustate, să precizeze că au fost prezentate pe baza unor norme diferite şi să explice aceste norme.

130J. Clarificarea metodelor acceptabile de amortizare (Amendamente la IAS 16 şi IAS 38), publicată în mai 2014, a modificat punctele 92 şi 98 şi a adăugat punctele 98A-98C. O entitate trebuie să aplice în mod prospectiv amendamentele în cauză pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2016 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică amendamentele în cauză pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

PARTEA 27:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 39 - Instrumente financiare: recunoastere si evaluare

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

2.Prezentul standard trebuie sa fie aplicat de catre toate entitatile pentru toate tipurile de instrumente financiare, exceptând:

a)acelor participaţii în filiale, entităţi asociate şi asocieri în participaţie contabilizate în conformitate cu IFRS 10 Situaţii financiare consolidate, IAS 27 Situaţii financiare individuale sau IAS 28 Investiţii în entităţile asociate şi în asocierile în participaţie. Cu toate acestea, entităţile trebuie să aplice prezentul standard pentru participaţia deţinută într-o filială, entitate asociată sau asociere în participaţie care, în conformitate cu IAS 27 sau IAS 28 este contabilizat pe baza acestui standard. Entitatile trebuie sa aplice, de asemenea, prezentul standard instrumentelor derivate legate de un interes într-o filiala, entitate asociata sau asociere în participatie, cu exceptia cazului în care instrumentul derivat corespunde definitiei unui instrument de capitaluri proprii al entitatii din IAS 32;

b)drepturile si obligatiile rezultate din contractele de leasing pentru care se aplica IAS 17 Contracte de leasing. Cu toate acestea:

d)instrumentele financiare emise de entitate care corespund definiţiei unui instrument de capitaluri proprii din IAS 32 (inclusiv opţiuni şi warrante) sau care trebuie să fie clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A şi 16B sau cu punctele 16C şi 16D din IAS 32. Cu toate acestea, deţinătorul unor astfel de instrumente de capitaluri proprii trebuie să aplice prezentul standard acelor instrumente, mai puţin în cazul în care ele corespund excepţiei de la litera (a) de mai sus.

e)drepturile si obligatiile din cadrul unui (i) contract de asigurari asa cum sunt ele definite în IFRS 4 Contracte de asigurari, altele decât drepturile si obligatiile unui emitent care rezulta conform unui contract de asigurare care corespunde definitiei unui contract de garantie financiara de la punctul 9, sau (ii) din cadrul unui contract care intra sub incidenta IFRS 4 deoarece contine o caracteristica de participare discretionara. Cu toate acestea, prezentul standard se aplica unui instrument derivat care este încorporat într-un astfel de contract care intra sub incidenta IFRS 4 daca instrumentul derivat nu este în sine un contract care intra sub incidenta IFRS 4 (a se vedea punctele 10-13 si apendicele A punctele AG27-AG33 din prezentul standard). Mai mult, daca un emitent al contractelor de garantii financiare a afirmat anterior în mod explicit ca el considera astfel de contracte drept contracte de asigurari si a utilizat contabilitatea aplicabila contractelor de asigurare, utilizatorul poate alege sa aplice fie prezentul standard, fie IFRS 4 pentru astfel de contracte de garantii financiare (a se vedea punctele AG4 si AG4A). Emitentul poate face alegerea contract cu contract, dar alegerea pentru fiecare contract este irevocabila;

g)contractele forward dintre un dobânditor şi un acţionar vânzător pentru cumpărarea sau vânzarea unei entităţi dobândite care, la o dată viitoare de achiziţie, va avea drept rezultat o combinare de întreprinderi ce se înscrie în domeniul de aplicare al IFRS 3 Combinări de întreprinderi. Termenul de contract forward nu trebuie să depăşească o perioadă rezonabilă care este necesară, în mod normal, pentru a obţine toate aprobările necesare şi pentru finalizarea tranzacţiei.

4.Urmatoarele angajamente de creditare intra sub incidenta prezentului standard:

6.Exista diferite moduri în care un contract de cumparare sau vânzare a unui element nefinanciar poate fi decontat net în numerar sau în alt instrument financiar, ori prin schimbul de instrumente financiare. Acestea includ:

d)atunci când elementul nefinanciar care face obiectul contractului se poate converti usor în numerar.

Un contract la care se aplica litera b) sau c) nu este încheiat în scopul primirii sau livrarii elementului nefinanciar în conformitate cu cerintele preconizate de entitate cu privire la cumparare, vânzare sau utilizare si, în consecinta, intra sub incidenta prezentului standard. Alte contracte la care se aplica punctul 5 sunt evaluate pentru a determina daca au fost încheiate si sunt mentinute în scopul primirii sau livrarii elementului nefinanciar în conformitate cu cerintele preconizate de entitate cu privire la cumparare, vânzare sau utilizare si, în consecinta, daca intra sub incidenta prezentului standard.

CAPITOLUL 3:DEFINITII

SECTIUNEA 1:Definitia unui instrument derivat

(1)Un instrument derivat este un instrument financiar sau un alt contract care intra sub incidenta prezentului standard (a se vedea punctele 2-7) care întruneste toate cele trei caracteristici de mai jos:

SECTIUNEA 2:Definitiile celor patru categorii de instrumente financiare

(ii)un grup de active financiare, datorii financiare sau ambele sunt gestionate împreuna, performanta acestora fiind evaluata la valoarea justa, în conformitate cu o gestionare documentata a riscului sau cu o strategie de investitii, iar informatiile despre grup sunt furnizate pe plan intern pe acea baza catre personalul cheie de conducere al entitatii [conform definitiei din IAS 24 Prezentarea informatiilor privind partile afiliate (revizuit în 2003)], de exemplu, consiliul de administratie al entitatii si directorul executiv.

În IFRS 7, punctele 9-11 si B4 impun entitatii sa furnizeze informatii despre activele financiare si datoriile financiare pe care le-a desemnat la valoarea justa prin profit sau pierdere, inclusiv modul de satisfacere a acestor conditii. Pentru instrumentele care îndeplinesc conditiile în conformitate cu subpunctul (ii) de mai sus, aceasta prezentare include o descriere narativa a modului în care desemnarea la valoarea justa prin profit sau pierdere este conforma cu gestionarea documentata a riscului de catre entitate sau cu strategia de investitii a entitatii.

SECTIUNEA 4:Definitii legate de recunoastere si evaluare

Metoda dobânzii efective este o metoda de calcul al costului amortizat al unui activ financiar sau al unei datorii financiare (sau al unui grup de active financiare sau datorii financiare) si de alocare a profitului din dobânzi sau a cheltuielilor cu dobânzile în perioada relevanta. Rata dobânzii efective reprezinta rata care actualizeaza exact platile si încasarile viitoare în numerar pe durata de viata asteptata a instrumentului financiar sau, acolo unde este cazul, pe o durata mai scurta, la valoarea contabila neta a activului financiar sau a datoriei financiare. La calcularea ratei dobânzii efective, o entitate trebuie sa estimeze fluxurile de trezorerie luând în considerare toate conditiile contractuale ale instrumentului financiar (de exemplu, plata în avans, optiunile call si alte optiuni similare), dar nu trebuie sa ia în calcul pierderile viitoare din creditare. Calculul include toate comisioanele si punctele platite sau încasate de partile participante la contract care fac parte integranta din rata dobânzii efective (a se vedea IAS 18 Venituri), costurile de tranzactie si toate celelalte prime si reduceri. Se presupune ca fluxurile de trezorerie si durata de viata preconizata a unui grup de instrumente financiare similare pot fi evaluate fiabil. Cu toate acestea, în acele cazuri rare în care nu este posibila estimarea fiabila a fluxurilor de trezorerie sau a duratei de viata preconizate a unui instrument financiar (sau grup de instrumente financiare), entitatea trebuie sa utilizeze fluxurile de trezorerie contractuale pe întreaga durata contractuala a instrumentului financiar (sau a grupului de instrumente financiare).

SECTIUNEA 5:Definitii privind contabilitatea operatiunilor de acoperire împotriva riscurilor

Un instrument de acoperire împotriva riscurilor este un instrument derivat desemnat sau (doar pentru o acoperire împotriva riscurilor variatiilor cursurilor de schimb valutar) un activ financiar nederivat sau o datorie financiara nederivata desemnate a caror valoare justa sau ale caror fluxuri de trezorerie sunt preconizate sa compenseze modificarile valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie ale unui element desemnat acoperit împotriva riscurilor (punctele 72-77 si apendicele A punctele AG94-AG97 detaliaza definitia unui instrument de acoperire împotriva riscurilor).

CAPITOLUL 4:INSTRUMENTE DERIVATE ÎNCORPORATE

10.Un instrument derivat încorporat este o componenta a unui instrument derivat hibrid (combinat) care include si un contract-gazda nederivat - având ca efect faptul ca modul de variatie a unor fluxuri de trezorerie generate de instrumentul combinat este similar cu cel al unui instrument derivat de sine statator. Un instrument derivat încorporat genereaza unele sau toate fluxurile de trezorerie pentru care, altminteri, s-ar stipula în contract modificarea acestora în functie de o variabila specificata ca rata dobânzii, pretul instrumentului financiar, pretul marfii, cursul de schimb valutar, indicele de pret sau indicele ratei sau alte variabile, cu conditia ca, în cazul unei variabile nefinanciare, variabila sa nu fie specifica nici unei parti contractuale. Un instrument derivat care este atasat unui instrument financiar, dar este transferabil, conform contractului, independent de acel instrument, sau care are un partener diferit de acel instrument, nu este un instrument derivat încorporat, ci un instrument financiar separat.

11.Un instrument financiar derivat încorporat trebuie diferentiat de contractul de baza (gazda) si considerat ca un instrument derivat, în concordanta cu prezentul standard, daca si numai daca:

c)instrumentul hibrid (combinat) nu este evaluat la valoarea justa cu modificarile valorii juste recunoscute în profit sau pierdere (adica un instrument derivat care este încorporat într-un activ financiar sau într-o datorie financiara la valoarea justa prin profit sau pierdere nu este separat).

12.În cazul în care, conform prezentului Standard, o entitate trebuie să separe un instrument derivat încorporat de contractul-gazdă al acestuia, dar nu poate să evalueze separat instrumentul derivat încorporat, fie în momentul achiziţiei, fie la sfârşitul unei perioade ulterioare de raportare financiară, aceasta trebuie să desemneze întregul contract hibrid (combinat) la valoarea justă prin profit sau pierdere. În mod similar, dacă o entitate nu poate să evalueze separat instrumentul derivat încorporat care ar trebui să fie separat la reclasificarea unui contract hibrid (combinat) în afara categoriei de instrumente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, respectiva reclasificare este interzisă. În asemenea situaţii, contractul hibrid (combinat) rămâne clasificat în întregime la valoarea justă prin profit sau pierdere.

13.Dacă o entitate nu poate evalua în mod fiabil valoarea justă a unui instrument derivat încorporat pe baza termenilor şi condiţiilor sale (de exemplu, pentru că instrumentul derivat încorporat se bazează pe un instrument de capitaluri proprii care nu are un preţ cotat pe o piaţă activă pentru un instrument identic, adică date de intrare de nivel 1), valoarea justă a instrumentului derivat încorporat este diferenţa dintre valoarea justă a instrumentului hibrid (combinat) şi valoarea justă a contractului gazdă. Dacă entitatea nu poate evalua valoarea justă a instrumentului derivat încorporat pe baza acestei metode, se aplică punctul 12 şi instrumentul hibrid (combinat) este desemnat la valoarea justă prin profit sau pierdere.

CAPITOLUL 5:RECUNOASTERE SI DERECUNOASTERE

SECTIUNEA 2:Derecunoasterea unui activ financiar

(ii)Partea contine doar o portiune complet proportionala (pro rata) din fluxurile de trezorerie dintr-un activ financiar (sau dintr-un grup de active financiare similare). De exemplu, atunci când o entitate încheie un contract prin care partenerul obtine drepturile asupra unei parti de 90 % din toate fluxurile de trezorerie ale unui instrument de datorie, punctele 17-23 se aplica celor 90 % din acele fluxuri de trezorerie. Daca exista mai mult de un singur partener, nu se impune fiecarui partener sa detina o parte proportionala din fluxurile de trezorerie, cu conditia ca entitatea care transfera sa detina o parte complet proportionala.

(iii)Partea contine doar o portiune complet proportionala (pro rata) din fluxurile de trezorerie clar identificate dintr-un activ financiar (sau dintr-un grup de active financiare similare). De exemplu, atunci când o entitate începe un contract prin care partenerul obtine drepturile asupra unei parti de 90 % din fluxurile de trezorerie din dobânda dintr-un activ financiar, punctele 17-23 se aplica celor 90 % din acele fluxuri de trezorerie din dobânda. Daca exista mai mult de un singur partener, nu se impune fiecarui partener sa detina o parte proportionala din fluxurile de trezorerie, cu conditia ca entitatea care transfera sa detina o parte complet proportionala.

b)În toate celelalte cazuri, punctele 17-23 sunt aplicate activului financiar per ansamblu (sau grupului de active financiare similare per ansamblu). De exemplu, atunci când o entitate transfera (i) drepturile asupra primelor sau ultimelor 90 % din încasarile în numerar de pe urma unui activ financiar (sau a unui grup de active financiare) sau (ii) drepturile asupra 90 % din fluxurile de trezorerie dintr-un grup de creante, dar ofera o garantie pentru a compensa cumparatorul pentru orice pierderi din credite pâna la 8 % din valoarea principalului creantelor, punctele 17-23 se aplica activului financiar (sau unui grup de active financiare similare) per ansamblu.

c)Entitatea are obligatia de a remite orice fluxuri de trezorerie pe care le încaseaza în numele eventualilor destinatari fara întârzieri semnificative. În plus, entitatea nu are dreptul de a reinvesti aceste fluxuri de trezorerie, cu exceptia cazului în care investitiile sunt facute în numerar sau în echivalente de numerar (asa cum sunt acestea definite în IAS 7 Situatiile fluxurilor de trezorerie) în timpul scurtei perioade de decontare de la data încasarii si pâna la data la care trebuie facuta plata catre eventualii parteneri, iar dobânda obtinuta de pe urma unor astfel de investitii este transmisa eventualilor destinatari.

21.Transferul riscurilor si beneficiilor (a se vedea punctul 20) este evaluat prin compararea expunerii entitatii, înainte si dupa transfer, cu variabilitatea valorilor si plasarii în timp a fluxurilor nete de trezorerie din activul transferat. O entitate a pastrat majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra unui activ financiar daca expunerea sa la variabilitatea valorii curente a fluxurilor nete de trezorerie viitoare din activul financiar nu se modifica semnificativ în urma transferului (de exemplu, deoarece entitatea a vândut un activ financiar care facea obiectul unui acord pentru a-l cumpara înapoi la un pret fix sau la pretul de vânzare plus rentabilitatea creditorului).

O entitate a transferat majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra unui activ financiar daca expunerea sa la o astfel de variabilitate nu mai este semnificativa în comparatie cu variabilitatea totala din valoarea curenta a fluxurilor nete de trezorerie viitoare asociate activului financiar (de exemplu, deoarece entitatea a vândut un activ financiar care facea doar obiectul unei optiuni de a-l rascumpara la valoarea sa justa de la momentul reachizitiei sau deoarece a transferat o parte complet proportionala din fluxurile de trezorerie rezultate dintr-un activ financiar mai mare printr-un contract, cum ar fi o subparticipare la împrumut, care îndeplineste conditiile din punctul 19).

22.Deseori va deveni evident daca o entitate a transferat sau a pastrat majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate si nu va mai fi nevoie de alte calcule. În alte cazuri, va fi necesara calcularea si compararea expunerii entitatii la variabilitatea din valoarea actualizata a fluxurilor nete de trezorerie viitoare înainte si dupa transfer. Calcularea si compararea sunt facute utilizându-se drept rata de actualizare o rata a dobânzii curente pe piata corespunzatoare. Este luata în considerare orice variabilitate posibila în mod rezonabil a fluxurilor nete de trezorerie, acordând mai multa importanta celor mai probabile rezultate.

23.Eventualitatea ca o entitate sa fi pastrat controlul [a se vedea punctul 20 litera c)] asupra activului transferat depinde de capacitatea entitatii care transfera activul de a vinde acest activ. Daca entitatea careia i s-a transferat activul are capacitatea practica de a vinde activul, în ansamblul sau, unei terte parti externe si poate sa îsi exercite aceasta capacitate unilateral si fara a avea nevoie sa impuna restrictii suplimentare asupra transferului, entitatea nu a pastrat controlul. În toate celelalte cazuri, entitatea a pastrat controlul.

SUBSECTIUNEA 1:Transferuri care îndeplinesc conditiile pentru derecunoastere [a se vedea punctul 20 litera a) si litera c) subpunctul (i)]

24.Daca o entitate transfera un activ financiar printr-un transfer care îndeplineste conditiile pentru derecunoastere per ansamblu si pastreaza dreptul de a administra activul financiar în schimbul unui onorariu, ea trebuie sa recunoasca fie un activ de administrare, fie o datorie de administrare pentru acel contract de administrare. Daca nu se asteapta ca onorariul ce trebuie primit sa compenseze entitatea în mod adecvat pentru prestarea serviciului de administrare, atunci o datorie legata de administrare trebuie recunoscuta la valoarea sa justa. Daca se asteapta ca onorariul ce trebuie primit sa compenseze entitatea în mod mai mult decât adecvat pentru prestarea serviciului de administrare, atunci un activ de administrare trebuie recunoscut pentru dreptul de administrare la o valoare determinata pe baza unei alocari a valorii contabile a unui activ financiar mai mare în conformitate cu punctul 27.

27.Daca activul transferat este parte a unui activ financiar mai mare [de exemplu, atunci când entitatea transfera fluxurile de trezorerie din dobânda care sunt parte a unui instrument de datorie, a se vedea punctul 16 litera a)] si partea transferata îndeplineste conditiile pentru derecunoastere per ansamblu, valoarea contabila anterioara a activului financiar mai mare trebuie împartita între partea care continua sa fie recunoscuta si partea care este derecunoscuta, pe baza valorilor juste relative ale acelor parti la data transferului. În acest scop, un activ administrat pastrat trebuie tratat ca partea care continua sa fie recunoscuta. Diferenta dintre:

b)suma alcatuita din (i) contravaloarea primita pentru partea derecunoscuta (inclusiv orice activ nou-obtinut minus orice noua datorie asumata) si (ii) orice câstig sau pierdere cumulat(a) care a fost recunoscuta direct în capitalurile proprii [a se vedea punctul 55 litera b)] trebuie sa fie recunoscuta în profit sau pierdere. Un câstig sau o pierdere cumulat(a) care ar fi fost recunoscut(a) direct în capitalurile proprii este alocat(a) între partea care continua sa fie recunoscuta si partea care este derecunoscuta, pe baza valorilor juste relative ale acelor parti.

28.Atunci când o entitate alocă valoarea contabilă anterioară a unui activ financiar mai mare între partea care continuă să fie recunoscută şi partea care este derecunoscută, trebuie evaluată valoarea justă a părţii care continuă să fie recunoscută trebuie determinata. Atunci când entitatea are o traditie de vânzare a unor parti similare cu partea care continua sa fie recunoscuta sau daca exista alte tranzactii pe piata pentru astfel de parti, preturile recente ale tranzactiilor reale ofera cea mai buna estimare a valorii sale juste. Atunci când nu exista cotatii de pret sau tranzactii recente pe piata pentru a sprijini valoarea justa a partii care continua sa fie recunoscuta, cea mai buna estimare a valorii juste este diferenta dintre valoarea justa a activului financiar mai mare per ansamblu si contravaloarea primita de la entitatea careia i s-a transferat activul partea care este derecunoscuta.

SUBSECTIUNEA 2:Transferuri care nu îndeplinesc conditiile pentru derecunoastere [a se vedea punctul 20 litera b)]

29.Daca un transfer nu are drept rezultat derecunoasterea deoarece entitatea a pastrat majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra activului transferat, entitatea trebuie sa continue sa recunoasca activul transferat în ansamblul sau si trebuie sa recunoasca o datorie financiara pentru contravaloarea primita. În perioadele ulterioare, entitatea trebuie sa recunoasca orice venit asupra activului transferat si orice cheltuiala suportata în legatura cu datoria financiara.

SUBSECTIUNEA 3:Implicarea continua în activele transferate [a se vedea punctul 20 litera c) subpunctul (ii)]

30.Daca o entitate nici nu transfera, nici nu pastreaza majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra unui activ transferat si pastreaza controlul activului transferat, entitatea continua sa recunoasca activul transferat proportional cu continuarea implicarii sale. Masura în care entitatea continua sa se implice în activul transferat este masura în care ea se expune la modificarile valorii activului transferat. De exemplu:

b)atunci când continuarea implicarii entitatii ia forma unei optiuni emise sau cumparate (sau amândoua) pe activul transferat, masura în care entitatea continua sa se implice este valoarea activului transferat pe care entitatea ar putea sa îl reachizitioneze. Cu toate acestea, în cazul unei optiuni put emisa pe un activ care este evaluat la valoarea justa, masura în care entitatea continua sa se implice este limitata la valoarea mai mica dintre valoarea activului transferat si pretul de exercitare al optiunii (a se vedea punctul AG48);

31.Atunci când o entitate continua sa recunoasca un activ în masura continuarii implicarii sale, entitatea recunoaste, de asemenea, o datorie asociata. În ciuda celorlalte dispozitii de evaluare din prezentul standard, activul transferat si datoria asociata sunt evaluate pe o baza care reflecta drepturile si obligatiile pe care le-a pastrat entitatea. Datoria asociata este evaluata astfel încât valoarea contabila neta a activului transferat si datoria asociata sa fie:

34.În cazul în care continuarea implicarii unei entitati are loc doar pentru o parte a activului financiar (de exemplu, atunci când entitatea pastreaza o optiune de reachizitionare a unei parti dintr-un activ transferat sau un interes rezidual care nu are drept rezultat pastrarea majoritatii riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate si entitatea pastreaza controlul), entitatea împarte valoarea contabila anterioara a activului financiar între partea pe care continua sa o recunoasca prin implicarea continua si partea pe care nu o mai recunoaste pe baza valorilor juste relative ale acelor parti la data transferului. În acest scop, se aplica dispozitiile de la punctul 28. Diferenta dintre:

b)suma alcatuita din (i) contravaloarea primita pentru partea care nu mai este recunoscuta si (ii) orice câstig sau pierdere cumulat(a) alocat(a) ei care ar fi fost recunoscut(a) direct în capitalurile proprii [a se vedea punctul 55 litera b)] trebuie recunoscuta în profit sau pierdere. Un câstig sau o pierdere cumulat(a) care a fost recunoscut(a) direct în capitalurile proprii este împartit(a) între partea care continua sa fie recunoscuta si partea care nu mai este recunoscuta, pe baza valorilor juste relative ale acelor parti.

SUBSECTIUNEA 4:Toate transferurile

37.Daca o entitate care transfera activul ofera garantii reale care nu sunt în numerar (cum ar fi instrumentele de datorie sau de capitaluri proprii) entitatii careia i se transfera activul, contabilizarea garantiilor reale de catre entitatea care a facut transferul activului si de catre entitatea careia i se transfera activul depinde de existenta dreptului entitatii careia i se transfera activul de a vinde sau de a regaja garantia reala, sau de îndeplinirea/ne-îndeplinirea obligatiilor de catre entitatea care a transferat activul. Entitatea care a transferat activul si entitatea careia i se transfera activul trebuie sa contabilizeze garantiile reale dupa cum urmeaza:

SECTIUNEA 4:Derecunoasterea unei datorii financiare

40.Un schimb între un creditor si un debitor existenti de instrumente de datorie cu conditii substantial diferite trebuie sa fie contabilizat ca lichidare a datoriei financiare initiale si ca recunoastere a unei noi datorii financiare. Similar, o modificare substantiala a conditiilor unei datorii financiare existente sau a unei parti a acesteia (fie ca se poate sau nu atribui dificultatilor financiare în care se af la debitorul) trebuie sa fie contabilizata drept o lichidare a datoriei financiare initiale si o recunoastere a unei datorii financiare noi.

42.Daca o entitate rascumpara o parte a unei datorii financiare, entitatea trebuie sa aloce valoarea contabila anterioara a datoriei financiare între partea care continua sa fie recunoscuta si partea care este derecunoscuta pe baza valorilor juste relative ale acelor parti la data rascumpararii. Diferenta dintre a) valoarea contabila alocata partii derecunoscute si b) contravaloarea platita, inclusiv orice alte active decât cele în numerar transferate sau datorii asumate, pentru partea derecunoscuta, trebuie sa fie recunoscuta în profit sau pierdere.

CAPITOLUL 6:EVALUARE

SECTIUNEA 1:Evaluarea initiala a activelor financiare si a datoriilor financiare

43.Atunci când un activ financiar sau o datorie financiara este recunoscut(a) initial, o entitate îl (o) trebuie sa evalueze la valoarea sa justa plus, în cazul unui activ financiar sau al unei datorii financiare care nu este la valoarea justa prin profit sau pierdere, costurile tranzactiei care pot fi atribuite direct achizitiei sau emiterii activului financiar sau datoriei financiare.

SECTIUNEA 2:Evaluarea ulterioara a activelor financiare

45.Din punct de vedere al evaluarii unui activ financiar dupa recunoasterea initiala, prezentul standard clasifica activele financiare în urmatoarele patru categorii definite la punctul 9:

46.Dupa recunoasterea initiala, o entitate trebuie sa evalueze activele financiare, inclusiv instrumentele derivate ce constituie active, la valoarea lor justa, fara nici o deducere a costurilor de tranzactie ce ar putea sa apara din vânzare sau alta cedare, exceptie facând urmatoarele categorii de active financiare:

c)investitiile în instrumentele de capitaluri proprii care nu au un pret cotat de piata pe o piata activa si a caror valoare justa nu poate fi evaluata fiabil si instrumentele derivate care sunt legate de, si care trebuie decontate prin, livrarea unor asemenea instrumente de capitaluri proprii necotate, care trebuie evaluate la cost (a se vedea apendicele A punctele AG80 si AG81).

SECTIUNEA 3:Evaluarea ulterioara a datoriilor financiare

47.Dupa recunoasterea initiala, o entitate trebuie sa evalueze la costul amortizat, utilizând metoda dobânzii efective, toate datoriile financiare, cu exceptia:

a)datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. Astfel de datorii, inclusiv instrumentele derivate care sunt datorii, trebuie evaluate la valoarea justă cu excepţia unei datorii derivate care este legată de şi trebuie decontată prin livrarea unui instrument de capitaluri proprii care nu are un preţ cotat pe o piaţă activă pentru un instrument identic (adică date de intrare de nivel 1), a cărui valoare justă nu poate fi evaluată fiabil şi care trebuie evaluată la cost.

d)angajamente pentru furnizarea unui împrumut la o rata a dobânzii sub valoarea pietei. Dupa recunoasterea initiala, emitentul unui astfel de angajament [în afara de cazul în care se aplica punctul 47 literaa)] trebuie sa îl evalueze la cea mai mare valoare dintre:

SECTIUNEA 5:Reclasificari

50.O entitate:

c)poate, daca un activ financiar nu mai este detinut în scopul vânzarii sau al rascumpararii în viitorul apropiat (fara a aduce atingere faptului ca este posibil ca activul financiar sa fi fost dobândit sau suportat în principal în scopul vânzarii sau al recumpararii lui în viitorul apropiat), sa reclasifice respectivul instrument financiar în afara categoriei de instrumente evaluate la valoarea justa prin profit sau pierdere daca sunt îndeplinite cerintele de la punctele 50B sau 50D.

50^F Daca o entitate reclasifica un activ financiar în afara categoriei de instrumente evaluate la valoarea justa prin profit sau pierdere în conformitate cu punctul 50D sau în afara categoriei disponibil în vederea vânzarii în conformitate cu punctul 50E, aceasta trebuie sa reclasifice activul financiar la valoarea sa justa la data reclasificarii. Pentru un activ financiar reclasificat în conformitate cu punctul 50D, orice câstig sau pierdere recunocut(a) deja în profit sau pierdere nu trebuie reluate. Valoarea justa a activului financiar la data reclasificarii devine noul sau cost sau cost amortizat, dupa caz. Pentru un activ financiar reclasificat în afara categoriei disponibil în vederea vânzarii în conformitate cu punctul 50E, orice câstig sau pierdere anterioare generat(a) de activul respectiv care a fost recunoscut(a) la alte elemente ale rezultatului global în conformitate cu punctul 55 litera b) trebuie contabilizat(a) în conformitate cu punctul 54.

53.Daca devine disponibila o evaluare fiabila pentru un activ financiar sau o datorie financiara pentru care o astfel de evaluare nu a fost disponibila înainte si se prevede ca activul sau datoria sa fie evaluat(a) la valoarea justa daca este disponibila o evaluare fiabila [a se vedea punctul 46 litera c) si punctul 47], activul sau datoria va fi reevaluat(a) la valoarea justa, iar diferenta dintre valoarea sa contabila si valoarea justa trebuie sa fie contabilizata în conformitate cu punctul 55.

54.Daca, în urma modificarii intentiei sau capacitatii, sau în rarele situatii în care nu mai este disponibila o evaluare fiabila a valorii juste [a se vedea punctul 46 litera c) si punctul 47], sau din cauza ca "cele doua exercitii financiare precedente" la care se face referire la punctul 9 au trecut, devine potrivita înregistrarea unei datorii financiare sau a unui activ financiar mai degraba la cost sau la cost amortizat decât la valoarea justa, iar valoarea justa contabilizata a activului financiar sau a datoriei financiare la acea data devine noul sau cost sau cost amortizat, dupa caz. Orice câştig sau pierdere precedent(ă) care decurge din acel activ, care a fost recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global în conformitate cu punctul 55 litera (b) trebuie să fie contabilizat(ă) după cum urmează:

a)în cazul unui activ financiar cu o data de scadenta fixa, pierderea sau câstigul trebuie amortizat(a) în profit sau pierdere pe parcursul duratei de viata utila ramasa a investitiei pastrate pâna la scadenta utilizând metoda dobânzii efective. Orice diferenta dintre noul cost amortizat si valoarea de la scadenta trebuie, de asemenea, amortizata pe parcursul vietii ramase a activului financiar utilizând metoda dobânzii efective, în mod similar cu amortizarea unei prime si a unei reduceri. Dacă activul financiar este depreciat ulterior, orice câştig sau pierdere care a fost recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global se reclasifică din capitalurile proprii în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 67;

SECTIUNEA 6:Câstiguri si pierderi

55.Un câstig sau o pierdere rezultând dintr-o modificare a valorii juste a unui activ financiar sau a unei datorii financiare ce nu constituie parte a unei relatii de acoperire împotriva riscurilor (a se vedea punctele 89-102) trebuie sa fie recunoscut(a) dupa cum urmeaza.

b)Un câştig sau o pierdere generat(ă) de un activ financiar disponibil pentru vânzare trebuie să fie recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global, cu excepţia pierderilor din depreciere (a se vedea punctele 67-70) şi a câştigurilor şi pierderilor din diferenţele de curs valutar (a se vedea Anexa A punctul AG 83), până când activul financiar este derecunoscut. În acel moment, câştigul sau pierderea cumulat(ă) recunoscut(ă) anterior în alte elemente ale rezultatului global trebuie să fie reclasificat(ă) din capitaluri proprii în profit sau pierdere, ca ajustare din reclasificare [a se vedea IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare (revizuit în 2007)]. Totusi, dobânda calculata utilizând metoda dobânzii efective (a se vedea punctul 9) este recunoscuta în profit sau pierdere (a se vedea IAS 18). Dividendele pentru un instrument de capitaluri proprii disponibil pentru vânzare sunt recunoscute în profit sau pierdere atunci când dreptul entitatii de a primi plata este stabilit (a se vedea IAS 18).

56.Pentru activele financiare si datoriile financiare contabilizate la cost amortizat (a se vedea punctele 46 si 47), un câstig sau o pierdere este recunoscut(a) în profit sau pierdere atunci când activul financiar sau datoria financiara este derecunoscut(a) sau depreciat(a), si prin procesul de amortizare. Totusi, pentru active financiare sau pentru datorii financiare care sunt elemente acoperite împotriva riscurilor (a se vedea punctele 78-84 si apendicele A punctele AG98-AG101) contabilizarea câstigului sau pierderii trebuie sa fie conforma punctelor 89-102.

57.În cazul în care o entitate recunoaste activele financiare utilizând contabilitatea la data decontarii (a se vedea punctul 38 si apendicele A punctele AG53 si AG56), nu este recunoscuta nicio modificare a valorii juste a activului ce urmeaza a fi primit pe parcursul perioadei dintre data tranzactionarii si data decontarii, pentru activele contabilizate la cost sau la cost amortizat (exceptie facând pierderile din depreciere). Pentru activele contabilizate la valoarea justa însa, modificarea valorii juste trebuie recunoscuta în profit sau pierdere sau în capitalurile proprii, dupa cum este cazul, conform punctului 55.

SECTIUNEA 7:Deprecierea si irecuperabilitatea activelor financiare

58.O entitate trebuie sa evalueze la fiecare data a bilantului masura în care exista vreo dovada obiectiva ca un activ financiar sau un grup de active financiare este depreciat. Daca exista orice dovada de acest fel, entitatea trebuie sa aplice punctul 63 (pentru active financiare contabilizate la cost amortizat), punctul 66 (pentru active financiare contabilizate la cost) sau punctul 67 (pentru active financiare disponibile pentru vânzare) pentru a determina valoarea oricarei pierderi din depreciere.

59.Un activ financiar sau un grup de active financiare este depreciat si sunt suportate pierderi din depreciere daca si numai daca exista dovezi obiective ale deprecierii ca rezultat al unuia sau al mai multor evenimente care au aparut dupa recunoasterea initiala a activului (un "eveniment care ocazioneaza pierderi"), si daca acel eveniment (sau evenimente) care ocazioneaza pierderi are un impact asupra viitoarelor fluxuri de trezorerie estimate ale activului financiar sau ale grupului de active financiare care pot fi estimate fiabil. Se poate sa nu fie posibila identificarea unui singur eveniment distinctiv care a cauzat deprecierea. Mai degraba se poate ca efectul combinat al mai multor evenimente sa fi cauzat deprecierea. Pierderile preconizate ca rezultat al unor evenimente viitoare, indiferent de cât de probabile sunt, nu sunt recunoscute. Dovezile obiective ca un activ financiar sau un grup de active este depreciat includ informatii care pot fi observate, care intra în atentia detinatorului activului, despre urmatoarele evenimente care ocazioneaza pierderi:

60.Disparitia unei piete active din cauza faptului ca instrumentele financiare ale entitatii nu mai sunt tranzactionate public nu constituie în sine o dovada de depreciere. Reducerea ratingului de credit al unei entitati nu constituie, în sine, dovada unei deprecieri, cu toate ca aceasta poate constitui dovada unei deprecieri atunci când este luata în considerare împreuna cu alte informatii disponibile. O scadere a valorii juste a unui activ financiar sub costul sau sau sub costul sau amortizat nu constituie neaparat o dovada de depreciere (de exemplu, o scadere în valoarea justa a unei investitii într-un instrument de datorie care rezulta dintr-o crestere a ratei dobânzii fara risc).

61.În plus fata de tipurile de evenimente de la punctul 59, dovezile obiective ale deprecierii unei investitii într-un instrument de capitaluri proprii includ informatii privind modificarile semnificative care au un efect nefavorabil si care au avut loc în mediul tehnologic, de piata, economic sau juridic în care opereaza emitentul, si indica faptul ca s-ar putea sa nu mai fie recuperat costul unei investitii în instrumentul de capitaluri proprii. O scadere semnificativa sau prelungita a valorii juste a unei investitii într-un instrument de capitaluri proprii sub costul sau reprezinta de asemenea o dovada obiectiva de depreciere.

62.În anumite cazuri datele observabile necesare pentru a estima valoarea unei pierderi din deprecierea unui activ financiar pot fi limitate sau pot sa nu mai fie relevante pe deplin în situatiile actuale. De exemplu, aceasta ar putea fi situatia atunci când un debitor se af la în dificultati financiare si exista putine informatii istorice disponibile legate de debitori similari. În asemenea cazuri, o entitate îsi foloseste rationamentul bazat pe experienta pentru a estima valoarea oricarei pierderi din depreciere. În mod similar, o entitate îsi utilizeaza rationamentul bazat pe experienta pentru a ajusta datele observabile pentru ca un grup de active financiare sa reflecte situatiile actuale (a se vedea punctul AG89). Utilizarea estimarilor rezonabile este o parte esentiala a întocmirii situatiilor financiare si nu le submineaza fiabilitatea.

SUBSECTIUNEA 1:Active financiare contabilizate la cost amortizat

63.Daca exista dovezi obiective ca a aparut o pierdere din deprecierea împrumuturilor si creantelor sau a investitiilor pastrate pâna la scadenta contabilizate la costul amortizat, valoarea pierderii este evaluata drept diferenta dintre valoarea contabila a activului si valoarea actualizata a viitoarelor fluxuri de trezorerie estimate (excluzând pierderile viitoare din credit care nu au fost suportate) actualizate la rata initiala a dobânzii efective a activului financiar (adica rata dobânzii efective calculata la recunoasterea initiala). Valoarea contabila a activului trebuie redusa fie direct, fie prin utilizarea unui cont de provizion pentru depreciere. Valoarea pierderii trebuie recunoscuta în profit sau pierdere.

64.O entitate evalueaza mai întâi masura în care exista dovezi obiective ale deprecierii, individual, pentru activele financiare care sunt în mod individual semnificative, si apoi individual sau colectiv pentru activele financiare care nu sunt în mod individual semnificative (a se vedea punctul 59). Daca o entitate determina ca nu exista nicio dovada obiectiva de depreciere pentru un activ financiar evaluat individual, fie ca este semnificativ fie ca nu este, ea include activul într-un grup de active financiare care au caracteristici similare ale riscului de credit si le evalueaza pentru depreciere colectiv. Activele care sunt evaluate individual pentru depreciere si pentru care este recunoscuta, sau continua a fi recunoscuta, o pierdere din depreciere nu sunt incluse într-o evaluare colectiva a deprecierii.

65.În cazul în care, într-o perioada ulterioara, valoarea pierderii aferente din depreciere scade, iar descresterea poate fi corelata obiectiv cu un eveniment ce apare dupa ce a fost recunoscuta deprecierea (cum ar fi o îmbunatatire a ratingului de credit al debitorului), pierderea din depreciere recunoscuta anterior trebuie reluata fie direct, fie prin ajustarea unui cont de provizion pentru depreciere. Reluarea nu trebuie sa aiba drept rezultat o valoare contabila a activului financiar mai mare decât valoarea ce ar fi constituit costul amortizat, daca deprecierea nu ar fi fost recunoscuta la data la care deprecierea este reluata. Valoarea reluarii trebuie sa fie recunoscuta în profit sau pierdere.

SUBSECTIUNEA 2:Active financiare contabilizate la cost

66.Daca exista dovezi obiective ca a aparut o pierdere din deprecierea unui instrument de capitaluri proprii necotat care nu este contabilizat la valoarea justa deoarece valoarea sa justa nu poate fi evaluata fiabil, sau din deprecierea unui activ derivat care este legat de si trebuie decontat prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii necotat, valoarea pierderii din depreciere este evaluata drept diferenta dintre valoarea contabila a activului financiar si valoarea actualizata a fluxurilor de trezorerie viitoare estimate actualizate la rata actuala de rentabilitate de piata pentru active financiare similare [a se vedea punctul 46 litera c) si apendicele A punctele AG80 si AG81]. Astfel de pierderi din depreciere nu trebuie reluate.

SUBSECTIUNEA 3:Active financiare disponibile pentru vânzare

CAPITOLUL 7:ACOPERIREA ÎMPOTRIVA RISCURILOR

SECTIUNEA 1:Instrumente de acoperire împotriva riscurilor

SUBSECTIUNEA 1:Instrumente care intra în aceasta categorie

73.În sensul contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor, doar instrumentele care implică o parte din afara entităţii raportoare (adică externă grupului sau entităţii individuale care face obiectul raportării) pot fi desemnate ca instrumente de acoperire împotriva riscurilor. Cu toate că entităţile individuale din cadrul unui grup consolidat sau diviziile din cadrul unei entităţi pot intra într-o tranzacţie de acoperire împotriva riscurilor cu alte entităţi din grup sau divizii din cadrul entităţii, orice tranzacţii de acest fel din cadrul grupului sunt eliminate la consolidare. De aceea, astfel de tranzacţii de acoperire împotriva riscurilor nu îndeplinesc condiţiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor în situaţiile financiare consolidate ale grupului. Totuşi, ele pot îndeplini condiţiile pentru contabilitatea de acoperire în situaţiile financiare individuale sau separate ale entităţilor individuale din cadrul grupului, cu condiţia ca ele să fie externe entităţii individuale care face obiectul raportării.

SECTIUNEA 2:Desemnarea instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor

74.În mod normal, exista o singura evaluare a valorii juste a unui instrument de acoperire împotriva riscurilor în ansamblul sau, iar factorii care genereaza modificari ale valorii juste sunt interdependenti. Astfel, o relatie de acoperire împotriva riscurilor este desemnata de catre o entitate pentru un instrument de acoperire împotriva riscurilor în ansamblul sau. Singurele exceptii permise sunt:

77.Doua sau mai multe instrumente derivate sau diverse proportii ale lor (sau, în cazul unei acoperiri împotriva riscului de fluctuatie a cursului valutar, doua sau mai multe instrumente nederivate sau o proportie a lor, sau o combinare de instrumente derivate si nederivate sau proportii ale lor) pot fi considerate în combinare sau desemnate în comun ca instrumentul de acoperire împotriva riscurilor, inclusiv atunci când riscul (riscurile) care apare(apar) din anumite instrumente derivate compenseaza acele riscuri care apar din alte instrumente derivate. Totusi, un instrument derivat de tip "collar" de dobânda sau alt instrument derivat care combina o optiune emisa si o optiune cumparata nu îndeplineste conditiile unui instrument de acoperire împotriva riscurilor daca este, de fapt, o optiune neta emisa (pentru care se primeste o prima neta). În mod asemanator, doua sau mai multe instrumente (sau proportii ale lor) pot fi desemnate drept instrumentul de acoperire împotriva riscurilor doar daca niciunul dintre ele nu este o optiune emisa sau o optiune neta emisa.

SECTIUNEA 3:Elemente acoperite împotriva riscurilor

SUBSECTIUNEA 1:Elemente care intra în aceasta categorie

78.Un element acoperit împotriva riscurilor poate fi un activ sau o datorie recunoscut(a), un angajament ferm nerecunoscut, o tranzactie viitoare foarte probabila prognozata sau o investitie neta într-o operatiune din strainatate. Elementul de acoperire poate fi a) un singur activ, datorie, angajament ferm, o tranzactie prognozata foarte probabila sau investitii nete în operatiuni din strainatate, sau b) un grup de active, datorii, angajamente ferme sau tranzactii prognozate foarte probabile sau investitii nete în operatiuni din strainatate cu caracteristici de risc similare, sau c) în acoperirea portofoliului doar împotriva riscului ratei dobânzii, o portiune a portofoliului de active financiare sau datorii financiare care împart riscul împotriva caruia sunt acoperite.

79.Spre deosebire de împrumuturi si creante, o investitie pastrata pâna la scadenta nu poate constitui un element acoperit în ceea ce priveste riscul ratei dobânzii sau riscul platii în avans din cauza faptului ca desemnarea unei investitii drept pastrata pâna la scadenta necesita intentia de a pastra investitia pâna la data scadentei fara a tine cont de modificarile valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie ale unor astfel de investitii care pot fi atribuite modificarilor ratelor dobânzii. Totusi, o investitie pastrata pâna la scadenta poate fi considerata un element acoperit în ceea ce priveste riscurile aferente fluctuatiilor cursurilor de schimb valutar si riscul de credit.

80.În sensul contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor, doar activele, datoriile, angajamentele ferme sau tranzacţiile prognozate foarte probabile care implică o parte externă entităţii pot fi desemnate ca elemente acoperite împotriva riscurilor. Prin urmare, contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor poate fi aplicată tranzacţiilor dintre entităţi din acelaşi grup doar în situaţiile financiare individuale sau separate ale acelor entităţi, şi nu în situaţiile financiare consolidate ale grupului, cu excepţia situaţiilor financiare consolidate ale unei entităţi de investiţii, astfel cum este definită în IFRS 10, în acest caz tranzacţiile dintre o entitate de investiţii şi filialele sale evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere nefiind eliminate în situaţiile financiare consolidate daca are drept rezultat expunerea la pierderi sau câstiguri din diferente de curs valutar care nu sunt eliminate pe deplin la consolidare conform IAS 21 Efectele variatiei cursurilor de schimb valutar. Conform IAS 21, pierderile si câstigurile din cursul de schimb valutar pentru elemente monetare din interiorul grupului nu sunt pe deplin eliminate la consolidare atunci când elementul monetar din interiorul grupului este tranzactionat între doua entitati ale grupului care au monede functionale diferite. De asemenea, riscul valutar al unei tranzactii prognozate din interiorul grupului care este foarte probabil a se produce poate îndeplini conditiile unui element acoperit împotriva riscurilor în situatiile financiare consolidate, cu conditia ca tranzactia sa fie denominata în alta moneda decât moneda functionala a entitatii care initiaza tranzactia, iar riscul valutar va afecta profitul consolidat sau pierderea consolidata.

SUBSECTIUNEA 2:Desemnarea elementelor financiare drept elemente acoperite împotriva riscurilor

81.Daca elementul acoperit împotriva riscurilor este un activ financiar sau o datorie financiara, el poate fi un element acoperit împotriva riscurilor în ceea ce priveste riscurile asociate doar cu o portiune a fluxurilor sale de trezorerie sau a valorii sale juste (cum ar fi unul sau mai multe fluxuri de trezorerie contractuale selectate sau o portiune a lor sau un procent din valoarea justa), cu conditia ca eficienta sa poata fi evaluata. De exemplu, o portiune care poate fi identificata si evaluata separat din expunerea la rata dobânzii a unui activ purtator de dobânda sau a unei datorii purtatoare de dobânda poate fi clasificata drept riscul acoperit (cum ar fi componenta ratei dobânzii fara risc sau o rata a dobânzii de referinta din expunerea totala la rata dobânzii a unui instrument financiar acoperit împotriva riscurilor).

81^A În acoperirea împotriva riscurilor de expunere la rata dobânzii a valorii juste a unui portofoliu de active financiare sau de datorii financiare (si doar în cazul unei astfel de acoperiri) portiunea acoperita poate fi desemnata mai degraba ca o suma într-o moneda data (de exemplu, o suma în dolari, euro, lire sau ranzi) decât ca o suma de active individuale (sau datorii). Cu toate ca portofoliul poate, în scopuri de gestionare a riscului, sa includa active si datorii, valoarea desemnata este o valoare a activelor sau o valoare a datoriilor. Desemnarea unei valori nete care sa includa active si datorii nu este permisa. Entitatea poate acoperi o portiune din riscul privind rata dobânzii asociata cu aceasta suma desemnata. De exemplu, în cazul unei acoperiri a unui portofoliu care contine active care pot fi platite în avans, entitatea poate acoperi împotriva riscurilor modificarea valorii juste care poate fi atribuita unei modificari a ratei dobânzii acoperite pe baza datelor asteptate de reevaluare mai degraba decât pe baza celor contractuale. [... ]

SUBSECTIUNEA 3:Desemnarea elementelor nefinanciare drept elemente acoperite împotriva riscurilor

SUBSECTIUNEA 4:Desemnarea grupurilor de elemente drept elemente acoperite împotriva riscurilor

83.Active similare sau datorii similare trebuie agregate si acoperite împotriva riscurilor ca grup doar daca activele individuale sau datoriile individuale din grup împart expunerea la risc care este desemnata drept acoperita. Mai mult, modificarea valorii juste care poate fi atribuita riscului acoperit pentru fiecare element individual din grup trebuie preconizata drept aproximativ proportionala cu modificarea generala a valorii juste care poate fi atribuita riscului acoperit al grupului de elemente.

84.Deoarece o entitate evalueaza eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor prin compararea modificarii valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie ale unui instrument de acoperire împotriva riscurilor (sau grup de instrumente similare de acoperire împotriva riscurilor) cu ale unui element acoperit împotriva riscurilor (sau grup de elemente similare acoperite împotriva riscurilor), compararea un instrument de acoperire împotriva riscurilor mai degraba cu o pozitie generala neta (de exemplu, suma neta a tuturor activelor cu rata fixa si datoriilor cu rata fixa cu date de scadenta similare) decât cu un element specific acoperit împotriva riscurilor, nu îndeplineste conditiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor.

SECTIUNEA 4:Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor

a)la initierea operatiunii de acoperire exista o desemnare si o documentatie oficiala privind relatia de acoperire, precum si obiectivul si strategia entitatii de gestionare a riscului pentru a întreprinde operatiunea de acoperire împotriva riscurilor. Documentatia respectiva trebuie sa includa identificarea instrumentului de acoperire, elementul acoperit sau tranzactia acoperita, natura riscului care se acopera si modul în care entitatea va efectua evaluarea eficacitatii instrumentului de acoperire în compensarea expunerii la modificarile valorii juste a elementului acoperit sau a fluxurilor de trezorerie ce pot fi atribuite riscului acoperit;

SUBSECTIUNEA 1:Operatiuni de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor

89.Daca o operatiune de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor îndeplineste conditiile prevazute la punctul 88 pe toata durata perioadei, ea trebuie contabilizata dupa cum urmeaza:

b)câstigul sau pierderea aferent(a) elementului acoperit care poate fi atribuit(a) riscului acoperit trebuie sa ajusteze valoarea contabila a elementului acoperit si trebuie recunoscut(a) în profit sau pierdere. Acest principiu se aplica daca un element acoperit este, altminteri, evaluat la cost. Recunoasterea în profit sau pierdere a câstigului sau pierderii care se poate atribui riscului acoperit se aplica daca elementul acoperit este un activ financiar disponibil pentru vânzare.

91.O entitate trebuie sa întrerupa prospectiv contabilitatea de acoperire specificata la punctul 89 daca:

a)instrumentul de acoperire împotriva riscurilor expiră sau este vândut, reziliat sau exercitat. În acest scop, înlocuirea sau convertirea unui instrument de acoperire împotriva riscurilor într-un alt instrument de acoperire împotriva riscurilor nu reprezintă o expirare sau o reziliere dacă această înlocuire sau convertire face parte din strategia documentată de acoperire împotriva riscurilor a entităţii. În plus, în acest scop, nu se consideră că este vorba de o expirare sau o reziliere a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor în cazul în care:

ca o consecinţă a unor acte cu putere de lege sau a unor norme administrative sau a introducerii unor acte cu putere de lege sau a unor norme administrative, părţile la instrumentul de acoperire împotriva riscurilor sunt de acord ca una sau mai multe contrapărţi compensatoare să înlocuiască contrapartea lor iniţială pentru a deveni noua contraparte a fiecărei părţi. În acest scop, o contraparte compensatoare este o contraparte centrală (denumită uneori "organizaţie compensatoare" sau "agenţie compensatoare") sau una sau mau multe entităţi, de exemplu, un membru compensator al unei organizaţii compensatoare sau un client al unui membru compensator al unei organizaţii compensatoare, care acţionează în calitate de contraparte pentru a se efectua compensarea de către o contraparte centrală. Cu toate acestea, atunci când părţile la instrumentul de acoperire împotriva riscurilor îşi înlocuiesc contrapărţile iniţiale cu alte contrapărţi, prezentul punct se aplică numai în cazul în care fiecare dintre părţile respective realizează compensarea prin intermediul aceleiaşi contrapărţi centrale;

(ii)alte modificări, dacă este cazul, ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor sunt limitate la ceea ce este necesar pentru a realiza această înlocuire a contrapărţii. Astfel de modificări sunt limitate la ceea ce este conform cu condiţiile care ar fi preconizate dacă s-ar fi realizat iniţial compensarea pentru instrumentul de acoperire împotriva riscurilor prin intermediul unei contrapărţi compensatoare. Printre aceste modificări se numără modificările privind cerinţele în materie de garanţii, drepturile de compensare a soldurilor creanţelor şi datoriilor, precum şi în ceea ce priveşte taxele percepute.

92.Orice ajustare a valorii contabile a unui instrument financiar acoperit împotriva riscurilor, conform punctului 89 litera b), pentru care este utilizata metoda dobânzii efective (sau, în cazul unei acoperiri a portofoliului împotriva riscului ratei dobânzii, orice ajustare a elementului-rând separat al bilantului descris la punctul 89A), trebuie amortizata în profit sau pierdere. Amortizarea poate începe imediat ce exista o ajustare si nu trebuie sa înceapa mai târziu de data la care elementul acoperit împotriva riscului înceteaza a fi ajustat pentru modificarile valorii sale juste care pot fi atribuite riscului acoperit. Ajustarea este bazata pe o rata a dobânzii efective recalculata la data la care începe amortizarea. Totusi, daca în cazul unei acoperiri a valorii juste pentru expunerea la rata dobânzii a unui portofoliu de active financiare sau datorii financiare (si doar într-un astfel de instrument de acoperire) amortizarea utilizând o rata efectiva a dobânzii recalculate nu este posibila, ajustarea trebuie amortizata folosind metoda liniara. Ajustarea trebuie amortizata în totalitate pâna la data scadentei instrumentului financiar sau, în cazul unei acoperiri a unui portofoliu împotriva riscului ratei dobânzii, pâna la expirarea perioadei relevante în care se realizeaza reevaluarea.

93.Atunci când un angajament ferm nerecunoscut este desemnat ca element acoperit împotriva riscului, modificarea ulterioara cumulata a valorii juste a angajamentului ferm care poate fi atribuita riscului acoperit este recunoscuta ca activ sau datorie în câstigul sau pierderea corespunzatoare recunoscut(a) în profit sau pierdere [a se vedea punctul 89 litera b)]. Modificarile valorii juste a instrumentului de acoperire împotriva riscului sunt, de asemenea, recunoscute în profit sau pierdere.

94.Atunci când o entitate încheie un angajament ferm de a achizitiona un activ sau de a-si asuma o datorie care este un element acoperit împotriva riscurilor într-o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor, valoarea contabila initiala a activului sau a datoriei care rezulta din faptul ca entitatea si-a onorat angajamentul ferm este ajustata pentru a include si modificarea cumulata a valorii juste a angajamentului ferm care poate fi atribuita riscului acoperit care a fost recunoscut în bilant.

SUBSECTIUNEA 2:Operatiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor

95.În cazul în care o acoperire a unui flux de trezorerie împotriva riscurilor îndeplineste conditiile de la punctul 88 pe toata durata perioadei, aceasta trebuie sa fie contabilizata dupa cum urmeaza:

96.Mai precis, o operatiune de acoperire a unui flux de trezorerie împotriva riscului este contabilizata dupa cum urmeaza:

97.Daca acoperirea unei tranzactii prognozate împotriva riscurilor are drept rezultat ulterior recunoasterea unui activ financiar sau a unei datorii financiare, atunci câstigurile sau pierderile asociate ce au fost recunoscute direct în capitalurile proprii în conformitate cu punctul 95 trebuie sa fie reclasificate în profit sau pierdere în aceeasi perioada sau în perioade în care activul dobândit sau datoria asumata afecteaza profitul sau pierderea (cum ar fi în perioadele în care se recunoaste venitul sau cheltuiala din dobânda). Totusi, daca o entitate se asteapta ca toata pierderea sau o portiune din aceasta recunoscuta direct în capitalurile proprii sa nu fie recuperata în una sau în mai multe perioade viitoare, ea trebuie sa reclasifice în profit sau pierdere valoarea care se asteapta a nu fi recuperata.

98.Daca o acoperire a unei tranzactii prognozate împotriva riscurilor are drept rezultat ulterior recunoasterea unui activ nefinanciar sau a unei datorii nefinanciare, sau o tranzactie prognozata pentru un activ nefinanciar sau o datorie nefinanciara devine un angajament ferm pentru care se aplica contabilitatea acoperirii valorii juste împotriva riscurilor, entitatea trebuie sa adopte litera a) sau b) de mai jos:

a)Reclasifică câştigurile şi pierderile asociate care au fost recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în conformitate cu punctul 95 în profit sau pierdere ca ajustare din reclasificare [a se vedea IAS 1 (revizuit în 2007)] în aceeaşi perioadă sau perioade în timpul căreia / cărora activul dobândit sau datoria asumată afectează profitul sau pierderea (cum ar fi perioadele în care este recunoscută cheltuiala cu amortizarea sau costul vânzărilor). Totuşi, dacă o entitate se aşteaptă ca toată pierderea, sau o parte din aceasta, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global să nu fie recuperată în una sau în mai multe perioade viitoare, ea trebuie să reclasifice din capitalurile proprii în profit sau pierdere ca ajustare din reclasificare valoarea care se aşteaptă a nu fi recuperată.

100.Pentru acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, altele decât cele la care se referă punctele 97 şi 98, valorile care fuseseră recunoscute la alte rezultate globale trebuie reclasificate de la capitaluri proprii în profit sau pierdere ca o ajustare de reclasificare [a se vedea IAS 1 (revizuit în 2007)] în aceeaşi perioadă sau aceleaşi perioade în care fluxurile de trezorerie prognozate acoperite afectează profitul sau pierderea (de exemplu, atunci când are loc o vânzare prognozată).

101.În oricare dintre urmatoarele circumstante o entitate trebuie sa întrerupa prospectiv contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor specificata la punctele 95-100:

a)instrumentul de acoperire împotriva riscurilor expiră sau este vândut, reziliat sau exercitat. În acest caz, câştigul sau pierderea cumulat(ă) de pe urma instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care a fost recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global din perioada în care acoperirea era în vigoare [a se vedea punctul 95 litera (a)] trebuie să rămână separat în capitalurile proprii până în momentul în care are loc tranzacţia prognozată. Atunci când aceasta are loc, se vor aplica punctele 97, 98 sau 100. În scopul prezentei litere, înlocuirea sau convertirea unui instrument de acoperire împotriva riscurilor într-un alt instrument de acoperire împotriva riscurilor nu reprezintă o expirare sau o reziliere dacă această înlocuire sau convertire face parte din strategia documentată de acoperire împotriva riscurilor a entităţii. În plus, în scopul prezentei litere, nu se consideră că este vorba de o expirare sau o reziliere a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor în cazul în care:

b)acoperirea nu mai îndeplineste criteriile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor de la punctul 88. În acest caz, câstigul sau pierderea cumulat(a) de pe urma instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care fost recunoscut în alte elemente ale rezultatului global din perioada în care acoperirea era în vigoare [a se vedea punctul 95 litera a)] trebuie să rămână separat în capitalurile proprii pâna la momentul la care are loc tranzactia prognozata. Atunci când aceasta are loc, se vor aplica punctele 97, 98 sau 100;

c)nu se mai preconizeaza ca tranzactia prognozata sa mai aiba loc, caz în care orice câstig sau pierdere cumu- lat(a) aferent(a) de pe urma instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care fost recunoscut în alte elemente ale rezultatului global din perioada în care acoperirea era în vigoare [a se vedea punctul 95 litera a)] trebuie să fie reclasificat din capitalurile proprii în profit sau pierdere ca ajustare din reclasificare. O tranzactie prognozata care nu mai este foarte probabila [a se vedea punctul 88 litera c)] poate sa fie în continuare asteptata sa aiba loc;

d)entitatea revoca desemnarea. Pentru acoperirile unei tranzactii prognozate, câstigul sau pierderea cumulat(a) de pe urma instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care fost recunoscut în alte elemente ale rezultatului global din perioada în care acoperirea era în vigoare [a se vedea punctul 95a)] trebuie să rămână separat în capitalurile proprii pâna la momentul la care are loc tranzactia prognozata sau pâna când aceasta nu mai este asteptata sa aiba loc. Atunci când aceasta are loc, se vor aplica punctele 97, 98 sau 100. Daca nu se mai preconizeaza ca tranzactia sa mai aiba loc, câstigul sau pierderea cumulat(a) care a fost fost recunoscut în alte elemente ale rezultatului global trebuie să fie reclasificat din capitalurile proprii în profit sau pierdere ca ajustare din reclasificare.

97.Dacă acoperirea unei tranzacţii prognozate împotriva riscurilor are drept rezultat ulterior recunoaşterea unui activ financiar sau a unei datorii financiare, atunci câştigurile sau pierderile asociate care au fost recunoscute la alte rezultate globale în conformitate cu punctul 95 trebuie să fie reclasificate de la capitaluri proprii în profit sau pierdere ca o ajustare de reclasificare [a se vedea IAS 1 (revizuit în 2007)] în aceeaşi perioadă sau aceleaşi perioade în care fluxurile de trezorerie acoperite preconizate afectează profitul sau pierderea (cum ar fi în perioadele în care se recunoaşte venitul sau cheltuiala cu dobânda). Totuşi, dacă o entitate preconizează că o parte sau toată pierderea recunoscută la alte rezultate globale nu va fi recuperată în una sau mai multe perioade viitoare, ea trebuie să reclasifice la profit sau pierdere ca ajustare de reclasificare valoarea care nu se preconizează că va fi recuperată.

SUBSECTIUNEA 3:Operatiuni de acoperire a unei investitii nete împotriva riscurilor

102.Operatiunile de acoperire împotriva riscurilor a unei investitii nete într-o operatiune din strainatate, inclusiv o operatiune de acoperire împotriva riscurilor a unui element monetar care este contabilizat ca parte a unei investitii nete (a se vedea IAS 21), trebuie contabilizate similar acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor:

b)partea ineficace trebuie să fie recunoscută în profit sau pierdere.

CAPITOLUL 8:DATA INTRARII ÎN VIGOARE SI TRANZITIA

103.O entitate trebuie sa aplice prezentul standard (inclusiv amendamentele emise în martie 2004) pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. O entitate nu trebuie sa aplice prezentul standard (inclusiv amendamentele emise în martie 2004) pentru perioade anuale care încep anterior datei de 1 ianuarie 2005 decât în cazul în care ea aplica, de asemenea, IAS 32 (emis în decembrie 2003). Daca o entitate aplica prezentul standard pentru o perioada care începe anterior datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt. 103A O entitate trebuie sa aplice amendamentul de la punctul 2 litera j) pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2006 sau ulterior acestei date. Daca o entitate aplica IFRIC 5 Drepturi la interese din fonduri de dezafectare, de reconstituire si de reabilitare a mediului înainte de aceasta perioada, acest amendament trebuie aplicat pentru perioada respectiva.

103B. Contractele de garantii financiare (Amendamentele la IAS 39 si IFRS 4), emise în august 2005, au modificat punctul 2 literele e) si h), punctul 4, punctul 47 si AG4, au adaugat punctul AG4A, au adaugat o noua definitie a contractelor de garantii financiare la punctul 9 si au eliminat punctul 3. O entitate trebuie sa aplice aceste amendamente pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2006 sau ulterior. Se încurajeaza aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica aceste amendamente pentru o perioada care începe anterior acestei date, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt si trebuie sa aplice amendamentele aferente la IAS 32 (¹) si IFRS 4 în acelasi timp.

103C. IAS 1 (revizuit în 2007) a modificat terminologia utilizată în cadrul IFRS-urilor. Mai mult, au fost modificate punctele 26, 27, 34, 54, 55, 57, 67, 68, 95 litera (a), 97, 98, 100, 102, 105, 108, AG4D, AG4E litera (d) subpunctul (i), AG 56, AG 67, AG 83 şi AG99B. O entitate trebuie să aplice respectivele modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IAS 1 (revizuit în 2007) pentru o perioadă anterioară, modificările trebuie aplicate pentru respectiva perioadă anterioară.

103D. IFRS 3 (revizuit în 2008) a eliminat punctul 2 litera (f). O entitate trebuie să aplice această modificare pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRS 3 (revizuit în 2008) pentru o perioadă anterioară, modificarea trebuie aplicată şi pentru respectiva perioadă anterioară. Modificarea nu se aplică însă contraprestaţiilor contingente care apar în urma unei combinări de întreprinderi în cazul în care data achiziţiei a precedat aplicarea IFRS 3 (revizuit în 2008). În schimb entitatea trebuie să contabilizeze aceste contraprestaţii în conformitate cu punctele 65A-65E din IFRS 3 (modificat în 2010).

103H. Reclasificarea activelor financiare (Amendamente la IAS 39 si IFRS 7), publicat în octombrie 2008, a modificat punctele 50 si AG8 si a adaugat punctele 50B-50F. O entitate trebuie sa aplice aceste amendamente la 1 iulie 2008 sau ulterior acestei date. O entitate nu trebuie sa reclasifice un activ financiar în conformitate cu punctele 50B, 50D sau 50E înainte de 1 iulie 2008. Orice reclasificare a activelor financiare realizata la 1 noiembrie 2008 sau ulterior acestei date trebuie sa intre în vigoare doar de la data efectuarii reclasificarii. Orice reclasificare a activelor financiare în conformitate cu punctele 50B, 50D sau 50E nu trebuie sa se aplice retroactiv înainte de 1 iulie 2008.

103K. îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor publicate în aprilie 2009 au modificat punctele 2 litera (g), 97, 100 şi AG30 litera (g). O entitate trebuie să aplice prospectiv modificările la punctele 2 litera (g), 97 şi 100 tuturor contractelor neexpirate pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2010 sau ulterior acestei date. O entitate trebuie să aplice modificarea de la punctul AG30 litera (g) pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2010 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificarea pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

103R Documentul Entităţi de investiţii (Amendamente la IFRS 10, IFRS 12 şi IAS 27), publicat în octombrie 2012, a modificat punctele 2 şi 80. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2014 sau ulterior. Aplicarea dispoziţiilor din documentul Entităţi de investiţii mai devreme este permisă. În cazul în care o entitate aplică aceste amendamente mai devreme, ea trebuie să aplice şi toate amendamentele incluse în Entităţi de investiţii în acelaşi timp.

104.Prezentul standard trebuie sa fie aplicat retroactiv, cu exceptia cazurilor specificate la punctele 105-108. Soldul initial al rezultatului reportat pentru cea mai îndepartata perioada anterioara prezentata si pentru toate celelalte valori comparative trebuie sa fie ajustat ca si cum prezentul standard ar fi fost întotdeauna în vigoare, cu exceptia cazului în care retratarea informatiilor ar fi imposibila. Daca retratarea este imposibila, atunci entitatea trebuie sa prezinte acest fapt si va indica masura în care informatiile au fost retratate.

105.Atunci când prezentul standard este aplicat pentru prima data, unei entitati i se permite sa desemneze un activ financiar recunoscut anterior în profit sau pierdere drept disponibil în vederea vânzarii. Pentru orice astfel de activ financiar entitatea trebuie să recunoască toate modificările cumulate în valoarea justă într-o componentă separată a capitalurilor proprii până la derecunoaşterea sau deprecierea ulterioară, atunci când entitatea trebuie să reclasifice acel câştig sau acea pierdere cumulat(ă) din capitaluri proprii în profit sau pierdere ca ajustare din reclasificare [a se vedea IAS 1 (revizuit în 2007)]. Entitatea trebuie sa:

a)are permisiunea, atunci când aceste noi puncte modificate sunt aplicate pentru prima data, sa desemneze la valoarea justa prin profit sau pierdere orice activ financiar sau datorie financiara recunoscut(a) anterior care îndeplineste apoi conditiile pentru o astfel de desemnare. Atunci când perioada anuala începe anterior datei de 1 septembrie 2005, astfel de desemnari trebuie sa se încheie pâna la data de 1 septembrie 2005 si pot include, de asemenea, activele financiare si datoriile financiare recunoscute între începutul acelei perioade anuale si data de 1 septembrie 2005. Fara a aduce atingere punctului 91, orice active financiare si datorii financiare desemnate la valoarea justa prin profit sau pierdere în conformitate cu acest subpunct care au fost desemnate anterior ca elemente acoperite împotriva riscurilor în relatiile contabile de acoperire a valorii juste trebuie anulata din acele relatii în acelasi timp în care sunt desemnate la valoarea justa prin profit sau pierdere;

105^C cu conditia ca, în cazul unui activ financiar, al unei datorii financiare sau al unui grup de active financiare, datorii financiare sau ambele, desemnate la valoarea justa prin profit sau pierdere, aceste elemente sau grupuri sa fi întrunit criteriile de la punctul 9 litera b) subpunctul (i), punctul 9 litera b) subpunctul (ii) sau punctul 11A la începutul perioadei comparative, sau, daca au fost dobândite dupa începutul perioadei comparative, sa fi întrunit criteriile de la punctul 9 litera b) subpunctul (i), punctul 9 litera b) subpunctul (ii) sau punctul 11A la data recunoasterii initiale.

107.Fara a aduce atingere punctului 106, o entitate poate aplica dispozitiile de derecunoastere de la punctele 15-37 si din apendicele A punctele AG36-AG52 retroactiv de la o data la alegerea entitatii, cu conditia ca informatiile necesare pentru aplicarea IAS 39 activelor si datoriilor derecunoscute ca rezultat al tranzactiilor trecute sa fi fost obtinute la momentul contabilizarii initiale a acelor tranzactii.

108.O entitate nu trebuie să ajusteze valoarea contabilă a activelor nefinanciare şi a datoriilor nefinanciare pentru a exclude câştigurile şi pierderile legate de acoperirile împotriva riscurilor aferente fluxurilor de trezorerie care au fost incluse în valoarea contabilă înainte de începutul exerciţiului financiar în care prezentul standard a fost aplicat pentru prima dată. La începutul perioadei financiare în care prezentul standard a fost aplicat pentru prima dată, orice valoare recunoscută în afara profitului sau pierderii (în alte elemente ale rezultatului global sau direct în capitalurile proprii) pentru o acoperire împotriva riscurilor a unui angajament ferm care, în baza prezentului standard, este contabilizată ca o acoperire a valorii juste, trebuie să fie reclasificată ca activ sau datorie, cu excepţia unei acoperiri împotriva riscului valutar care continuă să fie tratată ca acoperire a fluxurilor de trezorerie.

108C. Punctele 9, 73 şi AG8 au fost modificate, iar punctul 50A a fost adăugat prin îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor publicate în mai 2008. Punctul 80 a fost modificat de îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor publicate în aprilie 2009. O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. O entitate trebuie să aplice modificările de la punctele 9 şi 50A de la data şi în modul în care a aplicat modificările din 2005 descrise la punctul 105A. Aplicarea anterioară a tuturor modificărilor este permisă. Dacă o entitate aplică modificările pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

108D. Novaţia instrumentelor derivate şi continuarea contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor (Amendamente la IAS 39), publicat în iunie 2013, a modificat punctele 91 şi 101 şi a adăugat punctul AG113A. O entitate trebuie să aplice aceste puncte pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2014 sau ulterior acestei date. O entitate trebuie să aplice aceste amendamente retrospectiv, în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică aceste amendamente pentru o perioadă anterioară, entitatea respectivă trebuie să comunice acest fapt.

CAPITOLUL 9¹:Apendicele A

AG3 Uneori, o entitate face ceea ce ea consideră o "investiţie strategică" în instrumente de capitaluri proprii emise de o altă entitate, cu intenţia de a stabili sau de a menţine o relaţie de exploatare pe termen lung cu entitatea în care se investeşte. Entitatea-investitor sau asociatul într-o asociere în participaţie utilizează IAS 28 pentru a stabili dacă metoda contabilizării prin punerea în echivalenţă este adecvată pentru o astfel de investiţie. Dacă metoda punerii în echivalenţă nu este adecvată, pentru investiţia strategică respectivă entitatea va aplica prezentul standard.

a)desi un contract de garantie financiara corespunde definitiei contractului de asigurare din IFRS 4 daca riscul transferat este important, emitentul aplica prezentul standard. Totusi, daca emitentul a aratat anterior explicit ca el considera astfel de contracte drept contracte de asigurari si a utilizat contabilitatea aplicabila contractelor de asigurari, emitentul poate alege sa aplice fie prezentul standard, fie IFRS 4 pentru astfel de contracte de garantii financiare. Daca se aplica prezentul standard, punctul 43 impune emitentului sa recunoasca un contract de garantie financiara initial la valoarea justa. Daca contractul de garantie financiara a fost emis catre o parte neafiliata într-o tranzactie individuala desfasurata în conditii obiective, este probabil ca valoarea sa justa la început sa fie egala cu prima primita, numai în cazul în care nu exista probe contrare. Ca urmare, daca contractul de garantie financiara nu a fost desemnat la început la valoarea justa prin profit sau pierdere sau daca nu se aplica punctele 29-37 si AG47-AG52 (atunci când un transfer al unui activ financiar nu îndeplineste conditiile pentru derecunoastere sau se aplica abordarea de implicare continua), emitentul îl evalueaza la cea mai mare valoare dintre:

b)unele garantii legate de creditare, ca o preconditie de plata, nu impun ca detinatorul sa fie expus si sa suporte o pierdere atunci când debitorul nu reuseste sa faca platile la timp pentru activul garantat. Un exemplu de astfel de garantie este atunci când se solicita plati ca raspuns la modificarile ratingului de credit specificat sau a indicelui de credit. Astfel de garantii nu sunt contracte de garantie financiara conform definitiei din prezentul standard si nu sunt contracte de asigurari, conform definitiei din IFRS 4. Astfel de garantii sunt instrumente financiare derivate, în cazul lor emitentul aplicând prezentul standard;

AG4^A Afirmatiile conform carora un emitent considera contractele drept contracte de asigurari se gasesc în mod tipic în toate comunicarile emitentului cu clientii si cu organismele de reglementare, în contracte, în documentatia de afaceri si în situatiile financiare. Mai mult, contractele de asigurari fac adesea obiectul dispozitiilor contabile distincte fata de dispozitiile pentru alte tipuri de tranzactii, cum ar fi contractele emise de banci sau de companiile comerciale. În astfel de cazuri, situatiile financiare ale emitentului includ în mod tipic o declaratie ca emitentul a utilizat acele dispozitii contabile.

AG4^C Decizia unei entitati de a desemna un activ financiar sau o datorie financiara la valoarea justa prin profit sau pierdere este similara unei alegeri a politicii contabile (desi, spre deosebire de alegerea politicii contabile, nu se impune aplicarea consecventa pentru toate tranzactiile similare). Atunci când o entitate face o astfel de alegere, punctul 14 litera b) din IAS 8 Politici contabile, modificari ale estimarilor contabile si erori prevede ca politica aleasa sa aiba drept rezultat situatii financiare care sa ofere informatii mai fiabile si mai relevante despre efectele tranzactiilor, despre alte evenimente si conditii privind pozitia financiara a entitatii, despre performanta financiara sau despre fluxurile de trezorerie. În cazul desemnarii la valoarea justa prin profit sau pierdere, punctul 9 stabileste cele doua circumstante în care se îndeplineste cerinta de a furniza mai multe informatii relevante. Prin urmare, pentru a alege o astfel de desemnare în conformitate cu punctul 9 entitatea trebuie sa demonstreze ca se gaseste într-unul (sau ambele) din cazurile respective.

AG4^D Conform IAS 39, evaluarea unui activ financiar sau a unei datorii financiare si clasificarea modificarilor recunoscute ale valorii sale sunt determinate de clasificarea elementului si de masura în care elementul face parte dintr-o relatie desemnata de acoperire împotriva riscurilor. Aceste dispozitii pot genera o inconsecventa de evaluare sau de recunoastere (numita uneori "o neconcordanta contabila") atunci când, de exemplu, în absenta desemnarii la valoarea justa prin profit sau pierdere, un activ financiar ar fi clasificat drept disponibil în vederea vânzarii (cu majoritatea modificarilor valorii juste recunoscute direct la capitaluri proprii) si o datorie pe care entitatea o considera legata va fi evaluata la costul amortizat (cu modificari ale valorii juste nerecunoscute). În astfel de cazuri, o entitate poate ajunge la concluzia ca situatiile sale financiare vor furniza informatii mai relevante daca atât activul, cât si datoria au fost clasificate la valoarea justa prin profit sau pierdere.

a)O entitate are datorii ale caror fluxuri de trezorerie se bazeaza contractual pe performanta activelor care altminteri ar fi clasificate drept disponibile în vederea vânzarii. De exemplu, un asigurator poate avea datorii care contin o caracteristica de participare discretionara care platesc beneficii pentru veniturile realizate si/sau nerealizate ale fondului specificat de active ale asiguratorului. Daca evaluarea acestor datorii reflecta preturile curente de pe piata, clasificarea activelor la valoarea justa prin profit sau pierdere înseamna ca modificarile valorii juste a activelor financiare sunt recunoscute în profit sau pierdere în aceeasi perioada cu modificarile aferente ale valorii juste a datoriilor.

c)O entitate are active financiare, datorii financiare sau ambele care împart un risc, cum ar fi riscul ratei dobânzii, care genereaza modificari opuse ale valorii juste care tind sa se compenseze reciproc. Totusi, numai unele dintre instrumente vor fi evaluate la valoarea justa prin profit sau pierdere (adica sunt instrumente financiare derivate sau sunt clasificate drept detinute în vederea tranzactionarii). S-ar putea întâmpla, de asemenea, ca cerintele din contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor sa nu fie respectate, de exemplu, din cauza neîndeplinirii cerintelor privind eficacitatea de la punctul 88.

d)O entitate are active financiare, datorii financiare sau ambele care împart un risc, cum ar fi riscul ratei dobânzii, care genereaza modificari opuse ale valorii juste tinzând sa se compenseze reciproc, iar entitatea nu considera ca îndeplinesc conditiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor deoarece nici unul dintre instrumente nu este un instrument financiar derivat. Mai mult, în absenta contabilitatii de acoperire împotriva riscurilor exista o inconsecventa semnificativa în recunoasterea câstigurilor si pierderilor. De exemplu:

(i)entitatea a finantat un portofoliu de active cu rata fixa care, altminteri, ar fi clasificate drept disponibile în vederea vânzarii cu obligatiuni cu rata fixa ale caror modificari ale valorii juste tind sa se compenseze reciproc. Raportarea atât a activelor, cât si a obligatiunilor la valoarea justa prin profit sau pierdere corecteaza inconsecventa care ar rezulta altminteri din evaluarea activelor la valoarea justa cumodificările recunoscute în alte elemente ale rezultatului global si cu obligatiunile la costul amortizat;

(ii)entitatea a finantat un grup specific de împrumuturi prin emiterea unor obligatiuni tranzactionate ale caror modificari ale valorii juste tind sa se compenseze reciproc. Daca, în plus, entitatea cumpara si vinde în mod regulat obligatiunile, dar rareori, daca o face vreodata, cumpara si vinde împrumuturile, raportarea atât a împrumuturilor, cât si a obligatiunilor la valoarea justa prin profit sau pierdere elimina inconsecventa plasarii în timp a recunoasterii câstigurilor si pierderilor care altminteri ar rezulta din evaluarea lor atât la costul amortizat, cât si la recunoasterea unui câstig sau a unei pierderi de fiecare data când se rascumpara o obligatiune.

AG4^F În cazuri asemanatoare celor descrise la punctul precedent, desemnarea, la recunoasterea initiala, a activelor financiare si datoriilor financiare care nu sunt evaluate altminteri la valoarea justa prin profit sau pierdere poate elimina sau reduce semnificativ inconsecventa de evaluare sau de recunoastere si poate produce informatii mai relevante. În scopuri practice, entitatea nu trebuie sa abordeze toate activele si datoriile generând o inconsecventa de evaluare sau de recunoastere exact în acelasi timp. Este permisa o întârziere rezonabila cu conditia ca fiecare tranzactie sa fie desemnata la valoarea justa prin profit sau pierdere la recunoasterea sa initiala si în acel moment se preconizeaza ca vor avea loc toate tranzactiile ramase.

AG4^G Nu se accepta desemnarea numai a unora dintre activele financiare si dintre datoriile financiare care poate avea ca rezultat o inconsecventa a valorii juste prin profit sau pierdere daca prin acest lucru nu se elimina sau se reduce în mod semnificativ inconsecventa si, prin urmare, nu se obtin mai multe informatii relevante. Totusi, ar fi acceptabil sa se desemneze numai un numar de active financiare similare sau de datorii financiare similare daca prin acest lucru se obtine o reducere semnificativa (si posibil o reducere mai mare decât prin alte desemnari permise) a inconsecventei. De exemplu, sa presupunem ca o entitate are un numar de datorii financiare similare care însumeaza 100 u.m. (1) si un numar de active financiare similare care însumeaza 50 u.m., dar care sunt evaluate pe baze diferite. Entitatea poate reduce în mod semnificativ inconsecventa de evaluare prin desemnarea la recunoasterea initiala a tuturor activelor, dar numai a unora dintre datorii (de exemplu, datoriile individuale cu un total combinat de 45 u.m.) la valoarea justa prin profit sau pierdere. Totusi, deoarece desemnarea la valoarea justa prin profit sau pierdere poate fi aplicata numai întregului instrument financiar, entitatea din acest exemplu trebuie sa desemneze una sau mai multe datorii în ansamblul lor. Ea nu poate desemna nici o componenta a unei datorii (de exemplu, modificarile valorii care se pot atribui nu numai unui singur risc, cum ar fi modificarile într-o rata a dobânzii de baza) si nici o proportie (adica procent) dintr-o datorie.

a)Entitatea este o organizatie cu capital în asociere, un fond mutual, o unitate de investitii cu fonduri variabile sau o entitate similara a carei activitate este investirea în active financiare pentru a obtine profit din rentabilitatea lor totala sub forma de dobânda sau dividende si modificari ale valorii juste. IAS 28 si IAS 31 permit ca astfel de investitii sa fie excluse din aria lor de aplicabilitate cu conditia ca ele sa fie evaluate la valoarea justa prin profit sau pierdere. O entitate poate aplica aceeasi politica contabila si altor investitii gestionate pe baza veniturilor totale, dar asupra carora influenta sa este insuficienta pentru ca ele sa intre sub incidenta IAS 28 sau IAS 31.

b)Entitatea are active financiare si datorii financiare care împart unul sau mai multe riscuri si aceste riscuri sunt gestionate si evaluate pe baza valorii juste, în conformitate cu o politica documentata de gestionare a activelor si datoriilor. Un exemplu ar putea fi o entitate care a emis "produse structurate" care contin multiple instrumente derivate încorporate si gestioneaza riscurile rezultante pe baza valorii juste, utilizând o combinatie de instrumente financiare derivate si nederivate. Un exemplu similar ar putea fi o entitate care initiaza împrumuturi cu rata fixa a dobânzii si gestioneaza riscul ratei dobânzii de referinta rezultat utilizând o combinatie de instrumente financiare derivate si nederivate.

c)Entitatea este un asigurator care detine un portofoliu de active financiare, gestioneaza acest portofoliu pentru a-i maximiza rentabilitatea totala (adica dobânzile sau dividendele si modificarile valorii juste) si îsi evalueaza performanta pe aceasta baza. Portofoliul poate fi detinut pentru sustinerea datoriilor specifice, a capitalurilor proprii sau a ambelor. Daca portofoliul este detinut pentru sustinerea datoriilor specifice, conditia de la punctul 9 litera b) subpunctul (ii) poate fi întrunita pentru active indiferent daca asiguratorul gestioneaza si evalueaza datoriile pe baza valorii juste. Conditia de la punctul 9 litera b) subpunctul (ii) poate fi respectata atunci când obiectivul asiguratorului este de a maximiza rentabilitatea totala a activelor pe termen mai lung, indiferent daca valorile platite detinatorilor contractelor participante depind de alti factori, cum ar fi valoarea câstigurilor realizate într-o perioada mai scurta (de exemplu, un an) sau sunt de competenta exclusiva a asiguratorului.

AG4^K Documentatia strategiei unei entitati nu trebuie sa fie extinsa, ci trebuie sa fie suficienta pentru a demonstra respectarea punctului 9 litera b) subpunctul (ii). O astfel de documentatie nu este solicitata pentru fiecare element în parte si se poate face pe baza portofoliului. De exemplu, daca sistemul de gestionare a performantei unui departament - aprobat de personalul-cheie din conducerea entitatii - demonstreaza în mod clar ca performanta sa este evaluata pe baza rentabilitatii totale, nu se mai solicita o documentatie suplimentara pentru a demonstra respectarea punctului 9 litera b) subpunctul (ii).

AG6 Atunci când aplica metoda dobânzii efective, o entitate amortizeaza în general orice onorarii, puncte platite sau primite, costuri ale tranzactiei si alte prime sau reduceri incluse în calculul ratei dobânzii efective pe durata de viata preconizata a instrumentului. Cu toate acestea, este utilizata o perioada mai scurta daca aceasta este perioada de care se leaga onorariile, punctele platite sau primite, costurile tranzactiei si primele sau reducerile. Acesta va fi cazul atunci când variabilei de care se leaga onorariile, punctele platite sau primite, costurile tranzactiei si primele sau reducerile îi este restabilit pretul la ratele pietei înainte de scadenta preconizata a instrumentului. Într-un astfel de caz, perioada corespunzatoare de amortizare este perioada pâna la urmatoarea data de reevaluare. De exemplu, daca o prima sau o reducere aferenta unui instrument cu o rata fluctuanta reflecta dobânda care a fost angajata pentru instrument începând cu momentul de la care dobânda a fost platita ultima data sau modificarile ratelor pietei din momentul în care rata fluctuanta a dobânzii a fost restabilita la ratele pietei, acesta va fi amortizat la urmatoarea data la care dobânda fluctuanta este restabilita la ratele pietei. Aceasta pentru ca prima sau reducerea se leaga de perioada urmatoarei date a restabilirii dobânzii deoarece, la acea data, variabila de care este legata prima sau reducerea (adica ratele dobânzii) este restabilita la ratele pietei. Daca, totusi, prima sau reducerea rezulta dintr-o modificare a marjei de credit peste rata fluctuanta specificata în instrument sau peste alte variabile care nu sunt restabilite la ratele pietei, acesta este amortizat pe durata de viata preconizata a instrumentului.

AG7 Pentru activele financiare cu rata fluctuanta si pentru datoriile financiare cu rata fluctuanta, reestimarea periodica a fluxurilor de trezorerie pentru a reflecta miscarile ratelor de piata ale dobânzii modifica rata efectiva a dobânzii. Daca un activ financiar cu rata fluctuanta sau o datorie financiara cu rata fluctuanta este recunoscut(a) initial la o valoare egala cu principalul de încasat sau de plata la scadenta, reestimarea platilor viitoare de dobânzi nu are în mod normal niciun efect semnificativ asupra valorii contabile a activului sau a datoriei.

AG8 Dacă o entitate îşi revizuieşte estimările de plăţi sau încasări, entitatea trebuie să ajusteze valoarea contabilă a activului financiar sau a datoriei financiare (sau a grupului de instrumente financiare) pentru a reflecta fluxurile de trezorerie estimate reale şi revizuite. Entitatea recalculează valoarea contabilă prin calcularea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare estimate la rata dobânzii efective iniţiale a instrumentului financiar sau, dacă este cazul, la rata dobânzii efective revizuite, calculată în conformitate cu punctul 92. Ajustarea este recunoscută în profit sau pierdere ca venit sau cheltuială. Dacă un activ financiar este reclasificat în conformitate cu punctele 50B, 50D sau 50E şi entitatea măreşte ulterior estimările încasărilor viitoare în numerar ca urmare a recuperabilităţii crescute a respectivelor încasări în numerar, efectul respectivei măriri trebuie recunoscut mai degrabă ca o ajustare la rata dobânzii efective de la data schimbării estimării decât ca o ajustare la valoarea contabilă a activului la data modificării estimării.

AG9 Exemple tipice de instrumente derivate sunt contractele futures si forward, swap si de optiuni. Un instrument derivat are în general o valoare notionala, care este o valoare monetara, un numar de actiuni, un numar de unitati de greutate sau volum, sau alte unitati specificate în contract. Cu toate acestea, un instrument derivat nu impune detinatorului sau emitentului sa investeasca sau sa primeasca valoarea notionala la începutul contractului. În schimb, un instrument derivat ar putea impune o plata fixa sau plata unei sume care se poate modifica (dar nu proportional cu o modificare a activului-suport) drept rezultat al unui anumit eveniment viitor care nu este legat de o valoare notionala. De exemplu, un contract poate impune o plata fixa de 1 000 u.m. ⁽¹⁾ daca LIBOR pe sase luni creste cu 100 de puncte de baza. Un astfel de contract este un instrument derivat chiar daca o valoare notionala nu este specificata.

AG10 Definitia unui instrument derivat în prezentul standard include contractele care sunt decontate brut prin livrarea elementului suport (de exemplu, un contract forward de cumparare a unui instrument de datorie cu rata fixa). O entitate poate avea un contract de cumparare sau vânzare a unui element nefinanciar care poate fi decontat net în numerar sau într-un alt instrument financiar sau prin schimbul instrumentelor financiare (de exemplu, un contract de cumparare sau vânzare a unei marfi la un pret fix la o data viitoare). Un astfel de contract intra sub incidenta prezentului standard, cu exceptia cazului în care el a fost încheiat si continua sa fie detinut în scopul livrarii unui element nefinanciar în conformitate cu cerintele preconizate de entitate cu privire la cumparare, vânzare sau utilizare (a se vedea punctele 5-7).

AG11 Una dintre caracteristicile definitorii ale unui instrument derivat este aceea ca el are o investitie initiala neta care este mai mica decât s-ar impune pentru alte tipuri de contracte de la care s-ar astepta sa aiba o reactie similara la modificarile factorilor de piata. Un contract pe optiuni corespunde acelei definitii deoarece prima este mai mica decât investitia care ar fi necesara pentru obtinerea instrumentului financiar suport de care este legata optiunea. Un swap valutar care necesita un schimb initial de diverse monede cu valori juste egale corespunde definitiei deoarece are o investitie initiala neta zero.

AG12^A Definitia unui instrument derivat se refera la variabilele nefinanciare care nu sunt specifice unei parti din contract. Acestea includ un indice de pierderi cauzate de cutremure într-o anumita regiune si un indice de temperatura într- un anumit oras. Variabilele nefinanciare specifice unei parti la contract includ producerea sau neproducerea unui incendiu care deterioreaza sau distruge un activ al unei parti la contract. O modificare a valorii juste a unui activ nefinanciar este specifica proprietarului daca valoarea justa reflecta nu doar modificarile preturilor pietei pentru acest fel de active (o variabila financiara), ci si starea unui anumit activ nefinanciar detinut (o variabila nefinanciara). De exemplu, daca o garantie a valorii reziduale a unei anumite masini expune garantul la riscul modificarilor starii fizice a masinii, modificarea acelei valori reziduale este specifica proprietarului masinii.

AG17 Un instrument de datorie cu o rata a dobânzii variabila poate îndeplini criteriile unei investitii pastrate pâna la scadenta. Instrumentele de capitaluri proprii nu pot fi investitii pastrate pâna la scadenta fie pentru ca au o durata de viata nedeterminata (cum sunt actiunile ordinare), fie pentru ca sumele pe care detinatorul le poate primi pot varia într-o maniera care nu este predeterminata (cum ar fi optiunile pe actiuni, warrantele si drepturile similare). În ceea ce priveste definitia investitiilor pastrate pâna la scadenta, platile fixe sau determinabile si scadenta fixa înseamna ca un contract defineste sumele si datele de plata pentru detinator, cum sunt platile dobânzii si principalului. Un risc semnificativ de neplata nu împiedica o clasificare a unui activ financiar drept investitie pastrata pâna la scadenta, atâta vreme cât platile sale contractuale sunt fixe sau determinabile, iar celelalte criterii pentru acea clasificare sunt îndeplinite. Daca termenii unui instrument de datorie perpetua abordeaza platile de dobânzi pe o perioada nedeterminata, atunci instrumentul nu poate fi clasificat drept pastrat pâna la scadenta deoarece nu exista nici o data de scadenta.

AG18 Criteriile pentru clasificarea drept investitii pastrate pâna la scadenta sunt îndeplinite pentru un activ financiar care este rascumparabil înainte de scadenta de catre emitent daca detinatorul intentioneaza si este capabil sa îl pastreze pâna ce este rascumparat sau pâna la scadenta, si daca detinatorul si-ar recupera în mare parte valoarea contabila. Optiunea call a emitentului, daca este exercitata, un face decât sa accelereze scadenta activului. Cu toate acestea, daca activul financiar este rascumparabil înainte de scadenta pe o baza care ar face ca detinatorul sa nu îsi recupereze cea mai mare parte din valoarea contabila, activul financiar nu poate fi clasificat drept investitie pastrata pâna la scadenta. Entitatea ia în considerare orice prima platita si orice costuri de tranzactie capitalizate în a determina masura în care valoarea contabila ar fi recuperata în cea mai mare parte.

AG20 Pentru majoritatea activelor financiare, valoarea justa este o masura mai potrivita decât costul amortizat. Clasificarea în functie de pastrarea pâna la scadenta este o exceptie, dar numai daca entitatea are intentia pozitiva si capacitatea de a pastra investitia pâna la scadenta. Atunci când activitatile unei entitati pun la îndoiala intentia si capacitatea sa de a pastra astfel de investitii pâna la scadenta, punctul 9 împiedica utilizarea exceptiei pe o perioada rezonabila de timp.

a)deteriorarea semnificativa a bonitatii emitentului. De exemplu, o vânzare în urma unei scaderi a ratingului de credit de catre o agentie de rating externa nu ar ridica neaparat semne de întrebare în privinta intentiei entitatii de a pastra alte investitii pâna la scadenta daca scaderea ofera dovezi ale unei deteriorari semnificative a bonitatii emitentului judecate prin comparatie cu ratingul de credit la recunoasterea initiala. Similar, daca o entitate utilizeaza ratinguri interne pentru evaluarea expunerilor, modificarile acelor ratinguri interne pot ajuta la identificarea emitentilor pentru care a existat o deteriorare semnificativa a bonitatii, cu conditia ca abordarea entitatii cu privire la stabilirea ratingurilor interne si la modificarile din acele ratinguri sa ofere o masura unitara, fiabila si obiectiva a calitatii creditului emitentilor. Daca exista dovezi ca un activ financiar este depreciat (a se vedea punctele 58 si 59), deteriorarea bonitatii este deseori privita ca fiind semnificativa;

c)o combinare de întreprinderi de proportii sau o operatiune de cedare majora (cum ar fi o vânzare a unui segment) care necesita vânzarea sau transferul investitiilor pastrate pâna la scadenta pentru a mentine pozitia existenta a entitatii fata de riscul ratei dobânzii sau politica sa în ceea ce priveste riscul creditului (desi combinarea de întreprinderi este un eveniment sub controlul entitatii, modificarile în portofoliul sau de investitii pentru a mentine pozitia fata de riscul ratei dobânzii sau politica în ceea ce priveste riscul creditului pot fi mai degraba cauzale decât anticipate);

AG26 Orice activ financiar nederivat cu plati fixe sau determinabile (inclusiv împrumuturile acordate, creantele comerciale, investitiile în instrumente de datorie si depozitele pastrate la banci) ar putea sa corespunda definitiei împrumuturilor si creantelor. Cu toate acestea, un activ financiar care este cotat pe o piata activa (cum ar fi un instrument de datorie cotat, a se vedea punctul AG71) nu îndeplineste conditiile pentru clasificarea ca împrumut sau creanta. Activele financiare care nu corespund definitiei împrumuturilor si creantelor pot fi clasificate drept investitii pastrate pâna la scadenta daca îndeplinesc conditiile pentru acea clasificare (a se vedea punctele 9 si AG16-AG25). La recunoasterea initiala a unui activ financiar care altminteri ar fi clasificat drept împrumut sau creanta, o entitate îl poate desemna ca activ financiar la valoarea justa prin profit sau pierdere, sau drept disponibil în vederea vânzarii.

AG27 Daca un contract-gazda nu are o scadenta declarata sau predeterminata si reprezinta o dobânda reziduala din activele nete ale unei entitati, caracteristicile sale economice si riscurile sunt cele ale instrumentului de capitaluri proprii, iar un instrument derivat încorporat ar trebui sa aiba caracteristici de capitaluri proprii legate de aceeasi entitate pentru a fi considerat drept strâns legat. Daca un contract-gazda nu este un instrument de capitaluri proprii si corespunde definitiei unui instrument financiar, caracteristicile sale economice si riscurile sunt acelea ale unui instrument de datorie.

AG28 Un instrument derivat încorporat non-optiune (cum ar fi un swap sau un forward încorporat) este separat de contractul sau gazda pe baza conditiilor esentiale declarate sau implicite, astfel încât sa aiba o valoare justa egala cu zero la recunoasterea initiala. Un instrument derivat încorporat bazat pe optiuni (cum este un instrument încorporat put, call, cap, floor sau swaption) este separat de contractul sau gazda pe baza conditiilor declarate sau pe baza caracteristicii optiunii. Valoarea contabila initiala a instrumentului-gazda este valoarea reziduala de dupa separarea instrumentului derivat încorporat.

AG29 În general, multiplele caracteristici derivative încorporate într-un singur instrument sunt tratate ca un singur instrument derivat încorporat compus. Cu toate acestea, instrumentele derivate încorporate care sunt clasificate drept capitaluri proprii (a se vedea IAS 32) sunt contabilizate separat de cele clasificate drept active sau datorii. În plus, daca un instrument are mai mult de un instrument derivat încorporat, iar acele instrumente derivate prezinta diferite expuneri la risc si sunt usor de separat si independente unele de altele, ele sunt contabilizate separat.

b)O optiune call încorporata într-un instrument de capitaluri proprii care permite emitentului sa reachizitioneze acel instrument de capitaluri proprii la un pret specificat nu este strâns legata de instrumentul-gazda de capitaluri proprii din perspectiva detinatorului (din perspectiva emitentului, optiunea call este un instrument de capitaluri proprii, cu conditia ca ea sa îndeplineasca conditiile pentru respectiva clasificare în baza IAS 32, caz în care este exclusa din domeniul de aplicare al prezentului standard).

c)O optiune sau o prevedere automata de a extinde termenul ramas pâna la scadenta unui instrument de datorie nu este strâns legata de instrumentul-gazda de datorie decât daca exista o ajustare concomitenta la rata aproximativa a dobânzii actuale pe piata la momentul extinderii. Daca o entitate emite un instrument de datorie, iar detinatorul acelui instrument emite catre un tert o optiune call asupra instrumentului de datorie, atunci emitentul vede optiunea call ca extinzând termenul pâna la scadenta instrumentului de datorie, cu conditia ca emitentului sa i se poata impune sa participe la sau sa faciliteze repunerea pe piata a instrumentului de datorie ca rezultat al exercitarii optiunii call.

g)O opţiune call, put sau de plată anticipată încorporată într-un contract-gazdă de datorie sau într-un contract-gazdă de asigurare nu este strâns legată de contractul-gazdă în afară de cazul în care:

(ii)preţul de exercitare a opţiunii de plată în avans rambursează creditorul până la o valoare care atinge cel mult valoarea actualizată aproximativă a dobânzii pierdute pentru perioada rămasă din contractul-gazdă. Dobânda pierdură este produsul valorii principalului plătite în avans înmulţit cu diferenţa de rată a dobânzii. Diferenţa de rată a dobânzii este surplusul ratei dobânzii efective a contractului-gazdă faţă de rata dobânzii efective pe care entitatea ar primi-o la data plăţii în avans dacă ar reinvesti valoarea principalului plătit în avans într-un contract similar pentru perioada rămasă din contractul-gazdă.

AG64 Valoarea justă a unui instrument financiar la recunoaşterea iniţială este, în mod normal, preţul tranzacţiei (adică valoarea justă a contravalorii date sau primite, a se vedea de asemenea IFRS 13 şi punctul AG76). Totuşi, dacă o parte a contravalorii date sau primite este pentru alt element decât instrumentul financiar, o entitate trebuie să evalueze valoarea justă a instrumentului financiar. De exemplu, valoarea justă a unui împrumut pe termen lung sau a unei creanţe care nu este purtătoare de dobândă poate fi evaluată drept valoarea actualizată a tuturor intrărilor viitoare de numerar actualizate utilizând ratele principale ale dobânzii de pe piaţă pentru instrumente financiare similare (similare în ceea ce priveşte moneda, condiţiile, tipul ratei dobânzii şi alţi factori), cu un rating de credit similar. Orice sumă împrumutată în plus este o cheltuială sau o reducere a venitului, cu excepţia momentului când îndeplineşte condiţiile pentru a fi recunoscută drept un alt tip de activ.

(b)în toate celelalte cazuri, la evaluarea prevăzută la punctul 43, ajustată pentru a amâna diferenţa dintre valoarea justă la recunoaşterea iniţială şi preţul tranzacţiei. După recunoaşterea iniţială, entitatea trebuie să recunoască acea diferenţă amânată drept câştig sau pierdere doar în măsura în care aceasta apare în urma modificării unui factor (inclusiv durata) de care ar ţine cont participanţii de pe piaţă atunci când ar determina valoarea activului sau a datoriei.

AG80 Valoarea justă a investiţiilor în instrumente de capitaluri proprii care nu au un preţ cotat pe o piaţă activă pentru un instrument identic (adică date de intrare de nivel 1) şi instrumentele derivate care sunt legate de şi trebuie decontate prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii [a se vedea punctele 46 litera (c) şi 47] este evaluată fiabil dacă (a) variabilitatea în gama de evaluări la valoarea justă rezonabile nu este semnificativă pentru acel instrument sau (b) probabilităţile diverselor estimări din acea gamă pot fi evaluate în mod fiabil şi utilizate la evaluarea valorii juste.

AG81 Există multe situaţii în care s-ar putea ca variaţia gamei de evaluări la valoarea justă rezonabile a investiţiilor în instrumente de capitaluri proprii care nu au un preţ cotat pe o piaţă activă pentru un instrument identic (adică date de intrare de nivel 1) şi în instrumente derivate care sunt legate de şi trebuie decontate prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii [a se vedea punctele 46 litera (c) şi 47] să nu fie semnificativă. În mod normal, este posibilă evaluarea valorii juste a unui activ financiar pe care entitatea l-a achiziţionat de la un partener extern. Totuşi, dacă gama de evaluări rezonabile la valoarea justă este semnificativă, iar probabilitatea diferitelor estimări nu poate fi evaluată în mod fiabil, unei entităţi nu i se permite să evalueze instrumentul la valoarea justă.

AG96 O investiţie într-un instrument de capitaluri proprii care nu are un preţ cotat pe o piaţă activă pentru un instrument identic (adică date de intrare de nivel 1) nu este contabilizată la valoarea justă pentru că valoarea sa justă nu poate fi evaluată fiabil sau un instrument derivat care se leagă de şi trebuie decontat prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii [a se vedea punctele 46 litera (c) şi 47] nu poate fi desemnat ca un instrument de acoperire împotriva riscurilor.

AG37 Situaţia descrisă la punctul 18 litera (b) (atunci când o entitate păstrează drepturile contractuale de a primi fluxurile de trezorerie din activul financiar, dar îşi asumă o obligaţie contractuală de a plăti fluxurile de trezorerie uneia sau mai multor entităţi) are loc dacă, de exemplu, o entitate este un trust şi emite investitorilor săi interese generatoare de beneficii în activele financiare de bază pe care le deţine şi gestionează activele financiare respective. În acest caz, dacă se întrunesc condiţiile de la punctele 19 şi 20, activele financiare îndeplinesc condiţiile pentru derecunoaştere.

AG31 Un exemplu de instrument hibrid este un instrument financiar care da detinatorului dreptul de a vinde instrumentul financiar înapoi emitentului în schimbul unei sume în numerar sau în schimbul altor active financiare care variaza pe baza modificarilor indicelui de capitaluri proprii sau de marfa care poate creste sau descreste (un "instrument care poate fi lichidat de detinator înainte de scadenta"). Cu exceptia cazului în care emitentul, la recunoasterea initiala, desemneaza instrumentul care poate fi lichidat de detinator înainte de scadenta ca datorie financiara la valoarea justa prin profit sau pierdere, este necesara separarea unui instrument derivat încorporat (adica plata indexata a principalului) în baza punctului 11 deoarece contractul-gazda este un instrument de datorie în conformitate cu punctul AG27, iar plata indexata a principalului nu este strâns legata de un instrument-gazda de datorie în baza punctului AG30 litera a). Deoarece plata principalului poate creste si descreste, instrumentul derivat încorporat este un instrument derivat non-optiune a carui valoare este indexata la variabila de baza.

AG32 În cazul unui instrument care poate fi lichidat de detinator înainte de scadenta si care poate fi vândut înapoi în orice moment pentru o suma în numerar egala cu o parte proportionala din valoarea activului net al unei entitati (cum sunt unitatile unui fond mutual deschis sau anumite produse de investitii legate de unitati), efectul separarii unui instrument derivat încorporat si al contabilizarii fiecarei componente este evaluarea instrumentului combinat la valoarea de rascumparare care este platibila la data bilantului daca detinatorul si-a exercitat dreptul de a vinde instrumentul înapoi emitentului.

a)Un instrument derivat încorporat în care activul-suport este o rata a dobânzii sau un indice de rata a dobânzii care poate modifica valoarea dobânzii care altminteri ar fi platita sau primita printr-un contract-gazda de datorie purtator de dobânda sau printr-un contract de asigurari este strâns legat de contractul-gazda, cu exceptia cazului în care instrumentul combinat poate fi decontat astfel încât detinatorul sa nu îsi recupereze cea mai mare parte din investitia sa recunoscuta sau astfel încât instrumentul derivat încorporat sa poata cel putin sa dubleze rata initiala de rentabilitate a detinatorului din contractul-gazda, si ar putea avea drept rezultat o rata a rentabilitatii care este de cel putin doua ori mai mare decât ar fi fost rentabilitatea pietei pentru un contract cu aceleasi conditii ca si contractul-gazda.

b)Un "floor" sau un "cap" încorporat pe rata dobânzii unui contract de datorie sau unui contract de asigurari este strâns legat de contractul-gazda, cu conditia ca acel "cap" sa fie la sau peste rata dobânzii pietei, acel "floor" sa fie la sau sub rata dobânzii pietei atunci când este emis contractul, iar acel "cap" sau "floor" sa nu îsi realizeze efectul de pârghie în relatia cu contractul-gazda. Similar, prevederile incluse într-un contract de cumparare sau vânzare a unui activ (de exemplu, o marfa) care stabilesc un "cap" si un "floor" pentru pretul care trebuie platit sau primit pentru activ sunt strâns legate de contractul-gazda daca atât "cap"-ul, cât si "floor"-ul ar fi în afara banilor ("out of the money") la initierea lor si nu si-ar realiza efectul de pârghie.

f)Un instrument derivat încorporat într-un contract-gazda de leasing este strâns legat de contractul-gazda daca instrumentul derivat încorporat este (i) un indice legat de inflatie, cum ar fi un indice al platilor leasingului sau un indice al preturilor de consum (cu conditia ca leasingul sa nu fie compensat si ca indicele sa fie legat de inflatie în propriul mediu economic al entitatii), (ii) alcatuit din închirieri contingente bazate pe vânzari aferente sau (iii) alcatuit din închirieri contingente bazate pe ratele variabile ale dobânzii.

g)O caracteristica de relationare a unitatilor, încorporata într-un instrument financiar gazda sau într-un contract- gazda de asigurari, este strâns legata de instrumentul-gazda sau de contractul-gazda daca platile denominate în unitati sunt evaluate la valorile curente ale unitatilor care reflecta valorile juste ale activelor fondului. O caracteristica de relationare a unitatilor este o conditie contractuala care prevede plati denominate în unitati ale unui fond de investitii intern sau extern.

AG33^A Atunci când o entitate devine parte a unui instrument hibrid (combinat) care contine unul sau mai multe instrumente derivate încorporate, punctul 11 impune entitatii sa identifice orice astfel de instrument derivat încorporat, sa evalueze masura în care se impune ca acesta sa fie separat de contractul-gazda si, pentru cele care trebuie sa fie separate, sa evalueze instrumentele derivate la valoarea justa la recunoasterea initiala si ulterior. Aceste dispozitii pot fi mai complexe sau pot avea drept rezultat evaluari mai putin fiabile decât evaluarea întregului instrument la valoarea justa prin profit sau pierdere. Din acest motiv, prezentul standard permite ca întregul instrument sa fie desemnat la valoarea justa prin profit sau pierdere.

AG34 Ca o consecinta a principiului de la punctul 14, o entitate îsi recunoaste în bilant toate drepturile si obligatiile contractuale din cadrul instrumentelor derivate ca active si, respectiv, datorii, cu exceptia instrumentelor derivate care împiedica înregistrarea ca vânzare a unui transfer de active financiare (a se vedea punctul AG49). Daca un transfer al unui activ financiar nu îndeplineste conditiile pentru derecunoastere, entitatea careia i se transfera activul nu recunoaste activul transferat ca pe activul sau (a se vedea punctul AG50).

b)activele care trebuie cumparate si datoriile care vor fi suportate ca rezultat al unui angajament ferm de a cumpara sau vinde bunuri sau servicii nu sunt în general recunoscute pâna în momentul în care cel putin una dintre parti a actionat în baza acordului. De exemplu, o entitate care primeste o comanda ferma nu recunoaste în general un activ (iar entitatea care face comanda nu recunoaste o datorie) la momentul angajamentului, ci mai degraba întârzie recunoasterea pâna la momentul în care bunurile sau serviciile comandate sunt trimise, livrate sau prestate. Daca un angajament ferm de a cumpara sau vinde elemente nefinanciare intra sub incidenta prezentului standard în conformitate cu punctele 5-7, valoarea sa justa neta este recunoscuta ca activ sau datorie la data angajamentului [a se vedea litera c) de mai jos]. În plus, daca un angajament ferm nerecunoscut anterior este desemnat ca element acoperit într-o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor, orice modificare a valorii justa nete care se poate atribui riscului acoperit este recunoscuta ca activ sau datorie dupa începerea acoperirii (a se vedea punctele 93 si 94);

c)un contract forward care intra sub incidenta prezentului standard (a se vedea punctele 2-7) este recunoscut ca activ sau datorie mai degraba la data angajamentului decât la data la care are loc decontarea. Atunci când o entitate devine parte a unui contract forward, valorile juste ale dreptului si obligatiei sunt deseori egale, astfel încât valoarea justa neta a contractului forward este nula. Daca valoarea justa neta a dreptului si obligatiei nu este nula, contractul este recunoscut ca activ sau datorie;

a)Entitatea este o organizaţie cu capital de risc, un fond mutual, un fond de investiţii sau o entitate similară a cărei activitate o reprezintă investirea în active financiare în vederea obţinerii de profit din rentabilitatea lor totală sub formă de dobândă sau dividende şi modificări ale valorii juste. IAS 28 permite evaluarea unor astfel de investiţii la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu prezentul standard. O entitate poate aplica aceeaşi politică de contabilizare şi altor investiţii gestionate pe baza rezultatelor totale, dar asupra cărora influenţa sa este suficientă pentru ca acestea să intre sub incidenţa IAS 28.

AG42 O entitate nu a pastrat controlul asupra unui activ transferat daca entitatea careia i s-a transferat activul are capacitatea practica de a vinde activul transferat. O entitate a pastrat controlul asupra unui activ transferat daca entitatea careia i s-a transferat activul nu are capacitatea practica de a vinde activul transferat. Entitatea careia i s-a transferat activul are capacitatea practica de a vinde activul transferat daca acesta este tranzactionat pe o piata activa deoarece entitatea careia i s-a transferat activul ar putea rascumpara activul transferat pe piata daca ar trebui sa returneze activul entitatii. De exemplu, o entitate careia i se transfera activul poate avea capacitatea practica de a vinde un activ transferat daca activul transferat face obiectul unei optiuni care permite entitatii sa îl rascumpere, dar entitatea careia i s-a transferat activul poate foarte usor sa obtina activul transferat pe piata daca optiunea este exercitata. Entitatea careia i s-a transferat activul nu are capacitatea practica de a vinde un activ transferat daca entitatea pastreaza o astfel de optiune, iar entitatea careia i s-a transferat activul nu poate sa obtina usor activul transferat pe piata daca entitatea îsi exercita optiunea.

AG43 Entitatea careia i se transfera activul are capacitatea practica de a vinde activul transferat doar daca entitatea careia i se transfera activul poate vinde activul transferat în întregime unui tert neafiliat si daca poate sa îsi exercite acea capacitate unilateral si fara a impune restrictii suplimentare transferului. Problema critica este ce poate face în practica entitatea careia i se transfera activul, si nu ce drepturi contractuale are aceasta cu privire la ce poate face cu activul transferat sau la interdictiile contractuale care exista. În special:

AG44 Faptul ca este putin probabil ca entitatea careia i se transfera activul sa vânda activul transferat nu înseamna, în sine, ca entitatea care a transferat activul a pastrat controlul asupra activului transferat. Cu toate acestea, daca o optiune put sau o garantie împiedica entitatea careia i se transfera activul sa vânda activul transferat, entitatea care a transferat activul a pastrat controlul asupra activului transferat. De exemplu, daca o optiune put sau o garantie este suficient de valoroasa ea împiedica entitatea careia i se transfera activul de a vinde activul transferat deoarece entitatea careia i se transfera activul, în practica, nu ar vinde unui tert activul fara a-i atasa o optiune similara sau alte conditii restrictive.

AG45 O entitate poate pastra dreptul asupra unei parti din platile dobânzii din activele transferate drept compensare pentru administrarea acelor active. Partea din platile dobânzii la care entitatea ar renunta la terminarea sau transferul contractului de administrare este alocata activului administrat sau datoriei administrate. Partea din platile dobânzii la care entitatea nu ar renunta este o creanta cu componenta de dobânda. De exemplu, daca entitatea nu ar renunta la nicio dobânda la terminarea sau transferul contractului de administrare, întreaga dobânda este o creanta cu componenta de dobânda. În sensul aplicarii punctului 27, valorile juste ale activului de administrare si ale creantei cu componenta de dobânda sunt utilizate pentru a împarti valoarea contabila a creantei între partea activului care este derecunoscuta si partea care continua sa fie recunoscuta. Daca nu exista niciun comision specificat pentru administrare sau comisionul ce trebuie primit nu este preconizat sa compenseze entitatea adecvat pentru administrare, o datorie pentru obligatia de administrare este recunoscuta la valoarea justa.

a)Daca o garantie oferita de entitate pentru a plati pentru pierderile din neexecutarea obligatiilor pentru activul transferat împiedica derecunoasterea activului transferat în masura implicarii continue, activul transferat la data transferului este evaluat la valoarea mai mica dintre (i) valoarea contabila a activului si (ii) suma maxima a contravalorii primite în transfer pe care entitatea ar putea sa fie nevoita sa o ramburseze ("valoarea garantiei"). Datoria asociata este evaluata initial la valoarea garantiei plus valoarea justa a garantiei (care este în mod normal contravaloarea primita pentru garantie). Ulterior, valoarea justa initiala a garantiei este recunoscuta în profit sau pierdere pe o baza a proportiei temporale (a se vedea IAS 18), iar valoarea contabila a activului este redusa de orice pierderi din depreciere.

b)Daca o obligatie de optiune put emisa de o entitate sau un drept de optiune call detinut de entitate împiedica derecunoasterea activului transferat, iar entitatea evalueaza activul transferat la cost amortizat, datoria asociata este evaluata la costul sau (adica acea contravaloare primita) ajustat pentru amortizarea oricarei diferente dintre acel cost si costul amortizat al activului transferat la data expirarii optiunii. De exemplu, sa presupunem ca acel cost amortizat si valoarea contabila a activului la data transferului reprezinta 98 u.m., iar contravaloarea primita este 95 u.m. Costul amortizat al activului la data exercitarii optiunii va fi 100 u.m.

c)Daca un drept de optiune call pastrat de entitate împiedica derecunoasterea activului transferat, iar entitatea evalueaza activul transferat la valoarea justa, activul continua sa fie evaluat la valoarea sa justa. Datoria asociata este evaluata la (i) pretul de exercitare a optiunii minus valoarea timp a optiunii daca optiunea este în sau la bani ("in or at the money"), sau (ii) valoarea justa a activului transferat minus valoarea timp al optiunii daca optiunea este în afara banilor ("out of the money"). Ajustarea evaluarii datoriei asociate asigura faptul ca valoarea contabila neta a activului si a datoriei asociate este valoarea justa a dreptului optiunii call. De exemplu, daca valoarea justa a activului-suport este 80 u.m., pretul de exercitare a optiunii este 95 u.m., iar valoarea timp a optiunii este 5 u.m., valoarea contabila a datoriei asociate este 75 u.m. (80 u.m.-5 u.m.), iar valoarea contabila a activului transferat este 80 u.m. (adica valoarea sa justa).

d)Daca o optiune put emisa de o entitate împiedica derecunoasterea activului transferat, iar entitatea evalueaza activul transferat la valoarea justa, datoria asociata este evaluata la pretul de exercitare al optiunii plus valoarea timp a optiunii. Evaluarea activului la valoarea justa este limitata la valoarea mai mica dintre valoarea justa si pretul de exercitare a optiunii deoarece entitatea nu are niciun drept asupra cresterilor valorii juste a activului transferat peste pretul de exercitare a optiunii. Acest lucru asigura faptul ca valoarea contabila neta a activului si a datoriei asociate este valoarea justa a obligatiei optiunii put. De exemplu, daca valoarea justa a activului- suport este 120 u.m., pretul de exercitare a optiunii este 100 u.m., iar valoarea timp a optiunii este 5 u.m., valoarea contabila a datoriei asociate este 105 u.m. (100 u.m. + 5 u.m.), iar valoarea contabila a activului este 100 u.m. (în acest caz pretul de exercitare a optiunii).

e)Daca un "collar" sub forma unei optiuni call cumparate si a unei optiuni put emise împiedica derecunoasterea activului transferat, iar entitatea evalueaza activul la valoarea sa justa, ea continua sa evalueze activul la valoarea justa. Datoria asociata este evaluata la (i) suma dintre pretul de exercitare al optiunii call si valoarea justa a optiunii put minus valoarea timp a optiunii call, daca aceasta din urma este în sau la bani ("in or into the money"), sau (ii) suma dintre valoarea justa a activului si valoarea justa a optiunii put minus valoarea timp a optiunii call daca optiunea call este în afara banilor ("out of the money"). Ajustarea datoriei asociate asigura faptul ca valoarea contabila neta a activului si a datoriei asociate este valoarea justa a optiunilor detinute si emise de catre entitate. De exemplu, sa presupunem ca o entitate transfera un activ financiar care este evaluat la valoarea justa, simultan cumparând o optiune call cu un pret de exercitare de 120 u.m. si vânzând o optiune put cu un pret de exercitare de 80 u.m. Sa presupunem de asemenea ca valoarea justa a activului este 100 u.m. la data transferului. Valorile timp ale optiunilor put si call sunt 1 u.m., respectiv 5 u.m. În acest caz, entitatea recunoaste un activ de 100 u.m. (valoarea justa a activului) si o datorie de 96 u.m. [(100 u.m. + 1 u.m.) - 5 u.m.]. Acest lucru duce la o valoare neta a activului de 4 u.m., care este valoarea justa a optiunilor detinute si emise de entitate.

AG49 În masura în care un transfer al unui activ financiar nu îndeplineste conditiile pentru derecunoastere, drepturile sau obligatiile contractuale legate de transfer ale entitatii care transfera activul nu sunt contabilizate separat ca instrumente derivate daca recunoasterea atât a instrumentului derivat, cât si fie a activului transferat, fie a datoriei transferate generate de transfer ar avea ca rezultat recunoasterea acelorasi drepturi sau obligatii de doua ori. De exemplu, o optiune call pastrata de entitatea care transfera activul poate împiedica contabilizarea ca vânzare a unui transfer de active financiare. În acest caz, optiunea call nu este recunoscuta separat ca activ derivat.

AG50 În masura în care un transfer al unui activ financiar nu îndeplineste conditiile pentru derecunoastere, entitatea careia i se transfera activul nu recunoaste activul transferat ca pe activul sau. Entitatea careia i se transfera activul derecunoaste numerarul sau alte contravalori platite si recunoaste o creanta de la entitatea care transfera activul. Daca entitatea care transfera activul are atât un drept, cât si o obligatie de a redobândi controlul asupra întregului activ transferat pentru o suma fixa (de exemplu, în cadrul unui acord de rascumparare), entitatea careia i se transfera activul poate sa îsi contabilizeze creanta ca împrumut sau creanta.

a)Acordurile de rascumparare si împrumutul valorilor mobiliare. Daca un activ financiar este vândut în baza unui acord de rascumparare a sa la un pret fix sau la pretul de vânzare plus rentabilitatea creditorului sau daca este împrumutat în baza unui acord de înapoiere a sa la entitatea care l-a transferat, acesta nu este derecunoscut deoarece entitatea care l-a transferat pastreaza majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate. Daca entitatea careia i se transfera activul obtine dreptul de a vinde sau de a depune drept gaj activul, entitatea care transfera activul reclasifica activul în situaţia poziţiei financiare ca activ împrumutat sau creanta de rascumparare.

b)Acordurile de rascumparare si împrumutul valorilor mobiliare - active care sunt în mare parte aceleasi. Daca un activ financiar este vândut în baza unui acord de rascumparare a aceluiasi activ sau în mare parte a aceluiasi activ la un pret fix sau la pretul de vânzare plus rentabilitatea creditorului, sau daca activul financiar este împrumutat sau dat cu împrumut în baza unui acord de returnare a aceluiasi activ sau în mare parte a aceluiasi activ entitatii care transfera activul, acesta nu este derecunoscut deoarece entitatea care face transferul activului pastreaza majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate.

c)Acordurile de rascumparare si împrumutul valorilor mobiliare - dreptul de substituire. Daca un acord de rascumparare la un pret fix de rascumparare sau la un pret egal cu pretul de vânzare plus rentabilitatea creditorului, sau o tranzactie similara de împrumut al valorilor mobiliare ofera entitatii careia i se transfera dreptul de a substitui active care sunt similare si care au o valoare justa egala cu activul transferat la data rascumpararii, activul vândut sau împrumutat într-o tranzactie de rascumparare sau de împrumut al valorilor mobiliare nu este derecunoscut deoarece entitatea care face transferul activului pastreaza majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate.

e)Tranzactia de vânzare fictiva. Rascumpararea unui activ financiar la scurt timp dupa ce acesta a fost vândut este numita uneori vânzare fictiva. O astfel de rascumparare nu împiedica derecunoasterea, cu conditia ca tranzactia initiala sa îndeplineasca cerintele pentru derecunoastere. Cu toate acestea, daca un acord de vânzare a unui activ financiar este încheiat concomitent cu un acord de rascumparare a aceluiasi activ la un pret fix sau la pretul de vânzare plus rentabilitatea creditorului, activul nu este derecunoscut.

f)Optiuni put si optiuni call care sunt foarte în bani ("deeply in the money"). Daca un activ financiar transferat poate fi cumparat înapoi de catre entitatea care l-a transferat, iar optiunea call este foarte în bani ("deeply in the money"), transferul nu îndeplineste conditiile pentru derecunoastere pentru ca entitatea care face transferul activului pastreaza majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate. În mod similar, daca un activ financiar poate fi vândut înapoi ("put back") de catre entitatea careia i s-a transferat activul si optiunea put este foarte în bani ("deeply in the money"), transferul nu îndeplineste conditiile pentru derecunoastere deoarece entitatea care transfera activul a pastrat majoritatea drepturilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate.

g)Optiuni put si optiuni call care sunt mult în afara banilor ("deeply out of the money"). Un activ financiar, care este transferat ca obiect al unei optiuni put care este mult în afara banilor ("deeply out of the money"), detinuta de entitatea careia i s-a transferat activul sau al unei optiuni call care este mult în afara banilor ("deeply out of the money"), detinuta de entitatea care a transferat activul, este derecunoscut. Acest lucru se întâmpla pentru ca entitatea care transfera activul a transferat majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate.

h)Activele usor de obtinut care fac obiectul unei optiuni call care nu este nici mult în bani ("deeply in the money"), nici mult în afara banilor ("deeply out of the money"). Daca o entitate pastreaza o optiune call a unui activ care este usor de obtinut pe piata, iar optiunea nu este nici mult în bani ("deeply in the money"), nici mult în afara banilor ("deeply out of the money"), activul este derecunoscut. Acest lucru se întâmpla deoarece entitatea (i) nici nu a pastrat, nici nu a transferat majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate, si (ii) nu a pastrat controlul. Cu toate acestea, daca activul nu este usor de obtinut pe piata, derecunoasterea este împiedicata în masura valorii activului care face obiectul optiunii call deoarece entitatea a pastrat controlul asupra activului.

i)Un activ care nu este usor de obtinut care face obiectul unei optiuni put emise de o entitate care nu este nici mult în bani ("deeply in the money"), nici mult în afara banilor ("deeply out of the money"). Daca o entitate transfera un activ financiar care nu este usor de obtinut pe piata si vinde o optiune put care nu este mult în afara banilor ("deeply out of the money"), entitatea nici nu pastreaza, nici nu transfera majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate din cauza optiunii put emise. Entitatea pastreaza controlul asupra activului daca optiunea put este suficient de valoroasa pentru a împiedica entitatea careia i se transfera activul sa vânda activul, caz în care activul continua sa fie recunoscut în masura implicarii continue a entitatii care transfera activul (a se vedea punctul AG44). Entitatea transfera controlul asupra activului daca optiunea put nu este suficient de valoroasa pentru a împiedica entitatea careia i se transfera activul sa vânda activul, caz în care activul este derecunoscut.

k)Optiuni call sau put decontate în numerar. O entitate evalueaza transferul unui activ financiar care face obiectul unei optiuni put sau call sau al unui acord forward de rascumparare care va fi decontat net în numerar pentru a determina daca a pastrat sau a transferat majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate. Daca entitatea nu a pastrat majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate din activul transferat, ea determina daca a pastrat controlul asupra activului transferat. Faptul ca optiunea put sau call sau acordul de rascumparare forward este decontat(a) net în numerar nu înseamna automat ca entitatea a transferat controlul [a se vedea punctul AG44 si literele g), h) si (i) de mai sus].

l)Prevederi privind eliminarea conturilor. O prevedere privind eliminarea conturilor este o optiune (call) de rascumparare neconditionata care îi da entitatii dreptul de a pretinde înapoi activele transferate în conditiile unor restrictii. Cu conditia ca o astfel de optiune sa nu duca nici la pastrarea, nici la transferarea de catre entitate a majoritatii riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate, ea împiedica derecunoasterea doar proportional cu suma care face obiectul rascumpararii (presupunând ca entitatea careia i se transfera activul nu poate vinde activele). De exemplu, daca valoarea contabila si încasarile din transferul activelor împrumutate sunt 100 000 u.m. si orice împrumut individual ar putea fi cerut înapoi, dar valoarea agregata a împrumuturilor care ar putea fi rascumparate nu ar putea depasi 10 000 u.m., 90 000 u.m. din împrumuturi ar îndeplinii conditiile pentru derecunoastere.

m)Optiuni call de "clean-up". O entitate, care poate fi o entitate care transfera activul, care administreaza active transferate poate pastra o optiune call de "clean-up" pentru a cumpara activele transferate ramase atunci când valoarea activelor în circulatie scade la un nivel specificat la care costul de administrare a acelor active devine împovarator în raport cu beneficiile administrarii. Cu conditia ca o astfel de optiune call de clean-up sa aiba drept rezultat faptul ca entitatea nu pastreaza, si nici nu transfera majoritatea riscurilor si beneficiilor aferente dreptului de proprietate, iar entitatea careia i se transfera activul sa nu poata vinde activele, se interzice derecunoasterea doar în masura valorii activelor care fac obiectul optiunii call.

n)Interese subordonate pastrate si garantii de credit. O entitate îi poate oferi entitatii careia i se transfera activul o ameliorare a conditiilor de credit prin subordonarea unora sau tuturor intereselor sale pastrate în activul transferat. Alternativ, o entitate îi poate oferi entitatii careia i se transfera activul o ameliorare a conditiilor de credit sub forma unei garantii de credit care ar putea fi nelimitata sau limitata la o suma specificata. Daca entitatea pastreaza în mare masura toate riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra activului transferat, activul continua a fi recunoscut în întregime. Daca entitatea pastreaza anumite, dar nu toate riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate si a pastrat controlul, derecunoasterea este interzisa în masura sumei în numerar sau în alte active care ar trebui platita de catre entitate.

o)Swap global de randament. O entitate poate vinde un activ financiar catre o entitate careia i se transfera activul si poate încheia un swap global de randament cu entitatea careia i se transfera activul în momentul în care toate fluxurile de trezorerie din platile dobânzii care decurg din activul-suport sunt remise entitatii în schimbul unei plati fixe sau a unei plati cu rate variabile si orice cresteri sau descresteri în valoarea justa a activului-suport sunt absorbite de catre entitate. Într-un astfel de caz, derecunoasterea în întregime a activului este interzisa.

p)Swap-uri pe rata dobânzii. O entitate poate transfera unei alte entitati un activ financiar cu rata fixa si poate încheia un contract swap pe rata dobânzii prin care entitatea careia i se transfera activul trebuie sa primeasca o rata fixa a dobânzii si trebuie sa plateasca o rata variabila a dobânzii bazata pe o valoare notionala care este egala cu valoarea principalului activului financiar transferat. Swap-ul de rata a dobânzii nu interzice derecunoasterea activului transferat, cu conditia ca platile swap-ului sa nu fie conditionate de platile facute pentru activul transferat.

q)Swap-uri pe rata dobânzii cu amortizare. O entitate poate transfera unei alte entitati un activ financiar cu rata fixa care este achitat în timp si intra într-un swap pe rata dobânzii cu amortizare cu entitatea careia i se transfera activul pentru a încasa o rata fixa a dobânzii si pentru a plati o rata variabila a dobânzii pe baza unei valori notionale. Daca valoarea notionala a swap-ului se amortizeaza astfel încât devine egala cu valoarea principalului activului financiar transferat ramasa de plata în orice moment, swap-ul ar avea drept rezultat în general faptul ca entitatea pastreaza un risc important de plata anticipata, caz în care entitatea fie continua sa recunoasca în întregime activul transferat, fie continua sa recunoasca activul transferat în masura implicarii sale continue. În mod similar, daca amortizarea valorii notionale a swap-ului nu este legata de valoarea neplatita a principalului activului transferat, un astfel de swap nu ar avea drept rezultat pastrarea de catre entitate a riscului de plata anticipata aferent activului. Asadar, derecunoasterea activului transferat nu este interzisa cu conditia ca platile swap-ului sa nu fie conditionate de platile dobânzii facute pentru activul transferat, iar swap-ul sa nu aiba drept rezultat faptul ca entitatea pastreaza orice alte riscuri si beneficii semnificative aferente dreptului de proprietate asupra activului transferat.

În perioadele ulterioare, entitatea recunoaste contravaloarea primita pentru ameliorarea conditiilor de credit (65 u.m.) pe baza repartizarii proportionale în timp, angajeaza dobânda pentru activul recunoscut utilizând metoda dobânzii efective si recunoaste orice depreciere a creditului asupra activelor recunoscute. Pentru a exemplifica situatia din urma, sa presupunem ca în urmatorul an se înregistreaza o pierdere din deprecierea ratingului de credit aferent împrumuturilor de 300 u.m. Entitatea îsi reduce activul recunoscut cu 600 u.m. (300 u.m. aferente interesului sau pastrat, iar 300 u.m. aferente implicarii continue suplimentare care apare din subordonarea interesului sau pastrat pentru pierderi din credit) si reduce datoria sa recunoscuta cu 300 u.m. Rezultatul net este o cheltuiala înregistrata în profit sau pierdere pentru deprecierea creditului de 300 u.m.

AG53 O cumparare sau o vânzare standard a unui activ financiar este recunoscuta utilizând fie contabilitatea la data tranzactionarii, fie contabilitatea la data decontarii, dupa cum este descris la punctele AG55 si AG56. Metoda folosita este aplicata consecvent pentru toate cumpararile sau vânzarile de active financiare care apartin aceleiasi categorii definite la punctul 9. În acest scop, activele care sunt detinute în vederea tranzactionarii formeaza o categorie separata fata de activele desemnate la valoarea justa prin profit sau pierdere.

AG55 Data tranzactionarii este data la care o entitate se angajeaza sa cumpere sau sa vânda un activ. Contabilitatea la data tranzactionarii se refera la a) recunoasterea unui activ care urmeaza a fi primit si a datoriei de a plati pentru acesta la data tranzactionarii, si b) derecunoasterea unui activ care este vândut, recunoasterea oricarui câstig sau oricarei pierderi din cedare si recunoasterea unei creante asupra cumparatorului pentru plata la data tranzactionarii. În general, dobânda nu se angajeaza asupra activului si datoriei corespondente) pâna la data decontarii atunci când se transfera titlul.

AG56 Data decontarii este data la care un activ este livrat catre sau de catre o entitate. Contabilitatea la data decontarii se refera la a) recunoasterea unui activ în ziua în care este primit de catre entitate si b) derecunoasterea unui activ si recunoasterea oricarui câstig sau oricarei pierderi din cedare în ziua în care este livrat de catre entitate. Atunci când se aplica contabilitatea la data de decontare o entitate contabilizeaza orice modificare a valorii juste a activului care urmeaza a fi primit în timpul perioadei dintre data tranzactionarii si data decontarii în acelasi fel în care contabilizeaza activul achizitionat. Cu alte cuvinte, modificarea valorii nu este recunoscuta pentru activele contabilizate la cost sau cost amortizat; este recunoscuta în profit sau pierdere pentru activele clasificate drept active financiare la valoarea justa prin profit sau pierdere; si este recunoscuta în capitalurile proprii pentru activele clasificate drept disponibile în vederea vânzarii.

AG60 Daca un debitor plateste un tert pentru a-si asuma o obligatie si îsi notifica creditorul ca tertul si-a asumat obligatia sa de împrumut, debitorul nu derecunoaste obligatia aferenta datoriei, cu exceptia cazului în care este îndeplinita conditia de la punctul AG57 litera b). Daca debitorul plateste un tert pentru a-si asuma o obligatie si obtine o scutire legala de la creditorul sau, debitorul stinge datoria. Totusi, daca debitorul este de acord sa faca platile asupra datoriei catre tert sau direct creditorului sau initial, debitorul recunoaste o noua obligatie de datorie catre tert.

AG62 În sensul punctului 40, conditiile sunt semnificativ diferite daca valoarea prezenta actualizata a fluxurilor de trezorerie conform noilor conditii, inclusiv orice taxe platite minus orice taxe primite si actualizate utilizând rata initiala a dobânzii efective, este cu cel putin 10 % diferita de valoarea prezenta actualizata a fluxurilor de trezorerie ramase din datoria financiara initiala. Daca un schimb de instrumente financiare sau daca modificarea conditiilor este contabilizat(a) drept o stingere, orice costuri sau onorarii suportate sunt recunoscute ca facând parte din câstiguri sau pierderi din stingere. Daca schimbul sau modificarea nu este contabilizat(a) drept o stingere, orice costuri sau onorarii suportate ajusteaza valoarea contabila a datoriei si sunt amortizate pe parcursul termenului ramas al datoriei modificate.

AG67. Urmatorul exemplu ilustreaza contabilizarea costurilor de tranzactie la evaluarea initiala si ulterioara a unui activ financiar disponibil pentru vânzare. Un activ este achizitionat pentru 100 u.m. plus un comision de cumparare de 2 u.m. Initial, activul este recunoscut la 102 u.m. Finalul perioadei de raportare apare la o zi dupa aceea, atunci când pretul cotat pe piata al activului este de 100 u.m. Daca activul ar fi vândut, ar fi platit un comision de 3 u.m. La acea data, activul este evaluat la 100 u.m. (fara a tine cont de posibilul comision la vânzare) si o pierdere de 2 u.m. este recunoscuta în capitalurile proprii. Daca activul financiar disponibil pentru vânzare are plati fixe sau determinabile, costurile tranzactiei sunt amortizate în profit sau pierdere folosind metoda dobânzii efective. Daca activul financiar disponibil pentru vânzare nu are plati fixe sau determinabile, costurile tranzactiei sunt recunoscute în profit sau pierdere atunci când activul este derecunoscut sau este depreciat.

AG83 O entitate aplica IAS 21 activelor financiare si datoriilor financiare care sunt elemente monetare în conformitate cu IAS 21 si sunt exprimate în valuta. Conform IAS 21, orice câstiguri si pierderi din active monetare si datorii monetare sunt recunoscute în profit sau pierdere. O exceptie este un element monetar care este desemnat ca instrument de acoperire împotriva riscurilor fie într-o acoperire împotriva riscurilor a fluxurilor de trezorerie (a se vedea punctele 95-101), fie într-o acoperire a unei investitii nete (a se vedea punctul 102). În scopul recunoasterii pierderilor si câstigurilor din diferente de curs valutar conform IAS 21, un activ financiar monetar disponibil pentru vânzare este tratat ca si când ar fi contabilizat la costul amortizat în valuta. În consecinta, pentru un astfel de activ financiar, diferentele de schimb care rezulta din modificarile costului amortizat sunt recunoscute în profit sau pierdere, si alte modificari ale valorii contabile sunt recunoscute în conformitate cu punctul 55 litera b). Pentru activele financiare disponibile pentru vânzare care nu sunt elemente monetare conform IAS 21 (de exemplu, instrumente ale capitalurilor proprii), câstigul sau pierderea care este recunoscut(a) direct în capitalurile proprii conform punctului 55 litera b) include orice componenta legata de schimbul valutar. Daca exista o relatie de acoperire împotriva riscurilor între un activ monetar nederivat si o datorie monetara nederivata, modificarile în componenta valutara a acelor instrumente financiare sunt recunoscute în profit sau pierdere.

AG84 Deprecierea unui activ financiar contabilizat la costul amortizat este evaluata utilizând rata efectiva a dobânzii initiale a instrumentului financiar deoarece actualizarea la rata actuala a dobânzii de pe piata ar cere, de fapt, evaluarea unui activ financiar la valoarea justa, activ care ar fi fost altminteri evaluat la costul amortizat. În situatia în care conditiile unui împrumut, unei creante sau unei investitii detinute pâna la scadenta sunt renegociate sau modificate din cauza dificultatilor financiare ale debitorului sau emitentului, deprecierea este evaluata utilizând rata initiala efectiva a dobânzii dinainte de modificarea conditiilor. Fluxurile de trezorerie aferente creantelor pe termen scurt nu sunt actualizate daca efectul actualizarii nu este semnificativ. Daca un împrumut, o creanta sau o investitie detinuta pâna la scadenta are o rata variabila a dobânzii, rata de actualizare pentru evaluarea oricaror pierderi din depreciere conform punctului 63 este rata efectiva a dobânzii actuale determinata conform contractului. Ca avantaj practic, un creditor poate evalua deprecierea unui activ financiar contabilizat la costul amortizat pe baza valorii juste a unui instrument utilizând un pret observabil pe piata. Calculul valorii actualizate a viitoarelor fluxuri de trezorerie estimate ale unui activ financiar depus ca garantie reflecta fluxurile de trezorerie care ar putea rezulta dintr-o lichidare minus costurile obtinerii si vânzarii garantiei reale, indiferent daca lichidarea este sau nu probabila.

AG87 În sensul evaluarii colective a deprecierii, activele financiare sunt grupate pe baza caracteristicilor similare ale riscului care indica abilitatea debitorilor de a plati toate sumele datorate în conformitate cu termenii contractuali (de exemplu, pe baza evaluarii riscului de credit sau pe baza procesului de notare care ia în considerare tipul activului, ramura, locatia geografica, tipul garantiei reale, statutul trecut si alti factori relevanti). Caracteristicile alese sunt relevante pentru estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie pentru grupuri de astfel de active, constituind un indiciu asupra abilitatii debitorului de a plati toate valorile datorate conform conditiilor contractuale ale activelor care sunt evaluate. Totusi, probabilitatile pierderilor si alte statistici difera la nivelul grupului între a) activele care au fost evaluate individual pentru depreciere si s-a descoperit ca nu sunt depreciate si b) activele care nu au fost evaluate individual pentru depreciere având drept rezultat ca s-ar putea sa fie necesare valori diferite ale deprecierii. Daca o entitate nu are un grup de active care au caracteristici similare ale riscului, entitatea nu face evaluarile suplimentare.

AG89 Viitoarele fluxuri de trezorerie dintr-un grup de active financiare care sunt evaluate colectiv pentru depreciere sunt estimate pe baza experientei pierderii istorice pentru activele cu caracteristici de risc de credit care sunt similare cu cele ale activelor din grup. Entitatile care nu au o istorie de pierderi specifice entitatii sau îndeajuns de multa experienta utilizeaza experienta entitatilor asemanatoare pentru grupuri comparabile de active financiare. Experienta pierderilor istorice este ajustata pe baza informatiilor actuale observabile pentru a reflecta efectele conditiilor actuale care nu au afectat perioada pe care se bazeaza experienta pierderilor istorice si pentru a îndeparta efectele conditiilor din perioada istorica care nu mai exista în prezent. Estimarile modificarilor viitoarelor fluxuri de trezorerie reflecta si sunt direct în conformitate cu modificarile datelor observabile conexe de la perioada la perioada (cum ar fi modificarile ratei somajului, preturile proprietatilor imobiliare, preturile marfurilor, starea platilor sau alti factori care indica pierderi suportate în grup si marimea acestor pierderi). Metodologia si ipoteza utilizate pentru estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie sunt revizuite cu regularitate pentru a reduce orice diferente dintre estimarile pierderii si pierderea reala constatata.

AG90 Ca exemplu al aplicarii punctului AG89, o entitate poate determina, pe baza experientei istorice, ca una dintre principalele cauze ale neexecutarii obligatiilor într-un împrumut pe cardul de credit este decesul debitorului. Entitatea poate observa ca rata mortalitatii este neschimbata de la an la an. Totusi, s-ar putea ca unii dintre debitorii din grupul entitatii de împrumuturi pe carduri de credit sa fi murit în acel an, indicând ca a fost suportata o pierdere din depreciere pentru acele împrumuturi chiar daca la sfârsitul anului entitatea înca nu stie exact care debitori au murit. Ar fi potrivit ca o pierdere din depreciere sa fie recunoscuta pentru aceste pierderi "suportate, dar nu reportate". Totusi, nu ar fi potrivita recunoasterea unei pierderi din depreciere pentru decesele care se asteapta sa intervina în perioadele viitoare, deoarece evenimentul necesar pentru aparitia pierderii (decesul debitorului) nu s-a întâmplat înca.

AG91 Atunci când se utilizeaza rate istorice ale pierderii pentru estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie este important ca informatia privind ratele istorice ale pierderii sa fie aplicata grupurilor care sunt definite într-o maniera conforma cu cea a grupurilor pentru care au fost observate ratele istorice ale pierderii. De aceea, metoda utilizata ar trebui sa permita ca fiecare grup sa fie asociat cu informatii despre experiente privind pierderea în grupurile de active cu caracteristici similare ale riscului de credit si cu date observabile relevante care reflecta conditiile actuale.

AG92 Abordari bazate pe formule sau pe metode statistice pot fi utilizate pentru a determina pierderile din depreciere într-un grup de active financiare (de exemplu, pentru soldurile împrumuturilor mici), atât timp cât sunt în conformitate cu dispozitiile de la punctele 63-65 si AG87-AG91. Orice model utilizat ar încorpora efectul valorii timp a banilor, ar lua în considerare fluxurile de trezorerie pentru toata durata de viata ramasa a unui activ (nu doar anul urmator), maturitatea împrumuturilor din portofoliului si nu ar da nastere unei pierderi din depreciere la recunoasterea initiala a unui activ financiar.

AG94 Pierderea potentiala dintr-o optiune a carei valoare contabila este redusa de catre entitate ar putea fi mult mai mare ca valoare decât câstigul potential al unui element conex acoperit împotriva riscurilor. Cu alte cuvinte, o optiune emisa nu este eficace în reducerea expunerii elementului acoperit la riscul aferent profitului sau pierderii. Asadar, o optiune emisa (written) nu îndeplineste conditiile pentru a fi instrument de acoperire împotriva riscurilor, decât daca este desemnata ca o compensare a unei optiuni cumparate, inclusiv una încorporata într-un alt instrument financiar (de exemplu, o optiune call emisa utilizata pentru a acoperi împotriva riscurilor o datorie rascumparabila înainte de scadenta). Pe de alta parte, o optiune cumparata are câstiguri potentiale egale cu sau mai mari decât pierderile si deci are potentialul de a reduce expunerea profitului sau pierderii la modificarile valorii juste a fluxurilor de trezorerie. În consecinta, poate îndeplini conditiile unui instrument de acoperire împotriva riscurilor.

AG99 O investitie contabilizata prin metoda punerii în echivalenta nu poate fi un element acoperit într-o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor deoarece metoda punerii în echivalenta recunoaste în profit sau în pierdere mai degraba partea investitorului din pierderea sau profitul entitatii asociate decât modificarile valorii juste a investitiei. Dintr-un motiv similar, o investitie într-o filiala consolidata nu poate fi un element acoperit deoarece consolidarea recunoaste în profit sau în pierdere mai degraba profitul sau pierderea filialei decât modificarile valorii juste a investitiei. O acoperire a unei investitii nete într-o operatiune din strainatate este diferita deoarece este o acoperire a unei expuneri la riscul valutar, nu o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor aferente modificarii valorii investitiei.

AG99B.Dacă acoperirea împotriva riscului a unei tranzacţii preconizate din interiorul grupului îndeplineşte condiţiile contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor, orice câştig sau pierdere recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global în conformitate cu paragraful 95 litera (a) trebuie să fie reclasificat(ă) din capitalurile proprii în profit sau pierdere ca ajustare din reclasificare în aceeaşi perioadă sau perioade în care riscul valutar al tranzacţiei acoperite împotriva riscurilor afectează profitul sau pierderea consolidat(ă).

AG99BA. O entitate poate desemna toate modificările în fluxurile de trezorerie sau valoarea justă a unui element acoperit într-o relaţie de acoperire împotriva riscurilor. O entitate poate desemna, de asemenea, doar modificări ale fluxurilor de trezorerie sau ale valorii juste a unui element acoperit care se situează peste sau sub un preţ specificat ori peste sau sub nivelul unei alte variabile (un risc unilateral). Valoarea intrinsecă a unui instrument achiziţionat de acoperire sub formă de opţiune (presupunând că are aceeaşi termeni principali ca şi riscul desemnat), şi nu valoarea sa timp, reflectă un risc unilateral într-un element acoperit împotriva riscurilor. De exemplu, o entitate poate desemna caracterul variabil al rezultatelor unui flux viitor de trezorerie care rezultă dintr-o creştere de preţ a unei achiziţii prognozate a unei mărfi. Într-o astfel de situaţie, sunt desemnate doar pierderile fluxurilor de trezorerie care rezultă din creşterea preţului peste nivelul specificat. Riscul acoperit nu include valoarea timp a unei opţiuni cumpărate deoarece valoare timp nu este o componentă a tranzacţiei prognozate care să influenţeze profitul sau pierderea [punctul 86 litera (b)].

AG99^C [... ] Entitatea poate desemna toate fluxurile de trezorerie ale întregului activ financiar sau ale întregii datorii financiare ca element acoperit si sa le acopere doar pentru un anume risc (de exemplu, doar pentru modificarile care se pot atribui modificarilor LIBOR). De exemplu, în cazul unei datorii financiare a carei rata a dobânzii efective este 100 puncte de baza sub LIBOR, o entitate poate desemna ca element acoperit întreaga datorie (adica principalul plus dobânda la LIBOR minus 100 puncte de baza) si sa acopere modificarea valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie pentru întreaga datorie care se atribuie modificarilor LIBOR. Entitatea poate sa aleaga de asemenea un indice de acoperire, altul decât unu la unu, pentru a îmbunatati eficacitatea acoperirii, dupa cum este descris la punctul AG100.

AG99^D În plus, daca un instrument financiar cu rata fixa este acoperit la un moment ulterior emiterii sale si ratele dobânzii s-au modificat între timp, entitatea poate desemna o parte egala cu o rata de referinta [... ]. De exemplu, sa presupunem ca entitatea emite un activ financiar cu rata fixa în valoare de 100 u.m. care are o rata a dobânzii efective de 6 % în momentul în care LIBOR este 4 %. Entitatea începe sa acopere acel activ la un moment ulterior, când LIBOR a crescut la 8 % si valoarea justa a activului a scazut la 90 u.m. Entitatea calculeaza ca daca ar fi achizitionat activul la data la care l-a desemnat pentru prima data ca element acoperit pentru valoarea sa justa de 90 u.m., randamentul efectiv ar fi fost 9,5 %. [... ] Entitatea poate desemna o parte a LIBOR de 8 % care consta partial în fluxuri de trezorerie din dobânda contractuale si partial în diferenta dintre valoarea justa curenta (adica 90 u.m.) si valoarea rambursabila la scadenta (adica 100 u.m.).

b)unele dintre fluxurile de trezorerie (dar nu toate) ale unui instrument financiar pot fi desemnate pentru modificări ale fluxului de trezorerie sau a valorii juste care pot fi atribuite tuturor sau numai anumitor riscuri (de exemplu o "parte" a fluxurilor de trezorerie ale instrumentului financiar poate fi desemnată pentru modificările care pot fi atribuite tuturor sau doar anumitor riscuri).

c)o cotă de inflaţie specificată prin contract aferentă fluxurilor de trezorerie ale unei obligaţiuni recunoscute legate de inflaţie (presupunând că nu există nicio cerere de contabilizare separată a unui instrument derivat încorporat) poate fi identificată şi evaluată separat în mod credibil atât timp cât alte fluxuri de trezorerie ale instrumentului nu sunt afectate de cota de inflaţie.

AG110^A. Punctul 74 litera (a) permite unei entităţi să separe valoarea intrinsecă şi valoarea timp a unui contract pe opţiuni şi să desemneze ca instrument de acoperire a riscului doar modificarea valorii intrinseci a contractului pe opţiuni. O astfel de desemnare poate rezulta într-o relaţie de acoperire împotriva riscurilor care este foarte eficientă în realizarea compensării modificărilor fluxurilor de trezorerie care pot fi atribuite riscului unilateral acoperit al unei tranzacţii prognozate dacă termenii principali ai tranzacţiei prognozate şi instrumentul de acoperire sunt aceeaşi.

AG110^B. Dacă o entitate desemnează o opţiune cumpărată per ansamblu ca instrument de acoperire a unui risc unilateral rezultat dintr-o tranzacţie prognozată, relaţia de acoperire împotriva riscurilor nu va fi foarte eficientă. Aceasta pentru că prima plătită pentru opţiune include valoarea timp şi, conform celor menţionate la punctul AG99BA, un risc unilateral desemnat nu include valoarea timp a unei opţiuni. Prin urmare, în această situaţie nu va exista o compensare între fluxurile legate de valoarea timp a primei plătite pe opţiune şi riscul acoperit desemnat.

Daca exista o diferenta între conditiile instrumentului de acoperire împotriva riscurilor si ale elementului acoperit (cum ar fi pentru o acoperire a unei achizitii prognozate de cafea braziliana utilizând un contract forward pentru a achizitiona cafea columbiana în conditii de altfel similare), relatia de acoperire împotriva riscurilor se poate califica drept o relatie acoperita cu conditia sa fie îndeplinite toate dispozitiile de la punctul 88, inclusiv aceea ca se preconizeaza ca acoperirea sa fie foarte eficace. În acest scop, valoarea instrumentului de acoperire împotriva riscurilor poate fi mai mare sau mai mica decât cea a elementului acoperit daca aceasta îmbunatateste eficacitatea relatiei de acoperire împotriva riscurilor. De exemplu, o analiza de regresie poate fi efectuata pentru a determina o relatie statistica între elementul acoperit (de exemplu, o tranzactie cu cafea braziliana) si instrumentul de acoperire împotriva riscurilor (de exemplu, o tranzactie cu cafea columbiana). Daca exista o relatie statistica între cele doua variabile (adica între preturile unitare ale cafelei braziliene si cele ale cafelei columbiene), panta dreptei de regresie poate fi utilizata pentru a stabili indicele de acoperire care va maximiza eficacitatea asteptata. De exemplu, daca panta dreptei de regresie este 1,02, un indice de acoperire pe baza a 0,98 unitati de elemente acoperite la 1,00 unitati de instrument de acoperire împotriva riscurilor maximizeaza eficacitatea asteptata. Cu toate acestea, relatia de acoperire împotriva riscurilor poate duce la ineficacitate, care este recunoscuta în profit sau pierdere pe durata relatiei de acoperire împotriva riscurilor.

AG101 O acoperire a unei pozitii nete generale (de exemplu, fara nici un activ cu rata fixa si fara nici o datorie cu rata fixa cu scadente similare) mai degraba decât a unui element acoperit specific nu îndeplineste conditiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor. Cu toate acestea, aproape acelasi efect asupra profitului sau pierderii contabilitatii de acoperire împotriva riscurilor pentru acest tip de relatie de acoperire împotriva riscurilor poate fi realizat prin desemnarea ca o parte a elementului acoperit din elementele de baza. De exemplu, daca o banca are active în valoare de 100 u.m. si datorii în valoare de 90 u.m., cu riscuri si termeni de o natura similara, si acopera expunerea neta de 10 u.m., poate desemna ca element acoperit 10 u.m. din acele active. Aceasta desemnare poate fi utilizata daca astfel de active si datorii sunt instrumente cu rata fixa, caz în care aceasta reprezinta acoperirea valorii juste împotriva riscurilor, sau daca sunt instrumente cu rate variabile, caz în care aceasta reprezinta acoperirea împotriva riscului asociat fluxurilor de trezorerie. În mod similar, daca o entitate are un angajament ferm de a face o achizitie în valuta de 100 u.m. si un angajament ferm de a face o vânzare în valuta de 90 u.m., poate acoperi valoarea neta de 10 u.m. prin achizitionarea unui instrument derivat si prin desemnarea acestuia ca un instrument de acoperire împotriva riscurilor asociat cu 10 u.m. din angajamentul ferm de achizitionare a 100 u.m.

AG104 O acoperire a unui angajament ferm (de exemplu, o acoperire a modificarii pretului carburantului aferenta unui angajament contractual nerecunoscut de catre o retea publica de distributie a energiei electrice de a cumpara carburant la un pret fix) reprezinta o acoperire a unei expuneri la o modificare a valorii juste. În consecinta, o astfel de acoperire reprezinta o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 87, o acoperire a riscului valutar a unui angajament ferm poate fi contabilizata în mod alternativ ca acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscului.

a)la începutul acoperirii si în perioadele ulterioare se preconizeaza ca acoperirea sa fie foarte eficienta în realizarea compensarii modificarilor valorii juste sau fluxurilor de trezorerie atribuibile riscului acoperit în decursul perioadei pentru care este desemnata acoperirea. O astfel de preconizare poate fi demonstrata prin metode diferite, inclusiv o comparare a modificarilor anterioare a valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie ale elementului acoperit atribuibile riscului acoperit cu modificari anterioare a valorii juste sau fluxurilor de trezorerie ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor, sau prin demonstrarea unei corelari statistice pronuntate între valoarea justa sau fluxurile de trezorerie ale elementului acoperit si cele ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor. Entitatea poate sa aleaga, de asemenea, un indice de acoperire, altul decât unu la unu, pentru a îmbunatati eficacitatea dupa cum este descris la punctul AG100;

b)rezultatele reale ale acoperirii sunt în intervalul de 80-125 %. De exemplu, daca rezultatele reale sunt de asa natura încât pierderea aferenta instrumentului de acoperire împotriva riscurilor este 120 u.m. si câstigul aferent instrumentului de numerar este 100 u.m., compensarea poate fi evaluata prin 120/100, care reprezinta 120 %, sau prin 100/120, care reprezinta 83 %. În acest exemplu, presupunând ca acoperirea îndeplineste conditiile de la litera a), entitatea ar ajunge la concluzia ca acoperirea a fost foarte eficace.

AG107 Prezentul standard nu specifica o metoda unica pentru evaluarea eficacitatii acoperirii împotriva riscurilor. Metoda pe care o entitate o adopta pentru evaluarea eficacitatii acoperirii împotriva riscurilor depinde de strategia sa de gestionare a riscului. De exemplu, daca strategia de gestionare a riscului a unei entitati este de a ajusta valoarea instrumentului de acoperire împotriva riscurilor periodic pentru a reflecta modificarile în pozitia acoperita împotriva riscurilor, entitatea trebuie sa demonstreze ca se asteapta ca acoperirea împotriva riscurilor sa fie foarte eficace doar pentru perioada pâna când valoarea instrumentului de acoperire împotriva riscului este ajustata data urmatoare. În anumite cazuri, entitatea adopta diferite metode pentru diferite tipuri de acoperiri împotriva riscurilor. Documentatia unei entitati cu privire la strategia sa de acoperire împotriva riscurilor include si procedurile sale de evaluare a eficacitatii. Acele proceduri arata daca evaluarea include toate câstigurile sau pierderile dintr-un instrument acoperit împotriva riscurilor sau daca este exclusa valoarea timp a instrumentului.

AG108 Daca conditiile principale ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor si ale activului, datoriei, angajamentului ferm sau tranzactiei prognozate foarte probabile care este acoperita împotriva riscurilor sunt aceleasi, modificarile valorii juste si ale fluxurilor de trezorerie care se pot atribui riscului care este acoperit s-ar putea sa se compenseze pe deplin si atunci când începe acoperirea împotriva riscului, si dupa aceea. De exemplu, un swap pe rata dobânzii este probabil sa fie o acoperire eficace împotriva riscurilor daca valorile notionale si ale principalului, termenii, datele de reevaluare, datele primirii si platii dobânzii si ale principalului si baza pentru evaluarea ratelor dobânzii sunt aceleasi pentru instrumentul de acoperire împotriva riscurilor si pentru elementul acoperit. În plus, o acoperire a unei cumparari prognozate foarte probabile a unei marfi cu un contract forward poate fi foarte eficace daca:

AG109 Uneori, instrumentul de acoperire împotriva riscurilor compenseaza doar o parte din riscul acoperit. De exemplu, o acoperire nu este pe deplin eficace daca instrumentul de acoperire si elementul acoperit sunt exprimate în monezi diferite care nu evolueaza în tandem. De asemenea, o acoperire a riscului de rata a dobânzii utilizând un instrument derivat nu ar fi pe deplin eficace daca o parte din modificarea valorii juste a instrumentului derivat se poate atribui riscului de credit al contrapartidei.

AG110 Pentru a îndeplini conditiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, acoperirea trebuie sa fie aferenta unui risc identificat si desemnat specific si nu numai riscului asociat activitatii generale a entitatii, si trebuie în cele din urma sa afecteze profitul sau pierderea entitatii. O acoperire a riscului de uzura morala a unui activ fizic sau a riscului de expropriere de catre guvern nu este eligibila pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor; eficacitatea nu poate fi evaluata deoarece acele riscuri nu pot fi evaluate în mod fiabil.

AG111 În cazul riscului de rata a dobânzii, eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor poate fi evaluata prin întocmirea unui scadentar pentru activele financiare si datoriile financiare care sa prezinte expunerea la rata neta a dobânzii, cu conditia ca expunerea neta sa fie asociata cu un activ sau o datorie specifica (sau un grup specific de active sau datorii sau o parte specifica a acestora), rezultând expunerea neta, si eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor este evaluata în functie de acel activ sau acea datorie.

AG112 La evaluarea eficacitatii unei acoperiri, o entitate ia în considerare în general valoarea-timp a banilor. Rata fixa a dobânzii a unui element acoperit nu trebuie sa corespunda exact ratei fixe a dobânzii a unui swap desemnat ca acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. Nici rata variabila a dobânzii a unui activ sau datorii purtator (purtatoare) de dobânda nu trebuie sa fie aceeasi cu rata dobânzii variabile a unui swap desemnat ca acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscului. Valoarea justa a unui swap deriva din suma neta a decontarilor sale. Ratele fixe si variabile ale unui swap pot fi modificate fara a afecta decontarea neta daca ambele sunt modificate cu aceeasi valoare.

AG113 Daca o entitate nu îndeplineste criteriile de eficacitate, entitatea întrerupe contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor de la ultima data la care a fost demonstrata eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor. Cu toate acestea, daca entitatea identifica evenimentul sau modificarea circumstantelor care au facut ca relatia de acoperire împotriva riscurilor sa nu îndeplineasca criteriile de eficacitate si demonstreaza ca acoperirea a fost eficace înainte ca evenimentul sau modificarea circumstantelor sa fi aparut, entitatea întrerupe contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor de la data evenimentului sau modificarii circumstantelor.

g)Periodic, entitatea evalueaza modificarea valorii juste a elementului acoperit [asa cum a fost desemnat la litera c)] care se poate atribui riscului acoperit [asa cum a fost desemnat la litera d)], [... ]. Cu conditia ca acoperirea sa fie determinata în mod real, astfel încât sa fie foarte eficienta pentru evaluare folosindu-se metoda documentata a entitatii de evaluare a eficacitatii, entitatea recunoaste modificarea valorii juste a elementului acoperit ca un câstig sau ca o pierdere în profit sau pierdere si în unul sau doua elemente-rânduri din bilant, dupa cum s-a descris la punctul 89A. Modificarea valorii juste nu trebuie alocata activelor sau datoriilor individuale.

AG117 La aplicarea punctului AG114 litera b), entitatea determina data asteptata de reevaluare a unui element ca cea mai îndepartata dintre datele la care elementul se asteapta sa ajunga la scadenta sau sa se reevalueze la nivelul pietei. Datele asteptate de reevaluare sunt estimate la începutul acoperirii si pe parcursul perioadei de acoperire, pe baza experientei istorice si a altor informatii disponibile, inclusiv informatii si asteptari cu privire la ratele de plata anticipata, ratele dobânzii si interactiunea între acestea. Entitatile care nu au o experienta specifica utilizeaza experienta grupurilor similare pentru instrumentele financiare comparabile. Aceste estimari sunt revizuite în mod periodic si actualizate pe baza experientei. În cazul unui element cu rata fixa cu plata anticipata, data asteptata de reevaluare este data la care elementul se asteapta sa fie platit anticipat, cu exceptia cazului când se reevalueaza la nivelul pietei la o data anterioara. Pentru un grup de elemente similare, analiza pe perioade de timp pe baza datelor asteptate de reevaluare poate lua forma alocarii unui procent al unui grup, mai degraba decât pe baza elementelor individuale, fiecarei perioade de timp. O entitate poate aplica alte metodologii în scopurile acestor alocari. De exemplu, poate utiliza un multiplicator al ratelor de plata anticipate pentru alocarea amortizarii împrumutului perioadelor pe baza datelor asteptate de reevaluare. Cu toate acestea, metodologia pentru o astfel de alocare trebuie sa fie în conformitate cu procedurile si obiectivele entitatii de gestionare a riscului.

AG118 Ca un exemplu de desemnare stabilit la punctul AG114 litera c), daca într-o anumita perioada de reevaluare o entitate are active cu rate fixe de 100 u.m. si datorii cu rate fixe de 80 u.m., si decide sa le acopere întreaga pozitie neta de 20 u.m., desemneaza ca element acoperit active în valoare de 20 u.m. (o parte a activelor) (2). Desemnarea este exprimata ca "valoarea într-o moneda" (de exemplu, o valoare în dolari, euro, lire sau ranzi) mai degraba decât ca active individuale. Rezulta ca toate activele (sau datoriile) din care este extrasa valoarea acoperita - adica întreaga valoare de 100 u.m. a activelor din exemplul de mai sus - trebuie sa fie elemente a caror valoare justa se modifica ca raspuns la modificarile ratei dobânzii care este acoperita [... ].

AG120 Instrumentul de acoperire împotriva riscurilor mentionat la punctul AG114 litera e) poate fi un instrument derivat unic sau un portofoliu de instrumente derivate, toate continând expunerea la riscul acoperit al ratei dobânzii desemnat la punctul AG114 litera d) (de exemplu, un portofoliu de swap pe rate ale dobânzii care contin toate expunerea la LIBOR). Un astfel de portofoliu de instrumente derivate poate contine pozitii de compensare a riscului. Cu toate acestea, poate sa nu includa optiuni emise sau optiuni nete emise, deoarece standardul (1) nu permite ca astfel de optiuni sa fie desemnate ca instrumente de acoperire împotriva riscurilor (cu exceptia cazului când o optiune emisa este desemnata drept compensarea unei optiuni cumparate). Daca instrumentul de acoperire împotriva riscurilor acopera valoarea desemnata la punctul AG114 litera c) pentru mai mult decât o perioada de reevaluare, se aloca tuturor perioadelor pe care le acopera. Totusi, întregul instrument de acoperire trebuie alocat acelor perioade de reevaluare deoarece standardul (2) nu permite ca o relatie de acoperire sa fie desemnata doar pentru o parte din perioada în timpul careia ramâne valabil un instrument de acoperire.

AG121 Atunci când entitatea evalueaza modificarea valorii juste a elementului cu plata anticipata în conformitate cu punctul AG114 litera g), o modificare a ratelor dobânzii afecteaza valoarea justa a elementului cu plata anticipata în doua feluri: afecteaza valoarea justa a fluxurilor de trezorerie contractuale si valoarea justa a optiunii cu plata anticipata care este cuprinsa într-un element cu plata anticipata. Punctul 81 din standard permite ca o entitate sa desemneze o parte din activul financiar sau datoria financiara, care împarte aceeasi expunere la risc, ca element acoperit împotriva riscurilor, cu conditia ca eficacitatea sa poata fi evaluata. [... ].

AG123 Punctul 89A prevede ca, în cazul în care elementul acoperit împotriva riscurilor pentru o perioada anume de reevaluare este un activ, modificarea valorii sale sa fie prezentata într-un element-rând separat în cadrul activelor. Dimpotriva, daca elementul acoperit împotriva riscurilor pentru o anumita perioada de reevaluare este o datorie, modificarea valorii sale este prezentata într-un element-rând separat din cadrul datoriilor. Acestea sunt elementele- rânduri individuale la care se face referire la punctul AG114 litera g). Alocarea specifica la activele (sau datoriile) individuale nu este necesara.

AG127 La evaluarea eficacitatii, entitatea delimiteaza revizuirile datelor de reevaluare a activelor (sau a datoriilor) existente de la initierea noilor active (sau datorii), din care numai primele genereaza ineficacitate. [... ]. Odata ce ineficacitatea a fost recunoscuta asa cum s-a stabilit mai sus, entitatea stabileste o noua estimare a activelor (sau datoriilor) totale din fiecare perioada de reevaluare, inclusiv noile active (sau datorii) care au fost initiate de la ultima testare a eficacitatii, si desemneaza o noua valoare drept elementul acoperit împotriva riscurilor si un nou procent drept procentul acoperit împotriva riscurilor. [... ]

AG128 Elementele care au fost initial programate într-o perioada de reevaluare pot fi derecunoscute datorita platii anticipate care a avut loc mai devreme decât se preconizase sau datorita anularilor cauzate de depreciere sau vânzare. Atunci când apare, valoarea modificarii valorii juste incluse într-un element-rând separat la care se face referire la punctul AG114 litera g), care are legatura cu elementul derecunoscut, trebuie sa fie eliminata din bilant si inclusa în profitul sau pierderea care apare la derecunoasterea elementului. În acest scop, este necesar sa se cunoasca perioada (perioadele) de reevaluare în care a fost programat elementul derecunoscut, deoarece aceasta determina perioada (perioadele) de reevaluare din care sa fie scos si, de aici, valoarea de scazut dintr-un element-rând separat, prezentat la punctul AG114 litera g). Atunci când un element este derecunoscut, daca se poate determina în ce perioada a fost inclus, el este scos din perioada respectiva. Daca nu, el este scos din perioada initiala, daca derecunoasterea a rezultat din plati anticipate mai mari decât cele preconizate, sau este alocat tuturor perioadelor care contin elementul derecunoscut pe baza sistematica si rationala, daca elementul a fost vândut sau s-a depreciat.

AG132 O entitate poate dori sa aplice abordarea stabilita la punctele AG114-AG131 pentru acoperire împotriva riscurilor a portofoliului care a fost anterior contabilizata ca o acoperire împotriva riscurilor aferente fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu IAS 39. O astfel de entitate va revoca desemnarea anterioara a acoperirii împotriva riscurilor aferente fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu punctul 101 litera d), si va aplica dispozitiile stabilite la acel punct. De asemenea, ea va redesemna acoperirea împotriva riscurilor ca o acoperire a valorii juste si va aplica abordarea stabilita la punctele AG114-AG131 prospectiv perioadelor contabile ulterioare.

AG133 O entitate poate sa fi desemnat o tranzactie prognozata în interiorul grupului drept un element acoperit împotriva riscurilor la începutul perioadei anuale cu începere de la 1 ianuarie 2005 (sau, în sensul reformularii informatiilor comparative, la începutul unei perioade comparative anterioare) drept o acoperire care ar îndeplini conditiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor în conformitate cu prezentul standard (modificat prin ultima propozitie de la punctul 80). O astfel de entitate poate utiliza aceasta desemnare pentru aplicarea contabilitatii de acoperire împotriva riscurilor din situatiile financiare consolidate de la începutul perioadei anuale care începe de la 1 ianuarie 2005 (sau de la începutul unei perioade comparative anterioare). O astfel de entitate trebuie sa aplice si punctele AG99A si AG99B de la începutul perioadei anuale care începe de la 1 ianuarie 2005. Totusi, în conformitate cu punctul 108B, ea nu trebuie sa aplice punctul AG99B pentru informatiile comparative din perioadele anterioare.

PARTEA 28:STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 40 - Investitii imobiliare

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

3.Printre altele, prezentul standard reglementeaza evaluarea, în situatiile financiare ale unui locatar, a dreptului asupra unei investitii imobiliare detinute în temeiul unui contract de leasing contabilizat drept contract de leasing financiar si evaluarea, în situatiile financiare ale unui locator, a unei investitii imobiliare date în leasing unui locatar, în temeiul unui contract de leasing operational. Prezentul standard nu reglementeaza aspectele care intra sub incidenta IAS 17

CAPITOLUL 3:DEFINITII

5.În sensul prezentului standard, termenii de mai jos au urmatorul înteles:

SECŢIUNEA I:Clasificarea unei proprietăţi imobiliare ca investiţie imobiliară sau ca proprietate imobiliară utilizată de posesor

6.Un drept imobiliar deţinut de către un locatar în temeiul unui contract de leasing operaţional poate fi clasificat şi contabilizat ca fiind o investiţie imobiliară dacă şi numai dacă proprietatea imobiliară ar corespunde altfel definiţiei unei investiţii imobiliare şi locatarul ar utiliza modelul bazat pe valoarea justă prezentat la punctele 33-55 pentru activul recunoscut. Această alternativă de clasificare poate fi utilizată de la caz la caz. Cu toate acestea, odată ce se alege această alternativă de clasificare pentru un astfel de drept imobiliar deţinut în temeiul unui contract de leasing operaţional, toate proprietăţile imobiliare clasificate ca investiţii imobiliare trebuie contabilizate utilizând modelul bazat pe valoarea justă. Atunci când este aleasă această alternativă de clasificare, orice drept clasificat astfel este inclus în informaţiile a căror prezentare este impusă de punctele 74-78.

7.O investitie imobiliara este detinuta pentru a obtine venituri din chirii sau pentru cresterea valorii capitalului sau ambele. Prin urmare, o investitie imobiliara genereaza fluxuri de trezorerie care sunt în mare masura independente de alte active detinute de o entitate. Astfel, investitiile imobiliare se diferentiaza de proprietatile imobiliare utilizate de posesor. Productia sau furnizarea de bunuri sau servicii (sau utilizarea proprietatii în scopuri administrative) genereaza fluxuri de trezorerie care nu pot fi atribuite numai proprietatii imobiliare, ci si altor active utilizate în procesul de productie sau furnizare de bunuri sau servicii. IAS 16 Imobilizari corporale se aplica proprietatilor imobiliare utilizate de posesor.

8.Urmatoarele constituie exemple de investitii imobiliare:

9.Urmatoarele constituie exemple de elemente care nu sunt investitii imobiliare si care, prin urmare, nu intra sub incidenta prezentului standard:

c)proprietatile imobiliare utilizate de posesor (a se vedea IAS 16) inclusiv (printre altele) proprietatile detinute în scopul utilizarii lor viitoare ca proprietati imobiliare utilizate de posesor, proprietatile detinute în scopul amenajarii viitoare si utilizarii ulterioare ca proprietati imobiliare utilizate de posesor, proprietatile utilizate de salariati (indiferent daca acestia platesc sau nu chirie la cursul pietei) si proprietati imobiliare utilizate de posesor care urmeaza a fi cedate;

10.Anumite proprietati includ o parte care este detinuta pentru a fi închiriata sau cu scopul cresterii valorii capitalului si o alta parte care este detinuta pentru a fi utilizata la producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii sau în scopuri administrative. Daca aceste parti pot fi vândute separat (sau închiriate separat în temeiul unui contract de leasing financiar), o entitate le contabilizeaza separat. Daca partile nu pot fi vândute separat, proprietatea imobiliara constituie o investitie imobiliara doar în cazul în care o parte nesemnificativa este detinuta pentru a fi utilizata la producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii sau în scopuri administrative.

13.Poate fi dificil de stabilit daca serviciile auxiliare sunt atât de semnificative încât o proprietate imobiliara sa nu constituie o investitie imobiliara. De exemplu, proprietarul unui hotel transfera, uneori, anumite responsabilitati unor terte parti în temeiul unui contract de management. Conditiile unor astfel de contracte variaza semnificativ. La una dintre extreme, proprietarul poate avea o pozitie de investitor pasiv. La cealalta extrema, proprietarul poate sa fi contractat, pur si simplu, cu terte parti exercitarea anumitor operatiuni zilnice, ramânând totusi suficient de expus la variatiile fluxurilor de trezorerie generate de activitatile hotelului.

14.Pentru a stabili dacă o proprietate imobiliară constituie o investiţie imobiliară este nevoie de raţionament. O entitate elaborează criterii astfel încât să îşi poată exercita în mod consecvent raţionamentul, în conformitate cu definiţia investiţiei imobiliare şi cu îndrumările aferente de la punctele 7-13. Punctul 75 litera (c) impune unei entităţi să prezinte informaţii referitoare la aceste criterii în cazul în care clasificarea este dificilă.

14A. Este nevoie de raţionament şi pentru a stabili dacă achiziţia investiţiei imobiliare este achiziţia unui activ sau a unui grup de active sau o combinare de întreprinderi cuprinsă în domeniul de aplicare al IFRS 3 Combinări de întreprinderi. Trebuie să se facă trimitere la IFRS 3 pentru a determina dacă este vorba de o combinare de întreprinderi. Analiza de la punctele 7-14 din prezentul standard urmăreşte să stabilească dacă proprietatea imobiliară în cauză este o proprietate imobiliară utilizată de posesor sau o investiţie imobiliară şi nu să determine dacă achiziţia de bunuri este o combinare de întreprinderi, astfel cum este definită în IFRS 3. Pentru a determina dacă o anumită tranzacţie corespunde definiţiei unei combinări de întreprinderi, astfel cum este prevăzută în IFRS 3, şi include o investiţie imobiliară, astfel cum este definită în prezentul standard, este necesară aplicarea separată a ambelor standarde.

15.În anumite cazuri, o entitate are o proprietate imobiliara care este închiriata si ocupata de societatea-mama sau de o alta filiala. Proprietatea imobiliara nu îndeplineste conditiile unei investitii imobiliare în situatiile financiare consolidate, deoarece proprietatea imobiliara în cauza este o proprietate imobiliara utilizata de posesor din punctul de vedere al grupului. Cu toate acestea, din punctul de vedere al entitatii care o detine, proprietatea imobiliara este o investitie imobiliara daca respecta definitia de la punctul 5. Prin urmare, în situatiile sale financiare individuale, locatorul trateaza proprietatea imobiliara ca investitie imobiliara.

CAPITOLUL 4:RECUNOASTERE

18.Conform principiului de recunoastere de la punctul 16, o entitate nu recunoaste în valoarea contabila a unei investitii imobiliare costurile întretinerii zilnice ale unei astfel de proprietati imobiliare. Aceste costuri sunt mai degraba recunoscute în profit sau pierdere pe masura ce sunt suportate. Costurile întretinerii zilnice sunt în principal costul manoperei si al consumabilelor si pot include costul partilor minore. Scopul acestor cheltuieli este deseori descris ca fiind pentru "reparatiile si întretinerea" proprietatii imobiliare.

19.Este posibil ca unele parti ale investitiilor imobiliare sa fi fost dobândite prin înlocuire. De exemplu, s-ar putea ca peretii interiori sa fi înlocuit peretii originali. Conform principiului de recunoastere, daca sunt îndeplinite criteriile de recunoastere, o entitate recunoaste în valoarea contabila a unei investitii imobiliare costul înlocuirii unei parti a investitiei imobiliare existente în momentul în care sunt suportate costurile. Valoarea contabila a acelor parti care sunt înlocuite este derecunoscuta în conformitate cu dispozitiile de derecunoastere din prezentul standard.

CAPITOLUL 5:EVALUARE LA RECUNOASTERE

23.Costul unei investitii imobiliare nu este majorat cu:

26.Orice prima platita pentru un contract leasing este tratata ca parte din platile minime de leasing efectuate în acest scop si este, prin urmare, inclusa în costul activului, dar exclusa din datorie. Daca un drept imobiliar detinut în temeiul unui contract de leasing este clasificat ca investitie imobiliara, elementul contabilizat la valoarea justa este acel drept si nu proprietatea imobiliara care sta la baza lui. Pentru modelul bazat pe valoarea justă sunt stabilite îndrumări la punctele 33-52 şi în IFRS 13 pentru evaluarea valorii juste a unui drept imobiliar. Respectivele îndrumări sunt, de asemenea, relevante şi pentru evaluarea valorii juste atunci când acea valoare este utilizată drept cost în scopul recunoaşterii iniţiale.

27.Una sau mai multe investitii imobiliare poate (pot) fi dobândita (dobândite) în schimbul unui activ sau unor active nemonetare) sau o combinatie de active monetare si nemonetare. Urmatoarea discutie se refera la un schimb al unui activ nemonetar cu altul, dar se aplica, de asemenea, tuturor schimburilor descrise în propozitia precedenta. Costul unei astfel de investitii imobiliare este evaluat la valoarea justa, cu exceptia situatiei în care a) tranzactia de schimb nu are continut comercial sau b) nici valoarea justa a activului primit si nici cea a activului cedat nu pot fi evaluate credibil. Activul dobândit este evaluat în acest fel chiar daca o entitate nu poate derecunoaste imediat activul cedat. Daca activul dobândit nu este evaluat la valoarea justa, costul sau este evaluat la valoarea contabila a activului cedat.

28.O entitate determina daca o tranzactie de schimb are continut comercial luând în considerare masura în care se preconizeaza ca viitoarele fluxuri de trezorerie ale sale sa se modifice ca rezultat al acelei tranzactii. O tranzactie de schimb are continut comercial daca:

29.Valoarea justă a unui activ este evaluată fiabil dacă

CAPITOLUL 6:EVALUARE DUPA RECUNOASTERE

SECTIUNEA 1:Politica contabila

31.IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori prevede că o modificare voluntară a politicii contabile trebuie să fie efectuată doar dacă va avea drept rezultat situaţii financiare care să ofere informaţii mai fiabile şi mai relevante despre efectele tranzacţiilor, despre alte evenimente şi condiţii privind poziţia financiară a entităţii, despre performanţa financiară sau despre fluxurile de trezorerie. Este foarte puţin probabil ca o schimbare de la modelul valorii juste la modelul bazat pe cost să conducă la o prezentare mai relevantă.

32.Prezentul standard impune tuturor entităţilor să evalueze valoarea justă a investiţiilor imobiliare fie în scopul evaluării (dacă entitatea utilizează modelul valorii juste), fie în scopul prezentării informaţiilor (dacă foloseşte model bazat pe cost). O entitate este încurajată, dar nu obligată să evalueze valoarea justă a investiţiilor imobiliare pe baza unei evaluări realizate de un evaluator independent care deţine o calificare profesională relevantă şi recunoscută şi care are o experienţă recentă în ceea ce priveşte amplasamentul şi categoria investiţiei imobiliare în curs de evaluare.

32C Daca o entitate alege modele diferite pentru cele doua categorii descrise la punctul 32A, vânzarile de investitii imobiliare între grupuri de active evaluate folosind diferite modele trebuie recunoscute la valoarea justa, iar modificarea cumulata a valorii juste trebuie recunoscuta în profit sau pierdere. În consecinta, daca o investitie imobiliara dintr-un grup de active în care se foloseste modelul valorii juste este vânduta într-un grup în care se foloseste modelul bazat pe cost, valoarea justa a proprietatii imobiliare la data vânzarii devine costul sau presupus.

SECTIUNEA 2:Modelul valorii juste

40.Atunci când evaluează valoarea justă a unei investiţii imobiliare în conformitate cu IFRS 13, o entitate trebuie să se asigure că valoarea justă reflectă, printre altele, veniturile din chirii aferente contractelor curente de leasing şi alte ipoteze pe care le-ar utiliza participanţii de pe piaţă atunci când ar evalua investiţia imobiliară în condiţii de piaţă actuale. Aceasta reflecta, de asemenea, în mod similar, orice iesiri de numerar (inclusiv plati ale chiriilor si alte iesiri) care ar fi de asteptat în ceea ce priveste proprietatea imobiliara. Unele din aceste iesiri sunt reflectate în datorii, în timp ce altele sunt legate de iesiri care nu sunt recunoscute în situatiile financiare pâna la o data ulterioara (de exemplu, plati periodice cum ar fi chiriile contingente).

41.Punctul 25 specifica baza de recunoastere initiala a costului unui drept asupra unei proprietati imobiliare luate în leasing. Punctul 33 prevede ca dreptul în proprietatea imobiliara în leasing sa fie reevaluat, daca este necesar, la valoarea justa. Într-un contract de leasing negociat la ratele pietei, valoarea justa a unui drept într-o proprietate imobiliara în leasing la achizitie, neta de toate platile de leasing asteptate (inclusiv cele aferente datoriilor recunoscute) ar trebui sa fie zero. Aceasta valoare justa nu se modifica, chiar daca, în scopuri contabile, un activ si o datorie în leasing sunt recunoscute la valoarea justa sau la valoarea actualizata a platilor minime de leasing, în conformitate cu punctul 20 din IAS 17. Astfel, reevaluarea unui activ în leasing de la cost, în conformitate cu punctul 25, la valoarea justa, în conformitate cu punctul 33, nu ar trebui sa dea nastere niciunui câstig sau niciunei pierderi initiale), cu exceptia cazului în care valoarea justa este evaluata la momente diferite. Aceasta s-ar putea întâmpla atunci când alegerea de a aplica modelul valorii juste se face dupa recunoasterea initiala.

48.În situaţii excepţionale, în momentul în care o entitate dobândeşte pentru prima dată o investiţie imobiliară (sau în momentul în care o proprietate imobiliară existentă devine pentru prima dată investiţie imobiliară, ca urmare a unei modificări de utilizare) există dovezi evidente că gradul de variabilitate al gamei de evaluări fiabile ale valorii juste va fi atât de mare, iar probabilităţile obţinerii unor rezultate variate vor fi atât de dificil de evaluat, încât utilitatea unei singure evaluări a valorii juste este negată. Acest lucru poate indica faptul că valoarea justă a proprietăţii imobiliare nu va putea fi evaluată în mod fiabil, pe o bază continuă (a se vedea punctul 53)

50.Pentru a determina valoarea contabilă a unei investiţii imobiliare pe baza modelului valorii juste, o entitate nu evidenţiază dublu activele sau datoriile care sunt recunoscute ca active sau datorii separate. De exemplu:

d)valoarea justă a investiţiei imobiliare deţinută în temeiul unui contract de leasing reflectă fluxurile de trezorerie preconizate (inclusiv chiria contingentă care se preconizează că va deveni scadentă). Prin urmare, dacă o evaluare obţinută pentru o proprietate imobiliară este netă de orice plăţi care se preconizează că vor fi efectuate, va fi necesară readăugarea oricărei datorii recunoscute aferente contractului de leasing pentru a se ajunge la valoarea contabilă a investiţiei imobiliare folosind modelul valorii juste.

SECTIUNEA 3:Imposibilitatea de a evalua în mod fiabil valoarea justă

53.Există o prezumţie relativă conform căreia o entitate poate să evalueze, în mod fiabil, valoarea justă a unei investiţii imobiliare, pe o bază continuă. Cu toate acestea, în situaţii excepţionale, în momentul în care o entitate dobândeşte pentru prima dată o investiţie imobiliară (sau în momentul în care o proprietate imobiliară devine pentru prima dată o investiţie imobiliară ca urmare a unei modificări de utilizare) există dovezi evidente că valoarea justă a investiţiei imobiliare nu poate fi evaluată în mod fiabil, pe o bază continuă. Această situaţie apare dacă şi numai dacă piaţa tranzacţiilor comparabile este inactivă (de exemplu, există puţine tranzacţii recente, cotaţiile de preţ nu sunt actuale sau preţurile tranzacţiilor observate indică faptul că vânzătorul a fost forţat să vândă) şi nu sunt disponibile evaluări alternative fiabile (de exemplu, pe baza previziunilor fluxurilor de trezorerie actualizate). Dacă o entitate stabileşte că valoarea justă a unei investiţii imobiliare aflată în curs de execuţie nu poate fi evaluată în mod fiabil, dar preconizează că va putea evalua valoarea justă a proprietăţii când se va finaliza construcţia, aceasta va evalua investiţia imobiliară aflată în curs de execuţie la cost până când, fie valoarea sa justă poate fi evaluată în mod fiabil, fie construcţia este finalizată (oricare dintre situaţii este mai recentă). Dacă o entitate stabileşte că valoarea justă a unei investiţii imobiliare (alta decât una care se află în curs de execuţie) nu poate fi evaluată în mod fiabil, pe o bază continuă, entitatea trebuie să evalueze investiţia imobiliară utilizând modelul bazat pe cost din IAS 16. Valoarea reziduală a investiţiei imobiliare trebuie evaluată la zero. Entitatea trebuie să aplice IAS 16 până la cedarea investiţiei imobiliare

53A În momentul în care entitatea poate evalua în mod credibil valoarea justă a unei investiţii imobiliare aflate în construcţie care a fost anterior evaluată la cost, aceasta trebuie să evalueze proprietatea respectivă la valoarea sa justă. După încheierea construcţiei proprietăţii, se presupune că valoarea justă a acesteia poate fi evaluată în mod credibil. În caz contrar, în conformitate cu punctul 53, proprietatea trebuie contabilizată utilizând modelul bazat pe cost în conformitate cu IAS 16.

54.În cazurile excepţionale în care, din motivul prezentat la punctul 53, o entitate este constrânsă să evalueze o investiţie imobiliară utilizând modelul bazat pe cost în conformitate cu IAS 16, entitatea evaluează toate celelalte investiţii imobiliare ale sale la valoarea justă, inclusiv investiţiile imobiliare aflate în construcţie. În aceste cazuri, cu toate că o entitate poate folosi modelul bazat pe cost pentru o investiţie imobiliară, entitatea trebuie să continue să contabilizeze fiecare dintre proprietăţile imobiliare rămase utilizând modelul valorii juste.

55.În cazul în care a evaluat anterior o investitie imobiliara la valoarea justa, o entitate trebuie sa continue sa evalueze proprietatea imobiliara în cauza la valoarea justa, pâna în momentul cedarii (sau pâna în momentul în care proprietatea imobiliara devine proprietate imobiliara utilizata de posesor sau entitatea începe sa amenajeze proprietatea în scopul vânzarii ulterioare în cursul activitatii uzuale), chiar daca frecventa tranzactiilor comparabile de pe piata scade sau preturile pietei devin mai greu accesibile.

SECTIUNEA 4:Modelul bazat pe cost

56.Dupa recunoasterea initiala, o entitate care opteaza pentru modelul bazat pe cost trebuie sa evalueze toate investitiile sale imobiliare în conformitate cu dispozitiile IAS 16 pentru acel model, altele decât cele care îndeplinesc criteriile pentru a fi clasificate ca fiind detinute în vederea vânzarii (sau sunt incluse într-un grup destinat cedarii care este clasificat ca fiind detinut în vederea vânzarii) în conformitate cu IFRS 5 Active imobilizate detinute în vederea vânzarii si activitati întrerupte. Investitiile imobiliare care îndeplinesc criteriile pentru a fi clasificate ca fiind detinute în vederea vânzarii (sau sunt incluse într-un grup destinat cedarii care este clasificat ca fiind detinut în vederea vânzarii) trebuie evaluate în conformitate cu IFRS 5.

CAPITOLUL 7:TRANSFERURI

57.Transferurile în si din categoria investitiilor imobiliare trebuie facute daca si numai daca exista o modificare a utilizarii, evidentiata de:

58.Punctul 57 litera b) prevede ca o entitate sa transfere o proprietate imobiliara din categoria investitiilor imobiliare în categoria stocurilor daca si numai daca intervine o modificare în utilizare evidentiata de demararea lucrarilor de amenajare, în perspectiva vânzarii. În cazul în care decide sa cedeze o investitie imobiliara fara amenajari suplimentare, o entitate continua sa trateze proprietatea imobiliara ca investitie imobiliara pâna în momentul în care aceasta este derecunoscuta (eliminata din bilant) si nu o trateaza ca element de stoc. În mod similar, daca o entitate începe procesul de reamenajare a unei investitii imobiliare existente, în scopul utilizarii viitoare continue ca investitie imobiliara, atunci proprietatea imobiliara ramâne investitie imobiliara si nu este reclasificata drept proprietate imobiliara utilizata de posesor în cursul reamenajarii.

59.Punctele 60-65 se aplica aspectelor legate de recunoastere si evaluare care apar în cazul în care o entitate utilizeaza modelul valorii juste pentru investitiile imobiliare. În cazul în care o entitate utilizeaza modelul bazat pe cost, transferurile între categoria investitiilor imobiliare, a proprietatilor imobiliare utilizate de posesor si a stocurilor nu modifica valoarea contabila a proprietatii imobiliare transferate si nu modifica nici costul respectivei proprietati, în scopul evaluarii sau al prezentarii informatiilor.

62.Pâna la data la care proprietatea imobiliara utilizata de posesor devine o investitie imobiliara contabilizata la valoarea justa, o entitate amortizeaza proprietatea imobiliara si recunoaste orice pierderi din depreciere survenite. Entitatea trateaza orice diferenta de la acea data în valoarea contabila a proprietatii imobiliare în conformitate cu IAS 16 si valoarea sa justa la fel ca pe o reevaluare, în conformitate cu IAS 16. Cu alte cuvinte:

b)orice crestere rezultata în valoarea contabila este tratata dupa cum urmeaza:

CAPITOLUL 8:CEDARI

68.Daca, în conformitate cu principiul de recunoastere de la punctul 16, o entitate recunoaste în valoarea contabila a unui activ costul înlocuirii pentru o parte dintr-o investitie imobiliara, entitatea derecunoaste valoarea contabila a partii înlocuite. Pentru investitia imobiliara contabilizata utilizând modelul bazat pe cost, o parte înlocuita nu poate fi o parte care a fost amortizata separat. Daca nu este posibil ca o entitate sa determine valoarea contabila a partii înlocuite, ea poate utiliza costul înlocuirii ca pe o indicatie a valorii costului partii înlocuite la momentul achizitionarii sau constructiei. Conform modelului valorii juste, valoarea justa a unei investitii imobiliare poate sa reflecte deja ca partea care urmeaza a fi înlocuita si-a pierdut valoarea. În alte cazuri, poate fi dificil sa discernem cu cât ar trebui redusa valoarea justa pentru partea care este înlocuita. O alternativa la reducerea valorii juste pentru partea înlocuita, atunci când aceasta nu este posibila, este includerea costului înlocuirii în valoarea contabila a activului si apoi reevaluarea valorii juste, asa cum s-ar impune pentru adaugiri care nu implica înlocuirea.

73.Deprecierile sau pierderile din investitiile imobiliare, pretentiile conexe pentru, sau plata de compensatii de la terti si orice achizitionari ulterioare sau constructii de active de înlocuire sunt evenimente economice separate si sunt contabilizate separat dupa cum urmeaza:

CAPITOLUL 9:PREZENTAREA INFORMATIILOR

SECTIUNEA 1:Modelul valorii juste si modelul bazat pe cost

74.Informatiile a caror prezentare este prevazuta mai jos se aplica în plus fata de cele prevazute de IAS 17. În conformitate cu IAS 17, proprietarul unei investitii imobiliare furnizeaza prezentarile de informatii ale unui locator cu privire la contractele de leasing încheiate. O entitate care detine o investitie imobiliara în temeiul unui contract de leasing financiar sau operational furnizeaza prezentarile de informatii ale locatarului pentru contractele de leasing financiar si prezentarile de informatii ale locatorului pentru orice contract de leasing operational pe care l-a încheiat.

75.O entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii:

f)valorile recunoscute în profit sau pierdere pentru:

SECTIUNEA 2:Modelul valorii juste

76.În plus fata de informatiile a caror prezentare este prevazuta la punctul 75, o entitate care aplica modelul valorii juste descris la punctele 33-55 trebuie sa prezinte, de asemenea, o reconciliere a valorii contabile a investitiei imobiliare la începutul si la sfârsitul perioadei, evidentiind urmatoarele elemente:

77.Atunci când o evaluare obtinuta pentru o investitie imobiliara este ajustata semnificativ în vederea situatiilor financiare, de exemplu pentru a evita dubla contabilizare a activelor sau datoriilor care sunt recunoscute drept active si datorii separate dupa cum se descrie la punctul 50, entitatea trebuie sa prezinte o reconciliere între evaluarea obtinuta si evaluarea ajustata inclusa în situatiile financiare, aratând separat valoarea agregata a oricaror obligatii recunoscute ale contractului de leasing care au fost readaugate si orice alte ajustari semnificative.

78.În cazurile exceptionale mentionate la punctul 53, atunci când o entitate evalueaza investitiile imobiliare folosind modelul bazat pe cost din IAS 16, reconcilierea prevazuta la punctul 76 trebuie sa prezinte valorile aferente respectivelor investitii imobiliare separat de valorile aferente altor investitii imobiliare. În plus, o entitate trebuie sa prezinte:

SECTIUNEA 3:Modelul bazat pe cost

79.În plus fata de informatiile a caror prezentare este prevazuta la punctul 75, o entitate care aplica modelul bazat pe cost descris la punctul 56 trebuie sa prezinte:

d)o reconciliere a valorii contabile a investitiei imobiliare la începutul si la sfârsitul perioadei, evidentiind urmatoarele elemente:

CAPITOLUL 10:DISPOZITII TRANZITORII

SECTIUNEA 1:Modelul valorii juste

80.O entitate care a aplicat anterior IAS 40 (2000) si alege pentru prima data sa clasifice si sa contabilizeze unele sau toate drepturile imobiliare eligibile, detinute în temeiul unor contracte de leasing operational, ca investitie imobiliara, trebuie sa recunoasca efectul acelei alegeri ca pe o ajustare a soldului de deschidere al rezultatului reportat aferent perioadei în care alegerea a fost facuta pentru prima data. În plus:

a)în cazul în care, anterior, entitatea a prezentat public (în situaţiile financiare sau în alt fel) valoarea justă a acelor drepturi imobiliare din perioadele anterioare (evaluate pe o bază care să respecte definiţia valorii juste din IFRS 13), entitatea este încurajată, dar nu obligată:

SECTIUNEA 2:Modelul bazat pe cost

SECŢIUNEA 3:Combinări de întreprinderi

84A. Prin Îmbunătăţirile anuale. Ciclul 2011-2013, emise în decembrie 2013, s-au adăugat punctul 14A şi un titlu înainte de punctul 6. O entitate trebuie să aplice această modificare în mod prospectiv pentru achiziţiile de investiţii imobiliare de la începutul primei perioade pentru care adoptă modificarea respectivă. Prin urmare, contabilizarea achiziţiilor de investiţii imobiliare în perioadele anterioare nu se ajustează. Cu toate acestea, o entitate poate alege să aplice modificarea în cazul achiziţiilor individuale de investiţii imobiliare efectuate înainte de începutul primei perioade anuale care a avut loc la data intrării în vigoare sau ulterior dacă şi numai dacă entitatea are la dispoziţie informaţiile necesare pentru aplicarea modificării în cazul tranzacţiilor anterioare.

CAPITOLUL 11:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

85.O entitate trebuie sa aplice prezentul standard pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Aplicarea anticipata este încurajata. Daca o entitate aplica prezentul standard pentru o perioada care începe înainte de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

85B. Punctele 8, 9, 48, 53, 54 şi 57 au fost modificate, punctul 22 a fost eliminat şi punctele 53A şi53B au fost adăugate prin îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor publicate în mai 2008. O entitate trebuie să aplice aceste modificări prospectiv pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. I se permite unei entităţi să aplice modificările pentru investiţiile imobiliare aflate în curs de execuţie pentru orice perioadă care începe înainte de 1 ianuarie 2009, cu condiţia ca valorile juste ale investiţiilor imobiliare aflate în curs de execuţie să fi fost evaluate la acele date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică amendamentele pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt şi să aplice în acelaşi timp amendamentele la punctele 5 şi 81E din IAS 16 Imobilizări corporale.

85D. Prin Îmbunătăţirile anuale. Ciclul 2011-2013, emise în decembrie 2013, s-au adăugat titluri înainte de punctul 6 şi după punctul 84 şi s-au adăugat punctele 14A şi 84A. O entitate trebuie să aplice modificările respective pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2014 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică respectivele modificări pentru o perioadă anterioară, entitatea respectivă trebuie să prezinte acest fapt.

STANDARDUL INTERNATIONAL DE CONTABILITATE 41 - Agricultura

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

3.Prezentul standard se aplica produselor agricole, care reprezinta produsele recoltate de la activele biologice ale entitatii, doar la momentul recoltarii. Ulterior, se aplica IAS 2 Stocuri sau alt standard aplicabil. În consecinta, prezentul standard nu reglementeaza prelucrarea produselor agricole dupa recoltare; de exemplu, transformarea în vin a strugurilor obtinuti de catre un viticultor. Chiar daca reprezinta continuarea logica si naturala a unei activitati agricole, iar evenimentele care au loc pot fi, întrucâtva, similare cu transformarea biologica, astfel de transformari nu sunt incluse în definitia activitatii agricole din prezentul standard.

CAPITOLUL 3:DEFINITII

SECTIUNEA 1:Agricultura - definitii conexe

5.Următorii termeni sunt folosiţi în prezentul standard cu sensul specificat în continuare:

SECTIUNEA 2:Definitii generale

8.Următorii termeni sunt utilizaţi în prezentul standard cu înţelesul specificat în continuare:

CAPITOLUL 4:RECUNOASTERE SI EVALUARE

16.Entităţile încheie în mod frecvent contracte pentru vânzarea activelor lor biologice sau a produselor lor agricole la o dată ulterioară. Preţurile contractelor nu sunt neapărat relevante în evaluarea valorii juste, deoarece valoarea justă reflectă condiţiile de piaţă actuale în cadrul cărora participanţii de pe piaţă, cumpărători sau vânzători, ar încheia o tranzacţie. În consecinta, valoarea justa a unui activ biologic sau a unui produs agricol nu este ajustata datorita existentei unui contract. În anumite cazuri, un contract de vânzare a unui activ biologic sau a unui produs agricol poate constitui un contract oneros, astfel cum este definit în IAS 37 Provizioane, datorii contingente si active contingente. IAS 37 se aplica contractelor oneroase.

21.Valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie nete estimate este calculată pentru a stabili valoarea justă a unui activ biologic în locaţia şi starea sa actuală. O entitate ia în considerare acest obiectiv atunci când stabileşte rata adecvată de actualizare şi estimează fluxurile de trezorerie nete. La stabilirea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie nete estimate, o entitate include fluxurile de trezorerie nete pe care participanţii de pe piaţă le estimează a fi generate de activ pe piaţa cea mai relevantă.

25.Activele biologice sunt adesea atasate fizic de terenul pe care se af la (de exemplu, copacii dintr-o plantatie forestiera). Este posibil ca pentru activele biologice care sunt atasate de teren sa nu existe o piata separata, dar sa existe o piata activa pentru activele combinate, adica pentru activele biologice, terenul viran si amenajari ale acestuia, considerate ca un pachet. Pentru evaluarea valorii juste a activelor biologice, o entitate poate să utilizeze informaţii referitoare la activele combinate. De exemplu, valoarea justa a terenului viran si a amenajarilor acestuia poate fi dedusa din valoarea justa a activelor combinate pentru a stabili valoarea justa a activelor biologice.

SECTIUNEA 1:Câstiguri si pierderi

SECTIUNEA 2:Incapacitatea evaluarii valorii juste în mod credibil

30.Se presupune că valoarea justă a unui activ biologic poate fi evaluată în mod fiabil. Cu toate acestea, această ipoteză poate fi respinsă doar la recunoaşterea iniţială a unui activ biologic pentru care nu sunt disponibile preţuri de piaţă cotate şi pentru care se consideră că evaluările alternative ale valorii juste nu sunt fiabile. Într-un astfel de caz, activul biologic în cauza trebuie evaluat la cost minus orice amortizare cumulata si orice pierderi din depreciere cumulate. Odata ce valoarea justa a unui astfel de activ biologic poate fi evaluata în mod credibil, o entitate trebuie sa îl evalueze la valoarea sa justa minus costurile de vânzare. Odata ce un activ biologic imobilizat corespunde criteriilor de clasificare ca fiind detinut în vederea vânzarii (sau este inclus într-un grup destinat cedarii, clasificat ca fiind detinut în vederea vânzarii), în conformitate cu IFRS 5 Active imobilizate detinute în vederea vânzarii si activitati întrerupte, se presupune ca valoarea justa poate fi evaluata în mod credibil.

CAPITOLUL 5:SUBVENTII GUVERNAMENTALE

36.Termenii şi condiţiile pentru acordarea subvenţiilor guvernamentale variază. De exemplu, o subvenţie poate impune unei entităţi să cultive pământul într-o anumită locaţie timp de cinci ani şi să ramburseze integral subvenţia dacă nu respectă termenul de cinci ani. În acest caz, subvenţia nu este recunoscută în profit sau pierdere decât la expirarea celor cinci ani. Cu toate acestea, dacă termenii subvenţiei permit reţinerea unei părţi din aceasta în conformitate cu timpul scurs, entitatea recunoaşte acea parte în profit sau pierdere pe măsură ce trece timpul.

38.Prezentul standard prevede un tratament diferit fata de cel prezentat în IAS 20, în cazul în care o subventie guvernamentala este acordata pentru un activ biologic evaluat la valoarea lui justa minus costurile de vânzare sau în cazul în care o subventie guvernamentala impune unei entitati sa nu desfasoare activitati agricole specifice. IAS 20 se aplica doar pentru o subventie guvernamentala acordata pentru un activ biologic evaluat la cost minus orice amortizare cumulata si orice pierderi din depreciere cumulate.

CAPITOLUL 6:PREZENTAREA INFORMATIILOR

SECTIUNEA 1:Aspecte generale

43.O entitate este încurajata sa ofere o descriere cuantificata a fiecarui grup de active biologice, facând o distinctie între activele biologice consumabile si productive sau între activele biologice mature si imature, dupa caz. De exemplu, o entitate poate prezenta valorile contabile ale activelor biologice consumabile si productive pe grupe. În continuare, o entitate poate defalca valorile contabile în cauza în active mature si imature. Aceste distinctii ofera informatii care pot fi utile pentru evaluarea plasarii în timp a fluxurilor de trezorerie viitoare. O entitate mentioneaza pe ce baza a facut astfel de distinctii.

44.Activele biologice consumabile sunt acelea care urmeaza a fi recoltate ca produse agricole sau vândute ca active biologice. Exemple de active biologice consumabile sunt animalele destinate productiei de carne, animalele detinute în vederea vânzarii, pestii din fermele piscicole, culturile, cum ar fi cele de porumb si grâu, si copacii crescuti pentru cherestea. Activele biologice productive sunt orice active altele decât activele biologice consumabile; de exemplu, animalele de lapte, vita-de-vie, pomii fructiferi si copacii din care se obtine lemn de foc, dar care nu sunt taiati. Activele biologice productive nu sunt produse agricole, ci, mai degraba sunt autoregeneratoare.

50.O entitate trebuie sa prezinte o reconciliere a modificarilor valorii contabile a activelor biologice între începutul si sfârsitul perioadei curente. Reconcilierea trebuie sa includa:

51.Valoarea justa minus costurile de vânzare a unui activ biologic se poate modifica atât ca urmare a unor modificari fizice, cât si ca urmare a variatiei preturilor pe piata. Prezentarea separata a modificarilor fizice si a variatiei preturilor este utila pentru evaluarea performantei perioadei curente si a perspectivelor viitoare, mai ales atunci când ciclul de productie depaseste un an. În astfel de cazuri, o entitate este încurajata sa prezinte, pe grupuri sau în alt mod, valoarea modificarii valorii juste minus costurile de vânzare inclusa în profit sau pierdere, datorita modificarilor fizice si variatiei pretului. Aceste informatii sunt în general mai putin utile atunci când ciclul de productie este mai mic de un an (de exemplu, în cazul cresterii de gaini sau al cultivarii de cereale).

SECTIUNEA 2:Prezentarea informatiilor suplimentare pentru activele biologice în cazul în care valoarea justa nu poate fi evaluata în mod credibil

54.În cazul în care o entitate evalueaza activele biologice la costul lor minus orice amortizare cumulata si orice pierderi din depreciere cumulate (a se vedea punctul 30) la sfârsitul perioadei, entitatea trebuie sa prezinte pentru astfel de active biologice:

55.În cazul în care, în cursul perioadei curente, o entitate evalueaza activele biologice la cost minus orice amortizare cumulata si orice pierderi din depreciere cumulate (a se vedea punctul 30), o entitate trebuie sa prezinte orice câstig sau pierdere recunoscut(a) la cedarea unor astfel de active biologice, iar reconcilierea impusa de punctul 50 trebuie sa prezinte separat valorile aferente activelor biologice în cauza. În plus, reconcilierea trebuie sa includa urmatoarele valori incluse în profitul sau pierderea asociat(a) activelor biologice respective:

CAPITOLUL 7:DATA INTRARII ÎN VIGOARE SI DISPOZITII TRANZITORII

PARTEA 30:STANDARDUL INTERNATIONAL DE RAPORTARE FINANCIARA 1 - Adoptarea pentru prima data a Standardelor Internationale de Raportare Financiara

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

1.Obiectivul prezentului IFRS este să asigure că primele situaţii financiare IFRS ale unei entităţi şi rapoartele sale financiare interimare, pentru partea din perioada acoperită de acele situaţii financiare, conţin informaţii de înaltă calitate care:

CAPITOLUL 2:ARIA DE APLICABILITATE

3.Primele situaţii financiare IFRS ale unei entităţi sunt primele situaţii financiare anuale în care entitatea adoptă IFRS-urile printr-o declaraţie explicită şi fără rezerve de conformitate cu IFRS-urile, cuprinsă în acele situaţii financiare. Situaţiile financiare în conformitate cu IFRS-urile sunt primele situaţii financiare IFRS ale unei entităţi dacă, de exemplu, entitatea:

4.Acest IFRS se aplică atunci când o entitate adoptă pentru prima dată IFRS-urile. Nu se aplică atunci când, de exemplu, o entitate:

4A Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la punctele 2 şi 3, o entitate care a aplicat IFRS-urile într-o perioadă de raportare anterioară, dar care în cele mai recente situaţii financiare anuale anterioare nu a inclus o declaraţie explicită şi fără rezerve de conformitate cu IFRS-urile, trebuie fie să aplice prezentul IFRS, fie să aplice IFRS- urile retroactiv în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori, ca şi cum entitatea nu ar fi încetat niciodată să aplice IFRS-urile.

CAPITOLUL 3:RECUNOAŞTERE ŞI EVALUARE

SECŢIUNEA 2:Politici contabile

8.O entitate nu trebuie să aplice diferite versiuni ale IFRS-urilor care erau în vigoare la date anterioare. O entitate poate aplica un nou IFRS care nu este încă obligatoriu, dacă acesta permite o aplicare anticipată.

Sfârşitul primei perioade de raportare IFRS a entităţii A este 31 decembrie 2005. Entitatea A decide să prezinte în respectivele situaţii financiare informaţii comparative doar pentru un an (a se vedea punctul 21). Ca urmare, data trecerii sale la IFRS-uri este începutul activităţii la 1 ianuarie 2004 (sau, echivalent, închiderea activităţii la 31 decembrie 2003). Entitatea A a prezentat situaţiile financiare în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, anual la 31 decembrie, inclusiv la 31 decembrie 2004.

10.Cu excepţia situaţiilor descrise la punctele 13-19 şi în anexele B-E, în situaţia poziţiei financiare IFRS de deschidere, o entitate:

11.Politicile contabile pe care o entitate le utilizează pentru situaţia poziţiei financiare IFRS de deschidere pot să difere de acelea pe care le-a utilizat pentru aceeaşi dată folosind principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare. Ajustările rezultate apar din evenimente şi tranzacţii înaintea datei de trecere la IFRS-uri. Ca urmare, o entitate trebuie să recunoască acele ajustări în mod direct în rezultatul reportat (sau, dacă este cazul, într-o altă categorie de capitaluri proprii) la data trecerii la IFRS-uri.

SECŢIUNEA 3:Excepţii de la aplicarea retroactivă a altor IFRS-uri

13.Prezentul IFRS interzice aplicarea retroactivă a unor aspecte din alte IFRS-uri. Aceste excepţii sunt menţionate la punctele 14-17 şi în anexa B.

15.O entitate poate să primească informaţii despre estimările pe care le-a făcut conform principiilor contabile general acceptate (GAAP) anterioare după data trecerii la IFRS-uri. În conformitate cu punctul 14, o entitate trebuie să trateze primirea informaţiilor în acelaşi mod ca evenimentele care nu conduc la ajustări după perioada de raportare, în conformitate cu IAS 10 Evenimente ulterioare perioadei de raportare. De exemplu, să presupunem că data trecerii unei entităţi la IFRS-uri este 1 ianuarie 2004 şi noile informaţii de la data de15 iulie 2004 impun revizuirea unei estimări făcute în conformitate cu principiilor contabile general acceptate (GAAP) anterioare la 31 decembrie 2003. Entitatea nu trebuie să reflecte acele noi informaţii în situaţia poziţiei IFRS de deschidere (în afară de cazul în care estimările necesită ajustări pentru orice diferenţe ale politicilor contabile sau există o dovadă obiectivă că estimările au fost greşite). În schimb, entitatea trebuie să reflecte acele noi informaţii în profit sau pierdere (sau, dacă este cazul, în alte elemente ale rezultatului global) pentru anul care se termină la 31 decembrie 2004.

16.O entitate poate fi nevoită să facă estimări în conformitate cu IFRS-urile, la data trecerii la IFRS-uri, care nu erau cerute la data respectivă de principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare. Pentru a realiza conformitatea cu IAS 10, aceste estimări în conformitate cu IFRS-urile vor reflecta condiţiile care au existat la data trecerii la IFRS-uri. În special, estimările preţurilor pieţei, a ratei dobânzii sau a ratei de schimb valutar de la data trecerii la IFRS-uri trebuie să reflecte condiţiile pieţei la acea dată.

CAPITOLUL 4:DESCRIERE ŞI PREZENTARE

20.Prezentul IFRS nu prevede excepţii de la cerinţele de descriere şi prezentare de informaţii din alte IFRS-uri.

SECŢIUNEA 1:Informaţii comparative

21.Primele situaţii financiare în conformitate cu IFRS ale unei entităţi trebuie să includă cel puţin trei situaţii ale poziţiei financiare, două situaţii ale profitului sau pierderii şi ale altor elemente ale rezultatului global, două situaţii separate ale profitului sau pierderii (dacă sunt prezentate), două situaţii ale fluxurilor de trezorerie şi două situaţii ale modificărilor capitalurilor proprii şi notele aferente, inclusiv informaţii comparative pentru toate situaţiile prezentate.

22.Unele entităţi prezintă sinteze istorice ale datelor selectate pentru perioadele de dinaintea primei perioade pentru care prezintă informaţii comparative complete în conformitate cu IFRS-urile. Prezentul IFRS nu impune ca astfel de sinteze să fie conforme cu dispoziţiile de recunoaştere şi evaluare ale IFRS-urilor. Mai mult, unele entităţi prezintă informaţii comparative în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, precum şi informaţii comparative cerute de IAS 1. În orice situaţii financiare care conţin sinteze istorice sau informaţii comparative în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, o entitate trebuie:

SECŢIUNEA 2:Explicarea trecerii la IFRS-uri

23.O entitate trebuie să explice modul în care tranziţia de la principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare la IFRS-uri i-a afectat poziţia financiară, performanţele financiare şi fluxurile de trezorerie prezentate.

SUBSECŢIUNEA 1:Reconcilieri

24.Pentru a fi în conformitate cu punctul 23, primele situaţii financiare IFRS ale unei entităţi trebuie să includă:

27.IAS 8 nu se aplică schimbărilor pe care o entitate le realizează în cadrul politicilor contabile cu ocazia adoptării IFRS-urilor sau schimbărilor respectivelor politici până după prezentarea primelor sale situaţii financiare IFRS. Ca urmare, dispoziţiile din IAS 8 privind modificările politicilor contabile nu se aplică primelor situaţii financiare IFRS ale entităţii.

28.Dacă o entitate nu prezintă situaţii financiare pentru perioadele precedente, primele situaţii financiare IFRS trebuie să prezinte acest lucru.

SUBSECŢIUNEA 2:Desemnarea activelor financiare şi a datoriilor financiare

29.Unei entităţi i se permite să desemneze un activ financiar sau o datorie financiară recunoscut(ă) anterior ca un activ financiar sau o datorie financiară la valoarea justă, prin intermediul profitului sau pierderii, sau un activ financiar drept disponibil în vederea vânzării în conformitate cu punctul D19. Entitatea trebuie să prezinte valoarea justă a oricăror active financiare sau datorii financiare desemnate în fiecare categorie, la data desemnării lor, precum şi clasificarea şi valoarea contabilă din situaţiile financiare anterioare.

SUBSECŢIUNEA 3:Utilizarea valorii juste drept cost presupus

30.Dacă o entitate utilizează valoarea justă în situaţia poziţiei financiare IFRS de deschidere drept cost presupus pentru un element de imobilizări corporale, o investiţie imobiliară sau o imobilizare necorporală (a se vedea punctele D5 şi D7), primele situaţii financiare ale entităţii întocmite în conformitate cu IFRS trebuie să prezinte pentru fiecare element-rând din situaţia poziţiei financiare IFRS de deschidere:

SUBSECŢIUNEA 4:Utilizarea costului presupus pentru investiţii în filiale, entităţi controlate în comun şi asociaţi

31.În mod similar, dacă o entitate utilizează un cost presupus în situaţia poziţiei financiare IFRS de deschidere pentru o investiţie într-o filială, o entitate controlată în comun sau asociată din situaţiile ei financiare individuale (vezi punctul D15), primele situaţii financiare individuale IFRS ale entităţii trebuie să prezinte:

SUBSECŢIUNEA 4¹:Utilizarea costului presupus al activelor petroliere şi gaziere

SUBSECŢIUNEA 4³:PREZENTARE ŞI DESCRIERE - Explicaţii privind trecerea la IFRS-uri

31C. Dacă o entitate alege să evalueze activele şi datoriile la valoarea justă şi să utilizeze valoarea justă drept cost presupus în situaţia de deschidere a poziţiei financiare în conformitate cu IFRS din motive de hiperinflaţie severă (a se vedea punctele D26-D30), entitatea va prezenta în primele situaţii financiare IFRS o explicaţie privind modalitatea prin care şi motivaţia pentru care entitatea a avut şi apoi a încetat să mai aibă o monedă funcţională cu ambele dintre următoarele caracteristici:

SUBSECŢIUNEA 5:Rapoarte financiare interimare

32.Pentru conformitate cu punctul 23, dacă o entitate prezintă un raport financiar interimar în conformitate cu IAS 34 pentru o parte din perioada acoperită de primele sale situaţii financiare IFRS, entitatea trebuie să respecte următoarele cerinţe în plus faţă de cerinţele din IAS 34:

(ii)o reconciliere a rezultatului global în conformitate cu IFRS-urile pentru respectiva perioadă comparabilă interimară (curentă şi de la începutul exerciţiului până la zi). Punctul de plecare pentru această reconciliere trebuie să fie rezultatul global în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare pentru respectiva perioadă sau, dacă o entitate nu a raportat un astfel de total, profitul sau pierderea în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare.

33.IAS 34 prevede prezentări minime, bazate pe ipoteza conform căreia utilizatorii raportului financiar interimar au, de asemenea, acces la cele mai recente situaţii financiare anuale. Totuşi, IAS 34 prevede, de asemenea, ca o entitate să prezinte "orice evenimente sau tranzacţii semnificative pentru înţelegerea perioadei interimare curente". Prin urmare, dacă o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile nu a prezentat în cele mai recente situaţii financiare anuale ale sale în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare informaţii semnificative pentru înţelegerea perioadei interimare curente, rapoartele sale financiare interimare trebuie să prezinte respectivele informaţii sau trebuie să includă o trimitere la un alt document publicat care le conţine.

CAPITOLUL 5:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

39.Punctul B7 a fost modificat de Îmbunătăţiri aduse lFRS-urilor, emis în mai 2008. O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IAS 27 (modificat în 2008) pentru o perioadă anterioară, aceste modificări trebuie aplicate pentru acea perioadă anterioară.

SECŢIUNEA 1:RETRAGEREA IFRS 1 (EMIS ÎN 2003)

39E. Prin Îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor, publicate în mai 2010, s-au adăugat punctele 27A, 31B şi D8B şi s-au modificat punctele 27, 32, D1(c) şi D8. O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2011 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificările pentru o perioadă anterioară, ea trebuie să prezinte acest fapt. Entităţile care adoptă IFRS-urile în perioada anterioară intrării în vigoare a IFRS 1 sau care au aplicat IFRS 1 într-o perioadă anterioară pot aplica modificarea de la punctul D8 retroactiv în prima perioadă anuală de după intrarea în vigoare a modificării. O entitate care aplică punctul D8 retroactiv trebuie să prezinte acest fapt.

39T Documentul Entităţi de investiţii (Amendamente la IFRS 10, IFRS 12 şi IAS 27), publicat în octombrie 2012, a modificat punctele D16, D17 şi anexa C şi a adăugat un titlu şi punctele E6-E7. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2014 sau ulterior. Aplicarea dispoziţiilor din documentul Entităţi de investiţii mai devreme este permisă. În cazul în care o entitate aplică aceste amendamente mai devreme, ea trebuie să aplice şi toate amendamentele incluse în documentul Entităţi de investiţii în acelaşi timp.

39.^A Scutiri suplimentare pentru entităţile care adoptă pentru prima dată (Amendamente la IFRS 1), publicat în iulie 2009, a adăugat punctele 31A, D8A, D9A şi D21A şi a modificat punctul D1(c), (d) şi (l). O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2010 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificările pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

39C. Excepţia limitată de la cerinţa din IFRS 7 dea prezenta informaţii comparative pentru o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile (Modificarea IFRS 1), publicată în ianuarie 2010, a adăugat punctul E3. O entitate trebuie să aplice această modificare pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2010 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificarea pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

CAPITOLUL 6:Apendicele A - Termeni definiţi

data trecerii la IFRS-uri	Începutul primei perioade pentru care o entitate prezintă informaţii comparative complete conform IFRS-urilor în primele sale situaţii financiare IFRS.
cost presupus	O valoare folosită ca un substituent pentru cost sau costul amortizat la o anumită dată. Amortizarea ulterioară presupune că entitatea a recunoscut iniţial activul sau datoria la o anumită dată şi că atunci costul acestuia (acesteia) a fost egal cu costul său presupus.
valoare justă	Valoarea la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie între părţi interesate şi în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective.
primele situaţii financiare IFRS	Primele situaţii financiare anuale în care o entitate adoptă Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS-urile), prin intermediul unei declaraţii de conformitate cu IFRS-urile explicită şi fără rezerve.
prima perioadă de raportare IFRS	Cea mai recentă perioadă de raportare IFRS acoperită de primele situaţii financiare IFRS ale unei entităţi.
entitate care adoptă pentru prima dată	O entitate care prezintă primele sale situaţii financiare IFRS.
Standarde Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS-uri)	Standarde şi Interpretări adoptate de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB). Ele includ: (a)Standarde Internaţionale de Raportare Financiară; (b)Standarde Internaţionale de Contabilitate; şi (c)Interpretări care au fost elaborate de către Comitetul pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRIC) sau de către fostul Comitet Permanent pentru Interpretări (SIC).
Situaţia poziţiei financiare IFRS de deschidere	Situaţia poziţiei financiare a unei entităţi la data trecerii la IFRS-uri.
GAAP anterioare	Baza de contabilitate pe care o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile a folosit-o imediat înaintea adoptării IFRS-urilor.

CAPITOLUL 7:Anexa B - Excepţii de la aplicarea retroactivă a altor IFRS-uri

SECŢIUNEA 1:Derecunoaşterea activelor financiare şi a datoriilor financiare

B2 Cu excepţia situaţiilor permise de punctul B3, o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile trebuie să aplice prospectiv dispoziţiile de derecunoaştere din IAS 39 Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare pentru tranzacţiile efectuate la sau după data trecerii la IFRS-uri. De exemplu, dacă o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile a derecunoscut activele financiare nederivate sau datoriile financiare nederivate în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, ca urmare a unei tranzacţii efectuate înainte de data trecerii la IFRS-uri, aceasta nu trebuie să recunoască acele active şi datorii în conformitate cu IFRS-urile (cu excepţia cazului în care acestea se califică pentru recunoaştere ca rezultat al unei tranzacţii sau al unui eveniment ulterior).

SECŢIUNEA 2:Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor

B5 O entitate nu trebuie să reflecte în situaţia poziţiei financiare IFRS de deschidere o relaţie de acoperire împotriva riscurilor care nu se califică pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor în conformitate cu IAS 39 (de exemplu, multe relaţii de acoperire împotriva riscurilor unde instrumentul de acoperire împotriva riscurilor este un instrument de numerar sau opţiune emisă, atunci când elementul acoperit este o poziţie netă, sau atunci când acoperirea împotriva riscurilor acoperă riscul de rată a dobânzii al unei investiţii deţinute până la scadenţă). Totuşi, dacă o entitate a desemnat o poziţie netă drept element acoperit împotriva riscurilor, în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, ea poate desemna un element individual în cadrul acelei poziţii nete ca element acoperit împotriva riscurilor conform IFRS-urilor, cu condiţia ca să nu facă aceasta mai târziu de data trecerii la IFRS-uri.

SECŢIUNEA 3:Interese care nu controlează

SECŢIUNEA 4:Împrumuturi guvernamentale

B10.O entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile trebuie să clasifice ca datorii financiare sau ca instrumente de capitaluri proprii toate împrumuturile guvernamentale primite, în conformitate cu IAS 32 Instrumente financiare: Prezentare. Cu excepţia cazurilor prevăzute la punctul B11, o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile trebuie să aplice în mod prospectiv cerinţele din IFRS 9 Instrumente financiare şi IAS 20 Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor legate de asistenţa guvernamentală împrumuturilor guvernamentale existente la data trecerii la IFRS-uri şi nu trebuie să recunoască drept subvenţie guvernamentală beneficiul rezultat dintr-un împrumut guvernamental având o rată a dobânzii sub cea practicată pe piaţă. În consecinţă, dacă o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile nu a recunoscut şi nu a evaluat, în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, un împrumut guvernamental la o rată a dobânzii sub cea practicată pe piaţă, într-un mod conform cu cerinţele IFRS, aceasta trebuie să utilizeze valoarea contabilă a împrumutului, stabilită în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, la data trecerii la IFRS-uri, ca valoare contabilă a împrumutului în situaţia poziţiei financiare IFRS de deschidere. Entitatea trebuie să evalueze aceste împrumuturi conform IFRS 9 după data trecerii la IFRS-uri.

CAPITOLUL 8:Apendicele C - Scutiri de la combinările de întreprinderi

C1 O entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile poate alege să nu aplice retrospectiv IFRS 3 pentru combinări anterioare de întreprinderi (combinări de întreprinderi care au avut loc anterior datei de tranziţie la IFRS-uri). Cu toate acestea, dacă o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile retratează orice combinare de întreprinderi pentru a se conforma la IFRS 3, aceasta trebuie să retrateze toate combinările de întreprinderi anterioare şi trebuie, de asemenea, să aplice IFRS 10 de la aceeaşi dată. De exemplu, dacă o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile alege să retrateze o combinare de întreprinderi care a avut loc la 30 iunie 20x6, aceasta trebuie să retrateze toate combinările de întreprinderi care au avut loc la 30 iunie 20x6 şi la data tranziţiei la IFRS-uri şi, de la 30 iunie 20x6, trebuie, de asemenea, să aplice şi IFRS 10.

C2 Nu este necesar ca o entitate să aplice retroactiv IAS 21 Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar pentru ajustările valorii juste şi ale fondului comercial ce rezultă din combinări de întreprinderi care au avut loc înaintea datei trecerii la IFRS-uri. Dacă entitatea nu aplică IAS 21 retroactiv pentru acele ajustări ale valorii juste şi pentru fondul comercial, ea le va trata mai degrabă ca active şi datorii ale entităţii, decât ca active şi datorii ale entităţii dobândite. Ca urmare, aceste ajustări ale fondului comercial şi ale valorii juste fie sunt deja exprimate în moneda funcţională a entităţii, fie sunt elemente valutare nemonetare care sunt raportate folosind rata de schimb aplicată în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare.

(i)entitatea care adoptă pentru prima dată IFRS-urile poate să fi clasificat o combinare de întreprinderi trecută drept o achiziţie şi a recunoscut drept imobilizare necorporală un element care nu se califică pentru recunoaştere ca activ în conformitate cu IAS 38 lmobilizări necorporale. Aceasta trebuie să reclasifice acel element (şi, dacă există, impozitul amânat aferent şi interesele care nu controlează) ca parte a fondului comercial [în afara cazului în care a dedus fondul comercial direct din capitalurile proprii în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, a se vedea (g)(i) şi (i) de mai jos].

(d)IFRS-urile impun evaluarea ulterioară a unor active şi datorii pe o bază care nu este fundamentată pe costul iniţial, cum ar fi valoarea justă. Entitatea care adoptă pentru prima dată IFRS-urile trebuie să evalueze aceste active şi datorii pe acea bază în situaţia poziţiei financiare IFRS de deschidere, chiar dacă ele au fost dobândite sau asumate într-o combinare de întreprinderi anterioară. Ea trebuie să recunoască orice modificare rezultantă a valorii contabile mai degrabă prin ajustarea rezultatului reportat (sau, dacă este cazul, o altă categorie a capitalurilor proprii), decât a fondului comercial.

(e)Imediat după combinarea de întreprinderi, valoarea contabilă în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare a activelor dobândite şi a datoriilor asumate în acea combinare de întreprinderi trebuie să fie costul lor presupus de la acea dată conform IFRS-urilor. Dacă IFRS-urile impun o evaluare bazată pe cost a activelor şi a datoriilor respective la o dată ulterioară, atunci costul presupus trebuie să reprezinte baza pentru amortizarea bazată pe cost sau amortizarea de la data combinării de întreprinderi.

(f)Dacă un activ dobândit sau o datorie asumată într-o combinare de întreprinderi anterioară nu a fost recunoscut(ă) în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, acesta (aceasta) nu are un cost presupus nul în situaţia poziţiei financiare IFRS de deschidere. În schimb, dobânditorul trebuie să îl (o) recunoască şi să îl (o) evalueze în situaţia consolidată a poziţiei sale financiare pe baza pe care ar impune-o IFRS-urile în situaţia poziţiei financiare a entităţii dobândite. Pentru a ilustra: dacă, în conformitate cu principiilor contabile general acceptate (GAAP) anterioare, dobânditorul nu a capitalizat contractele de leasing financiar dobândite într-o combinare de întreprinderi anterioară, el trebuie să capitalizeze acele contracte de leasing în situaţiile sale financiare consolidate, deoarece IAS 17 Contracte de leasing ar impune entităţii dobândite să facă acest lucru în situaţia poziţiei sale financiare IFRS. În mod similar, dacă dobânditorul nu a recunoscut, în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, o datorie contingentă care mai există încă la data trecerii la IFRS-uri, dobânditorul trebuie să recunoască acea datorie contingentă la data respectivă în afară cazului în care IAS 37 Provizioane, datorii contingente şi active contingente ar interzice recunoaşterea acesteia în situaţiile financiare ale entităţii dobândite. În schimb, dacă un activ sau o datorie a fost inclus(ă) în fondul comercial în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, dar ar fi fost recunoscut(ă) separat în conformitate cu IFRS 3, acel activ sau acea datorie rămâne în fondul comercial, în afara cazului când IFRS-urile ar cere recunoaşterea sa în situaţiile financiare ale entităţii dobândite.

(i)Dacă este prevăzut la literele (c)(i) de mai sus, entitatea care adoptă pentru prima dată IFRS-urile trebuie să crească valoarea contabilă a fondului comercial atunci când reclasifică un element pe care l-a recunoscut ca imobilizare necorporală conform principiilor contabile general acceptate (GAAP) anterioare. În mod similar, dacă prevederile de la litera (f) de mai sus impun unei entităţi care adoptă pentru prima dată IFRS-urile să recunoască o imobilizare necorporală care a fost inclusă în fondul comercial recunoscut în conformitate cu principiilor contabile general acceptate (GAAP) anterioare, entitatea care adoptă pentru prima dată IFRS-urile trebuie să reducă în mod corespunzător valoarea contabilă a fondului comercial (şi, dacă este cazul, va ajusta impozitul amânat şi interesele care nu controlează).

(j)În conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile poate să nu fi consolidat o filială dobândită într-o combinare de întreprinderi anterioară [de exemplu, deoarece societatea-mamă nu a considerat-o ca o filială în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare sau nu a întocmit situaţii financiare consolidate]. Entitatea care adoptă pentru prima dată IFRS-urile trebuie să ajusteze valorile contabile ale activelor şi datoriilor filialei la valorile pe care IFRS-urile lear solicita în situaţia poziţiei financiare a filialei. Costul presupus al fondului comercial este egal cu diferenţa, la data trecerii la IFRS-uri, dintre:

CAPITOLUL 9:Anexa D - Scutiri de la alte IFRS-uri

D1.O entitate poate alege să utilizeze una sau mai multe dintre derogările care urmează:

SECŢIUNEA 1:Tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni

D2 O entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile este încurajată, dar nu obligată, să aplice IFRS 2 Plata pe bază de acţiuni pentru instrumentele de capitaluri proprii care au fost acordate la sau înainte de 7 noiembrie 2002. De asemenea, o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile este încurajată, dar nu obligată, să aplice IFRS 2 pentru instrumentele de capitaluri proprii care au fost acordate după 7 noiembrie 2002, care au fost achiziţionate înainte de ultima dintre (a) data trecerii la IFRS-uri şi (b) 1 ianuarie 2005. Totuşi, dacă o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile alege să aplice IFRS 2 unor astfel de instrumente de capitaluri proprii, ea poate face acest lucru doar dacă a prezentat în mod public valoarea justă a respectivelor instrumente de capitaluri proprii, determinată la data evaluării, aşa cum se defineşte în IFRS 2. Pentru toate acordările de instrumente de capitaluri proprii cărora nu li s-a aplicat IFRS 2 (de exemplu, instrumentele de capitaluri proprii acordate la sau înainte de 7 noiembrie 2002), entitatea care adoptă pentru prima dată IFRS-urile va prezenta totuşi informaţiile cerute la punctele 44 şi 45 din IFRS 2. Dacă o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile modifică termenii sau condiţiile acordării de instrumente de capitaluri proprii la care IFRS 2 nu a fost aplicat, atunci entitatea nu trebuie să aplice punctele 26-29 din IFRS 2 dacă modificarea a survenit înainte de data trecerii la IFRS-uri.

D3 O entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile este încurajată, dar nu obligată, să aplice IFRS 2 pentru datoriile care rezultă din tranzacţiile cu plata pe bază de acţiuni care au fost decontate înainte de data trecerii la IFRS-uri. O entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile este încurajată, dar nu obligată, să aplice IFRS 2 pentru datoriile care au fost decontate înainte de 1 ianuarie 2005. Pentru datoriile la care se aplică IFRS 2, o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile nu este obligată să retrateze informaţii comparative în măsura în care informaţiile se referă la o perioadă sau o dată anterioară datei de 7 noiembrie 2002.

SECŢIUNEA 3:Cost presupus

(b)Dacă data evaluării este ulterioară datei trecerii la IFRS-uri, dar în timpul perioadei acoperite de primele situaţii financiare IFRS, evaluarea la valoarea justă determinată de evenimente poate fi utilizată drept cost presupus atunci când evenimentul are loc. O entitate trebuie să recunoască ajustările rezultate, în mod direct în rezultatul reportat (sau, dacă este cazul, într-o altă categorie de capitaluri proprii) la data evaluării. La data trecerii la IFRS-uri, entitatea trebuie fie să stabilească costul presupus prin aplicarea criteriilor de la punctele D5-D7 fie să evalueze activele şi datoriile în conformitate cu celelalte dispoziţii din prezentul IFRS.

D8A În conformitate cu anumite dispoziţii contabile naţionale, costurile de explorare şi dezvoltare ale proprietăţilor petroliere şi gaziere din fazele de dezvoltare sau de producţie se contabilizează în centre de cost care includ toate proprietăţile dintr-o zonă geografică extinsă. O entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile, care aplică o astfel de contabilitate în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, poate alege măsurarea activelor petroliere şi gaziere la data trecerii la IFRS-uri, pe următoarea bază:

Entitatea trebuie să testeze pentru depreciere activele de explorare şi de dezvoltare, precum şi activele din fazele de dezvoltare şi de producţie la data trecerii la IFRS-uri, în conformitate cu IFRS 6 Explorarea şi evaluarea resurselor minerale sau, respectiv, cu IAS 36 şi, dacă este necesar, să reducă valoarea determinată în conformitate cu punctele (a) sau (b) de mai sus. În sensul prezentului alineat, activele petroliere şi gaziere includ numai acele active utilizate în explorarea, evaluarea, dezvoltarea sau extracţia de petrol sau gaze naturale.

D8B Anumite entităţi deţin imobilizări corporale sau imobilizări necorporale care sunt utilizate, sau au fost utilizate anterior, în activităţi cu tarife reglementate. Valoarea contabilă a acestor elemente poate include valori ce au fost determinate conform principiilor contabile general acceptate (GAAP) anterioare, dar care nu îndeplinesc criteriile de capitalizare în conformitate cu IFRS-urile. În astfel de cazuri o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile poate opta pentru utilizarea drept cost presupus al unui asemenea element la data trecerii la IFRS-uri a valorii contabile determinate conform principiilor contabile general acceptate (GAAP) anterioare. Dacă o entitate aplică această excepţie unui element, ea nu este nevoită să o aplice tuturor elementelor. La data trecerii la IFRS-uri o entitate trebuie să testeze deprecierea fiecărui element pentru care se utilizează excepţia, în conformitate cu IAS 36. În sensul prezentului punct, activităţile sunt cu tarife reglementate în cazul în care furnizează clienţilor bunuri sau servicii la preţurile (tarifele) stabilite de un organism autorizat abilitat să stabilească tarife care sunt impuse clienţilor şi care permit entităţii să îşi recupereze costurile specifice pe care le suportă pentru a furniza bunurile sau serviciile cu tarife reglementate şi să obţină un anumit profit. Acest profit poate fi un minim sau un interval şi nu trebuie să fie un profit fix sau garantat.

SECŢIUNEA 4:Contracte de leasing

D9.A Dacă o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile ajunge la acelaşi răspuns, atunci când determină măsura în care un angajament conţine un contract de leasing, bazându-se, pe de o parte, pe principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, şi, pe de altă parte, pe IFRIC 4, dar la o altă dată decât cea solicitată de IFRIC 4, ea nu este obligată să reevalueze răspunsul obţinut în urma determinării respective atunci când adoptă IFRS-urile. Pentru ca o entitate să obţină acelaşi răspuns, atunci când determină măsura în care un angajament conţine un contract de leasing, în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare, ar trebui ca răspunsul la acea determinare să fi fost acelaşi cu cel care rezultă din aplicarea IAS 17 Contracte de leasing şi IFRIC 4.

SECŢIUNEA 6:Diferenţe de conversie cumulate

SECŢIUNEA 7:Investiţii în filiale, entităţi controlate în comun şi entităţi asociate

D15.Dacă o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile evaluează o astfel de investiţie la cost, în conformitate cu IAS 27, atunci ea trebuie să evalueze această investiţie la una dintre următoarele valori în situaţia individuală de deschidere a poziţiei financiare în conformitate cu IFRS:

SECŢIUNEA 8:Activele şi datoriile filialelor, ale entităţilor asociate şi ale asocierilor în participaţie

(a)la valorile contabile care ar fi incluse în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă, pe baza datei de trecere a societăţii-mamă la IFRS-uri, dacă nu au fost făcute ajustări pentru procedurile de consolidare şi pentru efectele combinării de întreprinderi în cursul cărora societatea-mamă a dobândit filiala (această opţiune nu este disponibilă pentru o filială a unei entităţi de investiţii, astfel cum este definită în IFRS 10, în cazul căreia este necesar să fie evaluată la valoarea justă prin profit sau pierdere) sau

D17 Totuşi, dacă o entitate devine o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile mai târziu decât filiala sa (sau entitatea asociată sau asocierea în participaţie), ea va evalua în situaţiile sale financiare consolidate activele şi datoriile filialei (sau ale entităţii asociate ori ale asocierii în participaţie) la aceleaşi valori contabile ca în situaţiile financiare ale filialei (sau ale entităţii asociate ori ale asocierii în participaţie), după efectuarea ajustărilor pentru consolidare şi a ajustărilor contabile ale capitalurilor proprii şi ale celor pentru efectele combinării de întreprinderi în cursul căreia entitatea a dobândit filiala. Fără a se aduce atingere acestei cerinţe, o entitate-mamă care nu efectuează investiţii nu trebuie să aplice excepţia de la consolidare care este utilizată de către orice filială care este entitate de investiţii..

SECŢIUNEA 9:Instrumente financiare compuse

D18 IAS 32 Instrumente financiare: prezentare solicită unei entităţi să împartă, la emitere, un instrument financiar compus în componente separate de datorii şi de capitaluri proprii. În cazul în care componenta de datorie nu mai este valabilă, aplicarea retroactivă a IAS 32 implică separarea în două părţi a capitalurilor proprii. Prima parte se află în rezultat reportat şi reprezintă dobânda cumulată a componentei de datorie. Cealaltă parte este reprezentată de componenta de capitaluri proprii iniţială. Totuşi, conform prezentului IFRS, o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile nu trebuie să separe aceste două părţi în cazul în care componenta de datorie nu mai este valabilă la data trecerii la IFRS-uri.

SECŢIUNEA 10:Desemnarea instrumentelor financiare recunoscute anterior

SECŢIUNEA 12:Obligaţii din lichidare incluse în costul imobilizărilor corporale

D21 IFRIC 1 Modificări ale datoriilor existente din lichidare, restaurare şi de natură similară prevede ca anumite modificări ale unei datorii existente din lichidare, restaurare şi de natură similară să fie adăugate la sau deduse din costul activului de care sunt legate; valoarea amortizabilă ajustată a activului este amortizată prospectiv pe parcursul duratei sale de viaţă utilă. O entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile nu trebuie să se conformeze acestor prevederi pentru astfel de modificări ale datoriilor care au avut loc înainte de data trecerii la IFRS-uri. Dacă o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile foloseşte această scutire, aceasta trebuie:

SECŢIUNEA 14:Costurile îndatorării

SECŢIUNEA 15:Transferuri de active de la clienţi

D24.O entitate care adoptă pentru prima dată standardele poate aplica prevederile tranzitorii prezentate la punctul 22 din IFRIC 18 Transferuri de active de la clienţi. La acel punct, referirea la data intrării în vigoare trebuie interpretată drept 1 iulie 2009 sau data de tranziţie la IFRS-uri, oricare dintre ele are loc mai târziu. De asemenea, o entitate care adoptă pentru prima dată standardele poate desemna orice dată înainte de data tranziţiei la IFRS-uri şi poate aplica IFRIC 18 tuturor transferurilor de active de la clienţi primite la acea dată sau ulterior.

SECŢIUNEA 16:Stingerea datoriilor financiare cu instrumente de capitaluri proprii

SECŢIUNEA 17:Hiperinflaţie severă

D29.Atunci când data trecerii la IFRS-uri a unei entităţi este aceeaşi cu data normalizării monedei funcţionale sau o dată ulterioară acesteia, entitatea poate să aleagă să evalueze la valoarea justă, la data trecerii la IFRS-uri, toate activele şi datoriile deţinute anterior datei normalizării monedei funcţionale. Entitatea poate utiliza acea valoare justă drept costul presupus al acelor active şi datorii în situaţia de deschidere a poziţiei financiare în conformitate cu IFRS.

SECŢIUNEA 17¹:Acorduri comune

SECŢIUNEA 18:Costuri de descopertă în etapa de producţie a unei mine de suprafaţă

CAPITOLUL 10:Apendicele E - Excepţii pe termen scurt de la IFRS-uri

SECŢIUNEA I:Prezentarea de informaţii referitoare la instrumentele financiare

E3.O entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile poate aplica dispoziţiile tranzitorii de la punctul 44G din IFRS 7. (^*)

(^*)Punctul E3 a fost adăugat ca urmare a publicării în ianuarie 2010 a Excepţiei limitate de la cerinţa din IFRS 7 dea prezenta informaţii comparative pentru o entitate care adoptă pentru prima dată IFRS-urile (Modificarea IFRS 1). Pentru a preveni posibila interpretare retroactivă a datelor pentru a garanta că entităţile care aplică pentru prima dată IFRS-urile nu sunt dezavantajate raportat la entităţile care utilizează deja IFRS-urile, Consiliul a hotărât să permită entităţilor care adoptă pentru prima dată IFRS-urile utilizarea aceloraşi dispoziţii tranzitorii, incluse în Îmbunătăţirea prezentărilor de informaţii privind instrumentele financiare (modificări ale IFRS 7), ca şi entităţile care elaborează deja situaţii financiare conform IFRS-urilor.

(*) Punctul E4 a fost adăugat ca urmare a Prezentărilor de informaţii - Transferul activelor financiare (Modificarea IFRS 7), publicat în octombrie 2010. Pentru a preveni o eventuală interpretare retroactivă a datelor şi a garanta că entităţile care aplică pentru prima dată IFRS-urile nu sunt dezavantajate faţă de entităţile care utilizează deja IFRS-urile, Consiliul a hotărât să permită entităţilor care adoptă pentru prima dată IFRS-urile utilizarea aceloraşi dispoziţii tranzitorii, incluse în Prezentări de informaţii -Transferul activelor financiare (Modificarea IFRS 7), ca entităţile care elaborează deja situaţii financiare conform IFRS-urilor."

SECŢIUNEA III:Entităţi de investiţii

E7 O entitate care este entitate de investiţii şi care adoptă pentru prima dată IFRS-urile, astfel cum este definită în IFRS 10, poate aplica dispoziţiile tranzitorii de la punctele C3C-C3D din IFRS 10 şi de la punctele 18C-18G din IAS 27 dacă primele sale situaţii financiare IFRS sunt pentru o perioadă anuală care se termină la 31 decembrie 2014 sau înainte de această dată. Trimiterile, de la punctele respective, la perioada anuală care precede imediat data aplicării iniţiale se interpretează ca trimiteri la prima perioadă anuală prezentată. În mod corespunzător, trimiterile de la aceste puncte se interpretează ca trimiteri la data trecerii la IFRS-uri.

PARTEA 31:STANDARDUL INTERNATIONAL DE RAPORTARE FINANCIARA 2 - Plata pe baza de actiuni

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

2.O entitate trebuie să aplice prezentul IFRS în contabilizarea tuturor tranzacţiilor cu plata pe bază de acţiuni, indiferent dacă entitatea poate sau nu identifica în mod concret unele sau toate bunurile sau serviciile primite, inclusiv:

c)tranzacţii în care entitatea primeşte sau dobândeşte bunuri sau servicii, iar termenii angajamentului permit fie entităţii, fie furnizorului acelor bunuri sau servicii posibilitatea alegerii modului de decontare în numerar (sau în alte active) sau prin emiterea unor instrumente de capitaluri proprii,

4.În contextul prezentului IFRS, o tranzactie cu un angajat (sau cu o alta parte) în calitatea sa de detinator al unor instrumente de capitaluri proprii ale entitatii nu este o tranzactie cu plata pe baza de actiuni. De exemplu, daca o entitate acorda tuturor detinatorilor unei clase particulare a instrumentelor sale de capitaluri proprii dreptul de a dobândi instrumente de capitaluri proprii suplimentare ale entitatii la un pret care este mai mic decât valoarea justa a acelor instrumente de capitaluri proprii si un angajat primeste un astfel de drept deoarece detine instrumente de capitaluri proprii din acea clasa particulara, acordarea sau exercitarea acelui drept nu face obiectul dispozitiilor prezentului IFRS.

5.Conform celor menţionate la punctul 2, prezentul IFRS...Totuşi, o entitate nu trebuie să aplice prezentul IFRS tranzacţiilor în care entitatea dobândeşte bunuri ca parte a activelor nete dobândite într-o combinare de întreprinderi conform definiţiei din IFRS 3 Combinări de întreprinderi (revizuit în 2008), într-o combinare de entităţi sau întreprinderi aflate sub control comun conform descrierii de la punctele B1-B4 din IFRS 3, sau contribuţia unei întreprinderi la formarea unei asocieri în participaţie conform definiţiei din IAS 31 Interese în asocierile în participaţie. Aşadar, instrumentele de capitaluri proprii emise...(şi, prin urmare, intră sub incidenţa prezentului IFRS).

6.Prezentul IFRS nu se aplica tranzactiilor cu plata pe baza de actiuni în care entitatea primeste sau dobândeste bunuri sau servicii în cadrul unui contract care se afla sub incidenta punctelor 8-10 din IAS 32 Instrumente financiare: prezentare (revizuit în 2003) ⁽¹⁾ sau a punctelor 5-7 din IAS 39 Instrumente financiare: recunoastere si evaluare (revizuit în 2003).

CAPITOLUL 3:RECUNOASTERE

7.O entitate trebuie sa recunoasca bunurile sau serviciile primite sau dobândite într-o tranzactie cu plata pe baza de actiuni atunci când obtine bunurile sau când serviciile sunt prestate. Entitatea trebuie sa recunoasca o crestere corespunzatoare a capitalurilor proprii daca bunurile sau serviciile au fost primite într-o tranzactie cu plata pe baza de actiuni cu decontare în actiuni ale entitatii, sau o datorie daca bunurile sau serviciile au fost dobândite într-o tranzactie cu plata pe baza de actiuni cu decontare în numerar.

9.În general, consumul de bunuri sau servicii genereaza o cheltuiala. De exemplu, serviciile sunt în general consumate imediat, caz în care o cheltuiala este recunoscuta pe masura ce partenerul presteaza serviciile. Bunurile pot fi consumate în decursul unei perioade de timp sau, în cazul stocurilor, vândute la o data ulterioara, caz în care se recunoaste o cheltuiala atunci când bunurile sunt consumate sau vândute. Cu toate acestea, uneori este necesar sa se recunoasca o cheltuiala înainte ca bunurile sau serviciile sa fie consumate sau vândute, deoarece acestea nu îndeplinesc conditiile pentru recunoasterea ca active. De exemplu, o entitate poate dobândi bunuri ca parte a fazei de cercetare a unui proiect de elaborare a unui nou produs. Cu toate ca acele bunuri nu au fost consumate, ele pot sa nu îndeplineasca conditiile pentru recunoasterea ca active potrivit IFRS-ului aplicabil.

CAPITOLUL 4:TRANZACTII CU PLATA PE BAZA DE ACTIUNI CU DECONTARE ÎN ACTIUNI

SECTIUNEA 1:Prezentare generala

10.Pentru tranzactiile cu plata pe baza de actiuni cu decontare în actiuni, entitatea trebuie sa evalueze bunurile sau serviciile primite si cresterea corespunzatoare a capitalurilor proprii, direct la valoarea justa a bunurilor sau serviciilor primite, cu exceptia cazului când valoarea justa nu poate fi estimata în mod fiabil. Daca entitatea nu poate estima în mod fiabil valoarea justa a bunurilor sau serviciilor primite, entitatea trebuie sa evalueze valoarea acestora si cresterea corespunzatoare a capitalurilor proprii indirect, în raport cu (1) valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate.

11.Pentru a aplica dispozitiile de la punctul 10 tranzactiilor cu angajatii si alte persoane care presteaza servicii similare (2), entitatea trebuie sa evalueze valoarea justa a serviciilor primite prin raportare la valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate, deoarece în general nu este posibila estimarea, în mod fiabil, a valorii juste a serviciilor primite, asa cum se explica la punctul 12. Valoarea justa a acelor instrumente de capitaluri proprii trebuie evaluata la data acordarii.

12.În general, actiunile, optiunile pe actiuni sau alte instrumente de capitaluri proprii sunt acordate angajatilor ca parte a pachetului lor de remuneratii, în plus fata de un salariu în numerar si alte beneficii de angajare. De obicei, nu este posibil sa se evalueze direct serviciile primite pentru componentele particulare ale pachetului salarial al angajatului.

Se poate, de asemenea, sa fie imposibil sa se evalueze, în mod independent, valoarea justa a pachetului salarial total, fara a evalua direct valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate. Mai mult, actiunile sau optiunile pe actiuni sunt uneori acordate ca parte a unui angajament de prime, mai degraba decât ca o parte a salariului de baza, de exemplu, un stimulent pentru angajatii care ramân în serviciul entitatii sau o recompensa pentru eforturile depuse de acestia în vederea îmbunatatirii performantelor entitatii. Prin acordarea de actiuni sau optiuni pe actiuni în plus fata de alte remuneratii, entitatea plateste o remuneratie suplimentara pentru a obtine beneficii suplimentare. Estimarea valorii juste a acestor beneficii suplimentare este probabil o activitate dificila. Din cauza dificultat ii evaluarii directe a valorii juste a serviciilor primite, entitatea trebuie sa evalueze valoarea justa a serviciilor primite din partea angajatilor în raport cu valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate.

13.Pentru a aplica dispozitiile de la punctul 10 tranzactiilor cu partile, altele decât angajatii, trebuie sa existe o prezumtie relativa ca valoarea justa a bunurilor sau serviciilor primite poate fi estimata în mod fiabil. Respectiva valoare justa trebuie evaluata la data la care entitatea obtine bunurile sau partenerul presteaza serviciile. În cazuri rare, daca entitatea considera aceasta prezumtie relativa, deoarece nu poate estima în mod fiabil valoarea justa a bunurilor sau serviciilor primite, entitatea trebuie sa evalueze bunurile sau serviciile primite si cresterea corespunzatoare a capitalurile proprii, indirect, în raport cu valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate, evaluate la data la care entitatea obtine bunurile sau partenerul presteaza serviciile.

13A. În mod special, dacă contraprestaţia identificabilă primită de către entitate (dacă există) se dovedeşte a fi mai mică decât valoarea justă a instrumentelor de capitaluri proprii acordate sau a datoriei contractate, în general această situaţie indică faptul că entitatea a primit (sau va primi) şi o altă contraprestaţie (adică bunuri sau servicii neidentificabile). Entitatea evaluează bunurile sau serviciile identificabile primite în conformitate cu prezentul IFRS. Entitatea trebuie să evalueze bunurile sau serviciile primite (sau care vor fi primite) neidentificabile ca fiind diferenţa dintre valoarea justă a plăţii pe bază de acţiuni şi valoarea justă a oricăror bunuri sau servicii primite (sau care vor fi primite) şi care sunt identificabile. Entitatea trebuie să evalueze bunurile sau serviciile primite neidentificabile la data acordării. Pentru tranzacţiile decontate în numerar, obligaţia trebuie însă reevaluată la sfârşitul fiecărei perioade de raportare până la decontarea ei în conformitate cu punctele 30-33.

SECTIUNEA 2:Tranzactii în cadrul carora sunt primite servicii

14.Daca instrumentele de capitaluri proprii acordate intra în drepturi imediat, partenerului nu i se impune sa încheie o perioada specifica de serviciu înainte de a avea dreptul neconditionat la respectivele instrumente de capitaluri proprii. În absenta unei probe contrare, entitatea considera ca serviciile prestate de partener în contrapartida pentru instrumentele de capitaluri proprii au fost primite. În acest caz, la data acordarii entitatea trebuie sa recunoasca serviciile primite integral, cu o crestere corespunzatoare a capitalurilor proprii.

15.Dacă instrumentele de capitaluri proprii acordate nu intră în drepturi până când partenerul nu încheie o perioadă specificată de serviciu, entitatea va considera că serviciile de prestat de către partener drept contraprestaţie pentru acele instrumente de capitaluri proprii vor fi primite în viitor, în timpul perioadei pentru satisfacerea condiţiilor de intrare în drepturi. Entitatea trebuie să contabilizeze acele servicii pe măsură ce sunt prestate de partener în timpul perioadei pentru satisfacerea condiţiilor de intrare în drepturi, cu o creştere corespunzătoare în capitalurile proprii. De exemplu:

b)dacă unui angajat i se acordă opţiuni pe acţiuni condiţionate de îndeplinirea unei condiţii de performanţă şi de rămânerea în serviciul entităţii până când acea condiţie de performanţă este satisfăcută, iar durata perioadei pentru satisfacerea condiţiilor de intrare în drepturi variază în funcţie de momentul în care condiţia de performanţă este satisfăcută, entitatea va considera că serviciile de prestat de către angajat drept contraprestaţie pentru opţiunile pe acţiuni în cauză vor fi primite în viitor, în decursul perioadei anticipate pentru satisfacerea condiţiilor de intrare în drepturi. Entitatea trebuie sa estimeze durata perioadei anticipate pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi la data acordarii, pe baza celui mai probabil rezultat al conditiei de performanta. Daca conditia de performanta este o conditie de piata, estimarea duratei perioadei anticipate pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi trebuie sa fie consecventa cu ipotezele utilizate în estimarea valorii juste a optiunilor acordate si nu trebuie sa fie revizuita ulterior. În cazul în care conditia de performanta nu este o conditie de piata, entitatea revizuieste, daca este necesar, estimarea cu privire la durata perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi daca o informatie ulterioara indica faptul ca durata perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi este diferita în raport cu estimarile anterioare.

SECTIUNEA 3:Tranzactii evaluate în raport cu valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate

SUBSECTIUNEA 1:Determinarea valorii juste a instrumentelor de capitaluri proprii acordate

17.Daca preturile pietei nu sunt disponibile, entitatea trebuie sa estimeze valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate utilizând o tehnica de evaluare pentru a estima care ar fi fost pretul acelor instrumente de capitaluri proprii la data de evaluare într-o tranzactie desfasurata în conditii obiective, între parti interesate si în cunostinta de cauza. Tehnica de evaluare trebuie sa fie consecventa cu metodologiile de evaluare general acceptate pentru evaluarea instrumentelor financiare si trebuie sa contina toti factorii si toate ipotezele pe care participantii pe piata interesati si în cunostinta de cauza le-ar lua în considerare la stabilirea pretului (care fac obiectul dispozitiilor de la punctele 19-22).

SUBSECTIUNEA 2:Tratamentul conditiilor pentru intrarea în drepturi

19.O acordare de instrumente de capitaluri proprii poate fi condiţionată de satisfacerea condiţiilor specificate pentru a intra în drepturi. De exemplu, o acordare de acţiuni sau opţiuni pe acţiuni unui angajat este în general condiţionată de rămânerea angajatului în serviciul entităţii pentru o perioadă de timp specificată. Se poate prevedea satisfacerea unor condiţii de performanţă, cum ar fi realizarea de către entitate a unei creşteri specificate a profitului sau a unei creşteri specificate a preţului acţiunilor entităţii. Condiţiile necesare pentru a intra în drepturi, altele decât condiţiile de piaţă, nu trebuie luate în considerare la estimarea valorii juste a acţiunilor sau a opţiunilor pe acţiuni la data de evaluare. În schimb, condiţiile necesare pentru a intra în drepturi vor fi luate în considerare prin ajustarea numărului de instrumente de capitaluri proprii incluse în evaluarea valorii tranzacţiei, astfel încât, în cele din urmă, valoarea recunoscută pentru bunurile sau serviciile primite drept contraprestaţie pentru instrumentele de capitaluri proprii acordate va avea la bază numărul de instrumente de capitaluri proprii care intră în drepturi în cele din urmă. Aşadar, pe o bază cumulativă, nicio valoare nu este recunoscută pentru bunurile sau serviciile primite dacă instrumentele de capitaluri proprii acordate nu intră în drepturi din cauza neîndeplinirii unei condiţii necesare pentru a intra în drepturi, de exemplu, partenerul nu finalizează perioada de servicii specificată sau nu este îndeplinită o condiţie de performanţă, care face obiectul dispoziţiilor de la punctul 21.

20.Pentru a aplica dispozitiile de la punctul 19, entitatea trebuie sa recunoasca o valoare a bunurilor sau serviciilor primite în timpul perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi pe baza celei mai bune estimari a numarului de instrumente de capitaluri proprii care se asteapta sa intre în drepturi, si trebuie sa revizuiasca respectiva estimare, daca este necesar, daca o informatie ulterioara arata ca numarul de instrumente de capitaluri proprii care se preconizeaza sa intre în drepturi difera fata de estimarile anterioare. La data intrarii în drepturi entitatea trebuie sa revizuiasca estimarea pentru a egala numarul de instrumente de capitaluri proprii care au intrat în drepturi în final, conform dispozitiilor de la punctul 21.

21.Conditiile de piata, precum un obiectiv privind pretul actiunilor, a caror intrare în drepturi (sau exercitare) este conditionata, trebuie luate în considerare la estimarea valorii juste a instrumentelor de capitaluri proprii acordate. De aceea, în cazul acordarii instrumentelor de capitaluri proprii în conditiile de piata, entitatea trebuie sa recunoasca bunurile sau serviciile primite de la un partener care satisfac toate celelalte conditii pentru intrarea în drepturi (de exemplu, serviciile primite din partea unui angajat care ramâne în serviciu pentru perioada de serviciu specificata), indiferent daca este satisfacuta sau nu respectiva conditie de piata.

21^A. În mod similar, o entitate trebuie să ia în considerare toate celelalte condiţii, altele decât cele pentru intrarea în drepturi, atunci când estimează valoarea justă a instrumentelor de capitaluri proprii acordate. De aceea, în cazul acordării instrumentelor de capitaluri proprii care au alte condiţii decât cele pentru intrarea în drepturi, entitatea trebuie să recunoască bunurile sau serviciile primite de la un partener care satisface toate condiţiile pentru intrarea în drepturi care nu sunt condiţii de piaţă (de exemplu, serviciile primite din partea unui angajat care rămâne în serviciu pentru perioada de serviciu specificată), indiferent dacă acele condiţii, altele decât cele pentru intrarea în drepturi, sunt satisfăcute sau nu.

SUBSECTIUNEA 4:Dupa data intrarii în drepturi

23.Dupa recunoasterea bunurilor sau serviciilor în conformitate cu punctele 10-22 si cresterea corespunzatoare în capitalurile proprii, entitatea nu trebuie sa faca ajustari ulterioare ale capitalurilor proprii totale dupa data intrarii în drepturi. De exemplu, entitatea nu trebuie sa reia ulterior valoarea recunoscuta pentru serviciile primite din partea unui angajat daca instrumentele de capitaluri proprii care au intrat în drepturi sunt pierdute ulterior sau, în cazul optiunilor pe actiuni, optiunile nu sunt exercitate. Cu toate acestea, aceasta dispozitie nu împiedica entitatea sa recunoasca un transfer în cadrul capitalurilor proprii, adica un transfer de la o componenta de capitaluri proprii la alta.

SUBSECTIUNEA 5:Cazul în care valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii nu poate fi estimata în mod fiabil

24.Dispozitiile de la punctele 16-23 se aplica atunci când entitatii i se impune sa evalueze o tranzactie cu plata pe baza de actiuni în raport cu valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate. În cazuri rare, entitatea nu poate estima fiabil valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate la data de evaluare, în conformitate cu dispozitiile de la punctele 16-22. Doar în aceste cazuri rare, entitatea trebuie în schimb:

a)sa evalueze instrumentele de capitaluri proprii la valoarea intrinseca, initial la data la care entitatea obtine bunurile sau partenerul presteaza serviciile si, ulterior, la fiecare data de raportare si la data decontarii finale, cu orice modificare a valorii intrinsece recunoscuta în profit sau pierdere. Pentru o acordare a optiunilor pe actiuni, angajamentul de plata pe baza de actiuni este decontat în final când optiunile sunt exercitate, sunt pierdute (de exemplu, la încetarea contractului de angajare) sau îsi expira (de exemplu, la sfârsitul duratei de viata a optiunii);

b)sa recunoasca bunurile sau serviciile primite pe baza unui numar de instrumente de capitaluri proprii care intra în drepturi în final sau (unde este cazul) sunt în cele din urma exercitate. Pentru a aplica aceasta dispozitie optiunilor pe actiuni, de exemplu, entitatea recunoaste bunurile sau serviciile primite în timpul perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi, daca exista, în conformitate cu punctele 14 si 15, cu exceptia ca dispozitiile de la punctul 15 litera b) cu privire la conditia de piata nu se aplica. Valoarea recunoscuta pentru bunurile sau serviciile primite în decursul perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi trebuie sa se bazeze pe numarul de optiuni pe actiuni preconizate sa intre în drepturi. Entitatea trebuie sa revizuiasca respectiva estimare, daca este necesar, daca informatii ulterioare indica faptul ca numarul de optiuni pe actiuni preconizate sa intre în drepturi difera fata de estimarile anterioare. La data intrarii în drepturi entitatea trebuie sa revizuiasca respectiva estimare pentru a egala numarul de instrumente de capitaluri proprii care au intrat în final în drepturi. Dupa data intrarii în drepturi, entitatea trebuie sa reia valoarea recunoscuta pentru bunurile sau serviciile primite daca optiunile pe actiuni sunt ulterior pierdute sau expira la sfârsitul duratei de viata a optiunii.

25.Daca o entitate aplica punctul 24 nu este necesar sa aplice punctele 26-29, deoarece orice modificari ale termenilor si conditiilor pe baza carora instrumentele de capitaluri proprii au fost acordate vor fi luate în considerare la aplicarea metodei valorii intrinsece stabilite la punctul 24. Cu toate acestea, daca o entitate deconteaza o acordare a instrumentelor de capitaluri proprii la care s-a aplicat punctul 24:

SECTIUNEA 4:Modificari ale termenilor si conditiilor pe baza carora au fost acordate instrumentele de capitaluri proprii, inclusiv anulari si decontari

26.O entitate poate modifica termenii si conditiile pe baza carora au fost acordate instrumentele de capitaluri proprii. De exemplu, poate reduce pretul de exercitare al optiunilor acordate angajatilor (modificarea pretului optiunilor), ceea ce duce la cresterea valorii juste a respectivelor optiuni. Dispozitiile de la punctele 27-29 de a contabiliza efectele modificarilor sunt exprimate în contextul tranzactiilor cu plata pe baza de actiuni cu angajatii. Cu toate acestea, dispozitiile trebuie aplicate, de asemenea, tranzactiilor cu plata pe baza de actiuni cu alte parti decât angajatii, care sunt evaluate în raport cu valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate. În cazul al doilea, orice referinte la data acordarii, de la punctele 27-29, trebuie considerate drept referinte la data la care entitatea obtine bunurile sau la care partenerul presteaza serviciile.

27.Entitatea trebuie sa recunoasca, cel putin, serviciile primite evaluate la valoarea justa la data acordarii instrumentelor de capitaluri proprii, cu exceptia cazului când instrumentele de capitaluri proprii nu intra în drepturi din cauza neîndeplinirii unei conditii pentru intrarea în drepturi (alta decât o conditie de piata) care a fost specificata la data acordarii. Aceasta se aplica indiferent de orice modificari ale termenilor si conditiilor pe baza carora instrumentele de capitaluri proprii au fost acordate, indiferent de orice anulare sau decontare a respectivei acordari de instrumente de capitaluri proprii. În plus, entitatea trebuie sa recunoasca efectele modificarilor care maresc valoarea justa totala a angajamentului de plata pe baza de actiuni sau constituie, într-o alta maniera, beneficii pentru angajati. În anexa B sunt prezentate îndrumari cu privire la aplicarea acestei dispozitii.

28.Daca entitatea anuleaza sau deconteaza o acordare de instrumente de capitaluri proprii în timpul perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi (alta decât o acordare anulata prin pierdere când conditiile pentru intrarea în drepturi nu sunt satisfacute):

c)daca noile instrumente de capitaluri proprii sunt acordate angajatului si, la data la care acele noi instrumente de capitaluri proprii sunt acordate, entitatea identifica noile instrumente de capitaluri proprii acordate ca instrumente de capitaluri proprii de înlocuire pentru instrumentele de capitaluri proprii anulate, entitatea trebuie sa contabilizeze acordarea instrumentelor de capitaluri proprii de înlocuire ca o modificare a acordarii initiale a instrumentelor de capitaluri proprii, în conformitate cu punctul 27 si cu îndrumarile din anexa B. Valoarea justa incrementala acordata reprezinta diferenta dintre valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii de înlocuire si valoarea justa neta a instrumentelor de capitaluri proprii anulate, la data la care sunt acordate instrumentele de capitaluri proprii de înlocuire. Valoarea justa neta a instrumentelor de capitaluri proprii anulate este valoarea justa a acestora, imediat înainte de anulare, minus valoarea oricarei plati efectuate catre angajat la anularea instrumentelor de capitaluri proprii care este contabilizata drept reducere din capitalurile proprii în conformitate cu litera b) de mai sus. Daca entitatea nu identifica noile instrumente de capitaluri proprii acordate ca instrumente de capitaluri proprii de înlocuire pentru instrumentele de capitaluri proprii anulate, entitatea trebuie sa contabilizeze acele noi instrumente de capitaluri proprii ca o noua acordare de instrumente de capitaluri proprii.

CAPITOLUL 5:TRANZACTII CU PLATA PE BAZA DE ACTIUNI CU DECONTARE ÎN NUMERAR

31.De exemplu, o entitate poate acorda angajatilor drepturi privind aprecierea actiunilor ca parte a pachetului lor salarial, prin care angajatii vor fi îndreptatiti la o plata viitoare în numerar (mai degraba decât la un instrument de capitaluri proprii), pe baza cresterii pretului actiunii entitatii de la un nivel specificat în decursul unei perioade de timp. Sau o entitate poate acorda angajatilor sai dreptul de a primi plati viitoare în numerar prin acordarea acestora a unui drept la actiuni (inclusiv actiuni care vor fi emise la exercitarea optiunilor pe actiuni) care sunt rascumparabile, fie obligatoriu (de exemplu, la încetarea contractului de angajare), fie la optiunea angajatului.

32.Entitatea trebuie sa recunoasca serviciile primite si o datorie de plata pentru acele servicii, pe masura ce angajatii presteaza serviciile. De exemplu, anumite drepturi privind aprecierea actiunilor intra în drepturi imediat si prin urmare angajatilor nu li se cere sa finalizeze o perioada specificata de serviciu pentru a fi îndreptatiti la plata în numerar. În absenta unor probe contrare, entitatea trebuie sa considere ca serviciile prestate de angajati în schimbul drepturilor privind aprecierea actiunilor au fost primite. Astfel, entitatea trebuie sa recunoasca imediat serviciile primite si o datorie de a plati pentru acestea. Daca drepturile privind aprecierea actiunilor nu devin exercitabile pâna la momentul la care angajatii au finalizat perioada specificata de serviciu, entitatea trebuie sa recunoasca serviciile primite si o datorie de a plati pentru acestea, pe masura ce angajatii presteaza serviciile în decursul respectivei perioade.

CAPITOLUL 6:TRANZACTII CU PLATA PE BAZA DE ACTIUNI CU ALTERNATIVA DE DECONTARE ÎN NUMERAR

34.Pentru tranzactiile cu plata pe baza de actiuni în care termenii angajamentului ofera fie entitatii, fie partenerului posibilitatea de alegere a modului de decontare în numerar (sau în alte active) sau prin emiterea de instrumente de capitaluri proprii, entitatea trebuie sa contabilizeze respectiva tranzactie sau componentele ei ca o tranzactie cu plata pe baza de actiuni cu decontare în numerar daca, si în masura în care, entitatea a angajat o datorie de decontat în numerar sau în alte active, sau ca o tranzactie cu plata în actiuni cu decontare în actiuni daca, si în masura în care, nicio astfel de datorie nu a fost angajata.

SECTIUNEA 1:Tranzactii cu plata pe baza de actiuni în care termenii angajamentului ofera partenerului posibilitatea alegerii modului de decontare

35.Daca o entitate a acordat partenerului dreptul de a alege daca o tranzactie cu plata pe baza de actiuni este decontata în numerar⁽¹⁾ sau prin emitere de instrumente de capitaluri proprii, entitatea a acordat un instrument financiar compus, care include o componenta de datorie (adica dreptul partenerului de a solicita plata în numerar) si o componenta de capitaluri proprii (adica dreptul partenerului de a solicita decontarea în instrumente de capitaluri proprii mai degraba decât în numerar). Pentru tranzactii cu partile, altele decât angajatii, în care valoarea justa a bunurilor sau serviciilor primite este evaluata direct, entitatea trebuie sa evalueze componenta de capitaluri proprii a instrumentului financiar compus ca fiind diferenta dintre valoarea justa a bunurilor sau serviciilor primite si valoarea justa a componentei de datorie, la data la care bunurile sau serviciile sunt primite.

37.Pentru aplicarea punctului 36, entitatea trebuie sa evalueze, în primul rând, valoarea justa a componentei de datorie si apoi trebuie sa evalueze valoarea justa a componentei de capitaluri proprii - luând în considerare faptul ca partenerul trebuie sa renunte la dreptul de a primi numerar pentru a primi instrumentul de capitaluri proprii. Valoarea justa a instrumentului financiar compus este suma valorii juste a celor doua componente. Cu toate acestea, tranzactiile cu plata pe baza de actiuni în care partenerul are posibilitatea de alegere a modului de decontare sunt deseori structurate astfel încât valoarea justa a unei alternative de decontare este aceeasi cu a celeilalte alternative. De exemplu, partenerul poate avea posibilitatea de a primi la alegere optiuni pe actiuni sau drepturi privind aprecierea actiunilor cu decontare în numerar. În astfel de cazuri, valoarea justa a componentei de capitaluri proprii este zero si, deci, valoarea justa a instrumentului financiar compus este aceeasi cu valoarea justa a componentei de datorie. În mod contrar, daca valorile juste ale alternativelor de decontare difera, valoarea justa a componentei de capitaluri proprii va fi, de obicei, mai mare decât zero, caz în care valoarea justa a instrumentului financiar compus va fi mai mare decât valoarea justa a componentei de datorie.

38.Entitatea trebuie sa contabilizeze separat bunurile sau serviciile primite sau dobândite cu privire la fiecare componenta a instrumentului financiar compus. Pentru componenta de datorie, entitatea trebuie sa recunoasca bunurile sau serviciile dobândite si o datorie de plata pentru acele bunuri sau servicii, pe masura ce partenerul furnizeaza bunurile sau presteaza serviciile, în conformitate cu dispozitiile care se aplica tranzactiilor cu plata pe baza de actiuni cu decontare în numerar (punctele 30-33). Pentru componenta de capitaluri proprii (daca exista), entitatea trebuie sa recunoasca bunurile sau serviciile primite si o crestere a capitalurilor proprii, pe masura ce partenerul furnizeaza bunurile sau presteaza serviciile, în conformitate cu dispozitiile care se aplica tranzactiilor cu plata pe baza de actiuni cu decontare în actiuni (punctele 10-29).

40.Daca la decontare o entitate plateste mai degraba în numerar decât sa emita instrumente de capitaluri proprii, respectiva plata trebuie aplicata pentru a deconta integral datoria. Orice componenta de capitaluri proprii recunoscuta anterior trebuie sa ramâna în cadrul capitalurilor proprii. Alegând sa primeasca numerar la decontare, partenerul pierde dreptul de a primi instrumente de capitaluri proprii. Cu toate acestea, aceasta dispozitie nu împiedica entitatea sa recunoasca un transfer în cadrul capitalurilor proprii, adica un transfer de la o componenta de capitaluri proprii la alta.

SECTIUNEA 2:Tranzactii cu plata pe baza de actiuni în care termenii angajamentului ofera entitatii posibilitatea alegerii modului de decontare

41.Pentru o tranzactie cu plata pe baza de actiuni în care termenii angajamentului ofera entitatii posibilitatea alegerii modului de decontare, în numerar sau prin emiterea de instrumente de capitaluri proprii, entitatea trebuie sa determine daca are o obligatie prezenta de a deconta în numerar si de a contabiliza corespunzator tranzactia cu plata pe baza de actiuni. Entitatea are o obligatie prezenta de a deconta în numerar daca posibilitatea de alegere a modului de decontare în instrumente de capitaluri proprii nu are fond comercial (de exemplu, din cauza faptului ca entitatii i se interzice prin lege sa emita actiuni), sau entitatea a dezvoltat în trecut obiceiul sau are o politica de a deconta în numerar sau deconteaza în general în numerar de fiecare data când partenerul solicita decontarea în numerar.

43.Daca nu exista o astfel de obligatie, entitatea trebuie sa contabilizeze tranzactia în conformitate cu dispozitiile care se aplica tranzactiilor cu plata pe baza de actiuni cu decontare în actiuni, de la punctele 10-29. La decontare:

SECŢIUNEA 2¹:TRANZACŢII CU PLATA PE BAZĂ DE ACŢIUNI ÎNTRE ENTITĂŢILE DIN GRUP (AMENDAMENTE 2009)

43D. Anumite tranzacţii între entităţile grupului implică acorduri de rambursări care impun unei entităţi din grup să plătească altei entităţi din grup pentru efectuarea plăţilor pe bază de acţiuni către furnizorii de bunuri sau servicii. În asemenea cazuri, entitatea care primeşte bunurile sau serviciile trebuie să contabilizeze tranzacţia cu plata pe bază de acţiuni în conformitate cu punctul 43B, indiferent de acordurile de rambursare încheiate în interiorul grupului.

CAPITOLUL 7:PREZENTARI DE INFORMATII

45.Pentru a pune în aplicare principiul enuntat la punctul 44, entitatea trebuie sa prezinte cel putin informatiile urmatoare:

a)o descriere a fiecarui tip de angajament de plata pe baza de actiuni care a existat la orice moment în decursul perioadei, inclusiv termenii si conditiile generale ale fiecarui angajament, cum ar fi dispozitiile pentru intrarea în drepturi, termenul maxim al optiunilor acordate si metoda de decontare (de exemplu, în numerar sau în capitaluri proprii). O entitate având angajamente de plata pe baza de actiuni similare în mod substantial poate agrega aceste informatii, cu exceptia cazului când este necesara prezentarea informatiilor separat pentru fiecare angajament pentru a satisface principiul enuntat la punctul 44;

47.Daca entitatea a evaluat indirect valoarea justa a bunurilor sau serviciilor primite în contrapartida pentru instrumentele de capitaluri proprii ale entitatii, în raport cu valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate, pentru a pune în aplicare principiul mentionat la punctul 46, entitatea trebuie sa prezinte cel putin urmatoarele informatii:

a)pentru optiunile pe actiuni acordate în decursul perioadei, valoarea justa medie ponderata a acelor optiuni la data evaluarii si informatii cu privire la modul în care a fost evaluata aceasta valoare justa, inclusiv:

b)pentru alte instrumente de capitaluri proprii acordate în decursul perioadei (adica altele decât optiunile pe actiuni), numarul si media ponderata a valorii juste a acelor instrumente de capitaluri proprii la data evaluarii, si informatii cu privire la modul în care a fost evaluata acea valoare justa, inclusiv:

51.Pentru a pune în aplicare principiul de la punctul 50, entitatea trebuie sa prezinte cel putin urmatoarele informatii:

CAPITOLUL 8:PREVEDERI TRANZITORII

58.Pentru datoriile care rezulta din tranzactiile cu plata pe baza de actiuni existente la data intrarii în vigoare a prezentului IFRS, entitatea trebuie sa aplice prezentul IFRS retroactiv. Pentru aceste datorii, entitatea trebuie sa retrateze informatiile comparative, inclusiv ajustarea soldului de deschidere al rezultatului reportat al celei mai îndepartate perioade prezentate, pentru care informatiile comparative au fost retratate, cu exceptia cazului când entitatii nu i se impune sa retrateze informatiile comparative, în masura în care informatiile sunt aferente unei perioade sau unei date anterioare datei de 7 noiembrie 2002.

CAPITOLUL 9:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

62.O entitate trebuie să aplice următoarele amendamente retrospectiv pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date:

63.O entitate trebuie să aplice retroactiv, pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2010, sau ulterior acestei date următoarele modificări aduse de Tranzacţii intra-grup cu plata pe bază de acţiuni decontate în numerar, publicat în iunie 2009, sub rezerva măsurilor tranzitorii de la punctele 53-59, în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări în estimările contabile şi erori:

b)definiţiile revizuite din anexa A ale următorilor termeni:

63B Prin Îmbunătăţirile anuale aduse IFRS-urilor. Ciclul 2010-2012, emise în decembrie 2013, s-au modificat punctele 15 şi 19. În anexa A, au fost modificate definiţiile "condiţiilor necesare pentru a intra în drepturi" şi "condiţiei de piaţă" şi au fost adăugate definiţiile "condiţiei de performanţă" şi "condiţiei de servicii". O entitate trebuie să aplice prospectiv această modificare tranzacţiilor cu plata pe bază de acţiuni pentru care data acordării este 1 iulie 2014 sau o dată ulterioară. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică respectiva modificare pentru o perioadă anterioară, entitatea respectivă trebuie să prezinte acest fapt.

SECŢIUNEA 1:RETRAGEREA INTERPRETĂRILOR

64.Tranzacţii intra-grup cu plata pe bază de acţiuni decontate în numerar, publicat în iunie 2009, înlocuieşte IFRIC 8 Domeniul de aplicare a IFRS 2 şi IFRIC 11 IFRS 2 - Tranzacţii cu grupul şi cu acţiuni de trezorerie. Modificările aduse de documentul respectiv au încorporat dispoziţiile anterioare stabilite în IFRIC 8 şi IFRIC 11, după cum urmează:

CAPITOLUL 10:Anexa A - Termeni definiti

- Persoane care presteaza servicii personale catre entitate si fie a) persoanele sunt privite ca angajati în scopuri legale sau fiscale, fie b) persoanele lucreaza pentru entitate sub îndrumarea acesteia în acelasi mod ca persoanele care sunt privite ca angajati în scopuri legale sau fiscale, fie c) serviciile prestate sunt similare acelora prestate de angajati. De exemplu, termenul vizeaza tot personalul din conducere, adica persoanele care au autoritatea si responsabilitatea pentru planificarea, directionarea si controlul activitatilor entitatii, inclusiv directorii neexecutivi.

- Data la care entitatea si alta parte (inclusiv un angajat) au încheiat un angajament de plata pe baza de actiuni, adica atunci când entitatea si partenerul acesteia accepta termenii si conditiile angajamentului. La data acordarii entitatea confera partenerului dreptul la numerar, alte active sau instrumente de capitaluri proprii ale entitatii, doar daca sunt îndeplinite conditiile specificate pentru intrarea în drepturi, daca acestea exista. Daca respectivul acord face obiectul unui proces de aprobare (de exemplu, de catre actionari), data acordarii este data la care se obtine aprobarea.

condiţie de servicii O condiţie necesară pentru a intra în drepturi care impune partenerului să încheie o perioadă de servicii specificată, pe parcursul căreia entităţii îi sunt furnizate servicii. Dacă partenerul, indiferent de motiv, încetează să mai presteze servicii în decursul perioadei pentru satisfacerea condiţiilor de intrare în drepturi, înseamnă că acesta nu a îndeplinit condiţia respectivă. O condiţie de servicii nu presupune îndeplinirea unui obiectiv de performanţă.

(^a)grupul este definit la punctul 4 din IAS 27 Situaţii financiare consolidate şi individuale, drept "o societate-mamă şi toate filialele acesteia" din perspectiva societăţii-mamă finale a entităţii care raportează.

a intra în drepturi

A deveni titular. În cadrul unui acord de plată pe bază de acţiuni,

dreptul partenerului de a primi numerar, alte active sau instrumente de capitaluri proprii ale entităţii intră în drepturi când obţinerea titlului de către partener nu mai este condiţionată de satisfacerea niciunei condi-ţiipentru intrarea în drepturi.

condiţii pentru intrarea în drepturi

Condiţiile care determină dacă entitatea primeşte serviciile care dau dreptul partenerului să primească numerar, alte active sau instrumente de capitaluri proprii ale entităţii, în cadrul unui acord de plată pe bază de acţiuni. Condiţiile de intrare în drepturi sunt fie condiţii privind serviciul, fie condiţii de performanţă. Condiţiile privind serviciul impun partenerului finalizarea unei perioade specificate de serviciu. Condiţiile de performanţă impun partenerului să finalizeze o perioadă specificată de serviciu şi atingerea unor obiective de performanţă specificate (cum ar fi o creştere specificată a profitului entităţii în decursul unei perioade de timp specificate). O condiţie de performanţă poate să includă o condiţie de piaţă.

CAPITOLUL 11:Anexa B - Ghid de aplicare

B1 Punctele B2-B41 din aceasta anexa trateaza evaluarea valorii juste a actiunilor si a optiunilor pe actiuni acordate, concentrându-se asupra termenilor si conditiilor specifice care sunt caracteristici comune ale unei acordari de actiuni sau de optiuni pe actiuni pentru angajati. Prin urmare, anexa nu este exhaustiva. Mai mult, deoarece aspectele privind evaluarea discutate mai jos se concentreaza asupra actiunilor si optiunilor pe actiuni acordate angajatilor, se presupune ca valoarea justa a actiunilor sau a optiunilor pe actiuni este evaluata la data acordarii. Cu toate acestea, multe dintre aspectele legate de evaluare discutate mai jos (de exemplu, determinarea volatilitatii preconizate) se aplica, de asemenea, în contextul estimarii valorii juste a actiunilor sau a optiunilor pe actiuni acordate unor parti, altele decât angajatii, la data la care entitatea obtine bunurile sau la care partenerul presteaza serviciile.

B3 De exemplu, daca un angajat nu are dreptul sa primeasca dividende pe perioada pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi, acest factor trebuie luat în considerare la estimarea valorii juste a actiunilor acordate. În mod similar, daca actiunile fac obiectul restrictiilor legate de transferul ulterior datei de intrare în drepturi, acest factor trebuie luat în considerare, însa doar în masura în care restrictiile ulterioare intrarii în drepturi afecteaza pretul pe care l-ar plati pentru respectiva actiune un participant pe piata, interesat si în cunostinta de cauza. De exemplu, daca actiunile sunt tranzactionate în mod activ pe o piata activa si lichida, restrictiile legate de transferul ulterior datei de intrare în drepturi pot sa afecteze în mica masura, daca nu deloc, pretul pe care l-ar plati pentru respectivele actiuni un participant pe piata, interesat si în cunostinta de cauza. Restrictiile legate de transfer sau alte restrictii care exista pe durata perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi nu trebuie luate în considerare la estimarea valorii juste la data acordarii actiunilor, deoarece respectivele restrictii sunt anulate de existenta unor conditii pentru intrarea în drepturi care sunt contabilizate în conformitate cu punctele 19-21.

B5 Entitatea trebuie sa ia în considerare factorii de care ar tine cont participantii de pe piata interesati si în cunostinta de cauza atunci când selecteaza modelul de evaluare a optiunii pe care îl vor aplica. De exemplu, multe optiuni pentru angajati au o durata de viata mare, sunt de obicei exercitabile pe durata perioadei dintre data de intrare în drepturi si sfârsitul duratei de viata a optiunii si sunt adesea exercitate înainte de termen. Acesti factori ar trebui luati în considerare în estimarea valorii juste la data acordarii optiunii. În cazul multor entitati, acest fapt poate face imposibila utilizarea formulei Black-Scholes-Merton, care nu da posibilitatea exercitarii înainte de sfârsitul duratei de viata a optiunii si care poate sa nu reflecte în mod adecvat efectele exercitarii preconizate înainte de termen. Aceasta formula nu lasa posibilitatea ca volatilitatea preconizata si alte modele de intrari sa varieze pe durata de viata a optiunii. Cu toate acestea, în cazul optiunilor pe actiuni cu durate de viata contractuala relativ scurte sau care trebuie sa fie exercitate într-un interval scurt de timp dupa data de intrare în drepturi, factorii identificati mai sus pot sa nu se aplice. În aceste situatii, formula Black-Scholes-Merton poate genera o valoare care este în mod substantial aceeasi cu cea a unui model mai flexibil de evaluare a optiunii.

B8 De exemplu, o optiune pe actiuni acordata unui angajat nu poate fi exercitata, în general, pe durata unor perioade specificate (de exemplu, pe durata perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi sau pe durata perioadelor specificate de organele de reglementare a titlurilor de valori). Acest factor trebuie luat în considerare daca modelul de evaluare a optiunilor aplicat ar considera, în caz contrar, ca optiunea ar putea fi exercitata în orice moment al duratei sale de viata. Cu toate acestea, daca o entitate utilizeaza un model de evaluare a optiunii care evalueaza optiunile care pot fi exercitate doar la sfârsitul duratei de viata a optiunii, nicio ajustare nu este necesara pentru incapacitatea de a le exercita pe durata perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi (sau alte perioade pe durata de viata a optiunii), deoarece modelul presupune ca optiunile nu pot fi exercitate pe durata acestor perioade.

B10 Factorii de care nu ar tine cont un participant pe piata interesat si în cunostinta de cauza atunci când se stabileste pretul unei optiuni pe actiuni (sau al altui instrument de capitaluri proprii) nu trebuie luati în considerare în estimarea valorii juste a optiunilor pe actiuni (sau a altor instrumente de capitaluri proprii) acordate. De exemplu, în cazul optiunilor pe actiuni acordate angajatilor, factorii care afecteaza valoarea optiunii doar din perspectiva angajatilor individuali nu sunt relevanti în estimarea pretului care ar fi stabilit de un participant pe piata interesat si în cunostinta de cauza.

B11 În estimarea volatilitatii preconizate a actiunilor si a dividendelor actiunilor-suport, obiectivul este aproximarea asteptarilor care ar fi reflectate pe o piata curenta sau într-un pret negociat al tranzactiei pentru optiune. În mod similar, atunci când se estimeaza efectele exercitarii înainte de termen a optiunilor pe actiuni pentru angajati, obiectivul este aproximarea asteptarilor pe care le-ar formula un partener extern care are acces la informatii detaliate despre comportamentul de exercitare al angajatilor, pe baza informatiilor disponibile la data acordarii.

B13 Asteptarile cu privire la viitor se bazeaza, în general, pe experienta, fiind modificate daca se preconizeaza în mod rezonabil ca viitorul se deosebeste de trecut. În unele circumstante, factori identificabili pot sa indice faptul ca experienta istorica neajustata este un indice relativ incert de prezicere a experientei viitoare. De exemplu, daca o entitate care detine doua sectoare de activitate distincte îl lichideaza pe cel care prezenta cel mai mic risc, volatilitatea istorica poate sa nu fie cea mai buna informatie pe care sa se bazeze asteptarile rezonabile cu privire la viitor.

B16 Angajatii îsi exercita adesea înainte de termen optiunile pe actiuni, din mai multe motive. De exemplu, optiunile pe actiuni pentru angajati sunt în general netransferabile. Acest fapt îi determina adesea pe angajati sa îsi exercite optiunile pe actiuni înainte de termen, deoarece acesta este singurul mod prin care îsi pot lichida pozitia. De asemenea, angajatilor care îsi încheie serviciul li se impune de obicei, sa îsi exercite orice optiuni intrate în drepturi într-un interval scurt de timp, altfel optiunile sunt pierdute. Acest factor duce de asemenea la exercitarea înainte de termen a optiunilor pe actiuni pentru angajati. Alti factori care duc la exercitarea înainte de termen sunt aversiunea fata de risc si lipsa unei diversificari a patrimoniului.

B17 Metodele prin care sunt luate în calcul efectele exercitarii preconizate înainte de termen depind de tipul de model de evaluare a optiunii aplicat. De exemplu, exercitarea preconizata înainte de termen poate fi luata în considerare prin utilizarea unei estimari a duratei preconizate de viata a optiunii (care, în cazul unei optiuni pe actiuni pentru angajati, este perioada de timp de la data acordarii pâna la data când se preconizeaza ca optiunea va fi exercitata) ca date de intrare într-un model de evaluare a optiunii (de exemplu, formula Black-Scholes-Merton). În mod alternativ, exercitarea preconizata înainte de termen poate fi prezentata printr-un model de evaluare a optiunii, binomial sau similar, care utilizeaza durata de viata contractuala ca informatie de intrare.

B19 Asa cum se mentioneaza la punctul B17, efectele exercitarii înainte de termen pot fi luate în considerare prin utilizarea unei estimari a duratei de viata preconizate a optiunilor ca intrare în cadrul unui model de evaluare a optiunii. Atunci când se estimeaza durata de viata a optiunilor pe actiuni acordate unui grup de angajati, entitatea poate sa îsi bazeze aceasta estimare pe o medie ponderata adecvata a duratei de viata preconizate pentru întregul grup de angajati sau pe media ponderata adecvata a duratelor de viata pentru subgrupuri de angajati din cadrul unui grup, pe baza unor informatii mai detaliate cu privire la comportamentul de exercitare al angajatilor (aspect discutat în cele ce urmeaza).

B20 Separarea unei acordari de optiuni pe grupuri în cazul angajatilor care au un comportament de exercitare relativ omogen pare a fi un aspect important. Valoarea optiunii nu este o functie liniara a termenului optiunii; valoarea creste cu o rata descrescatoare pe masura ce termenul se mareste. De exemplu, daca toate celelalte ipoteze sunt egale, desi o optiune pe doi ani valoreaza mai mult decât o optiune pe un an, ea nu valoreaza dublu. Cu alte cuvinte, calcularea valorii estimate a optiunii, pe baza unei singure durate de viata medii ponderate care include durate de viata individuale diferite ar duce la supraevaluarea valorii juste totale a optiunii pe actiuni acordate. Separarea optiunilor acordate în mai multe grupuri, dintre care fiecare are o gama relativ restrânsa de durate de viata incluse în cadrul duratei sale de viata medii ponderate, reduce aceasta supraevaluare.

B21 Considerente similare se aplica atunci când se utilizeaza un model binomial sau similar. De exemplu, experienta unei entitati care acorda optiuni fara restrictii angajatilor de la toate nivelurile poate indica faptul ca persoanele din nivelurile superioare ale conducerii au tendinta sa îsi pastreze optiunile mai mult decât angajatii din conducerea medie si ca angajatii de la nivelurile inferioare au tendinta sa îsi exercite optiunile mai devreme decât orice alt grup. Mai mult, angajatii care sunt încurajati sau obligati sa detina o valoare minima din instrumentele de capitaluri proprii ale angajatorului, inclusiv optiuni, pot, în medie, sa îsi exercite optiunile mai târziu decât angajatii care nu fac obiectul acestei prevederi. În aceste situatii, separarea optiunilor pe grupe de destinatari care au comportamente de exercitare relativ omogene va avea drept rezultat o estimare mai corecta a valorii juste totale a optiunilor pe actiuni acordate.

B22 Volatilitatea preconizata reprezinta un indice al valorii cu care se preconizeaza ca un pret sa fluctueze într-o anumita perioada. Indicele volatilitatii utilizat în cadrul modelelor de evaluare a optiunii reprezinta abaterea standard anuala a ratelor compuse continuu ale rentabilitatii actiunilor, pe o anumita perioada de timp. Volatilitatea este, în general, exprimata în termeni anualizati care sunt comparabili indiferent de perioada de timp utilizata în calcul, de exemplu, indici de pret zilnici, saptamânali sau lunari.

B24 Volatilitatea anuala preconizata a unei actiuni reprezinta nivelul la care se asteapta sa se încadreze rata rentabilitatii anuale compuse continuu, în aproximativ doua treimi din cazuri. De exemplu, sa declari ca o actiune cu o rata preconizata de rentabilitate compusa continuu de 12 % prezinta o volatilitate de 30 % înseamna ca probabilitatea ca rata rentabilitatii actiunii pe un an sa fie între - 18 % (12 % - 30 %) si 42 % (12 % + 30 %) este de aproximativ doua treimi. Daca pretul actiunii este de 100 u.m. la începutul anului si nu sunt platite dividende, pretul actiunii la sfârsitul anului se preconizeaza sa se încadreze între 83,53 u.m. (100 u.m. × e- 0,18) si 152,20 u.m. (100 u.m. × e0,42) în aproximativ doua treimi din cazuri.

d)tendinta volatilitatii de a reveni la valoarea sa medie, adica nivelul sau mediu pe termen lung si alti factori care indica faptul ca volatilitatea preconizata viitoare poate fi diferita de volatilitatea trecuta. De exemplu, daca pretul actiunilor unei entitati a fost extraordinar de volatil pentru o anumita perioada de timp identificabila din cauza unei preluari prin licitatie nereusite sau unei restructurari majore, acea perioada poate sa nu fie luata în considerare la calcularea volatilitatii anuale medii istorice;

B26 Asa cum s-a mentionat la punctul B25, o entitate trebuie sa ia în considerare volatilitatea istorica a pretului actiunilor pe parcursul celei mai recente perioade, care este în general corespunzatoare termenului preconizat al optiunii. Daca o entitate nou-cotata nu are suficiente informatii cu privire la volatilitatea istorica, trebuie totusi sa calculeze volatilitatea istorica pentru cea mai lunga perioada pentru care este disponibila activitatea de tranzactionare. Poate lua în considerare, de asemenea, volatilitatea istorica a entitatilor similare raportându-se la o perioada comparabila din durata de viata a acestora. De exemplu, o entitate care a fost cotata doar timp de un an si acorda optiuni cu o durata medie de viata preconizata de cinci ani poate lua în considerare modelul si nivelul volatilitatii istorice a entitatilor din acelasi domeniu de activitate pentru primii sase ani în care actiunile acelor entitati au fost tranzactionate în mod public.

B30 Daca entitatea nu si-a bazat estimarea valorii actiunilor sale pe pretul actiunilor entitatilor similare cotate si, în schimb, a utilizat alta metodologie de evaluare pentru a-si evalua actiunile, entitatea ar putea obtine o estimare a volatilitatii preconizate consecventa cu metodologia de evaluare. De exemplu, entitatea îsi poate evalua actiunile pe baza activului sau a rezultatelor nete. Ea ar putea lua în considerare volatilitatea preconizata a acelor valori ale activelor sau ale rezultatelor nete.

B34 În mod contrar, daca angajatii nu au dreptul sa primeasca dividende sau echivalente ale dividendelor în timpul perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi (sau înaintea exercitarii, în cazul unei optiuni), evaluarea la data acordarii a drepturilor la actiuni sau optiuni ar trebui sa ia în considerare dividendele preconizate. Cu alte cuvinte, când valoarea justa a unei optiuni acordate este estimata, dividendele preconizate ar trebui incluse în aplicarea unui model de evaluare a optiunii. Când valoarea justa a unei actiuni acordate este estimata, respectiva evaluare trebuie sa fie redusa cu valoarea prezenta a dividendelor preconizate a fi platite în decursul perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi.

B35 Modelele de evaluare a optiunii necesita, în general, randamentul preconizat al dividendelor. Cu toate acestea, modelele pot fi modificate pentru a utiliza valoarea preconizata a unui dividend mai degraba decât randamentul. O entitate poate utiliza fie randamentul sau preconizat, fie platile sale preconizate. Daca entitatea le utilizeaza pe acestea din urma, ea ar trebui sa ia în considerare modelul sau istoric de crestere a dividendelor. De exemplu, daca politica unei entitati a fost în general sa creasca dividendele cu aproximativ 3 % pe an, valoarea estimata a optiunilor nu ar trebui sa se bazeze pe ipoteza unei valori fixe a dividendelor pe parcursul duratei de viata a optiunii, cu exceptia cazului când exista dovezi care sustin aceasta ipoteza.

O entitate care nu plateste dividende si nu are intentia de a face acest lucru trebuie sa se bazeze pe ipoteza unui randament preconizat al dividendelor egal cu zero. Cu toate acestea, o entitate în curs de dezvoltare care nu are un istoric privind plata dividendelor se poate astepta sa înceapa sa plateasca dividende în decursul duratei de viata preconizate a optiunilor sale pe actiuni ale angajatilor. Acele entitati ar putea utiliza o medie a randamentului dividendelor în trecut (zero) si o medie a randamentului dividendelor unui grup adecvat de elemente comparabile.

B37 În general, rata dobânzii fara risc reprezinta randamentul implicit disponibil în prezent al emisiunilor guvernamentale cu cupon zero din tara în a carei moneda este exprimat pretul de exercitare, cu un termen ramas egal cu termenul preconizat al optiunii care este evaluata (pe baza duratei de viata contractuale ramase a optiunii si luând în considerare efectele exercitarii preconizate înainte de termen). Ar putea fi necesar sa se utilizeze un substitut adecvat, daca astfel de emisiuni guvernamentale nu exista sau daca circumstantele indica faptul ca randamentul implicit al emisiunilor guvernamentale cu cupon zero nu este reprezentativ pentru rata dobânzii fara risc (de exemplu, în economiile cu nivel inflationist ridicat). De asemenea, un substitut adecvat ar trebui folosit daca participantii pe piata ar determina, în general, rata dobânzii fara risc utilizând acel substitut, mai degraba decât randamentul implicit al emisiunilor guvernamentale cu cupon zero, la estimarea valorii juste a unei optiuni cu o durata de viata egala cu termenul preconizat al optiunii care este evaluata.

B39 În schimb, daca optiunile pe actiuni sunt emise de catre entitate, sunt emise actiuni noi când respectivele optiuni pe actiuni sunt exercitate (fie emise efectiv, fie emise de forma, daca sunt utilizate actiuni rascumparate anterior si detinute în trezorerie). Dat fiind faptul ca actiunile vor fi emise mai degraba la pretul de exercitare decât la pretul curent al pietei la data exercitarii, aceasta diluare reala sau potentiala ar putea reduce pretul actiunii, astfel încât detinatorul optiunii nu realizeaza un câstig atât de important în momentul exercitarii, ca si cel pe care l-ar fi realizat în cazul exercitarii unei optiuni tranzactionate similare care nu dilueaza pretul actiunii.

B42 Punctul 27 prevede ca, independent de orice modificari ale termenilor si conditiilor în baza carora au fost acordate instrumentele de capitaluri proprii, sau o anulare sau o decontare a acelei acordari de instrumente de capitaluri proprii, entitatea sa recunoasca, cel putin, serviciile evaluate la valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii de la data acordarii, cu exceptia cazului când respectivele instrumente nu intra în drepturi deoarece nu satisfac conditia pentru intrarea în drepturi (alta decât o conditie de piata) care a fost specificata la data acordarii. În plus, entitatea ar trebui sa recunoasca efectele modificarilor care majoreaza valoarea justa totala a angajamentului cu plata pe baza de actiuni sau, într-o alta forma constituie beneficii pentru angajati.

a)daca modificarea majoreaza valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii acordate (de exemplu, prin reducerea pretului de exercitare), evaluata imediat înainte si dupa modificare, entitatea trebuie sa includa valoarea justa incrementala acordata în evaluarea valorii recunoscute pentru serviciile primite în contrapartida pentru instrumentele de capitaluri proprii acordate. Valoarea justa incrementala acordata reprezinta diferenta între valoarea justa a instrumentului de capitaluri proprii modificat si cea a instrumentului de capitaluri proprii original, amândoua estimate la data modificarii. Daca modificarea survine în decursul perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi, valoarea justa incrementala acordata este inclusa în evaluarea valorii recunoscute pentru serviciile primite în decursul perioadei de la data modificarii pâna la data când instrumentul de capitaluri proprii modificat intra în drepturi, în plus fata de valoarea bazata pe valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii originale la data acordarii, care este recunoscuta pe parcursul restului perioadei initiale pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi. Daca modificarea survine dupa data satisfacerii conditiilor de intrare în drepturi, valoarea justa incrementala acordata este recunoscuta imediat sau pe parcursul perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi în cazul în care angajatului i se impune sa îndeplineasca o perioada suplimentara de serviciu înainte de a deveni, în mod neconditionat, îndreptatit sa primeasca acele instrumente de capitaluri proprii modificate;

b)în mod similar, daca modificarea majoreaza numarul de instrumente de capitaluri proprii acordate, entitatea trebuie sa includa valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii suplimentare acordate, evaluate la data modificarii, în evaluarea valorii recunoscute pentru serviciile primite în contrapartida pentru instrumentele de capitaluri proprii acordate, consecvent cu dispozitiile prezentate anterior la litera a). De exemplu, daca modificarea survine în decursul perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi, valoarea justa a instrumentelor de capitaluri proprii suplimentare acordate este inclusa în evaluarea valorii recunoscute pentru serviciile primite în decursul perioadei scurse de la data modificarii pâna la data la care instrumentele de capitaluri proprii suplimentare intra în drepturi, în plus fata de valoarea bazata pe valoarea justa la data acordarii instrumentelor de capitaluri proprii acordate initial, care este recunoscuta pe parcursul perioadei initiale ramase pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi;

c)daca entitatea modifica conditiile pentru intrarea în drepturi într-o maniera care este benefica angajatului, de exemplu, prin deducerea perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi sau prin modificarea sau eliminarea unei conditii de performanta (alta decât o conditie de piata, modificari care sunt contabilizate în conformitate cu litera a) de mai sus), entitatea trebuie sa ia în considerare conditiile modificate pentru intrarea în drepturi la aplicarea dispozitiilor de la punctele 19-21.

B44 Mai mult, daca entitatea modifica termenii sau conditiile instrumentelor de capitaluri proprii acordate într-o maniera care reduce valoarea justa totala a angajamentului de plata pe baza de actiuni sau este defavorabila angajatilor, entitatea trebuie sa continue totusi sa contabilizeze serviciile primite în contrapartida pentru instrumentele de capitaluri proprii acordate ca si cum respectiva modificare nu ar fi avut loc (cu exceptia cazului în care are loc o anulare a unei parti sau a tuturor instrumentelor de capitaluri proprii acordate, care trebuie contabilizata în conformitate cu punctul 28). De exemplu:

c)daca entitatea modifica conditiile pentru intrarea în drepturi într-o maniera care nu constituie un beneficiu pentru angajati, de exemplu, prin prelungirea perioadei pentru satisfacerea conditiilor de intrare în drepturi sau prin modificarea sau adaugarea unei conditii de performanta [alta decât o conditie de piata, modificari care sunt contabilizate în conformitate cu litera a) de mai sus], entitatea nu trebuie sa ia în considerare conditiile modificate pentru intrarea în drepturi la aplicarea dispozitiilor de la punctele 19-21.

SECŢIUNEA 1:Tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni între entităţile din grup (amendamente 2009)

B45.Punctele 43A-43C tratează contabilitatea tranzacţiilor cu plata pe bază de acţiuni între entităţile grupului în situaţiile financiare individuale sau separate ale fiecărei entităţi. Punctele B46-B61 explică modul de aplicare a cerinţelor de la punctele 43A-43C. Conform celor menţionate la punctul 43D tranzacţiile cu plata pe bază de acţiuni între entităţile din grup pot avea loc din diverse motive, în funcţie de fapte şi circumstanţe. Prin urmare, această discuţie nu este exhaustivă şi porneşte de la ipoteza că în cazul în care entitatea care primeşte bunurile sau serviciile nu are obligaţia de a deconta tranzacţia, tranzacţia reprezintă contribuţia de capital a unei societăţi-mamă în filială, indiferent de acordurile de rambursare intra-grup.

B46.Cu toate că discuţia de mai jos se axează pe tranzacţiile cu angajaţii, ea se aplică şi tranzacţiilor similare cu plata pe bază de acţiuni care au loc cu alţi furnizori de bunuri sau servicii în afară de angajaţi. Un acord între o societate-mamă şi filialele sale poate să ceară filialei să plătească societatea-mamă pentru punerea la dispoziţia angajaţilor de instrumente de capitaluri proprii. Discuţia de mai jos nu se referă la modul de contabilizare a acestor acorduri de plată din interiorul grupului.

SECŢIUNEA 2:Angajamente de plată pe bază de acţiuni care implică instrumentele de capitaluri proprii ale unei entităţi

B48.Primul aspect este legat întrebarea dacă următoarele tranzacţii care implică instrumentele de capitaluri proprii ale entităţii trebuie contabilizate ca decontate în acţiuni sau în numerar, în conformitate cu cerinţele prezentului IFRS:

B49.Entitatea trebuie să contabilizeze tranzacţiile cu plata pe bază de acţiuni ca fiind decontate în acţiuni, în cazul acelor tranzacţii în care primeşte servicii drept contraprestaţie pentru propriile sale instrumente de capitaluri proprii. Această regulă se aplică indiferent dacă entitatea alege sau este obligată să achiziţioneze respectivele instrumente de capitaluri proprii de la o altă parte pentru a-şi onora obligaţiile către angajaţi conform angajamentului de plată pe bază de acţiuni. De asemenea, regula se aplică indiferent dacă:

B50.Dacă acţionarul are obligaţia de a deconta tranzacţia angajaţilor investitorului său, acesta furnizează instrumentele de capital propriu ale investitorului său şi nu ale sale. Prin urmare, dacă investitorul său face parte din acelaşi grup, în conformitate cu punctul 43C, acţionarul trebuie să evalueze obligaţia sa în conformitate cu dispoziţiile aplicabile tranzacţiilor cu plata pe bază de acţiuni decontate în numerar din situaţiile sale financiare individuale şi cu dispoziţiile aplicabile tranzacţiilor cu plata pe bază de acţiuni decontate în acţiuni din situaţiile sale financiare consolidate.

SECŢIUNEA 3:Angajamente de plată pe bază de acţiuni care implică instrumentele de capitaluri proprii ale societăţii-mamă

B52.În consecinţă, a doua chestiune se referă la următoarele angajamente de plată bazate pe acţiuni:

SECŢIUNEA 4:Angajamente de plată pe bază de acţiuni care implică plăţi decontate angajaţilor în numerar

B56.Al treilea aspect se referă la modul în care o entitate care primeşte bunuri sau servicii de la furnizorii săi (inclusiv de la angajaţi) trebuie să contabilizeze angajamentele de plată pe bază de acţiuni decontate în numerar în cazul în care entitatea nu are nicio obligaţie de a efectua plăţile cerute către furnizori. De exemplu, în cazul următoarelor angajamente în care societatea-mamă (şi nu entitatea însăşi) are obligaţie de a efectua către angajaţii entităţii plăţile în numerar cerute:

B57.Filiala nu are obligaţia de a deconta angajaţilor săi tranzacţia. Prin urmare, filiala trebuie să contabilizeze tranzacţia cu angajaţii săi ca decontată în acţiuni şi să recunoască creşterea corespunzătoare a capitalului propriu ca o contribuţie din partea societăţii-mamă. Filiala trebuie să reevalueze ulterior costul tranzacţiei pentru schimbările ce rezultă din nerespectarea condiţiilor de intrare în drepturi, altele decât condiţiile de piaţă, în conformitate cu punctele 19-21. Acest lucru este diferit de evaluarea tranzacţiei ca fiind decontată în numerar în situaţiile financiare consolidate ale grupului.

SECŢIUNEA 5:Transferul de angajaţi între entităţile din grup

B59.Al patrulea aspect se referă la angajamente intra-grup de plată pe bază de acţiuni care implică angajaţii mai multor entităţi din grup. De exemplu, o societate-mamă poate acorda angajaţilor filialelor sale dreptul la instrumentele de capitaluri proprii, condiţionat de continuarea furnizării de servicii către grupul respectiv pentru o perioadă specificată. Un angajat al unei filiale şi-ar putea transfera cartea de muncă la o altă filială în timpul perioadei specificate de intrare în drepturi, fără ca drepturile angajatului la instrumentele de capitaluri proprii ale societăţii-mamă, conform angajamentului iniţial de plată pe bază de acţiuni, să fie afectate. Dacă filialele nu sunt obligate să deconteze angajaţilor lor tranzacţiile cu plata pe bază de acţiuni, ele le contabilizează ca tranzacţii decontate în acţiuni. Fiecare filială trebuie să evalueze serviciile primite de la angajat în funcţie de valoarea justă a instrumentelor de capitaluri proprii la data la care drepturile la instrumentele de capitaluri proprii respective au fost iniţial acordate de către societatea-mamă, conform anexei A şi în funcţie de proporţia din perioada de intrare în drepturi efectuată de angajat în fiecare filială.

B60.În cazul în care nu are obligaţia de a deconta angajaţilor săi tranzacţia în instrumentele de capitaluri proprii ale societăţii sale mamă, filiala contabilizează tranzacţia ca decontată în numerar. Fiecare filială trebuie să evalueze serviciile primite pe baza valorii juste a instrumentelor de capitaluri proprii la data acordării pentru partea din perioada de intrare în drepturi efectuată de angajat în fiecare filială. În plus, fiecare filială trebuie să recunoască orice schimbare a valori juste a instrumentelor de capitaluri proprii din perioada în care angajatul a lucrat în fiecare filială.

B61.Este posibil ca un astfel de angajat, după transferarea între entităţile din grup, să nu poată respecta o condiţie de intrare în drepturi, alta decât o condiţie de piaţă, aşa cum a fost definită în anexa A, de exemplu angajatul părăseşte grupul înainte de terminarea perioadei de serviciu. În acest caz, deoarece condiţia de intrare în drepturi este prestarea de servicii grupului, fiecare filială ajustează valoarea recunoscută anterior aferentă serviciilor primite din partea angajatului, în conformitate cu principiile de la punctul 19. Astfel, dacă drepturile la instrumente de capitaluri proprii acordate de societatea-mamă nu se concretizează din cauza imposibilităţii angajatului de a îndeplini o condiţie de intrare în drepturi alta decât o condiţie de piaţă, nu se recunoaşte în situaţiile financiare ale niciunei filiale vreo sumă pe bază cumulativă datorată pentru serviciile prestate de acel angajat.

PARTEA 32:STANDARDUL INTERNATIONAL DE RAPORTARE FINANCIARA 3 - Combinari de întreprinderi

Capitolul 1:OBIECTIV

1.Obiectivul prezentului IFRS este de a îmbunătăţi relevanţa, fiabilitatea şi comparabilitatea informaţiilor pe care o entitate raportoare le oferă în situaţiile sale financiare cu privire la o combinare de întreprinderi şi efectele ei. Pentru a realiza acest obiectiv, prezentul IFRS stabileşte principii şi dispoziţii privind modul în care dobânditorul

Capitolul 2:DOMENIU DE APLICARE

2.2 Prezentul standard se aplică unei tranzacţii sau unui alt eveniment care corespunde definiţiei unei combinări de întreprinderi. Prezentul IFRS nu se aplică în cazul:

b)achiziţiei unui activ sau a unui grup de active care nu constituie o întreprindere. În astfel de cazuri, dobânditorul trebuie să identifice şi să recunoască activele individuale identificabile achiziţionate (inclusiv acele active care corespund definiţiei şi criteriilor de recunoaştere pentru imobilizările necorporale din IAS 38 Imobilizări necorporale), precum şi datoriile asumate. Costul grupului trebuie alocat activelor şi datoriilor individuale identificabile pe baza valorilor lor justerelative la data cumpărării. O astfel de tranzacţie sau un astfel de eveniment nu generează fond comercial.

Capitolul 3:IDENTIFICAREA UNEI COMBINĂRI DE ÎNTREPRINDERI

3.O entitate trebuie să determine dacă o tranzacţie sau un alt eveniment reprezintă o combinare de întreprinderi, aplicând definiţia din prezentul IFRS, fapt care impune ca activele dobândite şi datoriile asumate să constituie o întreprindere. Dacă activele achiziţionate nu reprezintă o întreprindere, entitatea raportoare trebuie să contabilizeze tranzacţia sau acel alt eveniment drept o achiziţie de active. Punctele B5-B12 oferă îndrumări privind identificarea unei combinări de întreprinderi şi definiţia unei întreprinderi.

Capitolul 4:METODA ACHIZIŢIEI

7.Pentru a identifica dobânditorul - entitatea care obţine controlul unei alte entităţi, adică entitatea dobândită, trebuie să se utilizeze liniile directoare din IFRS 10 Situaţii financiare consolidate. Dacă a avut loc o combinare de întreprinderi, dar în urma aplicării îndrumărilor din IFRS 10 nu rezultă clar care dintre entităţile combinate este dobânditorul, pentru a stabili acest fapt trebuie să se ia în considerare factorii de la punctele B14-B18.

9.Data la care dobânditorul obţine controlul asupra entităţii dobândite este, în general, data la care dobânditorul transferă legal contravaloarea, dobândeşte activele şi îşi asumă datoriile entităţii dobândite-data de închidere. Totuşi, dobânditorul ar putea obţine controlul la o dată anterioară sau ulterioară datei de închidere. De exemplu, data de achiziţie precedă data de închidere în cazul în care un acord scris prevede ca dobânditorul să obţină controlul asupra entităţii dobândite la o dată anterioară datei de închidere. Dobânditorul trebuie să ia în considerare toate situaţiile şi elementele pertinente la identificarea datei de achiziţie.

11.Pentru a se califica pentru recunoaştere ca parte a procesului de aplicare a metodei achiziţiei, activele identificabile dobândite, precum şi datoriile asumate trebuie să corespundă definiţiilor activelor şi datoriilor din Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţilor financiare la data achiziţiei. De exemplu, costurile pe care dobânditorul le preconizează, dar pe care nu este obligat să le suporte în viitor pentru a-şi pune în aplicare planul de încetare a unei activităţi din cadrul unei entităţi dobândite sau de încheiere a raporturilor de muncă sau de relocare a angajaţilor unei entităţi dobândite nu reprezintă datorii la data achiziţionării. De aceea, dobânditorul nu recunoaşte aceste costuri ca parte a metodei achiziţiei. În schimb, dobânditorul recunoaşte aceste costuri în situaţiile financiare ulterioare combinării de întreprinderi conform altor IFRS-uri.

12.În plus, pentru a se califica pentru recunoaştere ca parte a procesului de aplicare a metodei achiziţiei, activele identificabile dobândite, precum şi datoriile asumate trebuie să facă parte mai degrabă din obiectul schimbului dintre dobânditor şi entitatea dobândită (sau foştii proprietari ai acesteia) în cadrul tranzacţiei efectuate la combinarea de întreprinderi, decât să constituie rezultatul unor tranzacţii separate. Dobânditorul trebuie să aplice îndrumările de la punctele 51-53 pentru a determina care sunt activele dobândite sau datoriile asumate care fac parte din acest schimb legat de entitatea dobândită şi care, dacă este cazul, constituie rezultatul unor tranzacţii separate care trebuie contabilizate conform naturii lor şi IFRS-urilor aplicabile.

13.Aplicarea de către dobânditor a principiului şi a condiţiilor de recunoaştere poate avea ca rezultat recunoaşterea anumitor active şi datorii pe care entitatea dobândită nu le recunoscuse anterior în situaţiile sale financiare drept active şi datorii. De exemplu, dobânditorul recunoaşte imobilizările necorporale identificabile pe care le-a dobândit, cum ar fi denumirea unei mărci, un brevet sau o relaţie cu clienţii pe care entitatea dobândită nu le-a recunoscut ca active în situaţiile sale financiare, întrucât le-a elaborat pe plan intern şi a înregistrat costurile lor la cheltuieli.

16.În anumite cazuri, IFRS-urile prevăd metode contabile diferite în funcţie de modul în care o entitate clasifică sau desemnează un anumit activ sau o anumită datorie. Exemplele de clasificări sau desemnări pe care dobânditorul trebuie să le facă pe baza condiţiilor pertinente existente la data achiziţiei, includ, dar nu se limitează la:

17.Prezentul IFRS furnizează două excepţii de la principiul de la punctul 15:

19.Pentru fiecare combinare de întreprinderi, componentele intereselor care nu controlează deţinute în entitatea dobândită care reprezintă participaţii actuale în capitalurile proprii şi conferă deţinătorilor lor dreptul la o parte proporţională din activele nete ale entităţii în cazul lichidării, trebuie să fie evaluate, la data achiziţiei, de către dobânditor:

21.Prezentul IFRS prevede două excepţii limitate de la principiile sale de recunoaştere şi evaluare. Punctele 22-31 specifică atât elementele speciale pentru care sunt acordate aceste excepţii, cât şi natura acestor excepţii. Dobânditorul trebuie să contabilizeze aceste elemente prin aplicarea dispoziţiilor de la punctele 22-31, ceea ce va avea drept rezultat faptul că unele elemente sunt:

22.IAS 37 Provizioane, datorii contingente si active contingente defineşte o datorie contingentă drept:

23.Dispoziţiile din IAS 37 nu se aplică pentru determinarea datoriilor contingente care trebuie recunoscute la data achiziţiei. În schimb, dobânditorul trebuie să recunoască la data achiziţiei o datorie contingentă asumată într-o combinare de întreprinderi dacă este o obligaţie curentă care rezultă din evenimente trecute, iar valoarea sa justă poate fi evaluată fiabil. Prin urmare, contrar prevederilor IAS 37, dobânditorul recunoaşte o datorie contingentă asumată într-o combinare de întreprinderi la data achiziţiei, chiar dacă nu este probabil ca pentru decontarea obligaţiei să fie necesară o ieşire de resurse care să încorporeze beneficii economice. Punctul 56 oferă îndrumări privind contabilizarea ulterioară a datoriilor contingente.

27.Vânzătorul dintr-o combinare de întreprinderi poate oferi prin contract dobânditorului o compensaţie pentru rezultatul unei contingenţe sau al unei incertitudini aferente total sau parţial unui anumit activ sau unei anumite datorii. De exemplu, vânzătorul poate oferi o compensaţie dobânditorului pentru pierderile care depăşesc o anumită valoare aferente unei datorii care rezultă dintr-o anumită contingenţă; cu alte cuvinte, vânzătorul va garanta faptul că datoria dobânditorului nu va depăşi o anumită valoare. Ca urmare, dobânditorul obţine un activ de compensaţie. Dobânditorul trebuie să recunoască un activ de compensaţie în acelaşi timp în care recunoaşte elementul compensat, evaluat pe aceeaşi bază ca şi elementul compensat, în funcţie de necesitatea constituirii unui provizion pentru depreciere pentru sumele care nu pot fi colectate. Prin urmare, dacă compensaţia este legată de un activ sau de o datorie recunoscut(ă) la data achiziţiei şi evaluat(ă) la valoarea sa justă de la data achiziţiei, dobânditorul trebuie să recunoască activul de compensaţie la data achiziţiei evaluat la valoarea sa justă de la data achiziţiei. Pentru un activ de compensaţie evaluat la valoarea justă, efectele incertitudinii în privinţa fluxurilor de trezorerie din motive de colectabilitate sunt incluse în evaluarea valorii juste, nefiind necesar un provizion separat pentru depreciere (punctul B41 furnizează îndrumări de aplicare aferente).

28.În unele cazuri, compensaţia poate fi legată de un activ sau de o datorie care reprezintă o excepţie de la principiile de recunoaştere şi evaluare. De exemplu, o compensaţie poate fi legată de o datorie contingentă care nu este recunoscută la data achiziţiei deoarece valoarea sa justă nu poate fi evaluată fiabil la acea dată. Alternativ, o compensaţie poate fi legată de un activ sau de o datorie care rezultă, de exemplu, dintr-un beneficiu al angajaţilor care este evaluat pe o bază diferită de cea a valorii juste de la data achiziţiei. În aceste cazuri, activul de compensaţie trebuie recunoscut şi evaluat prin utilizarea unor ipoteze conforme cu cele utilizate pentru evaluarea elementului de compensaţie, sub rezerva evaluării de către conducere a colectabilităţii activului de compensaţie şi a oricăror limite contractuale asupra valorii compensate. Punctul 57 oferă îndrumări privind contabilizarea ulterioară a unui activ de compensaţie.

30.Dobânditorul trebuie să evalueze un instrument de capitaluri proprii sau o datorie aferente tranzacţiilor entităţii dobândite cu plata pe bază de acţiuni sau înlocuirii unor tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni ale entităţii dobândite cu tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni aparţinând dobânditorului, în conformitate cu metoda din IFRS 2 Plata pe bază de acţiuni, la data achiziţiei. (Prezentul IFRS se referă la rezultatul acestei metode prin termenul de "evaluare de piaţă" a tranzacţiei cu plata pe bază de acţiuni).

31.Dobânditorul trebuie să evalueze un activ imobilizat dobândit (sau grup destinat cedării) care este clasificat drept deţinut în vederea vânzării la data achiziţiei, în conformitate cu IFRS 5 Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi activităţi întrerupte, la valoarea justă minus costurile de vânzare, în conformitate cu punctele 15-18 din acel IFRS.

32.Dobânditorul trebuie să recunoască fondul comercial la data achiziţiei, evaluat drept valoarea cu care suma de la litera (a) depăşeşte suma de la litera (b) de mai jos:

a)totalul dintre:

33.Într-o combinare de întreprinderi în care dobânditorul şi entitatea dobândită (sau foştii săi proprietari) schimbă numai participaţii în capitalurile proprii, este posibil ca valoarea justă la data achiziţiei a participaţiilor în capitalurile proprii ale entităţii dobândite să poată fi evaluată mai fiabil decât valoarea justă de la data achiziţiei participaţiilor în capitalurile proprii ale dobânditorului. În acest caz, dobânditorul trebuie să determine valoarea fondului comercial prin utilizarea valorii juste la data achiziţiei a participaţiilor în capitalurile proprii ale entităţii dobândite, în locul valorii juste la data achiziţiei a participaţiilor în capitalurile proprii transferate. Pentru a determina valoarea fondului comercial într-o combinare de întreprinderi în care nu se transferă nicio contravaloare, dobânditorul trebuie să utilizeze valoarea justă la data achiziţiei participaţiei dobânditorului în entitatea dobândită, în locul valorii juste de la data achiziţiei a contravalorii transferate [punctul 32 litera (a) subpunctul (i)]. Punctele B46-B49 oferă îndrumări de aplicare aferente

36.Înainte de recunoaşterea unui câştig dintr-o cumpărare în condiţii avantajoase, dobânditorul trebuie să reevalueze identificarea corectă a tuturor activelor dobândite şi a tuturor datoriilor asumate şi trebuie să recunoască orice active sau datorii suplimentare identificate în cadrul acestei revizuiri. Dobânditorul trebuie să revizuiască apoi procedurile utilizate pentru evaluarea valorilor care prezentul IFRS dispune să fie recunoscute la data achiziţiei pentru toate elementele următoare:

37.Contravaloarea transferată în cadrul unei combinări de întreprinderi trebuie evaluată la valoarea justă, care trebuie calculată drept suma valorilor juste la data achiziţiei ale activelor transferate de dobânditor, ale datoriilor suportate de dobânditor faţă de foştii proprietari ai entităţii dobândite şi ale participaţiilor în capitalurile proprii emise de dobânditor. (Cu toate acestea, orice parte din primele dobânditorului cu plata pe bază de acţiuni schimbate cu primele deţinute de angajaţii entităţii dobândite, care este inclusă în contravaloarea transferată în cadrul combinării de întreprinderi, trebuie evaluată mai degrabă în conformitate cu punctul 30 decât la valoarea justă). Exemplele de posibile forme ale contravalorii cuprind numerar, alte active, o întreprindere sau o filială a dobânditorului, contravaloarea contingentă, instrumente de capitaluri proprii ordinare sau preferenţiale, opţiuni, warrante şi partici-paţiile membrilor entităţilor mutuale.

38.Contravaloarea transferată poate cuprinde active sau datorii ale dobânditorului care au valori contabile diferite de valorile lor juste la data achiziţiei (de exemplu, active nemonetare sau o întreprindere a dobânditorului). În acest caz, dobânditorul trebuie să reevalueze activele sau datoriile transferate la valorile lor juste de la data achiziţiei şi să recunoască câştigurile sau pierderile rezultate, dacă este cazul, în profit sau pierdere. Totuşi, activele sau datoriile transferate rămân uneori în cadrul entităţii combinate după încheierea combinării de întreprinderi (de exemplu, din cauză că activele sau datoriile au fost transferate mai degrabă dobânditorului decât foştilor proprietari), iar dobânditorul păstrează, prin urmare, controlul asupra acestora. În acest caz, dobânditorul trebuie să evalueze acele active şi datorii la valorile lor contabile imediat înainte de data achiziţiei şi nu trebuie să recunoască un câştig sau o pierdere în profit sau pierdere pentru activele sau datoriile pe care le controlează atât înainte, cât şi după combinarea de întreprinderi.

40.Dobânditorul trebuie să clasifice o obligaţie de a plăti contraprestaţia contingentă care se încadrează în definiţia unui instrument financiar drept datorie financiară sau capitaluri proprii, pe baza definiţiilor unui instrument de capitaluri proprii şi a unei datorii financiare menţionate la punctul 11 din IAS 32 Instrumente financiare: Prezentare. Dobânditorul trebuie să clasifice ca activ un drept la restituirea contraprestaţiei transferate anterior dacă sunt îndeplinite condiţiile specificate. Punctul 58 oferă îndrumări privind contabilizarea ulterioară a contraprestaţiei contingente.

41.Uneori, un dobânditor obţine controlul asupra unei entităţi dobândite în care deţinea o participaţie în capitalurile proprii imediat înainte de data achiziţiei. De exemplu, la 31 decembrie 20X1, Entitatea A deţine un interes care nu controlează de 35 % în capitalurile proprii ale Entităţii B. La acea dată, Entitatea A cumpără încă 40 % din participaţia în Entitatea B, ceea ce îi dă drept de control asupra Entităţii B. Prezentul IFRS numeşte o astfel de tranzacţie o combinare de întreprinderi realizată în etape, denumită uneori şi achiziţie în etape.

42.Într-o combinare de întreprinderi realizată în etape, dobânditorul trebuie să-şi reevalueze participaţia deţinută anterior în capitalurile proprii ale entităţii dobândite la valoarea justă de la data achiziţiei şi să recunoască câştigul sau pierderea rezultată, dacă există, în profit sau pierdere. In perioadele anterioare de raportare, dobânditorul poate să fi recunoscut în alte elemente ale rezultatului global modificările valorii participaţiei sale în capitalurile proprii ale entităţii dobândite (de exemplu, deoarece investiţia a fost clasificată drept deţinută în vederea vânzării). In acest caz, valoarea care a fost recunoscută în alte elemente ale rezultatului global trebuie recunoscută pe aceeaşi bază care s-ar impune dacă dobânditorul ar fi cedat direct participaţia deţinută anterior în capitaluri proprii.

43.Un dobânditor obţine uneori controlul asupra unei entităţi dobândite fără a transfera o contravaloare. Metoda achiziţiei pentru contabilizarea unei combinări de întreprinderi se aplică acestor combinări. Astfel de cazuri includ:

c)Dobânditorul şi entitatea dobândită convin să-şi combine întreprinderile numai prin contract. Dobânditorul nu transferă nicio contravaloare în schimbul controlului asupra unei entităţi dobândite şi nu deţine nicio participaţie în capitalurile proprii ale entităţii dobândite, nici la data achiziţiei, nici anterior acestei date. Exemplele de combinări de întreprinderi realizate numai prin contract cuprind unirea a două întreprinderi printr-un angajament de tip stapling sau formarea unei corporaţii cu dublă cotare la bursă.

44.într-o combinare de întreprinderi realizată numai prin contract, dobânditorul trebuie să atribuie proprietarilor entităţii dobândite valoarea activelor nete ale entităţii dobândite recunoscută în conformitate cu prezentul IFRS. Cu alte cuvinte, participaţiile în capitalurile proprii ale entităţii dobândite deţinute de alte părţi în afara dobânditorului constituie interese care nu controlează în situaţiile financiare de după combinare ale dobânditorului, chiar dacă rezultatul este că toate participaţiile în capitalurile proprii ale entităţii dobândite sunt atribuite intereselor care nu controlează.

45.În cazul în care contabilizarea iniţială a unei combinări de întreprinderi este incompletă la sfârşitul perioadei de raportare în care are loc combinarea, dobânditorul trebuie să raporteze în situaţiile sale financiare valorile provizorii ale elementelor pentru care contabilizarea este incompletă. In perioada de evaluare, dobânditorul trebuie să ajusteze retroactiv valorile provizorii recunoscute la data achiziţiei, pentru a reflecta noile informaţii obţinute în legătură cu faptele şi împrejurările care au existat la data achiziţiei şi care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi afectat evaluarea valorilor recunoscute la acea dată. In perioada de evaluare, dobânditorul trebuie să recunoască de asemenea activele sau datoriile suplimentare, dacă se obţin noi informaţii despre fapte şi împrejurări existente la data achiziţiei şi care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi avut drept rezultat recunoaşterea acelor active şi datorii la acea dată. Perioada de evaluare se termină imediat după ce dobânditorul primeşte informaţiile pe care le căuta în legătură cu faptele şi împrejurările care au existat la data achiziţiei sau atunci când află că nu se mai pot obţine alte informaţii. Totuşi, perioada de evaluare nu trebuie să depăşească un an de la data achiziţiei.

46.Perioada de evaluare este perioada de după data achiziţiei în timpul căreia dobânditorul poate ajusta valorile provizorii recunoscute pentru o combinare de întreprinderi. Perioada de evaluare oferă dobânditorului suficient timp pentru a obţine informaţiile necesare pentru identificarea şi evaluarea următoarelor elemente la data achiziţiei, în conformitate cu dispoziţiile prezentului IFRS:

47.Dobânditorul trebuie să ia în considerare toţi factorii pertinenţi atunci când stabileşte dacă informaţiile obţinute după data achiziţiei ar trebui să aibă drept rezultat o ajustare a valorilor provizorii recunoscute sau dacă acele informaţii rezultă din evenimente care au avut lor după data achiziţiei. Factorii pertinenţi cuprind data la care se obţin informaţiile suplimentare şi posibilitatea ca dobânditorul să identifice un motiv de modificare a valorilor provizorii. Informaţiile obţinute imediat după data achiziţiei au o probabilitate mai mare să reflecte condiţiile existente la data achiziţiei, în comparaţie cu informaţiile obţinute cu câteva luni mai târziu. De exemplu, în afară de cazul în care intervine un eveniment care i-a modificat valoarea justă şi care poate fi identificat, vânzarea unui activ către un terţ la scurt timp după data de achiziţie pentru o sumă semnificativ diferită faţă de valoarea sa justă provizorie evaluată la acea dată indică probabil o eroare în valoarea provizorie.

48.Dobânditorul recunoaşte o creştere (descreştere) a valorii provizorii recunoscute pentru un activ (datorie) identi-ficabil(ă) prin intermediul unei descreşteri (creşteri) a fondului comercial. Totuşi, noile informaţii obţinute în perioada de evaluare pot avea uneori drept rezultat o ajustare a valorii provizorii a mai multor active sau datorii. De exemplu, dobânditorul şi-ar fi putut asuma o datorie pentru a plăti daunele provocate de un accident produs la una dintre instalaţiile entităţii dobândite, care sunt acoperite parţial sau total de poliţa de asigurare de răspundere a entităţii dobândite. Dacă dobânditorul obţine informaţii noi în perioada de evaluare privind valoarea justă la data achiziţiei a acelei datorii, ajustarea fondului comercial care rezultă dintr-o modificare a valorii provizorii recunoscute pentru datorie ar fi compensată (parţial sau total) printr-o ajustare corespunzătoare a fondului comercial care rezultă dintr-o modificare a valorii provizorii recunoscute pentru pretenţie, de primit de la asigurător.

49.În perioada de evaluare, dobânditorul trebuie să recunoască ajustările valorilor provizorii ca şi cum contabilizarea combinării de întreprinderi ar fi fost finalizată la data achiziţiei. Astfel, dobânditorul trebuie să revizuiască informaţiile comparative pentru perioadele anterioare prezentate în situaţiile financiare după necesităţi, inclusiv efectuarea oricărei modificări a amortizării sau a altor efecte ale veniturilor recunoscute la finalizarea contabilizării iniţiale.

51.Dobânditorul şi entitatea dobândită pot avea o relaţie sau un alt angajament pre-existent înainte de a începe negocierile pentru combinarea de întreprinderi sau ar putea încheia un angajament în timpul negocierilor separat de combinarea de întreprinderi. În ambele situaţii, dobânditorul trebuie să identifice orice valori care nu fac parte din schimbul dintre dobânditor şi entitatea dobândită (sau foştii săi proprietari) în cadrul unei combinări de întreprinderi, adică valorile care nu fac parte din schimbul pentru entitatea dobândită. Dobânditorul trebuie să recunoască, în cadrul aplicării metodei achiziţiei, numai contravaloarea transferată pentru entitatea dobândită şi activele dobândite şi datoriile asumate în cadrul schimbului pentru entitatea dobândită. Tranzacţiile separate vor fi contabilizate în conformitate cu IFRS-urile relevante.

52.Este posibil ca o tranzacţie încheiată înainte de combinare de dobânditor sau în numele acestuia sau, în principal, în beneficiul dobânditorului sau al entităţii combinate, mai degrabă decât în principal în beneficiul entităţii dobândite (sau al foştilor săi proprietari), să fie o tranzacţie separată. Următoarele exemple prezintă tranzacţii separate care nu trebuie incluse în aplicarea metodei achiziţiei:

53.Costurile aferente achiziţiei sunt costurile pe care le suportă dobânditorul pentru realizarea unei combinări de întreprinderi. Aceste costuri cuprind onorariile intermediarului; onorariile de consiliere, juridice, contabile, de evaluare şi alte onorarii profesionale sau de consultanţă; costurile administrative generale, inclusiv costurile de menţinere a unui departament intern de achiziţii; şi costurile de înregistrare şi de emitere a titlurilor de creanţă şi a acţiunilor. Dobânditorul trebuie să contabilizeze costurile aferente achiziţiei drept cheltuieli în perioadele în care sunt suportate costurile şi sunt prestate serviciile, cu o singură excepţie. Costurile de emitere a titlurilor de creanţă şi a acţiunilor trebuie recunoscute în conformitate cu IAS 32 şi IAS 39.

Capitolul 5:EVALUAREA ŞI CONTABILIZAREA ULTERIOARĂ

54.În general, un dobânditor trebuie să evalueze şi să contabilizeze ulterior activele dobândite, datoriile asumate sau suportate şi instrumentele de capitaluri proprii emise într-o combinare de întreprinderi în conformitate cu alte IFRS-uri aplicabile pentru acele elemente, în funcţie de natura lor. Cu toate acestea, prezentul IFRS oferă îndrumări privind evaluarea şi contabilizarea ulterioară a următoarelor active dobândite, datorii asumate sau suportate şi instrumente de capitaluri proprii emise într-o combinare de întreprinderi:

56.După recunoaşterea iniţială şi până la decontarea, anularea sau expirarea datoriei, dobânditorul trebuie să evalueze o datorie contingentă recunoscută într-o combinare de întreprinderi la cea mai mare valoare dintre:

57.La finalul fiecărei perioade de raportare ulterioare, dobânditorul trebuie să evalueze un activ de compensaţie care a fost recunoscut la data achiziţiei pe aceeaşi bază ca activul sau datoria compensat(ă), sub rezerva oricăror limitări contractuale ale valorii sale şi, pentru un activ de compensaţie care nu este evaluat ulterior la valoarea sa justă, sub rezerva evaluării de către conducere a colectabilităţii activului de compensaţie. Dobânditorul trebuie să derecu-noască activul de compensaţie doar atunci când colectează activul, când îl vinde sau când pierde în alt fel dreptul asupra acestuia.

58.Unele modificări ale valorii juste a contraprestaţiei contingente pe care o recunoaşte dobânditorul după data achiziţiei pot fi rezultatul informaţiilor suplimentare pe care le-a obţinut dobânditorul după acea dată în legătură cu fapte şi împrejurări care au existat la data achiziţiei. Astfel de modificări sunt ajustări din perioada de evaluare în conformitate cu punctele 45-49. Cu toate acestea, modificările care rezultă din evenimente care au loc după data achiziţiei, cum ar fi atingerea unui obiectiv privind câştigurile, atingerea unui preţ specificat pe acţiune sau atingerea unui reper semnificativ într-un proiect de cercetare şi dezvoltare, nu constituie ajustări din perioada de evaluare. Dobânditorul trebuie să contabilizeze modificările valorii juste a contraprestaţiei contingente care nu reprezintă ajustări din perioada de evaluare după cum urmează:

Capitolul 6:INFORMAŢII DE FURNIZAT

Capitolul 7:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI TRANZIŢIA

64.Prezentul IFRS trebuie aplicat retroactiv combinărilor de întreprinderi pentru care data achiziţiei este la sau după începutul primei perioade anuale de raportare care începe la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Cu toate acestea, prezentul IFRS trebuie aplicat numai la începutul unei perioade anuale de raportare care începe la 30 iunie 2007 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică prezentul IFRS înainte de 1 iulie 2009, entitatea trebuie să prezinte acest fapt şi să aplice IAS 27 (modificat de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate în 2008) în acelaşi timp.

64B. În Îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor, publicate în mai 2010, s-au modificat punctele 19, 30 şi B56 şi s-au adăugat punctele B62A şi B62B. O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2010 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificările pentru o perioadă anterioară, ea trebuie să prezinte acest fapt. Aplicarea trebuie să se facă în mod prospectiv de la data la care entitatea aplică pentru prima dată prezentul IFRS.

64C. Punctele 65A - 65E au fost adăugate prin intermediul Îmbunătăţirilor aduse IFRS-urilor, publicate în mai 2010. O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2010 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificările pentru o perioadă anterioară, ea trebuie să prezinte acest fapt. Modificările trebuie aplicate soldurilor contraprestaţiilor contingente rezultate din combinări de întreprinderi cu data achiziţiei anterioară aplicării prezentului IFRS, aşa cum a fost publicat în 2008.

64G Documentul Entităţi de investiţii (Amendamente la IFRS 10, IFRS 12 şi IAS 27), publicat în octombrie 2012, a modificat punctul 7 şi a adăugat punctul 2A. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2014 sau ulterior. Aplicarea dispoziţiilor din documentul Entităţi de investiţii mai devreme este permisă. În cazul în care o entitate aplică aceste amendamente mai devreme, ea trebuie să aplice, în acelaşi timp, şi toate amendamentele incluse în documentul Entităţi de investiţii.

64I. Prin Îmbunătăţirile anuale aduse IFRS-urilor. Ciclul 2010-2012, emise în decembrie 2013, s-au modificat punctele 40 şi 58 şi s-a adăugat punctul 67A şi titlul aferent. O entitate trebuie să aplice această modificare în mod prospectiv combinărilor de întreprinderi pentru care data achiziţiei este 1 iulie 2014 sau o dată ulterioară. Se permite aplicarea anterior acestei date. O entitate poate aplica modificarea mai devreme, cu condiţia să fi fost aplicate şi IFRS 9 şi IAS 37 (astfel cum au fost modificate de Îmbunătăţirile anuale aduse IFRS-urilor. Ciclul 20102012). Dacă o entitate aplică respectiva modificare mai devreme, entitatea respectivă trebuie să prezinte acest fapt.

65.Activele şi datoriile care rezultă din combinări de întreprinderi ale căror date de achiziţie au precedat data de aplicare a prezentului IFRS nu trebuie ajustate la aplicarea prezentului IFRS.

65A. Soldurile contraprestaţiilor contingente rezultate din combinări de întreprinderi cu data achiziţiei anterioară datei la care entitatea a aplicat pentru prima dată prezentul IFRS, aşa cum a fost publicat în 2008, nu trebuie ajustate după prima aplicare a prezentului IFRS. Punctele 65B-65E trebuie aplicate în contabilizarea ulterioară a respectivelor solduri. Punctele 65B-65E nu trebuie aplicate în contabilizarea soldurilor contraprestaţiilor contingente rezultate din combinări de întreprinderi pentru care data achiziţiei coincide cu data la care entitatea a aplicat pentru prima dată prezentul IFRS, aşa cum a fost publicat în 2008, sau este ulterioară acesteia. La punctele 65B-65E, expresia "combinări de întreprinderi" se referă în mod exclusiv la combinările de întreprinderi pentru care data achiziţiei este anterioară aplicării prezentului IFRS, aşa cum a fost publicat în 2008.

65C. Un acord de combinare poate permite ajustări ulterioare ale costului aferent combinării în funcţie de unul sau mai multe evenimente viitoare. De pildă, ajustarea poate depinde de menţinerea sau atingerea unui anumit nivel al profitului în viitor sau de menţinerea la un anumit nivel a preţului pe piaţă al instrumentelor de capitaluri proprii emise. De obicei, se poate estima valoarea acestei ajustări în momentul contabilizării iniţiale a combinării fără a fi afectată fiabilitatea informaţiilor, deşi există totuşi un anumit grad de incertitudine. Dacă evenimentele viitoare prevăzute nu au loc sau dacă valoarea estimată trebuie modificată, costul aferent combinării de întreprinderi trebuie ajustat în consecinţă.

65E. În anumite împrejurări, dobânditorului i se poate impune să efectueze o plată ulterioară către vânzător, drept compensaţie pentru diminuarea valorii activelor cedate, a instrumentelor de capitaluri proprii emise sau a datoriilor suportate sau asumate de dobânditor în schimbul obţinerii controlului asupra entităţii dobândite. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, atunci când dobânditorul garantează preţul pe piaţă al instrumentelor de capitaluri proprii sau de datorie emise ca parte a costului aferent combinării de întreprinderi şi este obligat să emită noi instrumente de capitaluri proprii şi de datorie pentru a restabili valoarea costului determinat iniţial. În astfel de cazuri, nu se recunoaşte nicio majorare a costului aferent combinării de întreprinderi. În cazul instrumentelor de capitaluri proprii, valoarea justă a plăţii suplimentare se compensează printr-o reducere corespunzătoare a valorii atribuite instrumentelor emise iniţial. În cazul instrumentelor de datorie, plata suplimentară este considerată o reducere a primei sau o creştere a discountului la emisiunea iniţială.

67.Pentru combinările de întreprinderi la care data achiziţiei a fost anterioară datei de aplicare a prezentului IFRS, dobânditorul trebuie să aplice prospectiv dispoziţiile de la punctul 68 din IAS 12, modificat prin prezentul IFRS. Aceasta înseamnă că dobânditorul nu trebuie să ajusteze contabilizarea combinărilor anterioare de întreprinderi pentru modificările recunoscute anterior ale creanţelor recunoscute privind impozitul amânat. Cu toate acestea, de la data aplicării prezentului IFRS, dobânditorul trebuie să recunoască, ca o ajustare a profitului sau pierderii (sau, dacă IAS 12 prevede acest lucru, în afara profitului sau pierderii), modificările creanţelor recunoscute privind impozit amânat.

Capitolul 8:RETRAGEREA IFRS 3 (2004)

68.Prezentul IFRS înlocuieşte IFRS 3 Combinări de întreprinderi (publicat în 2004).

entitate dobândită	Întreprinderea sau întreprinderile asupra cărora dobânditorul obţine controlul într-o combinare de întreprinderi.
dobânditor	Entitatea care obţine controlul asupra entităţii dobândite.
data achiziţiei	Data la care dobânditorul obţine controlul asupra entităţii dobândite.
întreprindere	Un set de active şi activităţi integrate care poate fi condus şi administrat în scopul furnizării unei rentabilităţi sub formă de dividende, costuri scăzute sau alte beneficii economice direct către investitori sau alţi proprietari, membri sau participanţi.
combinare de întreprinderi	O tranzacţie sau un alt eveniment prin care un dobânditor obţine controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi. Tranzacţiile numite uneori "fuziuni reale" sau "fuziuni între entităţi egale" sunt, de asemenea, combinări de întreprinderi, conform utilizării acestui termen în prezentul IFRS.
contravaloare contingentă	De obicei, o obligaţie a dobânditorului de a transfera active suplimentare sau participaţii în capitalurile proprii către foştii proprietari ai unei entităţi dobândite ca parte a schimbului pentru controlul entităţii dobândite dacă au loc evenimente viitoare specificate sau sunt respectate anumite condiţii. Cu toate acestea, contravaloarea contingentă poate conferi de asemenea dobânditorului dreptul la restituirea contravalorii transferate anterior, dacă sunt îndeplinite condiţiile specificate.
control	Autoritatea de a guverna politicile financiare şi de exploatare ale unei entităţi pentru a obţine beneficii din activităţile ei.
participaţii în capitalurile proprii	În sensul prezentului IFRS, termenul de participaţii în capitalurile proprii este folosit în general pentru a desemna participaţiile în capitalurile proprii ale entităţilor deţinute de investitori şi participaţiile proprietarilor, membrilor sau participanţilor la entităţile mutuale.
valoare justă	Valoarea la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie între părţi interesate şi în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective.
fond comercial	Un activ care reprezintă beneficii economice viitoare care rezultă din alte active dobândite într-o combinare de întreprinderi care nu sunt identificate individual şi recunoscute separat.
identificabil	Un activ este identificabil dacă fie: a)este separabil, adică poate fi separat sau desprins din entitate şi vândut, transferat, cesionat printr-un contract de licenţă, închiriat sau schimbat, fie individual, fie împreună cu un contract, activ identificabil sau datorie identificabilă aferent(ă), indiferent dacă entitatea intenţionează sau nu să facă acest lucru; fie b)decurge din drepturi contractuale sau de altă natură legală, indiferent dacă acele drepturi sunt transferabile sau separabile de entitate sau de alte drepturi şi obligaţii.
imobilizare necorporală	Un activ nemonetar identificabil fără fond material.
entitate mutuală	O entitate, alta decât o entitate deţinută de investitori, care oferă dividende, costuri mai scăzute sau alte beneficii economice direct către proprietarii, membrii sau participanţii săi. De exemplu, o societate mutuală de asigurare, o cooperativă de credit şi o entitate cooperativă sunt toate entităţi mutuale.
interese minoritare	Capitalurile proprii într-o filială care nu se pot atribui, direct sau indirect, unei societăţi-mamă.
proprietari	În sensul prezentului IFRS, termenul de proprietari este folosit în general pentru a cuprinde deţinătorii de participaţii în capitalurile proprii ale entităţilor deţinute de investitori şi proprietarii, membrii sau participanţii la entităţile mutuale.

B1.Prezentul IFRS nu se aplică unei combinări de întreprinderi între entităţi sau întreprinderi aflate sub control comun. O combinare de întreprinderi care implică entităţi sau întreprinderi aflate sub control comun reprezintă o combinare de întreprinderi în care toate entităţile sau întreprinderile ce participă la combinare sunt controlate în ultimă instanţă de aceeaşi parte sau de aceleaşi părţi atât înainte, cât şi după combinare, iar controlul respectiv nu este tranzitoriu.

B2.Se consideră că un grup de indivizi controlează o entitate atunci când, ca urmare a unor prevederi contractuale, aceşti indivizi deţin în mod colectiv autoritatea de a guverna politicile financiare şi de exploatare ale entităţii respective în vederea obţinerii de beneficii din activităţile acesteia. Prin urmare, o combinare de întreprinderi nu intră sub incidenţa prezentului IFRS atunci când acelaşi grup de indivizi deţine în mod colectiv, ca urmare a unor prevederi contractuale, autoritatea absolută de a guverna politicile financiare şi de exploatare ale fiecăreia dintre entităţile care participă la combinare, în vederea obţinerii de beneficii din activităţile acestora, iar această autoritate colectivă absolută nu este tranzitorie.

B3.O entitate poate fi controlată de un individ sau de un grup de indivizi care acţionează împreună în temeiul unor prevederi contractuale, iar acest individ sau grup de indivizi poate să nu intre sub incidenţa dispoziţiilor de raportare financiară ale IFRS-urilor. Prin urmare, nu este necesar ca anumite entităţi care se combină să fie incluse în aceleaşi situaţii financiare consolidate pentru ca o combinare de întreprinderi să fie considerată drept combinare între entităţi aflate sub control comun.

B4.Valoarea intereselor care nu controlează deţinute în fiecare dintre entităţile care participă la combinare înainte şi după ce are loc combinarea nu are relevanţă pentru stabilirea faptului dacă respectiva combinare implică entităţi aflate sub control comun. În mod similar, faptul că una dintre entităţile care participă la combinare este o filială ce a fost exclusă din situaţiile financiare consolidate nu are relevanţă pentru stabilirea faptului dacă respectiva combinare implică entităţi aflate sub control comun.

b)Proces: Orice sistem, standard, protocol, convenţie sau regulă care, atunci când este aplicat(ă) unei (unor) intrări generează sau are capacitatea de a genera ieşiri. Exemplele includ procese de management strategic, procese de exploatare şi procese de gestionare a resurselor. Aceste procese sunt de obicei documentate, dar o mână de lucru cu capacitatea şi experienţa necesară care să respecte regulile şi convenţiile poate furniza procesele necesare care pot fi aplicate intrărilor pentru a genera ieşiri. (Contabilitatea, facturarea, statul de plată şi alte sisteme administrative nu sunt în mod normal proceduri utilizate pentru generarea de ieşiri).

B8.Pentru a putea fi condus şi gestionat în sensul definit, un ansamblu integrat de activităţi şi active trebuie să aibă două elemente esenţiale - intrări şi procese aplicate acestor intrări, care sunt sau vor fi utilizate împreună pentru a genera ieşiri. Totuşi, o întreprindere nu trebuie să includă toate intrările sau procesele pe care le-a utilizat vânzătorul pentru exploatarea întreprinderii respective dacă participanţii de pe piaţă sunt capabili să dobândească întreprinderea şi să continue să producă ieşiri, de exemplu, prin integrarea întreprinderii în propriile lor intrări şi procese.

B9.Natura elementelor unei întreprinderi variază în funcţie de domeniul de activitate şi de structura operaţiunilor (activităţilor) entităţii, inclusiv de stadiul de dezvoltare a entităţii. Întreprinderile mai vechi au adesea multe tipuri diferite de intrări, procese şi ieşiri, în timp ce noile întreprinderi au adesea mai puţine intrări şi procese şi uneori numai o singură ieşire (produs). Aproape toate întreprinderile au şi datorii, dar nu este obligatoriu ca o întreprindere să aibă datorii.

B11.Determinarea măsurii în care un anumit ansamblu de active şi activităţi constituie o întreprindere ar trebui să se bazeze pe capacitatea unui ansamblu integrat de a fi condus şi gestionat ca întreprindere de un participant de pe piaţă. Astfel, când se evaluează măsura în care un anumit ansamblu constituie o întreprindere, nu este relevant dacă un vânzător a exploatat ansamblul ca pe o întreprindere sau dacă dobânditorul intenţionează să exploateze ansamblul ca pe o întreprindere.

B15.Într-o combinare de întreprinderi realizată iniţial printr-un schimb de participaţii în capitalurile proprii, dobân-ditorul este de obicei entitatea care emite participaţii în capitalurile proprii. Cu toate acestea, în unele combinări de întreprinderi, numite de obicei "achiziţii inverse", entitatea emitentă este entitatea dobândită. Punctele B19-B27 furnizează îndrumări privind contabilizarea achiziţiilor inverse. Alţi factori şi alte circumstanţe pertinente trebuie să fie luate în considerare la identificarea dobânditorului dintr-o combinare de întreprinderi efectuată prin schimbul de participaţii în capitalurile proprii, inclusiv:

a)drepturile de vot relative din entitatea care rezultă în urma combinării de întreprinderi - Dobânditorul este de obicei entitatea participantă la combinare ai cărei proprietari, ca grup, păstrează sau primesc cea mai mare parte a drepturilor de vot din entitatea rezultată în urma combinării. La stabilirea grupului de proprietari care păstrează sau primeşte cea mai mare parte a drepturilor de vot, o entitate trebuie să ia în considerare existenţa oricăror angajamente şi opţiuni, warrante sau titluri de valori convertibile neobişnuite sau speciale privind voturile.

B18.O entitate nou formată pentru efectuarea unei combinări de întreprinderi nu este în mod necesar dobânditorul. Atunci când se înfiinţează o entitate nouă care emite participaţii în capitaluri proprii pentru realizarea unei combinări de întreprinderi, una dintre entităţile care participă la combinare, existentă înainte de combinare, va fi identificată drept dobânditor prin aplicarea îndrumărilor de la punctele B1 3-B17. Din contră, o entitate nouă care transferă numerar sau alte active sau care suportă datorii drept contravaloare poate constitui dobânditorul.

B19.O achiziţie inversă are loc atunci când entitatea care emite titluri de valori (dobânditorul, în termeni legali) este identificată drept entitate dobândită în termeni contabili, pe baza îndrumărilor de la punctele B13-B18. Entitatea ale cărei participaţii în capitalurile proprii sunt dobândite (entitatea dobândită, în termeni legali) trebuie să fie dobânditorul în sens contabil pentru ca tranzacţia să fie considerată o achiziţie inversă. De exemplu, uneori achiziţiile inverse au loc atunci când o entitate operaţională privată doreşte să devină o entitate publică, dar nu doreşte să-şi înregistreze acţiunile de participare. Pentru realizarea acestui lucru, entitatea privată va conveni ca o entitate de interes public să dobândească participaţiile sale în capitalurile proprii în schimbul participaţiilor în capitalurile proprii ale entităţii de interes public. În acest exemplu, entitatea publică este dobânditorul în termeni legali deoarece a emis participaţiile sale în capitalurile proprii, iar entitatea privată este entitatea dobândită în termeni legali deoarece participaţiile sale în capitalurile proprii au fost dobândite. Cu toate acestea, aplicarea îndrumărilor de la punctele B13-B18 are ca urmare identificarea:

B20.În cadrul unei achiziţii inverse, dobânditorul în termeni contabili nu emite de obicei nicio contravaloare pentru entitatea dobândită. În schimb, entitatea dobândită în termeni contabili emite acţiuni de participare către proprietarii dobânditorului în termeni contabili. Prin urmare, valoarea justă de la data achiziţiei a contravalorii transferate de dobânditorul în termeni contabili pentru participaţia sa în entitatea dobândită în termeni contabili se bazează pe numărul participaţiilor în capitalurile proprii pe care filiala legală ar fi trebuit să le emită pentru a oferi proprietarilor societăţii-mamă legale acelaşi procent de participaţii în capitalurile proprii ale entităţii combinate care a rezultat din achiziţia inversă. Valoarea justă a numărului de participaţii în capitalurile proprii astfel calculat poate fi utilizată drept valoare justă a contravalorii transferate în schimbul entităţii dobândite.

B21.Situaţiile financiare consolidate întocmite în urma a unei achiziţii inverse sunt emise în numele societăţii-mamă legale (entitatea dobândită, în termeni contabili), dar sunt descrise în note drept o continuare a situaţiilor financiare ale filialei legale (adică ale dobânditorului, în termeni contabili), cu o singură ajustare, aceea de a ajusta retroactiv capitalul legal al dobânditorului în termeni contabili, pentru a reflecta capitalul legal al entităţii dobândite în termeni contabili. Acea ajustare este impusă pentru a reflecta capitalul societăţii-mamă legale (entitatea dobândită, în termeni contabili). Informaţiile comparative prezentate în situaţiile financiare consolidate respective sunt ajustate, de asemenea, retroactiv pentru a reflecta capitalul legal al societăţii-mamă legale (entitatea dobândită, în termeni contabili).

d)valoarea recunoscută în situaţiile financiare consolidate drept participaţii în capitalurile proprii emise, determinată prin adăugarea participaţiilor în capitalurile proprii emise ale filialei legale (dobânditorul, în termeni contabili), în circulaţie imediat înainte de combinarea de întreprinderi, la valoarea justă a societăţii-mame legale (entitatea dobândită, în termeni contabili) Cu toate acestea, structura capitalurilor proprii (adică numărul şi tipul participaţiilor în capitaluri proprii emise) reflectă structura capitalurilor proprii ale societăţii-mamă legale (entitatea dobândită, în termeni contabili), inclusiv participaţiile în capitaluri proprii emise de societatea-mamă legală în vederea realizării combinării. Prin urmare, structura capitalurilor proprii ale filialei legale (dobânditorul, în termeni contabili) este retratată prin utilizarea ratei de schimb stabilite în acordul de achiziţie, pentru a reflecta numărul de acţiuni ale societăţii-mamă legale (entitatea dobândită, în termeni contabili) emise în cadrul achiziţiei inverse.

B23.Într-o achiziţie inversă, unii dintre proprietarii entităţii dobândite, în termeni legali, (dobânditorul, în termeni contabili) s-ar putea să nu-şi schimbe participaţiile în capitalurile proprii cu participaţii în capitalurile proprii ale societăţii-mamă legale (entitatea dobândită, în termeni contabili). Aceşti proprietari sunt consideraţi interese care nu controlează în situaţiile financiare consolidate după achiziţia inversă. Acest lucru se întâmplă deoarece proprietarii entităţii dobândite legale care nu îşi schimbă participaţiile în capitalurile proprii cu participaţii în capitalurile proprii ale dobânditorului legal deţin o participaţie doar în rezultatele şi în activele nete ale entităţii dobândite legale - nu şi în rezultatele şi în activele nete ale entităţii rezultate în urma combinării. Invers, chiar dacă dobânditorul legal este entitatea dobândită în termeni contabili, proprietarii dobânditorului legal au o participaţie în rezultatele şi în activele nete ale entităţii rezultate în urma combinării.

B24.Activele şi datoriile entităţii dobândite legale sunt evaluate şi recunoscute în situaţiile financiare consolidate la valorile lor contabile de dinainte de combinare [a se vedea punctul B22 litera (a)]. Prin urmare, în cadrul unei achiziţii inverse, interesele care nu controlează reflectă participaţiile proporţionale deţinute de acţionarii care nu controlează în valorile contabile de dinainte de combinare ale activelor nete ale entităţii dobândite legale, chiar dacă interesele care nu controlează din alte achiziţii sunt evaluate la valoarea lor justă de la data achiziţiei.

B29.Dobânditorul trebuie să stabilească dacă termenii fiecărui contract de leasing operaţional în care entitatea dobândită este locatarul sunt favorabili sau nefavorabili. Dobânditorul trebuie să recunoască o imobilizare necorporală dacă termenii unui contract de leasing operaţional sunt favorabili în raport cu termenii pieţei şi o datorie dacă termenii nu sunt favorabili în raport cu termenii pieţei. Punctul B42 oferă îndrumări privind evaluarea la valoarea justă de la data achiziţiei a activelor care fac obiectul unui contract de leasing operaţional în care entitatea dobândită este locatorul.

B30.O imobilizare necorporală identificabilă poate fi asociată cu un contract de leasing operaţional, care poate fi evidenţiat prin dorinţa participanţilor de pe piaţă de a plăti un preţ pentru închiriere, chiar dacă aceasta se face în termenii pieţei. De exemplu, închirierea de porţi într-un aeroport sau a unui spaţiu de vânzare cu amănuntul într-o zonă comercială de prim rang poate furniza intrarea pe o piaţă sau alte beneficii economice viitoare care îndeplinesc condiţiile pentru a fi calificate drept imobilizări necorporale identificabile, cum ar fi, de exemplu, o relaţie cu clienţii. În acest caz, dobânditorul trebuie să recunoască imobilizarea (imobilizările) necorporală(e) asociată(e) identificabilă(e), în conformitate cu punctul B31.

a)o entitate dobândită închiriază o instalaţie de fabricare printr-un contract de leasing operaţional care are termeni favorabili în raport cu termenii pieţei. Termenii contractului de leasing interzic în mod explicit transferul acestuia (fie prin vânzare, fie prin subînchiriere). Valoarea cu care termenii contractului de leasing sunt favorabili în comparaţie cu termenii tranzacţiilor actuale de pe piaţă pentru aceleaşi elemente sau pentru elemente similare este o imobilizare necorporală care îndeplineşte criteriul contractual-legal pentru recunoaştere separat de fondul comercial, chiar dacă dobânditorul nu poate vinde sau transfera altminteri contractul de leasing.

b)o entitate dobândită deţine şi exploatează o centrală nucleară. Autorizaţia de a exploata această centrală constituie o imobilizare necorporală care îndeplineşte criteriul contractual-legal pentru recunoaştere separat de fondul comercial, chiar dacă dobânditorul nu o poate vinde sau transfera separat de centrala dobândită. Un dobânditor poate recunoaşte valoarea justă a autorizaţiei de exploatare şi valoarea justă a centralei drept un singur activ în sensul raportării financiare dacă duratele de viaţă utilă ale respectivelor active sunt similare.

c)o entitate dobândită deţine un brevet tehnologic. Ea a acordat licenţa de utilizare a acestui brevet şi altor părţi pentru uz exclusiv în afara pieţei interne, primind în schimb un anumit procent din veniturile viitoare din străinătate. Atât brevetul tehnologic, cât şi acordul aferent de licenţă îndeplinesc criteriul contractual-legal pentru recunoaştere separat de fondul comercial, chiar dacă nu ar fi posibilă vânzarea sau schimbarea brevetului şi a acordului aferent de licenţă independent unul de celălalt.

B33.Criteriul separabilităţii înseamnă că o imobilizare necorporală dobândită poate fi separată sau divizată de entitatea dobândită şi vândută, transferată, cesionată printr-un contract de licenţă, închiriată sau schimbată, fie individual, fie împreună cu un contract aferent, cu un activ identificabil sau cu o datorie identificabilă. O imobilizare necorporală pe care un dobânditor ar putea să o vândă, să o cesioneze printr-un contract de licenţă sau să o schimbe altminteri cu altceva de valoare îndeplineşte criteriul separabilităţii chiar dacă dobânditorul nu intenţionează să o vândă, să o cesioneze printr-un contract de licenţă sau să o schimbe altminteri. O imobilizare necorporală dobândită respectă criteriul separabilităţii dacă există dovezi de tranzacţii de schimb pentru acelaşi tip de activ sau pentru un activ de tip similar, chiar dacă aceste tranzacţii sunt rare şi fără să se ţină cont de implicarea dobânditorului în acestea. De exemplu, listele de clienţi şi de abonaţi sunt frecvent cesionate spre a fi folosite, respectând astfel criteriul de separabilitate. Chiar dacă o entitate dobândită consideră că lista sa de clienţi are caracteristici diferite faţă de alte liste de clienţi, faptul că listele de clienţi sunt frecvent cesionate spre folosire înseamnă în general că lista de clienţi dobândită respectă criteriul separabilităţii. Totuşi, o listă de clienţi dobândită în urma unei combinări de întreprinderi nu ar respecta criteriul separabilităţii dacă termenii privind confidenţialitatea sau alte acorduri interzic unei entităţi să vândă, să închirieze sau să schimbe altminteri informaţii legate de clienţii săi.

b)o entitate dobândită deţine o marcă înregistrată şi expertiză tehnică documentată dar nebrevetată utilizată la fabricarea produsului înregistrat sub marca respectivă. Pentru a transfera proprietatea asupra mărcii, proprietarului i se impune, de asemenea, să transfere orice este necesar pentru ca noul proprietar să poată produce un produs sau un serviciu care să nu poată fi deosebit de ceea ce producea fostul proprietar. Deoarece expertiza tehnică nebrevetată trebuie să fie separată de entitatea dobândită sau de entitatea rezultată în urma combinării şi vândută dacă este vândută marca aferentă, ea respectă criteriul separabilităţii.

B35.Ca parte a unei combinări de întreprinderi, un dobânditor poate răscumpăra un drept pe care i-l acordase anterior entităţii dobândite de a utiliza una sau mai multe dintre activele recunoscute sau nerecunoscute ale dobânditorului. Exemplele de astfel de drepturi includ dreptul de a utiliza numele de marcă al dobânditorului în temeiul unui acord de franciză sau dreptul de a utiliza tehnologia dobânditorului în temeiul unui acord de licenţă pentru tehnologie. Un drept redobândit este o imobilizare necorporală identificabilă pe care dobânditorul o recunoaşte separat de fondul comercial. Punctul 29 oferă îndrumări privind evaluarea unui drept redobândit, iar punctul 55 oferă îndrumări privind contabilizarea ulterioară a dreptului redobândit.

B37.Dobânditorul include în fondul comercial valoarea unei imobilizări necorporale dobândite care nu este identificabilă la data achiziţiei. De exemplu, un dobânditor poate atribui valoare existenţei unei mâini de lucru cumulate, care reprezintă o echipă de angajaţi existenţi care permite dobânditorului să continue să exploateze o întreprindere dobândită de la data achiziţiei. O mână de lucru cumulată nu reprezintă capitalul intelectual al mâinii de lucru calificate - cunoştinţele şi experienţa (adesea specializate) pe care le aduc în serviciu angajaţii unei entităţi dobândite. Deoarece mâna de lucru cumulată nu reprezintă o imobilizare necorporală care să fie recunoscută separat de fondul comercial, orice valoare atribuită acesteia este inclusă în fondul comercial.

B38.Dobânditorul include de asemenea în fondul comercial orice valoare atribuită elementelor care, la data achiziţiei, nu întrunesc caracteristicile activelor. De exemplu, dobânditorul ar putea atribui valoare contractelor potenţiale pe care le negociază entitatea dobândită cu potenţiali noi clienţi la data achiziţiei. Deoarece aceste contracte potenţiale nu reprezintă ele însele imobilizări la data achiziţiei, dobânditorul nu le recunoaşte separat de fondul comercial. Dobânditorul nu ar trebui să reclasifice ulterior valoarea acestor contracte de la fondul comercial pentru evenimente care au loc după data achiziţiei. Cu toate acestea, dobânditorul ar trebui să evalueze faptele şi împrejurările care însoţesc evenimentele existente imediat după data achiziţiei, pentru a determina măsura în care o imobilizare necorporală care putea fi recunoscută separat exista la data achiziţiei.

B40.Criteriile de identificabilitate determină măsura în care o imobilizare necorporală este recunoscută separat de fondul comercial. Totuşi, criteriile nu oferă nici îndrumări de evaluare a valorii juste a unei imobilizări necorporale, nici nu restricţionează ipotezele utilizate la evaluarea valorii juste a unei imobilizări necorporale. De exemplu, dobânditorul ar lua în considerare în evaluarea valorii juste ipotezele de care ar ţine cont participanţii pe piaţă atunci când ar determina valoarea imobilizării necorporale, cum ar fi preconizarea reînnoirii viitoare a unor contracte. Nu este necesar ca aceste reînnoiri să respecte criteriile de identificabilitate. (Cu toate acestea, a se vedea punctul 29, care stabileşte o excepţie la principiul de evaluare a valorii juste pentru drepturile redobândite recunoscute într-o combinare de întreprinderi). Punctele 36 şi 37 din IAS 38 oferă îndrumări pentru a determina dacă imobilizările necorporale ar trebui combinate într-o singură unitate de cont cu alte imobilizări corporale sau necorporale.

B41.Dobânditorul nu trebuie să recunoască un provizion separat pentru depreciere la data achiziţiei pentru activele dobândite într-o combinare de întreprinderi care sunt evaluate la valorile lor juste de la data achiziţiei, deoarece efectele incertitudinii legate de fluxurile de trezorerie viitoare sunt incluse în evaluarea valorii juste. De exemplu, deoarece prezentul IFRS impune dobânditorului să evalueze creanţele dobândite, inclusiv împrumuturile, la valorile juste de la data achiziţiei, dobânditorul nu recunoaşte un provizion separat pentru depreciere pentru fluxurile de trezorerie contractuale care se preconizează a fi irecuperabile la acea dată.

B42.La evaluarea valorii juste de la data achiziţiei a unui activ cum ar fi o clădire sau un brevet care face obiectul unui contract de leasing operaţional în care entitatea dobândită este locatorul, dobânditorul trebuie să ia în considerare termenii contractului respectiv. Cu alte cuvinte, dobânditorul nu recunoaşte un activ sau o datorie separat(ă) dacă termenii unui contract de leasing operaţional sunt fie favorabili, fie nefavorabili în comparaţie cu termenii pieţei, conform prevederii de la punctul B29 pentru contractele de leasing în care entitatea dobândită este locatarul.

B43 Pentru a-şi proteja poziţia competitivă sau din alte motive, dobânditorul poate intenţiona să nu utilizeze activul nefinanciar dobândit sau poate să nu intenţioneze să utilizeze activul corespunzător celei mai intense şi celei mai bune utilizări. De exemplu, un caz poate fi acela în care dobânditorul intenţionează să utilizeze în mod defensiv o imobilizare necorporală dobândită de cercetare şi dezvoltare, împiedicând alte părţi să o utilizeze. Cu toate acestea, dobânditorul trebuie să evalueze valoarea justă a activului nefinanciar presupunând cea mai intensă şi cea mai bună utilizare a sa de către participanţi pe piaţă, în conformitate cu premisa de evaluare corespunzătoare, atât la momentul iniţial, cât şi atunci când evaluează valoarea justă fără costuri asociate cedării pentru testarea ulterioară a deprecierii.

B44 Prezentul IFRS permite dobânditorului să evalueze un interes care nu controlează deţinut într-o entitate dobândită la valoarea sa justă, de la data achiziţiei. Uneori, un dobânditor va putea evalua valoarea justă de la data achiziţiei a unui interes care nu controlează pe baza unui preţ cotat pe o piaţă activă pentru acţiuni (adică, acelea care nu sunt deţinute de dobânditor). Totuşi, în alte situaţii, pentru acţiuni nu va fi disponibil un preţ cotat pe o piaţă activă. În acele situaţii, dobânditorul va evalua valoarea justă a interesului care nu controlează pe baza unei alte tehnici de evaluare.

B45 Valorile juste pe acţiune ale participaţiei dobânditorului în entitatea dobândită şi ale interesului care nu controlează calculate pe acţiune pot fi diferite. Este posibil ca principala diferenţă să fie includerea unei prime de control în valoarea justă pe acţiune a participaţiei dobânditorului în entitatea dobândită sau, invers, includerea unei reduceri pentru lipsa controlului (numită şi reducere de interes care nu controlează) în valoarea justă pe acţiune a interesului care nu controlează dacă participanţii pe piaţă ar ţine cont de o astfel de primă sau reducere atunci când determină valoarea interesului care nu controlează.

B46 Într-o combinare de întreprinderi realizată fără transfer de contravaloare, dobânditorul trebuie să substituie valoarea justă de la data achiziţiei participaţiei sale în entitatea dobândită cu valoarea justă de la data achiziţiei a contravalorii transferate pentru evaluarea fondului comercial sau a câştigului realizat în urma unei cumpărări în condiţii avantajoase (a se vedea punctele 32-34). Dobânditorul ar trebui să evalueze valoarea justă de la data achiziţiei a participaţiei sale în entitatea dobândită utilizând una sau mai multe tehnici de evaluare care sunt adecvate în condiţiile date şi pentru care există date suficiente. Dacă se utilizează mai multe tehnici de evaluare, dobânditorul ar trebui să evalueze rezultatele tehnicilor, luând în considerare relevanţa şi fiabilitatea datelor utilizate şi amploarea datelor disponibile.

B47.Atunci când se combină două entităţi mutuale, valoarea justă a capitalurilor proprii sau a participaţiilor membrilor în entitatea dobândită (sau valoarea justă a entităţii dobândite) poate fi evaluată mai fiabil decât valoarea justă a participaţiilor membrilor transferate de dobânditor. În acest caz, punctul 33 impune dobânditorului să determine valoarea fondului comercial prin utilizarea valorii juste de la data achiziţiei a participaţiilor în capitalurile proprii ale entităţii dobândite în locul valorii juste la data achiziţiei a participaţiilor în capitalurile proprii ale dobânditorului transferate drept contravaloare. De asemenea, dobânditorul dintr-o combinare de entităţi mutuale trebuie să recunoască activele nete ale entităţii dobândite ca o suplimentare directă a capitalului sau capitalurilor proprii în situaţia poziţiei sale financiare, nu ca o suplimentare a rezultatului reportat, ceea ce este consecvent cu modalitatea în care alte tipuri de entităţi aplică metoda achiziţiei.

B48.Deşi sunt similare sub multe aspecte cu alte întreprinderi, entităţile mutuale au caracteristici distincte care rezultă în primul rând din faptul că membrii lor sunt atât clienţi, cât şi proprietari. Membrii entităţilor mutuale se aşteaptă, în general, să primească beneficii pentru calitatea lor de membri, adesea sub forma onorariilor reduse suportate pentru bunuri şi servicii sau dividende-client. Partea din dividendele-client alocată fiecărui membru se bazează adesea pe valoarea tranzacţiilor dintre membru şi entitatea mutuală în anul respectiv.

B49 O evaluare la valoarea justă a unei entităţi mutuale trebuie să includă ipotezele pe care le-ar formula participanţii pe piaţă cu privire la viitoarele beneficii ale membrilor, precum şi orice ipoteze relevante ar formula participanţii pe piaţă cu privire la entitatea mutuală. De exemplu, pentru a evalua valoarea justă a entităţii mutuale se poate utiliza o tehnică a valorii actualizate. Fluxurile de trezorerie utilizate drept intrări de date pentru model trebuie să se bazeze pe fluxurile de trezorerie preconizate ale entităţii mutuale, care este posibil să reflecte reducerile aferente beneficiilor membrilor, cum ar fi onorarii reduse pentru bunuri şi servicii.

a)motivele care stau la baza realizării tranzacţiei - Cunoaşterea motivelor datorită cărora părţile la combinare (dobânditorul şi entitatea dobândită şi proprietarii, directorii şi administratorii lor - şi reprezentanţii acestora) au iniţiat o anumită tranzacţie sau angajament poate oferi informaţii privind apartenenţa combinării la contravaloarea transferată şi la activele dobândite sau datoriile asumate. De exemplu, dacă o tranzacţie este angajată în special în beneficiul dobânditorului sau al entităţii combinate, mai degrabă decât în beneficiul entităţii dobândite sau al foştilor proprietari ai acesteia dinainte de combinare, este mai puţin probabil ca respectiva parte a preţului tranzacţiei care s-a plătit (şi orice active şi datorii aferente) să fie o parte a schimbului pentru entitatea dobândită. Prin urmare, dobânditorul ar contabiliza respectiva parte separat de combinarea de întreprinderi.

b)cine a iniţiat tranzacţia - Cunoaşterea părţii care a iniţiat tranzacţia poate oferi, de asemenea, informaţii cu privire la apartenenţa acesteia la schimbul care a avut loc pentru entitatea dobândită. De exemplu, o tranzacţie sau alt eveniment iniţiat(ă) de dobânditor poate fi demarat(ă) în sensul furnizării de beneficii economice viitoare pentru dobânditor sau entitatea care rezultă din combinare, entitatea dobândită sau foştii săi proprietari dinainte de combinare primind puţin beneficii sau chiar deloc. Pe de altă parte, un angajament sau o tranzacţie iniţiat(ă) de entitatea dobândită sau de foştii săi proprietari este mai puţin probabil să se realizeze în beneficiul dobânditorului sau al entităţii rezultate din combinare şi mai probabil să facă parte din tranzacţia de combinare de întreprinderi.

c)plasarea în timp a tranzacţiei - Plasarea în timp a tranzacţiei poate oferi, de asemenea, informaţii cu privire la apartenenţa acesteia la schimbul care a avut loc pentru entitatea dobândită. De exemplu, o tranzacţie între dobânditor şi entitatea dobândită care are loc în timpul negocierilor pentru termenii unei combinări de întreprinderi poate să fi fost iniţiată anticipându-se că o combinare de întreprinderi va oferi beneficii economice viitoare dobânditorului sau entităţii rezultate după combinare. În acest caz, este posibil ca entitatea dobândită sau foştii săi proprietari dinainte de combinarea de întreprinderi să primească puţine beneficii sau chiar deloc din tranzacţie, cu excepţia beneficiilor pe care le primesc ca parte a entităţii rezultate din combinare.

(i)valoarea cu care un contract este favorabil sau nefavorabil din perspectiva dobânditorului în comparaţie cu termenii tranzacţiilor actuale de pe piaţă pentru aceleaşi elemente sau pentru elemente similare. (Un contract nefavorabil este un contract care este nefavorabil conform termenilor actuali de pe piaţă. Nu este în mod necesar un contract oneros în care costurile inevitabile generate de îndeplinirea obligaţiilor contractuale depăşesc beneficiile economice estimate a se obţine din respectivul contract).

B53.O relaţie preexistentă poate fi un contract pe care dobânditorul îl recunoaşte drept un drept redobândit. Dacă acest contract cuprinde termeni favorabili sau nefavorabili în comparaţie cu stabilirea preţului pentru tranzacţiile actuale de pe piaţă pentru aceleaşi elemente sau pentru elemente similare, dobânditorul recunoaşte, separat de combinarea de întreprinderi, un câştig sau o pierdere pentru lichidarea efectivă a contractului, evaluată în conformitate cu punctul B52.

B54.Faptul că angajamentele pentru plăţi contingente către angajaţi sau acţionari care vând constituie contravalori contingente pentru o combinare de întreprinderi sau constituie tranzacţii separate depinde de natura angajamentelor. Cunoaşterea motivelor datorită cărora acordul de cumpărare cuprinde o clauză privind plăţile contingente, a părţii care a iniţiat angajamentul şi a momentului în care părţile au încheiat angajamentul poate fi utilă la evaluarea naturii angajamentului.

a)Continuarea angajării - Termenii continuării angajării de către acţionarii care vând şi devin angajaţi principali pot constitui un indicator al fondului unui angajament de contravaloare contingentă. Termenii relevanţi de continuare a angajării pot fi cuprinşi într-un contract de angajare, de cumpărare sau în alt document. Un angajament de contravaloare contingentă în care plăţile se anulează imediat dacă angajarea se încheie reprezintă remunerarea pentru serviciile de după combinare. Angajamentele prin care plăţile contingente nu sunt afectate de încheierea angajării pot indica faptul că plăţile contingente reprezintă o contravaloare suplimentară, mai degrabă decât o remunerare.

e)Numărul de acţiuni deţinute - Numărul relativ de acţiuni deţinute de către acţionarii care vând şi care rămân ca angajaţi principali pot constitui un indicator al fondului angajamentului de contravaloare contingentă. De exemplu, dacă acţionarii care vând şi care au deţinut în mod substanţial toate acţiunile entităţii dobândite continuă ca angajaţi principali, acest fapt poate indica un angajament care, în fond, reprezintă un angajament de împărţire a profitului, menit să ofere o remunerare a serviciilor de după combinare. În mod alternativ, dacă acţionarii care vând şi care continuă ca angajaţi principali au deţinut numai un număr mic de acţiuni ale entităţii dobândite şi toţi acţionarii care vând primesc aceeaşi contravaloare contigentă pe acţiune, acest lucru poate indica faptul că plăţile contigente reprezintă o contravaloare suplimentară. Participaţiile în capitalurile proprii care sunt deţinute de părţi legate de acţionarii care vând şi care continuă ca angajaţi principali, cum ar fi membrii de familie, ar trebui luate de asemenea în considerare.

f)Legătura cu evaluarea - Dacă contravaloarea iniţială transferată la data achiziţiei se bazează pe extremitatea inferioară a unui interval stabilit pentru evaluarea entităţii dobândite şi formula contingentă este în funcţie de acea abordare a evaluării, aceasta poate sugera faptul că plăţile contingente constituie o contravaloare suplimentară. Alternativ, dacă formula de plată contingentă este conformă cu angajamentele anterioare de împărţire a profitului, aceasta poate sugera că fondul angajamentului este acela de a furniza o remunerare.

g)Formula de determinare a contravalorii - Formula utilizată pentru determinarea plăţii contigente poate fi utilă la evaluarea fondului angajamentului. De exemplu, dacă o plată contingentă este determinată pe baza unui multiplu de câştiguri, aceasta ar putea sugera că obligaţia este contravaloare contingentă într-o combinare de întreprinderi şi că formula este menită să stabilească sau să verifice valoarea justă a entităţii dobândite. Din contră, o plată contingentă care reprezintă un procent specificat din rezultate ar putea sugera faptul că obligaţia către angajaţi este un angajament de împărţire a profitului pentru remunerarea angajaţilor pentru serviciile prestate.

h)Alte angajamente şi aspecte - Termenii altor angajamente faţă de acţionarii care vând (cum ar fi acordurile de neconcurenţă, contractele executorii, contractele de consultanţă şi acordurile de leasing imobiliar) şi tratamentul fiscal al veniturilor pentru plăţile contingente pot indica faptul că plăţile contingente se pot atribui în alt mod decât drept contravaloare pentru entitatea dobândită. De exemplu, în legătură cu achiziţia, dobân-ditorul ar putea încheia un acord de leasing imobiliar cu un acţionar important care vinde. Dacă plăţile de leasing specificate în contractul de leasing sunt în mod semnificativ sub valoarea pieţei, unele sau toate plăţile contingente către locator (acţionarul care vinde) impuse de un angajament separat pentru plăţi contingente, ar putea fi, în fond, plăţi pentru utilizarea proprietăţii închiriate pe care dobânditorul ar trebui să le recunoască separat în situaţiile sale financiare de după combinare. Din contră, dacă contractul de leasing specifică plăţi de leasing care sunt conforme cu termenii pieţei pentru proprietatea închiriată, angajamentul pentru plăţi contingente către acţionarul care vinde pot constitui o contravaloare contingentă în cadrul combinării de întreprinderi.

B56.Un dobânditor poate schimba primele sale cu plata pe bază de acţiuni (¹) (prime de înlocuire) cu primele deţinute de angajaţii entităţii dobândite. Schimburile de opţiuni pe acţiuni sau alte prime cu plata pe bază de acţiuni care au loc împreună cu o combinare de întreprinderi sunt contabilizate drept modificări ale primelor cu plata pe bază de acţiuni în conformitate cu IFRS 2 Plata pe bază de acţiuni. Dacă dobânditorul înlocuieşte primele entităţii dobândite, fie toată, fie o parte din evaluarea pe baza pieţei a primelor de înlocuire ale dobânditorului trebuie incluse în evaluarea contravalorii transferate în cadrul combinării de întreprinderi. Punctele B57-B62 oferă îndrumări referitoare la alocarea evaluării pe baza pieţei. (¹)La punctele B56-B62, termenul "prime cu plata pe bază de acţiuni" se referă la tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni pentru care drepturile sunt obţinute sau nu. Însă, în situaţiile în care primele entităţii dobândite vor expira ca urmare a unei combinări de întreprinderi şi dacă dobânditorul înlocuieşte respectivele prime atunci când nu este obligat să o facă, toată evaluarea pe baza pieţei a primelor de înlocuire trebuie recunoscută drept cost aferent remuneraţiilor în situaţiile financiare de după combinare, în conformitate cu IFRS 2. Aceasta înseamnă că niciuna dintre evaluările pe baza pieţei a respectivelor prime nu trebuie cuprinsă în evaluarea contravalorii transferate în cadrul unei combinări de întreprinderi. Dobânditorul este obligat să înlocuiască primele entităţii dobândite dacă entitatea dobândită sau angajaţii săi au autoritatea de a impune înlocuirea. De exemplu, în sensul aplicării acestei îndrumări, dobânditorul este obligat să înlocuiască primele entităţii dobândite dacă înlocuirea este prevăzută de:

În unele cazuri, primele entităţii dobândite pot expira ca urmare a unei combinări de întreprinderi. Dacă dobânditorul înlocuieşte primele chiar dacă nu este obligat să facă acest lucru, toată valoarea evaluată pe baza pieţei a primelor de înlocuire trebuie recunoscută drept costul remunerării în situaţiile financiare de după combinare. Aceasta înseamnă că niciuna dintre evaluările pe baza pieţei nu va fi cuprinsă în evaluarea contravalorii transferate în cadrul unei combinări de întreprinderi.

B57.Pentru determinarea părţii dintr-o primă de înlocuire care face parte din contravaloarea transferată pentru obţinerea entităţii dobândite şi partea care reprezintă remunerarea pentru serviciile de după combinare, dobân-ditorul trebuie să evalueze atât primele de înlocuire acordate de dobânditor, cât şi primele entităţii dobândite la data achiziţiei, în conformitate cu IFRS 2. Partea din evaluarea pe baza pieţei a primei de înlocuire care face parte din contravaloarea transferată în schimbul entităţii dobândite este egală cu partea din prima entităţii dobândite care se poate atribui serviciilor de dinainte de combinare.

B58.- Partea din prima de înlocuire care se poate atribui serviciilor de dinainte de combinare reprezintă evaluarea pe baza pieţei a primei entităţii dobândite înmulţite cu raportul dintre partea finalizată din perioada de intrare în drepturi şi cea mai mare valoare a perioadei totale de intrare în drepturi sau perioada iniţială de intrare în drepturi a primei entităţii dobândite. Perioada de intrare în drepturi este perioada în care toate condiţiile specificate de intrare în drepturi trebuie să fie îndeplinite. Condiţiile de intrare în drepturi sunt definite în IFRS 2.

B59.- Partea dintr-o primă de înlocuire nelegitimă care se poate atribui unui serviciu de după combinare şi, prin urmare, este recunoscută drept cost de remunerare în situaţiile financiare de după combinare este egală cu evaluarea totală pe baza pieţei a primei de înlocuire minus valoarea atribuită serviciului de dinainte de combinare. Prin urmare, orice surplus al evaluării pe baza pieţei din prima de înlocuire faţă de evaluarea pe baza pieţei a primei entităţii dobândite este atribuit de către dobânditor serviciului de după combinare şi acesta recunoaşte surplusul drept cost de remunerare în situaţiile financiare de după combinare. Dobânditorul trebuie să atribuie o parte a unei prime de înlocuire unui serviciu de după combinare dacă este necesar un serviciu după combinare, indiferent dacă angajaţii au prestat toate serviciile impuse pentru ca primele lor din entitatea dobândită să devină legitime înainte de data achiziţiei.

B60.- Partea dintr-o primă de înlocuire nelegitimă care se poate atribui unui serviciu de dinainte de combinare, precum şi partea care se poate atribui unui serviciu de după combinare trebuie să reflecte cea mai bună estimare disponibilă a numărului de prime de înlocuire preconizate să devină legitime. De exemplu, dacă evaluarea pe baza pieţei a părţii dintr-o primă de înlocuire atribuită serviciului de dinainte de combinare este de 100 u.m., iar dobânditorul preconizează că numai un procent de 95 % din primă va deveni legitim, valoarea inclusă în contravaloarea transferată în cadrul combinării de întreprinderi este de 95 u.m. Modificările numărului estimat de prime de înlocuire care sunt preconizate să devină legitime sunt reflectate în costul remunerării pentru perioadele în care au loc modificările sau anulările - şi nu ca ajustări ale contravalorii transferate în cadrul combinării de întreprinderi. În mod similar, efectele altor evenimente, cum ar fi modificările sau rezultatul final al primelor care au condiţii de performanţă, care au loc după data achiziţiei, sunt contabilizate în conformitate cu IFRS 2 pentru determinarea costului remunerării pentru perioada în care are loc un eveniment.

B61.Aceleaşi dispoziţii ca cele pentru determinarea părţilor dintr-o primă de înlocuire care se pot atribui unui serviciu de dinaintea combinării sau de după combinare se aplică indiferent dacă o primă de înlocuire este clasificată drept o datorie sau un instrument de capitaluri proprii în conformitate cu prevederile din IFRS 2. Toate modificările evaluării pe baza pieţei a primelor clasificate drept datorii după data achiziţiei şi efectele fiscale ale veniturilor aferente sunt recunoscute în situaţiile financiare de după combinare ale dobânditorului în perioada (perioadele) în care au loc aceste modificări.

B62A.Este posibil ca entitatea dobândită să aibă tranzacţii în curs cu plata pe bază de acţiuni pe care dobânditorul nu le preschimbă cu tranzacţiile sale cu plata pe bază de acţiuni. Dacă drepturile sunt obţinute, respectivele tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni ale entităţii dobândite fac parte din interesele care nu controlează şi sunt evaluate la evaluarea lor pe baza pieţei. Dacă drepturile nu sunt obţinute, acestea sunt evaluate la evaluarea lor pe baza pieţei ca şi cum data achiziţiei ar fi data acordării în conformitate cu punctele 19 şi 30.

B66.Dacă data achiziţiei unei combinări de întreprinderi este după sfârşitul perioadei de raportare dar înainte să fie autorizată publicarea situaţiilor financiare, dobânditorul trebuie să prezinte informaţiile prevăzute la punctul B64 în afară de cazul în care contabilizarea iniţială a combinării de întreprinderi este incompletă în momentul autorizării pentru publicare a situaţiilor financiare. În acest caz, dobânditorul trebuie să descrie care sunt informaţiile pe care nu le-a putut prezenta şi motivele pentru care nu a putut să le prezinte.

B68.Punctul 64 stipulează că prezentul IFRS se aplică prospectiv combinărilor de întreprinderi pentru care data achiziţiei este la sau după începutul primei perioade anuale de raportare care începe la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Cu toate acestea, o entitate trebuie să aplice prezentul IFRS numai la începutul unei perioade anuale de raportare care începe la 30 iunie 2007 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică prezentul IFRS înainte de data intrării sale în vigoare, entitatea trebuie să prezinte acest fapt şi să aplice IAS 27 (modificat de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate în 2008) în acelaşi timp.

b)Fondul comercial recunoscut anterior - La începutul primei perioade anuale de aplicare a prezentului IFRS, valoarea contabilă a fondului comercial care rezultă dintr-o combinare anterioară de întreprinderi trebuie să fie valoarea sa contabilă de la acea dată, în conformitate cu politicile contabile anterioare ale entităţii. La determinarea acestei valori, entitatea trebuie să elimine valoarea contabilă a oricărei amortizări cumulate a acestui fond comercial şi diminuarea corespunzătoare a fondului comercial. Nu trebuie făcută nicio altă ajustare a valorii contabile a fondului comercial.

c)Fondul comercial recunoscut drept o deducere din capitalurile proprii - Politicile contabile anterioare ale entităţii ar fi putut avea drept rezultat recunoaşterea fondului comercial generat de o combinare anterioară de întreprinderi drept o deducere din capitalurile proprii. În acest caz, entitatea nu trebuie să recunoască acel fond comercial drept un activ la începutul primei perioade anuale de aplicare a prezentului IFRS. Mai mult, entitatea nu trebuie să recunoască în profit sau pierdere nicio parte din acel fond comercial atunci când cedează integral sau parţial întreprinderea din care provine fondul comercial respectiv sau atunci când se depreciază o unitate generatoare de numerar de care este legat fondul comercial.

e)Fondul comercial negativ recunoscut anterior - O entitate care a contabilizat o combinare anterioară de întreprinderi prin aplicarea metodei achiziţiei poate să fi recunoscut un credit amânat drept un surplus al parti-cipaţiei sale în valoarea justă netă a activelor şi datoriilor identificabile ale entităţii dobândite faţă de costul acelei participaţii (numită uneori fond comercial negativ). În acest caz, entitatea trebuie să derecunoască valoarea contabilă a acelui credit amânat la începutul primei perioade anuale de aplicare a prezentului IFRS, printr-o ajustare corespunzătoare adusă soldului de deschidere al rezultatelor reportate la acea dată.

PARTEA 33:STANDARDUL INTERNATIONAL DE RAPORTARE FINANCIARA 4 - Contracte de asigurare

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

1.Obiectivul prezentului IFRS este acela de a specifica modul de raportare financiara a contractelor de asigurare pentru orice entitate care emite astfel de contracte (descrisa în prezentul IFRS ca asigurator), pâna la definitivarea de catre Consiliu a celei de-a doua faze a proiectului sau privind contractele de asigurare. În special, prezentul IFRS prevede:

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

d)contracte de garantii financiare, cu conditia ca emitentul sa nu fi declarat anterior în mod explicit ca se refera la contracte cum ar fi contractele de asigurare si ca a utilizat contabilitatea care se aplica acestor contracte de asigurare, caz în care emitentul poate alege sa aplice pentru astfel de contracte de garantare financiara fie IAS 39, IAS 32 si IFRS 7, fie prezentul standard. Emitentul poate opta în acest sens în cazul fiecarui contract în parte, dar alegerea pentru fiecare contract este irevocabila;

SECTIUNEA 1:Instrumente derivate încorporate

8.Ca o exceptie de la dispozitia din IAS 39, nu este nevoie ca un asigurator sa separe si sa evalueze la valoarea justa optiunea detinatorului politei de asigurare de a rascumpara un contract de asigurare pentru o suma fixa (sau pentru o suma constituita dintr-o suma fixa si o dobânda), chiar daca pretul de exercitare difera de valoarea contabila a datoriei de asigurare din contractul-gazda. Cu toate acestea, dispozitia din IAS 39 se aplica unei optiuni de vânzare/put sau unei optiuni de rascumparare în numerar încorporate într-un contract de asigurare, daca valoarea de rascumparare variaza ca raspuns la schimbarea unei variabile financiare (cum ar fi pretul sau indicele unei actiuni sau al unui bun de consum) sau a unei variabile nefinanciare care nu este specifica unei parti contractante. În plus, aceasta dispozitie se aplica si în cazul în care capacitatea detinatorului de a exercita o optiune de vânzare/put sau o optiune de rascumparare în numerar este declansata de o schimbare a unei astfel de variabile (de exemplu, o optiune de vânzare/put care poate fi exercitata daca un indice de pe piata de capital atinge un nivel specificat).

SECTIUNEA 2:Separarea componentelor de depozit

10.Unele contracte de asigurare contin atât o componenta de asigurare, cât si o componenta de depozit. În unele cazuri, unui asigurator i se impune sau i se permite sa separe cele doua componente:

11.Urmatoarea situatie constituie un exemplu de caz în care politicile contabile ale asiguratorului nu îi impun acestuia sa recunoasca toate obligatiile care rezulta dintr-o componenta de depozit. Un cedent primeste o despagubire pentru pierderi de la un reasigurator, dar contractul îl obliga pe cedent sa ramburseze suma primita în anii urmatori. Aceasta obligatie rezulta dintr-o componenta de depozit. Daca politicile contabile ale cedentului i-ar permite acestuia sa recunoasca acea despagubire ca venit fara sa recunoasca si obligatia rezultata, trebuie realizata separarea.

CAPITOLUL 3:RECUNOASTERE SI EVALUARE

SECTIUNEA 1:Scutire temporara de la îndeplinirea dispozitiilor altor IFRS-uri

SUBSECTIUNEA 1:Testul de adecvare a datoriei

15.Un asigurator trebuie sa evalueze la fiecare data de raportare daca datoriile sale de asigurare sunt adecvate, folosind estimari curente ale fluxurilor de trezorerie viitoare aferente contractelor sale de asigurare. Daca aceasta evaluare arata ca valoarea contabila a datoriilor sale de asigurare (minus costurile de achizitie amânate si imobilizarile necorporale aferente, cum ar fi cele prezentate la punctele 31 si 32) este inadecvata în lumina estimarilor de fluxuri viitoare de trezorerie, întreaga diferenta trebuie sa fie recunoscuta în profit sau pierdere.

16.Daca un asigurator aplica un test de adecvare a datoriei care întruneste conditiile minime specificate, prezentul IFRS nu mai impune alte conditii. Conditiile minime sunt urmatoarele:

17.Daca politicile contabile ale asiguratorului nu impun un test de adecvare a datoriei care sa întruneasca conditiile minime de la punctul 16, asiguratorul trebuie:

a)sa determine valoarea contabila a datoriilor de asigurare relevante (1) minus valoarea contabila a:

SUBSECTIUNEA 2:Deprecierea activelor de reasigurare

20.Daca activul de reasigurare al unui cedent se depreciaza, cedentul trebuie sa reduca în consecinta valoarea contabila a acestuia si sa recunoasca pierderea din depreciere în profit sau pierdere. Un activ de reasigurare este depreciat daca si numai daca:

SECTIUNEA 2:Modificari ale politicilor contabile

SUBSECTIUNEA 1:Ratele dobânzilor curente pe piata

24.Unui asigurator i se permite, dar nu i se impune, sa îsi modifice politicile contabile pentru a reevalua datoriile de asigurare desemnate (1) astfel încât acestea sa reflecte ratele dobânzilor curente pe piata si sa recunoasca modificarile datoriilor respective în profit sau pierdere. De asemenea, el poate sa introduca în acel moment politici contabile care necesita alte estimari si ipoteze curente în privinta datoriilor desemnate. Optiunea de la acest punct permite unui asigurator sa îsi modifice politicile contabile privind datoriile desemnate fara a aplica în mod consecvent politicile respective tuturor datoriilor similare, asa cum ar prevedea IAS 8. Daca un asigurator desemneaza datorii pentru aceasta optiune, el trebuie sa continue sa aplice cu consecventa ratele dobânzilor curente pe piata (si, daca este cazul, celelalte estimari si ipoteze curente) în toate perioadele si pentru toate aceste datorii, pâna la stingerea lor.

SUBSECTIUNEA 2:Continuarea practicilor existente

25.Un asigurator poate continua folosirea urmatoarelor practici, dar introducerea oricareia dintre ele nu îndeplineste dispozitiile de la punctul 22:

b)evaluarea drepturilor contractuale referitoare la comisioane viitoare pentru gestionarea investitiilor la o valoare care depaseste valoarea lor justa, data de o comparatie cu comisioanele curente percepute de alti participanti de pe piata pentru servicii similare. Este probabil ca valoarea justa la început a drepturilor contractuale respective sa egaleze costurile de emisiune platite, cu exceptia cazurilor în care comisioanele viitoare pentru gestionarea investitiilor si cheltuielile aferente nu sunt aliniate la cele comparabile de pe piata;

c)utilizarea unor politici contabile neuniforme pentru contractele de asigurare (precum si pentru costurile de achizitie amânate aferente si pentru imobilizarile necorporale aferente, daca exista) ale filialelor, cu exceptia cazului în care punctul 24 permite acest lucru. Daca politicile contabile respective sunt neuniforme, un asigurator le poate modifica, cu conditia ca modificarea sa nu duca la diversificarea politicilor contabile si, de asemenea, sa satisfaca celelalte dispozitii ale prezentului IFRS.

SUBSECTIUNEA 4:Marje de investitie viitoare

27.Nu este nevoie ca un asigurator sa îsi modifice politicile contabile privind contractele de asigurare pentru a elimina marjele de investitie viitoare. Cu toate acestea, exista o prezumtie relativa potrivit careia situatiile financiare ale unui asigurator vor fi mai putin relevante si mai putin fiabile daca acesta introduce o politica contabila care reflecta marje de investitie viitoare la evaluarea contractelor de asigurare, în afara de cazul când aceste marje afecteaza platile contractuale. Urmatoarele sunt doua exemple de politici contabile care reflecta aceste marje:

28.Un asigurator poate depasi prezumtia relativa descrisa la punctul 27 daca si numai daca celelalte componente ale unei modificari a politicilor sale contabile cresc relevanta si fiabilitatea declaratiilor sale financiare suficient de mult pentru a cântari mai greu decât scaderea gradului de relevanta si de fiabilitate cauzata de includerea unor marje de investitie viitoare. De exemplu, sa presupunem ca politicile contabile deja existente ale unui asigurator privind contractele de asigurare implica ipoteze initiale excesiv de prudente si o rata de actualizare prescrisa de un organism de reglementare fara referire directa la conditiile de pe piata si ignora unele optiuni si garantii încorporate. Asiguratorul ar putea sa îsi faca situatiile financiare mai relevante si nu mai putin fiabile daca ar trece la folosirea unei baze contabile cuprinzatoare orientate catre investitori, care este utilizata pe scara larga si care implica:

29.În unele modalitati de evaluare, rata de actualizare este folosita pentru a determina valoarea actualizata a unei marje de profit viitoare. Acea marja de profit este apoi repartizata pe diferite perioade cu ajutorul unei formule. În cadrul acestor modalitati de evaluare, rata de actualizare afecteaza doar indirect evaluarea datoriei. În special, folosirea unei rate de actualizare mai putin adecvate are un efect redus sau nu are niciun efect asupra evaluarii initiale a unei datorii. Cu toate acestea, în alte modalitati de evaluare rata de actualizare determina în mod direct evaluarea datoriei. În acest ultim caz, deoarece introducerea unei rate de actualizare bazate pe active are un efect mai semnificativ, este foarte improbabil ca un asigurator sa poata depasi prezumtia relativa descrisa la punctul 27.

SUBSECTIUNEA 5:Contabilitatea colaterala

30.Conform unor modele contabile, câstigurile sau pierderile realizate aferente activelor unui asigurator au un efect direct asupra evaluarii unora dintre sau tuturor

c)imobilizarilor necorporale aferente, cum ar fi cele descrise la punctele 31 si 32. Unui asigurator i se permite, dar nu i se impune, sa îsi modifice politicile contabile astfel încât un câstig sau o pierdere recunoscut(a), dar nerealizat(a), aferent(a) unui activ sa afecteze acele evaluari în acelasi mod ca un câstig sau o pierdere realizat(a). Ajustarea aferentă a datoriei asociate contractelor de asigurare (sau costurilor de achiziţie amânate ori imobilizărilor necorporale) trebuie să fie recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, dacă şi numai dacă, profitul sau pierderea nerealizat(ă) este recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global. Această practică este uneori descrisa drept "contabilitate colaterala".

SECTIUNEA 3:Contracte de asigurare dobândite în urma unei combinari de întreprinderi sau în urma unui transfer de portofoliu

31.Pentru a respecta prevederile IFRS 3, un asigurator trebuie, la data achizitiei, sa evalueze la valoarea justa datoriile de asigurare asumate si activele de asigurare dobândite într-o combinare de întreprinderi. Totusi, unui asigurator i se permite, dar nu i se impune, sa foloseasca o prezentare detaliata care separa valoarea justa a contractelor de asigurare dobândite în doua componente:

SECTIUNEA 4:Caracteristici de participare discretionara

SUBSECTIUNEA 1:Caracteristici de participare discretionara în contractele de asigurare

34.Unele contracte de asigurare au o caracteristica de participare discretionara, precum si un element garantat. Emitentul unui astfel de contract:

b)daca recunoaste caracteristica de participare discretionara în mod separat de elementul garantat, trebuie sa clasifice acea caracteristica fie ca datorie, fie ca o componenta separata a capitalurilor proprii. Prezentul IFRS nu specifica modul în care un emitent determina daca acea caracteristica este o datorie sau un element de capitaluri proprii. Emitentul poate împarti aceasta caracteristica în doua componente, de datorie si de capitaluri proprii, si trebuie sa utilizeze o politica contabila consecventa în privinta acestei împartiri. Emitentul nu trebuie sa clasifice acea caracteristica drept o categorie intermediara care nu este nici datorie, nici capital propriu;

c)poate recunoaste toate primele primite ca venit fara sa separe nicio parte care este legata de componenta de capitaluri proprii. Modificarile rezultante ale elementului garantat si ale partii din caracteristica de participare discretionara clasificata drept datorie trebuie sa fie recunoscute în profit sau pierdere. Daca o parte sau întreaga caracteristica de participare discretionara este clasificata în capitaluri proprii, o parte din profit sau pierdere se poate atribui acelei caracteristici (în acelasi mod în care o parte poate fi atribuita unor interese care nu controlează). Emitentul trebuie sa recunoasca partea de profit sau pierdere care se poate atribui oricarei componente de capitaluri proprii a unei caracteristici de participare discretionara ca o alocare de profit sau pierdere, nu ca o cheltuiala sau ca un venit (a se vedea IAS 1 Prezentarea situatiilor financiare);

SUBSECTIUNEA 2:Caracteristici de participare discretionara în instrumentele financiare

35.Conditiile mentionate la punctul 34 se aplica, de asemenea, unui instrument financiar care are o caracteristica de participare discretionara. În plus:

b)daca emitentul clasifica o parte din sau toata acea caracteristica drept o componenta separata de capitaluri proprii, datoria recunoscuta pentru întregul contract nu trebuie sa fie mai mica decât valoarea care ar fi rezultat din aplicarea IAS 39 elementului garantat. Valoarea respectiva trebuie sa includa valoarea intrinseca a unei optiuni de rascumparare a contractului, dar nu trebuie sa includa valoarea-timp a sa daca punctul 9 exclude acea optiune de la evaluarea la valoarea justa. Emitentul nu este obligat sa dea detalii despre valoarea care ar rezulta din aplicarea IAS 39 elementului garantat si nici sa prezinte acea valoare separat. În plus, emitentul nu este obligat sa determine acea valoare daca datoria totala recunoscuta este în mod clar mai mare;

CAPITOLUL 4:PREZENTAREA INFORMATIILOR

SECTIUNEA 1:Explicarea valorilor recunoscute în situatiile financiare

37.Pentru a se conforma punctului 36, un asigurator trebuie sa prezinte:

b)activele, datoriile, veniturile si cheltuielile recunoscute (si fluxurile de trezorerie, daca prezinta situatiile fluxurilor de trezorerie folosind metoda directa) care rezulta din contracte de asigurare. În plus, daca asiguratorul este un cedent, el trebuie sa prezinte informatii despre:

SECTIUNEA 2:Natura si amploarea riscurilor generate de contractele de asigurare

39.Pentru a se conforma punctului 38, un asigurator trebuie sa prezinte:

c)informatii despre riscul de asigurare (atât înainte, cât si dupa diminuarea riscului prin reasigurare), inclusiv informatii despre:

(iii) pretentiile concrete comparate cu estimarile anterioare (cum ar fi evolutia pretentiilor). Informatiile prezentate privind evolutia pretentiilor trebuie sa înceapa de la data când a aparut cea mai veche cerere de despagubire semnificativa, pentru care exista înca incertitudini referitoare la valoarea si planificarea platilor pentru daune, dar nu este necesar sa se întoarca mai mult de zece ani înapoi. Nu este nevoie ca un asigurator sa prezinte aceste informatii în legatura cu pretentiile în privinta carora incertitudinile referitoare la valoarea si planificarea platilor daunelor sunt rezolvate de regula în termen de un an;

d)informaţiile despre riscul de credit, riscul de lichiditate şi riscul de piaţă pe care le-ar impune punctele 31-42 din IFRS 7 dacă contractele de asigurare ar intra în domeniul de aplicare a IFRS 7. Totuşi:

e)informatii despre expunerile la riscul de piata generate de instrumentele derivate încorporate într-un contract- gazda de asigurare, daca asiguratorului nu i se impune sa evalueze si nu evalueaza instrumentele derivate încorporate la valoarea justa.

a)o analiză a sensibilităţii care prezintă modul în care profitul sau pierderea şi capitalurile proprii ar fi fost afectate dacă ar fi avut loc modificările variabilei relevante a riscului, modificări care au fost în mod rezonabil posibile la finalul perioadei de raportare; metodele şi ipotezele utilizate la elaborarea acestei analize a sensibilităţii; şi orice modificare faţă de perioada anterioară a metodelor şi ipotezelor folosite. Cu toate acestea, daca un emitent utilizeaza o metoda alternativa pentru a gestiona sensibilitatea la conditiile de piata, cum ar fi o analiza a valorii încorporate, el poate respecta aceasta dispozitie prin prezentarea de informatii cu privire la respectiva analiza alternativa a sensibilitatii si prin prezentarea informatiilor impuse de punctul 41 din IFRS 7;

CAPITOLUL 5:DATA INTRARII ÎN VIGOARE SI TRANZITIA

41^A Contractele de garantie financiara (amendamente la IAS 39 si la IFRS 4), emis în august 2005, modifica punctul 4 litera d), punctul B18 litera g) si punctul B19 litera f). O entitate trebuie sa aplice aceste amendamente pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2006 sau ulterior acestei date. Se încurajeaza aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica aceste amendamente pentru o perioada anterioara, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt si trebuie sa aplice amendamentele aferente la IAS 39 si la IAS 32 (¹) în acelasi timp.

SECTIUNEA 1:Prezentarea informatiilor

43.Daca nu se poate aplica o anume dispozitie de la punctele 10-35 informatiilor comparative care se refera la perioadele anuale anterioare datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt. Aplicarea testului de adecvare a datoriei (punctele 15-19) pentru astfel de informatii comparative poate fi uneori imposibila, dar este foarte putin probabil sa fie imposibil de aplicat alte dispozitii ale punctelor 10-35 la astfel de informatii comparative. IAS 8 explica termenul de "imposibilitate".

44.La aplicarea punctului 39 litera c) subpunctul (iii), nu este nevoie ca o entitate sa prezinte informatii despre evolutia pretentiilor care au aparut cu mai mult de cinci ani înainte de sfârsitul primului exercitiu financiar în care aplica prezentul IFRS. În plus, daca, atunci când o entitate aplica pentru prima data prezentul IFRS, acesteia îi este imposibil sa elaboreze informatii referitoare la evolutia pretentiilor care au aparut înainte de începutul celei mai îndepartate perioade pentru care entitatea prezinta informatii comparative complete, conforme cu prezentul IFRS, entitatea trebuie sa prezinte acest lucru.

SECTIUNEA 2:Reclasificarea activelor financiare

45.Atunci când un asigurator modifica politicile sale contabile privind datoriile de asigurare, i se permite, dar nu i se impune, sa reclasifice unele sau toate activele sale financiare drept "la valoarea justa prin profit sau pierdere". Aceasta reclasificare este permisa daca un asigurator modifica politicile sale contabile atunci când aplica pentru prima data prezentul IFRS si daca face o modificare ulterioara de politica permisa de punctul 22. Reclasificarea reprezinta o modificare de politica contabila si se aplica IAS 8.

CAPITOLUL 6:Anexa A - Termeni definiti

CAPITOLUL 7:Anexa B - Definitia unui contract de asigurare

B6 Unele contracte de servicii pe baza de abonament în cadrul carora nivelul serviciului depinde de un eveniment incert corespund definitiei unui contract de asigurare date în prezentul IFRS, dar nu sunt reglementate drept contracte de asigurare în unele tari. Un exemplu este un contract de întretinere în care furnizorul de servicii convine sa repare anumite echipamente în urma unei functionari defectuoase a acestora. Plata pentru serviciul pe baza de abonament se bazeaza pe numarul preconizat de defectiuni, dar este incert daca se va defecta un echipament anume. Defectarea echipamentului are un efect nefavorabil asupra proprietarului acestuia, iar contractul despagubeste proprietarul (mai degraba în natura decât în numerar). Un alt exemplu este un contract de servicii de reparatii auto conform caruia furnizorul convine, pentru o suma anuala fixa, sa furnizeze asistenta rutiera sau sa tracteze automobilul pâna la cel mai apropiat service. Acest ultim tip de contract ar putea corespunde definitiei unui contract de asigurare, chiar daca furnizorul nu convine sa efectueze reparatii sau sa înlocuiasca piese.

b)daca se aplica IAS 18 Venituri, furnizorul de servicii ar trebui sa recunoasca veniturile în functie de stadiul de executie (si în functie de alte criterii specificate). Aceasta abordare este acceptabila, de asemenea, conform prezentului IFRS, care permite furnizorului de servicii (i) sa continue utilizarea politicilor sale contabile existente pentru aceste contracte, în afara de cazul când acestea implica practici interzise de punctul 14, si (ii) sa îsi îmbunatateasca politicile contabile daca acest lucru este permis de punctele 22-30;

B9 Definitia riscului financiar inclusa în anexa A cuprinde o lista de variabile financiare si nefinanciare. Lista cuprinde variabile nefinanciare care nu sunt specifice unei parti contractante, cum ar fi un indice al pagubelor provocate de cutremure de pamânt într-o anumita regiune sau un indice al temperaturilor dintr-un anumit oras. Lista exclude variabilele nefinanciare care sunt specifice unei parti contractante, cum ar fi faptul ca are loc sau nu un incendiu care afecteaza sau distruge un activ al acelei parti. Dincolo de aceasta, riscul privind modificarile valorii juste a unui activ nefinanciar nu este un risc financiar daca valoarea justa nu reflecta numai modificarile preturilor de pe piata pentru astfel de active (o variabila financiara), ci si starea unui activ nefinanciar specific detinut de o parte contractanta (o variabila nefinanciara). De exemplu, daca o garantie a valorii reziduale a unui automobil anume expune garantul la riscul schimbarii starii fizice a automobilului, acel risc este un risc de asigurare, si nu un risc financiar.

B11 În temeiul unor contracte, un eveniment asigurat declanseaza plata unei sume legate de un indice de pret. Astfel de contracte sunt contracte de asigurare, cu conditia ca plata contingenta cu evenimentul asigurat sa poata fi semnificativa. De exemplu, o anuitate viagera legata de un indice al costului de trai transfera risc de asigurare deoarece plata este declansata de un eveniment incert - supravietuirea beneficiarului anuitatii. Legatura cu indicele de pret este un instrument derivat încorporat, dar care, de asemenea, transfera risc de asigurare. Daca transferul rezultant de risc de asigurare este semnificativ, instrumentul derivat încorporat corespunde definitiei unui contract de asigurare, caz în care nu este nevoie sa fie separat si evaluat la valoarea justa (a se vedea punctul 7 din prezentul IFRS).

B13 Definitia unui contract de asigurare se refera la un efect nefavorabil asupra detinatorului politei de asigurare. Definitia nu limiteaza plata facuta de catre asigurator la o suma egala cu impactul financiar al evenimentului nefavorabil. De exemplu, definitia nu exclude acoperirea de tip "nou pentru vechi", care plateste detinatorului politei suficient pentru a permite înlocuirea unui activ vechi deteriorat cu un activ nou. În mod similar, definitia nu limiteaza plata, în cadrul unui contract de asigurare de viata, la pierderea financiara suferita de rudele decedatului si nici nu exclude posibilitatea platii unor sume predeterminate pentru a cuantifica pierderea cauzata de un deces sau de un accident.

B14 Unele contracte prevad o plata daca se petrece un eveniment incert specificat, dar nu prevad ca preconditie pentru plata un efect nefavorabil asupra detinatorului politei de asigurare. Un astfel de contract nu este un contract de asigurare, chiar daca detinatorul îl foloseste pentru a micsora expunerea la riscul de baza. De exemplu, daca detinatorul foloseste un instrument derivat pentru a acoperi împotriva riscurilor o variabila nefinanciara de baza care este corelata cu fluxurile de trezorerie generate de un activ al entitatii, instrumentul derivat nu este un contract de asigurare, deoarece plata nu este conditionata de faptul ca reducerea fluxurilor de trezorerie generate de activ are un efect nefavorabil asupra detinatorului. Dimpotriva, definitia unui contract de asigurare se refera la un eveniment incert pentru care un efect nefavorabil asupra detinatorului politei este o preconditie contractuala pentru plata. Aceasta preconditie contractuala nu impune asiguratorului sa investigheze daca evenimentul a generat realmente un efect nefavorabil, dar permite asiguratorului sa refuze plata daca nu este convins ca evenimentul a generat un efect nefavorabil.

B15 Riscul de întrerupere sau de persistenta (adica riscul ca partenerul va anula contractul mai devreme sau mai târziu decât a estimat emitentul la stabilirea pretului contractului) nu este un risc de asigurare, deoarece plata catre partener nu este contingenta cu un eveniment incert care are un efect nefavorabil asupra partenerului. În mod similar, riscul de cheltuiala (adica riscul unor cresteri neasteptate ale costurilor administrative asociate cu administrarea unui contract, mai degraba decât ale unor costuri asociate cu evenimente asigurate) nu este un risc de asigurare, deoarece o crestere neasteptata a cheltuielilor nu are un efect nefavorabil asupra partenerului.

g)asigurarea de credit, care prevede plata unor sume specificate pentru despagubirea detinatorului pentru o pierdere cu care se confrunta din cauza ca un anumit debitor nu efectueaza plata la termenele initiale sau modificate ale unui instrument de datorie. Aceste contracte pot avea diverse forme legale, cum ar fi aceea a unei garantii, a unui acreditiv, a unui contract derivat pentru neexecutarea obligatiilor de creditare sau a unui contract de asigurare. Totusi, desi aceste contracte corespund definitiei unui contract de asigurare, ele corespund si definitiei unui contract de garantie financiara din IAS 39 si intra sub incidenta IAS 32 (¹) si a IAS 39, nu a prezentului IFRS [a se vedea punctul 4 litera d)]. Cu toate acestea, daca un emitent de contracte de garantie financiara a declarat anterior în mod explicit faptul ca aceste contracte sunt considerate contracte de asigurare si a utilizat contabilitatea aplicabila contractelor de asigurare, emitentul poate opta sa utilizeze fie IAS 39 si IAS 32 (¹), fie prezentul standard pentru astfel de contracte de garantie financiara;

b)contractele care au forma legala de contract de asigurare, dar care trec toate riscurile semnificative înapoi catre detinatorul politei prin intermediul unor mecanisme irevocabile si executorii care ajusteaza platile viitoare facute de catre detinator ca rezultat direct al pierderilor asigurate, cum ar fi, de exemplu, unele contracte de reasigurare financiara sau unele contracte de grup (astfel de contracte sunt în mod normal instrumente financiare care nu constituie asigurari, sau contracte de servicii - a se vedea punctele B20 si B21);

e)instrumentele derivate care expun o parte contractanta la risc financiar, dar nu la risc de asigurare, deoarece acestea impun ca partea respectiva sa faca plata exclusiv pe baza modificarii uneia sau mai multora dintre urmatoarele variabile specificate: rata a dobânzii, pret al unui instrument financiar, pret al unui bun de consum, rata de schimb valutar, indice de pret sau de rata, rating sau un indice de credit, ori a altor variabile, numai daca, în cazul unei variabile nefinanciare, variabila nu este specifica unei parti contractante (a se vedea IAS 39);

B23 Riscul de asigurare este semnificativ daca si numai daca un eveniment asigurat ar putea face ca un asigurator sa plateasca beneficii suplimentare semnificative în orice situatie, cu exceptia situatiilor lipsite de fond comercial (adica cele care nu au efect sesizabil asupra economiei tranzactiei). Daca în situatii cu fond comercial ar fi platibile beneficii suplimentare semnificative, conditia din fraza anterioara ar putea fi îndeplinita chiar daca evenimentul asigurat este extrem de improbabil sau chiar daca valoarea actualizata preconizata (adica ponderata cu probabilitatile) a fluxurilor de trezorerie contingente este o mica parte din valoarea actualizata preconizata a tuturor fluxurilor de trezorerie contractuale ramase.

a)pierderea capacitatii de a percepe de la detinatorul politei de asigurare plati pentru servicii viitoare. De exemplu, într-un contract de asigurare de viata cu componenta de investitie, decesul detinatorului politei înseamna ca asiguratorul nu mai poate sa realizeze servicii de administrare de investitii si sa obtina un comision pentru aceasta. Totusi, aceasta pierdere economica pentru asigurator nu reflecta un risc de asigurare, asa cum un administrator de fond mutual nu îsi asuma un risc de asigurare legat de posibilul deces al clientului. Prin urmare, pierderea potentiala a unor comisioane viitoare pentru activitatea de administrare de investitii nu este relevanta pentru a evalua ce nivel de risc de asigurare este transferat printr-un contract;

c)o plata conditionata de un eveniment care nu cauzeaza o pierdere semnificativa pentru detinatorul contractului. Un exemplu ar fi un contract care impune emitentului sa plateasca un milion de unitati monetare daca un activ sufera daune fizice care produc o pierdere economica nesemnificativa pentru detinator, în valoare de o unitate monetara. În acest contract, detinatorul transfera catre asigurator riscul nesemnificativ al pierderii unei unitati monetare. În acelasi timp, contractul creeaza riscul de neasigurare ca emitentul va trebui sa plateasca 999 999 unitati monetare daca se petrece evenimentul specificat. Deoarece emitentul nu accepta un risc de asigurare semnificativ de la detinator, acest contract nu este un contract de asigurare;

B25 Un asigurator trebuie sa evalueze importanta riscului asigurat mai degraba contract cu contract, decât pe baza gradului de semnificatie pentru situatiile financiare (¹). Astfel, riscul de asigurare poate fi important chiar daca exista o probabilitate minima de pierderi semnificative pentru un întreg portofoliu de contracte. Aceasta evaluare contract cu contract faciliteaza clasificarea unui contract drept contract de asigurare. Totusi, daca se stie ca un portofoliu relativ omogen de contracte mici este compus din contracte care transfera toate risc de asigurare, asiguratorul nu este obligat sa examineze fiecare contract din acel portofoliu pentru a identifica câteva contracte nederivate care transfera un risc de asigurare nesemnificativ.

B26 De la punctele B23-B25 rezulta ca, daca printr-un contract se plateste o compensatie în caz de deces care depaseste valoarea platibila în caz de supravietuire, contractul este un contract de asigurare, în afara de cazul în care compensatia în caz de deces este nesemnificativa (evaluata mai degraba prin referire la contract decât la un întreg portofoliu de contracte). Asa cum s-a mentionat la punctul B24 litera b), renuntarea în caz de deces la taxele pentru anulare sau rascumparare nu este încorporata în aceasta evaluare daca respectiva renuntare nu despagubeste detinatorul politei pentru un risc preexistent. În mod similar, un contract de anuitate prin care se platesc sume regulate pentru restul vietii detinatorului politei este un contract de asigurare, în afara de cazul în care platile viagere agregate sunt nesemnificative.

B27 Punctul B23 se refera la beneficii suplimentare. Aceste beneficii suplimentare ar putea include o dispozitie de a se plati beneficii mai devreme daca evenimentul asigurat are loc mai devreme si plata nu este ajustata pentru valoarea- timp a banilor. Un exemplu în acest sens este asigurarea completa de viata pentru o suma fixa (cu alte cuvinte, asigurarea care prevede o compensatie fixa în caz de deces, indiferent de momentul când are loc decesul detinatorului politei, fara data de expirare a acoperirii). Este sigur faptul ca detinatorul politei va deceda, dar data decesului este incerta. Asiguratorul va suferi o pierdere din contractele individuale ai caror detinatori decedeaza mai devreme, chiar daca nu exista o pierdere generala pe întregul portofoliu de contracte.

B29 Unele contracte nu transfera catre emitent niciun risc de asigurare de la început, cu toate ca transfera totusi mai târziu risc de asigurare. Un exemplu ar fi un contract care asigura un randament al investitiilor specificat si care include optiunea ca detinatorul politei sa foloseasca veniturile din investitiile ajunse la maturitate pentru a cumpara, pentru alti noi beneficiari de anuitati, atunci când detinatorul îsi exercita aceasta optiune, o anuitate viagera la ratele anuitatii curente percepute de catre asigurator. Acest contract nu transfera catre emitent niciun risc de asigurare pâna când se exercita optiunea, deoarece asiguratorul ramâne liber sa fixeze valoarea anuitatii pe o baza care reflecta riscul de asigurare transferat catre asigurator în acel moment. Totusi, daca în contract se specifica ratele anuitatii (sau o baza de stabilire a acestora), contractul transfera de la început un risc de asigurare catre asigurator.

PARTEA 34:STANDARDUL INTERNATIONAL DE RAPORTARE FINANCIARA 5 - Active imobilizate detinute în vederea vânzarii si activitati întrerupte

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

1.Obiectivul prezentului IFRS este de a descrie contabilizarea activelor detinute în vederea vânzarii, precum si prezentarea si descrierea activitatilor întrerupte. Mai precis, prezentul IFRS prevede urmatoarele dispozitii:

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

2.Dispozitiile de clasificare si de prezentare impuse de prezentul IFRS se aplica tuturor activelor imobilizate (1) si tuturor grupurilor destinate cedarii ale unei entitati. Dispozitiile de evaluare ale prezentului IFRS se aplica tuturor activelor imobilizate recunoscute si tuturor grupurilor destinate cedarii recunoscute (asa cum sunt definite la punctul 4), cu exceptia activelor enumerate la punctul 5, care trebuie sa fie evaluate în continuare conform standardului mentionat.

3.Activele clasificate drept active imobilizate în conformitate cu IAS 1 Prezentarea situatiilor financiare nu trebuie reclasificate drept active circulante pâna când nu vor îndeplini criteriile pentru a fi clasificate drept detinute în vederea vânzarii în conformitate cu prezentul IFRS. Activele apartinând unei anumite clase considerate în mod normal de o entitate economica active imobilizate dobândite exclusiv cu intentia de a fi revândute nu trebuie clasificate drept active circulante, cu exceptia cazului în care îndeplinesc criteriile de clasificare drept active detinute în vederea vânzarii în conformitate cu prezentul IFRS.

4.În unele cazuri, o entitate poate ceda un grup de active, posibil împreuna cu unele datorii conexe, printr-o singura tranzactie. Un asemenea grup destinat cedarii poate reprezenta un grup de unitati generatoare de numerar, un element unic generator de numerar sau o componenta a unui element generator de numerar (2). Grupul poate include orice active sau datorii ale unei entitati, inclusiv active circulante, datorii curente sau active scutite de punctul 5 de la dispozitiile de evaluare ale prezentului IFRS. Daca un activ imobilizat care intra sub incidenta prezentului IFRS face parte dintr-un grup destinat cedarii, dispozitiile de evaluare ale prezentului IFRS se aplica grupului ca întreg, astfel încât întregul grup este evaluat la valoarea cea mai mica dintre valoarea contabila si valoarea justa minus costurile generate de vânzare. Dispozitiile privind evaluarea activelor si datoriilor individuale în cadrul grupului destinat cedarii sunt stabilite la punctele 18, 19 si 23.

5.Prevederile prezentului IFRS (*) privind evaluarea nu se aplică următoarelor active, care fac obiectul IFRS-urilor enumerate, fie că sunt active individuale, fie că fac parte dintr-un grup destinat cedării:

f)drepturi contractuale decurgând din contracte de asigurare, asa cum sunt definite în IFRS 4 Contracte de asigurare.

CAPITOLUL 3:CLASIFICAREA ACTIVELOR IMOBILIZATE (SAU A GRUPURILOR DESTINATE CEDĂRII) DREPT DEŢINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII SAU A DISTRIBUIRII CĂTRE PROPRIETARI

8.Pentru ca probabilitatea vânzării să fie ridicată, cadrele de conducere de la un nivel adecvat trebuie să fie angajate să aplice un plan de vânzare a activului (sau a grupului destinat cedării) şi trebuie să se fi lansat un program activ de găsire a unui cumpărător şi de finalizare a planului. Mai mult, activul (sau grupul destinat cedării) trebuie să fie promovat în mod activ în vederea vânzării la un preţ corelat în mod rezonabil cu valoarea justă curentă a activului. În plus, vânzarea ar trebui considerată că îndeplineşte condiţiile de recunoaştere drept vânzare finalizată într-un an de la data clasificării, cu excepţiile permise de punctul 9, iar acţiunile necesare finalizării planului trebuie să indice că este puţin probabil să se facă modificări semnificative ale planului sau ca acesta să fie retras. Probabilitatea obţinerii acordului acţionarilor (acolo unde jurisdicţia cere acest lucru) trebuie luată în considerare ca parte a evaluării probabilităţii ca vânzarea să aibă loc.

12^A. Un activ imobilizat (sau grup destinat cedării) este clasificat ca deţinut în vederea distribuirii către proprietari atunci când entitatea îşi asumă obligaţia de a distribui activul (sau grupul destinat cedării) către proprietari. Pentru ca acest lucru să fie valabil, activele trebuie să fie disponibile pentru a fi distribuite imediat în starea în care sunt în prezent, iar distribuirea trebuie să aibă o probabilitate mare. Pentru ca probabilitatea distribuirii să fie mare, este nevoie ca acţiunile de finalizare a distribuirii să fi fost demarate iar finalizarea lor să fie aşteptată în termen de un an de la data clasificării. Acţiunile necesare finalizării distribuirii trebuie să indice faptul că este puţin probabil să intervină modificări majore ale distribuirii sau că distribuirea va fi oprită. Probabilitatea obţinerii acordului acţionarilor (acolo unde jurisdicţia cere acest lucru) trebuie luată în considerare ca parte a evaluării probabilităţii ca vânzarea să aibă loc.

9.Exista evenimente sau circumstante care pot prelungi peste un an perioada necesara finalizarii vânzarii. O prelungire a perioadei necesare pentru finalizarea unei vânzari nu împiedica clasificarea unui activ (sau unui grup destinat cedarii) drept detinut în vederea vânzarii daca întârzierea este cauzata de evenimente sau circumstante în afara controlului entitatii si daca exista suficiente dovezi ca entitatea îsi mentine angajamentul în privinta planului sau de vânzare a activului (sau grupului destinat cedarii). Acesta va fi cazul îndeplinirii criteriilor din anexa B.

11.Atunci când o entitate dobândeste un activ imobilizat (sau un grup destinat cedarii) exclusiv cu intentia cedarii ulterioare, ea trebuie sa clasifice activul imobilizat (sau grupul destinat cedarii) ca fiind detinut în vederea vânzarii la momentul achizitiei numai daca este îndeplinita dispozitia de la punctul 8 privind perioada de un an (cu exceptiile prevazute la punctul 9) si daca este foarte probabil ca alte criterii prevazute la punctele 7 si 8 înca neîntrunite la momentul achizitiei sa fie îndeplinite într-o perioada scurta de timp ulterioara achizitiei (de regula în termen de trei luni).

12.Daca criteriile mentionate la punctele 7 si 8 sunt îndeplinite dupa data bilantului, o entitate nu trebuie sa clasifice un activ imobilizat (sau un grup destinat cedarii) ca fiind detinut în vederea vânzarii în situatiile financiare respective publicate. Totusi, în cazul în care criteriile sunt îndeplinite dupa data bilantului, dar înainte de a fi aprobata publicarea situatiilor financiare, entitatea trebuie sa prezinte în note informatiile mentionate la punctul 41 literele a), b) si d).

SECTIUNEA 1:Active imobilizate care urmeaza sa fie abandonate

13.O entitate nu trebuie sa clasifice drept detinut în vederea vânzarii un activ imobilizat (sau un grup destinat cedarii) care urmeaza sa fie abandonat. Aceasta decurge din faptul ca valoarea sa contabila va fi recuperata în principal prin utilizare continua. Cu toate acestea, daca grupul destinat cedarii care urmeaza sa fie abandonat îndeplineste criteriile mentionate la punctul 32 literele a)-c), entitatea trebuie sa prezinte rezultatele si fluxurile de trezorerie generate de acesta drept activitati întrerupte în conformitate cu punctele 33 si 34 la data la care grupul înceteaza a mai fi utilizat. Activele imobilizate (sau grupurile destinate cedarii) care urmeaza sa fie abandonate includ active imobilizate (sau grupuri destinate cedarii) care urmeaza sa fie utilizate pâna la sfârsitul duratei lor de viata economica si active imobilizate (sau grupuri destinate cedarii) care urmeaza mai degraba sa fie scoase din functiune, decât sa fie vândute.

CAPITOLUL 4:EVALUAREA ACTIVELOR IMOBILIZATE (SAU A GRUPURILOR DESTINATE CEDARII) CLASIFICATE DREPT DETINUTE ÎN VEDEREA VÂNZARII

SECTIUNEA 1:Evaluarea unui activ imobilizat (sau grup destinat cedarii)

15.O entitate trebuie sa evalueze un activ imobilizat (sau grup destinat cedarii) clasificat drept detinut în vederea vânzarii la valoarea cea mai mica dintre valoarea contabila si valoarea justa minus costurile generate de vânzare.

16.Daca un activ (sau grup destinat cedarii) nou-dobândit îndeplineste criteriile pentru a fi clasificat drept detinut în vederea vânzarii (a se vedea punctul 11), aplicarea punctului 15 va avea drept rezultat evaluarea, la recunoasterea initiala, a activului (sau a grupului destinat cedarii) la valoarea cea mai mica dintre valoarea sa contabila daca nu ar fi fost clasificat astfel (de exemplu costul) si valoarea sa justa minus costurile generate de vânzare. Astfel, daca activul (sau grupul destinat cedarii) este dobândit ca parte a unei combinari de întreprinderi, el trebuie evaluat la valoarea justa minus costurile generate de vânzare.

SECTIUNEA 2:Recunoasterea pierderilor din depreciere si a reluarilor

22.O entitate trebuie sa recunoasca un câstig din orice crestere ulterioara a valorii juste minus costurile generate de vânzare ale unui grup destinat cedarii:

SECTIUNEA 3:Modificari ale unui plan de vânzare

27.Entitatea trebuie sa evalueze un activ imobilizat care înceteaza a mai fi clasificat drept detinut în vederea vânzarii (sau care înceteaza a mai face parte dintr-un grup destinat cedarii clasificat drept detinut în vederea vânzarii) la cea mai mica valoare dintre:

28.ntitatea trebuie să includă orice ajustare necesară a valorii contabile a activului imobilizat care încetează a mai fi clasificat drept deţinut în vederea vânzării în profitul sau pierderea [notă de subsol omisă] activităţilor continue în perioada în care criteriile menţionate la punctele 7-9 nu mai sunt îndeplinite. Situaţiile financiare aferente perioadelor ulterioare clasificării drept deţinut în vederea vânzării trebuie să fie modificate în consecinţă, dacă grupul destinat cedării sau activul imobilizat care încetează să mai fie clasificat drept deţinut în vederea vânzării este o filială, o exploatare în participaţie, o asociere în participaţie, o entitate asociată sau o parte a unei participaţii într-o asociere în participaţie sau într-o entitate asociată. Entitatea trebuie să prezinte această ajustare în acelaşi capitol din situaţia rezultatului global utilizată pentru a prezenta câştigul sau pierderea, dacă există, recunoscute în conformitate cu punctul 37.

29.Daca o entitate înlatura un activ sau o datorie dintr-un grup destinat cedarii clasificat drept detinut în vederea vânzarii, activele si datoriile ramase în cadrul grupului care urmeaza sa fie vândut trebuie sa fie evaluate în continuare ca un grup numai în masura în care grupul îndeplineste criteriile de la punctele 7-9. Altminteri, activele imobilizate ramase în cadrul grupului care îndeplinesc în mod individual criteriile de clasificare ca fiind detinute în vederea vânzarii trebuie evaluate individual la valoarea cea mai mica dintre valoarea contabila si valoarea justa minus costurile generate de vânzare la acea data. Orice active imobilizate care nu îndeplinesc criteriile trebuie sa înceteze a mai fi clasificate drept detinute în vederea vânzarii în conformitate cu punctul 26.

CAPITOLUL 5:PREZENTARE SI DESCRIERE

SECTIUNEA 1:Prezentarea activitatilor întrerupte

33.O entitate trebuie sa prezinte:

b)o analiza a sumei unice mentionate la litera a) în ceea ce priveste:

(iv)cheltuiala aferenta privind impozitul pe profit, asa cum este prevazuta la punctul 81 litera h) din IAS 12. Analiza poate fi prezentata în notele explicative sau în situatia veniturilor si a cheltuielilor. Daca aceasta este prezentata în situatia veniturilor si a cheltuielilor, ea trebuie prezentata într-o sectiune identificata ca fiind legata de activitatile întrerupte, deci separat de activitatile desfasurate în continuare. Aceasta analiza nu este necesara în cazul grupurilor destinate cedarii care sunt filiale nou dobândite ce îndeplinesc criteriile de clasificare ca fiind detinute în vederea vânzarii la momentul achizitiei (a se vedea punctul 11);

d)valoarea veniturilor din activităţi continue şi din activităţi întrerupte care se pot atribui proprietarilor societăţii-mamă. Aceste informaţii pot fi prezentate fie în notele explicative, fie în situaţia rezultatului global.

35.Ajustarile efectuate în perioada curenta asupra sumelor prezentate anterior în activitati întrerupte care sunt legate direct de cedarea unei activitati întrerupte într-o perioada anterioara trebuie clasificate separat în cadrul activitatilor întrerupte. Natura si valoarea unei asemenea ajustari trebuie prezentate. Exemple de situatii în care asemenea ajustari pot aparea includ urmatoarele:

36.Daca o entitate înceteaza sa clasifice o componenta a unei entitati ca fiind detinuta în vederea vânzarii, rezultatele activitatilor componentei care au fost prezentate anterior ca activitati întrerupte în conformitate cu punctele 33-35 trebuie reclasificate si incluse în veniturile din activitati întrerupte pentru toate perioadele prezentate. Valorile aferente perioadelor precedente trebuie descrise ca fiind prezentate din nou.

SECTIUNEA 3:Prezentarea unui activ imobilizat sau grup destinat cedarii clasificat drept detinut în vederea vânzarii

38.O entitate trebuie sa prezinte un activ imobilizat clasificat drept detinut în vederea vânzarii, precum si activele apartinând unui grup destinat cedarii clasificat ca fiind detinut în vederea vânzarii, separat de celelalte active din bilant. Datoriile unui grup destinat cedarii clasificat ca fiind detinut în vederea vânzarii trebuie prezentate separat de celelalte datorii din bilant. Aceste active si datorii nu trebuie compensate între ele si prezentate ca o singura valoare. Clasele principale de active si datorii clasificate drept detinute în vederea vânzarii trebuie prezentate separat fie în bilant, fie în note, cu exceptiile permise la punctul 39. O entitate trebuie sa prezinte separat orice venit sau cheltuiala cumulat(a) recunoscut(a) în alte elemente ale rezultatului global legate de un activ imobilizat (sau grup destinat cedarii) clasificat drept detinut în vederea vânzarii.

SECTIUNEA 4:Prezentari suplimentare de informatii

41.O entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii în notele explicative aferente perioadei în care un activ imobilizat (sau un grup destinat cedarii) a fost clasificat fie drept detinut în vederea vânzarii, fie vândut:

CAPITOLUL 6:PREVEDERI TRANZITORII

43.Prezentul IFRS trebuie aplicat prospectiv activelor imobilizate (sau grupurilor destinate cedarii) care îndeplinesc criteriile de clasificare ca fiind detinute în vederea vânzarii, precum si activitatilor care îndeplinesc criteriile de clasificare ca întrerupte dupa data de intrare în vigoare a prezentului IFRS. O entitate poate aplica dispozitiile impuse de prezentul IFRS tuturor activelor imobilizate (sau grupurilor destinate cedarii) care îndeplinesc criteriile de clasificare ca fiind detinute în vederea vânzarii si activitatilor care îndeplinesc criteriile de clasificare ca întrerupte dupa oricare data anterioara datei intrarii în vigoare a prezentului IFRS, cu conditia ca evaluarile si celelalte informatii necesare aplicarii prezentului IFRS sa fie obtinute la momentul în care criteriile respective au fost îndeplinite initial.

CAPITOLUL 7:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

44.O entitate trebuie sa aplice prezentul IFRS pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se încurajeaza aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica prezentul IFRS pentru o perioada care începe anterior datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

44^D. Punctele 5A, 12A şi 15A au fost adăugate, iar punctul 8 a fost modificat de IFRIC 17 Distribuiri de active nemonetare către proprietari în noiembrie 2008. Aceste modificări trebuie aplicate prospectiv activelor imobilizate (sau grupurilor destinate cedării) care sunt clasificate drept deţinute în vederea distribuirii către proprietari în perioade anuale care încep la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Nu se permite aplicarea retroactivă. Se permite aplicarea anticipată. Dacă o entitate aplică modificările pentru perioadele care încep înainte de 1 iulie 2009, ea trebuie să prezinte acest fapt şi să aplice, de asemenea, IFRS 3 Combinări de întreprinderi (revizuit în 2008), IAS 27 (modificat în mai 2008) şi IFRIC 17.

44C. Punctele 8A şi 36A au fost adăugate prin intermediul îmbunătăţirilor aduse IFRS-urilor publicate în mai 2008. O entitate trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Totuşi, o entitate nu trebuie să aplice aceste modificări pentru perioadele anuale care încep înainte de 1 iulie 2009 dacă nu aplică şi IAS 27 (modificat în mai 2008). Dacă o entitate aplică modificările pentru o perioadă anterioară datei de 1 iulie 2009, entitatea trebuie să prezinte acest fapt. O entitate trebuie să aplice modificările prospectiv de la data la care a aplicat pentru prima dată IFRS 5, sub rezerva dispoziţiilor tranzitorii de la punctul 45 din IAS 27 (modificat în mai 2008).

CAPITOLUL 9:Anexa A - Termeni definiti

- Un grup de active care urmeaza a fi cedate, prin vânzare sau în alt mod, în mod solidar în cadrul unei singure tranzactii si datoriile direct legate de aceste active care urmeaza a fi transferate în cadrul tranzactiei. Grupul include si fondul comercial dobândit într-o combinare de întreprinderi, daca grupul este o unitate generatoare de numerar careia i s-a alocat fond comercial în conformitate cu dispozitiile de la punctele 80-87 din IAS 36 Deprecierea activelor (revizuit în 2004) sau daca reprezinta o activitate în cadrul unei asemenea unitati generatoare de numerar.

CAPITOLUL 10:Anexa B - Supliment de aplicare

B1 Dupa cum se mentioneaza la punctul 9, o prelungire a perioadei necesare pentru finalizarea unei vânzari nu împiedica un activ (sau grup destinat cedarii) sa fie clasificat drept detinut în vederea vânzarii în cazul în care întârzierea este cauzata de evenimente sau circumstante în afara controlului entitatii si daca exista suficiente dovezi ca entitatea îsi mentine angajamentul în privinta planului sau de vânzare a activului (sau grupului destinat cedarii). Prin urmare, trebuie sa se aplice o exceptie de la dispozitia punctului 8 privind perioada de un an în urmatoarele situatii în care apar astfel de evenimente sau circumstante:

PARTEA 35:STANDARDUL INTERNATIONAL DE RAPORTARE FINANCIARA 6 - Explorarea si evaluarea resurselor minerale

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

2.Mai precis, prezentul IFRS prevede:

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

CAPITOLUL 3:RECUNOASTEREA ACTIVELOR DE EXPLORARE SI EVALUARE

SECTIUNEA 1:Exceptii temporare de la punctele 11 si 12 din IAS 8

CAPITOLUL 4:EVALUAREA ACTIVELOR DE EXPLORARE SI DE EVALUARE

SECTIUNEA 2:Elemente de cost ale activelor de explorare si de evaluare

9.O entitate trebuie sa determine o politica contabila specificând ce cheltuieli sunt recunoscute drept active de explorare si de evaluare si trebuie sa aplice acea politica în mod consecvent. Pentru a face aceasta determinare, o entitate ia în considerare gradul în care cheltuiala poate fi asociata cu descoperirea unor resurse minerale specifice. Urmatoarele sunt exemple de cheltuieli care ar putea fi incluse în evaluarea initiala a activelor de explorare si de evaluare (lista nu este exhaustiva):

SECTIUNEA 4:Modificari ale politicilor contabile

CAPITOLUL 5:PREZENTARE

SECTIUNEA 1:Clasificarea activelor de explorare si de evaluare

16.Unele active de explorare si de evaluare sunt tratate drept active necorporale (de exemplu drepturile de forare), în timp ce altele sunt corporale (de exemplu vehiculele si instalatiile de forare). În masura în care un activ corporal este consumat pentru crearea unei imobilizari necorporale, valoarea care reflecta consumul este parte a costului imobilizarii necorporale. Cu toate acestea, utilizarea unui activ corporal pentru crearea unei imobilizari necorporale nu transforma un activ corporal într-o imobilizare necorporala.

CAPITOLUL 6:DEPRECIERE

SECTIUNEA 1:Recunoastere si evaluare

18.Activele de explorare si de evaluare trebuie supuse unui test de depreciere atunci când faptele si împrejurarile sugereaza ca valoarea contabila a unui activ de explorare si de evaluare poate depasi valoarea sa recuperabila. Când faptele si împrejurarile sugereaza ca valoarea contabila depaseste valoarea recuperabila, o entitate trebuie sa evalueze, sa prezinte si sa descrie orice pierdere rezultata din depreciere, în conformitate cu IAS 36, cu exceptiile mentionate la punctul 21 de mai jos.

20.Unul sau mai multe dintre urmatoarele fapte si circumstante indica faptul ca o entitate ar trebui sa realizeze un test de depreciere pentru activele de explorare si de evaluare (lista nu este exhaustiva):

d)exista suficiente date care sa indice ca, desi este probabila demararea unei actiuni de valorificare în zona respectiva, este putin probabil ca valoarea contabila a activului de explorare si de evaluare sa fie complet recuperata în urma valorificarii cu succes sau a vânzarii.

SECTIUNEA 2:Specificarea nivelului la care activele de explorare si evaluare sunt supuse unui test de depreciere

21.O entitate trebuie sa determine o politica contabila pentru alocarea activelor de explorare si de evaluare unitatilor generatoare de numerar sau grupurilor de unitati generatoare de numerar în scopul supunerii acestor active unui test de depreciere. Nicio unitate generatoare de numerar sau niciun grup de unitati generatoare de numerar careia (caruia) i se aloca un activ de explorare si de evaluare nu trebuie sa fie mai mare decât un segment de activitate determinat în conformitate cu IFRS 8 Segmente operationale.

CAPITOLUL 7:PREZENTAREA INFORMATIILOR

CAPITOLUL 10:Anexa - Termeni definiti

PARTEA 36:STANDARDUL INTERNATIONAL DE RAPORTARE FINANCIARA 7 - Instrumente financiare: informatii de furnizat

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

3.Prezentul IFRS trebuie aplicat de toate entitatile tuturor tipurilor de instrumente financiare, cu exceptia:

a)acelor interese deţinute în filiale, entităţi asociate sau asocieri în participaţie contabilizate în conformitate cu IFRS 10 Situaţii financiare consolidate, IAS 27 Situaţii financiare individuale sau IAS 28 Investiţii în entităţi asociate şi în asocierile în participaţie. Cu toate acestea, în unele cazuri, IAS 27 sau IAS 28 permit unei entităţi să contabilizeze un interes deţinut într-o filială, entitate asociată sau asociere în participaţie utilizând IAS 39; în acele cazuri, entităţile trebuie să aplice prevederile prezentului IFRS. Entităţile trebuie să aplice, de asemenea, prezentul IFRS tuturor instrumentelor derivate aferente intereselor în filiale, entităţi asociate sau asocieri în participaţie, cu excepţia cazului în care instrumentul derivat corespunde definiţiei unui instrument de capitaluri proprii din IAS 32.

d)contractelor de asigurare, asa cum sunt definite în IFRS 4 Contracte de asigurare. Totusi, prezentul IFRS se aplica instrumentelor derivate care sunt încorporate în contractele de asigurare daca IAS 39 impune entitatii sa contabilizeze aceste instrumente separat. Mai mult, un emitent trebuie sa aplice prezentul IFRS contractelor de garantie financiara daca emitentul aplica IAS 39 pentru recunoasterea si evaluarea contractelor, dar trebuie sa aplice IFRS 4 daca emitentul alege, în conformitate cu punctul 4 litera d) din IFRS 4, sa aplice IFRS 4 pentru recunoasterea si evaluarea acestora;

CAPITOLUL 3:CLASE DE INSTRUMENTE FINANCIARE SI NIVELUL DE PREZENTARE

CAPITOLUL 4:IMPORTANTA INSTRUMENTELOR FINANCIARE PENTRU POZITIA SI PERFORMANTA FINANCIARA

SECTIUNEA 1:Bilant

SUBSECTIUNEA 1:Categorii de active financiare si de datorii financiare

8.Valorile contabile ale fiecareia dintre urmatoarele categorii, asa cum sunt definite în IAS 39, trebuie prezentate fie în bilant, fie în note:

SUBSECTIUNEA 2:Active financiare sau datorii financiare la valoarea justa prin profit sau pierdere

9.Daca entitatea a desemnat un împrumut sau o creanta (sau un grup de împrumuturi sau creante) ca fiind la valoarea justa prin profit sau pierdere, aceasta trebuie sa prezinte:

c)valoarea modificarii, în decursul perioadei si cumulat, a valorii juste a împrumutului sau creantei (sau a grupului de împrumuturi sau creante) care poate fi atribuita modificarilor riscului de credit al activului financiar, determinata fie:

10.Daca o entitate a desemnat o datorie financiara ca fiind la valoarea justa prin profit sau pierdere în conformitate cu punctul 9 din IAS 39, aceasta trebuie sa prezinte:

a)valoarea modificarii, în decursul perioadei si cumulat, a valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuita modificarilor riscului de credit al acelei datorii, determinata fie:

11.Entitatea trebuie sa prezinte:

SUBSECTIUNEA 3:Reclasificare

12.Daca entitatea a reclasificat un activ financiar (în conformitate cu punctele 51-54 din IAS 39) drept unul evaluat:

SUBSECTIUNEA 4:

13A. Informaţiile prevăzute la punctele 13B - 13E completează celelalte cerinţe de informare din prezentul IFRS şi trebuie furnizate pentru toate instrumentele financiare recunoscute care sunt compensate în conformitate cu punctul 42 din IAS 32. Aceste informaţii trebuie prezentate, de asemenea, pentru instrumentele financiare recunoscute care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar, indiferent dacă sunt sau nu compensate în conformitate cu punctul 42 din IAS 32.

(e)valoarea netă după deducerea sumelor de la litera (d) din sumele de la litera (c) de mai sus.

SUBSECTIUNEA 5:Garantii reale

15.Când o entitate detine garantii reale (din active financiare sau nefinanciare) si are dreptul de a vinde sau regaja garantia reala în absenta nerespectarii obligatiilor de catre proprietarul garantiei reale, aceasta trebuie sa prezinte:

SUBSECTIUNEA 6:Contul de ajustare pentru pierderi din credite

16.Atunci când activele financiare sunt afectate de pierderi din credite si entitatea înregistreaza deprecierea într-un cont separat (de exemplu un cont de ajustare pentru depreciere utilizat pentru înregistrarea deprecierilor individuale sau un cont similar utilizat pentru înregistrarea unei deprecieri colective a activelor) în loc sa reduca direct valoarea contabila a activului, entitatea trebuie sa prezinte o reconciliere a modificarilor din acel cont în decursul perioadei pentru fiecare clasa de active financiare.

SUBSECTIUNEA 8:Neexecutari si încalcari ale obligatiilor

18.Pentru împrumuturile de plata recunoscute la data raportarii, o entitate trebuie sa prezinte:

SECTIUNEA 2:Situatia veniturilor si a cheltuielilor si capitalul propriu

SUBSECTIUNEA 1:SUBSECŢIUNEA 1: Situaţia rezultatului global

20.O entitate trebuie să prezinte următoarele elemente de venit, cheltuială, câştiguri sau pierderi fie în situaţia rezultatului global, fie în note:

a)câstigurile nete sau pierderile nete din:

SECTIUNEA 3:Alte prezentari de informatii

SUBSECTIUNEA 2:Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor

22.O entitate trebuie sa prezinte separat urmatoarele informatii pentru fiecare tip de acoperire împotriva riscurilor descrisa în IAS 39 (adica acoperirile valorii juste împotriva riscurilor, acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor si acoperirile împotriva riscurilor a investitiilor nete în activitati din strainatate):

23.Pentru acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, o entitate trebuie sa prezinte:

24.O entitate trebuie sa prezinte separat:

SUBSECTIUNEA 3:Valoarea justa

28.În unele cazuri, o entitate nu recunoaşte un câştig sau o pierdere la recunoaşterea iniţială a unui activ financiar sau a unei datorii financiare, deoarece valoarea justă nu este probată de un preţ cotat pe o piaţă activă pentru un activ sau datorie identic(ă) (adică, o dată intrare de nivel 1) şi nici nu se bazează pe o tehnică de evaluare care utilizează doar date de pe pieţe observabile (a se vedea punctul AG76 din IAS 39). În astfel de cazuri, o entitate trebuie să furnizeze informaţii în funcţie de clasa activului financiar sau a datoriei financiare:

29.Nu sunt prevăzute prezentări de informaţii privind valoarea justă:

30.În cazurile descrise la punctul 29 literele b) si c), o entitate trebuie sa prezinte informatii pentru a ajuta utilizatorii situatiilor financiare sa îsi realizeze propriul rationament cu privire la amploarea diferentelor posibile dintre valoarea contabila a respectivelor active financiare sau datorii financiare si valoarea lor justa, inclusiv:

CAPITOLUL 5:NATURA SI AMPLOAREA RISCURILOR CARE DECURG DIN INSTRUMENTE FINANCIARE

32A. Furnizarea de informaţii calitative în contextul prezentării de informaţii cantitative permite utilizatorilor să facă legătura între prezentările de informaţii conexe şi, prin urmare, să îşi formeze o imagine de ansamblu asupra naturii şi amplorii riscurilor asociate instrumentelor financiare. Interacţiunea dintre informaţiile cantitative şi calitative prezentate contribuie la prezentarea de informaţii într-un mod ce permite utilizatorilor să evalueze mai bine expunerea entităţii la risc.

SECTIUNEA 2:Prezentari de informatii cantitative

SUBSECTIUNEA 1:Riscul de credit

36.O entitate trebuie să prezinte, pentru fiecare clasă de instrumente financiare:

(a)valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea sa maximă la riscul de credit la sfârşitul perioadei de raportare, fără a lua în considerare niciun fel de garanţie reală deţinută sau orice ameliorări ale ratingului de credit (de exemplu, acorduri de compensare care nu îndeplinesc condiţiile pentru compensare în conformitate cu IAS 32); această prezentare de informaţii nu este necesară pentru instrumentele financiare a căror valoare contabilă reprezintă cel mai bine expunerea maximă la riscul de credit.

37.O entitate trebuie să prezinte, pe clase de active financiare:

38.În cazul în care o entitate obţine active financiare sau nefinanciare în cursul exerciţiului financiar intrând în posesia unor garanţii reale sau apelând la alte forme de ameliorare a ratingului de credit (de exemplu garanţii), iar aceste active îndeplinesc criteriile de recunoaştere prevăzute de alte IFRS-uri, entitatea trebuie să prezinte pentru astfel de active deţinute la data de raportare:

SUBSECTIUNEA 2:Riscul de lichiditate

39.O entitate trebuie să prezinte:

SUBSECTIUNEA 3:Riscul de piata

(1)Analiza de sensibilitate

40.Cu exceptia cazului în care o entitate respecta cerintele de la punctul 41, aceasta trebuie sa prezinte:

41.Daca o entitate întocmeste o analiza a sensibilitatii, cum ar fi evaluarea în functie de risc, care reflecta interdependentele între variabilele de risc (de exemplu ratele dobânzii si ratele de schimb valutar), si utilizeaza aceasta analiza pentru a gestiona riscurile financiare, entitatea poate utiliza respectiva analiza de sensibilitate în locul analizei mentionate la punctul 40. De asemenea, entitatea trebuie sa prezinte:

(2)Alte prezentari de informatii privind riscul de piata

42.Atunci când analizele de sensibilitate prezentate în conformitate cu punctele 40 sau 41 nu sunt reprezentative pentru un risc inerent unui instrument financiar (de exemplu din cauza ca expunerea de la sfârsitul anului nu reflecta expunerea din decursul anului), entitatea trebuie sa prezinte acest fapt, precum si motivul pentru care considera ca analizele de sensibilitate nu sunt reprezentative.

42^A.Prezentările de informaţii cerute la punctele 42B-42H referitoare la transferurile de active financiare completează celelalte cerinţe de prezentare de informaţii din acest IFRS. O entitate trebuie să prezinte informaţiile cerute la punctele 42B-42H într-o singură notă din cadrul situaţiilor sale financiare. O entitate trebuie să furnizeze informaţiile cerute pentru toate activele financiare transferate care nu sunt derecunoscute şi pentru implicările continue într-un activ transferat, existente la data raportării, indiferent de data la care a avut loc tranzacţia de transfer. în aplicarea cerinţelor de prezentări de informaţii de la punctele respective, o entitate transferă un activ financiar sau o parte a acestuia (activul financiar transferat) dacă şi numai dacă:

42^C.În aplicarea cerinţelor de prezentări de informaţii de la punctele 42E-42H, o entitate este implicată continuu într-un activ financiar transferat în cazul în care, ca parte a transferului, entitatea reţine un drept sau o obligaţie contractuală inerente activului financiar transferat sau obţine noi drepturi sau obligaţii contractuale referitoare la activul financiar transferat. In aplicarea cerinţelor de prezentări de informaţii de la punctele 42E-42H, următoarele nu reprezintă implicare continuă:

CAPITOLUL 6:DATA INTRARII ÎN VIGOARE SI TRANZITIE

44.Daca o entitate aplica prezentul IFRS pentru perioade anuale care încep înainte de 1 ianuarie 2006, nu trebuie sa prezinte informatii comparative pentru prezentarile prevazute la punctele 31-42 referitoare la natura si amploarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare.

44B. IFRS 3 (revizuit în 2008) a eliminat punctul 3 litera (c). O entitate trebuie să aplice această modificare pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRS 3 (revizuit în 2008) pentru o perioadă anterioară, modificarea trebuie aplicată şi pentru respectiva perioadă anterioară. Modificarea nu se aplică însă contraprestaţiilor contingente care apar în urma unei combinări de întreprinderi în cazul în care data achiziţiei a precedat aplicarea IFRS 3 (revizuit în 2008). În schimb entitatea trebuie să contabilizeze aceste contraprestaţii în conformitate cu punctele 65A-65E din IFRS 3 (modificat în 2010).

44D. Punctul 3 litera (a) a fost modificat prin îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor publicate în mai 2008. O entitate trebuie să aplice această modificare pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică amendamentul pentru o perioadă care începe anterior acestei date, entitatea trebuie să prezinte acest fapt şi trebuie să aplice pentru aceeaşi perioadă anterioară amendamentele la punctul 1 din IAS 28, cele la punctul 1 din IAS 31 şi la punctul 4 din IAS 32 publicate în mai 2008. O entitate poate aplica amendamentul prospectiv.

44^G. Îmbunătăţirea prezentărilor de informaţii privind instrumentele financiare (modificări ale IFRS 7), publicată în martie 2009, a modificat punctele 27, 39 şi B11 şi a adăugat punctele 27A, 27B, B10A şi B11A-B11F. O entitate trebuie să aplice acele modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. În primul an de aplicare, o entitate nu trebuie să furnizeze informaţii comparative pentru prezentările de informaţii prevăzute în modificări. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificările pentru o perioadă anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

44^M.Prezentări de informaţii - Transferuri de active financiare (Modificarea IFRS 7), publicat în octombrie 2010, a eliminat punctul 13 şi a adăugat punctele 42A - 42H şi B29 - B39. O entitate trebuie să aplice respectivele modificări pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2011 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modificările de la o dată anterioară, entitatea trebuie să prezinte acest fapt. O entitate nu trebuie să prezinte informaţiile cerute de aceste modificări pentru perioadele prezentate care încep înaintea datei aplicării iniţiale a modificărilor.

44X Documentul Entităţi de investiţii (Amendamente la IFRS 10, IFRS 12 şi IAS 27), publicat în octombrie 2012, a modificat punctul 3. O entitate trebuie să aplice această modificare pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2014 sau ulterior. Aplicarea dispoziţiilor din documentul Entităţi de investiţii mai devreme este permisă. În cazul în care o entitate aplică aceste amendamente mai devreme, ea trebuie să aplice şi toate amendamentele incluse în Entităţi de investiţii în acelaşi timp.

CAPITOLUL 8:Anexa A - Termeni definiti

CAPITOLUL 9:Anexa B - Îndrumari de aplicare

B1 Punctul 6 impune unei entitati sa grupeze instrumentele financiare în clase care sunt corespunzatoare pentru natura informatiilor prezentate si sa tina cont de caracteristicile respectivelor instrumente financiare. Clasele descrise la punctul 6 sunt determinate de catre entitate si, prin urmare, sunt distincte fata de categoriile de instrumente financiare specificate în IAS 39 (care determina modul în care sunt evaluate instrumentele financiare si unde sunt recunoscute modificarile valorii juste).

B3 O entitate decide, în functie de circumstantele sale particulare, câte detalii ofera pentru a respecta dispozitiile prezentului IFRS, ce accent pune pe diferitele aspecte ale dispozitiilor si modul în care agrega informatiile pentru a prezenta imaginea de ansamblu fara a combina informatii care au caracteristici diferite. Este necesar sa se obtina un echilibru între supraîncarcarea situatiilor financiare cu detalii excesive, care ar putea sa nu ajute utilizatorii situatiilor financiare si punerea în umbra a informatiilor importante printr-o agregare excesiva. De exemplu, o entitate nu trebuie sa ascunda informatiile importante incluzându-le într-un volum mare de detalii nesemnificative. În mod similar, o entitate nu trebuie sa prezinte informatii cu un nivel de agregare care poate ascunde diferente importante între tranzactii individuale sau riscuri asociate.

B4 Daca o entitate desemneaza o datorie financiara ca fiind la valoarea justa prin profit sau pierdere, punctul 10 litera a) prevede prezentarea nivelului de modificare a valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuit modificarilor riscului de credit al datoriei. Punctul 10 litera a) subpunctul (i) permite unei entitati sa determine acest nivel ca fiind valoarea modificarii valorii juste a datoriei care nu poate fi atribuita unor modificari de conditii de piata care genereaza risc de piata. Daca singurele modificari relevante ale conditiilor de piata în cazul unei datorii sunt modificarile unei rate observabile (de referinta) ale dobânzii, aceasta valoare poate fi estimata dupa cum urmeaza:

(iii)modul în care entitatea a respectat conditiile de la punctele 9, 11A sau 12 din IAS 39 privind o astfel de desemnare. Pentru instrumentele desemnate în conformitate cu litera b) subpunctul (i) din definitia din IAS 39 a unui activ financiar sau a unei datorii financiare la valoarea justa prin profit sau pierdere, respectiva prezentare include o descriere narativa a circumstantelor care stau la baza inconsecventei în evaluare sau recunoastere care ar aparea altminteri. Pentru instrumentele desemnate în conformitate cu litera b) subpunctul (ii) din definitia din IAS 39 a unui activ financiar sau a unei datorii financiare la valoarea justa prin profit sau pierdere, respectiva prezentare include o descriere narativa a modului în care desemnarea ca fiind la valoarea justa prin profit sau pierdere este în concordanta cu strategia documentata a entitatii privind investitiile sau gestionarea riscului;

B7 Punctul 34 litera a) prevede prezentarea unor informatii cantitative rezumate cu privire la expunerea unei entitati la riscuri, pe baza informatiilor furnizate la nivel intern personalului-cheie din conducerea entitatii. Atunci când o entitate utilizeaza mai multe metode de gestionare a expunerii la risc, entitatea trebuie sa prezinte informatiile folosind metoda sau metodele care ofera cele mai relevante si mai fiabile informatii. IAS 8 Politici contabile, modificari ale estimarilor contabile si erori trateaza notiunile de relevanta si de fiabilitate.

d)încheierea unui angajament de creditare care este irevocabil pe durata de viata a facilitatii sau este revocabil numai ca urmare a unei modificari nefavorabile semnificative. Daca emitentul nu poate deconta angajamentul de creditare net în numerar sau în alt instrument financiar, expunerea maxima la riscul de credit este egala cu întreaga valoare a angajamentului. Acest lucru se întâmpla pentru ca nu se stie sigur daca valoarea oricarei parti neutilizate ar putea fi utilizata în viitor. Aceasta poate fi semnificativ mai mare decât valoarea recunoscuta drept datorie.

(b)să fie în mod semnificativ diferite de cele indicate în date (de exemplu, pentru un instrument derivat care este inclus în date pe baza unei decontări nete dar pentru care partenerul are opţiunea de a cere decontarea brută),

Astfel de fluxuri de trezorerie neactualizate se deosebesc de suma inclusă în situaţia poziţiei financiare deoarece suma din acea situaţie se bazează pe fluxurile de trezorerie actualizate. Atunci când suma care trebuie plătită nu este fixă, suma prezentată este calculată pe baza condiţiilor care existau la sfârşitul perioadei de raportare. De exemplu, atunci când suma care trebuie plătită variază în funcţie de modificările unui indice, suma prezentată se poate baza pe nivelul indicelui la sfârşitul perioadei.

B11^E. Punctul 39 litera (c) cere unei entităţi să descrie modalitatea de gestionare a riscului de lichiditate aferent elementelor prezentate în prezentările cantitative prevăzute la punctul 39 literele (a) şi (b). O entitate trebuie să prezinte o analiză a scadenţei activelor financiare pe care le deţine pentru gestionarea riscului de lichiditate (de exemplu, activele financiare care pot fi vândute imediat sau preconizate a genera intrări de numerar pentru a compensa ieşirile de numerar legate de datoriile financiare), dacă informaţiile sunt necesare pentru a da posibilitatea utilizatorilor situaţiilor sale financiare să evalueze natura şi extinderea riscului de lichiditate.

B29.Evaluarea implicării continue într-un activ financiar transferat în scopul prezentării informaţiilor cerute la punctele 42E - 42H se face la nivelul entităţii care raportează. De exemplu, dacă o sucursală transferă unei părţi terţe neafiliate un activ financiar în care societatea-mamă a sucursalei deţine o implicare continuă, sucursala nu include implicarea societăţii-mamă în evaluarea implicării sale continue în activul transferat din situaţiile sale financiare de sine stătătoare (mai precis, în cazul în care sucursala este entitatea raportoare). O societate-mamă va include însă implicarea sa continuă (sau implicarea continuă a unui alt membru al grupului) într-un activ financiar transferat de sucursala sa atunci când determină în situaţiile sale financiare consolidate dacă are implicare continuă în activul transferat (mai precis, în cazul în care entitatea raportoare este grupul).

B30.O entitate nu are o implicare continuă într-un activ financiar transferat dacă, ca parte a transferului, nu reţine niciunul din drepturile sau obligaţiile contractuale inerente activului financiar transferat şi nici nu obţine noi drepturi sau obligaţii contractuale referitoare la activul financiar transferat. O entitate nu are o implicare continuă într-un activ financiar transferat dacă nu are nici interese în performanţa viitoare a activului financiar transferat, nici responsabilitatea, în orice circumstanţe, de a face în viitor plăţi raportate la activul financiar transferat.

B33.Punctele 42E - 42H impun prezentări de informaţii cantitative şi calitative pentru fiecare tip de implicare continuă în active financiare derecunoscute. O entitate trebuie să agrege implicările sale continue în categorii reprezentative pentru expunerea sa la risc. De exemplu, o entitate poate agrega implicările sale continue în funcţie de categoria de instrumente financiare (de exemplu garanţii sau opţiuni de cumpărare) sau de tipul de transfer (de exemplu factoringul creanţelor, securitizarea şi împrumutul de valori mobiliare).

B34.Conform punctului 42E litera (e) o entitate trebuie să prezinte o analiză a scadenţei ieşirilor de numerar neactualizate pentru răscumpărarea activelor financiare derecunoscute sau a altor sume de plătit entităţii căreia i se transferă activele pentru activele financiare derecunoscute, precizând scadenţele contractuale rămase ale implicării continue a entităţii. Această analiză face distincţie între fluxurile de trezorerie care trebuie plătite (de exemplu contracte forward), fluxurile de numerar pe care entitatea s-ar putea să fie nevoită să le plătească (de exemplu opţiuni de vânzare emise) şi fluxurile de trezorerie pe care entitatea ar putea hotărî să le plătească (de exemplu opţiuni de cumpărare achiziţionate).

B37.Informaţiile calitative cerute la punctul 42E(f) conţin o descriere a activelor financiare derecunoscute şi a naturii şi scopului implicării continue menţinute după transferul activelor respective. Acestea mai conţin şi o descriere a riscurilor la care este expusa entitatea, inclusiv:

B38.Conform punctului 42G(a) o entitate trebuie să prezinte profitul sau pierderea din derecunoaşterea activelor financiare în care entitatea deţine o implicare continuă. Entitatea trebuie să precizeze dacă profitul sau pierderea din derecunoaştere apare din cauză că valorile juste ale componentelor activului financiar recunoscut anterior (mai precis, interesul în activul derecunoscut şi interesul menţinut de entitate) erau diferite de valoarea justă a activului financiar recunoscut anterior, ca întreg. In această situaţie, entitatea trebuie să prezinte şi dacă evaluările valorilor juste au inclus şi informaţii importante care nu se bazau pe datele observabile pe piaţă, conform descrierii de la punctul 27A.

B39.Prezentările de informaţii cerute la punctele 42D-42G pot să nu fie suficiente pentru a răspunde cerinţelor de prezentări de informaţii de la punctul 42B. în acest caz, entitatea trebuie să prezinte toate informaţiile suplimentare necesare pentru a răspunde cerinţelor de prezentări de informaţii. în lumina circumstanţelor sale specifice, entitatea trebuie să decidă cât de multe informaţii suplimentare trebuie să furnizeze pentru a satisface nevoile de informaţii ale utilizatorilor şi cât de mult va pune accentul pe diferitele aspecte ale informaţiilor suplimentare. Este necesar să se găsească un echilibru între încărcarea situaţiilor financiare cu detalii excesive, care pot să nu ajute utilizatorii situaţiilor financiare, şi omiterea informaţiilor printr-o agregare excesivă.

a)entitatile nu sunt obligate sa determine care ar fi fost profitul sau pierderea daca variabilele relevante ale riscului ar fi fost diferite. În schimb, entitatile prezinta efectul asupra profitului sau pierderii si asupra capitalurilor proprii la data bilantului presupunând ca a avut loc o modificare rezonabil posibila a variabilei relevante a riscului la data bilantului si ca aceasta ar fi fost aplicata la expunerile la risc care existau la acea data. De exemplu, daca o entitate are o datorie cu rata variabila la sfârsitul anului, entitatea ar prezenta efectul asupra profitului sau pierderii (adica cheltuielile cu dobânda) pentru anul curent daca ratele dobânzii au fluctuat cu valori rezonabil posibile;

a)mediile economice în care activeaza. O modificare rezonabil posibila nu ar trebui sa includa scenarii putin probabile sau "cel mai rau caz" (worst-case scenario) ori teste de rezistenta (stress test). Mai mult, daca rata modificarilor variabilei de baza a riscului este stabila, entitatea nu trebuie sa schimbe modificarea rezonabil posibila pe care a ales-o în ceea ce priveste variabila riscului. De exemplu, sa presupunem ca ratele dobânzilor sunt de 5 % si ca o entitate determina ca o fluctuatie a ratelor dobânzii de ± 50 de puncte de baza este rezonabil posibila. Entitatea ar prezenta efectul asupra profitului sau pierderii si asupra capitalurilor proprii în cazul în care ratele dobânzii s-ar modifica în 4,5 % sau în 5,5 %. În urmatoarea perioada, ratele dobânzii au crescut la 5,5 %. Entitatea continua sa creada ca ratele dobânzii ar putea sa fluctueze cu ± 50 de puncte de baza (adica faptul ca rata de modificare a ratei dobânzii este stabila). Entitatea ar prezenta efectul asupra profitului sau pierderii si asupra capitalurilor proprii în cazul în care ratele dobânzii s-ar modifica în 5 % sau în 6 %. Entitatii nu i se va cere sa îsi revizuiasca evaluarea privind faptul ca este rezonabil posibil ca ratele dobânzii sa fluctueze cu ± 50 de puncte de baza, cu exceptia cazului în care exista dovezi ca ratele dobânzii au devenit semnificativ mai volatile;

B20 Punctul 41 îi permite unei entitati sa utilizeze o analiza a sensibilitatii care reflecta interdependenta dintre variabilele riscului, cum ar fi o metodologie legata de evaluarea în functie de risc, daca utilizeaza aceasta analiza pentru a-si gestiona expunerea la riscurile financiare. Acest caz este valabil chiar si daca o astfel de metodologie evalueaza doar potentialul de pierdere si nu evalueaza potentialul de câstig. O astfel de entitate ar putea sa respecte punctul 41 litera a) prin prezentarea tipului utilizat de model de evaluare în functie de risc (de exemplu, daca modelul se bazeaza pe simulari Monte Carlo), a unei explicatii privind modul în care functioneaza modelul si a principalelor ipoteze (de exemplu, perioada de detinere si nivelul de încredere). Entitatile ar putea, de asemenea, prezenta perioada de observatie istorica si ponderarile aplicate observatiilor în cadrul acelei perioade, o explicatie a modului în care sunt tratate optiunile în cadrul calculelor si ce volatilitati si corelari sunt folosite (sau, alternativ, simulari Monte Carlo de distribuire a probabilitatilor).

B25 Alte riscuri de pret apar la instrumentele financiare din cauza modificarilor preturilor marfurilor sau ale preturilor capitalurilor proprii, de exemplu. Pentru a respecta punctul 40, o entitate ar putea prezenta efectul scaderii unui anumit indice bursier, a unui anumit pret la marfuri sau a unei alte variabile de risc. De exemplu, daca o entitate ofera garantii pe valoarea reziduala, care reprezinta instrumente financiare, entitatea prezinta o crestere sau o scadere a valorii activelor la care se aplica garantia.

B26 Doua cazuri de instrumente financiare care ar putea da nastere unui risc de pret al capitalurilor proprii sunt: a) cazul în care se detin capitaluri proprii într-o alta entitate si b) cazul în care se fac investitii într-un fond care, la rândul sau, detine investitii în instrumente de capitaluri proprii. Alte cazuri includ contracte forward si optiuni de cumparare sau de vânzare a unor cantitati specificate dintr-un instrument de capitaluri proprii si contracte swap care sunt indexate la preturile capitalurilor proprii. Valorile juste ale unor astfel de instrumente financiare sunt afectate de modificarile preturilor pe piata ale instrumentelor de capitaluri proprii suport.

CAPITOLUL 9¹:Compensarea activelor financiare şi a datoriilor financiare

SECŢIUNEA 1:Domeniu de aplicare (punctul 13A)

B40.Informaţiile prevăzute la punctele 13B - 13E sunt obligatorii pentru toate instrumentele financiare recunoscute care sunt compensate în conformitate cu punctul 42 din IAS 32. În plus, instrumentele financiare intră sub incidenţa cerinţelor de informare de la punctele 13B - 13E în cazul în care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar care acoperă instrumente financiare şi tranzacţii similare, indiferent dacă instrumentele financiare sunt compensate sau nu în conformitate cu punctul 42 din IAS 32.

B41.Acordurile similare la care se face referire la punctele 13A şi B40 includ acorduri de compensare a instrumentelor derivate, acorduri-cadru globale de răscumpărare, acorduri-cadru globale de împrumut de valori mobiliare şi orice drepturi conexe asupra instrumentelor afectate garanţiilor financiare. Instrumentele financiare şi tranzacţiile similare menţionate la punctul B40 includ instrumentele financiare derivate, acordurile de vânzare şi răscumpărare (repo), acordurile reverse repo, acordurile de luare şi de dare cu împrumut de valori mobiliare. Exemplele de instrumente financiare care nu intră sub incidenţa punctului 13A includ împrumuturile şi depozitele clienţilor de la aceeaşi instituţie (cu excepţia cazului în care sunt compensate în situaţia poziţiei financiare) şi instrumentele financiare care fac doar obiectul unui contract de garanţie.

SECŢIUNEA 2:Informaţii cantitative care trebuie prezentate pentru activele financiare recunoscute şi datoriile financiare recunoscute care intră sub incidenţa punctului 13A (punctul 13C)

SECŢIUNEA 3:Prezentarea valorilor brute ale activelor financiare recunoscute şi ale datoriilor financiare recunoscute care intră sub incidenţa punctului 13A [punctul 13C(a)]

B43.Valorile prevăzute la punctul 13C(a) se referă la instrumentele financiare recunoscute care sunt compensate în conformitate cu punctul 42 din IAS 32. Valorile prevăzute la punctul 13C(a) se referă, de asemenea, la instrumentele financiare recunoscute care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar, indiferent dacă îndeplinesc sau nu criteriile de compensare. Cu toate acestea, informaţiile a căror prezentare este impusă de punctul 13C(a) nu se referă la sumele recunoscute ca urmare a unor acorduri de garanţie care nu întrunesc criteriile de compensare de la punctul 42 din IAS 32. În schimb, aceste sume trebuie prezentate în conformitate cu punctul 13C(d).

SECŢIUNEA 4:Prezentarea sumelor care sunt compensate în conformitate cu criteriile de la punctul 42 din IAS 32 [punctul 13C(b)]

B44.Punctul 13C(b) prevede că entităţile trebuie să prezinte sumele compensate în conformitate cu punctul 42 din IAS 32 pentru a stabili valorile nete prezentate în situaţia poziţiei financiare. Valorile activelor financiare recunoscute şi ale datoriile financiare recunoscute care fac obiectul compensării în temeiul aceluiaşi contract vor fi prezentate atât în cadrul informaţiilor referitoare la activele financiare, cât şi în cadrul informaţiilor referitoare la datoriile financiare. Cu toate acestea, sumele prezentate (de exemplu, într-un tabel) se vor limita la sumele care fac obiectul compensării. De exemplu, o entitate poate avea un activ derivat recunoscut şi o datorie derivată recunoscută care întrunesc criteriile de compensare de la punctul 42 din IAS 32. Dacă valoarea brută a activului derivat este mai mare decât valoarea brută a datoriei derivate, tabelul cu informaţii referitoare la activele financiare va include valoarea integrală a activului derivat [în conformitate cu punctul 13C(a)] şi valoarea integrală a datoriei derivate [în conformitate cu punctul 13C(b)]. În schimb, deşi tabelul cu informaţii referitoare la datoriile financiare va include valoarea integrală a datoriei derivate [în conformitate cu punctul 13C(a)], valoarea activului derivat [în conformitate cu punctul 13C(b)] inclusă în tabelul respectiv va fi limitată la valoarea datoriei derivate.

SECŢIUNEA 5:Informaţii privind valorile nete prezentate în situaţia poziţiei financiare [punctul 13C(c)]

B46.Sumele care trebuie prezentate în conformitate cu punctul 13C(c) trebuie reconciliate cu valorile de la elementele-rând individuale prezentate în situaţia poziţiei financiare. De exemplu, dacă o entitate stabileşte că agregarea sau dezagregarea valorilor de la elementele-rând individuale din situaţia financiară furnizează informaţii mai relevante, aceasta trebuie să reconcilieze sumele agregate sau dezagregate prezentate în conformitate cu punctul 13C(c) cu sumele de la elementele-rând individuale prezentate în situaţia poziţiei financiare.

SECŢIUNEA 6:Prezentarea sumelor care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar şi care nu sunt incluse la punctul 13C(b) [punctul 13C(d)]

B47.Punctul 13C(d) prevede că entităţile trebuie să prezinte sumele care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar şi care nu sunt incluse la punctul 13C(b). Punctul 13C(d)(i) se referă la sumele aferente instrumentelor financiare recunoscute care nu îndeplinesc unele sau toate criteriile de compensare de la punctul 42 din IAS 32 [de exemplu, drepturi de compensare curente care nu îndeplinesc criteriul de la punctul 42(b) din IAS 32 sau drepturi de compensare condiţionale care sunt executorii şi pot fi exercitate numai în caz de neîndeplinire a obligaţiilor sau numai în caz de insolvenţă sau faliment al unuia dintre parteneri].

B48.Punctul 13C(d)(ii) se referă la sumele aferente garanţiilor financiare, inclusiv garanţiilor în numerar, atât primite, cât şi constituite. O entitate trebuie să prezinte valoarea justă a instrumentelor financiare care au fost constituite sau primite ca garanţie. Sumele prezentate în conformitate cu punctul 13C(d)(ii) trebuie să se refere la garanţiile efective primite sau constituite şi nu la eventualele datorii sau creanţe rezultate recunoscute în vederea restituirii sau a recuperării unei astfel de garanţii.

SECŢIUNEA 7:Limite ale sumelor prezentate conform punctului 13C(d) (punctul 13D)

B49.Pentru prezentarea sumelor în conformitate cu punctul 13C(d), o entitate trebuie să ia în considerare efectele supragarantării pentru fiecare instrument financiar. În acest scop, entitatea trebuie, în primul rând, să deducă sumele prezentate în conformitate cu punctul 13C(d)(i) din suma prezentată în conformitate cu punctul 13C(c). Entitatea trebuie să limiteze apoi sumele prezentate în conformitate cu punctul 13C(d)(ii) la suma rămasă conform punctului 13C(c) pentru instrumentul financiar corespondent. Cu toate acestea, dacă drepturile de garanţie pot fi exercitate asupra mai multor instrumente financiare, aceste drepturi pot fi incluse în cadrul informaţiilor furnizate în conformitate cu punctul 13D.

SECŢIUNEA 8:Descrierea drepturilor de compensare care fac obiectul unor contracte de compensare globală executorii şi acorduri similare (punctul 13E)

B50.O entitate trebuie să descrie tipurile de drepturi de compensare şi acorduri similare prezentate în conformitate cu punctul 13C(d), inclusiv natura drepturilor respective. De exemplu, o entitate trebuie să descrie drepturile sale condiţionale. Pentru instrumentele care fac obiectul unor drepturi de compensare care nu sunt condiţionate de un eveniment viitor, dar care nu îndeplinesc celelalte criterii de la punctul 42 din IAS 32, entitatea trebuie să descrie motivul sau motivele pentru care nu sunt îndeplinite criteriile. Pentru garanţiile financiare primite sau constituite, entitatea trebuie să descrie condiţiile acordului de garanţie (de exemplu, atunci când garanţia este supusă unor restricţii).

SECŢIUNEA 9:Prezentarea informaţiilor pe tip de instrument financiar sau pe partener

B52.Alternativ, o entitate poate grupa informaţiile cantitative prevăzute la punctul 13C literele (a) - (c) în funcţie de tipul de instrument financiar şi informaţiile cantitative prevăzute la punctul 13C literele (c) - (e) în funcţie de partener. În cazul în care o entitate furnizează informaţiile solicitate în funcţie de partener, entitatea nu este obligată să identifice partenerii nominal. Cu toate acestea, desemnarea partenerilor (partenerul A, partenerul B, partenerul C etc.) trebuie să fie consecventă de la un an la altul pentru anii prezentaţi, în scopul menţinerii comparabilităţii. Trebuie avute în vedere şi informaţiile calitative, astfel încât să poată fi furnizate informaţii suplimentare despre tipurile de parteneri. Atunci când prezentarea sumelor de la punctul 13C literele (c) - (e) este efectuată în funcţie de partener, sumele care, luate individual, sunt semnificative în ceea ce priveşte totalul sumelor aferente unui partener trebuie prezentate separat, iar celelalte sume aferente partenerului care, luate individual, sunt nesemnificative vor fi agregate pe un singur element-rând.

PARTEA 37:STANDARDUL INTERNATIONAL DE RAPORTARE FINANCIARA 8 - Segmente operationale

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

2.Prezentul IFRS trebuie sa se aplice:

a)situatiilor financiare individuale sau separate ale unei entitati:

b)situatiilor financiare consolidate ale unui grup cu o societate-mama:

CAPITOLUL 3:SEGMENTE OPERATIONALE

5.Un segment operational este o componenta a unei entitati:

6.Nu fiecare parte a unei entitati constituie în mod necesar un segment operational sau o parte a unui segment operational. De exemplu, un sediu central corporativ sau unele departamente cu anumite functii s-ar putea sa nu obtina venituri sau ar putea obtine venituri care sunt legate numai de activitatile entitatii si nu ar putea fi calificate drept segmente operational. În sensul prezentului IFRS, planurile de beneficii postangajare ale unei entitati nu sunt considerate segmente operationale.

8.Pentru multe entitati, cele trei caracteristici ale segmentelor operationale descrise la punctul 5 identifica în mod clar segmentele lor operationale. Totusi, o entitate poate elabora rapoarte în care activitatile sale de afaceri sunt prezentate în diferite moduri. Daca principalul factor decizional operational utilizeaza mai mult de un set de informatii pe segmente, alti factori pot identifica un singur set de componente care constituie segmentele operationale ale entitatii, inclusiv natura activitatilor ale fiecarei componente, existenta administratorilor responsabili ai acestora si informatiile prezentate consiliului director.

9.În general, un segment operational are un administrator de segment care este direct responsabil si care mentine un contact periodic cu principalul factor decizional operational pentru a discuta activitatile, rezultatele financiare, previziunile sau planurile pentru segmentul respectiv. Termenul de "administrator de segment" identifica o functie, nu neaparat un administrator cu titlu specific. Principalul factor decizional operational poate fi, de asemenea, administrator de segment pentru unele segmente operationale. Un singur administrator poate fi administrator de segment pentru mai multe segmente operationale. În cazul în care caracteristicile de la punctul 5 se aplica la mai multe seturi de componente ale unei organizatii, dar exista un singur set pentru care administratorii de segmente sunt considerati responsabili, acest set de componente constituie segmentele operationale.

10.Caracteristicile de la punctul 5 se pot aplica pentru doua sau mai multe seturi de componente care coincid partial si pentru care administratorii sunt considerati responsabili. Aceasta structura este uneori denumita structura de matrice a organizatiei. De exemplu, în unele entitati, unii administratori sunt responsabili cu diferite linii de produse si servicii din întreaga lume, în timp ce alti administratori sunt responsabili cu diferite zone geografice. Principalul factor decizional operational examineaza în mod periodic rezultatele activitatii ambelor seturi de componente, iar informatiile financiare sunt disponibile pentru ambele. În acest caz, entitatea trebuie sa determine ce set de componente constituie segmentele operationale, în functie de principiul de baza.

CAPITOLUL 4:SEGMENTE RAPORTABILE

SECTIUNEA 1:Criterii de agregare

12.Segmentele operationale prezinta deseori performante financiare similare pe termen lung daca au caracteristici economice similare. De exemplu, ne putem astepta la marje brute medii similare pe termen lung pentru doua segmente operationale ar putea fi preconizate atunci când caracteristicile lor economice sunt similare. Doua sau mai multe segmente operationale pot fi agregate într-un singur segment operational daca agregarea este conforma cu principiul de baza al prezentului IFRS, segmentele au caracteristici economice similare si segmentele sunt similare în fiecare dintre aspectele urmatoare:

SECTIUNEA 2:Praguri cantitative

13.O entitate trebuie sa raporteze separat informatiile despre un segment operational care respecta oricare dintre urmatoarele praguri cantitative:

18.Daca un segment operational este identificat ca segment raportabil în perioada curenta în conformitate cu pragurile cantitative, datele segmentului pentru o perioada anterioara prezentate în scop comparativ trebuie retratate pentru a reflecta noul segment raportabil ca un segment separat, chiar daca acest segment nu a satisfacut criteriile de raportabilitate de la punctul 13 în perioada anterioara, cu exceptia cazului în care informatiile necesare nu sunt disponibile, iar costul elaborarii acestora ar fi exagerat.

CAPITOLUL 5:PREZENTAREA INFORMATIILOR

SECTIUNEA 1:Informatii generale

22.O entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii generale:

a)factorii utilizaţi pentru identificarea segmentelor raportabile ale entităţii, inclusiv baza de organizare (de exemplu, dacă conducerea a ales să organizeze entitatea după diferenţele dintre produse şi servicii, zone geografice, medii de reglementare, sau o combinaţie de factori, şi dacă segmentele de activitate au fost agregate);

SECTIUNEA 2:Informatii despre profit sau pierdere, active si datorii

23.O entitate trebuie să raporteze o evaluare a profitului sau pierderii pentru fiecare segment raportabil. O entitate trebuie să raporteze o evaluare a activelor totale şi a datoriilor pentru fiecare segment raportabil dacă astfel de valori sunt furnizate în mod periodic principalului factor decizional operaţional. O entitate trebuie să prezinte, de asemenea, următoarele informaţii despre fiecare segment raportabil, dacă valorile specificate sunt incluse în evaluarea profitului sau pierderii pe segment, examinat(e) de către principalul factor decizional operaţional sau sunt furnizate altminteri, periodic, principalului factor decizional operaţional, chiar dacă nu sunt incluse în evaluarea profitului sau pierderii pe segment:

i)elementele nemonetare importante, altele decât deprecierea si amortizarea.

O entitate trebuie sa raporteze veniturile din dobânzi separat de cheltuielile cu dobânzile pentru fiecare segment raportabil, cu exceptia cazului în care majoritatea veniturilor segmentului provin din dobânzi, iar principalul factor decizional operational se bazeaza în special pe veniturile nete din dobânzi pentru evaluarea performantei segmentului si pentru a lua decizii cu privire la resursele care trebuie alocate segmentului respectiv. În aceasta situatie, o entitate poate raporta veniturile din dobânzi pe segment din care au fost scazute cheltuielile cu dobânzile si prezinta acest fapt.

24.O entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii despre fiecare segment raportabil, daca valorile specifice sunt incluse în evaluarea activelor segmentului examinate de principalul factor decizional operational sau sunt altminteri furnizate periodic principalului factor decizional operational, chiar daca acestea nu sunt incluse în evaluarea activelor segmentului:

CAPITOLUL 6:EVALUARE

25.Valoarea fiecarui element de segment raportat trebuie sa fie evaluarea raportata principalului factor decizional operational în scopul luarii deciziilor privind alocarea resurselor pentru segmentul respectiv si evaluarea performantei acestuia. Ajustarile si eliminarile efectuate la întocmirea situatiilor financiare ale unei entitati si alocarile veniturilor, cheltuielilor, si câstigurilor sau pierderilor trebuie incluse în determinarea profitului sau pierderii ra- portate) pe segment, doar daca sunt incluse în evaluarea profitului sau pierderii segmentului utilizata de catre principalul factor decizional operational. În mod similar, numai acele active si datorii care sunt incluse în evaluarile activelor segmentului si datoriilor segmentului care sunt utilizate de catre principalul factor decizional operational trebuie raportate pentru segmentul respectiv. Daca valorile sunt alocate profitului sau pierderii sau activelor sau datoriilor raportate pe segment, acele valori trebuie alocate pe o baza rezonabila.

26.Daca principalul factor decizional operational utilizeaza numai o singura evaluare a profitului sau pierderii pe segment operational, a activelor segmentului sau a datoriilor segmentului în evaluarea performantei segmentului si hotarârea modalitatii de alocare a resurselor, profitul sau pierderea pe segment, activele si datoriile acestuia trebuie raportate la acele evaluari. Daca principalul factor decizional operational utilizeaza mai multe evaluari ale profitului sau pierderii unui segment operational, ale activelor segmentului sau ale datoriilor segmentului, evaluarile raportate trebuie sa fie cele pe care conducerea le considera ca fiind determinate în conformitate cu principiile de evaluare care sunt cele mai consecvente cu cele utilizate în evaluarea valorilor corespunzatoare din situatiile financiare ale entitatii.

SECTIUNEA 1:Reconcilieri

28.O entitate trebuie sa furnizeze reconcilierile tuturor elementelor urmatoare:

SECTIUNEA 2:Retratarea informatiilor raportate anterior

29.Daca o entitate îsi modifica structura organizarii sale interne într-un mod care genereaza schimbarea alcatuirii segmentelor sale raportabile, informatiile corespunzatoare perioadelor anterioare, inclusiv perioadelor interimare, trebuie retratate cu exceptia cazului în care informatiile nu sunt disponibile, iar costul elaborarii acestora ar fi exagerat. Pentru fiecare element individual de prezentare trebuie sa se stabileasca daca informatiile nu sunt disponibile si daca elaborarea acestora ar presupune un cost excesiv. Ca urmare a unei modificari în alcatuirea segmentelor sale raportabile, o entitate trebuie sa prezinte daca a retratat elementele corespunzatoare ale informatiilor pe segmente pentru perioadele anterioare.

30.Daca o entitate a modificat structura organizarii sale interne într-un mod care genereaza schimbarea alcatuirii segmentelor sale raportabile si daca informatiile pe segmente corespunzatoare perioadelor anterioare, inclusiv perioadelor interimare, nu sunt retratate pentru a reflecta modificarea, entitatea trebuie sa prezinte, în anul în care are loc modificarea, informatiile pe segmente pentru perioada curenta, atât conform bazei vechi, cât si conform bazei noi de segmentare, cu exceptia cazului în care informatiile necesare nu sunt disponibile, iar costul elaborarii acestora ar fi excesiv.

CAPITOLUL 7:PREZENTARI DE INFORMATII PENTRU ÎNTREAGA ENTITATE

31.Punctele 32-34 se aplica tuturor entitatilor care fac obiectul prezentului IFRS inclusiv acele entitati care au un singur segment raportabil. Unele activitati ale entitatii nu sunt organizate pe baza diferentelor dintre diferitele produsele si serviciile aferente sau pe baza diferentelor dintre regiunile geografice ale activitatilor. Astfel de segmente raportabile ale entitatii pot raporta venituri dintr-o gama larga de produse si servicii fundamental diferite, sau mai multe segmente raportabile ale sale pot oferi fundamental aceleasi produse si servicii. În mod similar, segmentele raportabile ale unei entitati pot detine active în diferite zone geografice si pot raporta venituri din partea clientilor din diferite zone geografice, sau mai multe segmente raportabile pot opera în aceeasi zona geografica. Informatiile cerute la punctele 32-34 trebuie furnizate doar daca nu sunt furnizate ca parte a informatiilor privind segmentul raportabil cerute de prezentul IFRS.

SECTIUNEA 1:Informatii privind produsele si serviciile

SECTIUNEA 2:Informatii despre zonele geografice

33.O entitate trebuie sa raporteze urmatoarele informatii geografice, cu exceptia cazului în care informatiile necesare nu sunt disponibile iar costul elaborarii acestora ar fi excesiv:

b)activele imobilizate (¹) altele decât instrumentele financiare, creantele privind impozitul amânat, creantele privind beneficiile postangajare si drepturile care rezulta din contracte de asigurari (i) localizate în tara de rezidenta a entitatii si (ii) localizate în toate tarile straine, în total, în care entitatea detine active. Daca activele dintr-o anumita tara straina sunt importante, acele active trebuie prezentate separat.

SECTIUNEA 3:Informatii despre clientii principali

34.O entitate trebuie să ofere informaţii privind măsura în care depinde de clienţii principali. Dacă veniturile din tranzacţiile cu un singur client extern se ridică la 10 la sută sau mai mult din veniturile entităţii, entitatea trebuie să prezinte acest fapt, valoarea totală a veniturilor din partea fiecărui astfel de client, precum şi identitatea segmentului sau segmentelor care raportează veniturile. Entitatea nu trebuie să prezinte identitatea unui client principal sau valoarea veniturilor pe care fiecare segment le raportează din partea acelui client. În sensul prezentului IFRS un grup de entităţi, despre care entitatea raportoare ştie că sunt sub control comun, trebuie considerat un singur client. Este însă necesară exercitarea raţionamentului profesional pentru a evalua dacă o administraţie (inclusiv agenţiile guvernamentale şi organismele similare de la nivel local, naţional sau internaţional) precum şi entităţile despre care entitatea raportoare ştie că sunt sub controlul acelei administraţii, sunt considerate un singur client. În evaluarea acestui fapt entitatea raportoare trebuie să ia în considerare gradul de integrare financiară dintre respectivele entităţi.

CAPITOLUL 8:TRANZITIA SI DATA INTRARII ÎN VIGOARE

35.O entitate trebuie sa aplice prezentul IFRS în situatiile sale financiare anuale pentru perioadele care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica prezentul IFRS în situatiile sale financiare pentru o perioada anterioara datei de 1 ianuarie 2009, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

36.Informaţiile pe segment pentru anii anteriori care sunt raportate ca informaţii comparative pentru anul în care s-au aplicat iniţial (inclusiv aplicarea modificării punctului 23 care s-a făcut în aprilie 2009) trebuie retratate conform dispoziţiilor prezentului IFRS, cu excepţia cazului în care informaţiile necesare nu sunt disponibile şi costul elaborării acestora ar fi excesiv.

CAPITOLUL 10:Anexa - Termen definit

PARTEA 37¹:STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE RAPORTARE FINANCIARĂ 10 - Situaţii financiare consolidate

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

SECŢIUNEA 1:Îndeplinirea obiectivului

2.Pentru a îndeplini obiectivul de la punctul 1, prezentul IFRS:

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

SECŢIUNEA 1:Control

7.Prin urmare, un investitor controlează o entitate în care a investit, dacă şi numai dacă investitorul deţine în totalitate următoarele:

9.Doi sau mai mulţi investitori controlează în comun o entitate în care s-a investit atunci când trebuie să acţioneze în comun pentru a coordona activităţile relevante. În astfel de cazuri, niciun investitor nu controlează individual entitatea în care s-a investit, deoarece niciun investitor nu poate coordona activităţile fără colaborarea celorlalţi. Fiecare investitor va contabiliza interesele deţinute în entitatea în care s-a investit în conformitate cu IFRS-urile corespunzătoare, precum IFRS 11 Acorduri comune, IAS 28 Investiţii în entităţile asociate şi în asocierile în participaţie sau IFRS 9 Instrumente financiare.

SECŢIUNEA 2:Autoritate

11.Autoritatea se bazează pe drepturi. Uneori, evaluarea autorităţii se face direct, de exemplu, în cazul în care autoritatea asupra unei entităţi în care s-a investit se obţine direct şi în mod unic prin drepturile de vot atribuite pe baza instrumentelor de capital propriu, cum ar fi acţiunile, şi poate fi evaluată prin analizarea drepturilor de vot obţinute în urma acelor participaţii. În alte cazuri, evaluarea va fi mai complexă şi va necesita analizarea mai multor factori, cum ar fi situaţia în care autoritatea rezultă în urma unuia sau mai multor angajamente contractuale.

14.Un investitor poate avea autoritate asupra unei entităţi în care s-a investit, chiar dacă şi alte entităţi au drepturi existente care le oferă capacitatea curentă de a participa la coordonarea de activităţi relevante, de exemplu, atunci când o altă entitate are o influenţă semnificativă. Cu toate acestea, un investitor care are numai drepturi de protecţie nu are autoritate asupra entităţii în care s-a investit (a se vedea punctele B26-B28), şi, prin urmare, nu controlează entitatea în care s-a investit.

SECŢIUNEA 3:Venituri

SECŢIUNEA 4:Legătura dintre autoritate şi venituri

CAPITOLUL 3:DISPOZIŢII CONTABILE

SECŢIUNEA 1:Interese care nu controlează

SECŢIUNEA 2:Pierderea controlului

25.Dacă o societate mamă pierde controlul asupra unei filiale, societatea mamă:

(b)va recunoaşte orice investiţie nerepartizată în fosta filială la valoarea justă a acesteia atunci când a pierdut controlul şi va contabiliza ulterior aceste investiţii şi valorile datorate de sau către fosta filială în conformitate cu IFRS-urile relevante. Acea valoarea justă trebuie considerată valoarea justă la momentul recunoaşterii iniţiale a unui activ financiar în conformitate cu IFRS 9 sau, dacă este cazul, costul la recunoaşterea iniţială a unei investiţii într-o entitate asociată sau într-o asociere în participaţie.

SECŢIUNEA 3:A DETERMINA DACĂ O ENTITATE ESTE SAU NU ENTITATE DE INVESTIŢII

27.O societate-mamă trebuie să stabilească dacă este o entitate de investiţii. O entitate de investiţii este o entitate care:

28.Atunci când evaluează dacă îndeplineşte definiţia descrisă la punctul 27, o entitate trebuie să analizeze dacă prezintă următoarele caracteristici tipice ale unei entităţi de investiţii:

SECŢIUNEA 4:ENTITĂŢI DE INVESTIŢII: EXCEPŢIE DE LA CONSOLIDARE

31.Cu excepţia celor descrise la punctul 32, o entitate de investiţii nu trebuie să îşi consolideze filialele sau să aplice IFRS 3 atunci când obţine controlul asupra unei alte entităţi. În schimb, o entitate de investiţii trebuie să evalueze o investiţie într-o filială la valoarea justă prin profit sau pierdere, în conformitate cu IFRS 9 (¹).

CAPITOLUL 4:Anexa A - Termeni definiţi

situaţii financiare consolidate	Situaţiile financiare ale unui grup în cadrul căruia activele, datoriile, capitalurile proprii, venitul, cheltuielile şi fluxurile de trezorerie ale societăţii mamă şi ale filialelor sale sunt prezentate ca aparţinând unei entităţi economice unice.
controlul unei entităţi în care s-a investit	Un investitor controlează o entitate în care s-a investit atunci când investitorul este expus sau are drepturi asupra rentabilităţii variabile pe baza participării sale în entitatea în care s-a investit şi are capacitatea de a influenţa acele venituri prin autoritatea sa asupra entităţii în care s-a investit.
factor decizional	O entitate cu drepturi decizionale care este fie un mandant, fie un reprezentant al altor părţi.
grup	O societate mamă şi filialele sale.
interes minoritar	Capitaluri proprii într-o filială care nu se pot atribui, direct sau indirect, unei societăţi mamă.
societate mamă autoritate	O entitate care controlează una sau mai multe entităţi. Drepturi existente care conferă capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante.
drepturi de protecţie	Drepturi concepute pentru a proteja interesele părţii care deţine drepturile respective, fără a conferi acelei părţi autoritate asupra entităţii în cadrul căreia deţine drepturile respective.
activităţi relevante	În sensul prezentului IFRS, activităţi relevante reprezintă activităţile entităţii în care s-a investit, care au o influenţă semnificativă asupra rentabilităţii entităţii în care s-a investit.
drepturi de demitere	Drepturi de a priva factorul decizional de autoritatea sa decizională.
filială	O entitate controlată de altă entitate.

CAPITOLUL 5:Anexa B: Îndrumări de aplicare

SUBCAPITOLUL 1:EVALUAREA CONTROLULUI

SECŢIUNEA 1:Scopul şi structura entităţii în care s-a investit

B6 Când se analizează scopul şi structura unei entităţi în care s-a investit, poate fi clar faptul că o entitate în care s-a investit este controlată prin instrumente de capital propriu care conferă deţinătorului drepturi de vot proporţionale, cum ar fi deţinerea de acţiuni ordinare în entitatea în care s-a investit. În acest caz, în lipsa oricăror angajamente suplimentare care să modifice procesul decizional, evaluarea controlului se va axa pe stabilirea părţii, dacă există, capabile să îşi exercite drepturile de vot în mod suficient pentru a stabili politicile de operare şi de finanţare ale entităţii în care s-a investit (a se vedea punctele B34-B50). În cazul cel mai clar, investitorul care deţine majoritatea drepturilor de vot, în lipsa altor factori, controlează entitatea în care s-a investit.

B8 O entitate în care s-a investit poate fi structurată astfel încât drepturile de vot să nu reprezinte factorul dominant în a decide cine controlează entitatea în care s-a investit, cum ar fi cazul în care orice drepturi de vot sunt aferente numai sarcinilor administrative, iar activităţile relevante sunt coordonate prin angajamente contractuale. În astfel de cazuri, pe lângă scopul şi structura entităţii în care s-a investit, un investitor trebuie, de asemenea, să analizeze riscurile la care entitatea a fost structurată să fie expusă, riscurile pe care a fost structurată să le transfere către părţile participante în entitate şi dacă investitorul este expus la o parte din sau la toate riscurile respective. Riscurile analizate nu le vor include doar pe cele de evoluţie negativă, ci şi potenţialul de evoluţie pozitivă.

SECŢIUNEA 2:Autoritate

SECŢIUNEA 3:Activităţi relevante şi coordonarea activităţilor relevante

B13 În unele situaţii, activităţi relevante pot fi şi acelea atât anterioare, cât şi ulterioare apariţiei unor circumstanţe sau evenimente. Atunci când doi sau mai mulţi investitori deţin capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante, iar acele activităţi au loc la momente diferite, investitorii trebuie să decidă care investitor are capacitatea de a coordona activităţile care influenţează cel mai mult acele venituri în conformitate cu drepturile decizionale corespondente (a se vedea punctul 13). Investitorii trebuie să reia această evaluare în timp, dacă se modifică situaţii sau circumstanţe relevante.

SUBSECŢIUNEA 1:Exemple de aplicare

a)Exemplul 1

Doi investitori înfiinţează o entitate în care s-a investit pentru a dezvolta şi a comercializa un produs medical. Un investitor este responsabil pentru dezvoltare şi obţinerea avizelor legale pentru produsul medical - responsabilitate care include şi capacitatea unilaterală de a lua toate deciziile în legătură cu dezvoltarea produsului şi cu obţinerea avizelor legale. După ce organismul legal a avizat produsul, celălalt investitor îl va produce şi îl va comercializa - acest investitor are capacitatea unilaterală de a lua toate deciziile cu privire la producţia şi comercializarea proiectului. Dacă toate activităţile - dezvoltarea şi obţinerea avizelor legale, precum şi producerea şi comercializarea produsului medical - sunt activităţi relevante, fiecare investitor trebuie să decidă dacă este capabil să coordoneze activităţile care influenţează cel mai semnificativ veniturile entităţii în care s-a investit. În consecinţă, fiecare investitor trebuie să stabilească dacă dezvoltarea şi obţinerea avizelor legale sau producerea şi comercializarea produsului medical este activitatea care influenţează cel mai semnificativ veniturile entităţii în care s-a investit şi dacă are capacitatea de a coordona activitatea respectivă. Pentru a stabili care dintre investitori are autoritate, aceştia vor analiza:

b)Exemplul 2

Se creează un vehicul de investiţii (entitatea în care s-a investit) şi acesta este finanţat printr-un instrument de datorie deţinut de un investitor (investitorul în datorii) şi prin instrumente de capital propriu deţinute de un număr de alţi investitori. Transa de capital propriu are ca scop absorbirea primelor pierderi şi obţinerea oricărui venit rezidual din entitatea în care s-a investit. Unul dintre investitorii în capitalurile proprii, care deţine 30 % din capital, este şi administratorul activelor. Entitatea în care s-a investit îşi utilizează încasările pentru a achiziţiona un portofoliu de active financiare, expunând astfel entitatea în care s-a investit la riscul de credit asociat unei posibile neonorări a plăţilor de principal sau de dobândă ale activelor. Tranzacţia este prezentată investitorului în datorii drept o investiţie cu expunere minimă la riscul de credit asociat posibilei neonorări a activelor din portofoliu, datorită naturii acestor active şi pentru că transa de capital propriu are ca scop absorbirea primelor pierderi ale entităţii în care s-a investit. Veniturile entităţii în care s-a investit sunt afectate semnificativ de modul de administrare al portofoliului de active al entităţii în care s-a investit, care include decizii privind selecţia, achiziţia şi cedarea activelor în cadrul liniilor directoare ale portofoliului şi gestionarea activelor din portofoliu în caz de neplată. Toate activităţile respective sunt coordonate de administratorul activelor până în momentul în care evenimentele de neplată ating un prag specificat al valorii portofoliului (adică, atunci când valoarea portofoliului atinge un prag la care transa de capital propriu al entităţii în care s-a investit a fost consumată). Din acel moment, un terţ administrator de active va gestiona activele în conformitate cu instrucţiunile investitorului în datorii. Gestionarea portofoliului de active al entităţii în care s-a investit este activitatea relevantă a entităţii în care s-a investit. Administratorul de active are capacitatea de a coordona activităţile relevante până în momentul în care activele neonorate ating pragul specificat al valorii portofoliului; investitorul în datorii are capacitatea de a coordona activităţile relevante în cazul în care valoarea activelor neonorate depăseste pragul specificat al valorii portofoliului. Atât administratorul de active, cât şi investitorul în datorii trebuie să stabilească dacă au capacitatea de a coordona activităţile care influenţează cel mai semnificativ veniturile entităţii în care s-a investit, inclusiv analizarea scopului şi structurii entităţii în care s-a investit, precum şi expunerea fiecărei părţi la variabilitatea rentabilităţii.

SECŢIUNEA 4:Drepturi care conferă unui investitor autoritate asupra unei entităţi în care s-a investit

B17 Dacă drepturile de vot nu pot avea o influenţă semnificativă asupra rentabilităţii unei entităţi în care s-a investit, precum în cazul în care drepturile de vot au legătură numai cu sarcinile administrative, iar coordonarea activităţilor relevante se stabileşte prin angajamente contractuale, investitorul trebuie să evalueze angajamentele contractuale respective pentru a stabili dacă deţine suficiente drepturi pentru a-i asigura autoritatea asupra entităţii în care s-a investit. Pentru a stabili dacă un investitor deţine suficiente drepturi pentru a-i asigura autoritate, investitorul trebuie să analizeze scopul şi structura entităţii în care s-a investit (a se vedea punctele B5-B8) şi dispoziţiile de la punctele B51-B54, împreună cu punctele B18-B20.

B18 În unele împrejurări poate fi dificil să se stabilească dacă drepturile unui investitor sunt suficiente pentru a-i asigura autoritatea asupra unei entităţi în care s-a investit. În astfel de cazuri, pentru a putea estima autoritatea, investitorul trebuie să analizeze dovezi legate de capacitatea practică de a coordona unilateral activităţile relevante. Se vor analiza, fără ca analiza să se limiteze la acestea, următoarele elemente, care, dacă sunt cumulate cu drepturile acestuia şi cu indicatorii de la punctele B19 şi B20, pot dovedi că drepturile investitorului sunt suficiente pentru a-i asigura autoritatea asupra entităţii în care s-a investit:

B19 Uneori există indicii că investitorul are o relaţie specială cu entitatea în care s-a investit, care sugerează că investitorul are mai mult decât un interes pasiv în entitatea în care s-a investit. Existenţa oricărui factor individual sau a unei anumite combinaţii de factori, nu înseamnă, în mod necesar, că s-a întrunit criteriul de autoritate. Cu toate acestea, faptul că investitorul are mai mult decât un interes pasiv în entitatea în care s-a investit poate sugera că investitorul are alte drepturi conexe, suficiente pentru a-i asigura dovada existenţei autorităţii asupra entităţii în care s-a investit. De exemplu, următoarele sugerează că investitorul are mai mult decât un interes pasiv în entitatea în care s-a investit şi, prin combinaţie cu alte drepturi, pot indica autoritatea:

B20 Cu cât este mai mare expunerea sau cu cât sunt mai multe drepturile la variabilitatea rentabilităţii aferente participării într-o entitate în care s-a investit, cu atât este mai stimulat investitorul să obţină drepturi suficiente pentru a-i conferi autoritate. Prin urmare, o expunere mare la variabilitatea rentabilităţii este un indicator că investitorul poate avea autoritate. Cu toate acestea, amploarea expunerii investitorului nu stabileşte, în sine, dacă un investitor are autoritate asupra unei entităţi în care s-a investit.

SUBSECŢIUNEA 1:Drepturi reale

(b)Atunci când exercitarea drepturilor necesită acordul mai multor părţi sau când drepturile sunt deţinute de mai multe părţi, dacă există un mecanism funcţional care oferă acelor părţi capacitatea practică de a-şi exercita drepturile în mod colectiv, în cazul în care aleg să facă acest lucru. Lipsa unui astfel de mecanism indică posibilitatea ca drepturile să nu fie reale. Cu cât este necesar ca mai multe părţi să-şi dea acordul pentru a exercita drepturile respective, cu atât este mai puţin probabil ca acele drepturi să fie reale. Cu toate acestea, un Consiliu director cu membri independenţi de factorul decizional ar putea servi drept mecanism investitorilor multipli pentru a acţiona în mod colectiv în exercitarea drepturilor. Prin urmare, este mai probabil că drepturile de demitere exercitate de un Consiliu director independent să fie reale, decât dacă aceleaşi drepturi ar fi exercitate în mod individual de un număr mare de investitori.

(c)Dacă partea sau părţile care deţin drepturile pot avea sau nu beneficii în urma exercitării acelor drepturi. De exemplu, deţinătorul unor drepturi de vot potenţiale într-o entitate în care s-a investit (a se vedea punctele B47- B50) trebuie să analizeze preţul de exercitare sau de conversie al instrumentului. Este foarte probabil ca termenii şi condiţiile drepturilor de vot să fie reale, atunci când instrumentul este în bani sau investitorul ar avea beneficii din alte motive (de exemplu, prin realizarea de sinergii între investitor şi entitatea în care s-a investit) în urma exercitării sau conversiei instrumentului.

1.Exemple de aplicare

a)Exemplul 3

Acţionarii entităţii în care s-a investit se întrunesc anual pentru a lua decizii în privinţa activităţilor relevante. Următoarea întâlnire a acţionarilor este programată peste opt luni. Cu toate acestea, acţionarii care deţin, individual sau colectiv, peste 5 procente din drepturile de vot pot convoca o întrunire specială pentru a schimba politicile curente cu privire la activităţile relevante, dar o dispoziţie de a înştiinţa şi pe ceilalţi acţionari înseamnă că întrunirea nu se poate organiza decât peste cel puţin 30 de zile. Politicile privind activităţile relevante nu pot fi modificate decât în cadrul întrunirilor speciale sau programate ale acţionarilor. Aici sunt cuprinse aprobarea vânzărilor importante de active, dar şi efectuarea sau cedarea unor investiţii semnificative.

b)Exemplul 3A

Un investitor deţine majoritatea drepturilor de vot în entitatea în care s-a investit. Drepturile de vot ale investitorului sunt reale, deoarece investitorul poate lua decizii privind coordonarea activităţilor relevante, atunci când acestea trebuie efectuate. Faptul că este nevoie de 30 de zile pentru ca investitorul să îşi poată exercita drepturile, nu îl împiedică pe investitor să aibă capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante din momentul în care investitorul achiziţionează participaţia.

c)Exemplul 3B

Un investitor este parte într-un contract forward de achiziţionare a majorităţii acţiunilor unei entităţi în care s-a investit. Data de decontare a contractului forward este în 25 de zile. Acţionarii existenţi nu au posibilitatea să modifice politicile actuale privind activităţile relevante deoarece nu se poate convoca o şedinţă specială mai devreme de 30 de zile, moment la care contractul forward va fi finalizat. Prin urmare, investitorul are drepturi care sunt esenţial echivalente cu cele ale acţionarului principal din exemplul 3A de mai sus (adică investitorul, parte în contractul forward, poate lua decizii privind activităţile relevante, atunci când acestea trebuie luate). Contractul forward al investitorului este un drept real care îi conferă investitorului capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante, chiar înainte de a deconta contractul forward.

e)Exemplul 3D

Un investitor este parte într-un contract forward de achiziţionare a majorităţii acţiunilor unei entităţi în care s-a investit, fără alte drepturi conexe în raport cu entitatea. Data de decontare a contractului forward este în şase luni. Spre deosebire de exemplele de mai sus, investitorul nu are capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante. Acţionarii actuali au capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante, deoarece aceştia pot modifica politicile actuale privind activităţile relevante înainte de decontarea contractului forward.

B25 Drepturile reale ce pot fi exercitate de altă părţi pot împiedica un investitor să controleze entitatea în care s-a investit, asociată acelor drepturi. Nu este necesar ca deţinătorii unor astfel de drepturi reale să aibă capacitatea de a iniţia decizii. Atâta timp cât drepturile nu sunt doar de protecţie (a se vedea punctele B26-B28), drepturile reale deţinute de alte părţi pot împiedica investitorul să controleze entitatea în care s-a investit, chiar dacă drepturile conferă deţinătorilor numai capacitatea curentă de a aproba sau de a bloca decizii asociate activităţilor relevante.

SUBSECŢIUNEA 2:Drepturi de protecţie

B26 Pentru a evalua dacă drepturile îi conferă autoritate unui investitor, acel investitor trebuie să evalueze dacă drepturile sale sau cele deţinute de alţii sunt drepturi de protecţie. Drepturile de protecţie sunt asociate modificărilor fundamentale ale activităţilor unei entităţi în care s-a investit sau se aplică în situaţii excepţionale. Cu toate acestea, nu toate drepturile care se aplică în situaţii excepţionale sau depind de evenimente sunt drepturi de protecţie (a se vedea punctele B13 şi B53).

SECŢIUNEA 5:Francize

SECŢIUNEA 6:Drepturi de vot

SUBSECŢIUNEA 1:Autoritate cu majoritatea drepturilor de vot

SUBSECŢIUNEA 2:Deţinerea majorităţii drepturilor de vot, dar nu şi a autorităţii

B36 Pentru ca un investitor care deţine peste jumătate din drepturile de vot ale unei entităţi în care s-a investit să aibă autoritate asupra unei entităţi în care s-a investit, drepturile de vot ale investitorului trebuie să fie drepturi reale în conformitate cu punctele B22-B25 şi trebuie să îi ofere investitorului capacitatea curentă de a coordona activităţi relevante, care, de cele mai multe ori, se va realiza prin stabilirea politicilor de funcţionare şi de finanţare. Dacă o altă entitate deţine drepturi existente care îi conferă entităţii respective dreptul de a coordona activităţile relevante, iar entitatea respectivă nu este un reprezentant al investitorului, investitorul nu are autoritate asupra entităţii în care s-a investit.

B37 Chiar dacă un investitor deţine majoritatea drepturilor de vot ale unei entităţi în care s-a investit, acesta nu are autoritate asupra unei entităţi în care s-a investit dacă drepturile de vot deţinute nu sunt drepturi reale. De exemplu, un investitor care deţine peste jumătate din drepturile de vot ale unei entităţi în care s-a investit nu poate avea autoritate dacă activităţile relevante sunt coordonate de un guvern, o instanţă, un administrator, un administrator judiciar, un lichidator sau o autoritate de reglementare.

SUBSECŢIUNEA 3:Autoritate fără deţinerea majorităţii drepturilor de vot

SUBSECŢIUNEA 4:Angajament contractual cu alţi deţinători de drepturi de vot

B39 Un angajament contractual între un investitor şi alţi deţinători de drepturi de vot poate conferi investitorului dreptul de a-şi exercita drepturile de vot în mod suficient pentru a-i conferi autoritate investitorului, chiar dacă investitorul nu deţine suficiente drepturi de vot pentru a avea autoritate în lipsa angajamentului contractual. Cu toate acestea, un angajament contractual îi poate asigura investitorului posibilitatea de a controla suficient opţiunile de vot ale altor deţinători de voturi încât să îi permită să ia decizii cu privire la activităţile relevante.

SUBSECŢIUNEA 5:Drepturi care decurg din alte angajamente contractuale

B40 Alte drepturi decizionale, în combinaţie cu drepturile de vot, pot să ofere investitorului capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante. De exemplu, drepturile prevăzute într-un angajament contractual împreună cu drepturile de vot pot fi suficiente pentru a-i oferi investitorului capacitatea curentă de a coordona procesele de producţie ale unei entităţi în care s-a investit sau de a coordona activităţile de funcţionare şi de finanţare a unei entităţi în care s-a investit şi care influenţează semnificativ veniturile entităţii în care s-a investit. Cu toate acestea, în lipsa oricăror alte drepturi, faptul că o entitate în care s-a investit depinde economic de investitor (precum relaţiile dintre un furnizor şi clientul său principal), nu înseamnă că un investitor are autoritate asupra entităţii în care s-a investit.

SUBSECŢIUNEA 6:Drepturile de vot ale investitorului

1.Exemple de aplicare

a)Exemplul 4

Un investitor achiziţionează 48 % din drepturile de vot ale unei entităţi în care s-a investit. Drepturile de vot rămase sunt deţinute de mii de acţionari, din care niciunul nu deţine individual mai mult de 1 % din drepturile de vot. Niciunul dintre acţionari nu are vreun angajament de a se consulta cu oricare dintre celelalte părţi sau de a lua decizii comune. Când a evaluat, pe baza volumului relativ al celorlalte participaţii, ce cotă de drepturi de vot să achiziţioneze, investitorul a stabilit că o participaţie de 48 % ar fi suficientă pentru a-i asigura controlul. În acest caz, pe baza volumului absolut de drepturi deţinute şi a volumului relativ a celorlalte participaţii, investitorul concluzionează că deţine drepturi de vot suficient de dominante pentru a întruni criteriul de autoritate, fără a mai fi nevoie să analizeze alte dovezi de autoritate.

b)Exemplul 5

Investitorul A deţine 40 % din drepturile de vot ale unei entităţi în care s-a investit, iar alţi doisprezece investitori deţin fiecare câte 5 % din drepturile de vot ale entităţii în care s-a investit. Pe baza unui acord între acţionari, investitorului A i se acordă dreptul de a desemna, de a demite şi de a stabili remuneraţia personalului de conducere responsabil cu coordonarea activităţilor relevante. Pentru a modifica acordul este necesară o majoritate de două treimi din voturile acţionarilor. În acest caz, investitorul A concluzionează că numai volumul absolut al drepturilor deţinute de investitor şi volumul relativ al celorlalte participaţii nu sunt decisive pentru a stabili dacă investitorul are suficiente drepturi pentru a-i conferi autoritate. Cu toate acestea, investitorul A stabileşte că dreptul atribuit prin acord de a desemna, de a demite şi de a stabili remuneraţia conducerii este suficient pentru a concluziona că are autoritate asupra entităţii în care s-a investit. Când se va evalua dacă investitorul A are autoritate, nu trebuie să se ia în considerare faptul că investitorul A s-ar putea să nu îşi fi exercitat dreptul sau probabilitatea ca investitorul A să îşi exercite dreptul de a desemna, de a demite şi de a stabili remuneraţia conducerii.

2.Exemplu de aplicare

Investitorul A deţine 45 % din drepturile de vot ale unei entităţi în care s-a investit. Alţi doi investitori deţin fiecare câte 26 % din drepturile de vot ale entităţii în care s-a investit. Drepturile de vot rămase sunt deţinute de alţi trei acţionari, din care fiecare deţine câte 1 %. Nu mai există alte angajamente care influenţează procesul decizional. În acest caz, volumul de drepturi de vot ale investitorului A şi volumul acestora comparativ cu celelalte participaţii sunt suficiente pentru a concluziona că investitorul A nu are autoritate. Este suficient ca numai doi investitori să coopereze pentru a-l împiedica pe investitorul A să coordoneze activităţile relevante ale entităţii în care s-a investit.

B45 Cu toate acestea, este posibil ca doar analizarea factorilor enumeraţi la punctul B42(a)-(c) să nu fie decisivă. Dacă, după ce a analizat acei factori, nu este clar pentru un investitor dacă are autoritate, acesta trebuie să analizeze date şi circumstanţe suplimentare - de exemplu, dacă alţi acţionari sunt pasivi, după cum o demonstrează repartiţia voturilor la şedinţele anterioare ale acţionarilor. Acest fapt include evaluarea factorilor prevăzuţi la punctul B18 şi a indicatorilor de la punctele B19 şi B20. Cu cât investitorul deţine mai puţine drepturi de vot şi cu cât sunt mai puţine părţile care ar trebui să acţioneze în comun pentru a obţine mai multe voturi decât investitorul, cu atât evaluarea menită să determine dacă drepturile de vot ale investitorului sunt suficiente pentru a-i conferi autoritate se va baza mai mult pe datele şi circumstanţele suplimentare. Atunci când se analizează factorii şi circumstanţele prevăzute la punctele B18-B20 împreună cu drepturile investitorului, dovezilor privind autoritatea descrise la punctul B18 li se va conferi o pondere mai mare decât indicatorilor de la punctele B19 şi B20.

3.Exemple de aplicare

a)Exemplul 7

Un investitor deţine 45 % din drepturile de vot ale unei entităţi în care s-a investit. Alţi unsprezece investitori deţin fiecare câte 5 % din drepturile de vot ale entităţii în care s-a investit. Niciunul dintre acţionari nu are vreun angajament contractual de a se consulta cu oricare dintre celelalte părţi sau de a lua decizii comune. În acest caz, doar volumul absolut al drepturilor deţinute de investitor şi volumul comparat al celorlalte participaţii nu este decisiv pentru a stabili dacă investitorul are suficiente drepturi pentru a-i conferi autoritate asupra entităţii în care s-a investit. Trebuie să se analizeze date şi circumstanţe suplimentare care ar putea oferi probe pentru a stabili dacă investitorul are sau nu autoritate.

b)Exemplul 8

Un investitor deţine 35 % din drepturile de vot ale unei entităţi în care s-a investit. Alţi trei acţionari deţin fiecare câte 5 % din drepturile de vot ale entităţii în care s-a investit. Drepturile de vot rămase sunt deţinute de numeroşi alţi acţionari, din care niciunul nu deţine individual mai mult de 1 % din drepturile de vot. Niciunul dintre acţionari nu are angajamente de a se consulta cu oricare dintre celelalte părţi sau de a lua decizii comune. Deciziile privind activităţile relevante ale entităţii în care s-a investit trebuie aprobate cu o majoritate a voturilor exprimate în cadrul şedinţelor relevante ale acţionarilor - 75 % din drepturile de vot ale entităţii în care s-a investit au fost exprimate în cadrul recentelor şedinţe relevante ale acţionarilor. În acest caz, participarea activă a celorlalţi acţionari în cadrul şedinţelor recente ale acţionarilor indică faptul că investitorul nu ar avea capacitatea practică de a coordona unilateral activităţile relevante, indiferent dacă investitorul a coordonat activităţile relevante, deoarece un număr suficient de alţi acţionari au votat la fel ca investitorul.

SUBSECŢIUNEA 7:Drepturi de vot potenţiale

B47 În evaluarea controlului, un investitor va analiza drepturile sale de vot potenţiale, precum şi drepturile de vot potenţiale deţinute de alte părţi pentru a stabili dacă are autoritate. Drepturile de vot potenţiale sunt drepturi de a obţine drepturi de vot în cadrul unei entităţi în care s-a investit, cum ar fi cele care decurg din instrumente convertibile sau opţiuni, inclusiv din contracte forward. Acele drepturi de vot potenţiale vor fi luate în considerare doar dacă sunt drepturi reale (a se vedea punctele B22-B25).

1.Exemple de aplicare

a)Exemplul 9

Investitorul A deţine 70 % din drepturile de vot ale unei entităţi în care s-a investit. Investitorul B deţine 30 % din drepturile de vot ale entităţii în care s-a investit, precum şi opţiunea de a achiziţiona jumătate din drepturile de vot ale investitorului A. Opţiunea poate fi exercitată în următorii doi ani la un preţ fix care este foarte mult în afara banilor ("deeply out of the money") (şi se estimează că va rămâne astfel pentru acea perioadă de doi ani). Investitorul A şi-a exercitat drepturile de vot şi coordonează activ activităţile relevante ale entităţii în care s-a investit. În acest caz, este probabil că investitorul A va întruni criteriul de autoritate, deoarece se pare că deţine capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante. Deşi investitorul B deţine în prezent opţiuni de a achiziţiona drepturi de vot suplimentare, ce pot fi exercitate (care, dacă ar fi exercitate, i-ar atribui majoritatea drepturilor de vot în entitatea în care s-a investit), termenii şi condiţiile asociate acelor opţiuni sunt de aşa natură încât opţiunile nu sunt considerate substanţiale.

b)Exemplul 10

Investitorul A şi alţi doi investitori deţin fiecare o treime din drepturile de vot ale unei entităţi în care s-a investit. Activitatea comercială a entităţii în care s-a investit are o legătură strânsă cu investitorul A. În plus faţă de instrumentele de capitaluri proprii, investitorul A deţine şi instrumente de datorii care pot fi convertite oricând în acţiuni ordinare în entitatea în care s-a investit, la un preţ fix care este în afara banilor (out of the money) (dar nu foarte mult în afara banilor -"deeply out of the money"). Dacă investitorul A ar converti datoriile, acesta ar deţine 60 % din drepturile de vot ale entităţii în care s-a investit. Investitorul A ar avea beneficii în urma realizării de sinergii dacă instrumentele de datorii ar fi convertite în acţiuni ordinare. Investitorul A are autoritate asupra entităţii în care s-a investit, deoarece deţine drepturi de vot în cadrul entităţii în care s-a investit şi drepturi de vot potenţiale reale care îi conferă capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante.

SECŢIUNEA 7:Autoritatea în cazul în care drepturile de vot sau alte voturi similare nu influenţează semnificativ veniturile entităţii în care s-a investit

B51 În evaluarea scopului şi structurii unei entităţi în care s-a investit (a se vedea punctele B5-B8), un investitor trebuie să analizeze participarea şi deciziile luate la înfiinţarea entităţii în care s-a investit, ca parte a structurii acesteia şi să evalueze dacă termenii tranzacţiei şi caracteristicile participării îi oferă investitorului drepturi suficiente pentru a-i asigura autoritatea. Simplul fapt că a participat la crearea structurii unei entităţi în care s-a investit nu este suficient pentru a conferi controlul unui investitor. Cu toate acestea, participarea poate indica faptul că investitorul a avut oportunitatea de a obţine drepturi care sunt suficiente pentru a-i conferi autoritate asupra entităţii în care s-a investit.

B52 În plus, un investitor trebuie să analizeze angajamentele contractuale stabilite la înfiinţarea entităţii în care s-a investit, cum ar fi opţiunile de cumpărare, opţiunile de vânzare şi drepturile la încasări în urma lichidării. Când aceste angajamente contractuale implică activităţi care au o legătură strânsă cu entitatea în care s-a investit, atunci aceste activităţi sunt de fapt parte integrantă a activităţilor generale ale entităţii în care s-a investit, chiar dacă acestea se pot desfăşura în afara limitelor juridice ale entităţii în care s-a investit. Prin urmare, pentru a stabili autoritatea asupra entităţii în care s-a investit, se vor analiza drept activităţi relevante drepturile decizionale explicite sau implicite cuprinse în angajamentele contractuale, care au o legătură strânsă cu entitatea în care s-a investit.

B53 În cazul anumitor entităţi în care s-a investit, activităţile relevante au loc doar în cazul unor circumstanţe sau evenimente speciale. Entitatea în care s-a investit poate fi structurată astfel încât gestionarea activităţilor şi veniturilor sale să fie predeterminată, cu excepţia cazului şi până în momentul în care apar circumstanţele sau evenimentele speciale respective. În acest caz, numai deciziile privind activităţile entităţii în care s-a investit efectuate atunci când apar circumstanţele sau evenimentele respective pot influenţa semnificativ veniturile sale şi pot fi, prin urmare, activităţi relevante. Nu este necesar ca circumstanţele sau evenimentele acestea să fi avut pentru ca un investitor cu capacitatea de a lua deciziile respective să aibă autoritate. Considerat individual, faptul că dreptul de a lua decizii depinde de apariţia circumstanţelor sau a unui eveniment, nu înseamnă că acele drepturi sunt de protecţie.

SUBSECŢIUNEA 1:Exemple de aplicare

a)Exemplul 11

Activitatea unică a unei entităţi în care s-a investit, aşa cum este prevăzută în statutul său, este de a achiziţiona creanţe şi de a le gestiona în mod curent pentru investitorii săi. Gestionarea datoriei în mod curent include colectarea şi transmiterea plăţilor principalului şi a dobânzilor pe măsură ce acestea devin scadente. În cazul unui eveniment de neplată a unei creanţe, entitatea în care s-a investit vinde în mod automat creanţa unui investitor, aşa cum s-a convenit separat într-un contract de opţiune de vânzare între investitor şi entitatea în care s-a investit. Singura activitate relevantă este gestionarea creanţelor în cazul unui eveniment de neplată, deoarece este singura activitate care influenţează semnificativ veniturile entităţii în care s-a investit. Gestionarea creanţelor înainte de evenimentul de neplată nu este o activitate relevantă, deoarece nu necesită luarea de decizii fundamentale, care ar putea influenţa semnificativ veniturile entităţii în care s-a investit - activităţile anterioare evenimentului de neplată sunt predeterminate şi reprezintă doar colectarea fluxurilor de trezorerie pe măsură ce devin scadente şi transferarea acestora către investitori. Prin urmare, în evaluarea activităţilor generale ale entităţii în care s-a investit, care influenţează semnificativ veniturile entităţii în care s-a investit, ar trebui să se analizeze doar dreptul investitorului de a gestiona activele în cazul unui eveniment de neplată. În acest exemplu, prin organizarea entităţii în care s-a investit se asigură faptul că investitorul are autoritate decizională asupra activităţilor care influenţează semnificativ veniturile şi singura situaţie în care o astfel de autoritate decizională este necesară. Termenii contractului de opţiune de vânzare sunt parte integrantă a tranzacţiei în ansamblu şi a înfiinţării entităţii în care s-a investit. Prin urmare, termenii contractului de opţiune de vânzare, împreună cu statutul entităţii în care s-a investit conduc la concluzia că investitorul are autoritate asupra entităţii în care s-a investit, deşi investitorul devine proprietarul creanţelor doar în cazul unui eveniment de neplată şi gestionează creanţele nerambursate în afara limitelor juridice ale entităţii în care s-a investit.

b)Exemplul 12

B54 Un investitor poate să aibă un angajament explicit sau implicit de a se asigura că o entitate în care s-a investit va continua să funcţioneze aşa cum a fost structurată. Un astfel de angajament poate să crească expunerea investitorului la variabilitatea rentabilităţii şi, prin urmare, să crească stimulentul investitorului de a obţine suficiente drepturi care să-i confere autoritate. Prin urmare, un angajament de a se asigura că o entitate în care s-a investit va funcţiona aşa cum a fost structurată poate fi un indicator că investitorul are autoritate, dar, în mod individual, nu conferă autoritate investitorului şi nici nu împiedică o altă parte să deţină autoritatea.

SECŢIUNEA 8:Expunere sau drepturi asupra veniturilor variabile în baza participării într-o entitatea în care s-a investit

B56 Veniturile variabile sunt venituri care nu sunt fixe şi pot varia în funcţie de performanţele entităţii în care s-a investit. Veniturile variabile pot fi numai pozitive, numai negative sau pot fi atât pozitive, cât şi negative (a se vedea punctul 15). Un investitor evaluează dacă veniturile dintr-o entitate în care s-a investit sunt variabile şi cât de variabile sunt veniturile respective pe baza fondului economic al angajamentului şi indiferent de forma juridică a rentabilităţii. De exemplu, un investitor poate să deţină o obligaţiune cu plăţi fixe de dobândă. În sensul prezentului IFRS, plăţile fixe de dobândă sunt venituri variabile, deoarece fac obiectul riscului de neplată şi expun investitorul la riscul de credit al emitentului obligaţiunii. Valoarea variabilităţii (altfel spus cât de variabile sunt veniturile respective) depinde de riscul de credit al obligaţiunii. În mod similar, comisioanele fixe pe bază de performanţă pentru gestionarea activelor unei entităţi în care s-a investit sunt venituri variabile, deoarece expun investitorul la riscul de performanţă al entităţii în care s-a investit. Valoarea variabilităţii depinde de capacitatea entităţii în care s-a investit de a genera venituri suficiente pentru a plăti comisionul.

SECŢIUNEA 9:Legătura dintre autoritate şi venituri

SUBSECŢIUNEA 1:Autoritate delegată

B58 În cazul în care un investitor cu drepturi decizionale (un factor decizional) efectuează o evaluare a controlului, acesta trebuie să stabilească dacă este un mandant sau un reprezentant. Un investitor trebuie, de asemenea, să stabilească dacă o altă entitate cu drepturi decizionale acţionează ca reprezentant al investitorului. Un reprezentant este angajat în principal pentru a acţiona în numele şi în beneficiul altei sau altor părţi (mandantul sau mandanţii)) şi, prin urmare, când îşi exercită autoritatea decizională nu controlează entitatea în care s-a investit (a se vedea punctele 17 şi 18). Prin urmare, uneori autoritatea unui mandant poate fi deţinută şi exercitată de un reprezentant, dar în numele mandantului. Un factor decizional nu este un reprezentant doar datorită faptului că alte părţi pot avea beneficii în urma deciziilor pe care le efectuează.

B59 Un investitor poate delega unui reprezentant autoritatea sa decizională privind câteva aspecte specifice sau toate activităţile relevante. Când evaluează dacă deţine controlul unei entităţi în care s-a investit, investitorul trebuie să considere drepturile decizionale delegate unui reprezentant al său ca fiind deţinute direct de investitor. În situaţiile în care există mai mulţi mandanţi, fiecare mandant trebuie să evalueze dacă deţine autoritate în entitatea în care s-a investit, în conformitate cu dispoziţiile de la punctele B5-B54. Punctele B60-B72 oferă îndrumări pentru a stabili dacă un factor decizional este un reprezentant sau un mandant.

I.Domeniul de aplicare al autorităţii decizionale B62 Domeniul de aplicare al autorităţii decizionale este evaluat având în vedere:

B63 Un factor decizional trebuie să analizeze scopul şi structura entităţii în care s-a investit, riscurile la care entitatea a fost structurată să fie expusă, riscurile pe care a fost structurată să le transfere către părţile participante şi gradul de participare al factorului decizional în structurarea entităţii în care s-a investit. De exemplu, dacă un factor decizional participă în mod semnificativ la structurarea entităţii în care s-a investit (inclusiv în stabilirea domeniului de aplicare al autorităţii decizionale), participarea respectivă poate indica faptul că factorul decizional a avut oportunitatea şi stimulentul de a obţine drepturi din care ar rezulta capacitatea factorului decizional de a coordona activităţile relevante.

II.Drepturi deţinute de alte părţi

B65 Atunci când o singură parte deţine dreptul real de demitere şi poate demite în mod neîntemeiat factorul decizional, doar acest fapt este suficient pentru a concluziona că factorul decizional este un reprezentant. Dacă mai multe părţi deţin astfel de drepturi (şi niciuna dintre părţi nu poate demite factorul decizional fără acordul celorlalte părţi), drepturile respective, considerate separat, nu sunt decisive în a stabili dacă un factor decizional acţionează în principal în numele şi în beneficiul altora. În plus, cu cât este mai mare numărul părţilor care trebuie să acţioneze în comun pentru a-şi exercita drepturile de demitere a unui factor decizional şi cu cât este mai mare amploarea şi variabilitatea asociate intereselor economice ale factorului decizional (adică remuneraţia şi alte interese), cu atât acest factor va avea o pondere mai mică.

B66 Pentru a evalua dacă factorul decizional este un reprezentant, drepturile reale deţinute de alte părţi, care limitează libertatea de acţiune a factorului decizional, trebuie să fie analizate similar drepturilor de demitere. De exemplu, un factor decizional care, pentru a acţiona, trebuie să obţină acordul unui număr mai mic de alte părţi este, în general, un reprezentant. (A se vedea punctele B22-B25 pentru îndrumări suplimentare privind drepturile şi pentru a stabili dacă acestea sunt reale).

III.Remuneraţia

IV.Expunerea la variabilitatea rentabilităţii din deţinerea de alte interese

1.Exemple de aplicare

a)Exemplul 13

Un factor decizional (gestionar al fondului) înfiinţează, lansează şi gestionează un fond cotat la bursă, reglementat în funcţie de parametrii strict definiţi în mandatul investiţiilor, aşa cum prevăd reglementările şi legislaţia locală. Fondul a fost prezentat investitorilor ca o investiţie într-un portofoliu diversificat de acţiuni ale unor entităţi cotate la bursă. În cadrul parametrilor definiţi, gestionarul fondului are libertate de decizie privind activele în care să investească. Gestionarul fondului a investit în fond în proporţie de 10 % şi pentru serviciile sale primeşte un comision în funcţie de piaţă echivalent cu 1 % din valoarea netă a activelor fondului. Comisioanele sunt proporţionale cu serviciile furnizate. Gestionarul fondurilor nu are obligaţia de a finanţa pierderile care depăşesc 10 % din investiţia sa. Fondul nu are obligaţia de a numi şi nu a numit un consiliu director independent. Investitorii nu deţin niciun drept real care să influenţeze autoritatea decizională a gestionarului fondului, dar îşi pot răscumpăra interesele în anumite limite prevăzute de fond.

Deşi funcţionează în parametrii definiţi în mandatul investiţiilor şi în conformitate cu dispoziţiile regulamentare, gestionarul fondului are drepturi decizionale care îi conferă capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante ale fondului - investitorii nu deţin drepturi reale care ar putea influenţa autoritatea decizională a gestionarului fondului. Gestionarul fondului primeşte un comision în funcţie de piaţă, proporţional cu serviciile furnizate şi, de asemenea, a făcut o investiţie proporţională în fond. Remuneraţia şi investiţia proprie îl expun pe gestionarul fondului la variabilitatea rentabilităţii activităţilor fondului, fără a crea o expunere prea semnificativă, care ar indica faptul că gestionarul fondului este un mandant.

b)Exemplul 14

Un factor decizional înfiinţează, lansează şi gestionează un fond care oferă oportunităţi de investiţii unui număr de investitori. Factorul decizional (gestionarul fondului) trebuie să decidă în interesul tuturor investitorilor şi conform contractelor de administrare ale fondului. Cu toate acestea, gestionarul fondului are o libertate de decizie extinsă. Pentru serviciile sale, gestionarul fondului primeşte un comision în funcţie de piaţă echivalent cu 1 % din activele aflate în gestiune şi 20 % din profitul total al fondului, în cazul în care se atinge un prag specificat al profitului. Comisioanele sunt proporţionale cu serviciile furnizate.

Deşi trebuie să decidă în interesul tuturor investitorilor, gestionarul fondului are autoritatea decizională extinsă de a coordona activităţile relevante ale fondului. Gestionarul fondului este remunerat prin comisioane fixe sau în funcţie de performanţe, care sunt proporţionale cu serviciile furnizate. În plus, remuneraţia aliniază interesele gestionarului fondului cu cele ale celorlalţi investitori de a creşte valoarea fondului, fără a crea o expunere la variabilitatea rentabilităţii din activităţile fondului care să fie atât de semnificativă, încât remuneraţia, considerată separat, să indice faptul că gestionarul fondului este mandant.

c)Exemplul 14A

Investiţia de 2 % creşte expunerea gestionarului fondului la variabilitatea rentabilităţii din activităţile fondului, fără a crea o expunere atât de semnificativă încât să indice faptul că gestionarul fondului este un mandant. Drepturile celorlalţi investitori de a-l demite pe gestionarul fondului sunt considerate drepturi de protecţie, deoarece acestea pot fi exercitate doar în cazul încălcării contractului. În acest exemplu, deşi gestionarul fondului are autoritate decizională extinsă şi are expunere la variabilitatea rentabilităţii din interese şi remuneraţie, expunerea gestionarului fondului indică faptul că gestionarul fondului este un reprezentant. Prin urmare, gestionarul fondului concluzionează că nu deţine controlul fondului.

d)Exemplul 14B

În acest exemplu, drepturile celorlalţi investitori de a-l demite pe gestionarul fondului sunt considerate drepturi de protecţie, deoarece acestea pot fi exercitate doar în cazul încălcării contractului. Cu toate că gestionarul fondului este remunerat prin comisioane fixe şi în funcţie de performanţă, proporţionale cu serviciile furnizate, combinaţia dintre investiţia gestionarului fondului şi remuneraţia acestuia ar putea crea o expunere la variabilitatea rentabilităţii din activităţile fondului, care să fie atât de semnificativă încât să indice faptul că gestionarul fondului este un mandant. Cu cât este mai mare valoarea şi variabilitatea asociate intereselor economice ale gestionarului fondului (având în vedere, în mod agregat, remuneraţia şi alte interese), cu atât gestionarul fondului va accentua importanţa acelor interese economice în cadrul analizei şi cu atât este mai probabil ca gestionarul fondului să fie un mandant.

e)Exemplul 14C

Gestionarul fondului a investit în fond în proporţie de 20 %, dar nu are obligaţia de a finanţa pierderile care depăşesc investiţia sa de 20 %. Fondul are un consiliu de administraţie, iar toţii membrii consiliului sunt independenţi de gestionarul fondului şi sunt desemnaţi de ceilalţi investitori. Consiliul de administraţie numeşte anual un gestionar al fondului. În cazul în care consiliul decide să nu mai reînnoiască contractul gestionarului fondului, serviciile efectuate de gestionarul fondului ar putea fi efectuate de alţi gestionari din sectorul de activitate.

Cu toate că gestionarul fondului este remunerat prin comisioane fixe şi în funcţie de performanţă, proporţionale cu serviciile furnizate, combinaţia dintre investiţia de 20 % a gestionarului fondului şi remuneraţia acestuia creează o expunere la variabilitatea rentabilităţii din activităţile fondului, care este atât de semnificativă, încât indică faptul că gestionarul fondului este un mandant. Cu toate acestea, investitorii au drepturi reale de a demite gestionarul fondului - consiliul de administraţie furnizează un mecanism prin care se asigură că investitorii îl pot demite pe gestionarul fondului, dacă iau o decizie în acest sens.

În acest exemplu, gestionarul fondului va acorda o importanţă mai mare drepturilor reale de demitere în cadrul analizei. Prin urmare, deşi gestionarul fondului are autoritate decizională extinsă şi expunere la variabilitatea rentabilităţii fondului în urma remuneraţiei şi a investiţiei proprii, drepturile reale deţinute de ceilalţi investitori indică faptul că gestionarul fondului este un reprezentant. Prin urmare, gestionarul fondului concluzionează că nu deţine controlul fondului.

f)Exemplul 15

Se creează o entitate în care s-a investit pentru a achiziţiona titluri cu rată fixă garantate cu active, finanţate prin instrumente de datorie şi instrumente de capital propriu. Instrumentele de capital propriu sunt concepute pentru a oferi primul nivel de protecţie investitorilor în datorii şi pentru a primi orice venituri reziduale ale entităţii în care s-a investit. Tranzacţia a fost prezentată potenţialilor investitori în datorii drept o investiţie într-un portofoliu de titluri garantate cu active, cu expunere la riscul de credit asociat posibilităţii de neplată din partea emitenţilor titlurilor garantate cu active din portofoliu şi la riscul ratei dobânzii asociat gestionării portofoliului. În momentul înfiinţării, instrumentele de capital propriu reprezentau 10 % din valoarea activelor achiziţionate. Un factor decizional (gestionarul activelor) gestionează portofoliul de active luând decizii de investiţii în limitele parametrilor definiţi în prospectul entităţii în care s-a investit. Pentru aceste servicii, gestionarul activelor primeşte un comision fix în funcţie de piaţă (adică, 1 % din activele gestionate) şi comisioane în funcţie de performanţă (adică 10 % din profit) dacă profitul entităţii în care s-a investit depăşeşte un nivel specificat. Comisioanele sunt proporţionale cu serviciile furnizate. Gestionarul activelor deţine 35 % din capitalurile proprii ale entităţii în care s-a investit.

Deşi îşi desfăşoară activitatea în limitele parametrilor definiţi în prospectul entităţii în care s-a investit, gestionarul activelor are capacitatea curentă de a lua decizii de investiţii care influenţează semnificativ veniturile entităţii în care s-a investit - în cadrul analizei, se acordă o pondere mai mică drepturilor de demitere deţinute de ceilalţi investitori, deoarece drepturile respective sunt deţinute de un număr mare de diverşi investitori. În acest exemplu, gestionarul activelor acordă o importanţă mai mare expunerii sale la variabilitatea rentabilităţii fondului în urma participaţiilor în capitalurile proprii, care sunt subordonate instrumentelor de datorie. Deoarece deţine 35 % din capitalurile proprii, se creează o expunere secundară la pierderi şi drepturi la veniturile entităţii în care s-a investit, care sunt atât de semnificative încât indică faptul că gestionarul activelor este mandant. Prin urmare, gestionarul activelor va concluziona că deţine controlul entităţii în care s-a investit.

g)Exemplul 16

Un factor decizional (sponsorul) sponsorizează un vehicul de investiţii cu mai mulţi parteneri care emite instrumente de datorie pe termen scurt unor investitori terţi neafiliaţi. Tranzacţia a fost prezentată investitorilor potenţiali drept o investiţie într-un portofoliu de active pe termen mediu cu rating mare şi cu expunere minimă la riscul de credit asociat posibilităţii de neplată din partea emitenţilor activelor din portofoliu. Diferite entităţi care transferă servicii vând vehiculului de investiţii portofolii de active de calitate pe termen mediu. Fiecare entitate care transferă gestionează portofoliul de active pe care îl vinde vehiculului de investiţii, precum şi creanţele neplătite în schimbul unui comision de servicii în funcţie de piaţă. Fiecare entitate care transferă oferă, de asemenea, primul nivel de protecţie la pierderile de credit din portofoliul de active prin supragarantarea activelor transferate vehiculului de investiţii. Sponsorul stabileşte termenii vehiculului de investiţii şi gestionează operaţiunile vehiculului de investiţii în schimbul unui comision în funcţie de piaţă. Comisionul este proporţional cu serviciile furnizate. Sponsorul aprobă ca vânzătorii autorizaţi să vândă vehiculului de investiţii, aprobă activele ce urmează să fie achiziţionate de vehiculul de investiţii şi decide în privinţa finanţării vehiculului de investiţii. Sponsorul trebuie să acţioneze în interesul tuturor investitorilor.

Sponsorul are dreptul la orice venituri reziduale ale vehiculului de investiţii şi asigură, de asemenea, ameliorarea condiţiilor de credit şi facilităţi de lichiditate ale vehiculului de investiţii. Prin ameliorarea condiţiilor de credit, oferită de sponsor, sunt absorbite pierderi în proporţie de 5 % din toate activele vehiculului de investiţii, după ce pierderile sunt absorbite de către entitatea care transferă. Nu există facilităţi de lichiditate pentru activele neplătite. Investitorii nu deţin drepturi reale care ar putea avea o influenţă semnificativă asupra autorităţii decizionale a sponsorului.

Cu toate că serviciile sponsorului sunt remunerate cu un comision în funcţie de piaţă, proporţional cu serviciile furnizate, sponsorul are expunere la variabilitatea rentabilităţii din activităţile vehiculului de investiţii, deoarece are dreptul la veniturile reziduale ale vehiculului de investiţii şi pentru că oferă ameliorarea condiţiilor de credit şi facilităţi de lichiditate (adică vehiculul de investiţii este expus la riscul de lichiditate, deoarece utilizează instrumente de datorie pe termen scurt pentru a finanţa active pe termen mediu). Cu toate că fiecare entitate care transferă are drepturi decizionale care influenţează valoarea activelor vehiculului de investiţii, sponsorul are autoritate decizională extinsă care îi oferă capacitatea curentă de a coordona activităţile care influenţează cel mai mult veniturile vehiculului de investiţii (adică, sponsorul stabileşte termenii vehiculului de investiţii, are dreptul de a decide în privinţa activelor (de a aproba activele achiziţionate şi entitatea care transferă activele respective) şi în privinţa finanţării vehiculului de investiţii (pentru că fiecare investiţie nouă trebuie finanţată în mod regulat)). Dreptul la veniturile reziduale ale vehiculului de investiţii şi oferirea de ameliorări ale condiţiilor de credit şi facilităţi de lichiditate expun sponsorul la variabilitatea rentabilităţii din activităţile vehiculului de investiţii, care diferă de cea a altor investitori. În consecinţă, acea expunere indică faptul că sponsorul este un mandant şi, prin urmare, sponsorul concluzionează că deţine controlul vehiculului de investiţii. Obligaţia sponsorului de a acţiona în interesul tuturor investitorilor nu îl împiedică pe sponsor să fie un mandant.

SUBSECŢIUNEA 2:Relaţiile cu alte părţi

B74 Nu este necesar ca o astfel de relaţie să implice un angajament contractual. O parte este un reprezentant de facto dacă investitorul sau persoanele care coordonează activităţile investitorului au capacitatea de a determina partea respectivă să acţioneze în numele investitorului. În această situaţie, atunci când evaluează controlul asupra unei entităţi în care s-a investit, investitorul trebuie să analizeze drepturile decizionale ale reprezentanţilor săi de facto şi expunerea sa indirectă sau drepturile sale la rentabilitatea variabilă prin reprezentantul de facto, împreună cu cele proprii.

SECŢIUNEA 10:Controlul activelor specificate

Activele specificate ale entităţii în care s-a investit (şi ameliorările condiţiilor de credit aferente, dacă există) reprezintă singura sursă pentru plata datoriilor specificate sau a altor interese specificate ale entităţii în care s-a investit. Alte părţi decât acelea cu datoriile specificate nu au drepturi sau obligaţii legate de activele specificate sau de fluxurile de trezorerie reziduale din activele respective. De fapt, niciun venit din activele specificate nu poate fi utilizat de partea rămasă din entitatea în care s-a investit şi niciuna dintre datoriile entităţii separate presupuse nu poate fi plătită din activele părţii rămase din entitatea în care s-a investit. Prin urmare, de fapt toate activele, datoriile şi capitalurile proprii ale entităţii separate presupuse sunt izolate de entitatea în care s-a investit. O astfel de entitatea separată presupusă este numită de obicei un "siloz".

B78 Atunci când se întrunesc condiţiile de la punctul B77, un investitor trebuie să identifice activităţile care influenţează semnificativ rentabilitatea entităţii separate estimate şi modul în care sunt coordonate activităţile respective, pentru a evalua dacă are autoritate asupra acelei părţi a entităţii în care s-a investit. Când se efectuează evaluarea controlului asupra entităţii separate estimate, investitorul trebuie să analizeze, de asemenea, dacă are expunere sau drepturi la veniturile variabile datorită participării în entitatea separată presupusă şi dacă are capacitatea de a-şi utiliza autoritatea asupra acelei părţi a entităţii în care s-a investit pentru a influenţa valoarea veniturilor investitorului.

SECŢIUNEA 11:Evaluare continuă

B81 Dacă există o modificare în modul de exercitare a autorităţii asupra unei entităţi în care s-a investit, acea modificare trebuie să se reflecte în modul în care un investitor îşi evaluează autoritatea asupra unei entităţi în care s-a investit. De exemplu, modificarea drepturilor decizionale poate însemna că activităţile relevante nu mai sunt coordonate prin drepturi de vot, ci prin alte acorduri, precum contracte prin care se acordă capacitatea curentă de a coordona activităţile relevante altor părţi.

B83 Un investitor va analiza, de asemenea, modificările care îi influenţează expunerea sau drepturile la rentabilitatea variabilă în urma participării într-o entitate în care s-a investit. De exemplu, un investitor care are autoritate asupra unei entităţi în care s-a investit poate pierde controlul unei entităţi în care s-a investit, dacă investitorul nu mai are dreptul să primească venituri sau să fie expus la obligaţii, deoarece investitorul nu mai întruneşte dispoziţiile de la punctul 7(b) (de exemplu, dacă un contract prin care primeşte comisioane în funcţie de performanţă ajunge la final).

B85 Evaluarea iniţială a controlului sau a statutului de mandant sau de reprezentant efectuată de un investitor nu se va schimba doar în urma unei modificări a condiţiilor pieţei (de exemplu, o modificare a veniturilor entităţii în care s-a investit generată de condiţiile pieţei), cu excepţia cazului în care schimbarea condiţiilor pieţei modifică una sau mai multe din cele trei elemente de control enumerate la punctul 7 sau modifică relaţiile generale dintre un mandant şi un reprezentant.

SECŢIUNEA 12:A DETERMINA DACĂ O ENTITATE ESTE SAU NU ENTITATE DE INVESTIŢII

1.Obiectul de activitate

B85B Definiţia unei entităţi de investiţii prevede ca obiectul de activitate al entităţii să fie investiţiile efectuate exclusiv pentru creşterea valorii capitalului şi/sau pentru venituri din investiţii (cum ar fi dividende, dobânzi sau venituri din chirii). Documentele care precizează care sunt obiectivele în materie de investiţii ale entităţii, cum ar fi prospectul de emisiune al entităţii, publicaţiile distribuite de către entitate şi alte documente corporative sau de parteneriat, vor servi, de regulă, drept indicaţii privind obiectul de activitate al entităţii de investiţii. Dovezile suplimentare pot include modul în care entitatea se prezintă altor părţi (cum ar fi investitori potenţiali sau entităţi potenţiale în care să investească); de exemplu, o entitate poate să îşi prezinte activitatea drept furnizarea de investiţii pe termen mediu pentru creşterea valorii capitalului. În schimb, o entitate care se prezintă pe sine ca un investitor al cărui obiectiv este acela de a dezvolta, de a produce sau de a comercializa în comun produse împreună cu entităţi în care a investit are un obiect de activitate care este incompatibil cu cel al unei entităţi de investiţii, deoarece entitatea va obţine profit din activităţile de dezvoltare, de producţie sau de comercializare, precum şi din investiţiile sale (a se vedea punctul B85I).

B85D O entitate de investiţii poate participa, de asemenea, la următoarele activităţi conexe investiţiilor, fie direct, fie prin intermediul unei filiale, în cazul în care aceste activităţi se desfăşoară pentru a maximiza rentabilitatea investiţiei (creşterea valorii capitalului sau venituri din investiţii) de la entităţi în care s-a investit şi nu reprezintă o activitate economică substanţială separată sau o sursă separată, importantă, de venit pentru entitatea de investiţii:

2.Strategii de ieşire

B85F Planurile de investiţii ale unei entităţii furnizează, de asemenea, dovezi ale obiectului său de activitate. O entitate de investiţii se distinge de alte entităţi în special prin faptul că o entitate de investiţii nu intenţionează să îşi păstreze investiţiile pe o perioadă nedeterminată; aceasta le păstrează o perioadă limitată. Deoarece investiţiile în capitaluri proprii şi în active nefinanciare au potenţialul de a fi păstrate o perioadă nedeterminată, o entitate de investiţii trebuie să aibă o strategie de ieşire care prezintă modul în care entitatea intenţionează să realizeze creşterea valorii capitalului din cvasitotalitatea investiţiilor sale în capitaluri proprii şi în active nefinanciare. O entitate de investiţii trebuie, de asemenea, să aibă o strategie de ieşire pentru orice instrumente de datorie care au potenţialul de a fi păstrate pe o perioadă nedeterminată, de exemplu instrumentele de datorie perpetue. Nu este necesar ca entitatea să prezinte strategii de ieşire specifice pentru fiecare investiţie, dar trebuie să identifice diferite strategii potenţiale pentru diferite tipuri sau portofolii de investiţii, inclusiv un interval de timp realist pentru retragerea din investiţii. Mecanismele de ieşire care sunt instituite numai pentru cazurile de neîndeplinire a obligaţiilor, cum ar fi o încălcare a contractului sau neexecutarea acestuia, nu sunt considerate strategii de ieşire în scopul prezentei evaluări.

B85G Strategiile de ieşire pot diferi în funcţie de tipul de investiţie. Pentru investiţiile în titluri de capital ale unor societăţi necotate, exemplele de strategii de ieşire includ o ofertă publică iniţială, un plasament privat, o vânzare comercială a unei întreprinderi, distribuiri (către investitori) de participaţii în capitalurile proprii în entităţi în care s-a investit şi vânzări de active (inclusiv vânzarea activelor unei entităţi în care s-a investit, urmată de o lichidare a entităţii în care s-a investit). Pentru investiţiile în capitaluri proprii care sunt tranzacţionate pe o piaţă publică, exemplele de strategii de ieşire includ vânzarea investiţiei în cadrul unui plasament privat sau pe o piaţă publică. Pentru investiţiile imobiliare, un exemplu de strategie de ieşire constă în vânzarea bunurilor imobiliare prin agenţi imobiliari sau pe piaţa liberă.

B85H O entitate de investiţii poate avea o investiţie într-o altă entitate de investiţii care este creată în legătură cu aceasta din raţiuni juridice, de reglementare, fiscale sau din raţiuni comerciale similare. În acest caz, nu este necesar ca entitatea de investiţii care este investitor să aibă o strategie de ieşire pentru investiţia respectivă, cu condiţia ca entitatea în care entitatea de investiţii a investit să aibă strategii adecvate de ieşire pentru investiţiile sale.

3.Randamentul investiţiilor

B85I O entitate nu investeşte exclusiv în scopul creşterii valorii capitalului şi/sau al veniturilor din investiţii, în cazul în care entitatea sau un alt membru al grupului care conţine entitatea (adică grupul care este controlat de către societatea-mamă finală a entităţii de investiţii) obţine sau îşi propune să obţină alte beneficii rezultate din investiţiile entităţii care nu sunt la dispoziţia altor părţi care nu au legătură cu entitatea în care s-a investit. Astfel de beneficii includ:

(a)achiziţionarea, utilizarea, schimbul sau exploatarea proceselor, activelor sau tehnologiilor unei entităţi în care s-a investit. Aceasta ar include entitatea sau un alt membru al grupului având drepturi disproporţionate sau exclusive de a achiziţiona active, tehnologii, produse sau servicii ale oricărei entităţi în care s-a investit; de exemplu, prin deţinerea unei opţiuni de a cumpăra un activ de la o entitate în care s-a investit, dacă dezvoltarea activului este considerată o reuşită;

(e)cu excepţia celor descrise la punctul B85J, tranzacţiile dintre entitate sau un alt membru al grupului şi o entitate în care s-a investit, care:

B85J O entitate de investiţii poate avea o strategie de a investi în mai multe entităţi (în care s-a investit) din acelaşi sector de activitate, de pe aceeaşi piaţă sau din aceeaşi zonă geografică, pentru a profita de sinergiile care sporesc creşterea valorii capitalului şi veniturile din investiţii din partea respectivelor entităţi în care s-a investit. Fără a aduce atingere punctului B85I litera (e), o entitate nu îşi pierde dreptul de a fi clasificată drept entitate de investiţii doar ca urmare a existenţei unor schimburi comerciale reciproce între astfel de entităţi în care s-a investit.

4.Evaluarea la valoarea justă

B85K Un element esenţial al definiţiei unei entităţi de investiţii este că aceasta măsoară şi evaluează performanţa cvasitotalităţii investiţiilor sale pe baza valorii juste, deoarece prin utilizarea valorii juste se obţin informaţii mai relevante decât, de exemplu, prin consolidarea filialelor sale sau prin utilizarea metodei punerii în echivalenţă pentru interesele sale în entităţi asociate sau în asocieri în participaţie. Pentru a demonstra că îndeplineşte acest element al definiţiei, o entitate de investiţii:

(b)comunică pe plan intern informaţii privind valoarea justă personalului-cheie din conducerea entităţii (aşa cum este definit în IAS 24), care utilizează valoarea justă drept atribut de măsurare primară pentru a evalua performanţa cvasitotalităţii investiţiilor sale şi pentru a lua decizii privind investiţiile.

c)îşi evaluează activele financiare la valoarea justă folosind dispoziţiile IFRS 9.

B85M O entitate de investiţii poate avea unele active care nu implică investiţii, cum ar fi un imobil care îi serveşte drept sediu social şi echipamentele aferente, şi poate avea, de asemenea, datorii financiare. Elementul privind evaluarea valorii juste din definiţia unei entităţi de investiţii de la punctul 27 litera (c) se aplică investiţiilor unei entităţi de investiţii. În consecinţă, o entitate de investiţii nu trebuie să îşi evalueze la valoarea justă activele care nu implică investiţii şi datoriile.

5.Caracteristici tipice ale unei entităţi de investiţii

B85N Pentru a stabili dacă o entitate corespunde definiţiei unei entităţi de investiţii, aceasta trebuie să analizeze dacă prezintă caracteristicile tipice ale unei entităţi de investiţii (a se vedea punctul 28). Absenţa uneia sau a mai multora dintre aceste caracteristici tipice nu împiedică neapărat o entitate să fie clasificată drept entitate de investiţii, însă indică faptul că este necesar un raţionament suplimentar pentru a determina dacă entitatea este o entitate de investiţii.

6.Mai mult de o investiţie

(d)este în curs de lichidare. Mai mult de un investitor

B85Q De obicei, o entitate de investiţii ar avea mai mulţi investitori care îşi pun în comun fondurile pentru a avea acces la servicii de gestionare a investiţiilor şi la oportunităţi de investiţii la care s-ar putea să nu aibă acces în mod individual. Faptul de a avea mai mulţi investitori ar reduce probabilitatea ca entitatea sau ceilalţi membri ai grupului care conţine entitatea să obţină alte beneficii decât creşterea valorii capitalului sau veniturile din investiţii (a se vedea punctul B85I).

7.Investitori neafiliaţi

B85U Cu toate acestea, o entitate se poate totuşi califica drept o entitate de investiţii, chiar dacă investitorii săi sunt afiliaţi entităţii. De exemplu, o entitate de investiţii poate institui, pentru un grup de angajaţi ai săi (cum ar fi personalul-cheie din conducere) sau pentru un alt investitor (alţi investitori) care constituie părţi afiliate, un fond "paralel" separat/distinct ce reflectă investiţiile fondurilor de investiţii principale ale entităţii. Acest fond "paralel" poate fi considerat drept entitate de investiţii, chiar dacă toţi investitorii săi sunt părţi afiliate.

8.Participaţii în capitalurile proprii

B85V În general, o entitate de investiţii este o entitate juridică distinctă, dar acest lucru nu este obligatoriu. Participaţiile în capitalurile proprii ale unei entităţi de investiţii sunt, de regulă, sub forma unor capitaluri proprii sau a unor interese similare (de exemplu, interese parteneriale), cărora le sunt atribuite cote proporţionale din activele nete ale entităţii de investiţii. Cu toate acestea, faptul de a avea diferite categorii de investitori, dintre care unele au drepturi numai la o anumită investiţie sau la anumite grupuri de investiţii sau care au cote proporţionale diferite din activele nete, nu împiedică o entitate să fie entitate de investiţii.

SUBCAPITOLUL 2:DISPOZIŢII CONTABILE

SECŢIUNEA 1:Proceduri de consolidare

(c)se vor elimina în totalitate activele şi datoriile, capitalurile proprii, veniturile, cheltuielile şi fluxurile de trezorerie din interiorul grupului aferente tranzacţiilor între entităţile grupului (profitul sau pierderile rezultate din tranzacţiile în interiorul grupului, care sunt recunoscute în active, precum stocuri şi active imobilizate, sunt eliminate în totalitate). Pierderile în interiorul grupului pot indica o depreciere care necesită recunoaştere în situaţiile financiare consolidate. IAS 12 Impozitul pe profit se aplică diferenţelor temporare care rezultă din eliminarea profitului şi a pierderilor rezultate din tranzacţiile în interiorul grupului.

SECŢIUNEA 3:Evaluare

B88 O entitate va include în situaţiile financiare consolidate veniturile şi cheltuielile unei filiale începând de la data la care a obţinut controlul şi până la data la care entitatea încetează să mai controleze filiala. Veniturile şi cheltuielile filialei se bazează pe valoarea activelor şi a datoriilor recunoscute în situaţiile financiare consolidate la data achiziţiei. De exemplu, cheltuielile cu amortizarea recunoscute în situaţia consolidată a rezultatului global după data achiziţiei se bazează pe valorile juste ale activelor amortizabile aferente recunoscute în situaţiile financiare consolidate la data achiziţiei.

SECŢIUNEA 4:Drepturi de vot potenţiale

B89 Când există drepturi de vot potenţiale sau alte instrumente derivate care conţin drepturi de vot potenţiale, partea de profit sau pierdere şi modificările capitalurilor proprii alocate societăţii mamă şi intereselor care nu controlează în întocmirea situaţiilor financiare consolidate se va stabili numai pe baza participaţiilor existente în capitalurile proprii şi nu reflectă posibila exercitare sau conversie a drepturilor de vot potenţiale şi a altor instrumente derivate, cu excepţia cazului în care se aplică dispoziţiile de la punctul B90.

B90 În unele situaţii, o entitate deţine de fapt participaţii în capitalurile proprii ca urmare a unei tranzacţii care îi oferă actualmente entităţii accesul la veniturile asociate unei participaţii în capitalurile proprii. În astfel de situaţii, partea alocată societăţii mamă şi intereselor care nu controlează în întocmirea situaţiilor financiare consolidate se va stabili prin luarea în considerare a unei posibile exercitări a acelor drepturi de vot potenţiale şi a altor instrumente derivate, care îi oferă actualmente entităţii accesul la venituri.

SECŢIUNEA 5:Data de raportare

B92 Situaţiile financiare ale societăţii mamă şi ale filialelor sale utilizate la întocmirea situaţiilor financiare consolidate trebuie să aibă aceeaşi dată de raportare. Când finalul perioadei de raportare pentru societatea mamă diferă de cel al unei filiale, filiala va întocmi, în scopul consolidării, informaţii financiare suplimentare pentru aceeaşi dată ca situaţiile financiare ale societăţii mamă, pentru a permite societăţii mamă să consolideze informaţiile financiare ale filialei, cu excepţia cazului în care este imposibil să se procedeze astfel.

B93 Dacă este imposibil să se procedeze astfel, societatea mamă trebuie să consolideze informaţiile financiare ale filialei utilizând situaţiile financiare cele mai recente ale filialei, ajustate pentru efectele celor mai semnificative tranzacţii sau evenimente care au loc între data situaţiilor financiare respective şi data situaţiilor financiare consolidate. În orice caz, diferenţa dintre data situaţiilor financiare ale filialei şi data situaţiilor financiare consolidate nu trebuie să fie mai mare de trei luni, iar durata perioadelor de raportare şi orice diferenţă între datele situaţiilor financiare trebuie să fie aceleaşi de la o perioadă la alta.

SECŢIUNEA 6:Interese care nu controlează

SECŢIUNEA 7:Modificări ale părţilor deţinute de interese care nu controlează

B96 Când se modifică partea de capital propriu deţinută de interesele care nu controlează, o entitate trebuie să ajusteze valorile contabile ale intereselor majoritare şi ale celor care nu controlează pentru a reflecta modificarea participaţiilor aferente acestora în filială. Entitatea trebuie să recunoască direct în capitalurile proprii orice diferenţă dintre valoarea pe baza căreia sunt ajustate interesele care nu controlează şi valoarea justă a contravalorii plătite sau primite şi să o atribuie proprietarilor societăţii mamă.

SECŢIUNEA 8:Pierderea controlului

B97 O societate mamă poate să piardă controlul unei filiale în două sau mai multe angajamente (tranzacţii). Totuşi, uneori circumstanţele indică faptul că angajamentele multiple ar trebui contabilizate ca o singură tranzacţie. Atunci când se stabileşte dacă angajamentele trebuie să fie contabilizate ca o singură tranzacţie, o societate mamă trebuie să analizeze toţi termenii şi condiţiile angajamentelor, precum şi efectele lor economice. Una sau mai multe dintre elementele următoare indică faptul că societatea mamă ar trebui să contabilizeze angajamentele multiple drept o singură tranzacţie:

B99 Dacă o societate mamă pierde controlul asupra unei filiale, societatea mamă trebuie să contabilizeze toate valorile recunoscute anterior la alte elemente ale rezultatului global aferente filialei, pe aceeaşi bază care ar fi prevăzută în cazul în care societatea mamă ar fi cedat direct activele sau datoriile aferente. Prin urmare, dacă un câştig sau o pierdere recunoscută anterior la alte elemente ale rezultatului global ar fi reclasificate la profitul sau pierderea rezultate în urma cedării activelor sau datoriilor aferente, societatea mamă trebuie să reclasifice câştigul sau pierderea din capitalurile proprii la profit sau pierdere (drept ajustare din reclasificare) atunci când pierde controlul asupra filialei. Dacă un surplus din reevaluare recunoscut anterior la alte elemente ale rezultatului global ar fi transferat direct la rezultate reportate odată cu cedarea activelor, societatea mamă trebuie să transfere surplusul din reevaluare direct la rezultate reportate atunci când pierde controlul asupra filialei.

SECŢIUNEA 9:A DETERMINA DACĂ O ENTITATE ESTE SAU NU ENTITATE DE INVESTIŢII

B100 Atunci când o entitate încetează să mai fie o entitate de investiţii, aceasta trebuie să aplice IFRS 3 oricărei filiale care a fost anterior evaluată la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu punctul 31. Data modificării statutului este data presupusă a achiziţiei. Valoarea justă a filialei la data presupusă a achiziţiei trebuie să reprezinte contrapartida presupusă transferată la evaluarea oricărui fond comercial sau câştig în urma unei cumpărări în condiţii avantajoase care decurge din presupusa achiziţie. Toate filialele trebuie să fie consolidate în conformitate cu punctele 19-24 din prezentul IFRS de la data modificării statutului.

CAPITOLUL 6:Anexa C: Data intrării în vigoare şi tranziţia

SUBCAPITOLUL 1:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

C1B Documentul Entităţi de investiţii (Amendamente la IFRS 10, IFRS 12 şi IAS 27), publicat în octombrie 2012, a modificat punctele 2, 4, C2A, C6A şi anexa A şi a adăugat punctele 27-33, B85A-B85W, B100-B101 şi C3A- C3F. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2014 sau ulterior. Se permite aplicarea înainte de această dată. În cazul în care o entitate aplică aceste amendamente mai devreme, aceasta trebuie să facă cunoscut acest fapt şi să aplice toate amendamentele incluse în documentul Entităţi de investiţii în acelaşi timp.

C1A Situaţii financiare consolidate, acorduri comune şi prezentarea informaţiilor privind interesele în alte entităţi: îndrumări de tranziţie (Amendamente la IFRS 10, IFRS 11 şi IFRS 12), publicate în iunie 2012, au modificat punctele C2 - C6 şi au adăugat punctele C2A-C2B, C4A-C4C, C5A şi C6A-C6B. O entitate trebuie să aplice modificările respective pentru perioade anuale, începând de la 1 ianuarie 2013 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRS 10 pentru o perioadă anterioară, aceste amendamente trebuie aplicate pentru acea perioadă anterioară.

C2A Fără a aduce atingere cerinţelor de la punctul 28 din IAS 8, atunci când prezentul standard este aplicat pentru prima dată, o entitate trebuie să prezinte numai informaţiile cantitative prevăzute la punctul 28 litera (f) din IAS 8 pentru perioada anuală care a precedat data aplicării iniţiale a prezentului IFRS ("perioada imediat precedentă"). O entitate poate, de asemenea, să prezinte aceste informaţii pentru perioada curentă sau pentru perioade comparative anterioare, dar nu este obligată să facă acest lucru.

(a)dacă entitatea în care a investit este o întreprindere (astfel cum este definită în IFRS 3 Combinări de întreprinderi), să evalueze activele, datoriile şi interesele care nu controlează ale entităţii în care a investit şi care nu a fost consolidată anterior, ca şi cum acea entitate în care a investit ar fi fost consolidată (şi, prin urmare, a aplicat contabilizarea achiziţiei în conformitate cu IFRS 3) de la data la care investitorul a obţinut controlul asupra acelei entităţi în care a investit, pe baza dispoziţiilor prezentului IFRS. Investitorul trebuie să ajusteze retroactiv perioada anuală care a precedat data aplicării iniţiale. Atunci când data la care a obţinut controlul este înainte de începutul perioadei imediat precedente, investitorul trebuie să recunoască, ca o ajustare a capitalurilor proprii la începutul perioadei imediat precedente, eventuala diferenţă dintre:

(b)dacă entitatea în care a investit nu este o întreprindere (astfel cum este definită în IFRS 3), să evalueze activele, datoriile şi interesele care nu controlează ale entităţii în care a investit şi care nu a fost consolidată anterior, ca şi cum acea entitate în care a investit ar fi fost consolidată (aplicând metoda achiziţiei descrisă în IFRS 3, fără a recunoaşte niciun fond comercial pentru entitatea în care a investit) de la data la care investitorul a obţinut controlul asupra entităţii în care a investit, pe baza dispoziţiilor prezentului IFRS. Investitorul trebuie să ajusteze retroactiv perioada anuală imediat precedentă datei aplicării iniţiale. Atunci când data la care a obţinut controlul este înainte de începutul perioadei imediat precedente, investitorul trebuie să recunoască, ca o ajustare a capitalurilor proprii la începutul perioadei imediat precedente, eventuala diferenţă dintre:

C4C Atunci când un investitor aplică punctele C4-C4A, iar data la care a obţinut controlul în conformitate cu prezentul IFRS este după data intrării în vigoare a IAS 27 revizuit în 2008 [IAS 27 (2008)], investitorul trebuie să aplice cerinţele prezentului IFRS pentru toate perioadele în care entitatea în care a investit este consolidată retroactiv în conformitate cu punctele C4-C4A. În cazul în care controlul a fost obţinut înainte de data intrării în vigoare a IAS 27 (2008), investitorul trebuie să aplice:

C5 Dacă la data aplicării iniţiale un investitor concluzionează că nu va mai consolida o entitate în care a investit şi care a fost consolidată în conformitate cu IAS 27 şi SIC-12, investitorul trebuie să evalueze interesul său în entitatea în care a investit la valoarea la care ar fi fost evaluat dacă cerinţele prezentului IFRS ar fi fost în vigoare în momentul în care investitorul s-a implicat în entitatea în care a investit (dar nu a obţinut controlul în conformitate cu prezentul IFRS) sau a pierdut controlul asupra acesteia. Investitorul trebuie să ajusteze retroactiv perioada anuală care a precedat data aplicării iniţiale. Atunci când data la care s-a implicat în entitatea în care a investit (dar nu a obţinut controlul în conformitate cu prezentul IFRS) sau a pierdut controlul asupra acesteia este înainte de începutul perioadei imediat precedente, investitorul trebuie să recunoască, ca o ajustare a capitalurilor proprii la începutul perioadei imediat precedente, eventuala diferenţă dintre:

C5A Dacă evaluarea interesului în entitatea în care a investit în conformitate cu punctul C5 este impracticabilă (conform definiţiei din IAS 8), un investitor trebuie să aplice cerinţele prezentului IFRS la începutul primei perioade pentru care este posibilă aplicarea punctului C5, care poate fi perioada curentă. Investitorul trebuie să ajusteze retroactiv perioada anuală care a precedat data aplicării iniţiale, cu excepţia cazului în care începutul primei perioade pentru care este posibilă aplicarea prezentului punct este perioada curentă. Atunci când data la care s-a implicat în entitatea în care a investit (dar nu a obţinut controlul în conformitate cu prezentul IFRS) sau a pierdut controlul asupra acesteia este înainte de începutul perioadei imediat precedente, investitorul trebuie să recunoască, ca o ajustare a capitalurilor proprii la începutul perioadei imediat precedente, eventuala diferenţă dintre:

SECŢIUNEA 0:Trimiterile la "perioada imediat precedentă

C6A Fără a aduce atingere trimiterilor la perioada anuală care precedă data aplicării iniţiale ("perioada imediat precedentă") de la punctele C4-C5A, o entitate poate prezenta, de asemenea, informaţii comparative ajustate pentru alte perioade anterioare prezentate, dar nu este obligată să facă acest lucru. Dacă o entitate nu prezintă informaţii comparative ajustate pentru alte perioade anterioare, toate trimiterile la "perioada imediat precedentă" de la punctele C4-C5A se interpretează ca trimiteri la "prima perioadă comparativă ajustată prezentată".

CAPITOLUL 7:Anexa D: Amendamente la alte IFRS-uri

Prezenta anexă cuprinde amendamentele la alte IFRS-uri, care reprezintă o consecinţă a publicării de către Consiliu a prezentului IFRS. O entitate trebuie să aplice amendamentele pentru perioade anuale, care încep de la 1 ianuarie 2013 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate a aplicat prezentul IFRS pentru o perioadă mai recentă, aceasta trebuie să aplice aceste amendamente pentru acea perioadă mai recentă. La punctele amendate, textul nou este subliniat iar textul eliminat este tăiat.

PARTEA 37²:STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE RAPORTARE FINANCIARĂ 11 - Angajamente comune

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

CAPITOLUL 3:ANGAJAMENTE COMUNE

SECŢIUNEA 1:Control comun

SECŢIUNEA 2:Tipuri de angajamente comune

17.O entitate aplică raţionament atunci când evaluează dacă un angajament comun este o exploatare în participaţie sau o asociere în participaţie. O entitate trebuie să stabilească tipul de angajament comun în care este implicată analizând drepturile şi obligaţiile sale care decurg din angajament. O entitate îşi evaluează drepturile şi obligaţiile prin analizarea structurii şi a formei juridice a angajamentului, a termenilor conveniţi între părţile angajamentului contractual şi, dacă sunt relevante, a altor date şi circumstanţe (a se vedea punctele B12-B33).

18.Uneori, părţile au obligaţii în baza unui cadru general al angajamentului în care se stabilesc termenii contractuali generali pentru a desfăşura una sau mai multe activităţi. Cadrul general al angajamentului poate să prevadă ca părţile să încheie diferite angajamente comune pentru a trata activităţi specifice care fac parte din contract. Chiar dacă angajamentele comune respective sunt asociate aceluiaşi cadru general al angajamentului, tipul acestora poate fi diferit dacă părţile au drepturi şi obligaţii distincte atunci când desfăşoară diferitele activităţi prevăzute în cadrul general al angajamentului. În consecinţă, exploatările în participaţie şi asocierile în participaţie pot să coexiste atunci când părţile desfăşoară activităţi diferite care fac parte din acelaşi cadru general al angajamentului.

CAPITOLUL 4:SITUAŢIILE FINANCIARE ALE UNEI PĂRŢI ÎNTR-UN ANGAJAMENT COMUN

SECŢIUNEA 1:Exploatări în participaţie

20.În raport cu interesul său într-o exploatare în participaţie, un operator într-o exploatare în participaţie trebuie să recunoască:

23.O parte care participă, dar nu deţine controlul în comun al unei exploatări în participaţie trebuie, de asemenea, să contabilizeze participaţia sa în angajament în conformitate cu punctele 20-22, dacă partea respectivă are drepturi la activele şi are obligaţii privind datoriile exploatării în participaţie. Dacă o parte care participă, dar nu deţine controlul în comun al unei exploatări în participaţie, nu are drepturi la activele şi nu are obligaţii privind datoriile exploatării în participaţie, aceasta trebuie să contabilizeze participaţia sa în exploatarea în participaţie în conformitate cu IFRS-urile aplicabile participaţiei respective.

SECŢIUNEA 2:Asocieri în participaţie

CAPITOLUL 5:SITUAŢII FINANCIARE INDIVIDUALE

27.În situaţiile financiare individuale, o parte care participă, dar nu deţine controlul în comun într-un angajament comun, trebuie să îşi contabilizeze participaţia într-o:

CAPITOLUL 6:Anexa A - Termeni definiţi

angajament comun	Un angajament în care două sau mai multe părţi deţin controlul comun.
control comun	Împărţirea controlului, convenită prin contract, asupra unui angajament, care există numai atunci când este necesar consimţământul unanim al părţilor care împart controlul pentru a decide cu privire la activităţile relevante.
exploatare în participaţie	Un angajament comun în cadrul căruia părţile care deţin controlul comun al angajamentului au drepturi la activele şi au obligaţii privind datoriile aferente angajamentului.
operator într-o exploatare în participaţie	O parte într-o exploatare în participaţie care deţine controlul în comun al exploatării în participaţie.
asociere în participaţie	Un angajament comun în cadrul căruia părţile care deţin controlul comun al angajamentului au drepturi la activele nete ale angajamentului.
asociat într-o asociere în participaţie	O parte într-o asociere în participaţie care deţine controlul în comun al asocierii în participaţie.
parte într-un angajament comun	O entitate care participă într-un angajament comun, indiferent dacă partea respectivă deţine controlul comun al angajamentului.
vehicul distinct	O structură financiară ce poate fi identificată individual, inclusiv entităţi distincte cu personalitate juridică sau entităţi recunoscute pe baza statutului, indiferent dacă entităţile respective au personalitate juridică.

CAPITOLUL 7:Anexa B - Îndrumări de aplicare

SUBCAPITOLUL 1:ANGAJAMENTE COMUNE

SECŢIUNEA 1:Angajament contractual (punctul 5)

SECŢIUNEA 2:Control comun (punctele 7-13)

B5 Pentru a evalua dacă o entitate deţine controlul în comun într-un angajament, o entitate trebuie să evalueze mai întâi dacă toate părţile, sau un grup al părţilor, controlează angajamentul. IFRS 10 defineşte controlul şi trebuie utilizat pentru a stabili dacă toate părţile, sau un grup al părţilor, sunt expuse sau au drepturi la rezultatele variabile datorită participării acestora în angajament şi dacă au capacitatea de a influenţa acele rezultate prin autoritatea pe care o deţin asupra angajamentului. Atunci când toate părţile, sau un grup al părţilor, analizate în mod colectiv, sunt capabile să coordoneze activităţile care influenţează semnificativ rezultatele angajamentului (adică activităţile relevante), părţile controlează în comun angajamentul.

B6 După ce s-a concluzionat că toate părţile, sau un grup al părţilor, controlează în comun angajamentul, o entitate trebuie să evalueze dacă deţine controlul în comun al angajamentului. Controlul comun există numai atunci când este necesar consimţământul unanim al părţilor care controlează în mod colectiv angajamentul pentru a decide cu privire la activităţile relevante. Pentru a evalua dacă angajamentul este controlat în comun de toate părţile sau de un grup al părţilor sau este controlat numai de una dintre părţi, poate fi necesară aplicarea de raţionament.

B7 Uneori, procesul decizional convenit de părţi în angajamentul contractual conduce în mod implicit la controlul în comun. De exemplu, se presupune că două părţi încheie un angajament în cadrul căruia fiecare deţine 50 % din drepturile de vot, iar angajamentul contractual între părţi prevede că sunt necesare cel puţin 51 % din drepturile de vot pentru decide cu privire la activităţile relevante. În acest caz, părţile au convenit în mod implicit că deţin controlul comun al angajamentului, deoarece nu se pot lua decizii privind activităţile relevante fără consimţământul ambelor părţi.

B8 În alte situaţii, prin angajamentul contractual se solicită un procentaj minim de drepturi de vot pentru a lua decizii privind activităţile relevante. Atunci când acel procentaj minim de drepturi de vot se poate obţine prin mai multe combinaţii de părţi care consimt în mod colectiv, angajamentul nu este un angajament comun, decât dacă angajamentul contractual prevede care dintre părţi (sau care combinaţie de părţi) trebuie să fie unanim de acord cu deciziile privind activităţile relevante ale angajamentului.

SUBSECŢIUNEA 1:Exemple de aplicare

a)Exemplul 1

Se va presupune că trei părţi încheie un angajament: În cadrul angajamentului, A deţine 50 % din drepturile de vot, B deţine 30 % şi C deţine 20 %. Angajamentul contractual dintre A, B şi C prevede că sunt necesare minim 75 % din drepturile de vot pentru a decide cu privire la activităţile relevante ale angajamentului. Deşi A poate bloca orice decizie, nu controlează angajamentul, deoarece are nevoie de acordul părţii B. Termenii angajamentului contractual prin care sunt necesare minim 75 % din drepturile de vot pentru a decide cu privire la activităţile relevante, implică faptul că A şi B deţin controlul comun al angajamentului, deoarece nu se pot lua decizii cu privire la activităţile relevante ale angajamentului fără acordul atât al părţii A, cât şi al părţii B.

b)Exemplul 2

Se va presupune că un angajament are trei părţi: În cadrul angajamentului, A deţine 50 % din drepturile de vot, iar B şi C deţin fiecare câte 25 %. Angajamentul contractual dintre A, B şi C prevede că sunt necesare minim 75 % din drepturile de vot pentru a decide cu privire la activităţile relevante ale angajamentului. Deşi A poate bloca orice decizie, nu controlează angajamentul, deoarece are nevoie fie de acordul părţii B, fie de acordul părţii C. În acest exemplu, A, B şi C controlează în mod colectiv angajamentul. Cu toate acestea, există mai multe combinaţii de părţi care pot conveni pentru a obţine 75 % din drepturile de vot (adică, fie A şi B, fie A şi C). În astfel de situaţii, pentru ca angajamentul contractual între părţi să fie un angajament comun, ar trebui să prevadă care combinaţie de părţi trebuie să fie unanim de acord cu deciziile privind activităţile relevante ale angajamentului.

c)Exemplul 3

Se va presupune un angajament în care A şi B deţin fiecare câte 35 % din drepturile de vot ale angajamentului, iar cele 30 % rămase sunt foarte dispersate. Deciziile cu privire la activităţile relevante trebuie să fie aprobate prin majoritatea drepturilor de vot. A şi B deţin controlul comun al angajamentului, numai dacă angajamentul contractual prevede că este necesar atât acordul părţii A, cât şi al părţii B pentru a decide cu privire la activităţile relevante ale angajamentului.

B9 Cerinţa cu privire la acordul unanim înseamnă că orice parte care deţine controlul în comun al angajamentului poate împiedica oricare dintre celelalte părţi, sau un grup al părţilor, să ia decizii unilaterale (cu privire la activităţile relevante) fără consimţământul său. Dacă cerinţa privind acordul unanim se referă numai la decizii care conferă părţii drepturi de protecţie şi nu la decizii privind activităţile relevante ale unui angajament, partea respectivă nu este o parte cu control comun asupra angajamentului.

SUBCAPITOLUL 2:TIPURI DE ANGAJAMENTE COMUNE (PUNCTELE 14-19)

B14 Clasificarea angajamentelor comune solicitată prin prezentul IFRS se realizează în funcţie de drepturile şi obligaţiile părţilor, care decurg din angajament, în cursul normal al activităţii. Prezentul IFRS clasifică angajamentele comune fie ca exploatări în participaţie, fie ca asocieri în participaţie. Atunci când o entitate are drepturi la activele şi are obligaţii privind datoriile aferente unui angajament, angajamentul este o exploatare în participaţie. Atunci când o entitate are drepturi la activele nete ale unui angajament, angajamentul este o asociere în participaţie. La punctele B16-B33 se descrie evaluarea unei entităţi care încearcă să stabilească dacă deţine un interes într-o exploatare în participaţie sau deţine un interes într-o asociere în participaţie.

SECŢIUNEA 1:Clasificarea unui angajament comun

SECŢIUNEA 2:Structura angajamentului comun

SUBSECŢIUNEA 1:Angajamente comune care nu sunt structurate printr-un vehicul distinct.

B17 De cele mai multe ori, în angajamentul contractual sunt descrise natura activităţilor care fac obiectul angajamentului şi modul în care părţile intenţionează să desfăşoare în comun activităţile respective. De exemplu, părţile unui angajament comun pot conveni să fabrice împreună un produs, iar fiecare parte este responsabilă cu o anumită sarcină şi fiecare utilizează propriile active şi îşi suportă propriile datorii. Angajamentul contractual ar putea, de asemenea, să prevadă modul în care se vor împărţi între părţi veniturile şi cheltuielile comune. Într-un astfel de caz, fiecare operator într-o exploatare în participaţie recunoaşte în situaţiile sale financiare activele şi datoriile utilizate pentru sarcina specifică şi recunoaşte partea sa din venituri şi din cheltuieli, în conformitate cu angajamentul contractual.

B18 În alte cazuri, părţile într-un angajament comun pot să convină, de exemplu, să împartă şi să exploateze în comun un activ. Într-un astfel de caz, prin angajamentul contractual se stabilesc drepturile părţilor la activul exploatat în comun şi modul în care se împarte între părţi producţia sau veniturile din activ şi costurile de exploatare. Fiecare operator într-o exploatare în participaţie îşi contabilizează partea din activul comun şi partea convenită din orice datorii şi recunoaşte partea sa din producţie, venituri şi cheltuieli, în conformitate cu angajamentul contractual.

SUBSECŢIUNEA 2:Angajamente comune care sunt structurate printr-un vehicul distinct

SECŢIUNEA 3:Forma juridică a vehiculului distinct

B23 De exemplu, părţile pot coordona angajamentul comun printr-un vehicul distinct, a cărui formă juridică face ca vehiculul distinct să fie considerat de sine stătător (adică activele şi datoriile deţinute în vehiculul distinct sunt activele şi datoriile vehiculului distinct şi nu activele şi datoriile părţilor). Într-un astfel de caz, evaluarea drepturilor şi obligaţiilor conferite părţilor prin forma juridică a vehiculului distinct indică faptul că angajamentul este o asociere în participaţie. Cu toate acestea, termenii conveniţi între părţi în angajamentul contractual (a se vedea punctele B25- B28) şi, dacă este cazul, alte date şi circumstanţe (a se vedea punctele B29-B33) pot să nu ia în seamă evaluarea drepturilor şi obligaţiilor conferite părţilor prin forma juridică a vehiculului distinct.

SECŢIUNEA 4:Evaluarea termenilor angajamentului contractual

SUBSECŢIUNEA 1:Exemplu de aplicare

a)Exemplul 4

Se va presupune că două părţi structurează un angajament comun într-o entitate corporativă. Fiecare parte deţine 50 % din participaţiile în capitalurile proprii ale entităţii corporative. Înregistrarea permite separarea entităţii de proprietarii săi şi, prin urmare, activele şi datoriile deţinute în entitate sunt activele şi datoriile entităţii corporative. Într-un astfel de caz, evaluarea drepturilor şi obligaţiilor conferite părţilor prin forma juridică a vehiculului distinct indică faptul că părţile au drepturi la activele nete ale angajamentului.

	Exploatare în participaţie	Asociere în participaţie
Termenii angajamentului contractual	Angajamentul contractual prevede părţile unui angajament comun cu drepturi la activele şi cu obligaţii privind datoriile aferente angajamentului.	Angajamentul contractual prevede părţile unui angajament comun cu drepturi la activele nete ale angajamentului (adică vehiculul distinct, şi nu părţile, are drepturi la activele şi are obligaţii privind datoriile aferente angajamentului).
Drepturi la active	Angajamentul contractual prevede că părţile angajamentului comun împart toate participaţiile (de exemplu, drepturi, titlul sau dreptul de proprietate) în activele aferente angajamentului, într-un procentaj specificat (de exemplu, proporţional cu participaţia părţilor în capitalurile proprii ale angajamentului sau proporţional cu activitatea desfăşurată prin angajament, atribuită direct acestora).	Prin angajamentul contractual se prevede că activele aduse în angajament sau achiziţionate ulterior de angajamentul comun sunt activele angajamentului. Părţile nu deţin nicio participaţie (adică drepturi, titlu sau drept de proprietate) în activele angajamentului.
Obligaţii privind datoriile	Angajamentul contractual prevede că părţile angajamentului comun împart toate datoriile, obligaţiile, costurile şi cheltuielile într-un procentaj specificat (de exemplu, proporţional cu participaţia părţilor în capitalurile proprii ale angajamentului sau proporţional cu activitatea desfăşurată prin angajament, direct atribuibilă acestora).	Angajamentul contractual prevede că angajamentul comun este răspunzător pentru datoriile şi obligaţiile angajamentului.
		Angajamentul contractual prevede că părţile într-un angajament comun sunt răspunzătoare pentru angajament doar proporţional cu participaţia acestora în angajament sau cu obligaţiile acestora de a contribui la orice capital neplătit sau suplimentar al angajamentului, sau ambele.
	Angajamentul contractual prevede că părţile în angajamentul comun sunt răspunzătoare pentru despăgubirile solicitate de terţe părţi.	Angajamentul contractual prevede că creditorii angajamentului comun nu au drepturi la o cale de atac împotriva oricărei părţi cu privire la datoriile şi obligaţiile angajamentului.
Venituri, cheltuieli, profit sau pierdere	Angajamentul contractual prevede alocarea veniturilor şi a cheltuielilor pe baza performanţei corespunzătoare fiecărei părţi în angajamentul comun. De exemplu, angajamentul contractual ar putea să prevadă ca veniturile şi cheltuielile să fie alocate pe baza capacităţii utilizate de fiecare parte într-o fabrică exploatată în comun, care ar putea fi diferite de participaţiile fiecărei părţi în capitalurile proprii ale angajamentului comun. În alte cazuri, este posibil ca părţile să convină să împartă profitul sau pierderea aferente angajamentului pe baza unui procentaj specificat, cum ar fi participaţiile părţilor în capitalurile proprii ale angajamentului. Acest fapt nu ar împiedica angajamentul să fie o exploatare în participaţie, dacă părţile au drepturi la activele şi au obligaţii privind datoriile aferente angajamentului.	Angajamentul contractual prevede procentul fiecărei părţi din profitul sau pierderea aferente activităţilor angajamentului.
Garanţii	Părţilor în angajamentele comune li se solicită, deseori, să ofere garanţii către terţe părţi care, de exemplu, primesc servicii de la sau oferă finanţare angajamentului comun. Prevederea unor astfel de garanţii sau angajamentul părţilor de a furniza garanţiile, nu conduc, considerate individual, la concluzia că angajamentul comun este o exploatare în participaţie. Caracteristica pe baza căreia se stabileşte dacă un angajament comun este o exploatare în participaţie sau o asociere în participaţie este dacă părţile au obligaţii privind datoriile aferente angajamentului (pentru unele dintre care este posibil ca părţile să fi oferit sau nu o garanţie).

SECŢIUNEA 5:Evaluarea altor date şi circumstanţe

B30 Un angajament comun poate fi structurat printr-un vehicul distinct, a cărui formă juridică poate să confere separarea între părţi şi vehiculul distinct. Este posibil ca termenii contractuali conveniţi între părţi să nu prevadă faptul că părţile au drepturi la active şi au obligaţii privind datoriile, dar, cu toate acestea, analizarea altor date şi circumstanţe poate conduce la clasificarea unui astfel de angajament drept exploatare în participaţie. Acest fapt este valabil atunci când alte date şi circumstanţe conferă părţilor drepturi la activele şi obligaţii privind datoriile aferente angajamentului.

SUBSECŢIUNEA 1:Exemplu de aplicare

a)Exemplul 5

Forma juridică a entităţii C (o entitate corporativă) prin care se coordonează activităţile indică, iniţial, faptul că activele şi datoriile deţinute în entitatea C sunt activele şi datoriile entităţii C. În angajamentul contractual între părţi nu se prevede că părţile au drepturi la activele sau au obligaţii privind datoriile entităţii C. În consecinţă, forma juridică a entităţii C şi termenii angajamentului contractual indică faptul că angajamentul este o asociere în participaţie.

Dacă părţile ar modifica termenii angajamentului contractual astfel încât angajamentul ar putea să vândă rezultatul către terţe părţi, acest fapt ar avea drept consecinţă asumarea de către entitatea C a cererii, a stocului şi a riscului de credit. În acel scenariu, o astfel de modificare a datelor şi a circumstanţelor ar necesita o reevaluare a clasificării angajamentului comun. Astfel de date şi circumstanţe ar indica faptul că angajamentul este o asociere în participaţie.

SUBCAPITOLUL 3:SITUAŢIILE FINANCIARE ALE PĂRŢILOR ÎNTR-UN ANGAJAMENT COMUN (PUNCTUL 22)

SECŢIUNEA 1:Contabilizarea vânzărilor de sau a contribuţiilor cu active într-o exploatare în participaţie

B34 Atunci când o entitate încheie o tranzacţie cu o exploatare în participaţie în cadrul căreia aceasta este un operator în exploatarea în participaţie, cum ar fi vânzarea de sau contribuţia cu active, acesta efectuează tranzacţia cu celelalte părţi ale exploatării în participaţie şi, astfel, operatorul în exploatarea în participaţie trebuie să recunoască câştigurile şi pierderile rezultate în urma unei astfel de tranzacţii doar proporţional cu participaţiile celorlalte părţi în exploatarea în participaţie.

SECŢIUNEA 2:Contabilizarea achiziţionării de active de la o exploatare în participaţie

CAPITOLUL 8:Anexa C - Data intrării în vigoare, tranziţia şi retragerea altor IFRS-uri

SUBCAPITOLUL 1:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

C1A Situaţii financiare consolidate, acorduri comune şi prezentarea intereselor existente în alte entităţi: îndrumări de tranziţie (Amendamente la IFRS 10, IFRS 11 şi IFRS 12), publicate în iunie 2012, au modificat punctele C2-C5, C7-C10 şi C12 şi au adăugat punctele C1B şi C12A-C12B. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective pentru perioade anuale începând de la 1 ianuarie 2013 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRS 11 pentru o perioadă anterioară, aceste amendamente trebuie aplicate pentru acea perioadă anterioară.

SUBCAPITOLUL 2:TRANZIŢIA

C1B Fără a aduce atingere cerinţelor de la punctul 28 din IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori, atunci când prezentul IFRS este aplicat pentru prima dată, o entitate trebuie să prezinte numai informaţiile cantitative prevăzute la punctul 28 litera (f) din IAS 8 pentru perioada anuală imediat precedentă primei perioade anuale pentru care se aplică IFRS 11 ("perioada imediat precedentă"). O entitate poate, de asemenea, să prezinte aceste informaţii pentru perioada curentă sau pentru perioade comparative anterioare, dar nu este obligată să facă acest lucru.

SECŢIUNEA 1:Asocierile în participaţie - tranziţia de la consolidarea proporţională la metoda punerii în echivalenţă

C2 Atunci când schimbă abordarea de la consolidare proporţională la metoda punerii în echivalenţă, o entitate trebuie să-şi recunoască investiţia în asocierea în participaţie la începutul perioadei imediat precedente. Acea investiţie iniţială trebuie să fie evaluată ca valoare contabilă agregată a activelor şi datoriilor pe care entitatea le-a consolidat proporţional anterior, inclusiv orice fond comercial generat prin achiziţie. Dacă fondul comercial a aparţinut anterior unei unităţi mai mari generatoare de trezorerie sau unui grup de unităţi generatoare de trezorerie, entitatea trebuie să aloce fondul comercial asocierii în participaţie pe baza valorilor contabile comparate ale asocierii în participaţie şi ale unităţii generatoare de trezorerie sau ale grupului de unităţi generatoare de trezorerie de care a aparţinut.

C3 Soldul de deschidere al investiţiei stabilit în conformitate cu punctul C2 este considerat drept costul presupus al investiţiei la recunoaşterea iniţială. O entitate trebuie să aplice punctele 40-43 din IAS 28 (astfel cum a fost modificat în 2011) la soldul de deschidere al investiţiei pentru a evalua dacă investiţia este depreciată şi trebuie să recunoască orice pierdere din depreciere drept o ajustare a rezultatelor reportate la începutul perioadei imediat precedente. Excepţia de la recunoaşterea iniţială de la punctele 15 şi 24 din IAS 12 Impozitul pe profit nu este aplicabilă atunci când entitatea recunoaşte o investiţie într-o asociere în participaţie care a rezultat în urma aplicării dispoziţiilor privind tranziţia pentru asocierile în participaţie care au fost consolidate proporţional anterior.

C4 Dacă, prin agregarea tuturor activelor şi datoriilor consolidate proporţional anterior rezultă active nete negative, o entitate trebuie să evalueze dacă are obligaţii legale sau implicite aferente activelor nete negative şi, în caz afirmativ, entitatea trebuie să recunoască datoria corespunzătoare. Dacă entitatea concluzionează că nu are obligaţii legale sau implicite aferente activelor nete negative, aceasta nu trebuie să recunoască datoria corespunzătoare, dar trebuie să ajusteze rezultatele reportate la începutul perioadei imediat precedente. Entitatea trebuie să prezinte acest fapt, împreună cu partea sa din pierderile nerecunoscute din asocierile sale în participaţie de la începutul perioadei imediat precedente şi până la data la care aplică pentru prima dată prezentul IFRS.

SECŢIUNEA 2:Exploatări în participaţie - tranziţia de la metoda punerii în echivalenţă la contabilizarea activelor şi a datoriilor

C7 Atunci când face tranziţia de la metoda punerii în echivalenţă la contabilizarea activelor şi datoriilor asociate intereselor sale într-o exploatare în participaţie, la începutul perioadei imediat precedente, o entitate trebuie să derecunoască investiţia contabilizată anterior prin metoda punerii în echivalenţă şi orice alt element care a făcut parte din investiţia netă a entităţii în acord, în conformitate cu punctul 38 din IAS 28 (astfel cum a fost modificat în 2011) şi să recunoască partea sa din fiecare dintre activele şi datoriile asociate participaţiei sale în exploatarea în participaţie, inclusiv orice fond comercial care ar putea să fi fost parte din valoarea contabilă a investiţiei.

C8 O entitate trebuie să stabilească interesul deţinut în activele şi datoriile aferente exploatării în participaţie, pe baza drepturilor şi obligaţiilor sale, într-un procentaj specificat în conformitate cu acordul contractual. O entitate va evalua valorile contabile iniţiale ale activelor şi datoriilor prin dezagregarea acestora din valoare contabilă a investiţiei, la începutul perioadei imediat precedente, pe baza informaţiilor utilizate de entitate în aplicarea metodei punerii în echivalenţă.

SECŢIUNEA 3:Prevederi de tranziţie în situaţiile financiare individuale ale unei entităţi

SECŢIUNEA 3¹:Trimiterile la "perioada imediat precedentă"

C12A Fără a aduce atingere trimiterilor la "perioada imediat precedentă" de la punctele C2-C12, o entitate poate prezenta, de asemenea, informaţii comparative ajustate pentru alte perioade anterioare prezentate, dar nu este obligată să facă acest lucru. Dacă o entitate nu prezintă informaţii comparative ajustate pentru alte perioade anterioare, toate trimiterile la "perioada imediat precedentă" de la punctele C2-C12 se interpretează ca trimiteri la "prima perioadă comparativă ajustată prezentată".

CAPITOLUL 9:Anexa D - Modificări la alte IFRS-uri

Referinţă existentă la

inclusă în

este modificată ca referinţă la

IAS 31 Interese în asocierile în participaţie

IFRS 2

punctul 5

IFRS 11 Angajamente comune

IFRS 9 (publicat în octombrie 2010)

punctul B4.3.12 litera (c)

IAS 36

punctul 4 litera (c)

IFRIC 5

Referinţe

IFRIC 9

punctul 5 litera (c)

IAS 28 Investiţii în entităţile asociate

IAS 18

punctul 6 litera (b)

IAS 28 Investiţii în entităţile asociate şi în asocierile în participaţie

IAS 36

punctul 4 litera (b)

IFRIC 5

Referinţe

control comun asupra

IAS 24

Punctul 9 litera (a) subpunctul (I) şi 11 (b)

controlul comun al

entitate(ăţi) controlată(e) în comun

IFRS 1

titlul dinaintea punctului 31, punctele 31 şi D1 litera (g), titlul dinaintea punctului D14, punctele D14 şi D15

asociere(i) în participaţie

IAS 36

titlul dinaintea punctului 12 litera (h) şi punctele 12 litera (h) şi 12 litera (h) subpunctul (ii)

asociere(i) în participaţie

IAS 12

punctele 2, 15, 18 litera (e), 24, titlul dinaintea punctului 38, punctele 38, 38 litera (a), 44, 45, 81 litera (f), 87 şi 87C

angajament(e) comun(e)

IAS 21

definiţia termenului "operaţiune din străinătate" de la punctul 8 şi punctele 11 şi 18

asociat(ţi)

IAS 24

punctele 11 litera (b) şi 19 litera (e)

asociat(ţi) într-o asociere în participaţie

PARTEA 37³:STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE RAPORTARE FINANCIARĂ 12 - Prezentarea intereselor deţinute în alte entităţi

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

SECŢIUNEA 1:Îndeplinirea obiectivului

2.Pentru a îndeplini obiectivul de la punctul 1, o entitate trebuie să prezinte:

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

6.Prezentul IFRS nu se aplică în cazul:

(d)un interes într-o altă entitate, contabilizat în conformitate cu IFRS 9 Instrumente financiare. Cu toate acestea, o entitate trebuie să aplice prezentul IFRS:

CAPITOLUL 3:RAŢIONAMENTE ŞI IPOTEZE SEMNIFICATIVE

7.O entitate trebuie să prezinte informaţii cu privire la raţionamentele şi ipotezele pe care le-a efectuat (şi modificările la acele raţionamente şi ipoteze) în stabilirea:

9.Pentru a fi în conformitate cu dispoziţiile de la punctul 7, o entitate trebuie să prezinte, de exemplu, informaţii cu privire la raţionamentele şi ipotezele importante efectuate pentru a stabili dacă:

CAPITOLUL 3¹:Statutul de entitate de investiţii

9A Atunci când o societate-mamă stabileşte că este o entitate de investiţii în conformitate cu punctul 27 din IFRS 10, entitatea de investiţii trebuie să prezinte informaţii cu privire la raţionamentele şi ipotezele semnificative pe care le-a efectuat pentru a stabili că este o entitate de investiţii. În cazul în care entitatea de investiţii nu prezintă una sau mai multe dintre caracteristicile tipice ale unei entităţi de investiţii (a se vedea punctul 28 din IFRS 10), aceasta trebuie să prezinte motivele pentru care a concluzionat că este totuşi o entitate de investiţii.

CAPITOLUL 4:INTERESE DEŢINUTE ÎN FILIALE

SECŢIUNEA 1:Participaţia pe care interesele care nu controlează o deţin în activităţile şi în fluxurile de trezorerie ale grupului

12.O entitate trebuie să prezinte informaţii pentru fiecare dintre filialele sale care deţin interese care nu controlează şi sunt importante pentru entitatea raportoare:

SECŢIUNEA 2:Natura şi sfera restricţiilor semnificative

13.O entitate trebuie să prezinte informaţii cu privire la:

(a)restricţiile semnificative (de exemplu, restricţii statutare, contractuale sau reglementare) privind capacitatea acesteia de a utiliza activele grupului sau de a deconta datoriile grupului, precum:

(b)natura şi măsura în care drepturile de protecţie ale intereselor care nu controlează pot restricţiona semnificativ capacitatea entităţii de a avea acces sau de a utiliza activele şi de a deconta datoriile grupului (de exemplu, în cazul în care o societate mamă are obligaţia de a deconta datoriile unei filiale înainte de a deconta datoriile proprii sau dacă este necesar acceptul intereselor care nu controlează pentru a accesa activele sau pentru a deconta datoriile unei filiale).

SECŢIUNEA 3:Natura riscurilor asociate intereselor unei entităţi în entităţile structurate consolidate

14.O entitate trebuie să prezinte informaţii referitoare la orice angajament contractual care ar putea obliga o societate mamă sau filiale ale acesteia să furnizeze sprijin financiar unei entităţi structurate consolidate, inclusiv evenimente sau circumstanţe care ar putea expune entitatea raportoare la o pierdere (de exemplu, angajamentele de furnizare de lichiditate sau factori de influenţare a ratingului de credit, asociate cu obligaţii de a cumpăra active ale entităţii structurate sau de a furniza sprijin financiar).

15.Dacă, pe parcursul perioadei de raportare, o societate mamă sau oricare dintre filialele acesteia a furnizat sprijin financiar sau de alt fel unei entităţi structurate consolidate (de exemplu, cumpărând active sau instrumente emise de entitatea structurată), fără a avea o răspundere contractuală în acest sens, entitatea trebuie să prezinte informaţii privind:

SECŢIUNEA 5:Consecinţele pierderii controlului asupra unei filiale pe parcursul perioadei de raportare

SECŢIUNEA 6:INTERESE ÎN FILIALE NECONSOLIDATE (ENTITĂŢI DE INVESTIŢII)

(c)procentul de participaţii în capitalurile proprii deţinute de entitatea de investiţii şi, dacă există diferenţe, procentul de drepturi de vot deţinute.

19C În cazul în care o entitate de investiţii este societatea-mamă a unei alte entităţi de investiţii, societatea-mamă trebuie să prezinte, de asemenea, informaţiile prevăzute la punctul 19B literele (a)-(c) pentru investiţiile care sunt controlate de filiala entităţii de investiţii. Prezentarea de informaţii poate fi asigurată prin includerea, în situaţiile financiare ale societăţii-mamă, a situaţiilor financiare ale filialei (sau ale filialelor) care conţin informaţiile de mai sus.

b)orice angajamente sau intenţii curente de a furniza sprijin financiar sau de altă natură unei filiale neconsolidate, inclusiv angajamentele sau intenţiile de a oferi asistenţă filialei în vederea obţinerii de sprijin financiar.

19F O entitate de investiţii trebuie să prezinte informaţii referitoare la orice angajament contractual care ar putea obliga entitatea sau filialele neconsolidate ale acesteia să furnizeze sprijin financiar unei entităţi controlate, structurate şi neconsolidate, inclusiv referitoare la evenimente sau circumstanţe care ar putea expune entitatea raportoare la o pierdere (de exemplu, angajamente de furnizare de lichiditate sau factori de influenţare a ratingului de credit, asociaţi cu obligaţii de a cumpăra active ale entităţii structurate sau de a furniza sprijin financiar).

19G În cazul în care, pe parcursul perioadei de raportare, o entitate de investiţii sau oricare dintre filialele neconsolidate ale acesteia a furnizat, fără a avea o obligaţie contractuală în acest sens, sprijin financiar sau de altă natură unei entităţi structurate neconsolidate pe care entitatea de investiţii nu o controla şi în cazul în care furnizarea de sprijin a avut ca rezultat exercitarea unui control de către entitatea de investiţii asupra entităţii structurate, entitatea de investiţii trebuie să prezinte o explicaţie cu privire la factorii relevanţi care au determinat-o să ia decizia de a acorda acest sprijin.

CAPITOLUL 5:INTERESE DEŢINUTE ÎN ANGAJAMENTE COMUNE ŞI ÎN ENTITĂŢILE ASOCIATE

SECŢIUNEA 1:Natura, sfera şi efectele financiare ale intereselor unei entităţi în cadrul angajamentelor comune şi în entităţile asociate

21.O entitate trebuie să prezinte informaţii cu privire la:

(a)pentru fiecare angajament comun sau entitate asociată semnificativă pentru entitatea raportoare:

(b)pentru fiecare asociere în participaţie sau entitate asociată semnificativă pentru entitatea raportoare:

22.O entitate trebuie, de asemenea, să prezinte informaţii cu privire la:

(a)natura şi sfera oricăror restricţii importante (de exemplu, care rezultă dintr-un acord de împrumut, dispoziţii legislative sau angajamente contractuale între investitori cu control comun sau influenţă semnificativă asupra asocierii în participaţie sau a entităţii asociate) asupra capacităţilor asocierilor în participaţie sau a entităţilor asociate de a transfera fonduri entităţii sub formă de dividende în numerar sau de a rambursa împrumuturi sau avansuri acordate de entitate.

SECŢIUNEA 2:Riscuri asociate intereselor unei entităţi în asocieri în participaţie şi entităţi asociate

23.O entitate trebuie să prezinte informaţii cu privire la:

(b)în conformitate cu IAS 3 7 Provizioane, datorii contingente şi active contingente, cu excepţia cazului în care posibilitatea de a înregistra pierderi este redusă, datoriile contingente suportate în raport cu interesele deţinute în asocieri în participaţie sau în entităţi asociate (inclusiv partea proprie din datoriile contingente suportate în comun cu alţi investitori cu control comun sau cu influenţă semnificativă asupra asocierilor în participaţie sau a entităţilor asociate), în mod separat faţă de cuantumul altor datorii contingente.

CAPITOLUL 6:INTERESE ÎN ENTITĂŢI STRUCTURATE NECONSOLIDATE

SECŢIUNEA 1:Natura intereselor

27.Dacă o entitate a sponsorizat o entitate structurată neconsolidată, pentru care nu furnizează informaţiile prevăzute la punctul 29 (de exemplu, deoarece, la data raportării, nu deţine un interes în entitate), entitatea trebuie să prezinte:

SECŢIUNEA 2:Natura riscurilor

29.O entitate trebuie să prezinte informaţii în format tabelar, cu excepţia cazului în care un alt format este mai adecvat, reprezentând o sinteză a:

30.Dacă, pe parcursul perioadei de raportare şi fără a avea o obligaţie contractuală în acest sens, o entitate a furnizat sprijin financiar sau de altă natură unei entităţi structurate neconsolidate, în cadrul căreia a deţinut anterior sau deţine în prezent un interes (de exemplu, prin achiziţionarea de active sau de instrumente emise de entitatea structurată), entitatea trebuie să prezinte informaţii cu privire la:

CAPITOLUL 7:Anexa A - Termeni definiţi

venit generat de o entitate structurată

În sensul prezentului IFRS, venitul generat de o entitate structurată include, fără a se limita la, comisioane, dobândă, dividende, câştiguri sau pierderi recurente şi nerecurente la reevaluarea sau derecunoaşterea intereselor deţinute în entităţi structurate şi câştiguri sau pierderi din transferul activelor şi datoriilor către entitatea structurată.

interes deţinut în altă entitate

În sensul prezentului IFRS, un interes deţinut într-o altă entitate se referă la implicarea contractuală şi necontractuală, care expune o entitate la variabilitatea rezultatelor din performanţa celeilalte entităţi. Un interes în altă entitate poate fi dovedit prin, fără a se limita la, deţinerea de capitaluri proprii sau instrumente de datorie, precum şi alte forme de participare, precum furnizarea de fonduri, sprijinul cu lichidităţi, ameliorarea condiţiilor de credit şi garanţii. Sunt cuprinse mijloacele prin care o entitate deţine controlul sau controlul în comun ori o influenţă semnificativă asupra unei alte entităţi. O entitate nu deţine, în mod necesar, un interes într-o altă entitate numai datorită unei relaţii tipice client-furnizor.

Punctele B7-B9 oferă mai multe informaţii cu privire la interesele deţinute în alte entităţi.

La punctele B55-B57 din IFRS 10 se explică variabilitatea rezultatelor.

entitate structurată

O entitate organizată astfel încât drepturile de vot sau alte drepturi similare nu reprezintă factorul dominant în deciderea controlului asupra entităţii, precum în cazul în care orice drepturi de vot sunt aferente numai sarcinilor administrative, iar activităţile relevante sunt coordonate prin angajamente contractuale.

Punctele B22-B24 oferă mai multe informaţii cu privire la entităţile structurate.

CAPITOLUL 8:Anexa B - Îndrumări de aplicare

SUBCAPITOLUL 1:AGREGARE (PUNCTUL 4)

B5 Pentru a determina dacă se vor agrega informaţiile, o entitate trebuie să analizeze informaţiile calitative şi cantitative cu privire la caracteristicile de risc şi de rezultate ale fiecărei entităţi pe care o are în vedere pentru agregare şi importanţa fiecărei astfel de entităţi pentru entitatea raportoare. Entitatea trebuie să prezinte informaţiile într-o manieră prin care explică în mod clar utilizatorilor situaţiilor financiare natura şi sfera intereselor deţinute în acele alte entităţi.

SUBCAPITOLUL 2:INTERESE DEŢINUTE ÎN ALTE ENTITĂŢI

B7 Un interes deţinut într-o altă entitate se referă la implicarea contractuală sau necontractuală, prin care entitatea raportoare este expusă la variabilitatea rezultatelor din performanţa celeilalte entităţi. Analizarea scopului şi structurii celeilalte entităţi poate fi utilă entităţii raportoare atunci când evaluează dacă deţine un interes în entitatea respectivă şi, prin urmare, dacă se necesară prezentarea informaţiilor în prezentul IFRS. Acea evaluare trebuie să cuprindă analiza riscurilor pe care cealaltă entitate a fost structurată să le genereze şi riscurile pe care cealaltă entitate a fost structurată să le transfere entităţii raportoare sau altor părţi.

B8 O entitate raportoare este expusă în mod normal la variabilitatea rezultatelor din performanţa altei entităţi prin deţinerea de instrumente (precum capitaluri proprii sau instrumente de datorie emise de cealaltă entitate) sau printr-o altă implicare care absoarbe variabilitatea. De exemplu, se va presupune că o entitate structurată deţine un portofoliu de împrumuturi. Entitatea structurată obţine un contract de swap pe riscul de credit de la o altă entitate (entitatea raportoare) pentru a se proteja în cazul nerambursării dobânzii sau a principalului împrumuturilor. Implicarea entităţii raportoare o expune la variabilitatea rezultatelor din performanţa entităţii structurate, deoarece swap-ul pe riscul de credit absoarbe variabilitatea rezultatelor entităţii structurate.

B9 Unele instrumente sunt concepute pentru a transfera riscul de la o entitate raportoare la o altă entitate. Astfel de instrumente creează variabilitatea rezultatelor pentru cealaltă entitate, dar nu expune, în mod normal, entitatea raportoare la variabilitatea rezultatelor din performanţa celeilalte entităţi. De exemplu, se va presupune că a fost înfiinţată o entitate structurată pentru a oferi oportunităţi de investiţie pentru investitori care doresc să aibă expunere la riscul de credit al entităţii Z (entitatea Z nu are nicio legătură cu niciuna dintre părţile implicate în angajament). Entitatea structurată obţine finanţare prin emiterea către acei investitori de efecte comerciale asociate riscului de credit al entităţii Z (instrument de tip credit linked notes) şi utilizează profitul pentru a investi într-un portofoliu de active financiare fără risc. Entitatea structurată obţine expunerea la riscul de credit al entităţii Z prin angajarea într-un swap pe riscul de credit (credit default swap - CDS) cu un co-contractant la swap. CDS-ul transferă riscul de credit al entităţii Z către entitatea structurată în schimbul unui comision plătit de co-contractantul la swap. Investitorii în entitatea structurată primesc un profit mai mare, care reflectă atât profitul entităţii structurate din portofoliul de active, cât şi comisionul CDS. Co-contractantul la swap nu este implicat în entitatea structurată care îl expune la variabilitatea rezultatelor din performanţa entităţii structurate, deoarece CDS mai degrabă transferă variabilitatea către entitatea structurată, decât absoarbe variabilitatea rezultatelor entităţii structurate.

SUBCAPITOLUL 3:INFORMAŢII FINANCIARE REZUMATE PENTRU FILIALE, ASOCIERI ÎN PARTICIPAŢIE ŞI ENTITĂŢI ASOCIATE (PUNCTELE 12 ŞI 21)

B17 În cazul în care interesul deţinut de entitate într-o filială, într-o asociere în participaţie sau într-o entitate asociată (sau o parte a participaţiei acesteia într-o asociere în participaţie sau într-o entitate asociată) este clasificată drept deţinută în vederea vânzării, în conformitate cu IFRS 5 Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi activităţi întrerupte, în conformitate cu punctele B10-B16, atunci entităţii nu i se impune să prezinte informaţii financiare rezumate pentru respectiva filială, asociere în participaţie sau entitate asociată.

SUBCAPITOLUL 4:ANGAJAMENTE PENTRU ASOCIERI ÎN PARTICIPAŢIE (PUNCTUL 23 LITERA (A))

SUBCAPITOLUL 5:INTERESE DEŢINUTE ÎN ENTITĂŢI STRUCTURATE NECONSOLIDATE (PUNCTELE 24-31)

SECŢIUNEA 1:Entităţi structurate

SECŢIUNEA 2:Natura riscurilor generate de interesele deţinute în entităţile structurate neconsolidate (punctele 29-31)

CAPITOLUL 9:Anexa C - Data intrării în vigoare şi tranziţia

SUBCAPITOLUL 1:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI TRANZIŢIA

C1A Situaţii financiare consolidate, acorduri comune şi prezentarea informaţiilor privind interesele în alte entităţi: orientări de tranziţie (amendamente la IFRS 10, IFRS 11 şi IFRS 12), publicat în iunie 2012, a modificat punctele C2A-C2B. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective pentru perioade anuale începând de la 1 ianuarie 2013 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRS 12 pentru o perioadă anterioară, aceste amendamente trebuie aplicate pentru acea perioadă anterioară.

CAPITOLUL 10:Anexa D - Modificări la alte IFRS-uri

PARTEA 37⁴:STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE RAPORTARE FINANCIARĂ 13 - Evaluarea la valoarea justă

CAPITOLUL 1:OBIECTIV

2.Valoarea justă este o evaluare în funcţie de piaţă şi nu o evaluare specifică entităţii. Pentru anumite active şi datorii pot fi disponibile tranzacţii observabile pe pieţe sau informaţii cu privire la piaţă. Pentru alte active şi datorii este posibil să nu existe tranzacţii observabile pe pieţe sau informaţii cu privire la piaţă. Cu toate acestea, obiectivul unei evaluări la valoarea justă este acelaşi în ambele cazuri - de a estima preţul la care ar avea loc o tranzacţie normală de vânzare a unui activ sau de transfer al unei datorii între participanţi pe piaţă la data de evaluare, în condiţii de piaţă actuale (adică un preţ de ieşire la data de evaluare din perspectiva unui participant pe piaţă care deţine activul sau datoria).

3.Atunci când preţul unui activ sau al unei datorii identic(e) nu este observabil, o entitate evaluează valoarea justă folosind o altă tehnică de evaluare prin care se utilizează la maximum date de intrare observabile relevante şi se reduce la minimum utilizarea datelor de intrare neobservabile. Deoarece valoarea justă este o evaluare în funcţie de piaţă, aceasta se efectuează utilizând ipotezele pe care le-ar folosi participanţii pe piaţă pentru a determina valoarea unui activ sau a unei datorii, inclusiv ipoteze privind riscul. Drept urmare, atunci când se evaluează valoarea justă, nu este relevantă intenţia entităţii de a deţine un activ sau de a deconta sau de a onora în vreun fel o datorie.

CAPITOLUL 2:DOMENIU DE APLICARE

6.Cerinţele de evaluare şi de prezentare de informaţii din prezentul IFRS nu sunt aplicabile la:

CAPITOLUL 3:EVALUARE

SECŢIUNEA 2:Activul sau datoria

11.O evaluare la valoarea justă se efectuează pentru un activ sau o datorie specific(ă). Prin urmare, atunci când efectuează evaluarea la valoare justă, o entitate trebuie să ia în calcul caracteristicile activului sau ale datoriei, dacă participanţii pe piaţă ar lua în calcul acele caracteristici atunci când ar determina valoarea activului sau a datoriei la data de evaluare. Astfel de caracteristici cuprind, de exemplu, următoarele:

SECŢIUNEA 3:Tranzacţia

17.Nu este necesar ca o entitate să efectueze o verificare exhaustivă a tuturor pieţelor posibile pentru a identifica piaţa principală sau, în lipsa unei pieţe principale, a pieţei celei mai avantajoase, dar trebuie să se ţină cont de toate informaţiile disponibile în mod rezonabil. În lipsa unor dovezi contrare, se presupune că piaţa principală, sau dacă nu există o piaţă principală, piaţa cea mai avantajoasă, este piaţa pe care entitatea ar încheia în mod normal o tranzacţie de vânzare a activului sau de transfer al datoriei.

19.La data de evaluare, entitatea trebuie să aibă acces pe piaţa principală (sau cea mai avantajoasă). Deoarece entităţi diferite (şi întreprinderi din cadrul acelor entităţi) cu activităţi diferite pot avea acces la pieţe diferite, piaţa principală (sau cea mai avantajoasă) pentru un activ sau o datorie identic(ă) poate fi diferită pentru entităţi distincte (şi întreprinderile din cadrul acelor entităţi). Prin urmare, piaţa principală (sau cea mai avantajoasă) (şi, în consecinţă, participanţii pe piaţă), trebuie să fie analizată din perspectiva entităţii, permiţând astfel existenţa diferenţelor dintre entităţile cu activităţi diferite.

21.Chiar şi atunci când nu există o piaţă observabilă pentru a furniza informaţii pentru stabilirea preţului de vânzare a unui activ sau de transfer al unei datorii la data de evaluare, o evaluare la valoarea justă trebuie să presupună că are loc o tranzacţie la data de evaluare, analizată din perspectiva unui participant pe piaţă care deţine activul sau datoria. Tranzacţia presupusă stabileşte o bază de estimare a preţului de vânzare a activului sau de transfer al datoriei.

SECŢIUNEA 4:Participanţi pe piaţă

23.Pentru a ajunge la ipotezele respective, nu este necesar ca o entitate să identifice anumiţi participanţi pe piaţă. Mai degrabă, entitatea trebuie să identifice caracteristicile care disting participanţii pe piaţă în general, luând în considerare factorii specifici tuturor elementelor următoare:

SECŢIUNEA 5:Preţul

25.Preţul de pe piaţa principală (sau cea mai avantajoasă) utilizat pentru evaluarea valorii juste a activului sau a datoriei nu trebuie ajustat la costurile tranzacţiei. Costurile tranzacţiei trebuie contabilizate în conformitate cu alte IFRS-uri. Costurile tranzacţiei nu reprezintă o caracteristică a unui activ sau a unei datorii; mai degrabă, acestea sunt specifice tranzacţiei şi vor fi diferite în funcţie de modul în care o entitate efectuează o tranzacţie cu un activ sau o datorie.

SECŢIUNEA 6:Aplicare pentru active nefinanciare

SUBSECŢIUNEA 1:Cea mai intensă şi cea mai bună utilizare a activelor nefinanciare

28.Cea mai intensă şi cea mai bună utilizare a unui activ nefinanciar ţine cont de utilizarea posibilă din punct de vedere fizic, permisă legal şi fezabilă financiar a activului, după cum urmează:

30.Pentru a-şi proteja poziţia competitivă sau din alte motive, o entitate poate intenţiona să nu utilizeze în mod activ activul nefinanciar dobândit sau poate intenţiona să nu folosească activul la cea mai bună utilizare. De exemplu, un caz poate fi acela în care entitatea intenţionează să utilizeze în mod defensiv o imobilizare necorporală dobândită, împiedicând alte părţi să o utilizeze. Cu toate acestea, entitatea trebuie să evalueze valoarea justă a activului nefinanciar, presupunând cea mai intensă şi cea mai bună utilizare a acestuia de către participanţi pe piaţă.

SUBSECŢIUNEA 2:Premisa de evaluare pentru activele nefinanciare

31.Cea mai intensă şi cea mai bună utilizare a unui activ nefinanciar stabileşte premisa de evaluare utilizată pentru estimarea valorii juste a activului, după cum urmează:

(a)Cea mai intensă şi cea mai bună utilizare a unui activ nefinanciar poate genera valoarea maximă pentru participanţii pe piaţă prin utilizarea activului în combinaţie cu alte active, ca grup (astfel cum a fost instalat sau configurat pentru utilizare) sau în combinaţie cu alte active şi datorii (de exemplu, o întreprindere).

32.Evaluarea la valoarea justă a unui activ nefinanciar presupune că activul este vândut în conformitate cu unitatea de cont prevăzută în alte IFRS-uri (care poate fi un activ individual). Un astfel de caz este atunci când prin evaluarea la valoarea justă se presupune că cea mai intensă şi cea mai bună utilizare a activului este aceea în combinaţie cu alte active sau cu alte active şi datorii, deoarece prin evaluarea la valoarea justă se presupune că participanţii pe piaţă deţin deja activele complementare şi datoriile aferente.

SECŢIUNEA 7:Aplicare pentru datorii şi propriile instrumente de capitaluri proprii ale unei entităţi

SUBSECŢIUNEA 1:Principii generale

35.Chiar şi atunci când nu există o piaţă observabilă care să furnizeze informaţii de evaluare privind transferul unei datorii sau a unui instrument propriu de capitaluri proprii al unei entităţi (de exemplu, din cauza unor restricţii contractuale sau juridice care împiedică transferul unor astfel de elemente), este posibil să existe o piaţă observabilă pentru astfel de elemente, dacă acestea sunt deţinute de alte părţi sub formă de active (de exemplu, o obligaţiune a unei corporaţii sau o opţiune de cumpărare a acţiunilor unei entităţi).

a)Datorii şi instrumente de capitaluri proprii deţinute de alte părţi sub formă de active

38.În astfel de cazuri, o entitate trebuie să evalueze valoarea justă a datoriei sau a instrumentului de capital propriu, după cum urmează:

(c)dacă preţurile observabile de la punctele (a) şi (b) nu sunt disponibile, utilizând altă tehnică de evaluare, cum ar fi:

39.O entitate trebuie să ajusteze preţul cotat al unei datorii sau al unui instrument propriu de capitaluri proprii al entităţii, deţinut de altă parte sub formă de activ, numai dacă există factori specifici activului, care nu se aplică în evaluarea la valoarea justă a datoriei sau a instrumentului de capitaluri proprii. O entitate trebuie să se asigure că preţul activului nu reflectă efectul unei restricţii prin care se împiedică vânzarea activului. Anumiţi factori care pot indica faptul că preţul cotat trebuie ajustat, includ următoarele:

(b)Unitatea de cont a activului nu este aceeaşi cu cea a datoriei sau instrumentului de capitaluri proprii. De exemplu, pentru datorii, în unele cazuri, preţul unui activ reprezintă un preţ combinat pentru un pachet care cuprinde atât valorile datorate de emitent, cât şi cele datorate pentru ameliorarea condiţiilor de credit de către un terţ. Dacă unitatea de cont a datoriei nu este aceeaşi cu cea a pachetului combinat, obiectivul este de a evalua valoarea justă a datoriei emitentului şi nu valoarea justă a pachetului combinat. Prin urmare, în astfel de cazuri, entitatea va ajusta preţul observat aferent activului pentru a elimina efectul ameliorării de către terţ a condiţiilor de credit.

b)Datorii şi instrumente de capitaluri proprii care nu sunt deţinute de alte părţi sub formă de active

40.Atunci când nu este disponibil un preţ cotat pentru transferul unei datorii sau al unui instrument propriu de capitaluri proprii al entităţii similar(ă) sau identic(ă), iar o altă parte nu deţine un element identic sub formă de activ, o entitate trebuie să evalueze valoarea justă a datoriei sau a instrumentului de capitaluri proprii pe baza altei tehnici de evaluare, din perspectiva participantului pe piaţă care deţine datoria sau care a emis o pretenţie asupra capitalurilor proprii.

41.De exemplu, atunci când aplică o tehnică bazată pe valoarea actualizată, o entitate poate ţine cont de oricare din următoarele:

SUBSECŢIUNEA 2:Riscul de neîndeplinire a obligaţiilor

43.Atunci când evaluează valoarea justă a unei datorii, o entitate ţine cont de efectul riscului său de credit (solvabilitatea) şi oricare alţi factori care ar putea influenţa probabilitatea ca obligaţia să fie sau nu îndeplinită. Efectul respectiv poate fi diferit în funcţie de datorie, cum ar fi:

44.Valoarea justă a unei datorii reflectă efectul riscului de neîndeplinire a obligaţiilor pe baza unităţii sale de cont. Emitentul unei datorii emise cu o ameliorare a condiţiilor de credit din partea unei terţe părţi, ce nu poate fi separată, contabilizată separat faţă de datorie, nu trebuie să includă efectul ameliorării condiţiilor de credit (de exemplu, garantarea datoriei de o terţă parte) în evaluarea la valoarea justă a datoriei. Dacă ameliorarea condiţiilor de credit este contabilizată separat faţă de datorie, atunci când va evalua valoarea justă a datoriei emitentul va ţine cont de propria solvabilitate şi nu de cea a terţei părţi care garantează.

SUBSECŢIUNEA 3:Restricţii care împiedică transferul unei datorii sau al unui instrument propriu de capitaluri proprii al unei entităţi

45.Atunci când evaluează valoarea justă a unei datorii sau a unui instrument propriu de capitaluri proprii al entităţii, o entitate nu trebuie să includă date de intrare separate sau o ajustare a altor date de intrare asociate existenţei unei restricţii care împiedică transferul elementului. Efectul unei restricţii care împiedică transferul unei datorii sau a unui instrument propriu de capitaluri proprii al entităţii este inclus fie implicit, fie explicit în alte date de intrare utilizate în evaluarea la valoarea justă.

46.De exemplu, atât creditorul, cât şi debitorul au acceptat la data tranzacţiei preţul tranzacţiei pentru datorie, fiind pe deplin conştienţi că obligaţia include o restricţie care împiedică transferul. Ca urmare a includerii restricţiei în preţul tranzacţiei, nu mai este necesară o intrare separată sau o ajustare la o intrare existentă, la data tranzacţiei, pentru a reprezenta efectul restricţiei de transfer. În mod similar, nu mai este necesară o intrare separată sau o ajustare la o intrare existentă, la date de evaluare ulterioare, pentru a reflecta efectul restricţiei de transfer.

SUBSECŢIUNEA 5:Aplicare pentru active financiare şi pentru datorii financiare cu poziţii de compensare la riscul de piaţă sau riscul de credit al co-contractantului

48.O entitate care deţine un grup de active financiare şi de datorii financiare este expusă la riscul de piaţă (astfel cum este definit în IFRS 7) şi la riscul de credit (astfel cum este definit în IFRS 7) ale fiecărui co-contractant. Dacă entitatea gestionează grupul respectiv de active financiare şi de datorii financiare pe baza expunerii sale nete fie la riscul de piaţă, fie la riscul de credit, entităţii i se permite să aplice o excepţie la prezentul IFRS pentru evaluarea valorii juste. Excepţia respectivă permite entităţii să evalueze valoarea justă a unui grup de active financiare şi de datorii financiare pe baza preţului ce poate fi obţinut la vânzarea unei poziţii nete lungi (adică un activ) pentru o anumită expunere la risc sau la transferul unei poziţii nete scurte (adică o datorie) pentru o anumită expunere la risc, într-o tranzacţie normală între participanţi pe piaţă, la data de evaluare, în condiţii de piaţă actuale. În consecinţă, o entitate trebuie să evalueze valoarea justă a grupului de active financiare şi de datorii financiare în conformitate cu modul în care participanţii pe piaţă ar stabili valoarea expunerii nete la risc, la data de evaluare.

49.O entitate are dreptul să utilizeze excepţia de la punctul 48, numai dacă entitatea efectuează următoarele:

50.Excepţia de la punctul 48 nu se referă la prezentarea situaţiilor financiare. În unele cazuri, baza de prezentare a instrumentelor financiare în situaţia poziţiei financiare este diferită de baza de evaluare a instrumentelor financiare, de exemplu, dacă un IFRS nu prevede sau nu permite prezentarea instrumentelor financiare pe o bază netă. În astfel de cazuri, o entitate poate fi nevoită să aloce ajustările la nivelul portofoliului (a se vedea punctele 53-56) activelor sau datoriilor individuale care alcătuiesc grupul de active financiare şi de datorii financiare gestionate pe baza expunerii nete la risc a entităţii. O entitate trebuie să efectueze astfel de alocări în mod rezonabil şi consecvent, utilizând o metodologie adecvată circumstanţelor.

51.O entitate trebuie să decidă cu privire la politica de contabilitate, în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori pentru a utiliza excepţia de la punctul 48. O entitate care utilizează excepţia respectivă trebuie să aplice consecvent politica contabilă respectivă, inclusiv politica proprie de alocare a ajustărilor de licitaţie (a se vedea punctele 53-55) şi ajustărilor de credit (a se vedea punctul 56), dacă este aplicabil, de la o perioadă la alta, pentru un anumit portofoliu.

52.Excepţia de la punctul 48 se aplică numai pentru activele financiare, datoriile financiare şi alte contracte care intră sub incidenţa IAS 39 Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare sau IFRS 9 Instrumente financiare. Trimiterile la activele financiare şi datoriile financiare de la punctele 48-51 şi 53-56 trebuie interpretate ca fiind aplicabile tuturor contractelor care intră sub incidenţa IAS 39 sau IFRS 9 şi care sunt contabilizate în conformitate cu acestea, indiferent dacă corespund definiţiilor activelor financiare sau datoriilor financiare din IAS 32 Instrumente financiare: prezentare.

SECŢIUNEA 8:Expunerea la riscurile de piaţă

54.Atunci când utilizează excepţia de la punctul 48, o entitate trebuie să se asigure că riscul (sau riscurile) de piaţă la care se expune entitatea în cadrul grupului de active financiare şi de datorii financiare este(sunt) în mare măsură acelaşi(aceleaşi). De exemplu, o entitate nu va combina riscul ratei dobânzii aferent unui activ financiar cu riscul de preţ al unor mărfuri aferent unei datorii financiare, deoarece, acţionând astfel, nu va micşora expunerea entităţii la riscul ratei dobânzii sau la riscul de preţ al mărfurilor. Atunci când se utilizează excepţia de la punctul 48 pentru evaluarea la valoarea justă a activelor financiare şi a datoriilor financiare din cadrul grupului, trebuie să se ţină cont de orice risc de bază datorat faptului că parametrii riscului de piaţă nu sunt identici.

55.În mod similar, durata expunerii entităţii la un anumit risc (sau riscuri) de piaţă generat(e) de activele financiare şi de datoriile financiare trebuie să fie în mare măsură aceeaşi. De exemplu, o entitate care utilizează un contract futures pe o perioadă de 12 luni pentru fluxurile de trezorerie aferente valorii riscului ratei dobânzii la 12 luni a expunerii la un instrument financiar pe cinci ani, în cadrul unui grup alcătuit doar din active financiare şi din datorii financiare, evaluează valoarea justă a expunerii la riscul ratei dobânzii la 12 luni pe o bază netă, iar expunerea rămasă la riscul ratei dobânzii (adică, anii 2-5) pe o bază brută.

SECŢIUNEA 9:Expunerea la riscul de credit al unui anumit co-contractant

56.Atunci când se utilizează excepţia de la punctul 48 pentru evaluarea la valoarea justă a grupului de active financiare şi de datorii financiare gestionat împreună cu un anumit co-contractant, entitatea trebuie să includă în evaluarea la valoarea justă efectul expunerii nete a entităţii la riscul de credit al acelui co-contractant sau expunerea netă a co- contractantului la riscul de credit al entităţii, atunci când participanţii pe piaţă ţin cont de orice angajament existent care diminuează expunerea la riscul de credit în caz de neplată (de exemplu, un angajament de compensare globală cu co-contractantul sau un contract care prevede schimbul de garanţii reale pe baza expunerii nete a fiecărei părţi la riscul de credit al celeilalte părţi). Evaluarea la valoarea justă trebuie să reflecte aşteptările participanţilor pe piaţă cu privire la probabilitatea aplicării legale a unui astfel de angajament în cazul nerespectării obligaţiilor.

SECŢIUNEA 10:Valoarea justă la recunoaşterea iniţială

57.Atunci când se dobândeşte un activ sau se preia o datorie într-o tranzacţie de schimb, preţul tranzacţiei pentru activul sau datoria respectivă este preţul plătit pentru dobândirea activului sau încasat pentru preluarea datoriei (un preţ de intrare). În schimb, valoarea justă a activului sau a datoriei este preţul care ar fi încasat pentru vânzarea activului sau plătit pentru transferul datoriei (un preţ de ieşire). Entităţile nu vând în mod necesar activele la preţurile la care le-au dobândit. În mod similar, entităţile nu transferă în mod necesar datoriile la preţurile la care le-au preluat.

SECŢIUNEA 11:Tehnici de evaluare

62.Obiectivul utilizării unei tehnici de evaluare este de a estima preţul la care ar avea loc o tranzacţie normală de vânzare a unui activ sau de transfer al unei datorii între participanţii pe piaţă, la data evaluării, în condiţii de piaţă actuale. Trei tehnici de evaluare utilizate deseori sunt abordarea bazată pe piaţă, modelul costului şi abordarea pe bază de venit. Aspectele principale ale abordărilor respective sunt rezumate la punctele B5-B11. Pentru a evalua valoarea justă, o entitate trebuie să utilizeze tehnici de evaluare în conformitate cu una sau mai multe din abordările respective.

63.În unele cazuri va fi adecvată o singură tehnică de evaluare (de exemplu, atunci când se evaluează un activ sau o datorie pe baza preţului cotat al activelor sau datoriilor identice). În alte cazuri, vor fi utile mai multe tehnici de evaluare (de exemplu, un astfel de caz poate fi atunci când se evaluează o unitate generatoare de numerar). Dacă, pentru evaluarea valorii juste, se utilizează mai multe tehnici de evaluare, rezultatele (adică indicatorii respectivi ai valorii juste) trebuie să fie evaluate ţinând cont de caracterul rezonabil al intervalului de valori indicat de rezultatele respective. O evaluare la valoarea justă este punctul din acel interval, care este cel mai reprezentativ pentru valoarea justă în circumstanţele date.

64.Dacă preţul tranzacţiei este valoarea justă la recunoaşterea iniţială, iar pentru a măsura valoarea justă în perioade ulterioare se utilizează o tehnică de evaluare cu date de intrare neobservabile, tehnica de evaluare trebuie să fie calibrată astfel încât rezultatul tehnicii de evaluare la recunoaşterea iniţială este egal cu preţul tranzacţiei. Prin calibrare se asigură că tehnica de evaluare reflectă condiţiile de piaţă actuale şi ajută entitatea să stabilească dacă este necesară o ajustare a tehnicii de evaluare (de exemplu, este posibil ca o caracteristică a activului sau a datoriei să nu fie inclusă în tehnica de evaluare). După recunoaşterea iniţială, atunci când se evaluează valoarea justă printr-o tehnică de evaluare sau prin tehnici care folosesc date de intrare neobservabile, o entitate trebuie să se asigure că tehnicile de evaluare respective reflectă datele de piaţă observabile (de exemplu, preţul unui activ sau al unei datorii similar(e)) la data de evaluare.

65.Tehnicile de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste trebuie să fie aplicate în mod consecvent. Cu toate acestea, o modificare a tehnicii de evaluare sau a aplicării acesteia (de exemplu, o modificare a ponderii acesteia când sunt utilizate mai multe tehnici de evaluare sau o modificare la ajustarea aplicată tehnicii de evaluare) este adecvată dacă modificarea are ca rezultat o evaluare echivalentă sau mai reprezentativă a valorii juste în circumstanţele date. Un astfel de caz poate fi, de exemplu, dacă au loc oricare din evenimentele următoare:

SECŢIUNEA 12:Date de intrare pentru tehnicile de evaluare

SUBSECŢIUNEA 1:Principii generale

69.O entitate trebuie să aleagă datele de intrare conforme cu caracteristicile activului sau datoriei de care ar ţine cont participanţii pe piaţă într-o tranzacţie cu activul sau datoria respectivă (a se vedea punctele 11 şi 12). În anumite cazuri, acele caracteristici apar în urma aplicării unei ajustări, cum ar fi o primă sau o actualizare (de exemplu, o primă de control sau o actualizare a unui interes care nu controlează). Cu toate acestea, o evaluare la valoarea justă nu va include o primă sau o actualizare care nu corespunde unităţii de cont din IFRS-ul care prevede sau care permite evaluarea la valoarea justă (a se vedea punctele 13 şi 14). În evaluarea la valoarea justă nu sunt acceptate primele şi actualizările care reflectă dimensiunea drept caracteristică a participaţiei entităţii (în special, un factor de blocaj care ajustează preţul de cotare a unui activ sau a unei datorii deoarece volumul zilnic de tranzacţionare al unei pieţe nu este suficient pentru a absorbi cantitatea deţinută de entitate, conform descrierii de la punctul 80), şi nu drept caracteristică a activului sau a datoriei (de exemplu, prima de control în evaluarea la valoarea justă a unui interes care controlează). În toate cazurile, dacă există un preţ cotat pe o piaţă activă (adică date de intrare de nivel 1) pentru un activ sau o datorie, o entitate trebuie să utilizeze acel preţ fără a-l ajusta atunci când evaluează valoarea justă, cu excepţia prevederilor de la punctul 79.

SUBSECŢIUNEA 2:Date de intrare bazate pe preţul de ofertă şi pe cel de cerere

70.Dacă un activ sau o datorie evaluat(ă) la valoarea justă are un preţ de ofertă şi un preţ de cerere (de exemplu, o intrare dintr-o piaţă de dealeri), pentru a evalua valoarea justă trebuie să se utilizeze preţul din marja de licitaţie cel mai reprezentativ pentru valoarea justă în circumstanţele date, indiferent de clasa în care este încadrată intrarea în ierarhia valorii juste (adică nivelul 1, 2 sau 3; a se vedea punctele 72-90). Se permite, dar nu se impune utilizarea preţurilor de ofertă pentru poziţiile de active şi a preţurilor de cerere pentru poziţiile pe datorii.

SUBSECŢIUNEA 3:Ierarhia valorii juste

72.Pentru a îmbunătăţi consecvenţa şi comparabilitatea evaluărilor la valoarea justă şi a prezentărilor de informaţii conexe, prezentul IFRS stabileşte o ierarhie a valorii juste prin care datele de intrare utilizate în tehnicile de evaluare a valorii juste sunt clasificate pe trei nivele (a se vedea punctele 76-90). În ierarhia valorii juste, nivelul prioritar îl ocupă preţurile cotate (neajustate) pe pieţele active pentru active sau datorii identice (date de intrare de nivelul 1), iar cel mai scăzut nivel de prioritate este cel al datelor de intrare neobservabile (date de intrare de nivelul 3).

73.În unele cazuri, datele de intrare utilizate în evaluarea valorii juste a unui activ sau a unei datorii pot fi clasificate în cadrul diferitelor nivele ale ierarhiei valorii juste. În acele cazuri, evaluarea la valoarea justă este clasificată în întregime la acelaşi nivel al ierarhiei valorii juste drept cel mai jos nivel semnificativ pentru întreaga evaluare. Evaluarea importanţei unei anumite intrări pentru întreaga evaluare necesită efectuarea de raţionamente profesionale şi analizarea factorilor specifici activului sau datoriei. Ajustările pentru obţinerea evaluării pe bază de valori juste, precum costuri generate de vânzare atunci când se evaluează valoarea justă fără costurile generate de vânzare, nu trebuie luate în considerare atunci când se stabileşte nivelul în ierarhia valorii juste în care este clasificată o evaluare la valoarea justă.

74.Existenţa datelor de intrare relevante şi a subiectivităţii relative a acestora poate influenţa alegerea tehnicii de evaluare corespunzătoare (a se vedea punctul 61). Cu toate acestea, în ierarhia valorii juste sunt clasificate datele de intrare utilizate în tehnicile de evaluare şi nu tehnicile de evaluare utilizate pentru evaluarea valorii juste. De exemplu, evaluarea la valoarea justă bazată pe tehnica valorii actualizate poate fi clasificată la nivelul 2 sau la nivelul 3, în funcţie de datele de intrare care influenţează întreaga evaluare şi nivelul la care sunt clasate datele de intrare respective în ierarhia valorii juste.

75.Dacă o intrare observabilă trebuie ajustată printr-o intrare neobservabilă, iar ajustarea are drept rezultat o evaluare la valoarea justă semnificativ mai ridicată sau mai scăzută, evaluarea care rezultă trebuie clasificată la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. De exemplu, dacă, la vânzarea unui activ, un participant pe piaţă ar ţine cont de efectul unei restricţii atunci când stabileşte valoarea activului, o entitate va ajusta preţul cotat pentru a reflecta efectul acelei restricţii. Dacă un preţ cotat este o intrare de nivel 2, iar ajustarea este o intrare neobservabilă semnificativă în evaluarea totală, evaluarea va fi clasificată la nivelul 3 în ierarhia valorii juste.

SUBSECŢIUNEA 4:Date de intrare de nivel 1

78.Date de intrare de nivel 1 vor fi disponibile pentru multe active financiare şi datorii financiare, unele putând fi schimbate pe mai multe pieţe active (de exemplu, pe pieţe bursiere diferite). Prin urmare, la nivelul 1 se va pune accent pe determinarea următoarelor două elemente simultan:

79.O entitate nu trebuie să ajusteze o intrare de nivel 1, decât în situaţiile următoare:

(a)atunci când o entitate deţine un număr mare de active sau datorii similare (dar nu identice) (de exemplu, titluri de creanţă) care sunt evaluate la valoarea justă şi pe o piaţă activă este disponibil, dar nu poate fi accesat rapid, un preţ cotat pentru fiecare din activele sau datoriile respective în mod individual (adică, datorită numărului mare de active sau datorii similare deţinute de entitate, ar fi dificil să se obţină informaţii legate de preţ pentru fiecare activ sau datorie în mod individual, la data de evaluare). În cazul respectiv, ca un avantaj practic, o entitate poate să evalueze valoarea justă pe baza unei metode alternative de stabilire a preţului, care nu se bazează exclusiv pe preţuri cotate (de exemplu, matrice de tarifare). Cu toate acestea, utilizarea unei metode alternative de stabilire a preţului are drept rezultat clasificarea evaluării la valoarea justă pe un nivel inferior în ierarhia valorii juste.

(b)atunci când un preţ cotat pe o piaţă activă nu reprezintă valoarea justă la data de evaluare. Un astfel de caz poate fi, de exemplu, dacă evenimente semnificative (precum tranzacţii pe o piaţă fără intermediari, tranzacţii pe o piaţă cu intermediari brokeri sau anunţuri) au loc după închiderea pieţei, dar înainte de data de evaluare. O entitate trebuie să stabilească şi să aplice în mod consecvent o politică de identificare a evenimentelor respective, care ar putea influenţa evaluările la valoarea justă. Cu toate acestea, dacă un preţ cotat este ajustat pe baza unor informaţii noi, ajustarea are drept rezultat clasificarea evaluării la valoarea justă la un nivel inferior în ierarhia valorii juste.

(c)atunci când se evaluează valoarea justă a unei datorii sau a unui instrument propriu de capitaluri proprii al unei entităţi pe baza unui preţ cotat al unui element identic tranzacţionat drept activ pe o piaţă activă, iar acel preţ trebuie ajustat în funcţie de factori specifici elementului sau activului (a se vedea punctul 39). Dacă nu este necesară ajustarea preţului cotat al activului, rezultatul este o evaluare la valoarea justă clasificată la nivelul 1 al ierarhiei valorii juste. Cu toate acestea, ajustarea preţului cotat al activului are drept rezultat clasificarea evaluării la valoarea justă pe un nivel inferior în ierarhia valorii juste.

80.Dacă o entitate deţine o poziţie într-un singur activ sau datorie (inclusiv o poziţie care cuprinde un număr mare de active sau datorii, cum ar fi deţinerea unui instrument financiar), iar activul sau datoria este tranzacţionat(ă) pe o piaţă activă, valoarea justă a activului sau datoriei trebuie evaluată la nivelul 1 ca produs al preţului cotat pentru activul sau datoria individual(ă) şi al cantităţii deţinute de entitate. Această situaţie se aplică chiar şi dacă volumul de tranzacţii zilnic al unei pieţe nu este suficient pentru a absorbi cantitatea deţinută, iar plasarea unei comenzi de vânzare a poziţiei într-o singură tranzacţie poate influenţa preţul cotat.

SUBSECŢIUNEA 5:Date de intrare de nivel 2

82.Dacă activul sau datoria are un termen (contractual) specificat, o intrare de nivel 2 trebuie să fie observabilă în principal pentru întregul termen al activului sau al datoriei. Datele de intrare de nivel 2 cuprind următoarele:

SUBSECŢIUNEA 6:Date de intrare de nivel 3

87.Datele de intrare neobservabile trebuie utilizate în evaluarea valorii juste în măsura în care nu sunt disponibile date de intrare observabile, permiţând existenţa unor situaţii în care activitatea pe o piaţă pentru activ sau datorie e redusă, poate chiar inexistentă, la data de evaluare. Cu toate acestea, obiectivul evaluării la valoarea justă rămâne acelaşi, adică un preţ de ieşire la data de evaluare din perspectiva unui participant pe piaţă care deţine activul sau datoria. Prin urmare, datele de intrare neobservabile trebuie să reflecte ipotezele pe care le-ar folosi participanţii pe piaţă la stabilirea preţului unui activ sau al unei datorii, inclusiv ipotezele privind riscul.

88.Ipotezele privind riscul includ riscul inerent unei tehnici de evaluare specifice utilizate în evaluarea valorii juste (de exemplu, un model de stabilire a preţului) şi riscul inerent datelor de intrare utilizate în tehnica de evaluare. O evaluare care nu cuprinde o ajustare de risc nu va reprezenta o evaluare la valoarea justă dacă participanţii pe piaţă ar include o astfel de ajustare atunci când ar determina valoarea activului sau datoriei. De exemplu, este posibil să fie necesar să se includă o ajustare de risc atunci când există o incertitudine semnificativă a evaluării (de exemplu, atunci când volumul sau nivelul de activitate a suferit o scădere importantă în comparaţie cu activitatea normală de pe piaţă privind activul sau datoria, sau active sau datorii similare, iar entitatea a stabilit că preţul tranzacţiei sau preţul cotat nu reprezintă valoarea justă, astfel cum este descrisă la punctele B37-B47).

89.O entitate trebuie să elaboreze date de intrare neobservabile pe baza celor mai bune informaţii disponibile în circumstanţele date, care por cuprinde datele proprii ale entităţii. În elaborarea datelor neobservabile, o entitate poate porni de la propriile date, dar trebuie să ajusteze datele respective dacă informaţii de piaţă disponibile în mod rezonabil ar indica faptul că alţi participanţi pe piaţă ar utiliza date diferite sau dacă există un element specific entităţii care nu este disponibil altor participanţi pe piaţă (de exemplu, o sinergie specifică entităţii). Nu este necesar ca o entitate să întreprindă eforturi excesive pentru a obţine informaţii privind ipotezele participanţilor pe piaţă. Cu toate acestea, o entitate trebuie să ţină cont de toate informaţiile privind ipotezele participanţilor pe piaţă, disponibile în mod rezonabil. Datele de intrare neobservabile create în maniera descrisă mai sus sunt considerate ipoteze ale participanţilor pe piaţă şi întrunesc obiectivul evaluării la valoarea justă.

CAPITOLUL 4:PREZENTAREA DE INFORMAŢII

91.O entitate trebuie să prezinte informaţii care să permită utilizatorilor situaţiilor sale financiare să evalueze următoarele două aspecte:

92.Pentru a îndeplini obiectivul de la punctul 91, o entitate trebuie să analizeze toate aspectele următoare:

93.Pentru a îndeplini obiectivele de la punctul 91, o entitate trebuie să furnizeze cel puţin informaţiile următoare pentru fiecare clasă de active sau datorii (a se vedea punctul 94 pentru informaţii privind stabilirea clasei corespunzătoare activelor sau datoriilor) evaluate la valoarea justă (inclusiv evaluările bazate pe valoarea justă care intră sub incidenţa prezentului IFRS) în situaţia poziţiei financiare după recunoaşterea iniţială:

(a)pentru evaluările la valoarea justă efectuate în mod recurent şi nerecurent, evaluarea la valoarea justă efectuată la finalul perioadei de raportare, iar pentru evaluările la valoarea justă efectuate în mod nerecurent, motivele efectuării evaluării. Evaluările recurente la valoarea justă ale activelor sau datoriilor sunt cele prevăzute sau permise de alte IFRS-uri în situaţia poziţiei financiare la finalul fiecărei perioade de raportare. Evaluările nerecurente la valoarea justă ale activelor sau datoriilor sunt cele solicitate sau permise de alte IFRS-uri în situaţia poziţiei financiare în anumite circumstanţe (de exemplu, o entitate evaluează un activ deţinut în vederea vânzării, fără costurile generate de vânzare, în conformitate cu IFRS 5 Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi activităţi întrerupte, deoarece valoarea justă a activului fără costurile generate de vânzare este mai scăzută decât valoarea sa contabilă).

(c)pentru activele şi datoriile deţinute la finalul perioadei de raportare şi care sunt evaluate recurent la valoarea justă, valorile oricăror transferuri între nivelul 1 şi nivelul 2 în ierarhia valorii juste, motivele acelor transferuri şi politica entităţii de a stabili când se estimează că au avut loc transferurile între niveluri (a se vedea punctul 95). Transferurile către fiecare nivel trebuie să fie prezentate şi discutate separat faţă de transferurile de la fiecare nivel.

(d)pentru evaluările la valoarea justă recurente şi nerecurente clasificate la nivelul 2 şi la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, o descriere a tehnicii(lor) de evaluare şi a datelor de intrare utilizate în evaluarea la valoarea justă. Dacă există o modificare a tehnicii de evaluare (de exemplu, schimbarea abordării bazate pe piaţă cu abordarea pe bază de venit sau utilizarea unei tehnici de evaluare suplimentare), entitatea trebuie să prezinte modificarea respectivă şi motivul(ele) pentru care a efectuat-o. Pentru evaluările la valoarea justă clasificate la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, o entitate trebuie să furnizeze informaţii cantitative privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate în evaluarea la valoarea justă. O entitate nu trebuie să creeze informaţii cantitative pentru a se conforma prezentei dispoziţii de furnizare de informaţii dacă datele neobservabile cantitative nu sunt elaborate de entitate atunci când evaluează valoarea justă (de exemplu, atunci când o entitate utilizează, fără a le ajusta, preţuri dintr-o tranzacţie anterioară sau informaţii privind stabilirea preţurilor provenite de la terţe părţi). Cu toate acestea, atunci când furnizează aceste informaţii, o entitate nu va omite datele cantitative neobservabile cu un rol important în evaluarea la valoarea justă şi care sunt disponibile entităţii în mod rezonabil.

(e)pentru evaluări la valoarea justă recurente clasificate la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, o reconciliere de la soldurile de deschidere la soldurile de închidere, prezentând separat modificările din perioada respectivă atribuibile următoarelor:

(f)pentru evaluările la valoarea justă recurente clasificate la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, valoarea câştigurilor sau a pierderilor totale pentru perioada de la litera (e) punctul (i) incluse în profit sau pierdere, care sunt atribuibile modificării în câştiguri sau pierderi nerealizate aferente activelor şi datoriilor respective deţinute la finalul perioadei de raportare şi elementul(ele)- rând din profit sau pierdere în care sunt recunoscute acele câştiguri sau pierderi nerealizate.

(h)pentru evaluările la valoarea justă recurente clasificate la nivelul 3 în ierarhia valorii juste:

(i)pentru toate evaluările de acest fel, o descriere narativă a sensibilităţii evaluării la valoarea justă la modificarea datelor neobservabile, dacă modificarea valorii datelor respective ar avea drept rezultat o evaluare la valoarea justă mult mai ridicată sau mai scăzută. Dacă există interdependenţe între datele de intrare respective şi alte date neobservabile utilizate în evaluarea valorii juste, o entitate trebuie să furnizeze o descriere a interdependenţelor respective şi cum pot acestea să majoreze sau să diminueze efectul modificării datelor neobservabile asupra evaluării la valoarea justă. Pentru a îndeplini această dispoziţie de furnizare de informaţii, descrierea narativă privind sensibilitatea la modificarea datelor de intrare neobservabile trebuie să includă minimum datele de intrare neobservabile prezentate pentru conformitatea cu punctul (d).

(ii)pentru active financiare şi datorii financiare, dacă modificarea uneia sau mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil ar modifica semnificativ valoarea justă, o entitate trebuie să prezinte acest fapt şi efectele acelor modificări. Entitatea trebuie să prezinte modul de calcul al efectului unei modificări menite să reflecte o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. În acest sens, importanţa trebuie estimată ţinând cont de profit sau pierdere şi de activele sau datoriile totale sau, atunci când modificările valorii juste sunt recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, ţinând cont de capitalurile proprii totale.

94.O entitate trebuie să stabilească categoriile de active şi de datorii corespunzătoare, pe baza următoarelor:

(b)nivelul la care este clasificată evaluarea la valoarea justă în ierarhia valorii juste.

Este posibil să fie nevoie de un număr mai mare de categorii pentru evaluările la valoarea justă clasificate la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, deoarece evaluările respective au un nivel mai mare de incertitudine şi subiectivitate. Sunt necesare raţionamente profesionale pentru stabilirea categoriilor corespunzătoare ale activelor şi ale datoriilor pentru care trebuie prezentate informaţii cu privire la evaluarea la valoarea justă. O categorie de active şi de datorii va necesita deseori o dezagregare mai amplă decât elementele-rând din situaţia poziţiei financiare. Cu toate acestea o entitate trebuie să furnizeze informaţii suficiente pentru a permite reconcilierea elementelor-rând din situaţia poziţiei financiare. Dacă un alt IFRS prevede o categorie pentru un activ sau o datorie, o entitate poate să utilizeze categoria respectivă pentru a furniza informaţiile prevăzute de prezentul IFRS, dacă categoria respectivă îndeplineşte dispoziţiile de la acest punct.

95.O entitate trebuie să prezinte şi să urmărească în mod consecvent politica proprie de stabilire a momentului în care se estimează ca au avut loc transferuri între nivelurile ierarhiei valorii juste, în conformitate cu punctul 93 litera (c) şi litera (e) punctul (iv). Politica privind momentul recunoscut al transferurilor trebuie să fie aceeaşi pentru transferurile către niveluri cu aceea pentru transferurile de la niveluri. Exemple de politici de stabilire a momentului transferurilor cuprind următoarele:

97.Pentru fiecare categorie de active sau de datorii care nu sunt evaluate la valoarea justă în situaţia poziţiei financiare, dar a căror valoare justă este prezentată, o entitate trebuie să furnizeze informaţiile solicitate la punctul 93 literele (b), (d) şi (i). Cu toate acestea, o entitate nu este obligată să furnizeze informaţii cantitative privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate în evaluările la valoarea justă clasificate la nivelul 3 în ierarhia valorii juste solicitate la punctul 93 litera (d). O entitate nu are obligaţia să furnizeze celelalte informaţii prevăzute de prezentul IFRS pentru astfel de active şi datorii.

CAPITOLUL 5:Anexa A - Termeni definiţi

piaţă activă	O piaţă pe care tranzacţiile cu activul sau datoria în cauză au loc la un volum şi cu o frecvenţă suficiente pentru a oferi informaţii de preţ în mod constant.
modelul costului	O tehnică de evaluare care reflectă valoarea care ar fi necesară în acel moment pentru a înlocui capacitatea de serviciu a activului (denumită deseori costul curent de înlocuire).
preţ de intrare	Preţul plătit pentru dobândirea unui activ sau încasat pentru preluarea unei datorii într-o tranzacţie de schimb.
preţ de ieşire	Preţul care ar fi încasat pentru vânzarea unui activ sau plătit pentru transferul unei datorii.
flux de trezorerie preconizat	Media ponderată a probabilităţii (adică valoarea medie a distribuirii) fluxurilor de trezorerie viitoare posibile.
valoare justă	Preţul care ar fi încasat pentru vânzarea unui activ sau plătit pentru transferul unei datorii într-o tranzacţie normală între participanţi pe piaţă, la data evaluării.
cea mai intensă şi cea mai bună utilizare	Utilizarea de către participanţii pe piaţă a unui activ nefinanciar care ar maximiza valoarea activului sau grupului de active şi datorii (de exemplu, o întreprindere) în cadrul căruia se va utiliza activul.
abordarea pe bază de venit	Tehnici de evaluare care transformă valorile viitoare (de exemplu, fluxuri de trezorerie sau venituri şi cheltuieli) într-o singură valoare actuală (adică actualizată). Evaluarea la valoarea justă se efectuează pe baza valorilor indicate de estimările actuale ale pieţei privind acele valori viitoare.
date de intrare	Ipotezele pe care le-ar utiliza participanţii pe piaţă atunci când stabilesc preţul unui activ sau al unei datorii, inclusiv ipotezele privind riscurile, precum: (a) riscul inerent unei tehnici de evaluare specifice utilizate în evaluarea valorii juste (de exemplu, un model de stabilire a preţului); şi (b) riscul inerent datelor de intrare utilizate în tehnica de evaluare. Datele de intrare pot fi observabile sau neobservabile.
Date de intrare de nivel 1	Preţuri cotate (neajustate) pe pieţe active pentru active sau datorii identice, la care entitatea are acces la data de evaluare.
Date de intrare de nivel 2	Datele de intrare diferite de preţurile cotate incluse la nivelul 1, observabile direct sau indirect pentru activ sau datorie.
Date de intrare de nivel 3	Date neobservabile pentru activ sau datorie.
abordarea bazată pe piaţă	O tehnică de evaluare care utilizează preţurile şi alte date relevante generate de tranzacţiile pieţei, care implică active, datorii sau un grup de active şi datorii identice sau comparabile, cum ar fi o întreprindere.
date de intrare confirmate în funcţie de piaţă	Date de intrare care sunt generate în principal sau confirmate de datele unei pieţe observabile, prin corelare sau prin alte mijloace.
participanţi pe piaţă	Cumpărători sau vânzători de active sau datorii pe piaţa principală (sau cea mai avantajoasă) care au toate caracteristicile următoare: (a) Sunt independenţi unii de ceilalţi, adică nu sunt părţi afiliate astfel cum sunt definite în IAS 24, deşi se poate utiliza preţul unei tranzacţii între părţi afiliate ca intrare pentru o evaluare la valoarea justă, dacă entitatea are dovezi că tranzacţia a fost încheiată în condiţii de piaţă. (b) Sunt în cunoştinţă de cauză şi au cunoştinţe rezonabile privind activul sau datoria şi tranzacţia utilizând toate informaţiile disponibile, inclusiv informaţii ce pot fi obţinute prin diligenţe normale şi regulate. (c) Au capacitatea de a încheia o tranzacţie pentru activ sau datorie. (d) Sunt dispuşi să încheie o tranzacţie pentru activ sau datorie, adică sunt motivaţi dar nu sunt forţaţi sau obligaţi în alt mod să procedeze astfel.
piaţa cea mai avantajoasă	Piaţa pe care se maximizează valoarea care ar fi obţinută pentru vânzarea activului sau s-ar reduce la minim valoarea plătită pentru transferul datoriei, după ce s-au luat în calcul costurile tranzacţiei şi costurile de transport.
riscul de neîndeplinire a obligaţiilor	Riscul ca o entitate să nu îşi onoreze o obligaţie. Riscul de neîndeplinire a obligaţiilor cuprinde, dar este posibil să nu se limiteze la, riscul de credit al entităţii.
date de intrare observabile	Date de intrare elaborate pe baza datelor de pe piaţă, cum ar fi informaţii publice privind evenimente sau tranzacţii curente şi care reflectă ipotezele pe care le-ar utiliza participanţii pe piaţă atunci când stabilesc valoarea activului sau a datoriei.
tranzacţie normală	O tranzacţie care presupune expunerea la piaţă pe o perioadă anterioară datei de evaluare, pentru a permite desfăşurarea activităţilor de marketing normale şi regulate pentru tranzacţii care implică astfel de active şi datorii; nu este o tranzacţie forţată (de exemplu, o lichidare forţată sau o vânzare forţată).
piaţă principală	Piaţa cu cel mai mare volum şi nivel de activitate pentru activ sau datorie.
primă de risc	Compensaţii solicitate de participanţii pe piaţă refractari la asumarea riscurilor pentru a suporta incertitudinea implicită a fluxurilor de trezorerie ale unui activ sau ale unei datorii. Denumită şi "ajustare de risc".
costurile tranzacţiei	Costuri generate de vânzarea unui activ sau de transferul unei datorii pe piaţa principală (sau cea mai avantajoasă) pentru activul sau datoria atribuibil(ă) direct cedării activului sau transferului datoriei care îndeplinesc cumulat următoarele condiţii: (a) Rezultă direct şi sunt esenţiale pentru tranzacţie. (b) Nu ar fi fost suportate de entitate dacă nu se decidea vânzarea activului sau transferul datoriei (similar costurilor generate de vânzare, astfel cum sunt definite în IFRS 5)
costuri de transport	Costurile ce ar fi suportate pentru transportul unui activ de la amplasamentul actual la piaţa principală (sau cea mai avantajoasă).
unitate de cont	Nivelul la care este agregat(ă) sau dezagregat(ă) un activ sau o datorie pentru a fi recunoscut(ă) conform prezentului IFRS.
date de intrare neobservabile	Date de intrare pentru care nu sunt disponibile date de pe piaţă şi care sunt elaborate pe baza celor mai bune informaţii disponibile privind ipotezele pe care le-ar utiliza participanţii pe piaţă atunci când stabilesc valoarea activului sau a datoriei.

CAPITOLUL 6:Anexa B - Îndrumări de aplicare

B1.Raţionamentele aplicate în diferite situaţii de evaluare pot fi distincte. În prezenta anexă se descriu raţionamentele care ar putea fi aplicabile atunci când o entitate evaluează valoarea justă în diferite situaţii de evaluare.

SUBCAPITOLUL 1:ABORDAREA EVALUĂRII LA VALOAREA JUSTĂ

B2.Obiectivul unei evaluări la valoarea justă este de a estima preţul la care ar avea loc o tranzacţie normală de vânzare a unui activ sau de transfer al unei datorii între participanţii pe piaţă, la data evaluării, în condiţii de piaţă actuale. Pentru o evaluare la valoarea justă este necesar ca o entitate să stabilească cumulat următoarele:

SUBCAPITOLUL 2:PREMISA DE EVALUARE PENTRU ACTIVELE NEFINANCIARE (PUNCTELE 31-33)

B3.Atunci când se evaluează valoarea justă a unui activ nefinanciar utilizat ca grup în combinaţie cu alte active (astfel cum a fost instalat sau configurat pentru utilizare) sau în combinaţie cu alte active sau datorii (de exemplu, o întreprindere), efectul premisei de evaluare depinde de circumstanţe. De exemplu:

(a)valoarea justă a activului poate fi aceeaşi fie că este utilizat de sine stătător, fie în combinaţie cu alte active sau cu alte active şi datorii. Un astfel de caz poate fi dacă activul este o întreprindere pe care participanţii pe piaţă o vor menţine în funcţionare. În acel caz, tranzacţia va implica evaluarea întreprinderii în totalitate. Utilizarea activelor ca grup într-o întreprindere cu activitate neîntreruptă ar genera sinergii disponibile participanţilor pe piaţă (adică sinergii accesibile participanţilor pe piaţă care, prin urmare, ar trebui să afecteze valoarea justă a activului individual sau în combinaţie cu alte active sau cu alte active şi datorii).

(b)utilizarea unui activ în combinaţie cu alte active sau cu alte active şi datorii se poate integra în evaluarea la valoarea justă prin ajustarea valorii activului utilizat de sine stătător. Un astfel de caz poate fi dacă activul este un utilaj, iar evaluarea la valoarea justă se efectuează pe baza unui preţ observat la un utilaj asemănător (care nu este instalat sau configurat pentru utilizare), ajustat în ceea ce priveşte costurile de transport şi de instalare, astfel încât evaluarea la valoarea justă reflectă condiţia şi amplasamentul actuale ale utilajului (instalat sau configurat pentru utilizare).

(c)utilizarea unui activ în combinaţie cu alte active sau cu alte active şi datorii se poate integra în evaluarea la valoarea justă prin ipotezele unui participant pe piaţă utilizate pentru a evalua valoarea justă a activului. De exemplu, dacă activul este un stoc unic de producţie în curs de execuţie, iar participanţii pe piaţă ar converti stocul în produse finite, valoarea justă a stocului va presupune că participanţii pe piaţă au achiziţionat sau ar achiziţiona orice instalaţie specializată pentru a transforma stocul în produse finite.

(d)utilizarea unui activ în combinaţie cu alte active sau cu alte active şi datorii se poate integra în tehnica de evaluare utilizată pentru a evalua valoarea justă a activului. Un astfel de caz poate fi atunci când se utilizează metoda câştigurilor în plus pe mai multe perioade pentru a evalua valoarea justă a unei imobilizări necorporale, pentru că acea tehnică de evaluare ţine cont în mod special de aportul oricăror active complementare şi a datoriilor asociate în grupul în care se utilizează imobilizările necorporale.

(e)în situaţii mai limitate, când o entitate utilizează un activ dintr-un grup de active, entitatea poate evalua activul la o valoare care estimează valoarea sa justă atunci când alocă valoarea justă a grupului de active la activele individuale care formează grupul. Un astfel de caz poate fi dacă procesul de evaluare implică o proprietate imobiliară, iar valoarea justă a proprietăţii îmbunătăţite (adică un grup de active) este alocată activelor sale componente (precum terenul sau îmbunătăţirile).

SUBCAPITOLUL 3:VALOAREA JUSTĂ LA RECUNOAŞTEREA INIŢIALĂ (PUNCTELE 57-60)

B4.Atunci când stabileşte dacă valoarea justă la recunoaşterea iniţială este egală cu preţul tranzacţiei, o entitate trebuie să ţină cont de factorii specifici tranzacţiei şi activului sau datoriei. De exemplu, este posibil ca preţul tranzacţiei să nu reprezinte valoarea justă a unui activ sau a unei datorii la recunoaşterea iniţială, dacă există vreuna dintre următoarele condiţii:

(c)Unitatea de cont reprezentată de preţul tranzacţiei este diferită de unitatea de cont a activului sau datoriei evaluat(ă) la valoarea justă. De exemplu, un astfel de caz poate fi dacă activul sau datoria evaluat(ă) la valoarea justă reprezintă doar unui dintre elementele tranzacţiei (de exemplu, într-o combinare de întreprinderi), iar tranzacţia cuprinde drepturi şi privilegii nedeclarate care sunt evaluate separat în conformitate cu alt IFRS sau preţul tranzacţiei include costurile tranzacţiei.

B7.Tehnicile de evaluare corespunzătoare abordării pe bază de piaţă includ matricea de stabilire a preţurilor. Matricea de stabilire a preţurilor este o tehnică matematică utilizată în principal pentru evaluarea unor tipuri de instrumente financiare, precum titlurile de creanţă, fără a se baza exclusiv pe preţuri cotate pentru titluri specifice, ci mai degrabă pe relaţia titlurilor cu alte titluri de referinţă cotate.

B9.Din perspectiva unui participant pe piaţă vânzător, preţul ce ar fi obţinut pentru activ se bazează pe costurile suportate de un participant pe piaţă cumpărător pentru a achiziţiona sau construi un activ înlocuitor cu utilitate comparabilă, ajustat pentru uzură morală. Aceasta se datorează faptului că un participant pe piaţă cumpărător nu va plăti pentru un activ mai mult decât valoarea necesară pentru a înlocui capacitatea de serviciu a activului respectiv. Uzura morală presupune deteriorarea fizică, uzura funcţională (tehnologică) şi uzura economică (externă) şi este mai vastă decât amortizarea în scopul raportării financiare (o alocare a costului istoric) sau al impozitării (pe baza unei durate de funcţionare specificată) În multe cazuri, pentru a evalua valoarea justă a activelor corporale utilizate în combinaţie cu alte active sau cu alte active şi datorii, se foloşeste metoda costului curent de înlocuire.

B11.Aceste tehnici de evaluare cuprind, de exemplu, următoarele:

SECŢIUNEA 4:Tehnicile valorii actualizate

B12.La punctele B13-B30 se descrie utilizarea tehnicilor valorii actualizate pentru evaluarea valorii juste. Punctele respective sunt axate pe o tehnică de ajustare a ratei de actualizare şi pe o tehnică a fluxurilor de trezorerie preconizate (valoarea actualizată preconizată). Punctele respective nu prevăd utilizarea unei singure tehnici specifice a valorii actualizate, nici nu limitează utilizarea tehnicilor valorii actualizate în evaluarea valorii juste la tehnicile dezbătute. Tehnicile valorii actualizate utilizate pentru evaluarea valorii juste vor depinde de date şi circumstanţe specifice activului sau datoriei evaluate (de exemplu, dacă pot fi observate pe piaţă preţuri comparabile ale activelor sau datoriilor) şi de existenţa unor date suficiente.

SECŢIUNEA 5:Componentele unei evaluării a valorii actualizate

SUBSECŢIUNEA 1:Principii generale

B14.Tehnicile valorii actualizate includ în mod diferit elementele de la punctul B13. Cu toate acestea, toate principiile generale următoare stau la baza aplicării oricărei tehnici a valorii actualizate utilizată în evaluarea valorii juste:

(c)Pentru a evita dubla contabilizare sau omiterea efectelor indicatorilor de risc, ratele de actualizare trebuie să reflecte ipoteze corespunzătoare celor inerente fluxurilor de trezorerie. De exemplu, o rată de actualizare care reflectă incertitudinile preconizărilor privind evenimentele de neplată viitoare este adecvată dacă se utilizează fluxuri de trezorerie contractuale asociate unui împrumut (adică o tehnică de ajustare a ratei de actualizare). Nu trebuie utilizată aceeaşi rată de actualizare dacă se utilizează fluxuri de trezorerie preconizate (adică ponderate cu probabilităţile) (altfel spus tehnica valorii actualizate preconizate), deoarece fluxurile de trezorerie preconizate reflectă ipoteze privind incertitudinea unor evenimente de neplată viitoare; în schimb, trebuie să se utilizeze o rată de actualizare proporţională cu riscul inerent al fluxurilor de trezorerie preconizate.

(d)Ipotezele privind fluxurile de trezorerie şi ratele de actualizare ar trebuie să fie consecvente pe plan intern. De exemplu, fluxurile de trezorerie nominale, care includ efectul inflaţiei, trebuie actualizate la o rată care include efectul inflaţiei. Rata dobânzii nominale fără risc include efectul inflaţiei. Fluxurile de trezorerie reale, care nu includ efectul inflaţiei, trebuie actualizate la o rată care nu include efectul inflaţiei. În mod similar, fluxurile de trezorerie după impozitare trebuie actualizate la o rată de actualizare după impozitare. Fluxurile de trezorerie anterioare impozitării trebuie actualizate la o rată corespunzătoare acelor fluxuri de trezorerie.

SUBSECŢIUNEA 2:Risc şi incertitudine

B16.În general, participanţii pe piaţă solicită compensaţii (adică prime de risc) pentru a suporta incertitudinea implicită a fluxurilor de trezorerie ale unui activ sau ale unei datorii. O evaluare la valoarea justă trebuie să includă o primă de risc care să reflecte valoarea pe care ar solicita-o participanţii pe piaţă drept compensaţii pentru incertitudinea implicită a fluxurilor de trezorerie. Altfel, evaluarea nu ar reprezenta fidel valoarea justă. În unele cazuri poate fi dificil să se calculeze prima de risc adecvată. Cu toate acestea, numai gradul de dificultate nu este suficient pentru a nu include o primă de risc.

B17.Tehnicile valorii actualizate sunt diferite prin modul în care efectuează ajustări de risc şi prin tipurile de fluxuri de trezorerie pe care le utilizează. De exemplu:

SUBSECŢIUNEA 3:Tehnica ajustării ratei de actualizare

B18.Tehnica ajustării ratei de actualizare utilizează un singur set de fluxuri de trezorerie din intervalul de valori preconizate disponibile, fie fluxuri de trezorerie contractuale, fie promise (cum ar fi în cazul unei obligaţiuni), fie foarte probabile. În toate cazurile, fluxurile de trezorerie respective depind de evenimente specifice (de exemplu, fluxurile de trezorerie contractuale sau promise ale unei obligaţiuni depind de debitor să îşi respecte obligaţiile). Rata de actualizare utilizată în tehnica ajustării ratei de actualizare este derivată pe baza ratelor de rentabilitate observate la active sau datorii comparabile tranzacţionate pe piaţă. În consecinţă, fluxurile de trezorerie contractuale, promise sau foarte probabile sunt actualizate la o rată a pieţei observată sau estimată pentru astfel de fluxuri de trezorerie condiţionale (adică rata de rentabilitate a pieţei).

B19.Tehnica ajustării ratei de actualizare necesită o analiză a datelor pieţei pentru active sau datorii comparabile. Comparabilitatea se stabileşte pe baza analizării naturii fluxurilor de trezorerie (de exemplu, dacă fluxurile de trezorerie sunt contractuale sau necontractuale şi dacă este probabil să reacţioneze similar la modificările condiţiilor economice), precum şi a altor factori (de exemplu, bonitatea, garanţii reale, durata, clauze restrictive şi lichiditate). Alternativ, dacă un(o) singur(ă) activ sau datorie comparabil(ă) nu reflectă corect riscul inerent fluxurilor de trezorerie ale activului sau datoriei evaluate, poate fi posibil să se extragă o rată de actualizare pe baza datelor de la mai multe active sau datorii comparabile împreună cu curba randamentului fără risc (adică utilizând o abordare "construită"- build-up).

B20.Pentru a ilustra o abordare construită, se va presupune că Activul A este un drept contractual de încasare a 800 u.m. (¹) într-un an (adică nu există incertitudini privind plasarea în timp). Există o piaţă stabilită pentru active comparabile şi informaţii despre active, inclusiv informaţii despre preţuri. În ceea ce priveşte activele comparabile respective:

B21.Pe baza plasării în timp a plăţilor contractuale ce trebuie încasate de la Activul A în comparaţie cu plasarea în timp a Activului B şi a Activului C (adică un an pentru Activul B comparabil cu doi ani pentru Activul C) se consideră că Activul B este mai comparabil cu Activul A. Pe baza plăţilor contractuale ce trebuie încasate pentru Activul A (800u.m.) şi a ratei pieţei la un an, derivată de la Activul B (10,8 %), valoarea justă a Activului A este de 722u.m. (800u.m./1.108). Alternativ, în lipsa unor informaţii de piaţă disponibile pentru Activul B, rata de piaţă la un an poate fi dedusă de la Activul C pe baza abordării construite. În acel caz, rata de piaţă de doi ani indicată de Activul C (11,2 %) va fi ajustată la o rată de piaţă de un an utilizând structura termenelor curbei randamentului fără riscuri. Este posibil să fie necesare informaţii şi analize suplimentare pentru a stabili dacă primele de risc pentru activele pe un an şi pe doi ani sunt aceleaşi. Dacă se stabileşte că primele de risc pentru activele pe un an şi pe doi ani nu sunt aceleaşi, rata de rentabilitate pe doi ani a pieţei va fi ajustată din nou pentru a reflecta acel efect.

B22.Atunci când tehnica ajustării ratei de actualizare se aplică pentru încasări sau plăţi fixe, ajustarea pentru riscul inerent fluxurilor de trezorerie ale activului sau datoriei evaluat(ă) este inclusă în rata de actualizare. Uneori, când se aplică tehnica ajustării ratei de actualizare la fluxurile de trezorerie care nu sunt încasări sau plăţi fixe, este posibil să fie necesară o ajustare a fluxurilor de trezorerie pentru a obţine un grad de comparabilitate cu activul sau datoria observate, din care se deduce rata de actualizare.

SUBSECŢIUNEA 4:Tehnica valorii actualizate preconizate

B23.Tehnica valorii actualizate preconizate utilizează ca punct de pornire un set de fluxuri de trezorerie care reprezintă media ponderată cu probabilităţile a tuturor fluxurilor de trezorerie viitoare (adică fluxurile de trezorerie preconizate). Estimarea care rezultă este identică cu valoarea preconizată, care, în termeni statistici, reprezintă media ponderată a valorilor posibile ale unei variabile aleatorii discrete, cu probabilităţile respective drept ponderi. Deoarece toate fluxurile de trezorerie sunt ponderate cu probabilităţile, fluxurile de trezorerie preconizate rezultate nu depind de un anumit eveniment (spre deosebire de fluxurile de trezorerie utilizate în tehnica ajustării ratei de actualizare).

B24.Atunci când iau o decizie de investiţie, participanţii pe piaţă refractari la asumarea riscurilor ar lua în calcul riscul ca fluxurile de trezorerie curente să fie diferite de fluxurile de trezorerie preconizate. Teoria portofoliului distinge două tipuri de risc:

B25.Metoda 1 a tehnicii valorii actualizate preconizate ajustează fluxurile de trezorerie preconizate ale unui activ la riscul sistematic (adică de piaţă) prin scăderea unei prime de risc în numerar (adică fluxuri de trezorerie preconizate ajustate la risc). Aceste fluxuri de trezorerie preconizate ajustate la risc reprezintă un flux de trezorerie cu o certitudine echivalentă, actualizat la o rată a dobânzii fără risc. Un flux de trezorerie cu o certitudine echivalentă se referă la un flux de trezorerie preconizat (astfel cum este definit), ajustat la risc astfel încât un participant pe piaţă nu va avea preferinţe faţă de un flux de trezorerie cert comparativ cu un flux de trezorerie preconizat. De exemplu, dacă un participant pe piaţă ar fi dispus să schimbe un flux de trezorerie preconizat de 1 200 u.m. cu un flux de trezorerie cert de 1 000 u.m., valoarea de 1 000 u.m. reprezintă o certitudine echivalentă cu cea a valorii de 1 200 u.m. (adică 200 u.m. ar reprezenta prima de risc în numerar). În acest caz, participantul pe piaţă nu manifestă preferinţe în ceea ce priveşte activul deţinut.

B26.În opoziţie, metoda 2 a tehnicii valorii actualizate preconizate face ajustarea la riscul sistematic (adică de piaţă) aplicând prima de risc la rata dobânzii fără risc. În consecinţă, fluxurile de trezorerie preconizate sunt actualizate la o rată care corespunde unei rate preconizate asociate fluxurilor de trezorerie ponderate cu probabilităţile (adică o rată de rentabilitate preconizată). Pentru a estima rata de rentabilitate preconizată pot fi utilizate modelele de determinare a valorilor activelor cu risc, precum modelul de determinare a valorii activelor de capital. Deoarece rata de actualizare utilizată în tehnica ajustării ratei de actualizare este o rată de rentabilitate aferentă fluxurilor de trezorerie condiţionale, este probabil ca aceasta să fie mai ridicată decât cea utilizată în metoda 2 a tehnicii valorii actualizate preconizate, care este o rată de rentabilitate preconizată aferentă fluxurilor de trezorerie preconizate sau ponderate cu probabilităţile.

B27.Pentru a ilustra metodele 1 şi 2 se va presupune că un activ are fluxuri de trezorerie preconizate de 780 u.m. într-un an, determinate pe baza fluxurilor de trezorerie posibile şi a probabilităţilor ilustrate mai jos. Rata dobânzii fără risc aplicabilă fluxurilor de trezorerie pe o perioadă de un an este de 5 %, iar prima de risc sistematic pentru un activ cu acelaşi profil de risc este de 3 %.

B28.În această ilustrare simplă, fluxurile de trezorerie preconizate (780 u.m.) reprezintă media ponderată cu probabilităţile a trei rezultate posibile. În situaţii mai realiste, pot exista multe rezultate posibile. Cu toate acestea, pentru a aplica tehnica valorii actualizate preconizate nu este mereu necesar să se ţină cont de repartizările tuturor fluxurilor de trezorerie posibile prin utilizarea de modele şi tehnici complexe. Mai degrabă, este posibil să se elaboreze un număr limitat de scenarii şi probabilităţi discrete posibile prin care să se reprezinte gama de fluxuri de trezorerie posibile. De exemplu, o entitate ar putea utiliza fluxurile de trezorerie realizate în anumite perioade anterioare relevante, ajustate la modificări ulterioare ale circumstanţelor (de exemplu, modificarea factorilor externi, inclusiv condiţiile de piaţă sau economice, precum şi modificarea factorilor interni care influenţează semnificativ entitatea), ţinând cont de ipotezele participanţilor pe piaţă.

B29.Teoretic, valoarea actualizată (adică valoarea justă) a fluxurilor de trezorerie ale activului este aceeaşi, fie că este calculată prin metoda 1, fie prin metoda 2, după cum urmează:

(a)Utilizând metoda 1, fluxurile de trezorerie preconizate sunt ajustate la riscul sistematic (adică de piaţă). În lipsa unor date de piaţă care indică direct valoarea ajustării de risc, o astfel de ajustare poate fi dedusă în cadrul unui model de stabilire a preţului activului bazată pe principiul certitudinii echivalente. De exemplu, ajustarea de risc (adică, o primă de risc în numerar de 22 u.m.) ar putea fi calculată utilizând prima de risc sistematic de 3 % (780 u.m. - [780 u.m. x (1,05/1,08)]), care are drept rezultat fluxuri de trezorerie preconizate ajustate la risc de 758 u.m. (780 u.m. - 22 u.m.). Valoarea de 758 u.m. reprezintă certitudinea echivalentă a valorii de 780 u.m. şi este actualizată la rata dobânzii fără risc (5 %). Valoarea actualizată (adică, valoarea justă) a activului este de 722 u.m. (758 u.m./1,05).

B30.Când se utilizează o tehnică a valorii actualizate preconizate pentru a evalua valoarea justă se poate utiliza fie metoda 1, fie metoda 2. Alegerea între metoda 1 şi metoda 2 va depinde de datele şi circumstanţele specifice activului sau datoriei evaluat(e), a măsurii în care sunt disponibile date suficiente şi de raţionamentele aplicate.

SUBCAPITOLUL 5:APLICAREA TEHNICILOR VALORII ACTUALIZATE LA DATORII ŞI LA INSTRUMENTELE PROPRII DE CAPITALURI PROPRII ALE UNEI ENTITĂŢI CARE NU SUNT DEŢINUTE DE ALTE PĂRŢI SUB FORMĂ DE ACTIVE (PUNCTELE 40 ŞI 41)

B31.Atunci când se utilizează tehnica valorii actualizate pentru a evalua valoarea justă a unei datorii care nu este deţinută de o altă parte sub formă de activ (de exemplu, datorii de dezafectare), printre altele, o entitate trebuie să estimeze ieşirile de numerar viitoare pe care participanţii pe piaţă s-ar aştepta să le suporte pentru onorarea obligaţiei. Acele ieşiri de numerar viitoare trebuie să includă preconizările participanţilor pe piaţă privind costurile de onorare a obligaţiei şi compensaţia pe care ar solicita-o un participant pe piaţă în schimbul preluării obligaţiei. O astfel de compensaţie include rentabilitatea solicitată un participant pe piaţă în schimbul următoarelor:

B32.De exemplu, o datorie nefinanciară nu cuprinde o rata de rentabilitate contractuală şi nu există niciun randament observabil al pieţei pentru datoria respectivă. În unele cazuri, componentele rentabilităţii pe care ar solicita-o participanţii pe piaţă nu vor putea fi separate una de cealaltă (de exemplu, când se utilizează preţul pe care l-ar solicita un terţ contractor pe baza unui comision fix). În alte cazuri, o entitate trebuie să estimeze acele componente separat (de exemplu, atunci când se utilizează preţul pe care l-ar solicita un terţ contractor pe baza unui contract "cost plus", deoarece în acel caz contractorul nu ar suporta riscul modificărilor viitoare ale costurilor).

B33.O entitate poate să includă o primă de risc în evaluarea valorii juste a unei datorii sau a unui instrument propriu de capital care nu este deţinut de altă parte sub formă de activ în unul din următoarele moduri:

SUBCAPITOLUL 6:DATE DE INTRARE PENTRU TEHNICILE DE EVALUARE (PUNCTELE 67-71)

B34.Exemple de pieţe în care pot fi observabile date de intrare pentru anumite active şi datorii (de exemplu, instrumente financiare) cuprind următoarele:

(b)Pieţele de dealeri. Pe o piaţă de dealeri, dealerii sunt pregătiţi să tranzacţioneze (să cumpere şi să vândă în nume propriu), furnizând astfel lichidităţi prin utilizarea capitalului lor, pentru a deţine un stoc al elementelor pentru care constituie o piaţă. În mod normal, preţurile de ofertă şi cele de cerere (reprezentând preţul la care dealerul este dispus să cumpere şi, respectiv, preţul la care dealerul este dispus să vândă) sunt disponibile mult mai rapid decât preţurile de închidere. Pieţele nereglementate (pe care preţurile sunt raportate public) sunt pieţe de dealeri. Există pieţe de dealeri şi pentru alte active şi datorii, inclusiv unele instrumente financiare, mărfuri şi active fizice (de exemplu, echipament folosit).

(c)Pieţele de brokeri. Pe o piaţă de brokeri, brokerii încearcă să reunească cumpărătorii cu vânzătorii, dar nu sunt pregătiţi să tranzacţioneze în nume propriu. Cu alte cuvinte, brokerii nu utilizează capital propriu pentru a deţine un stoc al elementelor pentru care constituie o piaţă. Brokerul cunoaşte preţul de ofertă şi preţul cerut de părţile respective, dar, în general, părţile nu cunosc cerinţele de preţ ale celorlalţi. Uneori, sunt disponibile preţurile tranzacţiilor finalizate. Pieţele de brokeri cuprind reţele de comunicaţii electronice, în cadrul cărora se combină ordinele de cumpărare şi de vânzare, precum şi pieţele de proprietăţi imobiliare comerciale şi rezidenţiale.

SUBCAPITOLUL 7:IERARHIA VALORII JUSTE (PUNCTELE 72-90)

SECŢIUNEA 1:Date de intrare de nivel 2 (punctele 81-85)

B35.Exemple de date de intrare de nivel 2 pentru anumite active şi datorii cuprind următoarele:

(b)Contract swap pe rata dobânzii cu rată variabilă de plată şi cu rată fixă de încasare pe baza unei curbe a randamentului exprimată în valută. O informaţie de intrare de nivel 2 ar fi rata de swap bazată pe o curbă a randamentului exprimată în valută, dacă acea rată ar fi observabilă la intervale cotate regulat, în mare măsură pentru toate durata contractului swap. Acest fapt ar fi valabil dacă termenul contractului swap este de 10 ani, iar rata poate fi observată la intervale cotate regulat timp de 9 ani, cu condiţia ca orice extrapolare rezonabilă a curbei randamentului pentru anul 10 să nu influenţeze semnificativ toată evaluarea la valoarea justă a contractului swap.

(f)Stocul de produse finite la un punct de desfacere. Pentru un stoc de produse finite dobândit într-o combinare de întreprinderi, o dată de intrare de nivel 2 poate fi fie preţul solicitat clienţilor pe o piaţă cu amănuntul, fie preţul pentru comercianţii cu amănuntul pe o piaţă cu ridicata, ajustat în funcţie de diferenţele de condiţii şi amplasament dintre elementul de natura stocurilor şi elemente de natura stocurilor comparabile (adică similare) astfel încât evaluarea la valoarea justă să reflecte preţul ce poate fi obţinut într-o tranzacţie de vânzare a stocului unui alt comerciant cu amănuntul, care va finaliza eforturile necesare de vânzare. În principiu, evaluarea la valoarea justă va fi aceeaşi indiferent dacă ajustările sunt efectuate pentru preţul de vânzare cu amănuntul (de diminuare) sau pentru preţul de vânzare cu ridicata (de majorare). În general, pentru evaluarea la valoarea justă trebuie să se utilizeze preţul care necesită cele mai puţine ajustări subiective.

SECŢIUNEA 2:Date de intrare de nivel 3 (punctele 86-90)

B36.Exemple de date de intrare de nivel 3 pentru anumite active şi datorii cuprind următoarele:

(d)Datorie de dezafectare asumată într-o combinare de întreprinderi. O dată de intrare de nivel 3 poate fi o estimare actuală efectuată pe baza datelor entităţii privind ieşirile de numerar viitoare care urmează să fie plătite pentru a onora obligaţia (inclusiv estimările participanţilor pe piaţă privind costurile de onorare a obligaţiei şi compensaţia pe care ar solicita-o un participant pe piaţă pentru a prelua obligaţia de a dezafecta activul) dacă nu există informaţii disponibile în mod rezonabil care să indice că participanţii pe piaţă ar utiliza ipoteze diferite. Data de intrare de nivel 3 ar fi utilizată într-o tehnică a valorii actualizate împreună cu alte date de intrare, de exemplu, o rată a dobânzii fără risc actuală sau o rată fără risc ajustată la credit, dacă efectul solvabilităţii entităţii asupra valorii juste a datoriei este reflectat mai degrabă în rata de actualizare, decât în estimarea ieşirilor de numerar viitoare.

SUBCAPITOLUL 8:EVALUAREA VALORII JUSTE ATUNCI CÂND VOLUMUL SAU NIVELUL DE ACTIVITATE AL UNUI ACTIV SAU AL UNEI DATORII A SCĂZUT SEMNIFICATIV

B37 Valoarea justă a unui activ sau a unei datorii poate fi afectată atunci când volumul sau nivelul de activitate al unui activ sau al unei datorii scade semnificativ comparativ cu activitatea normală a activului sau datoriei (sau a activelor sau datoriilor similare). Pentru a stabili dacă, pe baza informaţiilor disponibile, volumul sau nivelul de activitate al activului sau al datoriei a scăzut semnificativ, o entitate trebuie să evalueze importanţa şi relevanţa unor factori, precum:

B38 Dacă o entitate ajunge la concluzia că volumul sau nivelul de activitate al activului sau al datoriei a scăzut semnificativ comparativ cu activitatea normală pe piaţă a activului sau datoriei (sau a unor active sau datorii similare), este necesară o analiză mai aprofundată a tranzacţiilor sau a preţurilor cotate. Este posibil ca o scădere a volumului sau nivelului de activitate pe cont propriu să nu însemne că preţul tranzacţiei sau preţul cotat nu reprezintă valoarea justă sau că nu este o tranzacţie normală pe acea piaţă. Cu toate acestea, dacă o entitate stabileşte că un preţ al tranzacţiei sau un preţ cotat nu reprezintă valoarea justă (de exemplu, pot exista tranzacţii nesistematice), este necesară o ajustare a preţurilor tranzacţiei sau a preţurilor cotate, în cazul în care entitatea utilizează acele preţuri drept bază în evaluarea la valoarea justă, iar ajustarea respectivă poate influenţa semnificativ toată evaluarea la valoarea justă. Pot fi necesare ajustări şi în alte circumstanţe (de exemplu, atunci când un preţ al unui activ similar trebuie ajustat substanţial pentru a deveni comparabil cu activul evaluat sau atunci când preţul este învechit).

B39 Prezentul IFRS nu prevede o metodologie pentru efectuarea ajustărilor substanţiale la preţurile tranzacţiilor sau la preţurile cotate. A se vedea punctele 61-66 şi B5-B11 pentru o dezbatere privind utilizarea tehnicilor de evaluare în evaluarea valorii juste. Indiferent de tehnica de evaluare folosită, o entitate trebuie să includă ajustări corespunzătoare de risc, inclusiv o primă de risc care să reflecte valoarea pe care ar solicita-o participanţii pe piaţă drept compensaţie pentru incertitudinea implicită a fluxurilor de trezorerie ale activului sau datoriei (a se vedea punctul B17). Altfel, evaluarea nu reprezintă fidel valoarea justă. În unele cazuri poate fi dificil să se stabilească ajustarea de risc adecvată. Cu toate acestea, numai gradul de dificultate nu este suficient pentru a nu include o ajustare de risc. Ajustarea de risc trebuie să reflecte o tranzacţie normală între participanţi pe piaţă, la data de evaluare, în condiţii de piaţă actuale.

B40 Dacă volumul sau nivelul de activitate al activului sau al datoriei a scăzut semnificativ, poate fi adecvată schimbarea tehnicii de evaluare sau utilizarea mai multor tehnici de evaluare (de exemplu, utilizarea unei abordări pe bază de piaţă şi a unei tehnici a valorii actualizate). Atunci când analizează indiciile de valoare justă rezultate în urma utilizării mai multor tehnici de evaluare, o entitate trebuie să ţină cont de caracterul rezonabil al evaluărilor la valoarea justă. Obiectivul este de a stabili punctul din acel interval care este cel mai reprezentativ pentru valoarea justă în condiţii de piaţă actuale. O varietate de evaluări la valoarea justă pot să indice necesitatea unei analize mai aprofundate.

B42 Estimarea preţului la care participanţii pe piaţă ar fi dispuşi să încheie o tranzacţie la data de evaluare, în condiţii de piaţă actuale, dacă volumul sau nivelul de activitate al activului sau al datoriei a scăzut semnificativ, depinde de datele şi de circumstanţele de la data evaluării şi necesită raţionamente. Intenţia unei entităţi de a deţine activul sau de a deconta ori de a onora în alt mod obligaţia nu este relevantă în evaluarea valorii juste, deoarece valoarea justă este o evaluare în funcţie de piaţă, nu o evaluare specifică unei entităţi.

SECŢIUNEA 1:Identificarea tranzacţiilor care nu sunt normale

B43.Este mai dificil să se stabilească dacă o tranzacţie este (sau nu este) normală în cazul în care volumul sau nivelul de activitate al unui activ sau al unei datorii scade semnificativ comparativ cu activitatea normală a activului sau datoriei (sau a activelor sau datoriilor similare). În astfel de circumstanţe nu este adecvat să se concluzioneze că toate tranzacţiile pieţei sunt nesistematice (adică lichidare sau vânzare forţată) Circumstanţe care pot indica faptul că o tranzacţie nu este normală cuprind următoarele:

B44.O entitate trebuie să ţină cont de următoarele atunci când evaluează valoarea justă sau estimează primele de risc de piaţă:

(c)Dacă o entitate nu deţine suficiente informaţii pentru a decide dacă o tranzacţie este normală, aceasta trebuie să ţină cont de preţul tranzacţiei. Cu toate acestea, este posibil ca preţul respectiv al tranzacţiei să nu reprezinte valoarea justă (adică preţul tranzacţiei nu este în mod necesar valoarea unică şi principală pe baza căreia se evaluează valoarea justă sau se estimează primele de risc de piaţă). Atunci când o entitate nu deţine informaţii suficiente pentru a decide dacă anumite tranzacţii sunt normale, entitatea trebuie să aloce o pondere mai mică acelor tranzacţii atunci când le compară cu alte tranzacţii despre care cunoaşte că sunt normale.

SECŢIUNEA 2:Utilizarea preţurilor cotate furnizate de terţe părţi

B46 Dacă volumul sau nivelul de activitate al activului sau al datoriei a scăzut semnificativ, o entitate trebuie să evalueze dacă preţurile cotate furnizate de terţe părţi sunt elaborate pe baza unor informaţii recente care reflectă tranzacţii normale sau pe baza unei tehnici de evaluare care reflectă ipoteze ale participanţilor pe piaţă (inclusiv ipoteze privind riscul). Atunci când alocă o pondere preţului cotat utilizat ca informaţie de intrare într-o evaluare la valoarea justă, o entitate va aloca o pondere mai scăzută (atunci când face o comparaţie cu alţi indicatori ai valorii juste care reflectă rezultatele tranzacţiilor) cotaţiilor care nu reflectă rezultatele tranzacţiilor.

CAPITOLUL 7:Anexa C - Data intrării în vigoare şi tranziţia

C4.Prin Îmbunătăţirile anuale aduse IFRS-urilor. Ciclul 2011-2013, emise în decembrie 2013, s-a modificat punctul 52. O entitate trebuie să aplice modificarea respectivă pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2014 sau ulterior acestei date. O entitate trebuie să aplice modificarea respectivă în mod prospectiv de la începutul perioadei anuale în care s-a aplicat iniţial IFRS 13. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică respectiva modificare pentru o perioadă anterioară, entitatea respectivă trebuie să prezinte acest fapt.

CAPITOLUL 8:Anexa D: Modificări ale altor IFRS-uri

În această anexă sunt stabilite modificări ale altor IFRS-uri, care reprezintă consecinţe ale publicării IFRS 13 de către Consiliu. O entitate trebuie să aplice modificările pentru perioade anuale, care încep de la 1 ianuarie 2013 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRS 13 pentru o perioadă mai recentă, aceasta trebuie să aplice modificările pentru acea perioadă mai recentă. Punctele modificate conţin textul nou subliniat, iar textul şters apare tăiat cu o line.

PARTEA 38:INTERPRETAREA IFRIC 1 - Modificari ale datoriilor existente din dezafectare, reconstituire si de natura similara

CAPITOLUL 2:CONTEXT

1.Multe entitati au obligatia de a demola, înlatura si reabilita elemente de imobilizari corporale. În cadrul prezentei interpretari, astfel de obligatii sunt denumite "datorii din dezafectare, reconstituire si de natura similara". Conform IAS 16, costul unui element de imobilizari corporale include estimarea initiala a costurilor de demolare si înlaturare a elementului si de reconstituire a zonei în care acesta s-a aflat, obligatie pentru care o entitate suporta cheltuieli fie la momentul dobândirii elementului, fie ca o consecinta a faptului ca a utilizat elementul pentru o anumita perioada de timp în alte scopuri decât producerea de stocuri în respectiva perioada. IAS 37 contine dispozitii privind modul de evaluare a datoriilor din dezafectare, reconstituire si de natura similara. Prezenta interpretare ofera îndrumari privind modul de contabilizare a efectului modificarilor evaluarii datoriilor existente din dezafectare, reconstituire si de natura similara.

CAPITOLUL 3:DOMENIU DE APLICARE

2.Prezenta interpretare se aplica modificarilor evaluarii datoriilor existente din dezafectare, reconstituire sau de natura similara care sunt atât:

CAPITOLUL 4:ASPECTE TRATATE

3.Prezenta interpretare se ocupa de modul în care efectul urmatoarelor evenimente care modifica evaluarea unei datorii existente din dezafectare, reconstituire sau de natura similara trebuie contabilizat:

CAPITOLUL 5:CONSENS

5.Daca activul aferent este evaluat utilizându-se modelul costului:

6.Daca activul aferent este evaluat utilizându-se modelul reevaluarii:

a)modificari ale datoriei transforma surplusul sau deficitul din reevaluare recunoscut anterior pentru acel activ, astfel încât:

c)o modificare a datoriei este un indiciu ca activul ar putea sa necesite sa fie reevaluat pentru a asigura faptul ca valoarea contabila nu difera semnificativ de cea care ar fi determinata utilizându-se valoarea justa la data bilantului. Orice astfel de reevaluare trebuie să fie luată în calcul la determinarea valorilor ce vor fi recunoscute în profit sau pierdere sau în alte elemente ale rezultatului global conform literei (a). Dacă reevaluarea este necesară, toate activele din acea clasă trebuie să fie reevaluate;

CAPITOLUL 6:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

CAPITOLUL 7:TRANZITIE

10.Modificarile politicilor contabile trebuie contabilizate în conformitate cu dispozitiile din IAS 8 Politici contabile, modificari ale estimarilor contabile si erori (1).

PARTEA 39:INTERPRETAREA IFRIC 2 - Actiunile membrilor în entitati de tip cooperatist si instrumente similare

CAPITOLUL 1:REFERINTE

CAPITOLUL 2:CONTEXT

1.Entitatile de tip cooperatist si alte entitati similare sunt formate din grupuri de persoane în scopul de a satisface nevoi economice sau sociale comune. Legile nationale de cele mai multe ori definesc o entitate de tip cooperatist drept o societate care doreste sa promoveze progresul economic al membrilor sai prin operarea unei afaceri comune (principiul autoajutorarii). Interesele membrilor dintr-o entitate de tip cooperatist sunt, de cele mai multe ori, numite actiunile membrilor, unitati sau alte lucruri asemanatoare la care se face referire mai jos drept "actiunile membrilor".

2.IAS 32 stabileste principii pentru clasificarea instrumentelor financiare în datorii financiare sau capitaluri proprii. În special, acele principii se aplica clasificarii instrumentelor care pot fi lichidate de catre detinator înainte de scadenta care permit detinatorului sa vânda acele instrumente emitentului pentru numerar sau pentru un alt instrument financiar. Aplicarea acestor principii actiunilor membrilor în entitati de tip cooperatist si instrumentelor similare este dificila. Unii dintre membrii Consiliului pentru Standarde Internationale de Contabilitate au cerut ajutor în întelegerea felului în care principiile din IAS 32 se aplica actiunilor membrilor si instrumentelor similare care au anumite caracteristici si circumstantelor în care acele trasaturi afecteaza clasificarea în categoria de datorii sau de capitaluri proprii.

CAPITOLUL 4:ASPECTE TRATATE

4.Multe instrumente financiare, inclusiv actiunile membrilor, au caracteristici de capitaluri proprii, inclusiv drepturi de vot si drepturi de a participa la distribuirea dividendelor. Unele instrumente financiare dau detinatorului dreptul de a cere rascumpararea lor contra numerar sau a unui alt instrument financiar, dar pot include sau pot fi supuse unor limitari în ceea ce priveste masura în care instrumentele financiare pot fi rascumparate. Cum ar trebui evaluate acele conditii ale rascumpararii pentru a determina daca instrumentele financiare ar trebui clasificate drept datorii sau drept capitaluri proprii?

CAPITOLUL 5:CONSENS

5.Dreptul contractual al detinatorului unui instrument financiar (inclusiv actiunile membrilor în entitati de tip cooperatist) de a cere rascumpararea nu necesita, în sine, ca instrumentul financiar sa fie clasificat drept o datorie financiara. Mai degraba, entitatea trebuie sa ia în considerare toti termenii si toate conditiile instrumentului financiar atunci când determina daca acesta va fi clasificat drept o datorie financiara sau un element de capitaluri proprii. Acei termeni si acele conditii includ legi locale relevante, reglementari si statutul de guvernare al entitatii în vigoare la data clasificarii, dar nu si amendamentele viitoare asteptate la aceste legi, reglementari sau statut.

6.Acţiunile membrilor care ar fi clasificate drept capitaluri proprii dacă membrii nu ar avea dreptul de a impune răscumpărarea sunt capitaluri proprii dacă oricare dintre condiţiile de la punctele 7 şi 8 este îndeplinită sau acţiunile membrilor au toate caracteristicile şi îndeplinesc condiţiile de la punctele 16A şi 16B sau de la punctele 16C şi 16D din IAS 32. Depozitele la vedere, inclusiv conturile curente, conturile de depozit şi contractele similare care apar atunci când membrii acţionează drept clienţi sunt datorii financiare ale entităţii.

8.Legislatia locala, reglementarea sau statutul de guvernare al entitatii poate impune diverse tipuri de interdictii cu privire la rascumpararea actiunilor membrilor, de exemplu, interdictii neconditionate sau interdictii bazate pe criteriul lichiditatii. Daca rascumpararea este interzisa neconditionat de legislatia locala, de reglementari sau de statutul de guvernare al entitatii, actiunile membrilor sunt capitaluri proprii. Totusi, prevederile din legislatia locala, din reglementari sau din statutul de guvernare al entitatii care interzic rascumpararea doar daca anumite conditii - cum ar fi criteriul lichiditatii - sunt îndeplinite (sau nu sunt îndeplinite) nu au drept rezultat clasificarea actiunilor membrilor drept capitaluri proprii.

9.O interdicţie necondiţionată poate fi absolută, adică toate răscumpărările sunt interzise. O restricţie necondiţionată poate fi parţială, adică interzice răscumpărarea acţiunilor membrilor dacă răscumpărarea ar duce la situaţia în care un numărdeacţiuni ale membrilor sau valoarea capitalului subscris din acţiunile membrilor ar scădea sub un nivel specificat. Acţiunile membrilor, în plus faţă de acţiunile supuse restricţiei de răscumpărare sunt datorii, cu excepţia cazului în care entitatea are dreptul necondiţionat de a refuza răscumpărarea, aşa cum este descris la punctul 7 sau acţiunile membrilor au toate caracteristicile şi îndeplinesc condiţiile de la punctele 16A şi 16B sau de la punctele 16C şi 16D din IAS 32. În anumite situaţii, numărul acţiunilor sau valoarea capitalului subscris care face obiectul unei interdicţii de răscumpărare se poate modifica din timp în timp. O astfel de modificare a interzicerii de răscumpărare duce la un transfer între datorii financiare şi capitaluri proprii.

10.La recunoasterea initiala, entitatea trebuie sa-si evalueze datoriile financiare pentru rascumparare la valoarea justa. În cazul actiunilor membrilor care au o caracteristica de rascumparare, entitatea evalueaza valoarea justa a datoriei financiare pentru rascumparare la nu mai putin decât suma maxima care poate fi platita conform prevederilor de rascumparare din statutul sau de guvernare sau din legea aplicabila, actualizata de la prima data la care se poate cere plata sumei (a se vedea exemplul 3).

CAPITOLUL 7:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

14A. O entitate trebuie să aplice modificările de la punctele 6, 9, A1 şi A12 pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2009 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică Instrumente financiare care pot fi lichidate înainte de scadenţă şi obligaţii ce decurg din lichidare (amendamente la IAS 32 şi IAS 1), publicat în februarie 2008, pentru o perioadă care începe anterior acestei date, modificările de la punctele 6, 9, A1 şi A12 trebuie aplicate pentru această perioadă anterioară.

17.Ciclul de îmbunătăţiri anuale 2009 - 2011, emis în mai 2012, a modificat punctul 11. O entitate trebuie să aplice retroactiv acest amendament, în conformitate cu IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori pentru perioade anuale începând la sau după 1 ianuarie 2013. Dacă o entitate aplică respectivul amendament la IAS 32 ca parte din Ciclul de îmbunătăţiri anuale 2009-2011 (emis în mai 2012) pentru o perioadă anterioară, amendamentul de la punctul 11 se va aplica pentru acea perioadă anterioară.

CAPITOLUL 8:Apendice - Exemple ale aplicarii consensului

A1 Prezentul apendice detaliază şapte exemple ale aplicării consensului IFRIC. Exemplele nu constituie o listă exhaustivă; sunt posibile şi alte modele de situaţii. Fiecare exemplu porneşte de la ipoteza că nu există alte condiţii decât cele detaliate în datele exemplului care ar necesita ca instrumentul financiar să fie clasificat ca datorie financiară şică instrumentul financiar nu are toate caracteristicile şi nu îndeplineşte condiţiile de la punctele 16A şi 16B sau de la punctele 16C şi 16D din IAS 32.

Atunci când actiunile preferentiale nu pot fi rascumparate, clasificarea potrivita este determinata de celelalte drepturi aferente actiunilor. Clasificarea se bazeaza pe evaluarea fondului angajamentelor contractuale si pe definitiile unei datorii financiare si a unui instrument de capitaluri proprii. Atunci când distribuirile actiunilor preferentiale catre actionari, fie ele cumulative fie necumulative, sunt la alegerea emitentului, actiunile sunt instrumente de capitaluri proprii. Clasificarea actiunilor preferentiale ca datorii financiare si instrumente de capitaluri proprii nu este afectata, de exemplu, de:

A5 Entitatea nu are dreptul neconditionat sa refuze rascumpararea, iar actiunile membrilor sunt o datorie financiara. Restrictiile descrise mai sus sunt bazate pe capacitatea entitatii de a-si deconta datoria. Ele limiteaza rascumpararile doar daca dispozitiile privind rezervele sau lichiditatile nu sunt îndeplinite si doar pâna la momentul în care acestea vor fi îndeplinite. Deci nu au ca rezultat, conform principiilor din IAS 32, clasificarea instrumentului financiar drept capitaluri proprii. Punctul AG25 din IAS 32 stipuleaza:

Actiunile preferentiale pot fi emise cu diferite drepturi aferente. Pentru a determina daca o actiune preferentiala este o datorie financiara sau un instrument de capitaluri proprii, emitentul evalueaza drepturile speciale aferente actiunii pentru a vedea daca prezinta caracteristicile fundamentale ale unei datorii financiare. De exemplu, o actiune preferentiala care permite rascumpararea la o anumita data sau la cererea detinatorului contine o datorie financiara deoarece emitentul are obligatia de a transfera active financiare detinatorului actiunii. Potentiala incapacitate a unui emitent de a satisface obligatia de rascumparare a unei actiuni preferentiale atunci când acest lucru este prevazut în contract, fie din cauza lipsei fondurilor, a unei restrictii statutare sau a insuficientei profiturilor sau rezervelor, nu anuleaza obligatia.

A7 Statutul entitatii stipuleaza ca rascumpararile cumulative nu pot depasi 20 % din cel mai mare numar de actiuni ale membrilor sai care a fost vreodata pus în circulatie. La 31 decembrie 20X2, entitatea are 200 000 de actiuni în circulatie, acesta fiind cel mai mare numar de actiuni ale membrilor care a fost vreodata pus în circulatie, si nu are nicio actiune care sa fi fost rascumparata în trecut. La 1 ianuarie 20X3, entitatea îsi amendeaza statutul de guvernare si creste nivelul permis de rascumparari cumulate la 25 % din cel mai mare numar de actiuni ale membrilor care a fost vreodata pus în circulatie.

A8 Acţiunile membrilor care depăşesc restricţia de răscumpărare sunt datorii financiare. Entitatea de tip cooperatist evaluează această datorie financiară la valoarea justă la recunoaşterea iniţială. Deoarece aceste acţiuni pot fi răscumpărate la cerere, entitatea de tip cooperatist evaluează valoarea justă a unor astfel de datorii financiare astfel cum se prevede la punctul 47 din IFRS 13, care stipulează: "Valoarea justă a unei datorii financiare cu o caracteristică "la vedere" (de exemplu, un depozit la vedere) nu este mai mică decât valoarea de plată la cerere. " În consecinţă, entitatea de tip cooperatist clasifică ca datorii financiare valoarea maximă de plată la cerere, conform dispoziţiilor de răscumpărare.

A9 La 1 ianuarie 20X1, valoarea maxima care poate fi platita conform prevederilor de rascumparare este de 20 000 de actiuni la 10 u.m. fiecare si, în consecinta, entitatea clasifica 200 000 u.m. drept datorie financiara si 800 000 u.m. drept capitaluri proprii. Totusi, la 1 ianuarie 20X2, din cauza noii emisiuni de actiuni la 20 u.m., valoarea maxima de platit conform prevederilor de rascumparare creste la 40 000 de actiuni la 20 u.m. fiecare. Emiterea unor actiuni suplimentare la 20 u.m. creeaza o noua datorie care este evaluata la recunoasterea initiala la valoarea justa. Datoria, dupa ce aceste actiuni au fost emise, este de 20 % din actiunile totale emise (200 000), evaluate la 20 u.m., sau 800 000 u.m. Aceasta necesita recunoasterea unei datorii suplimentare de 600 000 u.m. În acest exemplu nu este recunoscut(a) nicio pierdere si niciun câstig. În consecinta, entitatea clasifica acum 800 000 u.m. drept datorii financiare si 2 200 000 u.m. drept capitaluri proprii. Acest exemplu presupune ca aceste valori nu se modifica între 1 ianuarie 20X1 si 31 decembrie 20X2.

A10 În urma modificarii statutului sau de guvernare, entitatii de tip cooperatist i se poate cere acum sa rascumpere un maxim de 25 % din actiunile sale în circulatie sau un maxim de 50 000 de actiuni la 20 u.m. fiecare. În consecinta, la 1 ianuarie 20X3, entitatea de tip cooperatist clasifica drept datorii financiare o valoare de 1 000 000 u.m., care reprezinta valoarea maxima de platit la cerere conform prevederilor de rascumparare, dupa cum este determinat în conformitate cu punctul 49 din IAS 39. Prin urmare, la 1 ianuarie 20X3, aceasta transfera din capitaluri proprii la datorii financiare o valoare de 200 000 u.m., lasând 2 000 000 u.m. clasificate drept capitaluri proprii. În acest exemplu entitatea nu recunoaste niciun câstig si nicio pierdere din transfer.

A11 Legislatia locala care reglementeaza operatiunile entitatilor de tip cooperatist sau conditiile din statutul de guvernare al entitatii interzice (interzic) unei entitati sa rascumpere actiunile membrilor daca, prin rascumpararea lor, ar reduce capitalul varsat din actiunile membrilor sub 75 % din cea mai mare suma de capital varsat din actiunile membrilor. Cea mai mare suma pentru o anumita entitate de tip cooperatist este de 1 000 000 u.m. La data bilantului, soldul capitalului subscris este de 900 000 u.m.

... un instrument financiar care dă deţinătorului dreptul de a-l vinde înapoi emitentului în schimbul numerarului sau al unui alt activ financiar (un "instrument care poate fi lichidat înainte de scadenţă") este o datorie financiară, cu excepţia acelor instrumente clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A şi 16B sau punctele 16C şi 16D. Instrumentul financiar este o datorie financiară chiar şi atunci când suma în numerar sau alte active financiare sunt determinate pe baza unui indice sau a unui alt element care poate creşte sau descreşte. Existenţa unei opţiuni pentru deţinător de vinde instrumentul înapoi emitentului în schimbul numerarului sau al unui alt activ financiar înseamnă că instrumentul care poate fi lichidat înainte de scadenţă corespunde definiţiei unei datorii financiare, cu excepţia instrumentelor clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A şi 16B sau punctele 16C şi 16D.

IAS 32. Acele restrictii reprezinta limitari ale capacitatii entitatii de a plati suma scadenta pentru o datorie financiara, adica ele împiedica plata datoriei doar daca sunt îndeplinite conditii specificate. Pe de alta parte, acest exemplu descrie o restrictie neconditionata a rascumpararilor peste o anumita suma, netinând cont de capacitatea entitatii de a rascumpara actiunile membrilor (de exemplu, date fiind resursele sale de numerar, profiturile sau rezervele care pot fi distribuite). De fapt, interdictia aplicata rascumpararii împiedica entitatea sa angajeze orice datorie financiara pentru a rascumpara mai mult decât o suma specificata de capital varsat. De aceea, partea de actiuni care este supusa interdictiei de rascumparare nu este o datorie financiara. În timp ce actiunile fiecarui membru pot fi rascumparabile individual, o parte a tuturor actiunilor care în circulatie nu este rascumparabila în orice alte circumstante decât lichidarea entitatii.

A14 Faptele din acest exemplu sunt cele care au fost enuntate la exemplul 4. În plus, la data bilantului, dispozitiile privind lichiditatea impuse de jurisdictia locala împiedica entitatea sa rascumpere vreo actiune de-a membrilor, cu exceptia cazului în care depozitele sale de numerar si investitiile pe termen scurt sunt mai mari decât o valoare specificata. Efectul acestor dispozitii de lichiditate la data bilantului este acela ca entitatea nu poate plati mai mult de 50 000 u.m. pentru a rascumpara actiunile membrilor.

A15 Ca si în exemplul 4, entitatea clasifica 750 000 u.m. drept capitaluri proprii si 150 000 u.m. drept datorii financiare. Aceasta se întâmpla deoarece valoarea clasificata drept datorie este bazata pe dreptul neconditionat al entitatii de a refuza rascumpararea, si nu pe restrictiile conditionale care împiedica rascumpararea doar atunci când conditia de lichiditate sau alte conditii nu este (sunt) îndeplinitae), acest lucru întâmplându-se doar pâna în momentul în care aceste conditii sunt îndeplinite. Prevederile de la punctele 19 si AG25 din IAS 32 se aplica în acest caz.

A16 Statutul de guvernare îi interzice entitatii sa rascumpere actiunile membrilor, rascumpararea este permisa în masura încasarilor primite din emisiunea de actiuni suplimentare pentru membrii noi sau existenti din timpul ultimilor trei ani. Încasarile din emisiunea de actiuni pentru membri trebuie sa fie utilizate pentru rascumpararea actiunilor pentru care membrii au cerut rascumpararea. În timpul ultimilor trei ani, încasarile din emiterea actiunilor pentru membri au fost de 12 000 u.m. si nu au fost deloc rascumparate actiuni ale membrilor.

A17 Entitatea clasifica 12 000 u.m. din actiunile membrilor drept datorii financiare. În conformitate cu concluziile descrise în exemplul 4, actiunile membrilor care sunt supuse unei interdictii neconditionate de rascumparare nu sunt datorii financiare. O astfel de interdictie neconditionata se aplica unei sume egale cu încasarile din actiunile emise înainte de ultimii trei ani si, în consecinta, aceasta suma este clasificata drept capitaluri proprii. Totusi, o suma egala cu încasarile din orice actiuni emise în ultimii trei ani nu este supusa unei interdictii neconditionate de rascumparare.

A18 Entitatea este o banca de tip cooperatist. Legislatia locala care reglementeaza operatiunile bancilor de tip cooperatist prevede ca cel putin 50 % din "datoriile neachitate" ale entitatii (un termen definit în reglementari care include si conturile actiunilor membrilor) trebuie sa fie sub forma capitalului varsat de membri. Efectul reglementarilor este de asa maniera încât, daca toate datoriile neplatite ale bancii de tip cooperatist sunt sub forma actiunilor de la membri, ea poate sa le rascumpere pe toate. La 31 decembrie 20X1, entitatea are datorii neachitate totale de 200 000 u.m., din care 125 000 u.m. reprezinta conturile actiunilor membrilor. Termenii conturilor actiunilor membrilor permit detinatorului sa le rascumpere la cerere iar în statutul entitatii nu exista nicio restrictie asupra rascumpararii.

A19 În acest exemplu, actiunile membrilor sunt clasificate drept datorii financiare. Interdictia de rascumparare este similara cu restrictiile descrise la punctele 19 si AG25 din IAS 32. Restrictia este o limitare conditionata a capacitatii entitatii de a plati valoarea datorata pentru o datorie financiara, adica aceste restrictii împiedica plata datoriei doar daca sunt îndeplinite conditii specifice. Mai exact, entitatii i s-ar putea impune sa rascumpere întreaga suma a actiunilor membrilor (125 000 u.m.) daca ar achita toate celelalte datorii ale sale (75 000 u.m.). În consecinta, interzicerea rascumpararii nu împiedica entitatea sa angajeze o datorie financiara pentru a rascumpara mai mult decât un numar specificat de actiuni ale membrilor sau o suma de capital subscris. Ea permite entitatii doar sa amâne rascumpararea pâna ce anumite conditii sunt îndeplinite, adica rambursarea altor datorii. Actiunile membrilor din acest exemplu nu sunt supuse unei interdictii neconditionate de rascumparare si sunt, deci, clasificate drept datorii financiare.

PARTEA 40:INTERPRETAREA IFRIC 4 - Determinarea masurii în care un angajament contine un contract de leasing

CAPITOLUL 2:CONTEXT

1.O entitate poate încheia un angajament care contine o tranzactie sau o serie de tranzactii conexe, care nu are forma legala a unui contract de leasing, dar confera dreptul de a utiliza un activ (de exemplu, un element de imobilizari corporale) în schimbul unei plati sau al unei serii de plati. Exemplele de angajamente în care o entitate (furnizorul) poate conferi un astfel de drept de utilizare a unui activ unei alte entitati (cumparatorul), adesea împreuna cu servicii conexe, cuprind:

CAPITOLUL 3:DOMENIU DE APLICARE

4.Prezenta interpretare nu se aplică acordurilor care:

CAPITOLUL 4:ASPECTE TRATATE

5.Aspectele tratate în prezenta interpretare sunt:

CAPITOLUL 5:CONSENS

SECTIUNEA 1:Determinarea masurii în care un angajament este sau contine un contract de leasing

SUBSECTIUNEA 1:Îndeplinirea angajamentului depinde de utilizarea unui activ specific

7.Desi un activ specific poate fi identificat în mod explicit într-un angajament, acesta nu face obiectul unui contract de leasing daca îndeplinirea angajamentului nu depinde de utilizarea activului specificat. De exemplu, daca furnizorul este obligat sa livreze o cantitate specificata de bunuri sau servicii si are dreptul si posibilitatea de a furniza acele bunuri sau servicii prin utilizarea altor active nespecificate în angajament, atunci îndeplinirea angajamentului nu depinde de activul specificat si angajamentul nu contine un contract de leasing. O obligatie de garantie care permite sau impune înlocuirea aceluiasi activ sau a unor active similare atunci când activul specificat nu functioneaza corect nu exclude tratamentul de leasing. De asemenea, o prevedere contractuala (contingenta sau de alta natura) care sa permita sau sa impuna furnizorului sa înlocuiasca alte active pentru orice motiv la sau dupa o data specificata nu exclude tratamentul de leasing înainte de data înlocuirii.

SUBSECTIUNEA 2:Angajamentul confera un drept de a utiliza activul

9.Un angajament confera dreptul de a utiliza activul daca angajamentul îi confera cumparatorului (utilizatorului) dreptul de a controla utilizarea activului de baza. Dreptul de a controla utilizarea activului de baza este conferit daca este îndeplinita oricare dintre conditiile de mai jos:

SECTIUNEA 2:Evaluarea sau reevaluarea masurii în care un angajament este sau contine un contract de leasing

10.Evaluarea masurii în care un angajament contine un contract de leasing trebuie sa se faca la începutul angajamentului, adica la prima dintre data angajamentului si data asumarii principalelor obligatii impuse de angajament de catre fiecare parte, pe baza tuturor faptelor si circumstantelor. Reevaluarea faptului ca un angajament contine sau nu un contract de leasing dupa începerea angajamentului trebuie sa se faca numai daca este îndeplinita oricare dintre conditiile de mai jos:

b)este exercitata o optiune de reînnoire sau partile cad de acord asupra extinderii angajamentului, cu exceptia cazului în care termenul reînnoirii sau al extinderii a fost inclus initial în termenul contractului de leasing, în conformitate cu punctul 4 din IAS 17. Reînnoirea sau extinderea angajamentului care nu include modificarea niciunui termen din angajamentul initial înainte de sfârsitul termenului angajamentului initial trebuie evaluata conform punctelor 6-9 numai cu privire la perioada de reînnoire sau extindere;

11.Reevaluarea angajamentului trebuie sa aiba la baza faptele si circumstantele de la data reevaluarii, inclusiv pe perioada ramasa a angajamentului. Modificarile estimarilor (de exemplu, valoarea estimata a produsului care trebuie livrat cumparatorului sau altor cumparatori potentiali) nu genereaza reevaluarea. Daca un angajament este reevaluat si se stabileste ca acesta contine (sau nu) un contract de leasing, trebuie sa se aplice contabilitatea de leasing (sau se va înceta aplicarea acesteia) în urmatoarele cazuri:

SECTIUNEA 3:Separarea platilor pentru contractul de leasing de alte plati

12.Daca un angajament contine un contract de leasing, partile angajamentului trebuie sa aplice dispozitiile din IAS 17 pentru elementul de leasing al angajamentului numai daca acesta nu este exceptat de la respectivele dispozitii în conformitate cu punctul 2 din IAS 17. Prin urmare, daca un angajament contine un contract de leasing, acel contract de leasing trebuie clasificat drept leasing financiar sau leasing operational în conformitate cu punctele 7-19 din IAS 17. Alte elemente ale angajamentului care nu intra sub incidenta IAS 17 trebuie contabilizate în conformitate cu alte standarde.

13.În scopul aplicarii dispozitiilor din IAS 17, platile si alte contraprestatii cerute prin angajament trebuie separate la începutul angajamentului sau la reevaluarea acestuia, ca apartinând contractului de leasing sau altor elemente, pe baza valorilor lor juste relative. Platile minime ale contractului de leasing, asa cum au fost definite la punctul 4 din IAS 17, includ numai platile pentru leasing (adica dreptul de utilizare a activului) si exclud platile pentru alte elemente din angajament (de exemplu, serviciile si costul intrarilor).

14.În unele cazuri, separarea platilor pentru contractele de leasing de cele pentru alte elemente ale angajamentului va necesita utilizarea de catre cumparator a unei tehnici de estimare. De exemplu, un cumparator poate estima platile de leasing facând referire la un angajament de leasing pentru un activ comparabil care nu contine si alte elemente, sau prin estimarea platilor pentru alte elemente din angajament, în raport cu alte angajamente comparabile, si apoi prin deducerea acestor plati din platile totale facute conform angajamentului.

15.Daca un cumparator ajunge la concluzia ca este imposibil sa separe platile în mod credibil, atunci:

a)în cazul unui leasing financiar, trebuie sa recunoasca un activ si o datorie la o valoare egala cu valoarea justa a activului de baza care a fost identificat la punctele 7 si 8 ca fiind obiectul contractului de leasing. În consecinta, datoria trebuie redusa pe masura efectuarii platilor si trebuie recunoscuta la datorii o cheltuiala financiara prin utilizarea ratei marginale a dobânzii cumparatorului (1);

CAPITOLUL 7:TRANZITIE

17.IAS 8 specifica modul în care o entitate aplica o modificare a politicii contabile, care rezulta din aplicarea initiala a interpretarii. O entitate nu este obligata sa respecte acele dispozitii atunci când aplica pentru prima data prezenta interpretare. Daca o entitate utilizeaza aceasta scutire, ea trebuie sa aplice punctele 6-9 ale interpretarii pentru angajamentele existente la începutul primei perioade pentru care se prezinta informatii comparative conform IFRS- urilor, pe baza faptelor si circumstantelor existente la începutul acelei perioade.

PARTEA 41:INTERPRETAREA IFRIC 5 - Drepturi la interese din fonduri de dezafectare, de reconstituire si de reabilitare a mediului

CAPITOLUL 2:CONTEXT

1.Scopul fondurilor de dezafectare, de reconstituire si de reabilitare a mediului, denumite în continuare "fonduri de dezafectare" sau "fonduri", este de a separa activele care sa finanteze, partial sau în întregime, costurile dezafectarii unei fabrici (cum ar fi o centrala nucleara) sau a unui anumit tip de echipament (cum ar fi automobilele), sau costurile generate de reabilitarea mediului (cum ar fi corectarea gradului de poluare a apei sau reconstituirea terenului afectat de exploatari miniere), toate denumite în continuare "dezafectare".

2.Contributiile la aceste fonduri pot fi voluntare sau pot fi impuse prin reglementari sau lege. Fondurile pot avea una dintre urmatoarele structuri:

b)fonduri care sunt create cu mai multi contribuabili pentru a-si finanta obligatiile lor individuale sau comune de dezafectare, atunci când contribuabilii au dreptul la rambursarea cheltuielilor de dezafectare, pe masura contributiei lor plus orice câstig real din respectivele fonduri, mai putin partea ce le revine din costurile de administrare a fondurilor. Contribuabilii pot avea obligatia de a aduce contributii suplimentare, de exemplu, în cazul în care un alt contribuabil a dat faliment;

c)fonduri care sunt create de mai multi contribuabili pentru a-si finanta obligatiile lor individuale sau comune de dezafectare atunci când nivelul prevazut al contributiei are la baza activitatea curenta a contribuabilului, iar beneficiul obtinut de acel contribuabil are la baza activitatea sa anterioara. În astfel de cazuri, exista o potentiala necorelare între valoarea contributiei aduse de un contribuabil (pe baza activitatii curente) si valoarea realizabila a fondului (pe baza activitatii anterioare).

3.Aceste fonduri au, în general, urmatoarele caracteristici:

CAPITOLUL 3:DOMENIU DE APLICARE

CAPITOLUL 5:CONSENS

SECTIUNEA 1:Contabilizarea unui interes într-un fond

9.Dacă un contribuabil nu deţine control, control în comun sau o influenţă semnificativă asupra fondului, contribuabilul trebuie să recunoască dreptul de a primi rambursări din partea fondului drept rambursări efectuate în conformitate cu IAS 37. Rambursarea trebuie să fie evaluată la valoarea cea mai mică dintre următoarele:

SECTIUNEA 2:Contabilizarea obligatiilor de a aduce contributii suplimentare

10.Când un contribuabil are o obligatie de a face o contributie potentiala suplimentara, de exemplu, în cazul falimentului unui alt contribuabil sau daca valoarea activelor de investitie detinute de fond scade în asa masura încât ele devin insuficiente pentru a acoperi obligatiile de rambursare ale fondului, aceasta obligatie este o datorie contingenta care intra sub incidenta IAS 37. Contribuabilul trebuie sa recunoasca datoria numai daca este probabil ca aceste contributii suplimentare vor fi facute.

SECTIUNEA 3:Prezentarea informatiilor

CAPITOLUL 6:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

14.O entitate trebuie sa aplice prezenta interpretare pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2006 sau ulterior acestei date. Se încurajeaza aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica prezenta interpretare pentru o perioada anterioara datei de 1 ianuarie 2006, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt.

PARTEA 42:INTERPRETAREA IFRIC 6 - Datorii care decurg din participarea pe o piata specifica - Deseuri ale echipamentelor electrice si electronice

CAPITOLUL 2:CONTEXT

3.Directiva Uniunii Europene privind deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE), care reglementeaza colectarea, tratarea, valorificarea si eliminarea nepoluanta a deseurilor de echipamente, a generat întrebari despre momentul în care trebuie recunoscuta o datorie pentru dezafectarea DEEE. Directiva a facut diferenta între deseuri "noi" si "istorice", si între deseurile din gospodariile particulare si deseurile din alte surse decât gospodariilor particulare. Deseurile noi se refera la produsele vândute dupa 13 august 2005. În sensul directivei, toate echipamentele de uz casnic vândute înainte de aceasta data sunt considerate generatoare de deseuri istorice.

4.Directiva stipuleaza ca întregul cost al gestionarii deseurilor provenite din echipamentele istorice de uz casnic ar trebui sa fie suportat de producatorii acelui tip de echipament care se af la pe piata într-o perioada care urmeaza a fi specificata de legislatia nationala a fiecarui stat membru (perioada de evaluare). Directiva stipuleaza ca fiecare stat membru va stabili un mecanism prin care producatorii sa contribuie în mod proportional la costuri, "de exemplu, în functie de cota lor de piata pe tip de echipament".

5.Mai multi termeni utilizati în interpretare, cum ar fi "ponderea pe piata" si "perioada de evaluare", pot fi definiti foarte diferit în legislatia nationala a fiecarui stat membru. De exemplu, durata perioadei de evaluare poate fi de un an sau de numai o luna. În mod similar, evaluarea ponderii pe piata si formulele pentru calcularea obligatiei pot fi diferite în legislatiile nationale. Totusi, toate aceste exemple afecteaza numai evaluarea datoriei, care nu intra sub incidenta interpretarii.

CAPITOLUL 3:DOMENIU DE APLICARE

7.Interpretarea nu se adreseaza nici deseurilor noi si nici deseurilor istorice din alte surse decât gospodariile particulare. Datoria pentru gestionarea unor astfel de deseuri este acoperita în mod adecvat în IAS 37. Totusi, daca în legislatia nationala noile deseuri din gospodariile particulare sunt tratate în mod similar cu deseurile istorice din gospodariile particulare, principiile interpretarii se aplica cu referire la ierarhia de la punctele 10-12 din IAS 8. Ierarhia din IAS 8 este, de asemenea, relevanta pentru alte reglementari care impun obligatii într-un mod similar modelului de atribuire a costului specificat în Directiva UE.

CAPITOLUL 5:CONSENS

9.Participarea pe piata în timpul perioadei de evaluare constituie evenimentul care obliga, în conformitate cu punctul 14 litera a) din IAS 37. Ca urmare, o datorie pentru costurile gestionarii deseurilor pentru echipamentul istoric de uz casnic nu rezulta în timp ce produsele sunt fabricate sau vândute. Deoarece obligatia pentru echipamentul istoric de uz casnic este legata de participarea pe piata în timpul perioadei de evaluare, si nu de producerea sau vânzarea elementelor care vor fi cedate, nu exista nicio obligatie daca si pâna când exista o pondere pe piata în timpul perioadei de evaluare. Momentul aparitiei evenimentului care obliga poate fi, de asemenea, independent de o anumita perioada în care au loc activitatile de gestionare a deseurilor si sunt suportate costurile aferente.

PARTEA 43:INTERPRETAREA IFRIC 7 - Aplicarea metodei retratarii conform IAS 29 Raportarea financiara în economiile hiperinflationiste

CAPITOLUL 2:CONTEXT

1.Prezenta interpretare ofera îndrumari cu privire la modalitatea de aplicare a dispozitiilor din IAS 29 într-o perioada de raportare în care entitatea identifica (¹) existenta hiperinflatiei în economia monedei sale functionale, atunci când respectiva economie nu a fost hiperinflationista într-o perioada anterioara si, prin urmare, entitatea retrateaza situatiile financiare în conformitate cu IAS 29.

CAPITOLUL 4:CONSENS

3.În perioada de raportare în care o entitate identifica existenta hiperinflatiei în economia monedei sale functionale, economie care nu a fost hiperinflationista în perioada anterioara, entitatea trebuie sa aplice dispozitiile din IAS 29 ca si cum economia ar fi fost întotdeauna hiperinflationista. Prin urmare, în ceea ce priveste elementele nemonetare care sunt evaluate la cost istoric, bilantul de deschidere al entitatii la începutul primei perioade prezentate în situatiile financiare trebuie retratat pentru a reflecta efectul inf latiei de la data la care activele au fost dobândite si de la data la care datoriile au fost angajate sau asumate pâna la finalul perioadei de raportare. Pentru elementele nemonetare reportate în bilantul de deschidere la valorile actuale la alte date decât cele de achizitie sau cele suportate, retratarea trebuie sa reflecte în schimb efectul inflatiei de la datele la care au fost determinate respectivele valori contabile si pâna la data bilantului de închidere a perioadei de raportare.

4.La finalul perioadei de raportare, elementele de impozit amânat sunt recunoscute si evaluate în conformitate cu IAS 12. Totusi, valorile impozitului amânat în bilantul de deschidere pentru perioada de raportare trebuie determinate dupa cum urmeaza:

b)elementele de impozit amânat reevaluate în conformitate cu litera a) sunt retratate pentru a tine cont de modificarea unitatii de evaluare de la data bilantului de deschidere a perioadei de raportare pâna la data finalul perioadei de raportare.

PARTEA 45:INTERPRETAREA IFRIC 9 - Reevaluarea instrumentelor derivate încorporate

CAPITOLUL 2:CONTEXT

2.IAS 39 punctul 11 stipuleaza ca un instrument derivat încorporat sa fie separat de contractul gazda si sa fie contabilizat ca instrument derivat daca si numai daca:

CAPITOLUL 3:DOMENIU DE APLICARE

5.Prezenta interpretare nu se aplică instrumentelor derivate încorporate din contracte dobândite în cadrul:

CAPITOLUL 4:ASPECTE TRATATE

6.IAS 39 impune unei entitati ca atunci când devine pentru prima data parte la un contract, sa evalueze masura în care oricare instrument derivat încorporat într-un contract trebuie sa fie separat de contractul gazda si contabilizat ca instrument derivat, conform standardului. Prezenta interpretare trateaza urmatoarele aspecte:

CAPITOLUL 5:CONSENS

7.O entitate trebuie să evalueze dacă este sau nu necesar ca un instrument derivat încorporat să fie separat de contractul gazdă şi contabilizat ca instrument derivat atunci când entitatea devine pentru prima dată parte la contract. Reevaluarea ulterioară este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care există (a) fie o modificare a termenilor contractului care să schimbe în mod semnificativ fluxurile de trezorerie pe care contractul le-ar fi necesitat dacă termenii săi nu ar fi fost schimbaţi, (b) fie o reclasificare a unui activ financiar din categoria de instrumente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, cazuri în care este necesară reevaluarea. O entitate stabileşte dacă o modificare a fluxurilor de trezorerie este semnificativă analizând măsura în care fluxurile de trezorerie viitoare preconizate asociate instrumentului derivat încorporat, contractului gazdă sau amândurora au suferit modificări şi dacă modificarea este semnificativă în raport cu fluxurile de trezorerie preconizate anterior, aferente contractului.

(b)data la care a avut loc o modificare a termenilor contractului care a schimbat în mod semnificativ fluxurile de trezorerie pe care contractul le-ar fi necesitat dacă termenii săi nu ar fi fost schimbaţi.

CAPITOLUL 6:DATA INTRARII ÎN VIGOARE SI TRANZITIA

PARTEA 46:INTERPRETAREA IFRIC 10 - Raportarea financiara interimara si deprecierea

CAPITOLUL 2:CONTEXT

1.Unei entitati i se cere sa evalueze fondul comercial pentru depreciere la finalul fiecarei perioade de raportare, sa evalueze investitiile în instrumente de capitaluri proprii si în active financiare contabilizate la cost pentru depreciere finalul fiecarei perioade de raportare si, daca este necesar, sa recunoasca o pierdere din depreciere la acea data, în conformitate cu IAS 36 si IAS 39. Totusi, finalul unei perioadei ulterioare de raportare, conditiile pot sa se fi schimbat atât de mult încât pierderea din depreciere sa fi fost redusa sau evitata daca evaluarea deprecierii s-ar fi facut numai la acea data. Prezenta interpretare furnizeaza îndrumari asupra necesitatii reluarii unor astfel de pierderi din depreciere.

CAPITOLUL 3:ASPECT TRATAT

3.IAS 34 punctul 28 impune unei entitati sa aplice aceleasi politici contabile în situatiile sale financiare interimare ca cele aplicate în situatiile sale financiare anuale. De asemenea, se stipuleaza ca "frecventa de raportare a entitatii (anual, semestrial sau trimestrial) nu trebuie sa afecteze evaluarea rezultatelor sale anuale. În scopul realizarii acestui obiectiv, evaluarile efectuate pentru raportarea interimara trebuie sa se faca pe baza informatiilor de la începutul exercitiului pâna la zi".

CAPITOLUL 5:DATA INTRARII ÎN VIGOARE SI TRANZITIA

10.O entitate trebuie sa aplice interpretarea pentru perioadele anuale care încep la 1 noiembrie 2006 sau ulterior acestei date. Se încurajeaza aplicarea anterior acestei date. Daca o entitate aplica interpretarea pentru o perioada anterioara datei de 1 noiembrie 2006, entitatea trebuie sa prezinte acest fapt. O entitate trebuie sa aplice prospectiv interpretarea pentru fondul comercial de la data la care a fost aplicat pentru prima data IAS 36; ea trebuie sa aplice interpretarea pentru investitiile în instrumente de capitaluri proprii sau în active financiare contabilizate la cost prospectiv de la data la care a aplicat pentru prima data criteriile de evaluare din IAS 39.

PARTEA 47^{I^1}:

II.REFERINŢE

III.CONTEXT

2.În unele ţări, guvernele au introdus acorduri contractuale de servicii pentru a atrage participarea sectorului privat la dezvoltarea, finanţarea, exploatarea şi întreţinerea unei astfel de infrastructuri. Infrastructura poate exista deja, sau poate fi construită în decursul perioadei în care se desfăşoară acordul de servicii. Un acord care intră sub incidenţa prezentei interpretări implică în mod normal o entitate din sectorul privat (un concesionar) care construieşte infrastructura utilizată pentru a oferi serviciul public sau care o îmbunătăţeşte (de exemplu, prin mărirea capacităţii), şi care exploatează şi întreţine infrastructura respectivă pentru o anumită perioadă de timp. Concesionarul este remunerat pe perioada acordului pentru serviciile sale. Acordul este guvernat de un contract care stabileşte standardele de performanţă, mecanismele de ajustare a preţurilor şi acordurile de arbitrare a disputelor. Un astfel de acord este deseori descris ca fiind un acord de concesiune a serviciilor de tip "construire-exploatare-transfer", "reabilitare-exploatare-trasfer" sau un acord "public-privat".

3.O caracteristică a acordurilor de servicii este faptul că obligaţia asumată de către concesionar este un serviciu public. Politica publică este ca serviciile aferente infrastructurii să fie furnizate publicului, indiferent de identitatea părţii care exploatează serviciile. Acordul de servicii angajează prin contract concesionarul să presteze servicii publicului în numele entităţii din sectorul public. Alte caracteristici comune sunt:

IV.DOMENIU DE APLICARE

V.ASPECTE TRATATE

10.Prezenta interpretare stabileşte principiile generale cu privire la recunoaşterea şi evaluarea obligaţiilor şi drepturilor aferente din acordurile de concesiune a serviciilor. Cerinţele de prezentare a informaţiilor cu privire la acordurile de concesiune a serviciilor se află în SIC-29 Acorduri de concesiune a serviciilor:

VI.CONSENS

13.Concesionarul trebuie să recunoască şi să evalueze venitul în conformitate cu IAS 11 şi IAS 18 pentru serviciile pe care le prestează. Dacă concesionarul prestează mai multe servicii (adică servicii de construire sau îmbunătăţire şi servicii de exploatare) în cadrul unui singur contract sau acord, contraprestaţia primită sau de primit trebuie repartizată în raport cu valoarea justă relativă a serviciilor prestate, atunci când valorile sunt identificabile separat. Natura contraprestaţiei determină tratamentul ei contabil ulterior. Contabilizarea ulterioară a contraprestaţiei primite ca activ financiar şi ca imobilizare necorporală este detaliată mai jos la punctele 23-26.

16.Concesionarul trebuie să recunoască un activ financiar în măsura în care are dreptul contractual necondiţionat de a primi pentru serviciile de construire numerar sau un alt activ financiar de la sau la indicaţia concedentului; există o posibilitate redusă, dacă nu chiar inexistentă, ca acesta (concedentul) să evite plata deoarece, în mod normal, acordul are putere executorie. Concesionarul are dreptul necondiţionat de a primi numerar dacă prin contract concedentul garantează să plătească concesionarului (a) sumele specificate sau determinabile sau b) diferenţa, dacă există, între sumele primite din partea utilizatorilor serviciului public şi sumele specificate sau determinabile, chiar dacă plata este subordonată garantării de către concesionar a faptului că infrastructura îndeplineşte cerinţele de calitate sau de eficienţă menţionate.

21.Concesionarul poate avea obligaţii contractuale pe care trebuie să le îndeplinească ca pe o condiţie a licenţei sale (a) de a întreţine infrastructura la un anumit nivel de utilizare sau (b) de a readuce infrastructura la un anumit nivel înainte de a o preda concedentului la sfârşitul acordului de servicii. Aceste obligaţii contractuale de a întreţine sau de a reabilita infrastructura, cu excepţia oricărui element de îmbunătăţire (a se vedea punctul 14), trebuie recunoscute şi evaluate în conformitate cu IAS 37, adică la cea mai bună estimare a cheltuielii necesare pentru a deconta obligaţia curentă la data bilanţului.

22.În conformitate cu IAS 23, costurile îndatorării care pot fi atribuite acordului trebuie recunoscute drept cheltuială în perioada în care acestea sunt angajate, cu excepţia cazului în care concesionarul deţine dreptul contractual de a primi o imobilizare necorporală (dreptul de a taxa utilizatorii unui serviciu public). În acest caz, costurile îndatorării care pot fi atribuite unui acord trebuie capitalizate în etapa de elaborare a acordului în conformitate cu respectivul standard.

27.În conformitate cu punctul 11, elementele de infrastructură la care concedentul a dat acces concesionarului în scopul acordului de servicii nu sunt recunoscute ca imobilizări corporale de către concesionar. Concedentul îi poate furniza şi alte elemente concesionarului pe care concesionarul le poate păstra sau utiliza după cum doreşte. Dacă astfel de active fac parte din contraprestaţia pe care concedentul trebuie să o plătească pentru servicii, atunci acestea nu sunt subvenţii guvernamentale, aşa cum sunt definite în IAS 20. Acestea sunt recunoscute ca active ale concesionarului, fiind evaluate la valoarea justă la recunoaşterea iniţială. Concesionarul trebuie să recunoască o datorie pentru obligaţiile neîndeplinite pe care şi le-a asumat în schimbul activelor.

VIII.TRANZIŢIE

30.În cazul în care, pentru un anumit acord de servicii, este imposibil pentru un concesionar să aplice prezenta interpretare retroactiv la începutul celei mai recente perioade prezentate, atunci el trebuie:

PARTEA 47^{I^2}:GHID DE APLICARE

AG2 - Controlul sau reglementarea menţionată la condiţia de la litera (a) se poate realiza prin contract sau printr-o altă modalitate (de exemplu printr-un organism de reglementare) şi include situaţiile în care concedentul achiziţionează toată producţia, precum şi pe acelea în care producţia este achiziţionată în totalitate sau parţial de către alţi utilizatori. În aplicarea acestei condiţii, concedentul trebuie luat în considerare împreună cu celelalte părţi afiliate. Dacă concedentul este o entitate din sectorul public, atunci sectorul public ca întreg, împreună cu orice organisme de reglementare care acţionează în interesul public, trebuie considerate ca fiind afiliate concedentului în sensul prezentei interpretări.

AG3 - În sensul condiţiei de la litera (a), concedentul nu trebuie să deţină controlul deplin asupra preţului: este suficient ca preţul să fie reglementat de către concedent, contract sau organismul de reglementare, de exemplu, printr-un mecanism de restricţionare. Totuşi, condiţia trebuie aplicată la fondul economic al acordului. Caracteristicile minore, cum ar fi o restricţie care se aplică doar în împrejurări puţin probabile, nu trebuie luate în calcul. Dimpotrivă, dacă, de exemplu, un contract prevede că concesionarul are libertatea de a stabili preţurile, dar orice profit suplimentar revine concedentului, atunci profitul concesionarului este restricţionat iar condiţia referitoare la controlul preţului este îndeplinită.

AG4 - În sensul condiţiei de la litera (b), controlul concedentului asupra oricărui interes rezidual semnificativ trebuie deopotrivă să restricţioneze capacitatea practică a concesionarului de a vinde sau de a depune drept garanţie infrastructura şi să dea concedentului dreptul permanent de utilizare pe parcursul perioadei acordului. Interesul rezidual în infrastructură reprezintă valoarea curentă estimată a infrastructurii ca şi cum aceasta ar avea deja vechimea şi ar fi în starea prevăzute pentru sfârşitul duratei acordului.

AG6 - Condiţiile menţionate la literele (a) şi (b) identifică situaţia în care infrastructura, inclusiv orice înlocuiri solicitate, (a se vedea punctul 21) este controlată de către concedent pentru întreaga sa durată utilă de viaţă. Dacă concesionarul este nevoit, de exemplu, să înlocuiască o parte dintr-un element din infrastructură pe parcursul perioadei acordului (de exemplu, stratul superior al unei şosele, sau acoperişul unei clădiri), atunci elementul de infrastructură trebuie considerat ca un întreg. Aşadar, condiţia de la litera (b) este îndeplinită pentru întreaga infrastructură, inclusiv partea înlocuită, dacă concedentul controlează orice interes rezidual semnificativ în înlocuirea definitivă a acelei părţi.

PARTEA 47¹:INTERPRETAREA IFRIC 13 - Programe defidelizare a clienţilor

CAPITOLUL 2:CONTEXT

2.Programele funcţionează în diverse moduri. Clienţilor li se poate cere să acumuleze un anumit număr minim sau o anumită valoare minimă de puncte cadou înainte de a le putea folosi. Punctele cadou pot corespunde unor achiziţii individuale sau unor grupuri de achiziţii, sau unei practici de achiziţionare constantă derulate de-a lungul unei anumite perioade de timp. Entitatea poate gestiona ea însăşi programul de fidelizare a clienţilor sau poate participa la un program gestionat de o terţă parte. Punctele cadou pot include bunuri sau servicii furnizate de entitatea în cauză şi/sau dreptul de a pretinde bunuri sau servicii de la o terţă parte.

CAPITOLUL 3:DOMENIU DE APLICARE

3.Prezenta interpretare se aplică punctelor de fidelizare a clienţilor pe care:

CAPITOLUL 4:ASPECTE TRATATE

4.Aspectele tratate în cadrul prezentei interpretări sunt următoarele:

CAPITOLUL 5:CONSENS

8.În cazul în care o terţă parte oferă recompensele, entitatea trebuie să estimeze în ce măsură încasează contravaloarea alocată punctelor cadou în nume propriu (adică, în calitate de beneficiar principal al tranzacţiei) sau în numele unei terţe părţi (adică, în calitate de intermediar pentru o terţă parte).

a)În cazul în care entitatea încasează contravaloarea în numele unei terţe părţi, entitatea trebuie:

9.Dacă, în orice moment, costurile inevitabile aferente îndeplinirii obligaţiilor de furnizare a recompenselor se preconizează a depăşi contravaloarea primită şi de primit pentru acestea (ceea ce înseamnă contravaloarea alocată punctelor cadou la momentul vânzării iniţiale care nu au fost încă recunoscute ca venit, plus orice contravaloare viitoare de primit atunci când clientul foloseşte punctele cadou), entitatea deţine contracte oneroase. Excedentul trebuie să se recunoască drept datorie, în conformitate cu IAS 37. Necesitatea de a recunoaşte o astfel de datorie ar putea apărea în cazul în care cresc costurile preconizate de furnizare a recompenselor, de exemplu dacă entitatea îşi revizuieşte estimările cu privire la numărul de puncte cadou care urmează a fi folosite.

CAPITOLUL 6:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI TRANZIŢIA

10.O entitate trebuie să aplice prezenta interpretare pentru perioade anuale cu începere de la 1 iulie 2008. Aplicarea anterioară acestei date este permisă. Dacă o entitate aplică interpretarea pentru o perioadă anterioară datei de 1 iulie 2008, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

PARTEA 47^{1^1}:Îndrumări de aplicare

c)riscul de neîndeplinire a obligaţiilor.

AG3 În unele situaţii, se pot utiliza alte tehnici de evaluare. De exemplu, dacă un terţ va furniza premiile şi entitatea îi plăteste terţului o valoare pentru fiecare credit-premiu pe care îl acordă, entitatea ar putea evalua valoarea justă a creditelor-premiu în raport cu valoarea pe care o plăteste terţului, plus o marja rezonabilă de profit. Este necesar raţionamentul profesional pentru a selecta şi aplica tehnica de evaluare care îndeplineste dispoziţiile de la punctul 6 din consens şi care este cea mai adecvată în situaţiile date.

PARTEA 47²:INTERPRETAREA IFRIC 14 IAS 19-Limita unui activ privind beneficiul determinat, cerinţele minime de finanţare şi interacţiunea lor

CAPITOLUL 2:CONTEXT

1.Punctul 64 din IAS 19 limitează evaluarea unui activ net privind beneficiul determinat la cea mai mică dintre următoarele valori: surplusul din planul de beneficii determinate şi plafonul activului. Punctul 8 din IAS 19 defineşte plafonul activului drept "valoarea actualizată a oricăror beneficii economice disponibile sub formă de rambursări din plan sau de reduceri ale contribuţiilor viitoare la plan". S-a pus problema dacă rambursările sau reducerile din contribuţiile viitoare ar trebui să fie considerate ca fiind disponibile, în special atunci când există o cerinţă minimă de finanţare.

3.Mai mult, limitarea evaluării unui activ privind beneficiul determinat poate face ca cerinţa minimă de finanţare să fie oneroasă. În mod normal, o cerinţă care stipulează aducerea unei contribuţii la un plan nu ar afecta evaluarea activului sau datoriei privind beneficiul determinat. Motivul este că, odată plătite, contribuţiile, vor deveni active ale planului şi, prin urmare, datoria netă suplimentară este nulă. Cu toate acestea, o cerinţă minimă de finanţare poate genera o datorie în cazul în care contribuţiile necesare nu vor fi disponibile pentru entitate odată ce ele au fost plătite.

CAPITOLUL 4:ASPECTE TRATATE

CAPITOLUL 5:CONSENS

SECTIUNEA 1:Disponibilitatea unei rambursări sau a unei reduceri din contribuţiile viitoare

10.În conformitate cu IAS 1, entitatea trebuie sa prezinte informatii cu privire la principalele surse de nesiguranta a estimarilor, la sfârsitul perioadei de raportare, care prezinta un risc semnificativ de a cauza o ajustare semnificativa a valorii contabile activului sau datoriei nete recunoscuta în situatia "pozitiei financiare". Aceste informatii pot include prezentarea oricaror restrictii asupra capacitatii curente de realizare a excedentului sau o prezentare a bazei utilizate pentru a se determina valoarea beneficiului economic disponibil.

SECTIUNEA 2:Beneficiul economic disponibil sub forma unei rambursări

11.O rambursare este disponibilă pentru o entitate doar dacă entitatea are un drept necondiţionat la o rambursare:

13.O entitate trebuie să evalueze beneficiul economic disponibil ca o rambursare, ca valoare a excedentului, la sfârşitul perioadei de raportare (ca fiind valoarea justă a activelor aferente planului minus valoarea actualizată a obligaţiei privind beneficiul determinat) pe care entitatea are dreptul să îl primească sub forma unei rambursări, minus orice costuri asociate. De exemplu, dacă o rambursare ar face obiectul unei alte impozitări decât cea asupra profitului, o entitate trebuie să evalueze suma rambursării după deducerea impozitului.

SECTIUNEA 3:Beneficiul economic disponibil sub forma unei reduceri din contribuţie

16.Dacă nu există o cerinţă minimă de finanţare pentru contribuţiile legate de servicii viitoare, beneficiile economice disponibile sub forma unei reduceri a contribuţiei viitoare reprezintă:

17.O entitate determină costurile aferente serviciilor viitoare utilizând ipoteze care sunt conforme cu cele utilizate pentru a determina obligaţia privind beneficiul determinat şi cu situaţia care există la sfârşitul perioadei de raportare, după cum se prevede în IAS 19. Prin urmare, o entitate nu trebuie să plece de la premisa existenţei vreunei modificări a beneficiilor ce urmează să fie acordate de un plan în viitor, până când planul nu este modificat, şi trebuie să plece de la premisa existenţei unei forţe de muncă stabile în viitor, cu excepţia cazului în care entitatea efectuează o reducere a numărului de angajaţi acoperiţi de plan. În cazul din urmă, ipoteza cu privire la forţa de muncă viitoare trebuie să cuprindă şi reducerea.

SECTIUNEA 4:Efectul cerinţelor minime de finanţare asupra beneficiului economic disponibil sub forma unei reduceri din contribuţiile viitoare

20.Dacă există o cerinţă minimă de finanţare pentru contribuţiile legate de servicii viitoare, beneficiul economic disponibil sub forma unei reduceri a contribuţiilor viitoare este suma dintre:

21.O entitate trebuie să estimeze contribuţiile viitoare conform cerinţei minime de finanţare pentru servicii viitoare ţinând seama de efectul oricărui surplus existent determinat utilizând baza minimă de finanţare, excluzând însă plata anticipată descrisă la punctul 20 litera (a). O entitate trebuie să utilizeze ipoteze conforme cu baza minimă de finanţare şi, pentru factorii nespecificaţi în respectiva bază, ipoteze conforme cu cele utilizate pentru a determina obligaţia privind beneficiile determinate şi cu situaţia existentă la sfârşitul perioadei de raportare, aşa cum se prevede în IAS 19. Estimarea trebuie să ia în considerare orice modificări preconizate să apară ca urmare a plăţii de către entitate a contribuţiilor minime la scadenţă. Cu toate acestea, estimarea nu trebuie să includă efectul modificărilor preconizate ale clauzelor şi condiţiilor bazei minime de finanţare care nu sunt adoptate în mod concret sau convenite prin contract, la sfârşitul perioadei de raportare.

SECTIUNEA 6:Cazuri în care o cerinţă minimă de finanţare poate genera o datorie

CAPITOLUL 6:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

27.O entitate trebuie să aplice prezenta interpretare pentru perioade anuale cu începere de la 1 ianuarie 2008. Aplicarea anterioară acestei date este permisă.

CAPITOLUL 7:TRANZIŢIE

PARTEA 47^{2^1}:IFRIC 15 Acorduri de constructie a proprietatilor imobiliare

III.CONTEXT

2.De exemplu, entitatile care întreprind construirea de proprietati imobiliare rezidentiale pot începe comercializarea de unitati individuale (apartamente sau case) "în afara planului", adica în timp ce constructia este în curs de desfasurare sau chiar înainte de începerea acesteia. Fiecare cumparator încheie un acord cu entitatea pentru achizitionarea unei unitati specifice când aceasta este gata pentru a fi ocupata. În general, cumparatorul plateste un avans entitatii, care este returnabil doar în situatia în care entitatea nu preda unitatea finalizata în conformitate cu termenii contractuali. Soldul pretului de cumparare este în general achitat entitatii doar la finalizarea lucrarii, când cumparatorul intra în posesia unitatii.

VI.CONSENS

(1)_

Urmatoarea discutie presupune ca entitatea a analizat în prealabil acordul privind construirea de proprietati imobiliare si alte acorduri legate de acesta si a ajuns la concluzia ca nu va mentine nici implicarea continua în administrare, la nivelul asociat adesea cu drepturile de proprietate, si nici controlul efectiv asupra proprietatii construite la un nivel la care sa împiedice recunoasterea a unei parti sau a întregii contravalori ca venit. Daca recunoasterea unei parti a contravalorii ca si venit este interzisa, discutia urmatoare se aplica numai acelei parti din acord pentru care venitul va fi recunoscut.

8.În cadrul unui singur acord, o entitate îsi poate asuma contractual furnizarea de bunuri si servicii în plus fata de constructia imobiliara (de exemplu, vânzarea unui teren sau asigurarea de servicii de administrare a proprietatii). În conformitate cu punctul 13 din IAS 18 un astfel de acord trebuie sa fie divizat în componente separate identificabile, inclusiv o componenta pentru constructia proprietatilor imobiliare. Valoarea justa a contravalorii primite sau de primit pentru acord trebuie alocata fiecarei componente. Daca sunt identificate componente separate, entitatea aplica punctele 10-12 din prezenta interpretare componentei aferente constructiei proprietatilor imobiliare pentru a determina daca respectiva componenta intra sub incidenta IAS 11 sau IAS 18. Astfel, criteriile de segmentare ale IAS 11 se aplica oricarei componente a acordului determinata a fi un contract de constructie.

(2)Determinarea masurii în care acordul intra sub incidenta IAS 11 si IAS 18

11.IAS 11 este aplicabil atunci când acordul corespunde definitiei contractului de constructie prevazuta la punctul 3 din IAS 11: "un contract negociat în mod particular pentru construirea unui activ sau a unui complex de active... ". Un acord privind construirea de proprietati imobiliare corespunde definitiei unui contract de constructie atunci când cumparatorul este în masura sa precizeze elementele structurale majore ale proiectului de constructie înainte ca aceasta sa înceapa si/sau sa precizeze schimbarile structurale majore pe parcursul construirii (fie ca utilizeaza sau nu aceasta posibilitate). Când se aplica IAS 11, contractul de constructie include, de asemenea, orice contracte sau componente privind prestarea serviciilor care sunt direct legate de construirea proprietatii imobiliare în conformitate cu punctual 5 litera (a) din IAS 11 si punctul 4 din IAS 18.

(3)Contabilizarea venitului provenit din construirea de proprietati imobiliare

a)Acordul este un contract de constructie

b)Acordul este un acord de prestare de servicii

15.Daca entitatii nu i se cere sa achizitioneze si sa furnizeze materiale de constructie, acordul poate fi doar un acord de prestare de servicii în conformitate cu IAS 18. În acest caz, daca sunt îndeplinite criteriile de la punctul 20 din IAS 18, IAS 18 stipuleaza ca venitul sa fie recunoscut în raport cu stadiul de finalizare al tranzactiei, utilizând metoda procentului de finalizare. Cerintele IAS 11 sunt în general aplicabile pentru recunoasterea venitului si a cheltuielilor asociate unei astfel de tranzactii (IAS 18 punctul 21).

c)Acordul este un acord de vânzare de bunuri

17.Entitatea poate transfera cumparatorului controlul si riscurile si recompensele semnificative aferente dreptului de proprietate asupra proiectului în curs, în stadiul în care acesta se afla, pe masura ce constructia avanseaza. În acest caz, daca toate criteriile de la punctul 14 din IAS 18 sunt îndeplinite constant pe masura ce constructia avanseaza, entitatea trebuie sa recunoasca venitul prin referinta la stadiul de finalizare a proiectului utilizând metoda procentului de finalizare. Dispozitiile IAS 11 sunt în general aplicabile pentru recunoasterea venitului si a cheltuielilor asociate unei astfel de tranzactii.

19.În situatia în care entitatea trebuie sa efectueze lucrari suplimentare la proprietatea imobiliara deja predata cumparatorului, aceasta trebuie sa recunoasca o datorie si o cheltuiala în conformitate cu punctul 19 din IAS 18. Datoria trebuie evaluata în conformitate cu IAS 37. În situatia în care entitatea trebuie sa furnizeze bunuri sau servicii suplimentare care sunt identificabile separat de proprietatea imobiliara deja predata cumparatorului, aceasta trebuie sa fi identificat bunurile sau serviciile ramase ca o componenta separata a vânzarii în conformitate cu punctul 8 din prezenta interpretare.

(4)Prezentari de informatii

20.Când o entitate recunoaste venitul pe masura ce constructia avanseaza, utilizând metoda procentului de finalizare pentru acorduri care îndeplinesc toate criteriile de la punctul 14 din IAS 18 (a se vedea punctul 17 al prezentei interpretari), aceasta trebuie sa prezinte urmatoarele informatii:

Partea 47³:INTERPRETAREA IFRIC 16 - Acoperirea împotriva riscurilor a unei investiţii nete într-o operaţiune din străinătate

Capitolul 2:CONTEXT

1.Multe entităţi raportoare deţin investiţii în operaţiuni din străinătate (aşa cum sunt definite în IAS 21 punctul 8). Astfel de operaţiuni din străinătate pot fi filiale, entităţi asociate, asocieri în participaţie sau sucursale. IAS 21 impune unei entităţi să determine moneda funcţională a fiecăreia dintre operaţiunile sale din străinătate ca monedă a mediului economic principal al operaţiunii respective. În cazul convertirii rezultatelor şi poziţiei financiare a unei operaţiuni din străinătate într-o monedă de prezentare, se solicită entităţii să recunoască diferenţele de curs valutar în alte elemente ale rezultatului global până când operaţiunea din străinătate este cedată.

2.Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor pentru riscul valutar rezultat dintr-o investiţie netă într-o operaţiune din străinătate se va aplica doar atunci când activele nete ale operaţiunii din străinătate sunt incluse în situaţiile financiare (¹). În operaţiunea de acoperire a riscurilor valutare rezultate dintr-o investiţie netă într-o operaţiune din străinătate, elementul acoperit poate fi o valoare a activelor nete egală sau mai mică decât valoarea contabilă a activelor nete ale operaţiunii din străinătate.

3.IAS 39 prevede desemnarea unui element acoperit eligibil şi a instrumentelor de acoperire eligibile împotriva riscului într-o relaţie contabilă de acoperire împotriva riscurilor. Dacă este desemnată o relaţie de acoperire împotriva riscurilor, în cazul unei acoperiri împotriva riscurilor a investiţii nete, câştigul sau pierderea aferente instrumentului de acoperire care sunt determinate ca fiind o operaţiune de acoperire eficace a investiţiei nete sunt recunoscute în alte elemente ale rezultatului global şi sunt incluse cu diferenţele de conversie valutară rezultate în urma conversiei rezultatelor şi poziţiei financiare ale operaţiunii din străinătate.

5.IAS 39 permite ca o entitate să desemneze fie un instrument financiar derivat, fie un instrument financiar nederivat (sau o combinaţie de instrumente financiare derivate şi nederivate) ca instrumente de acoperire împotriva riscului pentru riscul valutar. Prezenta interpretare oferă îndrumări cu privire la condiţiile în care pot fi deţinute, în interiorul unui grup, instrumentele de acoperire împotriva riscului care reprezintă acoperiri ale unei investiţii nete într-o operaţie din străinătate, pentru a îndeplini condiţiile contabilităţii de acoperire.

6.IAS 21 şi IAS 39 impun ca valorile cumulate recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, aferente atât diferenţelor de conversie valutară care provin din conversia rezultatelor şi poziţiei financiare a operaţiunii din străinătate, cât şi câştigului sau pierderii aferente instrumentului de acoperire care sunt determinate ca fiind o acoperire eficientă împotriva riscurilor a investiţiei nete, să fie reclasificate din capitaluri proprii în profit sau pierdere ca o ajustare din reclasificare atunci când societatea-mamă cedează operaţiunea din străinătate. Prezenta interpretare oferă îndrumări privind modul în care o entitate trebuie să determine valorile care trebuie reclasificate din capitalurile proprii în profit sau pierdere, atât pentru instrumentul de acoperire împotriva riscului, cât şi pentru elementul acoperit.

Capitolul 3:DOMENIU DE APLICARE

7.Prezenta interpretare se aplică unei entităţi care acoperă riscul valutar rezultat din investiţiile nete în operaţiunile din străinătate şi doreşte să îndeplinească condiţiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor în conformitate cu IAS 39. Pentru a facilita înţelegerea, prezenta interpretare se referă la o astfel de entitate drept societate mamă, iar la situaţiile financiare în care sunt incluse activele nete ale operaţiunilor din străinătate drept situaţii financiare consolidate. Toate referirile la o societate mamă se aplică în egală măsură unei entităţi care are o investiţie netă într-o operaţiune din străinătate care este o asociere în participaţie, o entitate asociată sau o sucursală.

Capitolul 4:ASPECTE TRATATE

9.Investiţiile în operaţiunile din străinătate pot fi deţinute direct de societatea-mamă sau indirect de filiala sau filialele sale. Aspectele tratate în prezenta interpretare sunt:

a)natura riscului acoperit şi valoarea elementului acoperit pentru care poate fi desemnată o relaţie de acoperire împotriva riscului:

(ii)dacă societatea mamă deţine indirect operaţiunea din străinătate, fie riscul acoperit poate include doar diferenţele de conversie valutară rezultate din diferenţele în moneda funcţională între operaţiunea din străinătate şi societatea mamă imediată, fie riscul acoperit poate include, de asemenea, orice diferenţe de conversie valutară între moneda funcţională a operaţiunii din străinătate şi orice societate mamă intermediară sau finală (de exemplu dacă faptul că investiţia netă în operaţiunea din străinătate este deţinută printr o societate mamă intermediară afectează riscul economic pentru societatea mamă finală).

b)condiţiile în care instrumentul de acoperire împotriva riscului poate fi deţinut în cadrul unui grup:

c)valorile care trebuie reclasificate din capitaluri proprii în profit sau pierdere drept ajustări din reclasificare în cazul cedării operaţiunii din străinătate:

Capitolul 5:CONSENS

a)Natura riscului acoperit şi valoarea elementului acoperit pentru care poate fi desemnată o relaţie de acoperire împotriva riscului

11.Într-o operaţiune de acoperire a riscurilor valutare rezultate dintr-o investiţie netă într-o operaţiune din străinătate, elementul acoperit poate fi o valoare a activelor nete egală sau mai mică decât valoarea contabilă a activelor nete ale operaţiunii din străinătate în situaţiile financiare consolidate ale societăţii mamă. Valoarea contabilă a activelor nete ale unei operaţiuni din străinătate care poate fi desemnată ca elementul acoperit în situaţiile financiare consolidate ale unei societăţi mamă depinde de măsura în care o societate mamă de nivel inferior a operaţiunii din străinătate a aplicat contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor pentru toate sau pentru o parte dintre activele nete ale respectivei operaţiuni din străinătate şi respectiva contabilitate a fost menţinută în situaţiile financiare consolidate ale societăţii mamă.

13.O expunere la riscul valutar rezultată dintr-o investiţie netă într-o operaţiune din străinătate poate îndeplini condiţiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor o singură dată în situaţiile financiare consolidate. Prin urmare, dacă aceleaşi active nete ale unei operaţiuni în străinătate sunt acoperite împotriva riscurilor de mai multe societăţi mamă din cadrul grupului (de exemplu atât o societate mamă directă cât şi o societate mamă indirectă) pentru acelaşi risc, doar o singură relaţie de acoperire împotriva riscurilor va îndeplini condiţiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor în situaţiile financiare consolidate ale societăţii mame finale. O relaţie de acoperire împotriva riscurilor desemnată de o societate mamă în situaţiile financiare consolidate nu trebuie menţinută de o altă societate mamă de nivel superior. Totuşi, dacă nu este menţinută de societatea mamă de nivel superior, contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor aplicată de societatea mamă de nivel inferior trebuie reluată înainte de a fi recunoscută contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor a societăţii mamă de nivel superior.

b)Condiţiile în care poate fi deţinut instrumentul de acoperire împotriva riscurilor

14.Un instrument derivat sau nederivat (sau o combinaţie de instrumente derivate şi nederivate) poate fi desemnat ca instrument de acoperire împotriva riscului în acoperirea unei investiţii nete într-o operaţiune din străinătate. Instrumentul (instrumentele) de acoperire împotriva riscului poate (pot) fi deţinut(e) de orice entitate sau entităţi din cadrul unui grup, atât timp cât sunt îndeplinite dispoziţiile de desemnare, documentare şi eficacitate din IAS 39 punctul 88 care se referă la acoperirea investiţiilor nete împotriva riscurilor. În special, strategia de acoperire împotriva riscurilor a grupului trebuie documentată în mod clar deoarece există posibilitatea ca grupul să deţină desemnări diferite la niveluri diferite.

15.Pentru a evalua eficacitatea, modificarea valorii instrumentului de acoperire împotriva riscului în raport cu riscul de schimb valutar este calculată prin referire la moneda funcţională a societăţii mamă în raport cu care este evaluat riscul acoperit al monedei funcţionale, în concordanţă cu documentaţia contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor. În funcţie de condiţiile în care este deţinut instrumentul de acoperire împotriva riscului, în absenţa contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor, modificarea totală a valorii poate fi recunoscută în profit sau pierdere, în alte elemente ale rezultatului global, sau în ambele. Cu toate acestea, evaluarea eficacităţii nu este afectată de faptul că modificarea valorii instrumentului de acoperire împotriva riscului este recunoscută în profit sau pierdere sau în alte elemente ale rezultatului global. Ca parte a aplicării contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor, întreaga parte eficace a modificării este inclusă în alte elemente ale rezultatului global. Evaluarea eficacităţii nu este afectată de faptul că instrumentul de acoperire este un instrument derivat sau nederivat sau de metoda de consolidare.

c)Cedarea unei operaţiuni din străinătate acoperite împotriva riscurilor

16.Când o operaţiune din străinătate care a fost acoperită împotriva riscurilor este cedată, valoarea reclasificată în profit sau pierdere ca ajustare din reclasificare din rezerva de conversie valutară în situaţiile financiare consolidate ale societăţii mamă corelate cu instrumentul de acoperire împotriva riscului, este valoarea a cărei identificare este cerută la punctul 102 din IAS 39. Valoarea este câştigul cumulat sau pierderea cumulată aferentă instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care a fost determinat ca fiind un instrument eficace de acoperire împotriva riscurilor.

17.Valoarea reclasificată în profit sau pierdere din rezerva de conversie valutară în situaţiile financiare consolidate ale unei societăţi mamă cu privire la investiţia netă în operaţiunea respectivă din străinătate, în conformitate cu IAS 21 punctul 48, reprezintă valoarea inclusă în rezerva de conversie valutară a acelei societăţi mamă în ceea ce priveşte operaţiunea respectivă din străinătate. În situaţiile financiare consolidate ale societăţii mamă finale, valoarea netă agregată recunoscută în rezerva de conversie valutară cu privire la toate operaţiunile din străinătate nu este afectată de metoda de consolidare. Cu toate acestea, dacă societatea mamă finală foloseşte metoda de consolidare directă sau metoda pas cu pas (¹), acest fapt poate afecta valoarea inclusă în rezerva sa de conversie valutară în ceea ce priveşte o operaţiune din străinătate individuală. Folosirea metodei de consolidare pas cu pas poate rezulta în reclasificarea în profit sau pierdere a unei valori diferite de cea folosită pentru determinarea eficadtăţii acoperirii împotriva riscurilor. Această diferenţă poate fi eliminată prin determinarea valorii legate de operaţiunea din străinătate care ar fi apărut dacă ar fi fost folosită metoda directă de consolidare. Efectuarea acestei ajustări nu este impusă de IAS 21. Este însă vorba despre alegerea unei politici contabile care trebuie aplicată în mod consecvent pentru toate investiţiile nete.

(¹)Metoda directă este metoda de consolidare în care situaţiile financiare ale operaţiunii din străinătate sunt convertite direct în moneda funcţională a societăţii mamă finale. Metoda pas cu pas este metoda de consolidare în care situaţiile financiare ale operaţiunii din străinătate sunt convertite mai întâi în moneda funcţională a oricărei dintre societăţile mamă intermediare şi apoi este convertită în moneda funcţională a societăţii mamă finală (sau moneda de prezentare este diferită).

Capitolul 6:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

18.O entitate trebuie să aplice prezenta interpretare pentru perioadele anuale care încep la 1 octombrie 2008 sau ulterior acestei date. O entitate trebuie să aplice modificarea punctului 14 făcută de îmbunătăţirile aduse IFRS-urilor publicate în aprilie 2009 pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Aplicarea ambelor anterior acestei date este permisă. Dacă o entitate aplică prezenta interpretare pentru o perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2008, sau modificarea punctului 14 înainte de 1 iulie 2009, ea trebuie să prezinte acest fapt.

Capitolul 7:TRANZIŢIE

19.IAS 8 specifică modul în care o entitate aplică o modificare a politicii contabile, care rezultă din aplicarea iniţială a unei interpretări. O entitate nu este obligată să respecte respectivele cerinţe atunci când aplică pentru prima dată interpretarea. Dacă o entitate a desemnat un instrument de acoperire împotriva riscului ca operaţiune de acoperire a unei investiţii nete însă operaţiunea de acoperire nu îndeplineşte condiţiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor din prezenta interpretare, entitatea trebuie să aplice IAS 39 pentru a întrerupe contabilitatea respectivă de acoperire împotriva riscurilor prospectiv.

AG1. Prezenta anexă ilustrează aplicarea interpretării folosind structura corporativă ilustrată mai jos. În toate situaţiile, relaţia de acoperire împotriva riscurilor prezentată va fi testată în ceea ce priveşte eficacitatea, în conformitate cu IAS 39, deşi această testare nu este discutată în prezenta anexă. Societatea-mamă, fiind societatea-mamă finală, prezintă situaţiile sale financiare consolidate în moneda sa funcţională, euro (EUR). Fiecare filială este deţinută în totalitate. Investiţia netă de 500 de milioane de lire sterline a societăţii-mamă în Filiala B [moneda funcţională lira sterlină (GBP)] include 159 de milioane de lire sterline, echivalentul sumei de 300 milioane de dolari americani, investiţia netă a B în C [moneda funcţională, dolarul american (USD)]. Cu alte cuvinte, activele nete ale Filialei B, altele decât investiţia sa în Filiala C, sunt în valoare de 341 de milioane de lire sterline.

AG2. Societatea-mamă poate acoperi împotriva riscului investiţia sa netă în fiecare dintre Filialele A, B şi C pentru riscul de schimb valutar între monedele funcţionale respective [yen japonez (JPY), lire sterline şi dolari americani] şi euro. În plus, societatea-mamă poate acoperi riscul de schimb valutar USD/GBP între monedele funcţionale ale Filialei B şi Filialei C. În situaţiile sale financiare consolidate, Filiala B poate acoperi împotriva riscului investiţia sa netă în Filiala C pentru riscul de schimb valutar între monedele lor funcţionale, dolari americani şi lire sterline. În următoarele exemple, riscul desemnat este riscul de schimb valutar la vedere deoarece instrumentele de acoperire împotriva riscului nu sunt instrumente derivate. Dacă instrumentele de acoperire împotriva riscului sunt contracte forward, societatea mamă poate desemna riscul de schimb valutar asociat contractelor forward.

AG4. Elementul acoperit poate fi o valoare a activelor nete egală sau mai mică decât valoarea contabilă a investiţiei nete a societăţii-mamă în Filiala C (300 de milioane de dolari americani) în situaţiile sale financiare consolidate. În situaţiile sale financiare consolidate, societatea-mamă poate desemna împrumutul extern de 300 de milioane de dolari americani în Filiala A ca acoperire a riscului de schimb valutar la vedere EUR/USD asociat cu investiţia sa netă în activele nete de 300 de milioane dolari americani ale Filialei C. În acest caz, atât diferenţa de schimb valutar EUR/USD pentru împrumutul extern de 300 de milioane de dolari americani în Filiala A, cât şi diferenţa de schimb valutar EUR/USD pentru investiţia netă de 300 de milioane de dolari americani în Filiala C sunt incluse în rezerva de conversie valutară în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă, după aplicarea contabilităţii de acoperire împotriva riscului.

În schimbul desemnării de la punctul AG4, în cadrul situaţiilor financiare consolidate, societatea-mamă poate desemna împrumutul extern de 300 de milioane de dolari americani pentru Filiala A ca acoperire pentru riscul de schimb valutar la vedere GBP/USD între Filiala C şi Filiala B. În acest caz, diferenţa totală de schimb valutar USD/EUR pentru împrumutul extern de 300 de milioane de dolari americani pentru Filiala A, va fi recunoscută în schimb în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă, după cum urmează:

AG6. Societatea-mamă nu poate desemna împrumutul extern de 300 de milioane de dolari americani pentru Filiala A ca acoperire atât a riscului de schimb valutar la vedere EUR/USD, cât şi a riscului de schimb valutar la vedere GBP/USD în situaţiile sale financiare consolidate. Un singur instrument de acoperire împotriva riscului poate acoperi acelaşi risc desemnat, o singură dată. Filiala B nu poate aplica contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor în situaţiile sale financiare consolidate deoarece instrumentul de acoperire împotriva riscului este deţinut în afara grupului care cuprinde Filiala B şi Filiala C.

AG7. După cum s-a menţionat la punctul AG5, modificarea totală a valorii cu privire la riscul de schimb valutar a împrumutului extern de 300 de milioane de dolari americani pentru Filiala A va fi înregistrată atât în profit sau pierdere (risc de schimb valutar la vedere USD/JPY), cât şi în alte elemente ale rezultatului global (risc de schimb valutar la vedere EUR/JPY) în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă, în absenţa contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor. Ambele valori sunt incluse pentru a evalua eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor desemnată la punctul AG4, deoarece modificarea valorii instrumentului de acoperire împotriva riscului şi a elementului acoperit sunt calculate prin referire la moneda funcţională euro a societăţii-mamă faţă de moneda funcţională dolar american a Filialei C, în conformitate cu documentaţia de acoperire împotriva riscurilor. Metoda de consolidare (de exemplu metoda directă sau metoda pas cu pas) nu afectează evaluarea eficacităţii acoperirii împotriva riscurilor.

b)referitor la investiţia netă în valoare de 300 de milioane de dolari americani a Filialei C, valoarea determinată prin metoda de consolidare a entităţii. Dacă societatea-mamă foloseşte metoda directă, rezerva sa de conversie valutară cu privire la Filiala C va fi determinată direct prin cursul de schimb valutar EUR/USD. Dacă societatea-mamă foloseşte metoda pas cu pas, rezerva sa de conversie valutară cu privire la Filiala C va fi determinată de rezerva de conversie valutară recunoscută de Filiala B care reflectă cursul de schimb valutar GBP/USD, convertită în moneda funcţională a societăţii-mamă folosind cursul de schimb valutar EUR/GBP. Folosirea de către societatea-mamă în perioadele anterioare a metodei de consolidare pas cu pas nu impune acesteia (dar nici nu îi interzice) să determine valoarea rezervei de conversie valutară, care trebuie reclasificată atunci când cedează Filiala C, ca fiind valoarea pe care ar fi recunoscut-o dacă ar fi folosit întotdeauna metoda directă, în funcţie de politica sa contabilă.

AG9. Următoarele exemple ilustrează faptul că în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă, riscul care poate fi acoperit este întotdeauna riscul dintre moneda sa funcţională (euro) şi monedele funcţionale ale Filialelor B şi C. Indiferent de modul în care sunt desemnate acoperirile împotriva riscului, valorile maxime care pot fi acoperiri eficace împotriva riscurilor care trebuie incluse în rezerva de conversie valutară în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă, când ambele operaţii din străinătate sunt acoperite, sunt de 300 de milioane de dolari americani pentru riscul EUR/USD şi 341 de milioane de lire pentru riscul EUR/GBP. Alte modificări ale valorii datorate fluctuaţiilor cursurilor de schimb valutar sunt incluse în profitul sau pierderea consolidată a societăţii mamă. Bineînţeles, există posibilitatea ca societatea mamă să desemneze cele 300 de milioane de dolari americani doar pentru fluctuaţiile cursului de schimb valutar la vedere USD/GBP sau cele 500 de milioane de lire sterline pentru fluctuaţiile cursului de schimb valutar la vedere GBP/EUR.

AG10. Societatea-mamă poate dori să acopere riscul de schimb valutar legat de investiţia sa netă în Filiala B precum şi cel legat de Filiala C. Se presupune că societatea-mamă deţine instrumentele de acoperire adecvate denominate în dolari americani şi lire sterline pe care le poate desemna ca operaţiuni de acoperire ale investiţiei nete în Filiala B şi Filiala C. Societatea-mamă care efectuează desemnarea, poate realiza în cadrul situaţiilor sale financiare consolidate, dar fără a se limita doar la acestea, următoarele:

a)instrumentul de acoperire împotriva riscului de 300 de milioane de dolari americani desemnat ca acoperire pentru investiţia netă de 300 de milioane de dolari americani în Filiala C, unde riscul este expunerea la cursul de schimb valutar la vedere (EUR/USD) între societatea-mamă şi Filiala C şi instrumentul de acoperire împotriva riscurilor de până la 341 de milioane de lire sterline desemnat ca acoperire a investiţiei nete de 341 de milioane de lire sterline în Filiala B, unde riscul este expunerea la cursul de schimb valutar (EUR/GBP) între societatea-mamă şi Filiala B;

b)instrumentul de acoperire împotriva riscului de 300 de milioane de dolari americani desemnat ca acoperire pentru investiţia netă de 300 de milioane de dolari americani în Filiala C, unde riscul este expunerea la cursul de schimb valutar la vedere (GBP/USD) între Filiala B si Filiala C şi instrumentul de acoperire împotriva riscurilor de până la 500 de milioane de lire sterline, desemnat ca acoperire a investiţiei nete de 500 de milioane de lire sterline în Filiala B, unde riscul este expunerea la cursul de schimb valutar (EUR/GBP) între societatea-mamă şi Filiala B.

AG11. Riscul EUR/USD al investiţiei nete a societăţii-mamă în Filiala C este un risc diferit faţă de riscul EUR/GBP al investiţiei nete a societăţii-mamă în Filiala B. Cu toate acestea, în situaţia descrisă la punctul AG10 litera (a), prin desemnarea instrumentului de acoperire USD pe care îl deţine, societatea-mamă a acoperit complet împotriva riscurilor riscul EUR/USD al investiţiei nete în Filiala C. Dacă societatea-mamă desemnează, de asemenea, un instrument în GBP pe care îl deţine ca element de acoperire a investiţiei nete în valoare de 500 de milioane de lire sterline în Filiala B, 159 de milioane de lire sterline din investiţia netă, reprezentând echivalentul în GBP a investiţiei nete în USD în Filiala C, ar fi acoperită de două ori pentru riscul GBP/EUR în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă.

AG12. În situaţia descrisă la punctul AG10 litera (b), dacă societatea-mamă desemnează ca risc acoperit expunerea la cursul de schimb valutar la vedere (GBP/USD) între Filiala B şi Filiala C, doar partea GBP/USD a modificării valorii instrumentului de acoperire în valoare de 300 de milioane de dolari este inclusă în rezerva de conversie valutară a societăţii-mamă raportată la Filiala C. Suma rămasă în urma schimbului (echivalentă schimbului GBP/EUR de 159 de milioane de lire sterline) este inclusă în profitul sau pierderea consolidate ale societăţii-mamă, ca şi la punctul AG5. Deoarece desemnarea riscului USD/GBP între Filialele B şi C nu include riscul GBP/EUR, societatea-mamă poate, de asemenea, să desemneze până la 500 de milioane de lire sterline din investiţia sa netă în Filiala B, unde riscul este expunerea la cursul schimbului valutar la vedere (GBP/EUR) între societatea-mamă şi Filiala B.

AG13. Se presupune că Filiala B deţine 300 de milioane de dolari americani din datoria externă, încasările acesteia au fost transferate către societatea-mamă printr-un împrumutul între societăţi denominat în lire sterline. Deoarece atât activele, cât şi datoriile au crescut cu 159 de milioane de lire sterline, activele nete ale Filialei B rămân neschimbate. Filiala B poate desemna datoria externă ca acoperire a riscului GBP/USD al investiţiei sale nete în Filiala C în situaţiile financiare consolidate. Societatea-mamă poate menţine desemnarea de către Filiala B a instrumentului respectiv de acoperire ca acoperire a investiţiei sale nete în valoare de 300 de milioane de dolari americani în Filiala C pentru riscul GBP/USD (a se vedea punctul 13) şi societatea-mamă poate desemna instrumentul de acoperire împotriva riscului GBP pe care îl deţine ca element de acoperire a întregii investiţii nete de 500 de milioane de lire sterline în Filiala B. Prima acoperire împotriva riscurilor, desemnată de Filiala B, va fi evaluată prin referire la moneda funcţională a Filialei B (lire sterline) şi cea de a doua acoperire, desemnată de societatea-mamă, trebuie evaluată prin referire la moneda funcţională a societăţii-mamă (euro). În acest caz, doar riscul GBP/USD din investiţia netă a societăţii-mamă în Filiala C a fost acoperit în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă prin instrumentul de acoperire împotriva riscului USD, şi nu întregul risc EUR/USD. Prin urmare, întregul risc EUR/GBP din investiţia netă de 500 de milioane de lire sterline a societăţii-mamă în Filiala B poate fi acoperit în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă.

AG14. Cu toate acestea, trebuie să se ia în considerare, de asemenea, contabilizarea împrumutului în valoare de 159 de milioane de lire sterline al societăţii-mamă pentru Filiala B. Dacă împrumutul acordat de societatea-mamă nu este considerat ca fiind parte a investiţiei sale nete în Filiala B deoarece nu îndeplineşte condiţiile menţionate la punctul 15 din IAS 21, diferenţa de schimb valutar GBP/EUR rezultată din conversie va fi inclusă în profitul consolidat sau pierderea consolidată ale societăţii-mamă. Dacă împrumutul în valoarea de 159 de lire sterline acordat Filialei B este considerat parte a investiţiei nete a societăţii-mamă, investiţia netă va fi în valoare de doar 341 de milioane de lire sterline iar valoarea care poate fi desemnată de către societatea-mamă ca element acoperit pentru riscul GBP/EUR ar fi redusă în consecinţă de la 500 de milioane de lire sterline la 341 de milioane de lire sterline.

AG15. Dacă societatea-mamă a reluat relaţia de acoperire împotriva riscurilor desemnată de Filiala B, societatea-mamă poate desemna împrumutul extern în valoare de 300 de dolari americani deţinut de Filiala B ca o acoperire a investiţiei sale nete de 300 de milioane de dolari americani în Filiala C pentru riscul EUR/USD şi poate desemna instrumentul de acoperire GBP pe care îl deţine ca acoperire a până la 341 de milioane de lire sterline din investiţia netă în Filiala B. În acest caz, eficacitatea ambelor acoperiri ar fi calculată în raport cu moneda funcţională a societăţii-mamă (euro). În consecinţă, atât modificarea valorii USD/GBP a împrumutului extern deţinut de Filiala B, cât şi modificarea valorii GBP/EUR a împrumutului acordat de societatea-mamă Filialei B (echivalent în USD/EUR în total) vor fi incluse în rezerva conversiei valutare în situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă. Deoarece societatea-mamă a acoperit deja complet riscul EUR/USD din investiţia sa netă în Filiala C, aceasta poate acoperi doar până la 341 de milioane de lire sterline riscul EUR/GBP a investiţiei sale nete în Filiala B.

PARTEA 47⁴:INTERPRETAREA IFRIC 17 - Distribuiri de active nemonetare către proprietari

CAPITOLUL 1:TRIMITERI

CAPITOLUL 2:CONTEXT

1.Uneori, o entitate distribuie drept dividende proprietarilor săi (^*) care acţionează în calitatea lor de proprietari alte active în afara numerarului (active nemonetare). În aceste situaţii, o entitate poate acorda proprietarilor săi posibilitatea de a alege să primească fie active nemonetare, fie o alternativă monetară. IFRIC a primit cereri de a oferi îndrumări cu privire la modalitatea prin care o entitate trebuie să contabilizeze astfel de distribuiri.

CAPITOLUL 3:DOMENIU DE APLICARE

3.Prezenta interpretare se aplică următoarelor tipuri de distribuiri nereciproce de active de către o entitate proprietarilor care acţionează în calitatea lor de proprietari:

6.În conformitate cu punctul 5, prezenta interpretare nu se aplică atunci când activul nemonetar este controlat în ultimă instanţă de aceleaşi părţi atât înainte, cât şi după distribuire. Punctul B2 din IFRS 3 stipulează că "Se consideră că un grup de indivizi controlează o entitate atunci când, ca urmare a unor prevederi contractuale, aceşti indivizi deţin în mod colectiv autoritatea de a guverna politicile financiare şi de exploatare ale entităţii respective, în vederea obţinerii de beneficii din activităţile acesteia". Aşadar, pentru ca o distribuire să nu intre sub incidenţa prezentei interpretări pe baza faptului că aceleaşi părţi controlează activul atât înainte, cât şi după distribuire, un grup de acţionari individuali care beneficiază de distribuire trebuie să aibă, ca urmare a unor angajamente contractuale, o astfel de putere colectivă absolută asupra entităţii care efectuează distribuirea.

CAPITOLUL 4:ASPECTE TRATATE

9.Când o entitate declară o distribuire şi are obligaţia de a distribui activele respective către proprietari, trebuie să recunoască o datorie pentru dividendul de plătit. Prin urmare, prezenta interpretare tratează următoarele aspecte:

CAPITOLUL 5:CONSENS

SECŢIUNEA 1:Când se recunoaşte un dividend de plătit

10.Obligaţia de a plăti un dividend trebuie recunoscută atunci când dividendul este autorizat în mod corespunzător şi nu se mai află la discreţia entităţii, şi care reprezintă data la care:

SECŢIUNEA 2:Evaluarea unui dividend de plătit

SECŢIUNEA 4:Prezentare şi descrieri

17.Dacă, după sfârsitul perioadei de raportare, dar înainte de aprobarea situaţiilor financiare în vederea publicării, o entitate declară pentru distribuire un activ nemonetar drept dividend, entitatea trebuie să declare:

CAPITOLUL 6:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

18.O entitate trebuie să aplice prezenta interpretare prospectiv pentru perioadele anuale care încep la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Nu se permite aplicarea retroactivă. Se permite aplicarea anticipată. Dacă o entitate aplică prezenta interpretare pentru perioadele care încep înainte de 1 iulie 2009, ea trebuie să prezinte acest fapt şi să aplice, de asemenea, IFRS 3 (revizuit în 2008), IAS 27 (modificat în mai 2008) şi IFRS 5 (modificat de prezenta interpretare).

PARTEA 47⁵:INTERPRETAREA IFRIC 18 - Transferuri de active de la clienţi

CAPITOLUL 1:REFERINŢE

CAPITOLUL 2:CONTEXT

1.În domeniul utilităţilor, o entitate poate primi de la clienţii săi elemente de imobilizări corporale care trebuie să fie utilizate pentru a-i conecta pe aceşti clienţi la o reţea şi a le oferi acces continuu la furnizarea de mărfuri cum ar fi electricitatea, gazul sau apa. În mod alternativ, o entitate poate primi numerar de la clienţi pentru achiziţia sau construcţia unor astfel de elemente de imobilizări corporale. În mod tipic, clienţii trebuie să plătească sume suplimentare pentru cumpărarea de bunuri sau servicii în funcţie de utilizarea acestora.

CAPITOLUL 3:DOMENIU DE APLICARE

CAPITOLUL 4:ASPECTE TRATATE

CAPITOLUL 5:CONSENS

SECŢIUNEA 1:Este respectată definiţia unui activ?

9.Atunci când o entitate primeşte de la un client transferul unui element de imobilizări corporale, ea trebuie să evalueze dacă elementul transferat respectă definiţia unui activ stabilită în Cadrul general. Punctul 49 litera (a) din Cadrul general stipulează că "un activ este o resursă controlată de entitate ca urmare a unor evenimente anterioare şi din care se preconizează că vor decurge beneficii economice viitoare pentru entitate". În cele mai multe cazuri, entitatea obţine dreptul de proprietate al elementului de imobilizări corporale transferat. Totuşi, pentru a determina dacă un activ există, dreptul de proprietate nu este esenţial. Prin urmare, dacă clientul continuă să controleze elementul transferat, definiţia activului nu va fi respectată, în ciuda transferului de proprietate.

10.O entitate care controlează un activ poate trata în general acel activ după cum doreşte. De exemplu, entitatea poate schimba acel activ pentru alte active, îl poate folosi pentru a produce bunuri sau servicii, poate cere un preţ pentru utilizarea lui de către alte persoane, îl poate utiliza pentru decontarea datoriilor sau îl poate distribui proprietarilor. Entitatea care primeşte de la un client un transfer al unui element de imobilizări corporale trebuie să ia în considerare toate faptele şi circumstanţele atunci când evaluează controlul asupra elementului transferat. De exemplu, deşi entitatea trebuie să utilizeze elementul transferat de imobilizări corporale pentru a furniza unul sau mai multe servicii clientului, ea poate avea capacitatea de a decide cum să fie exploatat elementul transferat de imobilizări corporale, cum poate fi păstrat acesta şi când să fie înlocuit. În acest caz, entitatea va ajunge în mod normal la concluzia că ea controlează elementul de imobilizări corporale transferat.

SECŢIUNEA 3:Cum trebuie contabilizat creditul?

13.Punctul 12 din IAS 18 stipulează că "În momentul în care bunurile sunt vândute sau se prestează servicii în schimbul unor bunuri sau servicii care nu sunt similare, schimbul este privit ca fiind o tranzacţie ce generează venit." Conform termenilor acordurilor care intră sub incidenţa prezentei interpretări, un transfer al unui element de imobilizări corporale va fi un schimb de bunuri sau servicii diferite. Prin urmare, entitatea trebuie să recunoască veniturile în conformitate cu IAS 18.

SECŢIUNEA 4:Identificarea serviciilor identificabile separat

SECŢIUNEA 5:Recunoaşterea veniturilor

SECŢIUNEA 6:Cum trebuie să contabilizeze entitatea un transfer de numerar de la clientul său?

21.Atunci când o entitate primeşte un transfer de numerar de la un client, ea trebuie să evalueze dacă acordul intră sub incidenţa prezentei interpretări, în conformitate cu punctul 6. Dacă intră, entitatea trebuie să evalueze dacă elementul construit sau dobândit de imobilizări corporale respectă definiţia unui activ în conformitate cu punctele 9 şi 10. Dacă definiţia unui activ este respectată, entitatea trebuie să recunoască elementul de imobilizări corporale la cost, în conformitate cu IAS 16 şi trebuie să recunoască veniturile în conformitate cu punctele 13-20 la valoarea numerarului primit de la client.

CAPITOLUL 6:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI TRANZIŢIA

22.O entitate trebuie să aplice prezenta interpretare prospectiv transferurilor de active de la clienţi primite la 1 iulie 2009 sau ulterior acestei date. Aplicarea anterior acestei date este permis ă cu condiţia ca evaluările şi alte informaţii necesare pentru aplicarea interpretării transferurilor anterioare să fie obţinute în momentul în care au avut loc acele transferuri. O entitate trebuie să menţioneze data la care s-a aplicat interpretarea.

PARTEA 47⁶:INTERPRETAREA IFRIC 19 - Stingerea datoriilor financiare cu instrumente de capitaluri proprii

CAPITOLUL 3:DOMENIU DE APLICARE

3.O entitate nu trebuie să aplice prezenta interpretare tranzacţiilor în situaţia în care:

CAPITOLUL 4:ASPECTE TRATATE

4.Prezenta interpretare tratează următoarele aspecte:

CAPITOLUL 5:CONSENS

8.Dacă datoria financiară este stinsă doar parţial, entitatea trebuie să evalueze dacă o parte a contravalorii plătite este legată de o modificare a termenilor datoriei neachitate. Dacă o parte a contravalorii plătite este într-adevăr legată de o modificare a termenilor datoriei rămase, entitatea trebuie să aloce contravaloarea plătită între partea stinsă din datorie şi partea neachitată a acesteia. În efectuarea acestei alocări entitatea trebuie să ia în considerare toţi factorii şi toate circumstanţele relevante aferente tranzacţiei.

10.Când se stinge doar o parte din datoria financiară, contravaloarea trebuie alocată în conformitate cu punctul 8. Contravaloarea alocată datoriei rămase trebuie să facă parte din evaluarea efectuată pentru a stabili dacă termenii datoriei rămase au fost modificaţi în mod substanţial. Dacă datoria rămasă a fost modificată în mod substanţial, entitatea trebuie să contabilizeze modificarea drept stingerea datoriei iniţiale şi recunoaşterea unei noi datorii, conform prevederilor de la punctul 40 din IAS 39.

CAPITOLUL 6:DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI DISPOZIŢII TRANZITORII

PARTEA 47⁷:INTERPRETAREA IFRIC 20 - Costuri de descopertă în etapa de producţie a unei mine de suprafaţă

CAPITOLUL 2:CONTEXT

4.Materialul îndepărtat prin descopertă în etapa de producţie nu reprezintă neapărat steril 100 %; de cele mai multe ori, va fi o combinaţie de minereu şi steril. Raportul dintre minereu şi produse reziduale miniere poate varia de la un grad scăzut nerentabil economic, la un grad ridicat profitabil. Îndepărtarea de material cu un raport scăzut dintre minereu şi produsele reziduale miniere poate genera o anumită cantitate de material utilizabil, care poate fi utilizat pentru a produce stocuri. De asemenea, această operaţiune de îndepărtare poate furniza accesul la nivele mai adânci de material cu un raport mai ridicat dintre minereu şi produsele reziduale miniere. Prin urmare, entitatea poate înregistra două beneficii din activitatea de descopertă: minereu care poate fi folosit pentru a produce stocuri şi un acces mai bun la cantităţi de material care vor fi exploatate în viitor.

CAPITOLUL 5:CONSENS

SECŢIUNEA 1:Recunoaşterea costurilor de descopertă din etapa de producţie ca un activ

8.În măsura în care beneficiul din activitatea de descopertă este realizat sub forma stocurilor produse, entitatea trebuie să contabilizeze costurile aferente acelei activităţi de descopertă în conformitate cu principiile IAS 2 Stocuri. În măsura în care beneficiul îl constituie accesul îmbunătăţit la minereu, entitatea trebuie să recunoască aceste costuri ca un activ imobilizat dacă se îndeplinesc condiţiile de la punctul 9 de mai jos. Prezenta interpretare denumeşte activul imobilizat "activ aferent activităţii de descopertă

9.O entitate trebuie să recunoască un activ aferent activităţii de descopertă, dacă şi numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:

SECŢIUNEA 2:Evaluarea iniţială a activului aferent activităţii de descopertă

12.Entitatea trebuie să evalueze iniţial costurile activului aferent activităţii de descopertă, acestea reprezentând cumularea costurilor suportate direct pentru efectuarea activităţii de descopertă, prin intermediul căreia se îmbunătăţeşte accesul la componenta de minereu identificată, plus o alocare a cheltuielilor de regie direct atribuibile. Concomitent cu activitatea de descopertă, se pot desfăşura şi unele operaţiuni ocazionale, dar care nu sunt necesare pentru continuarea conform planului a activităţii de descopertă din etapa de producţie. Costurile aferente acestor operaţiuni ocazionale nu trebuie să fie incluse în costurile activului aferent activităţii de descopertă.

13.Atunci când costurile activului aferent activităţii de descopertă şi stocurile produse nu sunt identificabile în mod distinct, entitatea trebuie să aloce costurile de descopertă din etapa de producţie între stocurile produse şi activul aferent activităţii de descopertă, utilizând o bază de alocare întemeiată pe o evaluare relevantă a producţiei. Această evaluare a producţiei trebuie să fie calculată pentru componenta identificată a filonului şi trebuie să fie utilizată ca punct de referinţă pentru a identifica în ce măsură a avut loc activitatea suplimentară de generare a unui beneficiu viitor. Exemple de astfel de evaluări cuprind:

SECŢIUNEA 3:Evaluarea ulterioară a activului aferent activităţii de descopertă

16.Durata de viaţă utilă estimată a componentei identificate a filonului utilizată pentru a amortiza activul aferent activităţii de descopertă va fi diferită de durata de viaţă utilă estimată utilizată pentru a amortiza mina şi activele folosite pe toată durata de exploatare a minei. Excepţia o constituie puţinele situaţii în care activitatea de descopertă furnizează un acces mai bun la tot filonul rămas. De exemplu, aceste situaţii pot apărea la finalul duratei de viaţă utilă a unei mine, când componenta identificată reprezintă partea finală a filonului ce trebuie extras.

CAPITOLUL 6:Anexa A - Data intrării în vigoare şi tranziţia

A3.La începutul primului exerciţiu raportat, orice sold al activului recunoscut anterior, care a rezultat în urma activităţii de descopertă efectuate în etapa de producţie ("predecesorul activului de descopertă") trebuie să fie reclasificat ca parte a unui activ existent cu care este asociată activitatea de descopertă, în măsura în care mai rămâne o componentă identificabilă a filonului cu care se poate asocia predecesorul activului de descopertă. Aceste solduri trebuie să fie amortizate pe durata de viaţă utilă rămasă a componentei identificate a filonului, componentă asociată fiecărui predecesor al activului de descopertă.

PARTEA 47⁸:IFRIC 21 - Interpretarea IFRIC 21 Cotizaţii (*)

(1)REFERINŢE

(2)CONTEXT

(3)DOMENIUL DE APLICARE

4.În sensul prezentei interpretări, o cotizaţie este o ieşire de resurse reprezentând beneficii economice care este impusă entităţilor de guverne potrivit legislaţiei (şi anume, legi şi/sau reglementări), cu excepţia:

(4)ASPECTE DISCUTATE

7.Pentru a clarifica contabilizarea unei datorii de a plăti o cotizaţie, prezenta interpretare abordează următoarele aspecte:

(5)CONSENS

8.Evenimentul care obligă ce dă naştere unei datorii de a plăti o cotizaţie este activitatea care declanşează plata cotizaţiei, astfel cum a fost identificată prin legislaţie. De exemplu, în cazul în care activitatea care declanşează plata cotizaţiei este generarea de venituri în perioada curentă, iar calculul cotizaţiei respective se bazează pe veniturile generate într-o perioadă precedentă, în cazul cotizaţiei respective evenimentul care obligă este generarea de venituri în perioada curentă. Generarea de venituri în perioada precedentă este necesară, dar nu suficientă pentru a crea o obligaţie curentă.

11.Datoria de a plăti o cotizaţie este recunoscută în mod progresiv în cazul în care evenimentul care obligă are loc pe parcursul unei perioade de timp (şi anume, în cazul în care activitatea care declanşează plata cotizaţiei, astfel cum a fost identificată în legislaţie, are loc pe parcursul unei perioade de timp). De exemplu, în cazul în care evenimentul care obligă este generarea de venituri pe parcursul unei perioade de timp, datoria corespunzătoare este recunoscută pe măsură ce entitatea generează venituri.

12.În cazul în care o obligaţie de a plăti o cotizaţie este declanşată atunci când se atinge un prag minim, contabilizarea datoriei care rezultă din obligaţia respectivă trebuie să respecte principiile prevăzute la punctele 8-14 din prezenta interpretare (în special, la punctele 8 şi 11). De exemplu, în cazul în care evenimentul care obligă este atingerea unui prag minim de activitate (de exemplu, o sumă minimă de venituri sau de vânzări generate sau de rezultate obţinute), datoria corespunzătoare este recunoscută în momentul în care se atinge pragul minim de activitate.

13.O entitate trebuie să aplice aceleaşi principii pentru recunoaşterea în raportul financiar interimar ca şi cele aplicate pentru recunoaşterea în situaţiile financiare anuale. Prin urmare, în raportul financiar interimar, o datorie de a plăti o cotizaţie:

PARTEA 47^{8^1}:Apendicele A - Data intrării în vigoare şi tranziţia

(1)Prezenta anexă este parte integrantă a interpretării şi are aceeaşi valoare ca şi celelalte părţi ale interpretării.

PARTEA 48:INTERPRETAREA SIC 7 - Introducerea monedei euro

CAPITOLUL 2:ASPECT TRATAT

CAPITOLUL 3:CONSENS

4.Aceasta înseamna ca, în special:

CAPITOLUL 5:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

PARTEA 49:INTERPRETAREA SIC 10 - Asistenta guvernamentala - Fara relatii specifice cu activitatile de exploatare

CAPITOLUL 2:ASPECT TRATAT

1.În anumite tari, asistenta guvernamentala acordata entitatilor poate avea ca scop stimularea sau sprijinirea pe termen lung a activitatilor din anumite regiuni sau sectoare de activitate. Conditiile de acordare a asistentei guvernamentale pot sa nu fie legate în mod explicit de activitatile de exploatare ale entitatii. Exemple de asistenta guvernamentala de acest gen sunt transferurile de resurse de la guvern înspre entitatile care:

CAPITOLUL 3:CONSENS

PARTEA 52:INTERPRETAREA SIC 15 - Contracte de leasing operational - Stimulente

CAPITOLUL 2:ASPECT DEZBATUT

1.La negocierea sau renegocierea unui contract de leasing operational, locatorul îi poate oferi locatarului anumite stimulente pentru a încheia contractul. Exemple de astfel de stimulente sunt plata unui avans în numerar catre locatar sau rambursarea ori asumarea de catre locator a costurilor locatarului (cum ar fi costuri de reamplasare, modernizari ale activului în regim de leasing si costuri aferente unui angajament anterior de contract de leasing al locatarului). Alternativ, se poate conveni ca în perioadele initiale ale duratei contractului de leasing locatarul sa plateasca o chirie mai mica sau sa nu plateasca deloc.

CAPITOLUL 3:CONSENS

PARTEA 53:INTERPRETAREA SIC 21 - Impozitul pe profit - Recuperarea activelor neamortizabile reevaluate

CAPITOLUL 2:ASPECT TRATAT

2.La punctul 20 din IAS 12 se mentioneaza faptul ca reevaluarea unui activ nu afecteaza întotdeauna profitul impozabil (pierderile fiscale) în perioada în care se face reevaluarea si ca baza fiscala a activului poate sa nu fie ajustata ca urmare a reevaluarii. Daca recuperarea ulterioara a valorii contabile va fi impozabila, orice diferenta dintre valoarea contabila a activului reevaluat si baza sa fiscala reprezinta o diferenta temporara si genereaza o datorie sau o creanta privind impozitul amânat.

CAPITOLUL 3:CONSENS

5.Datoria sau creanta privind impozitul amânat generat(a) de reevaluarea unui activ neamortizabil în conformitate cu punctul 31 din IAS 16 va fi evaluat(a) pe baza consecintelor fiscale generate de recuperarea valorii contabile a activului prin vânzarea lui, indiferent de baza utilizata la evaluarea valorii contabile a acelui activ. În consecinta, daca reglementarile fiscale specifica o rata de impozitare aplicabila valorii impozabile rezultate din vânzarea activului care difera de rata de impozitare aplicabila valorii impozabile rezultate din utilizarea activului, la evaluarea datoriei sau creantei privind impozitul amânat legate de un activ neamortizabil se aplica prima rata de impozitare mentionata.

PARTEA 54:INTERPRETAREA SIC 25 - Impozitul pe profit - Modificari ale statutului fiscal al unei entitati sau al actionarilor sai

CAPITOLUL 2:ASPECT TRATAT

1.O modificare a statutului fiscal al unei entitati sau al actionarilor sai poate avea consecinte asupra entitatii prin cresterea sau scaderea datoriilor ori activelor sale fiscale. Aceasta se poate întâmpla, de exemplu, în momentul cotarii publice a instrumentelor de capitaluri proprii ale unei entitati sau în momentul restructurarii capitalurilor proprii ale unei entitati. Se poate întâmpla, de asemenea, odata cu mutarea unui actionar majoritar într-o alta tara. Drept consecinta a unui astfel de eveniment, o entitate poate fi impozitata diferit; poate, de exemplu, câstiga sau pierde stimulente fiscale sau poate plati o rata de impozit diferita în viitor.

2.O modificare a statutului fiscal al unei entitati sau al actionarilor sai poate avea un efect imediat asupra datoriilor sau activelor fiscale curente ale entitatii. Modificarea poate, de asemenea, duce la cresterea sau scaderea datoriilor si creantelor privind impozitul amânat recunoscute de entitate, în functie de efectul pe care modificarea statutului fiscal îl are asupra consecintelor fiscale care vor aparea din recuperarea sau decontarea valorii contabile a activelor si datoriilor entitatii.

CAPITOLUL 3:CONSENS

4.O modificare a statutului fiscal al unei entităţi sau al acţionarilor săi nu generează creşteri sau reduceri ale valorilor recunoscute în afara profitului sau pierderii. Consecinţele modificării statutului fiscal asupra impozitului curent şi a celui amânat trebuie să fie incluse în profitul sau pierderea perioadei, cu excepţia cazului în care consecinţele respective se referă la tranzacţii şi evenimente care au drept rezultat, în aceeaşi perioadă sau într-o perioadă diferită, o creditare sau o debitare directă a valorii recunoscute a capitalurilor proprii sau a valorilor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global. Acele consecinţe fiscale aferente modificărilor valorii recunoscute a capitalurilor proprii, în aceeaşi perioadă sau într-o perioadă diferită (care nu sunt incluse în profit sau pierdere), trebuie să fie debitate sau creditate direct în capitalurile proprii. Acele consecinţe fiscale aferente valorilor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global trebuie să fie recunoscute în alte elemente ale rezultatului global.

CAPITOLUL 5:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

PARTEA 55:INTERPRETAREA SIC 27 - Evaluarea fondului economic al tranzactiilor care implica forma legala a unui contract de leasing

CAPITOLUL 2:ASPECT TRATAT

1.O entitate poate încheia o tranzactie sau o serie de tranzactii structurate (un acord) cu una sau mai multe parti care nu sunt afiliate (un investitor) care implica forma legala a unui contract de leasing. De exemplu, o entitate poate sa dea active în leasing unui investitor si sa încheie cu acelasi investitor pentru aceleasi active un contract de leaseback sau, ca alternativa, poate vinde legal activele, dupa care sa încheie un contract de leaseback pentru aceleasi active. Forma, termenii si conditiile fiecarui acord pot varia considerabil. În exemplul referitor la leasing si leaseback, se poate ca acordul sa fie conceput pentru ca investitorul sa obtina un avantaj fiscal, care sa fie împartit cu entitatea sub forma unui comision, si nu pentru a acorda dreptul de utilizare a unui activ.

2.Atunci când un acord cu un investitor implica forma legala a unui contract de leasing, aspectele tratate sunt:

b)daca acordul corespunde definitiei unui contract de leasing conform IAS 17; si, daca nu,

CAPITOLUL 3:CONSENS

3.O serie de tranzactii care implica forma legala a unui contract de leasing este legata si trebuie sa fie contabilizata ca fiind o singura tranzactie atunci când efectul economic total nu poate fi înteles fara a se face referire la seria de tranzactii ca întreg. De exemplu, acesta este cazul atunci când seriile de tranzactii sunt strâns corelate, sunt negociate ca o singura tranzactie si au loc în acelasi timp sau în succesiune continua. (apendicele A cuprinde exemple privind aplicarea prezentei interpretari.)

5.IAS 17 se aplica atunci când fondul economic al unui acord include transferarea dreptului de a utiliza un activ pentru o perioada de timp convenita. Indicatorii care demonstreaza individual ca un acord ar putea, în fond, sa nu implice un contract de leasing conform IAS 17 includ (apendicele B cuprinde exemple privind aplicarea prezentei interpretari):

6.Definitiile si îndrumarile de la punctele 49-64 din Cadrul general trebuie sa fie aplicate pentru a se determina daca, în fond, un cont separat de investitii si obligatiile pentru platile de leasing reprezinta active si datorii ale entitatii. Indicatorii care demonstreaza în mod colectiv faptul ca, în fond, un cont separat de investitii si obligatiile pentru platile de leasing nu corespund definitiilor unui activ si unei datorii si nu trebuie sa fie recunoscute de entitate includ:

a)entitatea nu are posibilitatea de a controla contul de investitii în încercarea de a-si atinge propriile obiective si nu este obligata sa efectueze platile de leasing. Aceasta se întâmpla atunci când, de exemplu, o plata în avans este înregistrata într-un cont separat de investitii pentru a proteja investitorul si poate fi folosita doar pentru a plati investitorul, investitorul este de acord ca obligatiile de plata care decurg din contractul de leasing sa fie platite din fondurile din contul de investitii, iar entitatea nu are posibilitatea sa retina platile catre investitor din contul de investitii;

b)entitatea se expune doar unui risc limitat si putin probabil de rambursare a valorii totale a oricarui comision primit de la un investitor si eventual de a plati o suma suplimentara sau, atunci când un comision nu a fost primit, doar unui risc putin probabil de a plati o valoare pentru alte obligatii (de exemplu o garantie). Exista doar un risc putin probabil de plata atunci când, de exemplu, termenii acordului prevad ca o suma platita în avans sa fie investita în active fara risc care se preconizeaza ca vor genera fluxuri de trezorerie suficiente pentru a satisface obligatiile de plata pentru leasing; si

8.Faptelor si circumstantelor fiecarui acord trebuie sa li se aplice criteriile de la punctul 20 din IAS 18 pentru a se determina când sa se recunoasca un comision drept venit pe care entitatea s-ar putea sa-l primeasca. Trebuie luati în considerare factori precum faptul daca exista sau nu o implicare continua sub forma unor obligatii semnificative referitoare la performanta viitoare necesare pentru câstigarea comisionului, daca mai exista sau nu riscuri reportate, termenii tuturor acordurilor de garantie si riscul rambursarii comisionului. Indicatorii care demonstreaza individual ca este nepotrivita recunoasterea întregului comision ca venit la primire, daca este primit la începutul acordului, includ:

c)posibilitatea rambursarii oricarei valori din comision si chiar posibilitatea platii unei sume suplimentare nu sunt putin probabile. Acest lucru se întâmpla când, de exemplu,

(ii)termenii acordului prevad ca entitatea sa investeasca o valoare platita în avans în active care au un grad de risc mai mare decât nesemnificativ (de exemplu riscul valutar, de rata a dobânzii sau riscul de credit), acest lucru fiind de competenta exclusiva sau partiala a entitatii. În acest caz, riscul ca valoarea investitiei sa fie insuficienta pentru a satisface obligatiile platilor de leasing nu este îndepartat si, prin urmare, exista posibilitatea ca entitatii sa i se impuna sa plateasca o anumita suma.

CAPITOLUL 4:PREZENTAREA INFORMATIILOR

10.Toate aspectele unui acord care nu implica, în fond, un contract de leasing conform IAS 17 trebuie luate în considerare la determinarea informatiilor adecvate care trebuie prezentate, necesare pentru a întelege acordul si tratamentul contabil adoptat. O entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii în fiecare perioada în care exista un acord:

PARTEA 56:INTERPRETAREA SIC 29 - Acorduri de concesiune a serviciilor - Prezentari de informatii

CAPITOLUL 2:ASPECT TRATAT

1.O entitate (concesionarul) poate încheia un acord cu o alta entitate (concedentul) pentru prestarea de servicii care ofera publicului acces la facilitati economice si sociale majore. Concedentul poate fi o entitate publica sau privata, inclusiv un organism guvernamental. Printre exemplele de acorduri de concesiune a serviciilor se numara tratarea si furnizarea apei, autostrazi, parcari, tuneluri, poduri, aeroporturi si retele de telecomunicatii. Exemplele de acorduri care nu sunt acorduri de concesiune a serviciilor cuprind externalizarea de catre o entitate a activitatilor de exploatare a serviciilor sale interne (de exemplu cantina angajatilor, întretinerea cladirilor si functiile contabile sau de tehnologie a informatiei).

2.Un acord de concesiune a serviciilor implica, în general, cedarea de catre concedent în favoarea concesionarului, pe perioada concesiunii:

5.Anumite aspecte si prezentari de informatii privind unele acorduri de concesiune a serviciilor sunt deja acoperite de

Standardele Internationale de Raportare Financiara existente (de exemplu, IAS 16 se aplica achizitiilor de elemente de imobilizari corporale, IAS 17 se aplica în cazul contractelor de leasing pentru active si IAS 38 se aplica achizitiilor de imobilizari necorporale). Cu toate acestea, un acord de concesiune a serviciilor poate presupune contracte cu titlu executoriu care nu sunt acoperite de Standardele Internationale de Raportare Financiara, în afara cazului în care contractele sunt oneroase, caz în care se aplica IAS 37. Prin urmare, prezenta interpretare se aplica în cazul prezentarilor suplimentare de informatii privind acordurile de concesiune a serviciilor.

CAPITOLUL 3:CONSENS

6.La determinarea prezentarilor adecvate de informatii în notele la situatiile financiare trebuie luate în considerare toate aspectele unui acord de concesiune a serviciilor. Un concesionar si un concedent trebuie sa prezinte urmatoarele informatii pentru fiecare perioada:

c)natura si amploarea (de exemplu cantitatea, plasarea în timp sau valoarea, dupa caz) a:

PARTEA 57:INTERPRETAREA SIC 31 - Venituri - Tranzactii barter care presupun servicii de publicitate

CAPITOLUL 2:ASPECT TRATAT

3.Un vânzator care furnizeaza servicii de publicitate în cursul activitatilor sale curente recunoaste, în conformitate cu IAS 18, veniturile dintr-o tranzactie barter care presupune servicii de publicitate atunci când, printre alte criterii, serviciile tranzactionate sunt diferite (punctul 12 din IAS 18) si valoarea venitului poate fi evaluata în mod fiabil [punctul 20 litera a) din IAS 18]. Prezenta interpretare se aplica numai în cazul unui schimb de servicii de publicitate diferite. Un schimb de servicii de publicitate similare nu este o tranzactie care genereaza venit în conformitate cu IAS 18.

CAPITOLUL 3:CONSENS

5.Veniturile provenite dintr-o tranzactie barter care presupune activitati de publicitate nu pot fi evaluate în mod fiabil la valoarea justa a serviciilor de publicitate primite. Cu toate acestea, un vânzator poate evalua în mod fiabil veniturile la valoarea justa a serviciilor de publicitate pe care le presteaza în cadrul unei tranzactii barter numai în raport cu tranzactiile non-barter care:

PARTEA 58:INTERPRETAREA SIC 32 - Imobilizari necorporale - Costuri asociate crearii de site-uri web

CAPITOLUL 2:ASPECT TRATAT

1.O entitate poate angaja cheltuieli interne cu dezvoltarea si exploatarea propriului site web pentru acces intern sau extern. Un site web proiectat pentru accesul extern poate fi utilizat în diverse scopuri, cum ar fi promovarea si publicitatea propriilor produse si servicii ale entitatii, furnizarea de servicii electronice, vânzarea de produse si servicii. Un site web proiectat pentru acces intern poate fi utilizat pentru a stoca informatii privind politicile companiei si detalii despre clienti, precum si pentru cautarea de informatii relevante.

2.Fazele dezvoltarii unui site web pot fi descrise dupa cum urmeaza:

5.Prezenta interpretare nu se aplica sumelor cheltuite pentru cumpararea, dezvoltarea si exploatarea componentelor hardware ale unui site web (de exemplu servere web, servere de test, servere de productie si conexiuni la internet). Astfel de cheltuieli sunt contabilizate în conformitate cu IAS 16. În plus, când o entitate angajeaza cheltuieli cu un furnizor de servicii internet care gazduieote website-ul entita?ii, cheltuiala este recunoscuta ca un cost în conformitate cu punctul 88 din IAS 1 oi cu Cadrul general atunci când serviciile sunt primite.

6.IAS 38 nu se aplica imobilizarilor necorporale detinute de o entitate în vederea vânzarii pe parcursul desfasurarii normale a activitatii (a se vedea IAS 2 si IAS 11) sau contractelor de leasing care intra sub incidenta IAS 17. În consecinta, prezenta interpretare nu se aplica sumelor cheltuite pentru dezvoltarea sau exploatarea unui site web (sau soft de site web) pentru vânzarea catre o alta entitate. Atunci când un site web face obiectul unui contract de leasing operational, locatorul aplica prezenta interpretare. Atunci când un site web face obiectul unui contract de leasing financiar, locatarul aplica prezenta interpretare dupa recunoasterea initiala a activului care face obiectul contractului de leasing.

CAPITOLUL 3:CONSENS

8.Un site web care rezulta din dezvoltare trebuie sa fie recunoscut drept imobilizare necorporala daca si numai daca, în plus fata de respectarea dispozitiilor generale descrise la punctul 21 din IAS 38 pentru recunoasterea si evaluarea initiala, o entitate poate respecta dispozitiile de la punctul 57 din IAS 38. Mai precis, o entitate poate respecta dispozitia de a demonstra modul în care site-ul sau web va genera beneficii economice viitoare probabile în conformitate cu punctul 57 litera d) din IAS 38 când, de exemplu, site-ul web este capabil sa genereze venituri, inclusiv venituri directe prin permiterea plasarii de comenzi. O entitate nu este capabila sa demonstreze modul în care un site web dezvoltat doar sau în primul rând pentru promovarea si publicitatea propriilor produse si servicii va genera beneficii economice viitoare probabile si, prin urmare, toate sumele cheltuite pentru dezvoltarea unui astfel de site web trebuie sa fie recunoscute drept cheltuieli atunci când apar.

9.Orice cheltuiala interna cu dezvoltarea si exploatarea site-ului web propriu al unei entitati trebuie sa fie contabilizata în conformitate cu IAS 38. Natura fiecarei activitati pentru care este suportata o cheltuiala (de exemplu, formarea angajatilor si întretinerea site-ului web), precum si faza de dezvoltare sau postdezvoltare a site-ului web trebuie sa fie evaluate pentru a se determina tratamentul contabil adecvat (îndrumari suplimentare sunt oferite în apendicele la prezenta interpretare). De exemplu:

b)faza de dezvoltare a aplicatiilor si infrastructurii, faza de proiectare grafica si faza de dezvoltare a continutului, în masura în care continutul este dezvoltat pentru alte scopuri decât publicitatea si promovarea propriilor produse si servicii ale entitatii, sunt similare ca natura cu faza de dezvoltare de la punctele 57-64 din IAS 38. Sumele cheltuite în aceste faze trebuie incluse în costul unui site web recunoscut drept imobilizare necorporala în conformitate cu punctul 8 al prezentei interpretari când suma cheltuita poate fi atribuita direct si este necesara pentru crearea, producerea sau pregatirea site-ului web pentru ca acesta sa poata functiona în maniera intentionata de conducere. De exemplu, sumele cheltuite pentru cumpararea sau crearea de continut specific unui site web (altul decât continutul care face publicitate si promoveaza propriile produse si servicii ale entitatii) sau sumele cheltuite pentru a permite folosirea acestui continut pe site-ul web (de exemplu, o taxa pentru achizitionarea unei licente de reproducere) trebuie sa fie incluse în costul de dezvoltare atunci când aceasta conditie este îndeplinita. Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 71 din IAS 38, sumele cheltuite pentru un element necorporal care au fost initial recunoscute drept cheltuieli în situatiile financiare anterioare nu trebuie sa fie recunoscute ca parte a unui cost al unei imobilizari necorporale la o data ulterioara (de exemplu, în cazul în care costurile aferente dreptului de autor au fost amortizate în întregime si continutul este ulterior oferit pe un site web);

c)sumele cheltuite în faza de dezvoltare a continutului, în masura în care continutul este dezvoltat pentru a face publicitate si a promova propriile produse si servicii ale entitatii (de exemplu fotografii digitale ale produselor), trebuie sa fie recunoscute drept cheltuieli atunci când sunt suportate în conformitate cu punctul 38 litera c) din IAS 38. De exemplu, la contabilizarea sumelor cheltuite pentru servicii profesionale de realizare de fotografii digitale ale propriilor produse ale entitatii si pentru prelucrarea acestora, aceste sume cheltuite trebuie sa fie recunoscute drept cheltuieli pe masura primirii serviciilor profesionale pe parcursul procesului, si nu atunci când fotografiile digitale sunt afisate pe site-ul web;

CAPITOLUL 5:DATA INTRARII ÎN VIGOARE

Prin urmare, atunci când un site web nu corespunde criteriilor de recunoastere ca imobilizare necorporala, dar a fost recunoscut anterior ca activ, acest element trebuie sa fie derecunoscut la data la care prezenta interpretare intra în vigoare. Atunci când un site web exista, iar suma cheltuita pentru dezvoltarea acestuia îndeplineste conditiile de recunoastere ca imobilizare necorporala, însa nu a fost recunoscut anterior ca activ, imobilizarea necorporala nu trebuie sa fie recunoscuta la data la care prezenta interpretare intra în vigoare. Atunci când un site web exista, iar suma cheltuita pentru dezvoltarea acestuia corespunde criteriilor de recunoastere ca imobilizare necorporala, a fost recunoscut anterior ca activ si evaluat initial la cost, valoarea recunoscuta initial este considerata ca fiind determinata în mod corect.

Venituri		X
Alte venituri		X
Variaţia stocurilor de produse finite şi produse în curs de execuţie	X
Materii prime şi consumabile utilizate	X
Cheltuieli cu beneficiile angajaţilor	X
Cheltuieli cu amortizarea	X
Alte cheltuieli	X
Total cheltuieli		(X)
Profit înainte de impozitare		X

Venituri	X
Costul vânzărilor	(X)
Profit brut	X
Alte venituri	X
Costuri de distribuţie	(X)
Cheltuieli administrative	(X)
Alte cheltuieli	(X)
Profit înainte de impozitare	X

	Diferenţă temporară impozabilă	Rata de impozitare	Datoria privind impozitul amânat
Amortizarea fiscală cumulată	30	30 %	9
Încasări peste cost	50	zero	-
Total	80		9

Iata un exemplu de reconciliere a ratei interne de impozitare	19X1	19X2
Profitul contabil	2500	3000
Impozitul la rata interna de 30 %	750	900
Efectul fiscal al cheltuielilor care nu sunt deductibile în scopuri fiscale	60	30
Efectul ratelor de impozitare mai scazute din tara B	(50)	(150)
Cheltuiala cu impozitul	760	780

Profitul contabil	2500	3000
Impozitul la ratele interne aplicabile profiturilor din tara respectiva	700	750
Efectul fiscal al cheltuielilor care nu sunt deductibile în scopuri fiscale	60	30
Cheltuiala cu impozitul	760	780

Anul	1	2	3	4	5
	u.m	u.m	u.m	u.m	u.m
Beneficiu repartizat:
- anilor anteriori	0	131	262	393	524
- anului curent (1 % din salariul final)	131	131	131	131	131
- anului curent şi anilor anteriori	131	262	393	524	655
Obligaţia iniţială	-	89	196	324	476
Dobânda la 10 %	-	9	20	33	48
Costul serviciului curent	89	98	108	119	131
Obligaţia finală	89	196	324	476	655