Art. 7. - Art. 7: Cooperare teritorială europeană - Regulamentul 1083/11-iul-2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Decembrie 2013
Art. 7: Cooperare teritorială europeană
(1)În sensul cooperării transfrontaliere, regiunile de nivel NUTS 3 ale Comunităţii situate de-a lungul tuturor frontierelor terestre interne şi al anumitor frontiere terestre externe, precum şi toate regiunile de nivel NUTS 3 situate de-a lungul frontierelor maritime separate, ca normă generală, de maximum 150 km, sunt eligibile pentru finanţare, ţinând seama de ajustările posibile necesare pentru asigurarea coerenţei şi a continuităţii măsurii de cooperare.
Imediat după intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia adoptă lista de regiuni eligibile în conformitate cu procedura de la articolul 103 alineatul (2). Lista respectivă este valabilă de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2013.
(2)În sensul cooperării transnaţionale, Comisia adoptă, în conformitate cu procedura de la articolul 103 alineatul (2), lista zonelor transnaţionale eligibile împărţite după program. Lista respectivă este valabilă de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2013.
(3)În sensul cooperării interregionale, al reţelelor de cooperare şi al schimburilor de experienţă, este eligibil întregul teritoriu al Comunităţii.