Art. 65. - Art. 65: Misiuni - Regulamentul 1083/11-iul-2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Decembrie 2013
Art. 65: Misiuni
Comitetul de supraveghere se asigură cu privire la eficienţa şi calitatea aplicării programului operaţional, în conformitate cu următoarele dispoziţii:
a)examinează şi aprobă, în cele şase luni care urmează aprobării programului operaţional, criteriile de selecţie ale operaţiunilor finanţate şi aprobă orice revizuire a acestor criterii în funcţie de necesităţile de programare;
b)evaluează periodic progresele realizate pentru atingerea obiectivelor specifice ale programului operaţional pe baza documentelor prezentate de către autoritatea de gestionare;
c)examinează rezultatele aplicării, în special realizarea obiectivelor stabilite pentru fiecare axă prioritară, precum şi evaluările menţionate la articolul 48 alineatul (3);
d)examinează şi aprobă raportul anual şi raportul final de execuţie menţionate la articolul 67;
e)este informat despre raportul anual de control sau despre partea din raport privind programul operaţional în cauză şi despre eventualele observaţii pertinente ale Comisiei în urma examinării acestui raport sau în ceea ce priveşte partea respectivă din raport;
f)poate să propună autorităţii de gestionare orice revizuire sau orice examinare a programului operaţional de natură să permită atingerea obiectivelor fondurilor definite la articolul 3 sau să îmbunătăţească gestiunea sa, inclusiv cea financiară;
g)examinează şi aprobă orice propunere de modificare a conţinutului deciziei Comisiei privind contribuţia din fonduri.