Art. 60. - Art. 60: Funcţiile autorităţii de gestionare - Regulamentul 1083/11-iul-2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Decembrie 2013
Art. 60: Funcţiile autorităţii de gestionare
Autoritatea de gestionare este însărcinată cu gestionarea şi aplicarea programului operaţional în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, în special:
a)să se asigure că operaţiunile sunt selecţionate în vederea finanţării în conformitate cu criterii aplicabile programului operaţional şi că sunt conforme, pe toată durata execuţiei lor, cu normele comunitare şi interne aplicabile;
b)să verifice furnizarea de produse şi de servicii cofinanţate şi să controleze dacă toate cheltuielile declarate de beneficiari pentru operaţiuni au fost suportate efectiv şi că sunt în conformitate cu normele comunitare şi interne; verificările efectuate la faţa locului cu privire la operaţiuni pot avea loc prin sondaj, în conformitate cu normele adoptate de Comisie în conformitate cu procedura menţionată la articolul 103 alineatul (3);
c)să se asigure că există un sistem de înregistrare şi de depozitare sub formă electronică a documentelor contabile pentru fiecare operaţiune în cadrul programului operaţional şi că sunt colectate datele privind punerea în aplicare, necesare pentru gestiunea financiară, supraveghere, verificări, audituri şi evaluare;
d)să se asigure că beneficiarii şi alte organisme care participă la punerea în aplicare a operaţiunilor aplică fie un sistem de contabilitate separat, fie o codificare contabilă adecvată pentru toate tranzacţiile privind operaţiunea, fără a aduce atingere standardelor contabile naţionale;
e)să se asigure că evaluările programelor operaţionale menţionate la articolul 48 alineatul (3) se efectuează în conformitate cu articolul 47;
f)să stabilească proceduri pentru păstrarea, în conformitate cu articolul 90, a tuturor documentelor privind cheltuielile şi auditurile necesare pentru a se garanta o pistă de audit adecvată;
g)să se asigure că autoritatea de certificare primeşte toate informaţiile necesare privind procedurile urmărite şi verificările efectuate în comparaţie cu cheltuielile în sensul certificării;
h)să orienteze lucrările comitetului de supraveghere şi să transmită acestuia documentele care permit o supraveghere calitativă a aplicării programului operaţional în ceea ce priveşte obiectivele sale specifice;
i)să întocmească şi, după aprobarea comitetului de supraveghere, să prezinte Comisiei raportul anual şi raportul final de execuţie;
j)să se asigure cu privire la respectarea obligaţiilor în materie de informare şi de publicitate menţionate la articolul 69;
k)să transmită Comisiei elementele care permit evaluarea proiectelor majore.